Articole Creştine » Seriale

Iuda – ucenicul pierdut

loribalogh — Fri, 17 Dec 2010 20:18:50 +0000

Iuda – ucenicul pierdut

“Noaptea in care a fost vandut”

In dramatica istorie a omenirii au existat nopti unice, in care s-au petrecut evenimente care au schimbat radical mersul ei. Au fost nopti in care s-au prabusit imperii, asa cum s-a intamplat cu Imperiul Babilonian al lui Belsatar, cazut intr-o singura noapte in mainile armatelor medo-persane ale lui Cirus . Au fost nopti in care s-au petrecut masacre teribile, asa cum s-a intamplat in Franta anului 1592, in Noaptea Sf. Bartolomeu, cand din ordinul Caterinei de Medici, mama regelui Carol al IX-lea, mii de hughenoti au fost ucisi fara veste. Doar in Paris, au pierit in acea noapte peste 2000 de hughenoti( protestanti ). Au existati nopti in care s-au intamplat catastrofe naturale, asa cum multi dintre noi ne reamintim de cutremurul din 4 martie 1977…

Au existat multe astfel de nopti, insa niciuna nu a intrecut in dramatism si importanta pe aceea despre care vorbim acum: noaptea vanzarii lui Iisus. A fost o noapte condensata, plina de evenimente:

- A fost noaptea Cinei Domnului. In acea ocazie ( noaptea de joi spre vineri, prima zi a praznicului Pastelor din primavara anului 31 d.Chr.), Mantuitorul a desfiintat Pastele evreiesc, inlocuindu-l cu actul comemorativ al mortii Sale – Sfanta Cina.

- A fost noaptea umilintei lui Iisus. In camera de sus, unde era pregatita masa pascala, niciunul dintre ucenicii Sai nu a fost dispus sa slujeasca celorlalti. Mantuitorul le-a dat in acea ocazie una din cele mai impresionante lectii despre umilinta, luand vasul cu apa si stergarul, si spaland , pe rand, picioarele tuturor ucenicilor Sai. El, care coborase din cerul plin de slava unde ingerii I se inchinau ca unui adevarat Domn al domnilor si Imparat al imparatilor…

– A fost noaptea Ghetsemanilor. Chinuri sufletesti de nedescris au apasat in acele ore asupra sufletului Sau , asemenea unei prese de masline, facand ca picaturile de sudoare de pe frunte sa se prefaca in picaturi mari de sange. Acolo, in acel intuneric de nedescris, Iisus facea primii pasi in “intunericul de afara, unde este plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 8,12 ), in intunericul despartirii de Tatal Sau si cel al mortii a doua.

- A fost noaptea judecarii lui Iisus. Ceea ce au facut Ana, Caiafa si intregul Sinedriu a fost o parodie, un simulacru al unei judecati adevarate si drepte. Iisus, Cel care va fi Judecatorul tuturor oamenilor la incheierea istoriei acestei lumi, a trebuit, in acea noapte, sa suporte umilinta unei judecati omenesti nedrepte, care a uimit cerul intreg.

- A fost noaptea lepadarii lui Iisus. Nu doar impulsivul Petru, ci toti ucenicii L-au parasit pe Domnul in momentele in care El avea cea mai mare nevoie de compasiunea lor.

- A fost noaptea singuratatii lui Iisus. Nimeni nu L-a inteles, nimeni nu L-a ajutat, nimeni nu L-a incurajat. Mantuitorul a trebuit sa paseasca singur , incepand cu acea noapte, in experienta despartirii de Tatal Sau.

In acea teribila noapte s-au intamplat atatea evenimente…Si totusi, cand se refera la acele ceasuri, apostolul Pavel aminteste doar unul singur: vanzarea lui Iisus.

“Caci am primit de la Domnul ce v-am invatat si anume ca Domnul Iisus, in noaptea in care a fost vandut, a luat o paine si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu, a frant-o si a zis: “Luati, mancati; acesta este trupul Meu care se frange pentru voi. Sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea…” ( 1 Corinteni 11, 23-24 )

“Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori”

Nu ! Nu va impacientati ! Cuvintele acestea nu reflecta caracterul lui Dumnezeu, ci mentalitatea omeneasca. Iulius Caesar, autorul acestui aforism celebru, inainte de a fi marele imparat roman, era doar un om, un om pacatos. Oare asa gandeste si Dumnezeu ?

De ce marele apostol se opreste doar asupra acestui eveniment petrecut in acea noapte ? Se pare ca Pavel a inteles ca din multimea durerilor pe care Mantuitorul le-a trait atunci cea mai mare a fost tradarea unuia dintre ucenici.

Pe Iisus nu L- a durut atat de mult faptul ca ucenicii Sai, dupa mai bine de trei ani petrecuti in scoala Lui, nu intelesesera inca ce inseamna adevarata umilinta. El stia ca vor invata aceasta lectie, in viitor. Pe Iisus nu L-au durut atat de mult nici suferintele fizice, caci stia ca ele vor trece; nici lepadarea lui Petru, caci stia ca el se va intoarce; nici condamnarea la o moarte nedreapta si rusinoasa, caci pentru aceasta venise in lume.

Ceea ce a strapuns cel mai adanc inima Sa de Om-Dumnezeu a fost tradarea unui ucenic pe care Iisus il iubea din toata inima Lui. Da, Mantuitorul il iubea pe acest ucenic tradator. Si pentru ca stia ca acest om era pierdut pentru totdeauna, fara speranta de mantuire, El a suferit atat de mult in acea noapte.

Ramanem inca odata surprinsi ( pentru a cata oara ? ) de cat de diferit gandeste Dumnezeu fata de noi…

“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele.” ( Isaia 55, 8 )

Daca Caesar iubea tradarea, dar ii ura pe tradatori, Iisus ura tradarea, dar il iubea pe bietul om care cazuse in plasele ei. Acesta este Dumnezeul nostru: un Dumnezeu care uraste din tot sufletul Sau pacatul, oricare ar fi el, dar care il iubeste pe omul pacatos pana la sacrifiul suprem.

O noua identitate

Biografiile biblice sunt de un folos imens, caci ele oglindesc caracterul unui om asa cum este el vazut de Dumnezeu. De aceea, sa incercam sa patrundem in labirintul caracterului lui Iuda, ucenicul tradator, pentru a intelege, atat cat este cu putinta, care au fost cauzele sfarsitului sau atat de tragic.

Inca de la inceput trebuie sa remarcam un amanunt important: Iuda nu a fost chemat la ucenicie direct de Mantuitorul, asa cum s-a intamplat cu ceilalti 11 ucenici. Iuda s-a infiltrat in randurile lor, fiind sprijinit si recomandat cordial de ceilalti ucenici, care vedeau in el un om deosebit de capabil, inteligent si care va mari prestigiul grupului si eficienta lucrarii lui Iisus.

Mantuitorul nu l-a respins, desi ii cunostea inima si viitorul. L-a primit in randurile ucenicilor Sai si l-a inconjurat cu aceeasi grija si dragoste, oferindu-i aceleasi ocazii de a creste in har ca si celorlalti ucenici. Aceasta mana intinsa a lui Iisus catre el a facut ca Iuda sa devina martor ocular al tuturor minunilor si invataturilor Maestrului sau timp de trei ani si jumatate. Iuda are privilegiul de a participa activ la lucrari de evanghelizare, primind puterea de a scoate demoni si de a vindeca bolnavi. Are privilegiul de a auzi predici rostite de Iisus, de a vedea cum mortii inviaza in prezenta Izvorului Vietii, de a vedea orbi care isi reacapata vederea, leprosi curatiti, paralizati vindecati. Iuda vede cu ochii sai cum multimi de oameni Il cauta pe Mantuitorul, insetate sa afle cat mai multe lucruri despre Imparatia lui Dumnezeu care se apropiase de ei.

Iuda a avut aceleasi privilegii ca toti ceilalti ucenici, dar destinul sau a fost atat de diferit…

Noi suntem adesea victimele unei prejudecati legate de caracterul acestui ucenic: vedem in el un om cu totul rau, avar si lipsit de suflet. Nici nu suntem surprinsi ca un astfel de om L-a tradat pe Mantuitorul si, mai mult decat atat, ne miram ca Iisus l-a acceptat in anturajul Sau.

Intr-adevar, Iuda avea multe defecte de caracter. Unele dintre ele erau mostenite, altele erau dobandite.

Iuda era foarte ambitios in cele lumesti. Iisus insa dorea sa transforme ambitia lui gresit orientata in ceva bun: ravna pentru Evanghelie.

Iuda iubea banii… Pentru a-l vindeca de acest defect, Mantuitorul i-a oferit ocazia de a-si infrange pornirile, punandu-l casier al grupei ucenicilor. Insa, in loc sa foloseasca ocazia oferita de Iisus pentru a se indrepta, Iuda a cultivat in continuare iubirea de bani. De multe ori, atunci cand facea un serviciu in slujba lui Iisus, sustragea din putinele fonduri ale ucenicilor si se platea pe sine pentru serviciul facut . Nu fura in mod vulgar, insa folosea orice pretext pentru a lua din putinele resurse financiare ale ucenicilor. Desi lui i se parea ca procedeaza corect, in ochii lui Dumnezeu era un hot.

Iuda avea o personalitate marcanta , era orgolios si tinea mult la propriile pareri. Mereu avea de criticat ceva, mereu era in dezacord cu ceilalti…Despre sine, Iuda avea o parere foarte buna, privindu-i pe ceilalti cu superioritate. Vedea in semenii sai niste naivi care nu stiu sa profite de imprejurari. El credea ca biserica nu va prospera niciodata cu astfel de conducatori miopi. Pentru Iuda, Petru era un impulsiv care actiona intotdeauna fara judecata; Ioan – un nepriceput in cele financiare; Matei – un om pe care nu te puteai baza niciodata…Daca n-ar fi fost el, Iuda, biserica ar fi avut multe incurcaturi cu astfel de conducatori.

Uneori, Iuda avea indoieli cu privire la divinitatea lui Iisus, insa nu le exprima niciodata. Era revoltat ca lucrarea nu inainta asa cum dorea el. Vede cum trece timpul fara ca multimile sa se adune la Iisus asa cum s-ar fi asteptat. E foarte nemultumit cand vede ca , dimpotriva, multi Il parasesc pe Iisus. In inima lui, Iuda ia atunci o hotarare: Nu se va uni atat de tare cu Mantuitorul incat sa nu se mai poata desprinde de El. Iuda isi pastreaza o rezerva…

Si inca ceva: Simtea o placere deosebita atunci cand reusea sa-i puna in incurcatura pe ucenici. Folosea pasaje biblice pe care le scotea din context, punandu-le intr-o lumina falsa.

Schimbarea macazului

In viata lui Iuda s-au produs trei cotituri majore care au schimbat definitiv destinul sau.

1) Prima schimbare de macaz s-a produs in urma predicii Mantuitorului despre Painea Vietii ( Ioan 6, 51-55 ). Momentul, supranumit si “criza din Galileea”, a condus la plecarea mai multor ucenici carora vorbirea li s-a parut “prea de tot”. Iuda incepe sa semene indoiala in jurul sau, in timp ce el personal se “imbogateste” tot mai mult cu atributele Satanei. Deja, cu un an inainte de rastignire, Iisus spunea: “Nu v-am ales Eu pe voi ? Si totusi, unul din voi este un drac.” ( Ioan 6, 70 )

Din acel moment, daca apar neintelegeri intre ucenici, la originea lor se afla Iuda. Daca ei ajung sa se certe pentru intaietate, Iuda este cel care le sugereaza acest gand. In unele lucruri Iuda se simtea chiar mai intelept decat Iisus si era convins ca , daca Acesta i-ar fi urmat sfaturile, lucrurile ar fi mers cu mult mai bine.

2) A doua mare cotitura in viata ucenicului tradator s-a produs cu ocazia ospatului din casa lui Simon leprosul. Cu acea ocazie, Iuda primeste o mustrare pe fata din partea lui Iisus: “Pe saraci ii aveti totdeauna cu voi…” ( Ioan 12, 4-6 ). In acea imprejurare Iuda incepe sa murmure impotriva Mantuitorului si a procedurilor Sale. Mustrat si lovit in amorul propriu, Iuda se manie. Orgoliul sau infrant cere razbunare si nu va intarzia sa o faca. Iuda gaseste repede drumul spre Sinedriu si aranjeaza tradarea…

3) A treia mare cotitura ( si ultima ! ) in viata ucenicului pierdut s-a produs in noaptea Cinei ( Ioan 13; Luca 22, 15-22 ). Atmosfera este deosebit de apasatoare…Ucenicii mai luasera Pastele cu Iisus, dar de fiecare data erau veseli. Acum o umbra apasa asupra sufletelor lor…Pe chipul lui Christos se citeste ingrijorare si durere intensa. Ucenicii nu cunosc cauza acestei dureri, insa ii simt efectele.

Cuvintele Domnului lor: “Am dorit mult sa iau Pastele acesta cu voi inainte de patima Mea” ( Luca 22, 15 ) ii umplu de neliniste si tristete. Apoi, mai sunt si resentimentele traite de ucenici…Iacov si Ioan cerusera primele locuri in noua Imparatie, lucru ce starneste revolta celorlalti.

Atmosfera apasatoare este accentuata apoi de gestul umilintei, prin care Iisus le spala picioarele ucenicilor Sai. Cand Domnul ajunge in dreptul lui Iuda, un fior stabate intreaga lui fiinta. Iuda inca nu este cu totul impietrit. Mai lipseste doar putin pentru ca ucenicul care deja aranjase tradarea sa-si marturiseasca pacatul. Iisus asteapta momentul pocaintei lui, dar Iuda se impietreste si mai mult.

In camera de sus tensiunea creste cu fiecare clipa ce se scurge. In fata mesei pascale Iisus marturiseste: “Voi sunteti curati, dar nu toti ” ( Ioan 13, 10 ). Iuda intelege aluzia, ceilalti nu. Apoi Iisus continua: “Cel ce mananca paine cu Mine a ridicat calcaiul impotriva Mea” ( Ioan 13, 18 ) Ucenicii nu inteleg nici de data aceasta, dar sesizeaza tulburarea Mantuitorului lor si o presimtire neagra coboara peste sufletele lor.

Apoi Iisus le spune pe fata: “ Adevarat va spun ca unul din voi ma va vinde” ( Ioan 13, 21 ). Cuvintele lui Iisus provoaca revolta si uimire in acelasi timp. Cum este posibil ? Cine dintre ei ar putea face o asemenea grozavie ? Nu se poate…

Si totusi, ucenicii stiu ca Domnul lor nu vorbeste niciodata in zadar. Unul dupa altul, cu sufletul tremurand de emotie, incep sa intrebe: “Nu cumva sunt eu, Doamne ?” ( Matei 26, 22 ). Iuda este ingrozit, caci este pe punctul sa fie demascat. Dar intrebarea nu ajunge la el, caci Petru ii face semn lui Ioan sa-L intrebe pe Domnul: “Doamne, cine este ?”( Ioan 13, 25 ). Raspunsul nu intazie sa vina: “Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela ma va vinde” ( Matei 26, 23 ).

Iuda e atat de ingrozit incat nu aude nici intrebarea lui Ioan, nici raspunsul lui Iisus. Si, pentru ca se simte apasat de privirile celor din jur, intreaba si el: “Nu cumva sunt eu, Invatatorule ?” “Da, i-a raspuns Iisus, tu esti” ( Matei 26, 25 ).

Ingrozit si demascat, Iuda iese in intunericul noptii, trantind usa dupa sine. Nu stie ca aceasta fusese ultima ocazie de har pentru el, iar intunericul in care se afunda era acel “intuneric de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor” despre care ii invatase de atatea ori Domnul lor ( Matei 8, 12 ).

Oare ce se petrecea atunci in inima Mantuitorului ? Nu putem intelege…Iisus facuse totul pentru mantuirea ucenicului Sau; ii daduse ocazii nenumarate pentru a se indrepta; ii oferise numeroase dovezi ale divinitatii sale; ii oferise increderea Sa si-l tinuse langa Sine, desi Iisus stia ca de doua ori ucenicul sau aranjase tradarea . Apoi, in timpul Cinei, Mantuitorul ii daduse ultima sansa de indreptare, apeland la cele mai sensibile corzi ale sufletului sau.

Rezultatul ? Iuda si-a tradat Mantuitorul.

Ma intreb: Oare de ce Iisus nu l-a indepartat de la inceput pe ucenicul tradator ? De ce nu l-a demascat cu mult timp inainte ? Nu pot raspunde la aceste intrebari decat intr-un singur mod: Pentru ca Iisus il iubea pe Iuda. Iar iubirea nu poate respinge…

Prejudecati, prejudecati…

Nu este asa ca in Iuda vedem o culme a raului ? Daca maine vi s-ar naste un copil, i-ati pune numele de Iuda ?

Cu toata repulsia noastra fata de fapta oribila savarsita de acest om, Iuda nu a fost un om cu totul rau. Iata ce scrie o pana inspirata legat de acest subiect:

“Daca Iuda ar fi murit inainte de ultima lui calatorie la Ierusalim, atunci el ar fi fost privit ca un om vrednic de a ocupa un loc intre cei 12 apostoli, unul a carui lipsa avea sa fie mult simtita. Repulsia cu care a fost privit de-a lungul veacurilor n-ar fi existat daca insusirile caracterului sau n-ar fi fost date pe fata la incheierea istoriei vietii sale.” E. G. White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 705

“Iuda a simtit chiar in persoana sa dovada puterii Domnului Christos. A recunoscut invataturile Domnului Christos ca fiind superioare tuturor celor pe care le auzise vreodata. Il iubea pe marele Invatator si dorea sa fie cu El. Avea dorinta sa fie schimbat in caracterul si viata sa, nadajduind sa experimenteze acest lucru prin legatura sa cu Domnul Christos…” Idem

Nu, Iuda nu era un om cu totul rau. El nu era mai plin de defecte decat oricare altul dintre ucenici. Era ambitios ? Dar si Ioan era…Nu ravnea acesta din urma, alaturi de fratele sau Iacov, la locurile de frunte in imparatia promisa de Iisus ? Iubea banii ? Dar si Matei fusese vames, iubind banii…Era Iuda sceptic uneori ? Dar si Toma dovedeste necredinta dupa invierea Mantuitorului. Avea slabiciuni ? Dar care dintre ucenici nu avea ?

Atunci de ce Iuda a avut un destin atat de diferit si tragic ? Care a fost acel macaz care l-a impins pe o linie moarta ? Raspunsul il putem intrevedea in cele scrise de aceeasi pana inspirata:

“ Iuda n-a ajuns acolo incat sa se predea pe deplin Domnului Christos…Iuda s-a hotarat sa nu se uneasca atat de strans cu Christos incat sa nu se mai poata desface” Idem, pag. 705, 707

Urmarea ? Iuda a devenit orb fata de propriile defecte de caracter. In timp ce Iisus nu a avut nicio rezerva fata de el, Iuda, desi Il iubea pe Iisus, a preferat sa pastreze o rezerva fata de Mantuitorul sau.

Concluzii

Gandurile inspirate de viata ucenicului care a ratat tinta nu se adreseaza in primul rand celor care vand in mod vulgar si fara ocolisuri interesele Bisericii si ale lucrarii lui Dumnezeu. Pentru aceasta categorie de oameni Mantuitorul are un cuvant cat se poate de dur: “Vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului” ( Matei 26, 24 ).

Trista experienta a tradarii lui Iuda este un avertisment pentru fiecare dintre noi, crestinii de inceput de mileniu trei. In lumina Scripturii, laodiceenii secolului al XXI-lea sunt in acelasi pericol ca si Iuda: acela da pastra o rezerva si de a nu se preda cu totul lui Christos.

“Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece , nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot ! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece , nici in clocot, am sa te vars din gura Mea…” ” ( Apocalipsa 3, 15-16 )

O lege a fizicii spune ca aceleasi cauze vor produce intotdeauna aceleasi efecte. Daca rezerva pe care Iuda si-a permis-o in relatia lui cu Mantuitorul l-a condus atat de departe de mantuire, oare unde va duce rezerva pe care mi-o permit eu sau tu in relatia cu El ?

Iuda a avut numeroase defecte de caracter. Dar cine nu are ? Nici ceilalti ucenici care au ramas langa Domnul nu au facut exceptie. Dar nu slabiciunile noastre sunt cele ce conteaza inaintea lui Iisus. Ceea ce conteaza este ceea ce facem cu aceste slabiciuni: le punem la picioarele Mantuitorului sau pastram o rezerva ?

Iuda a tradat in timp de criza. Iisus se afla deja in umbra crucii cand ucenicul sau negocia tradarea. Acelasi lucru se va intampla si in criza finala prin care va trece atat Biserica lui Christos, cat si lumea intreaga. In timpul celei mai mari stramtorari din intreaga istorie a lumii “ multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii si se vor ura unii pe altii” ( Matei 24, 10 ).

Oare teribila criza din fata noastra de care parte a baricadei ne va gasi ?

Haideti sa ne legam fara rezerve de Domnul si Mantuitorul nostru asa incat sa putem spune asemenea lui Pavel:

“Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Iisus Christos, Domnul nostru” ( Romani 8, 38-39 ).

Lori Balogh

www.loribalogh.ro

Matei – Vamesul

loribalogh — Fri, 10 Dec 2010 19:27:00 +0000

Matei – Vamesul

“Evanghelia Imparatiei”

Cine ar fi crezut acum doua milenii ca un perceptor de taxe evreu, vandut autoritatilor romane de ocupatie, va ajunge sa scrie cea mai citita carte din lume ?

Daca am fi trait in Palestina primului secol, cu greu am fi crezut ca vamesul Levi Matei va ajunge sa scrie un bestseller al tuturor timpurilor : Evanghelia care ii poarta numele. Da, aceasta carte este cea mai citita carte din intreaga Biblie, cea mai citita carte din lume…

Supranumita si “Evanghelia Imparatiei”, datorita folosirii dese a expresiei “Imparatia cerurilor”, Evanghelia lui Matei a fost scrisa in ebraica, fiind destinata in special poporului evreu. Acesta este si motivul pentru care cartea e plina de aluzii la traditiile, obiceiurile, credinta si amintirile israelitilor. Apoi, catre anul 60 d.Chr, autorul a completat lucrarea in limba greaca.

Evanghelia lui Matei nu este altceva decat o suma de note luate la intamplare, dupa impresiile traite de autor si fara sa respecte criteriul cronologic.

Omul Levi Matei ?

Stim foarte putine detalii despre el. Aproape nimic… Toate rapoartele in legatura cu el se rezuma la momentul chemarii lui in slujba lui Iisus : Matei 9, 9-13.

Toti parintii Bisericii, incepand cu Papias, ucenicul lui Ioan, sunt de acord ca el este autorul Evangheliei care-i poarta numele. Traditia sustine ca, dupa Cincizecime, Matei a predicat cativa ani in Palestina, apoi a facut cateva calatorii misionare, sfarsind prin a fi martirizat.

Totusi, in ciuda lipsei informatiilor legate de viata si activitatea sa, o analiza atenta a pasajelor biblice scoate in evidenta o calitate a lui: modestia. De ce sustin acest lucru ? Iata argumentele mele:

1) Desi Matei este autorul incontestabil al Evangheliei ce-i poarta numele, el personal nu afirma niciodata acest lucru. Singurul amanunt pe care il aminteste despre sine este faptul ca era vames. Niciun alt evanghelist nu spune nimic despre ocupatia sa. Matei este singurul care se numeste pe sine “Matei – Vamesul” ( Matei 10, 3 ).

2) Observati, va rog, modul in care Matei se raporteaza la sine, in Evanghelia care-i poarta numele. El vorbeste despre sine ca despre un om oarecare: “omul acela” ( Matei 9, 9 up. ).

3) In pasajul biblic citat mai sus este vorba de o masa data in cinstea lui Iisus. Cine era gazda ? Matei nu aminteste nimic in Evanghelia sa ca “ospatul mare” era dat chiar de el. Marcu si Luca insa confirma acest lucru ( Marcu 2, 15; Luca 5, 29 ).

Tinand cont de toate aceste detalii, nu putem trage decat o singura concluzie: Matei era, in ciuda ocupatiei lui ingrate, un om deosebit de modest. Daca trebuie sa spuna ceva despre sine, atunci spune doar ca era vames, ca la masa erau invitati “vamesi si pacatosi” si ca Iisus a venit sa cheme la pocainta pe vamesi si pe pacatosi. In spatele uniformei pe care o purta, profund dispretuita de concetatenii sai, batea o inima mare. Iar Iisus o cunostea prea bine…

Si atunci, permiteti-mi sa ma intreb: in spatele atator uniforme si titluri dispretuite de ochii nostri omenesti, oare cate inimi nu bat in ritmul inimii lui Dumnezeu ? Cate caractere puternice nu se ascund in anonimii lumii acesteia ? Cat de des ne lasam inselati in aprecierile noastre, incercand sa-i clasificam pe semenii nostri dupa aparente, nu dupa esente !

Matei este unul din “anonimii celebri”. Anonim si dispretuit de oameni, dar celebru in ochii cerului…

Ca intelect, Matei trebuie sa fi fost un om bine pregatit. Meseria lui cerea cunoasterea limbilor de circulatie in acea vreme: ebraica, aramaica si greaca. De asemenea, prin natura ocupatei care impunea tinerea unor evidente precise, Matei trebuie sa fi fost un om foarte ordonat. In relatia lui cu populatia, Matei trebuie sa fi avut prestanta si autoritate, avand in vedere ca in spatele uniformei pe care o purta se afla autoritatea romana.

Din punct de vedere al religiei, Matei era un practicant al religiei mozaice. Era un bun cunoscator al Scripturilor Vechiului Testament ( de altfel singurele existente la data aceea ), fapt ce rezulta din numeroasele pasaje pe care le citeaza in Evanghelia sa. Desi era un evreu inchinator al lui Iehova, concetatenii sai, dar mai ales conducatorii religiosi ai natiunii, il considerau un apostaziat. Stiti ce insemna aceasta pentru Matei ? El nu avea nicio sansa la mantuire, fiind inclus pe lista neagra a desfranatilor si pacatosilor.

Ca profesie, lucrurile sunt si mai clare: Matei era un vames si asta spune tot. Pe vremea aceea existau cel putin patru motive mari si late pentru care un vames merita tot dispretul semenilor:

1) Vamesul era un strangator de taxe si impozite, ceea ce facea ca el sa nu fie prea iubit de concetateni.

2) In plus, vamesii erau unelte ale stapanirii romane, ceea ce amplifica ura israelitilor fata de aceasta categorie profesionala.

3) Mai mult decat atat, vamesii erau recunoscuti pentru abuzurile si necinstea lor in relatiile cu poporul de rand. Ei nu se multumeau cu strangerea taxelor oficiale, ci faceau numeroase abuzuri in propriul lor interes. Cazul lui Zacheu si marturisirea facuta in fata Mantuitorului este un argument in acest sens.

4) Si, in sfarsit, ceea ce facea ca Matei sa fie urat si dispretuit de concetatenii sai, pe langa motivele deja amintite, era si acela ca era evreu. Daca vamesii ar fi fost straini, era de inteles. Dar ca un evreu sa se vanda romanilor pagani pentru a stoarce taxe si impozite nedrepte, adaugand la acestea si abuzurile inerente, asta era prea de tot.

Incerc sa-mi imaginez ce simtea acest om, pe care il cunoastem ca fiind deosebit de sensibil, traind intr-o societate care-l dispretuia de moarte. In Evanghelia sa, Matei foloseste adesea expresii care redau dispretul profund al contemporanilor fata de vamesi:

- “Ca un pagan si ca un vames “ ( Matei 18, 17 )

- “ Vamesii si desfranatele “ ( Matei 21, 31 )

- “Un prieten al vamesilor si pacatosilor” ( Matei 11, 19 )

V-ati intrebat vreodata de ce Mantuitorul a rostit “Pilda fariseului si vamesului” ? De ce nu a numit-o , de exemplu: Pilda fariseului si desfranatului ? Stiti de ce ? Pentru ca in societatea vremii a fi vames insemna a fi pe o treapta inferioara unui desfranat. Matei traia intr-o societate care-l aruncase la periferia ei, asemenea unui rebut. Era privit ca un gunoi, mai periculos chiar decat un pagan, un desfranat sau un criminal. De ce mai periculos ? Pentru ca societatea israelita putea lua masuri impotriva pacatosilor obisnuiti, insa impotriva unui vames, nu. El era ocrotit de umbrela autoritatii romane…

Chemarea

Cand citim relatarea Evangheliilor cu privire la chemarea lui Levi Matei la ucenicie avem senzatia ca totul s-a produs doar in cateva secunde. Matei apare ca si hipnotizat in prezenta Mantuitorului si, desi nu L-a vazut si auzit niciodata pe Iisus, lasa totul si-L urmeaza. Un gest de grava imprudenta, nu-i asa ? Cum sa-ti parasesti rostul si sa te duci dupa un necunoscut ?

Iata cum descrie Sterie Diamandi acest moment in cartea sa “Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului “:

“Intr-una din zile, pe cand statea la vama, indeletnicindu-se cu strangerea birurilor, tintuit de privirile dusmanoase ale trecatorilor, Matei se pomeneste cu un strain care ii spune poruncitor si categoric: “Levi, urmeaza-Ma !”

Cat de gresit a inteles autorul amintit acest moment ! Era oare Iisus un “strain” pentru Matei ? Si apoi, chiar atat de poruncitor si categoric i s-a adresat Mantuitorul ?

Sa incercam sa intelegem ce s-a petrecut in realitate.

La data chemarii in slujba lui Iisus, Matei lucra in Capernaum, cetate din Galileea situata pe tarmul occidental al Marii Ghenezaret ( Marea Galileii ). Cetatea se afla la intretaierea drumurilor comerciale ce legau Siria de Egipt, lucru ce ne intareste convingerea ca acolo se afla un oficiu vamal. In Capernaum locuiau multi sirieni si greci alaturi de iudei, deci populatia era pestrita, culturile fiind amestecate. De asemenea, Capernaum era cetatea lui Petru, dar si a lui Iisus dupa arestarea lui Ioan Botezatorul.

De ce toate aceste amanunte ? Pentru ca ele ne intaresc convingerea ca la data chemarii sale, Matei trebuie sa fi auzit de lucrarea lui Iisus in Iudeea, apoi si in Galileea. Serviciul pe care il avea il punea in legatura cu multi oameni care calatoreau. Auzind despre nenumaratele minuni savarsite de Iisus, despre invataturile rostite de Acesta, dar mai ales despre caracterul Celui ce Isi zicea Fiul Omului, in sufletul vamesului din Capernaum se trezeste dorinta de a-L cunoaste mai mult. Duhul Sfant lucra in inima sa, aratandu-i cat era de gol sufleteste si cat era de nefericit in ciuda bogatiei pe care o detinea.

Bani avea din belsug, se avea bine cu autoritatile romane, avea si autoritate intre semenii lui…Insa toate nu aveau nicio valoare pentru omul care se simtea singur si dispretuit in mijlocul unui popor care-l lepadase la periferia societatii. Poate ca Matei L-a auzit personal pe Mantuitorul predicand in unele ocazii…Ceva ii spunea lui Matei ca acest Om poate sa-i aduca fericirea si siguranta dupa care tanjea atat de mult.

Ar fi vrut sa se apropie de El, dar…Matei cunostea bine exclusivismul si mandria rabinilor. Avusese de nenumarate ori de-a face cu purtarea lor distanta, ceea ce il facea sa se intrebe: Oare si Iisus era la fel ? Il va accepta in preajma pe el, un vames ? Sa nu uitam ca Matei era evreu, ceea ce il predispunea la o multime de prejudecati cu privire la Mesia.

Auzind despre lucrarea lui Iisus, si poate auzindu-L predicand, Matei se hotaraste sa restudieze Scripturile pentru a verifica cele descoperite cu privire la Mesia. Incepe sa se roage mai profund, simtind ca ceva trebuia sa se intample in viata lui neimplinita si nefericita. Pe masura ce studiaza Scriptura, golul sufletesc devine tot mai mare, iar simtamantul pacatoseniei creste de la o zi la alta. Matei isi vede acum necinstea, abuzurile si pacatul in toata goliciunea lui, recunoscand in forul sau interior ca merita din plin ocara si dispretul societatii. Matei striga la Dumnezeu dupa mantuire, asteapta un raspuns , dar nu stie nici cine, nici cand , nici modul in care va primi acest ajutor.

Ce s-a intamplat in ziua chemarii lui Matei cu cateva ore inainte ? Aflam chiar de la viitorul evanghelist, atunci cand relateaza despre vindecarea paraliticului din Capernaum ( Matei 9, 1-8 ).

Ceea ce s-a intamplat in acea casa in care Mantuitorul l-a vindecat pe paralitic ridica unele probleme serioase intre iudei. Fariseii, in mod deosebit, nu se legau atat de vindecarea propriu-zisa, cat de dreptul lui Iisus de a ierta pacatele. Tensiunea era maxima. Cand insa Mantuitorul descopera gandurile celor prezenti, teama cuprinde intreaga asistenta. Cine era acest Iisus ?

Apoi, ca dovada ca El are putere sa ierte si pacatele, Iisus il vindeca pe paralitic. Minunea aceasta i-a inspaimantat pe cei prezenti. De ce ? Iisus facuse multe minuni in Galileea: vindecase un lepros, apoi il vindecase pe robul unui sutas roman, o vindecase pe soacra lui Petru…De ce multimea s-a inspaimantat la vindecarea paraliticului ? Pentru ca de data aceasta Iisus facuse minunea ca dovada a faptului ca El este Fiul lui Dumnezeu, singurul care are puterea si autoritatea de a ierta pacatele.

Ceea ce a urmat este usor de inteles. Cei ce fusesera martorii vindecarii paraliticului au iesit imediat pe strazi, povestind tuturor cele intamplate. E firesc sa credem ca Matei, aflat atunci la postul sau de lucru, a aflat printre primii despre cele intamplate, in mod deosebit problema pusa in discutie acolo. Dintr-o data , in mijlocul incertitudinilor de pana atunci, Matei capata deplina sigurare ca Iisus era Mesia, trimisul lui Dumnezeu pentru mantuirea lumii. Asadar, doar Iisus putea sa-i umple uriasul gol sufletesc. Matei avusese nevoie de un argument in plus si acest argument venise.

Iesind din casa unde-l vindecase pe paralitic, Iisus s-a indreptat spre mare. Insa drumul sau trecea prin fata oficiului vamal in care lucra Matei. Sa ne imaginam scena intalnirii celor doi.

Aflat in mijlocul documentelor de evidenta vamala, Matei statea ingandurat, meditand la evenimentele ce tocmai se intamplasera in Capernaum. Auzind pasi indreptandu-se spre intrare, Matei isi ridica privirea de pe documente si se vede dintr-o data fata in fata cu Iisus. Prima reactie este aceea de surprindere. Se asteptase ca Iisus sa aiba aceeasi privire rece si distanta ca rabinii iudei. Mereu ii fusese teama de acest lucru si de aceea statuse departe de ideea de a merge direct la Iisus.

Dar iata ca Iisus se afla acolo, in fata sa, intalnirea fiind inevitabila. Ce contrast izbitor intre ceea ce crezuse si ce era in realitate ! Privirea aceea blanda pe care niciun om nu o poate avea… Ochii aceia clari, limpezi si plini de lumina…Zambetul acela care ii incalzea inima, pana in cele mai intunecate colturi ale fiintei…Statura aceea demna, ca a unui fiu de imparat…Glasul acela dulce, asemanator celei mai alese melodii pe care o ascultase vreodata…

Toate acestea l-au coplesit pe bietul vames. Din acel moment Matei nu mai are nevoie de dovezi ca Iisus este Mesia. Dovezile le cercetase inainte, comparand versetele biblice cu ceea ce stia despre lucrarea si invataturile lui Iisus. Toate acestea insa nu reusisera sa-l determine la o predare totala. Ceea ce l-a determinat pe Matei sa se predea complet a fost intalnirea personala cu Iisus.

In cateva clipe, Matei intrevede in Persoana lui Iisus solutia tuturor framantarilor sale, raspunsul la toate rugaciunile sale arzatoare, obiectul tuturor cautarilor sale. Iisus este prima fiinta care se apropie de el fara ura si dispret, ci cu intelegere si compasiune. In acest Iisus, Matei intrevede implinirea deplina a existentei sale, dandu-si seama ca El era de fapt ceea ce cauta, ceea ce dorea, ceea ce astepta.

Iisus nu-i spune multe cuvinte lui Matei, caci cuvintele sunt de prisos atunci cand inimile dialogheaza. Nu gasim in scurtul dialog dintre cei doi nici amenintari, nici porunci, nici argumente sau dezvinovatiri… Doar un indemn simplu: “Levi, vino dupa Mine.”

Si Matei lasa totul si-L urmeaza pe Mantuitorul: documentele de evidenta, colegii de serviciu si postul care-l costase multi bani; el lasa averea si perspectiva unui trai comod, dar si numeroasele prejudecati care stapaneau mintile iudeilor din acea vreme.

Hotararea lui Matei de a-l urma pe Iisus a fost uriasa. Nu pentru ca ar fi fost luata in cateva clipe. Aceasta hotarare a fost rodul unor lungi si nenumarate cautari, rugaciuni si framantari sufletesti. Ea a fost uriasa pentru ca Matei Il urmeaza pe Iisus fara sa-l intrebe: “Doamne, unde vom merge ? Ce va fi cu mine si familia mea ? Ce vor zice semenii mei daca vin dupa Tine ? “

Desi dispretuit de toti, inima lui Matei nu mai batea demult pentru cele lumesti. Dupa chemarea sa, Matei a devenit unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai Mantuitorului. A simtit dragostea cerului revarsata asupra sa si a trait pana la moarte ( moarte de martir ) iubindu-si Mantuitorul pana la capat.

Concluzii

Ma intreb: Daca nu ar fi existat aceasta intalnire personala cu Iisus, oare Matei ar fi gasit singur calea spre mantuire ? Putin probabil. Cata nevoie avem de aceasta intalnire personala cu Domnul si Mantuitorul nostru ! Cunostintele noastre teologice nu vor putea niciodata inlocui experienta unei intalniri personale cu El. Prieteniile noastre nu vor putea niciodata tine locul prieteniei cu Iisus.

Matei era vames, cea mai dispretuita categorie sociala a vremii si culturii in care traia. Si, cu toate acestea, Iisus a vazut in el un posibil mostenitor al Imparatiei cerurilor. Si atunci ma intreb din nou: Oare cate suflete sincere se afla in mijlocul categoriilor celor mai dispretuite ale lumii noastre ? Cine sunt eu ca sa stabilesc cine merita mantuirea si cine nu o merita ?

Pentru ca sa-L poata urma pe Iisus, Matei a trebuit sa renunte la multe lucruri: un serviciu comod, o relatie buna cu autoritatile romane, o situatie materiala de invidiat. Tu si cu mine la ce suntem dispusi sa renuntam ? Dragostea adevarata cere intotdeauna sacrificii. De ce nu ar cere sacrificii si dragostea noastra pentru Dumnezeu ?

Tu ce esti dispus sa sacrifici pentru El ?

Lori Balogh

www.loribalogh.ro

“LUPTA CREDINTEI”

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

______________________________

PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

______________________________

01.Al doilea paradis Pierdut

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

1. AL DOILEA PARADIS PIERDUT

Probabil ca atunci cand cititi acest titlu, va ganditi la pierderea mantuirii, a vietii vesnice, a Edenului ceresc. Nu e vorba de asa ceva…Edenul ceresc este cel de-al treilea paradis pe care-l vor pierde, din nefericire, multi oameni. Mult prea multi…

Dar care este atunci cel de-al doilea paradis pierdut deja de multi dintre noi?

Conform unor statistici recente, in Uniunea Europeana aproape jumatate din casatoriile incheiate sfarsesc prin divort, iar unul din trei copii se naste in afara casatoriei. Exista insa tari in care rata divorturilor este mult mai mare. In Belgia, de exemplu, 71 % din cuplurile casatorite au divortat, iar in Suedia, 55 % din copii se nasc in afara casatoriei. Daca in 1980, in Uniunea Europeana existau 670 000 de cupluri divortate, in 2005, erau peste un milion de asemenea cupluri.( 1 )

In Romania, situatia este ( inca ) ceva mai buna: in 2004 rata divorturilor era de 24,6 %, conform Anuarului Statistic Roman, insa numarul divorturilor este in crestere de la un an la altul. ( 2 )

Acum, cu siguranta ca v-ati dat seama la care paradis pierdut m-am referit. Cineva insa, care tocmai a trecut prin experienta unui divort, ar putea obiecta , spunand:

“Eu nu am pierdut un al doilea paradis, ci am scapat de primul iad. Casnicia mea nu mai era de mult un paradis, ci un adevarat infern.”

Are dreptate un astfel de om ? Dintr-un punct de vedere, da, asa este. Dintr-un alt punct de vedere, el a pierdut un paradis, in momentul in care in caminul lui s-au produs niste metamorfoze malefice, transformandu-l dintr-un colt de cer, intr-un colt de iad.

Dar care a fost planul lui Dumnezeu cu privire la caminul nostru pamantesc ?

“Caminul ar trebui sa fie ceea ce implica acest cuvant. Ar trebui sa fie un colt de cer pe pamant, un loc in care sentimentele sa fie cultivate cu grija, nu innabusite.”

“Dumnezeu doreste ca familia sa fie locul cel mai fericit de pe pamant, insusi simbolul caminului din ceruri.”

“Caminul, daca Duhul lui Dumnezeu domneste in el, este un tip al cerului.”

E.G.White, Caminul Adventist, pag. 13; 91; 107

Asadar, voia lui Dumnezeu cu privire la caminurile noastre este ca ele sa fie un colt de cer, o oaza de liniste si fericire, o pregustare a Edenului ceresc pe care il vor mosteni cei mantuiti. Daca vreti, caminul ar trebui sa fie o halta intre Edenul pierdut de parintii nostri si Edenul ceresc mostenit de cei mantuiti.

Se poate pierde si acest al doilea paradis ? Viata o dovedeste cu prisosinta…

Este interesant de urmarit dinamica esecurilor in casatorie de-a lungul secolului al 20-lea. Potrivit unor statistici pentru SUA, dar la fel de valabile si pentru alte zone ale pamantului in care a patruns influenta Occidentului, lucrurile sunt din ce in ce mai ingrijoratoare:

- In 1900, din ~700 000 de casatorii incheiate, ~ 55 000 au esuat in divort, ceea ce inseamna 7,8%.

– In 1950, din ~1 700 000 de casatorii incheiate, ~400 000 au esuat, adica 23%. Deja in decurs de 50 de ani, numarul divorturilor s-a triplat.

– In 1989, la ~ 2 400 000 de casatorii incheiate, ~ 1 160 000 au esuat, adica un procent de 48,3 %.

Aceasta inseamna ca in primii 89 de ani ai secolului trecut, numarul divorturilor a crescut de sase ori . Astazi, rata divorturilor a trecut deja de 50% din numarul casatoriilor.

Cateva cauze ale esecului in casnicie:

1. Casatorii timpurii, incheiate la varste prea tinere, in care cei doi nu sunt suficient de maturi si responsabili. Cei care incheie astfel de casatorii timpurii se trezesc in aceeasi barca a vietii, in mijlocul marii plina de primejdii, fara sa stie nici sa vasleasca, nici incotro sa se indrepte.

“Casatoriile timpurii nu trebuie incurajate. Intr-o relatie atat de importanta si cu efecte atat de indelungate cum este casatoria, nu trebuie pasit cu graba, fara pregatire suficienta si inainte ca puterile mintale si fizice sa fie bine dezvoltate”

E.G.White, Caminul Adventist, pag. 69

Un sfat bun al parintilor, dat cu tact si intelepciune, ar putea inlatura aceasta cauza a esecului multor casnicii.

2. Casatorii pripite, ( dupa stilul “vazut, placut, casatorit! “), facute dupa o perioada prea scurta de cunoastere reciproca. Uneori se scurteaza la maximum perioada logodnei ( in cazul ca ea a mai avut loc ! ) si se sare peste romantica perioada a curteniei. Rezultatele sunt dezastruoase: cei doi se trezesc in camin ca doi straini, care inca nu se cunosc suficient, avand obiceiuri si inclinatii uneori opuse si constatand ca nu pot trage la acelasi jug al responsabilitatilor, in aceeasi directie.

Se spune ca dragostea e oarba. Daca este adevarat lucrul acesta, atunci casatoria este cel mai bun mijloc de vindecare- dupa casatorie se deschid ochii si vezi ceea ce n-ai vazut pana atunci.

Rolul perioadei de curtenie si de logodna este tocmai cunoasterea reciproca. Or, cunoasterea cere timp. Intelepciunea populara spune ca nu-l poti cunoaste bine pe un om inainte de a manca cu el un sac de sare. Macar un kilogram de sare si tot ar fi ceva… Daca in aceasta perioada de cunoastere reciproca cei doi constata nepotriviri insurmontabile de caracter, obiceiuri, planuri, aspiratii, dorinte etc., este mai de dorit ruperea relatiei in faza incipienta , decat continuarea ei spre un dezastru garantat in casnicie.

“ Aveti grija ce angajamente faceti, insa este mai bine, mult mai bine sa desfaceti un angajament inainte de casatorie, decat sa va despartiti dupa casatorie, asa cum fac multi.”

E.G.White , Caminul Adventist , Pag. 41

Remediul unor astfel de posibile esecuri este, fireste, o mai indelungata perioada de cunoastere, pana cand cei doi devin convinsi ca sunt facuti unul pentru celalalt.

3. Casatorii din interes.

Anunturile matrimoniale sunt pline de cereri si oferte de genul: “caut sot cu casa si masina”, sau “caut sotie, ofer casa la tara, gospodarie mare, posibilitati materiale deosebite.”

Cel care se casatoreste pentru bani ar fi bine sa stie ca un imprumut la banca este mult mai ieftin decat o casatorie din interes.

Casnicia este asemenea unei cladiri vii care se inalta zilnic. Pentru ca acesta cladire sa reziste vicisitudinilor vietii, ea trebuie sa aiba o temelie sigura , dar si un liant care sa lege caramizile. Daca temelia unei casnicii este Insusi Christos – “caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa si care este Iisus Christos ( 1 Corinteni 3,11 )- atunci liantul care-i leaga pe cei doi este dragostea, cea care “acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul”( 1 Corinteni 13, 7 ).

O sincera cercetare a motivelor care ii indeamna pe cei doi sa se casatoreasca ar elimina din start o multime de esecuri in casnicie. Este Domnul Christos temelia acestei uniri ? Este dragostea curata si dezinteresata liantul ei ? Atunci se poate merge inainte fara teama si cu incredere. Daca exista alte motive, oricare ar fi acestea, STOP! Mai bine la inceput , decat atunci cand va fi prea tarziu.

Mila poate fi un sentiment si o atitudine de apreciat la un om. Cand e vorba insa de o casnicie intemeiata pe mila, lucrurile nu mai sunt de apreciat. Am vazut casnicii ruinate, pentru ca ele n-au avut liantul unei iubiri adevarate, ci doar un sentiment de mila al unuia fata de celalat. Si cand sentimentul a pierdut din intensitate, totul s-a prabusit, asemenea unei cladiri in care s-a folosit un mortar de proasta calitate.

4. Casnicii cu amestec din afara

Cuvantul lui Dumnezeu ne descopera clar vointa lui Dumnezeu cu privire la intimitatea caminului. Dupa ce i-a unit pe primii nostri parinti in sfantul legamant al casatoriei, in Edenul curat si desavarsit, Creatorul a stabilit un principiu care functioneaza asemenea unui gard ocrotitor al casniciei:

“De aceea va lasa omul pe mama sa si pe tatal sau si se va lipi de nevasta sa si cei doi se vor face un singur trup.” Geneza 2,24

Intr-o discutie purtata intre Mantuitorul si farisei pe marginea divortului, Domnul intareste acest principiu, stabilit inca din Eden( vezi Matei 19, 3-6 ). Nicaieri nu se spune ca cei trei, sau cei cinci etc. vor face un singur trup, ci cei doi. Exista un hotar sfant trasat de Creator in jurul oricarui camin, peste care nu au dreptul sa treaca nici parintii, nici prietenii, nici vecinii, nici membrii bisericii.

Remediul pentru o asemenea situatie este o vigilenta permanenta din partea ambilor soti de a nu permite nimanui, in afara Mantuitorului, sa se amestece in intimitatea caminului.

Desigur, exista o multime de alte cauze ce pot fi amintite in legatura cu esecul unor casnicii, insa ma voi referi doar la inca o cauza- una de esenta-din care pot decurge alte cauze secundare.

S-a intamplat in ziua de 24 august 2001. O cursa a companiei canadiene Transat, cu peste 300 de oameni la bord, decoleaza de pe un aeroport canadian cu destinatia Lisabona. Deasupra Atlanticului, la

10 000 m altitudine, uriasa aeronava Boeing ramane fara combustibil. Intai cedeaza unul din motoare…

Pilotul si copilotul sunt nevoiti sa suprasolicite cel de-al doilea motor, care face fata un timp, insa, in cele din urma, cedeaza si acesta.

La inceput, pilotii cred ca e vorba de o simpla eroare de calculator ( avionul era echipat cu cea mai sofisticata tehnologie de bord ), dar sunt nevoiti sa constate cu groaza ca pierdusera tot combustibilul deasupra Atlanticului. Intamplarea are totusi un deznodamant fericit: cei doi piloti , aflati la 10 000 m deasupra Atlanticului, in colaborare cu controlorii de trafic aerian de la sol, reusesc , dupa eforturi supraomenesti, sa piloteze avionul urias , fara motoare, fara energie electrica, asemenea unui planor, spre un aeroport din Insulelel Azore, unde aterizeaza fara nicio pierdere.

Intamplarea a fost unica in istoria aviatiei. Totusi, cum a fost posibil ca un avion transatlantic sa ramana fara combustibil in mijlocul oceanului ?

Investigatiile facute ulterior au dus la concluzia ca niste conducte vechi, ce trebuiau schimbate la ultima revizie, s-au frecat una de alta pana s-au fisurat, fapt ce a dus la pierderea treptata a combustibilului.

Cand am aflat de tragedia ce se putea intampla, m-am gandit ca acelasi lucru se intampla in multe casnicii. Se pleaca cu entuziasm in calatoria unei casnicii promitatoare, se fac planuri de viitor, exista optimism, exista si “combustibil” in rezervoare- dragostea. Pe drumul nu tocmai neted al vietii apar insa mici frecusuri intre “conductele” vechi ale firii noastre pamantesti. Daca aceste frecusuri- discutii, certuri, neintelegeri- nu sunt aduse inaintea Marelui Medic, ele pot duce la fisuri din ce in ce mai mari, prin care intregul combustibil al iubirii celor doi se poate pierde.

Cedeaza la inceput doar unul, in timp ce celalalt cauta sa preia intreaga sarcina, incercand sa mentina nava casniciei pe linia de plutire. In cele din urma insa, cedeaza si el, iar acel camin care promisese atat de mult , devine un simplu planor , fara combustibilul iubirii, cu cele doua motoare oprite, si gata oricand sa se prabuseasca. Doar intelepciunea de ultima clipa a celor doi de a preda carma caminului lor in mana lui Dumnezeu ar mai putea salva situatia.

Am inteles, cred, care este cauza primara, de esenta, a prabusirii celor mai multe casnicii: firea pamanteasca a celor doi, netransformata de Duhul lui Dumnezeu.

Remediul: o nevoie arzatoare a celor doi dupa prezenta Duhului Sfant, care va realiza doua lucruri esentiale pentru reusita unei casnicii:

1. El va rastigni firea pamanteasca a celor doi soti, inlocuind-o cu o fire noua, duhovniceasca .

2. El va alimenta permanent rezervoarele caminului cu dragoste, astfel incat cei doi nu vor ramanea niciodata fara combustibil. Caci – spune apostolul Pavel-“dragostea a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat.” ( Romani 5, 5 )

Incheind acest capitol al cauzelor esecurilor in casnicie, trebuie sa fim constienti ca in spatele oricarei cauze se afla marele vrajmas al fericirii omului- Satana, Diavolul, Impotrivitorul. Cand primii nostri parinti au cazut in pacat si au fost izgoniti din Eden, Dumnezeu nu i-a lasat pe oameni sa plece din Paradis cu mana goala. Sunt cel putin trei lucruri ( binecuvantari ) care i-au fost permise omului sa le ia din Eden: sabatul, casatoria si munca creatoare. Daca acestea ar fi fost pastrate neintinate de catre oameni, altfel ar fi aratat fata lumii noastre.

Satana a stiut acest lucru, de aceea si-a concentrat toata puterea de amagire pentru a rapi omului cele trei binecuvantari de origine edenica. Si, in mare parte, el a reusit…

Sabatul a fost uitat de o mare parte a lumii, fapt ce a avut drept consecinta aparitia idolatriei, a paganismului si a crestinismului apostaziat.

Casatoria a fost lovita si pervertita in asa mod, incat e privita de multi ca ceva perimat si inutil.

Munca a ajuns sa fie privita ca ceva de nedorit si de ocolit.

Asa s-a ajuns la toate necazurile societatii omenesti din veacul in care traim…

Care este pozitia lui Dumnezeu fata de problema divortului ? Ea este clar exprimata pe paginile Bibliei, si doar reaua vointa a omului o poate rastalmaci:

-“Eu urasc despartirea in casatorie, zice Domnul” ( Maleahi 2, 15 up.-16 pp. ) Am putea noi, care ne consideram copii ai lui Dumnezeu, sa iubim ceea ce uraste Tatal nostru ceresc ? Nu exista decat doua posibilitati : ori suntem copii ai Sai si atunci vom iubi ceea ce iubeste El si vom ura ceea ce uraste El, sau nu suntem copiii Lui. Si daca nu suntem copiii Lui, atunci ai cui copii suntem? Va las pe d-v sa raspundeti.

-“Deci ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” ( Matei 19, 3-9 ) In pasajul amintit , Mantuitorul pune un diagnostic clar in cazul oricarei despartiri in casatorie: “impietrirea inimii”. In conceptia biblica, nu exista decat un singur motiv natural care ii poate desparti pe cei doi – moartea unuia din soti, precum si un singur motiv nenatural, pacatos, dar acceptat de Dumnezeu- infidelitatea unuia din soti fata de celalalt. ( vezi Matei 19, 9; 5, 32 )

Chiar si in cazuri de infidelitate, este recomandabil ca sotul nevinovat sa-l ierte pe cel vinovat, daca e cu putinta, pentru a salva casnicia. Poate ca unii se intreba daca nu cumva Dumnezeu nu este prea aspru si neintelegator atunci cand intezice divortul fara motivele amintite mai devreme.

Ii place oare lui Dumnezeu sa-i vada pe cei doi chinuindu-se unul langa celalalt ? Ii place sa-i auda zilnic certandu-se pentru cele mai mici lucruri si comportandu-se ca si cand ar face parte din doua lumi total diferite ?

Cu siguranta ca lui Dumnezeu nu-i fac placere aceste scene ! Dimpotriva, inima Sa de Tata sufera cum noi nu ne putem imagina. Insa este ceva care-I displace lui Dumnezeu mai mult decat orice: calcarea unui cuvant dat in care Numele Sau este luat ca martor.

Cei doi ar fi putut prelungi perioada de prietenie, curtenie si logodna, pana ce ajungeau sa se cunoasca suficient de bine pentru a vasli impreuna pana pe tarmul celalalt. Nimeni nu i-a obligat sa vina in fata altarului, nimeni nu i-a fortat sa zica da! la intrebarea:”Liber si nesilit de nimeni iei de sot ( sotie ) pe…?” Nimeni nu i-a fortat sa ceara binecuvantarea lui Dumnezeu asupra casniciei lor si nimeni nu i-a obligat sa promita inaintea oamenilor si a lui Dumnezeu ca vor sta alaturi si la bine si la rau, pana la moarte. Si toate acestea facute in casa lui Dumnezeu, in prezenta Lui si a multor martori vazuti si nevazuti…

“Iata ce porunceste Domnul: Cand un om va face o juruinta Domnului, sau un juramant prin care se va lega printr-o fagaduinta, sa nu-si calce cuvantul, ci sa faca potrivit cu tot ce i-a iesit din gura.”

Numeri 30, 1-2

Daca cineva nu este inca convins de gravitatea pacatului unui cuvant calcat, sa citeasca cu atentie Psalmul 15 si va intelege ca in Imparatia lui Dumnezeu nu vor ajunge oameni care isi calca promisiunile , care nu respecta cuvantul dat, fie oamenilor, fie lui Dumnezeu.

In concluzie, permiteti-mi sa ma folosesc, nu de cuvintele mele, ci de cele pe care le cred inspirate de Duhul Sfant al lui Dumnezeu:

-“Legamantului casatoriei trebuie sa i se acorde toatat atentia deoarece casatoria este un pas facut pentru o viata intreaga. Atat barbatul, cat si femeia, trebuie sa chibzuiasca cu seriozitate daca se pot alipi unul de celalalt si pot trece toate vicisitudinile vietii atat timp cat vor trai.”

-“O femeie poate fi divortata legal de sotul ei si totusi sa nu fie divortata inaintea lui Dumnezeu si in conformitate cu Legea Sa care este mai presus de cea omeneasca. Exista un singur pacat -si acesta este adulterul- care il poate situa pe sot sau pe sotie in pozitia de a fi dezlegat in fata lui Dumnezeu. Desi legile tarii pot acorda divortul, totusi ei sunt inca sot si sotie in lumina Bibliei, conform Legii lui Dumnezeu.”

-“ Sotul si sotia trebuie sa cultive fiecare respectul si iubirea fata de celalalt. Ei trebuie sa vegheze asupra spiritului, cuvintelor si faptelor lor, astfel ca nimic din ceea ce spun sau fac sa nu-l enerveze sau sa-l supere pe celalalt, facand tot ce-i sta in putere pentru a spori afectiunea lor reciproca… Folosirea unor metode blande, docile, vor avea un efect surprinzator in viata voastra.”

E.G.White, Caminul Adventist pag. 314, 318, 319

Primul paradis a fost pierdut de primii nostri parinti si nu mai putem intoarce timpul inapoi. Al treilea paradis este in perspectiva, fiind fagaduit tuturor celor ce vor fi gasiti vrednici. De ce atunci sa nu ne bucuram de acest al doilea paradis, lasat de Tatal ceresc ca o oaza de liniste, de pace si armonie?

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) cf. www.catholica.ro

( 2 ) cf. www.verticalonline.ro

______________________________

02.Familia in criza

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

2. FAMILIA IN CRIZA

“Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul ? Alergati dar in asa fel ca sa capatati premiul !

Toti cei ce se lupta la jocurile de obste se supun la tot felul de infranari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa care se poate vesteji. Noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa care nu se poate vesteji !

Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti incotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste in vant” 1 Corinteni 9, 24-26

Citind acest pasaj biblic, devine evident faptul ca apostolul Pavel se refera aici la ceea ce noi numim olimpiade- acele intreceri sportive care au menirea sa-i puna in lumina pe cei mai buni atleti.

Corintul era o localitate greceasca si crestinilor din acele locuri le era usor sa inteleaga sensul ilustratiei folosite de Pavel in epistola sa. Se stie ca grecii au fost cei care au lansat, primii in lume, ideea olimpiadelor.

Este interesant de observat faptul ca Pavel face aluzie, in pasajul citat, la doua probe concrete de concurs: cursa de alergare ( poate chiar maratonul! ) si boxul. Ideea pe care apostolul vrea sa o sublinieze este ca viata crestinului este o lupta, o alergare asemenea unei probe sportive, cu deosebirea ca, in timp ce intr-o proba sportiva doar unul castiga cununa cu lauri, in alergarea vietii toti pot fi castigatori. cu o conditie insa: sa alerge pana la capat. Fagaduinta lui Dumnezeu este data oricarui suflet omenesc, fara deosebire:

“Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii !” Apocalipsa 2, 10

La ultima olimpiada care s-a desfasurat la Atena, am vazut o scena care m-a impresionat profund. Erau cateva secvente de la proba de maraton, spre finalul cursei. In frunte erau vreo trei sau patru alergatori care se luptau pentru locul intai. In timp ce ei se apropiau de finalul cursei, deoadata, din randul multimii care privea , s-a desprins un spectator care, inseland vigilenta organelor de ordine, s-a repezit spre unul dintre alergatori si s-a napustit asupra lui. Bietul maratonist nu a patit nimic rau, din fericire. Poate doar sperietura… Ceva rau totusi i s-a intamplat: pentru cateva secunde pretioase, a fost scos din cursa. Cele cateva secunde au cantarit greu in lupta pentru castigarea cursei.

Bietul alergator, obosit si speriat, nu a renuntat totusi la cursa. Dupa ce s-a reorientat, a continuat sa alerge si, daca imi amintesc bine, a si castigat unul din locurile fruntase. Poate ca un alt alergator ar fi urlat de necaz, insa acest om m-a impresionat prin seninatatea fetei lui- era fericit. Putea pierde, dar a castigat in ciuda a tot ce i s-a intamplat.

M-am gandit atunci la realitatea cruda a vietii, foarte asemanatoare cu ceea ce i s-a intamplat bietului maratonist. Cu totii suntem angajati in alergarea vietii. Avem si multi spectatori, caci “am ajuns o priveliste pentru lume, ingeri si oameni.” ( 1 Corinteni 4,9 up. ) Unii ne aplauda si ne incurajeaza; altii ne huiduiesc de pe margine…Insa intre spectatorii de pe margine, este unul care vrea mai mult decat sa ne huiduie: el vrea sa ne scoata din cursa. Stiti cine este: vrajmasul din totdeauna al lui Dumnezeu si al bisericii Sale.

Cand ne asteptam cel mai putin, cand ne gandim la victorie si pregustam bucuria biruintei finale, atunci se napusteste asupra noastra fara nicio avertizare , cu tot arsenalul de arme de care dispune- arme pe care le-a perfectionat de-a lungul celor sase milenii de istorie a omenirii. Intentia lui este vadita: de a ne scoate, daca este cu putinta, definitiv din cursa si a ne face sa pierdem cununa.

Care sunt armele cele mai eficiente din arsenalul celui rau ?

– El ne poate ataca mijloacele de castigare a existentei, ne poate rapi painea, ne putem pierde serviciul, afacerea, siguranta financiara.

- El ne poate descuraja prin ironii si batjocuri la adresa idealurilor crestine pe care le cultivam, ironii venite din partea rudelor, prietenilor sau colegilor de munca.

– El ne poate rapi sanatatea.

– Uneori, el se napusteste violent asupra noastra prin persecutii.

– Alteori, ne provoaca rani sufletesti si descurajari chiar din partea fratilor de credinta. Si aceste rani nu sunt din cele mai mici !

– Insa cel mai eficient mod de a ne scoate din cursa ( si cel mai dureros in acelasi timp ) este sa ne loveasca in si prin familie.

Este recunoscut faptul ( psihologii confirma acest lucru ) ca cele mai mari dureri sufletesti pe care le poate trai un om sunt provocate de decesul unui membru al familiei si de divort. Celelalte cauze cum ar

fi : pierderea locului de munca, mutarea intr-o alta localitate sau altele, produc si ele un oarecare stress, insa pe primele doua locuri se afla decesul si divortul. Daca cu privire la moarte, Satana nu detine puterea pe care si-ar dori-o ( Mantuitorul ne-a asigurat ca el tine “cheile mortii si ale locuintei mortilor”-Apocalipsa 1,18 ), in privinta relatiilor de familie el depune toate eforturile posibile ca sa destrame fericirea caminurilor si a-i scoate pe oameni din cursa mantuirii.

Si, cu cat durerea sufleteasca este mai mare, cu atat riscul de a abandona cursa este si el mai mare…Un alergator pe care-l doare inima, fie trebuie sa incetineasca, fie trebuie sa se opreasca si sa abandoneze. Aceasta e strategia de milenii a diavolului.

Cum loveste diavolul in familiile crestine ?

Ceea ce urmeaza ar parea o discutie pur teoretica. Insa noi suntem angajati intr-o lupta pe viata si pe moarte intre bine si rau, intre Christos si Satana. Ca in orice lupta, pentru ca sa castigi trebuie sa cunosti foarte bine strategia dusmanului, modul in care lucreaza, cind are obiceiul sa atace si prin ce mijloace. Daca nu cunosti strategia lui, risti sa fii surprins nepregatit, iar pierderea va fi uriasa.

Doua modalitati concrete de atacare a familiei crestine:

1. Gelozia

Este una din cauzele care provoaca multa tulburare in familie, ducand, de cele mai multe ori, la divort. Adesea, sotii gelosi se apara argumentand: “ Bine, dar gelozia vine din dragoste. Nu ne invata chiar si Biblia ca Dumnezeu este gelos ? Chiar porunca a doua din Decalog afirma acest lucru…”

Da, este adevarat ca gelozia izvoraste din dragoste. Problema care se pune este din ce fel de dragoste izvoraste ea ? Sfantul Augustin spunea ca exista doua feluri de iubire:

– Iubirea oblativa, care se daruieste celuilalt. Il doresti pe celalalt pentru ca sa-l faci pe el, in primul rand, fericit.

- Iubirea captativa: il doresti pe celalalt pentru ca sa fii tu, in primul rand , fericit. Iubirea captativa nu este altceva decat o forma de egoism.

Dupa cum iubirea e de doua feluri: o iubire dezinteresata, altruista si o iubire egoista, interesata, la fel stau lucrurile si cu gelozia: exista o gelozie curata, sfanta- cea care-L caracterizeaza pe Dumnezeu, dar si o gelozie pacatoasa, egoista, care ne carcaterizeaza pe noi, oamenii pacatosi.

Gelozia omeneasca, pacatoasa, nu este un defect oarecare de caracter, ci este o boala complexa a mintii si sufletului. Omul gelos nu mai tine cont de logica, de argumente. El nu accepta explicatiile partenerului de viata, carora, din start, nu le da nicio credibilitate. Gelosul traieste o criza de neincredere, caci el are un sistem sofisticat de gandire in care suspiciunile la adresa celuilalt sunt caramizile unui intreg edificiu la baza caruia sta neincrederea. Gelosul interpreteaza orice cuvant si orice gest sau fapta dupa propriul sistem de interpretatre.

Gelozia este o boala grava de relatie interumana, prin intermediul careia Satana incearca sa distruga multe caminuri crestine. Un barbat a recunoscut ca a pierdut trei casnicii din cauza propriei gelozii. A patra casnicie l-a vindecat definitiv de gelozie. Cum s-a intamplat minunea ? In a patra casnicie barbatul gelos a dat de o sotie mai geloasca decat el. Desi el s-a vindecat de boala geloziei, caminul sau a ramas purtator al virusului.

E nevoie de mult har divin pentru ca aceasta boala a sufletului sa poata fi invinsa. Doar Duhul lui Dumnezeu poate vindeca sufletul chinuit de suspiciuni si de tot felul de neincrederi fata de partenerul de viata, facand ordine. De aceea , rugaciunea sincera este solutia vindecarii:

“Doamne, Tu imi cunosti inima neincrezatoare si mintea in care bantuie tot felul de banuieli rele cu privire la sotul (sotia ) meu. Te rog, alunga toate aceste ganduri si adu in viata si familia mea lumina increderii depline.”

Rugacinea insa nu este suficienta. Dupa ea trebuie si exercitiu, pentru ca vechile carari batatorite ale geloziei sa fie inlocuite cu gandurile curate de incredere in tovarasul de viata. Incearca un exercitiu de incredere in sotul sau sotia ta! Invata sa ai incredere in cel de langa tine ! Daca iti spune ca in ultima ora a fost la piata, crede-l pe cuvant. Daca spune ca a intarziat de la serviciu, pentru ca s-a intalnit cu un coleg de liceu, crede-l pe cuvant si nu lasa ca banuielile rele sa-ti inunde mintea. Daca nu iei masuri, gelozia va roade din fericirea si linistea familiei tale asemenea cariului ce roade lemnul celui mai falnic stejar, pana ce nu mai ramane din el decat un putregai.

“Caminul trebuie sa fie centrul iubirii celei mai curate si nobile. Pacea, armonia, iubirea si fericirea trebuie cultivate cu staruinta in fiecare zi pana ce aceste lucruri pretioase salasluiesc in inimile celor ce compun familia. Planta iubirii trebuie ingrijita atent, altfel ea moare. Orice pricipiu bun care dorim sa prospere in suflet trebuie cultivat cu grija. Iar ceea ce Satana sadeste in inima: invidia, gelozia, cearta, vorbirea de rau, nerabdarea, prejudecata, egoismul, lacomia si mandria- trebuie dezradacinat. Daca li se permite acestor lucruri rele sa ramana in suflet, ele vor aduce roade care ii vor pangari pe multi. O, cat de multi cultiva plante otravitoare care ucid fructele pretioase ale iubirii si manjesc sufletul !”

E.G.White, Caminul Adventist, pag. 178-179

2. Despartirea indelungata de familie

Un caz real: el pleaca in Occident cu 15 ani in urma, pentru a face un rost familiei sale. Lasa in urma lui o sotie si un copilas de 2-3 anisori. Trimite regulat bani, dar nu se vad in tot acest timp. Orice incercare de reunificare a familiei esueaza. Sotia albeste si ii apar primele riduri, iar copilul creste si devine un adolescent. Pe hartie, cei doi sunt casatoriti, dar unde le este familia ? Familia inseamna infinit mai mult decat un pumn de euro sau de dolari, trimisi din cind in cand in tara.

Un alt caz real: el pleaca in strainatate la munca, lasand in tara o sotie si doi copii mici. La inceput, tine legatura cu familia, apoi dispare de pe radar. Nu mai trimite bani, nu mai telefoneaza, este dat disparut. Sotia face cercetari si afla ca sotul traieste cu o alta femeie. In final, el revine in tara, fara nicio agoniseala, dupa ani si ani de disparitie totala, pretinzand drepturile de sot. Apoi dispare din nou, in necunoscut, fara sa-i pese de copiii deja mari. Divortul este singura solutie pentru sotie.

Schimbarile pe care le-am trait cu totii in ultimii ani au afectat profund viata, relatiile interumane si mai ales familia. Multi soti sau sotii au ales sa plece pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp pentru a gasi un rost pentru familiile lor. Nu este nimic de condamnat in aceasta. Exista insa un pericol major pentru familiile respective- pericolul instrainarii.

“Satana este totdeauna gata sa traga foloase atunci cand se ivesc situatii dificile si, speculand trasaturile de caracter ereditare, el incearca sa-i instraineze pe cei care s-au unit prin legamant solemn inaintea lui Dumnezeu. Prin acest legamant, ei au promis sa fie una, sotia fiind de acord sa-si iubeasca si sa fie supusa sotului, iar sotul ca isi va iubi si ocroti sotia. Daca se da pe fata ascultare de Legea lui Dumnezeu, demonul certurilor nu va avea acces in familie, nu vor exista interese diferite si nu se va produce instrainarea intre cei doi. “

E.G.White, Caminul Adventist , pag.95

Atunci cand despartirile dintre soti sau dintre parinti si copii sunt prea indelungate, instrainarea intre membrii familiei devine inevitabila. Intelepciunea populara spune ca “ochii care nu se vad, se uita”. Chiar daca proverbul nu este aplicabil in toate cazurile, ceva nedorit se intampla totusi si un oarecare grad de instrainare intre membrii familiei se instaleaza pe neobservate.

Din punct de vedere biologic, la fiecare sapte ani noi suntem, de fapt, alti oameni. In acest interval, toate celulele corpului nostru se innoiesc. Viata inseamna miscare, iar noi nu stam pe loc in nicio privinta. Suntem mereu intr-o continua schimbare: se schimba fizicul si psihicul nostru, se schimba obiceiurile noastre, se schimba mentalitatea si capacitatile noastre intelectuale. Cand cei doi soti locuiesc impreuna, aceste schimbari sunt mai greu percepute si mai usor acceptate. Cei doi se slefuiesc reciproc. Cand intervine insa o perioada lunga de separare, cei doi soti continua sa se schimbe, fara ca ei sa realizeze acest lucru. Cand sunt din nou impreuna, apare socul: cei doi constata ca nu mai sunt aceiasi, ca intre timp au mai imbatranit, ca nu mai gandesc la fel ca la plecare, ca obiceiurile nu mai sunt cele din trecut… Este tot “el”, cel de acum cativa ani si totusi nu mai este acelasi… Este tot “ea”, cea plecata cu cativa ani in urma, si totusi nu mai este aceeasi.

Socul reintalnirii poate fi depasit doar daca exista suficienta dragoste alimentata din rezervoarele cerului. Urmeaza apoi o perioada de reacomodare a celor doi soti, dar si intre sotul revenit si copiii sai. De rabdarea dovedita in aceasta perioada depinde in mare masura daca familia va rezista, sau daca ea se va destrama.

Solutii care ii ajuta pe sotii despartiti pentru o perioada de timp:

1. Perioadele in care sotii nu sunt impreuna trebuie reduse la minimum. Este de preferat sa se renunte la unele obiective materiale, care nu implica urgenta, decat sa se piarda familia. Sa nu uitam ca un divort ocupa locul doi ( dupa decesul unui membru al famliei ), din punct de vedere al stresului emotional. Daca nu reusesc sa-mi schimb mobila, apartamentul sau masina, voi suferi mult mai putin decat daca as trece prin experienta unui divort ce ma va afecta pentru tot restul vietii. Poate chiar pentru vesnicie…

2. In perioadele de despartire intre soti si intre soti si copiii ramasi acasa trebuie sa existe cat mai multa comunicare, pentru a impiedica tocmai temutele efecte ale instrainarii. Cat mai multe telefoane, scrisori, SMS-uri, mesaje etc. vor proteja cuplul de racirea relatiilor , mentinand temperatura iubirii la cote suficient de ridicate.

3. Cei doi soti sa aibe o relatie buna cu Dumnezeu. Cu cat se vor apropia mai mult de marele Centru- Iisus Christos- cu atat se vor apropia si unul de altul. Dumnzeu Insusi va veghea la stabilitatea caminului nostru, zadarnicind orice atac al vrajmasului.

Adesea ii privim cu un dram de invidie pe cei care au o familie fericita. Dar sa nu uitam un lucru: ca sa ai o familie fericita, trebuie sa lupti pentru ea si sa fii capabil de sacrificiu de sine. Alergatorul de maraton de la olimpiada de la Atena ar fi putut sa se aseze pe caldaram si sa inceapa sa se vaicareasca: “De ce tocmai mie mi s-a intamplat asa ceva ?” El ar fi putut cauta scuze pentru abandonarea cursei, ar fi putut filozofa pe marginea ideii de ghinion si noroc, spunand: “Tocmai mie mi sa- intamplat ghinionul acesta !”

Dar el nu s-a oprit din cursa. Dupa ce s-a dezmeticit, si a inteles ce se intampla cu el, a cautat cu privirea drumul din fata sa si a reluat cursa.

Daca ati fi vazut ce fericit era pentru ca a reusit sa castige, in ciuda evenimentului neplacut ce i-a fost dat sa-l traiasca !

Da, pentru avea o familie fericita trebuie sa stii sa lupti pana la capat. Vestea buna este nu suntem singuri in aceasta lupta: Iisus este alaturi de noi. Ne-a promis lucrul acesta.

Lori Balogh

______________________________

03.Prin Credinta Parintilor

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

3. PRIN CREDINTA… PARINTILOR

Intre imnurile crestine, exista unul al carui refren este sfasietor pentru o anumita categorie de parinti:

“Voi, parinti, va luati copiii !

Ei de Domnul v-au fost dati;

Spre izvorul mantuirii,

Sa-i intoarceti , va luptati !”

Copil fiind, cantam acest refren cu textul putin modificat:

“Voi copii, va luati parintii !

Ei de Domnul v-au fost dati…”

Modificarea textului era justificata de faptul ca in perioada aceea, tatal meu era strain de Dumnezeu si de viata de credinta. Desi fusese nascut intr-o familie crestina, datorita greutatilor vietii si presiunilor facute asupra crestinilor in perioada anilor ’50, tatal meu a pierdut legatura vie cu Dumnezeu si biserica Sa. Timp de peste trei decenii, el a trait experienta fiului risipitor. Il vedeam uneori plangand in camera lui, aparent fara motiv, iar cand il intrebam de ce plange, tacea. Imi dadeam seama ca Duhul lui Dumnezeu se lupta cu el, ca urmare a rugaciunilor si lacrimilor mamei. Dupa trei decenii de ratacire prin pustiul lumii, Duhul Sfant l-a biruit si multumesc lui Dumnezeu ca astazi nu mai trebuie sa cant refrenul amintit cu textul modificat… Trebuie, totusi, sa-l cant inca, alaturi de alti parinti indurerati, asa cum este scris in textul original…

In Luca 8, 40-56, se gaseste relatarea bine cunoscuta a invierii fiicei lui Iair, precum si vindecarea femeii bolnave de 12 ani. Ce credeti ca au in comun cele doua suflete vindecate, in afara de faptul ca vindecarea a facut-o Acelasi Iisus si a avut loc in aceeasi zi ?

Iair era un fruntas al sinagogii ( nu un anonim oarecare ! ), un fariseu devotat lui Dumnezeu si credintei, probabil avand o varsta tanara, daca ne gandim ca fetita lui avea 12 ani. Acestui barbat credincios i se naste o fetita- o adevarata raza de lumina in caminul sau. Toata grija, toata puterea si priceperea, toate mijloacele de care dispunea Iair le-a investit ca sa-si cresca fetita in credinta cea adevarata, avand un stil de viata sanatos si respectand cu scrupulozitate toate randuielile rabinice. Timp de 12 ani, Iair s-a straduit sa-si creasca fetita intr-o stare de deplina sanatate fizica si spirituala. Dar, dupa acesti ani, el isi vede toate eforturile esuand: la 12 ani, fetita lui Iair se imbolnaveste si moare. Moare nu numai fetita, ci si ceva din launtrul sau…

Femeia bolnava era o anonima. De 12 ani se chinuia cu o problema de sanatate pentru care isi cheltuise intrega sa agoniseala. A incercat orice tratament care i s-a sugerat, a umblat pe la toti medicii de care auzise, dar totul fusese in zadar. Ajunsese in pragul disperarii. Femeia avea o hemoragie fara leac si, zi de zi, ea simtea cum viata i se stinge lent.

Aici se afla punctul comun al celor doua suflete: desi aveau probleme cu totul diferite, cei doi

ajung , dupa ce epuizeaza toate posibilitatile omenesti, sa capituleze. Dupa 12 ani… Si cand ei sunt gata sa se prabuseasca in disperare, intervine Mantuitorul care aduce vindecare si viata.

Intrebarea mea este urmatoarea: pe baza credintei cui a inviat-o Iisus pe fiica lui Iair ?

Desigur, nu pe baza credintei fiicei, caci ea era moarta. Credinta tatalui a fost cea care a miscat bratul divin, readucand-o la viata.

“Nu te teme, crede numai si ( fiica ta ) va fi tamaduita.”- sunt cuvintele de incurajare primite de Iair din partea Mantuitorului. ( vers. 50 )

Nu vi se pare un lucru extraordinar de incurajator ?

Biblia ne invata “ca cel neprihanit va trai prin credinta lui” ( Habacuc 2,4 ) Nu prin credinta altuia, ci prin credinta lui !

Dupa ~ 500 de ani, apostolul Pavel intelege altfel acest adevar. Citandu-l pe Habacuc, Pavel omite pronumele personal “lui”: “cel neprihanit va trai prin credinta” ( Romani 1,17 ). Fara “lui”! Prin credinta si atat ! In aceasta omisiune voita facuta de marele teolog al crestinatatii, se gaseste o mare incurajare pentru toti parintii care se roaga pentru copiii lor inca risipitori, pentru toti copiii care se roaga pentru parintii lor inca risipitori, pentru toti cei care mijlocesc in rugaciune pentru cineva drag, pe care vor sa-l stie la adapostul mantuirii.

Daca Biblia nu ne-ar oferi si exemple care sa intareasca aceasta idee, am putea spune ca este vorba doar despre o neintelegere teologica. Din fericire pentru noi, ne-au fost date suficiente exemple biblice, in afara invierii fiicei lui Iair, exemple care ne incurajeaza sa speram in ciuda tuturor aparentelor. Iata cateva:

1. Luca 7, 1-10: Vindecarea robului unui sutas

Sutasul roman ne apare in Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind un om cu totul deosebit. Desi era un ostas, ne surprinde grija si dragostea pe care o manifesta fata de un sclav. Daca tinem cont de mentalitatea lumii antice fata de statutul sclavilor, este cu atat mai surprinzatoare grija acestui militar de cariera fata de aceasta categorie de oameni. La rugamintea sutasului roman, Mantuitorul intervine si-l vindeca pe robul sau.

Se pune din nou intrebarea: pe baza credintei cui a fost vindecat sclavul?

Cuvintele de apreciere pe care Domnul le-a rostit in acea ocazie fata de credinta sutasului nu mai lasa loc de niciun comentariu: “Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare”(vers.9).

2. Matei 15, 21-28: Vindecarea fiicei femeii siro-feniciene

In putine ocazii, Mantuitorul a parasit teritoriul obisnuit de lucru si s-a indreptat spre locuri in care stia ca cineva avea nevoie urgenta de ajutor. Asa se face ca El, impreuna cu ucenicii Sai, strabat ~ 80 de km spre nord, in tinutul Tirului si al Sidonului, pentru a veni in ajutorul acestei femei. Ceea ce este demn de retinut este modul in care femeia aceasta I se adreseaza Mantuitorului: “Doamne, Fiul lui David” In acea vreme, a spune despre cineva ca este “Fiul lui David” insemna a-I recunoaste mesianitatea.

Cererea femeii- aceea de a-i fi vindecata fetita- ii este implinita. Din nou se ridica intrebarea: pe baza credintei cui a fost vindecata fetita femeii ? Cuvintele de apreciere ale Mantuitorului fata de credinta femeii nu lasa nicio urma de indoiala:

“Atunci Iisus i-a zis: “O femeie, mare este credinta ta ! Faca-ti-se cum voiesti.” Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela.” ( vers. 28 )

3. Evrei 11, 23: Salvarea lui Moise

“Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut…” A cui era credinta despre care se vorbeste aici ? A lui Moise ? In cazul unui prunc de trei luni nu putem vorbi de credinta. Este vorba, desigur, de credinta parintilor lui Moise, credinta pe care Dumnezeu a onorat-o , salvandu-l pe copil si calauzindu-l apoi pe tot parcursul vietii.

Aceasta e credinta pe care Dumnezeu o astepta de la noi, parintii care traim la sfarsit de istorie ! Cat de avantajati suntem noi fata de parintii lui Moise: ei erau saraci, robi intr-o tara straina, fara Biblie…Noi nu suntem nici atat de saraci, nici robi si nici exilati, iar in ce priveste Cuvantul lui Dumnezeu, il avem din belsug in casele noastre. Cu toate acestea, credinta noastra poate sa fie comparabila cu a lor ?

4. Marcu 9, 14-29: Vindecarea unui copil demonizat

In timp ce Domnul se afla pe munte impreuna cu trei dintre ucenicii Sai, in vale, un tata ajuns la culmea deznadejdii vine cu fiul sau demonizat la ucenici si le cere sa-l vindece . Esec total ! Ucenicii nu reusesc, iar putina credinta a tatalui incepe sa tremure. La revenirea Mantuitorului, tatal vine inaintea lui cu aceeasi cerere, insa cu inima indoita datorita esecului anterior:

“Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stapanit de un duh mut…Daca poti face ceva, fie-ti mila de noi si ajuta-ne.” ( vers. 17 si 22 up. )

Iisus il mustra pentru slaba lui credinta, insa nu lasa ca acesta credinta sa se stinga definitiv:

“Tu zici:”Daca poti”…Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede !” ( vers. 23 )

Parintele isi da seama de pericol. Devine constient ca daca nu are credinta suficienta, copilul sau va ramanea condamnat pentru tot restul vietii, de aceea striga din tot adancul sufletului sau zbuciumat:

“Cred, Doamne, ajuta necredintei mele !” ( vers. 24 )

Parinti ! Cand simtiti ca ati obosit in credinta, cand diavolul va sopteste ca v-ati rugat destul pentru copiii vostri, cand el va sugereaza ca Dumnezeu nu aude rugaciunile voastre, cand va simtiti prea pacatosi ca sa va asculte rugaciunea, cand dupa un an, cinci ani, zece ani sau treizeci de ani nu vedeti nicio speranta de intoarcere a copiilor vostri, strigati ca si tatal acela: “Cred , Doamne, ajuta necredintei mele !”

In Biblie ne-au fost lasate cateva fagaduinte pretioase pe care ar trebui sa le strangem in camarile sufletului ca pe niste comori de mare pret. Sa citim cateva dintre ele si sa-L credem pe Dumnezeu pe cuvant!

1. Isaia 49, 24-25: “Se poate lua prada celui puternic ? Si poate sa scape cel prins din

prinsoare ? Da, zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata si cel prins de asupritor va scapa, caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai .”

Daca “cel puternic” este pacatul , iar prada lui sunt copiii nostri, fagaduinta este ca Dumnezeu ii poate scapa. Cu o conditie insa: parintii sa creada acest lucru. Aici este marea problema, caci adesea parintii isi pierd speranta. Se roaga un timp pentru copiii lor, poate un an, poate zece, poate mai mult, dar nevazand niciun semn de indreptare, niciun raspuns la rugaciunile si lacrimile lor, in cele din urma ajung sa creada ca intr-adevar copiii lor sunt pierduti. Cand parintii isi pierd speranta si inceteaza sa se mai roage pentru copiii lor, ei sunt intr-adevar in mare pericol.

In ziua mantuirii, se va vedea ca multi copii se vor fi pierdut pentru vesnicie, deoarece parintii lor au obosit in mijlocirea lor pentru copii, iar credinta lor a fost slaba. Prea slaba pentru a misca bratul divin…

Pasajul citat mai sus easte precedat de o alta fagaduinta pretioasa: “…ca sa stiti ca Eu sunt Domnul si ca cei ce nadajduiesc in Mine nu vor fi dati de rusine.” ( Isaia 49, 23 up. )

2. Ieremia 31, 16-17: “Asa vorbeste Domnul: “Opreste-ti plansul, opreste-ti lacrimile din ochi, caci truda iti va fi rasplatita”, zice Domnul. “Ei se vor intoarce iarasi din tara vrajmasului. Este nadejde pentru urmasii tai, zice Domnul. Copiii tai se vor intoarce in tinutul lor.”

“Truda iti va fi rasplatita…”- ne fagaduieste Dumnezeu. Aceasta inseamna ca orice efort facut in frageda copilarie, orice invatatura data, orice rugaciune si orice lacrima varsata pentru copiii nostri va fi ca o samanta ce va incolti la timpul potrivit. Poate ca ea va incolti nu atunci cand dorim noi. Poate vor trece ani multi , poate ca parintii se vor odihni in mormant fara sa vada rodul credintei lor, insa samanta va incolti cu siguranta si truda parintilor va fi rasplatita.

Sunt convins ca in Imparatia cerurilor va fi o reuniune speciala a acelor parinti care au murit inainte de a-si vedea truda pentru copiii lor rasplatita. Ce bucurie va fi atunci !

De ce obosesc uneori parintii in rugaciunile lor pentru mantuirea copiilor lor ? Cand Satana ii ispiteste pe copii, amagindu-i cu comorile inselatoare ale acestui pamant, el are o ispita si pentru parinti: aceea de a taia legatura de iubire cu copiii lor. Cand il vezi pe copil sfidand ani de-a randul toate sfaturile pe care i le dai cu toata dragostea, cand il vezi alegand mereu ceea ce este contrar vointei lui Dumnezeu si a propriei lui fericiri, se intampla adesea ceva ciudat in inima parintelui, ceva ce n-ar trebui sa se intample: legatura sa de iubire cu copiii lui incepe sa slabeasca. Nu trebuie sa-i ingaduim vrajmasului sa ne ispiteasca in felul acesta !

Credinta nestramutata in Dumnezeu si iubirea neobosita fata de copii, indiferent ce ar face si unde s-ar afla, sunt doua comori la care trebuie sa tinem, chiar daca s-ar prabusi cerul peste noi.

E o raspundere infricosatoare sa fii un parinte crestin! Parinti pacatosi dau nastere la copii cu tendinte pacatoase, dar pe care trebuie sa-i educe in neprihanire. De cate ori nu gresim, ca parinti ! Folosim uneori metode gresite in educatie; suntem, fie prea ingaduitori, fie prea severi cu copiii nostri. De aceea, nu este nicio dovada de slabiciune din partea unui parinte ca el sa-si ceara iertare de la proprii lui copii, daca a gresit. Atunci copiii vor intelege ca suntem sinceri in dorintele nostre si increderea lor in parintii lor va creste.

Un lucru practic pe care il poate face orice parinte pentru copiii sai plecati din caminul parintesc: Iov 1, 4-5: Iov aducea pentru fiecare dintre copiii sai o jertfa. Iov se ruga pentru ei. Nu la general, nu formal, ci “pentru fiecare din ei” Biblia ne incurajeaza invatandu-ne ca parintii sunt niste mijlocitori puternici pentru copiii lor. Noi nu putem explica toate mecanismele rugaciunii de mijlocire, nu putem intelege toate parghiile pe care rugaciunea unui parinte le poate pune in miscare, insa un lucru este cert: rugaciunea parintelui pentru copiii sai este deosebit de puternica.

Se poate lua prada celui puternic ? Se mai poate smulge prada din gura vrajmasului, chiar daca au trecut 10, 20, 30, 50 de ani ? Iata o experienta reala, publicata in revista “Guide” pentru juniori, in 28 iunie 1986 sub titlul “O mie de cai”. Autoarea se numeste Josefina Camilton Edward, ea insasi un erou al povestirii, misionar pentru mai multi ani in Africa.

Autoarea da timpul inapoi pana in 1902, cand parintii ei au cunoscut adevarul biblic si au primit botezul intr-o biserica din statul Michigan. Dupa doi ani se naste Josefina , al 10-lea copil al familiei. Era o jucarie vie pentru restul familiei, dar mai ales pentru Bill, fratiorul ei incarliontat in varsta de zece ani. Bill era un baiat deosebit de sensibil si cuminte. Il ajuta pe tatal sau in pravalia acestuia, lucru ce era rasplatit de tatal cu cate 50 de centi la sfarsitul fiecarei saptamani. Primul lucru pe care il facea Bill dupa ce primea centii era sa puna de o parte zecimea din cei 50 de centi, apoi se ducea in mahala si cumpara dulciuri de 25 de centi pentru prietenii sai saraci. Era cunoscut ca “Bill, cel cu inima mare”.

Intr-o zi, tatal se sfatuieste cu sotia sa ce sa faca pentru educatia copiilor lor. Tatal ar vrea sa-i dea pe copii la o scoala a bisericii, insa sotia se opune, pe motiv ca nu sunt conditii prea bune la acea scoala. Prin urmare, copiii sunt dati la o scoala publica. Urmarile apar imediat: copiii incep sa invete dansul, iar Bill este atras de anturaj spre tutun si bautura. Acasa apar framantari si Bill se revolta: “Nu ma intereseaza religia voastra. Ramaneti voi cu sabatul vostru!” De abia asteapta sa plece de acasa.

Treptat, copiii pleaca de acasa. Una din fete fuge si se face actrita. Alta fuge cu o pramatie si incepe o viata de chefuri si dezmat. Bill devine functionar public la o corporatie de cai ferate, are o cariera de succes si banii, tutunul, bautura, petrecerile devin parte din viata lui. Niciun gand pentru Dumnezeu…

Parintii sunt cum nu se poate mai indurerati: din zece copii, opt sunt pierduti. Cand Josefina implineste noua ani, are loc o noua consfatuire in familie. De data aceasta, mama e de acord ca ea sa urmeze cursurile unei scoli a bisericii- un colegiu misionar. Josefina creste, termina scoala si se casatoreste cu un misionar cu care pleaca pentru mai multi ani in Africa. Parintii au sufletul impartit intre bucuria de a o avea pe Josefina si sotul ei credincios si durerea de a-i sti pe opt din copiii lor pierduti in lume.

Apoi moare mama, iar dupa un timp, moare si tatal, fara sa vada un raspuns la rugaciunile lor de o viata. In Africa, in jurnalul Josefinei se poate citi adesea: “Astazi- post si rugaciune pentru Bill.” Sotia lui Bill- Marie- aude emisiunile de la “Vocea profetiei”si se preda Domnului. Bill nu o impiedica, insa el nu face nicio schimbare.

In Africa, Lowell, sotul Josefinei, se imbolnaveste de febra neagra si moare la scurt timp dupa intoarcerea in tara. Bill telefoneaza: “Josefina, iarta-ma, dar nu pot veni la inmormantare. Am tinut pre mult la Lowell. E unul din cei doi pe care sigur Dumnezeu ii va lua in cer.” “Dar cine e al doilea?”- intreaba Josefina . Bill raspunde: “Tata, desigur”. Acel tata cu care fusese in conflict si de care abia astepta sa se desparta.

Indurerata dupa pierderea sotului, Josefina este invitata de conducerea bisericii sa pastoreasca o comunitate, insa ea refuza oferta. Apoi o accepta. Este chiar saptamana de rugaciune si Josefina se intreaba ce sa faca . Urca la amvonul bisericii si povesteste fratilor ei de credinta despre Bill. Cu totii se hotarasc , dupa ce isi marturisesc pacatele si isi rezolva diferendele, sa se roage pentru Bill. O saptamana de rugaciune pentru Bill…Joia urmatoare, Josefina primeste de la Marie, sotia lui Bill, o scrisoare in care este anuntata ca Bill si-a ars toate tigarile si a indepartat tot alcoolul din casa.

Trece inca o luna de rugaciune pentru Bill si, intr-o dimineata, primeste un telefon de la Marie, in care ii povesteste ce s-a intamplat. Intr-o dimineata, vede usa sufrageriei intredeschisa, intra si il vede pe Bill in halat, plangand in hohote. “Ce s-a intamplat, Bill?” “Nu, nu a fost o halucinatie. Cheama repede pastorul si va voi povesti!”

Pastorul vine in graba si Bill povesteste cum, in acea dimineata, isi citea ziarul. Deodata, o Fiinta maiestoasa, dar cu chipul bland, se aseaza langa el, isi pune mainile strapunse pe genunchii lui Bill si-i spune cu o voce dulce: “Bill, am favoarea sa-ti fac o cerere.” “Orice, Doamne “ “Bill, am o mare povara, o mare sarcina de indeplinit inainte de a veni a doua oara. Sa ma refer numai la tine: trebuie sa dau raspuns la mai mult de 50 de ani de rugaciuni ce s-au inaltat numai pentru tine. Tatal tau si mama ta zac pe patul lor de pulbere si nu mai pot nadajdui sa te vada in imparatia Mea. Dar, Bill, vreau sa le prilejuiesc bucuria de a te vedea punandu-ti cununa pe cap. Ah, vreau sa vad cat de fericiti vor fi ei atunci !”

Bill se prabuseste. Nu mai spune nimic. Inima ii e zdrobita. Insusi Mantuitorul s-a coborat la el, pacatosul, razvratitul. In acea dimineata, Bill se prabuseste la piciorul crucii: “Doamne, iti apartin.”

Si toate acestea, dupa 50 de ani…

Se poate lua prada celui puternic? Poate sa scape cel prins din prinsoare ?

“Da, zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata si cel prins de asupritor va scapa. Caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai.” ( Ieremia 31, 17 )

Sa nu obosim niciodata in a crede in puterea si in providenta divina ! Acolo unde noi, ca parinti, nu mai vedem nicio cale de salvare pentru copiii nostri, Dumnezeu mai are mii de cai prin care poate lucra la salvarea lor. Credem lucrul acesta ?

“Credem, Doamne, ajuta necredintei noastre !”

Lori Balogh

______________________________

04.Casatorie si (sau) casnicie

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

4. CASATORIE SI (SAU) CASNICIE

Una din paginile idilice ale Vechiului Testament este cea care il are in centrul ei pe Isaac- fiul cel atat de mult asteptat de batranul patriarh Avraam.

“Isaac se intorsese de la fantana Lahai-Roi, caci locuia in tara de miazazi. Intr-o seara, cand Isaac iesise sa cugete in taina pe camp, a ridicat ochii si s-a uitat. Si iata ca veneau niste camile" Geneza 24, 62-63

Oare la ce cugeta Isaac in acea seara ? De multa vreme Isaac nu mai era un copil. Avea 40 de ani si nu-l mai putem banui de visari adolescentine. Mama lui-Sara- murise, iar tatal era in varsta. Oare care erau gandurile lui Isaac din acea perioada a vietii lui ?

Noi am putea sa speculam si sa raspundem in diferite variante:

– Poate ca Isaac cugeta la efemeritatea si desertaciunea acestei vieti. Moartea mamei lasase un mare gol in sufletul sensibil al lui Isaac.

– Poate ca el cugeta la planurile lui Dumnezeu cu familia din care facea parte. Erau venetici intr-o tara straina, se confruntau mereu cu tot felul de primejdii si, desi Canaanul le fusese promis, inca nu se vedea niciun semn divin ca fagaduinta se va implini curand.

– Sau poate ca Isaac pur si simplu contempla natura in culorile si armonia amurgului de zi. La data aceea, natura inca pastra o mare parte din frumusetea cu care a fost impodobita de Creator la inceputurile Creatiei.

Toate aceste raspunsuri sunt plauzibile. Cu toate acestea, sunt convins ca in acele momente Isaac cugeta la un subiect special- casatoria. Eliezer, robul credincios al lui Avraam, plecase in Rasarit, la rudele apropiate ale patriarhului, pentru a-i cauta o sotie lui Isaac. Timpul arata ca, dintr-un moment in altul, caravana trebuia sa soseasca. Curiozitate ? Nerabdare? Dorinta fierbinte de a se simti implinit ca om ? Care erau simtamintele traite de Isaac in acele zile ?

Poate ca toate aceste simtaminte isi gaseau un loc in inima tanarului. Cred insa ca Isaac devenea tot mai constient de noile sale responsabilitati, odata cu pasul casatoriei. Din “baiatul lui tata” si “dragul mamei”, Isaac trebuia sa devina el insusi un cap de familie. Si nu unul oarecare, ci un cap al Familiei, adica al spitei de neam din care urma sa se nasca Insusi Mantuitorul lumii.

Oare va face fata noilor responsabilitati ? Oare el si viitoarea lui sotie se vor intelege in toate aspectele atat de complexe ale vietii ? Vor putea oare privi intotdeauna in aceeasi directie, sau vor fi ca doua linii paralele care niciodata nu se vor uni ? Ganduri de felul acesta il faceau pe tanarul Isaac sa simta nevoia unei comuniuni tainice cu cerul, pantru ca in tot ce va urma in viata lui, sa aibe asigurarea binecuvantarii lui Dumnezeu.

Imi aduc aminte de ziua nuntii, de pregatirile febrile pentru ca toate detaliile sa iasa asa cum ne doream. Imi amintesc de emotiile , de bucuriile si de prezenta atator prieteni care ne-au insotit in marele pas al casatoriei… Toate au trecut, ramanand doar parfumul lor romantic pe undeva, prin amintirile noastre, sau prin albumul cu fotografii.

Dar dupa casatorie a urmat casnicia-ceea ce este cu totul altceva. Daca nunta a reprezentat startul, atunci casnicia reprezinta alergarea, cursa… Si nu o cursa oarecare, ci una cu obstacole, cu multe si imprevizibile obstacole…

La start, toti sunt odihniti, emotionati… In timpul cursei insa, apar oboseala, descurajarea, ispita de a abandona totul si a te aseza din nou in tribuna. E mult mai usor sa privesti la altii cum alearga, decat sa alergi tu insuti in cursa de maraton de pe stadionul vietii. Probabil ca acesta e motivul pentru care unii , constienti de greutatile pe care le implica intrarea in experienta casniciei, nici nu se aliniaza la start. Prefera sa ramana in tribune, in calitate de burlaci si fete nemaritate, privind la altii cum alearga . Imi spunea un tanar inginer: “De ce sa ma casatoresc ? Acum fac ce vreau, nu dau socoteala nimanui, nu ma bate nimeni la cap, iar o paine imi ajunge doua sau trei zile… “ In opinia unora, casnicia este o mare povara. Si daca se poate evita, de ce sa nu o evite ?

Stiti cat timp dureaza aceasta viziune asupra casatoriei si casniciei ? Pana ce apare PERSOANA. Cand apare Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana, viziunea se schimba radical. Cobori din arena in care te multumeai doar sa-i privesti pe altii, te asezi in pozitia de start si incepi sa alergi si tu in marea cursa a maratonului casniciei. Ce mai conteaza atunci obstacolele, oricat de multe ar fi ele ? Nu mai alergi singur: El sau Ea alearga impreuna cu tine. Iar rezervoarele inimii sunt pline de combustibilul dragostei. Cel putin la inceput…

Statisticile realizate in acest domeniu delicat al casatoriei si casniciei arata ca dupa “luna de miere” urmeaza “luna de fiere”- o perioada de dezamagiri, mai mari sau mai mici, de ambele parti.

Cateva cauze ale dezamagirii aparute dupa consumarea actului casatoriei:

1. Dintre soti, poate cel mai afectat de dezamagire este sotul. Dintr-o data isi da seama ca si-a pierdut libertatea de care se bucura inainte. Noile griji si responsabilitati pe care le simte pe umerii sai nu sunt prea comode. Pana acum tata si mama se ocupau de o multime de “fleacuri” din care este compusa viata. Dar acum , deodata, o mie si una de probleme, unele mai mari, altele mai neinsemnate, vin sa-i tulbure linistea de pana acum . Garnitura ce trebuie schimbata la baie, zugraveala din bucatarie, curatenia in casa, piata si mai presus de toate, grija de a asigura suficienti bani pentru nevoile caminului- iata doar cateva motive care il trezesc pe tanarul sot la realitatea unei vieti de casnicie.

2. Sotia, la randul ei, cunoaste si ea ceva din gustul dezamagirii. Tot ceea ce facuse mama pana acum, ii revine ei ca responsabilitati in noul camin. Si aceste responsabilitati nu sunt deloc putine…Si, daca la toate acestea mai adugam si dezamagirea adusa de comportamentul sotului, care nu-i mai arata aceeasi afectiune ca la inceput, dezamagirea poate capata dimensiuni lamentabile.

Dupa febra nuntii, in lunile ce urmeaza, mastile celor doi cad de la sine, lasand sa se vada adevaratele caractere , temperamente si inclinatii ale celor doi. Pentru majoritatea cuplurilor casatorite, perioada cea mai dificila si mai plina de pericole este primul an de casnicie. De ce?

Raspunsul este foarte complex:

– In primul rand, asa cum afirmam mai inainte, cad mastile. Saptamana “oarba” se sfarseste si incepi sa-l vezi pe cel de langa tine asa cum este in realitate.

– Este perioada celor mai multe certuri, care izbucnesc pe nesteptate, asemenea unei tornade ucigatoare.

– In aceasta perioada creste tendinta de a-l critica pe celalalt

– Apar mereu noi probleme de rezolvat, iar experienta depasirii lor este inca fragila in cazul noilor casatoriti. Pentru aceste motive ( si nu numai ! ) , in SUA , din zece familii nou intemeiate, sase se destrama in prima perioada de dupa nunta. Daca noii casatoriti reusesc sa depaseasca primul an cu bine, sansele de a avea o casnicie reusita cresc.

Ce trebuie sa invete si sa aplice in viata caminului lor cei doi in primele luni de casnicie ?

1. Fiecare din cei doi trebuie sa inteleaga faptul ca nu il poate poseda pe celalalt 100 % Casnicia nu inseamna posesie, ci daruire . Cel de langa tine, atunci cand a acceptat sa se casatoreasca, nu a intrat intr-un turn de fildes, rupand orice legatura cu rudele, prietenii sau colegii de serviciu. El are nevoie si pretinde o anumita libertate de miscare, fara de care fericirea lui ( dar si a ta ! ) nu este posibila. Acolo unde nu este inteles acest lucru, apare gelozia- cel mai de temut dusman al fericirii caminului. Si acolo unde gelozia si-a intins tentaculele, viata in camin devine un chin. Nu stiu daca cuvintele “casnicie” si “cazna” au aceeasi radacina, insa acolo unde gelozia isi arata coltii ascutiti, casnicia devine cu adevarat o cazna

( tortura, supliciu, chin- dupa DEX ).

2. Fiecare din cei doi trebuie sa invete sa treaca peste defectele, deficientele de educatie, peste problemele de sanatate ale celuilalt. Si nu cu o resemnare neputincioasa, ci printr-o iubire constructiva. Poate ca el sforaie, poate scrasneste din dinti noaptea ( bruxism ), poate ca e prea visator, sau dimpotriva, prea dinamic…Poate ca ea trage plapuma toata peste ea, fara sa-si dea seama, poate ii plac dulciurile mai mult decat trebuie, sau ii place o anumita coafura… Toate pot fi intelese si depasite cu tact si rabdare, daca dragostea i-a unit pe cei doi. Daca nu…

3. Fiecare din cei doi trebuie sa invete sa fie un bun contabil in problemele de buget familial. Este cunoscut faptul ca cele mai multe discutii si neintelegeri in familie apar din cauza problemelor financiare. Teoria: “fiecare cu punga lui!” nu merge intr-o casnicie adevarata. Doi contabili buni, insa la aceeasi punga. Daca cei doi nu sunt uniti la capitolul finante, atunci unde mai pot fi uniti ?

Acestea sunt cateva lucruri elementare care , daca se invata de timpuriu intr-o casnicie, vor mari sansele unui camin fericit. Si sansele vor creste de la an la an, chiar daca in mod inerent, cei doi trebuie sa constate ca uneori vad diferit rezolvarea unor probleme.

Ce face ca sotii sa fie fericiti intr-o casnicie ?

Gradul de fericire al celor doi depinde de modul in care ei reactioneaza unul fata de celalalt in trei domenii fundamentale:

1. Asteptarile ( aspiratiile ), sensul in care privesc cei doi.

Daca asteptarile sunt asemanatoare si cei doi au puncte de vedere comune, sansele de a avea o casnicie fericita sunt mari. Ei isi vor uni eforturile pentru atingerea aspiratiilor comune si totul va fi bine.

Daca insa unul se multumeste cu o casa modesta, in timp ce celalalt tinjeste dupa o vila luxoasa; daca unul isi doreste in garaj un Logan modest, iar celalalt vrea cu tot dinadinsul un 4×4 de lux, atunci cu siguranta ca vor aparea probleme majore. Ar fi ideal ca toate asteptarile si aspiratiile celor doi sa fie discutate pe larg si sincer inainte de casatorie, evitandu-se astfel o multime de discutii ulterioare.

Experienta dovedeste ca acea casnicie care pretinde cele mai putine schimbari din partea celor doi soti in domeniul economic, social, religios si cel al personalitatii, are cele mai mari sanse de reusita.De asemenea, acea casnicie care presupune din partea celor doi schimbari mari, are cele mai putine sanse sa fie dusa pana la capat. De aceea este bine ca toate aceste aspecte sa fie discutate inainte de pasul casatoriei. Inainte de a fi prea tarziu…

Chiar si asa, vor aparea multe situatii neprevazute in viata, care cer adaptabilitatea celor doi. Casnicia nu este altceva decat o scoala in care se invata convietuirea armonioasa intre doua personalitati distincte, intre doua moduri de gandire diferite, venite din familii si poate chiar culture diferite.

2. Comunicarea.

In mod normal, cei doi ar trebui sa discute orice subiect care ii preocupa. E adevarat ca unele subiecte creaza teama, insa amanarea discutarii lor nu numai ca nu le rezolva, dimpotriva, le cronicizeaza.

Cateva idei calauzitoare in comunicare ne-ar fi de mare folos. Intai pentru cel care vorbeste:

– Vorbeste fara manie sau ostilitate. Coboara tonul vocii si abtine-te sa-l ridici vreodata.

– Exprima-te clar si concret. Cuvintele cu doua intelesuri dau de banuit si creaza neincredere.

– Fii pozitiv si apreciativ, chiar cand celalalt greseste. Cultiva spiritul umorului in momentele de tensiune. Evita judecata si condamnarea celuilalt.

Nu voi uita toata viata lectia pe care mi-a dat-o un om intr-un troleybus foarte aglomerat. Stateam in picioare, inghesuiti ca sardelele, chinuindu-ma sa-mi pastrez echilibrul la toate manevrele soferului. La un moment dat, nu-mi dau seama cum am reusit sa-l calc pe un domn pe picior. Ma asteptam sa se uite la mine incruntat si sa ma apostrofeze. Dar nu a fost asa. In loc de dojana, domnul mi-a spus:

“Cred ca ai vreo 70 kg, nu-i asa ?” Apoi calatoria a continuat si, peste doar cateva clipe, o noua gafa: am facut o miscare gresita si exact pe acelasi domn l-am lovit, fara sa vreau, cu cotul. De data acesta, imi ziceam , chiar ca domnul se va enerva pe mine. Si pe buna dreptate. Dar nici de data asta domnul nu s-a suparat. Cu un fin simt al umorului, mi-a zambit, spunandu-mi: “Acuma vad si ce putere ai.”

De cate certuri si neintelegeri am fi scutiti in camin daca am da pe fata acelasi spirit al umorului pe care l-a manifestat acest domn fata de stangaciile mele !

– Fii politicos si respecta opiniile partenerului de viata. El are dreptul , ca si tine, la propria lui viziune intr-o problema sau alta. Nu fii dictator, ci democrat si, mai ales, nu incerca sa fii constiinta pentru celalalt.

– Fii sensibil la nevoile si sentimentele partenerului de viata.

Si acum, cateva idei calauzitoare in comunicare pentru cel ce asculta:

– Arata ca intelegi ce ti se spune, ca ai interes fata de parerea celuilalt.

– Pune intrebari prin care sa-i dovedesti celuilalt ca esti interesat de ceea ce-ti spune.

– Asculta si arata-te preocupat de cele ce ti se spune. Uita-te in ochii lui atunci cand iti vorbeste.

– Cand crezi ca ai terminat de ascultat, mai asculta 30’.

Daca vorbim despre comunicare, e bine sa nu uitam ca cei mai mari dusmani ai sai intr-o familie sunt televizorul si internetul.

3. Luarea deciziilor si rezolvarea neintelegerilor.

Orice cuplu, inainte de casatorie, isi propune sa nu se certe niciodata. Este o utopie. Imi aduc aminte de un pastor batran care, atunci cand doi tineri se pregateau sa se casatoreasca, ii intreba daca s-au certat vreodata. Poate din jena, tinerii evitau sa raspunda afirmativ. Iar daca ei raspundeau cu un aer triumfator ca nu s-au certat niciodata in perioada de curtenie, pastorul le taia elanul, spunandu-le: “Foarte rau, caci in acest caz nu stiti daca stiti sa va impacati.”

In luarea deciziilor intr-un camin exista doua variante: fie unul singur hotaraste, iar celalalt se supune, fie ambii se consulta, prin discutii sincere, cu argumente si contraargumente, fara sa se impuna nimic. Desigur, a doua varianta este cea mai buna, pentru ca ea se bazeaza pe respectul reciproc, atat de necesar armoniei in camin.

Crize determinate de aparitia rudelor noi in viata celor casatoriti

Problema relatiilor cu socri nu este una usor de rezolvat. In general, parintii mirelui si a miresei isi fac griji pentru viitorul fiului sau fiicei lor. “Oare nora stie sa gateasca la fel de bine ca mine”- poate gandi soacra mare. “Oare va avea grija de baiatul meu ca si mine ? “Oare ginerele meu se va purta frumos cu fiica mea ?-poate gandi soacra mica. “Nu va fi el violent sau delasator fata de fiica mea ?”

Pentru evitarea multor tensiuni in viata tinerei perechi casatorite, este bine sa se spuna stop ! oricaror incercari de amestec al parintilor in intimitatea noii familii.

Cateva ganduri folositoare pentru noii casatoriti:

1.Dupa casatorie, locuiti, daca este posibil, in propria locuinta. Nici la parintii lui, nici la parintii ei.

In caz contrar, dispare intimitatea noii familii si se creaza simtamantul ca nu esti liber, ca nu esti inca destul de matur pentru viata de camin.

2. Cauta sa pastrezi relatii bune cu rudele, fie ale tale, fie ale partenerului de viata. Flori, invitatii la masa, excursii comune etc. toate au darul de a intari relatiile cu rudele. Rezultatul unei strategii de felul acesta va fi acela ca rudele va vor trata prieteneste pe amandoi.

3. Accepta rudele asa cum sunt. Oricum nu le vei putea schimba. Iar socrilor, acorda-le timp sa se obisnuiasca cu “pierderea”copilului lor.

Niciodata, dar niciodata sa nu faci unul din urmatoarele lucruri:

1. Nu discuta geselile sotului sau sotiei cu parintii tai.

2. Nu-i prezenta pe membrii familiei tale drept modele pentru partenerul de viata.

3. Nu da sfaturi rudelor, daca nu le cer.

4. Nu locui, pe cat posibil, la rude, daca sunteti in concediu.

5. Nu ameninta ca pleci la mama atunci cand ai discutii in familie.

Cateva concluzii:

Casatoria este abia startul in marea cursa a casniciei. Daca startul este bun, cursa poate fi terminata cu bine. Am vazut insa si atleti care, desi au ratat startul, si-au revenit pe parcurs si au ajuns la finish. Oricum, fie ca vorbim de start ( casatoria ), fie ca vorbim de cursa propriu-zisa ( casnicia ), avem, in calitate de crestini, un mare avantaj: Iisus Creatorul, Cel care a infiintat institutia casatoriei in Eden, este alaturi de copiii Sai care-I cer ajutorul si ocrotirea caminului lor. Prin minunea savarsita la nunta din Cana, Mantuitorul ne-a demonstrat ca ii pasa de soarta celor ce se unesc in legamantul casatoriei.

Dupa o viata de experiente de tot felul in propria familie, Nancy Van Pelt- autoarea mai multor lucrari din acest domeniu, afirma:

“Credinta crestina in care am fost crescuti ne-a tinut si nu ne-a lasat. Astazi, suntem mai puternici ca oricand in iubirea Domnului si in iubirea noastra unul pentru altul. Am invatat ca primim din casnicia noastra ceea ce punem in ea.”

Lori Balogh

______________________________

05.Doamne, salveaza-mi caminul!

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

“DOAMNE, SALVEAZA – MI CAMINUL !”

Este cu adevarat familia crestina in criza ? Se pare ca avem o imagine idilica si utopica despre familiile crestine: daca vedem tineri ( sau mai putin tineri ) casatorindu-se in fata altarului, in prezenta bisericii si cerand binecuvantarea lui Dumnezeu la inceput de drum, avem impresia ca totul ar trebui sa mearga ca pe roate. Daca ne-am intemeiat un camin in biserica, credem ca acest camin este un fel de zona interzisa pentru diavol, fiind feriti de o multime de probleme pe care le vedem in jurul nostru. Sa fie chiar asa ?

Cand vedem barbati imbracati in costume la patru ace, alaturi de sotiile lor elegante si de copiii care ii insotesc la serviciile divine, toate par in regula. Uneori insa ( in ultima vreme din ce in ce mai des ) apar surprize. Aflam, ca un trasnet cazut din cer, ca o familie respectabila din biserica , pe care o credeam unita si avand o temelie solida, este in pericol sa se destrame. Foarte grabiti, ca de obicei, le punem si eticheta: “E clar ! Au fost ipocriti. Au jucat doar o piesa de teatru.”

Cand o familie, despre care credeam ca este un model in biserica si societate, e pe cale de destramare, sa fie vorba de ipocrizie ? Oare cei doi nu au fost sinceri cand au venit in fata altarului pentru a cere binecuvantarea si ocrotirea lui Dumnezeu ?

Trist, dar adevarat! Sinceritatea nu este suficienta pentru reusita unei casnicii. Ea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru ca o familie sa reziste tuturor vicisitudinilor vietii.

De la intrarea pacatului in lumea noastra, ne aflam intr-un razboi pe viata si pe moarte intre bine si rau, intre Christos si Satana. Si, ca in orice razboi, unii sunt victoriosi, altii supravietuiesc cu rani grave, iar altii pier. Cartea Apocalipsei ne prezinta o imagine care ar trebui sa ne puna serios pe ganduri, legat de aceasta mare lupta dintre bine si rau, in care, fie ca vrem, fie ca nu vrem, suntem si noi angrenati:

“…Vai de voi, pamant si mare ! Caci diavolul s-a coborat la voi cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme.” Apocalipsa 12, 12

Ce inseamna ca diavolul s-a coborat pe pamant cuprins de o manie mare ? Oare el e maniat pe scoarta terestra, pe marile si oceanele lumii ? Are el vreo rafuiala cu formele de relief, cu speciile de animale sau soiurile de plante ? Cu siguranta ca nu ! Mania lui are o tinta precisa: omul si tot ce e legat de el. Si pentru ca cel mai intim resort al existentei omenesti este viata lui de camin, aici tinteste in primul rand mania diavolului. Daca suntem biruiti aici, in viata de familie, Satana stie ca nu mai avem nevoie de o alta lovitura.

Oare de ce uraste Satana atat de mult familia ? Citind raportul biblic al Genezei, intelegem ca atunci cand omul cazut in pacat si a trebuit sa paraseasca Edenul, Creatorul i-a ingaduit sa ia cu el cel putin trei mari binecuvantari, care sa-l insoteasca pe parcursul vietii lui efemere: sabatul, casatoria si munca. Aceste trei mari binecuvantari aveau menirea sa usureze viata scurta si plina de truda a omului pe acest pamant. Daca omul ar fi apreciat aceste dovezi ale harului divin, lumea noastra ar fi aratat cu totul altfel. Odihna sabatului, tihna unui camin fericit si roadele aducatoare de satisfactii ale unei munci utile- iata trei comori apartinand lumii de dincolo de istorie a pacatului- o lume a Paradisului. Gustand din aceste binecuvantari, omul ar trebui sa-si aduca permanent aminte de Edenul pierdut si, mai ales, de Edenul cel nou fagaduit de Dumnezeu tuturor celor mantuiti.

Insa aceste trei comori edenice nu ne reamintesc doar noua, oamenilor, de unde venim si incotro mergem. Ele ii amintesc si lui Satana de fericirea pe care el insusi a trait-o inainte de revolta si alungarea sa din cer. Amintirea a ceea ce a fost si a pierdut, precum si perspectiva ca omul sa-i ia locul in locuintele ceresti definitiv pierdute pentru el, il umplu pe Satana de o manie de nedescris. Si pentru ca vulcanul urii nu poate ramane sub tensiune prea mult timp, el e gata sa-si reverse torentele spre acele caminuri fericite care-i aduc aminte de ceea ce el insusi a pierdut pentru totdeauna.

Atacand sabatul si facandu-ne sa nu-l traim la cotele dorite de Dumnezeu, Satana stie ca a rupt firul care ne leaga , pe verticala, de sursa vietii ceresti. Atacand caminul, el rupe , pe orizontala, firele ce ne leaga de semenii nostri, viata noastra devenind pustie, insingurata si neimplinita.

Asadar suntem in plin razboi ! Un razboi despre care apostolul Pavel scrie:

“Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” Efeseni 6, 12

Care sunt cateva din problemele unei familii crestine?

Probabil ca cele mai multe probleme intr-o familie de crestini nu sunt legate de violenta, de batai, injuraturi, alcoolism sau abandon familial, asa cum se intampla in cazul celor mai multe familii necrestine.Si acestea pot exista, din nefericire, insa ele nu predomina.

Problemele caminului pot aparea de la lucruri cat se poate de marunte:

– Un cuvant rostit din neatentie care poate rani profund si pentru mult timp persoana iubita. Doar un singur cuvant… Dar sa nu uitam ca orice cuvant este o forta: fie spre bie, fie spre rau.

– Neintelegeri de ordin financiar. Unul vede ca fiind prioritar un anumit lucru, in timp ce celalalt vede un alt lucru ca fiind urgent de realizat. De obicei, sotul vede masina ca fiind o prioritate pe lista cumparaturilor , in timp ce sotia vede mobila ca avand intaietate pe lista planurilor de viitor.

– Mici defecte de caracter, de care nu ducem lipsa niciunul dintre noi, dar pe care le vedem cel mai bine la cel de langa noi. Dupa ce le inventariem, facem adesea greseala de a incerca sa le inlaturam , uitand ca lucrarea aceasta nu ne apartine noua, ci Duhului lui Dumnezeu.

– Neintelegeri legate de preferinte. Unul ar dori ca dormitorul sa fie zugravit in alb, in timp ce celalalt doreste sa-l zugraveasca in galben. Lipsa intelegerii fata de dorintele partenerului de viata poate provoca, in timp, fisuri serioase in unitatea caminului.

- Amestecul parintilor in viata de cuplu a fost si va fi intotdeauna o cauza majora a multor tensiuni si esecuri ale caminurilor crestine.

- Lipsa unei viziuni comune cu privire la educatia copiilor poate fi si ea cauza unor tulburari nedorite in camin. Daca unul din parinti crede ca trebuie aplicata o pedeapsa anumita copilului, pentru indreptare, iar celalalt se opune, insusi copilul va fi derutat, nestiind care din parinti are dreptate. Aceasta greseala frecventa in educarea copiilor creaza rupturi seriose nu doar intre parinti, dar si intre parinti si copii. Aceastia din urma vor avea tendinta de a-l iubi pe parintele mai tolerant, in timp ce parintele mai sever va fi privit cu rezerva.

Desigur, lista poate continua. Si nu cu lucruri deosebit de grave, ci cu lucruri aparent neinsemnate, dar care, daca nu sunt tratate cu seriozitate si rugaciune, pot submina fericirea si stabilitatea caminului. Faptul ca exista tot felul de probleme care ameninta fericirea caminurilor noastre nu este o noutate pentru nimeni. Importante sunt insa solutiile pentru ale depasi.

Da, solutii exista ! Trebuie numai sa le cautam si, dupa ce Tatal ceresc ni le descopera, trebuie , mai ales , sa le punem in practica.

Iata cateva dintre solutiile pe care un copil al lui Dumnezeu le are din belsug la indemana:

1. Rugaciunea pentru unitatea familiei. Poate suna didactic, rece, formalist, insa trebuie sa recunoastem ca fara sprijinul cerului, nu avem nicio sansa sa terminam casnicia cu bine. Oricat am fi de vigilenti si oricat l-am iubi pe partenerul de viata, daca nu suntem asistati de prezenta lui Dumnezeu pe parcursul casniciei noastre, oricand si fara sa ne asteptam, ea poate esua.

Solomon stia prea bine lucrul acesta atunci cand scria pentru noi Psalmul 127:

“Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste.” Psalmul 127, 1

Rugaciunea pentru unitatea familiei nu este aceea pe care o facem adesea: “Doamne, schimba-l , te rog, pe sotul ( sotia ) meu ( mea )! Nu vezi cat de gresit este ?” Un crestin adevarat se roaga altfel: “Doamne, schimba-ma , te rog, pe mine ! Nu vezi cat sunt de pacatos ?”

2. Lecturi pe teme de familie, educatie si comunicare. Putem avea studii biblice din biografiile marilor oameni ai credintei ca Avraam, Isaac, Iacov, Samuel, David etc. In cursul acestor studii vom observa ca si acesti eroi ai credintei au avut probleme, uneori grave, in familiile lor. Cum le-au depasit ? Ce solutii au gasit ? In ce masura situatia mea se regaseste in experienta unuia din ei ? Prin studiu biblic, Duhul Sfant ne poate da nu doar incurajare de a continua lupta pentru o casnicie fericita, dar El ne poate oferi si solutii practice care ne pot scoate din impas.

Exista o multime de carti de specialitate care se adreseaza problemelor de familie. Am ramas surprins cand , citind introducerea unei lucrari apartinand cunoscutei autoare Nancy Van Pelt, ea marturisea ca, desi are o familie solida si armonioasa, la inceput au existat probleme si crize. Toate au fost insa deopasite cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciune.

Lecturile pe teme specifice familiei pot fi de un mare ajutor, insa cu o conditie: sa folosim cele invatate pentru propria indreptare si nu ca arme de atac impotriva celui de langa noi. Morala fabulei “Lupul moralist” ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei care procedeaza altfel.

3. O solutie ciudata la prima vedere, propusa de E.G.White in revista Review and Herald, din 21 iulie 1904, este citirea zilnica a imnului iubirii din 1 Corinteni cap. 13.

“Cititi acest capitol in fiecare zi si veti obtine din el mangaiere si intarire. Invatati din el ce pret pune Dumnezeu pe iubirea sfintita si de origine cereasca si luati la inima invataturile date de El.”

De ce afirm ca este o solutie ciudata ? Deoarece cap. 13 din 1 Corinteni nu este de o subtilitate prea mare. Este un capitol simplu, usor de inteles si de un copil. Il citesti odata si ai inteles totul.

De ce atunci suntem sfatuiti sa-l citim zilnic ? Pentru ca cele scrise acolo sa devina deprindere in viata noastra. Ii admiram pe oasmenii care au reflexe foarte bune ( soferii, de ex. ), dar aceste reflexe nu au aparut din senin. Ele au fost dobandite prin multa exersare, repetitii si efort. Dragostea adevarata, care sta la temelia oricarui camin solid, nu se dobandeste ocazional, ci prin exersarea zilnica a celor scrise in frumosul imn al iubirii.

In parabola judecatii finale, relatata in Matei cap.25, cei de la dreapta Mantuitorului intreaba: “Cand, Doamne ? Cand Te-am vazut noi flamand, insetat, gol etc ? “ Oare n-au stiut ei ca au facut bine in viata ? Desigur. Insa ei nu au contabilizat faptele lor bune. Pentru ei, manifestarea iubirii fata de semeni a devenit un reflex . Ei nu s-au chinuit sa faca faptele iubirii, ci le-au facut in mod natural, spontan. La fel ca respiratia sau bataile inimii.

Nu memorarea mecanica a imnului iubirii ne va ajuta sa ne salvam caminurile, ci trairea zilnica a lucrurilor continute in el, pana ce acestea vor deveni reflexe ale sufletelor noastre. Vom face tot ce scrie Pavel acolo in mod spontan, natural, fara sforari si fara lupte interioare. Acesta este idealul vietuirii intr-un camin adevarat.

“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata…”

1 Corinteni 13, 4-8 pp

Unde credeti ca este cel mai greu de trait principiile amintite de apostolul Pavel in acest imn al dragostei?

In lume ? E relativ usor: daca esti ironizat si dispretuit pentru credinta ta, suporti relativ usor. Stii ca oamenii lumesti nu stiu si nu pot mai mult si te resemnezi. Doar o faci pentru Domnul…

Dar daca ti se intampla sa fii ironizat si marginalizat in biserica ? Mai poti la fel de usor sa manifesti aceeasi iubire care sufera totul ? Ceva mai greu ! Daca treci cu usurinta peste o jignire adusa de un oarecare, nu la fel de usor treci peste ea daca e rostita de un frate de credinta.

Dar daca aceeasi jignire ti se aduce in familie? Atunci este cel mai greu de suportat. De ce ? Pentru ca in camin nu mai exista masti, restrictii sociale, probleme de imagine… In camin esti tu insuti, fara farduri si conventii.

Imnul iubirii ne invata sa nu ne parasim tovarasul de viata cand descoprim la el unele defecte pe care nu le cunoasteam inainte, ci sa sa fim rabdatori, pana ce Duhul Sfant i le va indeparta din caracter.

Imnul iubirii ne invata sa nu spargem farfuriile cand ne aflam intr-o criza de manie, ci sa rabdam cu bunatate orice neajuns al vietii.

Imnul iubirii ne invata sa nu-l jignim pe cel de langa noi, ci sa ne purtam cu respect, chiar daca el greseste.

Imnul iubirii ne invata sa speram chiar cand aparentele sunt contrare, sa avem incredere in tovarasul de viata, sa-i ocrotim imaginea inaintea celorlalti, sa-i acoperim lipsurile fara sa le popularizam injurul nostru.

Imnul iubirii ne invata sa iubim cu adevarat.

Ce se intampla cand imnul iubirii nu este “cantat” in caminurile noastre ? Iata doua scurte exemple:

O membra a bisericii, care avea mari probleme cu sotul, a intrebat odata pe o persoana cu autoritate, cerandu-i un sfat: “Eu nu pot fi o buna crestina din cauza sotului meu. Mereu ma provoaca, iar eu explodez. Ce sa fac ? Sa ma despart de el ?” Raspunsul a fost: “Domnul ti-a dat un asemenea sot tocmai ca sa-ti dai seama ca nu esti inca o buna crestina.”

Un pastor a povestit ca intr-o zi a venit la el un membru al bisericii care i-a spus foarte bucuros:

“Frate pastor, eu mi-am parasit sotia si copilul pentru ca sa fiu un bun crestin. Langa ei nu puteam sa fiu un crestin bun. Cand voiam sa ma rog, copilul plangea. Cand voiam sa studiez, sotia ma trimitea dupa cumparaturi. Nu se mai putea asa. Acum sunt liber si pot sa fiu un bun crestin.”

Ce iluzie sa crezi ca poti fi un crestin bun daca nu aplici intai in caminul tau principiile iubirii adevarate !

Concluzii:

Mantuitorul ne-a poruncit sa predicam Evanghelia la orice faptura. Lucrarea aceasta poate avea, sau nu poate avea succesul dorit de noi. Rezultatele nu ne privesc pe noi, ci pe Dumnezeu. Problema noastra este insa alta: sa ne salvam caminurile intr-un veac in care Satana ataca furibund familia.

Noe a predicat lumii antediluviene timp de 120 de ani. Cu ce rezultate ? Aparent a fost un esec total. Doar 8 oameni au fost salvati, dupa atatia ani de predicare neobosita. Si totusi, nu fost un esec. Noe si-a salvat familia… Mai mult decat atat, Noe a salvat omenirea.

Acum , cand ne aflam in pragul vesniciei, cu perspectiva revenirii in glorie a Mantuitorului, cand diavolul isi concentreaza toate fortele in distrugerea a tot ce ne-a mai ramas din Edenul pierdut ( sabatul, caminul si munca ), cand caminurile noastre sunt lovite crunt de valurile ispitelor de tot felul, sa strigam la Dumnezeu:

“Doamne, salveaza-ne caminul ! Pana ce vei aduce din nou la noi Edenul ceresc, apara Tu acest colt de rai de tot raul vazut si nevazut ! Fii Tu Domnul nostru si condu barca vietii noastre pana la limanul dorit, pana spre tarmul celalat, spre viata vesnica…”

Lori Balogh

______________________________

01.Rugaciunea – Un Privilegiu Nepretuit

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

1. RUGACIUNEA – UN PRIVILEGIU NEPRETUIT

Care este criteriul dupa care se masoara viata de credinta a unui om ? Faptele pe care le face in cursul vietii ? Timpul acordat studiului Cuvantului lui Dumnezeu? Atitudinea pe care o are fata de semenii sai? Felul in care reactioneaza in suferinta si incercari ? Numarul de responsabilitati pe care le ia asupra sa in biserica si societate?

Daca am fi in locul lui Dumnezeu, carui criteriu din cele enuntate i-am acorda intaietate?

Desigur, toate cele enumerate isi au valoarea lor incontestabila. Nu ne putem imagina un om spiritual care sa nu faca bine semenilor sai, care sa nu studieze Cuvantul Scripturii, care sa nu fie rabdator in mijlocul incercarilor si care sa nu-si asume anumite responsabilitati. Exista insa un criteriu esential dupa care se poate masura spiritualitatea unui om- timpul acordat rugaciunii si calitatea ei. Daca acest prim criteriu se regaseste in viata unui om, in mod natural si fara sfortari deosebite, toate celelalte criterii enumerate vor fi prezente, imbogatind viata celui in cauza, dar si viata celor din preajma sa.

M-am simtit rusinat atunci cand o femeie simpla – o anonima in ochii lumii- mi-a povestit despre bucuria ei de a sta de vorba cu Mantuitorul ei, nu doar in momentele speciale dedicate rugaciunii, ci pe tot parcursul zilei, in cele mai diferite activitati. M-am gandit atunci cat de bucuros trebuie sa fie Tatal ceresc atunci cand isi vede copii de pe pamant cautandu-L si spunandu-I Lui toate bucuriile si necazurile vietii, oricat ar fi ele de marunte si neinsemnate.

Care parinte nu se bucura atunci cand copilul sau vine la el cu inima deschisa, spunandu-i bucuriile lui marunte, necazurile , visele, infrangerile sau dorintele inimii sale ? Daca Biblia ni-L descopera pe Dumnezeu ca un Tata, aceasta se intampla si pentru ca noi sa scapam de inhibitiile, de temerile si prejudecatile noastre cu privire la El si sa “ne apropiem cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har , pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie.” ( Evrei 4, 16 )

Viata unui crestin poate fi bogata in multe aspecte: pot fi facute multe si variate fapte nobile, Biblia poate fi studiata cu mult interes, Evanghelia poate fi predicata cu zel si chiar cu eficienta, slujirea in biserica pote fi consistenta, insa daca viata de rugaciune este saraca, toate nu reprezinta decat niste zerouri fara valoare. Ceea ce confera valoare vietii unui crestin este timpul si calitatea legaturii sale cu cerul.

Cu multi ani in urma, intr-una din bisericile protestante din SUA, au avut loc alegeri pentru desemnarea conducatorului bisericii. S-a format o comisie care a adus in discutie mai multe nume. Apoi au urmat discutii prelungite pe tema alegerii celui mai capabil, mai inzestrat si mai erudit dintre candidati. In cele din urma, comisia s-a oprit asupra unei personalitati din biserica respectiva- un doctor in teologie- recunoscut si peste granitele tarii pentru lucrarile sale publicate in Enciclopedia Britanica.

Au urmat apoi discutii in plenul bisericii, inainte de luarea votului. In cadrul acestora, o membra in varsta a bisericii a cerut cuvantul, punand o intrebare doctorului in teologie:

“D-voastra, cat timp acordati rugaciunii intr-o zi ?”

Doctorul a lasat capul in jos, recunoscand:

“La capitolul rugaciune sunt un nenorocit. Ma rog atat de putin si atat de grabit…”

Apoi rusinat, a coborat de la amvon pentru a lua loc in sala. Comitetul a trebuit sa ia in discutie un alt nume…

De ce oare ne rugam atat de saracacios, atat de grabit si atat de subtire?

Iata cateva cauze:

1. Spiritul de razvratire pe care-l purtam in firea noastra pamanteasca, chiar daca ne numim copii ai lui Dumnezeu.

Rugaciunea presupune umilinta, supunere si dependenta fata de Creatorul nostru. Ea presupune recunoasterea faptului ca fara El noi nu suntem nimic, iar El este totul. Or, lucrul acesta nu e pe placul firii noastre pamantesti. Samanta luciferica a razvratirii si a spiritului de independenta se gaseste in fiecare dintre noi, impiedicandu-ne sa avem o legatura mai stransa si continua cu Dumnezeu.

2. Necunoasterea lui Dumnezeu.

Oamenii care si-L imagineaza pe Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu ursuz, singuratic, retras si gata sa ne vaneze greselile, nu vor avea nicio placere sa vina in rugaciune inaintea Sa. Daca totusi o vor face , aceasta se va intampla fie din teama de a nu fi pedepsiti, fie din interesul de a obtine ceva de la El, fie dintr-o traditie oarecare care ne obliga sa implinim un anumit ritual. Modul in cale-L percepem pe Dumnezeu determina timpul si calitatea rugaciunii noastre.

Poetul Lucian Blaga avea o conceptie cu totul straina de revelatia biblica cu privire la Dumnezeu. Pentru el, Dumnezeu era Marele Anonim, care, dupa ce a creat lumea, S-a retras in spatele unei perdele transcendentale, lasad lumea sa se descurce singura. Avand o astfel de conceptie despre Dumnezeu, mai poate omul sa se apropie cu placere de El ? Mai poate fi rugaciunea intensa, bogata si spontana? Categoric, nu !

Din fericire, Biblia nu Il descopera pe Dumnezeu in felul acesta. Dumnezeul revelat in Scripturi este un Dumnezeu al comunicarii, un Tata iubitor si sociabil, care tanjeste dupa prezenta creaturilor Sale si dupa o comuniune intensa si profunda cu ele.

3. Multimea ingrijorarilor vietii

In Pilda semanatorului, Mantuitorul trage un semnal de alarma fata de pericolul pe care il prezinta “ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor” ( Matei 13, 7.22 ). Pericolul consta in faptul ca acestea pot inneca Cuvantul lui Dumnezeu, facandu-l neroditor, pot inneca spiritul de slujire de care biserica si societatea au atata nevoie, dar ele pot inneca ceva si mai important: relatia noastra cu cerul. Cand te scoli dimineata si ai o mie de probleme de rezolvat, cand locul de munca nu e sigur si depinzi de bunavointa unui patron cu capricii, sau cand tu insuti esti patron si nu mai faci fata la toata legislatia mereu in schimbare si la cerintele mereu crescande ale pietei si concurentei, mai poti sa acorzi timp suficient de mult si de calitate rugaciunii ?

Biografii lui Luther spun ca atunci cand acesta avea o zi incarcata cu probleme de rezolvat, tocmai atunci isi rezerva timp mai indelungat pentru rugaciune. Luther stia ca in acea zi, pentru a face fata multimii problemelor, avea nevoie mai mult decat oricand de ajutorul cerului.

“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” ( Matei 6, 33 )

Acest indemn al Mantuitorului a fost valabil in toate timpurile si este valabil si in zbuciumatul inceput de secol al 21-lea. Fara sa predam multimea tot mereu crescanda a problemelor zilnice in mainile Tatalui ceresc, ele ne vor coplesi. Daca a fost vreodata un timp in care sa fie valabila afirmatia biblica ca ”cel neprihanit va trai ( va supravietui nn.) prin credinta”, atunci acel timp este cel de astazi.( Habacuc 2,4; Romani 1,17 )

De fapt, ce este rugaciunea ?

O putem asemana cu “respiratia sufletului”; o putem numi o descarcare a sufletului ca in prezenta unui prieten; o mai putem numi o audienta in fata Creatorului nostru. Insa nu o audienta oarecare!

Daca ar fi sa facem o paralela intre o audienta obisnuita si cea pe care o reprezinta rugaciunea, am observa multe diferente notabile:

1. Intr-o audienta oarecare, ziua si ora audientei sunt fixate de functionarii publici, nu de cel care solicita audienta respectiva. In cazul rugaciunii, timpul il fixam noi, dupa buna noastra placere.

2, Intr-o audienta oarecare, durata este este limitata, uneori la cateva minute.

Cand Alfred Nobel, marele chimist suedez si inventator al dinamitei, a cerut o audienta in fata imparatului Napoleon al 3-lea , i s-a fixat ziua, ora si durata audientei: exact 5 minute. Nici mai mult , nici mai putin ! Au urmat emotiile asteptarii si pregatirile. Ce putea spune marele savant doar in cinci minute pentru a-l convinge pe imparat ?

In ziua si la ora fixata pentru audienta, Alfred Nobel a intrat in prezenta lui Napoleon al 3-lea si, in momentul in care a dorit sa-si expuna argumentele alese cu grija, imparatul a luat el cuvantul, vorbind si iarasi vorbind, pana ce timpul alocat audientei s-a terminat, iar Nobel a trebuit sa se retraga. O audienta de doar cinci minute, in care savantul nu a putut scoate nici macar un singur cuvant !

Cat de diferita este “audienta “ pe care a avem in fata “Imparatului imparatilor” ! Putem veni oricand si la orice ora din zi sau noapte si putem sta de vorba cu Tatal ceresc oricat de mult dorim. Iata un privilegiu de nepretuit !

3. Intr-o audienta oarecare numarul ocaziilor este limitat, dupa care esti invitat sa renunti. In cazul rugaciunii, comuniunea noastra cu cerul este nelimitata. Daca totusi exista o limitare, ea nu se datoreaza lui Dumnezeu, ci noua.

4. Intr-o audienta oarecare, cel care ne primeste poate fi plictisit, nervos, grabit sau ocupat. In cazul audientei ceresti, niciodata nu-L vom gasi pe Tatal ceresc nici obosit, nici plictisit, nici grabit sau prea ocupat pentru a ne asculta cererile.

5. Intr-o audienta oarecare, raspunsul la cererile pe care le formulam poate veni candva in viitor, sau niciodata. In cazul rugaciunii, raspunsul este deja pregatit, chiar daca il vom primi mai tarziu decat ne asteptam. Profetul Daniel nu a apucat sa-si termine rugaciunea pe care o gasim in capitolul 9 al cartii sale, ca ingerul Gabriel ii si aduce raspunsul cerului:

“Cand ai inceput tu sa te rogi, a si iesit Cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc.” ( Daniel 9, 23 )

Ma intreb cum ar arata viata noastra daca ne-ar fi permis sa venim inaintea lui Dumnezeu doar cinci minute pe zi, la o ora fixata de cer ? Cum ar fi sa ni se spuna ca , in intrega viata pe care o avem de trait avem voie sa stam de vorba cu Tatal ceresc doar de cateva ori, iar in acele putine ocazii sa-L gasim plictisit si dezinteresat de fericirea noastra ?

Din fericire, Dumnezeul revelat in Scripturi este cu totul altfel decat noi. Noi nu vom putea niciodata sa-L plictisim pe Dumnezeu cu problemele noastre, oricat ar fi acestea de marunte si pamantesti; noi nu vom putea niciodata sa-L gasim pe Tatal ceresc grabit sau obosit; niciodata nu se va simti deranjat de cererile noastre. Niciodata ne nu vom putea ruga prea mult, incat sa fie deranjat de rugaciunile noastre. Daca este ceva care-L supara pe Tatal ceresc in rugaciunile noastre, atunci acel lucru este formalismul, nesinceritatea, lipsa dorintei de a asculta de vointa Sa, fariseismul si meritele pe care ni le afisam. Atunci insa cand venim in fata Sa cu o inima deschisa, golita de eul nostru si de prejudecatile lumii, Dumnezeu este nu doar dispus sa ne asculte ori de cate ori venim la El, dar El chiar tanjeste dupa comuniunea cu noi. La fel cum un parinte tanjeste dupa legatura cu copiii sai !

Am fost mereu urmarit de un adevar exprimat intr-un articol al unei reviste de limba engleza, care relata un vis al pastorului Roland. Nu stiu daca acest vis a fost in realitate sau daca este vorba doar de o parabola, insa morala este dureros de realista. Este vorba de o scena a judecatii in care este judecat un caz mai deosebit: cel al pastorului Roland. Articolul reda un dialog imaginar ( dar care va fi, din nefericire, real in ziua judecatii pentru multi oameni ) dintre Mantuitorul si pastorul Roland:

-“Doamne, de ce mi-ai facut parte de cea de-a doua inviere? De ce m-ai inviat de abia acum ?”

-“Roland, stiu ca esti surprins de lucrul acesta, insa viata ta Imi spune ca ai fost pregatit doar pentru a doua inviere.”

-“ Cum, Doamne, cand eu ti-am slujit toata viata cu cel mai mare devotement ?”

-“Roland, vad ca esti deznadajduit, insa doresc sa depanam impreuna firul vietii tale si iti vei da singur seama ca am judecat drept. Alege o zi din viata ta si sa o analizam impreuna.”

-“Oricare, Doamne, caci Te-am slujit toata viata.”

-“Sa luam, totusi, o zi oarecare- spuse Domnul”

-“ Bine, sa luam ziua de 18 septembrie 1974…”

-“Te-ai sculat la ora sase, te-ai spalat, te-ai imbracat, apoi ai petrecut in rugaciune 2 minute. Ai servit masa timp de 45 de minute, apoi ti-ai ajutat tatal sa lipeasca niste articole intr-un dosar. Ai facut apoi o vizita la spital, te-ai reintors si ai servit masa. Dupa masa, ai vizitat niste frati care erau slabi in credinta, i-ai incurajat, apoi te-ai intors acasa si ti-ai ajutat sotia la cateva treburi gospodaresti. Apoi s-a facut seara. Dupa ce ai servit cina si te-ai jucat cu copiii, ai urmarit piesa de teatru la TV, ai facut o baie, te-ai rugat 2 minute si la ora 22 si 30 minute te-ai culcat.

In ziua urmatoare, te-ai sculat la 6 si jumatate, te-ai imbracat si ai petrecut 3 minute in rugaciune. Apoi ai luat micul dejun si ai plecat in oras dupa cumparaturi. Pentru ca era ziua pregatirii, nu ai uitat sa-ti cumperi ziarul. Ai venit acasa si l-ai citit trei sferturi de ora. Apoi ai pregatit in graba programul pentru sabat. Ai servit dejunul, apoi ai studiat cateva versete biblice. Dupa amiaza ai vizitat o sora bolnava, dandu-i speranta in revenirea Domnului. Te-ai intors acasa, te-ai pregatit pentru sabat, ti-ai adunat familia, ai citit doua texte din Psalmi si ai facut o rugaciune de 3 minute. Dupa aceea, ai plecat cu intreaga familie la biserica unde ai prezentat frumos subiectul ales. Te-ai reintors acasa, ai luat cina, ai facut o scurta rugaciune si te-ai culcat.

Roland, nu cred ca mai e nevoie sa derulam firul vietii tale mai departe. Toata viata ai fost asa. “

-“Doamne, dar am facut doar voia Ta, am lucrat doar pentru cauza Evangheliei Tale. Mi-am ajuat familia, am vizitat pe bolnavi, i-am intarit pe cei slabi in credinta… De ce sunt aici, doar la a doua inviere ?”

-“Roland, nici acum nu intelegi ? Tot ce faceai era doar din obisnuinta, nu dintr-o inima sincer predata Mie. Ti-ai ajutat sotia, tatal, i-ai ajuat pe fratii slabi in credinta, pentru ca era datoria ta, pentru ca asa trebuia sa faci, nu pentru ca Ma iubeai pe Mine. Nu trebuia sa le faci pe toate acestea ?

Roland, tie iti lipsea comuniunea cu Mine prin rugaciune si veghere. Inima ta era mai mult legata de lucrurile vremelnice, erai intr-o stare de amorteala, te rugai doar 5-6 minute pe zi, in timp ce ziarul il citeai 30 de minute pe zi. Convorbirea ta cu Mine era formala si acum te intreb:

Daca intr- singura zi ai avut placere sa fii cu Mine in rugaciune doar cinci sau sase minute, poti avea pretentia sa stai cu Mine o vesnicie ?”

Repet: nu stiu daca acest dialog a fost un dialog dintr-un vis real sau este vorba doar de o parabola ilustrativa. Un lucru este cert: daca nu ne obisnuim sa dialogam cu cerul mai mult si mai intens inca din aceasta viata, in cer ne vom simti straini. Vom constata cu durere ca nu-L cunoastem suficient de bine pe Dumnezeul nostru, iar El va trebui sa rosteasca cele mai teribile cuvinte care vor fi date spre auz urechilor omenesti:

“Adevarat va spun ca nu va cunosc!” ( Matei 25, 12 )

Rugaciune este cel mai inalt privilegiu care ne este oferit in aceasta viata. Dumnezeu Insusi tanjeste dupa comuniunea cu fiintele create de El. Noi insine avem nevoie de sfatul ceresc in fiecare clipa si avem nevoie de putere in lupta impotriva pacatului zi de zi. Noi insine avem nevoie de timpul de liniste si siguranta pe care il putem gasi doar la picioarele Mantuitorului.

De ce sa nu profitam de acest privilegiu nepretuit ? De ce sa nu urcam zilnic si tot mai des cararile rugaciunii ?

Lori Balogh

______________________________