Articole Creştine » Conflict / Iertare

IERTARE DEPLINA – autor Nitulescu Daniel

loribalogh — Fri, 24 Sep 2010 20:05:23 +0000

Iertare deplină

Vânzarea de relive, slujbe bisericeşti şi indulgenţe a devenit o mare afacere în cadrul bisericii din Evul Mediu. Papa Bonifaciu al VIII-lea a anunţat un jubileu aniversar pentru anul 1300 şi a oferit indulgenţe numeroase celor care erau gata să facă un pelerinaj la catedrala Sfântu Petru. Un număr impresionant de vreo 2 milioane de persoane au venit în acel an şi au depus atâta bogăţie înaintea presupusului mormânt al Sfântului Petru, încât doi preoţi au fost ocupaţi zi şi noapte să strângă banii cu grebla. O mare parte din bani au fost folosiţi de papă pentru a-şi îmbogăţi rudele, familia Gaetan, care şi-au cumpărat numeroase castele şi proprietăţi splendide în Latium.

O altă istorie reală şi captivantă este cea de pe vremea marelui reformator Martin Luther. Datorită lucrărilor de construcţie de la catedrala Sfântu Petru, papa a înteprins o campanie de strângere a banilor prin acordarea de indulgenţe. J. Tezel, cunoscut a fi un om cu o purtare urâtă dar cu aptitudinea unui şarlatan de a strânge bani, a fost ales să vândă indulgenţe în Germania. Când vânzătorul de indulgenţe s-a apropiat de oraş, toţi preoţii şi călugării, consiliul local şi şcolarii lor, împreună cu toţi bărbaţii şi femeile din acel oraş i-au ieşit în întâmpinare cu steaguri, lumânări şi cu cântări formând o mare procesiune. Apoi, în sunetul clopotelor şi al orgilor ei l-au însoţit la biserica principală, unde a fost instalată o cruce şi a fost expus drapelul papei. Pe scurt, credeai că-L primeau pe Dumnezeu Însuşi. În faţa crucii a fost aşezat un cufăr mare de fier în care trebuiau să fie puşi banii pentru indulgenţele oferite întru iertarea păcatelor multe. Bine, depindea de cât ofereai. Se spune că Tezel ducea cu el o pictură cu diavolul care chinuia sufletele în purgatoriu şi repeta în mod frecvent cuvintele scrise pe lada cu bani: ,,De îndată ce banii sună în ladă, sufletul tulburat sare în Purgatoriu”. Cei bogaţi au făcut donaţii mari, în timp ce ţăranii loviţi de sărăcie au sacrificat ceea ce puteau să-i ajute pe cei iubiţi aflaţi în Purgatoriu să obţină iertare pentru propriile păcate. Ce prăpastie imensă s-a creat între conceptul pur uman despre iertarea lui Dumnezeu şi adevărata iertare oferită în dar prin Iisus Hristos. Haideţi să vizualizăm şi să aprofundăm cuvintele “magice” ale Psalmului 32, versetele 1 şi 2:

,, Ferice de cel cu fărădelegea iertată,(a) si de cel cu păcatul acoperit(b)! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie(c)!”

Se ştie că acest psalm a fost un Psalm favorit al lui Augustin în momentul morţii. Marele teolog îşi scrisese psalmul pe un perete ca să se poată bucura de făgăduinţele lui atunci când ghearele morţii erau din ce în ce mai reci asupra lui. Cele tei cuvinte subliniate sunt sinonime fără excepţie. Această întreită formulă a păcatului – triplă expresie există în 14 locuri în Sfânta Scriptură (Ex. 34:7; Num. 14:18; Is. 59:12). În acest psalm întâlnim atât o triplă formulă a păcatului cât şi o întreită fericire. Există aici o progresie a păcatului şi a firii pământeşti care se înfiripă treptat în viaţa spirituală a omului. Vom încerca la sfârşit să reconstituim împreună primele versete ale acestui Psalm. Psalmul 32 alături de Psalmul 51 reprezintă momentele de glorie ale „întoarcerii” a acelui David care altădată ,,suia dealul măslinilor plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale” (2 Sam. 15:30).

1. ,, Ferice de cel cu fărădelegea iertată,(a)” – ,,Ferice de cel cu răzvrătirea iertată”

Cuvântul tradus în limba română prin ,,fărădelege” însemnă în limba ebraică : ,,rebeliune”, ,,răzvrătire”, ,,încăpăţânare”, ,,disensiune”, ,,împotrivire”. Acelaşi cuvânt este folosit în: Ier. 3: 22, Ps. 78:8, 2 Regi 17:14, Is. 59:20. În Ieremia 3:22 citim: ,,Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi şi vă voi ierta abaterile”. Deşi Dumnezeu îi numeşte pe evrei răzvrătiţi, totuşi îi apelează cu atât de gingaşul ,,copii”. Câtă dragoste în cuvintele unui Tată cu lacrimi în ochi care îi cheamă pe copii răzvrătiţi la pietrele de hotar şi la cărările dintâi ale legământului veşnic. Una dintre primele seminţe ale păcatului din cer a fost răzvrătirea. Lucifer – ,,purtător de lumină” prin păcat a devenit Satana – ,,duşman”, ,,răzvrătit”. Lumea contemporană este o lume prin definiţie a răzvrătirii faţă de aproape orice. Tineri care îşi ignoră părinţii sau care îşi batjocoresc profesorii reprezintă generaţia „pro” care formează un tablou aproape identic cu imaginea antică a Sodomei şi Gomorei: ,, Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii” (Mt. 24:10). Înainte de orice păcat se află rebeliunea faţă de o autoritate, faţă de Dumnezeu. Împăratul David realizează faptul că starea de păcat în care a ajuns se datorează primordial răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu: ,,Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta” (Ps. 51:4). Ştim cu toţii cât de dificil este să convieţuieşti alături de o persoană răzvrătită, criticantă şi negativistă. Cât de frumos ar fi dacă în loc să criticăm am aprecia părţile pozitive ale cuiva sau ne-am ruga pentru schimbare. Doamne, ajută-ne! Spiritul cel mai mulţumitor îl regăsim la Calvar unde Domnul Isus în agonia cea mai mare S-a rugat Tatălui pentru cei răzvrătiţi: ,,Iartă-i căci nu ştiu ce fac” (Lc. 23:34).

2. ,,Ferice de cel cu păcatul acoperit(b)!” – ,,Ferice de cel cu ţinta ratată, eşuată (rodul păcatului şi al răzvrătirii) acoperită”.

Pasul imediat ulterior rebeliunii este un drum lung al roadelor păcatului materializat în diferite forme. Iar în loc ca pustia din jurul nostru să se transforme într-o vale plină de trandafirii şi izvoarele mântuirii sa tasneasca, ea devine prin excelenţă Valea Plângerii păcatului. În epistola către Evrei Ţinta Supremă spre care suntem chemaţi să alergăm este Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…..” (Evrei 12:2). De fiecare dată când nu privim la El, paşii ne alunecă şi ratăm ţinta mântuirii. În cartea Judecătorilor beniamiţii sunt aleşi pentru dexteritatea şi precizia cu care îşi atingeau ţintele, nimerind chiar şi un fir de păr deşi nu se slujeau de mâna dreaptă (Jud. 20, 16). În momentul în care David şi-a aţintit privirea asupra unor obiective pur pământeşti (se plimba pe balcon şi a insistat să privească pe Bat-Şeba care se scălda) a început progresia căderii lui. Din experienţa lui avea să scrie sub forma unui juruinţe în Psalmul 101:3 - ,,Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei…”. Cred că cel mai important simţ uman este văzul. Boala pe care a vindecat-o Iisus cel mai adesea pe malurile şi pe drumurile prăfuite ale Galileii a fost orbirea. Îndemnul apocaliptic de a ne unge ochii cu alifia Cerului este valabil astăzi mai mult ca oricând. Să nu ,,vindem” alifia Cerului, pe Iisus altora (laodiceeni erau renumiţi pentru celebra alifie colirium, dar pe care o comercializau fără să o folosească pentru bolile lor) iar noi să suferim de o miopie spirituală gravă. Iisus Mântuitorul să ne fie înaintea, înapoia, la stânga şi la dreapta noastră. Dacă flagelul păcatului este lăsat să pătrundă în viaţa noastră, acesta va prinde rădăcini periculoase.

3. ,,Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie(c)!” – ,,Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul mârşăvia (răutate interioară)…”.

Păcatul dacă nu este tratat la timp devine un virus patogenic care va fi foarte greu de eliminat. Ce binecuvântaţi suntem că Domnul luptă pentru noi. Observaţi-l pe Împăratul David după primii paşi ai păcatului sub egida căror impulsuri acţionează. El devine un mârşav. Complotează cu comandanţii oastei, aranjează totul ca la carte, pentru ca Urie Hetitul să fie ucis. După momentul convertirii David se roagă stăruitor pentru prezenţa binefăcătoare a Spiritului Sfânt: ,,Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Ps. 51:10-12).

David este prin excelenţă ,,omul după inima lui Dumnezeu”. După ce se încheie domnia lui, Ierusalimul este ,,cetatea lui David”, istoria celorlalţi împăraţi nu poate căpăta contur fără amintirea marelui împărat David ,,n-a mai fost nici un împărat ca David”, Însuşi Mesia fiind ,,fiul lui David” (Lc. 18:38). Judecând omeneşte suntem uimiţi dacă ar fi să ţinem cont de viaţa lui David din anumite momente. Să nu uităm niciodată că Dumnezeu nu judecă precum judecăm noi. Şi, cel mai important pentru El nu este trecutul ci prezentul mântuirii. David a plâns mult şi s-a căit de tot răul săvârşit, devenind un ,,om după inima lui Dumnezeu”. Fie ca viaţa noastră să fie călăuzită de un spirit mulţumitor, fie în bogăţie sau sărăcie, boală sau sănătate, de o inimă sinceră şi deschisă şi de o alergare continuă spre Ţinta Desăvârşirii noastre: ,,Ferice de cel cu răzvrătirea iertată şi de cel cu ţinta ratată, eşuată (rodul păcatului şi al răzvrătirii) acoperită. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul mârşăvia (răutate interioară) şi în duhul căruia nu este viclenie”.

Niţulescu Daniel

Rezolvarea conflictelor în Noul Testament

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Recunoasterea deosebirilor doctrinare si prezentarea lor deschisa

Tensiunile cu privire la punctele de doctrina si cu privire la subiectele practice au fost o parte a vietii bisericii inca de la intemeierea ei. Modalitatea in care tratam conflictele in biserica va decide daca astfel de evenimente o vor face sa fie mai puternica, sau mai slaba. Pentru a gasi normele calauzitoare care ne vor ajuta sa tratam situatii asemanatoare in biserica din zilele noastre, sa privim cateva exemple de rezolvare a conflictelor in Noul Testament.

Matei 18,15-17

Cuvintele Domnului Hristos din acest pasaj sunt temeiul principal pentru disciplina bisericeasca in cazurile de „pacat in biserica”. La inceput, persoana care aduce un prejudiciu cuiva trebuie sa fie confruntata in particular, intre patru ochi, apoi in prezenta unuia, sau a doi martori, iar in cele din urma inaintea intregii biserici, pana cand conflictul este rezolvat sau, daca refuza sa asculte, pana cand biserica se desparte de tovarasia acelei persoane.

Aceste norme calauzitoare de baza cuprind recunoasterea conflictului, comunicarea dintre partile oponente si apelarea la o autoritate mai inalta. Vom ilustra aceste principii in studierea catorva pasaje care trateaza direct problema deosebirilor doctrinare din biserica timpurie.

Fapte 15

Conciliul de la Ierusalim s-a intrunit pentru rezolvarea primului conflict teologic serios din biserica timpurie. Subiectul dezbatut la adunarea apostolilor si a conducatorilor religiosi din Ierusalim a fost legat de relatia dintre crestinism si iudaism. Inca de la inceput, crestinii din Ierusalim s-au considerat a fi ramasita credincioasa din interiorul iudaismului. De altfel, toti barbatii crestini erau circumcisi, toti cunosteau Scripturile iudaice si toti se inchinau la Templu. Cu toate acestea, cand cei dintre Neamuri au inceput sa intre in biserica, identitatea iudaica a gruparii a fost pusa sub semnul intrebarii. Daca oamenii dintre Neamuri erau primiti in biserica fara sa accepte mai intai iudaismul, crestinismul urma sa ajunga o religie noua si sa inceteze definitiv a mai fi o parte a iudaismului.

Apostolii si prezbiterii au hotarat sa convoace o adunare speciala, in care partile opozante sa-si prezinte punctele de vedere. Agenda dezbaterilor a fost alcatuita din doua subiecte importante: 1. Pot cei dintre Neamuri sa fie primiti in biserica fara a fi circumcisi? 2. Care parti din Legea mozaica li se aplica acelora dintre Neamuri? Luca relateaza ca a fost „vorba multa” (v.7) si apoi ne prezinta punctele esentiale ale celor trei luari de cuvant. Petru a vorbit primul. In apararea misiunii printre Neamuri, el i-a amintit adunarii despre modalitatea in care Dumnezeu il folosise spre a predica in casa lui Corneliu si a recomandat sa nu fie pus nici un jug asupra crestinilor dintre Neamuri. Termenul „jug” este deosebit de corespunzator in contextul acesta: despre un prozelit care se angaja sa respecte Legea lui Moise se spunea ca „lua jugul Imparatiei Cerurilor”. In concluzia lui, Petru a subliniat ca mantuirea nu vine prin respectarea Legii, ci prin harul Domnului (v.11).

Iacov, care la data aceea era conducatorul bisericii din Ierusalim (Fapte 12,17), a rezumat dezbaterea si a propus cateva norme calauzitoare practice. Cu privire la primul subiect, el a recomandat ca acelor crestini care sunt dintre Neamuri sa nu li se ceara circumciziunea. Cu privire la cel de-al doilea subiect, cel legat de Legea Mozaica, el a sugerat ca acestor crestini dintre Neamuri sa li se impuna anumite restrictii. „sa li se scrie doar sa se fereasca de pangaririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate si de sange” (15,20). El a considerat ca aceste restrictii erau necesare pentru pacea si intelegerea reciproca intre crestinii iudei si cei dintre Neamuri. Dupa parerea lui, crestinii dintre Neamuri trebuiau sa faca unele concesii fata de obiceiurile crestinilor iudei, care inca mai continuau sa mearga la sinagogi in Sabat, unde Legea lui Moise era citita cu regularitate (v.21). In aparenta, Iacov se astepta ca iudeii crestini sa pastreze tot ce le fusese dat de iudaism si sa nu se desparta de sinagogile lor.

Din versetul 22, tragem concluzia ca majoritatea participantilor la adunare au acceptat hotararea si au fost bucurosi sa trimita o delegatie la Antiohia spre a informa biserica in legatura cu hotararile adoptate de acest conciliu al apostolilor si prezbiterilor. Desi erau reprezentate numai bisericile din Ierusalim si Antiohia, hotararile au fost considerate ca obligatorii pentru toti crestinii. Lucrul acesta se datora, probabil, autoritatii unice a apostolilor in biserica timpurie.

In acest capitol vedem o serie de principii importante pentru rezolvarea conflictelor in biserica. In primul rand, partile opozante au fost invitate sa-si prezinte conceptiile inaintea unei adunari a conducatorilor bisericii. In al doilea rand, s-a petrecut mult timp pentru dezbatere. In al treilea rand, hotararile luate au fost acceptate de biserica in ansamblu.

Rezumat

Biserica timpurie a tratat conflictele interne prin recunoasterea deosebirilor doctrinare si prin prezentarea lor deschisa. Crestinii au recunoscut faptul ca au o chemare comuna, verificand subiectele dezbatute prin raportarea lor la simtul misiunii. O data ce a fost luata o hotarare, ei s-au bucurat de unitatea pe care o realizau in Duhul Sfant si au demonstrat unitatea aceasta prin deciziile ulterioare. Ei au subliniat suprematia misiunii lor, fata de care se subordona orice altceva, si nu au ingaduit sa existe „antihristi”, sau elemente de dezordine in interiorul comunitatii sfintilor.

Normele calauzitoare care urmeaza sunt desprinse atat din pasajele cercetate, cat si din invatatura de ansamblu a Noului Testament cu privire la rezolvarea conflictelor:

1. Recunoasteti existenta conflictului: „Va indemn, fratilor, sa va feriti de cei ce fac dezbinari si tulburare…” (Romani 16,17). Primul pas in tratarea dezbinarilor si a tulburarii este acela de a lua in considerarea persoanele care provoaca astfel de situatii. Intotdeauna exista tentatia de a pastra tacerea in numele dragostei si al ingaduintei si de a ignora neintelegerile din biserica. Cu toate acestea, rezultatul poate sa fie devastator pentru misiune si pentru buna functionare interioara a bisericii.

2. Creati ocazii pentru dezbatere: „Pavel si Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe si pareri deosebite” (Fapte 15,2). In contextul normelor calauzitoare din Matei 18,15-17, inainte de a prezenta conflictele nerezolvate inaintea intregii biserici, incercarea de rezolvare trebuie sa aiba loc mai intai in cercuri mici, alcatuite din persoanele oficiale.

3. Demascati minciuna prin prezentarea adevarului: „Propovaduieste Cuvantul, staruie asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, indeamna cu toata blandetea si invatatura” (2 Timotei 4,2). Cuvantul lui Dumnezeu este „Cuvantul adevarului” (2 Timotei 2,15), care, uneori, nu este confortabil pentru cei ce il aud. Demascarea minciunii nu a fost niciodata o sarcina placuta, dar cand adevarul este prezentat cu rugaciune si in dragoste, slabiciunea minciunii va ajunge sa fie evidenta.

4. Tratati-i cu intelepciune pe aceia care gresesc. „Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii, si fara rautate ca porumbeii” (Matei 10,16).

5. Prezentati-l pe Hristos si pe El rastignit, ca solutie pentru dezbinare: „Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit” (2 Corinteni 3,9). In contrast cu aceia care cultivau un cult pentru anumite personalitati din Corint, apostolul Pavel s-a concentrat asupra adevarurilor centrale: Cine este Isus si ce a facut El. Crucea este stindardul in jurul caruia se pot aduna toti copiii lui Dumnezeu.

6. Verificati subiectele aflate in dezbatere, raportandu-le la simtul atotcuprinzator al misiunii: „Caci noi suntem impreuna lucratori cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Apostolul Pavel a indreptat gandurile credinciosilor corinteni spre acea cauza comuna si nobila a predicarii Evangheliei in toata lumea. El le-a adresat apelul de a se ridica mai presus de neintelegerile dintre ei si de a gasi armonia in ceva care se afla dincolo de toate neintelegerile.

7. Fiti gata sa iertati: „Doamne de cate ori sa iert pe fratele Meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori? Isus i-a zis: Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte” (Matei 18,21.22). Iertarea acordata de Dumnezeu nu are limita si tot asa ar trebui sa fie si iertarea acordata de urmasii lui Isus. Rezolvarea cu succes a conflictelor presupune dispozitia de a ne ierta unii pe altii.

8. Adresati-va unei autoritati bisericesti mai inalte: „Fratii au hotarat ca Pavel si Barnaba, si cativa dintre ei, sa se suie la Ierusalim la apostoli si prezbiteri, ca sa-i intrebe asupra acestei neintelegeri” (Fapte 15,2). In biserica timpurie, apostolii si prezbiterii erau considerati a fi autoritatea interna cea mai inalta. Cu toate acestea, versetul 22 pare sa arate cu claritate ca ei nu au incercat sa stabileasca lucrurile printr-un decret, ci mai degraba au implicat intreaga biserica in rezolvarea conflictelor ei.

9. Acceptati hotararile organizatiei bisericii: „Adevarat va spun, ca orice veti lega pe pamant, va fi legat in cer si orice veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat in cer” (Matei 18,18). Contextul acestui verset este cel al disciplinei bisericesti, si nu al conflictelor doctrinare, desi conflictele doctrinare pot sa duca la disciplina bisericeasca. Cartea Faptelor arata cu precizie ca hotararea Conciliului de la Ierusalim in domeniul neintelegerilor teologice a fost acceptata de biserica in intregime (Fapte 15,28-31).

10. Recunoasteti autoritatea bisericii de a exclude membri: „Dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te de cel ce aduce dezbinari” (Tit 3,10). In versetul precedent, apostolul Pavel mentioneaza „certuri si ciorovaieli” generate in biserica de invatatori falsi ai Legii (conform cu 1 Timotei 1,7). Metoda potrivita pentru a restabili pacea si armonia in biserica este aceea de a organiza cel putin doua intrevederi cu persoana care starneste certuri. Daca aceste intrevederi dau gres, biserica are dreptul de a exclude din comunitatea credinciosilor acea persoana care produce dezbinare. Excluderea unui membru nu ar trebui sa fie facuta niciodata intr-o modalitate superficiala, dar indrumarea apostolica este clara – „sa nu ai nimic a face cu el”. Acest sfat nu se afla intr-un vid, ci este o parte a mesajului de ansamblu a Scripturii.

Adventists Affirm – cu permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

Depasind ura

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Il asteptam pe Domnul . Asteptam ploaia tarzie. Impotmoliti in ghemul pacatelor, incercand sa ne desfacem din stransoarea lui, dar incurcandu-ne parca tot mai mult. Nu stim de unde si cu ce sa incepem…poate sa ne lasam de carne, sau poate sa ne lasam de audiovideomundo, sau poate sa ne suavizam un pic tinuta…

Autoarea Ellen White prin inspiratie divina ne da o pista – EGOISMUL – cap de lista al pacatelor ( Marturii, volumul 4, cap. 29).

Exista ceva esential in viata unui crestin, un lucru pe care egoismul nu ne va permite niciodata sa-l obtinem, la care datorita lui, nu vom avea niciodata sansa sa ajungem – iertarea! A IERTA si A FI IERTAT ! Sarea crestinismului. Rugaciunea Tatal nostru ne invata ca avem nevoie sa iertam si sa fim iertati. Si raportul este foarte clar, masura este stabilita. Biblia este plina de istorii si exemple in acest sens: David, cu psalmii sai sfasietori intr-un sens foarte literal, Esau si Iacov fiecare in parte experimentand un schimb radical de atitudine in urma „luptei cu Dumnezeu”, Saul – un caz nefericit, in care sentimentul de ura a distrus propria sa viata spirituala, psihica si in final - ca o consecinta – moartea fizica , si lista poate continua;

Dar avem o veste buna: nu este rau sa te superi! „Maniati-va si sa nu pacatuiti”. (Efeseni 4,26). Exista un timp si un loc unde mania, supararea, indignarea nu sunt emotii pacatoase, ele pot fi semnul unei personalitati sanatoase , un indiciu precum durerea ca ceva nu functioneaza bine; doar ca textul continua: „sa nu apuna soarele peste mania voastra”; lasat peste noapte, ca niste gazde bune vom fi tentati sa alimentam resentimentul , iar el va fi tentat sa explodeze, ruinandu-ne viata.

Se spune ca razbunarea e chestiune de revansa; poate ca da, dar nu noi trebuie sa ne asumam „restituirea”; facand astfel vom deschide un cerc vicios si ne vom victimiza la nesfarsit; razbunarea e a Domnului: „Nu zice – ii voi intoarce eu raul! Nadajduieste in Domnul si El te va ajuta!” (Prov. 20, 22)
„Doar iertarea ne va elibera de nedreptatea altora!”, arata teologul Romano Guardini.
Ura nu vine singura, aduce cu sine o caravana de probleme:
- cu alimentatia, alcoolul sau droguri, evadarea in aceste „amortizoare” de durere;
- o racire spirituala, acea senzatie de pietrificare a simturilor, neputinta de relaxare, incapacitatea de a simti bucurie sau chiar tristete, de a plange, de a experimenta intimitate;
- probleme dermatologice, iritatii stomacale sau alte simptome relationate cu stresul;
- tendinta de a pedepsi sau a pune bariere intre cel marcat de ura si copiii sai, familie sau prieteni cand acestia se manifesta fara respect sau il ignora.

Toate aceste situatii propulseza din nou ura ascunsa si nevindecata. Ura e chestiune de orgoliu ranit; de ce i se acorda altuia ceea ce eu as merita?! Si ce spune Domnul? Ca noi toti formam un trup si ca fiecare este pretios si valoros la locul sau cu atat mai mult cu cat suntem fideli si responsabili cu ceea ce ni s-a incredintat; Iertarea nu ignora realitatea ; iertarea preda problema in mainile lui Dumnezeu; iertarea nu este o forma de a permite; este un act de credinta, este dispozitia de a astepta raspunsul Domnului asa cum El va decide sa raspunda;; iertarea ne indreapta spre Calvar; felul in care Dumnezeu ne-a iertat ne comunica faptul ca nimeni in acest imens univers nu va putea interpreta vreodata in mod eronat ca pacatele noastre nu sunt reale; sunt fatale; Dumnezeu nu justifica pacatul, nu-l ignora, nu-l acopera, nu-l diminueaza…Dumnezeu IARTA pacatul, iar asta a insemnat moartea Fiului Sau.

Nu supradimensiona problema. „Nu investi un milion de dolari intr-o campanie de ranchiuna pentru o problema care nu valoreaza mai mult de 50 de centi.” Dumnezeu isi aminteste ca nu suntem decat praf. (Psalm 103, 14); poate ar trebui sa facem acelasi lucru in momentul acuzarii, cand piatra ne sta lipita de degete gata sa fie aruncata.
„Cand iertam eliberam un prizonier; dupa aceea descoperim ca prizonierul eram noi”
Alege sa nu te superi cand te calca pe picior un orb; cu siguranta, nimeni nu se poate supara intr-o astfel de situatie; aminteste-ti ca traiesti in mijlocul unei lumi oarbe spiritual.
Alege sa-i predai ura ta, resentimentul, mania, supararea, durerea si furia lui Dumnezeu; El nu va fi surprins, nici confuz, El stie situatia ta si este gata sa caute o solutie.

Daca vreodata vei fi victima unei nedreptati dusa la capat cu scopuri politice cinice
Daca invidia altora te va distruge pentru buna ta influenta asupra altora
Daca vei fi tradat pentru bani de o persoana in care aveai incredere
Daca un prieten apropiat intr-un moment de risc in loc sa te salveze va nega orice cunoastere de tine
Daca se va face din tine un obiect de divertisment , batjocura sau tortura
Daca in ciuda inocentei tale vei fi trimis intr-o zi la moarte
Daca atunci cand vei agoniza in durere altii pe langa tine vor vinde sucuri racoritoare si popcorn

AMINTESTE-TI

Isus a trecut inainte pe acest drum! Si acum este cu tine. El a ajuns in capatul acestui drum iertand, iertandu-i pe aceia care chiar in acel moment Il omorau; si vrea ca tu sa poti ierta la fel. Distanta pe care secole de pacate au pus-o intre oameni ca un zid, Isus a venit sa o anuleze, a venit sa darame acest zid al urii, al egoismului, al neiubirii, a venit sa aduca un nou inceput pentru toti!

„ Dar acum , in Hristos Isus, voi, care odinioara erati departati , ati fost apropiati prin sangele lui Hristos. Caci El este pacea noastra, care din doi a facut unul si a surpat zidul de la mijloc care ii despartea, si, in trupul Lui a indepartat vrajmasia dintre ei…” (Efes. 2, 13, 14, 15).

Material cules, tradus si adaptat de Elena Stanescu
Sursa: „Superando el odio”
Autori: David B. Smith, E. Lonnie Melashenko

______________________________

6 reguli pentru o lupta cinstita

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Autorul cartii Mastering Conflict and ControversyLa o intanire obisnuita, congregatia a schitat idei despre cum sa rezolve conflictul. Iata cateva dintre ele:, scrie despre o biserica ce s-a afundat in „disensiune intre noii veniti si membrii mai vechi.“

Conflictul poate fi pozitiv si folositor pentru biserica. E normal ca oamenii sa fie diferiti unul de altul.
Deciziile luate de dragul invoielii grabnice sunt adesea mai rele decat cele realizare in timp.
O rezolvare cinstita a conflictului include:
1. rezolvarea unei singure probleme o data;
2. un acord comun cu privire la ordinea rezolvarii problemelor, daca acestea sunt mai multe;
3. explorarea tuturor aspectelor problemei (problemelor);
4. explorarea solutiilor alternative la problema (probleme).
Daca una din parti nu se simte confortabil cu forul in care este ridicata problema, atunci este justificat sa se discute care ar fi cel mai bun for.
Comportamentul nepotrivit in cadrulconflictului include urmatoarele elemente, desi nu se limiteaza la ele:
1. strigarea pe nume;
2. citirea mintii altora (a le atribui motive gresite);
3. provocarea sentimentului de vinovatie (ex. „Uite cum m-ai facut sa ma simt“);
4. respingerea, criticarea sau discreditarea altei persoane;
5. folosirea de informatii din surse confidentiale sau mentionarea existentei unor astfel de informati.
Conflictul cinstit le permite intotdeauna celor care sunt acuzati de performanta slaba sau de comportament nepotrivit:
1. sa stie cine sunt cei care ii acuza;
2. sa afle care sunt acuzatiile;
3. sa le raspunda acuzatorilor.

„Cu acestea si cu alte reguli,“ „congregatia va fi in stare sa treaca printr-o varietate de conflicte.“

Articole Crestine

______________________________

De ce trebuie sa iertam si sa uitam?

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Din pricina lui Ionatan:
De ce trebuie sa iertam si sa uitam?

Samuel Koranteng-Pipim, PHD

Director, Public Campus Ministries,

Conferinta Michigan

Autor, Patience in the Midst of Trials and Afflictions

Ce este iertarea adevarata?

Se spune ca oamenii cei mai iertati ar trebui sa fie oamenii cei mai iertatori. Totusi, lucrul acesta este mai usor de spus, decat de facut. Unii dintre noi sunt prea raniti ca sa-i ierte pe aceia care i-au ranit.

De ce trebuie sa iertam si sa uitam? Biblia ne ofera mai multe motive pentru care ar trebui sa-i iertam pe aceia care ne-au gresit. Din cauza lipsei de spatiu, voi exprima concis ce consider a fi motivul cel mai convingator pentru care trebuie sa iertam si sa uitam – si anume, pentru Hristos. Aceasta motivatie este surprinsa frumos in povestirea aflata in 2 Samuel.

David si Mefiboset

O cautare plina de hotarare. Capitolul 9 incepe cu intrebarea staruitoare pusa de regele David: „A mai ramas cineva din casa lui Saul, ca sa-i fac bine din pricina lui Ionatan?” (v.1). David este in cautarea cuiva din casa lui Saul, vrajmasul sau cel mai inversunat. Regele vrea sa arate bunatate fata de urmasii lui Saul „din pricina lui Ionatan”. Desi pare sa nu fie nici un raspuns imediat la intrebarea lui, David nu renunta.

Se fac cercetari, iar fostul slujitor al regelui Saul, tiba, ii raspunde lui David, care repeta intrebarea si explica natura bunatatii pe care vrea sa o manifeste fata de urmasii lui Saul. „imparatul a zis: ‘Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?’” (v.3).

Lucrul pe care David nu il cunoaste este ca ramasese numai un singur urmas al lui Saul. Era un olog pe care il chema Mefiboset, un fiu al lui Ionatan si nepot al lui Saul. La data cand David intreprindea aceasta cautare, Mefiboset era deja casatorit si locuia in exil, intr-un orasel indepartat, numit Lodebar. Biblia prezinta doar un raport succint al felului in care ajunsese olog.

Accidentul si exilul. intr-o zi, pe cand Mefiboset avea doar cinci ani, la palat sosise vestea ca regele Saul a fost ucis la Izreel, in razboiul dintre izraeliti si filisteni. Printul Ionatan de asemenea fusese ucis. De fapt, toti copiii si nepotii lui Saul fusesera realmente stersi de pe fata pamantului. Saul a avut o familie considerabil de numeroasa (vezi 1 Cronici 8,33), dar fusese realmente stearsa de pe fata pamantului peste noapte.

Biblia relateaza succint istorisirea in 2 Samuel 4,4: „Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare, si in varsta de cinci ani; cand a venit din Izreel vestea mortii lui Saul si a lui Ionatan, doica lui l-a luat si a fugit, si fiindca se grabea sa fuga, a cazut si a ramas olog; numele lui era Mefiboset”.

Accidentul acela l-a lasat olog pe viata. De-a lungul anilor, vrajmasii lui David l-au indemnat pe Mefiboset sa cultive dusmanie fata de David, pe care il caracterizau drept un uzurpator (vezi Patriarhi si Profeti, p.713) si l-au adapostit in exil in Lodebar, la est de Iordan.

Cautarile. David traieste in siguranta unei intronari pline de succes in Israel, iar Biblia il descrie ca avand o preocupare prioritara. Preocuparea lui nu este aceea de a-si consolida puterea, ci de a acorda o onoare deosebita oricarui urmas al vrajmasului sau, Saul. Pana la aceasta data, Mefiboset se casatorise deja si avea un fiu. De la accidentul pe care il avusese pe cand era de cinci ani trecusera destul de multi ani.

intalnirea. Raportul biblic al intalnirii dintre Mefiboset si David da pe fata felul in care ura a fost biruita de iubire si teama a fost inlocuita cu increderea. Merita sa citim pasajul in intregime:

„Si Mefiboset, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat. David a zis: ‘Mefiboset!’ Si el a raspuns: ‘Iata robul tau!’ David i-a zis: ‘Nu te teme, caci vreau sa-ti fac bine din pricina tatalui tau Ionatan. iti voi da inapoi toate pamanturile tatalui tau Saul, si vei manca totdeauna la masa mea’. El s-a inchinat, si a zis: ‘Cine este robul tau, ca sa te uiti la un caine mort ca mine?’ imparatul a chemat pe tiba, slujbasul lui Saul, si i-a zis: ‘Dau fiului stapanului tau tot ce era al lui Saul si tot ce avea toata casa lui. Tu sa lucrezi pamanturile pentru el, tu, fiii tai, si robii tai, si sa strangi roadele, ca fiul stapanului tau sa aiba paine de mancare; si Mefiboset, fiul stapanului tau, va manca totdeauna la masa mea’. Si tiba avea cincisprezece fii si douazeci de robi. El a zis imparatului: ‘Robul tau va face tot ce porunceste imparatul, domnul meu, robului sau’. Si Mefiboset a mancat la masa lui David, ca unul din fiii imparatului. Mefiboset avea un fiu mic, numit Mica, si toti cei ce locuiau in casa lui tiba erau robii lui Mefiboset. Mefiboset locuia la Ierusalim, caci manca totdeauna la masa imparatului. El era olog de amandoua picioarele” (2 Samuel 9,6-13).

Evanghelia mantuirii. Felul in care David l-a tratat pe Mefiboset ne invata cateva lectii importante. in primul rand, aceasta este una dintre cele mai semnificative ilustrari ale Evangheliei. Ea descopera ceva despre bogatiile harului lui Dumnezeu manifestate in convertirea pacatosilor fugari.

in aceasta istorisire adevarata, David il reprezinta pe Dumnezeu Tatal, sezand pe scaunul Sau de domnie si cautand sa arate bunatate fata de noi, cei pacatosi. Desi il uram, rastalmacim intentiile si planurile Sale fata de noi, totusi El continua sa ne iubeasca si cauta cu insistenta cai de a ne salva. „Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste, pentru ca nu L-a cunoscut nici pe El (1 Ioan 3,1).

Mefiboset ne reprezinta pe noi – omenirea pierduta, schilodita de pacat. Asemenea nepotului lui Saul, noi am cazut in gradina numita Eden (Geneza 3). Din cauza acelei caderi, nu putem sa „umblam” drept, nici sa savarsim vreun lucru drept. Noi il uram pe Dumnezeu, nu avem incredere in El si nu credem in Cuvantul Sau. Traim in exilul pacatului, departe de casa Tatalui. Biblia declara: „Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Romani 3,23). Desi am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu si, ca urmare, apartinem Familiei Regale, noi suntem asa de degradati de pacat, incat ne simtim ca niste „caini morti”. Meritam cu adevarat moartea, pentru ca „plata pacatului este moartea” (Romani 6,23pp). Cu toate acestea, observati ca acest text nu se incheie aici. El continua astfel: „dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6,23up).

Ionatan il reprezinta pe Domnul Isus Hristos. Singura cale prin care noi, cei asemenea lui Mefiboset, putem sa fim mantuiti este prin Isus. Numele Ionatan inseamna „darul lui Dumnezeu”. Nu este surprinzator faptul ca Darul cel mai mare pe care Dumnezeu l-a dat omenirii este Fiul Sau. „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3,16).

Astfel, cand citim in raportul din 2 Samuel 9 expresia „din pricina lui Ionatan”, intelegem ca inseamna, in realitate, „din pricina lui Hristos”. Singurul motiv datorita caruia Dumnezeu arata bunatate fata de noi, prin faptul ca ne iarta pacatele si ne face fii si fiice ale Sale, este din pricina lui Hristos. „Va scriu, copilasilor, fiindca pacatele va sunt iertate pentru Numele Lui” [sau, „din pricina Lui”, nota traducatorului](1 Ioan 2,12).

Cauza faptului ca noi, cei asemenea lui Mefiboset, suntem adoptati ca fii si fiice ale lui Dumnezeu este „pentru Numele lui Hristos”: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12). De asemenea, tot din pricina lui Hristos, avem siguranta vietii vesnice, fagaduinta Duhului Sau care va locui inauntrul nostru si nadejdea ca vom trai pentru totdeauna alaturi de Dumnezeu (1 Ioan 5,13; conform cu Romani 8,14-39).

Obligatia noastra etica fata de ceilalti. A doua lectie pe care o invatam din raportul cu privire la felul in care David l-a tratat pe Mefiboset este obligatia noastra etica fata de ceilalti. De ce a fost David asa de dornic sa arate bunatate fata de Mefiboset?

Raspunsul se gaseste in 1 Samuel 20,11-17. Acolo, citim ca David i-a facut lui Ionatan o promisiune, si anume ca intr-o zi va rasplati bunatatea de care el insusi beneficiase din partea lui Ionatan. David ar fi putut sa-si impace glasul constiintei, spunandu-si ca Ionatan era mort, sau ca Mefiboset nu a cerut ajutor niciodata. Dar regele nu a procedat asa, ci a continuat sa cerceteze, pana cand l-a gasit pe Mefiboset.

Desi Mefiboset nu a cerut ajutor niciodata, desi il ura pe David si, ca urmare, nu merita ajutorul, totusi David a fost bun cu el „din pricina lui Ionatan”. Mefiboset a primit favoarea pe temeiul meritelor lui Ionatan. Aceasta este lucrarea harului.

Motivatia pentru iertare. A treia lectie pe care putem sa o invatam din felul in care David l-a tratat pe Mefiboset este motivatia pentru iertare. De ce a dorit David sa fie bun cu Mefiboset, acordandu-i statutul de fiu al regelui si ingaduindu-i sa manance intotdeauna la masa regelui? De ce a dorit el sa-l adopte ca fiu al sau pe unul care il ura si care ar fi putut sa submineze si sa uzurpeze guvernarea sa? De ce l-a iertat David pe acest nepot al dusmanului sau declarat?

Raspunsul afirmat deja de doua ori este: „Din pricina lui Ionatan” (2 Samuel 9,1.7).

in expresia „din pricina lui Ionatan” gasim motivatia cea mai convingatoare pentru a-i ierta pe altii. Asa cum am mentionat anterior, aceasta expresie inseamna „din pricina lui Hristos”. Cu alte cuvinte, daca vom cauta un motiv pentru a ierta si pentru a uita relele pe care le-am suferit din cauza altora, raspunsul se afla in ce a facut pentru noi Isus, Ionatanul nostru divin. Aceia care inteleg pretul pe care Hristos l-a platit pe Golgota pentru pacatele noastre nu vor retine cu incapatanare iertarea pe care ar trebui sa le-o acorde celor ce i-au ranit. Acesta este motivul pentru care persoana cea mai iertata ar trebui sa fie persoana cea mai iertatoare. Desi este dureros sa ierti, Biblia ne indeamna sa facem acest lucru de neconceput din pricina lui Hristos. Sa observam cat de des apare in Noul Testament expresia „din pricina lui Hristos” [sau „pentru Numele lui Hristos”, sau „pentru Hristos” – nota traducatorului].

1. Noi trebuie sa ne iertam unii pe altii pentru Hristos. „Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos” [din pricina lui Hristos – nota traducatorului](Efeseni 4,32).

2. Noi trebuie sa ne rugam unii pentru altii pentru Hristos: „Va indemn dar, fratilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos, si pentru dragostea Duhului, sa va luptati impreuna cu mine, in rugaciunile voastre catre Dumnezeu pentru mine” (Romani 15,30).

3. Noi trebuie sa ajungem nebuni in ochii altora si sa fim dispretuiti pentru Hristos: „Noi suntem nebuni pentru Hristos: voi, intelepti in Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, pusi in cinste: noi, dispretuiti!” (1 Corinteni 4,10).

4. Noi trebuie sa predicam adevarul si sa fim niste slujitori adevarati ai lui Dumnezeu pentru Hristos: „Caci noi nu ne propovaduim pe noi insine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii vostri, pentru Isus (2 Corinteni 4,5).

5. Noi trebuie sa induram cu rabdare incercarile vietii pentru Hristos: „De aceea simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari, pentru Hristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12,10).

6. Noi trebuie sa fim dispusi sa suferim pentru Hristos: „Caci cu privire la Hristos, voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El” (Filipeni 1,29).

7. Noi trebuie sa induram persecutia pentru Hristos: „Ma bucur acum in suferintele mele pentru voi; si in trupul meu, implinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica” (Coloseni 1,24).

8. Noi trebuie sa fim dispusi sa murim pentru Hristos: „Caci noi cei vii, totdeauna suntem dati la moarte din pricina lui Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru muritor” (2 Corinteni 4,11).

9. Noi trebuie sa ne supunem stapanirii celor care au autoritatea pentru Hristos: „Fiti supusi oricarei stapaniri omenesti, pentru Domnul: atat imparatului, ca inalt stapanitor (1 Petru 2,13).

10. Domnul ne va binecuvanta din belsug si ne va mantui, daca vom indura pana la capat pentru Hristos: „Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!” (Matei 5,11; conform cu Luca 6,22). „Veti fi urati de toti pentru Numele Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit, va fi mantuit” (Marcu 13,13).

Din pasajele precedente, este evident ca motivul cel mai convingator pentru a savarsi ce este drept, inclusiv de a-i ierta pe aceia care ne-au ranit, este „pentru Hristos”. Cu cat intelegem mai bine harul uimitor al iertarii lui Dumnezeu, cu atat motivatia noastra pentru a-i ierta pe altii va fi mai mare. Temeiul si motivatia iertarii altora este lucrarea pe care Domnul Hristos a savarsit-o pentru noi.

Adventists Affirm – cu permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

Ce sa Inveti din Critica

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

CUM Sa TE PORtI CU OAMENII DIFICILI

Ce sa inveti din critica

Criticismul, desi este greu de digerat, poate oferi o buna perspectiva.

Iacov 1:19

Cand suntem criticati de alta persoana, aceasta poate fi metoda lui Dumnezeu de a ne vorbi. Asta nu inseamna ca criticismul este intotdeauna corect sau ca trebuie acceptat asa cum este. Dar Dumnezeu poate sa se foloseasca de persoana respectiva pentru a ne ajuta sa vedem un punct slab din viata noastra. Iata cateva metode de a privi si examina criticismul.

Corectie. Se poate ca Dumnezeu te corecteaza sau incearca sa aduca echilibru in viata ta. Cu ani in urma, in cadrul cantonamentului anual al conducerii noastre, cei cinci pastori ai bisericii am petrecut trei zile criticandu-ne viata si lucrarea unui altuia. Avem relatii personale bune, care ne ofera posibilitatea sa fim sinceri, fara teama de a fi respinsi. La un anumit punct, l-am criticat pe unul din pastori, sugerand ca trebuie sa discute niste probleme despre care el credea ca nu avea nevoie sa le acorde atentie. Spre uimirea mea, restul conducerii a intors critica impotriva mea si m-au infruntat. Ei au spus ca eu eram cel care nu era destul de constient de efectul pe care il au cuvintele mele asupra oamenilor.

Desi aceasta confruntare a fost dureroasa, a devenit un punct de cotitura pentru mine. Drept rezultat, am luat angajamentul de a-i critica pe altii numai dupa ce imi amintesc mie insumi ce greutate au cuvintele mele. De asemenea, mi-am luat angajamentul de a fi bun cel putin cu o persoana in fiecare zi. Asta poate sa nu implice mai mult decat a lua initiativa de a vorbi cu cineva despre ceva care este important pentru el (sau ea), si nu doar pentru mine.

Bunavointa modelatoare. Dupa cum s-a exprimat cineva, in cuvinte mai dure, poate ca Dumnezeu imi da posibilitatea de a-i invata pe altii cum sa reactioneze la criticism. Vreau sa le arat oamenilor cum sa raspunda, nu aparandu-se, ci cu bunavointa. Un membru al conducerii noastre a primit un email de la cineva care era dezamagit de predicile mele. Cand am primit mesajului, i-am trimis imediat criticului un e-mail, multumindu-i pentru critica sa, parafrazand ceea ce intelegeam eu ca spunea el, si intrebandu-l: „Te-am inteles corect?“ in replica mea am recunoscut lucrurile cu care eram de acord din critica. Vroiam ca expeditorul sa simta ca e in siguranta fiind onest cu mine. Aceasta reactie nedefensiva ii incurajeaza pe oameni sa imi dea un raspuns franc. Vreau ca cei care ma critica sa vina la mine – nu sa se duca la altii cu criticile lor.

Videcandu-i pe cei zdrobiti. La urma urmelor, poate ca Dumnezeu vrea ca eu sa il pastoresc pe criticul meu. Asta incepe prin a asculta cu atentie, iar uneori de lucrul acesta are nevoie criticul. Alteori, trebuie sa ascult ceea ce spune el de fapt. Am invatat ca niciodata nu pot sa presupun ca detin imaginea intreaga, fara interactiune seriosa cu criticul. Winston Churchill spunea odata: „Nu exista nimic asa de inveselitor ca a fi impuscat, dar nu nimerit.“ Este mult mai usor, atunci, sa faci din critica negativa experiente pozitive cu Dumnezeu, daca presupui ca El ia parte la acest proces si te intrebi: „Cum poate raspunsul meu sa reflecte, in cel mai bun mod, valorile imparatiei lui Dumnezeu?“

Culegere si adaptare de: Ionica Raceala

______________________________

De ce trebuie sa iertam si sa uitam? ll

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

De ce trebuie sa iertam si sa uitam?

Partea a doua

Samuel Koranteng-Pipim, PHD

Director, Public Campus Ministries,

Conferinta Michigan

Autor, Patience in the Midst of Trials and Afflictions

Ce inseamna a ierta si a uita. Iertarea este o hotarare constienta, luata in minte si in inima, de a ierta neconditionat ofensa produsa de altcineva, fara a tine cont de pretul acestei iertari. Din nefericire, multi dintre noi au o dificultate in a-i ierta pe altii, din cauza ca fac o confuzie intre ce este si ce nu este iertarea.

1. Iertarea nu inseamna a scuza comportamentul gresit al altora. Acela care scuza comportamentul altuia spune: „Nu este nici o problema”, si pare sa sugereze ca lucrul pe care l-a facut o persoana nu a fost cu adevarat gresit, sau ca pur si simplu nu a putut sa faca altfel. Totusi, iertarea nu inseamna a scuza, sau a indreptati comportamentul gresit al unei persoane. Dimpotriva, insasi natura iertarii sugereaza ca lucrul pe care l-a facut o persoana a fost gresit si de nescuzat. Acoperirea pacatului (fapt care inseamna scuzarea lui) nu poate sa aduca iertarea. Biblia spune: „Cine isi ascunde faradelegile, nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele, capata indurare” (Proverbe 28,13). Adevarata iertare recunoaste cinstit ca lucrul pe care l-a facut o persoana este gresit, dar alege, prin harul lui Dumnezeu, sa nu-l ia in considerare.

2. Iertarea nu este slabiciune. Uneori, credem ca a-i ierta pe altii este un semn de slabiciune, sau de lasitate. Oare cine vrea sa fie perceput ca un om pasiv, nepasator? Cu toate acestea, adevarul este ca iertarea nu izvoraste niciodata din slabiciune, ci mai degraba din putere si tarie de caracter. Pentru a ierta, este nevoie de o persoana care are rabdare si putere interioara. Dumnezeu nu alege sa ne ierte pentru ca este lipsit de putere. Numai aceia care au convingeri hotarate si un caracter veritabil pot sa ierte cu adevarat. Ironia este ca, atata vreme cat alegem sa nu iertam, noi ajungem sa fim robii acelora care ne-au ranit.

3. Iertarea nu este doar o simpla uitare. A uita inseamna a pierde amintirea unui lucru. Este un proces pasiv in care trecerea timpului face un lucru sa dispara treptat din memorie. Cu toate acestea, iertarea crestina nu este rezultatul amneziei. in schimb, este un proces activ in care o persoana face alegerea constienta de a nu mentiona prejudiciul suferit, de a nu-l relata si de a nu se gandi la el.

Faptul ca Dumnezeu spune ca nu isi va mai aduce aminte de pacatele noastre (vezi Evrei 8,12) nu inseamna ca El nu este in stare sa-si aduca aminte de pacatele noastre, ci inseamna ca El nu vrea sa isi aduca aminte de ele. Este o alegere constienta a Sa de a nu socoti acele pacate impotriva noastra, sau de a nu lua masuri cu privire la ele. O veste chiar si mai buna este ca, atunci cand luam hotararea constienta de a ierta si de a inceta sa ne gandim la ofensa venita din partea cuiva, Domnul face o minune in sufletul nostru, asa incat durerea pe care am suferit-o isi pierde intensitatea, ajungand pana la faptul ca amintirea dureroasa dispare treptat.

4. Iertarea nu este un simtamant, o experienta emotionala trecatoare. Ea este o alegere constienta, un act al vointei. Iertarea este hotararea de a nu te gandi la comportamentul gresit al cuiva, de a nu vorbi despre acel comportament si de a nu fi influentat de el.

Sunt doua cuvinte grecesti traduse adesea prin „iertare”. Primul, aphiemi, inseamna a trece cu vederea, a nu lua in considerare, a nu tine cont. Termenul este folosit pentru a descrie platirea integrala, sau anularea datoriei cuiva (vezi Matei 6,12; 18,27.32). Celalalt cuvant este charizomai, care inseamna a acorda o favoare fara nici o rasplata, sau neconditionat. Acest termen sugereaza ca iertarea este un act al harului. Este un fapt nemeritat si nu poate sa fie castigat ca o rasplata (vezi Luca 7,42.43; 2 Corinteni 2,7-10; Efeseni 4,32; Coloseni 3,13). Ambii termeni implica faptul ca acela care iarta suporta anumite pierderi, sau dureri. Lucrul acesta a avut loc la Golgota, cand Domnul Isus Hristos a ales sa sufere si sa moara pentru a obtine iertarea noastra (vezi Isaia 53,4-6; 1 Petru 2,24).

Desi iertarea nu este un simtamant, iar hotararea de a ierta doare, vestea buna este ca acest act constient al vointei aduce schimbari in simtamintele noastre: primim pacea si bucuria interioara, care vin din implinirea voii lui Dumnezeu.

Oare trebuie sa iertam si sa uitam? Dispozitia, sau lipsa dispozitiei noastre de a ierta da pe fata mult despre noi. De fiecare data cand cultivam o atitudine neiertatoare, retinand cu incapatanare iertarea pe care ar trebui sa o acordam altora, sa ne aducem aminte de urmatoarele fapte:

1. Spiritul nostru neiertator arata cum dorim sa ne trateze Dumnezeu. Cand ajungem sa fim foarte raniti, adesea rostim cuvinte ca: „Nu-l voi ierta niciodata”, sau „Chiar daca il voi ierta, nu voi uita niciodata ce mi-a facut”. Altii spun: „Voi sta intotdeauna deoparte, sau nu voi mai vorbi cu ea, cat voi trai”. Ce s-ar intampla, daca Dumnezeu ar aplica Regula de aur si ne-ar trata in acelasi fel in care ii tratam noi pe altii? (Apropo, Regula de aur spune, in esenta, astfel: „Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel” (vezi Matei 7,12; Luca 6,31).

Cum v-ati simti, daca, dupa ce ii marturisiti Domnului pacatele, auziti o voce din cer, spunandu-va: „Te-am iertat, dar pur si simplu nu mai vreau sa am nimic de a face cu tine?” Sau ce ar fi daca Domnul vi S-ar adresa personal si v-ar spune: „Te-am iertat, dar nu voi uita niciodata ce Mi-ai facut?” Nu cred ca ar fi multi care sa se simta in siguranta cu acest fel de „iertare”!

Scriptura ne indeamna sa-i iertam pe ceilalti, intocmai cum ne-a iertat Dumnezeu pe noi. Domnul ne-a iertat fara sa ne ceara nimic in schimb, iar noi trebuie sa-i tratam pe ceilalti in acelasi fel. „Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos” (Efeseni 4,32). „ingaduiti-va unii pe altii, si, daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi” (Coloseni 3,13 ).

2. Spiritul nostru neiertator da pe fata faptul ca nu pretuim iertarea lui Dumnezeu. Un crestin iertat este intotdeauna un crestin care iarta. Faptul ca nu ii iertam pe altii este un indiciu care arata ca nu dam valoare iertarii oferite de Hristos. Acest fapt este surprins intr-o modalitate remarcabila in parabola celor doi datornici, spusa de Domnul Hristos in Matei 18,21-35. in aceasta parabola, un slujitor ii datoreaza unui imparat o suma substantiala. Cand imparatul ameninta ca il va vinde pe slujitor si pe familia lui spre a plati datoria, slujitorul il roaga sa aiba mila. imparatului i se face mila de el si ii iarta datoria (v.27).

Cateva momente mai tarziu, slujitorul cel iertat vede un tovaras de slujba care ii datora o suma mult mai mica. Atunci cand ii cere plata, omul il roaga sa-l mai ingaduie un timp. Totusi, slujitorul cel iertat il refuza. El „s-a dus si l-a aruncat in temnita, pana va plati datoria” (Matei 18,30). Cand imparatul aude despre lucrul acesta, il cheama pe slujitorul cel iertat, care a ajuns sa fie neiertator, si ii spune: „Rob viclean! Eu ti-am iertat toata datoria, fiindca m-ai rugat. Oare nu se cadea sa ai si tu mila de tovarasul tau, cum am avut eu mila de tine?” ( v.32.33). in mania lui, imparatul porunceste ca slujitorul cel neiertator sa fie pedepsit. Domnul Isus concluzioneaza parabola astfel: „Tot asa va va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau” (v.35).

3. Spiritul nostru neiertator arata daca vom primi, sau daca vom pastra, ori nu, propria iertare. Din cuvintele Domnului Hristos, invatam ca, daca nu iertam, nici Dumnezeu nu ne va ierta. in Rugaciunea Domneasca, Isus spune: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri…” (Matei 6,12). El continua: „Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre” (v.14.15)

4. Spiritul nostru neiertator da pe fata lipsa de credinciosie si de iubire fata de Dumnezeu. Istoria lui Iov ne invata ca incercarile noastre aspre – inclusiv durerile si tragediile pe care le-am indurat – arata daca il iubim, sau nu, pe Dumnezeu. Cand a intrebat: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” (Iov 1,9), Satana voia sa spuna ca nici un crestin nu va continua sa-I slujeasca Domnului, daca va trece prin suferinte serioase. Asa cum s-a exprimat el: „Piele pentru piele! Omul da tot ce are pentru viata lui. Dar ia intinde-ti mana si atinge-Te de oasele si de carnea lui, si sunt incredintat ca Te va blestema in fata” (Iov 2,3-5).

in marea lupta dintre Hristos si Satana, felul in care raspundem la suferinte este un vot pentru, sau impotriva lui Dumnezeu. Prin atitudinea fata de prejudiciile care ne-au fost pricinuite de altii, fie ii dam slava lui Dumnezeu, fie il tradam. Faptul ca iertam, sau nu iertam, da pe fata adevarata noastra credinciosie si dragoste fata de Dumnezeu.

Adevarata problema aflata in centrul atentiei, atunci cand ne confruntam cu orice incercare (inclusiv suferintele, pierderile, etc.), este aceasta: Vom continua sa ne incredem in Dumnezeu, cu convingerea ca El stie ce este mai bine pentru noi si ca El are puterea de a ne sustine si de a ne salva? Vom face noi ce ne-a cerut El (in cazul acesta, sa-i iertam pe altii), chiar si in mijlocul bolii, al crizelor financiare, al dificultatii, al durerii, dezamagirii, dispretului, respingerii, mortii, etc.? (vezi Iov 19,6-27). Sau vom implini voia Sa numai cand lucrurile merg asa cum dorim noi?

Poate ca ai fost ranit de cineva apropiat, sau drag – poate o ruda, un coleg de munca, sau de partenerul de viata. Cel care te-a ranit serios ar putea chiar sa fie o persoana care obisnuieste sa mearga la biserica. Poate ca ai fost ranit, tradat, inselat, umilit, sau lovit de un frate de credinta, un prezbiter, un instructor la Scoala de Sabat, sau de pastor. Nu poti sa te aduni, ca sa ierti. Poate ca inca te simti ranit, sau suparat.

Indiferent de cauza suferintei tale, nu uita ca durerea ta este o parte a marii lupte dintre Hristos si Satana. in lumina acelui conflict cosmic, Domnul te indeamna sa iei o hotarare constienta de a-l ierta pe cel care te-a ofensat. Pentru ca, atata vreme cat vei continua sa porti in suflet amaraciunea si resentimentul, nu vei fi liber niciodata. Vei ramane pentru totdeauna un sclav al persoanei care te-a ranit.

S-ar putea intampla ca, tocmai acum, cand citesti pagina aceasta, casnicia ta sa se destrame. Poate ca, din cauza durerii si a suferintei pe care le-ai indurat in casatoria ta, te gandesti la un divort nebiblic (vezi Matei 19,9). Desi este posibil sa nu intelegem intotdeauna de ce oamenii aleg sa ne raneasca, sa nu uitam ca Domnul poate sa scoata ceva bun din experientele noastre dureroase, intocmai cum a facut in cazul lui Iosif. Dupa ce a trecut prin tot felul de suferinte si ofense – gelozie, rautate si ura din partea fratilor lui, dupa ce a trecut prin hartuirea, santajul si acuzatia mincinoasa a Dnei. Potifar, prin nedreptatea inchiderii intr-o inchisoare egipteana si prin dezamagirea de a fi uitat de unul dintre tovarasii lui de inchisoare, Biblia raporteaza ca, mai tarziu, Iosif a inteles ca mana lui Dumnezeu a continuat sa conduca lucrurile, chiar si in chinul sau ingrozitor, pentru binele lui si pentru binele omenirii (Geneza 45,5; 50,20).

Ellen G. White scrie: „Cel care este umplut cu Duhul lui Hristos ramane in Hristos. Orice ar veni asupra lui vine de la Mantuitorul, care il inconjoara cu prezenta Sa. Nimic nu il poate atinge, daca Domnul nu aproba. Toate suferintele si necazurile noastre, toate ispitele si incercarile, toate intristarile si durerile, toate persecutiile si privatiunile, pe scurt, toate lucreaza impreuna pentru binele nostru. Toate experientele si imprejurarile sunt lucratorii lui Dumnezeu, prin care binele ajunge la noi” (Divina vindecare, p. 489).

Concluzie. Daca va luptati cu propriul spirit neiertator, aduceti-va aminte ca Dumnezeu v-a iertat si v-a raspuns cu bunatate. Ei bine, David a stiut ca: „Domnul este indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate. El nu Se cearta fara incetare, si nu tine mania pe vecie. Nu ne face dupa pacatele noastre, nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat este de mare bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El, cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi (Psalmi 103,8-12).

Daca intelegeti si daca ati primit iertarea lui Dumnezeu, va este cu putinta sa iertati. Daca inca va intrebati de ce trebuie sa iertati si sa uitati, povestirea lui David si Mefiboset ne invata ca motivul cel mai convingator al iertarii nu este faptul ca persoana respectiva merita sa fie iertata, ci „din pricina lui Ionatan”.

Adventists Affirm – cu permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

Recunoasterea Conflictelor in Noul Testament

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Rezolvarea conflictelor in Noul Testament

Gerhard Pfandl, PHD

Director asociat

Biblical Research Institute

Recunoasterea deosebirilor doctrinare si prezentarea lor deschisa

Pentru a gasi normele calauzitoare care ne vor ajuta sa tratam situatii asemanatoare in biserica din zilele noastre, sa privim cateva exemple de rezolvare a conflictelor in Noul Testament.

Matei 18,15-17

Fapte 15

Conciliul de la Ierusalim s-a intrunit pentru rezolvarea primului conflict teologic serios din biserica timpurie. Subiectul dezbatut la adunarea apostolilor si a conducatorilor religiosi din Ierusalim a fost legat de relatia dintre crestinism si iudaism. inca de la inceput, crestinii din Ierusalim s-au considerat a fi ramasita credincioasa din interiorul iudaismului. De altfel, toti barbatii crestini erau circumcisi, toti cunosteau Scripturile iudaice si toti se inchinau la Templu. Cu toate acestea, cand cei dintre Neamuri au inceput sa intre in biserica, identitatea iudaica a gruparii a fost pusa sub semnul intrebarii. Daca oamenii dintre Neamuri erau primiti in biserica fara sa accepte mai intai iudaismul, crestinismul urma sa ajunga o religie noua si sa inceteze definitiv a mai fi o parte a iudaismului.

Apostolii si prezbiterii au hotarat sa convoace o adunare speciala, in care partile opozante sa-si prezinte punctele de vedere. Agenda dezbaterilor a fost alcatuita din doua subiecte importante: 1. Pot cei dintre Neamuri sa fie primiti in biserica fara a fi circumcisi? 2. Care parti din Legea mozaica li se aplica acelora dintre Neamuri? Luca relateaza ca a fost „vorba multa” (v.7) si apoi ne prezinta punctele esentiale ale celor trei luari de cuvant. Petru a vorbit primul. in apararea misiunii printre Neamuri, el i-a amintit adunarii despre modalitatea in care Dumnezeu il folosise spre a predica in casa lui Corneliu si a recomandat sa nu fie pus nici un jug asupra crestinilor dintre Neamuri. Termenul „jug” este deosebit de corespunzator in contextul acesta: despre un prozelit care se angaja sa respecte Legea lui Moise se spunea ca „lua jugul imparatiei Cerurilor”. in concluzia lui, Petru a subliniat ca mantuirea nu vine prin respectarea Legii, ci prin harul Domnului (v.11).

Iacov, care la data aceea era conducatorul bisericii din Ierusalim (Fapte 12,17), a rezumat dezbaterea si a propus cateva norme calauzitoare practice. Cu privire la primul subiect, el a recomandat ca acelor crestini care sunt dintre Neamuri sa nu li se ceara circumciziunea. Cu privire la cel de-al doilea subiect, cel legat de Legea Mozaica, el a sugerat ca acestor crestini dintre Neamuri sa li se impuna anumite restrictii. „sa li se scrie doar sa se fereasca de pangaririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate si de sange” (15,20). El a considerat ca aceste restrictii erau necesare pentru pacea si intelegerea reciproca intre crestinii iudei si cei dintre Neamuri. Dupa parerea lui, crestinii dintre Neamuri trebuiau sa faca unele concesii fata de obiceiurile crestinilor iudei, care inca mai continuau sa mearga la sinagogi in Sabat, unde Legea lui Moise era citita cu regularitate (v.21). in aparenta, Iacov se astepta ca iudeii crestini sa pastreze tot ce le fusese dat de iudaism si sa nu se desparta de sinagogile lor.

in acest capitol vedem o serie de principii importante pentru rezolvarea conflictelor in biserica. in primul rand, partile opozante au fost invitate sa-si prezinte conceptiile inaintea unei adunari a conducatorilor bisericii. in al doilea rand, s-a petrecut mult timp pentru dezbatere. in al treilea rand, hotararile luate au fost acceptate de biserica in ansamblu.

Rezumat

Normele calauzitoare care urmeaza sunt desprinse atat din pasajele cercetate, cat si din invatatura de ansamblu a Noului Testament cu privire la rezolvarea conflictelor:

1. Recunoasteti existenta conflictului: „Va indemn, fratilor, sa va feriti de cei ce fac dezbinari si tulburare…” (Romani 16,17). Primul pas in tratarea dezbinarilor si a tulburarii este acela de a lua in considerarea persoanele care provoaca astfel de situatii. intotdeauna exista tentatia de a pastra tacerea in numele dragostei si al ingaduintei si de a ignora neintelegerile din biserica. Cu toate acestea, rezultatul poate sa fie devastator pentru misiune si pentru buna functionare interioara a bisericii.

2. Creati ocazii pentru dezbatere: „Pavel si Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe si pareri deosebite” (Fapte 15,2). in contextul normelor calauzitoare din Matei 18,15-17, inainte de a prezenta conflictele nerezolvate inaintea intregii biserici, incercarea de rezolvare trebuie sa aiba loc mai intai in cercuri mici, alcatuite din persoanele oficiale.

4. Tratati-i cu intelepciune pe aceia care gresesc. „Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii, si fara rautate ca porumbeii” (Matei 10,16).

5. Prezentati-l pe Hristos si pe El rastignit, ca solutie pentru dezbinare: „Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit” (2 Corinteni 3,9). in contrast cu aceia care cultivau un cult pentru anumite personalitati din Corint, apostolul Pavel s-a concentrat asupra adevarurilor centrale: Cine este Isus si ce a facut El. Crucea este stindardul in jurul caruia se pot aduna toti copiii lui Dumnezeu.

8. Adresati-va unei autoritati bisericesti mai inalte: „Fratii au hotarat ca Pavel si Barnaba, si cativa dintre ei, sa se suie la Ierusalim la apostoli si prezbiteri, ca sa-i intrebe asupra acestei neintelegeri” (Fapte 15,2). in biserica timpurie, apostolii si prezbiterii erau considerati a fi autoritatea interna cea mai inalta. Cu toate acestea, versetul 22 pare sa arate cu claritate ca ei nu au incercat sa stabileasca lucrurile printr-un decret, ci mai degraba au implicat intreaga biserica in rezolvarea conflictelor ei.

10. Recunoasteti autoritatea bisericii de a exclude membri: „Dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te de cel ce aduce dezbinari” (Tit 3,10). in versetul precedent, apostolul Pavel mentioneaza „certuri si ciorovaieli” generate in biserica de invatatori falsi ai Legii (conform cu 1 Timotei 1,7). Metoda potrivita pentru a restabili pacea si armonia in biserica este aceea de a organiza cel putin doua intrevederi cu persoana care starneste certuri. Daca aceste intrevederi dau gres, biserica are dreptul de a exclude din comunitatea credinciosilor acea persoana care produce dezbinare. Excluderea unui membru nu ar trebui sa fie facuta niciodata intr-o modalitate superficiala, dar indrumarea apostolica este clara – „sa nu ai nimic a face cu el”. Acest sfat nu se afla intr-un vid, ci este o parte a mesajului de ansamblu a Scripturii.

Adventists Affirm – cu permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

Iertarea unui lucru de neimaginat

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

autor necunoscut

Iertarea unui lucru de neimaginat

La ora patru dupa amiaza a avut loc un serviciu memorial pentru Ruimar, sotia lui Margaret si fiul lor. in auditoriu s-au aflat tatal si mama lui Ruimar, Dl. Itamar si Ruth de Paiva, alaturi de cei doi frati ai lui Itamar, Emerson si Hernan. Familia Dnei. Ruimar (Margaret) de Paiva nu a putut sa participe.

Serviciul religios a fost lung, dar a dat ocazia unei adevarate experiente care iti schimba intreaga viata. Dupa patru ore, avocatul a fost pregatit sa se ridice in picioare si sa strige: „Este deja destul!”, cand mama lui Ruimar a facut un lucru asa de lipsit de egoism, incat avocatul s-a simtit zdrobit si a plans.

Ruth de Paiva, ruda cea mai apropiata a familiei ucise, a luat microfonul fara nici un avertisment sau anunt si a inceput sa demonstreze o iertare de neintrecut. in saptamana cand fusese in Palau, il cunoscute pe Justin Hirosi, omul care ii ucisese fiul, nora si singurul nepot. Ea s-a rugat impreuna cu el si i-a spus ca deja il iertase. El a plans.

Pentru ca tocmai aflase ca mama lui Justin era prezenta la serviciul de inmormantare, Dna. Paiva a rugat-o pe Dna. Hirosi sa i se alature pe podium. Dna. Hirosi nu a fost in stare sa mearga singura si a fost ajutata de fratele ei si de cativa vecini. Mama lui Ruimar a imbratisat-o cu atata caldura, incat un observator intamplator ar fi crezut ca erau doua prietene care nu se vazusera de multa vreme. S-au apropiat impreuna de microfon si Dna. de Paiva a anuntat ca „amandoua erau niste mame care isi jeleau fii pierduti”. A fost o tacere absoluta, incat puteai sa auzi caderea unui ac. Apoi, lacrimile au inceput sa curga.

Dna. de Paiva a continuat. Ea a implorat comunitatea din Palau sa inlature orice umbra de acuzatie care ar putea sa acopere familia lui Justin. Ea a spus ca familia de Paiva nu a acuzat familia lui Justin pentru aceasta tragedie. De aceea, nimeni altcineva nu ar trebui sa acuze. Ea a spus: „Noi ii crestem pe copiii nostri, ii educam, ii invatam ce este bine si ce este gresit. Aceasta este tot ce putem sa facem noi ca mame”.

Manifestarea bunatatii si a iertarii a fost uimitoare. Seful insulei unde a avut loc tragedia a venit la microfon si a anuntat: „Daca urmam pana la capat traditia din Palau, Melissa este acum fiica Dnei. Hirosi, iar Dna. de Paiva este o mama a lui Justin”. El si-a exprimat rusinea, regretul si durerea in numele familiei lui Justin, a clanului sau si a intregului sau trib.

Apoi, unchiul lui Justin, barbatul cel mai in varsta din familie, a pasit inainte. Seful insulei a explicat faptul ca, desi erau saraci, familia si clanul lui Justin vandusera multe dintre lucrurile care le apartineau si doreau sa-i inmaneze lui Melissa 10.000 de dolari pentru a urma colegiul. intreaga adunare a fost adanc miscata si au curs lacrimi multe.

Melissa, de numai zece ani, fusese puternica pe parcursul serviciului funerar. Cand a fost intrebata unde ar dori sa locuiasca, ea a raspuns: „As dori sa stau aici in Palau”. Cand i s-a spus ca rudele ei mai indepartate o asteptau in Texas, ea a spus: „Ma voi intoarce intr-o zi. Ma voi intoarce in calitate de misionara”. Curand dupa aceea intreaga familie de Paiva s-a urcat intr-un avion care mergea spre Dallas, locul unde astepta familia doamnei. Margaret de Paiva.

Prin moartea lor, membrii familiei de Paiva au realizat mai mult decat ar fi putut sa realizeze in toata viata. Ei i-au invatat pe ceilalti ca lucrul cel mai bun este sa ierti si sa uiti. „Sa iubesti pe aproapele tau, ca pe tine insuti”.

Adventist Affirm – cu permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

Cum sa te porti cu oameni dificili

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

CUM Sa TE PORtI CU OAMENII DIFICILI

O CULEGERE DE IONICA RACEALA

Cum sa ii identifici pe cei carora le place critica

Identificarea oamenilor cu atitudine critica poate reduce raul pe care il provoaca acestia.

1 Petru 4:8-10

A te intelege bine cu oamenii este o parte esentiala a oricarei lucrari. Dar atunci cand relatiile sunt devastate de catre cei carora le place sa critice, la care se face referire aici si ca „balauri“, rezultatul poate fi simtaminte ranite si neintelegere. Iata o lista a celor mai obisnuiti balauri gasiti in majoritatea congregatiilor, lista care te va ajuta sa ii identifici mai repede.

1. Pasarea Caine. Pasarii Caine ii place sa fie ochii, urechile si nasul leaderului bisericii, atragand atentia asupra lucrurilor. „Daca as fi in locul dumneavoastra, l-as suna pe domnul Greenlee. Are niste probleme materiale de care ar trebui sa va ocupati.“ Deosebit de suparatoare este Pasarea Caine Superspirituala. Este mult mai probabil ca aceasta rasa pura sa arate cu degetul catre lucruri care il fac pe leader sa se simta in defensiva si nu foarte spiritual. „Domnul mi-a asezat pe suflet ca trebuie sa ne rugam mai mult pentru redesteptare.“ De altfel cine s-ar impotrivi acestui lucru? Acestor oameni le place sa dea impresia ca sunt mai spirituali decat ceilalti.

2. Patura Uda. Ei au o dispozitie negativa, care e contagioasa. Ei raspandesc umbra, sterg entuziasmul si incurca lucrarea. Motto-ul lor este: „Nu risti, nu pierzi.“

3. Antreprenorul. Opusul Paturii Ude, Antreprenorul este entuziast. El e primul care aduce vizitatori la biserica si ii invita acasa. Din nefericire, in afara de faptul ca este entuziast in ce priveste biserica, el este si doritor de a le vinde vitamine, polen de albine, parafina pentru masina.

4. Fanfaronul. Aceasta persoana vine de la scoala de diplomatie a uniunii si vorbeste punand la sfarsitul propozitiei semnul exclamarii in loc de punct. El (sau ea) are dreptate, iar toti ceilalti se inseala, si nu il deranjeaza sa spuna in mijlocul unei intalniri de business a bisericii: „Nu imi place ce ai spus.“

5. Bancherul capricios. Aceasta persoana se foloseste de bani pentru a arata daca aproba sau dezaproba deciziile bisericii. Uneori protesteaza in liniste, pur si simplu neoferindu-si darurile.

6. Bagaretul. Este vorba despre cel caruia ii place sa le spuna altora ce sa faca.

7. tintasul. Este persoana care evita conflictul fata in fata, dar alege leaderi ai bisericii pe care ii tinteste in conversatii private, cum ar fi indemnul criptic: „Fii atent sa te rogi pentru pastorul nostru. Are ceva probleme, stii tu.“

8. Contabilul. E vorba de cel care pastreaza rapoarte cu privire la tot ceea ce un leader face „nu in spiritul lui Hristos.“

9. Negustorul de murdarii. Acesti oameni cultiva nemultumire, atragandu-i pe altii care sunt dispusi sa asculte si sa discute despre lucrurile care nu sunt in regula in biserica.

insusirea dupa care se distinge un balaur este nu ceea ce spune, ci cum o spune. Chiar daca acesti oameni sunt bine intentionati, indeplinind cu sinceritate ceea ce este, in ochii lor, cel mai bine, ei nu au aceeasi atitudine fata de tine. Adesea dau dovada de rivalitate, in loc de colaborare. Stilul lor este sa se concentreze mai degraba asupra unui scop ingust decat asupra intregii imagini, care conduce la digresiuni, nu la echilibru in viata bisericii

______________________________