Articole Creștine » Cararile Rugaciunii

01.Rugaciunea – Un Privilegiu Nepretuit

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

1. RUGACIUNEA – UN PRIVILEGIU NEPRETUIT

Care este criteriul dupa care se masoara viata de credinta a unui om ? Faptele pe care le face in cursul vietii ? Timpul acordat studiului Cuvantului lui Dumnezeu? Atitudinea pe care o are fata de semenii sai? Felul in care reactioneaza in suferinta si incercari ? Numarul de responsabilitati pe care le ia asupra sa in biserica si societate?

Daca am fi in locul lui Dumnezeu, carui criteriu din cele enuntate i-am acorda intaietate?

Desigur, toate cele enumerate isi au valoarea lor incontestabila. Nu ne putem imagina un om spiritual care sa nu faca bine semenilor sai, care sa nu studieze Cuvantul Scripturii, care sa nu fie rabdator in mijlocul incercarilor si care sa nu-si asume anumite responsabilitati. Exista insa un criteriu esential dupa care se poate masura spiritualitatea unui om- timpul acordat rugaciunii si calitatea ei. Daca acest prim criteriu se regaseste in viata unui om, in mod natural si fara sfortari deosebite, toate celelalte criterii enumerate vor fi prezente, imbogatind viata celui in cauza, dar si viata celor din preajma sa.

M-am simtit rusinat atunci cand o femeie simpla – o anonima in ochii lumii- mi-a povestit despre bucuria ei de a sta de vorba cu Mantuitorul ei, nu doar in momentele speciale dedicate rugaciunii, ci pe tot parcursul zilei, in cele mai diferite activitati. M-am gandit atunci cat de bucuros trebuie sa fie Tatal ceresc atunci cand isi vede copii de pe pamant cautandu-L si spunandu-I Lui toate bucuriile si necazurile vietii, oricat ar fi ele de marunte si neinsemnate.

Care parinte nu se bucura atunci cand copilul sau vine la el cu inima deschisa, spunandu-i bucuriile lui marunte, necazurile , visele, infrangerile sau dorintele inimii sale ? Daca Biblia ni-L descopera pe Dumnezeu ca un Tata, aceasta se intampla si pentru ca noi sa scapam de inhibitiile, de temerile si prejudecatile noastre cu privire la El si sa “ne apropiem cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har , pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie.” ( Evrei 4, 16 )

Viata unui crestin poate fi bogata in multe aspecte: pot fi facute multe si variate fapte nobile, Biblia poate fi studiata cu mult interes, Evanghelia poate fi predicata cu zel si chiar cu eficienta, slujirea in biserica pote fi consistenta, insa daca viata de rugaciune este saraca, toate nu reprezinta decat niste zerouri fara valoare. Ceea ce confera valoare vietii unui crestin este timpul si calitatea legaturii sale cu cerul.

Cu multi ani in urma, intr-una din bisericile protestante din SUA, au avut loc alegeri pentru desemnarea conducatorului bisericii. S-a format o comisie care a adus in discutie mai multe nume. Apoi au urmat discutii prelungite pe tema alegerii celui mai capabil, mai inzestrat si mai erudit dintre candidati. In cele din urma, comisia s-a oprit asupra unei personalitati din biserica respectiva- un doctor in teologie- recunoscut si peste granitele tarii pentru lucrarile sale publicate in Enciclopedia Britanica.

Au urmat apoi discutii in plenul bisericii, inainte de luarea votului. In cadrul acestora, o membra in varsta a bisericii a cerut cuvantul, punand o intrebare doctorului in teologie:

“D-voastra, cat timp acordati rugaciunii intr-o zi ?”

Doctorul a lasat capul in jos, recunoscand:

“La capitolul rugaciune sunt un nenorocit. Ma rog atat de putin si atat de grabit…”

Apoi rusinat, a coborat de la amvon pentru a lua loc in sala. Comitetul a trebuit sa ia in discutie un alt nume…

De ce oare ne rugam atat de saracacios, atat de grabit si atat de subtire?

Iata cateva cauze:

1. Spiritul de razvratire pe care-l purtam in firea noastra pamanteasca, chiar daca ne numim copii ai lui Dumnezeu.

Rugaciunea presupune umilinta, supunere si dependenta fata de Creatorul nostru. Ea presupune recunoasterea faptului ca fara El noi nu suntem nimic, iar El este totul. Or, lucrul acesta nu e pe placul firii noastre pamantesti. Samanta luciferica a razvratirii si a spiritului de independenta se gaseste in fiecare dintre noi, impiedicandu-ne sa avem o legatura mai stransa si continua cu Dumnezeu.

2. Necunoasterea lui Dumnezeu.

Oamenii care si-L imagineaza pe Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu ursuz, singuratic, retras si gata sa ne vaneze greselile, nu vor avea nicio placere sa vina in rugaciune inaintea Sa. Daca totusi o vor face , aceasta se va intampla fie din teama de a nu fi pedepsiti, fie din interesul de a obtine ceva de la El, fie dintr-o traditie oarecare care ne obliga sa implinim un anumit ritual. Modul in cale-L percepem pe Dumnezeu determina timpul si calitatea rugaciunii noastre.

Poetul Lucian Blaga avea o conceptie cu totul straina de revelatia biblica cu privire la Dumnezeu. Pentru el, Dumnezeu era Marele Anonim, care, dupa ce a creat lumea, S-a retras in spatele unei perdele transcendentale, lasad lumea sa se descurce singura. Avand o astfel de conceptie despre Dumnezeu, mai poate omul sa se apropie cu placere de El ? Mai poate fi rugaciunea intensa, bogata si spontana? Categoric, nu !

Din fericire, Biblia nu Il descopera pe Dumnezeu in felul acesta. Dumnezeul revelat in Scripturi este un Dumnezeu al comunicarii, un Tata iubitor si sociabil, care tanjeste dupa prezenta creaturilor Sale si dupa o comuniune intensa si profunda cu ele.

3. Multimea ingrijorarilor vietii

In Pilda semanatorului, Mantuitorul trage un semnal de alarma fata de pericolul pe care il prezinta “ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor” ( Matei 13, 7.22 ). Pericolul consta in faptul ca acestea pot inneca Cuvantul lui Dumnezeu, facandu-l neroditor, pot inneca spiritul de slujire de care biserica si societatea au atata nevoie, dar ele pot inneca ceva si mai important: relatia noastra cu cerul. Cand te scoli dimineata si ai o mie de probleme de rezolvat, cand locul de munca nu e sigur si depinzi de bunavointa unui patron cu capricii, sau cand tu insuti esti patron si nu mai faci fata la toata legislatia mereu in schimbare si la cerintele mereu crescande ale pietei si concurentei, mai poti sa acorzi timp suficient de mult si de calitate rugaciunii ?

Biografii lui Luther spun ca atunci cand acesta avea o zi incarcata cu probleme de rezolvat, tocmai atunci isi rezerva timp mai indelungat pentru rugaciune. Luther stia ca in acea zi, pentru a face fata multimii problemelor, avea nevoie mai mult decat oricand de ajutorul cerului.

“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” ( Matei 6, 33 )

Acest indemn al Mantuitorului a fost valabil in toate timpurile si este valabil si in zbuciumatul inceput de secol al 21-lea. Fara sa predam multimea tot mereu crescanda a problemelor zilnice in mainile Tatalui ceresc, ele ne vor coplesi. Daca a fost vreodata un timp in care sa fie valabila afirmatia biblica ca ”cel neprihanit va trai ( va supravietui nn.) prin credinta”, atunci acel timp este cel de astazi.( Habacuc 2,4; Romani 1,17 )

De fapt, ce este rugaciunea ?

O putem asemana cu “respiratia sufletului”; o putem numi o descarcare a sufletului ca in prezenta unui prieten; o mai putem numi o audienta in fata Creatorului nostru. Insa nu o audienta oarecare!

Daca ar fi sa facem o paralela intre o audienta obisnuita si cea pe care o reprezinta rugaciunea, am observa multe diferente notabile:

1. Intr-o audienta oarecare, ziua si ora audientei sunt fixate de functionarii publici, nu de cel care solicita audienta respectiva. In cazul rugaciunii, timpul il fixam noi, dupa buna noastra placere.

2, Intr-o audienta oarecare, durata este este limitata, uneori la cateva minute.

Cand Alfred Nobel, marele chimist suedez si inventator al dinamitei, a cerut o audienta in fata imparatului Napoleon al 3-lea , i s-a fixat ziua, ora si durata audientei: exact 5 minute. Nici mai mult , nici mai putin ! Au urmat emotiile asteptarii si pregatirile. Ce putea spune marele savant doar in cinci minute pentru a-l convinge pe imparat ?

In ziua si la ora fixata pentru audienta, Alfred Nobel a intrat in prezenta lui Napoleon al 3-lea si, in momentul in care a dorit sa-si expuna argumentele alese cu grija, imparatul a luat el cuvantul, vorbind si iarasi vorbind, pana ce timpul alocat audientei s-a terminat, iar Nobel a trebuit sa se retraga. O audienta de doar cinci minute, in care savantul nu a putut scoate nici macar un singur cuvant !

Cat de diferita este “audienta “ pe care a avem in fata “Imparatului imparatilor” ! Putem veni oricand si la orice ora din zi sau noapte si putem sta de vorba cu Tatal ceresc oricat de mult dorim. Iata un privilegiu de nepretuit !

3. Intr-o audienta oarecare numarul ocaziilor este limitat, dupa care esti invitat sa renunti. In cazul rugaciunii, comuniunea noastra cu cerul este nelimitata. Daca totusi exista o limitare, ea nu se datoreaza lui Dumnezeu, ci noua.

4. Intr-o audienta oarecare, cel care ne primeste poate fi plictisit, nervos, grabit sau ocupat. In cazul audientei ceresti, niciodata nu-L vom gasi pe Tatal ceresc nici obosit, nici plictisit, nici grabit sau prea ocupat pentru a ne asculta cererile.

5. Intr-o audienta oarecare, raspunsul la cererile pe care le formulam poate veni candva in viitor, sau niciodata. In cazul rugaciunii, raspunsul este deja pregatit, chiar daca il vom primi mai tarziu decat ne asteptam. Profetul Daniel nu a apucat sa-si termine rugaciunea pe care o gasim in capitolul 9 al cartii sale, ca ingerul Gabriel ii si aduce raspunsul cerului:

“Cand ai inceput tu sa te rogi, a si iesit Cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc.” ( Daniel 9, 23 )

Ma intreb cum ar arata viata noastra daca ne-ar fi permis sa venim inaintea lui Dumnezeu doar cinci minute pe zi, la o ora fixata de cer ? Cum ar fi sa ni se spuna ca , in intrega viata pe care o avem de trait avem voie sa stam de vorba cu Tatal ceresc doar de cateva ori, iar in acele putine ocazii sa-L gasim plictisit si dezinteresat de fericirea noastra ?

Din fericire, Dumnezeul revelat in Scripturi este cu totul altfel decat noi. Noi nu vom putea niciodata sa-L plictisim pe Dumnezeu cu problemele noastre, oricat ar fi acestea de marunte si pamantesti; noi nu vom putea niciodata sa-L gasim pe Tatal ceresc grabit sau obosit; niciodata nu se va simti deranjat de cererile noastre. Niciodata ne nu vom putea ruga prea mult, incat sa fie deranjat de rugaciunile noastre. Daca este ceva care-L supara pe Tatal ceresc in rugaciunile noastre, atunci acel lucru este formalismul, nesinceritatea, lipsa dorintei de a asculta de vointa Sa, fariseismul si meritele pe care ni le afisam. Atunci insa cand venim in fata Sa cu o inima deschisa, golita de eul nostru si de prejudecatile lumii, Dumnezeu este nu doar dispus sa ne asculte ori de cate ori venim la El, dar El chiar tanjeste dupa comuniunea cu noi. La fel cum un parinte tanjeste dupa legatura cu copiii sai !

Am fost mereu urmarit de un adevar exprimat intr-un articol al unei reviste de limba engleza, care relata un vis al pastorului Roland. Nu stiu daca acest vis a fost in realitate sau daca este vorba doar de o parabola, insa morala este dureros de realista. Este vorba de o scena a judecatii in care este judecat un caz mai deosebit: cel al pastorului Roland. Articolul reda un dialog imaginar ( dar care va fi, din nefericire, real in ziua judecatii pentru multi oameni ) dintre Mantuitorul si pastorul Roland:

-“Doamne, de ce mi-ai facut parte de cea de-a doua inviere? De ce m-ai inviat de abia acum ?”

-“Roland, stiu ca esti surprins de lucrul acesta, insa viata ta Imi spune ca ai fost pregatit doar pentru a doua inviere.”

-“ Cum, Doamne, cand eu ti-am slujit toata viata cu cel mai mare devotement ?”

-“Roland, vad ca esti deznadajduit, insa doresc sa depanam impreuna firul vietii tale si iti vei da singur seama ca am judecat drept. Alege o zi din viata ta si sa o analizam impreuna.”

-“Oricare, Doamne, caci Te-am slujit toata viata.”

-“Sa luam, totusi, o zi oarecare- spuse Domnul”

-“ Bine, sa luam ziua de 18 septembrie 1974…”

-“Te-ai sculat la ora sase, te-ai spalat, te-ai imbracat, apoi ai petrecut in rugaciune 2 minute. Ai servit masa timp de 45 de minute, apoi ti-ai ajutat tatal sa lipeasca niste articole intr-un dosar. Ai facut apoi o vizita la spital, te-ai reintors si ai servit masa. Dupa masa, ai vizitat niste frati care erau slabi in credinta, i-ai incurajat, apoi te-ai intors acasa si ti-ai ajutat sotia la cateva treburi gospodaresti. Apoi s-a facut seara. Dupa ce ai servit cina si te-ai jucat cu copiii, ai urmarit piesa de teatru la TV, ai facut o baie, te-ai rugat 2 minute si la ora 22 si 30 minute te-ai culcat.

In ziua urmatoare, te-ai sculat la 6 si jumatate, te-ai imbracat si ai petrecut 3 minute in rugaciune. Apoi ai luat micul dejun si ai plecat in oras dupa cumparaturi. Pentru ca era ziua pregatirii, nu ai uitat sa-ti cumperi ziarul. Ai venit acasa si l-ai citit trei sferturi de ora. Apoi ai pregatit in graba programul pentru sabat. Ai servit dejunul, apoi ai studiat cateva versete biblice. Dupa amiaza ai vizitat o sora bolnava, dandu-i speranta in revenirea Domnului. Te-ai intors acasa, te-ai pregatit pentru sabat, ti-ai adunat familia, ai citit doua texte din Psalmi si ai facut o rugaciune de 3 minute. Dupa aceea, ai plecat cu intreaga familie la biserica unde ai prezentat frumos subiectul ales. Te-ai reintors acasa, ai luat cina, ai facut o scurta rugaciune si te-ai culcat.

Roland, nu cred ca mai e nevoie sa derulam firul vietii tale mai departe. Toata viata ai fost asa. “

-“Doamne, dar am facut doar voia Ta, am lucrat doar pentru cauza Evangheliei Tale. Mi-am ajuat familia, am vizitat pe bolnavi, i-am intarit pe cei slabi in credinta… De ce sunt aici, doar la a doua inviere ?”

-“Roland, nici acum nu intelegi ? Tot ce faceai era doar din obisnuinta, nu dintr-o inima sincer predata Mie. Ti-ai ajutat sotia, tatal, i-ai ajuat pe fratii slabi in credinta, pentru ca era datoria ta, pentru ca asa trebuia sa faci, nu pentru ca Ma iubeai pe Mine. Nu trebuia sa le faci pe toate acestea ?

Roland, tie iti lipsea comuniunea cu Mine prin rugaciune si veghere. Inima ta era mai mult legata de lucrurile vremelnice, erai intr-o stare de amorteala, te rugai doar 5-6 minute pe zi, in timp ce ziarul il citeai 30 de minute pe zi. Convorbirea ta cu Mine era formala si acum te intreb:

Daca intr- singura zi ai avut placere sa fii cu Mine in rugaciune doar cinci sau sase minute, poti avea pretentia sa stai cu Mine o vesnicie ?”

Repet: nu stiu daca acest dialog a fost un dialog dintr-un vis real sau este vorba doar de o parabola ilustrativa. Un lucru este cert: daca nu ne obisnuim sa dialogam cu cerul mai mult si mai intens inca din aceasta viata, in cer ne vom simti straini. Vom constata cu durere ca nu-L cunoastem suficient de bine pe Dumnezeul nostru, iar El va trebui sa rosteasca cele mai teribile cuvinte care vor fi date spre auz urechilor omenesti:

“Adevarat va spun ca nu va cunosc!” ( Matei 25, 12 )

Rugaciune este cel mai inalt privilegiu care ne este oferit in aceasta viata. Dumnezeu Insusi tanjeste dupa comuniunea cu fiintele create de El. Noi insine avem nevoie de sfatul ceresc in fiecare clipa si avem nevoie de putere in lupta impotriva pacatului zi de zi. Noi insine avem nevoie de timpul de liniste si siguranta pe care il putem gasi doar la picioarele Mantuitorului.

De ce sa nu profitam de acest privilegiu nepretuit ? De ce sa nu urcam zilnic si tot mai des cararile rugaciunii ?

Lori Balogh

______________________________

02. RUGACIUNEA IN TAINA – TAINA RUGACIUNII

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

2. RUGACIUNEA IN TAINA – TAINA RUGACIUNII

Marile biserici istorice-cea apuseana si cea rasariteana- invata despre cele sapte taine prin care harul lui Dumnezeu este transmis credinciosilor: botezul, mirungerea, spovedania ( pocainta ), impartasania, nunta, hirotonia si maslul.

Exista insa o taina a vietii spirituale prin care harul lui Dumnezeu se revarsa asupra credinciosilor, nu doar odata in viata (ca in cazul botezului si al casatoriei ), nici periodic ( ca in cazul spovedaniei sau impartasaniei ), ci zilnic, clipa de clipa: este “taina rugaciunii”.

Folosind termenul de “taina” in dreptul rugaciunii, nu trebuie sa ne gandim la ceva enigmatic, la ceva imposibil de descifrat si de neinteles, ci trebuie sa avem in vedere un sens mai larg: ceva ascuns pentru moment, dar care poate fi cunoscut de catre cel care doreste.

Care este secretul ( taina ) unei vieti de rugaciune plina de implinire ?

In pasajul din Matei 6, 1-6.16-18, Mantuitorul aminteste de trei manifestari ale vietii noastre spirituale: milostenia, rugaciunea si postul. In toate cele trei cazuri, se repeta, ca un leit-motiv, expresia “Tatal tau care vede in ascuns.”

Desigur, oamenii pot interpreta diferit aceasta expresie. Unii vor trage concluzia ca Dumnezeu se ascunde de om, ca evita comunicarea cu creaturile Sale, ca este indiferent la nevoile omului… Din nefericire, multi au o astfel de conceptie despre Dumnezeu. Dar cat de adevarata este ea ?

In cadrul ceremoniei de sfintire a Templului, imparatul Solomon rosteste binecuvantarea. Prima propozitie al acestei binecuvantari este socanta la o prima citire:

“Atunci Solomon a zis: Domnul a zis ca vrea sa locuiasca in intuneric.” ( 2 Cronici 6, 1 )

Cum sa interpretam aceasta “ascundere” in intuneric a Dumnezeului nostru ?

Apostolul Pavel recunoaste si el faptul ca “acum vedem ca intr- o oglinda, in chip intunecos, dar atunci vom vedea fata in fata.” ( 1 Corinteni 13, 12 )

De ce acesta situatie din partea unui Dumnezeu de la care asteptam mantuirea ?

Daca Dumnezeu “se ascunde” de om, El o face nu pentru a fi inaccesibil , inabordabil, ci paradoxal, tocmai pentru ca sa fie posibila comunicarea dintre El si omul pacatos. In conditiile pacatului, in care omul si-a pierdut slava si neprihanirea initiala, o comunicare directa, nemijliocita cu Creatorul este imposibila. A fost nevoie din partea lui Dumnezeu de o “ascundere” a slavei Sale, a maretiei Sale, pentru a se putea continua comunicarea . Ochii care au stat prea mult in intunericul spiritual al pacatului nu pot suporta lumina slavei divine. Prea multa lumina ii poate orbi.

De-a lungul istoriei, multi oameni au dorit sa-L vada si sa comunice direct cu Dumnezeu. Erau inconstienti de ceea ce doreau. Daca cerul le-ar fi implinit dorinta exact asa cum au cerut, s-ar fi topit intr-o fractiune de secunda in prezenta slavei divine.

“Arata-mi slava Ta!”- se ruga Moise lui Dumnezeu. Raspunsul plin de rabdare si intelegere al cerului a fost : “Fata nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca.” ( Exod 33, 18.20 ).

Biblia ne relateaza situatii in care oameni credinciosi au venit in contact direct cu ingeri ceresti. Care a fost urmarea imediata ? Profetul Daniel relateaza o astfel de experienta traita in prezenta unui singur inger ceresc, o fiinta creata ca si noi, dependenta de Dumnezeu ca si noi:

“El ( ingerul Gabriel ) a venit atunci langa locul unde eram si, la apropierea lui, m-am inspaimantat si am cazut cu fata la pamant…Pe cand imi vorbea el, am cazut cu fata la pamant lesinat. El m-a atins si m-a asezat iarasi pe picioare in locul in care ma aflam… Eu, Daniel, am stat lesinat si bolnav mai multe zile …” Daniel 8, 17-18. 27

Daca prezenta unui simplu inger ceresc este de nesuportat pentru natura umana pacatoasa, ce s-ar intampla cu noi daca Dumnezeu ar incerca sa comunice cu noi fara sa-Si ascunda slava Sa ?

“Si tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie usa si roaga-te Tatalui tau care este in ascuns. Si Tatal tau care vede in ascuns, iti va rasplati.” Matei 6, 6

Daca exista un secret al rugaciunii eficiente, daca exista un secret al unei vieti de rugaciune plina de impliniri, atunci acest secret este rugaciunea tainica. Mantuitorul ne vorbeste aici despre intimitatea care trebuie sa caracterizeze legatura noastra cu Tatal. Dupa cum doi tineri care se iubesc cauta intimitatea si dupa cum doi prieteni care se apreciaza reciproc cauta sa fie cat mai mult timp impreuna doar ei doi, la fel si Tatal ceresc tanjeste dupa o comuniune intima cu copiii Sai. O comuniune care sa nu fie deranjata de nimeni si de nimic !

Citind istoria sacra de pe paginile Scripturii, observam ca, ori de cate ori oamenii s-au intors la Dumnezeu din toata inima, facand o reforma in viata lor de rugaciune, s-au intamplat lucruri mari:

– S-a cutremurat locul in care erau adunati ( Pavel si Sila in inchisoarea din Filipi )

– Din stanca au curs izvoare de apa ( in timpul Exodului )

– A coborat foc din cer ( Ilie pe Muntele Carmel )

– Apele s-au despartit ( trecerea Marii Rosii )

– S-au deschis cerurile ( martiriul lui Stefan )

– S-au rupt lanturi si s-au deschis porti de inchisoare ( eliberarea lui Petru )

Privind istoria sacra, ma intreb: unde sunt acele minuni de care vorbeste Biblia? De ce ele nu se repeta in viata fiecarui crestin, in viata fiecarei biserici? De ce rugaciunile noastre nu sunt atat de eficiente ca ale barbatilor credintei de alta data ?

Probabil ca inca nu am descoperit “taina” ( secretul) rugaciunii eficiente- rugaciunea in taina.

“Noi trebuie sa ne rugam in cercul familiei si, mai presus de toate, nu trebuie sa neglijam rugaciunea in taina, pentru ca aceasta este viata sufletului nostru. Este imposibil sa crestem in cele spirituale daca rugaciunea este neglijata. Rugaciunea inaltata in familie sau numai in public nu este suficienta. In tacerea singuratatii sa deschidem intreaga noastra fiinta ochiului cercetator al lui Dumnezeu, Cel care asculta rugaciunile. Nicio ureche curioasa nu trebuie sa se incarce cu povara unor astfel de cereri, ascultandu-le. In rugaciunea in taina intreaga fiinta se elibereaza de influentele inconjuratoare, se elibereaza de orice framantare. In mod linistit, dar totusi fierbinte, rugaciunea se va inalta astfel la Dumnezeu. Placuta si durabila va fi atunci influenta ce porneste de la Cel ce vede in ascuns, a carui ureche este deschisa ca sa auda rugaciunea care porneste dintr-o asfel de inima.”

Calea catre Hristos , pag. 99

Rugaciunea in taina este cel mai inalt tip de rugaciune. Aici nu cuvintele au importanta, ci spiritul, simtamintele, pacea si armonia care se realizeaza intre Dumnezeu si om. Ea nu este un simplu monolog. Dimpotriva, ea este un dialog viu in care se transmit reciproc ganduri si simtaminte.

Rugaciunea in taina nu inseamna numai:”Asculta, Doamne, caci robul tau vorbeste !”, ci si “Vorbeste, Doamne, caci robul tau asculta !”

Rugaciunea in taina este rugaciunea pe care Duhul Sfant o rosteste in launtrul fiintei noastre, marturisind impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. ( Romani 8, 16 )

Rugaciuea in taina este ceva asemanator cu comuniunea dintre doi tineri indragostiti care se privesc in ochi, iar privirea lor spune mai mult deact o multime de cuvinte.

Timpul rugaciunii in taina

Nu exista un timp delimitat, caci camera de audienta a Tatalui este deschisa permanent, fara pauze. Ne putem ruga in taina ziua sau noaptea, dimineata, la pranz , seara, in orice clipa. Cu toate acestea, rugaciunea de dimineata este cea mai valoroasa din punct de vedere spiritual. Ea se aseamana cu acordarea unei viori inainte de concert.

O zi inceputa fara rugaciunea tainica de dimineata se aseamana cu o simfonie interpretata cu instrumente neacordate. Totul va suna fals… Viata noastra poate fi zilnic, fie o muzica placuta, fie o sursa de zgomote. Totul depinde de acordarea fiintei noastre dupa diapazonul ceresc in primele clipe ale noii zile.

“Daca ingaduim ca iuresul muncii sa ne indeparteze de nazuinta de a cauta zilnic pe Domnul, noi putem comite greseli grave si ne expunem unor pierderi, caci Domnul nu va fi cu noi.”

Sfaturi pentru sanatate, pag. 424

Locul rugaciunii in taina

Nu exista un loc anume, caci ne putem ruga in taina acasa, pe drum, in calatorie, la serviciu, la cumparaturi, oriunde…Cu toate acestea, exista un loc ideal pentru comuniunea noastra cu cerul: “odaita ta”

Termenul grec folosit de evanghelistul Matei, din care s-a tradus cuvantul “odaita” este “tameion”, care inseamna camera secreta, loc privat, cea mai ascunsa camera a unei locuinte. In Orient, aceasta incapere era folosita ca loc de pastrare a zestrei si a obiectelor de valoare ale unei familii. Atunci cand Mantuitorul ne indeamna sa intram in odaita noastra ( “tameion” ) pentru a ne ruga in taina, El ne sugereaza o fagaduinta: daca intram acolo, ne vom imbogati spiritual.

“Rugaciunea este cheia in mana credintei care deschide tezaurul unde se gasesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic.” Calea catre Hristos, pag. 95

De fapt, odaita tainica a rugaciunii devine un adevarat sanctuar personal, in care o usa se inchide- cea a grijilor, temerilor si indoielii, iar o alta se deschide- cea a pacii, sigurantei si mantuirii.

Durata rugaciunii in taina

Nu exista retete, nu exista limite, nu exista sabloane… Un lucru este insa sigur: in “tameion” nu trebuie sa existe notiunea de timp. Intre noi si Dumnezeu nu trebuie sa se interpuna nimeni si nimic, nici macar timpul. Spun acest lucru. avand in vedere mai ales rugaciunea tainica de dimineata , inaltata adesea in graba, intre doua inghitituri de ceai, cu ochii pe ceas si cu mana pe clanta usii.

Este nepotrivit sa ne cronometram timpul pe care-l petrecem in rugaciunea tainica. Suna a statistica, iar statisticile suna a rece. Cineva se poate ruga in taina un minut, insa fierbinte, in timp ce altcineva se poate ruga o ora, insa bolborosind niste formule reci care nu pot invinge gravitatia pamantului. Daca este o greseala sa masuram durata rugaciunii in taina, este o virtute sa masuram durata rugaciunilor noastre in public.

Totusi, cat timp ar trebui sa stam in “odaita’ noastra? Pana ce vom simti pacea cerului in inimile noastre, pana ce intre noi si Tatal ceresc se instaleaza o dulce si placuta armonie.

Experienta profetului Daniel din cap.6 al cartii ne arata cata valoare gasea el in rugaciunea tainica. Nici chiar decretul de moarte al imparatului Darius nu l-a putut determina pe Daniel sa renunte la legatura sa cu cerul.

Concluzii

Dumnezeul nostru este “in ascuns” pentru ca El doreste sa aiba cu noi cea mai intima comuniune, nederanjata de nimeni si de nimic.

Daca suntem slabi spiritual, daca biserica nu simte valul inviorarii, daca lucrarea de salvare de suflete merge incet, daca suntem lumesti si inclinati spre apostazie, aceasta se datoreaza faptului ca neglijam rugaciunea tainica, cea care este secretul succeselor spirituale.

“Cerul este deschis rugaciunilor noastre…O, de am petrece mai mult timp pe genunchii nostri si mai putin timp in a planifica pentru noi insine, crezand ca putem face vreun lucru mare !”

Scrisoarea 52, 25 septembrie 1874

Unii se tem ca Satana le-ar spiona rugaciunile tainice si evita sa se roage cu glas tare. Sunt convins ca, daca noi facem totul pentru ca sa fim in taina cu Tatal nostru, El va face totul ca sa fim singuri, nespionati, nederanjati… Intr-o intimitate desavarsita.

Lori Balogh

______________________________

03,Psalmul 13 – Puterea transformatoare a rugaciunii

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

3. PSALMUL 13 – PUTEREA TRANSFORMATOARE A RUGACIUNII

O femeie, pe care o cunosteam ca fiind foarte credincioasa, imi marturisea odata ca trecea printr-o criza sufleteasca in care nu mai putea sa se roage. Problemele sufletesti o coplesisera atat de mult incat nu mai avea puterea sa-si deschida inima inaintea lui Dumnezeu. Cu siguranta ca orice om trece prin astfel de momente critice.

Ce e de facut intr-o asemenea situatie? Asteptam pana ce timpul rezolva criza si apoi reluam legatura cu Dumnezeu? Apelam la semenii nostri, cerandu-le ajutorul ? Sau incercam sa luptam singuri cu ispita si descurajarea ?

Si acestea pot fi niste optiuni, dar cu ce rezultat ?

Daca asteptam ca timpul sa rezolve criza, inima se poate impietri fara sa ne dam seama . Daca asteptam prea mult de la oameni, putem fi deceptionati de lipsa lor de intelegere si mai ales de incapacitatea lor de a ne ajuta. Daca incercam singuri sa luptam cu criza , adesea ne trezim coplesiti in fata unui adversar atat de redutabil.

Psalmistul David vine cu o solutie salvatoare, pe care ne-o ofera in cele cateva fraze ale

Psalmului 13 : continuarea legaturii cu Dumnezeu, indiferent de natura crizei sufletesti si cautarea sprijinului la El si nu la oameni.

Sinceritatea lui David este demna de apreciat. El, imparatul lui Israel, cantaretul placut al poporului sau, cel pe care Insusi Dumnezeu il numeste “om dupa inima Mea” ( Fapte 13,22 ), nu-si ascunde tulburarile si framantarile sufletesti. El nu vrea sa para ca un superman, plutind deasupra problemelor, dimpotriva, David nu-si ascunde vulnerabilitatile. Inainte de a fi imparat, David este un om si prin urmare, nimic din ce este omenesc nu ii este strain. Psalmul 13 este o dovada in acest sens.

“Pana cand, Doamne ma vei uita neincetat?

Pana cand Iti vei ascunde Fata de mine ?

Pana cand voi avea sufletul plin de griji

Si inima plina de necazuri in fiecare zi ?

Pana cand se va ridica vrajmasul meu impotriva mea ?

Priveste, raspunde-mi , Doamne, Dumnezeul meu !

Da lumina ochilor mei ca sa n-adorm somnul mortii,

Ca sa nu zica vrajmasul meu :”L-am biruit !”

Si sa nu se bucure protivnicii mei cand ma clatin.

Eu am incredere in bunatatea ta,

Sunt cu inima vesela din pricina mantuirii Tale.

Cant Domnului, caci mi-a facut bine !”

Psalmul este o revarsare a unei inimi indurerate si coplesite de necazuri si indoieli inaintea lui Dumnezeu. Cele patru intrebari care incep cu aceeasi expresie-“pana cand ?”- sunt, in realitate niste acuzatii indirecte: Dumnezeu ii uita pe copiii Sai, El Isi ascunde Fata, El nu usureaza povara copiilor Sai si El nu-i ocroteste de vrajmasii lor.

Ce parere avem despre astfel de intrebari ? Pot iesi ele din gura unui om “dupa inima lui Dumnezeu “ ? Daca am auzi astfel de cuvinte din gura pastorului bisericii ?

Probabil ca ne-am grabi sa punem eticheta: apostazie !

Ce bine ca Dumnezeu nu este ca noi ! De la inaltimea maretiei si intelepciunii Sale, El stie sa coboare la nivelul micimii si ignorantei omenesti. Este scris:

“Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este Sfant: “Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.” Isaia 57, 15

Dumnezeu stie prea bine din ce suntem facuti. El stie prea bine ce urmari a lasat pacatul in vietile noastre si este plin de compasiune si intelegere fata de limitele noastre. Capacitatea Sa de a ne intelege este uimitoare si incurajatoare in acelasi timp.

Priviti la jelirile lui Iov ! Omul acesta , incercat ca nimeni altul in acest univers, are si el momentele lui de clatinare. Are indoieli si uneori da impresia ca vrea sa se certe cu Creatorul sau. Prea multa suferinta il facea sa fie asa. Si, ceea ce este incurajator pentru noi, este ca Dumnezeu nu-l condamna pentru cuvintele sale mai putin intelepte, rostite in cea mai teribila criza a vietii lui. Dimpotriva, Dumnezeu il intelege, stie ca acele cuvinte de indoiala nu vin din inima curata a lui Iov, ci ele sunt rostite pe fondul unor suferinte fizice si sufletesti inimaginabile. Si ca dovada ca Dumnezeu il intelege pe Iov, este finalul dramei: nu Iov este mustrat pentru discursurile lui, ci prietenii sai.

Mari barbati ai credintei ca Ieremia, Habacuc, Asaf etc. nu si-au ascuns nedumeririle cu privire la felul calauzirii divine, ci ei au avut sinceritatea de a-I pune intrebari deschise lui Dumnezeu, asemenea lui David.

Ii plac lui Dumnezeu astfel de intrebari ? Probabil ca nu. Nici noua, ca parinti, nu ne-ar place sa auzim din gura copiilor nostri astfel de intrebari. Si totusi, decat o tacere apasatoare, care ascunde norii grei ai razvratirii, Dumnezeu prefera sa-L intrebam, sa ne “certam” cu El. Oricat de adanca ar fi criza prin care trece cineva, dialogul, comunicarea reprezinta o solutie infinit mai buna decat izolarea in turnul de fildes al tacerii.

Intrebarile puse de David sunt intrebarile unui om descurajat, care traieste un simtamant de nemultumire pentru faptul ca Dumnezeu nu intervine conform asteptarilor lui. David asteapta interventia divina, insa pare ca Dumnezeu l-a uitat, ca Si-a ascuns Fata . Aceasta intarziere inexplicabila pentru el face ca in inima sa sa se nasca tot felul de intrebari , iar la urechea sa fie soptite de catre marele Soptitor tot felul de ispite si indoieli, toate avand drept scop de a-l face sa se indoiasca de dragostea si grija lui Dumnezeu fata de el si de a-l face sa-I intoarca definitiv spatele.

David priveste in trei directii , dar nicaieri nu vede vreo speranta de a iesi din criza:

– Priveste spre Dumnezeu si constata ca Acesta Isi ascunde Fata de el

– Priveste spre sine si isi vede sufletul ravasit , plin de griji si framantari

– Priveste spre semenii sai si vede o multime de vrajmasi, chiar dintre cei ce ii erau atat de apropiati.

Aceasta trebuie sa fi fost o criza teribila pentru David: el nu-si mai gasea punctul de sprijin.

Ma intreb, oare eu ce as face in locul lui David ? As mai gasi resurse sa ma indrept in credinta spre Dumnezeu, sau as abandona totul, lasandu-ma sa plutesc in deriva, in voia valurilor vietii ?

Admir credinta si vointa acestui om al lui Dumnezeu ! In noaptea cea mai intunecata a vietii sale, cand nu mai zareste nicio scapare , nicio solutie, el se indreapta cu credinta tot spre Dumnezeu, in ciuda tacerii cerului. Este vorba aici despre o credinta care “nadajduieste impotriva oricarei nadejdi “ ( Romani 4, 18 ) , acea credinta care se prinde de bratul divin chiar atunci cand aparentele arata ca El te-a parasit.

Aceasta este credinta la superlativ, acea credinta pe care Mantuitorul Insusi a manifestat-o pe cruce.

Simtind ca Tatal Si-a intors Fata de la El, prin intunericul fizic si spiritual ce inconjura crucea, Iisus intinde mana credintei spre Cel pe care nu-L vedea:

“Tata, in mainile Tale imi incredintez duhul.” (Luca 23, 46 )

Este aceeasi credinta pe care cei 12 ucenici au manifestat-o in timpul crizei din Galileea, cand, cei mai multi dintre ucenicii Domnului Il parasesc. Intrebati de Mantuitorul: “Voi nu va duceti ?”, ei raspund :

“Doamne, la cine sa ne ducem ? Tu ai cuvintele vietii vesnice.” ( Ioan 6, 67-68 )

Unde sa se duca David ? Cine il putea scoate din criza ? Priviti-l cum se roaga cu staruinta lui Dumnezeu, desi se loveste de aparenta tacere a Acestuia.

“Priveste, raspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu !” ( vers. 3-4 )

Aici se manifesta credinta adevarata. Aici gasim un exemplu viu despre ce inseamna sa ne agatam de bratul divin, in ciuda oricaror aparente nefavorabile. Rezultatul unei astfel de credinte nu intarzie sa apara, caci Dumnezeu nu poate ramane indiferent in fata increderii depline in El.

“Eu am incredere in bunatatea Ta,

Sunt cu inima vesela din pricina mantuirii Tale,

Cant Domnului caci mi-a facut bine.” Psalmul 13, 5-6

Ce observati? O schimbare radicala a starii sufletesti a psalmistului.

Este posibil ca David sa treca atat de repede de la o stare sufleteasca la alta? Era David un om labil din punct de vedere psihic ? Care este secretul acestei schimbari radicale ? Din omul deprimat si plin de temeri de la inceput, David ajunge spre final un om deplin increzator, plin de pace si optimism.

Nu, David nu era un labil psihic. El era un om foarte echilibrat. Numai un om echilibrat ar fi putut ridica regatul lui Israel la o prosperitate si putere neegalate de atunci. Secretul schimbarii starii lui sufletesti consta in insasi puterea transformatoare a rugaciunii. Doar ea, rugaciunea, are puterea sa indeparteze norii grei ai descurajarii; doar ea are puterea sa anihileze puterea ispitei si sa aduca in locul temerilor pacea, siguranta, seninatatea, veselia, cantul si lauda la adresa lui Dumnezeu.

Rugaciunea nu_l schimba pe Dumnezeu, ci pe omul care se roaga. Rugaciunea nu-l coboara pe Dumnezeu , ci il inalta pe omul care se roaga in atmosfera cerului. Rugaciunea nu-I aduce aminte lui Dumnezeu de noi, ci noua ne aduce aminte ca El este solutia la toate problemele si luptele noastre.

Concluzii

Daca vreodata descurajarea ne da tarcoale si nu mai vedem nicio iesire din criza, sa alergam la rugaciune ! Ea ne va risipi norii din suflete…

Daca ispitele si framantarile sufletesti ne vor aduce in situatia de a nu mai simti placere in rugaciune, sa alergam totusi la ea, spunand asemenea ucenicilor: “Doamne, la cine sa ne ducem?” Sa nu lasam ca legatura noastra cu cerul sa fie intrerupta, oricat ar costa aceasta. Daniel si-a riscat viata, dar nu a putut renunta la legatura sa intima , in rugaciune, cu Tatal ceresc.

Daca oamenii ne vor dezamagi intr-un fel sau altul, sa alergam la rugaciune. Dumnezeu cu siguranta nu va dezamagi pe nimeni din cei ce-L cauta din toata inima.

Mantuitorul ne-a facut o promisiune pretioasa:

“Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” ( Ioan 6, 37 )

De ce atunci sa nu venim la El, oricare ar fi indoielile, luptele, ispitele, framantarile si necazurile de care oricum viata este plina ?

Imi imaginez cum Dumnezeu, in momentul in care David incepe sa se roage, ii porunceste unui inger puternic:

“Du-te la acest fiu al Meu si du-i lumina si speranta. Intareste-l si incurajeaza-l. I-am incercat credinta si ea este mare!”

De ce n-ar fi aceasta si experienta mea si a ta?

Lori Balogh

______________________________

04.”Suie-te aici!” – O alta perspectiva asupra vietii

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

4. “SUIE-TE AICI !”- O ALTA PERSPECTIVA ASUPRA VIETII

Insula Patmos- una din micile insule din Marea Egee- este astazi o destinatie turistica foarte cautata. Agentiile de turism se intrec sa atraga turisti spre aceasta mica insula cu o semnificatie atat de adanca pentru crestinii din intreaga lume. Poate fi vizitata “pestera Apocalipsei”- grota in care se crede ca apostolul Ioan, exilat pe insula din ordinul imparatului Domitian, a scris cartea Apocalipsei. Poate fi vizitata, de asemenea, Manastirea Sfantului Ioan Teologul, cu biblioteca ei considerata de o mare valoare.

Cand am vazut ofertele turistice pe internet, m-am gandit la Patmosul de acum doua milenii. Numai destinatie turistica nu era. Departe de lucrurile frumoase si instructive care pot fi vazute astazi acolo, Patmosul din primul secol crestin era o adevarata inchisoare naturala pentru cetatenii certati cu legea. Dar nu numai pentru acestia…

Batranul apostol Ioan, la cei peste 90 de ani ai sai, ajunge sa fie exilat pe insula Patmos “din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturiei lui Iisus Christos.” ( Apocalipsa 1, 9 ) Incerc sa-l inteleg pe Ioan, in rastimpul petrecut pe nedorita insula, plina de criminali exilati de autoritatea romana.

Departe de fratii sai, de biserica sa draga pe care o slujise intreaga sa viata, Ioan se gandea cu ingrijorare la viitorul bisericii lui Christos.

Oare va rezista biserica la valul de persecutii pornite impotriva ei ? Cum va face ea fata la multimea lupilor rapitori care se strecurau in sanul ei pentru a-i face rau ? Cat de mult ar fi dorit sa fie langa fratii sai si sa-i ajute cu sfaturile si indemnurile sale ! In fata ochilor sai nu se deschidea insa nicio perspectiva. Intre el si bisericile pe care le purta pe inima se intindeau nesfarsitele ape… Batran, exilat, inconjurat numai de criminali, iar in fata ochilor vazand doar apele nesfarsite ale marii Egee, Ioan nu poate vedea dincolo de prezentul atat de descurajator. Nicio perspectiva… Pana intr-o zi- “ziua Domnului”-zi in care Ioan are o revelatie:

“In ziua Domnului eram in Duhul si am auzit inapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trambite, care zicea: “Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma. Ce vezi, scrie intr-o carte si trimite celor sapte biserici…” (Apocalipsa 1, 10-11 )

Asa s-a nascut Apocalipsa ! Din framantarile si ingrijorarile unui apostol batran, neputincios, persecutat si exilat departe de cei iubiti, Dumnezeu a facut sa se nasca cea mai completa si complexa profetie, cea care a luminat si lumineaza inca milioane de suflete pe calea spre cer.

Ce a facut ca acel loc inospitalier si de nedorit, cum era Patmosul de la inceputul primului mileniu, sa devina o poarta a cerului, prin care raze de lumina cereasca sa coboare peste pamant ?

“In ziua Domnului eram in Duhul”- marturiseste batranul apostol.

Ceea ce i-a schimbat radical perspectiva lui Ioan a fost rugaciunea. Nu stim in cat timp a primit Ioan viziunile Apocalipsei, dar un lucru este cert: din clipa in care Il vede si Il aude pe Mantuitorul sau, pe masura ce prin fata ochilor i se deruleaza scenele profetice, Ioan dobandeste o alta viziune asupra viitorului, o alta perspectiva asupra luptei dintre bine si rau.

Insa , pe masura ce primeste viziuni noi si panorama profetica se imbogateste cu noi detalii, apostolul Ioan mai trece printr-o experienta aparte. Cele sapte epistole catre cele sapte biserici , reprezentand cele sapte perioade ale istoriei bisericii crestine din primul secol pana la revenirea Mantuitorului, trebuie sa-l fi pus pe ganduri pe batranul apostol. Viitorul bisericii nu era unul linistit si lipsit de pericole. Temerea ii sporeste cand primeste solia ultimei epistole- cea catre Laodiceea- biserica din ultima perioada de timp si cea care urma sa-L intampine pe Domnul la revenirea Sa.

In solia catre biserica Laodiceea, Ioan vede un tablou cat se poate de dureros: Iisus batand la usa bisericii Sale indiferente. O usa inchisa pentru Mantuitorul lumii! Ce poate fi mai dureros ? Scena aceasta trebuie sa-l fi durut nespus de mult pe Ioan, in inima caruia se nasteau alte si alte intrebari si nelinisti.

Dumnezeu insa nu il lasa pe batranul sau slujitor fara speranta si perspectiva nici de data aceasta si in da o porunca :

“Dupa aceste lucruri m-am uitat si iata ca o usa era deschisa in cer. Glasul cel dintai, pe care-l auzisem ca sunetul unei trambite si care vorbea cu mine mi-a zis : “Suie-te aici si-ti voi arata ce are sa se intample dupa aceste lucruri.” Apocalipsa 4, 1

Iata contrastul intre atitudinea omului fata de Dumnezeu si cea a lui Dumnezeu fata de om ! Daca omul nu este capabil sa-I ofere Mantuitorului sau decat o usa inchisa, zavorata pe dinlauntru, Dumnezeu ne pune inainte o usa deschisa in cer, o usa pe care ne invita sa intram cu toata increderea.

Ce reprezinta acesta usa deschisa in cer ( nu spre cer ! )?

Daca am spiritualiza expresia “o usa deschisa in cer”, am intelege ca aceasta usa este Insusi Mantuitorul, caci El a spus despre Sine:

“Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit. Va intra si va iesi si va gasi pasune.”

Ioan 10, 9

Gandul ca in cer exista o “Usa” deschisa pentru mantuirea oamenilor este cat se poate de incurajator. Iisus Christos este darul cerului pentru orice suflet, iar mainile Sale intinse pe cruce nu sunt altceva decat o invitatie facuta intregii lumi de a intra pe acesta Usa a mantuirii.

Epistola catre Evrei face un pas mai departe si identifica usa deschisa in cer cu posibilitatea omului de a intra direct in Sfanta Sfintelor, in prezenta lui Dumnezeu, datorita Jertfei lui Christos.

“Astfel dar, fratilor, fiindca prin sangele lui Iisus avem o intrare sloboda in Locul prea sfant, pe calea noua si vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din launtru , adica trupul Sau, si fiindca avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, sa ne apropiem cu o inima curata, cu credinta deplina, cu mainile stropite si curatite de un cuget rau si cu trupul spalat cu o apa curata…” Evrei 10, 19- 22

“Prin aceasta, Duhul Sfant arata ca drumul in Locul prea sfant nu era inca deschis cata vreme sta in picioare cortul dintai.” Evrei 9, 8

“…Pe care o avem ca o ancora a sufletului, o nadejde tare si neclintita, care patrunde dincolo de perdeaua din launtrul Templului, unde Iisus a intrat pentru noi ca inainte mergator…” Evrei 6, 19-20

Usa interioara a Sanctuarului ceresc ( “perdeaua din launtru“ ) a fost deschisa datorita Jertfei Mantuitorului, dandu-ne tuturor celor ce dorim mantuirea posibilitatea de a intra, prin credinta, direct in prezenta Tatalui ceresc. Prin aceasta usa, apostolul Ioan aude invitatia de a se sui si a privi istoria lumii dintr-o alta perspectiva decat cea pamanteasca- prin perspectiva lucrarii de Mare Preot a Mantuitorului in Sanctuarul ceresc.

Gasim aici, in invitatia pe care Ioan o primeste de a se sui prin usa deschisa in cer, un raspuns la o intrebare banala, pe care unii oameni si-o pun uneori:

De ce trebuie sa ne rugam ? Nu se poate si fara? Daca Dumnezeu este un Tata iubitor si Atotstiutor, nu stie El tot ce ne framanta ? Nu cunoaste El toate nevoile noastre, fara ca noi sa I le mai amintim ? Nu cumva rugaciunea e ceva de prisos, o formalitate care Il plictiseste pe Dumnezeu ?

Inante de a raspunde la intrebarea : de ce trebuie sa ne rugam? sa observam ca Biblia ne vorbeste despre “o usa deschisa in cer”. Nu e vorba de o usa intredeschisa, nici de o usa deschisa doar uneori, ci de o usa permanent deschisa spre locul cel mai sfant si mai solemn din univers- Sfanta Sfintelor, acolo unde se gaseste chiar tronul maririi lui Dumnezeu. Acolo, Tatal ne asteapta in sala Sa audienta la orice ora din zi sau noapte, fiind dispus sa ne asculte oricat de mult dorim sa fim in prezenta Sa. Numarul “audientelor “ nu e limitat decat de propria noastra alegere. Usa e permanent deschisa catre tronul lui Dumnezeu.

De ce totusi trebuie sa ne rugam? Pentru simplul motiv ca rugaciunea ne ofera o alta perspectiva asupra vietii. O perspectiva cereasca !

Rugaciunea nu-L coboara pe Dumnezeu la noi, ci ne ridica pe noi la Dumnezeu. Omul plecat pe genunchii credintei intra pe usa deschisa in cer si ajunge in fata tronului de slava. De acolo lucrurile se vad cu totul altfel.

Ati observat ca rugaciunea ne schimba complet perspectiva asupra unei situatii, asupra unei persoane ? Ati observat ca rugaciunea sedimenteaza lucrurile, ca le aduce intr-o lumina cu totul noua ? Ce era pana nu de mult de neconceput si de neinteles, in rugaciune ne apare intr-o alta lumina. Chiar fata de dusmanii nostri ne schimbam atitudinea si perceptia atunci cand ii amintim in rugaciune. Cand ne gandim la problemele noastre, mai mici sau mai mari, le vedem intr-un fel anume. Dar cand le prezentam inaintea lui Dumnezeu prin rugaciune, le vedem intr-o perspectiva uneori cu totul opusa. Parca niste solzi ne cad de pe ochi si aceleasi lucruri pe care le vedeam pana atunci intr-un anume fel, in lumina rugaciunii le vedea intr-un mod diferit.

Ai o suferinta si te framanti cum poti scapa de ea ? Prezinta problema inaintea Domnului si vei privi suferinta cu alti ochi, dintr-o alta perspectiva. Vei recunoaste in ea chiar o binecuvantare ascunsa, pe care nu ai vazut-o pana acum.

Ai probleme cu un semen care te-a jignit si pe care-l dispretuiesti ? Roaga-te pentru el si-l vei privi cu alti ochi de acum inainte. Dumnezeu ti-l poate darui ca prieten, cai este fagaduit:

“Cand sunt placute Domnului caile cuiva, ii face prieteni chiar si pe vrajmasii lui .” Proverbe16,7

Treci printr-o incercare al carui sens inca nu-l vezi deslusit ? Intra pe usa deschisa in cer, prin rugaciune, direct in prezenta Tatalui si El te va ajuta sa gasesti sensul suferintei tale. Si nu numai atat: vei gasi mangaiere, belsug de mangaiere revarsata de la “Dumnezeul oricarei mangaieri” ( 2 Corinteni 1, 3 )

Indemnul “suie-te aici” este urmat de o promisiune: “si-ti voi arata”. Niciodata Dumnezeu nu va lasa o rugaciune sincera a celui mai umil copil al Sau fara raspuns. Chiar daca acest raspuns zaboveste sa vina, chiar daca acest raspuns va veni mai tarziu si intr-un alt fel de cum ne asteptam noi, el va veni cu siguranta.

“De aceea Eu va spun: Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Fiindca cine cere, capata; cine cauta, gaseste si celui ce bate i se deschide.” Luca 11, 9-10

Batranul apostol Ioan, exilat pe mica insula stancoasa, era probabil privit de semenii sai ca fiind lipsit de orice perspectiva , lipsit de orice speranta. Era batran ( peste 90 de ani ), era condamnat la exil de catre autoritatea romana, era departe de fratii sai de credinta, iar in jur doar ape. Nesfarsitele ape !

Cine dintre colegii lui de exil ar fi crezut ca acestui batran Dumnezeu ii va incredinta cea mai impresionanta descoperire profetica a tuturor timpurilor- Apocalipsa ? Si cine ar fi crezut ca el, Ioan, va fi eliberat si isi va putea petrece ultimii sai ani de viata inconjurat de dragostea si aprecierea fratilor sai de credinta ?

Iata ce poate face “usa deschisa in cer”! Iata ce poate face rugaciunea!

Lori Balogh

______________________________

05.Rugaciunea – Esenta vieti spirituale

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

5. RUGACIUNEA – ESENTA VIETII SPIRITUALE

Eram inca elev la o scoala postliceala, cand mi-a cazut in mana o carte scrisa de un autor ateu si intitulata “Drama religioasa a omului.” Autorul isi propunea sa loveasca puternic in sentimentul religios al crestinilor, incercand sa explice “stiintific” evenimente, fapte si minuni relatate pe paginile Bibliei. Scopul era daramarea edificiului credintei cititorului.

Mi-am propus sa citesc acesta carte si sa ma port ca un veritabil apologet al crestinismului, aducand, la argumentele autorului, contraargumente pe care le insemnam pe marginea textului. Eram un adolescent fara intelepciune…

Inainte insa de a incepe sa citesc aceasta carte, Dumnezeu mi-a dat un gand intelept, pentru care Ii voi fi recunoscator intreaga vesnicie: “Roaga-te ca Domnul sa te impiedice sa citesti aceasta carte , daca El stie ca ea iti va face rau!”

Si m-am rugat: “Doamne, daca Tu stii ca aceasta carte imi va face rau, te rog sa ma impiedici sa o citesc.” Apoi am inceput lectura…Pagina dupa pagina, luam contact cu o viziune atee asupra istoriei sacre, insa mintea mea gasea mereu contraargumente in apararea credintei crestine, pe care le notam pe marginea paginilor. Si asta se intampla zi dupa zi… Pe neobservate insa, ceva se producea in inima mea: credinta se racea, devenind tot mai slaba, pana aproape sa se stinga. Simteam ca tot edificiul credintei mele se prabusea in praf, iar eu ramaneam gol si pustiu. Aproape ca ajunsesem sa ma indoiesc de existenta lui Dumnezeu. Ceea ce se petrecea in sufletul meu de adolescent in acele zile este greu de explicat in cuvinte. Doar cel care a trait o experienta asemanatoare poate intelege drama pe care o traiam. Era intr-adevar “o drama religioasa” insa nu a unui om oarecare, ci era propria mea drama.

Era timpul ca cerul sa intervina si sa implineasca rugaciunea facuta de mine la inceput. Dumnezeu nu mi-a smuls cartea din mana, asa cum facem noi adesea cu copiii nostri, cand ii vedem citind ce nu trebuie. El a ingaduit sa ma imbolnavesc suficient de grav pentru ca lectura sa fie intrerupta. Chiar daca as fi dorit sa mai citesc, nu as fi putut. Dar lucrurile nu s-au oprit aici: la scoala se schimbase orarul, si in sabat, care pana atunci era liber, trebuia sa particip la o multime de cursuri. Lucrul acesta ma durea mai mult decat boala, caci, chiar daca treceam printr-o criza spirituala, constiinta inca treaza m-ar fi mustrat sa calc ziua de odihna lasata de Dumnezeu.

Eram lovit din toate partile: bolnav trupeste, bolnav sufleteste si in perspectiva de a deveni un calcator al sabatului. Imi voi aminti totdeauna ceea ce s-a intamplat in acea seara de vineri, cand singur in camera unde gazduiam, L-am “vazut” pe Tatal ceresc cum lucreaza pentru oameni pacatosi ca mine. Eram in pat, cu febra si framantat de o multime de ganduri: boala, necredinta, problema orarului. Nu se intrezarea nicio iesire…

Atunci insa mi-a venit gandul salvator: sa ma rog in ciuda necredintei mele si sa apelez la acel Dumnezeu in care imi pierdusem credinta. M-am plecat pe genunchi si am “strigat” la Dumnezeu, rugandu-ma:

“ Doamne, daca existi undeva in acest univers, vino in ajutorul meu ! Da-mi un semn al existentei Tale si fa sa se schimbe orarul la scoala.”

Dupa ce am rostit aceste cuvinte mai fierbinti decat febra trupului, am trait simtamantul unei lumini puternice care a coborat in camera in care ma aflam. Nici pana azi nu stiu daca a fost intr-adevar o lumina fizica, sau a fost doar o lumina interioara, a spiritului. Un lucru il stiu cu siguranta: m-am ridicat de pe genunchi cu o bucurie inexplicabila si cu certitudinea ca Dumnezeu exista si ca mi-a ascultat rugaciunea. Nu am putut ramane in pat, ci m-am plecat din nou pe genunchi, de data aceasta multumindu-I lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemelor mele. Apoi m-am suit din nou in pat si am asteptat fericit. Dupa numai o jumatate de ora, colegul de camera, care imi era si coleg de clasa, a venit de la scoala si primele cuvinte pe care mi le-a spus cu bucurie au fost:

-“S-a schimbat orarul ! Sambata nu mai avem nicio ora. “ Iar eu, cu fata senina si plina de o bucurie greu de explicat, i-am raspuns:

-“Stiam lucrul acesta de o jumatate de ora.”

Am povestit aceasta experienta personala din anii adolescentei mele pentru a sublinia un adevar de care avem cu totii nevoie: rugaciunea este esenta vietii spirituale. Daca nu as fi dat ascultare gandului venit de la Dumnezeu de a ma ruga inainte de a incepe sa citesc acea carte si daca nu as fi dat ascultare gandului de a ma ruga in ciuda necredintei mele, atunci cand ma gaseam in criza, astazi nu as mai fi scris aceste randuri. As fi fost un om pierdut, nemantuit…

Daca cineva v-ar intreba care lucru il considerati cel mai important din domeniul vietii spirituale, ce ati raspunde ? Poate va ganditi la Jertfa lui Christos, poate la studiul Bibliei, sau poate la serviciile divine din biserica, sau la harul lui Dumnezeu, sau la nevoia noastra de Duh Sfant, etc. Dar sa ne gandim mai profund:

– Jertfa Mantuitorului este esentiala pentru mantuirea noastra, dar cum apelam la sangele ispasitor care a curs pentru pacatele noastre? PRIN RUGACIUNE.

– Biblia este inestimabila in ceea ce priveste cunoasterea adevarului si a planului de mantuire, dar cum ajungem sa o intelegem mai bine ? PRIN RUGACIUNE.

– Biserica este deosebit de importanta in planul divin pentru pregatirea noastra pentru cer, dar cum am aflat de ea? PRIN RUGACIUNE. Fie noi ne-am rugat ca Dumnezeu sa ne conduca in biserica Sa cea adevarata, fie altcineva s-a rugat pentru noi.

– Credinta este si ea deosebit de importanta , insa ea poate slabi. Tatal copilului demonizat, pe care ucenicii n-au putut sa-l vindece, simtea si recunostea ca are o credinta slaba, dar el avea ceva esential la indemana: RUGACIUNEA.

“Indata tatal copilului a strigat cu lacrimi: “Cred, Doamne ! Ajuta necredintei mele !”

Marcu 9, 24

– Duhul Sfant- fara prezenta Lui, nu exista pocainata si nici sfintire a vietii. Dar cum putem primi darul Duhului Sfant ? PRIN RUGACIUNE.

“Deci daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru cel din ceruri va da Duhul Sfant celor ce I-L cer” Luca 11, 13

Desigur, toate acestea sunt deosebit de importante pentru viata noastra spirituala, dar rugaciunea ocupa un loc primordial. Ea este mijlocul prin care venim in legatura cu Izvorul tuturor darurilor spirituale sau materiale, vremelnice sau vesnice.

Daca imi este permis, as asemana darul rugaciunii cu un telefon mobil pe care Tatal ceresc ni l-a incredintat fiecaruia. Nu trebuie sa ne framantam de numarul impulsurilor consummate, caci abonamentul este permanent si gratuit. Iisus l-a platit pentru noi pe cruce !

Nu trebuie sa ne ingrijoram ca nu exista relee suficiente sau ca nu exista semnal. Viata m-a adus in situatii in care am fost nevoit sa ma rog in cele mai diverse locuri, unele in care nu este deloc placut sa stai. Am avut insa asigurarea din partea cerului ca si acele rugaciuni au fost ascultate. Cerul ne pune la dispozitie un mijloc de comunicare mai rapid decat orice viteza cunoscuta-viteza gandului.

Rugaciunea este un mijloc de comunicare cu o acoperire nu de 5 stele, asa cum se lauda unele companii de telefonie mobila, ci cu o acoperire de miliarde si miliarde de stele si galaxii, pana in centrul acestui univers fascinant, acolo unde se afla tronul lui Dumnezeu.

Da, rugaciunea este cel mai important lucru pe care il avem la dispozitie in trecerea noastra prin aceasta lume.

De aceea: – cand simti ca iti slabeste credinta si flacara ei de abia mai palpaie in candela inimii tale,

- cand ochii spirituali ti se intuneca si nu mai poti vedea deslusit iubirea lui Dumnezeu,

– cand izvorul iubirii de Dumnezeu si de semeni incepe sa sece,

- cand incepe sa dispara foamea si setea dupa neprihanire,

– cand nu mai ai placere sa studiezi Cuvantul lui Dumnezeu si

– cand nu mai simti deloc nevoia sa te rogi, fa totusi lucrul acesta:

Pune mana pe “telefon” si alearga la rugaciune !

Ia legatura cu Tatal ceresc si spune-I Lui ce te framanta ! El are in mana cheia rezolvarii oricarei probleme cu care te confrunti.

Roaga-te in ciuda necredintei pe care o simti in inima, spera in ciuda tuturor aparentelor nefavorabile si “incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El si El va lucra “

Psalmul 37, 5

Lori Balogh

______________________________

06Rugaciune la vreme potrivita

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

6. RUGACIUNE LA VREME POTRIVITA

“Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui”- spune inteleptul Solomon in cartea Eclesiastului ( cap. 3, 1 ). Apoi, el enumera o lista intreaga de lucrari, activitati si trairi sufletesti ale omului despre care afirma ca exista un timp prielnic pentru orice lucru, cand eficienta poate fi maxima: nastera, moartea, saditul, ziditul si daramatul, plansul si rasul, bocitul si jucatul, cautarea si pierderea, razboiul si pacea…

In final, eclesiastul ne indreapta atentia spre Insusi Dumnezeu, despre care spune ca “orice lucru El il face frumos la vremea lui…” (Eclesiastul 3, 11 ).

Exista multa incurajare in aceste cuvinte.

Poate ca ai o problema nerezolvata de mult timp. Nu fii descurajat. Dumnezeu o va rezolva “frumos si la vremea lui.”

Poate ca te rogi de multi ani pentru o persoana iubita, ca sa se intoarca la Dumnezeu si sa se bucure de mantuire. Nu obosi in asteptarea ta ! Dumnezeu va salva tot ce se poate salva, asa cum nici nu ne imaginam. Si o va face “frumos si la vremea lui”

Poate ca rabdarea incepe sa te paraseasca in asteptarea unor schimbari pe care le doresti implinite in biserica ta. Nu-ti pierde rabdarea ! Biserica e a lui Christos si El va face totul “frumos si la vremea lui.”

Dar oare in aceasta lista lunga amintita de Solomon poate fi inclusa si rugaciunea ?

Exista o vreme potrivita si pentru rugaciune, sau rugaciunea este la fel de eficienta oricand ne-am ruga ? Conteaza momentul ales pentru comuniunea cu cerul ?

Pentru a gasi un raspuns biblic la aceste intrebari, ma voi folosi de cateva exemple:

1. Geneza 27, 32-35.38: Esau si binecuvantarea pierduta

“Esau a zis tatalui sau: “N-ai decat aceasta singura binecuvantare, tata ? Binecuvinteaza-ma si pe mine, tata ! Si Esau a ridicat glasul si a plans .” ( vers. 38 )

A fost buna rugaciunea lui Esau ? A cerut el ceva rau tatalui sau ? Binecuvantarea in urma dreptului de intai nascut nu era ceva randuit de Dumnezeu ?

Desigur ! Rugaciunea sa a fost, din punct de vedere al continutului, buna. Ca timp, ea era insa tardiva. Trecuse vremea potrivita pentru ea. Esau ar fi trebuit sa faca aceasta cerere atunci cand, lihnit de foame, a fost dispus sa-si vanda dreptul de intai nascut pentru o farfurie de ciorba. Atunci ar fi trebuit el sa planga si sa se lupte in rugaciune pentru a birui ispita de a desconsidera dreptul de intai nascut. Acum era prea tarziu. Mult prea tarziu…

Daca ne gandim la ceea ce presupunea dreptul de intai nascut, care in mod natural i-ar fi revenit lui Esau, si daca privim peste timp la ceea ce au ajuns urmasii lui Esau ( poporul edomit ), ne putem da seama ce binecuvantari imense a pierdut acest om, impreuna cu urmasii sai, doar pentru ca a pierdut ocazia, pentru ca a ratat vremea potrivita rugaciunii. Despre Edom, profetii Bibliei au numai cuvinte de judecata:

”Paraiele Edomului se vor preface in smoala si pulberea lui in pucioasa. Da, tara lui va fi ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi, nici noapte si fumul lui se va inalta in veci. Din veac in veac va fi pustiit si nimeni nu va trece prin el in veci de veci.” Isaia 34, 9-10

Edomitii- un popor care a iesit din istorie pe usa din dos… Si aceasta pentru ca stramosul sau- Esau- a pierdut vremea potrivita pentru rugaciune, pentru pocainta si pentru orice valoare spirituala care la-r fi putut imbogati pe el si pe urmasii sai.

2. Matei 27, 3-4: Iuda pierde ultima ocazie de pocainta

“Atunci Iuda, vanzatorul, cand a vazut ca Iisus a fost osandit la moarte, s-a cait, a dus inapoi cei treizeci de arginti, i-a dat preotilor celor mai de seama si batranilor si a zis: “Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat.” “Ce ne pasa noua?” i-au raspuns ei. “Treaba ta.”

A fost buna rugaciunea de marturisire a lui Iuda ? Nu era el cu inima sfasiata de cele ce facuse cu Mantuitorul lumii ? Desigur ! Ii lipseau insa doua lucruri:

1. Destinatarul cuvintelor sale de pocainta era gresit. Nu preotilor si carturarilor ar fi trebuit el sa le recunoasca grozavia faptei sale, ci el ar fi trebuit sa o faca in primul rand inaintea lui Dumnezeu.

2. Trecuse vremea potrivita pentru pocainta sa. Stiti care a fost pentru Iuda ultima ocazie de pocainta pe care i-a oferit-o cerul ?

In seara aceea de joi- in noaptea in care Iisus Mantuitorul isi lua ramas bun de la ucenicii Sai in intimitatea camerei de sus- lui Iuda i se oferise ultima ocazie de har. Iisus a condus in asa fel discutia incat sa-l determine pe ucenicul tradator sa–si recunoasca pacatul teribil. Cu tact si delicatete, Domnul, prin Duhul Sau cel Sfant, a facut ultimul apel la inima lui Iuda. Daca el si-ar fi marturisit pacatul in acea seara, cu cateva ore inainte de rastignire, cu siguranta ca ar fi fost iertat si numele lui Iuda ar fi fost scris pe una din cele douasprezece temelii ale Noului Ierusalim ceresc. Dar nu a fost sa fie asa. Desi a fost la un pas de pocainta si de iertare, Iuda a pierdut ultima ocazie.

“Ucenicii nu stiau nimic despre planurile lui Iuda. Numai Iisus putea sa cunoasca taina lui. Si, cu toate acestea, nu l-a demascat. Iisus il iubea din toata inima. Simtea pentru el aceeasi povara ca pentru Ierusalim, cand a plans pentru cetatea nepocaita. Inima Lui plangea. ”Cum pot sa te

parasesc ?”Puterea constrangatoare a acestei iubiri a fost simtita de Iuda. Cand mainile Mantuitorului i-au spalat picioarele murdare si le-au sters cu stergarul, inima lui Iuda s-a cutremurat de dorinta ca atunci si acolo sa-si marturiseasca pacatul. Dar n-a vrut sa se umileasca. Si-a impietrit inima si nu s-a pocait , iar vechile porniri, date pentru o clipa la o parte, au ajuns din nou sa-l stapaneasca pe Iuda… Era stapanit de un demon si s-a hotarat sa desavarseasca lucrarea pe care o acceptase, de a trada pe Domnul sau.”

Hristos Lumina Lumii , pag. 601

Pana la momentul in care Iuda a iesit afara din camera de sus, in intunericul de afara, pentru a-si desavarsi lucrarea de tradare, el a mai avut har. Din acel moment insa, vremea potrivita pentru pocaita lui trecuse. Pentru totdeauna…

3. Psalmul 32, 3-6: David- un om pocait la vremea potrivita

“Cata vreme am tacut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii. Atunci ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: “Imi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu. De aceea orice om evlavios sa se roage Tie la vreme potrivita ! Si chiar de s-ar varsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.”

Desi a fost un om cu slabiciuni si pacate, David este apreciat de Scriptura ca fiind un “om dupa inima lui Dumnezeu “ ( Fapte 13,22 ; 1 Samuel 13,14 ). Printre calitatile pe care le avea David se numarau si cele care reies din Psalmul 32- psalmul pocaintei sale. Spre deosebire de Iuda, care greseste destinatarul, David stie catre cine sa indrepte rugaciunea sa de pocainta: “sa se roage Tie…”Si mai este un motiv pentru care acest imparat al lui Israel a devenit un om al lui Dumnezeu: el a stiut sa se roage la vremea potrivita, sa se pocaiasca in timp optim, cand harul era inca deschis pentru el. Aceasta intelepciune de a face ceea ce trebuie facut la vremea potrivita, l-a salvat pe David de la o cadere definitiva si a facut din el un model de urmat in ceea ce priveste legatura sa cu Dumnezeu.

Si, pentru ca sa nu credem ca David era doar un bun sfatuitor pentru altii, el insusi se da drept exemplu:

“De aceea catre Tine imi inalt rugaciunea, Doamne, la vremea potrivita…” ( Psalmul 69, 13 )

Concluzii:

Exista un timp optim pentru orice lucru. Daca se pierde ocazia, fie ca acel lucru nu mai poate fi facut, fie el va fi facut cu lipsuri. Rugaciunea este unul din lucrurile pe care trebuie sa le facem la vremea potrivita, daca dorim ca viata noastra spirituala sa aibe eficienta maxima.

Traim inca in timp de har. Nu stim cand harul lui Dumnezeu se va inchide pentru totdeauna. Daca acum nu este vremea potrivita sa ne rugam mai mult, mai fierbinte si mai insitent, atunci cand va veni acel timp ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru copiii nostri, pentru sotii sau sotiile noastre, pentru parintii nostri care inca nu au gustat din bunatatea lui Dumnezeu ? Cand Mantuitorul nostru- Marele nostru Preot din Sanctuarul ceresc – va inceta lucrarea Sa de mijlocire pentru pacatosi, rugaciunile , oricat de fierbinti si insistente vor fi, nu–si vor mai gasi destinatia. Va fi prea tarziu… Mult prea tarziu…

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru Duhul Sfant, ca El sa ne pregateasca pentru criza finala in care va intra intreaga omenire ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru ca Evanghelia sa fie dusa la orice suflet, iar noua sa ni se descopere locul nostru in aceasta nobila si sfanta lucrare ?

Daca nu acum, atunci cand va fi vremea potrivita ?

“Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi! Chemati-L cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand. Isaia 55, 6-7

Lori Balogh

______________________________

07.Rugaciuni Fierbinti

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

7. RUGACIUNI FIERBINTI

“Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit” ( Iacov 5, 16 up. )

Indeferent de religia practicata, puterea rugaciunii este un ideal pe care orice practicant al religiei respective doreste sa-l atinga. Orice om care se roaga, intr-un fel sau altul, unui dumnezeu sau altul, are dorinta ca rugaciunea sa sa fie atat de puternica incat “sa miste” bratul lui Dumnezeu , astfel incat cererea sa sa fie implinita.

Dar oamenii, indiferent ca sunt crestini, budisti, mahomedani, hindusi, etc., au intuit faptul ca , pentru a fi plina de putere, rugaciunea trebuie sa fie precedata de anumite conditii ce se cer implinite.

Unii au crezut ca , pentru a fi ascultate rugaciunile lor, trebuie sa se izoleze de lume. Asa a luat fiinta monahismul, cu toate privatiunile pe care le impune aceasta alegere. Altii, pentru a dobandi mai multa putere in rugaciune s-au retras si din manastiri, devenind pustnici. Retrasi in pesteri, in grote ascunse ale pamantului, hranindu-se cu ceea ce le ofera viata salbatica a muntilor si izolati de restul lumii, acesti oameni doresc sa experimenteze o putere mai mare a rugaciunilor lor.

Altii recurg la puterea banului, daruind averi intregi bisericii si sperand ca gestul lor va da putere rugaciunilor lor. In Evul Mediu, biserica a profitat din plin de aceasta mentalitate gresita a unor credinciosi si a adunat averi considearabile. Pentru a-i convinge pe oameni ca rugaciunile lor vor avea mai multa putere, biserica a recurs si la vinzarea unor “indulgente”, unele avand o valoare echivalenta cu aproximativ 300 de dolari. Oamenii erau invatati de preotii lor ca, in momentul in care banii lor cadeau in cutia bisericii, erau iertate pacatele lor trecute, prezente si chiar cele viitoare( pe care intentionau sa le faca). Desigur, daca plateau pentru acestea.

Altii recurg la fapte de caritate pentru “ a se pune bine cu Dumnezeu”. Altii fac pelerinaje lungi si obositoare la locurile sfinte … Ce nu inventeaza omul ca sa afle secretul puterii in rugaciune ? Este uimitor la cate privatiuni se poate supune un om pentru ca sa atinga acest obiectiv !

Vazand la cate chinuri, eforturi si privatiuni se supun oamenii pentru a intra in gratia lui Dumnezeu, profetul Mica pune o intrebare care ar trebui sa ne dea de gandit acelora dintre noi care cautam puterea in alta parte decat acolo unde se afla ea cu adevarat:

“Ti s-a aratat, omule, ce este bine si ce alta cere Domnul de la tine decat sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau ?” Mica 6, 8

Nu, Dumnezeu nu cere lucruri mari pentru a ne asculta rugaciunile. Puterea rugaciunii nu se afla undeva departe, inaccesibila noua, oamenilor de rand. Dumnezeu nu-Si gaseste placerea in a ne vedea chinuindu-ne sa implinim niste conditii greu de atins.

Versetul citat chiar la inceput ( Iacov 5, 16 up. ) aminteste doar de doua conditii pe care le cere Dumnezeu pentru ca rugaciunea noastra sa miste bratul Sau:

1. Omul care se roaga sa fie neprihanit

2. Rugaciunea sa fie fierbinte

Ce inseamna pentru un om care se naste pe acest pamant blestemat sa fie neprihanit ( prima conditie ! ) ?

Prin definitie, cuvantul “neprihanit” insemna fara pata, fara pacat. David insa recunoaste ca:“Sunt nascut in nelegiuire si in pacat m-a zamislit mama mea.” ( Psalmul 51, 5 ) Iar apostolul Pavel, intarind cele spuse de psalmist, adauga:“Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.”( Romani 3,23 )

Asadar, cum poate un om care se naste cu inclinatii spre pacat, sa poata implini aceasta prima conditie a unei rugaciuni plina de putere ?

Aici este minunea harului lui Dumnezeu. Un om pacatos, cu slabiciuni si defecte, dar care si-a predat intreaga sa viata lui Christos, care crede in Jertfa Sa ispasitoare, care se straduieste, din dragoste si cu recunostinta, sa asculte de Legea lui Dumnezeu, este privit de cer ca si cum n-ar fi pacatuit niciodata. Biblia ne ofera suficiente dovezi in acest sens.

Este greu de indeplinit aceasta conditie ? Cere Dumnezeu prea mult de la noi ?

Daca El ne-ar cere toate aceste lucruri fara sa ne dea si puterea de a le indeplini, atunci da, ar fi greu. Chiar imposibil pentru firea noastra omeneasca. Dar Providenta divina a randuit ca noi sa avem la dispozitie o putere imensa pentru a birui pacatul si a trai o viata in deplina ascultatre de vointa lui Dumnezeu- prezenta Duhului Sfant in vietile noastre. Nu ramane decat ca noi sa facem alegerea cea buna: sa cerem prezenta Lui in viata noastra si sa conlucram alaturi de El in desavarsirea unui caracter nobil.

Dar ce inseamna ca rugaciunea sa fie fierbinte ( a doua conditie ! ) ?

O prima observatie ( poate banala prin formularea ei ) este ca rugaciunea fierbinte este opusul rugaciunii reci, a acelei rugaciuni rostita doar cu buzele, dar la care inima nu participa cu caldura sentimentelor ei calde. Din acest punct de vedere, rugaciunea fierbinte este o rugaciune a inimii mai mult decat o rugaciune a buzelor.

Cuvintele noastre nu pot exprima intotdeauna focul dorintei si al nevoii interioare. De multe ori rugaciunea se rezuma doar la cateva cuvinte, restul fiind tacere, sau chiar lacrimi. Inima plange…

Termenul “fierbinte” este preluat din viata fizica si transpus in viata spirituala. In legatura cu “lucrurile fierbinti”, viata ne invata cel putin doua lucruri banale, daca ar fi sa ne oprim doar la aspectul fizic:

1. Lucrurile fierbinti sunt curatite, sterilizate. La temperaturi mari, germenii sunt distrusi; totul devine steril, curat.

2. Lucrurile fierbinti sunt protejate de a fi furate. Nu am auzit de niciun hot care sa fure obiecte fierbinti. Am avut ocazia sa intru intr-o fabrica de scule si am vazut ca se furau multe scule produse acolo. Insa niciodata nu am auzit ca cineva ar fi incercat sa fure o scula direct din cuptorul de tratamente termice. Se furau doar sculele reci…

Aplicand aceste observatii la rugaciunea fierbinte, constatam:

1. Rugaciunea fierbinte curata interiorul sufletului, inima si mintea celui care o rosteste. Cel care se roaga fierbinte nu-si mai poate ura semenul, nu mai scoate in evidenta defectele celui de langa el, iar tendintele pacatoase ale eului nu rezista la “temperaturi “ mari ale rugaciunii.

Cand suntem raciti, cu totii combatem febra prin toate mijloacele posibile. Febra insa este un fenomen fiziologic, o reactie de aparare a organismului, atunci cand este invadat de germeni patogeni. Organismul isi creste temperatura pentru ca microbii sa fie distrusi.

Nu v-ati simtit mai curati dupa ce v-ati rugat cu lacrimi in ochi pentru o problema sau o persoana?

Nu ati simtit ca pacatul, cel putin in acele clipe de intima comuniune cu Dumnezeu, nu mai are aceeasi putere ca inainte ? Rugaciunea fierbinte curata, arde tot ce e rau si purifica sufletul celui care o rosteste.

2. Rugaciunea fierbinte nu poate fi “furata” de cel rau. Satana nu poate bloca drumul rugaciunii fierbinti si nici nu-i poate devia drumul spre tronul lui Dumnezeu. Daca Satana s-ar atinge de o asemenea rugaciune, s-ar arde. Cu cat rugaciunea este mai fierbinte, cu atat ostile intunericului sunt mai indepartate. Rugaciunea fierbinte a celui mai umil copil al lui Dumnezeu face ca intregul iad sa tremure.

Citind Biblia, observam din experienta oamenilor credintei si ai rugaciunii cat de puternica este rugaciunea fierbinte si ce este ea in stare sa produca in vietile oamenilior:

– Rugaciunea fierbinte a stins incendii de proportii. In Numeri 11, 2 ni se relateaza despre un foc ce a izbucnit in tabara lui Israel. Moise se roaga fierbinte pentru popor si focul se stinge.

– Rugaciunea fierbinte aduce vindecare. In Geneza 20, 17 , Avraam este surprins rugandu-se pentru Abimelec, un imparat pagan. Ca urmare a rugacinii lui Avraam, Abimelec este insanatosit impreuna cu intreaga sa familie.

– Rugaciunea fierbinte aduce iertare. In Deuteronom 9, 18-20, Moise se roaga pentru poporul care isi facuse un idol egiptean- vitelul de aur. Ca urmare a rugaciunii lui fierbinti, poporul este iertat de Dumnezeu.

– Rugaciunea fierbinte a oprit chiar soarele din drumul sau. In Iosua 10, 12 ni se relateaza despre lupta poporului Israel cu amonitii. Ca urmare a rugaciunii fierbinti a lui Iosua, soarele s-a oprit aproape o zi intreaga deasupra campului de batalie. A fost cea mai lunga zi din istoria planetei noastre.

– Rugaciunea fierbinte a dus la invierea mortilor. In 2 Regi 4, 33, ni se relateaza despre invierea fetitei sunamitei ca urmare a rugaciunii fierbinti a lui Elisei.

– Rugaciunea fierbinte a prelungit viata . In 2 Regi 20, 24, gasim rugaciunea lui Ezechia, care a primit in dar de la Dumnezeu inca 15 ani de viata, ca urmare a rugaciunii lui fierbinti.

Si lista efectelor unor rugaciuni fierbinti poate fi continuata… Practic nu exista limite ale lucrurilor ce pot fi obtinute pe calea aceasta. Mantuitorul ne-a promis cu toata autoritatea Sa de Fiu de Dumnezeu:

“Daca ramaneti in Mine si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea si vi se va da.” Ioan 15, 7

“Si orice veti cere in Numele Meu voi face, pentru ca Tatal sa fie proslavit in Fiul. Daca veti cere ceva in Numele Meu, voi face.” Ioan 14, 13-14

“Adevarat, adevarat va spun ca orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, va va da.” Ioan 16,23

Si acum inca cateva fagaduinte care sa ne incalzeasca inima pana la punctul de fierbere, in asa masura incat si rugaciunile noastre sa devina fierbinti:

“Tu auzi rugaciunile celor ce sufera, Doamne ! Le intaresti inima; Iti pleci urechea spre ei. “

Psalmul 10, 17

“Ochii Domnului sunt peste cei fara prihana si urechile Lui iau aminte la strigatele lor.”

Psalmul 34, 15

“Domnul este langa toti cei ce-L cheama , langa toti cei ce-L cheama din toata inima.”

Psalmul 145, 18

Lori Balogh

______________________________

08.Rugaciuni Neascultate

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

8. RUGACIUNI (NE)ASCULTATE

In calitate de copii ai lui Dumnezeu, suntem indreptatiti sa-I cerem Tatalui nostru ceresc o multime de lucruri. Insusi Mantuitorul ne-a incurajat sa facem lucrul acesta:

“Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide,” (Matei 7,7 )

“Va mai spun ca daca doi dintre voi se invoiesc sa ceara un lucru oarecare , le va fi dat de Tatal Meu care este in ceruri.” ( Matei 18, 19 )

“Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi.” ( Matei 21,22 )

Desi suntem incurajati sa cerem in rugaciune ceea ce dorim, desi ne este promis chiar de Mantuitorul ca vom primi ceea ce cerem, realiataea demonstreaza ca nu toate cererile noastre adresate lui Dumnezeu sunt implinite. Poate gresesc: poate ca cineva din cei ce citesc aceste randuri a primit raspuns la toate cererile facute lui Dumnezeu. Daca este asa, este un caz fericit. Insa cei mai multi dintre noi avem si experiente negative in ceea ce priveste implinirea rugaciunilor. Uneori, efectul acestui fapt este un cutremur devastator asupra vietii spirituale a celui in cauza.

Am citit intr-o revista marturia cutremuratoare a unei crestine care a trait experienta rugaciunii neascultate:

“Imi face rau cand aud de catei pierduti si gasiti si de chei pierdute si gasite ca raspuns la rugaciune! Sotul meu a murit saptamana trecuta dupa o boala lunga si chinuitoare. M-am rugat cu disperare lui Dumnezeu sa-i salveze viata, dar El n-a facut aceasta. Gandul ca Dumnezeu asculta rugaciuni triviale , dar ignora ceva atat de important cum a fost viata sotului meu, ma lasa suparata , deprimata si confuza.”

Incerc sa o inteleg pe vaduva indurerata, deoarece si eu, ca multi alti crestini, am avut astfel de experiente , chiar daca nu la fel de zguduitoare. Visul meu de adolescent era sa devin un medic crestin care sa faca mult bine oamenilor. In anul doi de liceu, discutam cu colegul de banca despre viitoarea noastra profesie. El dorea sa devina inginer. L-am convins ca medicina e mult mai buna si s-a lasat induplecat sa ne pregatim impreuna pentru medicina.

Anii au trecut, am luat bacalaureatul si ne-am dus impreuna la examen. Desigur, m-am rugat pentru reusita. Rezultatul? Colegul meu a reusit sa intre la medicina, fara sa se roage, in timp ce eu, rugandu-ma, am picat la examen.

Credeti ca mi-a fost usor ? Intreaga temelie a credintei mele de adolescent mi-a fost zguduita in acea perioada. Si intrebarea care imi persista in minte era: de ce el, care nu era un credincios, a reusit, iar eu, care ma rugasem pentru reusita, am esuat ?

De ce Dumnezeu nu asculta intotdeauna rugaciunile copiilor Sai ?

La aceasta intrebare, de obicei se dau mai multe raspunsuri clasice, bazate pe Scripturi, raspunsuri care pot fi grupate in doua categorii:

1. Dumnezeu nu poate raspunde tuturor cererilor ce I se fac din cauza pacatelor in care ne complacem. Si, pentru a sustine aceasta afirmatie, se citeaza textul din Isaia 59, 1-2:

“Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasa, nici urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund Fata Lui si-L impiedica sa va asculte.”

Raspunsul este cat se poate de clar si e dezvoltat si in alte parti ale Bibliei.

Care sunt acele pacate care Il impiedica pe Dumnezeu sa ne asculte cererile ?

- Mandria: “Sa tot strige ei atunci, caci Dumnezeu nu raspunde din pricina mandriei celor rai…” Iov 35, 12

– Neascultarea de Legea lui Dumnezeu: “ Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba…” Proverbe 28,9

– Violenta sub orice forma: “Cand va intindeti mainile, Imi intorc ochii de la voi si oricat de mult v-ati ruga, n-ascult, caci mainile va sunt pline de sange.” Isaia 1, 15

– Faptele rele: “ Apoi striga catre Domnul, dar El nu le raspunde, ci Isi ascunde Fata de ei in vremea aceea pentru ca au facut fapte rele.” Mica 3,4

– Risipa si pofta rea: “Sau cereti si nu capatati, pentru ca cereti rau, cu gand sa risipiti in placerile voastre.” Iacov 4, 3

Lista poate continua cu alte si alte pacate care Il impiedica pe Dumnezeu sa dea ascultare rugaciunilor noastre ( Proverbe 1, 24-28; Ieremia 11, 10-11; Zaharia 7, 13, etc ).In toate aceste cazuri e vorba de situatii clare in care Dumnezeu nu poate asculta si sprijini pe cineva care pacatuieste cu voia.

Exista insa si un alt grup de situatii in care omul este un copil sincer al lui Dumnezeu, un om care nu traieste in pacate voite, cunoscute, care-L iubeste pe Dumnezeu, care se roaga si care totusi nu este ascultat intotdeauna. Petru un astfel de om, refuzul lui Dumnezeu de a-i implini rugaciunea poate fi mult mai dureroasa decat pentru cel nelegiuit, care stie ca e pacatos si care nici nu se asteapta la un raspuns din partea cerului.

Un copil rau si codas la invatatura, cu nota scazuta la purtare, nici nu spera ca tata sa- i cumpere o bicicleta la sfarsitul anului, pentru ca stie ca nu o merita. Dar ce va zice copilul cuminte, care aduce acasa doar note de 9 si 10, care e premiantul clasei, si care totusi e refuzat de tatal sau ? Nu-si va pune oare in mod firesc intrebarea: De ce tata nu-mi implineste dorinta ?

Si in acest caz , exista niste raspunsuri clasice. Pentru exemplificare, doresc sa citez din raspunsul pe care redactorul revistei amintite mai sus l-a dat vaduvei indurerate, atat de pierderea sotului, cat mai ales de lipsa unui raspuns la rugaciunile ei:

1. Dumnezeu nu poate interveni de regula in viata si moartea din lumea noastra. Oamenii se imbolnavesc si mor pentru ca aceasta e lucrarea pacatului. Dumnezeu trebuie sa ingaduie lucrurilor sa mearga pe fagasul lor natural.

2. Dumnezeu nu poate face minuni in fiecare caz in parte. Minunile , prin definitie, sunt evenimente rare. Dumnezeu nu poate sa elimine moartea pana nu vine timpul pentru aceasta .

3. Domnul a raspuns NU ! la rugaciunea d-v pentru ca El a vazut ceva ce d-v nu vedeti.

4. Poate ca Domnul l-a luat pe sotul d-v fiindca a stiut ca daca va mai trai, si-ar fi pierdut mantuirea.

5. Poate ca Domnul l-a luat pe sotul d-v ca sa salveze pe alcineva.

6. Insusi Domnul Iisus a rostit o rugaciune care nu I-a fost ascultata: cea din Ghetemani.

7. Apostolul Pavel s-a rugat si el de trei ori pentru ca Domnul sa-i scoata tepusul din carne ( boala ), dar nu a fost ascultat.

8. Dumnezeu nu greseste niciodata. El vede lucrurile mai clar decat noi si va face ceea ce este spre binele nostru.

Toate aceste argumente care incearca sa explice de ce Dumnezeu nu raspunde intotdeauna rugaciunilor copiilor Sai pot fi incununate in urmatorul paragraf inspirat:

“A pretinde ca rugaciunea sa fie totdeauna implinita chiar in felul dorit de noi ar fi o indrazneala necuvenita din partea noastra. Dumnezeu este prea intelept ca sa poata gresi si prea bun ca sa retina vreun bine de la cei ce umbla in neprihanire. Deci nu trebuie sa ne temem a ne increde in El, chiar daca nu vedem imediat un raspuns la rugaciunile noastre.”

Calea catre Hristos, pag. 87-88

Sunteti de acord cu toate aceste raspunsuri clasice ? Eu sunt perfect de acord, insa cred ca lipseste ceva. Toate aceste raspunsuri se adreseaza mai mult intelectului, ratiunii, nu si inimii. Atunci cand ceri un lucru pe care-l consideri bun, nu numai pentru tine, ci si pentru binele altora, si o faci cu o dragoste dezinteresata si totusi nu primesti niciun raspuns de la Dumnezeu, toate aceste argumente pot sa-ti usureze nedumerirea si tulburarea sufleteasca. Inima insa nu e multumita cu niciunul din aceste raspunsuri posibile. Ramane un “De ce ?” si o teama ascunsa: Oare ma mai iubeste Dumnezeu ? Nu cumva m-a parasit si de aceea nu-mi raspunde ?

De aceea, la toate raspunsurile clasice si la toata argumentatia rationala amintita mai sus, as aduga inca un raspuns, care, in aparenta, le contrazice pe toate: Dumnezeu asculta si implineste orice rugaciune sincera a oricarui copil al Sau care face voia Sa.

Pentru lamurirea dilemei daca Dumnezeu implineste sau nu toate rugaciunile, trebuie sa tinem cont de mai multe repere biblice:

1. Dumnezeu a promis ca ne va da tot ce Ii cerem cu credinta, in rugaciune si in Numele lui Iisus . Vezi Matei 21,22; 7,7; 18,19 etc. Unii vor aduga : “daca este dupa voia Lui”, insa textul nu spune acest lucru.

2. Noi nu stim cum sa ne rugam. Apostolul Pavel afirma ca, datorita slabiciunii omenesti, avem fagaduita asistenta Duhului Sfant care mijloceste pentru noi. Vezi Romani 8, 26-27

Cand Pavel spune ca nu stim sa ne rugam, el nu se refera la faptul ca am fi incapabili sa alcatuim niste propozitii si fraze prin care sa ne exprimam cererile, ci la cu totul altceva: noi nu suntem capabili sa-I cerem lui Dumnezeu lucrurile de care avem intr-adevar nevoie si care ne-ar face cu adevarat fericiti atat in viata aceasta, cat si in vesnicie. Majoritatea cererilor noastre sunt egoiste, materialiste si privesc viata trecatoare de pe pamant.

3. Dumnezeu nu se uita la aparente, ci la inima omului. Vezi 1 Samuel 16,7 De multe ori inima noastra tanjeste dupa o binecuvantare divina, dar buzele noastre cer altceva, uneori opusul a ceea ce doreste cu adevarat inima. Avem in Luca 5, 1-11 relatarea “pescuirii minunate”. Dupa o zi de predicare pe corabia lui Petru, Mantuitorul ii porunceste acestuia sa arunce mrejile in apa. Petru se opune initial, motivand ca intreaga noapte s-au chinuit sa pescuiasca, insa n-au prins nimic. Totusi Petru asculta si cand vede mreaja plina de pesti, incat doua corabii de abia fac fata incarcaturii, el cade la picioarele Domnului si spune cateva cuvinte ( o rugaciune ):

“Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos !” ( vers. 8 )

Buzele lui Petru cereau :”Doamne, pleaca de la mine”, insa inima sa cerea altceva.

“Petru a zis: Pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos, dar s-a agatat de picioarele lui Iisus, simtind ca nu poate sa fie despartit de El” Hristos Lumina Lumii, pag. 232

A ascultat Domnul rugaciunea lui Petru ? Domnul nu a ascultat rugaciunea buzelor lui Petru, caci nu l-a parasit, insa a ascultat acea rugaciune tainica a inimii lui, care dorea prezenta Lui Christos mai vie in viata sa. Exemplul acesta ne demonstreaza ca exista doua rugaciuni paralele: una a buzelor si una a inimii. Cele doua rugaciuni pot fi total diferite, buzele nestiind sa ceara ceea ce inima are nevoie. Dumnezeu asculta rugaciunea cea mai importanta pentru noi- cea a inimii, lasandu-ne impresia ca El nu a luat aminte la rugaciunile noastre rostite cu buzele.

Revin la propria experienta legata de examenul la medicina. Cand m-am rugat pentru reusita la facultatea de medicina, inima mea cerea de fapt ca Domnul sa-mi dea o meserie care sa-mi placa, care sa-mi aduca satisfactii si prin care sa-i pot ajuta pe oameni. Acum, dupa ani de atunci, imi dau seama ca buzele mele nu au stiut ce sa ceara, insa Domnul a stiut ce cerea inima mea si aceasta rugaciune tainica, nerostita, El a implinit-o in viata mea. Daca ma intreaba cineva daca Domnul mi-a ascultata rugaciunea de atunci, ii voi spune ca da: nu rugaciunea buzelor, ci pe cea a inimii.

Apostolul Pavel spune ca s-a rugat de trei ori ( cu buzele ! ) pentru ca Dumnezeu sa-i indeparteze “tepusul” din carne ( boala de care suferea ). Vezi 2 Corinteni 12, 7-10. Cu toate acestea, rugaciunea sa nu a fost ascultata in sensul dorit de el, ci in sensul dorit de Dumnezeu. Probabil ca Pavel cerea acest lucru pentru a fi fericit si a putea sluji mai eficient biserica.

A fost Pavel fericit chiar cu “tepusul in carne “? A putut el sluji biserica si lucrarea lui Dumnezeu, chiar in conditiile unei sanatati imperfecte ? Desigur ! Numai un om fericit putea sa afirme :

“Caci pentru mine a trai este Christos si a muri este un castig. Dar daca trebuie sa mai traiesc in trup, face sa traiesc, si nu stiu ce trebuie sa aleg. Sunt strans din doua parti: as vrea sa ma mut si sa fiu impreuna cu Christos, caci ar fi cu mult mai bine, dar pentru voi este mai de trebuinta sa raman in trup.”

Filipeni 1, 21- 23

Numai un suflet pe deplin fericit poate privi viata si moartea cu aceeasi seninatate, deopotriva…Iar in privinta slujirii, el insusi marturiseste ca a fost folosit de Dumnezeu mai mult decat toti ceilalti apostoli, care nu aveau problemele lui de sanatate.

Concluzii:

Dumnezeu asculta orice rugaciune sincera a copiilor Sai. Chiar daca buzele noastre nu stiu ce sa ceara, chiar daca ele nu stiu ce e spre binele noastru si al semenilor, chiar daca ele cer gresit lucruri care ne-ar face rau, sa fim convinsi ca Tatal ceresc citeste inimile noastre. El vede nazuintele, dorintele, planurile, aspiratiile si intotdeauna El va da un raspuns celor mai inlate dorinte si nazuinte ale noastre.

“Domnul sa-ti fie desfatarea si El iti va da tot ce-ti doreste inima.” Psalmul 37, 4

Lori Balogh

______________________________

09.Rugaciunea si sanatatea

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

9. RUGACIUNEA SI SANATATEA

Am citit de curand un articol intitulat “O descoperire surprinzatoare”. Se relata in acel articol despre observatia facuta de un medic in timpul unei epidemii de gripa. Medicul respectiv a observat ca bolnavii internati intr-o anumita sectie nu au contractat gripa, desi toate sectiile spitalului intrasera in carantina din cauza epidemiei.

Medicii s-au intrebat cum se poate explica acest lucru. Care era secretul faptului ca bolnavii internati in sectia respectiva erau imuni fata de temuta boala ? Cercetatnd lucrurile din aproape in aproape, ei au ajuns la concluzia ca acesti bolnavi, datorita specificului bolii lor, primeau zilnic, pe langa alte medicamente, si o anumita doza de vitamina D.

Concluzia medicilor: suplimentarea alimentatiei cu o anumita doza de vitamina D ne fereste de gripa, o boala cu multe complicatii grave.

Dupa ce citesti un astfel de articol, reactia aproape instinctiva este sa te duci la cea mai apropiata farmacie sau magazin de produse naturiste si sa cumperi suplimentul respectiv. Nu este asa ? Apoi spunem repede si prietenilor despre gaselnita noastra…

Este bine sau rau sa procedam in felul acesta ? Cum ar trebui sa se raporteze un crestin fata de toate aceste descoperiri noi in domeniul medical ? Le acceptam fara nicio ezitare sau le respingem fara sa le cercetam ?

Aproape zilnic suntem bombardati cu tot felul de noutati medicale. Pe posturile comerciale TV apar fel de fel de terapeuti cu metode din cele mai ciudate de vindecare si care promit o vindecare sigura: bratari magnetice, plasturi cu plante medicinale, bioenergie, acupunctura, urinoterapie, tratamente cu extracte din insecte, etc. Ce trebuie sa faca un crestin fata de toate aceste provocari ?

Un posibil raspuns la aceste intrebari il putem gasi in experienta imparatului Asa al regatului lui Iuda, experienta relatata in capitolele 14, 15 si 16 din a doua Carte a Cronicilor.

Imparatul Asa a fost, conform raportului biblic, un imparat bun, in prima parte a domniei.

“Asa a facut ce este bine si placut inaintea Domnului, Dumnezeului sau.” 2 Cronici 14, 2

Biblia ne vorbeste despre reforma religioasa pe care imparatul Asa a facut-o in regatul lui Iuda. Tot ea ne relateaza despre prosperitatea de care s-a bucurat atat imparatul, cat si poporul in prima parte a domniei. Apoi ni se relateaza despre o experienta unica pe care Asa a avut-o cu cu Dumnezeu, cu ocazia biruintei miraculoase castigate impotriva unei armate uriase de circa un milion de oameni Dupa aceasta experienta, Dumnezeu il trimite pe profetul Azaria la imparat cu o solie incurajatoare:

“Domnul este cu voi cand sunteti cu El; daca-L cautati, Il veti gasi, iar daca-L parasiti, si El va va parasi .” 2 Cronici 15, 2

Incurajat de aceste cuvinte, Asa se dedica cu si mai multa ravna reformelor religioase din regatul sau. Convoaca intregul popor la Ierusalim si incheie un legamant prin care toti se obliga sa-L caute pe Dumnezeu. Ravna lui Asa pentru Dumnezeu este atat de mare incat nici macar pe mama sa nu o mai lasa sa fie imparateasa, datorita unui idol pe care-l facuse Astarteei-zeita desfranata a fertilitatii.

Timp de 35 de ani, Asa domneste in liniste si sub binecuvantarea si ocrotirea lui Dumnezeu. In al 36-lea an al domniei insa se produce o schimbare dramatica. Baesa, imparatul lui Israel, ataca regatul lui Iuda.

Cum reactioneaza Asa ? De data aceasta nu se mai sprijineste pe Dumnezeul sau, ci cauta ajutor la bratul omenesc al imparatului Siriei. Asa porunceste sa fie scoase din visteria Templului cantitati mari de aur si argint pe care le trimite imparatului Siriei, cerandu-i ajutorul. Acesta il ajuta pe moment, insa Domnul ii trimite o mustrare prin profetul Hanani:

“Pentru ca te-ai sprijinit pe imparatul Siriei si nu te-ai sprijinit pe Domnul , Dumnezeul tau, de aceea a scapat oastea imparatului Siriei din mainile tale.” 2 Cronici 16, 7

Reactia lui Asa este violenta: se manie pe profet si-l il trimite la inchisoare. Apoi istoria biblica consemneaza ca imparatul Asa a inceput sa apese pe unii din popor, schimbandu-si politica interna. Apoi, in al 39-lea an al domniei sale, Asa se imbolnaveste de o boala de picioare, manifestata prin dureri foarte mari.

Este de subliniat ceea ce ne raporteaza Biblia in continuare:

“Chiar in timpul bolii lui,(Asa) nu a cautat pe Domnul, ci a intrebat pe doctori.” 2Cronici 16,12, up.

Un inceput frumos, promitator, cu experiente vii cu Dumnezeu, dar cu o schimbare surprinzatoare de atitudine care a dus la un sfarsit trist.

Ce a gresit imparatul Asa in ceea ce priveste boala de care suferea ? A gresit el ca a consultat niste medici ? E pacat sa consulti un medic atunci cand esti bolnav ?

Raspunsul la aceste intrebari, care ne confrunta pe fiecare dintre noi cand ajungem sa ne imbolnavim, este legat de o problema de prioritate: Pe cine consultam mai intai: pe medici sau pe Marele Medic ?

Sa presupunem ca m-am imbolnavit si aflu ca intr-un oras important exista o clinica ce trateaza chiar suferinta mea. Aflu ca acolo se afla un profesor renumit, iau legatura cu el si ma programez pentru consult. Apoi ma urc in primul tren si ajung la clinica unde , in loc sa ma indrept spre cabinetul profesorului, vorbesc cu portarul, cu infirmiera, cu femeia de servici, cu spalatoreasa, cu contabila si cu bucatareasa spitalului. Le spun tuturor despre necazul meu si toti imi dau sfaturi cum sa ma fac din nou sanatos. Apoi, incarcat cu o multime de sfaturi si idei de tratament, ma intorc acasa linistit si multumit. Si toate acestea fara macar sa-l vad la fata pe renumitul profesor specializat in boala de care sufar.

Oare nu asa procedeaza oamenii de cele mai multe ori in relatia lor cu Dumnezeu ?

Corrie Ten Boom- o supravituitoare a lagarelor de concentrare naziste- spunea: “Pentru unii rugaciunea este volanul, pentru altii- doar roata de rezerva.”

Mi-e teama ca, de multe ori, rugaciunea noastra e doar o roata de rezerva, pe care o folosim doar atunci cand avem pana, cand constatam ca oamenii nu ne mai pot ajuta, indiferent de stiinta si metodele lor.

“Cerul este plin de raspunsuri la rugaciuni pe care nimeni, niciodata nu le-a rostit.”- spunea cineva.

De ce trebuie sa cautam sfat de la Dumnezeu in orice problema de sanatate, inainte de a consulta orice doctor si inainte de a apela la orice tratament, oricat de promitator ar fi?

Biblia ne invata ca noi suntem lucrarea lui Dumnezeu. Organismul omenesc este cea mai complexa masinarie biologica cunoscuta. Aceasta masinarie, ca sa poata functiona bine, are nevoie de anumiti parametri care sunt trecuti in “cartea noastra tehnica”si pe care doar Creatorul o cunoaste perfect. Medicina moderna a inceput sa descifreze tainele alcatuirii si functionarii organismului omenesc de relativ putin timp.

Exista o “carte tehnica generala”, cu principii generale de sanatate, valabile pentru toti oamenii, indiferent ca sunt albi sau negri, barbati sau femei, copii sau adulti. Daca e rau sa mananci ardei iuti, atunci acest lucru e valabil si pentru pentru toti oamenii. Si daca e bine sa mananci multe fructe, la fel, acest lucru e bun pentru toti.

Insa noi suntem unicate. Medicii insisi recunosc faptul ca nu trebuie tratata boala, ci bolnavul, adica exista un tratament individualizat pentru fiecare bolnav in parte. Un tratament care-l ajuta pe un bolnav, poate fi ineficient in alte cazuri similare. De aceea exista si o “carte tehnica” individuala, pe care doar Creatorul nostru o cunoaste cel mai bine.

Intelegem acum de ce e necesara rugaciunea, chiar daca pe strada noastra se afla cea mai renumita clinica specializata in boala de care suferim ? Rugaciunea este o problema de prioritate.

“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6, 33

Prin rugaciune, noi apelam la Cel care ne cunoaste corpul cel mai bine cu putinta si care ne poate indruma spre tratamentul cel mai eficient, spre metoda cea mai buna, spre medicul care ne poate ajuta cel mai mult. De cate ori nu am facut trista experienta a imparatului Asa ,de a alege noi si medicul si tratamentul, pentru ca , in final, sa recunoastem esecul. Doar atunci am apelat la “roata de rezerva”-rugaciunea

Revin la articolul amintit la inceput. Mai alergam la farmacie imediat ce am citit un astfel de articol ? E bine sa luam un supliment de vitamina D pentru a ne proteja de gripa ? E posibil sa fie bine… E posibil ca unuia sa-i foloseasca, iar altuia sa nu-i foloseasca.

Nu este infinit mai bine ca mai intai sa cerem o “ consultatie” la Marele nostru Medic pentru ca El sa ne indrume spre ce clinica sa ne indreptam, la care medic sa apelam si ce tratament sa urmam?

Biblia ne promite ca”cel neprihanit va trai (va supravietui )prin credinta.”Habacuc 2,4;Romani 1,17

Aici se afla o mare si adanca fagaduinta . Biblia nu ne spune ca vom trai ( vom supravietui ) datorita unor metode revolutionare descoperite recent, nici datorita vreunui medic renumit. Credinta este cea pe care Dumnezeu o astepata de la noi si pe care o rasplateste imbelsugat.

Asadar, sa-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, chiar in caz de boala, si nu vom regreta.

“Daca vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tau, daca vei face ce este bine inaintea Lui, daca vei asculta de poruncile Lui si daca vei pazi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, caci Eu sunt Domnul care te vindeca.” Exod 15, 26

Lori Balogh

______________________________

10.”Vegheati Impreuna cu Mine”

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

“VEGHEATI IMPREUNA CU MINE ! “

Una din cele mai acute probleme ale unui crestin sincer este aceea de a descoperi cauza caderilor lui. Ne rugam la inceputul unei zile, la inceputul unei saptamani si la inceputul unui an nou : “Doamne, da-mi putere sa rezist ispitei si sa fiu biruitor.” Dar adesea la sfarsit de zi, la sfarsit de saptamana si la bilantul anului care s-a scurs, trebuie sa recunoastem :”Doamne, te rog iarta-ma, caci iarasi am fost invins.”

Care poate fi cauza caderilor noastre repetate ? Lipsa rugaciunii ? Dar fiecare crestin se roaga, mai mult sau mai putin. Lipsa staruintei in rugaciune ? Dar dorim sincer biruinta si ne rugam mult pentru ea. Lipsa de veghere ? Dar facem tot ce ne sta in putinta ca sa fim atenti la manevrele vrajmasului nostru. Atunci care e cauza deselor noastre caderi ?

“A luat cu El pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zebedei si a inceput sa se intristeze si sa se mahneasca foarte tare. Iisus le-a zis atunci: “Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte; ramaneti aici si vegheati impreuna cu Mine.” Matei 26, 37-38

“Vegheati IMPREUNA cu Mine !” Iata secretul unei vieti de biruinta.

In timpul stagiului militar, am facut o perioada serviciul de garda permanenta. Comandantii ne spuneau mereu: “Fiti vigilenti!” Cu alte cuvinte:”Vegheati!” Noi, santinelele, mergeam in post, fie zi fie noapte, fie iarna, fie vara, incercand sa ascultam ordinul de a fi vigilenti. Dar in timp ce noi mergeam in post, comandantul se ducea sa se culce… Incercam noi sa veghem, insa de multe ori pleoapele deveneau grele ca plumbul si adormeam in picioare, cu armele incarcate.

Mi s-a intamplat odata un lucru tare neplacut: intr-o noapte, nu am rezistat oboselii si am atipit in foisor. Era tarziu in noapte si, ca prin vis, am auzit zgomotul unei masini oprindu-se langa postul de paza de care raspundeam. Am deschis ochii in lumina farurilor orbitoare ale masinii. Era ofiterul de serviciu, care facea un control de rutina. Am fost prins, spre rusinea mea, dormind in post. M-am asteptat la o pedeapsa severa, insa ofiterul mi-a dat inca har.

Ma intreb: Daca acel ofiter mi-ar fi dat ordinul : “Fii vigilent ! Vegheaza impreuna cu mine ! Si eu voi sta cu tine in noaptea asta” , oare as mai fi adormit ? Cu siguranta ca nu s-ar fi intamplat asa ceva. Stiind ca langa mine este comandantul, somnul nu s-ar fi lipit de ochii mei, oricat de obosit as fi fost.

Ce diferenta intre ordinele comandantilor militari si indemnul data de Iisus, Marele nostru Comandant ! Cand El ne cere sa veghem, El nu ne lasa singuri, caci stie din ce suntem facuti. Iisus ne asigura de prezenta Sa, singura care poate sa ne garanteze biruinta.

Daca exista o cauza a caderilor noastre repetate, aceasta nu este nici lipsa rugaciunii, nici lipsa vegherii, ci lipsa vegherii cu Iisus.

Priviti la impulsivul dar sincerul Petru ! Il iubea pe Mantuitorul din toata inima sa si era dispus sa-si dea viata pentru El. Dar a fost nevoie doar de cateva cuvinte rostite de o biata slujnica, pentru ca Petru sa se lepede de Domnul sau. Petru s-a bazat pe propriile puteri si nu a vegheat impreuna cu Domnul sau.

Priviti la ucenicii surprinsi de o cumplita furtuna pe Marea Galileii ! Cate eforturi zadarnice, cata sudoare pentru a se salva singuri ! A fost nevoie de incingerea cuptorului incercarii lor pana la maximum, pentru ca sa recunoasca faptul ca fara Iisus nu vor putea invinge furtuna.

Privit la Samson- un Hercule adevarat, nu o legenda ! Avea in trupul sau un semn al prezentei lui Dumnezeu- parul sau. Atata timp cat semnul acesta era prezent, Samson putea face lucruri uimitoare. Dar Samson face o greseala, isi pierde parul si, odata cu acesta, pierde si simbolul prezentei divine in viata sa. Cand se scoala sa se scuture de funiile cu care il legasera vrajmasii sai, constata ca puterea il parasise. Fara prezenta divina, Samson este un om ca toti ceilalti si este infrant.

Priviti la propria d-v viata ! Nu este asa ca ori de cate ori ati incercat sa luptati singuri cu pacatul, ati gustat amaraciunea infrangerii ?

Daca este un secret al biruintei, atunci acesta este cuvantul “impreuna”. Impreuna cu Iisus. Fara “ impreuna”, adica fara prezenta Mantuitorului in viata noastra, nu avem sa ne asteptam decat la o suita de caderi repetate.

Experienta apostolului Pavel, relatata in Romani capitolele 7 si 8, este edificatoare in acest sens. In cap. 7, Pavel relateaza lupta sa fara Christos, urmata de caderi si dezamagiri repetate.

“Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac ! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc dar in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine…” Romani 7, 19-21

Din fericire, Pavel afla secretul biruintei depline, astfel ca in capitolul 8, el tresalta de bucurie:

“Acum nu mai este nicio osandire pentru cei ce sunt in Christos Iisus, care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.” Romani 8,1

Iar in Epistola catre Filipeni, Pavel face acea declaratie incurajatoare pentru orice suflet care cauta cu orice pret desavarsirea caracterului:

“Pot totul in Christos care ma intareste.” Filipeni 4, 13

Permiteti-mi o intrebare: Ati dori cerul si viata vesnica daca Domnul Christos nu ar fi impreuna

cu d-v ? Sadu Sundar Singh- un indian cretinat si devenit un mare misionar, se ruga astfel:

“Doamne, nu vreau cerul, ci eu te vreau pe Tine.”

Ar trebui sa tanjim atat de mult dupa prezenta lui Christos incat nici chiar cerul si viata vesnica sa nu le dorim daca El nu ar fi acolo impreuna cu noi.

Iisus tanjeste dupa prezenta noastra impreuna cu El in locasurile ceresti.

“Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi.” Ioan 14, 3

“Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu sa fie si ei impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava pe care Mi-ai dat-o Tu.” Ioan 17, 24

Ce bine ar fi daca am face orice lucru impreuna cu Iisus ! Atunci am vedea cu ochii nostri diferenta intre o viata traita impreuna cu El si una traita fara prezenta Sa aducatoare de lumina., de speranta si mantuire.

Alegerea ne apartine: o viata de biruinta cu El, sau o viata pierduta si irosita fara El.

“Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaste pe El, nu cunoaste nimic despre sine si despre lume.” Blaise Pascal

Lori Balogh

______________________________