Unde este gloria Romei? Dar imperiul lui Alexandru Macedon? Sau unde este Persia lui Darius cel Mare? Toate acestea au dispărut de mult, iar ceea ce a rămas ne vorbeşte prea puţin despre ce au însemnat ele de-a lungul veacurilor. Dacă nu ar fi fost inventat scrisul, chiar şi amintirea lor ar fi dispărut cu totul.

O astfel de regiune deosebit de bogată în urmă cu 2.000 de ani, a fost şi zona de est a Pakistanului, precum şi o mare parte a Afghanistanului. Este incredibil cum locuri despre care aflăm din buletinele de ştiri cu privire la diferitele confruntări militare cu talibani nemiloşi, unde distrugerile prin atentate cu bombe reprezintă ceva obişnuit, au avut perioada lor de înflorire undeva, în trecut.

Aşa cum aminteam, în regiunea Afghanistanului a existat o interesantă cultură, ce a îmbinat elementele de civilizaţie elenistică, împreună cu cele de sorginte indiană, mai precis budistă. Este vorba despre Gandhara, un regat foarte puternic, care la apogeul dezvoltării sale l-a avut drept conducător pe Menander I Soter, care în tradiţia indiană a rămas cu numele de regele Milinda.

Interesant este că acest rege, grec în ce priveşte originea, a purtat un dialog interesant cu Nâgasena, un învăţat budist de mare marcă, un fel de Dalai-Lama al acelui timp, fapt consemnat într-o carte numită „Întrebările regelui Milinda”. Mai mult decât atât, convins fiind de spiritualitatea deosebită a religiei budiste, regele Menander s-a convertit la această religie, care era în multe privinţe superioară, dacă privim peste veacuri, păgânismului elen.

Am răsfoit cu interes prin această carte disponibilă pe Internet în momentul de faţă în limba engleză, şi am descoperit o mulţime de învăţături ce pot deveni elemente de conexiune cu religia creştină şi chiar cu psihologia secolului XXI. Fără a deveni un adept al budismului, nu pot să nu recunosc profunzimea şi valabilitatea multor afirmaţii pe care Nâgasena le oferă ca răspuns întrebărilor minţii elenistice, deosebit de abile, a lui Menander.

Ca manieră de prezentare a învăţăturilor din această carte, am constatat o similaritate izbitoare cu parabolele sau pildele Domnului Hristos, sau cu limbajul profeţilor Vechiului Testament, şi mai ales cu genul stilistic al cărţii Proverbelor.

Citind tot mai mult, am observat mulţimea de întrebări şi de răspunsuri, fiecare urmând o logică a dialogului deschis, sincer, între două persoane cu orientări culturale diferite, fiecare încercând să surprindă cât mai plastic diferitele idei sau învăţături.

Cu titlu de exemplu, am preluat dialogul cu privire la puterea asocierii dintre senzaţii, mai bine zis percepţii, şi gânduri, o temă deosebit de importantă în psihologia modernă:

Şi regele Milinda a întrebat: „Gândul ia naştere ori câte ori privirea sesizează un anumit lucru?”

Înţeleptul Nâgasena a răspuns: „Da, cele două sunt legate între ele, astfel că ori de câte ori va exista una, va exista şi cealaltă.”

Dar regele a continuat: „Dar care totuşi este prima dintre ele? Gândirea sau privirea?”

Nâgasena: „Mai întâi priveşti, iar după aceea apare şi gândul.”

Milinda: „Înseamnă că privirea are puterea de a porunci gândului? Sau gândul se pune imediat la dispoziţie pentru a da înţeles la ceea ce priveşti?”

Nâgasena: „Nu se poate spune că gândul porunceşte privirii, sau reciproc.”

Milinda: „Atunci cum se explică apariţia gândului ori de câte ori privirea sesizează ceva?”

Nâgasena: „De fapt există o tendinţă naturală care cauzează acest lucru, pe baza unei căi de acces şi a unui obicei deja creat de a asocia o anumită privire cu un anumit sau anumite gânduri.”

Milinda: „Cum poate fi aşa ceva? Oferă-mi o ilustraţie asupra gândurilor ce apar datorită privirii, în baza unei tendinţe naturale”.

Nâgasena: „Ce crezi mărite rege, atunci când plouă, unde se va duce apa ce va cădea pe pământ?”

Milinda: „Va urma tendinţa naturală de curgere la vale, către locurile dispuse la o mai joasă altitudine.”

Nâgasena: „Iar dacă va ploua din nou, unde se va duce această apă?”

Milinda: „Va urma acelaşi traseu de scurgere.”

Nâgasena: „Tot astfel, prin raţiunea tendinţei naturale de scurgere, atunci când privim, privirea în cauză va determina apariţia gândurilor. Nu este vorba despre faptul că privirea domină gândirea, sau reciproc. Tot acest proces este bazat pe o tendinţă naturală ce există în noi.”

Dialogul se continuă cu multe alte detalii, dar învăţătură este clară, că atunci când privim, gândurile vor apărea în mod inevitabil, urmând o anumită tendinţă naturală, similară pantei de scurgere a apei. Nu am putut să nu mă gândesc la ceea ce stă scris despre Eva, în timp ce contempla pomul cunoştinţei binelui şi răului, când a răsărit gândul că „pomul este plăcut de privit şi de dorit pentru a mânca din rodul său”.

„Tendinţa naturală” în cazul Evei a fost rezultatul încălcării poruncii divine de a nu da atenţie acelui pom, care prin puterea asocierii de porunca „Să nu mănânci din el”, genera în mod inevitabil gânduri de răzvrătire. De aici o primă concluzie, şi anume de a nu da atenţie lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a interzis sub o formă sau alta. Orice atenţie acordată unui lucru rău va genera gânduri care ne vor adânci în starea de păcat.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc la afirmaţia pe care o face apostolul Pavel, că „privind suntem schimbaţi, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. Dacă vom privi către Hristos, atunci gândurile, în baza unei „tendinţe înscrise în noi de către Duhul Sfânt”, vor urma un traseu ascendent, în sensul înnobilării interioare şi asemănării cu Dumnezeu.

În acest moment, nu pot să nu mă întreb cu privire la cantitatea de gânduri rele ce rezultă în urma vizionării de emisiuni violente fie la televizor, fie pe calculator, pentru a nu mai vorbi de ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi în familie, biserică sau la locul de muncă. Nu putem să „glumim” cu păcatul, fiindcă tendinţele naturale înscrise în noi vor lucra prin puterea asocierii spre distrugerea noastră.

Şi pentru a confirma învăţătura oferită de înţeleptul Nâgasena, voi cita cuvintele lui Hristos din „predica de pe munte”: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6:22-23).

În final, cred că este bine să înţelegem că pentru multitudinea de întrebări pe care le avem, similare în mare măsură celor puse de către regele Milinda, există răspunsuri de mare valoare în Sfânta Scriptură, în această carte de unii ignorată, de alţii idolatrizată, însă cu toate acestea, puţin înţeleasă în aspectele ei practice, aplicate vieţii de zi cu zi.

BY OCTAVIAN LUPU
Conexiuni Crestine

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.

Curtea Federalã a considerat cã ateismul trebuie tratat ca o religie, chiar dacã el respinge credinþa într-o fiinþã supremã. De aceea, orice grup care doreºte sã studieze ateismul trebuie sã fie tratat cu aceeaºi mãsurã ca un grup aparþinând unei religii.

Aceastã scurtã relatare a ce s-a întâmplat în Wisconsin, m-a determinat sã mã gândesc mai profund asupra impactului ateismului în societatea contemporanã. Îmi aduc aminte cã la ultima lecþie de ateism ºtiinþific la care am luat parte, lectorul ne-a spus cã materialismul dialectic, respectiv ateismul, ar trebui privit ca o religie, prin manifestarea unei devoþiuni ºi a unui angajament similar.

Chiar în acele momente, surprins de aceastã idee, am atras atenþia unui coleg ce stãtea lângã mine ºi i-am ºoptit: „Este extraordinar! Oamenii aceºtia vor sã facã din ateism o religie!”. De fapt, în acele clipe am înþeles cã tot demersul ateu nu era altceva decât efortul de a înlocui o religie centratã pe Dumnezeu, cu o altã religie, centratã pe om ºi realizãrile acestuia, de fapt o reinventare modernã a idolatriei.

Cu un an înainte de aceastã lecþie de ateism ºtiinþific, într-un anumit cadru, am avut ocazia sã vorbesc despre relaþia dintre credinþa în Dumnezeu ºi ateism. De fapt, eram chestionat cu privire la credinþa mea în Dumnezeu ºi am fost întrebat direct cum pot sã dau atenþie religiei, când atât de multe argumente ºtiinþifice mi-au fost aduse cu privire la negarea existenþei unei fiinþe supreme.

Am rãspuns în acea ocazie cã ºtiinþa nu poate judeca religia, aºa cum ºtiinþa nu poate judeca nici domeniul artistic, fiind compartimente distincte ale gândirii ºi cunoaºterii. Aºadar, a face din ºtiinþã un substitut pentru religie, sau a o folosi pentru a justifica o „religie” atee, reprezintã o încercare lipsitã de logicã ºi de finalitate.

Acelor oameni li se pãrea straniu ca dupã aproape douãzeci de ani de educaþie ateist ºtiinþificã sã mai pot crede cã existã un Dumnezeu. Un astfel de studiu l-aº recomanda tuturor celor care doresc sã facã din ateism o religie!

Dar revenind la întrebarea pusã în titlul articolului: „Poate fi ateismul considerat o religie?”. Rãspunsul meu este cã nu, deºi reprezintã o încercare de a se substitui oricãrei forme de religie. Ateismul nu este o religie, nici o credinþã, ci ea este o distorsionare a noþiunii de religie ºi deopotrivã a celei de crez.

Nu existã un „crez” ateu, ci doar un refuz de a-L recunoaºte pe Dumnezeu, de a admite dreptul Sãu asupra vieþilor noastre ºi implicit asupra a ceea ce deþinem sau administrãm cu titlul temporar. Toate aceste lucruri sunt absolut logice dacã privim „Cartea Naturii”, dar mai ales dacã studiem Biblia. Ateismul este o supremã revoltã împotriva lui Dumnezeu, o sfidare a cerului ºi o înjosire a noþiunii de om, care a fost creat dupã chipul Celui veºnic, prin reducerea acestuia la statutul de animal evoluat.

Ateismul este vinovat de toate problemele umanitãþii ºi în mod deosebit pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimele douã sute de ani. Criza prin care trecem în momentul de faþã, ºi care este doar un început al unei crize mondiale fãrã precedent, este datoratã unei gândiri atee, îmbãtatã de sine, dedatã unui consum lipsit de mãsurã ºi de raþiune, bazatã pe sloganul clasic „sã ne trãim clipa” sau mai plastic „sã mâncãm ºi sã bem cât putem cã nu ºtim ce ne va aduce ziua de mâine”.

Ateismul nu este un triumf al raþiunii, ci o desfiinþare a oricãrei cugetãri care tinde sã ridice pe om la înãlþimile spirituale ale chemãrii sale, ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pãmânt. Lipsa de compasiune, nepãsarea faþã de ceilalþi, individualismul exacerbat, toate acestea ºi multe altele, îºi au rãdãcinile în ateism.

Ateismul nu poate fi niciodatã ºtiinþific, ci el este împotriva oricãrei ºtiinþe pe drept numitã astfel, fiindcã el deformeazã datele furnizate prin cercetarea ºi descoperirea tainelor universului. Ceea ce ar trebui sã ne conducã la glorificarea Creatorului ajunge sã fie folosit pentru a înãlþa un piedestal înalt unui eu lipsit de raþiune ºi  de simþãminte.

Revenind la istoria relatatã la început, sunt de acord cã trebuie sã se acorde libertate de conºtiinþã, chiar ºi atunci când eºti nevoit sã accepþi un grup de studiu ateu. Din acest punct de vedere, Curtea Federalã a avut dreptate sã nu fie de acord cu decizia conducerii închisorii de a interzice cererea unui grup de deþinuþi pentru a desfãºura studii ateiste.

Dar pe de altã parte, Curtea Federalã nu are dreptate sã considere ateismul ca fiind o religie, iar în acest punct ea ºi-a depãºit atribuþiile, confundând libertatea de exprimare ºi de trãire a convingerilor proprii, conform cu Primul Amendament al Constituþiei, cu atribuirea calificativului de religie unui lucru profund anti-religios. Dacã ateismul ar fi lãsat sã conducã, atunci am vedea cu uºurinþã cum religia ar fi interzisã ºi înlocuitã cu o monstruoasã anti-religie, un substitut bazat pe închinarea la om, adicã am vedea ce înseamnã cu adevãrat o societate guvernatã de Antihrist, fiindcã „anti” înseamnã deopotrivã „împotriva”, dar ºi „în locul” lui Hristos.

Notã: Primul Amendament este redat astfel „Congresul nu va emite nici un fel de act normativ cu scopul de a stabili o religie, de a interzice libera exercitare a acesteia, ºi nici nu va aduce atingere libertãþii de exprimare, inclusiv prin mijloace scrise, sau dreptului oamenilor ca în mod paºnic sã se poatã aduna ºi sã înainteze petiþii Guvernului pentru semnalarea unor astfel de situaþii.”

Jurnal de Studiu ºi Rugãciune
http://octavian.intercer.org

Referinþe pentru articol:
1. ªtirea cu privire la Decizia Curþii Federale: http://www.worldnetdaily.com/news/article.asp?ARTICLE_ID=45874
2. Textul Primului Amendament: http://www.usconstitution.net/xconst_Am1.html

______________________________

de Octavian Lupu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea

______________________________

de Octavian Lupu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.

A fost odata, ca niciodata, ca de n-ar fi fost… ce bine ar fi fost… A fost o data un zmeu. La viata lui fusese frumos din cale-afara dar, nu se stie cum, a devenit urat din cale-inauntru: balauros si serpos. Urat rau. Si rau de-i intrecea uratenia. Monstrul din provestea “Frumoasa si Bestia” avea cel putin o inima buna. Dar aratarea pe care incerc sa o descriu aici, era monstruozi-rautatea personificata. Avea sapte capete, zece coarne, coada “matura de stele” si tot arsenalul necesar ca sa te infioare doar auzindu-i descrierea  celor doi martori care i-au facut portretul-robot. Daca aveai nesansa sa te intalnesti cu hidosenia asta, te… te… nici nu indraznesc sa  spun ce te putea paste. in nici un caz o turma de miei. Si cum nu era de ajuns ca avea coarne in proportie de 10 la 7, si-a mai tras si un rand de coroane imparatesti peste ele; vorba proverbului, “nebunul pana nu e si fudul, nu este nebun destul”. Auzi, coarne cu coroane de imparat pe ele! Probabil in locul unei tichii de margaritar. isi schimbase serpeste numele ca sa para “domnesc”: din balaur in “BaalAur”. 

            Balaurul asta avea doi urmasi, evident dupa chipul si asemanarea lui. Cel dintai semana leit, adica zmeit cu el. Si spun asa nu doar pentru ca avea gura de leu ca taica-sau dar mai avea si alte elemente care-l faceau sa aduca a mutant. incrucisare intre leopard, urs si leu. Pai si muma padurii, ocupata sa curete terenul de copii fugiti de-acasa, daca s-ar fi intalnit cu aratarea prin preumblarile ei “ecologice” la mijloc de codru des, ar fi lesinat de groaza, asa de hidos copil avea balaurul. Pe deasupra, juniorul mai capatase si o rana urata la unul dintre capete; isi gasise si el nasul intr-o imprejurare, la dragoniada cu numarul de cod 1798. Din acest motiv isi tinea capul acesta ceva mai in spatele celorlalte, asa, ca sa nu se prinda cei ce au habar de istorie, de unde-i vine cicatricea. Si toti se mirau ce bine se tine in ciuda intamplarii cu pricina.

in scoala, progenitura balaurului era spaima tuturor celorlalti copii normali. Plus de asta mai vorbea si foarte urat. Nici nu avea 42 de luni si blestema de-ti tiuiau urechile. Nu era genul de copil pe care cineva si l-ar dori dar balaurului ii placea pentru ca-i semana. Si pentru ca il crescuse si-l educase exact asa cum dorise. Toti tremurau de frica inaintea fiarei asteia. Si se dadeau cu binisorul pe langa ea, stiind ca ca va primi toata puterea si atributiunile balaurului-tata, ca mostenitor de fapt si de nedrept. Ca de drept nu se putea deoarece imparatia era a Fiului imparatului cel bun.

Al doilea fiu al balaurului parea mai altfel. Nu avea mai mult de un singur cap. Dar si asta cu doua coarne crescute frontal: deh, genetica. Iar coarnele nu pareau a fi nici de cerb, ramuroase si nici de rinocer, viguroase ci cornite ca de miel.… Cand tacea, nici nu-ti dadeai seama ca e samanta de balaur, zmeu si fiu de zmeu. Dar cand dadea sa  vorbeasca, deschidea o gura maaare si urla brontozauriceste intocmai ca parintele lui. Brrrr…. Te luau fiorii. Mic si rau, fiul asta. Si avea doua fixuri.

in primul rand, se credea profet. incepuse cu scamatorii ieftine prin biserici harismatice: vindecari televizate in direct, vorbiri in limbi extraterestre, tragerea sforilor electorale pe la congrese si intruniri ecumenice pentru alegerea in posturile cheie a simpatizantilor fratelui mai mare. Dupa care se specializase in incedii la comanda venite de undeva de sus. Ei, nu foarte de sus, dar asta lasa el sa se vada… Tata il ajuta intotdeauna tinandu-i de sase de cate ori avea nevoie de asemenea oxidari exoterme la ore de maxima audienta.

Al doilea fix era acela ca se credea a fi mare artist. Ceva in genul lui Nero: si cu focul si cu arta…Dar nu se dadea poet precum antemergatorul lui roman intr-ale nebuniei, ci artist plastic. Mai precis facator de icoane. Si-a batut singurul cap cu cele doua coarne, de la Ronald Reagan incoace timp de cateva mandate prezidentiale, sa gaseasca un model potrivit pentru icoana-capodopera la care lucra in ascuns, iar in cele din urma si-a dat seama ca frate-sau era ceea ce-i trebuia.

Ajunsi in acest punct, trebuie sa lamurim ceva. in mod normal ar fi trebuit sa fie o rivalitate intre cei doi frati ai balaurului, precum in mai toate povestile si povestirile cu frati. Iosif, David, ba chiar imaginarii Greuceanu si Praslea cel Voinic, ne stau marturie in acest sens. Dar aici nici pomeneala de rivalitate sau de exemplu in care fratele cel mic se dovedeste mai inteligent decat cel mare si singurul in stare sa salveze situatia. in povestea aceasta, fratele mai mic si cu mai putine coarne, il admira pe cel mai mare. Asa se face ca, sub directa indrumare a Serpeniei sale, tatal lor, mezinul se apuca sa mestereasca o icoana facatoare de minuni avandu-l ca model pe frate-sau. Ca doar avea capete mai multe, mandre si cornute… si incoronate. Ar fi fost lipsa de zmeirenie din partea cuiva sa spuna ca darul lui profetic si artistic nu este exploatat la justa valoare.

Iar admiratia pentru frate i-a crescut progresiv in timp ce lucra la facerea icoanei, ajungand la paranoia. Vroia ca intreaga lume sa se inchine icoanei fratelui. Si toti sa aiba pe mana sau pe frunte un semn care sa le aduca permanent aminte cui trebuie sa se inchine si in ce zi anume. Ca de nu, ii taie in sase-sase-sase fara discutie. Strategic, bagase deja in ei spaima de atacuri teroriste. “Si-asa sambata sunt trei ceasuri rele, cum ‘inspirat’ ne-a avertizat balaurul. Pai mai bine ne inchinam fiarei, oficializat si duminicalizat, decat sa ne puna islamistii bombe pe la banci. Si mai degraba ne lasam cu semne pe ici pe colo decat sa nu mai putem utiliza credit-cardurile” – si-au spus resemnati toti cei “insemnati”.

Ca in orice poveste, apare si un bal, adica in varianta de fata, un baal: ocazie potrivita pentru clarificarea unor situatii si precipitarea deznodamantului. Initial balul fusese organizat de imparatul cel bun pentru a gasi o mireasa potrivita Fiului Sau. Dar cum o parte a imparatiei fusese invadata de zmeu si fiii lui, acestia si-au arogat atributiuni de gazda. Balaur Senior era in mod special interesat sa gaseasca lui balaurel, fiul cel mare, o pereche potrivita. Era timpul sa lase pe gheare bune, ceea ce acaparase de la imparat, inainte ca sa armaghedoneasca si alte teritorii si sa le transforme in Jurasic-Park. Balaurul al batran a invitat deci toata lumea la bal, evident, fara sa-i treaca prin cele sapte capete sa pregateasca haine de nunta pentru musafiri, asa cum facea imparatul cel bun. Era interesat nu de protocol ci de incasari si ploconeli.

Iar la bal a observat o persoana care i-a atras imediat atentia: Scufita Rosie? Parea tanara, frumoasa, inocenta si evident, imbracata in stacojiu. Asta era si culoarea favorita a balaurului asa ca s-a apropiat de ea. insa vazuta de aproape, chiar  si la lumina chioara a candelelor fara ulei de rezerva, (decorul favorit al familiei), Scufita nu mai aparea tanara, frumoasa si inocenta. Era de fapt o vrajitoare batrana si sulemenita, imbracata tipator in stacojiu si beata turta, sorbind cocktail din cupa capatata de la cei cu care dansase.  Ea s-a apropiat de balaur si i-a soptit cu vocea tabacita de fum (in tinerete i-au placut ereticii la gratar, dar se isca mult fum si asta se resimtea tocmai acum):

-         Dracul meu… (cah-cah!, tuseste  iar) pardon, dragul meu, am auzit ca i-ai dat toata puterea fiarei dintai…

-         Fii atenta cum vorbesti de fiul meu intai nascut – a zis balaurul clipind nervos din cei 14 ochi ai celor sapte capete…

-         Ei, nu fii suparat draga. Daca mi-l dai de sot, o sa fim o familie unita, familia Balaurescu si o sa am grija sa-l manipulez ca te asculte intocmai ca si pana acum. Mai ales ca natangul ala mic cu cornite democratice e si el indragostit de mine. Noi deja am…

-         Destul. M-ai convins. Esti cea mai potrivita. Hai sa facem chiar noaptea asta nunta, inainte ca invitatii sa-ti citeasca biografia din cupa si din concilii.

Si cand pe la miezul noptii balul se pregatea sa se transforme in nunta, iata ca apare Fiul imparatului cel bun, calare pe un cal alb, cu o sabie infricosata in mana, cu o haina alba si incins cu un brau de aur.. Doar aparitia Lui a fost suficienta sa distruga fiarele prezente, fara vreun alt efort. Si ca orice poveste cu binele triumfator in cel din urma, aceasta se termina si ea cu o nunta. Nunta Fiului de imparat cu… O, nu cu Scufita Stacojie cum ati crede. Pai nu era singura prezenta feminina de acolo si in afara de asta ar fi fost sub demintatea Lui pana si sa-i arunce o privire neRosinatei. Mai era cineva… Mai era un personaj care nu fusese remarcat de nimeni pana atunci. Vreti sa stiti cine?

Raspuns

Si mirii au trait vesnic fericiti in orasul de aur al pacii. Si nimeni nu si-a mai adus aminte vreodata de balaur si nici de fii lui sau de cu… na! ca era sa-i spun pe numele biblic, de cumatra stacojie.

 

PS. Biserica-Ramasita nu trebuie sa fie complexata de vitrega cea care-si zice “Mama”.  Nu trebuie sa se lase descurajata de situatiile prezente exploatate de mastera, de umilitele, barfele si aparenta lipsa de pretendenti, de felul cum este tinuta departe de ochii celor care iscodeasc sa caute adevarul… Vine vremea cand Printul coboara sa o ia la palat. Iar El nu cauta altceva decat o fata onesta si curata, pentru a o face Regina. Regina Lui.

  

: Biserica Ramasitei, “cenusareasa”, cea dispretuita astazi, neatragatoare si persecutata, ea, va fi Mireasa lui Isus Christos:  1 Corinteni 1, 26.27; Apocalipsa 12,17; Apocalipsa cap.21.
______________________________

de Ovidiu Radulescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.

Va propun urmatoarea experienta: luati zece gaini – nu are importanta de care – puneti-le intr-un tarc si dati-le putina mancare. Foarte repede veti asista la un fenomen extraordinar. in cateva minute, gainile, straine unele de altele, vor forma o ierarhie bazata pe dominatie sau, altfel spus, o ordine a intaietatii. in mod instinctiv, dupa o serie de incaierari, ele vor hotari care va fi gaina „number one”, apoi numarul doi, numarul trei si asa mai departe, pana la nefericita cu numarul zece. Acest lucru este valabil si in relatiile dintre copii. Mergeti la o scoala si observati-i intr-o recreatie cum sunt organizati, cine se impune, cine decide, de la numarul unu, care nu este necesar cel mai bun la invatatura, si pana la „ciuca batailor”.

Am fost invitat la o masa festiva a cadrelor didactice cu care urma sa lucrez, in toamna, odata cu deschiderea noului an scolar. Eram exact zece persoane. Ne-am asezat cu totii la masa din mijlocul cancelariei, uitandu-ne la aperitivele imbietoare si tragand cu ochiul fiecare la vecinii sai. Conversatia s-a inchegat fara vreo problema. Esenta discutiilor s-a limitat rapid la urmatoarele subiecte: cate camere are casa/apartamentul fiecaruia, ce masina are si cat a costat ultimul vopsit, cati bani castiga sotul/ sotia cu firma proaspat inscrisa la Registrul Comertului…

______________________________

de Ovidiu Radulescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.

______________________________

de Benone Burtescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.

______________________________

de Ovidiu Radulescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.

(2 Timotei 4:7,

______________________________

de Sandra Doran. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.