Articole Creştine » Hirotonirea Femeii…

RASPUNSURI LA INTREBARI DESPRE HIROTONIREA FEMEILOR

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

Raspunsuri la intrebari

Despre hirotonirea femeilor

Cateva intrebari fundamentale

De ce hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori este o problema de importanta cruciala pentru Biserica Adventista de Ziua a Saptea de astazi?

Pentru ca este in joc autoritatea Bibliei in definirea credintelor si practicilor AZS. Noul Testament exprima invatatura cu privire la rolul femeilor in biserica in termeni teologici, bazandu-se pe interpretarea pasajelor Vechiului Testament. Este prezentata ca parte a “Legii” lui Dumnezeu si ca “o porunca a Domnului” (1 Corinteni 14:34, 37). Daca o astfel de invatatura biblica s-ar restrange doar la cultura din timpul lui Pavel, acelasi lucru s-ar putea spune despre invataturile biblice referitoare la Creatiune, pastrarea Sabatului, mancaruri curate si necurate, spalarea picioarelor, zecime, etc. Autoritatea Scripturii ar fi in intregime subminata si discreditata. Problema este destul de importanta din moment ce a fost planificata spre a fi luata in discutie si rezolvata la Conferinta Generala din 1990.

Este autoritatea Bibliei cu adevarat o problema importanta pentru adventistii de ziua a saptea?

Ce problema este mai importanta pentru adventistii de ziua a saptea decat autoritatea Bibliei? Intregul nostru edificiu de credinta, ratiunea noastra de a fi si misiunea noastra pentru lume sunt bazate pe autoritatea Bibliei.

Ce invata Biblia cu privire la rolul femeii in biserica?

Biblia prezinta femeile ca fiind participante active impreuna cu barbatii la viata religioasa si sociala a bisericii. In a cincilea an de slujire profetica a lui Ieremia, preotii au mers la profetesa Hulda pentru sfat (2 Imparati 22:13, 14). Femeile cantau si slujeau la usa cortului intalnirii (1 Samuel 2:22, 1 Cronici 25:5, 6, Psalmi 68:24, 25). Femeile se rugau cu voce tare si prooroceau in biserica (1 Corinteni 11:5). Ele lucrau cot la cot cu Pavel si alti slujitori ai Evangheliei (Filipeni 4:3). In capitolul de incheiere din Romani, Pavel isi incepe salutarile si laudele cu femeile, iar mai departe in capitol el include alte cateva femei (16:1-5, 6, 12, 13, 15). Se pare ca vaduvele (Fapte 9:39) erau organizate pentru slujire in biserica Noului Testament. Insa femeile nu slujeau nici ca preoti in Vechiul Testament (Exod 28:1, Numeri 3:1-13) si nici nu indeplineau slujba de prezbiter sau pastor in Noul Testament (1 Timotei 2:11-14; 3:1-7; Tit 1:5-9; 1 Corinteni 14:33-36).

De fapt, ce spune Noul Testament despre femei in rolul de prezbiter/pastor?

“Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere” (1 Timotei 2:12). "Daca ravneste cineva sa fie episcop, doreste un lucru bun." Dar trebuie ca episcopul (Sau: priveghetor) sa fie fara prihana, barbatul unei singure neveste, … in stare sa invete pe altii” (1 Timotei 3:1, 2). „Te-am lasat in Creta, ca sa pui in randuiala ce mai ramane de randuit, si sa asezi prezbiteri (Sau: batrani) in fiecare cetate, dupa cum ti-am poruncit: Daca este cineva fara prihana, barbat al unei singure neveste,…” (Tit 1:5, 6). “…ca in toate Bisericile sfintilor. Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice si Legea. Daca crede cineva ca este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu eu, este o porunca a Domnului” (1 Corinteni 14:33-37). Exista mai multe sfaturi cu privire la acest subiect decat cele cu privire la zecime ori la spalarea picioarelor ori despre Sabat. Aceste pasaje ale Noului Testament sunt examinate in acest material.

Excluderea biblica a femeilor din rolurile de prezbiter/pastor este o consecinta a unei culturi si mentalitati predominant patriarhale sau „masculin-sovine”?

Nu. Cultura timpului permitea femeilor sa slujeasca ca preoti. Multe religii includeau femeile in lucrarea de preotie. Prin contrast, scriitorii inspirati atat ai Vechiului Testament, cat si ai Noului Testament au sustinut diferentele de rol desemnate de Dumnezeu pentru barbati si femei inca de la inceput.

De ce este necesar ca adventistii de ziua a saptea sa reziste presiunii ideologiilor umaniste/feministe care lupta pentru eliminarea diferentelor de rol intre barbati si femei?

“Caracterul interschimbabil al rolurilor,” care elimina distinctia dintre roluri, ar trebui sa-i preocupe pe adventistii de ziua a saptea pentru ca noi credem in Creatiune asa cum este prezentata in Scriptura. Contrar invataturilor crestine care interpreteaza Creatiunea ca pe o descriere poetica a procesului evolutionist, adventistii accepta ca fapt relatarea celor sase zile ale Creatiunii. Deoarece acceptam doctrina creatiunii, noi acceptam si ordinea Creatiunii. Insa daca adventistii accepta notiunea umanista prin care rolurile barbatului si ale femeii sunt complet interschimbabile, atunci noi lovim in credinta noastra cu privire la doctrina creatiunii, pe care se bazeaza porunca Sabatului.

De asemenea, in termenii vietii de zi cu zi, eliminarea rolului clar al distinctiei dintre barbati si femei accelereaza divizarea familiei, conduce la tulburari de identitate la copii, si poate contribui la acceptarea homosexualitatii ca stil de viata legitim.

Care este experienta bisericilor care au hirotonit femei ca prezbiteri si pastori?

In unele denominatiuni au avut loc certuri si divizari din cauza hotararii de a hirotoni femeile. Pentru unele aceasta a dus la formarea unor noi biserici sau chiar a unor noi denominatiuni. Totusi, alte denominatiuni au simtit ca noile femei hirotonite au fost de un real folos.

Asadar, ce concluzie ar trebui sa tragem din experienta acestor diverse denominatiuni?

Adventistii de ziua a saptea nu cauta adevarul intreband, „Baptistii sunt ajutati spiritual cand merg la biserica duminica?” Noi nu intrebam, „Penticostalii se simt mai aproape de Dumnezeu atunci cand vorbesc in limbi?” Noi nu-i intrebam pe catolici daca li se pare important ca au un papa si o Sfanta Fecioara Maria.

Adventistii de ziua a saptea intreaba, „Ce spune Biblia?” Noi credem ca cele mai mari binecuvantari ale lui Dumnezeu vin peste oamenii care aleg sa asculte de vointa Sa descoperita.

Ce spune Ellen White despre aceasta? A fost ea vreodata hirotonita?

Ellen White nu a fost niciodata hirotonita. Dupa mai bine de 25 de ani de slujire profetica, biserica i-a acreditat prin vot calitatea de pastor hirotonit, insa ea a spus in 1909 (la varsta de 80 de ani) ca nu a fost niciodata hirotonita (Arthur L. White, Spectrum , 4, 2 [Spring 1972] :7). Ea nu a desfasurat niciodata nici functiile specifice ale unui pastor hirotonit, cum ar fi sa incheie casatorii, sa boteze ori sa organizeze biserici locale. Ca toti ceilalti membri ai bisericii, si ea a fost hirotonita de Dumnezeu sa lucreze pentru El si i-a fost incredintata o lucrare speciala. Insa ea nu a fost niciodata hirotonita prin punerea mainilor.

Nu a avut Ellen White o pozitie de autoritate in biserica?

Autoritatea ei statea mai degraba in mesajele pe care i le dadea Dumnezeu, decat in pozitia pe care i-o oferise biserica. Ea a respins in mod clar ideea de pozitie de lider in biserica:

“Nu este corect din partea ta sa crezi ca lupt sa fiu prima, ca lupt pentru posturi de conducere… Vreau sa fie clar ca nu am nicio ambitie de a ma numi conducator sau orice alt nume care mi s-ar putea oferi, in afara de acela de sol al lui Dumnezeu. Nu am pretentia niciunui alt nume sau a unei alte pozitii.” (Scrisoarea 320, 1905; Manuscrisul #340). „Eu nu trebuie sa apar inaintea poporului, ca detinand vreo alta pozitie decat aceea a unui sol cu o solie.” ( Marturii catre comunitate, vol. 8, p. 237).

A indemnat Ellen White biserica sa hirotoneasca femeile?

Ca pastor al Evangheliei sau ca prezbiteri? Nu. Ea a indemnat ca anumite femei care

„doresc sa consacre o parte a timpului lor pentru lucrarea Domnului ar putea fi organizate sa-i viziteze pe bolnavi, sa aiba grija de tineri si sa se ingrijeasca de de nevoile celor saraci. Ele trebuie puse deoparte pentru aceasta lucrare prin rugaciune si punerea mainilor.” (Review and Herald , 9 iulie 1895). Pentru „aceasta lucrare”, o lucrare personala de vizitare si milostenie, trebuiau ele puse deoparte. Acesta nu reprezinta acelasi rol cu cel al conducerii bisericii incredintat pastorului si prezbiterului.

Nu a incurajat sora White femeile sa participe la lucrarea bisericii?

Ba da. Accentuand „o sfera” in care Dumnezeu le-a chemat si le-a inzestrat pe femei ca sa lucreze (vezi Patriarhi and Profeti , p. 59), ea le-a chemat la o mai mare implicare. Ea le indeamna pe femei sa se implice mai ales in lucrarea personala pentru femei si familii. Un astfel de exemplu poate fi gasit in articolul ei, „Femeile ca lucratoare biblice” (Marturii pentru comunitate, vol. 6, pp. 114-118). Printre altele, ea spune ca femeile „pot face in familii o lucrare pe care barbatii nu o pot face, o lucrare care atinge viata launtrica. Ele se pot apropia de inima acelora la care barbatii nu pot avea intrare. Munca lor este necesara.” (pp. 117, 118). „Surorilor, Dumnezeu va cheama sa lucrati in campul misionarsi sa ajutati la strangerea snopilor …In diferitele domenii ale lucrarii misionare din camin femeia modesta, inteligenta isi poate folosi puterile la cele mai inalte niveluri.” (Lucrarea de binefacere, p. 160).

A avertizat Ellen White cu privire la cautarea unui rol sau a unui „domeniu” diferit de cel pe care Dumnezeu l-a hotarat pentru noi?

Da. Cu privire la Eva, ea scrie: „Era perfect fericita in caminul sau edenic, alaturi de sotul ei; insa, asemenea neastamparatelor Eve moderne, s-a bucurat ca exista o sfera mai inalta decat cea pe care i-o hotarase Dumnezeu. Dar, incercand sa urce mai sus de pozitia ei originara, a cazut cu mult mai jos decat fusese inainte. Hotarat lucru, aceasta le asteapta si pe Evele generatiei actuale, daca vor neglija sa-si onoreze cu voiosie indatoririle vietii de zi cu zi, in conformitate cu planul lui Dumnezeu.”

. . .

„Neglijarea femeii de a urma planul pe care l-a avut Dumnezeu la crearea ei si efortul acesteia de a dobandi pozitii importante pentru ocuparea carora nu a fost pregatita, lasa neocupata pozitia pe care ea ar putea-o ocupa cu succes. Parasindu-si sfera, ea isi pierde adevarata demnitate si noblete feminina." (Marturii pentru comunitate, vol. 3, pp. 483, 484).

Bisericile noastre subestimeaza lucrarea femeilor si le trateaza nedrept din cauza ca nu au fost hirotonite?

Biserica noastra nu a solutionat problema salariului si a angajarii in mod corect. sora White a protestat impotriva acestei nedreptati. Insa remediul propus de ea nu a fost hirotonirea femeilor, ci tratarea lor corecta, asa cum vedem in urmatorul exemplu: “Si daca Domnul da sotiei la fel ca si barbatului povara muncii si daca ea isi dedica timpul si puterile vizitarii familiilor, deschizandu-le Scriptura, chiar daca mainile hirotonirii nu au fost puse asupra ei, ea indeplineste o lucrare care intra in sfera pastoratiei. Ar trebui ca eforturile ei sa nu aiba nicio valoare, iar salariul sotului ei sa nu fie mai mare decat cel al unui slujitor al lui Dumnezeu a carui sotie nu se consacra lucrarii, ci sta acasa pentru a avea grija de familia ei?” (Manuscrisul#330, subliniere adaugata). Si iarasi, „Aceasta intrebare [plata adecvata pentru femeile lucratoare] nu trebuie clarificata de barbati. Domnul a stabilit-o. Tu trebuie sa iti faci datoria fata de femeile care lucreaza pentru Evanghelie, a caror munca atesta ca ele sunt importante in ducerea adevarului in familii” (Evangelizare , p. 493).

Hirotonirea femeilor in Vechiul Testament

Femeile au fost excluse din cadrul preotiei israelite din cauza necuratiei lor datorate menstruatiei?

Aceasta idee este sustinuta de multi, insa este lipsita de suport biblic. Niciun text biblic nu indica faptul ca necuratia lor de sapte zile (Levitic 15:19-24) ar sta la baza excluderii femeilor. De fapt, conform ritualului barbatii deveneau necurati mult mai frecvent decat femeile: nu doar o data pe luna, ci ori de cate ori aveau o scurgere trupeasca (Levitic 15:1-18). Femeile ar fi putut sluji la Templu prin rotatie, ca si barbatii, conform statutului lor ritual (1 Cronici 24; Luca 1:5, 9).

Ba si mai mult, Biblia ne spune ca si femeile slujeau in cortul intalnirii, insa avand un rol bine delimitat (Exod 38:8; 1 Samuel 2:22). Daca necuratia rituala ar fi fost un factor care sa le tina departe de a sluji ca preoti, cu siguranta aceasta le-ar fi descalificat de la slujirea de la usa cortului intalnirii.

Femeile au fost excluse din cadrul preotiei pentru a evita pericolele cultului canaanit al fertilitatii si a prostitutiei sacre?

Nu. Multe preotese pagane duceau o viata devotata, de celibat. Faptul ca unele preotese pagane slujeau ca prostituate nu poate fi motivul pentru care Dumnezeu a exclus femeile israelite devotate de a sluji cu cinste ca preotese la sanctuar. Fiii lui Eli „se culcau cu femeile care slujeau afara la usa cortului intalnirii”, totusi imoralitatea lor mutuala nu a dus nici la abolirea preotiei barbatilor, nici a slujirii femeilor de la usa cortului intalnirii.

In plus, pericolul prostitutiei barbatilor a fost la fel de prezent si in timpurile Vechiului Testament. Scriptura o condamna ca fiind la fel, daca nu chiar mai abominabila decat prostitutia femeilor (Deuteronom 23:18; Apocalips 22:15). Daca prostitutia ar fi fost motivul excluderii femeilor de la preotie, atunci nici barbatii nu ar fi fost eligibili.

Atunci, de ce au fost femeile incluse in lucrarea profetica, religioasa si sociala in timpurile Vechiului Testament, dar au fost excluse de a sluji ca preoti?

Unul dintre motive pare a fi acela ca rolul preotilor a fost vazut in Biblie ca reprezentand capul familiei. In timpul patriarhilor barbatul – cap al familiei sau semintiei – avea si functia de preot, reprezentand familia sa inaintea lui Dumnezeu (Geneza 8:20; 22:13; Iov 1:5). Mai tarziu, Dumnezeu a stabilit ca semintia lui Levi sa slujeasca ca preoti in locul primilor fii nascuti din fiecare familie (Numeri 3:6-13). „Iata ca am luat pe Leviti din mijlocul copiilor lui Israel, in locul tuturor intailor nascuti, care se nasc intai dintre copiii lui Israel; si Levitii vor fi ai Mei.” (Numeri 3:12, 13).

O femeie poate sluji ca profet, transmitand vointa lui Dumnezeu, insa barbatul a fost hotarat sa aiba rolul de preot deoarece el este vazut de scriitorii Bibliei ca fiind „intaiul nascut” al familiei omenesti (Geneza 2:7, 21-23) caruia Dumnezeu i-a incredintat rolul de conducator in familie si in biserica.

Noul Testament a continuat acest concept, numind barbati competenti ca prezbiteri sau pastori. Practica Noului Testament era contrara culturii timpului, din moment ce majoritatea religiilor pagane avea atat preotese, cat si preoti. Practica Noului Testament se baza pe descoperirea divina a Vechiului Testament (vezi 1 Timotei 2:12, 13), aratand spre un rol conducator al barbatului stabilit la Creatiune – rol ce trebuia implinit acasa si in caminul credintei.

A fost planul lui Dumnezeu, desigur, ca fiecare individ sa fie „preot” in vremurile Vechiului Testament (Exod 19:6) ca si in timpul nostru (1 Petru 2:9; Apocalips l:6) – insa aceasta era ca indivizi in relatia noastra personala/individuala cu Dumnezeu, nu ca preoti hirotoniti reprezentand comunitatea.

Este relatarea Creatiunii din Geneza 1:1-2:4, unde barbatul si femeia sunt prezentati ca egali, mult mai de incredere decat cea din Geneza 2:4 u.p.-25, unde femeia ii este subordonata barbatului?

O astfel de viziune aduce Biblia in lupta cu ea insasi. Este un nonsens sa presupunem ca exista o contradictie intre Geneza 1 si 2. Moise, autorul Genezei, a vazut cu siguranta cele doua relatari ca fiind complementare, nu contradictorii, altfel nu le-ar fi pus impreuna.

Cand se iau in considerare diferitele scopuri ale capitolelor 1 si 2, aparenta tensiune dispare. Capitolul 1 descrie barbatul si femeia in relatie cu Dumnezeu. Aici amandoi sunt egali, deoarece amandoi sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu si amandoi sunt subordonati lui Dumnezeu. Capitolul 2 descrie barbatul si femeia in relatie unul cu celalalt, si ne descopera o subordonare functionala a femeii fata de barbat.

Jacques Doukhan, profesor al Vechiului Testament din cadrul Seminarului Teologic AZS de la Universitatea Andrews, arata in dizertatia sa de doctorat ca cele doua capitole din Geneza nu sunt contradictorii, ci complementare. Principiul egalitatii ca persoane si al subordonarii ca functie nu doar ca rezolva aparenta tensiune dintre Geneza 1 si 2, ci explica de ce femeile sunt prezentate in Biblie ca egale cu barbatii in persoana si, totusi, subordonate barbatilor in indeplinirea anumitor roluri.

Sunt termenii „egali ca persoane” si „subordonati ca functie” contradictorii?

Nu neaparat. O astfel de „contradictie” a existat in Insusi Mantuitorul nostru. Pe de o parte Isus a putut spune, „Eu si Tatal una suntem” (Ioan 10:30) si „cel care M-a vazut pe Mine a vazut si pe Tatal” (Ioan 14:9), iar pe de alta parte El a spus, „Eu nu pot face nimic de la Mine insumi… nu caut sa fac voia Mea, ci voia Tatalui, care M-a trimis. (Ioan 5:30), si „Tatal este mai mare decat Mine.” (Ioan 14:28).

Subordonarea femeii din Biblie nu este o subordonare a inferioritatii, ci a unitatii. Un egal accepta un rol de subordonare cu scopul unei unitati mai bune. In aceasta relatie capul guverneaza cu dragoste adevarata si respect, iar cel subordonat raspunde cu dorinta de a sluji unor teluri comune. Este acelasi fel de subordonare care exista in cadrul trinitatii intre Tata si Fiu. De fapt, Pavel apeleaza la acest exemplu divin pentru a explica modul in care barbatul este capul femeii, si anume, Dumnezeu este capul lui Hristos. „… barbatul este capul femeii, si ca Dumnezeu este capul lui Hristos.” (1 Corinteni 11:3). Acesta este unicul tip de subordonare crestina in cadrul careia doua persoane egale devin una.

Nu a fost subordonarea Evei fata de Adam din Geneza 3:16 o parte a blestemului, pe care Hristos urma sa Il indeparteze?

In Biblie, nici binecuvantarile, nici blestemele nu sunt arbitrare, ci sunt in legatura directa cu relatia unei persoane cu legea lui Dumnezeu. „Iata, pun azi inaintea voastra binecuvantarea si blestemul: binecuvantarea, daca veti asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau in ziua aceasta; blestemul, daca nu veti asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, si daca va veti abate de la calea pe care v-o dau in ziua aceasta, si va veti duce dupa alti dumnezei pe care nu-i cunoasteti.” (Deuteronom 11:26-28). Aceleasi porunci aduc binecuvantare daca sunt respectate sau blestem daca sunt incalcate. Blestemul reprezinta aplicarea legii fata de inima razvratita. Hristos indeparteaza razvratirea din inima, astfel incat sa ne dam seama care sunt binecuvantarile ascultarii.

Ceea ce de obicei consideram a fi blestemul din Geneza 3:16, „dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine,” este o parte a unei descrieri mai largi a rezultatelor razvratirii lor asupra functiilor barbatului si femeii de dinainte de pacatuire. De exemplu, Dumnezeu le-a poruncit „cresteti si inmultiti-va.” Acum, dupa pacatuire, partea Evei in aceasta activitate urma sa fie prin durere si chin (Geneza 3:16). Tot la fel Adam a fost asezat in gradina pentru „ca s-o lucreze si s-o pazeasca.” (Geneza 2:15). Insa acum, dupa pacatuire, eforturile lui aveau sa fie mai mari, pamantul avea sa dea spini, iar el urma sa supravietuiasca prin „sudoarea fetei [sale]” (Geneza 3:17-19). Barbatului si femeii nu li s-au dat aici roluri noi, insa efectul pacatului asupra functiilor lor prestabilite este explicat pas cu pas. In acest cadru apare declaratia de a „domni peste”. Ceea ce inainte de cadere fusese o conducere naturala si fericita, acum urma sa fie o conducere plina de conflicte, ca rezultat al spiritului de razvratire si al dorintei de suprematie pe care pacatul o adusese in inima omului.

Cand Isus linisteste razvratirea din inima, El nu o elibereaza pe femeie de chinurile nasterii, nici pe barbat de truda muncii lui. Intr-adevar, ei pot gasi binecuvantare in ele. Isus nu schimba nici structura relatiei barbat-femeie. Insa El schimba calitatea acestei relatii pentru a reflecta dragostea Lui supusa si plina de sacrificiu de sine. Sub calauzirea Sa, si in interiorul acestei structuri, El ne ofera o viata plina de fericire impreuna pana va face “toate lucrurile noi”, si unde “nu va mai fi nimic vrednic de blestem” (Apocalips 21:5; 22:3).

Ce dovezi sunt pentru existenta unei „structuri” in relatie dintre un barbat si o femeie inainte de cadere?

Exista cateva indicii ale planului lui Dumnezeu cu privire la rolul de conducator al barbatului in relatia lor: 1) Geneza 2 ne spune ca Dumnezeu a facut-o pe femeie din barbat, pentru a fi un ajutor potrivit pentru barbat, si ca Dumnezeu a adus-o la barbat. Aceasta nu implica niciun fel de inferioritate, insa stabileste structura relatiei lor. 2) Avertizarile in legatura cu pomul cunostintei au fost date barbatului inainte de crearea femeii (Geneza 2:15-17). In mod evident el era responsabil sa-i transmita cunoasterea voii lui Dumnezeu in aceasta privinta. 3) Adam ii da un nume femeii (Geneza 2:23), un act care indica o autoritate asupra ei.

Inainte de cadere Adam „a domnit asupra” Evei?

Nu in acelasi fel ca dupa cadere. Dumnezeu l-a numit cap, insa inainte de a pacatui nu exista nicio neintelegere care ar fi putut conduce la un conflict. Chiar daca Adam era rege in Eden, Eva nu era sclava, ci regina lui. El o respecta foarte mult si era ceva spontan si natural pentru ea sa fie in armonie cu el si cu vointa lui Dumnezeu descoperita prin el. Ea nu s-a gandit nicio clipa ca acest tip de relatie ar implica supunere sau spirit de sacrificiu, pentru ca nu avea niciun „eu” razvratit pe care sa-l infranga. Nici nu se gandea la Adam ca „domnind asupra” ei, ci la cineva prin care Dumnezeu i-a descoperit cea mai inalta cinste si cea mai mare placere, aceea de a-L onora pe Dumnezeu prin si impreuna cu sotul ei, caruia ii fusese data ca ajutor. Cand exista o armonie perfecta si naturala a dorintelor, legea si autoritatea raman realmente necunoscute.

Insa odata cu intrarea pacatului, nelegiuirea si spiritul de razvratire au devenit o parte a naturii omului, si toate s-au schimbat. Inainte de cadere structura de autoritate era naturala si chiar necunoscuta. Dorinta femeii era in armonie cu cea a barbatului si amandoi erau cu totul sub autoritatea Creatorului. Asa era si cu ingerii: „Atunci cand Satana s-a razvratit impotriva Legii lui Iehova, ideea ca exista o Lege a aparut inaintea ingerilor ca ceva la care aproape nu se gandisera. in lucrarea lor, ingerii nu se purtau ca servi, ci ca fii. intre ei si Creatorul lor este o unire desavarsita. Ascultarea nu este o munca grea pentru ei. Iubirea fata de Dumnezeu face din serviciul lor o bucurie.” (Cugetari de pe Muntele Fericirilor, p. 109).

Pacatul din inima face ca legea lui Dumnezeu sa fie evidenta pentru noi, deoarece nu ni se mai pare natural sa ascultam de aceasta lege. Supunerea fata de autoritatea prestabilita a lui Dumnezeu nu era un subiect de controversa pentru femeie inainte de cadere si inainte de razvratirea ei ulterioara, razvratirea care s-a nascut in inima ei. Insa dupa cadere ea a devenit constienta de lege si de noua ei aplicare fata de ea in conditiile pacatului. „Legea lui Dumnezeu exista inainte de crearea omului, daca nu, Adam nu ar fi pacatuit. Dupa pacatuirea lui Adam principiile legii nu s-au schimbat, insa au fost randuite si exprimate intr-un mod clar pentru a intampina starea cazuta a omului”(Selected Messages, cartea 1, p. 230).

Spune sora White ca Eva era egala cu Adam inainte sau dupa cadere?

Ellen White spune si ca Eva era egala cu Adam inainte de intrarea pacatului in lume si ca femeia este egala cu barbatul astazi. Insa in scrierile ei aceasta egalitate nu da barbatului sau femeii roluri identice si nici nu tagaduieste conceptul biblic ca in anumite domenii femeia trebuie sa se supuna barbatului.

Marturii pentru comunitate, vol. 3, p. 484, spune „Cand a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intentionat ca aceasta sa nu-i fie nici inferioara, nici superioara barbatului, ci sa-i fie egala in toate lucrurile… Dar, dupa pacatul Evei, intrucat a fost prima in nelegiuire, Domnul i-a spus ca Adam va stapani peste ea. Ea urma sa se afle intr-o relatie de supunere fata de sotul ei, iar aceasta era o parte a blestemului.”

In mod evident aceasta supunere inca este o parte a planului lui Dumnezeu. Ellen White spune de asemenea ca, „Noi femeile trebuie sa ne aducem aminte ca Dumnezeu ne-a asezat intr-o pozitie de supunere fata de sot… Trebuie sa ne supunem capului”(Scrisoarea 5, 1861).„Sotul este capul familiei, asa dupa cum Hristos este capul bisericii; si orice lucru pe care il face sotia pentru a-i slabi influenta si a-l face sa coboare de la pozitia de raspundere pe care o are, nu este pe plac lui Dumnezeu.” (Marturii pentru comunitate, vol. 1, p. 307). Intr-adevar, cand femeia onoreaza aceasta cerere a lui Dumnezeu, ea il ajuta pe sotul ei sa se transforme in omul responsabil si iubitor pe care Dumnezeu il doreste.

Insa impreuna cu o continua supunere ramane de asemenea ceva din egalitatea de la inceput. In Caminul advent, p. 231, ea spune, „Femeia trebuie sa ocupe pozitia pe care Dumnezeu a desemnat-o la inceput pentru ea, si anume egala sotului ei.”

Oricum, niciodata, nici la Creatiune, nici in ziua de astazi, aceasta egalitate nu a implicat ideea ca Dumnezeu a dat barbatilor si femeilor aceleasi roluri. Doua propozitii mai departe dupa declaratia pe care tocmai am citat-o din Ellen White, se afla aceasta propozitie: „Putem spune cu toata certitudinea ca indatoririle specifice ale femeii sunt mai sacre, mai sfinte decat acelea ale barbatului.”

In Gradina Edenului barbatului si femeii le-au fost incredintate diferite sarcini, si cu toate acestea ei se bucurau de o armonie perfecta. Barbatul conducea plin de amabilitate si femeia coopera cu bucurie. Totusi, pacatul a facut ca egoismul sa creasca in inimile oamenilor, asa cum a facut sa creasca si buruienile din pamant. Independenta Evei manifestata fata de sotul ei cu ocazia primului pacat se va arata in mod repetat daca femeile vor cauta in mod repetat sa se sustraga conducerii barbatului. Desconsiderarea initiala a lui Adam fata de legea lui Dumnezeu se va arata in mod repetat daca barbatul va incerca sa domine femeia printr-o autoritate lipsita de afectiune. Diferentele de rol vor fi distruse de pacat – iar Evanghelia, cand va fi venit, nu va sterge aceste diferente. In schimb, Evanghelia va revigora rolurile distincte ale „egalitatii” dintre barbati si femei cu dragostea si bucuria pe care Dumnezeu le-o daruise in Eden.

Care sunt implicatiile acestor invataturi pentru hirotonirea femeilor in pozitii de conducere in biserica?

In situatia de fata, trebuie sa vedem ce inseamna sa urmam principiul vesnic al ascultarii de autoritatea prestabilita a lui Dumnezeu. Care este structura de conducere pe care a dat-o Dumnezeu bisericii prin Cuvantul Sau? Apostolul Pavel subliniaza aceasta structura in lumina relatarilor despre creatiune si cadere din Geneza (1 Corinteni 11:7-12; 14:34; 1 Timotei 2:12-14). El arata ca Dumnezeu a stabilit conducerea bisericii pentru anumiti barbati competenti (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Intreaga mare lupta a inceput cu Lucifer pe tema ascultarii de autoritatea prestabilita a lui Dumnezeu. Atunci cand incearca sa stabileasca o autoritate impotriva poruncilor lui Dumnezeu, indiferent cat de buna ar parea ea, biserica nu face altceva decat sa perpetueze problema pacatului. In acest context al autoritatii (aici, vorbind despre un rege), Ellen White spune, „Tot ce doreste inima omului impotriva voii lui Dumnezeu se va dovedi in final ca e mai mult un necaz decat o bucurie.” ( Patriarhi si Profeti, p. 606). Pe de alta parte, cand ne predam inima de buna voie in ascultare de Dumnezeu, chiar si ceea ce parea a fi un blestem pentru noi va deveni o binecuvantare. „Domnul, Dumnezeul tau, a schimbat blestemul acela in binecuvantare, pentru ca tu esti iubit de Domnul, Dumnezeul tau.” ( Deuteronom 23:5).

Poate profetia din Ioel 2:28, „fiii si fiicele voastre vor prooroci”, sa stabileasca faptul ca barbatii si femeile indeplinesc aceleasi roluri spirituale?

Noul Testament, ca si Vechiul Testament (Ioel 2:28), ne asigura ca femeile pot sluji ca profeti si pot avea viziuni si vise. Insa nici Vechiul Testament, nici Noul Testament nu incuviinteaza ca femeile sa slujeasca ca lideri religiosi hirotoniti ai bisericii.

Hirotonirea femeilor in Noul Testament

Isus le-a tratat pe femei intr-un mod revolutionar – recunoscandu-le ca persoane, apreciind capacitatile lor intelectuale si spirituale, acceptand pe unele dintre ele in cercul sau intim de prieteni, si onorandu-le prin faptul ca le-a anuntat mai intai pe ele despre invierea Sa. Este aceasta o dovada a faptului ca El intentiona sa deschida calea femeilor de a sluji ca pastori si prezbiteri?

Intr-adevar Isus a tratat femeile ca persoane avand aceeasi valoare cu barbatii. El le-a permis sa intre in tovarasia Lui. El Si-a luat timp sa le invete adevarurile despre Imparatia lui Dumnezeu. O femeie a fost cea dintai care a povestit despre inviere, si in cele din urma o femeie (Maria) a primit Duhul Sfant impreuna cu ceilalti in ziua Cincizecimii. Totusi, este la fel de real ca Isus nu a chemat nicio femeie printre cei doisprezece apostoli. De ce nu ar fi incredintat Isus niciunei femei sarcina de a predica si de a invata in mod public, daca aceasta ar fi fost intentia Lui? Oricare ar fi fost situatia culturala in Palestina (avem foarte putine dovezi contemporane despre cum erau tratate femeile acolo), o astfel de miscare ar fi fost aproape acceptabila in campul larg al misiunii, de vreme ce rolul de preot al femeilor era acceptat cu repeziciune de catre neamuri, unde Evanghelia era predicata.

Niciodata Isus nu S-a ocupat de problema rolului de conducator al femeilor. Insa prin Duhul Sfant El a clarificat aceasta problema prin scrierile apostolilor. Aceste mesaje reprezinta vocea lui Isus ca si cum le-ar fi spus in timp ce era pe pamant. Insasi alegerea lui Isus de a avea doisprezece apostoli barbati a fost in concordanta cu invatatura Vechiului Testament prin care barbatul a fost chemat sa indeplineasca rolul de conducator in camin si in comunitatea religioasa. Aceeasi structura a rolurilor a fost respectata in viata si oranduirea bisericii apostolice.

Unii spun ca Pavel, in contrast cu Isus, a fost un antifeminist/misogin, care vedea femeile ca fiind inferioare si din acest motiv le-a exclus din rolurile de conducere din cadrul bisericii.

A fost acesta acelasi Pavel care proclama, „nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus” (Galateni 3:28)? In aceasta binecunoscuta declaratie Pavel afirma identitatea spirituala in Hristos atat a barbatilor, cat si a femeilor. In alte locuri el a laudat un numar semnificativ de femei pentru ca lucrau intens impreuna cu el in campul misionar al bisericii. De fapt, el a lucrat mult mai activ cu femeile decat Isus. Multe femei erau „tovarasi de lucru” cu Pavel in campul sau misionar (Romani 16:1-3, 6, 12, 13, 15; Filipeni 4:2, 3).

Hirotonirea femeilor si Pavel

Aprecierea anumitor femei de catre Pavel ca „tovarasi de lucru”(Romani 16:3) si a celor care „se ostenesc” (Romani 16:12; Filipeni 4:3) pentru lucrarea Evangheliei implica faptul ca anumite femei au slujit ca lideri in biserica apostolica?

Nu. Acelasi Pavel care a laudat femeile pentru contributia lor remarcabila pentru misiunea bisericii le-a instruit pe femei „sa nu invete” (1 Timotei 2:12) sau „sa vorbeasca” (1 Corinteni 14:34) ca lideri reprezentativi ai bisericii. Astfel, insitenta lui asupra unor roluri distincte pentru barbati si femei in familie si in biserica trebuie vazuta nu ca un sfat al sovinismului lui Pavel, ci mai degraba al respectului pe care el il avea fata de diferenta de roluri stabilita de Dumnezeu la Creatiune.

Practica lui era in concordanta cu restul bisericii apostolice. In biserica Noului Testament nu existau femei apostoli, nici femei evanghelisti publici, nici femei prezbiteri sau femei pastori. Nicio femeie implicata in „invatarea” publica. Nicio femeie nu slujea ca lider sau conducator al bisericii. Motivul nu era cultura sovina, ci faptul ca biserica respecta cu credinciosie distinctia de roluri stabilita de Dumnezeu pentru barbati si femei la Creatiune.

Galateni 3:28 reprezinta marea schimbare prin care Pavel proclama abolirea tuturor diferentelor dintre femei barbati si femei, deschizand calea femeilor de a fi hirotonite ca pastori si prezbiteri?

Nu, deoarece acest acelasi Pavel a inaltat cu tarie diferenta de roluri dintre barbati si femei (1 Corinteni 11:3-15; Efeseni 5:22).

Daca Galateni 3:28 nu desfiinteaza toate diferentele de rol dintre crestini, atunci ce spune acest pasaj?

Textul subliniaza adevarul fundamental ca in Hristos fiecare persoana, iudeu sau grec, sclav sau liber, barbat sau femeie, se bucura de statutul de fiu sau fiica a lui Dumnezeu. Acest adevar este prezentat clar in urmatorul verset care spune, „Si daca sunteti ai lui Hristos, sunteti "samanta" lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta” (v. 29). Aceasta inseamna ca pentru a fi „una in Hristos” trebuie sa impartim in mod egal mostenirea vietii vesnice.

Adevarata problema din Galateni 3:28 este de natura religioasa. Cea mai mare preocupare a iudeilor si crestinilor din primul secol il reprezenta statutul religios, adica, statutul barbatilor si femeilor inaintea lui Dumnezeu. Prin contrast, principala preocupare a celor mai multi oameni de astazi, inclusiv a majoritatii crestinilor, este statutul social, adesea punandu-se accent pe egalitatea sociala dintre femei si barbati. Astazi, ideea care domina printre acesti oameni este aceea ca singura modalitate prin care putem ajunge la o adevarata egalitate este prin abolirea tuturor diferentelor de rol dintre barbati si femei, astfel realizandu-se ceea ce sociologii numesc „interschimbabilitatea rolurilor”. Desi populara, aceasta viziune este o denaturare, o pervertire a ordinii creatiunii lui Dumnezeu. In Biblie egalitatea nu inseamna ca rolurile sunt interschimbabile. Crestinismul nu desfiinteaza rolul de lider al barbatului sau subordonarea femeii; ci, redefineste aceste roluri in termeni de dragoste plina de sacrificiu, slujire si respect reciproc.

Unii spun ca textul din Galateni 3:28 reprezinta gandirea lui Pavel cand acesta ajunsese la maturitate deplina in timp ce texte precum 1 Timotei 2:12-15 si 1 Corinteni 14:33-36 reflecta gandirea lui mai putin matura, inca afectata de instruirea lui ca rabin. Este adevarat?

Pretentia ca Pavel este uneori imatur sau inconsecvent in epistolele sale din cauza influentei instruirii rabinice submineaza autoritatea Scripturilor si pretinde ca un om inteligent ca Pavel era uneori incoerent.

Este mult mai plauzibil sa credem ca Pavel nu a vazut nicio contradictie intre identitatea in Hristos (Galateni 3:28) si subordonarea functionala a femeilor in biserica (1 Timotei 2:12-15; 1 Corinteni 11:2-16; 14:33-35). Aceasta contradictie nu se afla la Pavel si nici in Biblie, ci in mintile criticilor moderni.

Din moment ce mesajul din Galateni 3:28 ar conduce eventual la abolirea diferentelor sclav-liber, ar putea acelasi adevar sa duca la elimirea diferentelor barbat-femeie, deschizand calea spre hirotonirea femeilor?

Trei observatii importante discrediteaza acest binecunoscut argument. Mai intai, Pavel compara relatiile dintre iudei si greci, sclavi si liberi, barbati si femei doar intr-un singur aspect: diferenta de statut pe care acestia le creeaza in relatia cu Dumnezeu. El declara ca inaintea crucii toti suntem egali.

In al doilea rand, in alte domenii Pavel recunoaste ca diferentele dintre cele trei relatii inca exista. A fi un in Hristos nu-l schimba pe evreu in ne-evreu, pe sclav in om liber, sau pe barbat in femeie; ci mai degraba, schimba felul in care fiecare dintre acestia relationeaza cu celalalt.

In al treilea rand, exista o diferenta importanta intre viziunea lui Pavel cu privire la relatia barbat-femeie si viziunea cu privire la relatia sclav-om liber. In timp ce Pavel sustine subordonarea pe care o implica relatia barbat-femeie apeland la ordinea prin care barbatul si femeia au fost creati, el nu invata ca sclavia este o institutie divina, o parte a ordinii lui Dumnezeu de la Creatiune si ca ar trebui perpetuata. Dimpotriva, el il incurajeaza pe sclav sa profite cand i se ofera ocazia de a deveni liber (1 Corinteni 7:21), si ii considera pe vanzatorii de sclavi printre cei „nelegiuti si pacatosi” (1 Timotei 1:9, 10). In timp ce sclavia este o institutie umana temporara ce reprezinta rezultatul caderii in pacat, diferentele dintre barbati si femei sunt diferente de neschimbat din punct de vedere biologic avandu-si originea la Creatiune.

Daca Pavel ar fi fost de acord cu sclavia, pe care astazi noi o condamnam, am putea spune pe baza „revelatiei progresive” ca daca el ar fi trait astazi Dumnezeu l-ar fi inspirat sa se razgandeasca si asupra problemei sclaviei si asupra hirotonirii femeilor?

Dupa cum am aratat mai sus, Pavel nu a sustinut sclavia. Dimpotriva, principiile pe care le-a enuntat pentru indepartarea sclaviei au condus la abolirea sclaviei in tarile crestine.

Dumnezeu nu Se poate contrazice. Ceea ce descopera El este adevarat; asadar, ceea ce El descopera la un moment dat este intotdeauna in armonie cu ceea ce El a descoperit alta data. Unii oameni merg pana acolo incat spun ca datorita „revelatiei progresive” homosexualii pot fi acum hirotoniti ca pastori. O asemenea concluzie nu poate fi justificata, deoarece Biblia condamna clar homosexualitatea. Unii spun ca, datorita „revelatiei progresive”, femeile pot fi acum hirotonite ca prezbiteri si pastori. Insa aceasta concluzie este de asemenea nejustificata, deoarece Biblia le interzice detinerea acestor roluri. Revelatia poate fi progresiva, insa niciodata contradictorie.

Este nedrept sau poate chiar imoral ca femeile sa nu fie hirotonite ca pastori sau prezbiteri ai Evangheliei chiar daca ele sunt calificate in toate aspectele, mai putin in ceea ce priveste genul? Galateni 3:28 afirma ca in Hristos „nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca”.

Unii incearca sa infatiseze aceasta ca pe o problema, in principiu, de cinste sau moralitate. Insa nu exista nicio porunca biblica care sa admita hirotonirea femeilor, asadar nehirotonirea femeilor nu reprezinta o incalcare a unei porunci. Dimpotriva, exista o porunca in Noul Testament ca biserica nu trebuie sa numeasca femei in functii de conducere ca pastor/invatator, un rol in care hirotonirea este in mod normal oferita. Ar trebui sa incalcam aceasta porunca?

Principiul mentionat in Galateni 3:28 este ca toti crestinii sunt egali inaintea lui Hristos. a sustine ca aceasta ne obliga din punct de vedere moral la hirotonirea femeilor ne impiedica sa vedem diferenta dintre valoare si functie. Faptul ca toti au aceeasi valoare nu este tot una cu faptul ca toti au aceleasi functii. Doctrina darurilor spirituale contrazice atat de evident egalitatea functiilor.

Pavel o exprima in acest fel: „Si daca urechea ar zice: "Fiindca nu sunt ochi, nu sunt din trup" – nu este pentru aceasta din trup? Daca tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Daca totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus madularele in trup, pe fiecare asa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:16-18). „Dumnezeu a intocmit trupul in asa fel ca… madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele… Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare, in parte, madularele lui.Si Dumnezeu a randuit in Biserica, intai, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, invatatori…” (1 Corinteni 12:24-28). Nu detinem toti aceleasi functii, insa cu totii suntem la fel de necesari si de importanti trupului. Asa a hotarat Dumnezeu. Imoral? Nedrept? Nu, planul Sau. Si randuiala Lui ca fiecare sa-si exercite darurile nu vine in contradictie cu sfaturile din Cuvantul Sau cu privire la implinirea lor.

Sustine Ellen White ideea ca diferentele de roluri dintre soti si sotii au fost indepartate in Hristos?

Nu. Dimpotriva ea scrie: „Sotul este capul familiei, asa dupa cum Hristos este capul bisericii; si orice lucru pe care il face sotia pentru a-i slabi influenta si a-l face sa coboare de la pozitia de raspundere pe care o are, nu este pe plac lui Dumnezeu. Este datoria sotiei sa renunte la dorintele si vointa ei in favoarea sotului. De fapt, amandoi ar trebui sa renunte, insa Biblia acorda prioritate judecatii sotului. Si, in acest fel, demnitatea femeii nu va fi defaimata daca ea cedeaza in favoarea aceluia pe care l-a ales ca sfatuitor al ei, consilier si protector. Sotul ar trebui sa-si mentina pozitia in familie cu toata blandetea si totusi cu hotarare.” (Marturii pentru comunitate, vol. 1, pp. 307, 308).

Pasajele pauline despre rolul femeilor

Care este semnificatia discursului lui Pavel despre acoperirea capului din 1 Corinteni 11:2-16 in ceea ce priveste rolul femeilor in biserica?

In ciuda unor dificultati de interpretare, 1 Corinteni 11:2-16 ofera una dintre cele mai clare declaratii cu privire la semnificatia fundamentala a diferentelor de rol care trebuie sa existe intre barbati si femei acasa si in biserica. Interminabilele discutii despre acoperirea capului ar putea face astazi pe cineva sa creada in mod gresit ca Pavel punea accent pe lucrurile mai putin insemnate. De fapt, discursul despre acoperirea capului este secundar principiului fundamental pe care Pavel il subliniaza in legatura cu rolul de conducator al barbatului („barbatul este capul femeii”, v. 3) si subordonarea femeilor (v. 5-10), care trebuie respectat acasa si in biserica.

Principiul a constituit o provocare pentru femeile emancipate din Corint care au interpretat libertatea Evangheliei ca o scutire de a purta semnul de supunere fata de sotii lor (acoperirea capului), in special in orele de rugaciune sau de participare la serviciul divin din biserica. Pentru a contracara acest fapt, care ar fi dus la incalcarea diferentelor de rol pe care Dumnezeu Insusi le crease, Pavel accentueaza importanta respectarii obiceiului de a-si acoperi capul ca pe un mod de a onora ordinea Creatiunii.

Ce inseamna invatatura lui Pavel din 1 Corinteni 11:2-16 despre acoperirea capului pentru noi astazi?

Pavel cere respect fata de obiceiul acoperirii capului deoarece in timpul sau acesta exprima foarte clar diferentierea sexuala si de rol. Aplicat culturii noastre, principiul se traduce astfel, daca anumite coafuri si haine arata diferenta intre barbati si femei, asocierea lor cu un anumit gen trebuie respectata pentru a face clara distinctia dintre genuri poruncita de Scriptura. Acest principiu este in mod deosebit relevant pentru zilele noastre, cand unii promoveaza disparitia diferentelor dintre genuri (unisex), iar altii adopta rochia sau alteori comportamentul genului opus.

Ce vrea Pavel sa spuna, „Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat,” in biserica (1 Timotei 2:12)? Era din cauza ca femeile din vremea lui erau needucate?

Aceasta este o presupunere fara suport biblic. Daca lipsa de educatie ar fi fost baza interdictiei lui Pavel, el ar fi interzis si barbatilor si femeilor sa invete in biserica daca ei erau needucati. Insa atat femeile cat si barbatii ar fi putut fi instruiti pentru a deveni buni invatatori. Diaconesele si alte femei care lucrau in echipele apostolice trebuie sa fi fost educate.

De fapt, se poate ca situatia din Efes sa fi fost un pic diferita de ceea ce se crede adeseori. E posibil ca unele femei sa fi fost mult mai educate decat multi barbati, si se poate ca ele sa se fi simtit mult mai indreptatite sa se poarte ca invatatori-lideri ai bisericii. Cand a mers la Efes, Priscila era destul de educata in credinta crestina ca sa invete un intelectual ca Apolo (Fapte 18:26). Toate acestea sugereaza ca motivul invataturii lui Pavel nu il constituia faptul ca femeile erau needucate.

Textul 1 Timotei 2:12 chiar interzice orice fel de invatatura si vorbire a femeii in biserica? Daca Biserica Adventista ar lua declaratia lui Pavel in mod literal, „Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, … ci sa stea in tacere”, implinirea lui ne-ar paraliza activitatea, din moment ce folosim talentele femeilor atat de mult in cadrul Scolii de Sabat si in alte lucrari care presupun invatare si vorbire.

Biblia este clara ca in lucrarea lui, Pavel nu se asteapta ca femeile sa stea complet in tacere. Ele s-au rugat, au profetizat si au indeplinit o lucrare de invatare corespunzatoare (1 Corinteni 11:5; Fapte 18:26; Filipeni 4:3; Romani 16:12; Tit 2:3, 4) pe care Pavel a laudat-o. Felul de invatare interzis femeilor in 1 Timotei 2:12 este invatarea care se bucura de autoritate si care este rezervata pastorului si prezbiterilor-supraveghetorilor bisericii. Aceasta concluzie este sustinuta atat de intelesul analogiei (“nici sa se ridice mai presus de barbat”, v. 12), cat si de folosirea verbului “a invata” si a substantivului “invatare” din scrierile lui Pavel, mai ales in scrisorile lui catre Timotei.

Scrisorile lui Pavel catre Timotei prezinta lucrarea de invatare ca o functie de conducere desfasurata de Pavel insusi, de Timotei, sau de alti prezbiteri-supraveghetori numiti ai bisericii (1 Timotei 2:7; 3:2; 5:17; 2 Timotei 1:11; 2:2). Pavel ii cere lui Timotei: „porunceste si invata” (1 Timotei 4:11), „fii cu luare aminte asupra ta insuti si asupra invataturii” (4:16), „invata pe oameni aceste lucruri, si spune-le apasat” (6:2), „propovaduieste Cuvantul, … indeamna cu toata blandetea si invatatura.” (2 Timotei 4:2).

In lumina folosirii restrictive a cuvintelor „a invata” si „invatare” din aceste scrisori, este intelept sa concluzionam ca invatarea interzisa femeilor este cea cu autoritate facuta de prezbiteri-supraveghetori.

De ce a interzis Pavel femeilor sa dea invatatura ca lideri ai bisericii?

Deoarece femeile nu trebuie sa ocupe rolul conducator de autoritate asupra barbatilor. Acest rol este nepotrivit pentru femei, nu pentru ca ele sunt mai putin inteligente sau mai putin dedicate decat barbatii, ci datorita poruncii pentru barbati si femei stabilita de Dumnezeu la Creatiune (1 Timotei 2:13; 1 Corinteni 11:8).

A descris vreodata Pavel sau alt scriitor al Noului Testament femeile ca invatatori?

Da. Pavel foloseste cuvantul grecesc kalodidaskalos, „sa invete pe altii ce este bine”, cand se refera la ceea ce ar trebui sa le invete femeile mai in varsta pe cele tinere (Tit 2:3, 4). Pe de alta parte, verbul grecesc folosit pentru rolul invatarii care se bucura de autoritate pe care Pavel il desemneaza prezbiterilor este didasko, „a invata”. Singurul loc in Noul Testament unde didasko reprezinta actiunea unei femei este in Apocalips 2:20, unde biserica din Tiatira este mustrata deoarece „tu lasi ca Izabela, femeia aceea… sa invete …”

Este adevarat ca argumentul lui Pavel despre intaietatea crearii lui Adam („Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva,” 1 Timotei 2:13) este „gresit” deoarece se bazeaza pe relatarea gresita a Creatiunii (Geneza 2 in loc de Geneza 1) si pentru ca da importanta faptului ca barbatul a fost creat inaintea femeii?

Acuzatia adusa lui Pavel ca ar fi „gresit” poate avea consecinte serioase. Daca spunem ca Pavel a facut o greseala in interpretarea Genezei in ce priveste rolul relatiilor dintre barbati si femei, cum putem sti ca el nu s-a inselat si cand a interpretat al doilea advent, sau relatia dintre credinta si fapte in procesul mantuirii?

Pavel a stabilit foarte clar care este fundamentul autoritatii sale pentru cei care l-au provocat: „Daca crede cineva ca este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu eu, este o porunca a Domnului.” (1 Corinteni 14:37, 38). In mod surprinzator, Pavel a facut aceasta afirmatie in contextul invataturii sale despre rolul femeii in biserica. Se cuvine sa acceptam interpretarea lui.

De ce apeleaza Pavel la faptul ca Adam a fost creat inaintea Evei pentru a justifica porunca lui ca femeilor sa nu li se permita „sa invete sau sa se ridice mai presus de barbat” (1 Timotei 2:12)? Este arbitrar sa desemnezi roluri de conducere pe baza intaietatii creatiei?

Pavel nu ne spune care sunt motivatiile acestui verset. Adesea Scriptura nu se simte obligata sa se autojustifice. Insa este numai normal ca Pavel a vazut in intaietatea crearii lui Adam simbolul rolului de conducere pe care Dumnezeu a intentionat ca barbatul sa-l indeplineasca acasa si in biserica. Din punct de vedere logic, pare arbitrar sa desemnezi roluri de conducere pe baza intaietatii creatiei. Din perspectiva biblica, totusi, caracterul arbitrar dispare deoarece intaietatea creatiei nu este un accident, ci un plan divin, care a intentionat sa simboliozeze rolul de cap si conducator al barbatului pentru care acesta a fost creat. Mai mult, semnificatia atribuita intaietatii facerii lui Adam este reflectata, in sensul ca Scriptura o asociaza cu „intaiul nascut”, o denumire folosita chiar cu referire la Hristos („Cel Intai Nascut din toata zidirea,” Coloseni 1:15).

Sfintirea zilei a saptea ne ofera un alt exemplu. Din punct de vedere logic, pare arbitrar ca Dumnezeu a ales sa binecuvanteze si sa sfinteasca a saptea zi in locul celei dintai, din moment ce toate au tot 24 de ore. Din perspectiva biblica, totusi, nu este arbitrar ca Dumnezeu a ales a saptea zi ca simbol al Creatiunii si ca tip al re-creatiunii si sfintirii (Geneza 2:2, 3; Exod 31:13, 17; Ezechiel 20:20).

Este adevarat ca daca argumentul lui Pavel despre intaietatea crearii lui Adam ar fi valid, atunci animalele ar trebui sa conduca peste omenire deoarece animalele au fost create inaintea lui Adam?

Cu siguranta ca nu. Sustinatorii acestui argument scapa din vedere ca Biblia nu atribuie nicio semnificatie intaietatii crearii animalelor. Animalele au fost create inaintea omenirii, insa barbatul nu provine din animale. Pe de alta parte, Pavel asociaza in mod clar intaietatea crearii lui Adam cu cea a Evei din barbat (1 Corinteni 11:8, 9).

Este uimitor cum ne certam chiar si cu scriitorii Bibliei atunci cand ei ne spun ceva ce nu ne place sa auzim.

Ce fel de vorbire le interzice Pavel femeilor in 1 Corinteni 14:34 cand scrie, „Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice si Legea” ?

Pavel nu interzice aici orice fel de vorbire in biserica, din moment ce cu cateva capitole mai inainte el vorbeste favorabil despre „orice femeie care se roaga sau proroceste”, doar daca aceasta este imbracata modest (1 Corinteni 11:5). Expresia cheie, care califica felul de vorbire al femeii la care se refera Pavel, este „sa fie supuse” (v. 34). Aceasta expresie sugereaza ca vorbirea interzisa femeilor este aceea care nu li se potriveste lor ca femei si sotii. O astfel de vorbire poate include a vorbi in biserica ca invatatori cu autoritate, sau a-i critica pe profeti, prezbiteri sau chiar pe proprii lor soti. Poate include, de asemenea, orice forma de interogare vazuta ca o provocare adusa la adresa conducerii bisericii. Cu alte cuvinte, include toate formele de vorbire ale femeii care reflecta lipsa de supunere fata de sotii lor si/sau fata de conducatorii bisericii.

Invata Biblia in mod clar ca un prezbiter al bisericii trebuie sa fie un barbat si nu o femeie?

Da. In listele calitatilor unui prezbiter din 1 Timotei 3:1-7 si Tit 1:5-9, se face o referire specifica, printre altele, ca prezbiterul trebuie sa fie sotul (grecescul aner , barbat sau sot) unei femei. Prezbiterul deci, trebuie sa fie un barbat casatorit, loial sotiei lui. Fie ca ne place sau nu, enumerarile reclama barbati.

Insasi structura acestui pasaj din 1 Timotei sustine aceasta concluzie. Calitatile pentru slujba de prezbiter (3:1-7) include si a fi „in stare sa invete pe altii.” Ele urmeaza imediat dupa interzicerea impusa femeilor de a fi invatatori-prezbiteri (2:11-15). Aceasta plasare a calitatilor pentru prezbiteri (incluzand calitatea de a-i invata pe altii) imediat dupa interdictia privitoare la femei descopera in mod clar ca femeile n-ar trebui sa fie prezbiteri. Numirea lor in slujba de prezbiteri le-ar pune in situatia de a detine un rol de invatare pe care Scriptura il interzice in special lor.

Se face vreo diferenta in Noul Testament intre slujba de prezbiter si cea de pastor?

Nu. Termenul „pastor” (grecescul poimen) este folosit o singura data in Noul Testament (Efeseni 4:11) si se refera la conducatorii unei comunitati cunoscuti mai degraba ca prezbiteri, supreveghetori, sau simplu, conducatori. Astfel de conducatori, totusi, erau in mod clar vazuti ca „pastori”, asa cum arata folosirea unor expresii pitoresti ca „pastoriti turma” in descrierea lucrarii prezbiterilor (1 Petru 5:1, 2; Fapte 20:17, 28; Ioan 21:16).

In legatura cu faptul ca termenul „pastor” este vazut in Noul Testament ca descriind functia de pastorire a prezbiterilor, politica din prezent a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea de a permite hirotonirea femeilor ca prezbiteri locali, dar nu si ca pastori, se bazeaza pe o diferentiere artificiala a celor doua functii, o diferentiere care nu exista in Noul Testament. Pana si practica bisericii de a hirotoni subliniaza unitatea biblica a celor doua functii: adesea citim aceleasi pasaje biblice pentru ambele hirotoniri.

De ce nu hirotonim femeile ca prezbiteri locali? A face aceasta nu inseamna ca mai tarziu le vom hirotoni ca pastori, nu-i asa?

Nu avem dreptul sa aprobam o practica pe care Scriptura o interzice. Mai mult, hirotonirea femeilor ca prezbiteri ar fi folosita ca un precedent de a exercita presiune asupra bisericii pentru hirotonirea femeilor ca pastori. Desi acum multi reclama faptul ca cele doua probleme nu au nicio legatura, ei fac presiuni pentru hirotonitea femeilor ca prezbiteri in cat mai multe biserici, inainte de Sesiunea Conferintei Generale din 1990. Daca se va raspandi, practica va constitui un fundament puternic de a arata ca biblic nu exista nicio diferenta. Apoi, argumentul va fi: Din moment ce deja hirotonim femeile ca prezbiteri, cum vom putea justifica faptul ca le interzicem hirotonirea ca pastori? Fidelitatea fata de Cuvantul lui Dumnezeu este intotdeauna cel mai bun lucru pentru biserica lui Dumnezeu. Compromisul fata de Cuvantul lui Dumnezeu aduce confuzie si slabiciune.

Insa majoritatea oamenilor pe care ii cunosc (oricum, multi dintre ei) sunt pentru hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau chiar ca pastori. Nu ar trebui ca aceasta sa conteze?

Multi, multi adventisti precum si un numar mare de alti protestanti se opun hirotonirii femeilor. Insa opinia majoritatii nu explica adevarul Scripturii. Ellen White, in armonie cu protestantismul istoric, ne reaminteste, „Biblia se explica singura. Fiecare verset trebuie raportat la alt verset” (Educatie, p. 190). Sondajele de opinie, cultura si sociologia pot fi interesante, insa ele nu trebuie lasate sa reinterpreteze Biblia.

WWW.ADVENTISTAFFIRM.ORG

______________________________

SUSTINE BIBLIA HIROTONIREA FEMEILOR…?

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

Sustine Biblia hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori? Partea 1

de Samuel Koranteng-Pipim, PhD

Director, Slujire in Campusuri Publice, Conferinta Michigan

Autorul cartilor Oare trebuie sa tacem? si Primeste Cuvantul

Introducere

Indiferent care ar fi punctul de vedere al unora in legatura cu hirotonirea femeilor, acesta este un fapt incontestabil: Hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori reprezinta noua lumina pe care Biserica Adventista de Ziua a Saptea este indemnata sa o imbratiseze. 1 Pentru mai bine de 100 de ani, adventistii au fost in unanimitate de acord ca nu exista nicio dovada a practicii hirotonirii femeilor in Scriptura sau in scrierile sorei Ellen G. White sau in Biserica Adventista de Ziua a Saptea de la inceputuri. 2

Totusi, prin anii 1970, acest punct de vedere consacrat a fost rasturnat in favoarea hirotonirii femeilor ca prezbiteri si pastori.

Acest nou curent a fost creat de interesele convergente ale feminismului; ale liberalismului; dorinta conducatorilor bisericii de a se bucura de beneficiile legii taxelor din Statele Unite cu privire la pastori; revizuirile discutabile ale politicilor bisericii si a modificarilor din Manualul Bisericii care permiteau femeilor sa serveasca in slujba de prezbiteri; incercarile calculate ale unor biserici influente din America de Nord de a hirotoni unilateralfemeile ca pastori; tacerea conducerii fata de aceasta sfidare asupra votului impotriva hirotonirii femeilor de la doua sesiuni ale Conferintei Generale; o strategie bine orchestrata de liderii de opinie influenti si de catre grupuri pro-hirotonire pentru a inradacina practica in biserica; efortul sustinut al unor oameni invatati ai bisericii de a reinterpreta Biblia si istoria de inceput a adventismului pentru a justifica aceasta practica; pledarea sistematica si agresiva a gruparilor feministe pentru ca biserica sa emita certificate de hirotonire indiferent de gen pentru angajatii acreditati si neacreditati ai bisericii; abaterea publicatiilor oficiale ale bisericii, ale institutiilor, departamentelor si ale unor alte organisme sau evenimente ale bisericii spre propaganda pro-hirotonire; si aducerea la tacere, constrangerea sau persecutarea celor care contesta practica nebiblica a hirotonirii femeilor ca prezbiteri sau pastori. 3

Initial, campania de rasturnare a punctului de vedere biblic, atat de indelungat al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea a fost spulberat de lideri de opinie relativ putini, dar influenti, liberali si feministi din interiorul bisericii. Insa astazi, ca rezultat al unor interese convergente identificate mai sus, si ca rezultat a unei largi palete de argumente aduse spre dezbatere, un mare numar de membri ai bisericii nu sunt siguri care sunt intr-adevar problemele reale puse in discutie despre hirotonirea femeilor, nici despre practica biblica corecta.

In acest articol, voi (1) trece in revista argumentele pro-hirotonirea femeilor aduse de-a lungul anilor, (2) identifica problemele cruciale ale campaniei pro-hirotonirea femeilor, (3) discuta rolul diferentelor dintre barbati si femei, si (4) expune obstacolele biblice si teologice ce stau in calea hirotonirii femeilor ca prezbiteri sau pastori.

Scriu acest articol din perspectiva unuia care obisnuia sa sustina aceasta practica, insa care de atunci si-a schimbat parerile pe baza dovezilor din Biblie si din Spiritul Profetic, precum si in lumina intelegerii si exemplului pionierilor adventisti, inclusiv a sorei Ellen G. White. 4

Argumentele aduse pentru hirotonirea femeilor

Incepand cu anul 1970, au fost aduse in biserica cateva argumente in incercarea de a rasturna pozitia atat de indelungata a bisericii impotriva hirotonirii femeilor ca prezbiteri sau pastori. In timpul acestei perioade au aparut doua scrieri importante pro-hirotonirea femeilor care voiau sa concretizeze cea mai bine motivata pledoarie a hirotonirii femeilor: (1) Masa de bun venit si (2) Femeile in lucrare .

Masa de bun venit. In 1995, paisprezece (14) lideri de opinie pro-hirotonire au realizat o carte de 408 pagini, Masa de bun venit: Pregatind masa pentru hirotonirea femeilor. 5 Publicata cu putin timp inainte de Sesiunea Conferintei Generale de la Utrecht din 1995, acest volum a fost destinat sa convinga biserica mondiala sa aprobe cererea Diviziunii Nord-Americane de a hirotoni femeile.

In aceasta lucrare unii dintre autori au argumentat ca pasajele biblice (ca Efeseni 5:22-33; Coloseni 3:18, 19; 1 Petru 3:1-7; 1 Corinteni 11:3, 11, 12; 14:34, 35; 1 Timotei 2:11-14; 3:2; si Tit 1:6) pe care adventistii prin metode istorice le-au inteles ca avand o legatura cu rolurile barbati-femei atat acasa, cat si in biserica, sunt produsul unei logici defectuoase ale scriitorilor Bibliei sau ale unor interpretari rabinice gresite care erau la moda in acea vreme.

Sustinand curentul feminist si al inaltei critici,unii scriitori si-au mentinut parerea ca apostolul Pavel a gresit in interpretarea Genezei 1-3 cand si-a fundamentat invatatura despre diferentierea rolurilor dintre barbati si femei pe Creatiune si Caderea in pacat. Ei au sustinut ca declaratiile apostolului Pavel erau mai degraba expresii ale parerilor sale personale neinspirate – pareri care reflecta cultura sa si de aceea nu ni se aplica noua. Pentru acesti autori, Pavel era„un om al vremii sale”. In mod ocazional, el intrezareste idealul pe care Isus l-a stabilit in timpul cat a stat pe pamant; cu toate acestea el nu ajunge niciodata in mod deplin la „idealul Evangheliei” de „egalitate totala” sau de interschimbabilitate completa a rolurilor atat in familie, cat si in biserica.6

In ciuda marii publicitati facute, Masa de bun venit (1995) nu a castigat prea multa credibilitate printre ganditorii adventisti deoarece concluziile ei se bazau pe interpretarile liberale/feministe si revizioniste ale Bibliei si istoriei advente. Astfel, la Sesiunea Conferintei Generale de la Utrecht din 1995, biserica mondiala a votat cu o majoritate zdrobitoare impotriva cererii de hirotonire a femeilor. Argumentele din carte, impreuna cu alte argumente pro-hirotonire de dupa 1995, au esuat in a convinge biserica mondiala. Acestea pot fi rezumate astfel:

1. Biblia „tace’ sau este „neutra” in problema hirotonirii femeilor (adica, Biblia nu este „nici pro, nici contra” hirotonirii femeilor).

2. Lipsa unui precedent biblic in ce priveste femeile ca lideri spirituali (ca preoti in Vechiul Testament, si ca apostoli si prezbiteri in Noul Testament) si prezenta unor interdictii biblice impotriva slujirii femeilor in aceste roluri, se datoreaza naturii Bibliei de a fi „conditionata cultural” (adica Biblia este produsul si reflectarea unei culturi patriarhale sau care nu a primit destula lumina).

3. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori este o problema de „putere” (acest argument a transformat invatatura biblica despre rolul de „cap” al barbatului atat acasa, cat si la biserica, intr-un simbol al opresiunii femeilor).

4. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori in biserica este o problema „culturala” (in sensul ca are de-a face cu „pregatirea culturala” a grupurilor sau regiunilor Bisericii Adventiste mondiale).

5. Hirotonirea femeilor are de-a face cu „egalitatea”, „capacitatile’ si „abilitatile” barbatilor si femeilor (acest argument a transformat problema hirotonirii femeilor intr-o problema despre „impartialitate”, „dreptate/justitie” si drepturi civile).

6. Problema hirotonirii femeilor nu este una teologica, ci „eclesiastica” (prin acest argument sustinatorii inteleg ca problema hirotonirii femeilor poate fi stabilita nu de Biblie, ci de „politica” administrativa a liderilor bisericii).

7. Problema hirotonirii femeilor este un exemplu de „unitate in diversitate” (acest argument, care are de-a face cu pluralismul in credinta si practica, a sustinut ca asa cum exista „diversitate” in atitudinile si practicile din interiorul bisericii in domenii cum ar fi pastrarea Sabatului, stiluri de inchinare, imbracaminte, participarea la conflictele in care este implicata tara/natiunea cuiva, tot la fel ar trebui sa fie si in problema hirotonirii femeilor, sa existe „diversitate”). Unii au argumentat ca „diversitatea” sau pluralismul in credinta si practica teologica ar fi o dovada de maturitate, putere si adevarata unitate, si nu una de supunere sau conformare oarba.

8. Problema are de-a face cu „revelatia progresiva” sau „conducerea Duhului” (acest argument cauta sa faca din problema hirotonirii femeilor o intrebare despre „adevarul prezent” sau „noua lumina”). 7 Destul de des, probleme precum poligamia, sclavia, razboiul si divortul sau recasatorirea au fost citate ca exemple biblice care ilustreaza „adaptarea” lui Dumnezeu la situatiile umane pacatoase din vremurile scriitorilor Bibliei – conditii care L-au facut pe Dumnezeu, sub „conducerea Duhului”, sa „corecteze” mai tarziu aceste descoperiri anterioare. In acest argument, exemplele si textele biblice care invata despre rolul de conducator al barbatului si cel de sprijin al femeii, in cadrul relatiei complementare in care sunt egali din punct de vedere spiritual acasa si in biserica,au fost considerate „conditionate cultural”.

Cand argumentele de mai sus au esuat in a rasturna pozitia atat de indelungata a bisericii impotriva hirotonirii femeilor , unii lideri ai bisericii care erau pro-hirotonire din Diviziunea Nord-Americana au indemnat studentii de la Seminarul Teologic AZS din cadrul Universitatii Andrews care sustineau hirotonirea femeilor sa „faca ceva in legatura cu aceasta [decizia de la Utrecht impotriva hirotonirii femeilor]”. Rezultatul a fost aparitia in 1998 a cartii Femeile in lucrare.

Femeile in lucrare . A doua mare lucrare pro-hirotonire a fost publicata de 20 de studenti de la Universitatea Andrews. 8 Cartea, Femile in lucrare: perspective biblice si istorice (1998), pregatita de un comitet ad hoc al Seminarului Teologic Adventist de Ziua a Saptea din Berrien Springs, Michigan, trebuia sa ofere justificarile atat de dorite pentru noua lumina a hirotonirii femeilor. 9

Spre deosebire de autorii cartii Masa de bun venit, dintre care multi isi pusesera convingerile lor feministe si liberale deasupra Scripturii, autorii cartii Femeile in lucrare pretind ca abordarea lor fata de Biblie este diferita. Ei dezaproba metoda feminista si inalt-critica a verisorilor lor ideologici. 10 Desi exercitiul prezent din cartea Femeile in lucrare nu s-a potrivit cu pretentia autorilor, cel putin pentru prima data un grup de invatati ai bisericii au incercat sa prezinte argumente conservatoare pentru a justifica hirotonirea femeilor.

Cartea celor de la Seminar prezinta noi argumente si, in unele cazuri, formuleaza mult mai atent vechile argumente pentru a justifica hirotonirea femeilor. Urmatoarele reprezinta ideile esentiale ale argumetelor biblice si istorice propuse de cartea Femeile in lucrare: 11

(1) Geneza 1-3 invata ca Dumnezeu NU a instituit conducerea si supunerea sau diferentierea rolurilor barbat-femeie la Creatiune. Adam si Eva s-au bucurat de o „totala egalitate” in „impartirea conducerii” sau „impartirea guvernarii”. Rolul de cap al barbatului si cel de supunere al femeii au fost introduse de Dumnezeu dupa cadere; chiar si atunci, acesta a fost un plan nedesavarsit destinat doar pentru conducerea familiei, si nu pentru cea a bisericii sau comunitatii.

(2) Invatatura Noului Testament despre conducere si supunere (Efeseni 5:21-33; Coloseni 3:18, 19; 1 Petru 3:1-7) sugereaza ca actualii crestini trebuie sa-si puna ca tinta atingerea idealului „egalitatii totale” de la Creatiune, adica indepartarea oricaror diferentieri de rol bazate pe gen.

(3) Un studiu atent al Bibliei descopera ca a existat de fapt cel putin o „femeie preot” in Vechiul Testament. Dumnezeu Insusi a hirotonit-o pe Eva ca preot alaturi de Adam cand, dupa cadere, i-a imbracat pe amandoi ca preoti in Gradina Edenului folosind piei de animale. Profetesa Miriam, Debora si Hulda au exercitat roluri de guvernare sau conducere asupra barbatilor.

(4) Biblia descopera, de asemenea, ca au existat de fapt „femei apostoli si conducatori” in Noul Testament. Iunia (Romani 16:7), de exemplu, a fost o „femeie apostol” nemaipomenita, iar Fivi (Romani 16:1, 2) a fost „o femeie pastor”.

(5) Invatatura Noului Testament despre „preotia tuturor credinciosilor” sugereaza ca femeile pot fi hirotonite ca prezbiteri sau pastori.

(6) Cand sunt intelese corect, textele biblice (ca 1 Timotei 2:11-15, 1 Corinteni 14:34, 35, etc.) care par sa excluda femeile de la responsabilitatile de guvernare in casa ca soti si tati, iar in biserica ca prezbiteri sau pastori, sunt restrictionari temporare care se aplica doar situatiilor specifice vremurilor Noului Testament.

(7) Studiul atent al istoriei timpurii a adventistilor de ziua a saptea descopera ca femeile au slujit de fapt ca pastori ai acelor timpuri si li s-au eliberat certificate de pastori. Se pare ca Ellen G. White a sustinut chemarea unor astfel de femei pentru lucrarea Evangheliei.

(8) Sesiunea Conferintei Generale din 1881 a votat pentru hirotonirea femeilor. Totusi, acest vot a fost, se pare, ignorat sau respins de toti membrii de parte barbatesca ai Comitetului Conferintei Generale (compus din George I. Butler, Stephen Haskell si Uriah Smith).

(9) O declaratie importantadin 1895 facuta de Ellen G. White cheama femeile hirotonite la lucrarea Evangheliei. Aceasta declaratie i-ar fi deranjat pe fratii de parte barbateasca care se impotriveau implementarii asa-zisei decizii a Conferintei Generale din 1881.

(10) Ellen G. White insasi ar fi fost hirotonita si i s-ar fi acordat certificat de pastor.

In doua capitole de mai tarziu voi argumenta faptul ca afirmatiile de mai sus se bazeaza pe reinterpretari speculative si indoielnice ale Scripturii, precum si pe revendicari inselatoare si eronate ale istoriei advente. Totusi, pe baza unor astfel de dovezi „biblice, teologice si istorice”, cartea Femeile in lucrare pare sa convinga cititorii de „noua lumina” de a hirotoni femeile ca prezbiteri sau pastori.

Insa exista si un argument etic. Accentuand necesitatea etica de a hirotoni femeile ca prezbiteri sau pastori, unii autori ai cartii Femeile in lucrare argumenteaza ca „din punct de vedere moral, a le retine femeilor singurul lucru care in mod formal le recunoaste munca din interiorul bisericii este de neacceptat”. „Este imperios necesar” ca biserica sa actioneze „cu dreptate, mila si curaj in favoarea acestor femei”. Esecul bisericii de a actiona etic, sau o intarziere din partea ei de a face aceasta, va obliga „fortele istoriei” (asa cum bisericile din America de Nord s-au angajat in mod unilateral sa faca „hirotoniri congregationale”) sa traga biserica inainte. 12

Mai mult, ni se spune ca, daca noua lumina a hirotonirii femeilor nu este implementata, nu doar marturia bisericii va fi discreditata in tarile in care „discriminarea” femeilor este desconsiderata, ci Dumnezeu va fi „reprezentat gresit”. Astfel, respingerea bisericii de a hirotoni femeile va fi un afront adus caracterului lui Dumnezeu, asa cum a fost sclavia in secolul al XIX-lea. 13

Daca cititorul nu a fost convins inca prin argumentele biblice, teologice, istorice si morale sau etice ale cartii Femeile in lucrare, mai exista inca un argument final: Trebuie sa ascultam de vocea Duhului Sfant care ne cheama astazi sa schimbam tiparele slujirii pentru a raspunde nevoilor practice ale cresterii bisericii. Iata ce scrie editorul in capitolul de incheiere:

„Daca circumciziunea, bazata pe porunca divina [Vechiul Testament], a putut fi schimbata [de apostoli, prezbiteri si credinciosi, impreuna cu Duhul Sfant, la Adunarea de la Ierusalim din Fapte 15], cu atat mai mult tiparele de slujire [hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori], carora le lipseste un clar un „Asa zice Domnul!”, nu pot fi schimbate pentru a se potrivi cresterii bisericii?” 14

Astazi, cartea Femeile in lucrare a devenit pentru unii fundamentul de a vedea campania pentru hirotonirea femeilor ca pe o problema de „constiinta morala individuala” (Acest argument, care este un alt fel de a spune „Eu am calea mea, indiferent de ce cred altii,” ofera o baza morala pentru avocatii hirotonirii femeilor pentru a se impotrivi hotararii bisericii mondiale in aceasta privinta). Cartea de la seminar este de asemenea motivul pentru care unii vad intrebarea cu referire la hirotonirea femeilor ca pe un „imperativ moral” (in sensul ca este „imoral” pentru intreaga biserica sa refuze hirotonirea femeilor ca pastori). Acest argument ofera fundament etic pentru a linisti orice obiectie adusa practicii si pentru a constrange sau persecuta pe oricine se opune acesteia.

Cartea Femeile in lucrare este cea mai recenta incercare a invatatilor bine-intentionati ai bisericii de a oferi o justificare biblica, istorica si etica atat de dorita pentru hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori. Dar asa cum au argumentat si alti invatati ai bisericii in cartea lor Cercetati toate lucrurile: un raspuns la cartea Femeile in lucrare, cartea de la seminar are cateva neajunsuri serioase. Cercetati toate lucrurile arata ca aceasta carte de la seminar se bazeaza pe: (1) ambiguitate si incertitudini, (2) argumente firave, (3) lipsa substantiala de logica, (4) argumente lipsa, (5) interpretari speculative, (6) reinterpretari discutabile ale Bibliei, (7) rationamente biblice distorsionate, (8) revendicari inselatoare si eronate cu privire la istoria adventa, (9) un concept destul de defectuos al „imperativului moral” si (10) o viziune fantezista asupra conducerii Duhului Sfant. 15

Argumente in desfasurare. Observatorii atentiai peisajului teologic adventist vor descoperi ca in timpul ultimelor patru sau mai multe decenii argumentele in favoarea hirotonirii femeilor au evoluat, unele fiind plauzibile, altele dimpotriva. In ultima vreme s-a produs o schimbare de 180 de grade a unor argumente care in trecut erau avansate ca fiind in favoarea hirotonirii femeilor.

De exemplu, in timpul fazei de inceput a dezbaterii din biserica, sustinatorii practicii argumentau ca Biblia nu este nici pro, nici contra. Insa acum, de vreme ce hirotonirea femeilor se crede a fi un „imperativ moral”, aceasta inseamna ca Biblia este pentru hirotonirea femeilor! Nu se mai crede ca Biblia este „neutra” in problema hirotonirii femeilor; acum Scriptura s-a decis sa fie pentru!

De asemenea, sustinatorii din trecut admiteau ca nu exista niciun precedent biblic despre femei slujind in roluri de conducere spirituala ca preoti, apostoli si prezbiteri in vremurile biblice. Insa acum, sub „calauzirea Duhului” (sau a lucrarii Sale de „revelatie progresiva”), sustinatorii predica acum „noua lumina” ca de fapt au existat femei preoti, femei apostoli si femei prezbiteri in Biblie!

Mai mult, deoarece initial s-a crezut ca Biblia nu este „nici pro, nici contra” hirotonirii femeilor, hotararea trebuie luata de fiecare „cultura” conform „pregatirii culturale” a respectivei diviziuni. Cu alte cuvinte, hirotonirea femeilor trebuie stabilita de „politica” administrativa regionala, insa decizia nu trebuie sa-i cuprinda pe toti. Totusi acum, de vreme ce se crede ca hirotonirea femeilor trebuie sa fie un „imperativ moral”, se va crea impresia ca, mai devreme sau mai tarziu, practica ar trebui sa ne cuprinda pe toti, cu miscari care sa o incurajeze in toate zonele bisericii mondiale.

Luand in consideratie incercarile orchestrate de a impune hirotonirea femeilor in Biserica Adventista de Ziua a Saptea si avand in vedere argumentele confuze, uneori atat de plauzibile, care sunt avansate in favoarea hirotonirii femeilor, este important sa identificam problemele cruciale care sunt in joc si sa gasim ce spune Biblia in acea privinta.

_______________

Note de final

1. Crestinii trebuie intotdeauna sa primeasca bine noua lumina din Cuvantul lui Dumnezeu, atata vreme cat pretinsa noua lumina nu contrazice un adevar biblic deja stabilit. Pentru un rezumat atent a ceea ce invata Ellen G. White despre „noua lumina”, cautati P. Gerard Damsteegt, „Cand o doctrina constituie o lumina noua?” pe Web site: AdventistsAffirm.org.

2. In cartea mea Primeste Cuvantul: Cum influenteaza noile abordari ale Bibliei credinta si stilul nostru de viata ( Berrien Springs , Mich. : Berean Books), pp. 123-126, am provocat reinterpretarile revizioniste asupra credintelor si practicii slujirii adventiste (vedeti de asemenea pp. 138-140, nn. 34-44 ale cartii mele).

3. Vedeti Samuel Koranteng-Pipim, Oare trebuie sa tacem? – Probleme care divizeaza biserica noastra ( Ann Arbor : Berean Books, 2001), pp. 161-189. Cf. C. Mervyn Maxwell\’s „Cum ne-au adus banii probleme”, in Aici stam! – O evaluare a noilor tendinte din biserica (Berrien Springs, Mich.: Adventists Affirm, 2005); articolul lui Laurel Damsteegt „Slujirea femeilor in biserica”, ibid., nn. 28-30.

4. Vedeti, de exemplu, cartea mea Cautand Scripturile: hirotonirea femeilor si chemarea la fidelitate fata de Biblie (Berrien Springs, Mich.: Adventists Affirm, 1995), articolele mele din Cercetati toate lucrurile: un raspuns la cartea Femeile in lucrare (Berrien Springs, Mich.: Adventists Affirm , 2000), si partea a II-a a cartii mele Oare trebuie sa tacem?: probleme care divizeaza biserica noastra (Ann Arbor: Berean Books, 2001).

5. Masa de bun venit: pregatind masa pentru hirotonirea femeilor, editata de Patricia A. Habada si Rebecca Frost Brillhart (Langley Park, Md.: TEAMPress, 1995). Cei „paisprezece istorici, teologi si profesionisti proeminenti ai Bisericii AZS” care au contribuit cu eseuri la aceasta carte sunt: Bert Haloviak, Kit Watts, Raymond F. Cottrell, Donna Jeane Haerich, David R. Larson, Fritz Guy, Edwin Zackrison, Halcyon Westphal Wilson, Sheryll Prinz-McMillan, Joyce Hanscom Lorntz, V. Norskov Olsen, Ralph Neall, Ginger Hanks Harwood si Iris M. Yob.

6. Pentru o scurta evaluare a argumentelor pro-hirotonire aduse de autorii Masa de bun venit, vedeti cartea mea Primeste Cuvantul, capitolul 5, partea 2, pp. 126-129.

7. De-a lungul discutiilor care au culminat cu Sesiunea Conferintei Generale de la Utrecht, unele voci au vestit hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori ca fiind noua lumina pentru biserica lui Dumnezeu din zilele de pe urma. De exemplu, intr-o scrisoare din 1 iunie 1995, oferita delegatilor nostri la Sesiunea Conferintei Generale de la Utrecht, presedintele unei conferinte mari din America de Nord, care sustinea hirotonirea femeilor, a prezentat noi interpretari ale „luminii noi”, ale „adevarului prezent” si ale „revelatiei progresive”, argumentand ca „adevarul prezent” reprezinta „adevarurile care nu au fost cunoscute in vremurile de dinainte” – i.e., „profetii si ucenicii din trecut” nu au fost privilegiati sa aiba „noua lumina” de care cultura noastra (de atunci) a secolului XX are nevoie.

8. Cei 20 de invatati ale caror lucrari sunt publicate in cartea Femei in lucrare sunt: Nancy Vyhmeister, Jo Ann Davidson, Richard Davidson, Walter Douglas, Jacques Doukhan, Roger Dudley, Jon Dybdahl, Denis Fortin, Robert Johnston, George Knight, Jerry Moon, Larry Richards, Russell Staples, Peter Van Bemmelen, Randal Wisbey, Daniel Augsburger, Raoul Dederen, Keith Mattingly, Michael Bernoi si Alicia Worley (ultimii doi participau la cursurile Master in Divinitate in timpul in care era publicata cartea).

9. Expresia generica „femei in lucrare”, pusa ca titlu de carte, poate fi inselatoare. Pentru ca, scopul autorilor nu este pur si simplu lucrarea femeilor in biserica (careia Biserica Adventista nu i s-a opus niciodata), ci mai degraba hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori. Pentru a avea o imagine asupra felului cum aceasta carte a luat fiinta si a defectelor ei teologice si istorice grave, vedeti Mercedes Dyer, ed., Cercetati toate lucrurile: un raspuns la cartea Femei in lucrare (Berrien Springs, Mich.: Adventists Affirm , 2000).

10. Vezi Vyhmeister, "Prolog," in Femei in lucrare, pp. 3, 5, n. 1. Observati, totusi, ca impotriva pozitiei oficiale a bisericii din documentul „Metode de studiu biblic” (Adventist Review, 22 ianuarie 1987, pp. 18-20), imediat dupa publicarea Femei in lucrare, Robert M. Johnston (autor al cartii Femei in lucrare), de exemplu, sustine folosirea metodei istoric-critice. Vedeti articolul „Procesul unei hermeneutici echilibrate”, Ministry, martie 1999, pp. 10-12.

11. Surse de referinta din Femei in lucrare pentru fiecare din urmatoarele puncte, sunt oferite in evaluarea cartii din Cercetati toate lucrurile, pp. 179-218; 287-312; cf. Oare trebuie sa tacem?, pp. 127-289.

12. Randal R. Wisbey, „Femei adventiste de ziua a saptea in lucrare: 1970-1998," Femei in lucrare p. 251. Pentru raspunsul meu cu privire la hirotonirile unilaterale care au urmat dupa Utrecht, vedeti „Cum conduce Duhul Sfant biserica”, Adventists Affirm 12/3 (toamna 1998) :28-35.

13. Roger L. Dudley, „Hirotonirea femeilor in lumina caracterului lui Dumnezeu” din Femei in lucrare, pp. 400, 413, 414; Walter B.T. Douglas, „Distanta si diferenta: reflectii asupra problemelor sclaviei si hirotonirii femeilor in adventism," ibid., pp. 379-398; Nancy Vyhmeister, "Epilog," ibid., pp. 434, 435.

14. Vyhmeister, "Epilog," p. 436.

15. Vedeti Cercetati toate lucrurile: un raspuns la cartea Femei in lucrare ( Berrien Springs , Mich. : Adventists Affirm , 2000).

www.adventistaffirm.org
______________________________

SUSTINE BIBLIA HIROTONIREA FEMEILOR…? Partea 2

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

Sustine Biblia hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori? Partea 2

Probleme cruciale ale hirotonirii femeilor 16

Care sunt problemele cruciale carora trebuie sa le faca fata biserica privind decizia de a hirotoni femeile ca prezbiteri sau pastori? Aceasta sectiune va sublinia sapte consecinte majore care ies la iveala din intrebarea centrala. In fiecare caz mai intai se va face o diferentiere intre problema reala si cea falsa, care de obicei distorsioneaza perceptiile noastre si care ne tin departe de miezul problemei. Apoi vor fi expuse intrebarile care provin din miezul problemei.

1. Hirotonire

Care nu este problema: Indeplinirea unor sarcini legitime din punct de vedere biblic. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu permisiunea femeilor de a desfasura unele sarcini legale in biserica. Cateva cuvinte grecesti din Noul Testament sunt traduse „a unge/hirotoni”; ele exprima semnificatii precum a “alege”, “numi” sau “pune deoparte”. 17 Avand in vedere aceste cuvinte grecesti din Noul Testament, intelegem hirotonirea ca fiind un act al bisericii de a alege, numi si pune deoparte prin punerea mainilor anumiti indivizi pentru a indeplini functii specifice in favoarea bisericii.

Prin hirotonire, prezbiterii si pastorii sunt imputerniciti cu autoritate pentru a vesti Evanghelia mantuirii. 18 Prin hirotonire, punerea cuiva deoparte prin punerea mainilor, biserica imputerniceste prezbiterii sau pastorii pentru a contracara invataturile false si invatatorii falsi (1 Timotei 1:3; 4:1; Tit 1:9, 10) si pentru a pazi doctrina adevarata/sanatoasa care a fost incredintata bisericii. 19 Ca reprezentanti oficiali ai bisericii, prezbiterii hirotoniti organizeaza bisericile, servind ca lideri spirituali pentru a asigura starea de bine a bisericii. (cf. Fapte 6). 20

Ellen G. White surprinde de asemenea semnificatia biblica si importanta hirotonirii: „Aceasta nu era decat o forma de recunoastere a alegerii pentru o slujba anumita si o recunoastere a autoritatii cuiva in acea slujba. Prin aceasta, se punea sigiliul bisericii asupra lucrarii lui Dumnezeu.” (Faptele apostolilor , p. 162).

Cu privire la Pavel si Barnaba, Ellen White a scris: „Inainte de a fi trimisi ca misionari in lumea pagana, acesti apostoli [Barnaba si Pavel] au fost in mod solemn consacrati lui Dumnezeu prin post si rugaciune, cum si prin punerea mainilor. In felul acesta, erau imputerniciti de biserica nu numai sa invete adevarul, ci sa indeplineasca si actul botezului si sa organizeze biserici, fiind investiti cu deplina autoritate eclesiastica.” „Dumnezeu prevazuse greutatile pe care aveau sa le intampine servii Sai; si, pentru ca lucrarea lor sa fie mai presus de orice invinuire, El a indrumat biserica prin descoperire ca ei sa fie in mod public pusi deoparte pentru lucrarea de predicare. Consacrarea lor era o recunoastere publica a alegerii lor divine, spre a duce Neamurilor vestea cea buna a Evangheliei.”(Faptele apostolilor, p. 161, subliniere adaugata).

Intelegerea faptului ca hirotonirea, asezarea deoparte prin punerea mainilor, este recunoasterea bisericii si investirea cu autoritate a indivizilor pentru a desfasura anumite functii pentru biserica sugereaza ca, in cadrul limitelor stabilite de Scriptura, atat barbatii, cat si femeile pot fi puse deoparte prin punerea mainilor pentru a indeplini anumite functii.

„Femeile care doresc sa consacre o parte a timpului lor pentru lucrarea Domnului ar putea fi organizate sa-i viziteze pe bolnavi, sa aiba grija de tineri si sa se ingrijeasca de nevoile celor saraci. Ele trebuie puse deoparte pentru aceasta lucrare prin rugaciune si punerea mainilor. In unele cazuri ele vor trebui sa se sfatuiasca cu membrii comitetului sau cu pastorul bisericii; insa daca ele vor fi femei devotate, mentinand o relatie vie cu Dumnezeu, ele vor constitui o influenta spre bine in biserica.” (Ellen G. White, The Adventist Review and Sabbath Herald, 9 iulie 1895, p. 434.)

Desi aceasta declaratie a fost adesea scoasa din context si folosita gresit pentru a pretinde sprijinul sorei Ellen White pentru hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori ai bisericii, 21 ea ilustreaza legitimitatea bisericii de a recunoaste si imputernici indivizi alesi printr-un act de dedicare („punerea mainilor”) pentru a indeplini functiile desemnate. In cadrul limitelor stabilite de Scriptura, biserica poate face aceasta atat pentru barbati, cat si pentru femei.

Care este problema. De vreme ce atat barbatii, cat si femeile, printr-un act de dedicare (punerea mainilor), pot fi imputerniciti sa desfasoare anumite functii specifice, dezbaterea despre hirotonirea femeilor nu este daca femeile pot sau nu pot fi hirotonite in acest sens. Biblia, intarita si de Spiritul Profetic, sugereaza ca atat barbatii, cat si femeile pot fi imputerniciti sa desfasoare anumite sarcini hotarate de biserica.

Problema cheie care se pune este daca, printre diversele lucrari ale bisericii, femeile pot fi imputernicite in mod legitim prin hirotonire pentru a indeplini functiile de conducere de prezbiteri sau pastori. Acestea includ functiile de a invata cu autoritate ca prezbiter sau pastor, de a organiza biserici, de a boteza credinciosi si de a supraveghea turma in sens spiritual.

Pe scurt, problema in dezbaterea din biserica adventista cu privire la hirotonirea femeilor nu este despre hirotonirea per se, ci despre hirotonirea in anumite functii. Mai specific, poate biserica sa imputerniceasca (hirotoneasca) o persoana (e.g., o femeie) in functia de cap/conducator al familiei (acasa) sau prezbiter/pastor (in biserica)? Problema nu este despre femei in lucrare, ci mai degraba femeile in ce fel de lucrare de salvare a sufletelor. Problema nu este daca femeile pot indeplini responsabilitatile sotilor sau ale prezbiterilor/pastorilor, ci mai degraba daca Biblia le permite sa faca aceasta.

2. Egalitatea femei-barbati

Care nu este problema: egalitatea ca persoana, valoare sau statut. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu egalitatea dintre femei si barbati. Egalitatea ca persoane si valoare (egalitatea ontologica) este o invatatura biblica clara, afirmand ca toate fiintele umane – barbati si femei – ocupa aceeasi pozitie inaintea lui Dumnezeu ca fiinte create, ca pacatosi care au nevoie de mantuirea prin Hristos si ca oameni chemati la aceeasi lucrare. Dovezile scripturistice pentru acest fel de egalitate sunt ca (1) atat barbatii, cat si femeile au fost creati „dupa chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27; Matei 19:4; Marcu 10:6); (2) amandoi au fost rascumparati prin Isus Hristos, pentru ca „in Hristos” nu mai este „nici barbat, nici femeie” (Galateni 3:28); si (3) amandoi „vor mosteni impreuna harul vietii”(1 Petru 3:7).

Nicaieri in Biblie femeile nu sunt considerate ca avand un statut de mana a doua sau inferioare si barbatii superiori. A spune altfel inseamna a denatura invatatura biblica si a aduce un afront caracterului plin de dragoste a lui Dumnezeu, Care a creat-o pe Eva sa fie „un ajutor potrivit” pentru Adam. Ellen White spune foarte clar: „Cand a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intentionat ca aceasta sa nu-i fie nici inferioara, nici superioara barbatului, ci sa-i fie egala in toate lucrurile.” (Marturii pentru comunitate, vol. 3, p. 484). In cadrul acestei egalitati, asa cum diferentele de gen dintre barbati si femei arata ca ei au fost creati pentru a se completa unul pe altul, tot la fel aceasta natura complementara arata o distinctie functionala intre ei.

Asadar, problema hirotonirii femeilor nu este daca femeile si barbatii sunt egali. Biblia, precum si Spiritul Profetic, au stabilit deja aceasta. Femeile si barbatii sunt egali; nici unul nu este inferior celuilalt.

Care este problema. Adevarata problema in discutie este daca egalitatea barbatilor si femeilor este valabila si in ce priveste diferentele functionale. In timp ce sustine egalitatea ca persoane, numeste Biblia rolul de cap/conducator pentru barbat si cel de sustinere/ajutor pentru femeie? Daca da, aceste roluri complementare au fost stabilite inainte sau dupa cadere? Sunt aceste roluri aplicabile doar in familie, sau ele sunt valabile si in biserica? Ce principii biblice stau la baza relatiei barbat-femeie?

3. Femei in lucrare

Care nu este problema. Chemarea lui Dumnezeu in lucrare a femeilor. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu implicarea femeilor in lucrare. Biblia invata cu claritate ca femeile au fost chemate in lucrarea de pastorire la fel ca si barbatii.

In Vechiul Testament, femeile au participat la studiul si invatarea legii (Neemia 8:2; Proverbe 1:8; Deuteronom 13:6-11), la rugaciunile de lauda si multumire la adresa lui Dumnezeu (1 Samuel 1:10; Numberi 30:9; Geneza 25:22; 30:6, 22; 2 Imparati 4:9, 10, 20-37), in lucrarea de la „intrarea de la usa cortului intalnirii” (1 Samuel 2:22), in inchinarea prin cantare in cadrul serviciului de la templu (Ezra 2:65) si in lucrarea profetica de sfatuire si calauzire (Exod 15:20; 2 Imparati 22:14-20; 2 Cronici 34:22-28; Judecatori 4:4-14). Din acest ultim grup, mai proeminente sunt Debora, care era „pe vremea aceea judecator in Israel,” si „proorocita,” (Judecatori 4:4), si Hulda, profetesa la care regele Iosia si marele preot Hilchia au cautat calauzire spirituala (2 Imparati 22). 22

Noul Testament prezinta femei indeplinind roluri importante in lucrarea de pastorire. Pe langa Maria si Marta, un mare numar de femei, cum ar fi Ioana si Susana, L-au ajutat pe Isus cu ceea ce aveau (Luca 8:2, 3). Tabita lucra pentru cei saraci (Fapte 9:36). Alte femei, ca Lidia , Fivi, Lois si Eunice, s-au remarcat prin indeplinirea misiunii bisericii (Fapte 16:14, 15; 21:8, 9; Romani 16:1-4, 12).

Dintre acestea, multe erau colaboratoare de-ale apostolului Pavel in lucrare. In mod evident Priscila era bine educata si un invatator priceput in noua credinta (Romani 16:3; Fapte 18:26); Pavel o numeste pe Fivi „diaconita” si „ de ajutor multora si indeosebi mie” (Romani 16:1, 2); 23 Maria, Trifena, Triposa si Persida toate „s-au ostenit mult pentru Domnul” (Romani 16:6, 12); Evodia si Sintichia sunt femei „care au lucrat impreuna cu mine pentru Evanghelie” (Filipeni 4:3,); si Iunia, care a suferit in inchisoare impreuna cu Pavel, a primit cuvinte de lauda ca una care este „cu vaza intre apostoli” (Romans 16:7). 24

Ellen White incurajeaza din plin implicarea femeilor in lucrare. „Sunt femei care ar trebui sa lucreze pe taramul Evangheliei. In multe aspecte ele vor fi mult mai competente decat pastorii care neglijeaza vizitarea turmei lui Dumnezeu” (Evangelizare , p. 472). „Domnul are de facut o lucrare pentru femei, ca si pentru barbati… Mantuitorul va reflecta asupra acestor femei pline de sacrificiu de sine lumina fetei Sale, si aceasta le va da o putere care va intrece pe cea a barbatilor. In familii, ele pot face o lucrare pe care barbatii nu o pot face, o lucrare care atinge viata launtrica. Ele se pot apropia de inima acelora la care barbatii nu pot avea intrare. Munca lor este necesara.” (ibid., pp. 464, 465). Istoria adventistilor de ziua a saptea si practica actuala ilustreaza adevarul biblic ca intr-adevar femeile au un rol in lucrare.

Asadar, problema hirotonirii femeilor, nu este daca femeile pot face lucrare. Biblia, ca si Spiritul Profetic, a stabilit deja aceasta: Femeile pot lucra pe taramul Evangheliei.

Care este problema. Adevarata problema in discutie este daca Scriptura accepta femeile in lucrare pentru a indeplini roluri de supraveghere/conducere pe care prezbiterii si pastorii hirotoniti sunt chemati sa le exercite. Invata Biblia ca femeile pot fi hirotonite ca prezbiteri si pastori in lucrare?

4. Femei prezbiteri, dar nu si pastori?

Care nu este problema: Functii diferite. Hirotonirea femeilor pentru lucrarea Evangheliei nu trebuie confundata cu indeplinirea functiei de prezbiter/pastor hirotonit. Este clar din Biblie ca (1) celor carora li se permite sa detina functii de supraveghere/conducere in lucrarea de pastorire sunt prezbiterii sau pastorii; si ca (2) Noul Testament nu face nicio diferentiere esentiala intre cele doua functii.

Termenii grecesti pentru prezbiter/pastor (presbuteros) si supraveghetor/episcop (episkopos) sunt interschimbabili in Noul Testament (Fapte 20:17, 28; Tit 1:5-7; 1 Petru 5:1-3). Aceleasi calitati se cer pentru ambele functii (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Amandoi desfasoara aceeasi lucrare de pastorire a turmei (Fapte 20:17, 28; 1 Petru 5:1-4; 1 Tesaloniceni 5:12).

Astfel putem concluziona impreuna cu Lyman Coleman ca „daca prezbiterii [batranii] si episcopii [supraveghetorii] sunt cunoscuti prin aceleasi denumiri – daca li se cere sa aiba aceleasi calitati si daca ei indeplinesc de fapt aceleasi indatoriri, atunci ce alta dovada mai buna vrem sau dorim de la aceasta egalitate si identitate?” 25 Chiar daca astazi impartim unele responsabilitati intre prezbiteri si pastori (supraveghetori), ele sunt in fond aceleasi slujbe. 26

Care este problema. De vreme ce Biblia nu face nicio diferentiere intre slujbele de prezbiter si pastor, este nepotrivit din punct de vedere scripturistic sa hirotonim femeile ca prezbiteri, dar nu ca pastori. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori este ori biblica, ori nebiblica. Deci, problema cheie este daca undeva in Biblie li se permite cumva femeilor sa exercite roluri de conducere sau guvernare ca prezbiteri sau pastori.

5. Calauzirea Duhului Sfant

Care nu este problema: daruri spirituale. Hirotonirea femeilor nu trebuie confundata cu posibilitatea Duhului Sfant de a chema si imputernici femeile cu daruri pentru lucrarea de pastorire. Vechiul Testament a prezis o revarsare a Duhului si peste „fiii tai si fiicele tale” (Ioel 2:28). Noul Testament invata ca Duhul Sfant cheama si imputerniceste atat barbatii, cat si femeile cu daruri spirituale diverse (1 Corinteni 12; Romani 12:3-8; Efeseni 4:7-13). In vreme ce Insusi Dumnezeu a ales si delegat in mod direct profeti, El a invatat ca hirotonirea prezbiterilor si pastorilor trebuie realizata de biserica (Romani 10:14, 15; Tit 1:5; Fapte 14:23). 27

Darurile spirituale sunt date de Duhul Sfant, insa ele sunt de asemenea reglementate de Sfintele Scripturi. 28 Acelasi Duh Sfant Care cheama si imputerniceste barbati si femei cu daruri pentru lucrare, Acelasi Duh imparte daruri fiecaruia „cum voieste” (1 Corinteni 12:11; Evrei 2:4). Acelasi Duh l-a inspirat pe apostolul Pavel sa invete despre calitatile prezbiterilor si pastorilor. In plus fata de cele doua criterii accentuate in 2 Timotei 2:2 – credinciosie si abilitatea de a invata – Cuvantul inspirat invata, de asemenea, ca cei care aspira la un rol de conducere ca prezbiter sau pastor trebuie sa aiba si calitatile enumerate in 1 Timotei 3:1-6 si Tit 1:5-9. Una dintre acestea este aceea ca prezbiterul sau pastorul ar trebui sa fie „barbatul unei singure femei” (1 Timotei 3:2, Tit 1:6).

Cuvantul grecesc tradus prin cuvantul „sot” este aner / andros, un cuvant specific folosit intotdeauna pentru o fiinta umana de parte barbateasca diferita de cea feminina. 29 Daca noi credem ca apostolul Pavel a fost inspirat cand a scris de doua ori ca prezbiterul sau pastorul trebuie sa fie un barbat (1 Timotei 3:2; Tit 1:6), aceasta calitate speciala pentru aceasta functie ridica unele intrebari importante.

Care este problema. Cand apostolul Pavel a restrictionat functia de prezbiter sau pastor doar barbatilor, a fost influentat de cultura lui sau a fost calauzit de Duhul? Acceptand ca adevarata ultima varianta, cineva ar putea intreba, „pentru ca Duhul lui Dumnezeu a fost Acela care a inspirat Biblia, [si pentru ca] este cu neputinta ca invatatura Duhului sa fie vreodata contrara aceleia a Cuvantului” (Tragedia veacurilor, p. vii), poate Duhul sa cheme o femeie in functia de conducere ca prezbiter sau pastor cand El a invatat clar prin Cuvantul Sau scris ca aceasta slujba este doar pentru barbati?

Cu alte cuvinte, poate Duhul Sfant sa se contrazica Singur chemand o femeie la o slujba de la care ea este exclusa prin invatatura Aceluiasi Duh din Cuvantul scris? Mai mult, poate biserica sa imputerniceasca in mod legitim femeile sa indeplineasca sarcini pe care Duhul Sfant nu le aproba? Ar trebui biserica sa ramana in limitele stabilite de Duhul Sfant in Cuvantul scris sau ar trebui ca biserica, conform intelepciunii si maturitatii ei de gandire, sa legifereze pentru ea insasi politici care contrazic Scriptura?

6. „Tacerea” si „invatarea” femeilor

Care nu este problema: Aducerea la tacere a femeilor.Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu permisiunea femeilor de a vorbi sau nu in biserica. Cand Biblia indeamna femeile „sa taca” in biserica (1 Corinteni 14:34), nu inseamna ca femeile nu se pot ruga, nu pot prooroci, predica, evangheliza sau invata in biserica.

In aceeasi scrisoare catre Corinteni in care Pavel le-a spus femeilor sa taca in biserica, el a aratat ca femeile se pot ruga si pot prooroci, daca sunt imbracate adecvat (1 Corinteni 11:2-16). Si el a spus ca cel care prooroceste vorbeste „spre zidire, sfatuire si mangaiere.” (14:3). Pe langa acestea, la fel ca porunca din acelasi capitol ca aceia care vorbesc in limbi ar trebui „sa taca in biserica” daca nu este in biserica cineva care sa talmaceasca (1 Corinteni 14:28), invatatura ca femeile ar trebui „sa taca in biserica” sugereaza ca Pavel doreste ca femeile sa-si exercite darul lor de a vorbi in anumite circumstante potrivite pentru aceasta.

Mai mult, acelasi Pavel care a indemnat femeile „sa invete in tacere” (1 Timotei 2:11) se pare ca a aprobat lucrarea de „invatare” a Priscilei si a lui Aquila prin care l-au instruit pe Apolo (Fapte 18:26). De asemenea, Pavel cere femeilor sa exercite un anumit fel de invatatura: „femeile in varsta trebuie… sa invete pe altii ce este bine, ca sa invete pe femeile mai tinere sa-si iubeasca barbatii si copiii…” (Tit 2:3-5).

Aceste texte ar trebui sa-i previna pe studentii Bibliei ca interzicerea femeilor „de a invata sau de a se ridica desupra barbatilor” nu le interzice orice fel de invatare. Ca si alti termeni folositi in Noul Testament pentru a comunica ideea de invatare, cuvantul grecesc didasko folosit in acest pasaj poarta amprenta invatarii cu autoritate incredintata unei persoane aflata in mod special in rolul de conducere a bisericii (cf. 1 Timothy 3:2; 4:11; 6:2; 2 Timothy 2:2). 30

In lumina contextului mai larg al epistolelor pastorale ale lui Pavel catre Timotei si Tit, precum si a contextului imediat care leaga aceasta forma de invatare cu exercitarea “autoritatii asupra barbatului”, putem trage concluzia ca aici Pavel le interzice femeilor acea forma de invatare care ii revine unui lider/conducator al bisericii. 31 Cu alte cuvinte, apostolul Pavel nu le interzice femeilor orice forma de invatare, ci doar acea „invatare” din biserica care le confera o pozitie de autoritate asupra barbatilor.

Care este problema. De vreme ce Biblia arata ca femeile din lucrare se pot angaja in unele forme de invatare, inclusiv invatarea altor femei (Tit 2:3-5) si chiar a barbatilor (Fapte 18:26; cf. Coloseni 3:16), adevarata problema nu este daca femeile pot vorbi sau invata (e.g., predicare, evanghelizare publica, instructor la Scoala de Sabat, etc.). problema este, Pot femeile sa desfasoare in mod legitim acel fel de invatare din biserica care le asaza intr-o pozitie de autoritate fata de barbati – asa cum este in cazul invatarii care se bucura de autoritate incredintata prezbiterilor/pastorilor (1 Timotei 3:2; Tit 1:9, 10)?

7. Competenta si capacitatea femeilor

Care nu este problema: Abilitate, educatie sau indemanare. Hirotonirea femeilor ca prezbiteri si pastori nu trebuie confundata cu faptul ca femeile pot fi capabile si calificate din punct de vedere profesional pentru a invata sau detine pozitii de conducere/guvernare. Apostolul Pavel nu citeaza lipsa educatiei, a instruirii formale sau a indemanarilor ca motive pentru care femeile nu ar trebui sa „invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat” (1 Timotei 2:12). Tocmai faptul ca el le interzice femeilor un anumit fel de invatare arata ca unele femei au deja abilitatea de a invata.

De exemplu, Pavel a indemnat femeile mai in varsta „sa invete pe altii ce este bine, ca sa invete pe femeile mai tinere” (Tit 2:3, 4). De asemenea, el a laudat invatatura data de Eunice si Lois lui Timotei (2 Timot 1:5; 3:14, 15). Cu siguranta Priscila era bine educata si era un invatator capabil, din moment ce „i-a aratat mai cu de-amanuntul” lui Apolo, un „om invatat” care era deja „invatat in ce priveste Calea Domnului” (Fapte 18:24-26).

In mod semnificativ, epistola lui Pavel catre Timotei (chiar epistola care le interzice femeilor „sa invete pe altii” sau „sa se ridice mai presus de barbat” si care restrange rolul pastoral de supraveghetor doar barbatilor), a fost destinata bisericii din Efes (1 Timotei 1:3), biserica mama a cuplului Priscila si Aquila. Inainte de a scrie aceasta epistola, Pavel deja locuia in casa lor din Corint de 18 luni (Fapte 18:2, 3, 11). Mai tarziu ei l-au insotit pe Pavel la Efes (Fapte 18:18-21). Iar cand Pavel a stat la Efes pentru alti trei ani, invatandu-i „tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27, 31; cf. 1 Corinteni 16:19), este posibil ca Priscila sa se fi numarat printre cei care au fost invatati de el.

Biblia o mentioneaza de asemenea si pe femeia de afaceri foarte bogata Lidia (Fapte16:14, 15, 40), cu siguranta o persoana ale carei abilitati in comert si administratie prin vanzarea de bunuri au pus-o in contact cu noblili si capete incoronate. Cu toate acestea nici chiar Priscilei, cea bine-educata, nici Lidiei, plina de succes din punct de vedere profesional, nici vreunei alte femei realizate, nu i s-a permis sa „invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat.”

Motivul pentru care femeilor li s-a interzis sa „invete pe altii… [sau] sa se ridice mai presus de barbat” nu a fost educatia inadecvata sau lipsa abilitatii de a invata pe altii. In loc de aceasta, Pavel a aratat catre ordinea Creatiunii, declarand „Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva.” (1 Timotei 2:13). Adam a purtat dreptul si responsabilitatea speciala a conducerii care apartinea „intaiului nascut” intr-o familie (cf. Colossians 1:15-18). 32

Care este problema. Problema hirotonirii femeilor nu este daca femeile calificate, capabile pot invata pe altii sau pot fi conducatori, ci daca femeile din biserica sunt dispuse sa-si foloseasca darurile de a invata si de a conduce conform randuielii biblice, sub guvernarea barbatilor chemati sa exercite autoritatea de invatatori oficiali ca prezbiteri sau pastori. In cele din urma, problema se rezuma la faptul daca crestinii vor accepta sfatul lui Pavel si baza lui biblica (ordinea Creatiunii) ca fiind demne de incredere.

8. Guvernarea biblica

Care nu este problema: Suprematia masculina. Rolul biblic de „conducator” ca prezbiteri sau pastori acordat barbatilor nu trebuie confundat cu "patriarhismul" sau suprematia, controlul sau dominatia masculina. Nici rolul femeilor de a se supune nu trebuie vazut ca o impunere a rolului de autoritate al barbatilor asupra femeilor sau de „reducere la tacere” a femeilor.

Biblia invata ca in cadrul parteneriatului de egalitate dintre barbati si femei, rolul de conducator al barbatului ii cere acestuia sa exercite o conducere spirituala asemenea lui Hristos atat in familie, cat si in biserica, in timp ce supunerea femeilor le cheama sa-si sustina/sprijine cu dragoste barbatul in functia lui de conducere.

Biblia descrie natura rolului de conducator al barbatului nu ca dominare, control sau detinere a „puterii”, ci mai degraba ca pe o conducere plina de iubire care se sacrifica pe ea insasi (Efeseni 5:25); o conducere in slujire plina de sacrificiu (1 Petru 3:7; cf. Marcu 10:42-44); o conducere printr-un management si o guvernare sanatoasa (1 Timotei 3:4, 5); o conducere care asigura bunastarea caminului; o conducere care se ingrijeste de familie (1 Timotei 5:8); si o conducere prin discilplina si instruire (Deuteronom 6:7; Efseni 6:4) – aceasta este, conducerea ca „legiuitor si preot” (Caminul advent, p. 212). 33 Acest fel de conducere masculina, care este cel mai bine exemplificata prin Hristos (Efeseni 5), poate fi demonstrat doar de aceia care sunt „in Domnul” (1 Corinteni 11:11).

Rolul de sprijin al femeilor nu inseamna ca ea trebuie sa-si ofere individualitatea si constiinta ei barbatului, sau ca ea trebuie sa i se supuna orbeste. Femeia trebuie sa inteleaga ca „Exista Cineva care este mai presus decat sotul pentru sotie; este Rascumparatorul ei, iar supunerea fata de barbatul ei trebuie sa fie asa cum a indrumat Dumnezeu: "cum se cuvine in Domnul."” (Caminul advent, p. 116).

Femeia practica adevarul biblic al supunerii prin manifestarea unui respect plin de dragoste (Efeseni 5:33; cf. Tit 2:4) si acceptand plina de dragoste rolul ei, prestabilit de Divinitate, de a fi un ajutor potrivit pentru sotul ei (Geneza 2:18; Efeseni 5:21-33; Coloseni 3:18; 1 Petru 3:1-7). Acest rol nu este umilitor, ci unul care cere cooperare inteligenta si binevoitoare pentru a avea o familie puternica – acasa sau la biserica – care Ii aduc slava lui Dumnezeu. In legatura cu aceasta supunere, Isus ofera un model atat pentru femei, cat si pentru barbati (Filipeni 2:5-11; Efeseni 5:23-25; 1 Corinteni 11:3). Doar cei convertiti, adica, aceia care sunt „in Domnul”, pot reflecta cu adevarat acest spirit de supunere (1 Corinteni 11:11).

Care este problema. De vreme ce conducerea biblica inseamna exercitarea plina de dragoste a conducerii masculine in cadrul parteneriatului de egalitate dintre barbati si femei in familie (acasa si biserica), adevarata problema in dezbaterea despre hirotonirea femeilor este daca Biblia permite femeilor sa indeplineasca functiile de conducere biblica ale prezbiterilor sau pastorilor. Cu alte cuvinte, principiul „nici barbat, nici femeie” (Galateni 3:28) al egalitatii inaintea lui Dumnezeu anuleaza principiul conducerii, care atesta diferentele de rol dintre genuri?

Concluzie. Pentru fiecareintrebare ridicata de problemele cheie ale hirotonirii femeilor, trebuie sa cautam raspunsurile in Scriptura. Urmatoarea sectiune va arata ca Dumnezeu a stabilit diferite roluri atat pentru barbati, cat si pentru femei, si ca Scriptura ridica obstacole majore in ce priveste hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori.

Diferentierea rolurilor dintre barbati si femei

Sustinatorii hirotonirii femeilor nu-si dau seama de importanta faptului ca Biblia afirma principiul conducerii ca o conditie necesara pentru functiile de supraveghere spirituala atat in familie, cat si in biserica. In consecinta, astazi ei fac presiuni pentru „femei prezbiteri” si „femei pastori”, „femei preoti” si „femei in functii de conducere”.

In Biblie, guvernarea/rolul de cap al familiei este un rol de conducere reprezentativa si spirituala care a fost desemnata doar barbatilor. Astfel, in Vechiul Testament rolul de cap al familiei a fost pentru prima data desemnat primilor nascuti din familie. Familia a fost cea dintai biserica, iar conducerea spirituala a familiei-biserica a fost incredintata intailor nascuti de parte barbateasca. Mai tarziu, pe masura ce Dumnezeu a organizat poporul Israel ca „adunarea [Lui] din pustie” (Fapte 7:38), acest rol de guvernare a fost incredintat barbatilor din semintia lui Levi care erau singurii care puteau sluji ca preoti. In timpurile Noului Testament, rolul de conducere spirituala a fost incredintat apostolilor si prezbiterilor bisericii. 34

Principiul conducerii, care isi are originea la Creatiune, stabileste roluri diferite pentru barbati si femei. Acest principiu este explicatia biblica solida pentru absenta unui precedent biblic de hirotonire a femeilor, nu doar ca preoti in Vechiul Testament, ci si ca apostoli si prezbiteri/pastori in Noul Testament. Principiul conducerii, si nu o adaptare la cultura, constituie de asemenea fundamentul interdictiilor specifice la adresa femeilor de a nu „se ridica deasupra barbatilor” (1 Timotei 2:11-15; 3:2; Tit 1:6; 1 Corinteni 14:34, 35).

Instituita la Creatiune. Biblia invata ca rolul de conducere/guvernare a barbatilor si cel de sprijin/sustinere al femeilor au fost instituite la Creatiune. Ca parte a planului lui Dumnezeu inainte de caderea lui Adam si a Evei, aceasta porunca a Creatiunii descrie relatia pentru care barbatii si femeile erau potriviti prin natura lor. Conducerea barbatului, in contrast cu dominarea barbatului, sugereaza ca in relatia barbatului cu femeia, doua fiinte umane egale din punct de vedere spiritual, barbatul este cel care exercita in primul rand responsabilitatea conducerii familiei pentru slava lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:21-33). Acest plan divin a dus la o armonie desavarsita intre primii nostri parinti inainte de aparitia pacatului.

Patru dovezi biblice demonstreaza principiul conducerii la Creatiune.

Mai intai, Dumnezeu Isi exprima intentia planului Sau pentru relatia de familie prin crearea mai intai a lui Adam, apoi a Evei. De aceea, Pavel scrie, „Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere. Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva.”(1 Timotei 2:12, 13). Asa cum sugereaza si contextul mai larg al cartii Geneza, prioritatea divina a crearii lui Adam „mai intai, apoi a Evei” a avut o semnificatie teologica importanta. Succesiunea il desemneaza pe Adam ca „intaiul nascut” al familiei umane, o pozitie care ii confera responsabilitatea speciala a conducerii familiei – acasa sau la biserica.35

Daca intr-adevar Dumnezeu a modelat-o pe Eva mai tarziu decat pe Adam, pentru un scop pentru care nicio alta fiinta umana nu ar fi fost potrivita, atunci nu este greu sa argumentam ca, in principiu, exista lucruri pentru care e posibil ca femeile sa fie potrivite, iar barbatii nu, si viceversa. Aceasta observatie pare sa ne ofere un temei pentru acele diferente functionale dintre barbati si femei din planul Creatorului care sunt sustinute in mod traditional.36

In al doilea rand, Dumnezeu i-a prezentat lui Adam cerintele fata de prima pereche in ceea ce priveste ingrijirea gradinii si pericolele pomului interzis (Geneza 2:16, 17). Aceasta responsabilitate a lui Adam il chema la conducere spirituala. Cand Satana s-a adresat Evei cu privire la pomul interzis, obiectivul ispititorului a fost sa submineze planul divin inseland-o pe Eva sa-si asume in principal responsabilitatea de conducator/cap de familie (vezi 1 Timotei 2:14). Eva a fost creata mai intai si apoi Adam, si a fost imputernicita cu responsabilitatea de lider, ar fi putut foarte bine Satana sa atace principiul conducerii apropiindu-se de Adam.

In al treilea rand, Dumnezeu a invatat ca intr-o casatorie barbatul este cel care trebuie sa actioneze, lasand la o parte dependenta de tata si mama pentru a se uni cu sotia lui (Geneza 2:24; Matei 19:4, 5), si ca in relatia de casatorie rolul femeii este acela de a-l ajuta pe barbat in indatoririle lui (Geneza 2:18, 23, 24). In aceasta porunca, Dumnezeu il imputerniceste pe barbat cu responsabilitatea de a se ingriji si de a proteja cu iubire femeia (cf. Efeseni 5:25, 28-31; 1 Petru 3:7; 1 Timotei 3:4; Tit 1:6).

In al patrulea rand, evenimentele de dupa cadere (insa inainte ca Dumnezeu sa pronunte judecata) confirma ca rolul de conducator al lui Adam era deja stabilit. Desi Eva a fost prima care nu a ascultat, abia dupa ce Adam s-a alaturat razvratirii, li s-au deschis ochii amandurora (Geneza 3:4-7). Si mai important, dupa cadere Dumnezeu i se adreseaza mai intai lui Adam, socotindu-l responsabil pentru ca a mancat din fructul oprit: “Unde esti? …Nu cumva ai mancat din pomul …?" (Geneza 3:9-12; cf. 3:17: „Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale, si ai mancat din pomul…”). Ar fi inexplicabil ca Dumnezeu, Care in atotstiinta Lui stia deja ce se va intampla, sa actioneze in acest fel daca lui Adam nu i s-ar fi dat conducerea in relatia din Eden.

In consecinta, in ciuda faptului ca femeia a initiat razvratirea, Adam (nu Eva, nici chiar amandoi) este cel blamat pentru caderea noastra (Romani 5:12-21; 1 Corinteni 15:21, 22), ceea ce sugereaza ca, fiind capul spiritual al parteneriatului din relatia lor de egalitate, Adam era reprezentantul familiei.

Aceste fapte arata ca Dumnezeu a stabilit principiul conducerii masculine chiar inainte de cadere. El a instituit acest principiu nu ca un indicator al superioritatii lui Adam fata de Eva, nici ca dominatie sau opresiune, ci ca o responsabilitate pentru slava lui Dumnezeu. 37

Astfel cand Pavel scrie ca „Hristos este Capul oricarui barbat; ca barbatul este capul femeii, si ca Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:3), si ca femeile nu trebuie „sa se ridice mai presus de barbat” deoarece „intai a fost intocmit Adam” (1 Timotei 2:12-15), el nu inventeaza un „text doveditor” arbitrar pentru a-si justifica presupusa concesie la prejudecatile culturale grecesti sau iudaice impotriva femeilor. Ca scriitor inspirat, apostolul Pavel a inteles pe deplin adevarul teologic al principiului conducerii ca pe un plan divin instituit inainte de cadere si care ramane valabil in mod permanent pentru crestini.

Conducere: in familie si biserica. Carteapro-hirotonire Femei in lucrare argumenteaza ca in timp ce principiul conducerii (in mod eronat fiind considerat a-si avea originile la caderea in pacat) este astazi relevant, principiul este valabil doar in familie si nu in familia bisericii. Exista cel putin trei motive majore impotriva acestui punct de vedere.

Primul, Biblia invata ca biserica nu este doar o institutie sociala; ci o comunitate de inchinare – un grup de oameni care relationeaza cu Dumnezeu prin intermediul unei relatii cu Hristos. astfel, biserica, atat in Vechiul, cat si in Noul Testament, exista oriunde si oricand „doi sau trei [sunt] adunati in Numele Meu [a lui Hristos]” (Matei 18:20). Cand este inteleasa corect, inchinarea din familie este o miniatura a modelului bisericii. Chiar inainte ca Isus Hristos sa organizeze biserica Noului Testament (Matei 16:18, 19), biserica deja exista in timpurile Vechiului Testament. Israel, cu preotii lui si cu sistemul ceremonial de inchinare, constituia „adunarea din pustie” (Fapte 7:38). Insa cu mult mai inainte ca exodul sa le ofere israelitilor posibilitatea sa fie „o imparatie de preoti si un neam sfant” (Exod 19:6), biserica exista in familii, oriune „doi sau trei … se aduna in Numele Meu.” 38

Numeroasele referinte biblice cu privire la biserica – familia lui Dumnezeu 39 sugereaza ca relatia barbatului si a femeii in biserica – „familia lui Dumnezeu” (1 Timotei 3:15) – trebuie modelata dupa familia-camin, pentru care caminul din Eden constituie prototipul (Efeseni 5:22, 23; Coloseni 3:18; 1 Petru 3:1-7; 1 Corinteni 11:3, 7-9; 14:34, 35; 1 Timotei 2:11-3:5). Corespondenta frecventa intre familie si biserica intalnita in Scriptura (e.g., Fapte 2:46; 5:42; 1 Corinteni 14:34, 35; cf. Filipeni 4:22) isi gaseste ecoul in declaratia lui Ioan Hrisostom ca „familia este o biserica mai mica” si „biserica este o familie mai mare” 40

In al doilea rand, Biblia face din succesul conducerii barbatului in familie o calificare necesara pentru ca o persoana sa fie prezbiter sau supraveghetor al bisericii. Astfel, de vreme ce doar barbatii pot fi in mod legitim conducatori/capi ai familiilor lor (ca soti si tati), conform Scripturii, ei sunt singurii care pot sluji in functii de conducere ale bisericii (ca prezbiteri sau supraveghetori). De exemplu, epistolele pastorale a lui Pavel catre Timotei si Tit, tocmai cartile care descriu calitatile unui prezbiter/pastor, vad biserica asemenea unei familii a lui Dumnezeu, stabilind astfel organizarea familiei ca model pentru organizarea bisericii: „Caci daca cineva nu stie sa-si carmuiasca bine casa lui, cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Timotei 3:4, 5; cf. Tit 1:6). De aceea Biblia invata ca prezbiterul sau supraveghetorul trebuie sa fie „barbatul unei singure neveste” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6).

In al treilea rand, in mod logic si practic este nepotrivit sa sugerezi ca Dumnezeu l-a facut pe barbat capul spiritual al familiei (o unitate mai mica a familiei), iar pe nevasta lui capul spiritual al bisericii (o unitate mai mare a familiei). Modelul „complet egalitar” ar crea conflicte serioase si confuzie, insa Dumnezeu nu este autorul confuziei. Asadar, El nu este autorul ideii ca femeile trebuie sa fie capii spirituali ai bisericii.

Descrierea bisericii ca „familia lui Dumnezeu” (1 Timotei 3:15; Efeseni 2:19) si modelul autoritatii bisericii dupa planul conducerii in familie descopera ce mare importanta pune Dumnezeu pe familia-camin. Ellen White scrie: „In camin se pun bazele succesului din biserica. Influentele care guverneaza viata caminului sunt duse in viata bisericii; asadar, indatoririle bisericii trebuie sa inceapa mai intai in camin.” (Ellen G. White, My Life Today , p. 284). „Fiecare familie trebuie sa faca din camin o biserica, un frumos simbol al bisericii lui Dumnezeu din cer.” (Indrumarea copilului, p. 480).

Nu doar autoritatea bisericii are ca model pe autoritatea din camin, ci si conducerea din camin are ca model conducerea din biserica. Ellen G. White a scris, “Regulile si reglementarile din viata caminului trebuie sa fie in deplina concordanta cu un “Asa zice Domnul.” Regulile pe care Dumnezeu le-a dat pentru conducerea bisericii Sale sunt regulile pe care parintii trebuie sa le urmeze si in biserica si in camin. Este in planul lui Dumnezeu ca in familiile de pe pamant sa domneasca o ordine perfecta, pregatitoare pentru unirea cu familia din ceruri. De disciplina si educatia din camin depinde eficienta barbatilor si femeilor in biserica si in lume. (Semnele Timpului, 25 septembrie 1901)

Este posibil ca aceia care vor sa traga o linie de despartire intre modelul autoritatii din biserica si din camin sa nu inteleaga adevarata natura a conducerii masculine si rolul complementar de sprijin al femeii?

Un lucru este sigur. Interpretarile egalitariste ale relatarii Creatiunii din Geneza 2, care sustin „totala interschimbabilitate a rolurilor” sau „deplina egalitate fara conducere-supunere” ca fiind idealul divin al lui Dumnezeu pentru familie, contrazic insasi interpretarea apostolului Pavel a pasajului din Geneza. Sustinatorii hirotonirii femeii ca prezbiteri sau pastori sunt interpreti mai buni ai Scripturii decat apostolul inspirat?

Concluzie. Autorii cartiiFemei in lucrare pot fi bine intentionati in dorinta lor de a oferi o justificare biblica pentru hirotonirea femeii. Insa incercarea lor de reinterpretare a doctrinei Scripturii cu privire la conducere pentru a permite egalitatea totala a feminismului sau „totala interschimbabilitate a rolurilor” este complet improprie, daca nu complet neintemeiata. Faptul ca diferiti scriitori ai cartii de la seminar ofera opinii contradictorii si indoielnice din punct de vedere biblic cu privire la subiect este de ajuns ca sa alerteze orice student serios al Bibliei fata de riscurile impunerii ideologiilor seculare mai presus de Biblie.

Un invatat, care a prezentat o critica aspra in legatura cu viziunea rolului de conducere si egalitatii din cartea Femei in lucrare, a avertizat cu privire la acest pericol: „Modelul biblic al rolurilor diferite si totusi complementare a barbatilor si femeilor in familie si in biserica ar putea constitui o calomnie pentru feminismul liberal si evanghelic indreptat spre promovarea modelului parteneriatului egalitarist. Totusi, crestinii dedicati autoritatii si intelepciunii Scripturii nu pot ignora sau respinge un principiu biblic de baza. Omiterea sau eliminarea diferentierii rolurilor pe care Dumnezeu le-a stabilit barbatilor si femeilor in familie si in biserica nu este contrara doar planului Sau de la Creatiune, ci grabeste ruina randuielii familiei, bisericii si societatii. 41

Din acest punct de vedere, interpretarile speculative si indoielnice din cartea Femei in lucrare sunt doar acel fel aisberg feminist. 42 Asa cum am aratat in capitolul anterior despre „’Noua lumina’ a feminismului cu privire la Galateni 3:28”, eforturile feminismului de a sterge diferentele de rol dintre genuri au deschis o cale pentru alte invataturi si practici nebiblice, inclusiv lesbianismului.

Chiar si un binecunoscut teolog evanghelic inclinat spre hirotonirea femeilor, recunoaste ca „nu se poate nega fapul ca miscarea eliberarii femeilor, cu toate marile ei victorii, a facut mult pentru a sterge diferentele dintre genuri si ca multe femei care au intrat in pastoratie par sa fie angajate in eradicarea acestor diferentieri.” Acest curent, asa cum noteaza el, „ nu este mai putin responsabil pentru grabirea divortului si ruinarea familiei.” El avertizeaza „faptul ca unele femei care se afla astazi in functii de conducere, in majoritate din denominatiuni protestante, lupta pentru cauza lesbianismului (iar o parte dintre ele practica acest stil de viata) ar trebui sa faca biserica sa se gandeasca de doua ori inainte de a promova eliberarea femeilor.”43

„Astfel de lucruri,” argumenteaza un invatat adventist, „ar trebui de asemenea sa ne faca sa ne gandim de doua ori inainte de a promova hirotonirea femeilor, o alta fateta a miscarii de eliberare a femeilor.” 44

_______________

Note finale

16. Aceasta sectiune este adaptata dupa Cercetati Scripturile, pp. 25-34.

17. De exemplu, Isus „i-a binecuvantat (poieo) pe cei doisprezece” (Marcu 3:14); Pavel insusi a fost hirotonit (tithemi) prin punerea mainilor ca „propovaduitor si apostol” (1 Timotei 2:7; cf. 4:14; 5:22); Tit a fost indemnat „sa asezi ( kathistemi) prezbiteri (Sau: batrani) in fiecare cetate” (Tit 1:5). Fiecare din acesti trei termeni grecesti au sensul de „a numi”, „a aseza” sau „a stabili”. Un alt termen folosit in Noul Testament pentru actul hirotonirii este cheirotoneo, care poate insemna „a pune mana” sau „a alege” sau „a numi”. Astfel Pavel si Barnaba „au randuit prezbiteri in fiecare Biserica” (Fapte 14:23); iar cand Tit a fost numit de biserica pentru ca sa calatoreasca impreuna cu Pavel la Ierusalim, ni se spune ca el a fost „ales de Biserici” (2 Corinteni 8:19). Forma compusa a cuvantului, procheirotoneo, apare in Fapte 10:41, unde descrie intalnirea de dinainte a ucenicilor cu Dumnezeu.

18. In Romani 10:14, 15, dupa ce a stabilit ca credinta vine prin auzirea Cuvantului propovaduit de predicator, Pavel intreaba retoric, „Cum vor predica daca nu au fost trimisi?” Biserica trebuie sa trimita sau sa imputerniceasca pe cineva sa propovaduiasca mesajul cu putere. Si iar, scriindu-i lui Timotei, Pavel spune „Si ce-ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii” (2 Timotei 2:2). O persoana care are capacitatea de a invata, care este credincios lui Hristos si care detine calitatile din 1 Timotei 3:1-7 si Tit 1:5-9 poate fi imputernicita cu autoritate pentru a desfasura indatoririle unui prezbiter sau pastor. Aceasta era practica in biserica Noului Testament. In afara de cei doisprezece ucenici care au fost alesi si hirotoniti de Insusi Hristos, s-ar parea ca prezbiterii bisericii erau hirotoniti de altii. Asadar, pentru ca o persoana sa fie prezbiter sau pastor, biserica trebuie sa-si exprime aprobarea prin recunoasterea si imputernicirea acelei persoane pentru indatoririle pastorale. Chiar si Pavel a trebuit sa fie hirotonit de catre biserica dupa ce a primit chemarea de la Hristos (Fapte 13:1-3).

19. In epistolele sale pastorale, Pavel face referiri frecvente la „cuvintele sanatoase” (1 Timotei 6:3; 2 Timotei 1:13; cf. 2 Timotei 2:15), sau „credinta” (1 Timotei 3:9; 4:1, 6; 5:8; 6:10, 12, 21; 2 Timotei 3:8; 4:7; Tit 1:13; 2:2), sau „ceea ce ti s-a incredintat” (1 Timotei 6:20; 2 Timotei 1:12, 14), „invatatura sanatoasa” (1 Timotei 6:20; 2 Timotei 4:3; Tit 1:9; 2:1; cf. 1 Timotei 4:6, 16; 6:1, 3; 2 Timotei 2:2; Tit 2:10).

20. Manualul pastorului (1997) din Biserica Adventista de Ziua a Saptea recunoaste pe buna dreptate ca „Adventistii de ziua a saptea nu cred ca hirotonirea este un sacrament in sensul ca ar conferi un caracter nepatat, puteri speciale sau abilitati de a formula o doctrina corecta. Ea nu adauga „un caracter deosebit sau calitati neobisnuite.” (p. 85). Hirotonirea, ca act de consacrare, recunoaste chemarea lui Dumnezeu, pune deoparte pe cel in cauza si il randuieste sa slujeasca biserica intr-o raspundere deosebita. Hirotonirea recunoaste pe cei pusi deoparte ca reprezentanti autorizati ai bisericii. Prin acest act, biserica incredinteaza pastorilor ei autoritatea sa vesteasca Evanghelia in public, sa administreze oranduirile ei, sa organizeze biserici noi si, in cadrul randuielilor stabilite de Cuvantul lui Dumnezeu, sa-i indrume pe credinciosi (Matei 16:19; Evrei 13:17) (vezi Manualul pastorului, paginile 84, 85). Prin intermediul hirotonirii, „biserica isi pune pecetea pe lucrarea lui Dumnezeu indeplinita prin pastori si prin membrii laici care ii ajuta. La hirotonire, biserica cere in mod public binecuvantarea lui Dumnezeu asupra persoanelor pe care El le-a ales si le-a consacrat pentru aceasta lucrare deosebita de slujire.” (ibid., p. 85).

21. Dovada ca aceasta declaratie nu poate fi aplicata hirotonirii femeilor ca pastori sau prezbiteri poate fi gasita chiar in pasajul respectiv. (1) Aceasta este o lucrare cu jumatate de norma, nu o chemare la o viata de slujire. „Femeile care doresc sa consacre o parte a timpului lor …” (2) Lucrarea nu este a unui pastor sau a unui membru al comitetului bisericii. „In unele cazuri ele vor trebui sa se sfatuiasca cu membrii comitetului sau cu pastorul bisericii…” Este evident ca aceasta nu este lucrarea unui prezbiter sau a unui pastor (3) Este o lucrare diferita de cea pe care o infaptuim deja. Paragraful citat aici este urmat imediat de, „Acesta este un alt mijloc de a intari si cladi biserica. Avem nevoie sa ne perfectionam mai mult metodele de lucru.” (4) A aparut in articolul intitulat „Datoria pastorului si a oamenilor”, care chema pastorii sa faca posibil si sa-i incurajeze pe membrii bisericii sa-si fooseasca talentele pentru Domnul. Ultima propozitie a paragrafului citat oglindeste acest adevar: „Asezati poverile asupra barbatilor si femeilor din biserica, astfel incat ei sa creasca datorita exercitiului, si astfel sa devina agenti eficienti in mana Domnului pentru iluminarea celor care stau in intuneric.” Aceasta este singura declaratie a sorei White cu privire la punerea mainilor peste femei. Declaratia si contextul ei indica in mod clar ca aceste femei aveau sa fie dedicate unei lucrari specific laice.

22. Sub teocratia Vechiului Testament, Israel era o natiune guvernata de Dumnezeu si legea Sa. In acest sistem, conducatorii alesi erau profeti, preoti si judecatori/regi. Spre deosebire de slujba de prezbiter/pastor a Noului Testament, rolul de conducator in Vechiul Testament ca profet (sau judecator) nu era o slujba hotarata prin vot. Dumnezeu Insusi alegea si dedica profeti (si judecatori) ca fiind portavocile Lui investite cu cea mai inalta autoritate; nu erau alesi de oameni. Astfel, in Vechiul Testament, regii (si judecatorii) si preotii se aflau sub autoritatea profetilor. Rolurile de conducere ale Deborei si Huldei ca profetese nu trebuie confundate cu cele ale prezbiterilor sau pastorilor, care detin functia de conducere votata in biserica. In timp se profetii atat in Vechiul, cat si in Noul Testament erau alesi si hirotoniti de Insusi Dumnezeu, prezbiterii si pastorii sunt alesi si hirotoniti de membrii bisericii conform indrumarilor specificate de Scriptura si sunt subordonati conducerii pline de autoritate a profetilor alesi ai lui Dumnezeu.

In istoria adventistilor de ziua a saptea, cea mai apropiata asemanare a conducerii Deborei este Ellen G. White. Desi nu a pretins niciodata ca ar fi un conducator al bisericii (Marturii pentru comunitate, vol. 8, pp. 236, 237) si nu a fost niciodata hirotonita de catre biserica, ea a exercitat o conducere plina de autoritate in virtutea rolului de mesager a lui Dumnezeu. Un numar de femei care au lucrat pentru biserica in perioada 1800-1900 au primit licente/autorizatii de pastor. Ellen White a fost singura femeie care merita sa i se acorde calitatea de pastor hirotonit (cuvantul „hirotonit” fiind omis uneori), desi ea nu a fost niciodata hirotonita si nu a indeplinit functiile unui pastor hirotonit. (Vezi dezbaterea lui William Fagal la intrebarea, „A fost hirotonita Ellen White?” in articolul sau „Ellen White si rolul femeilor in biserica,” disponibil pe Ellen G. White Estate.)

23. Pavel o lauda pe Fivi ca „sora noastra, care este diaconita (Sau: slujitoare.) [ diakonos ] a Bisericii din Chencrea;” si indeamna biserica „s-o ajutati in orice ar avea trebuinta de voi; caci si ea s-a aratat de ajutor multora si indeosebi mie.” Desi termenul diakonos poate desemna slujba de „diacon” (1 Timotei 3:8-13), descrierea lui Fivi ca „slujitoare” sau „diaconita” a bisericii nu trebuie confundata cu slujba de „diacon”. In Noul Testament termenul diakonos, ca si termenii inruditi diakonia si diakoneo, are un sens larg si un sens restrans. In sens larg transmite ideea de „pastorire” sau „slujire” adusa in favoarea bisericii; folosit astfel, orice face o persoana pentru inaintarea lucrarii bisericii este pastorire, iar cel care lucreaza in acest fel este un „pastor” sau „slujitor” (diakonos) al Domnului (Matei 20:26; 23:11; Marcu 9:35; 10:43; Ioan 12:26; Romani 13:4; 15:8; 1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 3:6; 6:4; 11:23; Galateni 2:17; Efeseni 3:7; 6:21; Coloseni 1:7, 23, 25; 4:7; 1 Timotei 4:6). In sens restrans, totusi, diakonos se refera la slujba de „diacon”, care printre altele, poate fi ocupata de cineva ca este „barbatul unei singure neveste” (1 Timotei 3:8-13; Filipeni 1:1). Deoarece Fivi era o „sora” (Romani 16:1), ea nu putea indeplini slujba barbateasca de „diacon”. Astfel, cand Pavel o descrie ca pe „o slujitoare [diakonos] a Bisericii”, el vorbeste despre lucrarea valoroasa a lui Fivi atat pentru membrii bisericii, cat si pentru sine.

24. Pavel ii descrie pe Andronic si Iunia ca „rudele mele si tovarasii mei de temnita, care sunt cu vaza intre apostoli. Ei au venit la Hristos mai inainte de mine chiar” (Romani 16:7). Desi exista ambiguitate in constructia greaca, „care sunt cu vaza intre apostoli”, nu exista nici un text in Noul Testament care sa sprijine ideea ca femeia Iunia amintita aici ar fi fost un apostol, nici ca Andronic, amintit in acelasi text, ar fi fost apostol. Intelegerea cea mai plauzibila si mai consistenta din punct de vedere biblic este ca amandoi, Andronic si Iunia, erau bine cunoscuti si apreciati de apostoli ca fiind convertiti la crestinism inaintea convertirii lui Pavel. (Vezi raspunsul la intrebarea #38 din John Piper si Wayne Grudem, „O privire de ansamblu asupra unor probleme importante: Intrebari si raspunsuri,” in Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice: un raspuns adus feminismului evanghelic, ed. John Piper si Wayne Grudem [Wheaton, Ill.: Crossway, 1991], pp. 79-81).

25. Lyman Coleman, Biserica apostolica primara (Boston: Gould, Kendall and Lincoln, 1844), p. 196.

26. Noul Testament foloseste cuvantul englez „pastor” o singura data, in Efeseni 4:11. Acelasi cuvant in greaca este tradus peste tot in Noul Testament cu „pastor” (care are grija de oi). Ca pastor, pastorul are grija si supravegheaza turma. Pentru a uza termenii zilelor noastre, in acest studiu am folosit frecvent cuvantul „pastor” ca un substitut pentru „episcop” sau „supraveghetor”. Cartea 1 Petru aduce toti termenii impreuna: pastor (care are grija de turma), batran (prezbiter) si episcop (supraveghetor). „Caci erati ca niste oi ratacite. Dar acum v-ati intors la Pastorul (poimen, pastor) si Episcopul (episkopos, supraveghetor) sufletelor voastre.” (1 Petru 2:25). „Sfatuiesc pe prezbiterii (presbuteros) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter… pastoriti (poimano, a conduca ca pastor) turma lui Dumnezeu, care este sub paza (episkopeo) voastra… Si cand Se va arata Pastorul cel mare (archipoimen), veti capata cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. (1 Peter 5:1-4). Prezbiterii sunt chemati a fi supraveghetori, lucrand ca pastori ai turmei. Desi astazi putem imparti responsabilitatile, aceste indatoriri apartin de fapt aceleiasi functii.

27. Vezi nr. 17 de sus.

28. De exemplu, in 1 Corinteni 14:28-30, oamenilor care aveau darul vorbirii in limbi li s-a spus sa nu vorbeasca in public atunci cand nu exista o persoana care sa talmaceasca, iar profetilor li s-a spus sa inceteze a mai profetiza daca altii au avut o descoperire. In concluzie, daca femeile au darul invatarii, administrarii sau evanghelizarii, Dumnezeu doreste ca ele sa exercite aceste daruri in limitele impuse de Scriptura.

29. Expresia greaca, „mias gunaikos andra”, inseamna in mod literal un „barbat [de parte masculina] al unei singure femei” sau „barbatul [de parte masculina] unei femei”. Cand este folosit cu privire la relatia de casatorie, poate fi tradus „sotul unei singure sotii” sau „barbatul unei singure femei”. Astfel, expresia cheama la „fidelitate monogama”. Un prezbiter trebuie sa fie „credincios/loial sotiei sale”. Pentru o analiza gramaticala mai amanuntita a acestui text, vezi Kenneth S. Wuest, Epistolele pastorale din Noul Testament in greaca pentru cititorii de limba engleza (Grand Rapids: Eerdmans, 1952), p. 53.

30. Noul Testament foloseste diferiti termeni pentru a transmite ideea de invatatura: (1) katecheo, de la care avem cuvantul „cateheza” si care inseamna „a spune despre ceva” (Fapte 21:21, 24) sau „a invata despre credinta” (Galateni 6:6; 1 Corinteni 14:19; Fapte 18:25; cf. Luca 1:4); (2) ektithemi inseamna a explica ceva altuia (Fapte 18:26; 28:23; 11:4); (3) dianoigo inseamna in mod literal „a deschide”, folosit in legatura cu explicarea si interpreatrea adevarului biblic (Luca 24:32; Fapte 17:3); si (4) didasko, folosit de Pavel in 1 Timotei 2:12 atunci cand le interzice femeilor sa „invete”. Spre deosebire de ceilalti termeni, didasko este un cuvant special folosit pentru invatarea care se bucura de autoritate. De exemplu, se refera la acel fel de invatare data de Hristos (Matei 7:28, 29; Marcu 1:22; 6:2), de Duhul Sfant (Ioan 14:26; 1 Ioan 2:27), de Ioan Botezatorul (Luca 3:12), de apostoli sau profeti (2 Tesalonceni 2:15; Fapte 5:25; 28:31; Efeseni 4:21; Coloseni 2:7; Marcu 6:3), de prezbiteri/pastori (Efeseni 4:11), de aceia care erau numiti „invatatori” (Luca 2:46; Fapte 13:1; 1 Corinteni 12:28, 29; Efeseni 4:11; Iacov 3:1; cf. Evrei 5:12), si (in sens negativ) celor care raspandeau invataturi false (Tit 1:11; Fapte 15:1; Romani 2:21; cf. Fapte 18:24-26). Sensul termenului didasko, ca invatare plina de autoritate, arunca putina lumina asupra naturii „invatarii” la care ne cheama Evanghelia (Matei 28:20; cf. Coloseni 3:16).

31. Pentru o discutie mai ampla asupra acestui subiect, vezi Robert L. Saucy, „Interdictia femeilor de a-i invata pe barbati: un studiu al sensului pe care-l implica si aplicatii contemporane”, Revista Societatii de Teologie Evanghelica 37/1 (martie 1994) :79-97.

32. Descrierea lui Pavel despre Hristos din Coloseni 1:15-18, ca „Cel Intai nascut din toata zidirea”, „Capul trupului, Biserica”, vrea sa spuna ca El are autoritate suprema. Stapanirea si autoritatea Lui sunt strans legate de starea Lui de „Intai nascut”. Faptul ca Pavel foloseste expresia „Intai nascut” pentru a exprima stapanirea si autoritatea lui Hristos sugereaza ca el a atasat aceeasi semnificatie crearii lui Adam „mai intai”. Daca asa stau lucrurile, aceasta indica faptul ca Pavel a vazut in intaietatea crearii lui Adam instituirea dreptului si responsabilitatii sale ca si cap al primei familii, al primei biserici. Aceasta explica de ce Adam este prezentat ca unul care a adus moartea in lume, si Hristos, al doilea Adam, Cel Care a adus viata (Romani 5:12-21).

33. Vezi Samuele Bacchiocchi, Legamantul casatoriei (Berrien Springs, Mich.: Biblical Perspectives), pp. 120-161.

34. Pentru relatia stransa dintre apostolii si prezbiterii din biserica Noului Testament, vezi articolul lui P. Gerard Damsteegt „Au abandonat adventistii modelul biblic de conducere?” din Samuel Koranteng-Pipim, Aici stam – O evaluare a noilor tendinte din biserica (Berrien Springs, Mich.: ADVENTISTS AFFIRM, 2005).

35. Unii incearca sa stearga principiul „ordinii de la Creatiune” pretinzand ca o astfel de gandire ar plasa animalele atat la conducerea barbatilor, cat si a femeilor, din moment ce animalele au fost create mai intai. In mod clar, pozitia lor este impotriva Bibliei, deoarece Pavel mentioneaza ordinea de la Creatiune ca fundament al sfatului sau. (1 Timotei 2:13). Insa acest argument cade si pentru ca nu ia in calcul elementul „intaiul nascut” al problemei. „Cand evreii acordau o responsabilitate speciala „intaiului nascut”, nici nu le-ar fi trecut prin minte ca aceasta responsabilitate ar putea fi anulata daca se intampla ca tatal sa aiba mai intai turme si apoi fii. Cu alte cuvinte, cand Moise a scris Geneza, el a stiut ca primii cititori nu ar accepta ca animalele si fiintele umane sa constituie candidati egali pentru responsabilitatea de „intai nascut”.” Vezi intrebarea #39 a lui John Piper si Wayne Grudem, „O privire de ansamblu asupra unor probleme importante: Intrebari si raspunsuri,” in John Piper si Wayne Grudem, ed., Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice: un raspuns adus feminismului evanghelic, [Wheaton, Ill.: Crossway, 1991], pp. 81).

36. Harold O.J. Brown, „Noul Testament impotriva lui insusi: 1 Timotei 2:9-15 si „spartura” din Galateni 3:28,” din Femei in biserica: o noua analiza a textului din 1 Timotei 2:9-15, p. 202. Pentru mai multe despre aceasta, vezi evaluarea lui Samuele Bacchiocchi cu privire la capitolul lui Davidson din Cercetati toate lucrurile.

37. De-a lungul secolelor, unii invatatori au justificat principiul conducerii cu argumente ca din greseala s-a acordat superioritate barbatului si inferioritate femeii. Richard Davidson rezuma aceste argumente: „(a) barbatul a fost creat mai intai si apoi femeia ([Genesis] 2:7, 22), iar primul este superior si cel din urma este supus sau inferior; (b) femeia a fost creata de dragul barbatului – pentru a-i fi un „ajutor” sau un sprijin care sa-i alunge singuratatea (vv. 21, 22), ceea ce implica o pozitie derivata si subordonata; (d) femeia a fost creata din coasta barbatului (vv. 21, 22), ceea ce arata dependenta de el pe viata; si (e) barbatul i-a dat femeii un nume (v. 23), ceea ce indica putere si autoritate asupra ei” (Richard M. Davidson, „Teologia sexualitatii de la inceput: Geneza 1-2,” Studii de la Seminar Universitatea Andrews 26/1 [1988] :14).

38. „Dumnezeu avea o biserica atunci cand Adam, Eva si Abel au acceptat si au salutat cu bucurie vestea buna ca Isus este Mantuitorul lor. Ei au inteles la fel de bine ca noi astazi fagaduinta prezentei lui Dumnezeu cu ei. De fiecare data cand Enoh gasea unul sau doi care erau doritori sa auda mesajul pe care il avea pentru ei, Isus li se alatura in inchinarea lor fata de Dumnezeu. In zilele lui Enoh erau cativa printre locuitorii pamantului care au crezut. Domnul nu i-a lasat niciodata singuri pe putinii Sai credinciosi, nici nu a lasat lumea fara un mesager” (Ellen G. White, The Upward Look, p. 228).

39. Pentru expresiile variate folosite in Biblie care se refera la biserica ca fiind familia lui Dumnezeu, vedeti Vern Poythress, „Biserica ca familie: de ce conducerea barbatului in familie cere/impune conducerea barbatului in biserica”, in Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice: un raspuns adus feminismului evanghelic, ed. John Piper si Wayne Grudem [Wheaton, Ill.: Crossway, 1991], pp. 233-236.

40. Hrisostom (a.d. 347-407), Predica XX despre Efeseni, citat de Stephen B. Clark, Barbati si femei in Hristos (Ann Arbor: Servant Books, 1980), p. 134.

41. Samuele Bacchiocchi, “Conducere, supunere si egalitate in Scriptura,” in Cercetati toate lucrurile, p. 105.

42. Pentru mai multe despre aceasta, vedeti C. Raymond Holmes, Varful aisbergului: autoritatea biblica, interpretarea biblica si hirotonirea femeilor in lucrare (Wakefield, Mich.: Adventists Affirm and Pointer Publications, 1994), pp. 87-155.

43. Donald G. Bloesch, Este Biblia Sexista? Dincolo de feminism si patriarhism (Westchester, Ill.: Crossway 1982), p. 56.

www.adventistaffirm.org
______________________________

SUSTINE BIBLIA HIROTONIREA FEMEILOR…? Partea 3

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

Sustine Biblia hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori? Partea 3

Obstacole biblice si teologice impotriva hirotonirii femeilor 45

Discutia noastra de pana acum ne conduce la concluzia ca invatatura Bibliei despre conducere este valabila si astazi – asa cum a fost ea inca de la Creatiune. Aceasta intelegere explica intr-un mod clar absenta unui precedent de hirotonire a femeilor, nu doar ca preoti in Vechiul Testament, dar si ca apostoli si prezbiteri/pastori in Noul Testament. Principiul conducerii, si nu o adaptare la cultura, este fundamentul pentru interdictia data femeilor de a „nu se ridica mai presus de barbati” (1 Timotei 2:11-15; 3:2; Tit 1:6; 1 Corinteni 14:34, 35).

In aceasta sectiune, vom examina anumite probleme care ridica piedici hirotonirii femeilor. Include Biblia genul ca o calitate a liderilor bisericii? Care sunt textele biblice cheie care nasc aceasta intrebare si ce inseamna ele? Cand aceste probleme sunt clare, trebuie sa ne punem alte doua intrebari care adesea sunt ridicate: A fost porunca Bibliei in legatura cu aceasta tema modelata de cultura acelor timpuri (si de aceea nu se aplica in afara acelei culturi)? si, Tace Biblia la intrebarea despre hirotonirea femeilor?

Calitati pentru a indeplini slujba de apostol si prezbiter/pastor

Noul Testament invata ca atat slujba de apostol, cat si cea de prezbiter/pastor nu trebuie ocupate de fiinte umane indiferent de gen, ci doar de barbati. In discutia despre calitatile pentru a fi apostoli sau prezbiteri/pastori, scriitorii Noului Testament spun foarte clar ca intr-o astfel de slujba trebuie sa stea un barbat, nu o femeie. Daca ei ar fi crezut ca orice persoana este calificata, indiferent de gen, ei ar fi folosit termenul generic anthropos, un termen care se refera la fiinte umane, barbati sau femei, fara a tine cont de gen. In schimb, ei folosesc termenul specific aner/andros, un termen care desemneaza o persoana de parte barbateasca diferit de femeie (vezi Fapte 8:12; 1 Timotei 2:12), o persoana care poate fi numita sot (vezi Matei 1:16; Ioan 4:16; Romani 7:2; Tit 1:6).

Inlocuirea unuia din cei doisprezece. Cartea Faptele apostolilorconsemneaza ca, putin mai devreme de revarsarea Duhului Sfant, cei 120 de ucenici barbati si femei care erau adunati in camera de sus cautau calauzire pentru a-l inlocui pe Iuda. Foarte semnificativ, ei au cautat mai intai calauzire biblica daca trebuie sa umple locul liber (Fapte 1:14-20). Atat cei 120, cat si Luca, scriitorul cartii Faptele apostolilor, intelegeau apostolatul ca pe o slujba de supraveghere; termenul grecesc folosit in Fapte 1:20, tradus cu “episcopat”(KJV), “slujba”(RSV) sau “conducere”(NIV), esteepiskopos, tocmai cuvantul pe care Pavel il foloseste ca sa descrie slujba de prezbiter/pastor (1 Timotei 3:1, 2; Fapte 20:28; cf. Fapte 20:17; Tit 1:5-7; 1 Petru 5:1-3 pentru termenul asemanator presbuteros ). Observati calitatile in alegerea lui Matias ca apostol in locul lui Iuda: „Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au insotit in toata vremea in care a trait Domnul Isus intre noi, cu incepere de la botezul lui Ioan pana in ziua cand S-a inaltat El de la noi, sa fie randuit, unul care sa ne insoteasca drept martor al invierii Lui. [Dupa ce i-au propus pe Barabas si Matia, cei 120 s-au rugat,] „,Doamne, Tu, care cunosti inimile tuturor oamenilor, arata-ne pe care din acesti doi l-ai ales, ca sa ia loc in slujba si apostolia aceasta, din care a cazut Iuda, ca sa mearga la locul lui.” (Fapte 1:21-25).

De ce cei 120 de barbati si femei din camera de sus au numit doi barbati si nicio femeie intre candidatii din care sa selecteze un apostol pentru a fi adaugat celor unsprezece? Oare nu erau acolo femei calificate „ce ne-au insotit in toata vremea in care a trait Domnul Isus intre noi, cu incepere de la botezul lui Ioan pana in ziua cand S-a inaltat El de la noi”? Oare nu se afla acolo nicio femeie cu o „inima” placuta inaintea lui Dumnezeu „ca sa ia loc in slujba aceasta”?Foarte putin probabil. Cu siguranta, printre cei 120 de ucenici erau femei capabile, de vreme ce toti – barbati si femei – au fost umpluti cu Duhul Sfant in Ziua Cincizecimii (Fapte 2).

Lipsa unei femei care sa candideze nu este o intamplare, conform textului. Motivul pentru care femeile erau excluse din randul candidatilor pentru apostolat, desi unele dintre ele indubitabil indeplineau cerintele stabilite in versetele 21 si 22, este foarte clar oferit in versetul 21: „Trebuie deci ca sa alegem unul dintre barbatii [ andron, from aner ] care ne-au insotit.” (trad. in engleza, in limba romana „dintre cei”). Conform Scripturii, cei 120 de ucenici barbati si femei ai lui Hristos (inclusiv Maria, mama lui Isus) au inteles ca supravegherea ( episkopos, v. 20) functia de apostol poate fi exercitata doar de un barbat ( aner ), nu de o femeie.

Aceasta decizie a celor 120 se conforma cu principiul conducerii de dinainte de caderea in pacat, care desemna rolul de conducator barbatilor. Era de asemenea in armonie cu exemplul lui Isus Hristos Care, dupa o lunga noapte de rugaciune, a ales doisprezece barbati ucenici (Luca 6:12-16). Ucenicii din camera de sus „staruiau cu un cuget” (Fapte 1:14; 2:1) in alegerea lor de a inlocui un barbat, iar Hristos Cel inviat le-a rasplatit unitatea si credinciosia fata de Scriptura turnand peste ei Duhul Sau in Ziua Cincizecimii (Fapte 2:1-4).

Alegerea unui prezbiter/pastor. In actiunea celor 120 de ucenici de a alege un ucenic inlocuitor, gasim recomandarea pentru o lucrare plina de Duhul Sfant: unitate, rugaciune si fidelitate fata de calauzirea Scripturii. Acest ultim punct a fost reiterat cand apostolul Pavel a instruit ca un prezbiter trebuie sa intruneasca anumite calitati (1 Timotei 3:1-6; Tit 1:5-9). Printre acestea, un prezbiter/episcop „trebuie sa fie… barbatul (aner/andros) unei singure femei” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6). 46

Cu alte cuvinte, prezbiterul sau pastorul trebuie sa fie un barbat, nu o femeie. O alta cerinta suplimentara subliniaza aceasta: prezbiterul trebuie sa fie capabil sa-si exercite conducerea spirituala in familia lui. El este cel care trebuie „sa-si chiverniseasca bine casa” (1 Timotei 3:4, 5; Tit 1:6). 47

Cand aceasta calitate pentru functia de prezbiter sau pastor este inteleasa in lumina principiului de conducere de dinainte de caderea in pacat si cand luam in considerare exemplul lui Isus Insusi de hirotonire a celor doisprezece ucenici, precum si pe acela al celor 120 care l-au numit pe Matia ca apostol in locul lui Iuda, este clar ca recomandarea lui Pavel ca un prezbiter trebuie sa fie un barbat (aner) nu este arbitrara.

Pana cand nu se va demonstra ca aceasta calitate a prezbiterului de a fi „barbatul unei singure femei” nu mai are valabilitate, femeile nu vor putea fi hirotonite ca prezbiteri sau pastori ai bisericii. In lumina celorlalte doua declaratii ale apostolului Pavel din Timotei 2:11-15 si 1 Corinteni 14:34, a arata ca aceasta calitate nu mai are valabilitate nu va fi usor pentru sustinatorii hirotonirii femeilor. Catre aceste texte biblice cruciale ne vom indrepta atentia.

Texte biblice cruciale: 1 Timotei 2:11-14; 1 Corinteni 14:34, 35

Textele cheie care leaga principiul conducerii cu invatarea plina de autoritate a prezbiterilor si pastorilor sunt Timotei 2:11-14 si 1 Corinteni 14:34, 35. Sunt aceste texte conditionate cultural, valabile doar pentru vremea si locul lui Pavel (situatia locala din Efes si Corint), asa cum sugereaza unii sustinatori ai hirotonirii femeilor?

1 Timotei 2:11-14. Un text central in dezbaterea despre hirotonirea femeilor este 1 Timotei 2:11-14: 48

„Femeia sa invete in tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere. Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva. Si nu Adam a fost amagit; ci femeia, fiind amagita, s-a facut vinovata de calcarea poruncii.”

Dupa cum am aratat intr-o sectiune anterioara acestui capitol, problema de fata nu este a reduce femeia la tacere. Cu toate acestea, deoarece Pavel plaseaza cateva restrictii pentru femei in acest pasaj, sustinatorii radicali ai hirotonirii femeilor argumenteaza ca Pavel nu ar fi putut scrie un astfel de text deoarece, chipurile, s-ar contrazice cu declaratia din Galateni 3:28, 49 sau daca el este cel care a scris textul, era propria sa parere. Dupa cum am mentionat mai devreme, aceasta este pozitia cartii adventiste feminist liberale Masa de bun venit.

Adventistii care cred in Biblie resping interpretarile liberale, afirmand in schimb ca declaratia lui Pavel „Va indemn…” nu exprima o parere personala, ci mai degraba o gandire inspirata de puterea divina (cf. Romani 12:1; 1 Corinteni 7:25). Oricum, procuparea noastra este daca 1 Timotei 2:11-14 are valabilitate permanenta pentru conducerea bisericii crestine.

Spre deosebire de feministii liberali (ca cei din Masa de bun venit), sustinatorii „feminismului evanghelic” ai hirotonirii femeilor (de exemplu, unii autori ai cartii Femei in lucrare de la Universitatea Andrews) sugereaza fie (1) ca declaratia lui Pavel este conditionata cultural, fiind valabila doar pentru timpul si locul lui, sau (2) daca inca mai este valabila si astazi, ea se aplica relatiei dintre sot si sotie, nu relatiei barbat-femeie din biserica. Amandoua aceste obiectii se inseala in privinta a ceea ce spune textul de fapt.

Mai intai, Pavel nu ofera factori culturali sau sociologici din Efes sau din timpul Noului Testament ca motiv pentru care interzice femeilor exersarea rolului de invatare plina de autoritate. Invatatii s-au aventurat in mii de speculatii contradictorii cu privire la „motivul real” din spatele declaratiei lui Pavel. 50 Oricat de interesante ar fi unele dintre ele, aceste speculatii reflecta indarjirea invatatilor de a accepta motivul explicit pe care il ofera chiar Pavel in text.

Oricare ar fi fost situatia culturala sau sociologica din Efes – gnosticism, vrajitorie, inchinarea la zeita Diana (Artemis), misticism, feminism, etc. 51 – apostolul Pavel foloseste un motiv teologic pentru a cauta sa rezolve problema speciala care a prilejuit declaratia sa. Motivul lui declarat a fost, „Caci intai a fost intocmit Adam, si apoi Eva. Si nu Adam a fost amagit; ci femeia, fiind amagita, s-a facut vinovata de calcarea poruncii.”

Pavel arata in urma spre porunca conducerii de dinainte de caderea in pacat. Apeland la planul divin de la Creatiune ca motivatie pentru care femeia nu trebuie sa se ridice deasupra barbatului, apostolul inlatura orice sugestie ca indemnul lui din 1 Timotei 2:11-14 ar fi conditionat cultural sau limitat in timp.

Al doilea argument al sustinatorilor „feminismului evanghelic” pro-hirotonire femei, ca interdictia se aplica doar casatoriei si nu mediului bisericesc, trece cu vederea acelasi context al pasajului care se ocupa nu doar de relatia dintre barbati si femei in familie, ci include si biserica. Pavel a stabilit scopul pentru care scrie epistola: „Iti scriu aceste lucruri cu nadejde ca voi veni in curand la tine. Dar daca voi zabovi, sa stii cum trebuie sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului.” (1 Timotei 3:14, 15; cf. 1 Corinteni 11:3-16).

In mod semnificativ, contextul din 1 Timotei 2:11-14 nu este o discutie despre soti si sotii, ci despre barbati (Greek aner) si femei (Greek gune), casatoriti sau nu. 52 Contextul apropiat pentru pasaj se gaseste in versetele 8-10, care da instructiuni cu privire la imbracamintea si podoaba crestina. Pentru a nega ca versetele 11-15 se aplica bisericii, ar trebui sa limitam instructiunile cu privire la imbracaminte si podoabe doar mediului familial, o opinie pe care orice adventist de ziua a saptea care crede in Biblie nu ar putea sa o sustina.

Mai mult, pasajul imediat urmator versetelor 11-15 (1 Timotei 3:1-7, care descrie calitatile unui prezbiter/pastor) arata clar ca Pavel s-a adresat bisericii. Astfel, contextul mai larg nu doar ca stabileste principiul conducerii, dar il si aplica mediului bisericii (3:14, 15) – nu doar bisericii locale din Efes, ci intregii biserici crestine. 53

Pavel isi fudamenteaza interdictia cu privire la femei chiar pe Scriptura, aratand spre exemplu ca problemele teologice trebuie clarificate prin Cuvantul scris a lui Dumnezeu, sursa de autoritate fundamentala a crestinului. De asemenea, este semnificativ ca Pavel da aceasta porunca in contextul problemelor bisericii, aratand ca interdictia lui ca femeile „sa nu invete, nici sa se ridice mai sus de barbat” trece dincolo de camin.

Pentru ca biserica sa aprobe hirotonirea femeilor in lucrarea Evangheliei, sustinatorii vor trebui sa demonstreze din Scriptura ca Pavel a gresit prin invatatura lui ca rolul de conducere al barbatului a fost stabilit la Creatiune si reiterat dupa caderea in pacat (1 Timotei 2:11-15). De asemenea, ei vor trebui sa justifice din Biblie pe ce se bazeaza atunci cand limiteaza principiul conducerii doar la mediul familial sau casatorie, cand contextul nu spune asa.

1 Corinteni 14:34, 35. Un alt text cheie in dezbaterea despre hirotonirea femeilor este 1 Corinteni 14:34, 35:

„Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice si Legea. Daca voiesc sa capete invatatura asupra unui lucru, sa intrebe pe barbatii lor acasa; caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca in Biserica.”54

Cum am amintit mai devreme, porunca lui Pavel ca femeile „sa taca” in biserica nu inseamna ca femeile nu se pot ruga, prooroci, predica, evangheliza sau invata in biserica. Pentru ca in aceeasi scrisoare catre Corinteni in care Pavel spune femeilor sa taca, el spune ca femeile se pot ruga si prooroci, daca sunt imbracate adecvat (1 Corinteni11:2-16). De asemenea, indemnul ca femeile ar trebui „sa taca in adunari”, la fel ca si porunca din acelasi capitol ca cei ce vorbesc in limbi dar nu este prezent un translator trebuie „sa taca in adunari” (1 Corinteni 14:28), sugereaza ca Pavel vrea ca femeile sa-si dezvolte darul de a „vorbi”, insa in anumite conditii.

Asadar, preocuparea noastra cu privire la acest pasaj este daca 1 Corinteni 14:34 are valabilitate permanenta pentru conducerea bisericii crestine. Asa cum fac si cu 1 Timotei 2:11-14, sustinatorii „moderati” sau „progresivi” ai hirotonirii femeilor vor sa lase textul din 1 Corinteni 14:34 in seama culturii si timpului lui Pavel. Ei interpreteaza „Legea” din acest pasaj ca o referire la „datina evreilor”.

Doua raspunsuri scurte pot fi date. Mai intai, daca „Legea” ar face referire la „datina evreilor”, cum s-ar putea aplica un astfel de obicei bisericii din Corint, care fara indoiala avea convertiti dintre neamuri? Cum era posibil ca o astfel de porunca „evreiasca” sa fie data „in adunari”, inclusiv in bisericile ne-evreiesti?Astfel de intrebari ar putea fi inca ridicate daca cineva ar argumenta ca „Legea” este o „lege civila din Corint”, deoarece cum ar fi posibil ca o lege civila din Corint sa fie data crestinilor „din toate bisericile” care nu erau din Corint? 55

Nu ar fi mult mai logic din punct de vedere biblic sa intelegem „Legea” ca o referire la planul divin al diferentierii rolurilor stabilit la Creatiune (vezi 1 Corinteni 11:3, 8, 9; 1 Timotei 2:13)? De fapt, intr-un verset de mai inainte (1 Corinteni 14:21) Pavel foloseste termenul „Legea” cu referire la Scipturile Vechiului Testament, sugerand faptul ca atunci cand vede „Legea” in versetul 34, el are in minte principiul conducerii de dinainte de cadere consemnat in Vechiul Testament (Geneza 2:20 u.p.-24). Acest principiu sau „Legea” o aplica apostolul acum femeilor (inclusiv a celor maritate [v. 35]) „in adunari”.

In al doilea rand, in interdictia lui Pavel ca femeile sa taca, expresia cheie „sa fie supuse” arata ca felul de vorbire pe care Pavel il interzice este cel care implica nesupunere, adica, cel care constituie o exercitare inadecvata a autoritatii ca femei sau sotii. Astfel, 1 Corinteni 14:34, 35, ca si 1 Timotei 2:11-14, interzice femeilor exersarea functiilor de invatare plina de autoritate incredintata liderilor bisericii. Aceasta explica de ce Pavel limiteaza rolul de invatare si conducere al prezbiterilor sau pastorilor barbatilor (aner, 1 Timotei 3:2; Tit 1:6).

In mod semnificativ, Pavel isi sustine interdictia cu privire la femei pe baza Scripturii („Legea”, 1 Corinteni 14:34; cf. 14:21) si nu pe bariere socioculturale; aceasta este in armonie cu viziunea ca Biblia trebuie sa ramana mereu autoritatea fundamentala in ceea ce priveste credinta si practica. De semenea, merita notat faptul ca porunca a fost data pentru a conduce purtarea femeii, fie la biserica, fie acasa (1 Corinteni 14:33-37). Pavel a vazut o legatura intre modelul de autoritate din biserica si cel din familie.

Pentru ca biserica sa aprobe hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori, sustinatorii ei trebuie sa arate ca interdictia lui Pavel (din 1 Corinteni 14:34, 35), ca femeile sa nu exercite functia de a invata cu autoritate, nu se bazeaza din punct de vedere teologic pe planul divin a lui Dumnezeu, ci mai degraba pe fundamente socioculturale.

Pentru a rezuma discutia noastra din aceasta sectiune, care subliniaza impedimentele biblice si teologice impotriva hirotonirii femeilor, ar trebui sa nu ne multumim cu argumentul ca Biblia tace la intrebarea despre hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori. Dupa cum am aratat, Biblia nu tace in problema hirotonirii femeilor in roluri de conducere a bisericii. Lipsa unui precedent biblic, precum si prezenta unor interdictii clare impotriva practicii din Scriptura, vorbesc cu tarie impotriva asa zisului argument al tacerii. Singura tacere a Scripturii cu privire la acest subiect este acelasi tip de tacere care ii intampina pe cei care cauta in zadar in Biblie o justificare pentru pazirea duminicii.

Concluzie

Aceasta discutie despre pasajele biblice cheie care guverneaza relatia barbat-femeie a scos in evidenta cateva piedici teologice si biblice majore impotriva hirotonirii femeilor ca prezbiteri si pastori. Pe langa lipsa unui precedent biblic pentru hirotonirea femeilor in roluri de conducere ca preot, apostol, prezbiter si pastor in biserica lui Dumnezeu, texte specifice din Scriptura sunt clare in interzicerea femeilor „sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat” (1 Timotei 2:11, 12; cf. 1 Corinteni 14:34), si limiteaza functiile de prezbiter si pastor barbatilor (1 Timotei 3:2; Tit 1:6). Aceste interdictii nu se refera la situatii culturale specifice Efesului si Corintului, ci intregii biserici crestine; ele nu trebuie explicate ca „adaptari ale lui Dumnezeu la natura pacatoasa a omului”, ci mai degraba ca porunca lui Dumnezeu de la Creatiune, dinainte de caderea in pacat pentru intreaga omenire. 56

Pana cand se va demonstra altfel, dezbaterea noastra despre textele biblice cruciale in ce priveste relatia barbat-femeie in familie si biserica ne face sa concluzionam impreuna cu invatatul britanic evanghelic John Stott ca

„toate incercarile de a scapa de invatatura lui Pavel despre conducere (argumentand ca se inseala, ca este o confuzie, ca este vorba despre o limitare culturala sau specific culturala) se vor dovedi fara succes. Ea isi are radacina in descoperirea divina, nu intr-o parere omeneasca, si in Creatiunea divina, nu in cultura umana. In esenta, deci, trebuie respectata ca avand autoritate permanenta si universala.” 57

Biblia nu tace in problema hirotonirii femeilor. Ea invata clar ca barbatii si femeile sunt egali inaintea lui Dumnezeu ca fiinte create, ca pacatosi care au nevoie de salvare prin Hristos si ca oameni care au acelasi destin. Biblia este la fel de categorica si in sustinerea diferentierii rolurilor intre barbati si femei. In cadrul relatiei complementare de egalitate dintre barbati si femei, rolul de conducator al barbatului ii cere acestuia sa fie un conducator/supraveghetor spiritual asemenea lui Hristos atat in familie, cat si in biserica, in timp ce rolul corespunzator femeii o cheama pe aceasta sa-l sustina/sprijine cu bucurie si cu noblete in functia lui de conducator. Aceasta randuire nu este un indicator al superioritatii unuia asupra altuia. „Cand a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intentionat ca aceasta sa nu-i fie nici inferioara, nici superioara barbatului, ci sa-i fie egala in toate lucrurile.” (Marturii pentru comunitate, vol. 3, p. 484).

Principiul conducerii nu a fost un rezultat al pacatului, ci a fost instituit la Creatiune, reiterat la caderea in pacat si poate fi cu adevarat realizat doar „in Domnul”. Ca parte a ordinii Creatiunii, este valabil si astazi. Instructiunile lui Pavel arata ca principiul se aplica si bisericii, nu numai familiei. Noul Testament arata in mod consecvent ca cei alesi in roluri de conducere in biserica trebuie sa fie barbati. Textele biblice din scrierile lui Pavel care vorbesc cel mai direct in aceasta problema aduc un argument teologic interdictiei, aratand spre Creatiune si „Lege”.

In lumina acestor lucruri, desi nu foloseste nicaieri expresia „hirotonirea femeilor”, Biblia este departe de a ramane tacuta in aceasta problema, oferind invataturi clare in ceea ce priveste conducerea bisericii: Doar barbatii calificati pot servi in roluri de conducere ca prezbiteri sau pastori. Asadar, ideea de „femei prezbiteri”, „femei pastori” si „femei clerici” nu numai ca este straina de crestinismul biblic, ci constituie un oximoron – o contradictie de termeni (ca, de exemplu, un „ateu crestin” sau „un barbat insarcinat”).

Daca concluziile noastre sunt adevarate, atunci orice incercare de a ignora sau chiar de a rasturna acest plan divin va conduce in final la o soarta asemanatoare primilor nostri parinti cand i-au cedat lui Satana in aceeasi ispita:

„Eva fusese in mod desavarsit fericita langa sotul ei, in gradina Edenului; dar, asemenea nelinistitelor Eve moderne, ei ii placea sa creada in speranta patrunderii intr-o sfera mai inalta decat aceea pe care i-o hotarase Dumnezeu. In incercarea de a se ridica mai presus de pozitia sa initiala, ea a cazut cu mult mai jos decat aceasta. Un rezultat asemanator va fi partea tuturor acelora care nu sunt binevoitoare sa-si implineasca cu bucurie indatoririle vietii in armonie cu planul lui Dumnezeu. In eforturile lor de a ajunge la pozitii pentru care El nu le-a randuit, multe lasa vacante locurile in care puteau fi o binecuvantare. In dorinta lor pentru o sfera mai inalta, multe sacrifica adevarata demnitate feminina, cum si nobletea caracterului si lasa nefacuta chiar lucrarea pe care Cerul le-a dat s-o faca.” (Patriarhi si Profeti , p. 59.)

Aceasta declaratie nu condamna aspiratiile femeilor pentru autoperfectionare sau pentru o viata mai buna. Ci mai degraba, ne cheama pe toti sa cautam sa traim conform planului lui Dumnezeu.

_______________

Note finale

45. Adaptat dupa lucrarea mea Cercetati Scripturile, pp. 56-69.

46. Cuvantul aner (tradus „barbat” in lb. engleza [si in limba romana, n.tr]) inseamna partea barbateasca a rasei umane. Prin urmare, expresia greaca, mias [unei singure] gunaikos [femei] andra [barbat], tradusa in mod literal „barbatul unei singure femei” inseamna „partea barbateasca a unei singure femei”. Cand este folosit in relatia de casatorie poate fi tradus „sotul unei singure sotii” sau „sot doar al unei sotii”. Deoarece in acest pasaj cuvintele „barbat” si „femeie” nu au articol hotarat, constructia din limba greaca accentueaza caracterul sau trasatura caracteristica. Astfel „cineva ar putea traduce “un sot casatorit cu o singura sotie” sau “un barbat cu o singura femeie”… De vreme ce constructia din limba greaca accentueaza trasatura caracteristica, episcopul ar trebui sa fie un barbat care iubeste doar o singura femeie ca sotie a lui.” (Vezi Kenneth S. Wuest, Epistolele pastorale din Noul Testament in greaca pentru cititorul de limba engleza [Grand Rapids: Eerdmans, 1952], p. 53.) De asemenea, deoarece cuvantul „singure” (mias) este asezat la inceputul expresiei din greaca, el vrea sa accentueze aceasta relatie de monogamie. Astfel, expresia „barbatul unei singure femei” cheama la fidelitate monogama – adica, un prezbiter trebuie sa fie „loial unicei sale sotii”. Pentru un rezumat excelent ale diverselor interpretari ale acestui text, vezi Ronald A.G. du Preez, Poligamia in Biblie cu implicatii in misiologia adventistilor de ziua a saptea (dizertatie pentru titlul de doctor in teologie, Andrews University, 1993), pp. 266-277.Unii s-au intrebat daca invatatura lui Pavel presupune ca un prezbiter sau pastor sa fie casatorit. Cel mai probabil cei mai multi lideri ai bisericii erau casatoriti, doua versete biblice sugereaza ca mariajul nu era o cerinta inflexibila. Mai intai, este posibil ca Pavel sa fi fost casatorit inainte de convertire, de vreme ce a devenit un membru de cinste al sinedriului dupa moartea lui Stefan si era inca un tanar (vezi Ellen G. White, Spiritul profetiei, vol. 3, p. 300, in Istoria mantuirii, p. 267, impreuna cu Educatie, p. 64), functie care cerea tuturor membrilor ei sa fie inaintati in varsta, desi nu prea batrani, si sa aiba copii (ibid., Hristos Lumina lumii, p. 133); cu toate acestea se pare ca apostolul Pavel insusi nu a fost casatorit in timpul lucrarii sale de raspandire a crestinismului (vezi 1 Corinteni 7:7, 8). In al doilea rand, el recomanda celibatul celor care il pot accepta, astfel ca ei se ingrijesc „de lucrurile Domnului, cum ar putea sa placa Domnului.” (v. 32; vezi vv. 25-35). Aceste considerente conduc la ideea ca putem intelege 1 Timotei 3:2 ca referindu-se la „barbatul unei singure femei”, cineva care, daca este casatorit, este credincios singurei lui sotii.

47. Efortul unora de a vedea „femeile in varsta” (presbutidas) din Tit 2:3 ca referindu-se la femei prezbiteri este nefondat din doua motive. Mai intai, cuvantul folosit pentru prezbiter este presbuteros (Fapte 11:30; 14:23; 15:2, 4, 6, 22, 23; 16:4; 20:17; 21:18; 1 Timotei 5:17, 19; Tit 1:5; Iacov 5:14; 1 Petru 5:1, 5); cuvantul se refera la barbati in varsta, dar si la cei care au functia de prezbiter. Daca Pavel ar fi intentionat sa vorbeasca despre „femei prezbiteri” el ar fi putut folosi cu usurinta forma feminina corespunzatoare, presbutera, desi nicio functie de „femeie prezbiter” nu este atestata. In al doilea rand, contextul din Tit 2 arata clar ca Pavel nu se adreseaza acelora care detin functia de prezbiter, ci mai degraba diferitelor grupuri de oameni din biserica: „femeile in varsta” (v. 2, presbutas, pluralul de la presbutes, nu de la presbuteros ), „femeile in varsta” (v. 3), „femeile mai tinere” (vv. 4, 5), „tineri ” (v. 6), si „robi” (v. 9). Deoarece s-a adresat „barbatilor in varsta” in versetul 2 (cf. Luca 1:18; Filimon 9), Pavel foloseste un cuvant legat de acesta, presbutidas, in versetul 3 pentru „femeile in varsta”, aratand foarte clar ca vorbeste despre femeile in varsta si nu despre „femei prezbiteri”. Asadar reinterpretarea nu este valabila. Singurul fel de prezbiter pe care apostolul Pavel il recunoaste este persoana care, printre altele, este „barbatul unei singure femei” (Tit 1:6; 1 Timotei 3:2). Astfel ideea unei „femei prezbiter” este un oximoron.

48. Despre diferitele metode ale interpretarii date acestui pasaj si aplicatiile lor pentru adventistii de ziua a saptea, vezi Gerhard F. Hasel, „Autoritatea Bibliei si interpretarea feminista”," Adventistii cred 3/2 (toamna 1989) :12-23.

49. Vezi discutia mea despre Galateni 3:28 in capitolul 43 cu titlul, „’Noua lumina’ a feminismului cu privire la Galateni 3:28."

50. Chiar daca epistola lui Timotei ne instiinteaza despre invatatura falsa din biserica din Efes, Pavel nu ne ofera prea multe detalii cu privire la natura specifica a invataturii false. Unii se angajau in teologii speculative bazate pe „basme si insirari de neamuri fara sfarsit” si creau confuzie (1 Timotei 1:3-7; 6:3-5; cf. 2 Timotei 2:14, 16, 17, 23, 24; Tit 1:10; 3:9-11); alti invatatori falsi accentuau ascetismul – de exemplu, abtinerea de la anumite mancaruri, celibatul, etc. (1 Timotei 4:1-3, 8); unii au convins femeile sa ii urmeze in doctrinele lor false (1 Timotei 5:15; 2 Timotei 3:6, 7), inclusiv uzurparea rolului barbatilor (1 Timotei 2:11-15). Dincolo de acest tablou general al doctrinelor false care sunt raspandite in biserica, invatatii au incercat sa reconstruiasca ceea ce cred ei ca a prilejuit scrierile lui Pavel. Crestinii ar trebui sa fie precauti in acceptarea unor astfel de ipoteze, oricat de inspirate ar parea. In textul in discutie, apostolul Pavel expune foarte clar motivul pentru care le interzice femeilor sa se ridice deasupra barbatului (vezi 1 Timotei 2:13, 14).

51. Pentru incercarea de a stabili cadrul din 1 Timotei 2:11-15, vezi Sharon Marie Hodgin Gritz, Un studiu despre 1 Timotei 2:9-15 in lumina mediului religios si cultural al primului secol (disertatie doctorat, Seminarul Teologic Baptist Southwestern, 1986). Unii autori ai cartii pro-hirotonire Femei in lucrare si-au construit speculatiile pornind de la aceasta lucrare. Vezi raspunsul meu in Oare trebuie sa tacem?, pp. 216-221.

52. Cuvintele din greaca folosite, aner si gune, se refera la barbati si respectiv, femei. Cand sunt folosite cu privire la relatia de casatorie, ele trebuie traduse ca „sot” si „sotie” (cf. 1 Petru 3:5, 6 si Efeseni 5:22-24). Contextul din 1 Timotei 2:11-15 este biserica, sugerand ca Pavel nu vorbea doar sotilor si sotiilor din cadrul institutiei casatoriei, ci si barbatilor si femeilor din biserica, casatoriti sau nu (vezi un exemplu asemanator in 1 Corinteni 14:34, 35).

53. In mod clar instructiunile date in 1 Timotei nu sunt date doar pentru biserica locala din Efes, ci pentru intreaga biserica crestina. Natura temelor discutate in carte demonstreaza aceasta. De la primul pana la ultimul capitol, Pavel abordeaza teme precum corecta folosire a legii in formarea caracterului, lucrarea lui Hristos (capitolul 1), rugaciuni pentru conducatori si feluri de inchinare pentru barbati si femei (capitolul 2), calitatile conducatorilor bisericii si sugestii practice pentru lucrarea de pastoratie (capitolele 3 si 4), si cum Timotei, si astfel toti liderii trebuie sa relationeze cu membrii batrani si tineri, cu vaduvele, cu prezbiterii alesi, cu invatatorii falsi si cu cei care au bogatii materiale (capitolele 5 si 6). In lumina acestor lucruri, este ilogic sa limitam 1 Timotei la situatia locala din Efes, si astfel, sa argumentam ca interdictia din 2:11-15 este o aplicatie temporara sau locala.

54. Pentru critica mai multor interpretari ale acestui texet, vezi D.A. Carson, „’Sa taca in biserica’: despre rolul femeilor in 1 Corinteni 14:33 u.p.-36,” in Recastigarea barbatiei si feminitatii biblice, pp. 140-153.

55. Vezi 1 Corinteni 14:33 u.p., pe care cele mai multe traduceri il leaga cu v. 34.

56. De aceea, respingem sugestia ca in 1 Corinteni 14:34 si 1 Timotei 2:11, 12 Dumnezeu Se adapteaza naturii pacatoase a omului, mai specific situatiei culturale din Corint si Efes (e.g., vezi Andrew Bates [pseudonim], „Conciliul de la Ierusalim: un model pentru Utrecht ?” Ministry , aprilie 1995, p. 22).

57. John Stott, Probleme controversate carora crestinii trebuie sa le faca fata astazi (Old Tappan, N.J.: Revell, 1990), pp. 269, 270.

www.adventistaffirm.org
______________________________

CUM BANII NE-AU ADUS NECAZURI

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

Cum banii ne-au adus necazuri

O istorie foarte surprinzatoare (si interesanta) despre hirotonirea femeilor *

de C. Mervyn Maxwell, PhD

A fost profesor de istorie bisericeasca, Seminarul Teologic AZS
Autor al cartii Dumnezeu poarta de grija

Pe masura ce veti citi aceasta intamplare, va rog sa tineti cont de faptul ca persoanele care lucreaza in administratia bisericii sunt fiinte umane, ca si noi, si au nevoie de rugaciunile noastre. Tineti cont si de faptul ca banii pe care ei doreau sa ii economiseasca intr-un moment decisiv al desfasurarii evenimentelor reprezentau zecimea lui Dumnezeu; nu erau banii lor.

Este o intamplare care arata cum conducerea NAD [Diviziunea Nord-Americana] a ajuns la concluzia ca (a) hirotonirea este mai degraba o problema ce tine de politica bisericii, nu o indatorire sfanta si (b) delegarea/imputernicirea este acelasi lucru cu hirotonirea.

Pentru a intelege desfasurarea evenimentelor este necesar ca, pentru cateva clipe, sa dam istoria inapoi cu o suta de ani.

Evolutia evenimentelor in legatura cu alocatia pentru casa parohiala

Cand America se afla la inceputuri, multe biserici ofereau locuinte fara plata chiriei pentru pastorii lor. Aceste locuinte erau cunoscute drept case parohiale (sau casele preotilor, vicariate s.a.) Deoarece ele apartineau respectivelor biserici, legea a stipulat ca aceste case parohiale (sau cum erau ele numite) sa nu plateasca taxe/impozite. Astfel s-a format obiceiul ca pastorii care locuiesc in aceste case sa nu plateasca chirie sau impozit. Cum vremurile s-au schimbat, din ce in ce mai multe biserici au inceput sa plateasca pastorilor lor o „suma fixa/alocatie pentru casa parohiala” , facand posibil ca acestia sa-si gaseasca o locuinta pe cheltuiala bisericii. Pentru ca acest nou obicei era o schimbare a celui vechi, bisericile au convins guvernul sa scuteasca aceasta alocatie pentru casa parohiala de impozit.

Cu siguranta faptul ca pastorii nu trebuie sa plateasca impozit pentru chirie, ipoteca si utilitati constituia un avantaj, insa pentru ca cei mai multi pastori erau prost platiti, nu erau multe persoane invidioase pe aceasta schimbare. Intr-adevar, odata cu cresterea taxei pentru securitate sociala din 1950 acest avantaj a fost in mod substantial pierdut. Guvernul american cere angajatorilor sa plateasca o jumatate din taxa pentru securitate sociala (pensie) angajatilor permanenti, lasand in seama acestora povara de a plati doar cealalta jumatate. Totusi, printr-un artificiu al legii, pastorii sunt considerati „auto-angajati/angajati independenti” si, prin urmare, li se cere sa-si plateasca singuri intreaga taxa de securitate sociala. Chiar si asa, cei mai multi dintre pastorii din America platesc taxe putin mai mici decat alte persoane cu acelasi venit.

Nemultumirea celor de la IRS

Prin anul 1965 cei de la taxe si impozite din USA (Serviciul Intern de Taxe si Impozite sau IRS) au inceput sa-si arate nemultumirea fata de pastorii adventisti de ziua a saptea proaspat angajati, carora li se oferise titlul de „pastori licentiati”, dar care nu fusesera inca hirotoniti, nu erau de fapt pastori si deci, nu trebuie sa li se acorde alocatie pentru casa parohiala.

Dar daca pastorii licentiati ar fi fost considerati in mod legal angajati obisnuiti si nu angajati independenti, atunci biserica ar fi trebuit sa le plateasca jumatate din taxele de asigurare sociala. Avand la data aceea aproximativ 850 de pastori licentiati, costul total pentru biserica din America ar fi fost destul de mare.

Timp de doisprezece ani conducerea bisericii i-a tot amanat pe cei de la IRS, angajand avocati care sa convinga guvernul sa-si schimbe optica astfel incat biserica sa poata economisi acesti bani. In cele din urma, cand a devenit clar chiar si pentru avocati ca cei de la IRS nu-si vor schimba parerea si ca, de fapt, erau pe punctul de a confisca proprietatile conferintei in locul taxelor si penalitatilor, conducatorii bisericii i-au intrebat pe cei de la IRS ce ar putea face pentru a convinge guvernul ca pastorii licentiati erau de fapt pastori (si astfel au dreptul la alocatia pentru casa parohiala si la statutul de angajat independent).

Cei de la IRS au raspuns ca daca denominatiunea ar vota ca pastorii licentiati sa fie autorizati sa oficieze casatorii, atunci ei ar fi multumiti. Asadar conducerea bisericii a votat (1976) ca pastorii licentiati din NAD sa fie imputerniciti sa faca cee ce ei nu fusesera indreptatiti vreodata sa faca, si anume, sa oficieze casatorii si botezuri, cu o singura conditie – sa fie hirotoniti ca prezbiteri locali si comitetul conferintei sa fie de acord cu aceasta.

Aceasta decizie ca pastorii licentiati sa fie aproape egali cu cei hirotoniti nu a fost votata fara proteste. In mod special, unii trezorieri ai Conferintei Generale, oamenii direct interesati de finante, au argumentat ca nu este normal sa reduci valoarea hirotonirii doar pentru a economisi o suma de bani, chiar daca e vorba de zecime. Vorbind in numele lui si a catorva dintre asociatii lui, Robert Osborn, ca ajutor al trezorierului Conferintei Generale, a scris intr-un mod convingator conducerii NAD: „Este de la sine inteles ca aceasta situatie particulara ce tine de taxele dintr-o anumita tara [USA] nu va schimba nici pe departe atitudinea noastra fata de pastorii licentiati.“

Insa raspunsul celor din conducere a fost ca „diferenta intre pastorii licentiati si cei hirotoniti nu este o problema morala sau teologica, ci una de politica a bisericii,” si ca „procesul prin care biserica isi instruieste pastorii in mod evident nu este nici o problema teologica, nici una de doctrina, ci mai degraba una de metodologie, de politica.”

In acest fel, de dragul de a economisi niste bani, biserica a privat hirotonirea de ceea ce avea ea specific. Conferinta Generala nu mai privea hirotonirea ca pe o chemare ale carei note definitorii sunt stabilite de Scriptura si Spiritul Profetic. Lucrarea pastorilor hirotoniti nu mai constituia o problema de studiu teologic; in schimb, era o problema a comitetului si a politicii administrative. Iar aceasta viziune se reflecta astazi in pozitia oficiala a NAD cu privire la rolul femeilor.

Un nou termen „imputernicit”

Este interesant ca atunci cand IRS a spus (in 1978) ca va accepta ca un pastor licentiat sa fie egal in drepturi cu unul hirotonit, a folosit un cuvant care nu prea avea mare insemnatate in biserica noastra la acea vreme. IRS a spus ca daca acea persoana are dreptul sa oficieze casatorii, atunci aceasta va fi acceptata ca egala unui pastor hirotonit indiferent ca persoana a fost licentiata, hirotonita sau imputernicita. Iata un nou cuvant, „imputernicit”. Dupa cum vom vedea, acest cuvant va fi plin de semnificatie in viitor.

De-a lungul timpului au fost multi trezorieri, directori/secretari de departamente si manageri de institutii care au primit licenta de pastor si mai tarziu au fost hirotoniti. Acesti licentiati erau persoane, in special barbati, care desfasurau ceea ce se numeste pastorire specializata, dar, desi nu erau pastori in adevaratul inteles al cuvantului, unii dintre ei primeau alocatia pentru casa parohiala. Insa pe la mijlocul anilor ’70 s-a produs o miscare impotriva acestei practici. Chiar atunci cand Conferinta Generala si NAD defineau hirotonirea ca fiind mai degraba o problema de politica a bisericii, multi adventisti de la diferite niveluri au inceput sa-si manifeste nemultumirea ca hirotonirea trezorierilor, directorilor/secretarilor de departamente si managerilor de institutii doar pentru a beneficia de alocatia pentru casa parohiala era un lucru gresit si diminua foarte mult semnificatia hirotonirii pentru lucrarea Evangheliei. Astfel multi pastori, care mai inainte beneficiasera de alocatia pentru casa parohiala, nu au mai fost considerati calificati pentru aceasta.

Apoi, a aparut cineva cu un nou tip de recunoastere: ce ar fi sa-i „imputernicim” pe acestia, sa-i numim „pastori imputerniciti” si sa le dam dreptul de a oficia casatorii si botezuri? Cei de la IRS au promis ca le va permite acestora sa beneficieze de alocatia pentru casa parohiala. In plus, daca acestia nu ar fi fost hirotoniti, membrii bisericii ar fi fost nemultumiti.

Astfel s-a luat votul oficial si in ziua de 15 aprilie a fiecarui an, cand sosea timpul pentru incasarea taxelor americanilor, cel putin trezorierii, secretarii/directorii de departamente si directorii de institutii se simteau iarasi privilegiati. Si lucratorii biblici au inceput sa fie imputerniciti, iar poporul simtea ca este drept ca acesti slujitori ai Evangheliei, care muncesc din greu, sa primeasca o recunoastere speciala. Apoi, a aparut ideea de a-i imputernici pe profesorii care predau in scolile bisericii, nu ca pastori, ci ca ”profesori imputerniciti”, si iarasi poporul a simtit ca este drept ca acesti campioni, adesea uitati de lume, sa fie recunoscuti.

Imputernicirea femeilor ca pastori

Multa vreme s-a considerat ca acordarea licentei de pastor atrage dupa sine, in cativa ani, si hirotonirea; aceasta daca nu apareau dificultati. Cu alte cuvinte, persoanele care detineau diploma de licenta se aflau ”in drum spre hirotonire” (sau mai popular, ”pe calea hirotonirii”). Putinele femei care obtinusera licenta de pastor de-a lungul anilor nu erau vazute a fi ”in drum spre hirotonire” deoarece biserica urma invatatura atat de clara a Bibliei ca prezbiterii trebuie sa fie barbati.

In 1975 a fost intrerupta practica de acordare a licentelor de pastor pentru femei, insa in acelasi timp Consiliul Anual al Conferintei Generale a votat ca – daca se face cu mare grija – unele femei ar putea fi hirotonite ca prezbiteri. Ar trebui sa stiti ca aceasta schimbare de situatie surprinzatoare a avut loc in urma insistentei unui grup relativ mic de sustinatori. Doi ani mai tarziu (1977), li s-a permis femeilor sa lucreze ca ”parteneri/asociati ai lucrarii pastorale”. Limbajul a fost ales cu grija. Femeile nu trebuiau cunoscute ca ”pastori asistenti”. Multi lideri se simteau stingheriti de aceasta permisivitate de a le lasa pe femei sa slujeasca in functia de pastor.

Batalia se inteteste

In 1984 o tanara femeie-prezbiter care slujea ca pastor in Conferinta Potomac a botezat o persoana cu acordul conferintei locale, insa fara aprobarea Manualului bisericii. In 1985 Consiliul Anual al Conferintei Generale a interzis femeilor sa boteze, insa cu toate acestea in 1986 Conferinta California de Sud-Est a votat ca femeile pot boteza. Conferinta Generala a promis ca se va stradui sa faca mai mult in legatura cu hirotonirea femeilor ca pastori ai Evangheliei si a convins California de Sud-Est sa bata in retragere. Intr-adevar Conferinta California a renuntat la propriile idei pentru o perioada, dar prin aceasta a grabit retorica. Am inceput sa auzim termeni ca ”discriminare”, ”actiune pozitiva” si ”dreptate”! Multi adventisti au fost profund mahniti pentru ca limbajul politic si cel al feminismului radical invada bisericile noastre.

O alegere dificila

In 1989, pregatindu-se pentru sesiunea Conferintei Generale de la Indianapolis din 1990, conducerea bisericii a lasat pe umerii grupului de studiu ”Imputernicirea Femeilor” o recomandare prin care se putea vota pro sau contra hirotonirii. Aceasta recomandare, care urma sa fie trimisa Consiliului Anual al Conferintei Generale pentru a actiona mai departe, propunea ca (1) acum femeile nu pot fi hirotonite ca pastori, dar (2) daca intampina anumite situatii, ele pot desfasura, de fapt, in bisericile locale, toate functiile unui pastor hirotonit.

Multi membri ai grupului amintit au privit alegerea ca fiind nedreapta, deoarece daca se voteaza Da la (1) a nu li se permite femeilor sa fie hirotonite ca pastori, atunci era evident ca se voteaza Da si la (2) a li se permite femeilor sa actioneze ca un pastor hirotonit. Multi membri ai grupului au votat pozitiv, ceea ce insemna ca femeile nu pot fi hirotonite ca pastori si ca ele pot indeplini functiile unui pastor hirotonit in diviziunile care permiteau aceasta. Aceasta recomandare a fost inaintata Consiliului Anual si de acolo la sesiunea Conferintei Generale din 1990.

Cele doua afirmatii au fost prezentate separat la Conferinta Generala de la Indianapolis din 1990, iar votul de miercuri a fost in mod zdrobitor impotriva hirotonirii femeilor ca pastori. Joi, cand a fost adusa in discutie cealalta afirmatie, multi delegati straini, avand impresia ca marele vot trecuse, erau absenti, dupa cate se pare vizitau imprejurimile sau erau la cumparaturi. Principalul argument adus de catre vorbitorii din partea NAD a fost prezentat acelor delegati straini care erau prezenti. Iata cum suna: Ieri am votat impreuna cu dumneavoastra pentru ceea ce ati dorit; va rugam sa votati impreuna cu noi astazi, luand in considerare nevoile culturale ale Americii. Nu s-a prezentat nicio referire la Scriptura. De data aceasta votul a fost in favoarea lor, desi acesta a fost dat de un numar de persoane mult mai mic decat cel de miercuri.

Cu totii stim ca, cinci ani mai tarziu, intrebarea despre hirotonirea femeilor ca pastori a revenit, totusi sub o alta infatisare. De data aceasta Diviziunea America de Nord a cerut dreptul de a hirotoni femei ca pastori ai Evangheliei doar in interiorul teritoriului ei. NAD a desemnat patru vorbitori pentru a-i convinge pe delegati sa voteze pentru si doar unul singur pentru a-i convinge sa voteze contra. Acesta din urma a prezentat un studiu al Bibliei foarte bine structurat si, dupa cum ne aducem aminte, delegatii au votat 1481 la 673 impotriva, adica NAD nu ar trebui sa faca dupa bunul ei plac.

Presiunea continua

La cateva saptamani dupa ce s-a luat acest vot, biserica Sligo, care se afla la doar cateva mile de Conferinta Generala, a hirotonit cateva femei ca pastori, iar putin mai tarziu, a urmat Universitatea La Sierra.

Dupa cum am observat si in alte locuri, in trei luni NAD a desemnat o comisie pentru a cauta solutii de marire a numarului de femei pastori. Aproape in acelasi timp, a aparut ideea infiintarii unor „servicii divine de imputernicire” pentru femeile pastor.

Servicii divine de imputernicire

Pana acum trezorierii, directorii de departamente si secretarii de conferinta, precum si directorii de institutii, carora li se acordase statutul de „imputernicit”, abia daca primeau un mesaj electronic prin care erau anuntati despre aceasta.

Deodata, o astfel de discretie nu mai parea adecvata. Voci grabite insistau asupra faptului ca numirea femeilor ca pastori imputerniciti ar trebui sa fie facuta mult mai publica; ei bine, sa semene mai mult cu un serviciu divin de hirotonire. Astfel a luat fiinta „serviciul divin de imputernicire”, care includea rugaciuni, citirea Scripturii, o predica, o colecta si punerea mainilor, toate extinse pentru a umple probabil o ora intreaga a unei adunari, asemantoare cu o intalnire de tabara.

In acest fel un proces care a inceput cu un plan de reducere a taxelor pe venit (a) a condus la conceptul ca hirotonirea este mai degraba o problema de politica a bisericii si (b) s-a dezvoltat in conceptul ca femeile imputernicite ca pastor sunt egale cu barbatii care indeplinesc slujba de pastori hirotoniti.

Cand afla despre aceasta, multi adventisti de ziua a saptea o considera a fi o poveste foarte surprinzatoare (si interesanta si trista).

[NOTA EDITORULUI: La incheierea acestui articol publicat mai intai in ADVENTISTS AFFIRM, o nota a comitetului editorial arata faptul ca la origine materialul a ”luat nastere in urma telefoanelor primite de administratori de la toate nivelurile bisericii, din materiale scrise de Bert Haloviak, Kit Watts, Samuel Koranteng-Pipim, din cercetari anexe si din experienta editorilor.”]

* Acest articol este un extras al capitolului 13 din cartea Cercetati toate lucrurile: Un raspuns la cartea Femei in lucrare (2000). Prima data a fost publicat in Adventists Affirm, toamna 1998, pp. 18-22.

www.adventistaffirm.org
______________________________

CE FEL DE EGALITATE INVATA BIBLIA? Partea 1

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

“Noua lumina” a feminismului asupra textului din Galateni 3:28 1:

Ce fel de egalitate invata Biblia? Partea 1

de Samuel Koranteng-Pipim , PhD

Director Slujire in Campusuri Publice, Conferinta Michigan

Autorul cartilor Oare trebuie sa tacem? si Primeste Cuvantul

Indiferent care ar fi punctul de vedere al unora in legatura cu hirotonirea femeilor, acesta este un fapt incontestabil: hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori reprezinta noua lumina pe care Biserica Adventista de Ziua a Saptea este indemnata sa o imbratiseze. 2 Conceptul central pentru accelerarea acestor noi roluri de conducere pentru femei este conceptul feminist al egalitatii.

Desi multi nu isi dau seama, cea mai puternica ideologie care conduce campania pentru hirotonirea femeilor este feminismul. Aceasta ideologie este foarte ispititoare deoarece isi are radacinile in teoria universala a egalitarismului, care sustine ca egalitatea deplina intre barbati si femei se poate obtine prin eliminarea diferentelor de rol dintre genuri in familie si in biserica.

Sustinatorii hirotonirii femeilor care au imbratisat gandirea/ideologia feminismului citeaza adesea declaratia apostolului Pavel din Galateni 3:28 – „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus.” – ca fiind textul cheie care justifica faptul ca Biblia invata deplina egalitate intre barbati si femei.

In acest articol, voi trece in revista feminismul, aratand cum credinta in „deplina egalitate” are un impact negativ asupra catorva invataturi fundamentale ale Bibliei. De asemenea, voi examina conceptul egalitatii, argumentand ca declaratiile rudimentaredespre egalitatea barbatilor si femeilor sunt periculos de neclare, pot conduce pe cai gresite si distorsioneaza complet declaratia lui Pavel din Galateni 3:28. Apoi, voi privi cu atentie o declaratie din scrierile sorei Ellen G. White pe care adesea aparatorii hirotonirii femeilor o interpreteaza gresit pentru a justifica viziunea feminista a egalitatii. Voi concluziona aratand de ce invatatura principala a feminismului despre egalitate totala constituie o provocare directa pentru credinta noastra.

Ideologia feminista

Miscarea feminista sau asa-zisa miscare de eliberare a femeilor este o lupta pentru libertate, egalitate si dreptate. Desi crestinii care cred in Biblie au motive intemeiate sa se tina la distanta de ideologia feminista, ei impartasesc preocuparile legitime ale miscarii de a sta impotriva oricarei forme de inechitate, nedreptate si discriminare.

In centrul miscarii feministe se gasesc problemele femeilor nemultumite si ranite. Prea adesea femeile au fost tratate nedrept, ca si cum ar fi cetateni de mana a doua ai lumii. Ele au fost ranite si in familie, unde au fost nevoite sa suporte o conducere necorespunzatoare din partea barbatului. Multe experimenteaza casatorii esuate deoarece sufera din cauza unor soti abuzivi, nepasatori si obisnuiti sa comande/despotici. Cand incearca sa schimbe aceste nedreptati, multe femei simt ca societatea este de partea barbatilor care au abuzat de ele.

Desi nu este o feminista sau o credincioasa care sa creada in hirotonirea femeilor, o femeie crestina a surprins atat de bine experientele acestor femei ranite:

Sunt femeie. Am experimentat superioritatea batjocoritoare si plina de mandrie cu care barbatii m-au tratat uneori. Am auzit insultele aduse capacitatilor mele, inteligentei si corpului meu. Simteam ca explodez de manie in timp ce stergeam sangele de pe fata unei femei batute. Am plans impreuna cu femei care au fost violate intr-un mod brutal – violate pana in cea mai profunda celula a fiintei lor. Sunt scarbita de abuzul sexual asupra fetitelor. Am boicotat magazinele care vindeau poze porno cu femei. Am protestat fata de barbatii care in mod sarcastic injoseau femeile cu “umorul” lor. Si am plecat de la serciciile divine in care pastorii neglijenti vorbesc de rau pe acelea pe care Dumnezeu le numeste sfinte. Adesea ma simt ranita si maniata de atitudinile si actiunile injositoare sexiste, da, SEXISTE. Si deplang profund relatia denaturata pe care Dumnezeu a creat-o armonioasa si frumoasa. Ca femeie simt batalia. Simt pacatul. Feminismul identifica probleme reale care cer un raspuns real. 3

Intr-adevar, feminismul identifica aceste probleme legitime ale ranirii femeilor si tratamentului nedrept. Insa in incercarea lor de a gasi un raspuns, feministii recurg la solutii improprii si nebiblice. Mai jos sunt cateva aspecte care ne ingrijoreaza la ideologia feminista.

1. Desfiintarea rolurilor in functie de gen. Feministii gandesc ca diferentierea rolurilor, pe care Dumnezeu a randuit-o la Creatiune pentru a reglementa relatia complementara a barbatilor si femeilor, ii face superiori pe barbati si inferioare pe femei. Socotindu-se private de adevarata lor demnitate feminina, unele cauta autoimplinire, egalitate totala si dreptate umana incercand sa fie asemenea barbatilor sau incercand sa respinga diferentierea rolurilor in familie si in biserica.

Pentru a se elibera de asa-numitul statut de mana a doua care provine din diferentierea rolurilor in functie de gen, unii feministi radicali lupta impotriva institutiei casatoriei si a cresterii copiilor, care cred ei le constrange sa detina anumite roluri. Altii se impotrivesc religiilor organizate, mai ales islamului si religiilor iudeo-crestine, ale caror invataturi despre conducerea sau dominarea barbatului le interpreteaza astfel: femeile sunt sclavele barbatilor prin supunere si ascultare.

2. Lesbianism. Avand convingerea ca actul sexual ii face pe barbati sa stapaneasca peste femei, multi feministi propun intalniri sexuale fara barbati. Pentru unii, lesbianismul este una din caile prin care femeile se pot elibera de conducerea patriarhala sau masculina pentru a putea cunoaste si experimenta adevaratul lor eu. O adepta proeminenta a feminismului spune:

Eliberarea femeilor si a homosexualilor se lupta amandoua pentru acelasi scop: o societate libera de a numi si a eticheta persoanele in functie de gen si/sau preferinta sexuala. „Lesbianismul” este o eticheta folosita ca pe o arma psihica pentru a tine femeile inchise in „rolul feminin”, rol dat de barbati. Natura acestui rol consta in faptul ca femeia este definita in functie de relatia cu barbatii. 4

3.Vrajitorie. Pe langa lesbianism, multi feministi nu vad nimic gresit in vrajitorie sau in inchinarea la zeita mama, religie a fertilitatii caracteristica inchinarii pagane canaanite. Feministii insista ca vrajitoarele sunt femei spirituale si nu vraci ai raului. Ei arata catre arderea vrajitoarelor din Evul Mediu si argumenteaza ca erau arse ca vrajitoare „pentru ca erau femei si pentru ca aveau darul de a vindeca, ceea ce era inacceptabil pentru barbati.” 5

O scriitoare feminista explica: „Cand religiile patriarhale, profetice (iudaismul, crestinismul, islamismul) au intalnit practicile fertilitatii din Orientul Mijlociu, au intrat in conflict interese puternice. Autocontrolul masculin, autoritatea sociala si explicatiile teologice (un Dumnezeu masculin) au fost toate imbinate in asa fel incat inchinarea din Templul Zeitei sa fie vazuta ca foarte amenintatoare. De vreme ce religiile patriarhale au castigat batalia, autoritatile lor scripturale si culturale au devenit „ortodoxe”, iar religiile fertilitatii o deviere/abatere respingatoare. 6

4. Redefinirea lui Dumnezeu. In timp ce feministii din interiorul crestinismului nu merg chiar atat de departe in lupta lor impotriva casatoriei, religiei iudeo-crestine si in imbratisare lesbianismului si vrajitoriei, unii fac eforturi de a-L redefini pe Dumnezeu printr-un limbaj neutru in ce priveste genul. Ei incearca sa scape de pretinsa ofensa (i.g., sexista, orientarea masculina sau patriarhala) a limbajului din Biblie si sa il inlocuiasca cu termeni care nu includ genul si care desfiinteaza distinctia barbati-femei. Astfel, “Fiul lui Dumnezeu” devine “Copilul lui Dumnezeu”; “Fiul Omului” devine “Cel Uman”; „Tata ceresc” devine „Parinte ceresc”; iar Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov se transforma intr-o zeita mama numita Sofia. 7

O modalitate prin care „religia zeitei” feminismului se raspandeste in cele mai multe denominatiuni crestine este prin incercarea sistematica de a-L feminiza pe Dumnezeu. De exemplu, in noul manual al Bisericii Unite din Canada, cea mai mare denominatiune protestanta din Canada, botezul nu se mai face in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. In schimb, acum se poate boteza in numele „Creatorului, Eliberatorului si Vindecatorului” sau intr-o modalitate care alterneaza cele doua, in numele lui „Dumnezeu, Sursa dragostei; in numele lui Isus Hristos, Dragostea Intrupata; si in numele Duhului Sfant, Puterea dragostei.” In primele ei 100 de pagini nu exista decat o singura referire la Dumnezeu ca „Tata”; in schimb membrii bisericii se roaga la „Mama si Tatal Dumnezeu” sau mai simplu „mama Dumnezeu.” 8

Chiar si in biserica noastra unii invatati promoveaza ideea ca Duhul Sfant reprezinta membrul feminin al trinitatii, facand referiri repetate la adresa Creatorului cu „El/Ea”. 9

5. Limbajul care face referire la ambele genuri. Aceeasi ideologie feminista sustine sus si tare folosirea limbajului care face referire la ambele genuri in diverse servicii divine si in traducerea Bibliei. 10 In timp ce este posibil ca sa existe un loc legitim pentru intrebuintarea limbajului ce face referire la ambele genuri, este o greseala sa incercam sa desfiintam genul pentru acele lucruri pe care Dumnezeu le-a oranduit astfel.

Asa s-a intamplat la Sesiunea Conferintei Generale de la Indianapolis din 1990 cand delegatii (probabil fara sa-si dea seama) au votat revizuirea declaratiei Manualului Bisericii cu privire la obligatiile si indatoririle prezbiterilor in care au aparut cuvinte neutre in ce priveste genul. 11

Un alt exemplu este practica recenta de la Ellen G. White Estate de a revizui cateva din scrierile sorei Ellen G. White in ceea ce priveste limbajul care face referire la ambele genuri. Aceasta s-a intamplat cu cele mai multe devotionale si titluri recent aparute. Cineva ar putea crede ca este vorba despre niste schimbari minore facute cu scopul de a face scrierile dumneaei mai usor de citit si de inteles. Insa se creaza o problema teologica majora cand se introduce limbajul care face referire la ambele genuri in scrierile ei intr-o asa maniera incat se schimba in mod fundamental invataturile cu privire la diferentierea rolurilor in familie si in biserica. 12

Fie ca isi dau seama sau nu, cei care invata despre rolurile unisex in familie sau in biserica sunt condusi de aceeasi ideologie feminista. Cel mai recent exemplu in acest sens se gaseste in cartea careia i s-a facut atat de multa reclama, Femei in lucrare, in care cativa invatati ai bisericii incearca sa dovedeasca faptul ca a existat cel putin o femeie preot in Vechiul Testament si cateva femei apostoli si pastori in Noul Testament. 13

Cartea aducatoare de lumina a lui Mary Kassian, Evanghelia feminista: miscarea de unire a feminismului cu biserica, 14 arata de asemenea intr-un mod convingator ca pe langa aprinsele discutii contemporane despre rolurile barbatilor si femeilor in familie si in biserica, filosofia feminista se face cunoscuta in diferite denominatiuni si prin gruparile speciale ale femeilor din colegii si universitati prin cursurile despre femei si prin seminariile despre teologia feminista.

6. Punand sub semnul intrebarii inspiratia si autoritatea Bibliei. Feministii percep Biblia atat ca producator, cat si ca produs al opresiunii femeii. Sustinand ca unele parti ale Scripturii inspirate aduc prejudicii drepturilor si aspiratiilor femeilor, ei sugereaza ca in Biblie exista grade de inspiratie – cele mai putin inspirate parti fiind, chipurile, contaminate cu greseli si prejudecati ale barbatilor. Astfel ei considera orice pasaj din Scriptura care nu sustine principiul deplinei egalitati – redefinit a insemna absenta diferentierii rolurilor in cadrul parteneriatului complementar a relatiei dintre barbati si femei – ca fiind sexist si discriminatoriu, deci neinspirat.

Un invatat rezuma atat de bine opinia teologilor feministi:

Biblia a fost scrisa intr-o societate patriarhala de oameni, cei mai multi barbati, pe care sistemul ii avantaja. Ea este expresia prejudecatilor androcentrice, adica centrate pe barbati, ale acelei lumi sociale si legitimeaza structurile sociale patriarhale, adica dominate de barbati, care sustineau acea lume. Limbajul ei este in mare masura masculin, atat prin referirile la Dumnezeu, cat si la oameni. Pe scurt, Biblia este o carte scrisa de barbati pentru a spune povestea lor in favoarea lor. Asadar, ea aduce atat in fata femeilor, cat si a barbatilor manati de spiritul dreptatii o mare problema. Nu este sigur ca Biblia poate face fata acestei provocari, ca poate cere loialitatea oamenilor care vor sa faca dreptate si libertate in lumea postmoderna. 15

Observati ca, deoarece feministii sustin ca Biblia este produsul unei culturi patriarhale, dominate de barbati (androcentrice) si deoarece o parte a continutului ei este nedreapta fata de femei, ei se indoiesc daca Biblia „poate face fata …”

7. Reinterpretarea Scripturii. Pentru a sustine ca diferentierea rolurilor este demodata, feministii adopta o atitudine care neaga intreaga inspiratie a Biblii si care foloseste metode inalt critice in interpretarea ei. In mod repetat, interpretii feministi nu doar ca aleg din Biblie, dar ei sunt si suspiciosi la textul biblic. Folosind cele doua principii ale selectivitatii si scepticismului, interpretii feministi sustin cu tarie ca pe masura ce se apropie de Scriptura „ideologia noastra are prioritate in fata ideologiei literaturii (biblice).”16

Un exemplu clasic de interpretare liberala a feminismului liberal al Bibliei se afla in cartea Masa de bun venit, un volum pro-hirotonire scris de 14 lideri ganditori adventisti de ziua a saptea. 17. In aceasta lucrare, cativa dintre autori argumenteaza ca pasajele biblice (ca Efeseni 5:22-33; Coloseni 3:18, 19; 1 Petru 3:1-7; 1 Corinteni 11:3, 11, 12; 14:34, 35; 1 Timotei 2:11-14; 3:2 si Tit 1:6) pe care adventistii in mod istoric le intelegeau ca avand legatura cu rolurile barbati-femei atat in familie, cat si in biserica sunt produsul logicii defectuoase sau a gresitelor interpretari rabinice ale scriitorilor Bibliei de la acea data.

8. Schimbari in lucrarea femeilor. De-a lungul istoriei, Biserica Adventista de Ziua a Saptea a incurajat dintotdeauna participarea activa a femeilor in lucrarea de castigare a sufletelor. Femeile fac aceasta fara sa fie hirotonite ca prezbiteri sau pastori. Asa stau lucrurile, mai ales in tarile in dezvoltare.

Insa in unele locuri (mai ales, in zonele industrializate ale lumii), lucrarea femeilor din aceste biserici a fost distorsionata si transformata in lucrarea feminismului de a accelera planul de hirotonire a femeilor. Apoi, pe cai foarte subtile, sustinatorii acuza pe aceia care in mod justificat se impotrivesc hirotonirii femeilor ca ar fi impotriva slujirii femeilor. De asemenea, ei incearca sa dea credibilitate planului lor feminist cand pun sub semnul egalitatii slujirea feminismului cu slujirea femeii care se practica in tarile in dezvoltare. Astfel, feministii considera termenul “slujirea femeilor” ca fiind golit de adevaratul sens si de aceea ii acorda un inteles feminist. In acest fel, membrii plini de incredere ai bisericii nu isi dau seama cu adevarat de diferenta.

Un scriitor de marca ofera acest succint rezumat, punand in opozitie lucrarea de astazi a feminismului cu slujirea femeilor din timpul pionierilor adventisti:

Astazi, lucrarea feminista contrasteaza profund cu Slujirea Femeii de dinainte. In timp ce spiritualitatea surorilor adventiste era cea mai mare raspundere a celei dintai miscari, in cea de-a doua e doar simulata; in timp ce castigarea de suflete era singurul scop al primei miscari, in cea de-a doua nu pare a fi intotdeauna ceva important; in timp ce prima miscare accentueaza importanta si influenta femeii in familie, un astfel de concept pare aproape respingator pentru multi din a doua miscare; in timp ce in prima miscare puterea era Duhul Sfant, in cea de-a doua cineva abia isi da seama ca aceasta (puterea) este echivalenta cu a detine o pozitie.

Putem aplauda Slujirea Femeilor din tarile in curs de dezvoltare unde femeile sunt foarte active in castigarea de suflete si in impartasirea credintei. Laudat sa fie Domnul pentru credinta lor si pentru lucrarea lor plina de sacrificiu! Bisericile cresc deoarece femeile duc spiritul pionierilor in domeniile lor de activitate. Sa ne fie rusine [celor din tarile dezvoltate] ca am schimbat modul de lucru si l-am infectat cu lupte feministe. 19

Rezumat. Campania feminismului pentru egalitate deplina pune bazele hirotonirii femeilor. Impotrivirea fundamentala a ideologiei fata de invatatura Scripturii cu privire la diferentierea rolurilor dintre barbati si femei in biserica ii face pe unii feministi sa imbratiseze lesbianismul si vrajitoria, sa-L redefineasca si sa-L feminizeze pe Dumnezeu, sa accelereze folosirea unui limbaj non-sexist nediscriminatoriu, sa puna sub semnul intrebarii inspiratia si autoritatea Bibliei, sa adopte un spirit inalt critic pentru reinterpretarea Bibliei si sa transforme Slujirea Femeii in slujirea feminismului.

Ideologia egalitara/egalitarista ??

In ciuda aspectelor ei ingrijoratoare, miscarea feminista continua sa exercite o influenta foarte mare asupra bisericilor crestine prin campanii pentru indepartarea diferentelor de gen. Motivul pentru care aceste eforturi au avut succes este acela ca feminismul a rezultat dintr-o ideologie mult mai raspandita numita egalitarism. Egalitarismul radical (sau egalitarianismul) sustine ca toate fiintele umane sunt egale, deci ele trebuie sa fie exact la fel in toate aspectele. 20 In consecinta, diferentele dintre oameni randuite de Dumnezeu trebuie abolite.

Cultura noastra contemporana a fost foarte mult influentata de gandirea egalitarismului care a inceput cu rationalismul si egalitarianismul care a insotit Revolutia Franceza. Deoarece Revolutia Franceza L-a detronat pe Dumnezeul Bibliei si a intronat Ratiunea ca zeita, diferentele pe care Dumnezeu le-a randuit pentru oameni nu mai pareau atat de rationale pentru mintea egalitara.

Egalitarismul protesteaza pe buna dreptate impotriva exploatarii care provine din diferentele dintre oameni, cum ar fi bogat si sarac, barbat si femeie, negru si alb, educat si needucat, etc. Insa incercarea lui de a rectifica abuzul diferentelor merge prea departe cand propune abolirea tuturor diferentelor si cand sugereaza ca egalitatea deplina inseamna egalitate in toate sensurile.

Conform egalitarismului radical, este nedrept ca cineva sa aiba autoritate asupra altei persoane, sau sa aiba mai multa putere, sau mai multi bani, sau mai multa influenta. Luand in considerare concluzia ei logica, egalitarianismul va argumenta ca aceia care au succes si exceleaza ar trebui cumva trasi inapoi si facuti sa se potriveasca multimii, ca nu cumva cineva sa se simta inferior.

Astfel, comunismul (sau marxismul) imbratiseaza aceasta ideologie radicala cand incearca sa-i faca pe saraci sa fie egali cu cei bogati. De asemenea, feminismul se adapa din fantana egalitarismului cand vrea sa faca femeile egale cu barbatii in toate aspectele. Si asa cum feminstii cauta deplina egalitate dand la o parte rolurile de gen sau sex din casatorie si din biserica, tot la fel teologia gay cauta sa aduca egalitate intre homosexuali si heterosexuali prin indepartarea identitatii sexuale.

Egalitarismul feminist. Egalitarismul feminist este atragator deoarece cladeste pe ceva apropiat de adevarul biblic si apoi il distorsioneaza. Egalitatea ca fiinta si valoare (egalitatea ontologica) este o invatatura biblica clara, care afirma ca toate fiintele umane – barbat sau femeie – sunt egali inaintea lui Dumnezeu ca fiinte create, ca pacatosi care au nevoie de mantuire prin Hristos si ca oameni chemati la acelasi destin. Dovada scripturala pentru aceasta egalitate este ca (1) amandoi „barbatul si femeia” au fost creati „dupa chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27; Matei 19:4; Marcu 10:6); (2) amandoi au fost rascumparati prin Isus Hristos, astfel ca „in Hristos” nu mai exista „nici barbat, nici femeie” (Galateni 3:28); si (3) amandoi „vor mosteni impreuna harul vietii” (1 Petru 3:7).

Nicaieri Biblia nu considera femeile ca avand un statut de mana a douasau ca barbatii ar fi superiori si femeile inferioare. A spune aceasta inseamna sa interpretezi gresit invatatura Bibliei si sa aduci un afront caracterului plin de dragoste a lui Dumnezeu care a creat-o pe Eva pentru a fi “un ajutor potrivit” pentru Adam, un partener “potrivit” sau “corespunzator” pentru el. Ellen White a fost foarte clara in aceasta privinta:„Cand a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intentionat ca aceasta sa nu-i fie nici inferioara, nici superioara barbatului, ci sa-i fie egala in toate lucrurile.” (Marturii pentru comunitate, vol. 3, p. 484).

Astfel, crestinismul biblic invata egalitatea intre barbati si femei inaintea lui Dumnezeu. In timp ce egalitarismul feminist apeleaza la acest adevar, el nu face cunoscut adevarul complementar despre diferentele dintre oameni si diferentele de rol dintre genuri. Asa cum vom vedea in capitolele urmatoare, Scriptura spune clar ca in cadrul egalitatii barbat-femeie, asa cum diferentele dintre barbati si femei arata ca ei au fost creati pentru a se completa unul pe celalalt, tot la fel aceasta natura complementara indica o diferenta functionala intre ei.

Problema hirotonirii femeilor nu este, asadar, o intrebare despre egalitatea dintre barbati si femei. Biblia, precum si Spiritul Profetic, a stabilit deja aceasta. Femeile si barbatii sunt egali; nici unul nu este inferior altuia. Adevarata problema in discutie este daca egalitatea dintre barbati si femei elimina diferentele de rol. In timp ce mentine egalitatea intre fiinte, a desemnat Biblia un rol de conducere/guvernare a barbatului si un rol de sprijinire/sustinere din partea femeilor?

Obsesia cu privire la egalitate. Multi au imbratisat usor hirotonirea femeilor deoarece au acceptat campania egalitarismului feminist pentru deplina egalitate, fara a intelege pe deplin adevarata natura a egalitatii dintre barbati si femei.

Un bun observator, invatat evanghelic numeste obsesia americanilor cu privire la egalitate drept „instinctul cel mai puternic de nivelare” care „isi are radacinile in egalitarismul radical care si-a facut loc chiar in inima ei (a bisericii evanghelice).” Pornind de la cuvintele lui Alexis de Tocqueville ca „americanii sunt atat de indragostiti de egalitate incat ar prefera mai degraba sa fie egali in sclavie decat lipsiti de egalitate in libertate,” el arata catre inconsecventa acelora care imbratiseaza ideologia egalitarismului. El scrie

„Adesea am observat ca, in mijlocul fervoarei egalitarismului care a intrat in biserica si care cauta sa stabileasca „egalitate deplina” intre sexe, nu se aud voci asemanatoare pentru egalitate intre profesori si studentii lor sau intre parinti si copiii lor.” El continua: „Intr-un fel sau altul aceste mame care pretind sa fie egale cu sotii lor nu accepta sa fie egale si cu copiii lor; dimpotriva, mamele care lupta pentru dreptul de a le spune ”nu” sotilor lor se asteapta ca fiii si fiicele lor sa le spuna „da”, si sa alerge sa curete masa, sa tunda iarba si sa duca gunoiul. In acelasi mod, profesorii care neaga autoritatea sotilor asupra sotiilor lor trebuie totusi sa puna bazele unei miscari de reforma in universitati, renuntand la diplomele de doctorat sau la gradele obtinute. In aparenta orbi fata de diferitele tipuri de autoritate, ei continua nestingheriti sa evalueze lucrarile studentilor lor si sa inaugureze anul universitar in vesmintele oficiale obisnuite.” 21

Observatia de mai sus confirma ca sustinatorii egalitarismului nu inteleg pe deplin adevarata natura a egalitatii. Sa ilustrez aceasta:

Adevarata natura a egalitatii. Declaratia de Independenta a SUA afirma: „Sustinem aceste adevaruri ca fiind de la sine evidente, ca toti oamenii au fost creati egali.” Aceasta declaratie profunda despre egalitate este si adevarata si falsa, depinde ce intelegem prin „egal”. Inseamna egalitatea a fi egal in toate aspectele? Inseamna afirmatia din Declaratie, de exemplu, ca toti oamenii pot juca baschet ca Michael Jordan, sa predice ca C.D. Brooks ori sa scrie ca Arthur S. Maxwell? Mai exact ce inseamna ca doua entitati sa fie egale?

O ilustratie va clarifica acest punct de vedere. 22 Sa presupunem ca un copil de sapte ani isi intreaba tatal: „O ceasca de zahar este egala cu o ceasca de faina?” Tatal se afla in fata unei dileme. Daca intrebarea fiului inseamna, „O ceasca cu substante sub forma de granule (zahar) are acelasi volum cu o alta ceasca cu substante sub forma de granule (faina)?” raspunsul este afirmativ. Daca, cumva, copilul intreaba, „Pot sa inlocuiesc aceasta ceasca de zahar din reteta cu o ceasca de faina de vreme ce ele sunt egale?” raspunsul este negativ. O ceasca de zahar si o ceasca de faina sunt egale in anumite aspecte, dar nu in toate aspectele. Cu alte cuvinte, declaratia, „O ceasca de zahar si o ceasca de faina sunt egale,” este valida si adevarata, in functie de felul cum cineva intelege faptul ca doua entitati sunt egale.

In excelenta sa lucrare, Vorbind despre egalitate: o analiza a fortei retorice a „egalitatii” intr-un discurs moral si legal, Peter Westen arata ca pentru a pune semnul egalitatii intre doua entitati, trebuie sa existe cel putin: (1) doua entitati distincte, (2) un mijloc de masura, si (3) un etalon comun. 23

Merita sa redam definitia descriptiva fundamentala a egalitatii pe care o da Westen:

Egalitatea descriptiva este o relatie care exista intre doua sau mai multe lucruri distincte care au fost masurate dupa acelasi criteriu si au fost gasite imperceptibile sau identice, conform acelui criteriu. Lucruri care conform unui criteriu sunt egale sunt in mod inevitabil inegale dupa alte criterii, si viceversa. Asadar lucrurile acestei lumi care se pot masura nu sunt nici egale, nici inegale. Ele sunt amandoua egale si inegale. 24

Avand in vedere exemplele de mai sus, putem trage concluzia ca, daca etalonul comun implicat in ilustratia cestii de zahar/faina este volumul, cele doua cesti sunt egale. Pe de alta parte, daca etalonul comun il reprezinta substanta, atunci ele nu sunt egale. Tot la fel, daca etalonul comun din Declaratia de Independenta este abilitatea artistica, atletica sau oratorica, atunci toti oamenii nu sunt creati egali. Daca, pe de alta parte, etalonul il reprezinta anumite drepturi inaintea lui Dumnezeu, atunci toti oamenii sunt creati egali.

De fapt, pentru a evita confuzia, Declaratia Statelor Unite clarifica intelesul termenului „egal” prin inserarea catorva propozitii subordonate: „ca ei sunt inzestrati de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, ca printre acestea sunt: Viata, Libertatea si dreptul la Fericire.” Egalitatea, asa cum este folosita de catre scriitorii Declaratiei, inseamna pur si simplu ca toti oamenii au anumite drepturi inalienabile, drepturi date de Dumnezeu.

Problema centrala este ca, inainte de a declara ca doua lucruri sunt egale, este foarte important sa clarificam care este criteriul comun de comparatie. Chiar si doua bancnote diferite de un dolar sunt egale luand in consideratie un criteriu de comparatie (valoarea) si inegale avand alte criterii (de exemplu, vechimea sau culoarea). Asa cum afirma Westen in definitia lui de mai sus, lucrurile din viata nu sunt egale sau inegale, ci amandoua sunt egale si inegale, in functie de criteriul luat in consideratie. De aceea este derutant sa numesti doua lucruri ca fiind egale fara sa delimitezi clar criteriul de comparatie.

Asadar, de vreme ce elimina orice diferentiere a rolurilor de gen, vorbaria egalitarismului feminist despre egalitate deplina nu vede intelepciunea din cuvintele lui Aristotel, „Cea mai rea forma de egalitate este atunci cand incerci sa faci doua lucruri inegale sa para egale.” Cu siguranta aceasta incearca sustinatorii hirotonirii femeilor prin interpretarea fortata a textului din Galateni 3:28.

Galateni 3:28: veriga lipsa a feminismului

Dupa cum aminteam la inceputul capitolului, conceptul egalitatii a devenit crucial in dezbaterea despre hirotonirea femeii. In interiorul si in afara bisericii, sustinatorii hirotonirii femeilor care au imbratisat conceptia egalitarismului feminist citeaza adesea declaratia apostolului Pavel din Galateni 3:28 – „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus” – ca fiind textul cheie care justifica cererea lor ca Biblia invata egalitatea deplina intre barbati si femei.

Acest pasaj a devenit veriga lipsa pentru cei care incearca sa aduca egalitarismul feminist in biserica. Dar invata Galateni 3:28 cu adevarat despre deplina egalitate, sau despre desfiintarea rolurilor dintre barbati si femei?

O noua lumina? Galateni 3:28 a devenit un fel de argument cheie in dezbaterea despre hirotonirea femeilor deoarece egalitaristii feministi trambiteaza acest text ca fiind „noua lumina” care permite acum barbatilor si femeilor sa-si schimbe rolurile in biserica. Ei argumenteaza ca desi venirea lui Hristos a adus justificarea teologica pentru o deplina egalitate intre evrei/neamuri, liberi/sclavi si barbati/femei, schimbarile sociologice concomitente s-au manifestat treptat de-a lungul unei perioade de timp.

In retorica egalitarismului feminist, planul pe termen lung de transformare a societatii prin Evanghelie a fost lansat de apostolul Pavel prin Galateni 3:28. In aceasta viziune prima bariera care a fost indepartata este cea dintre evrei si neamuri; aceasta se presupune ca a avut loc in primul secol. Mai tarziu, in secolele XIX si XX a fost inlaturata sclavia. Odata cu inlaturarea sclaviei, feministii argumenteaza ca a venit timpul ca biserica sa elimine diferentele de rol in familie si in interiorul ei.

Un invatat adventist subliniaza opinia enuntata mai sus in Femei in lucrare, volumul alcatuit de invatatii pro-hirotonire de la Universitatea Andrews:

Descoperirea si intelegerea caracterului lui Dumnezeu este progresiva. Este posibil ca ceea ce este permis intr-o anumita perioada sa nu fie idealul lui Dumnezeu pentru copiii Sai. De exemplu, poligamia, desi nu a facut parte din planul initial a lui Dumnezeu, a fost permisa in Vechiul Testament. In timpurile Noului Testament ”episcopul (sau: priveghetor) sa fie fara prihana, barbatul unei singure neveste” (1 Timotei 3:2). . . .

Acelasi lucru este valabil si in legatura cu sclavia. Desi scriitorii Noului Testament nu sustin abolirea ei, Pavel a expus planul cuprinzator de transformare a Evangheliei. . . [citeaza Galateni 3:28]. Aici el stabileste principiul ca Evanghelia, chiar in timpul sau, transforma toate relatiile umane.

O mare parte a perioadei Noului Testament a fost dedicata indepartarii barierelor dintre iudei si neamuri. Prin aceasta lupta caracterul lui Dumnezeu a fost nuantat. Alte bariere, precum sclavia si diferentele de gen aveau sa fie rasturnate mai tarziu…

Pentru gandirea noastra moderna este firesc si drept ca acesti sclavi sa fie eliberati. Insa crestinismul si-a proclamat mesajul in contextul social de atunci si inca o face. Timpul pentru un astfel de plan indraznet inca nu sosise, deoarece astfel de concepte, precum echitatea, nu erau inca recunoscute. Totusi, semintele indepartarii sclaviei rezida tocmai in caracterul plin de dreptate a lui Dumnezeu….

Cand, secole mai tarziu, sosise vremea pentru aceasta noua revelatie a dreptatii si egalitatii crstine, Dumnezeu a pregatit un profet cu mesajul Sau: ”Dreptatea adevarata si impartiala trebuie manifestata fata de negri,” scria Ellen White. ”Religia Bibliei nu cunoaste nici casta, nici culoare. Ea nu ia in considerare rangul, bogatia, onoarea lumeasca…”

De asemenea, genul constituie un sistem casta… Este in general cunoscut faptul ca de-a lungul istoriei femeile au fost considerate ca fiind subordonate barbatilor doar pentru ca s-au nascut femei. Cum ar privi un Dumnezeu drept un astfel de sistem in functie de casta sau gen? 25

Expunerea argumentului de mai sus poate suna bine. Insa putini isi dau seama ca afirmatia aceasta contine doua presupuneri cu multe neajunsuri. In primul rand, declaratia sustine ca religia Vechiului sau Noului Testament ”a considerat dintotdeauna permisibile” sau acceptabile practicile nedesavarsite si nedreptatile poligamiei, rasismul iudei/neamuri, sclavia si subjugarea femeilor – practici care mai tarziu, chipurile, au fost corectate de „noua revelatie a dreptatii si echitatii crestinismului.” Aceasta pretentie este un mit pe care cercetatorii competenti ai Bibliei nu il considera valid. 26

In al doilea rand, desi nu in mod explicit, declaratia de mai sus sustine ca deficienta bisericii de a nu hirotoni femeile este o practica discriminatorie caracteristica a unui ”sistem in functie de casta sau gen.” Aceasta opinie da nastere de asemenea unei alte paradigme cunoscute in mod obisnuit (bazata pe texte selectate din literatura rabinilor) si anume ca femeile erau inferioare, asuprite pe nedrept in vremea Vechiului si Noului Testament, iar acum (pe baza textului din Galateni 3:28) trebuie sa li se acorde aceleasi roluri ca si barbatilor. Aceasta presupunere este de asemenea indoielnica. 27

De fapt, cea de-a doua presupunere ar fi adevarata daca cineva ar considera ca Galateni 3:28 sustine egalitatea totala, inteleasa de feministii egalitaristi ca semnificand completa intershimbabilitate a rolurilor dintre barbati si femei in biserica, daca nu in familie. Aceasta ideologie egalitarista, si nu pasajul din Galateni, constituie noua revelatie in privinta eradicarii discriminarii de casta sau gen in biserica. Dupa cum vom vedea in paragrafele urmatoare, Galateni 3:28 nu sustine pretentia feminismului egalitarist cum ca barbatii si femeile ar avea roluri interschimbabile in biserica.

Magna Charta sau adevarata egalitate biblica? In opinia unui invatat in ale Noului Testament de la Seminarul teologic Fuller Theological Seminary, Galateni 3:28 reprezinta ”baza teologica paulina fundamentala pentru includerea femeilor si barbatilor ca parteneri egali in toate lucrarile bisericii.” 28 In acelasi fel, autorul cartii Vesti bune pentru femei: o panorama biblica a egalitatii intre sexe, scrie: ”Dintre toate textele biblice care sustin egalitatea, Galateni 3:28 este prpobabil cel mai important.” 29

De fapt, chiar si in biserica noastra fiecare actiune majora care sprijina hirotonirea femeilor apeleaza la Galateni 3:28 ca la un text care indeparteaza barierele teologice ridicate impotriva femeilor de a sluji ca prezbiteri sau pastori. De exemplu, unul dintre principalii autori ai cartii Femei in lucrare considera textul ca fiind ”Magna Charta a adevaratei egalitati biblice.” Explicand de ce acest pasaj ”sprijina egalitatea barbatilor si femeilor in biserica,” el argumenteaza: ”Acesta [textul din Galateni 3:28] nu este doar o declaratie despre accesul egal la mantuire (cf. Galateni 2:11-15; Efeseni 2:14, 15). Ci mai degraba evidentiaza in mod specific acele trei relatii in care planul originar al lui Dumnezeu din Eden a fost pervertit prin considerarea unui grup inferior fata de celalalt: (1) evrei-neamuri, (2) sclav-liber, si (3) barbat-femeie." 30

Intr-un alt volum pro-hirotonire, Masa de bun venit: pregatind un loc pentru hirotonirea femeilor, un profesor adventist de Noul Testament explica de ce pasajul din Galateni constituie ”Legea drepturilor crestine”:

Omenirea e distrusa. Si va ramane astfel atata vreme cat barbatii vor mentine dominatia asupra femeilor. Pentru propriul lor bine, cat si pentru cel al femeilor, barbatii ar trebui sa recunoasca nevoia ca femeile sa detina deplina egalitate. Omenirea nu va fi intreaga pana nu se va ajunge la egalitate deplina – cu drepturi egale, privilegii egale si oportunitati egale pentru toti. Iar aceasta inseamna, in contextul biblic al drepturilor crestine [Galateni 3:26-28], egalitate deplina in ce priveste rasa, genul sau din punct de vedere socioecoonomic. 31

Insa invata Galateni 3:28 egalitatea deplina? Asa-numita ”Magna Charta a adevaratei egalitati biblice” sau ”Legea drepturilor crestine” da la o parte intr-adevar diferentele de rol dintre barbati si femei? Apostolul vorbeste aici despre unitate sau despre egalitate? Pe scurt, invatatii nostri folosesc in mod legitim declaratia lui Pavel ”nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca” pentru a sustine hirotonirea femeilor? 32

Unitate sau egalitate? Este important sa observam ca atunci cand apostolul Pavel declara ca ”nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus,” cuvantul ”una” (in greaca, eis), nu inseamna niciodata ”egal.” 33 In mod corespunzator, variantele lexicale pentru ” toti sunteti una” nu include varianta ”toti sunteti egali.” 34

In ceea ce priveste, probabil, cea mai hotaratoare dezbatere asupra textului din Galateni 3:28, autorul concluzioneaza studiul sau extensiv astfel: „Analizarea tuturor versetelor similare in care apare expresia ‚noi/voi/ei toti sunt una’ in cei 300 de ani ai Noului Testament ne descopera ca aceasta expresie nu exprima egalitate totala. De fapt, expresia „toti sunteti una” se foloseste atunci cand vrea sa exprime faptul ca persoane diferite au ceva in comun; nu se foloseste cu sensul ca persoanele asemanatoare sunt una si aceeasi.”35

Mai mult, in timp ce expresia „toti sunteti una” arata spre un element comun, totusi „presupune existenta unor deosebiri intre indivizi. Exemplele din Noul Testament unde intalnim expresia ‚noi/voi/ei toti sunt una,’ in care mai multe persoane sunt una, sunt urmatoarele: cel ce seamana si cel ce uda (1 Corinteni 3:8); Tata si Fiu (Ioan 10:30; 17:11, 21, 22 [doua exemple]), 23; sot si sotie (Matei 19:6; Marcu 10:8); si credinciosi diferiti cu daruri diferite (Romani 12:5; 1 Corinteni 10:17). In fiecare din aceste situatii membrii acestor perechi au roluri diferite.” 36

Cu alte cuvinte, ”toti sunteti una in Hristos Isus” accentueaza unitatea in Hristos, nu egalitate deplina. Chiar daca egalitaristii ar avea dreptate cand insista ca ”toti sunteti una in Hristos Isus” inseamna ”toti sunteti egali in Hristos Isus,” aceasta tot nu inseamna ca barbatii si femeile au aceleasi roluri deoarece pasajul Noului Testament nu presupune ca ”egalitatea in viziunea lui Dumnezeu implica… interschimbabilitatea rolurilor intre toti crestinii.” 37

Egalitate in ce sens? Trebuie sa-i intrebam pe sustinatorii hirotonirii femeilor ce etalon din Galateni 3:28 ii determina sa sustina deplina egalitate intre barbati si femei. In ce sens sunt ei egali? Au aceeasi valoare? Au aceleasi abilitati? Aceleasi roluri? Aceleasi daruri? Aceeasi mostenire in Hristos?

Asa cum pe buna dreptate nota un alt invatat, ”Orice declaratie importanta despre legatura dintre egalitate si Galateni 3:28 trebuie sa faca pe deplin cunoscut un etalon comun. Asadar declaratii indoielnice precum ”Galateni 3:28 sustine egalitatea dintre barbati si femei” nu numai ca sunt periculos de imprecise, dar pot fi si inselatoare.” 38

Contrar pretentiilor egalitaristilor feministi, Galateni 3:28 nu sustine deplina egalitate, in sensul indepartarii diferentelor de rol dintre genuri. In schimb, contextul este foarte clar ca barbatii si femeile sunt egali doar in sensul ca amandoi sunt ”socotiti neprihaniti prin credinta” (v. 24), la fel de liberi de sclavia legalismului (v. 25), egali pentru ca sunt copiii lui Dumnezeu (v. 26), amandoi sunt imbracati cu Hristos (v. 27), amandoi sunt ai lui Hristos (v. 29) si mostenitori ai fagaduintei lui Avraam (v. 29). . . . Galateni 3:28 nu aboleste rolurile de gen oranduite de Dumenzeu si rascumparate de Hristos.” 39

Astfel, in Galateni 3:28 se invata despre un anumit fel de egalitate. Insa contextul explica foarte clar adevarata natura a acestei egalitati. Barbatii si femeile sunt ”membri egali” in Hristos, dar aceasta nu inseamna ca barbatii si femeile au aceleasi oportunitati. Dupa cum am aratat maii inainte, doar faptul ca doua entitati sunt egale intr-un anumit domeniu nu implica faptul ca ele sunt egale si in alte domenii. De exemplu, cele douasprezece semintii erau membri egali ai lui Israel si impreuna mostenitori a celor fagaduite. Insa nu toate semintiile aveau (aceleasi) oportunitati egale si nici nu indeplineau aceleasi roluri:

In vreme ce toate semintiile se bucura de aceeasi onoare si toate sunt considerate la fel cand este vorba de a purta lupte sau de a lua in stapanire pamantul, nu toate semintiile indeplinesc aceleasi roluri (de exemplu, Geneza 49:10, “toiagul de domnie nu se va departa din Iuda,” si Numeri 3, care prezinta in detaliu rolul unic pe care trebuia sa il indeplineasca semintia lui Levi). Cu siguranta toate semintiile sunt egale – intr-un anumit sens – si cu siguranta, ca urmare a acestei mosteniri colective ei ar trebui sa lucreze impreuna pentru a face bine unul altuia. Insa aceasta mostenire, care apartine fiecarei semintii pentru ca fiecare este parte a unui intreg, nu anuleaza unicitatea fiecarei semintii.40

Semnificatia textului din Galateni 3:28. Expresia lui Pavel ”nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca,” nu neaga existenta unei diferente intre barbati si femei. De asemenea, contrar interpretarii egalitariste, pasajul nu sterge diferentele de rol dintre genuri. El afirma pur si simplu ca toti credinciosii, indiferent de gen, sunt una in Hristos.

Fiecare dintre termenii opusi (sau perechi) – evrei/greci, sclavi/liberi, barbati/femei – este desemnat sa conduca la ideea de totalitate sau universalitate. Perechile aduc in atentie trei moduri fundamentale de a vedea totalitatea/integralitatea fiintelor umane in timpul Noului Testament.

Prima pereche, ”nu mai este nici iudeu, nici grec,” aduce in atentie totalitatea fiintei umane din perspectiva istoriei mantuirii. De vreme ce Scriptura arata ca fagaduinta Evangheliei a venit mai intai la evrei si apoi la neamuri, din perspectiva religioasa a evreului, intreaga lume poate fi impartita in doua: evrei si neamuri. 41 A doua pereche, ”nici rob, nici slobod,” constituia in primul rand o distinctie legala pentru impartirea lumii. Din perspectiva unui roman, toti oamenii erau ori liberi, ori sclavi. 42 Iar a treia pereche, ”nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca,” imparte omenirea conform identitatii sexuale daruita la Creatiune. Corespunzator, din perspectiva Creatiunii, toti oamenii pot fi impartiti in doua – barbati si femei. 43

Astfel, conform apostolului Pavel, toti copiii lui Dumnezeu, indiferent din ce perspectiva se priveste – cea a istoriei mantuirii evreilor, sau cea legala a romanilor, sau din perspectiva Creatiunii lui Dumnezeu – impartasesc acelasi privilegiu al unirii in Hristos. acesta este sensul in care barbatii si femeile sunt egali.

Insa acest privilegiu al egalitatii nu sugereaza ca barbatii si femeile au roluri egale (interschimbabile) in familie si in biserica. Astfel, incercarea sustinatorilor hirotonirii femeii de a apela la textul din Galateni 3:28 ca fiind dovada ca Biblia invata deplina egalitate este lipsit de temei, daca nu chiar periculos de inselator. Deplina egalitate poate fi sustinuta doar prin aducerea ei in text din depozitul ideologic al egalitarismului feminist.

_______________

Note finale

1. Acest articol este o versiune adaptata a articolului Oare trebuie sa tacem?: Probleme care divizeaza biserica noastra (Ann Arbor: Berean Books, 2001), pp. 137-159, 193-198.

2. Crestinii trebuie sa primeasca intotdeauna cu bucurie noua lumina din Cuvantul lui Dumnezeu, atata vreme cat noua lumina propusa nu contrazice un adevar biblic prestabilit. Pentru un rezumat mai detaliat a ceea ce invata Ellen G. White despre ”noua lumina”, vezi P. Gerard Damsteegt, ”Noua lumina in vremurile din urma,” Adventistii cred 10/1 (primavara 1996): 5-13.

3. Mary A. Kassian, Evanghelia feminista: Miscarea de unire a feminismului cu biserica (Wheaton, Ill.: Good News, 1992), p. 242. Aceasta carte este o carte care trebuie citita de cei care doresc sa inteleaga ce inseamna feminismul si cum hipnotizeaza acesta bisericile crestine.

4. Declaratia de mai sus este atribuita proeminentei feministe Kate Millet si citata A. Kassian, Evanghelia feminista, p. 85.

5. Astfel argumenteaza vrajitoarea pagana Margot Adler, citata de Mary A. Kassian, Evanghelia feminista, p. 78; cf. p. 219.

6. Denise Lardner Carmody, Femeile si religiile lumii (Nashville: Abingdon, 1979), p. 32. Cf. Mary A. Kassian, Evanghelia feminista, p. 155.

7. Vezi Elizabeth Achtemeier, ”De ce Dumnezeu nu este mama: un raspuns dat discursului despre Dumnezeul adeptilor feminismului in biserica,” Crestinismul astazi (august 16, 1993) :16-23. Pentru o povestire uluitoare despre cum aceasta ”reimaginare” feminista a lui Dumnezeu este promovata in mod activ in bisericile crestine, vezi James R. Edwards, ”Cutremur in Mainline," Crestinismul astazi (noiembrie 14, 1994) :38-43.

8. Vezi revizia lui Elizabeth Achtemeier despre Biserica Unitariana din Canada Liturghier cu limbaj care face referire la ambele genuri (3 volume), in Interpretarea 38 (1984) :64-66; cf. David Lyle Jeffrey, "Moartea limbii paterne: atacand in inima identitatii crestine," Revista barbatilor si femeilor din Biblie 4/4 (Spring 2000) :1, 11-16.

9. Steve Daily, Adventismul pentru o noua generatie (Portland/Clackamas, Ore.: Better Living Publishers, 1993), pp. 88, 105, 113.

10. Cea mai detaliata si mai completa discutie despre traducerea Bibliei care foloseste un limbaj neutru din punct de vedere al genului poate fi gasita in Vern S. Poythress si Wayne A. Grudem, Controversa despre Biblia care foloseste un limbaj neutru din punctul de vedere al genului: aducerea la tacere a amprentei masculine din cuvintele lui Dumnezeu (Nashville: Broadman and Holman Publishers, 2000).

11. C. Mervyn Maxwell furnizeaza o istorie introspectiva, aratand cum dorinta liderilor bisericii ca pastorii sa se bucure de beneficiile legii taxelor din SUA a condus la revizuiri indoielnice ale politicii bisericilor si modificari in Manualul bisericii care permit femeilor sa slujeasca in functia de prezbiteri. Vezi ”O istorie foarte surprinzatoare (si interesanta),” in Mercedes H. Dyer, ed., Cercetati toate lucrurile: un raspuns la cartea Femei in lucrare ( Berrien Springs , Mich. : Adventists Affirm , 2000), pp. 225-230.

12. Printre schimbarile minore adecvate mentionam impartirea frazelor lungi in propozitii mai mici care pot fi mai usor de citit, sau substituirea cuvintelor si expresiilor care sunt iesite din uz (sau si mai bine, punerea in paranteze patrate a acestor cuvinte inlocuite). Aceste schimbari minore sunt acceptabile deoarece ele nu au la baza o ideologie feminista. Dimpotriva, este o incercare autentica de a raspunde nevoilor omului care nu este familiar cu engleza secolului XIX. Inteleg ca atunci cand aceste carti vor fi retiparite White G. Estate nu va schimba limbajul cartilor cu titluri familiare. Cand sunt publicate versiuni noi si actualizate ale unor carti, ca de exemplu, „Divina vindecare”, i se va da un alt titlu pentru a nu se face confuzie cu originalul.

13. Se face referire la articolele lui Jacques B. Doukhan, "Femei preoti in Israel: un studiu despre absenta lor," si Robert M. Johnston, "Modele de pastorire in Noul Testament," in Femei in lucrare, pp. 29-43, respectiv, 45-58. O scurta evaluare a acestor articole este oferita in cartea Oare trebuie sa tacem? Cei care sunt interesati sa citeasca o evaluare mult mai detaliata a lucrarilor de mai sus sa consulte contributia lui Gerard Damsteegt din Cercetati toate lucrurile:un raspuns la cartea Femei in lucrare, pp. 123-153.

14. Mary A. Kassian, Evanghelia feminista: miscarea de unire a feminismului cu biserica (Wheaton, Ill.: Crossway, 1992).

15. Sandra M. Schneiders, "Are Biblia un mesaj postmodern?" in Frederic Burnham, ed., Teologia postmoderna: credinta crestina intr-o lume a pluralismului (San Francisco: Harper and Row, 1989), p. 65.

16. Danna Nolan Fewell, "Exegeza feminista a Bibliei ebraice: sustinere, impotrivire si transformare," Revista pentru studiul Vechiului Testament 39 (1987) :78. While C. Raymond Holmes ofera o analiza si o critica folositoare cu privire la ideologia feminista (Vezi Varful unui aisberg, pp. 87-132), nu este de mai mica importanta faptul ca metoda pe care invatatii feministi o dau Scripturii, asemenea altor teologi ai eliberarii, este o parte a metodei istoric-critice (ibid., pp. 31-48). Pentru mai multe detalii despre aceasta metoda, vezi Gerhard F. Hasel, "Autoritatea Bibliei si interpretarea feminista," Adventists Affirm (toamna 1989), pp. 12-23.

17. Masa de bun venit: pregatind un loc pentru hirotonirea femeilor, edited by Patricia A. Habada si Rebecca Frost Brillhart (Langley Park, Md.: TEAMPress, 1995). Cei "paisprezece istorici, teologi si specialisti proeminenti adventisti de ziua a saptea” care si-au adus contributia prin eseurile lor sunt: Bert Haloviak, Kit Watts, Raymond F. Cottrell, Donna Jeane Haerich, David R. Larson, Fritz Guy, Edwin Zackrison, Halcyon Westphal Wilson, Sheryll Prinz-McMillan, Joyce Hanscom Lorntz, V. Norskov Olsen, Ralph Neall, Ginger Hanks Harwood si Iris M. Yob.

18. Desi introducerea cartii si recomandarea de pe coperta din spate afirma ca Masa de bun venit comprima „expuneri atent gandite de cei mai competenti scriitori” si ca „este o colectie definitorie de eseuri pentru timpul nostru din partea unor lideri respectati ai bisericii,” altii noteaza ca, in ceea ce priveste problemele hermeneutice cheie despre hirotonirea femeilor, acest volum se remarca mai degraba prin largime decat prin profunzime. De exemplu, Keith A. Burton, un cercetator adventist al Noului Testament, expune ipotezele istoric-critice de la abaza eseurilor din Masa de bun venit. El concluzioneaza astfel critica sa patrunzatoare la adresa acestei carti pro-hirotonire: "Masa in jurul careia suntem invitati atat de calduros sa ne asezam este una deja ajustata pentru aceia care ataca relevanta autoritatii biblice; aceia care pretind ca imaginea gnostica a androginului primitiv si escatologic este cea catre care ar trebui sa se indrepte adventistii; aceia ale caror interese constau mai degraba in dobandirea unei puteri colective decat in evanghelizarea unei lumi in pragul mortii; si in final, aceia care confunda restrictia nediscriminatorie a rolurilor din familie si biserica care au fost oranduite de acelasi Duh.” Vezi Burton, "Masa de bun venit: o evaluare critica" (manuscris nepublicat, 1995), disponibil laCentrul Adventist, Biblioteca James White, Universitatea Andrews. In cea mai timpurie carte a mea Primirea Cuvantului (pp. 119-129), am scos in evidenta cateva aspecte ingrijoratoare ale argumentelor pro-hirotonirea femeilor din cartea Masa de bun venit.

19. Laurel Damsteegt, "Ar trebui ca femeile sa pastoreasca?" Adventists Affirm 9/1 (primavara 1995):14. Pentru o dezbatere despre cum era inteleasa "Slujirea Femeii" in primii ani ai adventismului de ziua a saptea, vezi de asemenea articolul lui Laurel Damsteegt "S.M.I. Henry: pionier in Slujirea Femeii," Adventists Affirm 9/1 (primavara 1995) :17-19, 46; cf. Terri Saelee, "Femei ale Duhului," Adventists Affirm 9/2 (toamna 1995) :60-63.

20. Pentru cele exprimate aici, sunt dator gandurilor lui Vern S. Poythress si Wayne A. Grudem, Controversa Bibliei cu limbaj neutru: aducerea la tacere a cuvintelor specific masculine ale lui Dumnezeu (Nashville: Broadman and Holman Publishers, 2000), pp. 139-142.

21. Timothy B. Bayly, "Placinta pastorului: idolul egalitatii," Revista barbatilor si femeilor din Biblie 4/4 (Spring 2000) : 18, 19.

22. Pentru gandurile exprimate aici, sunt dator excelentei lucrari a lui Richard Hove, Egalitate in Hristos?: Galateni 3:28 si disputa genurilor (Wheaton, Ill.: Crossway Books, 1999), pp. 110-116.

23. Peter Westen, Vorbind despre egalitate: o analiza a fortei retorice a ‚egalitatii’ intr-un discurs moral si legal (Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1990).

24. Ibid., p. 41 (accentuarea lui).

25. Roger L. Dudley, "Hirotonirea femeilor in lumina caracterului lui Dumnezeu," in Femei in lucrare, pp. 408, 409.

26. Argumentul de mai sus este acelasi argument care se foloseste pentru a justifica homosexualitatea. Oricum, adevarul este ca scriitorii Bibliei nu ”au considerat niciodata ca permisibile” practicile nedesavarsite ale poligamiei, rasismului iudei/neamuri, sclaviei sau subjugarii femeilor. Cititorii vor beneficia de pe urma lucrarilor care provoaca ipotezele de mai sus despre „adaptare”: Ronald A.G. du Preez, Poligamia in Biblie (Berrien Springs, Mich.: Adventist Theological Society Publications, 1993); Theodore D. Weld, Biblia impotriva sclaviei; sau, O cercetare despre particularitatea sistemului mozaic si invataturile Vechiului Testament despre drepturile omului (Pittsburgh: United Presbyterian Board of Publication, 1864). Aceste doua lucrari ofera o dovada biblica irezistibila aratand ca niciodata Dumnezeu nu a tolerat poligamia si sclavia. In ceea ce priveste asa-numitul subiect al subjugarii femeilor sau al „patriarhatului”, George W. Knight III, Rolul relatiilor dintre barbati si femei: invatatura Noului Testament (Chicago: Moody, 1985), si Guenther Haas, "Patriarhatul ca pe un rau pe care Dumnezeu l-a tolerat: analiza si implicatii ale autoritatii Scripturii," Revista Societatii Teologice Evanghelice, septembrie 1995, pp. 321-326, contesta ideea ca guvernarea barbatului (in familie si in biserica) este o practica rea pe care Dumnezeu a tolerat-o.

27. Bazandu-se pe texte selectate din literatura rabinilor, unii argumenteaza ca epocile Vechioului si Noului au fost perioade de inegalitate si nedreptate a genurilor. Totusi, Richard Hove, in Egalitate in Hristos?: Galateni 3:38 si disputa genurilor, p. 104, n. 35, aminteste alte lucrari ale rabinilor pentru a contrazice declaratiile impotriva femeilor atat de des citate din acel timp. Dwight Pratt ofera unul dintre cele mai bune rezumate despre rolul femeilor in istoria biblica. Contrar interpretarilor revizionistilor moderni care sustin ca femeile din timpurile biblice nu erau mai pretuite decat obiectele sau sclavii, el arata ca pozitia femeilor din poporul lui Dumnezeu atat in Vechiul, cat si in Noul Testament contrasteaza puternic cu statutul femeilor din mijlocul popoarelor pagane. Oricat de distorsionata ar fi viziunea actuala in ce priveste locul femeilor in societate si lucrare, aceasta este departe de religia Bibliei. Vezi Dwight M. Pratt, "Femeie," The International Standard Bible Encyclopaedia, ed. James Orr, 4 volume (Grand Rapids: Eerdmans, 1986 reprint) vol. 4, pp. 3100-3104.

28. David M. Scholer, "Galateni 3:28 si lucrarea femeilor in biserica," in Teologie, Stiri si note (Pasadena, Calif.: Fuller Theological Seminary, iunie 1998), p. 20 (literele italice apartin autorului).

29. Rebecca Merrill Groothius, Vesti bune pentru femei: o panorama biblica a egalitatii intre sexe (Grand Rapids: Baker, 1997), p. 25.

30. Richard M. Davidson, ”Conducere, supunere si egalitate in Scriptura,” in Nancy Vyhmeister, ed., Femei in lucrare: perspective biblice si istorice (Berrien Springs, Mich.: Andrews University Press, 1998), p. 281.

31. Helen Ward Thompson, ”Intrebari si raspunsuri despre hirotonirea femeilor si biserica Adventista de Ziua a Saptea,” in Patricia A. Habada si Rebecca Frost Brillhart, eds., Masa de bun venit: pregatind un loc pentru hirotonirea femeilor (Langley Park, Md.: TEAMPress, 1995), appendix 4, p. 318. Thompson atribuie declaratia de mai sus lui James Cox, cand acesta din urma s-a adresat Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Sligo in octombrie 1988.

32. Asa argumenteaza William G. Johnsson in ”Galateni 3:28, 29: Semnificatia lui pentru rolul femeilor in biserica,” intr-o lucrare prezentata Comisiei pentru rolul femeii in biserica la Cohutta Springs, Georgia, iulie 1989. Pentru o analiza mai aprofundata despre Galateni 3:28 si alte texte cheie din Noul Testament despre problema hirotonirii femeilor, iar pentru problemele importante implicate, vezi Gerhard F. Hasel, ”Probleme hermeneutice in legatura cu hirotonirea femeilor: reflectii metodologice despre pasaje cheie,” u document de 56 de pagini nepublicat, 23 mai 1994, disponibila la Adventist Heritage Center, James White Library, Universitatea Andrews.

33. Vezi Ann Coble, ”Orizont lexical despre expresia ”una in Hristos”: folosirea textului din Galateni 3:28 in dezbaterea progresiv-istorica despre hirotonirea femeilor” (disertatie pentru master in teologie, Seminarul Teologic Covenant, 1995).

www.adventistaffirm.org
______________________________

AU EXISTAT FEMEI PREOTI, APOSTOLI SI…

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

BIBLIA ªI LUCRAREA FEMEILOR

Au existat femei preoþi, apostoli ºi lucrãtori?

Partea I

de Samuel Koranteng Pipim, Doctor în teologie

director la Lucrarea pentru campusurile publice, Conferinþa Michigan

Autor al cãrþii Trebuie sã tãcem? ºi Primeºte Cuvântul

Înainte de publicarea controversatei cãrþi Femei în lucrare, în care se apãrã hirotonisirea femeii, studenþii din seminariile adventiste au recunoscut întotdeauna cã în Biblie nu existã cazuri de femei care sã fi fost hirotonisite. Ei au observat cã, în ciuda rolului important al femeilor în lucrare, ele nu au fost niciodatã preoþi în Vechiul Testament. De asemenea, deºi femeia a avut o contribuþie importantã în lucrarea lui Hristos, El nu a numit-o nici mãcar pe una apostol; mai mult chiar, când se cãuta un apostol care sã îl înlocuiascã pe Iuda (Faptele Apostolilor 1:15-26), deºi acolo erau prezente femei ºi cu siguranþã cã îndeplineau majoritatea cerinþelor (versetele 21, 22), a fost ales un bãrbat. De asemenea, nu se vorbeºte despre nicio femeie aleasã prezbiter sau episcop în biserica primarã. De ce?(1)

Rãspunsurile controversate la aceastã întrebare hrãnesc disputa cu privire la hirotonisirea femeii ca prezbiter sau pastor. În trecut, adventiºtii au considerat cã excluderea femeii din preoþia vechi testamentarã ºi din rolul nou testamentar de prezbiter/episcop nu are la bazã doar factori sociologici sau culturali, ci îºi are mai degrabã rãdãcina în rolul oferit fiecãrui sex de cãtre Dumnezeu, la Creaþiune.

Totuºi, apãrãtorii hirotonisirii femeii oferã diferite explicaþii pentru lipsa de exemplu biblice de femei hirotonite. Pe de o parte, deºi sunt de acord cã într-adevãr, în Biblie nu existã precedent pentru aceastã practicã, apãrãtorii liberali ai hirotonisirii femeii explicã aceastã absenþã declarând cã Biblia însãºi este limitatã de timp, condiþionatã cultural, avându-l pe bãrbat în centru, de origine rabinicã, antifeministã prin naturã ºi condiþionatã de mentalitatea patriarhalã sau de prejudecãþi. Aºadar, susþin ei, cultura vremurilor vechi ºi nou testamentare nu ar fi permis aceastã practicã. Aceasta este poziþia adoptatã în cartea The Welcome Table: Setting a Place for Ordained Women (1995), în care e apãrã hirotonisirea femeilor.

Feminiºtii evanghelici sau biblici, pe de altã parte, recunosc, pe bunã dreptate, cã din moment ce în religiile pãgâne de pe vremea Vechiului ºi a Noului Testament existau femei preoþi, contrar celor susþinute de feminiºtii liberali, cultura vremii ar fi permis existenþa femeilor preoþi, apostoli, prezbiteri sau pastori. Femei în lucrare, cartea care apãrã hirotoniirea femei, publicatã la Seminarul Teologic al Universitãþii Andrews, se pare cã recunoaºte lucrul acesta. Cum dar explicã aceastã carte lipsa hirotonisirii femeii în Biblie?

Conform autorilor cãrþii, au existat, la urma urmelor, ºi femei preoþi, femei apostoli, prezbiteri ºi episcopi în Biblie!

Articolul de faþã studiazã aceastã declaraþie discutabilã din cartea Femei în lucrare.

Au existat femei preoþi în Vechiul Testament?

Am fost uimit sã descopãr cã în cartea Femei în lucrare se sugereazã cã de fapt au existat femei preoþi în Vechiul Testament. Iar argumentul m-a surprins ºi mai mult! Se sugereazã cã în Grãdina Eden Dumnezeu a hirotonit-o pe Eva ca preot împreunã cu Adam. Autorul acestei idei argumenteazã astfel:

Adam ºi Eva erau, într-adevãr, îmbrãcaþi în haine de preot, cu o singurã diferenþã: în loc de hainele de in pe care aveau sã le poarte preoþii mai târziu (Exodul 28:39), Dumnezeu a ales piele de animal. Asta nu implicã doar omorârea unui animal, care a fost prima jertfã din istorie, ci ºi, prin acelaºi simbol, hirotonirea lui Adam ºi a Evei ca preoþi, deoarece pielea jertfei de ispãºire era pusã deoparte pentru preoþi care oficiau slujba (Levitic 7:8). Oferindu-le lui Adam ºi Evei pielea jertfei pentru pãcat, un dar rezervat doar preoþilor, relatarea din Geneza recunoaºte implicit preoþia Evei, alãturi de cea a lui Adam.(2)

Astfel, teologul nostru citeºte Geneza prin ochelarii unei persoane care apãrã hirotonisirea femeii ºi descoperã cã Eva a fost “femei preot”! În ultimul paragraf al capitolului Femei în lucrare, el declarã: “Astfel, identificarea femeii ca preot în Eden ºi biserica rãscumpãratã [preoþia tuturor credincioºilor] completeazã aprobarea Bibliei în ce priveºte hirotonirea femeii ca profet ºi judecãtor. În acest context, femeia nu trebuie exclusã din lucrarea de pastoraþie.”(3)

Dacã îmbrãcãmintea de piele de animal a lui Adam ºi a Evei îneamna cã erau îmbrãcaþi ca preoþi, înseamnã asta cã Dumnezeu i-a felicitat pentru cã au pãcãtuit?

Este greu de înþeles faptul cã membrii comitetului ad hoc care au scris Femei în lucrare au fost de acord cu privire la acest capitol. Asta ilustreazã probabil unde îi duce logica modelului “egalitar” pe cei care cautã cu disperare în Biblie o justificare pentru hirotonirea femeilor ca prezbiteri ºi ca pastori.(4) Din moment ce ceilalþi teologi, în lucrarea Prove All Things (Adu argumente), au pus la îndoialã acest argument biblic discutabil (5), mã voi concentra mai mult asupra argumentelor culturale ale autorului.

Se pare cã teologul nostru nu acceptã explicaþia Bibliei cã principiul de conducere instituit la Creaþiune este motivul pentru care nu existã niciun exemplu de femeie preot în Vechiul Testament. Teologul nostru a inventat alte douã motive: ºi anume “reacþia lui Dumnezeu la sincretismul pãgân ºi la perversiunile sexuale” ºi “incompatibilitatea dintre jertfã [aducerea de jertfe de cãtre femei în Israel], asociatã de obicei cu moartea ºi pãcatul, ºi natura psihologicã a femeilor, asociate în Biblie cu viaþa ºi naºterea lui Mesia”! Cu alte cuvinte, “dacã nu ar fi existat aceºti doi factori, ºi anume cultul antic din Orientul Apropiat ºi jertfele din Vechiul Testament, femeile ar fi fost preoþi în Israel.”(6)

Este încurajator faptul cã cel puþin un scriitor, autorul principal al cãrþii Femei în lucrare, se împotriveºte teoriei speculative a “femeii preot”, observând cã “atât pe vremea patriarhilor cât ºi dupã legãmântul lui Dumnezeu cu Israel la Sinai, bãrbaþii au fost preoþi.”(7) Într-adevãr, Biblia spune cã doar bãrbaþii au fost preoþi în Vechiul Testament. Înainte de Sinai, capul familiei (bãrbatul) ºi fii întâi nãscuþi (tot bãrbaþi) îndeplineau acest rol.(8) Dar la Sinai aceastã responsabilitatea a fost oferitã ca “un dar pentru Aron ºi fii sãi” (Numeri 8:19, comparã cu Numeri 3:9-13, 32, 45; 25: 10-13). Ellen White rezumã astfel aceastã idee:

“În timpurile strãvechi fiecare bãrbat era preotul familiei sale. Pe vremea lui Avraam preoþia era consideratã ca darul din naºtere al fiului întâi nãscut. Acum, în locul primului nãscut din Israel, Domnul a acceptat tribul Levi pentru lucrarea în sanctuar. …. Totuºi, preoþia era oferitã doar familiei lui Aron. Doar Aron ºi fiii sãi puteau sã slujeascã înaintea Domnului.” (Patriarhi ºi profeþi, p. 350)

Absenþa femeilor preoþi în Vechiul Testament nu se datora culturii vremii, deoarece popoarele din Orientul Apropiat ar fi permis femei preoþi, cum se ºi întâmpla de fapt în religiile canaanite. De asemenea, femeile israelite nu puteau fi preoþi nu pentru cã Dumnezeu nu vroia ca ele sã se implice în imoralitatea în care se angajau preotesele (interdicþia divinã nu era “reacþie la sincretismul pãgân ºi perversiunile sexuale.”) Un asemenea argument, în afarã de faptul cã nu are bazã scripturisticã, sugereazã cã femeile ar fi mult mai inclinate cãtre idolatrie ºi imoralitate sexualã decât bãrbaþii, argument sexist în sprijinul cãruia nu existã dovezi. Iar absenþa femeilor preoþi în Vechiul Testament nu se datoreazã nici “naturii psihologice a femeii, asociate în mod tradiþional în Biblie cu viaþa ºi naºterea lui Mesia”, din moment ce e nevoie atât de bãrbat cât ºi de femeie pentru a da viaþã unei fiinþe umane, iar aºteptarea “naºterii lui Mesia”, care a avut loc prin “naºterea din fecioarã” a lui Hristos limita foarte mult implicarea fizicã a pãrinþilor trupeºti.

Lipsa femeilor preoþi în Vechiul Testament poate fi explicatã cel mai bine prin planul divin. Principiul conducerii, instituit de Dumnezeu la creaþiune ºi repetat dupã cãderea în pãcat, este singura explicaþie biblicã ºi teologicã pertinentã pentru absenþa femeilor preoþi în vechiul Israel. Reinterpretãrile discutabile pe care le-am analizat mai sus sunt în contradicþie cu învãþãtura Scripturii.

Femeile profetese: Miriam, Debora ºi Hulda

Înainte de a analiza alt argument uimitor din cartea Femei în lucrare, ºi anume cã erau femei pastori în Noul Testament, voi rãspune pe scurt declaraþiei cã femei ca Eva, Sara, Agar, Sefora, Iochebed, Miriam, Rut, Debora, Ana, femeia sunamitã ºi Hulda au avut poziþii de conducere în Vechiul Testament. Dintre acestea, Miriam profetesa – dirijoare (Exod 15:20), Debora, care era “ proorociþa, pe vremea aceea judecãtor în Israel” (Judecãtori 4:4) ºi Hulda, profeteasa de la care au cerut împãratul Iosia ºi marele preot Hilchia sfat (2 Împãraþi 22), sunt adesea numite “femei lideri, care aveau poziþii de conducere, mai presus de bãrbaþi.”(9)

Se susþine cã femeile în ziua de azi ar trebui sã fie hirtonisite ca prezbiteri sau pastori. Declarând asta, autorii lucrãrii Femei în lucrare se pare cã nu fac diferenþa între poziþia de prezbiter sau pastor ºi împlinirea rolului de profet. De asemenea, ignorã faptul cã în teocraþia vechi testamentarã Israel era un popor condus de Dumnezeu ºi legea Sa. În sistemul vechi testamentar conducãtorii care erau aleºi ca profeþi, preoþi, judecãtori ºi împãraþi se diferenþiau în funcþie de felul în care erau aleºi ºi de mãsura autoritãþii pe care o aveau.

Douã exemple pot scoate în evidenþã diferenþa dintre îndatoriile profeþilor ºi ale preoþilor. Amram ºi Iochebed au avut trei copii: Miriam, Aron ºi Moise. Toþi trei erau profeþi. Dar în timp ce ambii fii erau preoþi, Maria nu era. Ea era profeteasã, dar nu ºi preot. La fel, în Noul Testament se spune desprea Ana cã era proorociþã în templu (Luca 2:36, 37). Dar nu se spune nicãieri cã ea sau altã proorociþã ar fi adus jertfe. Biblia este clarã în aceastã privinþã: preoþia este pentru bãrbaþi.

Rolul de conducãtor al profetului (ca ºi al judecãtorului) nu era o poziþie aleasã de popor. Dumnezeu Însuºi îi alegea ºi îi împuternicea pe profeþi (ºi judecãtori) ca vocea Sa; ei nu erau aleºi de popor în poziþie de conducãtori, pentru a exercita autoritatea administrativã ºi executivã. Astfel, împãraþii (ºi judecãtorii) ºi preoþii se supuneau autoritãþii lui Dumnezeu, care Îºi trimitea mesajele prin profeþii Sãi.

În acelaºi fel, atât în Vechiul cât ºi în Noul Testament Dumnezeu îi alegea ºi îi împuternicea (hirotonisea) pe profeþi, indiferent de sex (cum ar fi Miriam, Debora, Hulda). Pe de altã parte, Biblia spune cã prezbiterii ºi pastorii trebuie aleºi ºi împuterniciþi (hirotonisiþi) de cãtre bisericã, dupã criteriile prevãzute în Scripturã. Un asemenea criteriu pentru poziþia de prezbiter sau pastor este ca cel ales sã fie “bãrbatul unei singure neveste” (1 Timotei 3:2, Tit 1:6), expresie care în greacã accentueazã faptul cã prezbiterul sau pastorul trebuie sã fie acel fel de persoanã care iubeºte doar o femeie ca pe soþie.

Prezbiterii ºi pastorii (Biblia nu face nicio deosebire în ce priveºte poziþia lor) trebuie sã se supunã mesajelor lui Dumnezeu transmise prin profeþii Sãi. Ca lideri ai bisericii, prezbiterii ºi pastorii au responsabilitate administrativã ºi de conducere, ca ºi o autoritate pe care profeþii nu o au. Conducãtorii bisericii sunt responsabili în faþa lui Dumnezeu pentru acceptarea mesajului profeþilor, însã nu se aflã sub autoritatea administrativã a acestora.

Putem vedea aceastã diferenþã în mod clar atât în Scripturã cât ºi în experienþa Ellenei White. Ilie putea sã îi ofere regelui Ahab mesajele divine, dar nu avea autoritatea de a-l obliga sã asculte sau de a contramanda ordinele acestuia ca el sã fie arestat (1 Împãraþi 17:1-3; 18:7-10). Ieremia a proclamat judecata lui Dumnezeu având autoritatea divinã, lucru pentru care a fost închis de preoþi, prinþi ºi împãraþi (Ieremia 20:1,2; 37:11-38:10). Ei aveau o autoritate pe care el nu o avea. Chiar ºi autoritatea Deborei, “proorociþã, judecãtor în Israel”, ilustreazã felul în care trebuie sã îºi exercite femeile temãtoare de Dumnezeu darurile unice ºi conducerea în contextul învãþãturii biblice cu privire la conducere.(10)

În istoria Bisericii Adventiste, paralela cea mai apropiatã faþã de autoritatea profeticã ºi conducerea unicã a Deborei este Ellen White. Deºi ea nu a pretins niciodatã cã este conducãtor al biserici, ºi-a exercitat rolul de mesager al Domnului. La începutul anilor 1870, ea a avut autoritatea de a comunica planul divin pentru educaþia adventistã, dar nu a avut autoritatea de a-i obliga pe conducãtori sã asculte de ea atunci când au fondat Colegiul Battle Creek. Autoritatea profeticã nu este acelaºi lucru cu responsabilitatea administrativã a conducãtorilor aleºi. Sora White a refuzat sã fie numitã lider al bisericii, considerându-se “un mesager cu un mesaj.” “Nimeni nu m-a auzit sã pretind vreo poziþie de conducere în bisericã. … Nu trebui sã fiu altceva decât un mesager cu un mesaj.” (Mãrturii pentru bisericã, vol. 8, pp. 236, 237)

Concluzia este cã Miriam, Hulda ºi Debora (ca ºi Ellen White) erau profeþi. Dar autoritatea lor ca profeþi nu ar trebui confundatã cu autoritatea conducãtorilor acasã (soþii) sau în bisericã (prezbiterii sau pastorii.) Am confunda cele douã tipuri de autoritate dacã am recurge la reinterpretãrile discutabile ale învãþãturii biblice. De aceea, Femei în lucrare duce în eroare cititorii atunci când comparã autoritatea conducãtorilor aleºi în bisericã (prezbiteri ºi pastori) cu autoritatea profeticã a profeþiilor ºi profeteselor.

Preoþia tuturor credincioºilor

O altã declaraþie care se repetã în Femei în lucrare este cã doctrina “profeþiei universale” duce la egalitatea sexelor în ce priveºte poziþia de preot. Autorul capitolului care trateazã asta scrie:

“Bãrbaþii erau preoþi pe vremea patriarhilor ca ºi dupã legãmântul cu Israel, pe Muntele Sinai. Dar odatã cu trecerea de la Israel la biserica creºtinã, a avut loc o schimbare radicalã. În Noul Testament se dezvãluie un nou tip de profeþie, cea a tuturor credincioºilor. Biserica creºtinã este alcãtuitã din credincioºi preoþi. O asemenea eclesiologie ºi o asemenea înþelegere a naturii ºi a misiunii bisericii nu mai pun nicio piedicã slujirii femeii. De fapt chiar cer un parteneriat între femei ºi bãrbaþi în toate aspectele lucrãrii în care este nevoie de hirotonire. Recunoaºterea preoþiei tuturor credincioºilor implicã o bisericã în care femeile ºi bãrbaþii colaboreazã în diferite poziþii ºi lucrãri, fiind dotaþi cu darurile Duhului Sfânt, conform voinþei Sale. (1 Corinteni 12: 7-11)”(11)

Din conceptul de preoþie universalã a credincioºilor nu reiese cã ºi femeile pot avea roluri “în toate aspectele lucrãrii în care este nevoie de hirotonire” (inclusiv rolurile de pastor ºi prezbiter). Preoþia tuturor credincioºilor nu se referã la anumite poziþii în bisericã ale bãrbaþilor ºi ale femeilor. Creºtinii sunt parte a preoþiei pentru cã fiecare credincios are acces direct la Dumnezeu prin Hristos, fãrã sã fie nevoie de alþi mijlocitori (vezi Evrei 10:19-22). Doctrina nou testamentarã a “preoþiei tuturor credincioºilor” (1 Petru 2:5, 9-12) recunoaºte faptul cã biserica este o comunitate de închinãtori (un neam de preoþi, chemaþi sã aducã jertfe spirituale, de închinare ºi rugãciune) ºi o comunitate de martori (un popor misionar, chemat sã declare “slava Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunatã”). Fiecare credincios, bãrbat sau femeie, este chemat la lucrarea de câºtigare de suflete a bisericii.

Nu înseamnã cã fiecare membru poate avea aceleaºi funcþii în bisericã.(12) Biblia însãºi stabileºte calitãþile pe care trebuie sã le aibã un pastor sau un prezbiter (1 Timotei 3:1-7). Printre alte lucruri, prezbiterul sau pastorul trebuie sã fie “bãrbat al unei singure neveste” ºi“sã-ºi chiverniseascã bine casa” (versetele 2, 4, 5; Tit 1:6). O femeie nu poate sã îndeplineascã aceste condiþii specifice bãrbatului.(13)

Mai mult chiar, apostolul Petru declarã cã doctrina “preoþiei tuturor credincioºilor” nu este un concept nou “descoperit doar în Noul Testament.” Aceastã doctrinã îºi are rãdãcinile în Vechiul Testament (1 Petru 2:5, 9-12, comparã cu Exod 19:5,6). Preoþia universalã exista ºi în Vechiul Testament. Dumnezeu a declarat: “Îmi veþi fi o împãrãþie de preoþi ºi un neam sfânt.” (Exodul 19:6) Cu toate acestea, în Vechiul Testament nu a existat nicio femeie preot. Nici mãcar toþi bãrbaþii nu puteau fi preoþi, ci doar cei din seminþia lui Levi.(14) ªi chiar dacã toþi preoþii erau leviþi, nu toþi leviþii erau preoþi. Numai familia lui Aron ºi urmaºii lui bãrbaþi puteau primi aceastã responsabilitate (Exod 28:1, 41, 43; Numeri 3:10, 32; 20:28; 25:10-13).

Dacã în noul legãmânt transformarea conceptului vechi testamentar al “preoþiei universale” este aºa de radical încât se cere “un parteneriat între femei ºi bãrbaþi în toate aspectele lucrãrii în care este nevoie de hirotonire”, cum se face cã nu putem gãsi în Noul Testament nici mãcar un exemplu clar de femeie care sã fi fost prezbiter sau conducãtor al bisericii?

A pretinde cã preoþia tuturor credincioºilor eliminã deosebirea de sex în ce priveºte rolurile în bisericã, aºa cum fac mulþi din cei care au contribuit la scrierea cãrþii Femei în lucrare, înseamnã a nu fi logic. Pãrerea aceasta nu îºi gãseºte suport nici în Vechiul, nici în Noul Testament. Cei care sunt de acord cu hirotonirea femeii îºi pot susþine pãrerea doar punând pe seama Bibliei conceptul de “egalitate completã”, care este înþeles ca eliminarea totalã a diferenþelor de rol ale bãrbatului ºi ale femeii.

NOTE

(1) Observaþi de asemenea cã, în ciuda implicãrii active a femeilor în lucrare pe vremea bisericii primare, în epistolele lui Pavel cãtre Timotei ºi Tit (scrisori adresate episcopilor ºi membrilor laici) existã instucþiuni conform cãrora doar bãrbaþii pot aspira la poziþia de episcop ºi prezbiter. “Femeii nu-i dau voie sã înveþe pe alþii, nici sã se ridice mai presus de bãrbat”; “Dar trebuie ca episcopul (sau priveghetor) sã fie …. bãrbatul unei singure neveste.” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6). În aceste versete este folosit acelaºi cuvânt grecesc: “bãrbat” ºi “soþ.” Nu este folosit termenul generic anthropos, de la care derivã cuvântul “antropologie”, care se referã la fiinþa umanã în general, atât la bãrbat cât ºi la femeie. Dar Pavel a ales sã foloseascã termenul aner, care înseamnã bãrbat, spre deosebire de femeie (comparã cu Faptele Apostolilor 8:12; 1 Timotei 2:12), care poate fi soþ (vezi Matei 1:16; Ioan 4:16; Romani 7:2; Tit 1:6). De ce le-a interzis Pavel femeilor funcþiile de conducere de prezbiter sau episcop?

(2) Jacques B. Doukhan, “Femeile Preoþi în Israel: Cum se explicã absenþa lor”, în lucrarea lui Nancy Vyhmeister Femei în lucrare(Berrien Springs, Mich.: Andrews University Press, 1998), pp. 36, 37. Cartea va fi numitã în continuare FIL.

(3) Ibid, p. 39

(4) Se pare cã membrii comitetului ad hoc nu pun la îndoialã aceastã interpretare discutabilã a paragrafului din Geneza, care este inclusã în Femei în lucrare, atâta timp cât existã “armonie în ansamblul” argumentelor despre hirotonire (ca sã îl citãm pe editor, vezi Vyhmeister, “Prolog”, FIL, p. 4)

(5) P. Gerard Damsteegt a oferit un rãspuns mai complet pentru conceptul de “femeie preot” al lui Doukhan, din cartea Prove All Things: A Response to Women in Ministry ( Berrien Springs, Mich.: Adventists Affirm, 2000, pp. 123-128). Vezi de asemenea comentariile lui Samuele Bacchiocchi, în Prove All Things, pp. 65-110.

(6) Doukhan, “Femeile Preoþi în Israel: Cum se explicã absenþa lor”, FIL , p. 38; comparã cu pp. 33, 34.

(7) Raoul Federen: “Preoþia tuturor credincioºilor,” FIL, p. 23. Deºi Dederen nu crede cã au existat “femei preoþi” în Vechiul Testament, totuºi, cum am arãtat într-o secþiune anterioarã, el susþine cã “a avut loc o transformare radicalã”, aºa încât în Noul Testament ni se descoperã o nouã “preoþie a tuturor credincioºilor”, care le permite femeilor sã slujeascã “în toate aspectele lucrãrii în care este nevoie de hirotonire.” Comparã cu Denis Fortin: “Hirotonirea în scrierile lui Ellen White”, FIL, p.116, “Epilog”, FIL, p. 433

(8) Astfel, înainte de Sinai, Noe (Geneza 8:20), Avraam (Genera 22:13), Iacov (Genera 35:3) ºi Iov (Iov 1:5) au îndeplinit rolul de conducãtori ai familiilor lor. Pe vremea Exodului Dumnezeu ªi-a oprit pentru Sine pe toþi întâii nãscuþi (Exodul 13:1, 2, 13). Mai târziu, când poporul a fost necredincios, ridicând viþelul de aur, bãrbaþii din seminþia lui Levi au luat local întâilor nãscuþi sau ai capului fiecãrei familii (Numeri 3:5-13).

(9) Vezi, de pildã, cartea lui Richard M. Davidson, “Conducere, Supunere ºi egalitate în Scripturã”, FIL, pp. 272-273; comparã cu Vyhmeister, “Epilog”, FIL, p. 434, ºi Jo Ann Davidson, “Femei în Scripturã”, FIL, pp. 161-172

(10) Conducerea unicã a Deborei ca profet ºi judecãtor în Israel este probabil cel mai bun exemplu al felului în care îºi pot exercita femeile darurile de conducere în absenþa bãrbaþilor capabili (Judecãtori 4:4-24). Totuºi, în timp ce alþi judecãtori conduceau poporul la victorie în lupte, Dumnezeu i-a spus Deborei cã Barac era cel care trebuia sã facã asta (versetele 6, 7). Se pare cã în cartea Judecãtori ea este singurul judecãtor care nu a avut funcþie militarã. De asemenea, Debora nu pretinde conducerea pentru sine, ci îi dã prioritate unui bãrbat, chiar dacã acesta nu vrea sã meargã la luptã fãrã ea (versetul 8). Debora l-a mustrat pe Barac pentru cã nu ºi-a exercitat poziþia de conducere oferitã de Dumnezeu; în ziua aceea lui Barac i se spune cã slava va fi a unei femei, nu a Deborei, ci a lui Iael (versetele 17-25.) Aºadar, Thomas R. Schreiner trage concluzia cã “atitudinea ºi comportamentul Deborei aratã cã ea nu pretindea conducerea.” (vezi Schreiner, “Lucrarea valoroasã a femeilor în contextul conducerii bãrbaþilor: O trecere în revistã a exemplelor din Vechiul ºi Noul Testament”, în lucrarea lui John Piper ºi Wayne Grudem Recuperarea bãrbãþiei ºi a feminitãþii biblice, p. 216)

(11) Raoul Dederen, “Preoþia tuturor credincioºilor”, FIL, p. 23, sublinierea îmi aparþine; comparã cu J.H.Denis Fortin “Hirotonirea în scrierile lui Ellen White”, FIL, pp. 116-118, 128, 129; ºi Jerry Moon, “Ellen White ºi femeile în lucrare”, FIL, p. 203

(12) “Aceastã nouã ordine, preoþia tuturor credincioºilor”, conform cãrþii Adventiºtii de ziua a ºaptea cred…, p. 143, “înseamnã cã fiecare membru al bisericii are responsabilitatea de a sluji pentru alþii în numele lui Dumnezeu ºi cã poate sã comunice direct cu El fãrã niciun mijlocitor uman. Ea pune accentul pe interdependenþa membrilor bisericii, ca ºi pe independenþa lor. Acest fel de preoþie nu face nicio diferenþã între cler ºi membrii de rând, deºi lasã loc pentru diferenþa de roluri între conducãtori ºi membrii laici.” (sublinierea îmi aparþine.)

(13)Sintagma “bãrbat al unei singure neveste” face apel la fidelitatea monogamã, adicã prezbiterul trebuie sã fie “credincios soþiei sale.” Cuvântul aner (tradus “bãrbat” sau “soþ” în traducerile moderne) înseamnã o persoanã de sex masculin. De aceea, expresia greceascã mias [al unei singure] gynaikos[neveste] andra [om] (1 Timotei 3:2; Tit 1:6) înseamnã literal: “om al unei singure femei” sau “om cu o singurã femeie”, adicã “bãrbat al unei singure femei.” Pentru cã substantivele “bãrbat” ºi “femeie” nu au articol hotãrât aici, construcþia greacã pune accentul pe caracter sau pe naturã. Astfel poate fi tradusã: sau Din moment ce se pune accentul pe caracter, episcopul trebuie sã fie un bãrbat care iubeºte o singurã femeie drept soþie a sa.” (Vezi Kenneth S. Wuest, Epistolele pastorale din Noul Testament Grec, pentru cititorul vorbitor de englezã, [Grand Rapids: Eerdmans, 1952], p. 53) De asemenea, deoarece în greacã cuvântul “unei” (mias) este aºezat la începutul sintagmei, se pare cã pune accentul pe aceastã relaþii monogamã. Aºadar, “bãrbat al unei singure neveste” face apel la fidelitatea monogamã, adicã prezbiterul trebuie sã fie “fidel singurei sale soþii.” Pentru un rezumat excelent al diferitelor interpretãri ale acestui text, vezi Ronald A.G. du Preez, Poligamia în Biblie, cu implicaþii pentru misiologia adventiºtilor de ziua a ºaptea (proiectul de disertaþie Dmin, Andrews University, 1993), pp. 266-277

(14) Dederen scoate în evidenþã faptul cã au existat uneori persoane care nu fãceau parte din seminþia lui Levi ºi care, cu toate acestea, au îndeplinit funcþii preoþeºti: Ghedeon (Judecãtori 6:24-26), Manoah din seminþia lui Dan (Judecãtori 13:19), Samuel (1 Samuel 7:9), David (2 Samuel 6:13-17), Ilie (1 Împãraþi 18:23, 37, 38) (vezi Dederen “Preoþia tuturor credincioºilor”, FIL, p. 11). Studiind cu atenþie aceste cazuri speciale vom gãsi explicaþii biblice pertinente. De pildã, din moment ce Samuel era fiul lui Elcana, era ºi el levit (1 Cronici 6:27, 28, 33, 34; vezi Patriarhi ºi profeþi, p. 569). Deºi se pare cã David a adus jertfe, din 1 Cronici 15-16 ºi Patriarhi ºi profeþi, pp. 706-707, reiese cã nu el a adus jertfele, ci a plãtit pentru ele ºi le-a poruncit. În sensul acesta a adus el sacrificii. În ce-l priveºte pe Ilie, nu avem nicio dovadã cã a fost sau nu levit. Fãrã alte informaþii, s-ar putea sã trebuiascã sã tragem concluzia cã era un levit din Gilead (1 Împãraþi 17:1). Cât despre Ghedeon, Ellen White spune clar cã deºi la un moment Dumnezeu i-a poruncit sã aducã jertfe, el nu trebuia sã “înþeleagã prin asta cã fusese numit preot” (Patriarhi ºi profeþi, p. 547, comparã cu pagina 555); acelaºi lucru se poate aplica ºi în cazul lui Manoah din Dan (Judecãtori 13:19). În orice caz, deºi s-ar putea dovedi cã personajele de mai sus nu erau din seminþia lui Levi ºi cã au îndeplinit funcþii care erau desemnate doar pentru leviþi, aceste excepþii nu fac altceva decât sã dovedeascã valabilitatea unei legi bine stabilite, cum cã doar leviþii puteau fi preoþi. Trebuie recunoscut faptul cã existã “excepþii” de la regulã. Dar când oamenii sunt cei care iau iniþiativa acestor excepþii, consecinþele sunt grave, ca în cazul lui Core (Numeri 16:3-7); Saul (1 Samuel 13:8-14), Ieroboam (1 Împãraþi 12:31-13:5; 13:33,34); Uza (2 Cronici 26:16-21).

______________________________

ISUS SI LUCRAREA FEMEILOR

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

de Samuel Koranteng Pipim, Doctor în teologie

BIBLIA ªI LUCRAREA FEMEILOR

Partea I

Isus º lucrarea femeilor

Ce au de spus autorii cãrþii Femeile în lucrare cu privire la faptul cã Isus nu a ales nicio femeie printre cei doispreceze apostoli? Ei oferã douã tipuri de argumente. În primul rând, “în cadrul restricþiilor sociale de pe vremea sa, Pavel ºi biserica primarã (la fel ca ºi Isus) nu s-au grãbit sã acþioneze.” (15) Sau, aºa cum scrie un alt autor, “aici obiceiurile se poate sã fi fost aºa de înrãdãcinate încât Isus pur ºi simplu nu a pus pe deplin în practicã un principiu pe care l-a declarat explicit ºi pe care l-a accentuat chiar [includerea femeilor, a samaritenilor ºi a neamurilor]…. Pe vremea Sa acesta era probabil un ideal care aºtepta sã fie atins.” (16)

În al doilea rând, ei susþin cã dacã cei care se opun hirotonirii femeii insistã asupra faptului cã trebuie urmat exemplul lui Isus de a nu alege nicio femeie în rândurile apostolilor, prin aceeaºi logicã, nici neamurile nu ar putea face parte din rândurile apostolilor, din moment ce Isus nu a ales niciun apostol dintre neamuri. “În timp ce Isus trata femeile ºi neamurile într-un mod revoluþionar pentru zilele Sale,” susþine unul din scriitori, “cu toate acestea, în rândurile apostolilor nu a ales nici neamuri, nici femei. Dar acest model nu era normativ pentru viitorul rol al femeii în bisericã, aºa cum nu era nici pentru rolul neamurilor.” (17)

Aceste argumente nu stau în picioare. În primul rând, se pare cã autorii cãrþii Femei în lucrare repetã concepþia comun acceptatã, cum cã în scrierile rabinice (iar unii susþin cã ºi în Vechiul Testament) femeile ar fi o categorie socialã oprimatã, inferioarã. Dar aºa cum au arãtat alþi teologi profunzi, “antifeminismul existã în scrierile unor rabini misogini, dar nu toate scrierile rabine reflectã aceastã concepþie, cu atât mai puþin Vechiul Testament în mare. Problema aceasta trebuie cercetatã mai serios.” (18)

Dar chiar dacã admitem cã misoginimsul era “înrãdãcinat” în acea vreme, nu suntem îndreptãþiþi sã considerãm cã Hristos a consimþit la nedreptãþirea femeilor. Astfel, în ce priveºte argumentul cã “obiceiul înrãdãcinat al acelor vremuri” nu I-ar fi permis lui Hristos ºi bisericii primare “sã se grãbeascã sã acþioneze”, trebuie sã atragem atenþia asupra faptului cã aceastã concepþie Îl învinovãþeºte pe Domnul Hristos de insensibilitate ºi toleranþã faþã de “nedreptatea” cu care erau tratate femeile pe vremea Lui. Cum poate fi asta adevãrat, când Scriptura declarã cã Isus nu a pãcãtuit niciodatã (Evrei 4:15)? Iar “pãcatul” include cu siguranþã ºi tratamentul nedrept faþã de un anumit sex. Evangheliile ne spun cã Isus nu a ezitat niciodatã sã mustre obiceiurile culturale atunci când erau în joc binele ºi rãul. Felul în care le-a tratat El pe femei era în contrast cu felul în care le tratau rabinii de pe vremea Sa. Un teolog vestit scrie:

Îl putem pune în contrast pe Isus ºi pe rabini, aºa cum par ei în Talmud ºi Midraº. Isus nu se comportã ca ei. Femeile vin la El, iar El le ajutã pe faþã. Le vindecã (Marcu 5:25-34), odatã chiar le atinge (Matei 8:14, 15). Vorbeºte cu ele, uneori personal, alteori în public (Ioan 11:17-44). Odatã chiar vorbeºte cu o femeie fãrã sã mai fie altcineva prin preajmã (Ioan 4:7-24). El îi învaþã pe bãrbaþi ºi pe femei la un loc (Luca 10:38-42). Când predicã, vorbeºte despre femei ºi foloseºte în ilustraþiile Sale sarcini feminine. Odatã foloseºte douã parabole pentru a ilustra acelaºi lucru, una despre activitãþile bãrbãteºti, iar alta despre cele feminine (Luca 15:3-10). Nu manifestã niciodatã dispreþ faþã de femei, nici nu le discrediteazã. Cu femeile pe care le cunoaºte se poartã familiar. Câteva femei cãlãtoresc cu El pentru a-I sluji (Luca 8:1-3). ªi le numeºte pe femei “fiicele lui Avraam” (Luca 13:16), acordându-le acelaºi status spiritual ca ºi bãrbaþilor. S-ar putea chiar spune cã dupã înviere Isus Se aratã mai întâi femeilor ºi le lasã sã le dea de ºtire bãrbaþilor (Ioan 20:11-19; Matei 28:9,10). (19)

Cu privire la motivul pentru care Isus nu a ales niciun neevreu printre cei doisprezece, Biblia ne oferã un rãspuns. El a ales doisprezece israeliþi pentru cã în înþelepciunea divinã biserica a început cu evreii ºi la început era compusã doar din evrei (“mântuirea vine de la iudei”, Ioan 4:22; comparã cu Romani 3:1, 2; Faptele Apostolilor 1:8). Adventiºtii de ziua a ºaptea înþeleg cã cele 70 de sãptãmâni hotãrâte pentru iudei (Daniel 9:24-27) nu se terminaserã încã. Pe vremea lui Hristos nu existau conducãtori dintre neamuri în bisericã, dar erau multe femei pregãtite, spirituale. Noul Testament vorbeºte însã de apostoli dintre neamuri (2 Corinteni 1:19; 1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:1; Sila [sau Silvan] ºi Timotei), dar nu menþioneazã nicio femeie apostol (vom examina mai tarziu cazul Iuniei). Aºadar, cei care încearcã sã aducã argumentul “neamurilor” pentru a explica lipsa femeilor apostoli în rândurile urmaºilor lui Hristos se pare cã nu înþeleg cã prioritatea profeticã a Mântuitorului a fost sã Îºi înceapã lucrarea cu casa lui Israel (Matei 10:5,6).

Dacã Isus ar fi vrut sã demonstreze cã femeile au acces deplin la rolurile de conducere în bisericã, ar fi putut foarte bine sã aleagã ºi sã hirotoniseascã ºase bãrbaþi împreunã cu soþiile lor ca apostoli, deoarece ucenicii erau adesea întovãrãºiþi de nevestele lor (1 Corinteni 9:5). Dar El nu a fãcut asta. Hristos ar fi putut sã aleagã ºi sã hirotoniseascã cel puþin una din femeile care erau implicate activ în lucrarea Sa, cãlãtorind acolo unde predica El ºi sprijinindu-L pe El ºi pe ucenicii Sãi cu resursele lor (Luca 8:1-3). Dar nu a fãcut asta. El ar fi putut sã o hirotoniseascã pe mama Sa, cãreia i se fãcuse “mare har” (Luca 1:28-30). Dar nu a fãcut asta. Ar fi putut sã o aleagã ºi sã o hirotoniseascã pe Maria, aºa cum a trimis-o sã depunã mãrturie despre învierea Sa (Marcu 16:9, 10; Ioan 20:11-18). Dar nu a fãcut asta. Ar fi putut sã o numeascã apostol pe femeia samariteancã, deoarece ea, sfidând câteva stigmate “culturale” (avusese cinci bãrbaþi, trãia în concubinaj cu altul ºi era samariteancã), ar fi devenit un evanghelist puternic ºi de succes (Ioan 4). Dar nu a fãcut asta. De fapt, dupã ce a petrecut toatã noaptea în rugãciune (Luca 6:12), Hristos ªi-a ales ca apostoli doisprezece bãrbaþi (Matei 10:2-4; Marcu 3:13-19). De ce?

Oare a fãcut asta pentru cã nu “se grãbea sã acþioneze”, din cauza “restricþiilor de pe vremea Lui”? Oare pentru cã nu avea curajul sã se împotriveascã nedreptãþii cu care erau tratate femeile ºi care era înrãdãcinatã în cultura Sa? Sau pentru cã femeile nu ar fi fost capabile sau pregãtite? Nu. Isus nu a hirotonisit nicio femeie ca apostol pentru cã El a înþeles principiul conducerii pe care El Însuºi îl instituise la creaþiune ºi s-a supus acestuia.

Femeile în biserica primarã

Unul dintre autorii cãrþii Femeile în lucrare scrie: “În timp ce e posibil cã femeile sã nu fi primit imediat roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrarea din bisericã, existã dovezi suficiente cum cã ele se ocupau poziþii de conducere în biserica primarã ºi astfel se poate demonstra cã aveau acces la poziþii de influenþã ºi chiar conduceau peste bãrbaþi.” (20)

Acesta este un paradox. Cum este posibil ca femeile “sã nu fi primit imediat roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrare” ºi în acelaºi timp sã ocupe “poziþii de conducere” ºi chiar sã conducã “peste bãrbaþi”? Fie erau conducãtori (pastori sau prezbiteri), fie nu. Folosind cuvântul “imediat”, fãrã sã ne spunã cât timp a trecut înainte ca femeile sã primeascã “roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor”, încearcã oare autorul sã uneascã credinþa biblicã ºi ideologia feminismului? Noul Testament aratã cã femeile erau implicate activ în lucrarea de câºtigare de suflete, dar nu au ocupat niciodatã poziþia de prezbiter sau episcop.

Contrar sugestiei cã este posibil cã femeile “sã nu fi primit imediat roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrare”, scriitorii Noului Testament vorbesc despre faptul cã ele erau active în lucrare. Putem citi despre contribuþia semnificativã pe care o aveau Maria, Marta, Ioana, Susana (Luca 8:2,3; Faptele Apostolilor 1:14), Tabita (Fapte 9:36), Lidia, Foebe, Lois, Eunice, Priscila, Trifena, Trifosa, Persis, Euodia, Suntichia ºi Iunia (Faptele Apostolilor 16:14, 15; 18:26; 21:8, 9; Romani 16:1-4, 6, 7, 12; Filipeni 4:3). Totuºi, aceste femei nu au fost hirotonisite ca apostoli, prezbiteri sau episcopi, nu din cauza “restricþiilor sociale”, împotriva cãrora unii susþin cã primii creºtini “nu se grãbeau sã acþioneze”, ci pentru cã biserica nou testamentarã a înþeles cã planul lui Dumnezeu instaurat la creaþiune nu le permite femeilor sã exercite funcþii de conducere cum ar fi cea de apostol, prezbiter sau pastor în bisericã.

Au existat femei conducãtori în biserica primarã?

Mai sus au fost arãtate câteva greºeli care existã în cartea Femei în lucrare. Pe de o parte, autorii susþin cã restricþiile sociale le împiedicau pe femei sã aibã “roluri depline ºi egale cu ale bãrbaþilor în lucrare.” Totuºi, ei susþin cã în Noul Testament existã dovezi cum cã unele femei într-adevãr ocupau “poziþii de conducere …. poziþii de influenþã ºi chiar conduceau peste bãrbaþi.” Ca dovadã se oferã o listã impresionantã: Foebe, Iunia, femeile din Filipi, Euodia ºi Sintichia. (21)

Unul din punctele slabe ale cãrþii este cã în timp ce oferã un inventar al femeilor proeminente din Biblie (ºi din istoria bisericii adventiste), arãtând cã femeile într-adevãr au avut roluri semnificative în lucrarea de câºtigare de suflete, dovedeºte exact opusul a ceea ce îºi propune sã demonstreze. În ciuda lucrãrii semnificative a acestor femei din biserica primarã, nu se spune nici mãcar despre una din ele cã ar fi fost apostol, prezbiter sau episcop, fie hirotonite, fie nu (vom analiza în curând cazul Iuniei ºi al Foebei.)

Cum este posibil ca Pavel, dupã ce ºi-a stabilit doctrina cu privire la conducere (planul lui Dumnezeu de la creaþiune cu privire la distincþia dintre roluri), sã o încalce în practicã? Dacã avem îndoieli, trebuie sã observãm pe lângã practica din vremurile biblice (care vorbeºte despre femei ºi rolurile importante jucate de acestea) ºi analiza învãþãturilor prescriptive ale lui Pavel, care au constituit baza practicii sale ºi a bisericii primare. Altfel, s-ar putea sã dãm impresia cã Pavel acþiona doar referindu-se la cultura sa, în loc sã fie condus de norme transculturale. Dar conform unor pasaje ca Efeseni 5:21-24, 1 Timotei 2:11-15 ºi 1 Corinteni 11, Pavel a stabilit parametri generali pentru rolul femeii în bisericã (parametri pe care îi gãsise deja în relatarea vechi testamentarã a creaþiunii).

Pe scurt, ar trebui analizat nu doar felul în care proceda Pavel, ci ºi principiile care stãteau la baza organizãrii bisericilor. Normele lui Pavel în ce priveºte rolul femeilor în bisericã sunt baza, nu este nevoie de deducþii discutabile cu privire cum se poate sã fi stat lucrurile.

A fost Iunia femeie apostol?

În cartea Femei în lucrare se vorbeºte mult despre Iunia ca femeie apostol. (23) Cei care susþin asta se bazeazã pe faptul cã apostolul Pavel îi numeºte pe Andronic ºi Iunia “rudele mele ºi tovarãºii mei de temniþã, care sunt cu vazã între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar.” (Romania 16:7, sublinierea îmi aparþine)

Existã douã probleme în textul acesta. În primul rând, are numele Iunia o terminaþie femininã (care ar dovedi cã Iunia era o femeie) sau una masculinã (care ar dovedi cã era bãrbat)? Aceasta este o problemã gramaticalã cauzatã de limba greacã. În Romani 16:7 terminaþia numelui Iunia din greacã este –an, care ar fi forma de complement direct (în cazul acuzativ) pentru numele masculine care se terminã în –as (ca Elias – Ilie, Zaharias – Zaharia, Silas – Sila, Tomas – Toma sau Cefas – Cefa) sau pentru numele feminine care se terminã în –a (ca Marta, Ioana sau Lidia.) Aºadar, doar din terminaþia cuvântului în limba greacã nu se poate ºti dacã persoana despre care vorbeºte Pavel se numea Iunias (nume de bãrbat) sau Iunia (nume de femeie). Acesta este motivul pentru care ºi pãrinþii bisericeºti aveau opinii diferite. De pildã, Origene (care a murit în 252) considera cã este vorba de un bãrbat cu numele Iunias; Chrysostom (Ioan Gurã de Aur, care a murit în 407) considera cã este o femeie cu numele de Iunia. Epifan, istoric al bisericii (care a murit în 403), considerã cã este vorba despre un bãrbat. Astfel, din punct de vedere gramatical ºi istoric, ambele variante sunt posibile.

Sã presupunem cã Pavel vorbeºte de o femeie cu numele Iunia. Reiese din Romani 16:7 cã Iunia era femeie apostol? Aceasta este a doua problemã cu care se confruntã teologii. Rãspunsul depinde de felul în care înþelege fiecare cuvintele “între apostoli” (en tois apostolois). În greacã exprimarea este ambiguã. Înseamnã cã Andronic ºi Iunia se numãrau printre apostoli (aºa cum reiese din New International Version) sau cã reputaþia lor era bine cunoscutã printre apostoli (aºa cum reiese din King James Version)?

Cum rezolvãm o problemã pentru care varianta din limba greacã permite ambele interpretãri? Aici se descoperã principiile hermeneutice de interpretare ale fiecãruia. Metoda tradiþionalã adventistã constã în (1) interpretarea unui pasaj obscur cu ajutorul unui alt pasaj clar din Scripturã ºi (2) cãutarea altor precedente în Scripturã, þinând cont de faptul cã Biblia nu se contrazice niciodatã.

Bazându-ne pe metoda adventistã “onoratã de timp”, ar trebui recunoscute cinci lucruri relevante: (1) doctrina lui Pavel cu privire la conducere avea ca bazã orânduirea de la creaþiune (1 Timotei 2; 1 Corinteni 11; Efeseni 5) (2) Isus Însuºi a hirotonit bãrbaþi ca apostoli, arãtând înapoi la patriarhii din Vechiul Testament ca fundament pentru “adunarea …. din pustie” (Fapte 7:38). (3) Toþi apostolii despre care se vorbeºte în Noul Testament erau bãrbaþi: Pavel ºi Barnaba (Fapte 14:14, 4), Apolo (1 Corinteni 4:6, 9), Silvan (sau Sila) ºi Timotei (1 Tesaloniceni 1:1; 2:6), Tit (2 Corinteni 8:23), Epafrodit (Filipeni 2:25). (4) În timp ce femeile jucau un rol important în lucrarea de câºtigare de suflete din biserica primarã, nu se vorbeºte despre nicio femeie apostol, prezbiter sau episcop. (5) Apostolul Pavel, care a colaborat îndeaproape cu aceste femei active, a învãþat cã funcþia de prezbiter sau episcop trebuie sã o aibã doar cineva care, printre altele, trebuie sã fie “bãrbat al unei singure neveste” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6).

Observaþiile de mai sus mã determinã sã trag concluzia cã exprimarea ambiguã “între apostoli” (en tois apostolois) ar trebui înþeleasã cã “de vazã printre apostoli”, adicã Iunia era bine cunoscut(ã) de apostoli, nu cã ar fi fãcut parte din rândurile apostolilor. În Noul Testament nu existã nicio dovadã cã sora Iunia despre care se vorbeºte în Romani 16:7 ar fi fost apostol, nici cã fratele Andronic, care este menþionat în acelaºi verset, ar fi fost apostol. Interpretarea cea mai plauzibilã ºi consecventã principiilor biblice este cã atât Andronic cât ºi Iunia erau apreciaþi de apostoli ºi bine cunoscuþi, drept creºtini care se convertiserã înainte de Pavel. (24)

Spre deosebire de interpretarea din cartea Femei în lucrare (25), aceastã interpretare nu încalcã învãþãtura clarã a Bibliei cu privire la conducere, nici exemplul lui Isus, care a numit doar bãrbaþi apostoli, ºi nici faptul cã toþi apostolii menþionaþi în Noul Testament sunt bãrbaþi.

Concluzia mea este cã Iunia, chiar dacã era femeie, nu are cum sã fi fost apostol. Orice declaraþie cum cã ea ar fi fost “femeie apostol” este speculativã ºi poate fi doveditã falsã.

A fost Fivi femeie apostol?

În Romani 16:1, 2 apostolul Pavel scrie: “Vã dau în grijã pe Fivi, sora noastrã, care este diaconiþã (sau slujitoare) [diakonos] a bisericii din Chencrea; s-o primiþi în Domnul, într-un chip vrednic de sfinþi, ºi s-o ajutaþi în orice ar avea trebuinþã de voi; cãci ºi ea s-a arãtat de ajutor multora ºi îndeosebi mie.”

Bazându-se pe versetul acesta, în care Fivi este numitã diakonos (“slujitoare” în KJV, NIV, NASB sau “diaconiþã” în RSV), unul din autorii cãrþii Femei în lucrare susþine cã Fivi a lucrat ca “emisar al lui Pavel, la fel ca Tit ºi Timotei” ºi cã denumirea de diakonos “nu se referã la funcþia modernã de , ci mai degrabã la poziþia de conducãtor al biserici, despre care se vorbeºte în 1Timotei 3:8-10.” (26) Un alt autor susþine cã Fivi este un exemplu de femeie care a ocupat “rolul de conducãtor în bisericã.”(27)

Aceºti scriitor nu oferã nicio dovadã biblicã pentru afirmaþiile lor. Ei îºi bazeazã afirmaþiile pe studiile “competente” ale altui autor al cãrþii Femei în lucrare, care trage concluzia cã Fivi era “femeie apostol” ºi cã “dacã a existat o femeie apostol se poate sã fi fost mai multe.”

Dar un studiu atent al dovezilor prezentate de apãrãtorul principal al teoriei “femeilor apostoli” aratã cã el rãstãlmãceºte informaþiile biblice ºi cã intrã în conflict cu felul în care înþelegea Ellen White problema. Iatã principalele argumente aduse în cartea Femei în lucrare:

(1) Termenul diakonos, folosit cu privire la Fivi în Romani 16:1, are aceeaºi rãdãcinã (diakonein) ca ºi cuvântul folosit pentru cei ºapte bãrbaþi din Faptele Apostolilor 6. (29)

(2) Dar poziþia de diakonos oferitã celor ºapte bãrbaþi din Fapte 6 nu este cea de diaconi, aºa “cum s-a susþinut adesea”, chiar ºi în cartea Ellenei White, Faptele Apostolilor. (30)

(3) Poziþia care li s-a oferit celor ºapte bãrbaþi este aceeaºi cu cea de “prezbiter”, singura funcþie cunoscutã la început în biserica apostolicã. (31)

(4) Doar mai târziu a fost împãrþitã funcþia de diakonos (redefinitã de autor ca “prezbiter” sau “lucrãtor”) în cele douã nivele: de “prezbiter” ºi de “diacon.” (32) Aºa zisa distincþie dintre diacon ºi prezbiter/episcop este intensificatã în epistolele pastorale, în special în 1 Timotei 3:1-13. (33)

(5) Fivi a ocupat “aceeaºi poziþie ca ºi diaconii din 1 Timotei 3”, despre care autorul nostru susþine cã aveau aceeaºi funcþie ca cea a prezbiterului sau chiar a apostolului. (34)

(6) De aceea, denumirea de diakonos datã lui Fivi în Romani 16:1 “dovedeºte clar cã în biserica primarã existau diakonia”, adicã femei apostoli. ªi “dacã a existat o femeie apostol, este posibil sã fi existat mai multe.” (35)

Pentru a da un rãspuns acestei interpretãri, trebuie sã discutãm pe scurt despre sensul termenului diakonos. Vom vorbi apoi despre felul în care a înþeles Ellen White funcþia pe care au avut-o cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 ºi cum influenþeazã asta teoria “femeii apostol.”

Sensul termenului “diakonos”. În Noul Testament termenul diakonos, ca ºi ceilalþi termeni înrudiþi, diakonia ºi diakoneo, are atât un sens larg, cât ºi unul restrâns. În sensul larg cuprinde ideea de lucrare îndeplinitã în favoarea unei biserici. Astfel, pregãtirea unei mese (Luca 10:40), servirea acesteia (Luca 22:27), oferirea de sprijin financiar ºi material (Luca 8:1-3), întrebuinþarea darurilor spirituale (1 Corinteni 12:5; 1Petru 4:10), lucrarea unui diacon de ajutorare a celor în nevoie (Fapte 6:1-4) ºi oferirea de sfaturi în probleme spirituale ºi conducerea bisericii ca prezbiter (1 Timotei 4.6) sau apostol (Fapte 1:25) sunt toate numite lucrare (diakonia). Deoarece în acest sens larg orice lucru care ajutã la progresul bisericii este lucrare, cel care lucreazã astfel este numit lucrãtor sau slujitor (diakonos) al Domnului. (36)

În sensul restrâns ºi tehnic, diakonos se referã la funcþia unui diacon, care, printre altele condiþii, trebuie sã fie “bãrbat al unei singure neveste” (1 Timotei 3:8-13; Filipeni 1:1). Slujba de diacon, ocupatã mai întâi de cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6, implica ajutorarea sãracilor, a celor în nevoie ºi a bolnavilor. Dar, “deºi diaconii se îngrijeau de nevoile trecãtoare ale bisericii, trebuiau de asemenea sã se implice activ în lucrarea de evanghelizare (Fapte 6:8; 8:5-13, 26-40).” (37)

Fie cã aplicãm aici sensul larg sau cel restrâns, a o numi pe Fivi diakonos nu dovedeºte cã era apostol sau o femeie cu funcþie în bisericã. (38) Într-adevãr, Pavel explicã de ce o numeºte diaconiþã: pentru cã “s-a arãtat de ajutor multora” (Romani 16:2). În ce îi priveºte pe cei ºapte diaconi, cu siguranþã cã nu erau apostoli, ci au fost aleºi pentru a face lucrarea pe care apostolii nu o puteau îndeplini în momentul acela. Pânã nu demult, adventiºtii de ziua a ºaptea au considerat cã în Romani 16:1,2 Pavel se referã la lucrarea importantã a lui Fivi de ajutorare a credincioºilor. Ca sã ne schimbãm pãrerea avem nevoie de dovezi mai solide decât cele oferite în Femei în lucrare. (39)

Ellen White vorbeºte despre Fivi nu ca despre o “femeie apostol”, ci mai degrabã ca despre un exemplu al felului în care ar trebui ºi noi “sã avem grijã de nevoile fraþilor ºi ale surorilor noastre.” Referindu-se la Romani 16:1,2, ea declarã: “Fivi l-a gãzduit pe apostol ºi era ospitalierã cu strãinii care aveau nevoie de ea. Exemplul ei ar trebui urmat de bisericile de astãzi.” (Mãrturii, vol. VI; pp. 343, 344)

Ellen White ºi cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6. Teoria “femeilor apostoli” din cartea Femei în lucrare poate fi susþinutã doar dacã se dovedeºte cã cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 erau prezbiteri, nu diaconi. Cel care propune aceastã teorie nu are dreptate atunci când susþine cã faptul cã titlul celui de-al IX-lea capitol (Cei ºapte diaconi) din cartea lui Ellen White, Faptele Apostolilor, s-ar putea sã fie lucrarea editorilor, nu dovedeºte cã ea a crezut cã cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 erau diaconi. (40)

În timpul vieþii ei, Ellen White trebuia sã aprobe orice modificare pe care o fãceau editorii la cãrþile care i se publicau. De aceea putem trage concluzia cã a aprobat titlul capitolului IX din cartea Faptele Apostolilor. De asemenea, în ciuda celor susþinute în cartea Femei în lucrare, chiar în acest capitol (al IX-lea), Ellen White îi numeºte pe cei ºapte bãrbaþi diaconi (nu prezbiteri sau episcopi.) Mai mult chiar, în toatã cartea ea îl numeºte pe Filip “unul din cei ºapte diaconi” (p. 106); iar pe ªtefan “cel mai de seamã dintre cei ºapte diaconi” (Lift Him Up, p. 104). A susþine cã în capitolul 6 din cartea Faptelor se vorbeºte despre ºapte prezbiteri, nu ºapte diaconi, înseamnã a interpreta Biblia diferit de cum o fãcea Ellen White. ªi a declara, aºa cum face unul din autorii cãrþii Femei în lucrare, cã sora White îi numeºte pe aceºti bãrbaþi conducãtori, nu diaconi, este greºit.

Istoria hirotonisirii. Existã baze biblice sã credem cã prima funcþie care a fost hirotonitã în biserica apostolicã a fost cea de prezbiter, care a fost mai târziu împãrþitã în douã nivele (de prezbiter ºi diacon), astfel încât în epistolele pastorale distincþia dintre cele douã a fost “intensificatã”?

Aºa cum se aratã în cartea Femei în bisericã, primii conducãtori ai bisericii au fost cei doisprezece apostoli, aleºi de Hristos Însuºi (Matei 10:1-4; Marcu 3:13-19; Luca 6:12-16). Ca ºi cei doisprezece patriarhi sau conducãtori ai semninþiilor lui Israel, acesºti doisprezece apostoli bãrbaþi au fost primii pãstori ai bisericii. Lor le-a fost încredinþatã responsabilitatea conducerii spirituale a bisericii, fiind conducãtori (în Fapte 1:20 se vorbeºte despre apostolie folosindu-se termenul episkope “slujba”, înrudit cu episkopos [episcop sau prezbiter]) ºi având grijã de nevoile credincioºilor (în Fapte 1:25 se foloseºte termenul diakonia “lucrare”; comparã cu termenul înrudit diakonos, “diacon”, “cel care pastoreºte.”)

Dar pe mãsurã ce Evanghelia se rãspândea, era practic imposibil ca apostolii sã se îngrijeascã singuri de conducerea spiritualã ºi în acelaºi timp sã aibã grijã de nevoile materiale ale credincioºilor. Prin conducerea Duhului Sfânt, lucrarea celor doisprezece apostoli s-a extins la diaconi (diakonos) ºi prezbiteri (presbyterios) sau episcopi (episkopos). (41)

Au fost la început slujba de prezbiter ºi cea de diacon una ºi aceeaºi, ca mai apoi sã se împartã în douã? Femei în lucrare oferã prea puþine dovezi în aceastã privinþã, ºi anume (42): (1) Conform celui mai de seamã susþinãtor al teoriei “femeii apostol”, “în Fapte 11:30 se spune cã lucrarea pentru care au fost aleºi cei ºapte în Fapte 6 era îndeplinitã de prezbiteri.” Dar versetul respectiv nu spune asta, ci doar vorbeºte despre faptul cã ajutoarele pentru Iudea au fost trimise prezbiterilor, nu cã aceºtia le-ar fi distribuit în mod personal, aºa cum au fãcut cei ºapte în Fapte 6. Ca reprezentanþi ai credincioºilor, prezbiterii erau potriviþi ca sã primeascã daruri de la biserici îndepãrtate, indiferent de cine avea sã le distribuie. (2) Argumentul conformã cãruia metoda de numire a prezbiterilor “se aseamãnã cumva” cu cea de numire a celor ºapte din Fapte 6 nu este o bazã solidã pentru a pretinde cã prezbiterii ºi diaconii erau unul ºi acelaºi lucru. O astfel de asemãnare nu dovedeºte cã aveau aceeaºi funcþie. (3) ªi în cele din urmã, autorul nostru susþine cã din moment ce în Fapte 15 se menþioneazã doar slujba de apostol ºi de prezbiter în Ierusalim, funcþia de diacon nu exista încã pe vremea Conciliului de la Ierusalim. Dar acesta este argumentul tãcerii. Hotãrârile despre care se vorbeºte în Fapte 15 se poate sã fi fost considerate responsabilitatea apostolilor ºi a prezbiterilor, nu a diaconilor.

Cele trei argumente de mai sus, alãturi de negarea faptului cã în Fapte 6 a fost instituitã slujba de diacon, sunt bazele pe care îºi construieºte istoria slujbelor în bisericã teologul cãrþii Femei în lucrare. Dar aºa cum am arãtat, din aceste argumente nu reiese cã “trebuie sã concluzionãm” cã la început în bisericã exista doar funcþia de prezbiter, care a fost mai târziu împãrþitã în douã (prezbiter ºi diacon.) Scriitorii Noului Testament ºi Ellen White declarã cã apostolii au instaurat slujba de diacon foarte devreme în istoria bisericii. ªi toþi diaconii despre care se vorbeºte în Fapte 6 erau bãrbaþi.

Întrucât funcþiile de apostol, prezbiter ºi diacon erau o continuare a rolurilor de conducere instaurate la Creaþiune (ºi exercitate de preoþi bãrbaþi în Vechiul Testament ºi de apostoli bãrbaþi pe vremea lui Hristos), calificarea pentru aceste funcþii cuprinde condiþii de sex (“bãrbatul unei singure neveste” 1 Timotei 3:2, 12; Tit 1:5). Deºi autorul nostru pretinde cã aceastã specificare era de fapt genericã (43), o asemenea pãrere trece cu vederea faptul cã în douã pasaje din Fapte unde sunt date condiþiile, într-unul pentru apostoli (Fapte 1:21) ºi alta pentru funcþia de diacon (Fapte 6:3), este folosit cuvântul grecesc aner, care înseamnã bãrbat, nu termenul generic anthropos, care înseamnã persoanã. Dacã intenþia autorului ar fi fost sã vorbeascã despre ambele sexe, ar fi putut folosi termenul anthropos, fãrã nicio problemã din punct de vedere gramatical.

În lumina acestor dovezi din Scripturã, speculaþiile pe care le face cartea Femei în lucrare cu privire la Fivi, nu au suport. Contrar celor susþinute de autor, Fivi, fiind “sorã”, nu are cum sã fi ocupat “aceeaºi funcþie ca cea a conducãtorilor bisericii, despre care se vorbeºte în 1 Timotei 3:8-10.” Nici nu are cum sã fi fost un exemplu de “femeie care avea o funcþie de conducere” în biserica din Noul Testament.

Sunt cuvintele de laudã ale lui Pavel faþã de Fivi o acreditare pentru ca ea sã primeascã o funcþie în bisericã? Autorii cãrþii Femei în lucrare susþin cã faptul cã Pavel o laudã pe Fivi (ca “slujitoare a bisericii”) ºi cererea sa (ca ei sã o primeascã în Domnul “într-un chip vrednic de sfinþi”) înseamnã cã Fivi era “emisarul lui Pavel, ca ºi Tit ºi Timotei” (44) sau cã aceastã laudã este ca un fel de scrisoare de acreditare pentru Fivi. Susþinãtorul cel mai de seamã al teoriei “femeii apostol” scrie:

“Pavel cere ca ea [Fivi] sã fie primitã la fel ca ceilalþi reprezentanþi ai sãi, sã i se ofere acelaºi sprijin ºi respect pe care le cere pentru Tit ºi ceilalþi apostoloi [apostoli] (Tit, în 2 Corinteni 8.24; Timotei în 1 Corinteni 16:10). O asemenea scrisoare de laudã era singura recomandare care exista în biserica primarã. Dacã a existat o femeie apostol, e posibil sã fi existat mai multe.” (45)

Acest argument conþine cel puþin douã greºeli de interpretare. În primul rând, nu þine seama de context, ºi anume pe cine laudã Pavel în Romani ºi cã el transmite salutãri mai multor persoane. În al doilea rând, este vorba de o procedurã numitã tehnic “transfer ilegitim de întreg”, adicã sensul unui cuvânt (de exemplu diakonos) sau expresie (de exemplu lauda lui Pavel) într-un context este mult mai larg decât permite contextul. Astfel, sensul cuvântului (de ex. diakonos) sau al expresiei (laudã sau cerere) ºi referinþa (anumite persoane, ca de pildã Fivi, Tit, Timotei) sunt legate într-un fel nejustificat, dând impresia cã expresia sau cuvântul date înseamnã acelaºi lucru în orice context posibil.

Contextul este cheia înþelegerii sensului unui cuvânt. În timp ce diakonos era într-adevãr o funcþie în bisericã, sensul cel mai rãspândit al cuvântului era cel de slujitor. Când apostolii se numeau diakonos, traducerea pierde ideea pe care vroiau ei sã o transmitã: ºi anume cã, asemenea lui Hristos, ei conduceau slujind. Ei nu se identificau drept diaconi sau conducãtori. Orice referinþã la funcþia de diacon poate fi determinatã doar din context. Faptul cã Biblia vorbeºte despre faptul cã Fivi slujea cu devoþiune în bisericã, fiind slujitoarea tuturor, nu înseamnã cã ea avea funcþia de diacon. Contextul nu sugereazã cã Pavel ar fi avut funcþia de diacon, nici cã s-ar fi referit aici la o poziþie în bisericã.

O lecturã corectã a Noului Testament aratã cã numele poziþiilor în bisericã veneau de la funcþii comune. Aºadar, slujirea nu îl fãcea pe nimeni diacon; a fi în vârstã nu îl transforma pe cineva în prezbiter (în englezã elderly înseamnã în vârstã, iar elder prezbiter); trimiterea (apostolos) nu fãcea din nimeni un apostol ca cei doisprezece ºi calitatea de a fi aggelos (mesager) nu îl fãcea pe nimeni înger, chiar dacã termenii greceºti sunt identici. Contextul este vital pentru înþelegerea corectã a sensului unui cuvânt.

În lumina celor discutate în paginile anterioare, declaraþia cã Fivi ar fi fost “emisarul lui Pavel, la fel ca Tit ºi Timotei” ºi cã scrisoarea lui Pavel ar fi fost “un fel de scrisoare de acreditare” pentru una din multele “femei apostol”, poate fi respinsã, fiind interpretare greºitã, rãstãlmãcire. Din contrã, lãudând-o pe Fivi ca “slujitoare [diakonos] a bisericii”, care “s-a arãtat de ajutor multora ºi îndeosebi mie” (Romani 16:1-2), Pavel nu face altceva decât sã vorbeascã despre faptul cã ea le-a slujit credincioºilor ºi lui însuºi.

Nu putem trage altã concluzie decât cã Fivi nu a fost femeie apostol. Aºadar, nu existã nicio bazã pentru declaraþia urmãtoare: “Dacã a existat o femeie apostol, e posibil sã fie existat mai multe.” Din dovezile care existã în Noul Testament, nu a existat niciuna. (46)

CONCLUZII

În acest articol am analizat câteva din aspectele în care adventiºtii ar trebui sã examineze cu atenþie declaraþiile care se gãsesc în cartea Femei în misiune, cu privire la slujirea femeilor ca preoþi în Vechiul Testament ºi ca apostoli ºi pastori în Noul Testament. Teologii care apãrã hirotonirea femeilor au încercat cu toatã puterea sã explice lipsa exemplelor biblice cu privire la hirotonirea femeilor ca prezbiteri sau pastori. Efortul lor de a aduce o nouã luminã cu privire la femei preoþi, femei apostoli ºi femei pastori poate cã este un lucru inedit. Dar argumentele care stau la baza acestei teorii sunt greºite ºi la fel sunt ºi concluziile cu privire la hirotonirea, în ziua de azi, a femeilor ca prezbiteri ºi pastori.

NOTE

(15) Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM, (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã, FIL), pp. 281, 282.

(16) Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM, (Femeile în Scripturã, FIL) p. 176. Davidson citeazã rãspunsul lui Evelyn ºi al lui Frank Stagg\’s la întrebarea ei: “De ce a ales Isus doar bãrbaþi în rândurile celor 12 apostoli? … De ce doar bãrbaþi evrei?”

(17) Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM , (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã, FIL), p. 294, n. 111.

(18) Vezi Richard Hove, Equality in Christ? Galatians 3:28 and the Gender Dispute (Egalitate în Hristos? Galateni 3:28 ºi disputa cu privire la sexe),(Wheaton, Ill.: Crossway Books, 1999), pp. 104, 105, n. 35, în care citeazã texte rabinice în care despre femei se vorbeºte destul de pozitiv.

(19) Stephen Clark, Man and Woman in Christ: An Examination of the Roles of Men and Women in Light of Scripture and the Social Sciences (Bãrbatul ºi femeia în Hristos: Examinarea rolurilor bãrbatului ºi ale femeii în lumina Scripturii ºi a ºtiinþelor sociale) (Ann Arbor: Servant Books, 1980), pp. 241, 242.

(20) Richard M. Davidson, "Headship, Submission, and Equality in Scripture," WIM , (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã, FIL), p. 282.

(21) Ibid. Richard Davidson aduce ca support lucrarea lui Jo Ann Davidson ºi Robert M. Johnston.

(22) Pentru un comentariu critic detaliat la adresa capitolului lui Richard M. Davidson\’s din cartea Women in Ministry, a se citi lucrarea lui Samuele Bacchiocchi “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, (Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã) din Prove All Things (Adu dovezi), pp. 65-110.

(23) Robert M. Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM, (“Lucrarea în Noul Testament ºi biserica primarã”, FIL), p. 47; comparã cu lucrarea lui Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM (“Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã”, FIL), pp. 282, 294, n. 113; Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM, (“Femeile din Scripturã”, FIL) , p. 177; Vyhmeister, “Epilogue”, WIM (“Epilog”, FIL), p. 434.

(24) Putem sã îi numim apostoli doar în sensul larg al cuvântului apostolos, care înseamnã “cineva trimis.” În acest sens, atât Andronic cât ºi Iunia pot fi misionari, persoane dedicate câºtigãrii de suflete în biserica primarã.

(25) Robert M. Johnston pune bazele interpretãrii speculative, cum cã Iunia ar fi fost “femeie apostol.” În timp ce recunoaºte cã exprimarea din Romani 16:7 (“între apostoli”) este ambiguã, Johnston crede cã este “mai probabil” sã însemne cã Iunia “se numãra printre apostoli.” El oferã urmãtoarele motive interesante: (1) Este interpretarea cea mai naturalã a textului grecesc; (2) comentariile vechi, când nu erau ambigue, cum ar fi cel al lui Cristostom, au oferit aceastã interpretare; (3) Pavel, care era întotdeauna gata sã îºi apere apostolia, nu ar fi vorbit despre pãrerea apostolilor aºa încât sã parã cã nu se include pe sine însuºi între ei; (4) prima opþiune [cã Iunia era “bine cunoscutã de apostoli”] nu este luatã în calcul atunci când se considerã cã este vorba de un bãrbat cu numele de Iunias (Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church” – “Lucrarea în Noul Testament ºi biserica primarã”, pp. 54, 55, n. 11). Cititorii ar trebui sã înþeleagã faptul cã motivele de mai sus, aºa nesolide cum sunt ele, constituie singura bazã pe care o au autorii cãrþii Femei în lucrare pentru a crede cã Iunia a fost “femeie apostol.”

(26) Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM, (“Femei din Scripturã”, FIL) p. 177.

(27) Richard M. Davidson, “Headship, Submission, and Equality in Scripture”, WIM (“Conducerea, supunerea ºi egalitatea în Scripturã”, FIL), p. 282; cf. Vyhmeister, “Epilogue”, WIM (“Epilog”, FIL), p. 434.

(28) Robert M. Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi Biserica Primarã”, FIL), p. 51. Jo Ann Davidson îi trimite pe cititori la articolul lui Robert Johnston din Women in Ministry (Femei în lucrare), unde acesta “studiazã acest detaliu semnificativ” al rolului lui Fivi ca diakonos (Jo Ann Davidson, p. 185, n. 78). Iar Richard M. Davidson scrie: “În capitolele scrise de Robert Johnston ºi Jo Ann Davidson (capitolele 3 and 9) sunt prezentate convingãtor exemple de femei care au avut rol de conducere în bisericã. Printre diaconi se aflau Fivi (Romani 16:1) ºi probabil femeile care sunt menþionate în 1 Timotei 3:11” (Richard M. Davidson, FIL , p. 282).

(29) Robert M. Johnston susþine cã lucrarea lor “poate fi numitã fie diakonos (termen sugerat de la diakonein, în Fapte 6:2), cuvânt care descrie funcþia, fie presbyteros, cuvânt care face referire la demnitate.” (Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM, – “Lucrarea în Noul Testament ºi biserica primarã”, FIL, p. 49)

(30) Johnston este conºtient de faptul cã cei ºapte bãrbaþi din Fapte 6 sunt numiþi “diaconi” în titlul capitolului 9 din cartea Faptele apostolilor, de Ellen G. White(capitolul 9 din aceastã carte este intitulat “Cei ºapte diaconi”, pp. 87-96). Dar el argumenteazã astfel: “Trebuie observat faptul cã titlurile de capitole sunt în mare parte lucrarea editorilor. Termenul nu apare în textul propriu-zis. Sora White îi numeºte pur ºi simplu (p. 89)” Vezi lucrarea lui Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL), pp. 49, 57, n. 19. Observaþi cã în Faptele apostolilor,pp. 91, 106, Ellen G. White îi numeºte “diaconi” pe cei ºapte.

(31) Johnston susþine cã “cel puþin în perioada de început, ceea ce se putea spunea despre se putea spune ºi despre Aceste funcþii erau la început identice ºi este foarte probabil sã fi rãmas aºa în multe locuri, timp de multe decenii. Chiar ºi în epistolele pastorale, Timotei este numit diakonos în 1 Timothy 4:6, deºi el avea un dar harismatic care este asociat cu alegerea profeticã ºi punerea mâinilor (1:18, 4:14).” (Johnston, WIM, p. 51).

(32) Johnston concluzioneazã: “La început exista doar o funcþie, care putea fi numitã fie diakonos (termen sugerat de diakonein in Acts 6:2), care descrie funcþia propriu-zisã, fie presbyteros [prezbiter], cuvânt care sugereazã demnitate. Abia mai târziu s-a împãrþit aceastã funcþie în douã nivele, care au fost denumite prin aceºti doi termeni.” (Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM , – “Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL, p. 49). Explicând argumentele care stau la baza concluziei sale, Johnston scrie: “Aceastã funcþie pentru care au fost numiþi în Fapte 6 ºapte bãrbaþi, este îndeplinitã în Fapte 11:30 de prezbiteri. Aceastã metodã de numire a slujbaºilor, despre care se vorbeºte în Fapte 14:23, se aseamãnã într-un fel cu cea din Fapte 6. În Fapte 15 se vorbeºte doar de douã funcþii în Jerusalem, cea de apostol ºi de prezbiter. Aºadar tragem concluzia cã la acest stadiu în biserica exista un singur tip de slujitor, pe care Luca îl numeºte .” (ibid., p. 49).

(33) Ibid., p. 50.

(34) Ibid., p. 51. Autorul nostru argumenteazã astfel “Pavel cere ca ea [Fivi] sã fie primitã la fel ca ceilalþi reprezentanþi ai sãi, sã i se ofere acelaºi sprijin ºi respect pe care le cere pentru Titu ºi ceilalþi apostoloi [apostoli] (Tit, în 2 Corinteni 8:24; Timotei, în 1Corinthians 16:10). O asemenea scrisoare de laudã a fost singura scrisoare de recomandare pe care o putea oferi biserica primarã. Dacã a existat o femeie apostol, se poate sã fie existat mai multe.” (Johnston, p. 51; cf. ibid., p. 49).

(35) Ibid., pp. 50, 51. Crezând cã a “demonstrat” cã Fivi a fost “femeie apostol” ºi speculând cu privire la faptul cã “se poate sã fi existat mai multe” femei apostol, acest teolog îºi transformã speculaþiile în urmãtoarea declaraþie plinã de siguranþã: “Din faptul cã existau femei numite în lucrare rezultã cã ele ºi-au pãstrat funcþia chiar ºi dupã ce lucrarea a început sã se împartã în douã ºi în trei nivele, la fel cum calitãþile unei bucãþi de lut rãmân aceleaºi chiar ºi dupã ce aceasta este împãrþitã în douã. Dar la un moment dat în istorie situaþia s-a schimbat, iar femeile au fost date afarã, cel puþin din anumite nivele de conducere.” (Johnston, WIM , p. 52).

(36) Comparã cu Matei 20:26; 23:11; Marcu 9:35; 10:43; Ioan 12:26; Romani 13:4; 15:8; 1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 3:6; 6:4; 11:23; Galateni 2:17; Efeseni 3:7; 6:21; Coloseni 1:23, 25; 4:7.

(37) Adventiºtii de ziua a ºaptea cred . . . : O expunere biblicã a celor 27 de puncte fundamentale de doctrinã (Silver Spring, Md.: Ministerial Association, 1988), p. 148.

(38) Problema cu care se confruntã studenþii la teologie este urmãtoarea: din moment ce în limba greacã termenul diakonos poate fi atât de gen feminine, cât ºi de gen masculin, în funcþie de context, atunci când Pavel a numit-o pe Fivi diakonos, a folosit el acest termen în sensul larg, sugerând activitatea ei de îngrijire a celor nevoiaºi din bisericã (“s-a arãtat de ajutor multora”[Romani 16:2]) sau în sensul tehnic, restrâns, sugerând cã Fivi ocupa funcþia bãrbãteascã de diacon (1 Timotei 3:8-13), aceeaºi pe care o aveau cei ºapte bãrbaþi din Faptele Apostolilor 6?

(39) Deoarece se spune despre Fivi cã era “sorã” (Romani 16:1), nu se poate sã fi avut funcþia bãrbãteascã de “diacon” fãrã sã fi venit în conflict cu cerinþa din 1 Timotei 3:12 (un diacon trebuie sã fie “bãrbatul unei singure femei”). Totuºi, lucrarea ei de “ajutorare” (“ea s-a arãtat de ajutor multora”), este asemãnãtoare cu ceea ce numim astãzi prin poziþia de “diaconeasã”. Folosind în dreptul lui Fivi termenul diakonos,Pavel vorbeºte despre faptul cã ea îi ajuta pe credincioºi ºi pe el însuºi. Un teolog respectat a reuºit sã redea opinia bisericii cu privire el asta: “Deºi cuvântul [diakonos] este acelaºi ca cel folosit pentru [slujba de] diacon … este de asemenea folosit pentru a descrie o persoanã care îndeplineºte orice fel de lucrare în bisericã. Dacã Fivi îi slujea pe sfinþi, aºa cum reiese din versetul 2 [Romans 16], atunci înseamnã cã ea era slujitoare în bisericã ºi cã nu avem nicio justificare sã considerãm cã ea exercita funcþia eclesiasticã de diacon. Slujirea ei era asemãnãtoare cu cea care le era transferatã diaconilor: ºi anume de ajutorare a sãracilor, a bolnavilor ºi a celor singuri. În acest domeniu ºi femeile îºi pot exercita darurile. Dar nu avem nicio bazã sã considerãm cã era vorba de vreo poziþie, în afarã de cazul vãduvelor care, înainte ca aceasta sã devinã responsabilitatea bisericii, trebuie sã fi îndeplinit caracteristicile menþionate în 1 Timotei 5:9, 10”. Vezi John Murray, Epistola cãtre Romani, 2 volume, The New International Commentary on the New Testament (Grand Rapids: Eerdmans, 1965), vol. 2, p. 226. Chiar dacã (de dragul aceluiaºi argument) presupunem cã în Romani 16:1 termenul diakonos este folosit în sensul restrâns, tehnic (adicã funcþia bãrbãteascã de “diacon”), nu în sensul larg, general (de persoanã care slujeºte biserica), totuºi funcþia de diacon nu este aceeaºi cu cea de “conducãtor al bisericii”, fie prezbiter, fie apostol, cum erau Tit ºi Timotei. Autorii cãrþii Femei în lucrare, încercând sã gãseascã în Romani 16:1 exemple de femei “în roluri de conducere în bisericã”, solicitã folosirea unor lentile de feminist foarte puternice.

(40) Johnston, “Ministry in the New Testament”, WIM , (“Lucrarea în Noul Testament”, FIL), p. 57, n. 19.

(41) Conform Bibliei, (1) cei cãrora le este îngãduit sã îndeplineascã funcþii de conducere sunt prezbiterii sau pastorii, iar (2) Noul Testament nu face nicio diferenþiere importantã între aceste douã funcþii. Termenul grecesc pentru prezbiter (presbyteros) ºi episcop (episkopos) sunt folosite unul în locul altuia în Noul Testament (Fapte 20:17, 28; Tit 1:5-7; 1 Petru 5:1-3). Pentru ambele funcþii se cer aceleaºi condiþti (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Ambii pãstoresc turma (Fapte 20:17, 28; 1 Petru 5:1-4; 1 Tesaloniceni 5:12). Astfel, putem concluziona cã din moment ce prezbiterii ºi episcopii sunt cunoscuþi cu acelaºi nume ºi trebuie sã îndeplineascã aceleaºi condiþii, având aceleaºi obligaþii, cei doi termini se referã la aceeaºi funcþie, de pãstorire a turmei. Prima epistolã a lui Petru aminteºte toþi aceºti termini: pastor (pãstor), prezbiter ºi episcop. “Cãci eraþi ca niºte oi rãtãcite. Dar acum v-aþi întors la Pãstorul (poimen, pastor) ºi Episcopul (episkopos,supraveghetor) sufletelor voastre.” (1 Petru 2:25). “Sfãtuiesc pe prezbiterii (sau bãtrâni – presbyteros) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter… Pãstoriþi (poimano) turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastrã (episkopeo)… ªi când Se va arãta Pãstorul cel mare (archipoimen), veþi cãpãta cununa care nu se poate vesteji, a slavei.” (1 Petru 5:1-4). Prezbiterii sunt chemaþi sã îndeplineascã funcþia de episcopi, fiind pastori /pãstori ai turmei.

(42) Johnston, “Ministry in the New Testament”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament”, FIL), p. 49.

(43) Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL), pp. 50, 51.

(44) Jo Ann Davidson, “Women in Scripture”, WIM (“Femeile în Scripturã”, FIL), p. 177.

(45) Johnston, “Shapes of Ministry in the New Testament and Early Church”, WIM (“Lucrarea în Noul Testament ºi în biserica primarã”, FIL), p. 51.

(46) Încartea Adventiºtii de ziua a ºaptea cred . . . “era folosit ºi cu privire la cei care slujeau într-un fel în bisericã. Pavel, deºi era apostol, se descrie adesea pe sine (vezi 1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 3:6; 6:4; 11:23; Efeseni 3:7; Coloseni 1:23) ºi pe Timotei (vezi 1 Timotei 4:6) ca diakonoi (pluralul lui diakonos ).” (Seventh-day Adventist Bible Commentary – Comentariul Biblic Adventist, ediþia revizuitã, vol. 7, p. 300). În aceste situaþii termenul a fost tradus cu “lucrãtor” sau “slujitor” în loc de “diacon.” Vezi de asemenea, critica detaliatã a teoriei “lucrãrii femeilor” pe care o face P. Gerard Damsteegt în Prove All Things (Adu argumente), pp. 129-153.,la pagina 150, n. 10, se observã pe bunã dreptate cã deoarece în vremea Noului Testament termenul diakonos avea un sens larg,

______________________________