Artrita

Luaţi o porţie de miere şi două de apă călduţă, la care adăugaţi o linguriţă de praf de scorţişoară. Faceţi o pastă şi frecaţi uşurel pe locul care vă mănâncă sau ustură.
În majoritatea cazurilor durerea dispare în 15 minute.
Bolnavii de artrită pot lua zilnic o cană de apă fierbinte în care se adaugă două linguri de miere şi o linguriţă de praf de scorţişoară.
Dacă se ia regulat, poate vindeca orice boală cronică.
Într-un studiu recent realizat la Universitatea din Copenhaga, s-a descoperit că atunci când doctorii le-au dat pacienţilor înainte de micul dejun un amestec dintr-o lingură de miere şi jumătate de linguriţă de praf de scorţişoară, într-o lună 73 din 200 de pacienţi nu au mai simţit nicio durere. Majoritatea acestor pacienţi nu puteau să meargă sau să mişte cu uşurinţă, dar după această terapie au început să nu mai simtă atâta durere la mers.

Pierderea părului

Cei care suferă de chelie sau le cade părul pot să îşi aplice pe păr, cu 15 minute înainte de a se spăla, o pastă din ulei de măsline fierbinte, o lingură de miere şi o linguriţă de praf de scorţişoară.

Infecţii ale vezicii urinare

Adăugaţi într-un pahar de apă călduţă două linguri de praf de scorţişoară şi o linguriţă de miere şi beţi. Distruge microbii din vezică.

Durerea de măsele

Preparaţi o pastă dintr-o lingură de praf de scorţişoară şi cinci linguriţe de miere şi aplicaţi-o pe măseaua care doare. Procedura aceasta poate fi realizată de trei ori pe zi, până când dispare durerea.

Colesterolul

Două linguri de miere şi trei linguriţe de praf de scorţişoară amestecate în 450 de grame de ceai, reduc nivelul de colesterol din sânge cu 10% în două ore.
Ca şi la bolnavii de artrită, dacă se ia de trei ori pe zi, reduce nivelul de colesterol.

Pentru răceli

Cei care suferă de răceli obişnuite sau grave ar trebui să ia zilnic o lingură de miere călduţă amestecată cu un sfert de linguriţă de praf de scorţişoară, timp de trei zile.
Acest tratament vindecă tusea cea mai cronică şi curăţă sinusul.

Sterilitatea

Chinezii folosesc de mult timp mierea pentru a întări sperma bărbatului. Două linguri de miere înainte de culcare vor rezolva sterilitatea. În ultima vreme chinezii nu au mai avut această problemă …
În China, Japonia şi Orientul Îndepărtat, se foloseşte de secole praful de scorţişoară pentru femeile care nu au copii şi pentru întărirea uterului.
Femeile care nu pot avea copii pot lua o linguriţă de miere în care s-a pus un vârf de praf de scorţişoară, să aplice această pastă pe gingie de mai mult ori pe zi, astfel încât să se amestece încet cu saliva şi să intre în corp.

Durerile de stomac

Mierea împreună cu praful de scorţişoară vindecă durerile de stomac şi ulcerul de la rădăcină.
Conform unor studii realizate în India şi Japonia, mierea, dacă este luată cu praful de scorţişoară, reduce eliminarea de gaze şi alină durerea din stomac.

Bolile cardiace

Faceţi o pastă din miere şi praf de scorţişoară. Ungeţi-o pe pâine în loc de gem sau jeleu şi consumaţi-o în mod regulat la micul dejun.
Reduce riscul de nivel ridicat de colesterol în artere şi elimină riscul de atac de cord.
Pentru cei care au avut un atac de cord în trecut, e bine să ia acest medicament zilnic, pentru a evita riscul unui alt atac.
Folosirea regulată a acestui tratament reduce pierderea respiraţiei şi întăreşte bătăile inimii.
În Statele Unite şi Canada, în unele centre medicale acest tratament a fost folosit cu succes. S-a descoperit că arterele şi venele îşi pierd flexibilitatea şi se înfundă, dar mierea şi scorţişoara îmbunătăţesc fluxul sangvin.

Sistemul imunitar

Folosirea zilnică a mierii şi a prafului de scorţişoară întăreşte sistemul imunitar şi protejează corpul de bacterii şi atacuri virale.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că mierea are vitamine şi fier în cantităţi mari.
Folosirea constantă a mierii întăreşte celulele albe din sânge, astfel încât acestea pot lupta împotriva bacteriilor şi a bolilor virale.

Indigestia

Praful de scorţişoară presărat pe două linguri de miere şi consumat înainte de masă micşorează aciditatea şi ajută la digerarea chiar şi a celor mai grele alimente.

Gripa

Un cercetător din Spania a demonstrat că mierea conţine un ingredient natural care omoară microbii gripei şi împiedică această boală.

Longevitatea

Ceaiul în care se adaugă miere şi praf de scorţişoară, dacă este luat în mod regulat, încetineşte ravagiile bătrâneţii.
Luaţi patru linguri de miere, una de praf de scorţişoară, trei căni de apă şi fierbeţi-le ca pentru ceai.
Beţi un sfert de cană de trei-patru ori pe zi. Aceasta face pielea mai frumoasă şi moale şi încetineşte îmbătrânirea.
De asemenea, măreşte speranţa de viaţă şi vă veţi simţi mai tânăr!

Coşuri

Amestecaţi trei linguri de miere şi o linguriţă de praf de scorţişoară. Aplicaţi pasta obţinută pe coşuri înainte de culcare şi a doua zi spălaţi locul cu apă caldă. Dacă repetaţi procedura zilnic, timp de două săptămâni, coşurile vor fi eliminate de la rădăcină.

Infecţii ale pielii

Eczemele, pecinginea şi orice tip de infecţii pot fi vindecate dacă aplicaţi miere şi praf de scorţişoară în cantităţi egale, pe locul cu pricina.

Surplusul de greutate

În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun şi seara înainte de culcare, beţi miere şi praf de scorţişoară fierte într-o cană de apă.
Dacă se ia în mod regulat, îi ajută chiar şi pe cei mai obezi să slăbească.
De asemenea, acest amestec luat în mod regulat împiedică acumularea de grăsimi în corp, chiar dacă persoana respectivă s-ar putea să aibă o dietă bogată în calorii.

Cancerul

Cercetări recente realizate în Japonia şi Australia au descoperit că anumite forme de cancer avansat de stomac şi oase au fost vindecate cu ajutorul mierii şi al scorţişoarei.
Pacienţii bolnavi de aceste tipuri de cancer ar trebui să ia de trei ori pe zi o lingură de miere împreună cu o linguriţă de praf de scorţişoară, timp de o lună, şi în acelaşi timp să continue tratamentul prescris de oncologist.

Oboseala

Studii recente au demonstrat că zahărul din miere este mai degrabă benefic decât dăunător pentru organism.
Persoanele în vârstă care consumă miere şi praf de scorţişoară în cantităţi egale sunt mai agere şi mai adaptabile.
Doctorul Milton, care a realizat studii vaste cu privire la acest subiect, spune că o cană de apă în care s-a adăugat o jumătate de lingură de miere şi praf de scorţişoară, consumată zilnic, dimineaţa după spălatul pe dinţi şi după amiaza în jurul orei 3, când puterea corpului începe să scadă, măreşte vlaga organismului. Rezultateale încep să se vadă după o săptămână.

Respiraţia urât mirositoare

Pentru ca respiraţia să fie proaspătă de-a lungul întregii zile, este bine ca dimineaţa, când te trezeşti, să faci o gargară dintr-o linguriţă de miere şi praf de scorţişoară amestecate cu apă fierbinte.

Uleiul sănătos
Măslinele – şi uleiul de măsline – au fost folosite încă din vremurile biblice. Dar popularitatea lor în societatea modernă a crescut după ce s-a descoperit că este posibil să ai o alimentaţie bogată în grăsimi şi în acelaşi timp să ai un risc scăzut de boli cardiace, atâta timp cât foloseşti grăsimi sănătoase pentru a da savoare alimentelor vegetale, ca în dieta mediteraneană.
Studiul celor Şapte Ţări a arătat că deşi 40% din caloriile consumate în Creta (Grecia) vin din grăsimi, rata bolilor cardiace este de trei ori mai mică decât în Finlanda, unde se consumă aceeaşi cantitate de grăsime! Care este diferenţa? Cretanii gătesc cu ulei de măsline, în timp ce grăsimea consumată de finlandezi este în mare parte de origine animală.

Alegerea unui ulei sănătos
Uleiul de măsline are diferite arome – de fructe, de piper, de unt – dar cele mai bune sunt cele presate la rece, uleiurile aşa numite extravirgin, în sticle de culoare închisă. Acestea conţin mai bine de 45 de fitonutrienţi, cu proprietăţi antioxidante, considerate cauza pentru care uleiul de măsline are legătură cu riscul scăzut de boli cardiace şi cancer de sân.
Uleiul “extravirgin” sau “virgin” conţine cei mai mulţi fitonutrienţi, în timp ce uleiul simplu de măsline conţine puţini fitonutrienţi sau chiar deloc, deoarece aceştiau sunt eliminaţi în procesul fabricării. De aceea, au o culoare mai deschisă şi sunt mai puţin aromaţi. Uleiul de măsline obişnuit nu este mai sărac în calorii, deşi aşa se crede.
“Presat la rece” înseamnă că pentru a extrage uleiul din fruct nu se foloseşte deloc – sau foarte puţin – căldura, aşadar uleiul nu este modificat chimic.

Cum se foloseşte şi păstrează
Pentru mai mulţi antioxidanţi foloseşte ulei de măsline extravirgin, crud, pentru a da gust salatelor sau stropeşte cu el legumele în abur, cum ar fi asparagusul sau andiva (grecii adaugă şi suc de lămâie.)
Poţi găti cu ulei de măsline, dar, conform cercetărilor, cu cât este mai mare temperatura şi cu cât este mai îndelungat timpul coacerii, cu atât mai mulţi antioxidanţi se pierd. Fierberea înăbuşită este mai bună decât prăjitul superficial, în special pe termen lung. Dacă vrei să prăjeşti bine mâncarea, uleiul de măsline extra virgin este mult mai bun, pentru că are un conţinut înalt de acid oleic, iar antioxidanţii întârzie apariţia schimbărilor dăunătoare care au loc atunci când sunt folosite uleiuri vegetale polinesaturate.
Păstrează uleiul într-un dulap întunecos, deoarece expunerea la lumină şi la căldură distruge antioxidanţii şi grăbeşte râncezirea.

Sue Radd, specialist în nutriţie, este autorul cărţii The Breakfast Book, pentru care a câştigat şi un premiu, şi coautor al cărţii Eat to Live, apreciată în întreaga lume pentru că vorbeşte despre felul în care alimentaţia poate preveni cancerul, bolile de inimă şi poate îmbunătăţi sănătatea. Ultimele sale scrieri se pot găsi pe site-ul său: www.sueradd.com

Persoanele ostile, competitive, care adora sa manipuleze, chiar agresive, platesc un pret destul de mare pentru defectele lor: isi risca sanatatea inimii si chiar viata, arata un studiu recent realizat in Italia.

Dupa cum a aratat o cercetare realizata pe 5.600 de italieni din patru sate din Sardinia, cei mai temperamentali dintre ei s-au dovedit a fi si mai predispusi la bolile cardiovasculare, atac de cord si atac vascular cerebral, conform HealthDay.

Cei mai multi dintre noi incercam sa evitam stresul, fiind convinsi ca acesta este cel care ne ataca inima, uitand ca, in realitate, trasaturile de personalitate in combinatie cu stresul pot fi fatale, avertizeaza cercetatorii.

Studiul a aratat ca persoanele agreabile aveau si arterele mai sanatoase, riscand mai putin bolile cardiovasculare.

Spre deosebire de acestea, persoanele carora le placea sa-i manipuleze pe cei din jur si “iuti la manie” aveau artele mai putin sanatoase, aratand deja predispozitii pentru viitoarele probleme, se mentioneaza in jurnalul Hypertension.

Expuse problemelor de sanatate sunt si persoanele neicrezatoare, sceptice, cinice, care se cred centrul Universului si arogante. Mai expusi bolilor de inima din aceste cauze sunt barbatii, a aratat studiul.

Oamenii de stiinta spun ca rezultatele sunt valabile nu doar in cazul temperamentalilor italieni si nu doar in randul populatiei din mediul rural, cum e cazul studiului de fata.

De altfel, si studiile anterioare au aratat ca persoanele ostile tind sa aiba probleme de sanatate mai numeroase decat cele agreabile, pozitive, o explicatie fiind aceea ca emotiile influenteaza hormonii, fapt ce declanseaza un anumit tip de raspuns din partea sistemului imunitar si nervos.

De altfel, este posibil ca furia si sentimentele negative sa constituie un factor de risc la fel de serios ca si tensiunea mare.

(sursa: ziare.com)

Sfaturi pentru prevenirea cancerului

Recomandările de mai jos sunt extrase din Raportul “Alimentaţie, nutriţie şi prevenirea cancerului: o perspectivă globală”, bazat pe analiza a peste 4500 de studii ştiinţifice, efectuata de catre un grup de 150 de specialişti din întreaga lume. Ele reprezintă cel mai valoros pachet de recomandări ce pot fi oferite la ora actuală pentru reducerea riscului de cancer.

1.    Adoptaţi o dietă predominant vegetală, care să conţină o varietate de legume, fructe, leguminoase şi cât mai puţine alimente amidonoase rafinate (orez alb, decorticat; paste din faina alba; paine alba).

2.    Evitaţi surplusul sau deficitul ponderal ^a, şi limitaţi câştigul ponderal în timpul perioadei de adult la mai puţin de 5 kg.

3.    Dacă profesia nu va solicită fizic decat putin sau moderat, efectuaţi zilnic o plimbare în pas vioi de aproximativ o oră (sau o altă activitate similară ^b). De asemenea, acumulaţi cel puţin o oră de exerciţiu fizic viguros pe săptămână.

4.    Consumaţi 400-800 g  (sau 5 sau mai multe porţii) ^c pe zi dintr-o varietate de legume, verdeţuri şi fructe, pe tot parcursul anului ^d.

5.    Consumaţi 600-800 g (sau cel puţin 7 porţii) ^c pe zi dintr-o varietate de cereale integrale, leguminoase (fasole, linte, soia, mazăre, etc.), rădăcinoase, tuberculi şi buruieni ^e. Obişnuiţi-vă să preferaţi alimentele prelucrate şi procesate cât mai puţin. Limitaţi consumul de zahăr rafinat.

6.    Nu se recomandă consumul de alcool. Dacă acesta se consumă totuşi, nu se vor depăşi 2 porţii pe zi la bărbaţi şi o porţie pe zi la femei ^{f,  [i]}

7.    Nu se va consuma sau cel puţin se va limita consumul de carne roşie ^g la maximum 80 g pe zi. Este de preferat să se înlocuiască carnea roşie cu carne de peşte, pasăre, şi alte animale nedomestice.

8.    Se va limita consumul de alimente grase, în special al celor de origine animală. În ceea ce priveşte uleiurile vegetale, acestea se vor folosi în cantităţi modeste ^h.

9.    Se va limita consumul de alimente sărate ^k şi se va reduce sarea folosită la gătit şi cea adăugată la masă. Se vor folosi mirodenii şi condimente vegetale pentru asezonarea alimentelor.

10.    Nu folosiţi alimente care, ca urmare a păstrării timp îndelungat la temperatura camerei, sunt expuse contaminării cu micotoxine (prin mucegăire).

11.    Pentru conservarea alimentelor perisabile cumpărate sau pregătite in casă se va folosi refrigerarea, congelarea şi alte metode adecvate.

12.    Atunci când nivelurile aditivilor, substanţelor contaminante şi a altor reziduuri sunt reglementate cu atenţie, prezenţa lor în alimente sau băuturi nu produce daune sănătăţii. În schimb, folosirea improprie a acestor substanţe sau lipsa reglementărilor în domeniu pot primejdui sănătatea, lucru valabil cu deosebire în ţările în curs de dezvoltare.

13.    Nu folosiţi alimente fripte sau arse. Cei care consumă carne sau peşte vor trebui să evite arderea sucurilor cărnii care se produce în timpul frigerii, precum şi prăjirea. Următoarele alimente vor fi consumate numai ocazional: carne şi peşte fripte pe flacără directă; carne afumată şi pastramă.

14.    Pentru cei care respectă recomandările prezentate aici, suplimentele dietetice sunt probabil ne-necesare şi posibil ineficiente pentru reducerea riscului de cancer.

15.Tutun: nu fumaţi şi nu mestecaţi tutun.

Sursă: World Cancer Research Fund/American Institute for Cancer Research, Food, Nutrition and Cancer Prevention: A Global Perspective (Washington, D.C., 1997).

^a Indexul de masa corporala (greutatea in kg impartita la inaltime in metri  ridicata la patrat – kg / m² )ar  trebui sa se inscrie in intervalul 18,5 – 25

^b Pentru echivalentele unui efort fizic moderat cum este mersul pe jos, precum si ale unui efort fizic viguros, vezi tabelul de mai jos

^c Cantitate calculata ptr. un regim de 2000 cal. / zi . O portie de adult cantareste aprox. 80 gr. Portiile scad proportional cu necesarul de calorii (de ex. la copii)

^d Aici nu se includ leguminoasele si amidonoasele.

^e In societatile in care hrana de baza este o cereala ca orezul sau meiul cantitatea poate fi mai mare ( pana la 1000 g).

^f Femeile gravide, copiii si adolescentii nu ar trebui sa consume deloc alcool.

ⁱ O porţie de alcool este echivalentul unei cantitati de 250 ml de bere, unei jumătăţi de pahar de vin (100 ml)  sau a 25 ml  (5 lingurite)  de ţuică sau altă băutură alcoolică concentrată.

^g Carnea rosie se refera la porc, vita si oaie. Ea nu se refera la pui si peste (carne alba), sau vanat – animale nedomestice.

^h Uleiurile vegetale ar trebui sa fie in principal mononesaturate si cat mai putin hidrogenate (solidifiate). Aceasta recomandare are in vedere prevenirea bolii coronariene

ischemice.

^k Sub 6 g / zi la adulti si sub 3 g / 1000 cal  la copii.

TABEL DE ACTIVITATE FIZICA : Moduri de a sustine un Nivel de Activitate Fizica (NAF) de 1,75 sau mai mare

Acest tabel este destinat celor care sunt relativ sedentari si care au un NAF mediu de 1,55 – 1,60.  Cei care au o activitate fizica sustinuta prin ocupatia lor, au un NAF de peste 1,75 (NAF exprima cheltuiala de energie pe zi ca multiplu de Rata Metabolica Bazala – RMB). Tabelul prezinta modul in care NAF poate fi crescut de la 1,55 – 1,60  la peste 1,75 printr-o ora de activitate fizica moderata / zi plus o ora de activitate fizica viguroasa / saptamana. Activitatea fizica moderata a fost definita ca un exerrcitiu fizic in care raportul intre activitate si metabolismul de repaus este de 4 – 5, in timp ce activitatea viguroasa  are un raport de 7 – 8. Unii pot opta  pentru o activitate fizica mai viguroasa pentru a economisi timp

Food, Nutrition and the Prevention of Cancer, a global perspective – World Cancer Research Fund, American Institute for Cancer Research 1997, pag 511, 522, 523

CONSUMUL DE ENERGIE (in kcal / ora) in functie de activitate si greutatea corporala

N.B. Notiunea de kilocalorie este termenul stiintific, dar in limbajul curent se foloseste notiunea de ‘calorie’ (deci aceste doua notiuni sunt echivalente)

CONSUMUL DE ENERGIE (in kcal / minut) ptr. un barbat de 70 kg si o femeie de 57 kg

Current Medical Diagnoses and Therapy 2004

dr. Constantin Dinu

Viața începe cu o primăvară a copilăriei și continuă cu vara tinereții și a maturității. Iarna începe odată cu limitările. În mișcare, în gândire, în muncă. Dar toamna când începe? Când cade prima frunză știi că a început toamna… Cei tineri nu vor înțelege metafora. Adulții cred că va fi numai vară. Dar cei care au intrat în toamnă vor înțelege. Ca și cei în vârstă care se trezesc încorsetați de limite care, de regulă, nu le afectează înțelegerea. La urma urmei, bătrânețea este o atitudine!

Profilaxia secundară înseamnă depistarea bolii în primele faza ale ai, adică în momentul în care nu te deranjează cu nimic sau poate nici măcar nu știi că ai o boală. Profilaxia seundară este și o mentalitate. Dacă exersezi această atitudine zi de zi, dispozitia de a te investiga conform algoritmului specific vârstei și factorilor de risc la care ești expus, devine o mentalitate, o a doua natură. De câte ori cineva spunea „Obișnuința este a doua natură!” eu mă grăbeam să adaug: „Prima natură este neobișnuința, iar a treia natură este dezobișnuința!”. Doream astfel să subliniez faptul că orice schimbare în stilul de viață este dificilă la început, dar dacă persiști, obiceiul cel bun devine ceva natural, iar obiceiul riscant dispare. Desigur că există și niște efecte secundare posibile ale unei atitudini pro-sănătate manifestată prin dispoziția de a te investiga la timp în faza de boală preclinică: rezultatele fals pozitive ale unor teste pot avea repercursiuni negative până la suprimarea inutilă a unui organ. Riscurile însă sunt mult mai mari pentru neinvestigare.

·         Cancerul de sân poate fi anunțat de o mamografie ce evidențiază microcalcificările cu 2-4 ani înainte, motiv pentru care femeile care nu au avut rude de gradul 1 cu cancer de sân trebuie să facă o mamografie cuplată cu o ecografie mamară la 1-2 ani după vârsta de 50 ani.

·         Cancerul de prostată poate fi detectat la timp dacă toți bărbații  sănătoși, între 50 și 70 ani, ani fac anual un tușeu rectal și un PSA (antigen specific de prostată).

·         Periodic se verifică greutatea și se calculează indexul de masă corporală.

·         Tensiunea arterială trebuie determinată cel puțin o dată la 2 ani.

·        Colesterolul total și HDL-colesterolul se va testa o dată la 5 ani pentru orice bărbat ≥ 35 ani și orice femeie ≥ 45 ani și chiar înainte de aceste vârste pentru cei care au diverși factori de risc cardiovasculari.

·        Cancerul colorectal trebuie depstat în mod activ prin colonoscopie  o dată la 10 ani pentru toate persoanele  ≥ 50 ani.

·        Testul Papanicolau este indicat tuturor femeilor active sexual între 21 -65 ani la fiecare 3 ani pentru depistarea cancerului de col uterin.

·        Pentru a preîntâmpina ruptura unui anevrism de aortă se recomandă o singură examinare ecografică pentru bărbații 65-75 ani care fumează sau au fumat.

·        Osteodensitometria se va indica tuturor femeilor ≥ 65 ani și celor care au 60-64 ani, dar au factori de risc pentru scăderea densității osoase.

·        Auzul și văzul trebuie să fie evaluate la toate persoanele ≥ 65 ani.

·        Unii recomandă screeningul (depistarea prin teste) pentru diabetul zaharat începând de la 45 ani, deși beneficiul unei depistări timpurii pentru prevenirea retinopatiei, neuropatiei sau nefropatiei este minim. În schimb testarea pacienților care deja au hipertensiune arterială sau dislipidemie oferă rapid beneficii semnificative atunci când factorii de risc cardiovascular  sunt tratați în mod agresiv.

Și dacă vreuna dintre aceste investigații depistează un cancer în fază timpurie? Atunci cade prima frunză!

Din fericire există și toamne lungi și însorite!  Nu vă temeți de prima frunză!

Goldman, L. Ausiello, D. A. : Textbook of Medicine. 23rd ed, 2007, Saunders. Screening for early disease or asymptomatic risk factors. www.mdconsult.com

Sursa: www.doctordinu.ro.

Dr. Constantin Dinu, doctor în medicină

GHID DE DIAGNOSTIC

Definiție

„Diabetul zaharat” nu este o boală, ci este un grup de boli metabolice care au în comun HIPERGLICEMIA produsă fie prin deficit de secreție a insulinei, deficit de acțiune sau amândouă. Această stare cronică de hiperglicemie duce la leziuni și insuficiență a unor organe sau sisteme  prin afectarea microvasculară (ex. retina, rinichii), macrovasculară (arterele coronare și cele periferice) și neuropată (sistemul nervos autonom și cel periferic). La nivel metabolic, diabetul zaharat se caracterizează printr-o perturbare atât a metabolismului glucidic, cât și a celui lipidic și proteic.

Deficitul de acțiune al insulinei se poate datora fie producției insuficiente de insulină în celulele β Langerhans, fie unui  răspuns diminuat al țesuturilor la insulină, fenomen care se numește insulinorezistență. Acest fenomen a fost atribuit prezenței acizilor grași liberi în cantitate mare în plasmă. Sindromul de ovar polichistic este o stare de insulinorezistență.8

Starea de hiperglicemie cronică necesită o nuanțare: procesul patologic (care este diabet sau care se dezvoltă în diabet zaharat) poate exista încă de dinaintea apariției hiperglicemiei, dar să nu fi ajuns în faza de manifestare cu hiperglicemie cronică (vezi figura nr. 1). În acest sens este din ce în ce mai bine cunoscută starea de prediabet, în care există o alterare a glicemiei bazale (pe nemâncate) sau o alterare a glicemiei la 2 ore după TTGO (testul de toleranță sau încărcare la glucoză orală), valori care nu ating pragurile pentru a diagnostica un diabet zaharat patent.

Unii pacienți, mai ales în fazele incipiente pot ajunge sa-și controleze glicemia cu măsuri de schimbare a stilului de viață care scad greutatea corporală și cresc gradul de activitate fizică (regim igieno-dietetic). Alții au nevoie în plus de medicație specifică. Aceste 2 categorii nu necesită insulină. Al treilea grup este format din persoane care mai au încă un oarecare grad de secreție de insulină; aceste persoane au nevoie de insulină doat pentru a-și controla mai bine glicemia, nu și pentru supraviețuire, întrucât ei pot trăi și fără insulină. A patra categorie este formată de persoanele care necesită insulină atât pentru controlul glicemiei, cât și pentru supraviețuire. De obicei acestea sunt persoanele care au leziuni extinse ale pancreasului endocrin (celulele β secretoare de insulină).

Este important de reținut și faptul că severitatea anomaliei metabolice (procesul patologic) poate progresa, poate regresa sau poate rămâne aceeași.  Starea de hiperglicemie este de regulă un indicator al evoluției acestei tulburări metabolice fie că este vorba de evoluția spontană a bolii, fie că este vorba despre evoluția …. citeste intreg articolul

Boden G. Fatty acids and insulin resistance. Diabetes Care. Apr 1996;19(4):394-5.

Diabetes Care, vol 33, Supplement I, January 2010, S62-S69

Dr. Constantin Dinu

Sursa: www.doctordinu.ro.

În deceniul al optulea al secolului XX, Belloc şi Breslow au fost printre primii cercetători care au prezentat un răspuns convingător cu privire la legătura dintre obiceiurile stilului de viaţă, inclusiv cele alimentare, şi longevitate. (39) Ei au scos în evidenţă importanţa a 7 obiceiuri ale stilului de viaţă care influenţează speranţa de viaţă:

1.      7 – 8 de somn/zi,

2.      a nu mânca nimic între mese,

3.      a lua micul dejun regulat,

4.      menţinerea greutăţii ideale: Index de Masă Corporală – IMC = Greutatea (în kg) împărtit la Înăltimea X Înăltimea (în metri) = 18,5-24,9 sau circumferintă abdominală ≤ 80 cm la femei si ≤ 94 cm la bărbati (obezitate înseamnă > 88 cm la femei sau > 102 cm la bărbati),

5.      exerciţiul fizic regulat (minim 30 minute mers pe jos zilnic)

6.      a nu folosi alcoolul şi

7.      a nu fuma.

Numărul acestor obiceiuri, are un impact puternic asupra longevităţii. După 9 ani, numărul obiceiurilor sănătoase pe care le-a urmat o persoană a fost direct proporţional cu riscul decesului. Stilul de viaţă (şi implicit comportamentul alimentar), adaugă nu doar ani de viaţă, ci şi o calitate a vieţii pe care acest studiu nu a luat-o în consideraţie, dar care este intrinsecă. Observaţi că doar  5,3-5,5 % dintre cei care au urmat toate cele 7 obiceiuri au murit în cei 9 ani de studiu în comparaţie cu 12,3 – 20 % (femei şi bărbaţi) din cei care au ţinut doar 0 – 3 obiceiuri.

Tabelul nr. 1 – RELAŢIA DINTRE LONGEVITATE ŞI OBICEIURILE STILULUI DE VIAŢĂ

Un alt mod de a privi la impactul stilului de viaţă asupra longevităţii este aşa-numita „vârstă a sănătăţii”. Un bărbat de 50 + de ani, de ex., care adoptă suficiente obiceiuri sănătoase în stilul său de viaţă, poate avea aceeaşi sănătate ca şi unul de 35 de ani. Pe de alta parte un bărbat de 50 de ani care adoptă cel mult 2 obiceiuri sănătoase din lista de mai sus, poate avea o vârstă a sănătăţii mult mai înaintată, până la 72 de ani chiar. Altfel spus, o persoană poate avea o vârstă a sănătăţii mai mare sau mai mică decât vârsta sa cronologică, în funcţie de numărul de obiceiuri sănătoase pe care le încorporează în stilul său de viaţă.

Pe baza studiului populaţiei din ţinutul Alameda din California (studiul Belloc şi Breslow), au fost concepute aşa-numitele tabele de sănătate. Ele acoperă un interval de vârstă între 20 şi 70 de ani şi se bazează pe cele 7 obiceiuri ale stilului de viaţă, dintre care 4 sunt legate în mod direct sau indirect de comportamentul alimentar. La vârsta cronologică aflată pe prima coloană se adaugă sau se scade cifra din dreptul numărului de obiceiuri adoptate. (39)

Tabelul nr. 2 – VÂRSTA SĂNĂTĂŢII

În concluzie : putem adăuga ani grei la vârsta noastră cronologică, sau putem scădea ani buni din vârsta noastră cronologică prin obiceiurile de viață pe care ni le formăm sau ni le deformăm zi de zi.

Dacă obisnuinta este a doua natură, prima este neobisnuinta, ar a treia este dezobisnuinta!

Dr. Constantin Dinu

Sursa: www.doctordinu.ro.

Dr. Constantin Dinu, Doctor în stiinte medicale.

„Există multă speranţă pentru aceşti dependenţi şi pentru familiile lor. Aceste persoane au manifestat o abilitate de a transforma o viaţă de auto-distrugere într-o viaţă marcată de îngrijirea de sine,  trecând de la o viaţă de haos şi disperare la o viaţă de încredere în sine şi pace. “

- Patrick J. Carnes, Ph.D.
Autor al cărţii “Out of the Shadows,” 1992

În viziunea creştină sexul este un suport biologic al unei relaţii durabile dintre 2 fiinţe extrem de diferite: bărbatul şi femeia, un mod de exprimare a dragostei dintre cei 2 şi, nu în ultimul rând, un mijloc de perpetuare a speciei umane. Când Dumnezeu l-a creat pe om, „El l-a făcut după chipul Său: parte bărbătească şi parte femeiască” (Gen. 2) Din acest text biblic vechi rezultă cel puţin ideea că sexul şi familia sunt un dar de la Dumnezeu, un mijloc de a experimenta ceva din intimitatea relaţiei care există şi în interiorul Trinităţii.

Ca multe alte lucruri care au rolul de a contribui la echilibrul individului şi al societăţii umane, şi sexul cunoaşte o patologie a dezvoltării şi a exprimării, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Articolul de faţă doreşte să evidenţieze doar 2 „boli” ale sexului, la fel de grave  şi având foarte probabil aceeaşi etiologie: DEPENDENŢA SEXUALĂ şi ANOREXIA SEXUALĂ. Dacă am analiza problematica acestor 2 anomalii din punctul de vedere ontogenetic al relaţiei dintre un bărbat şi o femeie în general, am descoperi împreună cu psihologul Patrick Carnes [1], că „dependenţa sexuală nu este o problemă a sexului, cât este o problemă  care ţine de evitarea durerii, fuga de realitate sau reducerea anxietăţii. Ea este o soluţie!”. Ferree, una dintre femeile care au suferit de acest tip de dependenţă mărturiseşte: „ Am încercat să-mi împlinesc sexual nevoile nonsexuale. Golul din suflet părea să fie umplut de sex, cel puţin la început când creşterea adrenalinei era incredibilă. Această reacţie nu am putut să o reproduc altfel. Imediat însă după ce experienţa se termina, când conduceam maşina spre casă, mă simţeam deprimată şi învăluită în ruşine”. Mark Laaser, un alt pacient, de data aceasta un bărbat, pastor hirotonit, cu studii de master în teologie şi un doctorat în psihologie, mărturiseşte despre escapadele avute cu câteva dintre pacientele sale din şedinţele de counseling. După ce a fost descoperit, partenerii centrului de psihoterapie în care lucra au fost de acord sa-l ajute după ce se va confesa soţiei sale. El mărturiseşte că a simţit o senzaţie de uşurare pentru faptul că secretul său pe care-l ţinuse ascuns timp de 30 ani, din care 15 ani de căsnicie, nu mai trebuie protejat. După o lună petrecută într-un centru de tratament pentru adicţie sexuală şi având sprijinul soţiei sale care în ciuda suferinţei i-a rămas alături, pastorul Laaser care deşi predica despre har, nu mai credea că există har şi pentru el, a pus bazele unui program de counseling pentru bărbaţii care suferă de aceeaşi dependenţă ca şi el. [2]

Dependenţa sexuală nu afectează numai bărbaţi, ci şi femei (între 10-40%) şi nu este o problemă a sexului, ci „o soluţie” în limbajul dr. Carnes. Da, o soluţie falsă adăugăm noi, ca majoritatea soluţiilor pe care omul le produce atunci când doreşte să „ruleze” un alt program decât cel „by default”, pentru care a fost construit.

Pornind de la această constatare fundamentală că adevărata problematică a dependenţei sexuale, cât şi a anorexiei sexuale nu este sexul  per se, cât este relaţia dintre bărbat şi femeie în condiţiile unei patologii morale marcate de mii de ani de egocentrism, al unor cutume sociale în permanentă mişcare şi al unor reacţii de răspuns la agenţi stresori din ce în ce mai complecşi, să încercăm să definim cele 2 extreme: dependenţa şi anorexia sexuală.

DEPENDENŢA SEXUALĂ

Definiţia dependenţei sexuale poate fi formulată în mai multe variante. Oricare dintre acestea însă trebuie să lege un comportament sexual normal sau variant / anormal de fenomenul dependenţei. Altfel spus, orice comportament sexual normal sau chiar variant / anormal care nu manifestă şi caracteristicile dependenţei nu poate fi catalogat ca dependenţă sexuală. Astfel spre exemplu o femeie care are un libidou diminuat fie prin condiţionare psihic formativă (educaţie din familie sau biserică, sau experienţe traumatice în antecedente), fie prin condiţionare biologică funcţional – hormonală sau organică, poate să-şi acuze soţul de dependenţă sexuală dacă acesta foloseşte un limbaj sau face anumite gesturi cu conotaţie sexuală. Necesitatea relaţiilor intime poate fi resimţită în mod diferit şi în sens invers : femeia mai frecvent şi bărbatul mai rar, din diverse motive care ţin poate de oboseala fizică sau de stresuri cotidiene sau excepţionale. Aceasta însă nu este suficient pentru a pune aceeaşi etichetă de dependenţă sexuală.

Dependenţa sexuală este un comportament sexual compulsiv care interferă cu un stil de viaţă normal producând un stres important familiei şi prietenilor celui afectat, cu efecte negative inclusiv asupra activităţii profesionale. Dependenţa are cele 2 componente ale oricărui sindrom obsesiv-compulsiv: 1. obsesia care subliniază preocuparea mintală dominantă de care cel obsedat nu se poate desprinde, în cazul de faţă cu privire la sex şi 2. compulsia care desemnează comportamentul specific pe care persoana respectivă nu-l poate reprima, în cazul de faţă cu conţinut sexual.

Ca toţi dependenţii, persoanele cu adicţie sexuală îşi organizează viaţa în jurul stilului lor de viaţă adictiv. Sexul devine o prioritate mai mare decât familia, prietenii sau munca. Ei sunt dispuşi astfel să sacrifice persoane, idealuri, carieră şi timp, lucruri pe care de altfel le pot preţui destul de mult, pentru a-şi conserva, exprima şi continua comportamentul lor nesănătos.

Comportamentele sexuale, anormale sau nu, ajung să controleze viaţa persoanei: masturbaţie compulsivă, contacte sexuale fie intramaritale, fie în varianta aventurilor extramaritale, pornografie, prostituţie ca şi profesie sau ca şi servici la care se apelează, exhibiţionism (nevoia de a-şi expune organele sexuale în public), voyeurism (nevoia de a privi la alţii care fac sex), cybersex (convorbiri erotice telefonice sau cu ajutorul camerelor video pe internet), hărţuire sexuală, incest, viol şi molestarea copiilor. Caracteristic este că aceste comportamente sunt imposibil de controlat fără o intervenţie de specialitate cuplată adesea cu asistenţa spirituală a unui pastor. Dependenţa sexuală este o sursă de sentimente de vinovăţie şi ruşine. Ea are o evoluţie ciclică: obsesia care conduce la episoade compulsive manifeste („acting out”) pentru care iniţial sunt blamaţi alţii sau mediul, dar care în final sunt urmate de „sentimente de teamă sau ruşine, care tind să oprească acest comportament”, aşa cum formulează Brown în elementele definitorii ale adicţiei.[3]
Aceste mecanisme, după o perioadă de aparent control, sunt însă depăşite de procesul de acum chimic al adicţiei, urmând din nou obsesia, compulsia, găsirea de vinovaţi şi în final ruşinea chiar dacă pentru o bună perioadă de timp fenomenul trece neobservat de alţii.

DE CE DEVIN UNELE PERSOANE DEPENDENTE?

Factorii care favorizează sau induc această dependenţă pot fi diferiţi de la caz la caz: biologici, psihologici sau spirituali.

Dependentul biologic este cel care şi-a condiţionat organismul să producă endorfine şi encefaline prin inducerea unei stări de fantezii sexuale, urmată de ejaculare / orgasm ce amplifică secreţia acestor neurohormoni.

Dependentul psihologic este cel care simte nevoia de a-şi trata suferinţa produsă de un abuz în formă fizică, emoţională sau sexuală, descoperind sexul ca şi medicaţie înaintea alcoolului sau drogurilor.

Dependentul spiritual este persoana care încearcă să umple golul sufletesc lăsat de absenţa lui Dumnezeu, cu activitatea sexuală. Aceasta devine acum spiritualitatea lui aducându-i mângâierea, satisfacţia şi împlinirea într-un mod rapid şi perfect controlabil de către el.

Problema se complică atunci când mai mulţi factori din cei menţionaţi acţionează secvenţial sau concertat, făcând cu atât mai necesară intervenţia echipei de specialişti, potrivit cu factorii implicaţi: medicul, psihologul şi consilierul spiritual.

Cea mai frecventă formă de adicţie sexuală este pornografia cuplată cu masturbaţia. „Pornografia oferă o lume ireală, fantastică, pe care omul o vizitează de-a lungul adolescenţei sale creând o relaţie condiţionată cu o imagine virtuală care mimează o satisfacţie emoţională, cu mult înainte de relaţia cu o persoană reală”. De multe ori chiar, relaţia interpersonală nu poate ajunge la cotele înalte de satisfacţie emoţională cu care persoana „autoservită” de până atunci era obişnuită. Aceasta produce frustrare şi „incompatibilitate sexuală” devenind motiv de divorţ pentru persoana imatură din punct de vedere afectiv sau o sursă de permanente discuţii „polarizante”, în caz de bifare a opţiunii „la bine şi la rău…”. Dependentul frustrat trece într-o altă fază a dependenţei acum: anorexia sexuală.

ANOREXIA SEXUALĂ

În acest stadiu tardiv al adicţiei, dependentul sexual preferă lumea fantastică pe care şi-a creat-o singur şi pe care o poate controla după bunul plac prin sexul imaginar sau autosatisfacere, în locul sexului relaţional cu partenerul de viaţă. Dependentul devine obsedat cu evitarea sexului relaţional care este supus canoanelor conjuncturale şi personale. Relaţiile intime se realizează de regulă doar la solicitarea partenerului şi nu produc nici o satisfacţie celui care acum face o obsesie din a nu-şi privi tovarăşul de viaţă şi o compulsie din a nu se culca împreună în acelaşi pat. Anorexicul sexual este dominat din punctul de vedere fizic, mental şi emoţional de nevoia incontrolabilă de a evita sexul. Ca şi cei care practică greva foamei, dietele ultrarestrictive sau chiar strânsul banilor pentru nici un alt scop decât cel în sine, şi deprivarea de sex a anorexicului sexual îi oferă senzaţia de putere, control şi imunitate împotriva oricărei nenorociri posibile. Asemănător cu cei care-şi induc euforia prin droguri, jocuri de noroc sau mâncare (prea multă sau prea puţină), preocuparea cu evitarea sexului a anorexicului sexual pare să estompeze problemele vieţii reale. Obsesia aceasta poate deveni un mecanism de compensare pentru a face faţă stresurilor cotidiene, cu preţul anihilării unei părţi a sinelui biologic, psihic şi social.

Asemănarea cu anorexia nervoasă a fost observată de mult de către specialiştii din domeniul medicinii sexuale. În ambele situaţii anorexicii practică abstinenţa „în mijlocul belşugului”. Ambele boli prezintă ca simptom aceeaşi pierdere a sinelui, aceeaşi distorsiune a gândirii şi aceeaşi luptă agonizantă de a obţine şi menţine controlul asupra vieţii personale şi a altora. Ambele au la bază acelaşi dispreţ de sine şi alienare profundă. Diferenţa dintre ei constă în mijlocul prin care încearcă să obţină acelaşi control.

Problema anorexiei sexuale pare simplă la prima vedere, dar lucrări precum cartea lui Patrick Carnes „Anorexia Sexuală: Învingerea Aversiunii Sexuale faţă de sine” arată că această suferinţă este extrem de complexă, fiind generată de o cultură marcată de trădarea încrederii (poate în urma unui abuz sexual din copilărie), violenţă şi respingere. Uneori ea este însoţită de alte dependenţe în spatele cărora se ascunde alcoolismul, drogurile, dependenţa sexuală şi bulimia nervoasă. Vindecarea este extrem de dificil de realizat întrucât nu presupune aplicarea unei simple tehnici sau informarea corectă a persoanei, ci învăţarea de a avea din nou încredere în sine şi în alţii. Există tot mai multe dovezi că un abuz în copilărie, mai ales de natură sexuală, este un factor primordial în debutul dependenţei sexuale; în creierul copilului survenind nişte modificări biologice care augmentează mecanismele de stimulare a creierului, limitând în acelaşi timp capacităţile frenatoare ale unor comportamente legate de sex.

TRATAMENT

În terapia farmacologică a sindroamelor obsesiv-compulsive se folosesc medicamente antidepresive în doze zilnice mai mari decât cele pentru tratarea depresiei:

1.      clomipramina 250 – 300 mg;

2.      SSRI (selective serotonine reuptake inhibitors – inhibitoare selective ale recaptării de serotonină): fluvoxamină (Fevarin), 200–300 mg; paroxetină (Seroxat), 40–60 mg; sertralină (Zoloft), 225 mg; citalopram (Celexa), 40–60 mg; fluoxetină (Prozac), 60–80 mg şi altele.

3.      Naltrexona (ReVia, Depade), 50 mg, un antagonist opiaceu – o substanţă care prin interacţiunea cu receptorii neuronali diminuează sau anulează efectele opiaceelor (heroină, metadonă etc.). Naltrexona este folosită pentru a ajuta persoanele dependente de alcool sau heroină să rămână „curate”. Interesante sunt şi efectele off-label (neconsemnate de prospect sau pentru care nu s-a autorizat încă folosirea medicamentului): regresia sau remisia tumorilor maligne, creşterea imunităţii în HIV/SIDA, prevenirea atacurilor de scleroză multiplă, boală Crohn şi alte boli autoimune (lupus), la doze mici : 3 mg în scleroza multiplă, în rest 4,5 mg seara la culcare[4]. Unul dintre mecanisme este creşterea numărului receptorilor pentru opiacee de pe suprafaţa membranelor celulelor tumorale care devin mai sensibile la acţiunea endorfinelor ce induc apoptoza (moartea celulară).

În dependenţa sexuală au fost obţinute rezultate cu următoarele doze zilnice de substanţe psihotrope: clomipramină 125 mg, fluoxetină 20-80 mg, sertralină 100 mg, nefazodonă 200 mg.[5]

Deşi clomipramina este mai eficientă, se preferă SSRI-urile şi naltrexona din cauza toxicităţii mai mici şi a reacţiilor inter-medicamentoase mai reduse. Răspunsul este evaluat după 12 săptămâni de tratament şi este modest în comparaţie cu efectul asupra depresiei: diminuarea simptomelor cu 25-30 %. Dacă există un răspuns satisfăcător, terapia se menţine minim 12-18 luni înainte de încercarea de a reduce dozele în vederea întreruperii tratamentului.

În cazul lipsei de răspuns, opţiunea este de a creşte doza, de a schimba calea de administrare sau de a adăuga un alt medicament cum ar fi: risperidona, olanzapina sau quetiapina. Această strategie ar trebui să producă un răspuns în cel puţin 30 % din cazuri după 4-6 săptămâni de tratament.

Combinaţia farmacoterapie plus terapie comportamentală este idealul în abordarea adicţiei de tip obsesiv-compulsiv. Adăugarea terapiei comportamentale este utilă nu doar pentru cazurile de nonresponderi, ci şi pentru cei care răspund la medicaţia psihotropă. [6]^, [7] Evaluarea rezultatelor se face după chestionare de tipul Y-BOCS (Yale-Brown Obsessive Compulsive Scale) în care sunt apreciate timpul zilnic consumat cu obsesia şi compulsia, gradul de  interferenţă şi distres produs de obsesie şi compulsie, precum şi gradul de rezistenţă şi de control asupra celor două laturi ale bolii. [8]

Ca o dovadă a substratului neurochimic al fenomenului dependenţei, este răspunsul bolii la substanţe care inhibă (selectiv sau nu) recaptarea serotoninei. S-a constatat că acest răspuns este  direct proporţional cu concentraţia de serotonină (5-hidroxitriptamină) existentă înainte de începerea tratamentului.[9] În plus s-a observat că nivelul redus de prolactină şi de cortizol, nivelul crescut de hormon de creştere (în ziua 14 a tratamentului cu clomipramină i.v. [10]), ca şi EEG cu creşterea activităţii undelor alfa şi beta, sunt factori predictivi pozitivi de răspuns (studiile lui Hansen şi colaboratorii arată normalizarea activităţii crescute a undelor alfa după tratamentul cu paroxetină) [11].

CONCLUZIE

Dependenţa şi anorexia sexuală sunt nişte strategii majore de autocontrol şi management al stresului. Prin imaginaţie, dependentul îşi poate menţine un nivel crescut de stimulare care, împreună cu obsesia şi compulsia şi ulterior ruşinea şi refularea (abstinenţa), acţionează ca un fel de mixtură analgezică producătoare de substanţe endogene opioide, cu o potenţă de câteva ori mai mare decât morfina şi heroina, cu efect antidepresiv marcat.

Ca întotdeauna, soluţia cea mai bună este prevenţia prin asigurarea unui climat de confort fizic, emoţional şi social încă din cea mai fragedă copilărie şi dezvoltarea pe parcurs a unor preocupări înalte care să deplaseze centrul atenţiei de la sinele egocentrist grevat de multiple riscuri de decompensare, către binele celuilalt : la început un alt membru al familiei, iar ulterior „jumătatea mai bună a sinelui”, „ până când moartea ne va despărţi”.

Abordarea curativă a cazurilor de adicţie rămâne o provocare atât pentru întreaga echipă de specialişti care încearcă demontarea circuitelor psihice ale dependenţei şi ale automatismelor exprimării propriu-zise, cât şi pentru membrii familiei sau prietenii care uneori se văd ajunşi în postura nedorită de codependenţi ce pot avea nevoie de o asistenţă externă asemănătoare.

CARTUŞE

I. Spectrul bolilor obsesiv-compulsive:

• Escorierea nevrotică a pielii indemne sau cu leziuni
• „Mâncatul” unghiilor
  • Cumpărarea compulsivă
  • Tulburarea sexuală compulsivă (dependenţa sexuală)

II. Adicţiile duble includ dependenţa sexuală plus una din următoarele:

• Dependenţa chimică (42%)
• Tulburări de alimentaţie de tip anorexie  sau bulimie nervoasă (38%)
• Munca obsedant – compulsivă (28%)
• Cheltuire compulsivă (26%)
• Participarea compulsivă la jocuri de noroc (5%)

III. Simptomele anorexiei sexuale:

• Frica de plăcerea sexuală
• O teamă morbidă şi persistentă de contactul sexual
• Obsesie şi hipervigilenţă vizavi de probleme sexuale
• Preocuparea cu alţii care sunt acuzaţi că sunt prea mult orientaţi spre sex
• Percepţii distorsionate cu privire la aspectul fizic personal
• Dispreţ extrem faţă de funcţiile organismului
• Neîncredere obsesivă în capacităţile sexuale
• Atitudini rigide cu privire la sex
• Preocupare excesivă şi frică de bolile cu transmitere sexuală
• Ruşine şi auto-depreciere cu privire la experienţele sexuale
• Comportament auto-distructiv pentru a limita, a stopa sau a evita sexul

IV. Comportamente sexuale compulsive:

• Masturbaţie compulsivă
• Pornografie
• Escapade amoroase
• Exhibiţionism
• Practici sexuale periculoase
• Prostituţie
• Sex cu anonimi
• Episoade sexuale compulsive
• Voyeurism

V. Pagubele raportate de dependenţii sexuali includ:

• Pierderea partenerului (40%)
• Probleme maritale / relaţionale severe (70%)
• Pierderea ocaziilor de promovare profesională (27%)
• Sarcini nedorite (40%)
• Avorturi (36%)
• Obsesie suicidară (72%)
• Tentative suicidare  (17%)
• Expunere la SIDA şi boli venerice (68%)
• Comportamente ce încalcă legea, de la ofense minore până la viol (58%)

VI. Strategii folosite pentru a controla comportamentul sexual adictiv:

• Mutatul în altă zonă în speranţa că noul mediu va fi o piedică pentru vechile aventuri
• Căsătoria în speranţa că aceasta îi va feri de comportamentul adictiv temut
• Un exhibiţionist îşi poate cumpăra o maşină nouă în care este dificil să se expună în timp ce conduce
• Imersiunea în religie doar pentru a descoperi că în timp ce compulsia religioasă poate uşura întrucâtva povara ruşinii, ea nu poate opri episoadele compulsive manifeste
• Perioade de anorexie sexuală în care persoana nu-şi permite nici un fel de exprimare sexuală, dar aceste eforturi nu fac decât să alimenteze dependenţa prin mecanisme psihologice asemănătoare.

VII. Autotest: aş putea fi eu un dependent?

• Cumpăraţi cu regularitate reviste cu conţinut sexual explicit?
• Sunteţi preocupat de  sex?
• Simţiţi că aveţi un comportament sexual anormal?
• Se plânge vreodată tovarăşul de viaţă cu privire la comportamentul dvs. sexual ?
• Vă simţiţi adesea prost cu privire la propriul comportament sexual?
• Ascundeţi vreodată unele aspecte ale comportamentului dvs. sexual de partenerul dvs.?
• A existat vreo situaţie în care comportamentul dvs. sexual să interfere cu viaţa dvs. de familie ?
• Aţi constatat vreodată că nu vă puteţi opri exprimarea comportamentului sexual, chiar dacă aţi ştiut că este anormal?

Răspunzând „Da” la oricare din aceste întrebări adaptate după lucrarea “Don’t Call It Love: Recovery From Sexual Addiction” de P.J. Carnes (1991), indică faptul că aveţi o problemă cu adicţia sexuală.

VIII. Sexul extramarital: moderaţie sau abstinenţă?

”Sexul, chiar şi în folosirea moderată sau ocazională presupune riscuri. Sexul premarital sau extramarital produce daune morale şi emoţionale chiar dacă este vorba de un episod unic. De asemenea, riscul de infecţie şi de sarcină există chiar şi la o singură experienţă. Într-o anumită măsură la fel stau lucrurile cu alcoolul. Ca şi avertismentul de pe pachetele de ţigări, şi acest avertisment ar trebui să fie mereu în faţa ochilor noştri. Când este vorba despre sexul extramarital nu există moderaţie mai bună decât abstinenţa !…” A. Bocăneanu, director Speranţa TV

Dr. Dinu Costin

Sursa: www.doctordinu.ro.

[2] http://www.msnbc.msn.com/id/4302347/

[3] www.kudika.ro/articol/print/2639/Intre-adictie-sexuala-si-erotism.html

[4] http://www.lowdosenaltrexone.org/

[5] Damiaan Denys Pharmacotherapy of Obsessive-compulsive Disorder and Obsessive-Compulsive Spectrum Disorders Psychiatric Clinics of North America - Volume 29, Issue 2 (June 2006).

[6] Kampman M., Keijsers G.P., Hoogduin C.A.,  et al.   Addition of cognitive-behaviour therapy for obsessive-compulsive disorder patients non-responding to fluoxetine.   Acta Psychiatr Scand (2002) 106 : pp 314-319.

[7] Tenny N.H., van Megen H.J., Denys D.A.,  et al.   Behavior therapy augments response of patients with obsessive-compulsive disorder responding to drug treatment.   J Clin Psychiatry (2005) 66 : pp 1169-1175.

[8] http://www.brainphysics.com/ybocs.php

[9] Delorme R., Betancur C., Callebert J.,  et al.   Platelet serotonergic markers as endophenotypes for obsessive-compulsive disorder.   Neuropsychopharmacology (2005) 30 : pp 1539-1547

[10] Mathew S.J., Coplan J.D., Perko K.A.,  et al.   Neuroendocrine predictors of response to intravenous clomipramine therapy for refractory obsessive-compulsive disorder.   Depress Anxiety (2001) 14 : pp 199-208.

[11] Hansen E.S., Prichep L.S., Bolwig T.G.,  et al.   Quantitative electroencephalography in OCD patients treated with paroxetine.   Clin Electroencephalogr (2003) 34 : pp 70-74.

Un eurobarometru publicat săptămâna aceasta de Comisia Europeană, realizat în contextul datei de 31 mai, declarată „Ziua mondială fără tutun”, arată că unul din trei români fumează, iar 57% dintre cei care au renunţat s-au reapucat. Majoritatea celor care fumează s-au apucat din clasele primare. Influenta grupului sau teribilismul caractersitic vârstei adolescentei, reprezintă cauzele primare ale dependetei de tutun. Celebrul aforism al lui Mark Twain este desprins din propria-i luptă cu această adictie: ’’De o sută de ori m-am lăsat de fumat’’. Sper ca următoarele date să facă asupra dvs. o impresie adâncă, însă nu sunt sigur dacă veti privi tigara cu atât de multă indignare ca să vă determine să aruncati razgâiata.

Fumul de tutun contine aproximativ 4.700 de substante chimice, dintre care aproximativ 60 sint cunoscute ca fiind cancerigene.

Fumul de tigarete este responsabil in proportie de peste 85% de cancerele pulmonare, ale cavitatii bucale, faringelui, laringelui, esofagului, stomacului, pancreasului, cavitatii uterine,  rinichiului, ureterului, vezicii urinare si colonului, provocind si leucemie. Acesta determina si cresterea riscului bolilor cardio-vasculare (inclusiv al accidentelor vasculare cerebrale), al mortii subite, al stopului cardiac, bolilor vasculare periferice si anevrismului aortic“.

„Cianurile reprezinta unul dintre produsele toxice existente in fumul de tigarete, pe care fumatorii il inhaleaza cu fiecare fum. Acestea au fost utilizate cu scop genocid in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Mai continuăm? Credeti că e suficient?

Nicotina este un alcaloid prezent in fumul de tigara, care determina dependenta fizica si psihica la fumatori. Tarul (gudronul) este un lichid gros, maroniu, care se condenseaza din fumul de tigara si irita caile respiratorii si mucoasa gastrica, favorizind neoplasmul pulmonar si ulcerul gastric.

Sunt constient că ati mai auzit astfel de statistici, tigara pozând la fel de nevinovată încât nu poti sa fii atât de nepoliticos cu ea si s-o lasi orfană. ‘‘E ultimul fum’’ mărturisesc cei mai multi toxicodependenti. Există multi psihoterapeuti profesionisti care pot ‘‘cuminti’’ păcătosi de genul acesta. Terapia AA (Asociati ‘‘Alcoolicilor Anonimi’’) include în cel putin 6 dintre cei 12 pasi invocarea ajutorului Marelui Pesihoterapeut, Dumnezeu. Fără interventia uimitoare a lui Dumnezeu, vei continua să te înseli singur: ‘‘Oricum din ceva trebuie să mor; Bunicul a trăit 90 de ani chiar dacă a fost un fumător înrăit etc’’, uitând că ultimul fum nu este totul. Guma de mestecat, dulciurile, bomboanele mentolate, ţigările medicinale şi pastilele intră, toate, în categoria substituentilor (înlocuitorilor). Nu folosi niciunul. Îţi va fi mai greu, nu mai uşor.  Multi dintre acesti substituenti contin nicotină, de aceea există multi dependenti de gumă, tigări medicinale, sau chiar de tutun si substituenti în acelasi timp. Tutunul are un singur antidot: vointa ta în mâna vointei divine. Încearcă! Altfel, tutunul te va fuma până la ultima suflare!

Daniel Nitulescu

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.