Articole Creştine » Consiliere

ABSENT LA VIZITA – autor dr. Constantin Dinu

loribalogh — Sun, 10 Oct 2010 20:02:44 +0000

ABSENT LA VIZITĂ

În ultimul timp se observă o reţinere din partea unor persoane de sex feminin de a participa la serviciile divine din cauza “necurăţiei” despre care vorbeşte Vechiul Testament atunci când se referă la perioada menstruaţiei sau a lehuziei (după naştere). În acest articol ne propunem să oferim un răspuns pentru cei care sunt dispuşi să-şi schimbe opiniile după o informare corectă, chiar dacă nu exhaustivă. Prima parte a articolului va cuprinde nişte consideraţii principiale (religioase), în timp ce partea a doua a articolului va aborda procesul menstruaţiei din punt de vedere fiziologic, medical.

Consideraţii principiale

Mai multe legi mozaice au ca obiect problematica necurăţiei rituale. Necurăţia descrisă în Lev. 12 (ca şi scurgerile genitale din Lev. 15) este rituală şi nu morală. Textul ebraic nu foloseşte termenii consacraţi pentru păcate, greşeli morale sau iertare de păcat atunci când se referă la necurăţia fizică rituală[1].

Roy Gane arată că sacrificiile aduse de femei după încheierea perioadei de necurăţie postnatală (Lev 12), ca şi sacrificiile rituale după scurgerile genitale (Lev. 15) nu sunt sacrificii de tip jertfă pentru păcat cu scopul de a îndepărta o vină morală, ci o jertfă de purificare cu scopul de a îndepărta o impuritate fizică rituală.[2]

Jonathan Klawans enumeră 5 deosebiri între necurăţia morală şi cea rituală:

1. Necurăţia morală este o urmare a unui păcat grav cum ar fi păcatele sexuale (Lev. 18. 24-30), idolatria (Lev. 19.31; 20.1-3) şi vărsarea de sânge (Num. 35.33-34), în timp ce necurăţia rituală nu este efectul unui păcat;

2. Nu există fenomenul de „contact-contagiune” (atingere-pângărire) în cazul necurăţiei morale, aşa cum este cazul cu necurăţia rituală;

3. În timp ce necurăţia morală este de durată şi duce la degradarea păcătoşilor şi a ţării, necurăţia rituală este temporară;

4. Necurăţia morală nu poate fi ameliorată (atenuată sau ştearsă) prin ritualuri de purificare, ca în cazul necurăţiei rituale, ci „puritatea morală se realizează prin pedepsire sau ispăşire…”;

5. În timp ce termenul „necurat” este folosit atât pentru necurăţia morală, cât şi cea rituală, termeni ca „urâciune” sau „pângărire” sunt folosiţi doar pentru necurăţiile morale, nu şi cele rituale.[3]

Lev. 12.2 arată că necurăţia de după naştere este similară necurăţiei din timpul menstruaţiei şi este rituală. Lev. 15 reia problema necurăţiei menstruale, încadrând-o între alte forme de necurăţie clar rituale, toate având de a face cu secreţii sau scurgeri fiziologice sau patologice. În acest capitol sunt enumerate cinci categorii de necurăţii ceremoniale pe care Richard Whitekettle le descrie într-o structură evident chiastică a capitolului (A – corespondent cu A’, B – corespondent cu B’, iar C constituie mijlocul de sine stătător)[4] :

A. Versetele 2 – 15 : scurgeri anormale, de lungă durată, ale bărbatului – el se spală şi aduce o jertfă.

B. Versetele 16 – 17 : scurgeri obişnuite, trecătoare, disfuncţionale, ale bărbatului – el se spală.

C. Versetul 18 : scurgerea normală din timpul actului intim – ambii se spală.

B’. Versetele 19 – 24 : scurgeri obişnuite, trecătoare, disfuncţionale, ale femeii – ea se spală.

A’. Versetele 25 – 30 : scurgeri anormale, de lungă durată, ale femeii – ea se spală şi aduce o jertfă.

Extremele (A şi A’) sunt stări patologice anormale care necesită o jertfă atunci când scurgerea se opreşte. Cazurile de necurăţie nr. 2 şi 4 (B şi B’) au de-a face cu scurgeri obişnuite (menstruaţia şi poluţia). Secţiunea centrală (C) priveşte „scurgerea” din cadrul actului intim normal, lucru ce nu impune aducerea vreunei jertfe. Semnificaţia acestui chiasm este încă dezbătută de teologi.[5]

Evident însă este faptul că relaţia intimă dintre un bărbat şi o femeie aşa cum a lăsat Dumnezeu încâ din Grădina Edenului, făcând „după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască” (Gen. 1.27), ca şi porunca „Creşteţi, înmulţiţi-vă!” (Gen.1.28) nu pot fi marcate de o impuritate morală, aşa cum nu pot fi etichetate nici celelalte 4 tipuri de scurgere din Levitic cap. 15.

De ce totuşi aceste scurgeri (inclusiv unirea fizică dintre soţ şi soţie) erau socotite nişte necurăţii? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie sa luăm în consideraţie următoarele aspecte: 1. Instinctul reproducerii este unul dintre cele mai puternice instincte (cu alte cuvinte aici avem de-a face cu un „motor” foarte puternic atât pentru perpetuarea speciei, cât şi pentru manifestarea dragostei responsabile, fără bariere, gratificatoare şi sacrificatoare); 2. Din actul unirii fizice, intime, se naşte viaţa şi deci semnificaţia unirii dintre un bărbat şi o femeie este din cele mai profunde; 3. Religiile păgâne au asociat adesea actul închinării cu actul intim atât pentru a face închinarea mai atractivă pentru participanţii la serviciile cultice, participanţi care „beneficiau” de serviciile prostituatelor templare angajate în acest scop (se pare că existau şi bărbaţi care se „sacrificau” în acelaşi fel), cât şi din motivul pur filozofic al împletirii actului procreerii cu divinitatea păgână care se presupunea că dă viaţa; 4. Locaşul de cult al lui Yahweh, ca şi serviciul închinării erau sfinte, puse de-o parte şi o mulţime de reguli erau menite să păstreze acest caracter în mintea închinătorilor.

Regulile curăţiei rituale ale evreilor erau deci un răspuns la închinarea păgână marcată de necurăţiile morale cultice (ex. pruncuciderea şi prostituţia templară).

Dacă regula neparticipării la serviciile divine din cauza necurăţiei menstruale sau postnatale ar fi valabilă şi astăzi, atunci şi unii bărbaţi sau chiar unele cupluri (vizaţi în acelaşi cap. 15 din Levitic) ar trebui să se abţină de la actul închinării. Ba chiar mai mult, dacă respectarea acestor reguli ceremoniale vechi ar curăţi cu adevărat biserica, neghina ar deveni grâu peste noapte, doar prin abţinerea de la închinarea publică, în timp ce spicele de grâu ar fi grozav de ispitite să facă prezenţa la fiecare sărbătoare săptămânală a eliberării din păcat.

Consideraţii fiziologice

Menstruaţia este un clivaj hemoragic (desprindere) al mucoasei uterine (numită şi enometru) care are loc ciclic, de la pubertate până la menopauză, cu excepţia perioadei de sarcină şi de alăptare, datorită modificărilor vasculare.[6]

Ciclurile menstruale durează 28 zile cu limite considerate fiziologice între 24 – 32 zile. Durata sângerării menstruale este de 3-7 zile. Sângele menstrual este incoagulabil datorită absenţei trombinei şi fibrinogenului. Scurgerile menstruale conţin sânge, produşi de descuamare endometrială, mucus de la nivelul colului, epiteliu vaginal degenerativ, bacterii şi o substanţă toxică asemănătoare necrozinei din ţesuturile traumatizate care determină apariţia unui spasm intens vascular. Cantitatea de sânge pierdut la menstruaţie variază între 25-60 ml şi 0,4-1 mg fier/zi.

Celula reproducătoare feminină se numeşte ovocit. Acesta, împreună cu stratul de celule care-l înconjoară, formează foliculul primordial, localizat în ovar. După pubertate începe ciclul ovulaţiei în care mai mulţi foliculi primordiali încep să se maturizeze devenind foliculi primari, dar din aceştia, de obicei, doar un singur folicul ajunge la maturitate deplină şi eliberează ovocitul printr-un proces lunar numit ovulaţie. Ovocitul este condus apoi în trompa uterină unde poate fi fecundat. Pe parcursul perioadei fertile din viaţa unei femei, doar câteva sute de foliculi ajung să elibereze ovulul prin ovulaţie, restul degenerând.[7]

După ovulaţie foliculul ovarian se transformă în corpul galben de sarcină. Acesta secretă hormonii care vor pregăti mucoasa uterină pentru nidaţia oului (implantarea embrionului).

Dacă fecundarea nu are loc, perioada aceasta de receptivitate uterină se termină în aproximativ două săptămâni după ovulaţie, iar corpul galben degenerează. Scăderea estrogenului şi a progesteronului care urmează degenerării corpului galben, face ca mucoasa uterină să se desprindă (menstruaţia). Întrucât menstruaţia este cel mai vizibil fenomen al ciclului ovarian, ciclul reproducător feminin se numeşte ciclu menstrual. Prima zi de menstruaţie devine prima zi a ciclului menstrual (în limbajul popular femeile se exprimă adesea greşit folosind cuvântul „ciclu” în loc de „menstruaţie”).

Ovulaţia are loc în ziua a 14-a la un ciclu de 28 de zile. Acest fenomen împarte ciclul menstrual în două : faza foliculară, estrogenică sau proliferativă (foliculul ovarian se maturizează, predomină secreţia de hormoni estrogeni şi proliferează endometrul uterin) şi faza luteală, progesteronică sau secretorie (se formează corpul galben numit şi corpus luteum şi se remarcă prin secreţie de estrogen şi progesteron, predominând secreţia de progesteron).

Mucusul cervical este mai subţire şi mai fluid în prima jumătate a ciclului sub influenţa estrogenilor, iar la ovulaţie devine şi mai fluid uşurând pătrunderea spermatozoizilor. După ovulaţie el se îngroaşă devenind impenetrabil. Colul se deschide la ovulaţie.[8]

Pentru ca funcţia reproducătoare feminină să se desfăşoare normal este nevoie de o coordonare între creier şi ovare sub influenţa altor organe ca ficatul, suprarenalele şi glanda tiroidă. Cele doua zone din creier responsabile pentru această coordonare sunt hipotalamusul şi hipofiza. Hipotalamusul secretă o substanţă numită GnRH (hormonul de stimulare gonadotropă) care determină hipofiza să producă doi hormoni gonadotropi : FSH (hormonul de stimulare foliculară) şi LH (hormonul de stimulare luteală). Aceşti doi hormoni stimulează la rândul lor ovarul care va produce estrogenul, progesteronul şi inhibina. Inhibina suprimă apoi secreţia de FSH de către hipofiză. Progesteronul inhibă secreţia de GnRH de către hipotalamus pe tot parcursul fazei luteale.[9]

În concluzie, procesele care se desfăşoară în compartimentele neuro-endocrin, ovarian şi uterin sunt strâns legate şi au un caracter ciclic pe toată perioada fertilă a vieţii unei femei. Coordonarea între diferitele organe, substanţe, celule sau componente ale acestora la nivele de macroorganism sau nucleu (ADN) este uimitoare şi ne face să ne plecăm capetele în faţa acestui Mare Profesor Emerit de Neurologie, Endocrinologie, Ginecologie şi Obstetrică, Andrologie, Genetică şi Sexologie, care ne-a creat ca pe o capodoperă care Îi face cinste: COROANA CREAŢIUNII.

Ah, era să uit: … şi singurul Profesor de Recuperare ! De aceea cred eu că ar fi păcat să lipseşti de la vizita săptămânală, mai ales pe motiv de necurăţie rituală. Nu cei bolnavi au trebuinţă de doctor şi cei „necuraţi” de purificare?

Dr. Constantin Dinu

[1] DAVIDSON MR, Flame of Yahweh, Sexuality in the Old Testament. Hendrickson Publishers, 2007, pag. 327

[2] GANE R, Leveticus, Numbers, Zondervan, Grand Rapids, 2004, pag. 306-308

[3] KLAWANS J, Impurity and Sin in Ancient Judaism, New York, Oxford University Press, 2000, pag. 23

[4] WHITEKETTLE R, „Leviticus 15:18 Reconsidered : Chiasm, Spatial Structure, and the Body” JSOT 49 (1991): 31-41

[5] DAVIDSON MR, Flame of Yahweh, Sexuality in the Old Testament. Hendrickson Publishers, 2007, pag. 330-331

[6] REBEDEA T şi colab., Genitologia vol. I, Institutul Medico-Farmaceutic Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală, Clinica de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti, 1981, pag. 149-152.

[7] SCHAUFF C, MOFFETT D, MOFFETT S, Human Physiology, Foundations & Frontiers, Mosby College Publishing, St. Louis, 1990, pag 651-652.

[8] Idem, pag. 661-663

[9] McPHEE SJ, GANONG WF, Pathophysiology of Disease, Fifth Edition, Lange Medical Books, McGraw Hill, 2006, pag. 627-630.

INVINGEREA VICIILOR

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

ÎNVINGEREA VICIILOR

de Gary Hopkins

Signs, septembrie 2007

De ce oamenii fac lucruri despre care ºtiu cã sunt dãunãtoare? Dacã vezi un om cu o sticlã de oxigen, cu tuburi în nas, dar cu o þigarã în gurã, opreºte-te ºi gândeºte-te. De ce face ceva despre care ºtie cã îl împiedicã sã respire? Nu e logic. Probabil cã îi sfãtuieºte pe alþii sã se lase de fumat, dar el însuºi nu este în stare sã facã lucrul acesta.

Te scarpini în cap ºi te întrebi. Probabil nu este o persoanã foarte deºteaptã. Dar este vorba de lipsã de inteligenþã sau de bun simþ?

Când consumã alcool sau fumeazã, oamenii nu fac altceva decât sã se drogheze. Dacã îi întrebi de ce fac asta, vor rãspunde: “Pentru cã îmi place!” “Mã þine treaz.” “Mã relaxeazã.” ªi aºa mai departe. În mod conºtient sau inconºtient, periculos sau nu, oamenii fac ceea ce fac din anumite motive.

Studiul comportamentului ºi în special al viciilor este interesant. Viciile nu sunt nici normale, nici obiºnuite; oferã adesea dependenþã ºi sunt distrugãtoare. ªi în timp ce s-ar putea sã se parã cã oamenii îºi limiteazã comportamentul la lucruri care sunt plãcute, nu dureroase, lucrul acesta nu este valabil la cei care tind sã aibã vicii sau obiceiuri distructive.

Cum este sã fii dependent?

Cei care sunt dependenþi de droguri depun eforturi mari pentru a le obþine, în ciuda consecinþelor. De exemplu, sportivii de performanþã sunt plãtiþi milioane de dolari pentru a juca, ºtiind însã cã vor fi trece printr-un test de droguri. Ei sunt conºtienþi cã dacã se gãsesc droguri în corpul lor, vor fi daþi afarã, vor pierde sponsorizarea ºi poate chiar vor fi excluºi din sportul respectiv. Dar sunt prinºi cu droguri în sânge, adesea nu doar o datã, iar în cele din urmã îºi pierd venitul din cauza întrebuinþãrii de cocainã sau alt drog. Unii oamenii ºi-au cheltuit toþi banii pentru a trãi pe picior mare ºi pentru a putea sã îºi cumpere droguri.

Aºeazã-te în locul lor. Cineva îþi oferã casa visurilor tale, iar singurul lucru pe care trebuie sã îl faci este sã eviþi alcoolul. Sunã simplu, nu-i aºa? Dar nu este. Dacã ar fi uºor, oamenii ar lua de fiecare datã hotãrârea cea bunã.

Zilnic milioane de oamenii folosesc droguri sau se angajeazã în alte activitãþi care le provoacã dependenþã, ºtiind cu siguranþã cã vor avea de suportat consecinþele. Dependenþa nu este normalã. Nu este doar o abatere de la normã.

Aºa cum oamenii folosesc droguri din diferite motive, tot aºa reacþioneazã diferit la ele. Unii spun cã alcoolul îi elibereazã sau îi relaxeazã dupã o zi de stres la muncã. Douã persoane care seamãnã foarte mult pot reacþiona cu totul diferit când li se oferã aceeaºi substanþã.

Majoritãþii oamenilor li se oferã aceleaºi ocazii ca sã foloseascã alcool: in hoteluri, magazine, peste tot. Cu toate acestea, unii ajung sã aibã probleme în aceastã privinþã, iar alþii nu.

De obicei despre oamenii care sunt dependenþi de vreo substanþã se crede cã au probleme de caracter, cã nu sunt de încredere sau cã se abat de la normã. Lucrul acesta se întâmplã mai ales în cercurile religioase conservatoare, unde folosirea de substanþe vãtãmãtoare este interzisã.

De fapt e vorba de o crizã

S-ar putea sã recunoºti unele din semnele revelatoare, pentru cã ai vãzut acest tip de comportament fie în viaþa ta, fie în a altora. S-ar putea sã fi auzit de cineva care se trezeºte în crucea nopþii ºi cãlãtoreºte o distanþã destul de mare doar pentru a cumpãra un pachet de þigãri sau o revistã pornograficã, pentru cã nu îºi permit sã fie vãzuþi cumpãrând astea în oraºul lor. Oamenii dependenþi vor face mari sacrificii pentru a-ºi satisface poftele.

Dependenþa are multe forme. Computerul în sine nu este un lucru rãu sau imoral. Dar recent s-a descoperit cã mulþi sunt dependenþi de el. Dr. Maressa Hecht Orzack, expert în acest domeniu, a creat o listã de trãsãturi comune celor care sunt dependenþi de computer:

Unei mame îi este greu sã îl determine pe copil sã se joace afarã, deoarece computerul îi ocupã acestuia tot timpul extra-ºcolar.
Un soþ îºi dã seama cã soþia îºi neglijeazã tot mai mult datoriile familiale, este nervoasã la întrunirile familiei, iar suma pe care trebuie sã o plãteacã pentru apelurile la un numãr online a devenit astronomicã.
Unii se conecteazã la calculator la 10 noaptea, apoi descoperã cã se lumineazã de ziuã ºi ei sunt tot acolo.
Un elev ia note tot mai mici, iar profesorul observã cã acesta adoarme în clasã.
Directorul unui anumit departament stã pânã noaptea târziu ca sã rezolve ultimele socoteli. Mecanismul de supraveghere a folosirii calculatorului aratã cã au fost accesate site-uri nepotrivite, printre care unele cu jocuri de noroc ºi pornografie.

În ultima vreme dependenþa de site-uri cu conþinut sexual a devenit o problemã gravã. Pentru cei care sunt îngrijoraþi de interesul lor în aceastã privinþã, Dr. Dana Putnam are un site în care îºi pot face un test, pentru a mãsura gravitatea problemei.

Oamenii suferã de diferite forme de vicii. Adesea considerã cã trebuie sã le ascundã, pentru cã nu vor ca cei apropiaþi lor sã afle despre ele.

Cercetãrile în domeniu

Aproape zilnic se descoperã lucruri noi cu privire la felul în care funcþioneazã creierul în ce priveºte dependenþa. Cercetãrile realizate în acest domeniu sugereazã cã în creier existã douã feluri diferite de sisteme responsabile pentru “plãcere” ºi “dorinþã.” Cercetãtorii cred cã drogurile care provoacã dependenþã activeazã în primul rând sistemul care este responsabil de “dorinþã.” De aceea drogurile pot provoca pofte puternice.

Alte cercetãri sugereazã cã în creier existã un sistem responsabil pentru consolidare. Stimularea acestui sistem, care are loc odatã cu ingerarea unei cantitãþi mari de droguri sau chiar odatã cu expunerea la imagini pornografice, face ca creierul sã elibereze un drog similar heroinei sau morfinei. Acest drog se pare cã stimuleazã eliberarea de dopaminã, o substanþã chimicã asociatã în creier cu plãcerea.

Aceasta sugereazã faptul cã oamenii iau substanþe vãtãmãtoare sau droguri pentru a stimula mecanismul de consolidare din creier, care va avea ca efect plãcerea. Cu alte cuvinte, oamenii iau droguri pentru cã acestea provoacã plãcere, în ciuda consecinþelor negative.

S-au fãcut studii ºtiinþifice pentru a afla dacã dependenþa se gãseºte în gene. S-a descoperit cã diferite rase de cobai se deosebeau în ce priveºte consumul de alcool. În studiile realizate, atât rasele care preferau alcoolul cât ºi cele care îl evitau au fost crescute în condiþii de laborator. Astfel de studii au dus la concluzia cã existã dovezi suficiente în ce priveºte contribuþia geneticã la riscul de a deveni alcoolic. Bãrbaþii care au în familie alcoolici au un risc mai mare de a deveni ei înºiºi alcoolici. Aceastã tendinþã geneticã nu este limitatã la alcool; alte studii, pe diferite rase de ºoareci, au demonstrat cã existã ºi diferite preferinþe în ce priveºte cocaina.

Cercul disperãrii

Indiferent de tipul de dependenþã, fie cã are rãdãcini genetice sau nu, ea gtinde sã dezvolte un cerc al disperãrii. Acesta aratã cam aºa:

1. Nimeni nu plãnuieºte sã devinã dependent, dar mulþi devin. Nimeni nu intenþioneazã sã se autodistrugã ºi sã îºi ruineze sãnãtatea, cariera ºi relaþiile.

2. Oamenii dependenþi mint pe toatã lumea. Ei duc o viaþã falsã, ascunsã, de înºelãciune.

3. Încep sã lipseascã lucruri. În timp ce problema creºte, se mãresc ºi înºelãciunea ºi necinstea.

4. Oamenii dependenþi sunt adesea persoane inteligente ºi creative, care par sã se simtã bine, lucru care le mãreºte problema. Oamenii din jurul lor le vãd potenþialele puncte tari ºi le neagã slãbiciunile, sperând cã în cele din urmã acestea vor fi învinse de calitãþi.

5. În general mizeria lor începe prin încercarea de a compensa o lipsã personalã sau o situaþie negativã. Sunt adesea deprimaþi, nefericiþi sau incapabili de a face faþã problemelor vieþii, printre care se pot numãra pierderea cuiva drag sau a locului de muncã. Asta îi face sã caute alinare în droguri, alcool sau sex. Astfel începe cercul.

6. Comportamentul lor se aseamãnã cu calmantele. Ei evitã durerea fizicã sau emoþionalã angajându-se în vicii, reuºind astfel sã iasã pentru puþin timp din realitate. Când nu sunt în stare sã facã faþã unui aspect al realitãþii, recurg din nou la vicii, pentru a gãsi o scãpare temporarã.

7. Cu cât folosesc mai mult droguri, cu atât mai mare devine problema. Viciul devine centrul universului lor. Nu dupã mult timp simt nevoia sã foloseascã dorgul mereu ºi fac orice sã se simtã “fericiþi”. Acum sunt deja prinºi în cerc.

8. Devine greu de relaþionat cu ei ºi le este greu sã se concentreze asupra unui subiect chiar ºi 20 de minute; se retrag ºi încep sã manifeste un comportament ascociat cu dependenþa.

9. Cu cât folosesc mai des drogul, cu atât se simt mai vinovaþi. Rezultatul este deprimarea, nemulþumirea ºi disperarea.

10. Viciul începe sã le afecteze relaþiile cu ceilalþi, locul de muncã, starea materialã ºi orice alt lucru important. Viciul nu prea mai este determinat de starea de “fericire”, ci mai degrabã de evitarea retragerii.

Ajutor!

Viciile sunt atât o problemã medicalã, cât ºi una spiritualã. Existã multe forme de tratament, mai eficiente sau mai puþin eficiente. Una este terapia cognitiv-behavioristã, în care bolnavul este învãþat sã-ºi identifice problema, sã o rezolve ºi sã înveþe modalitãþi de a-i face faþã, pentru a preveni revenirea ei.

Nu acceptaþi tratamente neprofesioniste. Cãutaþi sfatul experþilor. Descoperiþi ce tratamente sunt disponibile în localitatea voastrã ºi folosiþi-le.

Existã un program bun, numit “Cei 12 paºi.” Desemnat la început pentru a-i ajuta pe alcoolici, a fost adaptat apoi ºi pentru a-i ajuta pe cei care vor sã învingã vicii ca drogurile, jocurile de noroc, sexul, obiceiurile alimentare distructive ºi multe altele.

Mare parte din succesul “Celor 12 paºi” este accentul pe care îl pune pe Dumnezeu ºi pe folosirea instrumentelor spirituale pentru renunþarea la viciu. Cei care se supun tratamentului sunt învãþaþi sã-ºi recunoascã neputincioºia, sã se predea lui Dumnezeu, sã îºi identifice defectele de caracter care îi fac sã practice viciul ºi sã se îndrepte acolo unde i-au rãnit pe alþii.

Dacã eºti dependent de ceva sau dacã doar crezi cã ai putea, fã ceva acum. Roagã un doctor creºtin sã îþi recomande resurse atât medicale, cât ºi spirituale. ªi, mai presus de orice, nu uita cã este speranþã pentru tine, indiferent de viciul pe care îl ai!

Dependenþa de computer

Simptomele psihologice:

Simþâmântul de bunãstare ºi euforia din faþa computerului.
Incapacitatea de a încheia activitatea.
Dorinþa de a petrece tot mai mult timp în faþa computerului.
Neglijarea familiei ºi a prietenilor.
Simþãmântul de golicine, depresie ºi iritabilitate când nu se aflã la computer.
Minþirea celorlaþi cu privire la petrecerea timpului.
Probleme cu ºcoala ºi locul de muncã.

Simptome fizice:

Sindromul caprian.
Ochi uscaþi.
Dureri de spate.
Neservirea regulatã a mesei.
Lipsa unei igiene personale
Probleme cu somnul, schimbarea ritmului de somn.

- Dr. Orzack

Mecanisme de semnalizare

La mijlocul secolului al XX-lea, comunitatea medicalã a descoperit cã se întâmplã ceva foarte anormal cu oamenii care au probleme cu alcoolul. În cele din urmã criteriile pentru dependenþã au fost definite drept modele inadaptabile de consumare a substanþelor dãunãtoare, ducând la deteriorare semnificativã a sãnãtãþii, manifestatã prin trei (sau mai multe) din urmãtoarele simptome, care au loc oricând într-o perioadã de 12 luni:

1. Intoleranþa, definitã ca nevoia de o cantitate tot mai mare de substanþã, pentru a se ajunge la intoxicare sau la efectul dorit; sau ca un efect tot mai mic, chiar dacã este folositã aceeaºi cantitate de substanþã.

2. Retragerea, manifestatã astfel: (sindromul caracteristic de retragere a substanþei) aceeaºi substanþã sau una asemãnãtoare este luatã pentru a uºura sau pentru a evita retragerea simptomelor.

3. Folosirea crescândã a substanþei, luatã adesea în cantitãþi mai mari sau pentru o perioadã mai îndelungatã decât se intenþionase la început.

4. O dorinþã persistentã sau eforturi fãrã succes de a micºora sau de a controla consumul substanþei respective.

5. Petrecerea a mult timp în activitãþi necesare pentru obþinerea substanþei (de exemplu, vizitarea diferiþilor doctori sau condusul pe distanþe lungi); folosirea substanþei (cum ar fi fumatul continuu) sau recuperarea dupã efectele acestuia.

6. Consumul continuu al substanþei respective, în ciuda faptului cã persoana în cauzã este conºtientã cã are o problemã psihologicã sau fizicã ce s-ar putea sã fi fost cauzatã sau provocatã de acea substanþã (de exemplu, cineva care continuã sã consume cocainã, chiar dacã ºtie cã aceasta îi provoacã depresie, sau cineva care continuã sã bea, chiar dacã e conºtient cã îºi agraveazã ulcerul.)

Dacã manifeºti toate sau câteva din aceste carateristici, cautã ajutor medical ºi spiritual.

______________________________

Standarde si dileme morale

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

‚Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare am abandonat ce era copilaresc.’1Cor 13,11.

‚Hrana tare este pentru oamenii mari, pentru cei a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul.’ Evr 5,14.

Fiinta umana este sfasiata intre maretie si decadere. O vizita la Auschwitz sau Buchenwald unde au existat lagarele mortii din timpul holocaustului, si faptul ca din aceeasi natiune si, nu la distanta prea mare in spatiu sau in timp, se gasesc casele memoriale ale unor Goethe, Luther si Bach, simbolizeaza versatiliatea fiintei umane oferind, atat caracterul distructiv si diabolic al firii decazute, cat si potentialul grandorii de care este capabila aceasta^.[1]

Exista factori psihologici, sociali si spirituali complecsi implicati in distanta care separa convingerile despre noi insine ca persoane morale si religioase si, comportamentul nostru efectiv. Desi comportamentul moral pare sa fie profund influentat de religie, totusi uneori persoane nonreligioase se dovedesc a fi mai morale in comportament decat cele religioase. Cum poate fi inteles comportamentul moral? Exista o relatie intre comportamentul moral si religie care poate fi inteleasa in mod logic, cauzal, motivational, etc.?^[2]

Un alt aspect este constatarea ‘paradoxului consecventei’: desi indivizii au trasaturi de personalitate masurabile si recognoscibile, comportamentul unui individ intr-o situatie particulara este departe de a fi previzibil. Barbatul care dovedeste un curaj de exceptie intr-o situatie incendiara, se poate dovedi las in conflict cu sotia sa; femeia care este un stalp in biserica sa, poate, in calitate de trezorier al firmei unde lucreaza, s-o jefuiasca pentru a-si sustine financiar iubitul; evanghelistul TV care peroreaza impotriva racilelor si imoralitatii este surprins facand vizite regulate unor prostituate; omul de casa model, poate sa intretina o amanta, sau poate fi unul din obisnuitii homosexuali ai wc-urilor publice^.[3]
Deciziile morale sunt o necesitate de la cele mai sfasietoare si generale probleme ale omenirii (holocaust, genocid, prapastia bogati/saraci, bioetica medicala (eutanasie, inseminare in vitro, transplant de organe, clonare), violenta familiala, infidelitate – adulter, abuz – incest, planing familial si avort, separare – divort, tulburari de orientare sexuala, corectitudinea in afaceri, etc.) si pana la aspectele cotidiene cele mai marunte.

Exista mai multe modalitati prin care comportamentul moral pare sa fie influentat de religie:

1. Judecati; 2. Atitudini, emotii si dispozitii, 3. Actiuni, toate aflandu-se sub influenta continua a Spiritului Sfant, in masura in care este acceptat.

Judecatile morale sunt elemente constituive ale comportamentului moral, fiind mijloace de evaluare launtrica prin care noi identificam ceea ce este corect sau incorect sub aspect moral si tendinta de a ne conforma in functie de aceasta evaluare. Aceste rationamente sunt conectate cu starea de bine a fiintelor umane, individuale sau in grup. Exista tendinta, atat printre filosofi, cat si printre psihologi, de a separa judecatile morale de convingerile religioase si a le conferi autonomie. Credinciosii raman convinsi ca aprecierile si alegerile morale sunt determinate in acelasi timp logic, cat si religios.

Atitudini, emotii si dispozitii. Afectivitatea ne afecteaza judecata si discernamantul moral, ca si spiritul, modalitatea de a pune in practica aceste judecati si hotarari. Cunoasterea anterioara, simpatiile, atasamentul vor influenta deciziile noastre dincolo de simtamantul purei datorii. Scoala sociologica a lui Durkheim si Skinner considera ca dat fiind rolul important pe care mediul social il joaca in formarea personalitatii, religia este un factor important in forjarea atitudinilor si dispozitiilor noastre. Conceptia psihanalitica a dezvoltarii psihosexuale, considera ca elementele biogenetice sunt importante si vede religia mai degraba ca un factor frenator sau inhibitor, in timp ce acorda importanta atitudinii suportive a parintilor fata de nevoile fiecarui stadiu de dezvoltare al copilului. O orientare psihologica mai recenta combina cele doua pzitii in asa numita conceptie ‚interactionala’, care considera dispozitiile si motivatiile noastre sunt rezultatul combinarii factorilor maturizarii organismului cat si factorilor socio-culturali. (Kohlberg, Kogan, Fowler). in aceasta viziune, simbolurile, crezurile si ritualurile religioase au efecte diferite in functie de gradul de maturizare biologica, psihica, sociala si culturala a unei persoane.

La aceste pozitii trebuie adaugat ca fiecare persoana este un agent moral liber care aduce, ea insasi propria formulare si intelegere, putand da o forma personalizata raspunsurilor sale morale, fie ele si circumstantializate.

Rolul religiei in comportamentul moral efectiv. Cercetarile lui Allport asupra relatiei dintre afilierea religioasa si prejudecati au aratat ca persoanele care frecventeaza o biserica par sa aiba tendinte si prejudecati etnico-rasiale mai pronuntate, cu alte cuvinte sa fie mai intoleranti decat cei mai putin religiosi. Desi aceasta atitudine nu poate fi consecinta directa a convingerilor religioase, care sunt prin excelenta altruiste si generatoare de iubire, totusi ele pot fi urmare a unor factori motivationali extrinseci.

Freud, care datorita unor complexe personale (apartinea etniei iudaice, traind intr-o mare crestina si ariana, in plina ascensiune a national-socialismului) considera convingerile religioase o forma de nevroza sociala, ca apartenentii la un grup religios se gratifica cu idealuri morale inalte, beneficiaza de apartenenta, partasie dar, ca o compensare negativa, manifesta ostilitate in afara fata de nemembri, sau confesiuni crestine surori, indreptatire de sine, intoleranta, etc., care sub aspect moral sunt regretabile. Totusi aceste tendinte sunt considerate mai degraba reflexe omenesti cu determinatii sociale, psihologice firesti si neavand legatura cu crezul si practica religioasa propriu-zisa.

Comportamentul moral nu este totdeauna consecvent cu judecatile, atitudinile si dispozitiile noastre morale. Deseori, oamenii accepta logica si bunul simt al unor asertiuni, dar pregeta sa le puna in practica. Pornind de la coeficientul de inteligenta – IQ – s-ar putea vorbi despre coeficientele de emotionalitate, moralitate si nu in ultimul rand de spiritualitate (EQ, MQ, SQ).

Dupa 1970 exista o pletora de cercetari, tot mai documentate statistic si stiintific care au constatat ca participarea la serviciile divine influenteaza pozitiv caracterul moral, atitudinea fata de droguri, starea de sanatate, speranta de viata, starea de fericire si bine general.

Dezvoltarea morala

Se refera la schimbarea judecatii morale care apare in copilarie, adolescenta si la adult in formularea si deciziile asupra dilemelor morale^.[4]

Activitatea de pionerat a lui Jean Piaget in domeniul dezvoltarii morale s-a concretizat in lucrarea The Moral Judgment of Child (1933), leaga dezvoltarea morala de dezvoltarea cognitiva si distinge doua tipuri de rationament moral, bazate pe intelegerea diferita a respectului, corectitudinii si pedepsei:

a. Moralitatea heteronoma este bazata pe respectul unilateral pentru autoritati si regulile prescrise de ele. Din perspectiva heteronoma, corectitudinea este inteleasa ca supunere fata de autoritati si conformitate fata de regulile lor, considerate sacre; consecintele sunt intelese ca daune obiective concrete care sunt mai relevante decat intentiile; pedeapsa ispasitoare este favorizata ca mod de a face dreptate si reparatie.

b. Moralitatea autonoma este bazata pe respect reciproc, echitate si egalitate. Corectitudinea este inteleasa ca un acord reciproc asupra cooperarii si schimburilor reciproce; intentionalitatea este inteleasa ca relevanta la concurenta cu consecintele faptelor. Pedeapsa prin reciprocitate este favorizata.

Lawrence Kohlberg extinde cele doua tipuri de moralitate la sase si trece de la dezvoltarea morala a copilului la cea a adultului, analizand modul de rezolvare a dilemelor socio-morale^.[5] Succesul lucrarilor sale consta in faptul ca a facut pentru prima data o aplicare a problemelor fundamentale ale eticii la aspectele dezvoltarii. Kohlberg a adunat si sistematizat aceste date, utilizand un chestionar privind dilemele morale ipotetice. Una dintre aceste situatii morale dilematice a devenit celebra prin dificultatea ei:

‚Undeva in Europa, o femeie se afla intr-o stare terminala, fiind bolnava de cancer. Exista un medicament despre care medicii cred ca ar putea-o salva, descoperit de un farmacolog din acelasi oras. Noul medicament are deja un pret de cost ridicat, dar drogheristul a ridicat acest pret de zece ori: de la 200$ la 2000$. Sotul femeii bolnave a alergat peste tot sa se imprumute, dar n-a reusit sa stranga decat 1000$. El s-a rugat de farmacist sa-i vanda medicamentul cu jumatate de pret, caci sotia lui care e pe moarte ar putea fi salvata, sau sa-i permita sa-l plateasca mai tarziu, dar acesta a refuzat, spunand ca el a investit bani in aceasta afacere pe care trebuie s-o extinda, ca cheltuielile de retehnologizare, impozitele, etc. sunt mari, asa ca pretul medicamentului trebuie platit.

Disperat, sotul femeii bolnave a spart farmacia intr-o noapte si a furat medicamentul necesar sotiei sale. A procedat bine omul acesta?’^[6]

Cele sase stadii ale dezvoltarii morale descrise de Kohlberg (1981, 1984) sunt impartite in 3 niveluri, dupa cum urmeaza:

I. Nivelul preconventional – regulile morale sunt percepute sub forma etichetelor bine/rau, corect/gresit, dar sunt interpretate, fie in termenii consecintelor fizice, fie in termeni hedonisti ale actiunii (pedeapsa, premiu).

Stadiul 1. Orientarea supunere – obedienta/pedeapsa. Moralitatea consta in evitarea incalcarii regulior, sa te supui neconditionat de dragul ascultarii si pentru a evita lezarea fizica proprie, a oamenilor sau a proprietatii. Ceea ce determina caracterul bun sau rau al unei actiuni sunt consecintele sale fizice, fara sa conteze valoarea si sensul uman al acestor consecinte. Stadiul 1 al justificarii sau indreptatirii pentru propria conditie morala consta in a evita pedeapsa puterii superioare a autoritatii.

Stadiul 2. Scop instrumental si de schimb. Moralitatea consta in respectarea regulilor pentru a atinge si implini interesul personal imediat, in special in termenii unui schimb imediat egal si echitabil, ca pe o afacere buna. Stadiul doi al justificarii sau indreptatirii consta in a fi moral pentru ca aceasta serveste in primul rand propriilor interese si trebuinte intr-o lume in care fiecare trebuie sa recunoasca ca si ceilalti oameni au, de asemenea, propriile interese. Relatiile umane sunt vazute in termenii relatiilor de piata; sunt prezente elemente ca cinste, reciprocitate, egalitate, dar acestea sunt interpretate doar in sens fizic, pragmatic.

II. Nivelul conventional. Satisfacerea asteptarilor familiei, grupului, colectivitatii, societatii, este valorizata in sine, indiferent de consecintele imediate sau evidente. Atitudinea este conformista, dar contine si loialitate, precum si mentinere activa, sustinere si justificare a ordinii sociale. Are loc identificarea cu persoanele sau grupul implicat in ordinea sociala.

Stadiul 3. Asteptari interpersonale reciproce, relatii bune. Moralitatea consta in a te conforma la ceea ce se asteapta de catre ceilalti din partea ta, sau ceea ce oamenii asteapta in genere de la rolul cuiva ca fiu, sot, sora, pastor, etc. Stadiul trei al justificarii pentru a fi moral consta in concentrarea pe a fi vazut ca fiind bun, dragut si altruist. Este de o importanta vitala sa mentinem increderea interpersonala, loialitatea si aprecierea.

Stadiul 4. Mentinerea sistemului social a ‚legii si ordinii’. Moralitatea consta in implinirea datoriilor reale cu care cineva este de acord, de care este convins. Legile trebuie respectate cu exceptia cazurilor extreme in care acestea vin in conflict cu alte imperative sociale evidente ale momentului. Aceasta pozitie are in vedere in primul rand organismul social, ratiunile ‚superioare’ (de grup, politice, de stat), decat perspectiva interpersonala, fiinta umana concreta, sau constiinta individuala. Sa fii moral presupune propria ta contributie la bunastarea grupului, societatii sau institutiei din care faci parte. Stadiul patru de justificare presupune sa fii moral pentru a face lucrurile sa mearga, sa functioneze mecanismul, sa-ti mentii respectul de sine pentru ca ai indeplinit obligatiile ce-ti revin si pentru a evita bulversari sociale.

III. Nivelul postconventional defineste valorile si principiile morale prin ele insele, nedepinzand neaparat de validarea autoritatii grupului, sau de identificarea individului cu acesta.

Stadiul 5. Contractul social al drepturilor recunoscute ale omului. A fi moral consta in a fi constient ca multe valori si reguli sunt relative grupului apartenent si ca subsumarea acestor valori culturale relative fata de drepturile fundamentale ale omului, ca dreptul la viata, libertate, fericire sunt o prioritate logica a societatii. Astfel de drepturi universale ale omului nu mai sunt relative, ci sunt inviolabile si ar trebui sa constituie temelia edificarii oricarei societati. Acest punct de vedere este mai degraba sociogenetic, decat de mentinere a acesteia. Sistemul social este inteles in mod ideal ca un contract social liber la care trbuie sa adere toti membrii sai. Justificarea morala a acestui stadiu cinci consta in faptul ca contractul social prezerva atat drepturile proprii cat si pe ale semenului, asigura impartialitatea si promoveaza cel mai mare bine pentru cel mai mare numar.

Stadiul 6. Principiile etice universale. Ceea ce este moral este decis la nivelul propriei constiinte prin aplicarea principiilor etice care genereaza decizii prin care este asigurata demnitatea umana, iar persoana este tratata ca scop in sine si nu ca mijloc. Dincolo de contractul social, stadiul sase se concentreaza asupra procesului prin care este atinsa armonia si pacea sociala. Acest punct de vedere este unul moral-juridic, implicand utilizarea deliberata a principiilor dreptatii care se concentreaza asupra egalitatii fata de drepturile omului si asupra salvgardarii demnitatii tuturor fiintelor umane ca persoane libere si autonome in mod egal. Justificarea conditiei morale in stadiul sase consta in convingerea ca in calitate de persoana rationala, propria constiinta dedicata principiilor etico-morale universal valabile este suficienta.

O persoana se afla de regula la un nivel de dezvoltare format dintr-un ansamblu de mai multe stadii, dar niciodata din toate. Este probabil ca intreaga gama de stadii se poate intalni doar la adult. Important de remarcat sunt rezultatele cercetarilor lui Gedo si Goldberg, care constata ca in situatii traumatice, de criza, la limita, indivizii autendinta de a functional la nivelele primitive ale dezvoltarii lor morale.

Ceea ce constituie limita stadiilor lui Kohlberg este insasi convingerea sa ca plafonul moralitatii fiintei umane este insasi constiinta sa, sistemele si institutiile in care este intricat. Este o conceptie antropocentrista. Propunem adaugarea a doua nivele-stadii la scala lui Kohlberg, unul in subsolul si altul in suprastructura acesteia:

Stadiul 0 – anomic, al fiintelor umane alergice la orice criteriu moral, optand constient pentru nelegiuire, razvratite fata de orice sursa si autoritate morala;

Stadiul 7 – teonomic, moral-spiritual, care considera drept sursa si reper al unei moralitati absolute, pe Dumnezeu, accepta solutia Sa la marea dilema moral spirituala a omului – pacatul – si se bizuie pe suportul Sau felurit si complex, prin comuniune personala si providenta, atat in situatii comune cat, mai ales in situatii limita de criza sau dilematice, numite post-etice (Aiken).

Confruntati cu dilemele morale, ne gasim sub presiunea negativa, respectiv pozitiva a:

- tentatiei, ispitei lui Satan

- tendintelor firesti, egoiste, meschine, senzuale, ale mandriei, orgoliilor si vanitatilor, invidiei, etc.

- coruptiva a sistemelor sociale lumesti, culturale, traditionale, etc.

- descoperirea vointei lui Dumnezeu prin Cuvantul Sau

- constiintei personale, luminata de Duhul lui Dumnezeu si experienta cu Dumnezeu, sau tocita de compromisuri

- corectiva a comunitatii crestine, a influentei sfinte prin partasie si exemplu

Exemple ale unor dileme celebre in Sf Scriptura:

Biruinte:

- Iosif, sclav, nu-si apartinea (forta majora): stapana sau Dumnezeu; stadiu teonomic explicit: ‚Cum as putea sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu…’

- Avraam: sa ucid (porunca, legea…), propriul meu fiu, mostenirea mea, ca si paganii lui Moloh / Dumnezeu, glasul Sau; Rezolvare postetica, supralegalista: Domnul Hristos: Avraam a vazut ziua Mea (Ioan 8,56), gestul sau prefigura Golgota si sacrificiul divin…

- Rahav, minciuna, tradare / viata iscoadelor; de partea Celui Prea inalt, mostenitoare a fagaduintei, partasa la genealogia D Hr.

- Daniel, Cei trei tineri: ascultare sau groapa cu lei, cuptorul de foc…

Esecuri:

- Aaron, Acan, Ghehazi, Robul cu un singur talant, Fratele cel mare, etc.

Confruntari cu esec initial si apoi biruinta:

- David si Batseba, Iona, Petru, Fiul risipitor, etc. Toate biografiile umane ale celor mantuiti…

Consilierea semenului confruntat cu dileme morale

2. Principii procedurale^[7]

a. Aplanati mai intai problemele emotionale: anxietate, depresie, surescitare, resentimente.

b. Clarificati chestiunea dilematica: evaluarea pozitiei morale, contextul familial, grupal, cultural.

c. Reflectati impreuna asupra posibilitatilor; consilierul isi pune competenta si experienta la dispozitia consiliatului, ii ofera acceptare, respect, empatie, nu-l judeca si se situeaza la vioara secunda. Explorare, clarificare, orientare.

d. Oferiti calauzire, interpretare, confruntare (si opinii, in masura in care va sunt (supra)solicitate). Nu retragere dupa confruntare.

e. Tindeti catre o rezolutie clara, cu posibilitati asupra alternativelor, circumstantelor.

f. Enumerati exceptiile partiale posibile: urgente; circumstantiale; familie – grup

Geoff Peterson descrie 8 caracteristici ale unei constiinte sanatoase, inteleasa in lumina vietii si invataturii Domnului Isus Hristos. La lista lui Peterson am adaugat ultimele doua trasaturi (9 si 10), considerate de noi fundamentale. O constiinta sanatoasa este o constiinta:

1. pozitiva a libertatii,

2. modelata prin participarea intr-o comunitate crestina,

3. aflata in continua dezvoltare si maturizare,

4. integrata in sensul completitudinii si identitatii fiintei umane,

5. care genereaza simtamantul de suport si sustinere pentru ceilalti,

6. responsabila social,

7. matura, sanatoasa, care nu cultiva criterii de discriminare,

8. orientata catre sustinerea valorilor prioritare ale umanitatii^.[8]

9. conectata la revelatia divina

10. calauzita de Duhul lui Dumnezeu.
Continutul moral al Scripturii: (Kiss)

il descopera pe Dumnezeul dragostei

Contine principii, reguli, norme ale vietii morale

Le aplica in contextul prezentei divine

Ne descopera idealul persoanei umane: Domnul Isus Hristos

Functia Scripturii in definirea datoriei etice:

Instrument de informare si formare: Is 55,10-11

Este autoritara: curte finala: voia lui Dumnezeu, viata lui Hristos

Are putere sfintitoare: Ioan 17,17

Conduce catre Dumnezeu – utila in stadiul postetic.

Unde ma aflu, te afli, ne aflam pe scala coeficientului moral? Ce combinatii de rationamente folosim? Ce imprejurari, experiente, incercari foloseste Dumnezeu pentru a ne ridica pe o treapta superioara? Vom rezista nivelului postetic cu care fiecare dintre noi ne vom confrunta?

Secretul biruintei post-etice, teonomice consta in biruinta de azi printr-o relatie profunda cu Dumnezeul si Mantuitorul nostru. Mal 3,10: Testati-Ma, puneti-Ma la incercare si veti vedea daca nu va voi deschide zagazurile cerurilor. Ps 34,8: Gustati si vedeti ce bun este Domnul.

^[1] Clinebell Howard – Basic Types of Pastoral Care and Counseling, Abingdon Press, London, 1991

^[2] Hunter R, DPC&C, Abingdon Press, Nashville, 1990, ‚Comportament moral si religie’, Wallwork, 749
^[3] Morton Hunt – The Story of Psychology, Anchor Books, Doubleday, NY, 1993
^[4] Hunter R, Dictionary of Pastoral Care & Counseling, Abingdon Press, Nashville, 1990, ‚Dezvoltarea morala’, Snarey, 750

^[5] Kohlberg L, The Philosophy of Moral Development, NY, Harper & Row, 1981

^[6] Apud: Vander Zanden JW, Social Psychology, McGrow-Hill, NY, 1987

^[7] Hunter R, Dictionary of Pastoral Care & Counseling, Abingdon Press, Nashville, 1990, Dilemele morale in perspectiva pastorala, Lapsley, 752

^[8] Apud Clinebell Howard – Basic Types of Pastoral Care and Counseling, Abingdon Press, London, 1991

______________________________

Valoarea consilierii pastorale

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

VALOAREA CONSILIERII PASTORALE

‚Ma vei calauzi cu sfatul Tau si apoi ma vei primi in slava.’ Ps 73,24.

Survolarea domeniului

Exista o oarecare ambivalenta fata de consiliere care ar putea avea mai multe cauze: demonetizarea: ‚e usor sa dai sfaturi…’; imaturitatea sociala, psihologica, economica a societatii romanesti pentru consiliere si psihoterapie; absenta unei infrastructuri academice si profesionale largi, care sa acopere atat nevoile societatii, in general, cat si ale bisericii, in special; caracterul empiric, fortuit, la nivelul bunului simt comun, al consilierilor confesionali, forjati mai degraba de necesitatile consiliatilor, intuind doar mecanismele consilierii, decat sa le aplice in mod constient si metodic; caracterul laborios al procesului de consiliere, necesitand timp, efort, implicare; esecurile consecutive… si altele.

Acest material se adreseaza, totusi, in primul rand, beneficiarilor procesului de consiliere. Persista inca multa reticenta in adresabilitatea fata de profesiunile de suport si asistare, gratie unor prejudecati traditionale. Este mult mai usor, cel putin psihologic, sa consulti un stomatolog, internist sau chiar chirurg, decat un ginecolog, androlog sau sexolog. Pare mai confortabil si neutru sa consulti un medic pentru o afectiune organica, decat un consilier, psihoterapeut sau psihiatru. ‚Nu ma internati, va rog, la nebuni…’ Un astfel de consult este considerat inca o injosire desi, in mod oarecum paradoxal, faptul ca societatea romaneasca nu are inca infrastructuri legitimate de consiliere si psihoterapie, este perceput ca o deficienta fata de standardele uzuale ale civilizatiei, chiar si de catre omul comun.

De fapt consilierea are de a face mai degraba cu oameni relativ ‚normali’ (daca normalitatea n-ar fi atat de prost si greu de definit) si daca tulburarile psihice n-ar fi atat de frecvente, aproape ubiquitare (unele studii apreciaza marile psihoze intre 2-5%, tulburarile de personalitate si fostele nevroze intre 30-40% – ½ internati, ½ doar diagnosticati de psihiatru – alti 30-40% cu simptome psihopatologice nediagnosticate, datorita neadresabilitatii – dintre care ½ usoare, iar cealalta ½ accentuate). Adunand cifrele de mai sus, este clar ca asa numitii normali sunt intr-o evidenta minoritate (10-15% pentru statisticile cele mai optimiste), normalitate care trebuie recucerita si mentinuta printr-un proces continuu.

Desi intre consiliere, psihoterapie si psihiatrie nu exista granite abrupte, totusi domeniul lor este distinct. Consilierea vizeaza facilitarea potentialului latent al consiliatului in intelegerea de sine, a mediului si a propriilor probleme, conducand la solutionarea problemelor si a eventualelor crize predominant extrinseci. Psihoterapia face acelasi lucru in cazul unor pacienti a caror cauza a problemelor se afla in ei insisi, punand accent pe intelegerea si restructurarea de sine, prin mijloace psihoterapice, variind de la o scoala la alta, in timp ce psihiatria abordeaza tulburarile psihopatologice prin mijloace medicamentoase, chimioterapice, fizio, socio si ergoterapice.

Nu vom continua aceasta analiza, ci ne vom opri, asa cum o sugereaza si titlul, asupra perceptiei comune a consilierii, asupra miturilor legate de aceasta si, mai ales, asupra virtutilor reale ce tin de acest proces.

Mituri privind consilierea

Confruntati cu problemele incalcite ale vietii, simtindu-ne depasiti si vulnerabili, de obicei ventilam urmatoarele mituri comune legate de consiliere:

● Consilierea este necesara doar oamenilor ‚sariti, tacaniti’, care au tulburari psihoemtionale grave

● Consilierea produce modificari si restructurari profunde in propria personalitate

● Un consilier bun poate si trebuie sa-ti rezolve orice problema cu care vii in cabinetul sau

● Principalul rol al unui consilier bun si eficient este acela de a-ti oferi cel mai competent si bun sfat

● Cei mai multi consilieri sunt in primul rand interesati sa-ti schimbe convingerile si valorile, sa te faca sa gandesti ca ei

● in loc sa fii ascultat, cei mai multi consilieri nu rezista tentatiei de a vorbi mult si a te obliga sa le asculti peroratiile

● Daca, in extremis, esti nevoit sa apelezi la un consilier, aceasta inseamna ca, totusi, esti un om slab

● Consilierea trebuie sa produca progrese rapide si schimbari majore, fara prea mult efort din partea ta

● Consilierii trebuie sa fie gata sa faca alegeri, schimbari si sa ia decizii in locul tau, imediat ce le ceri acest lucru; eventual sa-i determine pe ceilalti sa se schimbe de dragul tau…

Indicatiile consilierii

■ Sentimentul ca propria existenta si viata ti-a scapat de sub control

■ Esti nefericit cu intorsatura pe care au luat-o lucrurile

■ Te simti blocat, incapabil sa discerni si sa faci cele mai constructive alegeri, sa iei cele mai bune decizii

■ Esti victima unor abuzuri

■ Nu vezi sau ti-ai pierdut sensul, orientarea si scopul in viata

■ Suferi de anxietate sau depresie cronica

■ Te simti instrainat de tine insuti si/sau de semeni

■ Ai suferit pierderi semnificative (materiale, decesul cuiva apropiat, sanatatea (boala incurabila), pozitia, prestigiul, somaj, pensionare, etc.)

■ Probleme, conflicte la locul de munca sau la scoala

■ Esti supus unui stress cronic sau rezultatelor acestuia

■ Esti victima discriminarii sau opresiunii

■ Divort sau ruperea unor relatii semnificative.

Procesul consilierii

Consilierul profesional, ca un mentor, ne poate calauzi sa ne folosim propriile resurse launtrice. Un consilier cu adevarat competent nu va incerca sa rezolve problemele in locul noastru. Dimpotriva, el ne va instrumenta sa facem fata acestora in mod cat mai eficient. Ca un bun dascal, el ne va ‚mosi’, pana cand vom intelege situatia in contextul ei, vom deveni constienti de propriile optiuni si preferinte si, vom fi capabil sa luam o decizie, ba s-o ducem si la bun sfarsit. Raspunsurile ne apartin. Consilierul ne va invata cum sa ne bucuram de viata, respectandu-ne valorile, convingerile, constiinta, principiile si standardele, cum sa ne folosim propriile resurse, calitati, cum sa devenim persoana catre al carui Model tintim.

Consiliatul este mai degraba un colaborator, decat un subiect pasiv care asteapta sa se opereze asupra sa niscaiva interventii, grefe. Consilierul faciliteaza cu mijloace specifice procesul de explorare de sine, de identificare a conceptiilor, asteptarilor si a tipului de ajutor, scop, catre care tindem. Consiliatul si consilierul crestin beneficiaza concomitent de mijloacele cadrului cultural iudeo-crestin, de valorile, idealurile si telurile acestuia, de tezaurul de intelepciune si experienta cu Dumnezeu al marilor oameni ai credintei, de comoara normativa a intelepciunii divine pusa la dispozitia noastra prin revelatie generala, speciala si personala, de o relatie de comuniune cu Creatorul, Mantuitorul si Sustinatorul nostru prin Spiritul Sfant si, nu in ultimul rand, de privilegiul rugaciunii.

Iata deci, ca ultimul lucru pe care il face un consilier bun, este acela de a oferi sfaturi facile si superficiale, roade pripite ale unei atotsuficiente si atotcunoasteri, ignorand contextul consiliatului, vulnerabilitatile, ranile, resursele acestuia si mai ales cadrul de referinta in care poate acesta opera.

Daca nu dau sfaturi, atunci ce fac consilierii cu adevarat buni? Ei sunt capabili sa asculte si sa identifice mesajele profunde ale consiliatului, vocea launtrica, subconstienta. Ei ne fac constienti de aceste mesaje, ne transforma in proprii nostri terapeuti. Ne ajuta sa ne identificam problemele launtrice care au condus la hatisul problemelor exterioare, sa aflam cele mai convenabile modalitati proprii de solutionare, sa deliberam, sa decidem si sa purcedem intr-o maniera absolut personala si responsabila la solutionarea lor.

Consilierii nu sunt chemati sa ne spele creierele, sa ne faca sa renuntam la propriile convingeri si credinte. Cu siguranta ca acest adevar al eticii si deontologiei profesionale nu invalideaza specificul consilierii si psihoterapiei crestine. Consilierul pastoral nu face si nici nu poate sa faca un secret din cadrul crestin in care lucreaza, chiar cu un consiliat necrestin. Dar, daca acesta a optat pentru cabinetul sau, a facut-o in cunostinta de cauza. El ramane tot timpul liber sa accepte sau sa respinga, sa compare, sa evalueze si sa decida asupra optiunilor pe care le are la dispozitie.

Rareori insa, principiile, cadrul consilierii si psihoterapiei academice si profesionale vin cu adevarat in contradictie cu principiile crestine, fiind vorba mai degraba de derapari radicale, de o parte si de alta, sau de puncte de vedere filosofice, ce tin de premise si nu neaparat de mijloace si metodologie. in orice caz, atat consilierul, cat si consiliatul crestin vor ramane fideli, loiali cadrului si principiilor crestine care, in compensare, ofera cele mai generoase si complete rezultate terapeutice, deoarece abordeaza atat radacinile cauzale, cat si mecanismele raului, biruindu-le prin bine, adevar si frumusete.

Consilierul profesional va aborda automatismele gandirii autodestructive si le va ajuta la inlocuirea lor cu cele autoconstructive. El ne va ajuta sa ne identificam si sa ne exprimam liber simtamintele blocate: de bucurie, manie, teama, vinovatie, rusine, invatandu-ne cum sa procedam noi insine de fiecare data, in circumstantele vietii reale, dincolo de spatiul securizat al cabinetului de consiliere. Modificarile de conceptie, de gandire, de simtire, pentru a fi cu adevarat eficiente, trebuie sa precipite in comportament.

Munca de consiliere, efortul terapeutic este dificil, atat pentru consilier, cat si pentru consiliat. Exercitii, aplicatii practice in viata de fiecafre zi, sunt urmarite metodic. Confruntarea si solutionarea propriilor probleme ne solicita motivatia, curajul si perseverenta. Onestitatea fata de sine, fata de semeni si fata de Dumnezeu nu este o indeletnicire usoara. Explorarea de sine necesita disciplina, indelunga rabdare, tenacitate. Uneori rezultatele intarzie sa apara, ba chiar lucrurile par sa mearga din rau in mai rau, cand rani sufletesti vechi, supurate, sunt aduse la suprafata. Aceasta este insa conditia drenarii, cicatrizarii si vindecarii lor.

Consilierea este un proces necesar al cercetarii si descoperirii de sine prin care ne asezam in raporturi scripturistice si stiintifice cu noi insine, cu Dumnezeu, cu semenii si cu mediul natural si social. El ne fortifica, ne confera supletea adaptarii, ne capaciteaza sa ne bucuram de pace, fericire si echilibru, ne face stapanii si slujitorii intelepciunii profunde a spiritualitatii autentice, care vine de sus…

‚Pacea lui Hristos… sa stapaneasca in inimile voastre si fiti recunoscatori.

Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi, in toata intelepciunea.

invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii… cantand lui Dumnezeu cu multumire in inimile voastre.’

Col 3,15.16.

______________________________

Virtutile consilierii crestine

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

VIRTUTILE CONSILIERII CRESTINE

‚Ma vei calauzi cu sfatul Tau si apoi ma vei primi in slava.’ Ps 73,24.

Psihologia are ca obiect de studiu structura, functiile si dinamica psihismului uman, in timp ce psihoterapia se ocupa de mecanismele si cauzele proxime ale suferintelor psihice, sufletesti, dezvoltand orientari, metodologii si tehnici de ameliorare. Crestinismul merge la radacina lor etiologica si are o contributie care nu poate fi ignorata, legata de cauza ultima a suferintei de orice natura si a mortii. Mai mult decat atat, Dumnezeul acestei religii, singurul Dumnezeu adevarat, are raspunsul, mijloacele si puterea de a contracara efectele suferintei si ale mortii – are Viata si doreste s-o ofere din belsug. In 10,10.

Teologii sunt chemati sa accepte ca drama pacatului afecteaza trama structurala a sufletului uman, si acesta face obiectul terapeuticii psihologice, a psihoterapiei si psihiatriei, iar psihologii trebuie sa inteleaga ca, deseori, cauza ultima a multor suferinte psihologice nu sta doar intr‑un mecanism care functioneaza defectuos, ci are radacini adanci care privesc sensul existentei, semnificatia vietii pe acest pamant. Relatia profunda pe care fiecare fiinta umana o are cu imaginea lui Dumnezeu din fiinta sa, cu situsul care priveste adorarea si inchinarea fata de Dumnezeu constituie dimensiunea spirituala a tuturor problemelor umane ce contine si solutia completa, radicala a acestora. Spus lapidar, teologii trebuie sa-si insuseasca mecanismele fziopatogenetice ale psihismului, metodologia si dinamica psihoterapiei, iar psihologii si terapeutii trebuie sa accepte cauzalitatea ultima, spirituala.

Exista in procesul consilierii si terapiei, al vindecarii, redobandirii echilibrului si impacarii, o similitudine cu nasterea din nou, cu procesul intim si complex al prefacerii omului firesc in om duhovnicesc. Ele sunt profund intricate si parcurgerea lor presupune sinceritate, onestitate, consacrare si asistarea Duhului Sfant al lui Dumnezeu.

Capacitatea de a te identifica cu aspectele esentiale ale umanitatii, cu simtamantul de disperare al persoanelor amenintate, poate sa ridice trama propriilor tendinte defensive. Sa accepti adevarul propriei vulnerabilitati la cel mai profund nivel, necesita o supunere launtrica a simtamintelor subtile de idolatrizare a sinelui si superioritatii spirituale. Pe masura ce dobandesti experienta si te maturizezi, iti dai seama cat de iluzorie si zadarnica este orice fatada defensiva si asumare a unor calitati de pseudoomnipotenta, foarte usor de mentinut in tinerete. Chiar si o supunere partiala fata de simtamintele de superioritate defensiva ale celuilalt, ne ajuta sa deschidem usa catre o relatie terapeutica. intr‑o oarecare masura, putem dezgheta barierele de mandrie care separa oamenii, in special pe cei tulburati, si sa reducem distanta fata de ei.

Sa ai inspiratia de a te lasa calauzit de Duhul lui Dumnezeu, sa ai sansa de a patrunde – cu invitatie – in profunzimile si cutele sufletului si vietii semenului tau, sa te bucuri de gratia de a descoperi si intelege cate ceva din structurile si functiile psihicului omenesc, sa incepi sa te intelegi pe tine insuti, sa vibrezi prin rezonanta si empatie cu semenul tau, sa constati ca oamenii isi redobandesc linistea, pacea launtrica, seninatatea si increderea, echilibrul psihic si spiritual, ca sunt aplanate conflictele, ca suferinta este alinata si numele lui Dumnezeu este proslavit – acestea sunt cateva dintre roadele consilierii crestine.

Este terapeutul crestin directiv? Da! Pentru ca are de partea sa adevarul si autoritatea divina. Este terapeutul crestin cald, bland, empatic si capabil de intelegere? Da! Pentru ca este purtatorul dragostei si bunatatii lui Dumnezeu. Astfel, importanta consilierii si psihoterapiei crestine nu este una neglijabila, insignifianta, ci prin orientarea sa, poate face diferenta dintre sanatate si suferinta, viata si moarte.

Munca de consiliere, efortul terapeutic este dificil, atat pentru consilier, cat si pentru consiliat. Exercitii, aplicatii practice in viata de fiecare zi, sunt urmarite metodic. Confruntarea si solutionarea propriilor probleme ne solicita motivatia, curajul si perseverenta. Onestitatea fata de sine, fata de semeni si fata de Dumnezeu nu este o indeletnicire usoara. Explorarea de sine necesita disciplina, indelunga rabdare, tenacitate. Uneori rezultatele intarzie sa apara, ba chiar lucrurile par sa mearga din rau in mai rau, cand rani sufletesti vechi, supurate, sunt aduse la suprafata. Aceasta este insa conditia drenarii, cicatrizarii si vindecarii lor.

Fiind crescut si format intr-un mediu crestin neoprotestant, sub un regim comunist, in prima jumatate a vietii, una dintre cele mai puternice contradictii care ne-a marcat existenta a fost aceea dintre materialism si idealism, dintre pozitivism si fideism, dintre ateism si crestinism. Aceasta contradictie a nascut in constiinta noastra dorinta fierbinte de a intelege cat mai profund relatiile dintre religie, crestinism, biserica si cultura, dintre stiinta si credinta, dintre teologie si filosofie, psihologie, dintre psihoterapia profesionala, seculara si consilierea pastorala.

Am fost instruit sa gandesc etiologic, sa dau atentie structurilor, functiilor si mecanismelor, sa intrevad si sa ofer solutii, sa cultiv relatii. Am invatat sa-L descopar pe Dumnezeu in creatia Sa si sa-l inteleg pe om ca semen al meu si copil al Sau. De aici pasiunea pentru medicina, antropologie, teologie, neurologie si nu in ultimul rand, pentru psihologie. Fiind nascut intr-o zona rustica, colinara, impadurita, apoi, venind in relatie apropiata si quasicontinua cu suferinta umana, am invatat sa deprind si sa depind de clipe memorabile petrecute in natura, in incantarea de a admira frumosul, muzica, arta plastica, literatura, cu satisfactia remontarii sufletesti. Am invatat sa raportez creatia la Creatorul ei; viata la Sustinatorul ei; sansa izbavirii la Mintuitorul meu – Isus Hristos; intrebarile si enigmele, stiinta si cunoasterea, paradoxurile si misterele, la Cuvantul Sau; infrangerile, esecurile si poverile – harului Sau, framantarile si seninatatea, zbuciumul si impacarea, bucuriile si satisfactia – Spiritului Sfant al Sau. in nevrednicia mea, am avut naivitatea copilareasca sa-L cred pe Cuvant pe bunul Dumnezeu si sa ma agat cu strasnicie de fagaduintele Sale; astazi, dupa mai bine de 50 ani pot sa va spun ca a meritat si va propun sa repetati aceasta experienta umila, dar cutremuratoare, comuna si totusi, extraordinara.

Cu siguranta, consilierea, psihoterapia, presupune efort, capacitate de sacrificiu, disponibilitatea de a te pune la dispozitia semenului, deschidere, acceptare neconditionata, respect, caldura, intelegere si o dorinta profunda de a fi de folos. Presupune har, daruire, dar si satisfactia de a vedea cazuri si necazuri solutionate.

Pe parcursul a cca 30 ani de slujire medicala si crestina, autorul a trait de sute si mii de ori momentul sacru al ‚trialogului’, al intalnirii sacre dintre consiliat si consilier, dintre pacient si medic, in prezenta Spiritului Sfant, in care a reusit, mai mult sau mai putin, sa preguste din frunzele vindecatoare ale pomului vietii.

Pericolul permanent al institutiilor dedicate slujirii oamenilor, institutii, activitati sau profesionisti dedicati acestor activitati, este irelevanta. Relevanta este o problema care priveste nevoile profunde ale oamenilor. Relevanta de a aduce sens in viata acestora, atunci cand se zbat intre ranire si speranta, intre nenorocire si rugaciune, intre semnificatie, foamea de sens si setea de relatii semnificative.

Toate aceste activitati, fie ca este vorba de consiliere crestina, de asistenta sociala, trebuie sa ramana relevante nevoilor umane fundamentale. Consilierea, in conceptia lui Clinebell, este un instrument de continua reinnoire prin reconciliere, ajutand la vindecarea instrainarii noastre de noi insine, de familiile noastre, de ceilalti semeni ai nostri din biserica sau din afara ei, si de a construi o relatie vitala, in plina dezvoltare, cu Dumnezeu.

Consilierea ne permite sa descoperim noi dimensiuni ale umanitatii noastre, sa elibereze potentialul nostru de autenticitate si vitalitate, creativitatea retinuta, incat acestea sa se manifeste. De multe ori persoanele implicate in slujirea semenilor, fie ei pastori, terapeuti, asistenti sociali, sunt confruntati cu o dificultate majora. Viata noastra poate fi caracterizata de o multitudine de contacte si, totusi, o acuta lipsa de relatie. Acesta este obstacolul major care ne ameninta creativitatea, celor care apartinem unei culturi a atingerii pasagere si indepartarii, o cultura orientata catre relatii interpersonale superficiale.

Nu este usor sa intri intr‑o relatie profunda, semnificativa cu ceilalti. Pentru a realiza lucrul acesta, trebuie sa patrunzi in sufletul lor, sa le simti durerea si potentialul, goliciunea si plinatatea, unicitatea sperantei si disperarilor. Este dureros sa intri in relatie cu profunzimile celorlalti, pentru ca in mod inevitabil, prin aceasta ne expunem unor zone intunecate din propria noastra fiinta. Goliciunea lor ne aminteste de cea proprie. Mania, vinovatia lor, o face sa rezoneze pe a noastra.

Totusi, numai cand intram in relatie autentica, profunda cu semenii, putem sa‑i ajutam sa creasca, sa se dezvolte. Numai cei care au descoperit noile dimensiuni ale propriei lor vieti, in profunzimile lor, pot sa devina cu adevarat mamosi spirituali, ajutand la nasterea din nou a unor persoane cu adevarat renascute in Hristos si in biserica, prin Duhul lui Dumnezeu.

Slujirea si consilierea crestina ne pot ajuta sa ne echipam cu astfel de cunostinte si capacitati spirituale, psihologice si terapeutice care ne pot capacita intr‑o renastere, care sa conduca la dezvoltare continua in viata spirituala. Ori de cate ori oamenii veneau in relatie cu viata care izvora din Isus, experimentau puterea vindecatoare care provenea din atitudinea Sa deschisa fata de Sine insusi, fata de ceilalti, fata de natura si fata de Dumnezeu. Erau confruntati cu o Persoana a carei viata era un canal profund prin care Sursa vindecarii si a dezvoltarii Spiritului iubitor al lui Dumnezeu curgea cu abundenta.

Ce simt oamenii atunci cand vin in contact cu viata ta sau a mea? Percep doar un huruit, un zgomot disonant si neproductiv, doar o harmalaie lipsita de sens si incapabila de relatie semnificativa? Ca instrumente ale unei relatii profunde si datatoare de viata, consilierii si terapeutii, pastorii, asistentii sociali, medicii, trebuie sa aduca prin insasi viata lor, prin cunostintele si capacitatile lor, prin vocatia si consacrarea lor, o boare proaspata din partea lui Dumnezeu, ai carui slujitori sunt. Un sens al reinnoirii si capacitatii de dezvoltare, al creativitatii, care provine din aceste capacitati, din aceasta relatie.

Fiecare dintre noi, slujitori cu vocatie, profesionisti din domeniul sanatatii sau al asistentei sociale, pastori, slujitori laici, consilieri sau psihoterapeuti, avem in fata o provocare, in timp ce coboram drumul vietii dinspre Ierusalim spre Ierihon, si anume provocarea de a raspunde tuturor celor ce se afla in nevoie de‑a lungul acestui traseu. Frustrati de imaginea de sine, care reprezinta reflectarea Chipului lui Dumnezeu, vaduviti de semnificatiile profunde ale existentei care trebuie sa conduca catre salvare si viata vesnica, confruntati cu crizele si tragediile vietii, toti acestia au nevoie de slujire, au nevoie de sprijin si sustinere.

Consilierea crestina trebuie sa gaseasca un nou model al identitatii de sine si maturitatii, sondand in profunzimea radacinilor sale teologice, largindu‑si metodologia si descoperind noi contributii. De la disciplinele conexe implicate in sprijinul si asistenta tuturor celor aflati in dificultate, slujitorul crestin in domeniul consilierii trebuie sa ajunga la o intelegere de sine unica si profunda, sa‑si inteleaga propriul sau chip, rol, functii si obiective sau scopuri.

Mai mult ca oricand, in ultimii ani au fost descoperite noi si bogate resurse provenind, atat din dezvoltarile si analizele teologice si pastorale, cat si prin analizele si descoperirile stiintelor umane, in domeniul psihologiei, al medicinei, al disciplinelor si tehnicilor psihoterapeutice. Atunci cand omul consacrat lui Dumnezeu isi dedica cunostintele si viata slujirii semenilor, atat prin insusirea descoperirilor stiintifice, cat si printr‑o profunda dedicare si consacrare fata de Cuvantul lui Dumnezeu, fata de Spiritul calauzitor al Sau, va realiza mult, atat in edificarea de sine, cat si mai ales, in slujirea semenilor aflati in nevoie si, de asemenea, pentru proslavirea lui Dumnezeu si salvarea multor suflete din capcana suferintei si a pacatului.

‚Pacea lui Hristos… sa stapaneasca in inimile voastre si fiti recunoscatori.

Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi, in toata intelepciunea. invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii… cantand lui Dumnezeu cu multumire in inimile voastre.’ Col 3,15.16.

______________________________

De ce este important sa vezi evenimentele din perspectiva lui Dumnezeu?

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

Singurul mod in care putem sa implinim poruncile importante ale Bibliei si sa respectam prevederile ei este sa intelegem ca lucrurile care ni se intampla sunt de fapt spre binele nostru, nu spre ruinarea noastra. Iata cateva porunci care devin usor de indeplinit atunci cand intelegem de ce permite Dumnezeu sa se intample unele lucruri:

„Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.” (1 Tesaloniceni 5:18)

Este destul de greu sa fim multumitori daca privim la evenimente din perspectiva noastra. Dar daca privim aceleasi evenimente din perspectiva lui Dumnezeu si daca stim ca ele ne sunt benefice, este usor sa fim recunoscatori.

2. „increde-te in Domnul din toata inima ta.” (Proverbe 3:5)

Este greu sa ne incredem in Domnul daca nu intelegem de ce ingaduie El ca unele lucrurile sa se intample si daca nu le privim ca fiind spre binele nostru.

3. „Nu va temeti si nu tremurati.” (Isaia 44:8)

Frica nu este de la Dumnezeu, ci de la Satana. Avem tendinta sa ne temem de lucrurile pe care nu le intelegem si sa ne inchinam in fata lucrurilor de care ne temem. Frica este reactia naturala atunci cand privim situatia din perspectiva umana.

4. „Bucurati-va totdeauna in Domnul.” (Filipeni 4:4)

Este greu sa te bucuri de unele evenimente care in mod normal provoaca sentimente negative. in orice caz, daca privim la aceste intamplari din perspectiva divina si daca realizam ca ele lucreaza spre binele nostru, atunci ne va fi usor sa ne bucuram.

Cum sa intelegem de ce ingaduie Dumnezeu unele lucruri

Cele mai importante intrebari pe care trebuie sa ni le punem

1. Cum poate folosi Dumnezeu acest lucru pentru a ma face sa fiu mai umil?

Defectul pe care il uraste Dumnezeu cel mai tare si pe care il foloseste Satana cel mai mult este mandria. Ea a facut ca Satana sa fie data afara din cer. Mandria a facut ca Adam si Eva sa fie alungati din gradina Eden. Numai prin mandrie ia nastere rivalitatea. Ochii trufasi sunt unul din cele sapte lucruri pe care le uraste Dumnezeu. (Vezi Proverbe 6:16-17).

Pe de alta parte, numai prin smerenie si prin frica de Domnul putem obtine cele mai importante lucruri in viata: „Rasplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogatia, slava si viata” (Proverbe 22:4).

Deoarece umilinta este atat de importanta in a atinge scopul pe care il doreste Dumnezeu de la viata noastra si deoarece El ne-a spus sa ne smerim, caci altfel ne va smeri El, ar trebui sa evaluam cat de mult din lucrurile care ni se intampla sunt parte din procesul prin care Dumnezeu vrea ca noi sa ne umilim. Acesta este unul din primele lucruri pe care trebuie sa le luam in considerare atunci cand evaluam un eveniment sau o imprejurare.

De ce a permis Dumnezeu ca David sa fie urmarit de Saul? Pentru ca sa-l umileasca si sa il pregateasca sa fie un rege bun. De ce a ingaduit Dumnezeu ca poporul Israel sa pribegeasca patruzeci de ani prin pustie? Pentru a-l smeri. „Adu-ti aminte de tot drumul pe care te-a calauzit Domnul, Dumnezeul tau, in timpul acestor patruzeci de ani in pustie, ca sa te smereasca si sa te incerce, ca sa-ti cunoasca pornirile inimii si sa vada daca ai sa pazesti sau nu poruncile Lui” (Deuteronom 8:2).

2. Ce trasaturi pozitive de caracter pot fi dezvoltate in acest fel?

Priveste la situatiile prin care treci si la lista de trasaturi pozitive de caracter. intreaba-te: Care dintre ele pot fi dezvoltate daca raspund cum trebuie la aceste imprejurari? Iata cateva raspunsuri posibile:

Din cele intamplate voi invata rabdarea?

Vor fi mai multumitor pentru lucrurile pe care le consider de la sine intelese?

Ar trebui sa fiu amabil si iertator fata de cei care ma ranesc?

Ma va motiva asta sa dezvolt rabdarea?

Ma va face sa fiu mai atent si sa am mai mult discernamant?

Stim cu totii ca dezvoltarea caracterului este unul din cele mai importante motive pentru care ingaduie Dumnezeu sa se intample unele lucruri, pentru ca „toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele… Sa fie asemenea chipului Fiului Sau.” (Romani 8:28-29).

3. incearca prin aceasta Dumnezeu sa ma corecteze cu dragoste?

in lumea naturala si in cea spirituala Dumnezeu a stabilit o ordine exacta a cauzei si a efectului. Asa cum legile naturii guverneaza ceea ce se intampla in univers, tot asa legile spirituale ale lui Dumnezeu influenteaza ceea ce are loc in viata noastra si in relatiile pe care le avem cu ceilalti.

Daca in copilarie nu i-am respectat pe parintii nostri, iar acum lucrurile nu merg bine, se poate ca Dumezeu ingaduie consecintele nerespectarii poruncii a cincea. Aceasta porunca promite ca lucrurile vor merge bine daca ne respectam tatal si mama (Efeseni 6:2-3). Dar si contrariul este adevarat. Daca nu ii cinstim pe parintii nostri, lucrurile nu vor merge bine.

Scriptura ne avertizeaza ca daca ii facem rau cuiva care ne-a ajutat, raul nu se va indeparta de casa noastra. „Celui ce intoarce rau pentru bine, nu-i va parasi raul casa” (Proverbe 17:13). Pentru ca Dumenzeu ne iubeste, El ne va pedepsi asa cum isi pedepseste un tata copilul. (Vezi Evrei 12:6).

4. Este aceasta procesul de pregatire pentru vreo pozitie de conducere?

Viata lui Iosif este un exemplu clasic al faptului ca unele lucruri rele care i se intampla unei persoane il pot pregati pentru o lucrare in viitor – in cazul acesta, functia de al doilea conducator al Egiptului. Experienta sa de servitor in casa lui Potifar l-a pregatit sa conduca regatul Egiptului. Experienta din inchisoare i-a testat capacitatea de a-si metine buna dispozitie, chiar si in timpuri grele.

in timpul detentiei sale, el a invatat de asemenea cum gandeste un criminal si a fost in stare sa foloseasca intelegerea acestui fapt pentru a-i aduce pe fratii sai la pocainta.

Domnul Isus a promis ca daca suferim din cauza Lui, vom si domni impreuna cu El. (Vezi 2 Timotei 2:12). Suferinta ne maturizeaza, iar atunci cand suferim din cauza celor in pozitii de raspundere, invatam cat de important este ca un conducator sa fie amabil si milostiv fata de cei care sunt sub autoritatea sa.

Nu trebuie sa consideram suferinta ca ceva neobisnuit, ci ca un mijloc necesar pentru ca Duhul lui Dumnezeu si slava Sa sa locuiasca in noi. (vezi 1 Petru 4:12-14).

5. S-a intamplat asta din cauza pacatelor altora?

Din cauza neascultarii lui Adam, noi traim intr-o lume degenerata, iar consecintele pacatului ne afecteaza viata. Un nume bun si o mostenire bogata de la parintii nostri sunt o binecuvantare ce ar trebui sa ne faca sa fim multumiti si fericiti.

Pe de alta parte, parintii care i-au ofensat pe alti oameni si au lasat ca mostenire o reputatie proasta creeaza o problema cu care au de-a face fii si fiicele lor. David a suferit de foame trei ani si jumatate, iar in cele din urma L-a intrebat pe Dumnezeu de ce s-a intamplat lucrul acesta. El i-a spus ca aceasta era consecinta faptului ca predecesorul sau se purtase crud cu gabaonitii. Cand David a rezolvat aceasta situatie, Dumenzeu Si-a revarsat din nou binecuvantarile asupra poporului. (Vezi 2 Samuel 21:1-14).

De ce a permis Dumnezeu ca Iosif sa devina sclav?

Daca Iosif te-ar intreba de ce a ingaduit Dumnezeu ca el sa fie luat sclav si apoi inchis, ce i-ai raspunde?

1. Pentru a Birui Orice Urma de Mandrie

„Smerenia merge inaintea slavei.” (Vezi Proverbe 15:33)

2. Pentru a-l invata cum sa Slujeasca

„Secretul maretiei este sa inveti sa slujesti.” (Vezi Matei 25:11)

3. Pentru a-l invata cum sa fie Credincios

„Daca esti credincios atunci cand ai putin, Dumenzeu iti va da mult” (Vezi Matei 25:11).

4. Ca sa-l Pregateasca Pentru Pozitia de Conducator

„Un conducator intelept stie care sunt nevoile celor care ii slujesc.” (vezi 2 Corinteni 1:4; 2 Timotei 2:12).

5. Pentru a-i Testa Puritatea Morala

„Cel ce rabda ispita va primi cununa vietii.” (Vezi Iacov 1:12).

6. Pentru a-i Oferi Ocazia sa fie invinuit pe Nedrept

„A raspunde demn la acuzatii false aduce o rasplata vesnica.” (Vezi Matei 5:12).

7. Pentru a-i Oferi Ocazia sa Aduca Speranta in inchisoare

„A purta sarcinile altora va deschide multe oportunitati” (Vezi Galateni 6:2).

8. Pentru a Afla cum Gandeste o Pesoana Vinovata

„Cei care sunt vinovati tind sa ii judece pe altii.” (Vezi Romani 2:1-2).

9. Pentru a-l Pregati sa-i Aduca pe Fratii sai la Pocainta

„inainte de a manifesta mila, trebuie facuta dreptate.” (Vezi Proverbe 16:6).

10. Pentru a invata sa astepte cu Rabdare ca Dumenzeu sa Intervina

„Dupa ce veti suferi putina vreme, Dumnezeu va va face dreptate.” (Vezi 1 Petru 5:10)

De ce a ingaduit Dumnezeu sa moara o persoana iubita?

Aceasta ne determina sa ne gandim la viata vesnica

Este atat de usor sa permitem ca lucrurile de pe acest pamant sa ne faca sa pierdem din vedere realitatile vietii vesnice. in orice caz, moartea ne aduce fata-n fata cu viata viitoare. Suntem obligati sa ne gandim daca o persoana a fost credincioasa cu adevarat si va merge in cer sau daca L-a respins pe Hristos si va merge in iad.

2. Aceasta ne ofera ocazia sa dam marturie pentru cei dragi care sunt necredinciosi

Cand cineva drag moare, cei necredinciosi au tendinta sa se gandeasca mai mult la viata vesnica si sunt mai dispusi sa vorbeasca despre aceasta. Moartea este o experienta infricosatoare pentru necrestini, iar pierderea unei persoane dragi le aduce aminte de faptul ca viata este scurta si de certitudinea mortii. inmormantarea si perioada de doliu sunt ocazii excelente in care putem sa le spunem ca Hristos a murit pentru noi si ca putem primi viata vesnica prin credinta si increderea in El.

3. Aceasta ne readuce aminte de scurtimea vietii

Viata noastra este descrisa in Biblie ca „… un abur, care se arata putintel, si apoi piere.” (Iacov 4:14). Daca nu ne moare cineva drag, ne este usor sa avem impresia ca vom trai la nesfarsit. Astfel, ne facem planuri pentru viitor si ne laudam cu ceea ce am realizat, fara a ne gandi la faptul ca viata noastra se poate sfarsi in orice moment si ca numai datorita harului lui Dumnezeu nu ne stingem in fiecare zi. (Vezi Plangerile lui Ieremia 3:22-23).

Aceasta ne motiveaza sa ne pastram constiinta curata

Cand cineva drag moare, nu mai putem sa-i spunem cat de mult il apreciem si nici sa ne cerem iertare pentru faptul ca l-am ranit. Multi oameni poarta poveri grele de vinovatie, pentru ca cei dragi au murit inainte de a putea clarifica problemele de constiinta aparute in urma relatiilor cu acestia.

Aceasta vinovatie trebuie lasata pe seama lui Dumnezeu si trebuie sa ne asiguram ca avem o constiinta curata in dreptul oricarei persoane, asa incat o asemenea experienta dureroasa sa nu se repete atunci cand ei vor muri.

Aceasta ne provoaca sa-i apreciem pe cei care sunt in viata

Toate lucrurile bune pe care am fi dorit sa le facem pentru cei dragi care au murit pot inca sa fie facute pentru cei care sunt inca in viata. Timpul pe care l-am fi petrecut impreuna si lucrurile pe care le-am fi facut pentru a-i incuraja ar trebui sa fie directionate spre cei care inca sunt cu noi.

Aceasta ne permite sa-i sprijinim pe cei care sunt intristati

Daca ati experimentat moartea unei persoane dragi, sunteti in stare sa-i ajutati pe cei care trec printr-o experienta asemanatoare. Veti sti cand au nevoie de cuvinte de incurajare si cand au nevoie doar ca cineva sa le fie alaturi. Va veti aduce aminte ce fel de subiecte doreati sa discutati si ce fel de discutii nu erau potrivite.

Daca incurajati un frate de credinta care a pierdut pe cineva drag, ati putea sa folositi textul din 1 Tesaloniceni 4:14-18: „… daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Iisus pe cei ce au adormit in El. … Mangaiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte.”

Aceasta ne face sa intelegem mai profund iubirea lui Dumnezeu

Acum, cand intelegem amaraciunea din urma pierderii suferite, putem sa incepem sa apreciem adancimea iubirii lui Dumnezeu, cand L-a trimis pe Fiul Sau preaiubit ca sa moara pentru pacatele noastre.

Am putea fi tentati sa credem ca Dumnezeu n-a fost mahnit deoarece stia ca Hristos va invia din morti. Dar si Isus, desi stia ca merge sa-l invieze pe Lazar din morti, l-a plans pe acest prieten al Sau, care era mort.

Cand mergeti la inmormantare, s-ar putea sa auziti cuvinte linistitoare din partea membrilor familiei: „A murit fara durere.” insa Hristos a experimentat moartea cea mai chinuitoare pe care a experimentat-o vreodata cineva.

Aceasta ne motiveaza sa ne reevaluam prioritatile.

Moartea este o sobra amintire a faptului ca avem un timp limitat in care putem sa realizam lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a incredintat. Ni se spune sa rascumparam vremea, „… caci zilele sunt rele” (Efeseni 5:16) si sa ne folosim in modul cel mai bun timpul. Daca evaluam lucrurile care conteaza pentru eternitate, atunci trebuie sa urmam sfatul Scripturii: „…invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima inteleapta.” (Psalmi 90:12).

Restudiati pasajul cu titlul „Cum sa intelegem de ce ingaduie Dumnezeu unele lucruri.” Dupa aceea, ganditi-va la inca un beneficiu pe care l-ar avea o persoana in urma durerii cauzate de moartea unei persoane dragi.

De ce ingaduie Dumnezeu sa fiu sarac?

1. Aceasta inseamna ca esti ales sa fii bogat in credinta

Dumnezeu i-a cautat pe saracii acestei lumi ca sa-i faca bogati in credinta. (Vezi Iacov 2:5). Aceasta compensare este semnificativa, deoarece credinta poate fi folostia pentru a obtine de la Dumnezeu lucrurile de care avem nevoie.

Prin credinta, marii oameni ai Scripturii au obtinut fagaduintele lui Dumnezeu. (Vezi Evrei 11:33). Una dintre promisiunile Sale este ca va avea grija de toate nevoile noastre „…sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre, dupa bogatia Sa, in slava in Isus Hristos.”(Filipeni 4:19).

2. iti da posibilitatea sa inveti sa fii un bun ispravnic

Isus a spus ca daca suntem credinciosi in lucrurile mici, El ne va oferi responsabilitatea lucrurilor mari. (Vezi Matei 25:23).Lectiile pe care le invatam in administrarea sumelor mici de bani sunt aceleasi lectii pe care le vom aplica in administrarea cu credinciosie a sumelor mari.

3. Saracia simbolizeaza o stare interioara pe care Dumnezeu o apreciaza

Isus le-a spus ucenicilor Sai: „Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este imparatia Cerurilor.”(Matei 5:3). „Sarac” inseamna „cineva care depinde de ceilalti in ce priveste subzistenta sa zilnica.”

4. Saracia te determina sa-ti imbunatatesti viata de rugaciune

Dumnezeu se desfateaza in a fi zilnic dependenti de El in ceea ce priveste nevoile noastre. Astfel, El ne invata sa ne rugam: „Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi” (Matei 6:11). Un om bogat nu rosteste o astfel de rugaciune. El se gandeste in termenii remunerarii printr-un cec lunar, pe care i-l ofera compania unde lucreaza.

Te indeamna sa ai spiritul lui Hristos

Nimeni nu este mai bogat decat Domnul Isus Hristos in imparatia Sa cereasca. „…El, macar ca era bogat, S-a facut sarac pentru voi, pentru ca prin saracia Lui voi sa va imbogatiti.” (2 Corinteni 8:9).

Te obliga sa inveti sa fii multumit

A fi multumit inseamna a realiza faptul ca ai deja toate cele necesare pentru a fi fericit in prezent. Multumirea inseamna sa invatam sa ne bucuram de lucrurile pe care le avem mai mult decat sa ne concentram asupra celor pe care nu le avem. Daca avem hrana si imbracaminte, trebuie sa fim multumiti. (Vezi 1 Timotei 6:8).

Te motiveaza sa fii descurcaret si creativ

Un punct de plecare in castigarea banilor ar putea fi cumpararea de articole sau de materiale neprelucrate la un pret mai mic si, dupa aceea, vanzarea bunurilor si a produselor la un pret mai mare, obtinand astfel un profit. (Vezi Iacov 4:13). Inventivitatea implica folosirea articolelor pe care in mod normal altii le arunca sau le trec cu vederea si transformarea lor in ceva valoros sau avantajos pentru cumparator. Creativitatea implica nu doar obtinerea produselor care implinesc anumite nevoi, ci si descoperirea de noi posibilitati de a folosi produsele existente.

Saracia produce un spirit de recunostinta

Cand o persoana saraca este multumita, ea are putine asteptari. De aceea, tinde sa fie recunsocatoare pentru fiecare beneficiu suplimentar. in contrast, o persoana bogata asteapta beneficii in plus, iar atunci cand le primeste nu este recunoscatoare.

Dumnezeu isi gaseste placerea in rugaciunile de multumire ale poporului Sau. Astfel de rugaciuni vin mai degraba de la cel sarac, care recunoaste mana lui Dumnezeu in fiecare aspect al vietii sale, decat de la cel bogat, care crede in taina ca prin propria sa putere s-a imbogatit.

Saracia poate fi o disciplina cauzata de neascultarea de Scriptura

Exista multe cazuri de saracie care sunt cauzate de incalcarea principiilor Scripturii. Imoralitatea il obliga pe Dumnezeu sa-l aduca pe om in situatia in care sa nu mai ramana „decat cu o bucata de paine”. (Vezi Proverbe 6:26; Iov 31:9-11). Alergarea dupa lucruri de nimic (Proverbe 28:19), neglijenta in administrarea afacerilor (Proverbe 10:4), incercarile de imbogatire rapida (Proverbe 28:22), incheierea de afaceri cu strainii (Proverbe 6:1-5) si imprumutul de bani (Proverbe 22:7) sunt pasii catre saracie.

Te califica sa primesti fagaduintele speciale ale lui Dumnezeu pentru cei saraci

Dumnezeu are multe fagaduinte speciale pentru cei saraci. El ii va ocroti (Psalmi 12:5), le va auzi strigatele (Psalmi 69:33) si Se gandeste la ei (Psalmi 40:17). El a spus ca cel care da saracilor il imprumuta de fapt pe Dumnezeu, iar „El ii va rasplati binefacerea.” (Proverbe 19:17)

Dupa ce va ganditi la motivele pentru care ingaduie Dumnezeu sa fiti saraci, mai puneti pe lista inca un benificiu din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

______________________________

Pasi pentru a rezolva problema mâniei

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

1. Fii responsabil pentru mania de care dai dovada

Mania nerezolvata nu va fi niciodata invinsa daca incercam sa o justificam, sa ii explicam cauzele sau sa ii invinovatim pe altii de existenta ei. Este adevarat ca parintii nu trebuie sa ii provoace pe copiii lor la manie, totusi, copiilor li se ofera suficient har pentru a-i ierta pe parintii lor. in ultima instanta, mania este mai mult decat o problema a mintii, a vointei si a emotiilor. Ea este o problema spirituala si, de aceea, ne aduce fata in fata cu porunca divina de a ne controla gandurile, vointa si emotiile, deoarece va trebui sa-I dam socoteala lui Dumenzeu pentru ele. (Vezi 2 Corinteni 5:10; 10:5).

Ca sa putem accepta responsabilitatea pentru mania nerezolvata trebuie sa fim de acord cu Dumnezeu ca aceasta este rea. O izbucnire de manie nu este calea cea mai buna de a ne face cunoscut punctul de vedere, nici nu este metoda ideala pentru a ne stabili autoritatea, pentru a le arata oamenilor ca ne-au gresit sau pentru a elibera tensiune emotionala. Cuvantul lui Dumenezu spune ca mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu (vezi Iacov 1:20) si ca trebuie sa dam la o parte orice manie si rautate (vezi Coloseni 3:8).

Aplicatie Personala

intreaba-i pe cei din familia ta cum isi dau seama cand esti manios.
intreaba-i cat de des te manii.
Recunoaste faptul ca orice fel de furie este rea.
Hotareste-te sa rezolvi problema maniei.
Cere-le celor din familia ta sa te ierte si sa se roage pentru tine.

2. Considera fiecare izbucnire de manie ca o alarma de incendiu

Cand ai parte de o emotie puternica de manie, asta nu este pacat. De obicei acest lucru este un semnal ca trebuie sa corectezi raspunsurile gresite la ranile din trecut. Situatia prezenta care a cauzat mania poate fi la fel cu cea din trecut sau poate fi, intr-un fel, foarte asemanatoare cu ea. De exemplu, un tata poate sa experimenteze un sentiment de manie atunci cand fiul sau nu il asculta. Totusi, acest sentiment poate veni din propria sa amaraciune pe care o avea in copilarie fata de tatal sau.

Folosind mania din prezent pentru a-si aduce aminte de neascultarea din trecut a copilului si intorcandu-se la tatal sau ca sa-i ceara iertare pentru faptele rele si atitudinea gresita din trecut, el transforma mania intr-un valoros „semnal de alarma.”

Daca tatal nu reuseste sa vada in manie un semnal care sa-i aduca aminte de reactiile sale gresite din trecut, el s-ar putea sa incerce sa-si „controleze” mania nerezolvata. Cu toate acestea, el tot ii va transmite fiului sau un spirit de manie, sau isi va manifesta mania nerezolvata prin cuvinte sau fapte distrugatoare pentru fiul sau.

Aceasta atitudine fata de mania nerezolvata este poruncita in Biblie: „Maniati-va si nu pacatuiti.” (Efeseni 4:26), ceea ce inseamna ca daca te manii cu privire la o situatie, nu permite ca mania sa te provoace sa faci ceva rau.

De asemenea, acest verset stabileste o limita temporala pentru sentimentul initial de manie: „Sa nu apuna soarele peste mania voastra.” Nici un fel de manie nu trebuie lasata peste noapte. Daca este permis acest lucru, ea se va transforma in furie si ii va oferi lui Satana „prilej” („teren”, in engleza), sau autoritate, intr-un compartiment al sufletului.

Cand permitem ca mania sa se transforme in furie, ii oferim lui Satana o arie de influenta in mintea, vointa si emotiile noastre. Avand aceasta noua autoritate, el implanteaza ganduri, emotii si decizii gresite, cum ar fi „Parintii tai sunt rai. Ei nu se vor schimba niciodata. Ar trebui sa le raspunzi, sa pleci de acasa sau sa te muti cu cineva care te va aprecia.”

3. Corecteaza ranile din trecut

indata ce faci legatura dintre mania din prezent si ranile si ofensele din trecut, adu-ti aminte de toate detaliile acestora. Care au fost evenimentele care au dus la acele rani? Ai facut ceva pentru a le provoca (de exemplu, atitudine gresita, cuvinte nepotrivite, actiuni distrugatoare)? A lasat Dumnezeu cumva ca sa fii tratat in acelasi fel in care i-ai tratat tu pe altii? A fost faptul acesta un „repros” pentru alte domenii din viata ta in care nu ai ascultat? Au existat situatii pe care ar fi trebuit sa le raportezi parintilor tai sau oficialitatilor?

Cind ai fost ranit in trecut, ai raspuns avind o atitudine iertatoare, sau te-ai maniat, te-ai infuriat si ai lasat amaraciunea sa patrunda in inima ta? Ai spus cuvinte care sa fie dureroase si distrugatoare pentru cei care te-au ranit? Ai mers la culcare manios si ai permis sentimentului initial de manie sa se transforme in ura sau in dorinta de a te razbuna? Ai ocarat, ai barfit sau ai inceput sa iti inchizi inima fata de cei care te-au ranit, in loc sa recunosti nevoia lor evidenta, sa ii ierti si sa te rogi pentru ei?

Daca simti manie puternica in privinta unei situatii prezente si nu poti sa iti dai seama care sunt cauzele din trecut, cere-I lui Dumnezeu intelepciune, deoarece El a promis ca le-o va da tuturor ce I-o cer. De exemplu, poate ca te manii pentru ca cineva ti-a furat unul din bunurile tale de valoare. Dupa ce i-ai cerut lui Dumnezeu intelepciune ca sa poti vedea care sunt cauzele din trecut, ia in consideratie urmatoarele intrebari: Ai imprumutat vreodata lucruri si nu le-ai mai dat inapoi? S-a intamplat vreodata sa nu-l platesti pe un muncitor atat cat merita pentru ziua respectiva de lucru? Ai trisat vreodata in ce priveste platirea taxelor? L-ai furat pe Dumnezeu neoferindu-I zecimile si darurile? Ai furat vreodata obiecte din magaziile sau casele vecinilor tai?

Dupa ce te-ai gandit care ar putea fi cauzele din trecut ale maniei, hotaraste cum ai putea sa indrepti fiecare situatie. Poate ca unor persoane va trebui sa le ceri iertare, iar altora sa el inapoiezi ceva. insa fii de fiecare data sincer, cu totul onest, iar pocainta ta sa fie veritabila.

Exemplu: Cum sa iti ceri iertare de la parinti

Daca in copilarie nu ai manifestat respect fata de parintii tai, aceasta ofensa adusa lor va cauza in viitor durere si conflicte. Acest fapt se bazeaza pe porunca a cincea: „,Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta’– este cea dintai porunca insotita de o fagaduinta, ,ca sa fii fericit si sa traiesti multa vreme pe pamant.’” (Efeseni 6:2-3). De aceea, este important sa le ceri iertare parintilor, ca in exemplul urmator:

„Cand eram mic nu v-am cinstit asa cum meritati voi, ca parinti. Nu consideram ca Dumnezeu a stabilit sa ma protejati si sa ma instruiti. V-am mintit, am furat de la voi, si v-am vorbit de rau. in toate acestea am gresit. Acum imi dau seama cat de mult v-am ranit. Vreti sa ma iertati?” (Asigura-te ca le spui lucrurilor pe nume si ca le marturisesti exact ceea ai gresit.)

inainte de a merge la persoana careia i-ai gresti, este intelept sa ii ceri iertare lui Dumnezeu, deoarece atunci cand le gresim celorlalti, gresim si fata de El. incalcam porunca Sa care interzice furtul, porunceste sa ne cinstim parintii, nu ne permite sa ii vorbim de rau pe ceilalti etc.

Cand ti-ai curatat constiinta de ofensele pe care le-ai adus celorlalti in trecut, vei exeperimenta doua rezultate minunate. in primul rand, vei simti eliberare de vina din trecut. in al doilea rand, vei tanji sa-i ajuti pe altii sa iti urmeze exemplul atunci cand ii vezi ca ii ranesc pe ceilalti intr-un mod asemanator. Aceasta dorinta va fi una din caile cele mai bune in care vei putea sa nu te mai manii atunci cand altii te ranesc.

4. Multumeste-I lui Dumnezeu pentru scopul pe care il urmareste atunci cand permite sa fii ranit de ceilalti

Daca cineva te provoaca la manie, iar aceasta te face sa rezolvi conflictele din trecut, poti sa fii sincer si sa ii spui persoanei respective: „Vreau sa iti multumesc pentru ca Dumnezeu te-a folosit pentru a ma ajtua sa imi clarific unele lucruri din trecut si astfel sa fiu mai intelegator cu altii.” Facand astfel, implinesti porunca Scripturii: „Binecuvantati pe cei ce va prigonesc, binecuvantati, si nu blestemati.” (Romani 12:14 ).

______________________________

Transformând mânia în puterea dragostei

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

Rezolva problema maniei intelegand chemarea

Daca un tanar care nu se pricepe la fotbal ar fi invitat sa se imbrace cu echipamentulsi sa se alature echipei pe terenul de joaca, probabil ca s-ar mania si s-ar simti prost pe masura ce membrii celeilalte echipe l-ar necaji de fiecare data cand ar lua mingea, si l-ar chinui si in alte feluri. Neintelegand scopul care trebuie atins si neasteptandu-se la efortul ce trebuie depus in aceasta privinta, fara indoiala ca ar parasi terenul cat de repede ar putea.

Din nefericire, multi oameni sunt invitati sa se alature echipei de crestini. Li se spune sa ia pe ei uniforma vietii de crestin si sunt trimisi pe teren, inetelegand foarte putin sau chiar deloc faptul ca in felul acesta in viata lor vor aparea necazuri si incercari. Totusi, chiar aceasta suferinta ii poate transforma in eroi ai credintei care vor fi incurajati de norul de martori pe masura ce se indreapta spre cer. Care este deci chemarea noastra la inceputul umblarii cu Dumnezeu?

1. Chemati la sfintenie

Fiecare credincios este chemat sa fie sfant. Sfintenia caracterizeaza caracterul lui Dumnezeu. Este numele dat Duhului lui Dumnezeu si este lucrul pe care cei din jurul tronului il vor slavi de-a lungul vesniciei. (Vezi Apocalipsa 4:8). Astfel, Petru scrie: „Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra. Caci este scris: ,Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant.’” (1 Petru 1:15-16).

2. Chemati la suferinta

Acest proces necesita suferinta. De aceea, Pavel il indeamna pe Timotei: „Sa nu-ti fie rusine dar de marturia Domnului nostru, nici de mine, intemnitatul Lui. Ci sufere impreuna cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta.” (2 Timotei 1:8-9). Petru de asemenea vorbeste despre chemarea noastra la suferinta: „Si la aceasta ati fost chemati, pentru ca si Hristos a suferit pentru voi, si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui.” (1 Petru 2:21) (Vezi de asemenea Coloseni 1:24).

3. Chemati sa aducem roade

Roada sfinteniei ii va determina si pe altii sa aduca aceleasi roade. De aceea, Domnul Isus a zis: „Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, si v-am randuit sa mergeti si sa aduceti roada, si roada voastra sa ramana.” (Ioan 15:16.) Astfel de roade produc slava, iar Dumnezeu ne-a chemat „prin slava si puterea Lui.” (2 Petru 1:3). „Daca sunteti batjocoriti pentru numele lui Hristos, ferice de voi. Fiindca Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneste peste voi.” (1 Petru 4:14).

Doua faze ale sfintirii

1. Instantanee. Atunci cand ii oferim ceva lui Dumnezeu. – Prima faza are loc atunci cand trupul nostru ii este prezentat lui Dumnezeu ca un sacrificiu viu. Cand are loc acest lucru, trupul devine „o jertfa … sfanta, placuta lui Dumnezeu.” (Romani 12:1).

2. Continua. Pe masura ce ne „perfectionam” sfintirea. – A doua faza a sfintirii este un proces de purificare morala: „sa ne curatim de orice intinaciune a carnii si a duhului, si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu.” (Romani 7:1).

Trei Faze ale Lucrarii Duhul Sfant

Lucrarea Duhul Sfant este consecventa chemarilor lui Dumnezeu in viata noastra. El isi revarsa Duhul atunci cand cineva se naste din nou, pentru mantuire. Apoi El doreste sa umple sufletul credinciosului cu prezenta Sa, iar prin ascultarea de El, Dumnezeu doreste ca membrii trupului sa traiasca in sfintenie.

in vederea acestui proces de purificare, Duhul lui Dumnezeu ne trece prin incercari si suferinte grele. El ne da puterea sa le primim cu bucurie si sa ne bucuram de scopul cu care le trimite El. Apoi El ne rasplateste cu roada Duhului Sau in si prin viata noastra.

Umplerea	Testarea	Puterea
Modelul lucrarii Duhului se gaseste in Luca 4:1-14. Despre Isus se spune ca era „plin de Duhul Sfant.” (v. 1)	Apoi El „a fost dus de Duhul in pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile.” (v. 1-2)	„Isus… S-a intros in Galilea si I S-a dus vestea in tot tinutul de primprejur.” (v. 14)
Aceste trei planuri ale lucrarii sunt exemplificate si in viata ucenicilor. Dupa inviere, Isus „a suflat peste ei si le-a zis: ,Luati Duh Sfant.‘” (Ioan 20:22)	Dupa ce au primit Duhul Sfant, Isus i-a testat. La testul de o ora, din gradina, ei dadusera gres. Acum ei trebuiau sa astepte in Ierusalim. (Vezi Fapte 1:4).	Dupa ce au trecut testul lungii asteptari din camera de sus, Duhul lui Dumnezeu a coborat peste ei si au fost umpluti de Duhul Sfant. (Vezi Fapte 2:4)
Dupa convertire, Pavel a fost umplut de Duhul Sfant. Dumnezeu stia de la inceput de suferintele pe care avea sa le sufere Pavel pentru Hristos. (Vezi Fapte 9:16-17).	„De cinci ori am capatat de la iudei patruzeci de lovituri fara una, de trei ori am fost batut cu nuiele, o data am fost improscat cu pietre, de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am fost in adancul marii.” (2 Corinteni 11:24-25).	in plus, Pavel a „pierdut toate” pentru a-L castiga pe Hristos si pentru ca sa aiba parte de puterea Sa. (2 Corinteni 12:9; Filipeni 3:8).
Pavel avea putere datorita suferintei prin care a trecut. De aceea, el le-a dus Evanghelia celor din Tesalonic, nu doar cu vorbe, „ci cu putere, cu Duhul Sfant si cu o mare indrazneala.” (1 Tesaloniceni 1:5).	Acesti credinciosi au „primit Cuvantul in multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfant.” (1 Tesaloniceni 1:6). Pavel i-a laudat pentru rabdare si credinta de care au dat dovada in persecutiile si necazurile pe care le-au suferit. (Vezi 2 Tesaloniceni 1:3-4).	Deoarece se bucurau in suferinta, credinciosii experimentau puterea Duhului Sfant: „credinta voastra emrge mereu crescand si dragostea fiecaruia din voi fata de ceilalti se mareste tot mai mult.” (2 Tesaloniceni 1:3).
Toti credinciosii primesc Duhul Sfant. (Vezi Romani 8:6).	Toti cei care traiesc dupa voia lui Dumnezeu vor avea parte de persecutie. (Vezi 2 Timotei 3:12).	Toti credinciosii trebuie sa aiba parte de puterea dragostei. (Vezi Efeseni 3:18-20).

Trei Pasi Pentru a Dobandi Puterea Dragostei

Umplerea	incercare	Puterea
Cand recunoastem ca am incalcat standardele divine, greu de pastrat, si ii cerem lui Dumnezeu sa aiba mila de noi, El ne iarta datorita mortii lui Hristos pe cruce. Ne face copiii Sai si ne umple cu Duhul Sfant. „insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:16) Apoi Duhul lui Dumnezeu vrea sa ne transforme mintea, vointa si emotiile, pentru a fi in armonie cu standardele Sale divine. El face lucrul acesta cu ajutorul puterii harului lui Dumnezeu, data prin Duhul Sfant. Putem avea parte de ea, daca o cerem pur si simplu. „Deci daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru cel din ceruri va da Duhul Sfant celor ce I-L cer!” (Luca 11:13). A asculta de Duhul Sfant inseamna a supune zilnic membrele trupului nostru controlului Sau: „…dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre roabe ale necuratiei si faradelegii, asa ca savarseati faradelegea, tot asa, acum trebuie sa va faceti madularele voastre roabe ale neprihanirii, ca sa ajungeti la sfintirea voastra.” (Romani 6:13)	Trebuie sa ne asteptam la incercari. „Prea iubitilor, nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca sa va incerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi; dimpotriva, bucurati-va, intrucat aveti parte de patimile lui Hristos, ca sa va bucurati si sa va veseliti si la aratarea slavei Lui.” (1 Petru 4:12-13). Tipuri de incercare: incercari de foc- Izbucniri de manie, suparare sau pofta. Infirmitati– Neputinte fizice sau boli. Rusine– Ridiculizare si respingere din cauza sfintirii. Persecutie– Semeni trufasi care iti fac viata mizerabila. Necazuri– Dureri si dezamagiri profunde. incercari– incercari neobisnuite pe care Dumnezeu le ingaduie. Ispite– Ocazii pentru a implini dorintele pacatoase secrete pe care ni le prilejuieste Satana.	in masura in care raspundem la incercari cu multumire, bucurie, rhemas in Scriputura, strigand la Dumnezeu si biruind raul prin bine, vom experimenta puterea Duhului Sfant. Puterea Duhului Sfant se va vedea prin roada Acestuia, care este „dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor.” (Galateni 5:22-23). Crestinii din biserica primara intelegeau acest lucru si, de aceea, se bucurau in necazuri. Pavel spunea: „Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea [dunamis] lui Hristos sa ramana in mine.” (2 Corinteni 12:9). in Romani 5:3-5 se arata cum incercarea se transfomra in puterea dragostei: „Ba mai mult, ne bucuram chiar si in necazurile noatre, caci stim ca necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta in incercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. insa nadejdea aceasta nu inseala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant, care ne-a fost dat.” (Romani 5:3-5)

Cum sa treci fiecare test?

1. Adu multumiri

Cauta sa fii multumitor.

Instructiile Scripturii sunt foarte clare. „Multumiti lui Dumnezeu in toate lucrurile.” (1Tesaloniceni 5:18). Bazandu-ne pe aceasta porunca, este evident ca abilitatea de a avea o atitudine pozitiva sau negativa se afla in noi. Tendinta noastra naturala este aceea de a avea o atitudine negativa si de a raspunde murmurand sau acuzand. Astfel, Scriptura ne cheama sa „facem toate lucrurile fara cartiri si fara sovaieli.” (Filipeni 2:14).

Acest lucru necesita un act constient al vointei si sacrificarea dorintei firesti, fiind mai degraba multumitori decat plangandu-ne. Astfel, Psalmul 107:22 este potrivit: „Sa-i aduca jertfe de multumiri, si sa vesteasca lucrarile Lui cu strigate de bucurie.”

Porunca de a fi multumitori in toate lucrurile este urmata de motivul: „caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi.” (1Tesaloniceni 5:18). Exista un motiv serios pentru care voia lui Dumnezeu cu privire la vietile noastre este sprijinita pe recunostinta noastra. Usile oportunitatilor vor fi deschise sau inchise pentru noi in functie de natura noastra de datatori sau acaparatori de energie. O persoana multumitoare da celorlalti energie, in timp ce una nemultumitoare ia energia celorlalti.

A-I multumi lui Dumnezeu in toate lucrurile nu inseamna ca a-I multumi pentru rau. inseamna ca ii multumim lui Dumnezeu pentru beneficiile pe care El le-a planuit pentru noi atunci cand a ingaduit ca acesta sa se intample.

______________________________

Cinci motive pentru care putem sa-i multumim lui Dumnezeu în toate

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

1. Deoarece totul vine din mainile lui Dumnezeu

Iov era cel mai neprihanit dintre oamenii de pe vremea lui. Dumnezeu isi gasea placerea in el. Cu toate acestea, Satana a batjocorit inchinarea lui Iov, prezicand ca acesta il va blestema pe Dumnezeu daca El nu ii va mai proteja proprietatile si familia.

Dumnezeu i-a permis Satanei sa-l chinuiasca pe Iov pana la anumite limite. Apoi Satana a aranjat distrugerea sanatatii lui Iov. Iov a pierdut sapte mii de oi, trei mii de camile, cinci sute de perechi de boi si cinci sute de magari. De asemenea, Satana i-a omorat pe cei sapte fii si pe cele trei fiice ale lui Iov. Primind aceste vesti tragice, Iov ar fi putut sa spuna: „Dumnezeu a dat si Satana a luat inapoi!” in schimb, el a declarat: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat; binecuvantat sa fie numele lui Dumnezeu.” (Iov 1:21).

Lui Satan i s-a permis sa mearga chiar mai departe si sa distruga sanatatea lui Iov, lovindu-l cu bube dureroase, din crestetul capului pana-n talpa piciorului. inca o data Iov a recunoscut acest lucru ca venind din mana lui Dumnezeu. El a zis: „Ce! Primim de la Dumnezeu binele si sa nu primim si raul? in toate acestea, Iov n-a pacatuit de loc cu buzele lui.” (Iov 2:10).

Apostolul Pavel afirma acelasi adevar. Cand Satana l-a torturat pe apostol cu infirmitatea fizica, el s-a rugat de trei ori pentru vindecare. Dumnezeu a ales sa nu-l vindece, dar a explicat de ce a ingaduit acest lucru. Dupa care, Pavel a scris: „Si sa nu ma umflu de mandrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus in carne, un sol al Satanei ca sa ma palmuiasca, si sa impiedece sa ma ingamf.” (2 Corinteni 12:7).

Daca nu constientizam ca totul vine din mana lui Dumnezeu, nu vom fi niciodata in stare sa dezvoltam un spirit de multumire. Chiar si defectele fizice vin doar cu permisiunea lui Dumnezeu; El ar fi putut cu usurinta sa planifice astfel incat malformatiile fizice sa nu fie transmise de la parinti la copiii lor. De aceea, El isi asuma responsabilitatea finala pentru defectele fizice, asa cum i-a spus lui Moise: „Cine a facut gura omului? Si cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?” (Exodul 4:11).

Pentru ca Iov a raspuns cu dreptate la pierderile sale, Dumnezeu l-a rasplatit oferindu-i o cantitate dubla a lucrurilor pe care le-a pierdut. El a primit 14.000 de oi, 6.000 de camile, o mie de perechi de boi si o mie de magari. Pe langa acestea, a primit alti zece copii in locul primilor zece.

2. Deoarece toate lucrurile sunt pentru binele nostru final

Noi avem siguranta acestui lucru pe baza promisiunii din Romani 8.28: „Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” Este important de notat faptul ca o conditie necesara ca lucrurile sa lucreze pentru binele nostru este ca noi sa-L iubim pe Dumnezeu. „Domnul da indurare si slava si nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana.” (Psalmi 84.11).

Exista unele lucruri care ni se intampla pe care nu trebuie sa le clasificam ca fiind bune. Cand Iosif a fost vandut in sclavie de catre fratii sai gelosi, probabil ca El nu s-a uitat la acest lucru ca fiind bun. Cu toate acestea, multi ani mai tarziu el a inteles marele plan al lui Dumnezeu si a fost dispus sa spuna fratilor sai: „Voi negresit v-ati gandit sa-mi faceti rau: dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa implineasca ceea ce se vede azi, si anume sa scape viata unui popor in mare numar.” (Geneza 50.20).

3. Deoarece totul poate forma caracterul nostru

Romani 8:29 explica despre cum toate lucrurile lucreaza impreuna pentru binele nostru – acestea modeleaza in noi caracterul lui Hristos: „Caci pe aceea pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau.” Hristos este expresia imaginii Tatalui. (Evrei 1:3). Cuvantul grecesc pentru chip asemanator este caracter. Aceasta inseamna o gravura ca intr-o matrita, pentru o asemanare exacta, forma adevarata a unei persoane sau a unui lucru, o reproducere exacta in toate privintele.

Nu exista nici o incercare sau necaz care nu sa poata oferi motivatia necesara pentru a nu mai face raul si pentru a dezvolta calitatile unui caracter neprihanit. Despre Isus s-a spus ca „macar ca era Fiu, a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (Evrei 5:8).

Petru spune: „fiindca Hristos a patimit in trup, inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire. Caci Cel ce a patimit in trup, a sfarsit-o cu pacatul.” (1 Petru 4:1).

4. Doarece toate lucrurile ne invata caile lui Dumnezeu

Dumnezeu doreste sa aiba o relatie de prietenie cu noi; tovarasia cere o concordanta intre gandirea celor doua persoane implicate. Acest lucru creeaza o problema, deoarece gandurile noastre firesti sunt atat de diferite de gandurile lui Dumnezeu. „Ci, cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile mele fata de caile voastre si gandurile mele fata de gandurile voastre.” (Isaia 55:9).

Pentru a ne face sa gandim in acelasi fel ca El, Dumnezeu ne trece prin diferite incercari si necazuri. Acestea ne vor constrange sa recunoastem ce este cu adevarat important in viata si sa ne reevaluam prioritatile. Scriitorul Psalmului 119 marturiseste: „Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirire Tale.” (Psalmi 119:71).

Deorece, daca vom reactiona corect, toate lucrurile ne vor aduce pace

Tensiunea si tumultul din vietile celor care umbla pe propriile lor cai, aduc numai distrugere. Dumnezeu are pregatita pentru urmasii Sai o pace interioara deosebita, care este necunoscuta sau neinteleasa de cei din lume. El le-a vorbit ucenicilor Sai despre aceasta pace: „Va las pacea, va dau pacea mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.” (Ioan 14:27).

Aceasta promisiune a pacii a fost facuta in legatura cu persecutiile si necazurile cu privire la care le-a spus ca trebuie sa se bucure. Scopul final al tuturor acestor incercari este pacea, pentru ca Dumnezeu a spus: „Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi … ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.” (Ieremia 29:11).

______________________________

Bucuria

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:30 +0000

Gaseste motive de bucurie

Asa dupa cum suntem indemnati sa-I multumim lui Dumnezeu in toate lucrurile, tot la fel suntem provocati sa ne bucuram in toate lucrurile. „Bucurati-va intotdeauna in Domnul, inca o data va spun: Bucurati-va.” (Filipeni 4:4). Este important de realizat faptul ca a-I multumi lui Dumnezeu este un act al vointei, iar bucuria este un raspuns al spiritului. Cu toate acestea, putem fi extrem de suparati si foarte fericiti in acelasi timp.

Aceasta a fost experienta lui Pavel. El a experimentat un regret continuu, deoarece natiunea Sa L-a respins pe Hristos. „Simt o mare intristare si am o durere necurmata in inima. Caci aproape ca doresc sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, pentru rudele mele trupesti.” (Romani 9:2-3). in acelasi timp, Pavel avea parte de o bucurie continua datorita celor pe care putea sa ii incurajeze sa creasca in credinta lor in Hristos. „De aceea, prea iubitii mei si mult doritii mei frati, bucuria si cununa mea, ramaneti astfel tari in Domnul, prea iubitilor!” (Filipeni 4:1).

Pentru a-I putea multumi lui Dumnezeu pentru un necaz sau o tragedie trebuie sa vedem beneficiile care pot rezulta din acestea. De aceea, este esential sa raspundem la intrebarea: de ce a ingaduit Dumnezeu sa se intample asa ceva? Trebuie sa ne dezvoltam abilitatea de a gasi raspunsuri corecte la intrebarile care ne preocupa. (Vezi Sectiunea Patru).

Beneficiul final al oricarei incercari este sa stim ca daca ii multumim lui Dumnezeu si ne bucuram in incercare, El ne va rasplati cu puterea Duhului Sfant. Cu aceasta putere a iubirii, a bucuriei si a pacii, El va fi dispus sa savarseasca lucruri mari prin si in noi. Aceste realizari vor avea valoare eterna, cantarind infinit mai mult decat orice necaz de pe acest pamant. Astfel, Pavel declara: „Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi de alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fasa de noi.” (Romani 8:18)

in primele secole crestinii au inteles acest principiu si au experimentat puterea iubirii Duhului Sfant in mijlocul lor. Aceasta putere a iubirii avea o legatura directa cu reactia lor corecta la suferinta, fapt aratat de Pavel in urmatorele cuvinte: „in adevar… ati primit cu bucurie rapirea averilor voastre, ca unii care stiti ca aveti in ceruri o avutie mai buna care dainuieste.” (Evrei 10:34).

intipareste-ti in minte poruncile lui Hristos

Stinge sagetilor aprinse

Cand a fost ispitit in pustie, Isus a intampinat fiecare ispita citand din Scriptura. Cand Satana L-a indemnat sa transforme pietrele in paine, Isus a citat din Deuteronom 8:3: „Omul nu va trai numai cu paine, ci cu orice cuvant din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4).

Exista doi termeni de baza in limba greaca folositi pentru a descrie Scriptura si care sunt tradusi prin cuvant. Primul termen este logos; referindu-se in principal la intreaga revelatie a Scripturii inspirate, dar si la Isus, care este logosul viu. Al doilea termen este rhema si poate face referire la Scriptura propriu-zisa pe care Duhul Sfant ne-o ofera sa o punem in practica. De exemplu, Isus i-a spus lui Simon sa arunce mrejele de partea cealalta a barcii. El a replicat: „invatatorule, toata noaptea ne-am trudit, si n-am prins nimic; dar, la cuvantul Tau, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5).

Prin rhema-urile Scripturii credinta noastra este intarita, deoarece „credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos.” (Romani 10:17). Acest lucru este important, pentru ca rhema-urile, de asemenea, formeaza scutul credintei si cu ajutorul acestui scut noi putem sa stingem fiecare sageata de foc a celui rau. „Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau.” (Efeseni 6:16).

in Strong’s Exhaustive Concordance of the Bible cuvantul „arzator” este definit astfel: „a fi inflacarat (din cauza maniei, a suparararii, a seteii).” Aceste sageti arzatoare aduc indoieli, descurajare si infrangere. De aceea, trebuie sa ne pregatim temeinic pentru a le infrunta. in timpul cuceririlor romane, scuturile soldatilor erau uriase, fiind in forma de usa. Scuturile mici ar fi fost ineficiente in respingerea sagetilor arzatoare. in acelasi fel, cu cat mai multe rhema-uri avem, cu atat mai eficient va fi scutul nostru.

Construieste un scut al credintei

Rhema-urile Bibliei sunt vii si puternice. Isus a afirmat acest lucru atunci cand a spus: „Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh si viata.” (Ioan 6:63). De asemenea, ele sunt autoritatea in baza careia putem sa cerem promisiunile lui Dumnezeu, din momentul ce ni se spune: „Daca ramaneti in Mine, si daca raman in voi cuvintele [rhema] Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da.” (Ioan 15:7). inaltand in vietile noastre rhema-urile si logos-urilepromisiunilor lui Dumnezeu, suntem in stare sa aducem la tacere orice gand descurajant. Datorita fagaduintei bucuriei viitoare a putut Isus sa indure crucea: „Care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea …” (Evrei 12:2).

in timpul studiului zilnic al Cuvantului lui Dumnezeu (logos), Duhul Sfant ne va descoperi pasaje care sa fie semnificative si sa aiba aplicatie in viata noastra. Acestea sunt rhema-urile Scripturii si ar trebui sa devina o parte a gandurilor si a actiunilor noastre zilnice. Ele sunt rhema-urile pe care trebuie le folosim atunci cand strigam la Dumnezeu pentru eliberare.

______________________________