Articole Creștine » Ispravnicie

Cine este atunci robul cel bun si credincios

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

inainte de a fi in stare sa ne alaturam adventistilor de ziua a saptea, Penny si cu mine am fost nevoiti sa clarificam ceva ce, la data aceea, parea a fi un ultim obstacol de netrecut. Pe masura ce parcurgeam destul de rapid un manual care continea doctrinele fundamentale sustinute de aceasta denominatiune, acel cuplu pastoral al micii biserici din East Detroit, Michighan, era la fel de cuprins de emotie ca noi, in zelul nostru fata de credinta nou descoperita.

Manualul de pregatire pentru botez avea titlul „Pe urmele pasilor Sai…. Un rezumat al punctelor de credinta ale adventistilor de ziua a saptea”. in sectiunea intitulata „Trairea vietii crestine”, deodata, am fost confruntati cu o situatie infioratoare. Limbajul devastator de direct si lipsit de orice compromis al sectiunii spune: „Ispravnicia crestina va cuprinde oferirea cu credinciosie a zecimii si darurilor de bunavoie pentru sustinerea bisericii si a misiunii ei in lume”.

Biblia insasi indica faptul ca retinerea zecimii era echivalenta cu jefuirea lui Dumnezeu insusi si avea sa aduca un blestem (Maleahi 3,8.9). Ei bine, nu stiu ce ati face voi, dar eu pur si simplu nu puteam sa evoc imaginea unui talhar atat de nenorocit si de obraznic, de lipsit de minte si de brutal, incat sa incerce sa-L jefuiasca pe Dumnezeu! Nu este nevoie sa spun ca m-am simtit foarte stanjenit de gandul ca Dumnezeul pe care incepusem sa-L cunosc si sa-L iubesc asa de recent ar fi putut totusi sa Se uite la mine ca la un talhar, un marunt hot de buzunare, iar apoi sa ma blesteme.

Totusi, aceasta era declaratia raspicata si obsesiva a lui Maleahi. Biblia spunea asa, iar noi credeam, dar nu intelegeam cum puteam sa consemnam, pe deplin constienti de ce facem, un semn de aprobare in dreptul afirmatiei care cerea acest angajament financiar, cand textul spunea clar: „Recunosc faptul ca Dumnezeu este Izvorul tuturor binecuvantarilor si, ca urmare, ii voi inapoia cu bucurie zecimea, a zecea parte a venitului meu, iar apoi darurile pe care sunt in stare sa le ofer, dupa cum ma va binecuvanta El”?

in vremea aceea, nu puteam sa inteleg. Pur si simplu, nu reuseam sa gasesc o cale rationala de iesire, deoarece, din punctul nostru de vedere, pe aceasta planeta albastra a lui Dumnezeu, nu era nici o sansa ca eu si sotia mea draga sa speram ca vom reusi sa daruim corect zecimea, fara sa ajungem in inchisoarea datornicilor! Asa cum li se pare „normal” multor cupluri tinere, traiam peste limita veniturilor noastre si acumulaseram o datorie considerabila.

Orice persoana familiarizata cat de cat cu matematica elementara a consumatorului ar fi fost de acord ca nu puteam sa platim zecimea (cu atat mai putin sa oferim daruri suplimentare), si totusi sa speram vreodata ca vom iesi din stransoarea nodului Gordian numit datorie.

Atunci, am facut lucrul cel mai inteligent pe care il facuseram vreodata. Am hotarat sa punem problema in mainile Domnului. Daca El cerea cu adevarat zecimea, atunci urma sa ne ajute sa gasim o solutie. Am ingenuncheat si ne-am rugat, am plans si ne-am rugat inca o data. Printre lacrimi, am invocat fagaduinta din Maleahi 3,10, aceea care ne spunea sa-L punem pe Dumnezeu la incercare si sa vedem cum ne va binecuvanta. Apoi, ne-am ridicat de pe genunchi, iar eu am completat formularul de pe plicul de zecime si am scris primul meu cec cu suma corespunzatoare. Cred ca Duhul Sfant a aprobat hotararea noastra, deoarece imi amintesc ca m-am bucurat de un somn netulburat in prima noapte dupa ce am hotarat sa fiu un ispravnic credincios si intelept si in fiecare noapte de dupa aceea. Problema a fost clarificata pentru totdeauna.

Oare am ajuns in inchisoarea datornicilor? Cunoasteti deja raspunsul. Acea lupta spirituala a avut loc cu 29 de ani in urma. Cand privim inapoi, nici eu nici Penny nu regretam nici o clipa hotararea noastra inteleapta, indrumata de Duhul Sfant. Am invatat foarte repede ca sistemul matematic al lui Dumnezeu sfideaza orice logica si orice rationament elementar. Nu avem nici o idee despre felul in care procedeaza, dar am invatat ca El implineste cu precizie tot ce spune” „Toate poruncile lui Dumnezeu sunt insotite de puterea necesara pentru a le implini” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p.333). Noi ne incredem in cuvintele Sale si le respectam, iar Dumnezeu raspunde cu binecuvantari. Toata lauda sa-I fie adusa Lui.

Stimate cititor, am relatat experienta mea legata doar de un aspect al ispravniciei. Fii convins cu privire la faptul urmator: Ispravnicia implica mult mai mult decat inapoierea sincera a zecimii noastre. Ea este cuprinzatoare. Acest lucru inseamna ca ispravnicia nu are de a face doar cu administrarea finantelor personale, ci si cu sanatatea noastra, folosirea timpului, a talentelor, felul cum tratam mediul inconjurator, relatiile noastre cu altii si starea noastra spirituala.

Doresc ca fiecare dintre noi sa fie gata sa-si puna numele in raspunsul la intrebarea cercetatoare pe care o adreseaza Domnul Isus: „Cine este ispravnicul credincios si intelept? (Luca 12,42). Cu adevarat, Domnul Isus are niste responsabilitati mai vaste, pe care le-a pregatit pentru aceia in care poate sa aiba incredere spre a-i pune sa conduca alaturi de El imparatia Sa nemarginita si vesnica – aceia care isi exercita raspunderea ispravniciei lor acum.

de Jerrz Stevens, Lucrator pensionar al Conferintei Generale

Adventists Affirm – cu permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

de Jerrz Stevens, Adventists Affirm, trad.Valentin Rusu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.

Ieftin la faina si scump la tarâte

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Dincolo de bani spre adevarata ispravnicie

Care a fost reactia ta, cand ai vazut ca acest subiect din Adventists Affirm trateaza ispravnicia? Care au fost gandurile care ti-au venit imediat in minte? Poate ca te-ai gandit: „Ei bine, mi se va mai aduce aminte inca o data sa platesc zecimea. Ce subiect plictisitor!

Un subiect plictisitor?

Aceasta a fost experienta mea de copil care a crescut in biserica. De fiecare data cand venea un Sabat dedicat ispravniciei, ma asteptam sa fiu mai plictisit ca in timpul predicilor obisnuite. Cred ca pentru multi, indeosebi pentru tineri, ispravnicia poate sa para a fi un subiect sec si plictisitor. Totusi, daca este inteleasa bine, ispravnicia poate sa fie un subiect religios foarte interesant si adanc. Expresia cheie din aceasta fraza este „inteleasa bine”. De multe ori, cand ii invatam pe altii, sau predicam despre ispravnicie, savarsim o nedreptate acestui subiect.

Cred ca facem ispravnicia sa para un subiect ingust, marunt si neinspirator, deoarece adesea vorbim numai despre bani. Desigur, banii sunt importanti. A invata sa inapoiezi zecimea, sa oferi daruri si sa administrezi finantele cu responsabilitate este un lucru foarte important, totusi banii sunt doar o parte minora, in comparatie cu toate aspectele pe care le cuprinde ispravnicia. Prin urmare, daca nu banii sunt singurul lucru de care se ocupa ispravnicia, atunci ce este ea cu adevarat? Ispravnicia se ocupa de cele mai insemnate lucruri din Lege.

Lucrurile importante ale Legii

Va aduceti aminte de mustrarea pe care Domnul Isus le-a adresat-o fariseilor? „Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Pentru ca voi dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, si lasati nefacute cele mai insemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila si credinciosia; pe acestea trebuia sa le faceti, si pe acelea sa nu le lasati nefacute” (Matei 23,23).

Aceasta declaratie face ideea noastra obisnuita despre ispravnicie sa nu para prea inaltatoare si importanta, nu-i asa? Desigur, Domnul Isus afirma ca platirea atenta a zecimii este un lucru bun. Totusi, descrierea celorlalte lucruri ca fiind „cele mai insemnate din Lege” implica faptul ca simpla daruirea atenta a zecimii este, prin contrast, un lucru mai putin insemnat – nu la fel de important ca si celelalte. Care erau lucrurile cele mai insemnate din Lege? Dreptatea, mila si credinciosia. Prin urmare, oare este ispravnicia un domeniu superficial, ingust, marunt? Dimpotriva, ispravnicia adevarata se ocupa de dreptate, mila si credinciosie – cele mai insemnate lucruri.

Cu ce se ocupa ispravnicia?

- Ispravnicia este intelegerea locului nostru in univers, o marturisire atat cu privire la valoarea noastra, cat si cu privire la datoria noastra.

- Ispravnicia este recunoasterea faptului ca Iehova este Creatorul, Domnul si Detinatorul tuturor lucrurilor.

- Ispravnicia este exprimarea recunostintei pentru faptul ca un Dumnezeu asa de mare a luat o parte din puterea Sa, din energia, viata si resursele Sale si ni le-a incredintat noua spre a ne ingriji de ele.

- Ispravnicia este rugaciunea umila, in care ii cerem lui Dumnezeu sa ne faca in stare sa folosim bine si intelept lucrurile pe care nu le-am creat noi si pe care nu le-am fi meritat niciodata.

- Ispravnicia este intelegerea judecatii drepte a lui Dumnezeu, a dreptatii Sale, atunci cand considera ca totul este al Sau. Este o marturie cu privire la mila pe care Dumnezeu o manifesta prin faptul ca ne da fara plata lucrurile care ii apartin de drept si este o exprimare a credintei noastre, atunci cand ne incredem in grija Sa si cautam indrumarea Sa.

Daca gandim in termenii acestia, ne dam seama cat de vast si de maret este subiectul ispravniciei. Nu suntem doar niste ispravnici ai banilor. Noi suntem niste ispravnici ai puterii creatoare a lui Dumnezeu, ispravnici ai vietii, ai timpului, ai ocaziilor favorabile si ai relatiilor noastre cu semenii. Deodata, conceptul ispravniciei cuprinde toate aspectele cele mai adanci si mai semnificative ale vietii.Da, ispravnicia banilor este importanta. Daca credeti ca intentionez sa micsorez, sau sa sugerez ca banilor nu ar trebui sa li se acorde o atentie serioasa, trageti o concluzie gresita si pierdeti ideea principala. Eu afirm atat importanta invatarii, cat si a aplicarii consecvente a principiilor ispravniciei in administrarea banilor nostri. Totusi, daca totul s-ar opri aici, probabil ca am fi asemenea iudeilor din vechime, care erau credinciosi in jertfirea animalelor, dar il treceau cu vederea pe Mielul lui Dumnezeu.

Ispravnicia banilor nu este sfarsitul, ci doar inceputul subiectului. Este gradinita ispravniciei. Este ceva foarte evident si tangibil si a fost randuita de Dumnezeu spre a ne invata si spre a ne aduce aminte de principiul acela mai mare al unei ispravnicii cuprinzatoare. Cand ii inapoiem lui Dumnezeu zecimea cu credinciosie, cand ne gandim la folosirea corecta a banilor pe care Dumnezeu ni i-a dat, trebuie sa ni se aduca aminte de dreptul de proprietate al lui Dumnezeu, de faptul ca El este Creatorul si de harul Sau, manifestat in tot ce avem si tot ce suntem. Dupa ce ni s-a amintit de aceste lucruri, trebuie sa traim in fiecare domeniu al vietii noastre in lumina acestui mare adevar.

Domenii ale ispravniciei

Sa ne luam o clipa spre a ne gandi la cateva domenii practice ale ispravniciei, care ilustreaza vastitatea si puterea acestui principiu biblic:

1. Ispravnicia in folosirea timpului.

„Rascumparati vremea, caci zilele sunt rele” (Efeseni 5,16).

„Timpul nostru ii apartine lui Dumnezeu. Fiecare clipa este a Sa, iar noi ne aflam sub obligatia cea mai solemna de a o folosi spre slava Lui. Dumnezeu nu va cere cu privire la nici un talant pe care ni l-a incredintat o socoteala mai stricta decat cu privire la timpul nostru” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p.342).

Dumnezeu daruieste fiecare clipa. Fiecare clipa este valoroasa si trebuie sa fie folosita bine, sau „rascumparata”. Sabatul ne aminteste intr-o modalitate convingatoare de faptul ca Dumnezeu este proprietarul timpului.

2. Ispravnicia in tratarea mediului inconjurator.

„Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc!” (Psalmi 24,1).

Tot ce exista in lume ii apartine lui Dumnezeu, dar El ne-a dat noua stapanirea asupra tuturor lucrurilor (Geneza 1,28). Oare vom trata noi pamantul intr-o modalitate neglijenta, sau vom ingriji bine de el?

3. Ispravnicia in tratarea nevoilor semenilor

„invatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva!” (Isaia 1,17).

in virtutea termenilor ispravniciei noastre, avem o obligatie nu numai fata de Dumnezeu, ci si fata de oameni. Toate fapturile omenesti sunt indatorate fata de dragostea infinita a Mantuitorului, pentru darurile vietii. Hrana, imbracamintea si adapostul, trupul, mintea si sufletul – toate sunt rascumparate cu sangele Sau. Domnul Hristos ne-a facut raspunzatori fata de semenii nostri, prin obligatia recunostintei si a slujirii care ne-a fost impusa de rascumpararea Sa. El ne indeamna: „Slujiti-va unii altora in dragoste” (Galateni 5,13). „Ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut” (Matei 25,40).

Domnul Isus ne-a amintit ca saracii vor fi intotdeauna cu noi, iar noi trebuie sa simtim o raspundere fata de ei, precum si fata de cei suferinzi si asupriti. Deoarece Dumnezeu ni i-a dat in grija pe semenii nostri, nu trebuie sa ne mire afirmatia ca lucrurile pe care le facem pentru ei le facem pentru El.

4. Ispravnicia in tratarea sanatatii

„Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant, care locuieste in voi si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri?” (1 Corinteni 6,19).

Acest text familiar ne aduce aminte de motivul adevarat al soliei noastre cu privire la sanatate – spre a-L cinsti pe Dumnezeu prin grija fata de viata pretioasa pe care ne-a dat-o in trupul nostru.

5. Ispravnicia in relatiile cu semenii

„Domnul a zis lui Cain: ‘Unde este fratele tau Abel?’ El a raspuns: ‘Nu stiu. Sunt eu pazitorul fratelui meu?’” (Geneza 4,9).

„Cand a vazut Isus pe mama-Sa, si langa ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: ‘Femeie, iata fiul tau!’” (Ioan 19,26).

Relatiile omenesti si dragostea omeneasca sunt printre darurile cele mai valoroase care ne-au fost date pe pamantul acesta. Dumnezeu ne incredinteaza aceste daruri, ca sa le pretuim si sa le aparam. O data cu bucuriile, relatiile aduc si indatoririle. Noi trebuie sa cautam sa-I aducem slava lui Dumnezeu in toate relatiile noastre interumane, indiferent daca sunt relatii de prietenie, de familie, sau romantice.

6. Ispravnicia in vestirea Cuvantului lui Dumnezeu.

„Te rog fierbinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui Hristos Isus, care are sa judece viii si mortii, si pentru aratarea si imparatia Sa: propovaduieste Cuvantul, staruie asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, indeamna cu toata blandetea si invatatura” (2 Timotei 4,1.2).

„Si am vazut un alt inger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod” (Apocalipsa 14,6).

Este remarcabil faptul ca vestirea soliilor de avertizare si de har pentru lume nu le-a fost incredintata ingerilor, ci oamenilor – tie si mie. Noua ne-au fost date vesti mari, adevaruri mari si o mare lumina. Aceste vesti bune care pot sa salveze viata ne-au fost incredintate noua, iar o data cu acest fapt vine si datoria de a le impartasi semenilor. Oare vom fi noi niste strajeri necredinciosi, care nu-i avertizeaza de pericol pe fratii si surorile lor?

„Regula de aur are o semnificatie si mai adanca. Oricine a ajuns sa fie un ispravnic al feluritelor daruri ale lui Dumnezeu este chemat sa le impartaseasca sufletelor aflate in nestiinta si intuneric, intocmai asa cum ar dori el sa-i fie oferite, daca ar fi in locul lor. Apostolul Pavel a spus: ‘Eu sunt dator si grecilor si barbarilor, si celor invatati si celor neinvatati’ (Romani 1,14). Prin faptul ca ai cunoscut mai mult despre iubirea lui Dumnezeu, prin faptul ca ai primit din darurile bogate ale harului Sau mai mult decat cel mai slab si mai nestiutor dintre sufletele de pe pamant, esti dator sa le impartasesti altora din toate darurile care ti-au fost acordate” (White, Cugetari de pe Muntele Fericirilor, p.135).

Ispravnicie returnata

Pe masura ce incepem sa vedem fiecare domeniu al vietii noastre prin lentilele ispravniciei, intelegem ca ea nu este nici plictisitoare, nici superficiala, ci mai degraba fascinanta si adanca. ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a inzestrat cu timp, talente, putere, idei si mijloace, iar noi dorim sa administram intelept si bine bunurile Sale. Totusi, indata ce incercam sa procedam asa, ne dam seama de problema noastra. Se pare ca nu suntem in stare sa ne indeplinim sarcina. Oare cum putem sa administram corect lucrarile lui Dumnezeu? Noi suntem prea inclinati sa gresim.

Tocmai intr-un moment ca acesta, cercul se inchide, tot prin conceptul ispravniciei. Ne dam seama ca singura modalitate ca banii, timpul, talentele, ocaziile favorabile si viata noastra sa fie folosite bine este aceea de a I le incredinta pe toate lui Dumnezeu. Ne asezam cu totul in grija Sa. Prin urmare, Dumnezeu este Ispravnicul nostru, Administratorul nostru, Pazitorul nostru, Calauzitorul nostru: Ati putea sa numiti lucrul acesta „ispravnicie returnata”. Acesta este cercul complet al daruirii si al returnarii – lectia adanca a ispravniciei adevarate. Ispravnicia nu este doar un subiect ingust, limitat la bani. Ispravnicia consta in faptul ca Dumnezeu ne da tot ce avem, pana acolo incat ni-L da pe Fiul Sau, si ne invata sa ne daruim inapoi Lui fara rezerve.

Noi nu suntem doar niste simpli ispravnici ai lucrurilor pe care ni le-a incredintat Dumnezeu. Mai degraba, prin ispravnicie, incredintam in grija lui Dumnezeu tot ce suntem si tot ce avem. Ca urmare, ispravnicia este o supunere deplina fata de domnia lui Hristos. Numai daca procedam asa, putem sa administram toate lucrurile spre slava Sa.

Michael J. Orlich, MD

Decan al Colegiului Wimar si presedinte al Departamentului pentru sanatate

______________________________

Ispravnicia si Sabatul, o calatorie a credintei

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Ispravnicia si Sabatul, o calatorie a credintei

Steven Kasperbauer

Om de afaceri din Guam

Marturia aceasta le este dedicata:

1. Acelora care se tem sa respecte Sabatul, deoarece se gandesc ca isi vor pierde afacerile, serviciul, venitul sau siguranta zilei de maine.

2. Acelora care amana botezul, deoarece se gandesc ca ar putea sa raneasca sentimentele familiei si prietenilor, sau cred ca hotararea de a se boteza nu va fi inteleasa de colegii lor.

3. Acelor membri ai bisericilor adventiste de ziua a saptea din Guam, care s-au rugat pentru convertirea familiei mele.

Contextul marturiei

in perioada anilor 1960 si inceputul anilor 1970, am copilarit in Guam, o mica insula tropicala din Oceanul Pacific. Guam este un teritoriu ce apartine Statelor Unite, avand o cultura influentata serios de mostenirea spaniola timpurie si de America moderna contemporana.

Guam este o tara predominant catolica, iar Biserica Catolica influenteaza puternic cultura si relatiile de familie. Parintii si bunicii mei au fost niste catolici zelosi, care s-au rugat regulat si au mers deseori la serviciul de inchinare. inca de mic, am fost printre baietii de la altar si am invatat sa-L iubesc pe Dumnezeu, sa ma incred in El si sa cred in Isus.

in anul 1986, dupa ce am absolvit colegiul, impreuna cu un partener, am inceput o afacere de turism foarte mica pe plaja din Guam, oferind spre inchiriere turistilor japonezi cateva hidro-scutere si mai multe caiacuri. Industria turistica japoneza era in plina crestere.

Pe parcursul urmatorilor 15 ani, afacerea s-a extins rapid, adaugand o firma de inchiriere de autoturisme cu 120 de masini, tururi de agrement cu barca pentru a vedea delfinii, investitii imobiliare si un tururi de agrement aeriene cu trei elicoptere.

De asemenea, compania noastra administra noua amplasamente de agrement inchiriate pe plaja aferenta unor hoteluri mari, cum ar fi Hyatt, Hilton, Westin si Marriott. Ajunsesem una dintre cele mai mari atractii turistice din Guam, avand 185 de angajati si peste 1000 de clienti pe zi, in zilele de varf.

in anul 1992, m-am casatorit cu iubita mea din Guam, Carmen si, curand, familia noastra s-a inmultit cu un fiu, Lawrence si o fiica pe nume Caressa.

in anul 2000, sotia si cu mine am cumparat actiunile partenerului meu si am ajuns unicii proprietari ai companiei. Eram incantati de viitor. Ce putea sa se intample rau?

Dificultatile in afacere

Pe parcursul catorva ani urmatori, efectele evenimentului din 11 septembrie, 2001, razboaiele din Afganistan si Irak si SARS (sindrom respirator sever acut) i-a determinat pe majoritatea turistilor japonezi sa-si anuleze planurile de vacanta in Guam.

Lucrurile s-au inrautatit si mai mult cand, in decembrie 2002, Taifunul Pongsona a lovit insula Guam cu vanturi de aproape 200 mile pe ora si valuri de 20 de picioare. in numai cateva ore, taifunul a distrus peste 4000 de camere de hotel si industria turistica din Guam. Majoritatea amplasamentelor companiei si echipamentul au fost distruse, ori stricate de taifun.

Efectele evenimentului din 11 septembrie, razboaiele, SARS si taifunul au avut ca rezultat o reducere cu 75% a afacerilor companiei noastre de turism, fapt care a impus reducerea numarului de angajati cu 130, milioane de dolari datorie, mai multe sute de mii de dolari pierderi in bilantul financiar si o pierdere financiara zilnica de mai multe mii de dolari! in numai doi ani, afacerea noastra a ajuns lipsita de valoare financiara si aparent fara speranta.

Uimitor totusi, pentru situatia noastra deznadajduita, exista o speranta.

Convertirea

La scurta vreme dupa evenimentele din 11 septembrie, 2001, varul meu Dwight ne-a invitat insistent, pe sotia mea si pe mine, sa participam la un studiu biblic. Deoarece atat eu, cat si sotia mea eram foarte lumesti si multumiti cu religia noastra, dupa ce am refuzat de multe, multe ori invitatiile lui Dwight de a studia Biblia, in cele din urma, am cedat.

intr-o seara, Dwight a venit acasa la noi impreuna cu un cuplu adventist japonez mai in varsta, avand in jur de 70 de ani. Joseph si Verna Nozaki ne-au fost prezentati. Amandoi lucrau ca misionari la Clinica Adventista de Ziua a Saptea din Guam, el ca medic, iar ea ca asistenta medicala. Acela a fost primul studiu biblic pe care eu si sotia mea il auziseram vreodata in viata. Din acel moment, am continuat sa studiile biblice o data, sau de doua ori pe saptamana.

Dupa cateva luni, familia noastra a acceptat invitatia de a participa pentru prima data la un serviciu divin din Sabat si de a asculta o predica deosebita, rostita de pastor. Pentru ca nu stiam exact la ce puteam sa ne asteptam de la un serviciu divin, am intarziat sosirea cu cel putin o jumatate de ora. Nu am stiut ca adventistilor le plac partasia, studiul biblic, cantatul, povestirile pentru copii si o muzica deosebita inainte de predica, asa ca, in principiu, am sosit totusi la timp.

Predica a fost asa de plina de continut. Nu mai auziseram niciodata Cuvantul lui Dumnezeu predicat in felul acesta. A fost o iluminare spirituala si am cautat sa mergem la biserica in fiecare Sabat.

Sotia mea a raspuns unui apel pentru botez in anul 2002 si s-a botezat fara mine. Eu am admirat-o pe sotia mea si am dorit sa-i urmez exemplu, dar nu am putut. Afacerile noastre de turism inca functionau in Sabat si m-am simtit asa de vinovat pentru lucrul acesta, incat nu am putut sa ma botez. Prin urmare, am continuat sa studiez Biblia si sa ma rog.

Dificultatea cu privire la Sabat si ispravnicie

intre acest timp, industria turismului din Guam si compania noastra se refaceau greu. in fiecare luna, multe companii de turism locale si alte afaceri se inchideau. Situatia economica din Guam era mai rea decat fusese vreodata in ultimii saizeci de ani.

Compania noastra functiona in Sabat, deoarece zilele de Sambata aduceau cel mai mare venit dintre toate zilele saptamanii. Dupa ce am detinut afacerea timp de aproape 20 de ani, stiam ca a inchide Sambata in aceste timpuri de criza economica ar fi insemnat, din punct de vedere logic, sa oblig compania sa ajunga la faliment, sa concediez restul angajatilor care nu meritau sa-si piarda locurile de munca si sa insel bancile si furnizorii, lasandu-i fara nici o sansa de a-si mai primi vreodata inapoi milioanele de dolari pe care le datoram. Am decis ca declansarea unui asemenea lant de dezastre economice ar fi un pacat mai mare decat calcarea Sabatului.

in ianuarie 2004, un pastor evanghelist pe nume Louis Torres a venit in Guam spre a sustine o serie de adunari de evanghelizare de doua saptamani. Pe masura ce seria continua, zi dupa zi, Duhul Sfant mi-a inspirat o intelegere mai adanca a Evangheliei, a poruncilor si a importantei Sabatului. Am dorit cu disperare sa fiu botezat spre a-mi arata dragostea si credinciosia fata de Domnul Hristos.

La incheierea fiecarei predici de evanghelizare, imi completam „cartonasul pentru decizii”, indicand ca eu credeam in Isus ca Mantuitor personal, credeam cele zece porunci si acceptam invatatura cu privire la Sabat. Este semnificativ faptul ca nu bifasem patratelul de pe cartonas, din dreptul intrebarii daca doream sa fiu botezat.

Spre surprinderea mea, cateva zile mai tarziu, pastorul Torres si pastorul bisericii locale s-au oprit pe la biroul meu spre a-mi face o vizita. Pastorul Torres a dorit sa ma incurajeze in hotararea mea de a-L primi pe Isus ca Mantuitor personal, poruncile si invatatura cu privire la Sabat. De asemenea, m-a intrebat delicat de ce nu indicasem dorinta mea de a fi botezat.

Cartonasul meu pentru decizii a dat pe fata o enigma personala. Cum puteam sa-L primesc pe Isus, poruncile si invatatura despre Sabat, si totusi sa nu accept botezul?

I-am explicat pastorului Torres ca nu puteam sa ma botez cu constiinta impacata, deoarece afacerea noastra continua sa functioneze in Sabat. De asemenea, i-am explicat ca fara veniturile de sambata, am da faliment, obligand niste angajati nevinovati sa ramana fara locul de munca si ajungand in incapacitatea de plata a datoriilor si imprumuturilor, fapt care, intr-un sens, am argumentat eu, ar fi un furt.

Pastorul Torres mi-a explicat cu blandete ca botezul imi va da puterea care imi lipseste pentru a rezolva aceste probleme. Ne-am rugat impreuna in biroul meu. Atunci, am plans si am hotarat sa fiu botezat, indiferent de consecintele pe care le cunosteam.

Un salt prin credinta

in ianuarie 2004, la sfarsitul seriei de adunari de evanghelizare, am fost botezat. Pana in aprilie 2004, printr-un act al credintei, am inchis in Sabat principalele noastre operatii de afacerii turistice. Pe langa acest lucru, am renuntat la contractele noastre, prin care operam numeroasele activitati de agrement de pe langa hotelurile de pe plaja, pe care le administraseram timp de mai bine de zece ani, asa incat toate aceste activitati au incetat complet in Sabat pentru prima data din 1986.

Pastorul Torres a avut dreptate. Botezul mi-a dat credinta si puterea de care am avut nevoie pentru a inceta activitatile de afaceri in Sabat. Amin!

inainte de a inceta activitatile din Sabat, m-am rugat si i-am cerut iertare lui Dumnezeu, pentru ca am fost un ispravnic asa de slab al resurselor Sale. Am ajuns sa recunosc faptul ca nu am fost niciodata cu adevarat proprietarul afacerii pe care o aveam si ca, in realitate, I-a apartinut intotdeauna lui Dumnezeu.

De asemenea, inainte de a inceta activitatile din Sabat, m-am rugat ca, avand in vedere ca afacerea ii apartinea lui Dumnezeu, pentru buna pastrare a reputatiei Sale si pentru ca oamenii sa nu inteleaga gresit Sabatul, sa nu ingaduie ca vreo banca, furnizor sau angajat caruia ii datoram bani sa ramana neplatiti.

Pentru a inceta activitatile noastre turistice de sambata, a trebuit sa scriem mai intai o serie de scrisori si sa organizam intruniri de afaceri cu agentii turistici, hotelieri si cu furnizorii spre a le explica motivul pentru care refuzam solicitarile lor in Sabat. A trebuit sa explic aceleasi motive angajatilor, familiei si prietenilor.

Prin faptul ca ii informam pe toti partenerii de afaceri, pe angajatii si prietenii nostri, despre intreruperea activitatilor in timpul sambetei, Dumnezeu ma folosea impreuna cu compania mea pentru promovarea Sabatului si pentru a le vorbi tuturor partenerilor de afaceri, angajatilor si prietenilor despre Dumnezeul Sabatului.

La inceput, incetarea afacerilor in timpul sambetei nu a fost convenabila pentru agentiile de calatorie, hotelurile si vanzatorii care ii furnizau companiei noastre clienti si servicii. Deoarece noi nu lucram sambata, agentii de calatorie si hotelurile ne-au adus la cunostinta ca vor trebui sa le recomande clientilor lor sa aleaga concurentii nostri care lucrau sambata. De asemenea, am fost informati ca va trebui sa ne asteptam sa pierdem o parte substantiala din afacerea noastra de duminica, deoarece majoritatea clientilor de duminica faceau rezervari sambata. Mai mult ca oricand, hotararea de a nu lucra sambata parea a fi ultimul cui la sicriul afacerii noastre care se lupta sa supravietuiasca.

Starea de spirit din companie era tensionata. incetarea lucrului in Sabat nu era o hotarare democratica, luata prin majoritatea voturilor angajatilor. Prin hotararea de a nu lucra, siguranta locului lor de munca era amenintata. in aceste timpuri dificile si aspre, simteam ca angajatii puneau sub semnul intrebarii abilitatea mea de a conduce compania.

Castigam, sau pierdeam, eu am fost hotarat sa incetez activitatile in Sabat, orice s-ar fi intamplat. Mai mult de atat, de acum, aceasta era deja afacerea lui Dumnezeu, iar eu eram doar ispravnicul Sau. Am continuat sa ma rog si sa fiu optimist, bazandu-ma pe numeroasele fagaduinte adresate de Dumnezeu celor ce respectau Sabatul. Cu adevarat, pentru ca planul acesta de afaceri sa functioneze, era nevoie de un miracol biblic din partea lui Dumnezeu. A fost un timp al incercarii credintei mele.

Minunile Sabatului

Daca imi amintesc bine, in primul Sabat in care am incetat activitatea, inca de vineri seara, a trebuit sa punem telefoanele pentru rezervari pe raspuns automat, iar apoi sa le lasam deoparte. in acea sambata, vremea s-a schimbat neasteptat si a plouat cumplit toata ziua.

Cand am ajuns la birou sambata seara, inregistrarile de la telefoane erau pline de rezervari pentru duminica, deoarece nimeni nu a dorit sa faca rezervari in sambata aceea, din cauza vremii rele si a ploilor serioase. Duminica, vremea a fost ideala si s-au facut multe rezervari chiar in aceeasi zi. Se parea ca vremea ploioasa din acea sambata s-a dovedit a fi o binecuvantare si a mentinut afacerea, in ciuda faptului ca nu lucraseram in acel prim Sabat.

in urmatoarele sase luni si mai bine, modelul acesta de comportare a vremii s-a repetat sistematic. Vreme buna vineri, ploaie ingrozitoare sambata si iarasi vreme buna duminica. Dumnezeu se ingrijea de noi!

Alte minuni

Iata cateva dintre celelalte minuni care s-au intamplat in legatura cu munca noastra:

- Echipamentul si materialele consumabile au rezistat mai mult decat rezistasera vreodata in trecut, fapt care a redus uluitor cheltuielile de functionare.

- Chiar daca agentii turistici si hotelurile au incercat uneori sa le recomande clientilor tururile de agrement oferite de concurentii nostri, clientii au respins recomandarile lor si au insistat sa foloseasca serviciile noastre.

- Dupa cateva Sabate in care am incetat activitatea, angajatii au parut a fi mai bine odihniti, mai productivi si mai apti pentru munca in echipa. De asemenea, rapoartele noastre cu privire la multumirea clientilor si a sigurantei angajatilor s-au imbunatatit.

- O data cu odihna Sabatului au venit decizii de administrare mai clare si mai bune, care au facut compania sa fie mult mai eficienta, sporind astfel veniturile si reducand cheltuielile inutile.

- Dupa un timp, agentii de calatorie si hotelurile si-au schimbat parerile despre faptul ca noi nu lucram sambata, din cauza ca, din motive inexplicabile, compania noastra le aducea mai mult profit decat oricand inainte. Clientii lor erau multumiti, iar raportul nostru cu privire la siguranta angajatilor era excelent.

Mai mult decat minuni

in luna februarie a acestui an (2006), eu si directorul japonez al departamentului nostru de vanzari si marketing am mers in Japonia spre a ne intalni cu agentia de turism cea mai mare din acea tara, care era si furnizorul nostru cel mai mare de turisti si venituri. La aceasta intrunire, directorul de departamentului nostru a fost intrebat cu privire la strategia noastra de a nu lucra sambata. Ca raspuns, el a explicat ca noi nu lucram, deoarece suntem o companie crestina ce respecta Sabatul.

De asemenea, directorul departamentului de management al companiei japoneze l-a intrebat pe directorul nostru daca vom face exceptii si vom lucra sambata pentru ocazii speciale, cum ar fi grupuri mari sau sarbatori japoneze importante. Cand directorul nostru a explicat ca nu banii, ci principiile mele crestine sunt in discutie, managerii companiei japoneze au luat o pauza si au vorbit intre ei un timp, inainte de a da un raspuns.

Managerii companiei japoneze si-au exprimat cu totii intelegerea sincera. Urmatoarea lor declaratie m-a facut sa exclam: „Laudat fie Dumnezeu!”, cand i-au spus directorului nostru de vanzari ca este multa vreme de cand nu au mai facut afaceri cu o companie care considera ca principiile ei sunt mai importante decat banii. Mai mult, au fost de acord ca, de acum inainte vor avea un nivel de incredere mai inalt in compania noastra si ca vor mentine si vor spori sustinerea lor pentru relatiile noastre de afaceri. Experiente asemanatoare ar putea sa fie relatate si cu privire la majoritatea celorlalti furnizori ai nostri.

De la botezul meu si de la incetarea activitatilor de afaceri in Sabat, in 2004, Dumnezeu a binecuvantat compania Sa si lucrarea noastra prin multe minuni mici si mari, care dovedesc dragostea si ocrotirea Sa minunate.

Astazi, compania noastra este deja binecuvantata prin convertirea si botezul angajatilor si a familiilor lor, care sunt acum membri activi in diferite biserici adventiste de ziua a saptea de pe insula.

Desi afluenta de turisti in Guam inca nu s-a restabilit pe deplin fata de nivelul de dinainte de 11 septembrie, 2001, afacerea noastra merge mai bine ca oricand.

Pentru ca Dumnezeu se afla pe locul care I se cuvine, ca Proprietar si Presedinte al companiei Sale de turism de aici din Guam, situatia financiara s-a schimbat. Rugaciunea mea ca Dumnezeu sa plateasca datoriile de afaceri fata de fiecare persoana sau institutie careia compania ii era datoare a fost implinita cu prisosinta.

Lucrul cel mai important este ca Dumnezeu a dovedit ca respectarea Sabatului si incetarea afacerilor in Sabat a fost o cale importanta si necesara de a le spune si de a le arata angajatilor, comunitatii oamenilor de afaceri din Guam si mie personal ca la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta.

Preocuparea mea altruista de la inceput, de a lucra Sambata ca sa protejez locurile de munca ale angajatilor si sa platesc imprumuturile si furnizorii, a fost un pacat ingrozitor al mandriei. Dumnezeu a dovedit ca a avea destui bani nu a fost niciodata o problema pentru El in vederea conducerii acestor operatiuni financiare. ii multumesc lui Dumnezeu pe mila Sa iubitoare, pe care a manifestat-o prin faptul ca mi-a ingaduit sa continui a-I sluji in aceste afaceri. Acum, imi dau seama ca a fi slujitorul unui Dumnezeu generos si iubitor te face sa fii mult mai in siguranta, decat a fi proprietarul fara somn al unei afaceri cu un milion de probleme.

Astazi, Dumnezeu foloseste veniturile acestei afaceri pentru a produce zecimile si darurile necesare in vederea ajutorarii bisericilor adventiste de ziua a saptea din Guam, a evanghelistilor, scolilor si a altor lucrari misionare.

Alte binecuvantari

inainte de a incheia, as dori sa adaug faptul ca Lawrence si Caressa, cei doi copii ai nostri, au fost botezati si il iubesc mult pe Domnul. Sotia si prietena mea cea mai buna, Carmen, este profesoara la Guam Adventist Academy de pe insula. Membrii familiei noastre sunt mai apropiati si mai iubitori decat oricand inainte, datorita dragostei noastre comune fata de Dumnezeu si, cu siguranta, datorita timpului pe care il petrecem impreuna in Sabat.

De asemenea, inainte de a incheia marturia mea, as dori sa mentionez inca o minune. Dupa ce am fost botezati, eu si sotia mea am descoperit ca mai fuseseram pe o lista de rugaciune adventista, cu multa vreme inainte de primul nostru studiu biblic, pe care l-am facut cu varul meu Dwight si inainte de a-i cunoaste pe Dr. si Dna. Nozaki.

Daca este posibil, va rog sa-i adaugati pe lista rugaciunilor pentru convertire pe parintii mei si ai sotiei, pe surorile noastre si copiii lor.

increde-te si asculta

in rezumat, as indemna pe oricine se confrunta cu dificultati legate de respectarea Sabatului, botez, ori de restituirea credincioasa a zecimii sa se supuna lui Dumnezeu, sa se increada in El si sa asculte. Domnul insusi ne spune: „Caci voi cinsti pe cine Ma cinsteste” (1 Samuel 2,30).

„increde-te in Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile” (Proverbe 3,5.6).

„Tatal nostru ceresc are o mie de cai prin care ne poate purta de grija, cai despre care nu stim nimic. Aceia care accepta principiul fundamental de a face din slujirea lui Dumnezeu o datorie suprema vor vedea incurcaturile disparand si o poteca neteda inaintea picioarelor lor” (Ellen G. White, Divina vindecare, p.481)

„Aceia care isi incredinteaza viata calauzirii Sale si se consacra in slujba Sa nu vor fi adusi niciodata intr-o situatie pentru care El sa nu fi prevazut iesire. Oricare ar fi situatia in care ne aflam, daca suntem implinitori ai Cuvantului Sau, avem o Calauza care sa ne indrume pe cale. Oricare ar fi dificultatile noastre, avem un Sfetnic priceput; oricare ar fi intristarea noastra, pierderea suferita sau singuratatea de care suferim, avem un prieten plin de compasiune” (Divina vindecare,p.248.249).

Alege fara nici o retinere sa-I ingadui lui Dumnezeu sa-Si implineasca fagaduintele Sale minunate pentru tine. El nu te va dezamagi niciodata.

Adventists Affirm – Cu Permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

Cat de Sfanta este Zecimea?

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:31 +0000

Cat de sfanta este zecimea?

Integritatea zecimii sfinte

Paul Pellandini

Sa invatam din Scriptura ce inseamna a pastra integritatea zecimii sfinte a lui Dumnezeu. Traim intr-un timp al istoriei adventiste cand, atat ispravnicii laici, cat si angajatii bisericii trebuie sa manifeste o integritate mai mare in tratarea zecimii sfinte a lui Dumnezeu! Dumnezeu cauta sa-Si pregateasca mireasa pentru casatoria ei cu Mirele. Vei face parte din categoria reprezentata de „mireasa”, cand ea va fi imbracata, in cele din urma, cu haina de nunta? (Apocalipsa 19,7.8).

Un barbat si o femeie il cunosteau pe Domnul Dumnezeul Cerurilor si se temeau de El. Barbatul era a cincia generatie de credinciosi, iar femeia era recent convertita, dar inca nu fusese botezata. Barbatul a trait pe continentul african din vremurile stravechi, iar femeia a trait in Europa de Est a secolului al douazecilea. Barbatul a suportat cei patruzeci de ani de pedeapsa a unei generatii care a ratacit in pustie, pana cand generatia aceea razvratita si necredincioasa a murit. Femeia a trait intr-o tara a carei guvernare a declarat timp de aproape 50 de ani ca este singurul stat ateist de pe pamant.

Barbatul s-a bucurat de privilegiul intrarii in tara literala a Fagaduintei, si totusi a fost primul om judecat si considerat vrednic de pedeapsa capitala. Femeia a trait cu credinta fericitei sperante, si totusi a murit in 1997, la varsta de 94 de ani, fara sa-L fi vazut pe Domnul ei intorcandu-Se. Barbatul a murit impreuna cu familia lui, dezonorat de Domnul si de biserica, de intregul Israel. Femeia a fost onorata de biserica pentru credinta ei si a fost votata ca delegat la cea de a 54-a sesiune a Conferintei Generale, care a avut loc la Utrecht, Olanda, in 1995.

Atat Acan din vechiul Israel, cat si Meropi Gjika din Albania fusesera incercati in aceeasi modalitate, si totusi felul diferit in care au raspuns la incercare nu putea fi mai uimitor. De la amandoi putem sa invatam niste lectii, dar numai daca avem un spirit umilit si suntem dispusi sa primim invataturile Scripturii si calauzirea Duhului Sfant. Acum, trebuie sa ne referim la obiectul incercarii lor, si anume, cum sa tratezi lucrurile pe care Dumnezeu le declara a fi sfinte si sa vedem cum ne invata Scripturile intr-o modalitate precisa despre zecimea sfanta.

Desi, in Geneza 3, gasim ca zeciuiala era practicata de patriarhi, ea nu a fost instituita decat in vremea cand poporul Israel s-a aflat la Muntele Sinai. Atunci, Dumnezeu a prezentat principiile si legile cu privire la randuiala zecimii. Nu vom sti niciodata cata invatatura a primit Meropi Gjika spre a fi un ispravnic bun, indeosebi cu privire la zecime. Cu toate acestea, exemplul ei este un indrumator foarte bun, mai ales pentru adventistii de ziua a saptea care locuiesc in tarile democratice occidentale unde sunt asa de multe ispite financiare.

Este de o importanta vitala ca fiecare adventist de ziua a saptea sa inteleaga din Scriptura necesitatea de a pastra integritatea sfinteniei zecimii, asa cum este exprimata in cele patru dimensiuni ale acesteia. Sa prezentam cele patru principii, iar apoi sa incepem sa-l intelegem pe fiecare din Scriptura. Lectia va fi usor de retinut si la fel de usor de aplicat in experienta personala.

1. Prima dimensiune a sfinteniei zecimii consta in calcularea partii corespunzatoare – o zecime, 10%.

2. Partea corespunzatoare trebuie sa-I fie inapoiata Persoanei Corespunzatoare. Zecimea ii apartine lui Dumnezeu si trebuie sa-I fie data Lui, ca un act de supunere si de inchinare.

3.Partea corespunzatoare, care a fost inapoiata Persoanei Corespunzatoare, trebuie sa fie folosita pentru scopul corespunzator. Dumnezeu alege sa foloseasca zecimea pentru aceia care sunt angajati in lucrarea de slujire.

4.Partea corespunzatoare, care a fost inapoiata Persoanei Corespunzatoare si folosita pentru scopul corespunzator trebuie mearga in locul corespunzator. Dumnezeu a stabilit unde trebuie sa se afle locul de pastrare a zecimii, iar astazi avem posibilitatea sa stim unde este vistieria Sa. Sa invatam aceste patru principii din Cuvantul lui Dumnezeu.

Partea corespunzatoare – zecimea: „Domnul a vorbit lui Moise, si a zis: ‘Orice zeciuiala din pamant, fie din roadele pamantului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru inchinat Domnului. Orice zeciuiala din cirezi si din turme, din tot ce trece sub toiag, sa fie o zeciuiala inchinata Domnului’” (Levitic 27,1.30.32).

in acest pasaj, Dumnezeu defineste zecimea ca fiind a zecea parte, care ii apartine numai Lui si o declara sfanta, sau „inchinata” Lui. Oricat mai putin de a zecea parte nu va fi zecime, indiferent cum scriem aceasta suma pe un plic pentru zecime. Desi nici o alta persoana nu va putea sa stie vreodata nivelul de sinceritate care insoteste zecimea fiecarui ispravnic, nimeni nu poate sa-si ascunda faptele de Dumnezeul caruia I se aduce inchinare, atunci cand I se inapoiaza zecimea.

Pe un panou public pentru anunturi se afla un mesaj de la „Dumnezeu” care spune asa: „Ce parte din ‘Sa nu’ iti este neclara? Una dintre porunci spune: „Sa nu marturisesti stramb…” (Exod 20,16). Este posibil ca inchinarea pe care cineva o aduce lui Dumnezeu prin faptul ca ofera mai putin decat o zecime onesta sa fie, in realitate, o marturie stramba? Daca o persoana scrie in plicul pentru zecime, in aceasta rubrica, o suma care nu constituie o zecime, lipsa de cinste a acelei persoane ii rapeste sumei oferite insasi identitatea ei, adica aceea de a fi zecime. Deoarece nu este o parte corespunzatoare, ea nu poate sa fie considerata zecime si nici nu poate sa fie sfanta. Daca nu este partea corespunzatoare de 10%, zecimii i se neaga prima dimensiune a sfinteniei
.

Partea corespunzatoare trebuie sa-I fie inapoiata Persoanei Corespunzatoare. Autorul acestui articol crede ca aceasta este cea mai importanta dintre cele patru dimensiuni ale sfinteniei zecimii, pur si simplu, pentru ca principiul acesta nu numai ca defineste relatia noastra cu Dumnezeu in calitate de Creator, Sustinator si Proprietar al tuturor lucrurilor, ci si ne aduce aminte continuu de relatia noastra cu proprietatile materiale si de valoarea lor. Sa observam indrumarea pe care Dumnezeu i-a dat-o primului mare preot din Israel: „Domnul a zis lui Aaron: ‘Levitilor le dau de mostenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel Domnului prin ridicare…’” (Numeri 18,1.24).

Oare este posibil ca noi, cei care traim intr-o vreme asa de indepartata de cultura bisericii din Vechiul Testament si de geografia ei, sa nu mai avem prea multe lucruri care ne aduca aminte de natura personala a faptului de a-I inapoia zecimea Persoanei Divine, lui Dumnezeu? in vechime, prezenta Sa era simbolizata de un nor de foc si de un nor intunecat, care puteau fi vazute plutind deasupra sanctuarului. De asemenea, Dumnezeu era simbolizat de un preot imbracat in haine albe, singurul om care putea sa intre in sfanta sfintelor spre a-l reprezenta pe pacatosul care se pocaia. Oare, in cultura noastra occidentala, unde este prezent Dumnezeu, cand cineva ii inapoiaza zecimea?

O invatatura implicita care izvoraste din acest pasaj al Scripturii este aceea ca, atunci cand cineva inapoiaza partea corespunzatoare Persoanei Corespunzatoare, trebuie sa considere ca zecimea iese din calculul banilor care ii apartin. Care este ideea principala a acestei invataturi? Experienta aceasta ne invata ce fel de putere este asociata cu banii. Diavolul cunoaste atat valoarea, cat si puterea banilor. El este foarte preocupat sa-i ispiteasca pe unii adventisti cu ideea ca fondurile din zecime pot sa fie folosite ca parghie de promovare in randul conducerii bisericii. Lucrul acesta li se poate intampla atat unor membri, cat si unor grupuri de membri. Prin urmare, se pune intrebarea: Poate sa fie folosita zecimea pentru indeplinirea planului, sau scopului cuiva? Este zecimea un bun al unei biserici locale, care sa poata fi folosit ca mijloc de promovare a altor conducatori?

Sa ne gandim la o situatie ipotetica, dar realista. Timp de sase luni o comunitate adventista a fost lipsita de pastor. La o intrunire lunara a comitetului, un slujbas l-a intrebat pe primul prezbiter daca are vreo veste de la directorul asociatiei pastorale, sau de la presedintele Conferintei, in legatura cu un candidat pentru postul de pastor. Prezbiterul nu a avut nimic de spus. Atunci, s-a facut urmatoare propunere: „Sa se voteze pentru a autoriza trezorierul bisericii sa nu trimita nici o zecime la Conferinta, pana cand districtul nu va primi un pastor care sa slujeasca biserica”.

in calitate de ispravnici, atat persoanele particulare, cat si bisericile locale pot sa-i rapeasca zecimii o dimensiune a sfinteniei ei, daca zecimea nu pusa in mainile lui Dumnezeu si nu este folosita doar pentru scopul pe care l-a precizat El. Cum aratam respect fata de ce este sfant, chiar si atunci cand este vorba de bani? Exista vreo deosebire intre ce este obisnuit si ce este sfant? Noi recunoastem o relatie ca fiind sfanta, cand ne referim la casatorie. De asemenea, recunoastem un timp ca fiind sfant, cand ne referim la respectarea Sabatului zilei a saptea.

Cand ii inapoiem zecimea sfanta Aceluia care declara ca este Proprietarul ei, trebuie sa ne abtinem de la exercitarea controlului nostru asupra ei! Oare nu exista si o porunca in care ni se interzice sa poftim ce ii apartine altuia?

Partea corespunzatoare, care este inapoiata Persoanei Corespunzatoare, trebuie sa fie folosite in scopul corespunzator. Dumnezeu alege sa le atribuie zecimea numai acelora care sunt angajati in lucrarea de slujire pastorala. „Fiilor lui Levi le dau ca mostenire orice zeciuiala in Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului intalnirii…. caci aceasta este plata voastra pentru slujba pe care o faceti in cortul intalnirii (Numeri 18,21.31).

Una dintre caracteristicile financiare distinctive ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este ca noi pastram un sistem de inspectie spre a asigura biserica de faptul ca vointa lui Dumnezeu cu privire la zecimea Sa este respectata in folosirea ei la orice nivel din cadrul organizatiei.

Regulamentul oficial al bisericii reflecta principiul biblic. „Zecimea trebuie sa fie sfintita prin dedicarea ei in lucrarea de slujire pastorala si de invatare a Bibliei, cuprinzand administratia conferintei/a centrelor misionare si a teritoriilor aflate in grija bisericii, precum si a actiunilor misionare din afara acestora. Zecimea sa nu fie cheltuita in alte domenii ale lucrarii, cum ar fi platirea datoriilor bisericii locale sau institutiilor, sau a constructiilor” (General Conference Working Policy, 2005-2006, Sectiunea a V-a, „Zecimea” V 0 5 „Principii si Proceduri in Zecime”, V05 05, pagina 671).

Poate ca unii sunt surprinsi de faptul ca pana la 30% din salariul unui profesor angajat in scolile bisericii vine din fondurile zecimii. Desi stim ca invatarea Bibliei are loc in fiecare zi in scolile elementare adventiste, ne asteptam, de asemenea, ca fiecare profesor sa inceapa ziua, sustinand un serviciu de inchinare. Pe langa acest fapt, daca in pauze se intampla sa se manifeste prea multa competitie pe terenul de joaca, este potrivit ca profesorul sa-i cheme pe elevi in jurul lui si sa le adreseze recomandarea: „Haide-ti sa luam o pauza si sa-L rugam pe Domnul Isus sa ne dea un spirit mai bun cand ne jucam”. Este aceasta o lucrare de slujire pastorala vrednica de fondurile venite din zecime? Daca Alicia sau Joshua au intampina dificultati in intelegerea unui subiect, ne-am bucura, daca profesorul s-ar apropia de banca elevului si i-ar spune: „Hai sa-L rugam pe Domnul Isus sa te ajute sa intelegi lucrurile pe care le consideri dificile”. Nu este aceasta o lucrare de slujire pastorala? De altfel, biserica a fost sfatuita sa foloseasca zecimea spre a-i sustine pe profesori in educarea mintilor tinere.

La nivelul al doilea de educatie adventista, directorul, pedagogii, precum si toti cei angajati in domeniul educatiei religioase, ori in serviciul de capelanie a scolii pot sa primeasca 100% din salariu, din fondurile zecimii. Ceilalti membri ai personalului educativ din scolile noastre elementare primesc 20% din salariu din zecime, iar acest sistem corespunde cu pozitiile de la nivelul colegiilor si universitatilor. Daca regulamentul este inteles si respectat, putem sa ne asteptam ca Dumnezeu sa-Si binecuvanteze biserica in toate ramurile lucrarii ei.

Partea corespunzatoare, inapoiata Persoanei Corespunzatoare si folosita in scopul corespunzator, trebuie sa mearga in locul corespunzator. Sa cercetam inca o data Cuvantul lui Dumnezeu cu privire la principiul acesta. Cartea Deutronom a fost scrisa de Moise pentru a pregati intr-o modalitate precisa generatia de credinciosi care urma sa intre in tara Fagaduita si sa se angajeze in razboaiele de cucerire. Sa observam cu atentie ce adauga Dumnezeu la sistemul de legi cu privire la fondurile zecimii Sale.

„Ci sa-L cautati la locasul Lui, si sa mergeti la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate semintiile voastre, ca sa-Si aseze acolo Numele Lui. Acolo sa va aduceti arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintai roade, darurile aduse ca implinire a unei juruinte, darurile de buna voie, si intaii nascuti din cirezile si turmele voastre…. Sa nu faceti dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place…. Vezi sa n-aduci arderile tale de tot in toate locurile pe care le vei vedea, ci sa-ti aduci arderile de tot in locul pe care-l va alege Domnul… si acolo sa faci tot ce-ti poruncesc Eu” (Deutronom 12,5.6.8.13.14).

Nu este putin fascinant faptul ca Dumnezeu a pastrat pentru Sine dreptul de a alege unde sa fie construit in cele din urma Templul, inca inainte ca biserica sa puna piciorul in tara Fagaduita? Care a fost prima incercare a poporului Israel, cand a ajuns acolo? Tratarea corecta a lucrurilor sfinte! Lucrul acesta s-a intamplat in timpul primei lor campanii de cucerire a cetatii Ierihon. Deoarece nu avem suficient timp si spatiu, ne vom referi la ziua a saptea a campaniei lor si vom observa porunca pe care a dat-o Iosua. „A saptea oara, pe cand preotii sunau din trambite, Iosua a zis poporului: ‘Strigati, caci Domnul v-a dat cetatea in mana!… Cetatea sa fie data Domnului spre nimicire, ea si tot ce se afla in ea…. Feriti-va numai de ceea ce va fi dat spre nimicire, caci daca veti lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veti face ca tabara lui Israel sa fie data spre nimicire si o veti nenoroci. Tot argintul si tot aurul, toate lucrurile de arama si de fier, sa fie inchinate Domnului, si sa intre in vistieria Domnului’” (Iosua 6,16.17.19).

Nu se putea da o porunca mai clara. Sa observam din nou raportul: „Cetatea au ars-o impreuna cu tot ce se afla in ea, numai argintul, aurul, si toate lucrurile de arama si de fier le-au pus in vistieria casei Domnului” (Iosua 6,24). Este evident faptul ca Dumnezeu a recunoscut ascultarea lor, deoarece a pastrat pentru noi acest raport, ca sa invatam din el! Biserica stia nu numai ce era sfant, ci si unde trebuia sa fie pus. Totusi, se ridica imperios intrebarea: „A avut loc o ascultare deplina?” Raportul continua in capitolul urmator, Iosua 7. „Copiii lui Israel au pacatuit cu privire la lucrurile date spre nimicire…. Si Domnul S-a aprins de manie impotriva copiilor lui Israel” (Iosua 7,1).

Dupa ce am studiat prima oara acest pasaj, am fost incurcat. De fapt, am fost mai degraba frustrat serios de inconsecventele aparente ale Cuvantului lui Dumnezeu! Daca Acan este singurul identificat ca fiind pacatosul din Iosua 7,1, de ce Biblia foloseste un termen plural pentru a acuza de neascultare „copiii lui Israel”? De asemenea, daca numai unul nu s-a conformat poruncii – numarul cel mai mic cu putinta – de ce mania Domnului a izbucnit impotriva „copiilor lui Israel”? Ca parinte a doi copii, cand unul a fost neascultator, nici nu i-am declarat pe amandoi vinovati, nici nu i-am pedepsit pe amandoi. Nu stiu cum sa procedez cu aceasta parte a comportamentului lui Dumnezeu!

V-ati gandit vreodata la seriozitatea maniei lui Dumnezeu, cand a izbucnit impotriva bisericii Sale? Restul istorisirii din Iosua 7 vorbeste despre infrangerea lor ulterioara in razboiul cu Ai, o suburbie a Ierihonului. Titlul unei publicatii Hebrew Chronicle ar fi putut sa strige: „36 vieti pierdute in batalia de la Ai”. in cele din urma, cand Dumnezeu i-a atras din nou atentia lui Iosua, printre lucrurile pe care i le-a spus conducatorului, a fost acela ca: „Israel a pacatuit… au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat si au mintit…. De aceea copiii lui Israel nu pot sa tina piept vrajmasilor lor: vor da dosul in fata vrajmasilor lor, caci sunt dati spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi…” (Iosua 7,11.12).

Domnul a raspuns la nedumerirea mea, folosind pasaje din Noul Testament, care m-au facut sa inteleg o lectie importanta: Neascultarea unui singur membru din comunitatea lui Hristos ii face sa sufere pe toti ceilalti membri. Neascultarea lui Acan a fost pusa in dreptul copiilor lui Israel, iar ei au suferit, deoarece Dumnezeu S-a retras din mijlocul poporului Sau si a ingaduit o infrangere serioasa la Ai. De asemenea, El Si-a asigurat biserica de faptul ca nu va mai fi in stare sa infrunte pe nici unul dintre vrajmasii ei, pana cand nu se va lua masura cuvenita. Puteti sa cititi despre lucrul acesta in Iosua 7,10-26.

in aceste zile, tu si cu mine ne confruntam, in calitate de ispravnici moderni, cu aceeasi incercare cu care s-a confruntat sora Meropi Gjika in Albania, cand comunismul a preluat conducerea guvernamentala. Vom trata zecimea sfanta in conformitate cu principiile Cuvantului lui Dumnezeu, sau ii vom ingadui fiecaruia sa faca dupa cum ii place? Un studiu stiintific din diviziunea nord-americana a aratat ca, pe parcursul ultimilor douazeci de ani, intr-un Sabat obisnuit, numai 65% din adventisti participa la serviciile divine si ca mai putin de 50% dintre membri care participa sunt credinciosi in domeniul zecimii. Raspundeti la intrebarea urmatoare: Daca Moise a raportat fapta lui Acan si dezaprobarea lui Dumnezeu din cauza neascultarii doar a unui singur membru, pentru a arata ce simte El cand numai unul este neascultator, cum presupuneti ca Se simte Dumnezeu cu privire la familia Sa adventista din America de Nord?

Timp de aproape 50 de ani, sora Gjika a pus zecimea deoparte, intr-un loc sigur. Ea a sperat ca va veni ziua cand va putea fi botezata. Si-a intarit credinta, hranindu-se din Cuvantul lui Dumnezeu si citind trei capitole pe zi si cinci capitole in fiecare Sabat. Cand comunismul a cazut, conducatorii adventisti din diviziunea transeuropeana au mers in Albania si au gasit-o pe sora Gjika in randurile unui grup mic de credinciosi. Ea a scos din ascunzatoare cutia in care pusese zecimea de-a lungul tuturor acelor ani! Cata integritate! Ce credinciosie!

Desi a trait in tara cea mai saraca din Europa de Est, credeti ca sora Gjika a fost ispitita vreodata de diavolul sa „imprumute putin din zecime, ca sa implineasca nevoile familiei?” Ea a ramas un ispravnic credincios, deoarece stia ca partea corespunzatoare trebuie sa-I fie inapoiata Persoanei Corespunzatoare, Domnului si Dumnezeului ei. Aceasta parte putea sa fie folosita numai pentru scopul corespunzator spre a-i sustine pe cei angajati in lucrarea de slujire. Ea trebuia sa mearga doar intr-un singur loc, si anume in vistieria Domnului.

Dumnezeu doreste nespus sa aiba o biserica de sfinti credinciosi asemenea lui Meropi Gjika. Ei se vor pregati prin Cuvantul Sau si prin Duhul Sau. Vezi Apocalipsa 19,7.8. Fie ca El sa te gaseasca printre acesti oameni, tratand corect lucrurile sfinte, cu integritate si credinciosie si aducand o binecuvantare pentru intreaga comunitate in care slujesti si te inchini.

Adventists Affirm –Cu Permisiune

Traducere de: Valentin Rusu

______________________________