Articole Creștine » Iisus Christos – Omul Dumnezeu

06.Iisus Christos – Marele Suferind

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

6. IISUS CHRISTOS – MARELE SUFERIND

Ne-am intrebat vreodata ce se ascunde in spatele tuturor lucrurilor bune care ni se intampla in viata ? Ne-am pus intrebarea care este izvorul binecuvantarilor pe care le primim chiar in aceasta viata trecatoare, traita in umbra mortii si in “valea plangerii “?

Poate ca ne-am obisnuit cu ideea ca aceste binecuvantari sunt ceva firesc, natural; poate ca Il privim pe Dumnezeu ca fiind obligat sa ne dea aceste lucruri bune si poate ca uitam ca:

“ Noi datoram chiar si viata aceasta pamanteasca mortii lui Christos. Painea pe care o mancam e rascumparata prin trupul Lui frant. Apa pe care o bem este cumparata prin sangele Lui varsat. Nimeni, sfant sau pacatos, nu mananca hrana sa zilnica fara sa se hraneasca cu trupul si sangele lui Christos. Crucea de pe Calvar este pusa ca o pecete pe fiecare paine si se oglindeste in fiecare izvor de apa.” E.G.White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 648

Uitam prea repede ca la temelia oricarei bucurii, a oricarei binecuvantari si a oricarui suras se afla Jertfa suprema a Fiului lui Dumnezeu, fara de care pamantul nostru, sau ar fi devenit un iad, sau ar fi fost de mult timp pustiit.

Marturisesc ca, ori de cate ori ma aplec asupra subiectului Jertfei lui Christos, incerc un sentiment complex. Pe de o parte, doresc sa inteleg tot mai mult din frumusetea si maretia acestei Jertfe, iar pe de alta parte, sunt constient ca oricat voi incerca, nu voi reusi niciodata sa cuprind totul. Mereu va fi ceva care imi va scapa, mereu va fi ceva de neinteles in legatura cu suferintele Mantuitorului nostru. Si nu doar in aceasta viata! Chiar si in viata vesnica- o viata lunga cat viata lui Dumnezeu !- cei mantuiti vor avea mereu ceva de invatat in legatura cu acest subiect inepuizabil.

O scurta retrospectiva a suferintelor lui Iisus

Intruparea Fiului lui Dumnezeu si intrarea Sa in lumea noastra ca un copil neajutorat al familiei omenesti a constituit un motiv de bucurie, dar si de emotie si durere pentru intregul cer. Cel care era una cu Tatal, Cel mai presus de intreaga creatiune, era facut acum, “pentru putina vreme, mai prejos decat ingerii”

( Evrei 2, 7 ). Iisus a lasat cu placere prerogativele divine in mainile Tatalui Sau si a acceptat sa depinda de mila si grija unor parinti pamantesti, asemenea oricarui copil venit in aceasta lume.

Pe tot parcursul vietii Sale pamantesti, Iisus a dus o lupta deschisa si continua impotriva fortelor intunericului. Niciodata insa El nu a ezitat. A stat ferm, ca o stanca in calea valurilor amenintatoare ale marii, si nu S-a lasat intimidat de niciunul din mijloacele folosite de vrajmas.

Insa, ajungand in ultima faza a misiunii Sale pamantesti, comportamentul Mantuitorului se schimba.

“ Domnul Iisus statuse ca un cedru puternic infruntand furtuna impotrivirii care isi concentrase furia asupra Sa. Vointe incapatanate si inimi pline de rautate si viclenie se straduisera in zadar sa –L duca la confuzie sau sa-L infranga. Dar El a a stat in maiestatea Sa divina ca Fiu al lui Dumnezeu. Acum insa, El era asemenea unei trestii batuta de furtuna si indoita de mania ei… Acum sosise ceasul puterilor intunericului. Vocea Sa era auzita in atmosfera linistita a noptii, dar nu in tonurile inalte ale triumfului, ci plina de zbuciumul durerii omenesti.”

E.G.White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 676

Incepand cu varsta de 12 ani, cand , cu ocazia vizitei la Templu, a devenit constient de misiunea Sa mesianica, si pana la 33 de ani si jumatate, cand si-a incheiat lucrarea pe pamant, deci timp de 21 de ani, El a urmarit si a dorit sosirea ceasului supremei Sale Jertfe.

“Am un botez cu care trebuie sa fiu botezat si cat de mult doresc sa se implineasca !” ( Luca 12,50 )

Iisus nu se refera la botezul cu apa, pe care, de altfel, il facuse, ci la moartea Sa. In timpul celor trei ani si jumatate de activitate publica, Mantuitorul vorbise de multe ori despre suferintele si moartea Sa. Vorbise cu atata seninatate si liniste incat ucenicii nu L-au inteles. Ei se aflau pe o alta lungime de unda si credeau ca Domnul le vorbeste din nou in pilde pe care acum ei nu le intelegeau. ( vezi Luca 18, 33-34 )

In tot acest rastimp, Mantuitorul nu S-a plans de ceea ce urma sa I se intample. Daca le-a vorbit ucenicilor despre suferintele si moartea Sa , El a facut-o nu pentru a fi compatimit, ci pentru a-i pregati pe cei iubiti pentru marea dezamagire prin care urmau sa treaca curand.

Stia Domnul Iisus ce-L astepta ? Desigur ! Planul Mantuirii fusese intocmit in sanul Dumnezeirii in detaliu si El cunoastea toate etapele drumului. Dovada ? Iisus le-a spus ucenicilor in detalui ce urma sa I se intample. Insa, ceea ce a trait Mantuitorul in ultimele doua zile inainte de rastignire L-a surprins si pe El.

Priviti-L pe Domnul in gradina Ghetemani ! El, care fusese mereu linistit chiar in mijlocul celor mai teribile furtuni, era acum de nerecunoscut. Pe masura ce se apropia de gradina Ghetemani , Iisus devenea neobisnuit de tacut. Desi locul era cunoscut de ucenici ca unul din locurile linistite si retrase pentru rugaciune, de data acesta el parea de o tristete iesita din comun.

Evanghelistii surprind aceasta schimbare de atitudine a Mantuitorului:

“Iisus a inceput sa se intristeze si sa se mahneasca foarte tare.” ( Matei 26, 37-38 )

“El a inceput sa se inspaimante si sa se mahneasca foarte tare.” ( Marcu 14,33 )

“A ajuns intr-un chin ca de moarte… iar sudoarea i se facuse ca niste picaturi mari de sange.”

( Luca 22, 44 )

Dar nu numai atitudinea Mantuitorului era schimbata, ci si cuvintele Sale. Insusi Iisus le spune ucenicilor ceva ce ei nu auzisera niciodata pana acum:

“ Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte.” ( Matei 26, 38 )

Mai mult decat atat, ucenicilor le era dat sa-l vada pe Mantuitorul lor clatinandu-se, ca si cand ar fi fost gata sa cada. Fiecare pas pe care-l facea cerea un efort deosebit. Adesea, ucenicii au trebuit sa-L sprijineasca pentru a nu cadea. Iisus gemea cu glas tare…

Nu este asa ca Iisus este de nerecunoscut ? De ce aceste chinuri sufletesti, de ce aceasta tulburare ca de moarte, de ce aceste gemete, cand El stia ce-L asteapta venind pe acest pamant ? Nu vi se pare ca Stefan, diaconul, a murit mai eroic ? Jan Huss a murit pe rug cantand pana in ultima clipa. Iar Iisus, Mantuitorul lumii, ezita, se impleticeste, geme, e gata sa cada , e intristat inainte de marea Sa jertfa…De ce toate acestea ?

Aceasta era noaptea stramtorarii Domnului Christos ! O noapte pe care o asteptase, pentru care se pregatise, pentru care venise pe pamant, pe care o dorise chiar, dar care, acum cand sosise, Il ingrozea. Poate ca analogia cu femeia insarcinata care asteapta cu dor nasterea copilului ne va ajuta, intr-o oarecare masura, sa intelegem ceea ce se petrecea in sufletul Domnului ( analogia Ii apartine chiar lui Iisus ! –vezi Ioan 16, 21 ). Timp de noua luni ( si chiar inainte de a ramane insarcinata ) femeia radiaza de bucurie la gandul ca va avea un copil. Ii pregateste hainutele, biberonul, patutul, botoseii… Tot timpul se gandeste numai la copil si de abia asteapta ziua nasterii.

Dar ce se intampla cu aceeasi femeie in ziua nasterii ? Bucuria este inghitita de durerea cumplita, femeia geme, ezita, se clatina de durere, aproape ca uita de copil si incepe sa se gandeasca daca va trece cu bine de ceasul dureros al nasterii.

“Intorcandu-Se si plecand de la ei, Domnul Christos S-a indreptat iarasi catre locul Sau retras si a cazut cu fata la pamant coplesit de groaza unui mare intuneric. Natura omeneasca a Fiului lui Dumnezeu tremura in ceasul acela al incercarii. Acum El se ruga , nu pentru ucenicii Sai, pentru ca sa nu se piarda credinta lor, ci pentru sufletul Sau ispitit si chinuit.”

E.G.White, “Hristos Lumina Lumii”pag.667

Care era acel lucru nou, acea experienta necunoscuta pe care Mantuitorul nu o traise pana atunci si de care avea nevoie pentru a ajunge la desavarsirea lucrarii de ispasire ?

De ce acest chin de moarte, de ce aceste ezitari in fata crucii, de ce aceste picaturi de sudoare prefacuta in sange, cand El stia ca acesta e drumul mantuirii neamului omenesc ? Spartacus- gladiatorul si conducatorul unei mari rascoale a sclavilor intre anii 73-71 iChr.- a murit crucificat de autoritatile romane. Istoria ne consemneaza ca Spartacus a murit ca un erou. De ce Iisus a ezitat in fata crucii ?

Aceasta atitudine cu totul neobisnuita pentru Mantuitorul lumii in fata crucii ne face sa intrezarim raspunsul: in lucrarea mantuirii noastre era ceva cu totul nou, o experinta pe care niciun om inca nu o traise si care Ii lipsea chiar Domnului.

La studiile de doctrina biblica ne-am familiarizat cu ideea ca Domnul Christos , venind pe pamant, a luat asupra Sa pacatele intregei lumi.

“Tot asa, dupa ce S-a adus Jertfa o singura data ca sa poarte pacatele multora…” ( Evrei 9, 28 )

“El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui suntem tamaduiti.” ( 1 Petru 2, 24 )

Expresii ca “ a purtat pacatul” sau “ a luat asupra Sa pacatul lumii “ s-ar putea sa ne faca sa scapam adevarata adancime a experientei Mantuitorului. Iisus nu a luat pacatul omenirii asupra Sa la fel cum un om imbraca o haina. Daca ar fi fost posibil lucrul acesta, ar fi fost mult mai usor pentru Domnul Christos.

Apostolul Pavel, cel mai mare teolog al crestinismului, face o afirmatie socanta in dreptul Fiului lui Dumnezeu, afirmatie care insa ne deschide o noua perspectiva asupra suferintelor si Jertfei lui Iisus:

“Pe Cel ce n-a cunoscut nicun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, pentru ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.” 2 Corinteni 5, 21

Observati diferenta ? El, Cel neprihanit, a carui neprihanire nu era doar o simpla haina, ci era insasi natura fiintei Sale, “a fost facut pacat” pentru noi. Stiti ce inseamna acest lucru ? O schimbare a naturii.

Pacatul si neprihanirea sunt doua naturi contradictorii, care se exclud reciproc. Ele nu pot coexista in aceeasi fiinta.

Ce se intampla atunci cand se neaga natura unei fiinte ? Fiinta e nimicita. Un peste care ar fi obligat sa respire aer, in loc sa-si ia necesarul de oxigen din apa, ar muri. Incercarea de a-i schimba natura il ucide. Dati unui om sa respire gaz metan si incercati sa- i schimbati natura. El va muri curand.

Ceea ce a provocat suferintele de nedescris ale Mantuitorului si care I-au adus moartea a fost tocmai aceasta schimbare a naturii Sale. Ca sa ne poata deveni Mantuitor, Iisus a trebuit sa poarte pacatele noastre “IN TRUPUL SAU” ( 1 Petru 2, 24 ), adica sa devina pacat pentru noi. El, Cel Neprihanit , a trebuit sa-si schimbe natura, lucru pe care niciodata nu-l facuse pana atunci. Era o experienta cu totul noua chiar si pentru Fiul lui Dumnezeu.

In gradina Ghetemani, Domnul Christos a inceput sa paseasca in “intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 13, 42. 50; 8, 12 etc. ), acel intuneric in care vor intra toti cei nelegiuiti care vor fi refuzat harul lui Dumnezeu. Acolo, Iisus a simtit cum fata Tatalui se intorcea de la El, neputand privi pacatul lumii cu care se identificase Fiul Sau.

Intreaga viata pamanteasca Iisus fusese in cea mai stransa legatura cu Tatal Sau iubit. El Insusi a marturisit despre aceasta legatura : “Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatal nu M-a lasat singur pentru ca totdeauna fac ce Ii este placut.” ( Ioan 8, 29 ) Partasia cu Tatal era cea mai mare bucurie si mai presus de griji, oboseala sau descurajare. Aceasta comuniune L-a ajutat pe Iisus sa ramana mereu linistit si calm in mijlocul celor mai teribile incercari si ispite.

Facandu-Se pacat pentru noi, Iisus experimenta acum o stare pe care nu o cunoscuse pana atunci: despartirea de Tatal sau iubit. Aceasta a fost cartea pe care Satana a jucat-o fiind sigur de reusita. Intotdeauna legatura Fiu-Tata fusese desavarsita si nimic nu se interpusese intre Ei, De data aceasta la mijloc era pacatul insusi.

Incerc sa-mi imaginez cum , in acele clipe teribile si lungi cat vesnicia, Satana, impreuna cu legiunile lui de demoni, Il ispitea pe Mantuitorul, sugerandu-I:

“Tu nu trebuie sa admiti ca cineva sau ceva sa se interpuna intre Tine si Tatal Tau. Daca ai admite acest lucru, atunci acel lucru ar fi un idol la care tii mai mult decat la Tatal. Daca Tu Iti dai viata pentru omul pacatos, inseamna ca Tu tii mai mult la el decat la Tatal Tau, Aceasta e idolatrie si Tu nu poti face aceasta”

Iisus insa stia ca sugestia celui rau Il indemna la neascultare de Tatal. Planul Mantuirii fusese alcatuit din vesnicii si prevedea Jertfa pentru omul pacatos. El pentru aceasta venise in lume si dorea sa fie ascultator pana la moarte.

Dilema care chinuia sufletul indurerat al Fiului lui Dumnezeu era:

1. Sa se desparta de Tatal, prin Jertfa, devenind pacat pentru noi sau

2. Sa se desparta de Tatal , prin neascultare fata de prevederile Planului Mantuirii.

Aceasta era criza prin care trecea Mantuitorul in Ghetemani. Iisus nu voia sa se desparta de Tatal in niciun fel si aceasta Ii aducea suferinte de nebanuit pentru noi.

Aici, in aceasta noapte de groaza petrecuta in Ghetemani, Mantuitorul a invata sa asculte si tot aici El a fost facut desavarsit, caci aici El a obtinut cea mai mare biruinta .

“El este Acela care, in zilele vietii Sale pamantesti, aducand rugaciuni si cereri cu strigate mari si cu lacrimi catre Cel ce putea sa-L izbaveasca de la moarte, si fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, macar ca era Fiu, a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Si, dupa ce a fost facut desavarsit, S-a facut pentru toti cei ce-L asculta, urzitorul unei mantuiri vesnice.” Evrei 5, 7-9

Spre fericirea si mantuirea noastra, Iisus a ales prima cale , aceea de a fi ascultator de Tatal pana la moarte, chiar cu riscul de a fi desprtit de El pentru vesnicie.

“O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu ! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui !” ( Romani 11, 33 )

In fata iubirii infinite care s-a manifestat in Ghetemani si pe Golgota, mai pot ramanea inimile noastre impietrite ? Mai putem ramane nepasatori fata de o mantuire atat de mare, care L-a costat atata durere pe Fiul neprihanit al lui Dumnezeu ? Ne mai putem juca cu pacatul cand el L-a adus pe Mantuitorul nostru in cea mai teribila criza prin care a putut trece o fiinta vreodata ?

Poate ca acum intelegem mai buine de ce, la judecata finala, oamenii vor fi judecati nu atat pentru pacatele lor, cat pentru PACATUL de a refuza harul mantuitor al lui Dumnezeu, pacatul de a batjocori Jertfa suprema si de a face ca sangele Mantuitorului sa fi curs in zadar in dreptul lor.

Pentru pacatele omenirii, oricat ar fi de multe si grele, exista o Jertfa. Dar pentru refuzul de a accepta aceasta Jertfa ce scapare sa mai existe ? Niciuna !

Fie ca Iisus –Marele Suferind pentru pacatele noastre- sa fie cea mai eficienta bariera impotriva raului din noi si din afara noastra !

Lori Balogh

______________________________

07.Iisus Christos – Cel Uitat

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

7. IISUS CHRISTOS – CEL UITAT

In cartea pastorului Richard Wurmbrand “De la suferinta, la biruinta” exista o explicatie interesanta (data de un crestin evreu !) legata de semnificatia verbului ebraic “lesaper”( “a spune” ): acest verb are o radacina comuna cu “saper” ( “safir “), ceea ce face ca semnificatia verbului “a spune” , in limba ebraica, sa fie “ a oferi un giuvaier”, “ a oferi un safir “.

Este, prin urmare, privilegiul meu ca in aceasta ocazie sa va ofer “ un safir” din imensa si inepuizabila comoara a Cuvantului lui Dumnezeu: un cuvant de indemn al unui predicator catre un alt predicator al Evangheliei:

“Pavel, apostol al lui Christos Iisus, prin voia lui Dumnezeu, dupa fagaduinta vietii vesnice care este in Christos Iisus, catre Timotei, copilul meu prea iubit…” 2 Timotei 1, 1-2

Daca numai aceste doua versete biblice ne-ar sta la dispozitie in legatura cu relatiile ce existau in biserica primului secol crestin, ele ar fi suficient de convingatoare. Pavel, desi este considerat cel mai mare teolog crestin al tuturor timpurilor si avand autoritatea unui presedinte de diviziune, se adreseaza unui subordonat- un pastor local, tanar, lipsit de experienta, bolnavicios si cu o origine nu tocmai sanatoasa din punctul de vedere al iudeilor, in termeni cu care nu suntem prea obisnuiti in zilele noastre: “Timotei, copilul meu prea iubit.”

Se pare ca relatiile pastorale din biserica primului secol erau cu totul altele decat in epoca moderna!

Scriindu-i lui Timotei, Pavel ii da acestuia o sumedenie de sfaturi privitoare la slujba la care fusese chemat in comunitatea crestina din Efes:

– sa-si pastreze un cuget curat ( 1 Timotei 1, 19 )

– sa lupte lupta cea buna a credintei ( 1 Timotei 1, 18; 6,12 )

– cum sa procedeze in lucrarea de alegeri de slujbasi in biserica ( 1 Timotei 3, 1-13 )

– cum sa se poarte cu diferite categorii de credinciosi ( 1 Timoteiu 1, 5, 1-3 )

– cum sa le instruiasca pe femeile din biserica ( 1 Timotei 2, 9-10 ) etc.

Dar, dintre toate indemnurile date de marele apostol “copilului sau in credinta”, unul le intrece pe toate celelalte in importanta:

“Intelege ce-ti spun ! Domnul iti va da pricepere in toate lucrurile. Adu-ti aminte de Domnul Iisus Christos, din samanta lui David, inviat din morti, dupa Evanghelia mea…” 2 Timotei 2, 7-8

Toate sfaturile lui Pavel catre Timotei erau bune, excelente chiar. Cu toate acestea, daca tanarul sau colaborator s-ar fi pierdut in multimea grijilor lucrarii, uitandu-L pe Mantuitorul, toate celelalte sfaturi ar fi fost nule ca valoare. Simple zerouri!

Pavel, ca un lucrator cu multa experienta, stia ca cea mai mare primejdie pentru un om angajat in lucrarea lui Dumnezeu nu este sa leneveasca, sa se descurajeze sau sa cada sub loviturile celui rau. Toate acestea sunt pericole reale pentru un lucrator crestin, insa cea mai mare primejdie este alta: sa nu-ti vezi capul de treburi in lucrarea Domnului, pierzandu-L din vedere pe Domnul lucrarii.

Nu ati asculatat adesea predici lungi, obositoare, poate bine elaborate, dar din care lipseste prezenta lui Christos? El, care trebuie sa fie Izvorul si Tinta, Centrul si Circumferinta oricarei predicari ! Fara El, orice predica nu este altceva decat o jertfa a lui Cain !

Nu v-au obosit rugaciunile care cutreiera lumea in lung si in lat, rugaciuni exprimate elegant, artistic, cu elocventa, dar din care lipseste Christos ?

Nu vi s-a intamplat sa cititi o carte spirituala, poate chiar Biblia, din cu totul alte motive decat sa-L intalniti pe Domnul pe acele pagini ?

Nu ati avut niciodata sentimentul ca ati facut ceva pentru lucrarea lui Dumnezeu, uitand in acelasi timp de Dumnezeul lucrarii ?

Legenda lui Gorun este o parabola cu mult talc pentru biserica Laodiceea a zilelor sfarsitului:

Legenda spune ca Iisus avea un ucenic tanar, pe nume Gorun, pe care il iubea mult si caruia dorea

sa-i incredinteze o lucrare importanta .

-”Fiule, Eu vreau sa-ti dau o lucrare mare de facut dar, inainte de asta, vreau ca tu sa petreci un timp in meditatie si rugaciune impreuna cu Mine. De aceea, ia-ti un cort si aseaza-te pe varful muntelui Carmel si acolo roaga-te si gandeste-te la Mine pana voi veni sa-ti spun ce sa faci.”

Zis si facut ! Tanarul Gorun, slab si timid, isi ia cortul si se suie pe muntele Carmel unde se roaga si se gandeste la Domnul sau. Nu trebuie insa sa treaca mult timp pentru ca satenii din vale sa afle ca pe varful muntelui se afla un sfant.

Intr-o zi, Gorun coboara in sat si le spune satenilor:

-“Oameni buni, dati-mi, va rog, o patura, caci pe a mea mi-au ros-o sobolanii si nu mai pot sa ma invelesc cu ea.”

Bucurosi sa ajute un sfant, satenii ii dau acestuia o patura noua, iar Gorun se urca din nou pe varful muntelui. Insa dupa cateva zile, Gorun coboara din nou in sat sa ceara o alta patura, caci si pe cea primita o stricasera sobolanii. Satenii ii dau o patura noua…Si din nou, dupa cateva zile, Gorun coboara in sat sa ceara o patura. Satenii se sfatuiesc ce sa faca mai bine in acest caz si, in cele din urma , decid:

-“Mai bine ti-am da o pisica. Aceasta ar rezolva problema sobolanilor definitiv.”

Si satenii, impreuna cu patura cea noua, ii dau “sfantului” de pe munte si o pisica. Insa, dupa doar cateva zile, Gorun coboara din nou in sat, cerand de data aceasta, nu o patura, ci lapte pentru pisica. Satenii ii dau lapte o data, de doua ori, de trei ori, pana ce isi dau seama ca rezolvarea definitiva consta in a-i oferi o vaca.

Gorun insa continua sa vina in sat, cerand teren pentru pasunatul vacii, apoi doi lucratori care sa-i coseasca iarba , apoi caramizi pentru casele lucratorilir, apoi vaca fata si trebuie sa mareasca grajdul…

Dupa mult timp, Iisus se duce pe muntele Carmel ca sa-Si intalneasca ucenicul iubit. In intampinare nu-I iese tanarul modest, in ochii caruia ardea flacara iubirii fata de Domnul sau, ci un negustor gras, imbracat in haine scumpe, sezand intr-o ferma mare, cu multe case si grajduri. Nerecunoscandu-L pe cel din fata sa, Gorun ii spune Mantuitorului:

-“ Ei, ce afaceri te aduc pe la mine ? Ce negot putem face impreuna ?”
Este doar o legenda, o simpla parabola ! Dar cat adevar contine ea !

Care a fost greseala acestui ucenic al Domnului, de altfel sincer si bine intentionat ? L-a uitat pe Domnul. In multimea problemelor inerente acestei vieti, el nu si-a mai adus aminte de Iisus. In loc sa aduca in fata Domnului grijile vietii, acest ucenic virtual a cautat tot felul de solutii omenesti , solutii care rezolvau pe moment o anumita problema, dar care, in realitate, deschideau usa altor probleme.

Ce laodiceean perfect este acest Gorun ! Semanam oare cu el ? Biserica Laodiceea are misiunea lasata de Mantuitorul de a veghea si a-L astepta in mod activ. Dar ce gaseste Iisus atunci cand vine zi de zi la ucenicii secolului al 21-lea ? O usa inchisa, ferecata pe dinlauntru, in fata careia Iisus inca bate. Oare cei dinlauntru, prea preocupati de ei insisi, vor auzi vreodata bataile Mantuitorului ?

“Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine “ Apocalipsa 3. 20

Cand Pavel ii scrie lui Timotei : “Intelege ce-ti spun…Adu-ti aminte de Domnul Iisus Christos…”, el trage de fapt un semnal de alarma impotriva uitarii si neglijentei fata de lucrurile cu adevarat importante.

“ Multi cred ca neglijentele nu ar trebui sa fie condamnate. Aceasta este o mare greseala. Neglijenta ( uitarea, dupa o traducere mai veche ) este pacat. Ea duce la multe greseli grosolane si multa dezordine. Mintii trebuie sa i se dea insarcinari; ea trebuie disciplinata pana va reusi sa pastreze ce i s-a incredintat.” E.G.White , Marturii vol. 3, pag. 18

Foarte adesea ne scuzam in fata semenilor nostri: ”Scuza-ma, am uitat “. Daca uitarea si neglijenta in anumite aspecte ale vietii aduc atata amaraciune, ce pot aduce ele cand “obiectul “ uitarii si neglijentei noastre este Insusi Domnul Christos ?

“Adu-ti aminte de Domnul Iisus Christos !”

Adu-ti aminte de El in primele clipe ale zilei ! Nu lasa gandurile sa zboare in o mie de directii, asemenea liniilor aeriene, ci sa ai pe suflet ca primul gand sa fie pentru El !

Adu-ti aminte de El cand iti faci planurile pentru ziua urmatoare. Nu incerca sa le faci singur, caci El e Stapanul circumstantelor vietii si doar El le poate conduce in asa fel incat sa-ti fie bine.

Se relateaza despre George Muller ca se afla la un moment dat pe un vas ancorat in apropierea coastei canadiene, din cauza cetii dese. El trebuia sa fie la o ora fixa intr-un anume loc, insa ceata impiedica vasul sa-si continue calatoria.

-“ Trebuie sa fiu la timp in Canada”- ii spune el capitanului. “Am 56 de ani si inca nu mi-am calcat cuvantul”

-“ Imposibil !”- raspunde capitanul.

- “Imposibil sa nu ajung la timp”- spune din nou George Muller, caci atunci cand am facut planul de a calatori in Canada, L-am intrebat pe Domnul si El a aprobat. Asa ca trebuie sa ajung ! Hai sa ne

rugam !”

Cei doi s-au plecat in rugaciune , desi capitanul era foarte sceptic. La un moment dat, George Muller il ridica pe capitan si-i spune:

-“Hai, ridica-te ! Si asa nu crezi. Uite ca ceata s-a ridicat. Sa pornim la drum !”

Adu-ti amuinte de Domnul Iisus Christos cand vorbesti sau cand taci, cand intri in bucatarie, cand te asezi la masa sau cand te scoli de la masa. Incearca sa te asezi la masa fara El si vezi ce se intampla ! Nu la intamplare lumea occidentala este plina de obezi !

Adu-ti aminte de Domnul Iisus Christos cand studiezi Biblia ! Decat sa citesti fara El, fara calauzirea Duhului Sfant pe care L-a promis, mai bine mai asteapta. Lumea e plina de oameni care citesc Biblia, dar care fie nu inteleg nimic, fie inteleg doar ceea ce le place, fie inteleg distorsionat adevarurile ei. Uitandu-L pe Iisus Christos, oamenii care citesc Biblia ajung sa afirme ca primele 11 capitole ale ei sunt doar legende, ca profetiile din Daniel si Apocalipsa nu sunt altceva decat halucinatii, sa Biblia e plina de contradictii…Oameni care citesc Biblia, uitandu-L pe Domnul Christos, ajung teologi crestini, dar care nu mai cred in Creatiune, in inviere, in revenirea glorioasa a Mantuitorului…

Poate ar fi fost mai bine pentru acesti “teologi” moderni sa nu fi citit niciodata Biblia,, decat sa o citeasca fara Christos.

Adu-ti aminte de Domnul Iisus Christos cand te rogi. Nu te uita la tine , caci nu vei vedea nimic bun si te vei descuraja. Uita-te la El si vei primi curaj si speranta !

Adu-ti aminte de Domnul cand te rogi in public ! Nu spune vorbe multe, aducand in felul acesta “jertfa nebunilor” ( Eclesiastul 5, 1 ), caci El cunoaste toate tainele inimii.

Adu-ti aminte de El cand esti dispretuit si marginalizat de societate pe nedrept ! Adu-ti aminte de El cand urci la amvon ca sa predici ( altfel te vei topi ca ceara ! ), cand mergi la scoala, cand iti alegi tovarasul de viata, cand lucrezi sau cand iti alegi destinatia in concediu…

Adu-ti aminte de Domnul Iisus Christos in orice aspect al vietii si in orice moment al existentei tale, pentru ca si El sa-Si aduca aminte de tine cand va reveni in Imparatia Sa !

Lori Balogh

______________________________

05.Iisus Christos – Marele Singuratic

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

5. IISUS CHRISTOS – MARELE SINGURATIC

Pe crucea de pe Golgota s-au petrecut lucruri pe care , oricat am incerca sa le cuprindem, nu le vom intelege niciodata in toata profunzimea lor. Nu le vom intelege nici chiar in vesnicie… De ce ? Pentru ca acolo a fost traita o drama de dimensiuni dumnezeiesti, nu omenesti.

Pe cruce au murit mii, zeci de mii de oameni nefericiti. Istoricii relateaza ca, in timpul asediului Ierusalimului de catre armatele romane conduse de Titus, pe o raza de 20 km in jurul cetatii nu mai existau copaci. Ei fusesera taiati si folositi la rastignirea celor ce incercau sa fuga din cetate pentru a se salva.

Tot pe cruce a murit si Spartacus, un vestit gladiator si conducator rascoalei sclavilor intre anii 73-71 i.Chr. Fiind prins de romani, Spartacus a fost rastignit si se relateaza ca a murit ca un erou.

Apostolul Petru a fost si el rastignit ( cu capul in jos insa ! ). Si Petru a murit demn , ca un martir adevarat al cauzei crestinismului.

Si totusi, din miile de cruci care au fost ridicate vreodata pe pamant, niciuna nu a cunoscut drama pe care a cunoscut-o crucea lui Christos. Iata cateva argumente:

1. Pe aceasta cruce nu a fost rastignit un simplu om, care, mai curand sau mai tarziu, oricum avea sa moara. Pe aceasta cruce a fost rastignita Viata – Cel care este Izvorul vietii si care nu ar fi trebuit sa moara niciodata.

2. Pe aceasta cruce nu a fost executat un simplu condamnat, vinovat sau nevinovat. Aici nu e vorba de o crima oarecare, asa cum se intampla adesea in lume, ci aici avem de-a face cu o Jertfa.

3. Pe aceasta cruce nu s-a produs o despartire a unui om de alti oameni, nici a unui om de Dumnezeu, ci o despartire infinit mai dureroasa: aceea dintre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, Cei despre care Insusi Mantuitorul afirmase: “Eu si Tatal una suntem” ( Ioan 10, 30 )

Despartirea de Tatal a fost cea mai dureroasa experienta din cele traite de Mantuitorul pe acest pamant. Nu piroanele au fost cele care I-au grabit moartea, ci durerea despartirii de Cel cu care fusese unit intr-o legatura vesnica de iubire. Iisus a murit mai repede decat ceilalti doi rastigniti, ceea ce dovedeste cele afirmate mai sus. Moartea prin crucificare putea surveni si dupa doua sau trei zile, in conditii normale. Cand soldatii romani au zdrobit fluierele picioarelor celor doi talhari, Mantuitorul isi daduse deja duhul. Imensa suferinta a despartirii I-a curmat viata numai dupa sase ore de sedere pe cruce.

Aceasta despartire de Tatal este de fapt esenta mortii a doua, acea moarte de care vor avea parte toti cei nelegiuiti. Unii, privind superficial lucrurile, au afirmat ca doar cei nelegiuiti vor putea trai imensa durere pe care a trait-o Iisus pe cruce, prin despartirea vesnica de Dumnezeu. Sa fie oare adevarat ?

Sa ne gandim la doua familii in care moartea ii desparte pe cei doi soti pentru totdeauna. In primul caz, cei doi se iubesc, se respecta, privesc in aceeasi directie si isi unesc interesele. In al doilea caz, cei doi au devenit indiferenti unul fata de celalat, au interese opuse si nu se mai respecta. Ce reprezinta moartea pentru primii? O tragedie imensa. Ce reprezinta moartea pentru ultimii ? O usurare, o eliberare.

Vor putea ultimii sa inteleaga durerea despartirii celor ce s-au iubit ? Niciodata ! Asadar, nu cei nelegiuiti vor intelege ce s-a petrecut pe cruce, caci ei nu L-au iubit niciodata pe Domnul, ei nu L-au dorit niciodata in viata lor si nu L-au slujit. Moartea vesnica de care vor avea parte va fi, in final, o eliberare. Sa ne imaginam ce chin vesnic ar trebui sa suporte acesti oameni, care nu L-au dorit pe Dumnezeu niciodata in viata lor, in cazul in care li s-ar da sa traiasca o vesnicie alaturi de El.

Daca exista cineva in acest univers care sa poata intelege ceea ce s-a petrecut pe Golgota, atunci acel cineva trebuie sa fie o fiinta care iubeste mult , care iubeste cu adevarat. Cu cat iubirea fata de Dumnezeu va creste, cu atat taina care inconjoara crucea se va risipi tot mai mult. Asa imi explic de ce, in vesnicie, pentru cei mantuiti, crucea de pe Calvar va constitui subiectul de meditatie si de contemplare cel mai adanc.Desi Jertfa de pe Golgota va fi din ce in ce mai mult inteleasa, subiectul nu va fi inteles pe deplin niciodata, constituind ceea ce Biblia numeste marea “taina a evlaviei”( 1 Timotei 3, 16 )

Aceasta insa nu ne priveaza de marele privilegiu ca, inca din aceasta viata, sa intelegem cate ceva din infinita dragoste pe care cerul a revarsat-o peste omenire in acel punct culminant de istorie. Suntem limitati in timp si spatiu, suntem limitati in gandirea noastra, in puterea de intelegere a lucrurilor, dar atat cat putem sa intelegem din marea Jertfa, sa cautam sa intelegem.

Matei 27, 45-50: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ?”

Nu exista pe paginile Bibliei un subiect mai trist decat aceasta singuratate a Fiului lui dumnezeu in ceasul Jertfei supreme. Parasit de lumea pe care venise sa o mantuiasca, parasit de poporul Sau ales, parasit de ucenicii Sai cu care impartasise suferintele misiunii Sale timp de trei ani si jumatate, iar acum parasit si de Tatal Sau iubit, cu care fusese unit o vesnicie intreaga in pacea si armonia cerului.

In lume sunt multi oameni care traiesc si mor singuri si parasiti. Dar una e sa fii singur pentru ca L-ai parasit pe Dumnezeu si alta e sa fii singur pentru ca Dumnezeu te-a parasit pe tine.

Alegand cararile pacatului, avem adesea simtamantul ca suntem parasiti de Dumnexeu, ca suntem insingurati. E doar o senzatie falsa ! Dumnezeu nu renunta atat de usor la noi. El nu ne paraseste atat de usor pe cat avem noi senzatia. Este atat de greu pentru un suflet omenesc sa se piarda ! Chiar daca noi Il percepem pe Domnul ca fiind departe de noi, El nu ne paraseste usor, ci sta undeva in umbra, fara sa ne deranjeze. Zi de zi ne urmareste insa cu tenacitatea dragostei Sale, ca un Parinte care isi asteapta fiii risipitori sa se intoarca in casa parinteasca.

Da. este greu, foarte greu sa scapam de dragostea lui Dumnezeu care ne urmareste intreaga viata.

“Unde ma voi duce departe de Duhul Tau si unde voi fugi departe de Fata Ta ? Daca ma voi sui in cer, Tu esti acolo; daca ma voi culca in locuinta mortilor, iata-Te si acolo; daca voi lua aripile zorilor si ma voi duce sa locuiesc la marginea marii, si acolo mana Ta ma va calauzi si dreapta Ta ma va apuca.”

Psalmul 139, 7-10

“Cum sa te dau ( “parasesc”- o traducere noua ) Efraime ? Cum sa te predau, Israele ? …Mi se zbate inima in mine si tot launtrul Mi se misca de mila .” Osea 11, 8

Sa nu uitam ca atunci cand Dumnezeu rostea aceste cuvinte sfasietoare prin gura profetului Sau, Israel se afla intr-o stare deplorabila din punct de vedere moral. Poporul ales era apostaziat, isi parasise misiunea, iesise din planul divin. Cu toate acestea, cata durere reiese din cuvintele lui Dumnezeu !

Repet: este una sa fii singur pentru ca tu L-ai parasit pe Dumnezeu si alta e sa fii singur pentru ca El te-a parasit pe tine. Pe cruce, Mantuitorul a cunoscut aceasta a doua singuratate. O singuratate teribila, pe care nicio fiinta omeneasca nu a cunoscut-o inca.

Sa observam un lucru: singuratatea Mantuitorului a fost progresiva si a culminat la cruce.

Evanghelistul Luca ne spune ca, in anii copilariei, Iisus “crestea in intelepciune, in statura si era tot mai placut inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor”. ( Luca 2, 52 ) La varsta de 12 ani, adolescentul Iisus i-a impresionat pe rabinii de la Templu prin intelepciunea Sa, acestia vazand in El o mare speranta pentru natiunea iudaica. Dar, desi aparentele aratau spre un viitor stralucit, Iisus incepea sa simta singuratatea inca din copilarie. Fratii Sai, rudele Sale, cei din jur nu L-au inteles.

La varsta de 30 de ani, Iisus Si-a inceput activitatea publica si timp de trei ani si jumatate a incercat sa le explice oamenilor misiunea Sa pe pamant. Dar, pe masura ce El le desfasura oamenilor tainele Planului Mantuirii, tot mai multi dintre ei au inceput sa-L paraseasca. Nu le convenea sa auda cele vestite de El.

Cand era vorba de vreo vindecare, de vreo inviere sau de hranirea miraculoasa a mii de oameni, se adunau cu miile in jurul Sau. Dar, aceiasi oameni, cand au inteles ca drumul spre Imparatia cerului trece pe la cruce, L-au parasit. Intai fruntasii poporului, apoi multimile, apoi 70 de ucenici intr-o singura zi, apoi ucenicul tradator- Iuda, apoi cei 11 ucenici… In cele din urma, pe cruce, in ceasurile agoniei, Mantuitorul a fost parasit si de Tatal ceresc.

De ce L-au parasit , pe rand, gloatele, carturarii, apoi ucenicii si cei apropiati Lui ?

1.Unii L-au parasit pe Iisus pentru ca nu I-au inteles misiunea. Din aceasta categorie au facut parte chiar unii din ucenicii Sai si dintre cei apropiati Lui. Desi Iisus le-a vorbit in repetate randuri despre suferintele pe care urma sa le indure din partea oamenilor, ei parca erau legati la ochi. Nu intelegeau nimic. Sau nu vroiau sa inteleaga. Priveau la cruce si nu puteau intelege de ce acest Neprihanit , despre care avusesera dovezi nenumarate ca este Fiul lui Dumnezeu, trebuia sa sufere atata cruzime din partea oamenilor si sa moara atat de umilitor. De ce ? Si, pentru ca nu au inteles rostul crucii, s-au risipit de langa El buimaciti, descurajati, dezorientati.

Ceea ce se intampla cu acestia nu era decat implinirea unei profetii a Vechiului Testament:

“Voi bate pastorul si oile vor fi risipite .” ( Zaharia 13, 7 )

Din fericire, cei 11 ucenici au inteles rostul crucii dupa inviere. Din acest motiv, ei au facut din crucea de pe Golgota centrul predicarii lor. Probabil ca nu si-au iertat niciodata in viata faptul ca, in acele clipe teribile de intuneric fizic si spiritual pentru Mantuitorul lor, cand crucea era asaltata de toate puterile iadului, cand demonii erau prezenti in jurul crucii in chip de oameni, cand Domnul lor era atat de singur, ei nu L-au inteles, nu L-au sprijinit, nu I-au stat alaturi.

2.Altii insa ( si acestia nu au fost putini ! ) L-au parasit pe Iisus nu pentru ca nu au inteles misiunea Sa, ci tocmai pentru ca au inteles-o prea bine. Dintre ei au facut parte si cei 70 de ucenici care L-au parasit in bloc intr-o singura zi, ca urmare a unei predici mai deosebite a Domnului. Oare nu au inteles ei ce dorea sa le spuna Domnul prin afirmatia: “Eu sunt Painea vietii”? ( Ioan 6, 48 ) Au inteles prea bine si tocmai de aceea, pentru ca nu le convenea calea lepadarii de sine, a sacrificiului si a crucii, L-au parasit, pretextand ca vorbirea Lui era prea radicala.

Dar faptul ca Iisus a fost parasit de oameni in clipele in care avea cea mai mare nevoie de sprijin este oarecum de inteles. Oamenii sunt limitati in intelegerea lor, ei sunt instabili emotional si nestatornici in principii. E de astepatat asa ceva de la ei…

Dar Tatal ? De ce L-a parsit Tatal ? Cel care marturisise public in trei randuri despre Fiul Sau:

“Acesta este Fiul Meu prea iubit in care-si gaseste placere sufletul Meu !” – de ce L-a parasit ? Ce fel de tata e acela care in clipele de agonie ale fiului sau ascultator , in loc sa-l mangaie in ultimele clipe ale vietii cu prezenta sa, il paraseste ? Unde era dragostea Tatalui de care Iisus vorbise de atatea ori ? Si , daca L-a parasit pe Fiul Sau, unde era Tatal in acele clipe si ce facea El in acele clipe supreme ?

Iata o multime de intrebari care, daca nu gasim raspunsul, pot conduce pe un om la dobandirea unei imagini deformate despre Dumnezeu.

1 ) De ce L-a parasit Tatal pe Fiul Sau pe cruce?

Pentru ca nu se putea altfel. Dreptatea absoluta si iubirea infinita a lui Dumnezeu cereau acest lucru. Daca aceste cuvinte ni se par gratuite si fara acoperire, sa citim 2 Corinteni 5, 21: “Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”

Sa observam atent ceea ce spune Pavel aici : Iisus Christos a fost facut de Dumnezeu PACAT, nu PACATOS ! Ceea ce inseamna ca Iisus Christos , potrivit prevederilor Planului Mantuirii, S-a identificat atat de mult cu noi incat , nu doar ca a luat asupra Sa pacatul lumii, ci El Insusi a fost facut pacat. Iata o identificare absoluta cu neamul omenesc ! Este ceva ce depaseste capacitatea noastra de intelegere, dar sa credem pe cuvant Scriptura.

Insa aceasta identificare cu pacatul lumii nu putea avea o alta consecinta decat intoarcerea Fetei Tatalui de la El, caci “ochii Lui sunt atat de curati ca nu pot sa vada raul” ( Habacuc 1,13 ). Dreptatea absoluta cerea ca pacatul cu care s-a identificat Mantuitorul sa fie pironit pe cruce, in timp ce iubirea infinita pentru noi, oamenii pacatosi, L-a facut pe Tatal sa indure suferinta imensa de a nu fi langa Fiul Sau prea iubit in clipele de agonie de pe cruce.

2. Unde era Tatal in acele clipe supreme ? Se afla retras undeva in acest univers, fiind indiferent la ceea ce se inatampla pe cruce ?

“ In intunericul acela des ( de la ceasul al 6-lea pana la ceasul al 9-lea ) era ascunsa prezenta lui Dumnezeu. El face din intunecime cortul, acoperamantul Sau si Isi ascunde slava de ochii oamenilor. Dumnezeu si ingerii sai sfinti se aflau in jurul crucii. Tatal era cu Fiul Sau. Cu toate acestea, prezenta Sa nu era descoperita. Daca slava Sa ar fi strafulgerat din nor, orice fiinta omeneasca ce ar fi privit scena ar fi fost nimicita. In clipa aceea ingrozitoare, Domnul Christos nu putea fi mangaiat de prezenta Tatalui. El a calcat singur in teasc si din cei ce se gaseau acolo, nimeni n-a fost cu El. “

E. G. White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 750

Niciodata pana acum nu am inteles cuvintele lui Solomon rostite cu ocazia sfintirii Templului:

“ Atunci Solomon a zis: Domnul a zis ca vrea sa locuiasca in intuneric.” ( 2 Cronici 6, 1 )

De ce in intuneric ? Pentru a-si putea ascunde slava si a putea fi mai aproape de noi.

Mantuitorul crucificat nu-L putea vedea pe Tatal Sau iubit . Ochii Sai nu puteau strapunge intunericul mortii ce inconjura crucea. Cu toate acestea, desi nevazut de Fiul Sau, Tatal era acolo, langa cruce, suferind alaturi de Iisus si poate mai mult deact El. O suferinta in tacere, in intunericul mortii ce invaluia crucea, o suferinta a unei inimi de Dumnezeu, pe care niciodata nu o vom putea cuprinde cu mintea sau inima noastra.

3. Ce facea Tatal in acele clipe teribile de agonie ale lui Iisus ?

Filmul “Patimile lui Iisus” al lui Mel Gibson contine, pe langa multe scene de o cruzime iesita din comun, si unele scene de o finete si o profunzime deosebita. Una din aceste scene reda crucea pe care atarna Mantuitorul in ultimele clipe de agonie. De undeva de sus, din apropierea crucii, o lacrima a Tatalui cade peste Golgota si… un mare cutremur de pamant zguduie locul. Imaginea Tatalui prezent la cruce, dar nevazut, care plange pentru Fiul Sau , este cutremuratoare.

Da, Tatal era acolo, suferind impreuna cu Fiul Sau. Pavel reda ideea aceasta in cateva cuvinte simple, dar de esenta: “ Dumnezeu era in Christos, impacand lumea cu Sine .” ( 2 Corinteni 5, 19 ).

Intelegem oare ce inseamna ca Tatal era in Fiul, in timp ce Fiul se afla pe cruce ? Privind la crucea de pe Golgota, ma intreb : oare cine a suferit mai mult: Fiul sau Tatal ? Fiul, care trecea prin agonia mortii a doua, despartit de prezenta Tatalui , parasit de oameni si fara sa poata vedea dincolo de intunericul ce inconjura Golgota ? Sau Tatal, care trebuia sa asiste la agonia Fiului Sau, fara sa intervina in niciun fel, pentru ca Planul Mantuirii noastre sa fie adus la indeplinire ?

Concluzii :

Pe cruce s-au petrecut lucruri pe care niciodata nu le vom intelege in toata profunzimea lor. Dar, fata de acele lucruri pe care le putem intelege, mai putem ramane indiferenti ? Mai putem fi noi nepasatori fata de o mantuire care L-a costat atat de mult pe Dumnezeul nostru ? Ne mai putem juca cu pacatul care a produs atata suferinta deopotriva Fiului si Tatalui ?

Daca crucea nu ne va schimba in bine , daca ea nu ne va intoarce cu fata spre Dumnezeu, atunci nimic si nimeni din aceasta lume nu o va putea face. Iisus- Marele Singuratic este singurul care poate sa ne mantuiasca deplin si pentru totdeauna. Crucea singuratatii Sale este o garantie ca El poate face aceasta.

Lori Balogh

______________________________

04.Iisus Christos – Om Adevarat si Dumnezeu Adevarat

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

4. IISUS CHRISTOS – OM ADEVARAT SI DUMNEZEU ADEVARAT

Ne gasim pe un teren sfant, asemenea lui Moise in fata rugului aprins. Atunci cand vorbim despre natura divino-umana a Mantuitorului, trebuie sa ne recunoastem limitele si sa ne apropiem de acest subiect cu cea mai profunda umilinta si evlavie.

Nu e de dorit nici evitarea totala a subiectului, dar nici speculatiile legate de Persoana Mantuitorului nu sunt de dorit. Ramanerea la cele scrise, la cele ce Providenta divina a considerat ca este necesar sa cunoastem, este cea mai inteleapta alegere.

Blaise Pascal spunea: “Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaste pe El, nu cunoaste nimic despre sine si despre lume.” Iar cartea Apocalipsei Il prezinta pe Mantuitorul ca fiind “Alfa si Omega” ( Apocalipsa 1, 8 ), Inceputul si Sfarsitul, Prima Cauza si Ultima Finalitate a oricarui lucru si fiinte din univers. Viata noastra este o miscare intre cele doua, ceea ce inseamna ca niciodata nu vom putea gasi raspunsurile corecte la intrebarile : “cine suntem?”, “de unde venim ?” si “unde megem ?” daca Il eliminam pe Iisus Christos din viata noastra.

Cine este de fapt Iisus Christos ?

Intrebarea ar parea fara sens pentru un crestin care crede cu sinceritatea ca Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu venit pe pamant in trup omenesc. Raportat la populatia globului, crestinii sunt insa in minoritate, numarul lor variind intre 1,2 si 2,6 miliarde de oameni din cele peste 6,6 miliarde de locuitori ai planetei ( ian.2008 ). Majoritatea poopulatiei lumii fiind necrestina, ea are o anumita conceptie ( nebiblica ) despre Persoana, natura si misiunea lui Iisus Christos.

Chiar in sanul crestinatatii exista diferite conceptii cu privire la acest subiect. Inainte de a le trece in revista, sa raspundem la o intrebare:

Este chiar atat de important sa stim cine este in realitate Iisus Chistos ? Influenteaza conceptia noastra despre El viata, inchinarea si mantuirea noastra ? De ce e atat de important sa stim cine este El in realitate ?

In ceea ce ne priveste, raspunsul poate fi urmatorul :

– Nu ne este indiferent in cine credem: intr-un simplu om, sau intr-un Fiu de Dumnezeu.

– Nu ne este indiferent cine a murit pe cruce: un om , un inger, o creatura sau un Fiu de Dumnezeu.

– Nu ne indiferent cui ne vom inchina in vesnicie: unui om sau unui Fiu de Dumnezeu.

– Nu ne este indiferent cine este Mijlocitorul nostru, cine ne va judeca la judecata finala, cine va fi Imparatul imparatilor si Domnul domnilor.

Nici lui Dumnezeu nu ii este indiferent ce conceptie avem despre Fiul Sau Prea Iubit, fapt pentru care El a legat mantuirea noastra de cunoasterea Lui:

“Si viata vesnica este acesta: sa Te cunoasca pe Tine , singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu .” Ioan 17, 3

Evangheliile ne relateaza faptul ca si pe Iisus Il interesau parerile oamenilor despre El. Intr-o anumita imprejurare, El i-a intrebat pe ucenici:

“Cine zic oamenii ca sunt Eu?” ( Matei 16, 13-17 ). Din dialogul purtat cu ucenicii, reies cateva pareri ale contemporanilor cu privire la Persoana Mantuitorului: unii Il considerau a fi Ieremia, altii –Ilie, Ioan Botezatorul etc. In esenta, acestia credeau ca Iisus este un profet si nimic mai mult. Adica un simplu om. Altii, ca tanarul bogat sau Nicodim, vedeau in El un Invatator al lui Israel. In esenta, si acestia credeau acelasi lucru: ca Iisus este un om si nimic mai mult.

Ucenicii insa nu I-au relatat Domnului toate parerile care circulau in Palestina in legatura cu Persoana Lui. Poate din jena sau respect, ei au omis sa-I spuna ca unii, mai ales dintre fruntasii poporului, Il considerau un simplu tamplar din Nazaret ( Marcu 6, 1-6 ), altii- Beelzebub in persoana ( Matei 10, 25 ), altii –“un iesit din minti” ( Marcu 3,21 ), “samaritean” ( Ioan 8, 48 ), “un pacatos” ( Ioan 8, 24 ), un “stapanit de un duh necurat “ ( Marcu 3, 30 ). Indiferent de eticheta care I se punea Mantuitorului, era ceva comun in toate aceste conceptii: toate Il considerau pe Iisus doar un simplu om.

Daca asa gandeau contemporanii lui Iisus despre Persoana Sa, nici astazi parerile oamenilor nu difera prea mult:

– Nietsche, filozoful german care a predicat violenta, numea invatatura lui Iisus “morala sclavilor”. Nietsche era deranjat de umilinta lui Iisus pe care o considera o nebunie… Nietsche a fost insa cel care a murit nebun…

– Pentru comunisti, invatatura lui Iisus era “opium pentru popor”si “otrava siriana” …

Facand o suma a tuturor conceptiilor oamenilor de-a lungul timpului despre Persoana Mantuitorului, constatam ca esenta acestora e aceeasi: Iisus a fost un simplu om. Fie bun sau rau, fie invatator sau demonizat, fie profet sau samaritean, El era privit ca un simplu om . Desi ni se pare ciudat sa vorbim despre o asemenea conceptie, trebuie sa recunoastem ca ea este cea mai raspandita pe planeta. Daca ne gandim la lumea pagana ( budisti, mahomedani, hindusi, confucianisti etc ), care recunoaste existenta istorica a lui Iisus ca simplu om, intelegem de ce acesta conceptie este cea mai raspandita de pe glob.

Sa trecem acum in revista conceptiile legate de Persoana Mantuitorului care circula in lume:

1. Iisus este doar o legenda, un mit. El nu a existat, fiind produsul imaginatiei omenesti.

2. Iisus a fost un simplu om si nimic mai mult.

3. Iisus a fost prima creatura din univers si care a fost inzestrata cu atribute divine.

4. Iisus e nascut din Dumnezeu, avand un inceput al existentei Sale.

5. Iisus e Dumnezeu adevarat care s-a intrupat in Om adevarat, existand din vesnicie si avand viata in Sine. Avand aceleasi atribute divine ca si Tatal si Duhul Sfant, Christos face parte din Sfanta Treime, egal in natura cu Persoanele divine.

Din toate cele cinci conceptii legate de Persoana lui Iisus care circula in lume, cea mai raspandita este aceea care-L considera un simplu om. Cu aceasta ne vom ocupa in continuare, incercand sa intelegem lipsa ei de fundament.

Ce sustin aparatorii acestei teorii?

In general se afirma ca Iisus a fost un om genial, care a inteles mersul societatii si nevoia ei de schimbare. El a fost constient ca daca nu ar fi aparut o noua religie, bazata pe principiul iubirii, societatea

s-ar fi aflat in mare pericol, fapt pentru care a conceput o noua religie. Apoi, dupa ce a raspandit ideile Sale, Iisus S-a sacrificat pentru succesul noii religii.

Se mai afirma ca minunile facute de Iisus aveau la baza cunostinte acumulate din tainele Orientului, El Insusi fiind yoghin. Se spune ca a cunoscut si stapanit hipnoza, telepatia si alte tehnici orientale. Fiind evreu, El a cunoscut profetiile mesianice pe care S-a straduit sa le implineasca pas cu pas, convingand o parte din contemporanii Sai ca El ar fi Mesia cel profetizat.

In concluzie, acesta teorie sustine, in esenta, ca Iisus a fost doar un simplu om. Nimic mai mult.

Va propun o dezbatere sincera pe aceasta tema! In matematica exista o metoda numita metoda reducerii la absurd. Daca , de exemplu, vrei sa dovedesti ca unu si cu unu fac doi, o poti face si indirect, prin metoda reducerii la absurd: presupui ca unu si cu unu fac trei, demonstrezi ca acest lucru nu e posibil, ca e absurd, si, indirect dovedesti ca unu si cu unu fac doi.

Sa facem, asadar, un exercitiu de imaginatie: sa presupunem, prin absurd, ca nu suntem crestini, acceptand pentru cateva clipe ca Iisus a fost doar om , nu si Dumnezeu, conform teoriei mai sus amintite. Ce probleme ar aparea in acest caz ?

1. Daca Iisus ar fi fost doar om, se ridica o intrebare : a fost El un om moral sau amoral ?

Daca sustinem ca Iisus a fost doar un om moral, se ridica numeroase intrebari fara raspuns:

– Iisus a sustinut ca este Fiul lui Dumnezeu. In acest caz, Iisus, stiind ca este un simplu om, a mintit Un mincinos nu poate fi considerat un om moral. Un om moral iubeste adevarul mai mult decat orice, mai mult chiar decat propria viata.

Daca sustinem ca Iisus a fost doar un om amoral ( fara principii morale ), de asemenea se ridica o multime se semne de intrebare:

– Cum ar fi putut un om amoral sa predice o religie atat de morala cum este crestinismul ? Cum ar fi putut un astfel de om sa vorbeasca oamenilor despre standarde atat de inalte ? Nu ar fi observat contemporanii lui Iisus prapastia dintre caracterul Sau si predicile Sale ? Nu ar fi fost condamnat de cele doua sentinte ( civila si religioasa ) pentru anumite fapte lipsite de moralitate din viata Sa, daca acestea ar fi existat? Trebuie sa retinem ca insusi Pilat, ca reprezentant al autoritatii romane, judecandu-L pe Iisus, a recunoscut : “ Eu nu gasesc nicio vina in El “ ( Ioan 18, 38 )

In concluzie, daca am lua drept corecta conceptia ca Iisus a fost doar om si nimic mai mult, am ajunge la contradictii inexplicabile. Tot ceea ce a invatat si a predicat Iisus ar fi in contradictie cu Sine.

2. Daca Iisus a fost doar un om, se pune intrebarea daca El i-a inselat sau nu pe ucenicii Sai ?

Daca sustinem ca El ( ca simplu om ) i-a inselat, ascunzandu-le adevarul cu privire la natura Persoanei Sale, totul s-ar fi terminat la cruce. Ucenicii si-ar fi dat seama ca au fost inselati si s-ar fi intors la vechile lor ocupatii. Cum ne explicam atunci revenirea lor dupa criza produsa de rastignirea lui Iisus ? Cum ne explicam puterea cu care ei au vestit Evanghelia intr-o lume ostila si mergand pana la sacrificial suprem ? Daca ei s-ar fi simtit inselati de Maestrul lor, si-ar mai fi dat viata pentru El si cauza Lui ? Cu siguranta ca nu !

Daca sustinem ca Iisus ( ca simplu om ) nu i-a inselat pe ucenici, ci le-ar fi descoperit adevarul ca El este doar om, nu si Dumnezeu, si ca are planul de a intemeia o noua religie, apar din nou o multime de probleme nerezolvate:

– Daca ucenicii ar fi stiut de planurile lui Iisus, de ce s-au descurajat cand L-au vazut pe cruce ? Ei ar fi trebuit sa stie ca acest sacrificiu al Maestrului lor face parte din scenariu si ar fi trebuit sa treaca peste acest moment cu seninatate.

– Ar fi putut 12 oameni simpli sa-si dea viata pentru o noua religie , stiind bine ca totul nu este decat o inselatorie ?

3. Daca Iisus ar fi fost doar om, cum ne explicam profetiile mesianice ? Zeci de profetii cu privire la Mesia au fost date cu sute si mii de ani inainte de timpul lui Iisus. Daca nu este El Mesia, atunci cine este?

4. Daca Iisus ar fi fost doar om, cum ar fi putut implini El toate aceste profetii mesianice?

Pentru a le implini, El ar fi trebuit, in primul rand, sa le cunoasca foarte bine. La ce varsta putea Iisus sa inceapa sa le cunoasca, pentru ca apoi sa incerce sa le implineasca ? Probabil ca in adolescenta. Dar atunci se ridica o alta intrebare: cum a putut implini Iisus profetiile legate de locul nasterii ( Mica 5, 2 ), semintia din care trebuia sa se nasca Mesia ( Iuda ), familia in care trebuia sa se nasca ( familia lui David ), profetia legata de fuga parintilor in Egipt, uciderea pruncilor din Betleem etc.?

Fiind doar om , Iisus, sa presupunem ca ar fi putut implini unele amanunte profetice ( ceea ce este insa greu de acceptat ). Raman insa o multime de profetii, in special cele legate de nasterea Sa, pe care El nu avea cum sa le controleze si sa le implineasca doar in calitate de simplu om. El a trebuit sa fie mai mult decat Om – Dumnezeu.

Si apoi, pentru a implini anumite amanunte profetice, Iisus ar fi trebuit, daca ar fi fost doar om , sa fie intr-o intelegere tacita perfecta tocmai cu dusmanii sai declarati: carturarii, fariseii, saducheii. dar si cu romanii. Or, tocmai acestia nu erau deloc interesati ca lumea sa creda ca El este Mesia.

Daca Iisus ar fi fost doar om, sa ne gandim ce greu ar fi fost ca El sa implineasca profetii ca: vanzarea Sa pentru 30 de arginti ( Zaharia 11, 12-13 ), rastignirea ( ar fi putut fi ucis printr-un alt mijloc: ucis cu pietre, ucis cu sabia etc ), rastignirea intre doi talhari ( vezi Isaia 53, 9 ), ingroparea in mormantul unui om bogat ( Isaia 53, 9 ), tragerea la sorti pentru hainele Sale ( Psalmul 22, 18 ) , invierea si aratarea in repetate ocazii in fata ucenicilor etc.

In concluzie, daca Iisus ar fi fost doar om , profetiile mesianice nu s-ar fi putut implini in viata Sa, iar El nu ar fi fost recunoscut drept Mesia.

5. Daca Iisus ar fi fost doar om , cum putem explica minunile Sale, in mod deosebit, invierile ?

Invierea este minunea suprema pe care doar un Dumnezeu adevarat , in calitatea Sa de Creator si izvor al vietii, o poate face.

Un simplu om nu ar fi putut spune despre Sine: “Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.” ( Ioan 11, 25 )

6. Daca Iisus ar fi fost doar om , cine i s-a descoperit lui Pavel pe drumul Damascului, la mult timp dupa rastignire ? Cine i s-a descoperit lui Ioan pe insula Patmos , la o jumatate de veac dupa Golgota ?

Nu exista decat un singur raspuns rezonabil :

“Cel viu. Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale locuintei mortilor.” Apocalipsa 1, 18

Concluzii :

Iisus i-a intrebat pe ucenicii Sai intr-o ocazie: “Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?”

( Matei 16, 13 ) ?

Pe Domnul nostru Il intereseaza ce credem despre El, caci aceasta credinta sta la temelia vietii vesnice. Nu ne e indiferent daca El este un simplu om, o creatura, o fiinta cu un inceput al existentei sau daca este un Dumnezeu adevarat.

Daca am accepta ideea ca El este doar om, ne-am confrunta cu o multime de nonsensuri pe care nu le putem rezolva. Daca credem insa ca El este Fiul lui Dumnezeu intrupat , adica Om adevarat si Dumnezeu adevarat, atunci totul se clarifica, totul devine limpede.

Fie ca raspunsul dat de Petru la intrebarea Mantuitorului sa fie si raspunsul credintei noastre:

“Tu esti Christosul, Fiul Dumnezeului celui Viu.” ( Matei 16, 16 )

“Poate fi om persoana a carui viata o expun Evangheliile ? Ce curatie in moravurile Sale ! Ce bunatate in sfaturile Sale ! Ce sublime sunt principiile Sale ! Ce adanca intelepciune in convorbirile Sale ! Cata prezenta de spirit, cata amabilitate si curaj in raspunsurile Sale !

Daca viata si moartea lui Socrate sunt ale unui filozof, viata si moartea lui Iisus Christos sunt ale unui Dumnezeu !” Jean-Jacques Rousseau

Lori Balogh

______________________________

03. Iisus Christos – Modelul Desavarsit

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

3.IISUS CHRISTOS – MODELUL DESAVARSIT

In anul 1996, o companie americana care fabrica sepci si tricouri a ajuns la o cifra de afaceri de peste doua miliarde de dolari datorita unei idei inedite. Managerii firmei au hotatat sa fabrice noile produse avand inscriptionata urmatoarea intrebare: “Ce ar face Iisus in locul tau ?” Ideea a prins la public si vanzarile au crescut vertiginos.

Intrebarea acesta, in diferite variante, este folosita atat de pedagogi crestini, cat si de parintii care vor sa dea o educatie crestina copiilor lor. Daca , de exemplu, fiul sau fiica, aflati la delicata varsta a adolescentei, vor sa petreaca o seara la discoteca impreuna cu prietenii, parintii, constienti de pericolele pe care le ascunde un astfel de mediu, vor incerca sa-i determine sa renunte la idee, folosind intrebari de genul:” Crezi ca Domnul Iisus poate sa te insoteasca in acel loc ? Daca Iisus ar trai astazi, ar frecventa o discoteca ? Ce ar face Iisus in locul tau ?”

In general, niciun crestin nu contesta faptul ca Iisus este Modelul nostru desavarsit. Cel putin teoretic ! Afirmatia acesta insa este una din cele mai greu de transpus in practica. Cand ne aflam in biserica, in timpul serviciilor divine, cand cantam si ne rugam, sau cand avem comuniune cu fratii de credinta, nu pare a fi atat de greu sa acceptam ideea ca Iisus e Modelul nostru. Cand insa ne lovim de grijile cotidiene, de rautatea oamenilor, de nesiguranta zilei de maine, de ispite si provocari de tot felul, ideea ca putem avea in Iisus un Model pentru noi devine mai greu de acceptat si de aplicat.

Cu toate acestea, in ciuda ezitarilor noastre si poate tocmai datorita acestor ezitari, Biblia ne transmite un mesaj clar: Iisus Christos este Modelul nostru desavarsit.

“Caci cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus.” (1 Ioan 2, 6)

Imperativul “trebuie “ ne pune in fata unei responsabilitati. A trai asemenea lui Iisus nu e ceva facultativ; e o cerinta sine qua non a unei vieturiri crestine. Enuntul e simplu, dar cum sa-l aplici ?

Inainte de a intelege ce inseamna a trai asemenea lui Iisus, sa luam in considerare doua extreme- doua atitudini gresite pe care trebuie sa le evitam cu orice pret:

1. Negarea faptului ca Iisus poate fi un model pentru noi, oamenii secolului al 21-lea. Atitudinea aceasta se bazeaza , in esenta, pe ideea ca Iisus a trait intr-un alt loc geografic, intr-o alta cultura si intr-un alt timp istoric decat noi.

Iata cateva argumente in acest sens:

– A stiut Iisus ce inseamna pacatul si ce inseamna sa fii robul unui viciu ?

– A fost El casatorit, pentru ca sa cunoasca greutatile familiei si povara educarii copiilor ?

– A cunoscut El slabiciunile batranetii ? A fost El vreodata bolnav, a trecut El vreodata printr-un accident sau a suferit vreo operatie, astfel incat sa-i poata intelege pe cei suferinzi ?

– A cunoscut El ce inseamna dependenta de droguri, pentru a putea sa ne fie un model ? Cum ar putea sa fie Iisus modelul nostru din moment ce El nu a trecut prin aceleasi experiente dureroase prin care trecem noi, oamenii obisnuiti?

Alte argumente in acest sens, dar de alta natura:

– Noi nu ne putem imbraca asemenea Lui, nu putem sa ne aranjam infatisarea exterioara asemenea Lui, datorita diferentelor culturale dintre epoca Lui si cea in care traim noi.

– El ne-a invata sa nu spunem nimanui “prostule !” si “nebunule !” , in timp ce Iisus i-a numit nebuni pe carturari si farisei ( Matei 5,22; 23,17 ). Putem face si noi ca El ?

– Iisus ne-a invatat sa nu blestemam, ci sa binecuvantam. Cu toate acestea , El a blestemat smochinul fara roade, iar la judecata viitoare, ii va blestema pe cei nelegiuiti ( Matei 5, 44; 21,18-19 ). Putem blestema si noi, daca El a facut-o ?

– Iisus s-a lasat atins de mainile unei prostituate. Am putea sa facem si noi la fel ?

– Iisus a intrat in casele vamesilor si a mancat cu ei. Putem frecventa si noi locuri rau famate ?

– Poate fi Iisus un model universal ? Si pentru un american, si pentru un japonez, si pentru un african ?

Concluzia ( pripita !) a acestei categorii de oameni este : Iisus Christos nu poate fi un model pentru omul secolului al 21-lea.

Cu toate acestea, imperativul biblic ramane : “Cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus.” Trebuie !!! Ioan spune ca Iisus trebuie sa fie modelul nostru chiar daca intre noi exista diferente culturale. European sau african, asiatic sau american, de rasa alba sau neagra, traind in antichitate, in Evul Mediu sau in epoca moderna, toti trebuie sa-L avem pe Iisus ca model.

2. O alta atitudine extrema, de nedorit, este aceea de a-L accepta pe Iisus ca Model, insa un model distorsionat, fals. Oameni ca acestia vor sa imite viata Lui, insa asa cum au inteles-o ei, in mod eronat.

Exista o grupare pseudo-crestina intitulata “Copiii lui Dumnezeu sau familia”, condusa de David Berg, o grupare care-si face publicitate pe internet. Iata ce afirma fondatorul acestei miscari:

“Sunt aici sa pornesc o revolutie, sa rastorn crestinismul din temelii si sa fac ce a fact Iisus. As dori ca toti sa fim ca primii crestini.”

Frumos spus ! Orice reclama , de altfel, este foarte atragatoare. Numai ca in spatele acestor cuvinte si pretentii se ascunde o viata imorala. Membrii sectei sunt invatati sa practice relatiile intime de la varsta de 18 ani, indiferent cu cine. Fetele si femeile sunt indemnate sa se foloseasca de gratiile lor pentru a-i ademeni pe barbati din afara sectei ca sa intre in randurile lor.

Vedeti ce se poate acunde sub frumoasele cuvinte: “Sa fac ce a facut Iisus”? A-ti face un model dintr-un Iisus fals este mai primejdios decat a nega faptul ca Iisus poate sa ne fie tuturor un model desavarsit.

Am vazut care sunt doua din atitudinile gresite fata de ideea de model a lui Iisus. Dar cum sa intelegem ceea ce spune apostolul Ioan ? Cum trebuie sa traim noi, in veacul acesta supertehnicizat si secularizat, in asa fel incat sa imitam viata Mantuitorului?

Ca sa-L putem copia pe Iisus in conditiile veacului in care traim, ar fi util sa ne imaginam, potrivit cunostintelor oferite de Scriptura, cum ar fi trait El daca S-ar fi nascut azi. O multime de intrebari s-ar naste si, probabil, nu am gasi raspuns la toate:

- Unde ar trai si ar lucra Iisus: la oras sau la tara ?

– Ar fi patron sau angajat ?

– Ar merge sa manance la Mc Donald’s? Ar bea Coca- Cola ?

– Ar avea cont in banca ? Si-ar face asigurari de viata sau sanatate ?

– Cu ce ar calatori ? Ar avea masina ? ( Unii ar spue ca El ar avea o masina noua, deoarece la intrarea in Ierusalim a calarit un magar ce nu mai fusese calarit ! )

– Ar apartine Iisus astazi de vreo biserica ? De care anume ? Iar in acea biserica, ce slujbe ar indeplini: pastor sau simplu membru ?

– Ce carti ar citi ? La ce scoli S-ar instrui ? Ar avea televizor, ar urmari stirile ? Ar folosi telefonul, internetul ?

– Ce meserie si-ar alege ? S-ar duce in excursii pe munte ? Si-ar lua concediu de odihna ? etc…

Intrebarile ar putea continua la nesfarsit, trezindu-ne zambetul. Cu toate acestea lucrurile sunt cat se poate de serioase: Iisus trebuie sa ne fie model in cele mai mici amanunte ale vietii practice. Unii ar putea obiecta ca Iisus a avut o misiune unica- aceea de a Se jertfi si a ne deveni Mantuitor, lucru ce ne deosebeste de El. Este foarte adevarat, insa pana la varsta de 30 de ani, Iisus a trait ca orice om nascut pe aceasta planeta si S-a confruntat cu aceleasi lupte si probleme ale vietii.

Pentru a intelege in ce mod Iisus este modelul nostru suprem, se cer clarificate cateva cateva aspecte: 1. Ce a facut Iisus ? 2. Ce ne-a spus sa facem noi ? 3. Ce ar vrea Iisus sa faca pentru mine ?

Daca ne-am opri doar la prima intrebare, am fi destul de descumpaniti., caci Iisus a facut o multime de lucruri pe care noi nu le putem face. De exemplu, El nu a fost casatorit. Inseamna acesta ca toti crestinii care Il iau ca model pe Iisus trebuie sa ramana necasatoriti? El a inviat morti. Inseamna acesta ca toti crestinii care Il iau ca model trebuie sa aiba acesta putere? El Si-a dat viata pentru omenire. Inseamna aceasta ca toti crestinii trebuie sa ajunga la jertfa suprema ?

Sunt, asadar, anumite lucruri pe care Iisus le-a facut, dar pe care noi, fie nu putem sa le facem, fie nu ni se cere tuturor sa le facem, chiar daca Il avem pe El ca model. De aceea, sunt foarte importante urmatoarele doua intrebari: “Din ceea ce a facut Iisus, ce ne-a spus sa facem si noi ?”si “Ce ar vrea Iisus sa faca pentru mine ?” Atunci cand vom gasi raspunsul la aceste intrebari, vom intelege ce inseamna a trai cum a trait Iisus.

Daca prima venire a lui Iisus ar fi avut loc in secolul nostru, oare El ar fi fost altfel decat Il zugravesc Evangheliile ? Este o intrebare deosebit de importanata, caci de raspunsul ei depinde intelegerea noastra cu privire la ideea de Iisus-Model desavarsit.

Raspunsul este complex: si Da si Nu.

Daca ne gandim la aspectele exterioare, culturale, sunt convins ca El ar fi venit ca un Fiu al Omului contemporan, adaptat culturii zilelor noastre. Nu imi imaginez ca, daca Domnul s-ar fi nascut in secolul nostru, El s-ar fi imbracat ca acum doua mii de ani, sau ca ar fi avut o infatisare exterioara potrivita mediului iudaic de acum doua milenii. Dupa cum Iisus nu se distingea prin ceva exterior in cultura iudaica de atunci

( “Nu este acesta tamplarul, feciorul Mariei…?”-Marcu 6,3 ), la fel, El nu s-ar distinge nici azi, in cultura secolului al 21-lea.

Am remarcat o scena deosebita din finalul unuia din numeroasele filme dedicate vietii lui Iisus. Era o viziune interesanta si originala a regizorului, caci ne era prezentat un Iisus mai uman si mai apropiat de noi, in contradictie cu imaginea austera si plina de solemnitate pe care o au multi crestini cu privire la El. Filmul se incheie cu o scena contemporana, la doua milenii distanta de timpul in care a trait Iisus pe pamant, scena in care El se afla in mijocul unor copii din zilele noastre, pe care ii ia in brate, le zambeste si apoi se joaca cu ei. Actorul care interpreta rolul lui Iisus era tuns ca si noi, imbracat ca si noi, fara sa iasa in evidenta prin ceva exterior.

Sunt convins ca daca Iisus ar fi venit in secolul nostru, El s-ar fi imbracat ca si noi, ar fi rostit parabole inspirate din viata pe care o traim azi, si-ar fi adaptat predicarea la cerintele epocii noastre.

Daca ne referim insa la aspectul moral, Iisus ar fi fost la fel daca ar fi venit azi, ca si acum doua milenii. “Iisus Christos este Acelasi ieri, azi si in veci” ( Evrei 13, 8 )

– Daca acum doua mii de ani El S-a rugat mult, la fel ar fi facut si daca ar fi venit in zilele noastre.

- Daca atunci El a fost atent cu cei in nevoie, la fel ar fi fost si daca ar fi venit azi.

– Daca El a fost bland, milos, iertator atunci, la fel ar fi fost si azi.

- Daca atunci a studiat Scripturile cu sete, la fel ar fi facut daca S-ar fi nascut in zilelel noastre.

– Daca atunci a folosit biciul pentru curatirea Templului, la fel de plin de ravna pentru Casa Tatalui ar fi fost si azi.

- Daca Si-a dat viata pentru mantuirea omenirii atunci, si-ar fi dat-o si daca S-ar fi nascut azi.

Aici, in caracterul Sau desavarsit, in moralitatea Sa fara de pata, se afla puterea exemplului Sau pentru fiecare din noi. Nu pot raspunde daca Iisus, traind in zilele noastre si-ar face sau nu asigurari de sanatate, sau daca ar calatori cu avionul, sau daca ar pleca in excursii la munte, dar de un lucru sunt sigur si acesta e deosebit de important: daca ma voi ruga asemenea Lui, daca voi avea o legatura cu Tatal ceresc cum a avut El, daca voi fi plin de Duhul Sfant cum a fost El, voi sti raspunsurile la miile de intrebari de genul:”Ce ar face Iisus in locul meu “?

“In EL ( Iisus ) se intruchipeaza idealul desavarsit. In aceasta lume, Christos a venit tocmai ca sa descopere acest ideal ca pe singurul adevarat punct de vedere al desavarsirii si sa dovedeasca ce poate deveni fiecare fiinta omeneasca , ce poate deveni intreaga societate omeneasca atunci cand Divinitatea e primita sa locuiasca in mijlocul ei.” E. G. White, “Educatie “, pag. 71

Si acum, cateva intrebari cercetatoare de sine:

– Daca Iisus ar bate intr-o zi la usa ta, ai simti nevoia sa schimbi cate ceva in casa inainte ca sa-I deschizi?

– Ai schimba canalul TV unde tocmai vizionai emisiunea preferata ?

– Ai schimba CD-ul cu muzica pe care o ascultai chiar in acele momente ?

– Ai ascunde cartea pe care tocmai o citeai cu placere ?

– Ai lasa la vedere revista pe care tocmai o rasfoiai?

– Ar trebui sa schimbi tonul vorbirii tale cu sotia si copiii ?

- Ti-ar fi rusine ca El sa-ti deschida frigiderul ?

– Si, dupa ce ar pleca Iisus de la tine, te-ai simti usurat?

– Ti-ar place ca Iisus sa fie seful tau la serviciu ? Sau profesorul tau la scoala? Te-ai simti la fel de liber in prezenta Lui ca acum ?

– Daca Iisus ar fi vecinul tau, te-ai simti bine, sau ar trebui sa te muti in alta locuinta ?

Acestea sunt doar cateva intrebari cercetatoare. Daca astazi Iisus nu va veni in mod real, fizic, sa ne viziteze, daca El nu ar deveni nici vecin cu noi, nici profesor la scoala in care invatam, nici sef la serviciul pe care-l avem, va veni totusi o zi in care vom sta fata in fata cu El. Si atunci, cea mai grea intrebare ( de fapt cel mai greu raspuns ! ) va fi:

Iisus din mine seamana cu Iisus care vine in slava cerului? Chipul sau se oglindeste in viata si caracterul meu ?

“Am fost rastignit impreuna cu Christos si traiesc…dar nu mai traiesc eu, ci Christos traieste in mine. Si viata pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine.” Galateni 2, 20

Si acum un ultim gand, din finalul unei predici pe care am ascultat-o cu mult timp in urma:

“Traieste in asa fel incat , cei ce nu-L cunosc pe Iisus, dar te cunosc pe tine, sa doreasca sa-L cunoasca pe El, pentru ca te cunosc pe tine !”

Lori Balogh

______________________________

02.Iisus Christos – Sensul Vietii

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

2. IISUS CHRISTOS – SENSUL VIETII

Am fost profund impresionat de subiectul unui film documentar care se ocupa cu viata unui biolog specializat in studiul serpilor. Este vorba de drama pe care acest iubitor de reptile a trait-o intr-una din zilele lui obisnuite de lucru.

In ziua respectiva, omul si-a luat masina si a pornit singur spre tarm. Ajuns acolo, s-a urcat in barca si a vaslit pana la o insula in care cresteau cobre, unii din cei mai veninosi serpi din lume. Desi avea la activ multi ani de experienta, biologul a facut o greseala grava si a fost muscat de o cobra. Din nefericire, omul nu avea la el ser antivenin, iar timpul pe care il avea la dispozitie ca sa ajunga la cea mai apropiata unitate medicala era foarte scurt.

Omul a pornit in fuga spre barca, dar veninul incepea sa-si faca efectul. La inceput, picioarele i-au devenit ca de plumb, apoi nu le-a mai simtit deloc si nu au mai raspuns la comenzi. Cu picioarele paralizate, omul s-a prabusit la pamant. Si totusi, nu a renuntat. S-a tarat pe burta cu ajutorul mainilor, s-a chinuit sa se urce in barca, a vaslit si , in cele din urma, a ajuns la tarm. Masina il astepta, insa omul nu putea merge spre ea. Din nou s-a tarat pana la masina, a ajuns la portiera si, cu un efort supraomenesc, fara ajutorul picioarelor, doar folosindu-se de maini, a reusit sa urce la volan.

Dar cum sa sofeze ? Picioarele ii erau pe deplin paralizate , iar veninul isi continua lucrarea lui ucigatoare, efectele lui avansand spre maini. Atunci omul si-a luat fiecare picior cu mainile inca ascultatoare si le-a asezat pe pedalele de ambreiaj si de acceleratie. A pornit masina si, fara sa schimbe vitezele, a rulat spre cel mai apropiat dispensar. Minutele treceau si perspectiva mortii era tot mai apropiata.

Ajungand la dispensar si neputand cobora din masina, s-a lasat sa cada si, cu ultimele sforatari, cu ultimele picaturi de viata, s-a tarat pana la usa dispensarului. A mai avut putere doar sa bata in usa, apoi s-a prabusit. Cineva din launtru l-a auzi si omul a fost salvat…

Dupa saptamani de terapie intensiva si sedere in spital, biologul s-a intors la viata lui obisnuita.

Ce credeti ca a facut acest om dupa ce s-a vindecat ? Greu de crezut, dar el s-a intors acolo unde vazuse moartea cu ochii, pe insula de trista amintire, la serpii lui veninosi pe care ii iubea. Si aceasta in conditiile in care o a doua muscatura de cobra i-ar fi fost fatala. Organismul lui nu ar mai fi suportat o alta doza de antivenin.

Intotdeauna i-am admirat pe oamenii care se lupta pentru viata. Lupta aceasta face parte din acel “gand al vesniciei” sadit de Creator in fiecare fiinta umana ( Eclesiastul 3,11 ). In acelasi timp, am avut mereu un sentiment ciudat fata de oamenii care lasa garda jos, care renunta la lupta pentru viata. Am perceput aceasta atitudine a unora ca pe o lasitate in fata greutatilor vietii, ca pe un abandon inainte de finalul drumului, inainte de atingerea sensului adevarat al vietii.

Privind la acest om curajos cum se lupta cu secundele si cu moartea care-i patrunsese in sange, mi-am adus aminte de intrebarea pe care o pune apostolul Iacov:

“Caci ce este viata voastra ? Nu sunteti decat un abur care se arata putintel si apoi piere.”

Iacov 4, 14 up.

A fost suficienta o singura clipa de neatentie si totul se putea prabusi definitiv: grija parintilor de a-l creste, eforturile lor pentru a-l educa, munca lui de o viata, planurile de viitor…Totul s-ar fi pierdut in neant.

Ce e viata ? Iata o intrebare la care filozofii, biologii, juristii si medicii inca nu au gasit un raspuns multumitor. Exista insa o intrebare mult mai importanta decat acesta: Care e sensul vietii ?

Daca nu am ajuns sa dam o definitie multumitoare vietii, nu am pierdut mare lucru. Daca insa nu am gasit sensul vietii, atunci am pierdut totul. Definitiv !

Ce este viata pentru omul care nu i-a gasit inca sensul ? Se poate vedea pe orice piatra de mormant:-o simpla linie intre doua date: cea a nasterii si cea a mortii. Adica un mare MINUS.

A fost un om bogat ? In fata mortii, bogatia nu-l ajuta cu nimic. Vechii egipteni puneau in camerele mortuare ale faraonilor decedati o multime de lucruri: mobilier, vase, hrana, podoabe, leacuri, imbracaminte etc., sperand sa-i foloseasca acestuia pe taramul de dincolo. La ce folos ? Nicolae Iorga spunea ca cea mai mare tragedie este ca la moarte, omul pleaca fara sa se poata lua nici macar pe sine. Dovada ? Piramidele egiptene pradate de hoti sau scotocite de arheologi. Dar si “piramidele” moderne ale bogatilor acestui veac, cu sicrie prevazute cu aer conditionat si cavouri supraetajate prevazute cu lift si iluminat electric. Morminte “varuite”, monumente funerare impunatoare, mausolee impresionante, dar viata unde e ? O simpla linie…Un mare minus…

A fost un om instruit ? Este ceva de dorit ca omul sa se instruiasca, dar daca acest om nu si-a gasit sensul existentei sale, viata tot o linie este , caci Biblia spune: “In locuinta mortilor in care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune.” ( Eclesiastul 9, 10 up. )

A fost un om cu multe realizari ? Fara aflarea sensului adevarat al vietii, toate realizarile omului sunt doar o simpla linie pe piatra funerara. Un mare minus !

Oare acesta sa fie planul lui Dumnezeu cu noi, creaturile Sale ? Sa ne nastem, sa traim o viata scurta de 70-80 de ani, zbatandu-ne sa supravietuim intr-o lume ca o jungla, pentru ca apoi sa ni se poticneasca picioarele de pragul unui mormant ? Nu este aceasta supremul absurd ?

Daca ar fi asa, daca la aceasta viata ”scurta si plina de necazuri” ( Iov 14, 1-2 ) s-ar reduce intregul plan divin pentru noi, atunci de ce mai exista biserica ? De ce sa mai citim Biblia ? De ce sa ne mai cladim caractere nobile ? Daca tot ne stingem ca o scanteie efemera , ce rost mai are sa luptam pentru viata ?

Din nefericire, cei mai multi oameni traiesc intr-o permanenta lipsa de sens al vietii. Filozofia lor de viata este una singura :

“Sa mancam si sa bem, caci maine vom muri” ( Isaia 22,13 ) Si: “Dupa mine, potopul !”

Am remarcat intotdeauna cu placere ca Biblia, atunci cand vorbeste de moartea unui om credincios, foloseste operatia de adunare, nu de scadere, asa cum ni s-ar parea a fi logic. Despre patriarhul Iacov, de exemplu, sta scris ca la moarte a fost “adugat la poporul sau” ( Geneza 49, 33 ). Nu ar fi fost normal sa scrie despre el ca a fost “scazut din poporul sau” ? Moartea lui nu a insemnat o pierdere ? Un minus ?

Iata ca Biblia priveste cu totul altfel moartea celor care si-au gasit sensul vietii: ca pe un mare PLUS.

A fost un om sarac sau bogat, instruit sau neinvatat, cu multe sau cu putine realizari? Daca si-a gasit sensul adevarat al vietii, pe piatra lui de mormant , intre data nasterii si cea a mortii ar trebui sa scrie un mare plus.

Ce am face noi, oamenii, daca nu am avea la indemana Cuvantul lui Dumnezeu care sa dea cortina la o parte si sa ne descopere sensul adevarat al vietii ?

“Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde .” (Ieremia 29,11 )

Cat de incurajator este gandul ca Dumnezeul nostru are pentru noi planuri care trec dincolo de pragul mormantului: “un viitor si o nadejde”. De ce si una si cealalta ? Nu ajunge doar viitorul ? Nu, nu ajunge ! Caci orice viitor, oricat ar fi de luminos, intr-o zi va deveni prezent. Iar cand acest lucru se va intampla, avem nevoie sa speram intr-un alt viitor si mai maret, fagaduit de Tatal ceresc. Si asa, viata vesnica promisa va fi o spirala din ce in ce mai cuprinzatoare si indreptata in sus, spre idealuri inalte. Aceasta asociere dintre viitor si speranta este garantia ca in vesnicie nu va exista monotonie, nimeni nu se va plafona, nimeni nu se va opri din procesul fara de sfarsit al cresterii spirituale si intelectuale.

De unde putem cunoaste noi, fiinte limitate si muritoare, adancimile gandurilor lui Dumnezeu? Nu am avea nicio sansa sa cunoastem gandurile Lui, daca El nu ar fi facut ca Gandul Sau sa devina Cuvant, iar Cuvantul sa devina Trup:

“Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal.” Ioan 1, 14

Venirea lui Iisus Christos- Cuvantul lui Dumnezeu- in lumea noastra mica si intunecata, a rupt cercul vicios al existentei noastre efemere: nastere-viata-moarte, transformand existenta noastra intr-o spirala infinita: nastere-viata-nastere din nou- viata- iarasi viata-mereu viata- viata vesnica…

“Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” ( Ioan 10, 10 up. )- este asigurarea pe care Iisus ne-o garanteaza pecetluind-o cu propriul Sau sange.

Iata de ce Iisus Christos este singurul sens adevarat al vietii.

“Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul, n-are viata.” ( 1 Ioan 5,12 )

Biblia abunda de exemple de oameni care si-au regasit sensul vietii in momentul in care L-au intalnit pe Iisus. Unul din ei este si marele apostol Pavel.

Am intalnit crestini care se ingrozesc la gandul ca, intr-o zi, vor trebui sa moara. In mintea lor nu incape aceasta perspectiva si ocolesc cu indarjire acest subiect, pana acolo incat refuza sa cante acele strofe din cantarile crestine in care se aminteste de moarte. La ce le foloseste insa acest refuz al ideii de moarte ? Probabil ca acesti crestini inca nu au gasit sensul adevarat al vietii, inca nu l-au gasit si primit pe Iisus Christos-Izvorul vietii.

Aminteam de apostolul Pavel ca a fost unul din fericitii oameni care si-au gasit sensul vietii. Sa ascultam ce afirma un astfel de om si sa ne minunam:

“Caci pentru mine a trai este Christos, iar a muri este un castig.” ( Filipeni 1,21 )

Nu credeti ca un om care poate spune cu seninatate aceste lucruri este un om fericit ? Un om care poate privi cu aceeasi seninatate atat viata cat si moartea este un om care s-a regasit pe sine, care L-a regasit pe Dumnezeu si, prin urmare, si-a regasit adevaratul sens al vietii. Lui Pavel ii era totuna daca ar fi trait in continuare, sau daca ar fi trebuit sa-si incheie viata. “Sunt strans din doua parti”-scrie el filipenilor (1,23 )

Pe de o parte ar fi dorit sa mai traiasca, pentru a sluji biserica; pe de alta parte, ar fi dorit sa moara, pentru ca clipa reintalnirii cu Domnul si Mantuitorul sau sa fie mai aproape. Aceasta era dilema lui Pavel si aceasta este dilema oricarui om care si-a gasit sensul vietii in Christos.

Filozofiile omenesti si religiile pagane privesc fie viata, fie moartea ca pe o durere. Singur crestinismul il elibereaza pe om de astfel de temeri, dand un sens pozitiv atat vietii, cat si mortii.

Candva, capul sudic al Africii se numea Cabo Tormentoso ( Capul Torturilor ). Corabierii isi imaginau ca cei care indrazneau sa navigheze mai departe, vor fi victime sigure ale oceanului. Vasco da Gama a indraznit sa treaca dincolo de acest cap, a ocolit Africa si a descoperit drumul Indiilor. Cand s-a intors din India cu corabia plina de mirodenii, el a redenumit capul sudic al Africii-Capul Bunei Sperante.

Pana la invierea lui Iisus, moartea era privita ca un taram al disperarii, al groazei. Iisus cel inviat a transformat acest taram intr-unul al sperantei invierii.

Ce vrea sa spuna Pavel cand afirma cu atata siguranta: “Caci pentru mine a trai este Christos, iar a muri este un castig” ? Iata cateva mesaje ascunse in aceste cateva cuvinte:

1. Caci pentru mine rostul vietii este cunoasterea lui Christos.

Pentru multi dintre semenii nostri rostul vietii se rezuma la perpetuarea speciei si la implinirea unor nevoi primare ale fiintei umane: hrana, adapostul si imbracamintea. Daca acesta ar fi rostul existentei noastre, in ce ne deosebim de animalul care urmareste si el acelasi lucru ?

Pentru altii, rostul vietii consta in cautarea placerii, in toate formele si nuantele posibile. Este si acesta un mod de a intelege viata, insa este un mod egoist de a o trai. Si apoi, pe masura ce imbatraneste, omul constata ca placerile i se imputineaza, dispar incetul cu incetul. Si atunci ne intrebam: cum poate fi rostul vietii ceva care dispare treptat, pe masura ce ne apropiem de pragul mormantului ?

Pentru alti semeni ai nostri rostul existentei inseamna goana dupa putere. Unii o au pentru un timp, insa si puterea se pierde, iar atunci cand ti se pare ca o ai, este atat de relativa si nesigura ! Priviti la marii dictatori ai lumii ( Hitler, Stalin, Franco etc.) ! Ce s-a ales de setea lor de putere ?

Alti oameni isi gasesc rostul vietii in goana dupa bogatiile pamantesti. Cand le au, vor mai mult si tot mai mult, caci bogatiile nu satura. Suzetele de aur pentru bebelusi , zgardele incrustate cu diamante pentru catelusi, zecile de milioane de dolari lasate mostenire animalelor de companie si multe alte excentricitati mondene vor fi probe la dosar in ziua cea mare a judecatii finale.

Nu, rostul vietii nu sta nici in perpetuarea speciei, nici in satisfacerea nevoilor firesti ale existentei, nici in putere, nici in bogatie sau placerile de o clipa ale pacatului. Rostul primordial al vietii este altul:

“Sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui si sa ma fac asemenea cu moartea Lui, ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la invierea din morti.” ( Filipeni 3, 10 )

“Si viata vesnica este acesta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” ( Ioan 17, 3 )

2. Caci pentru mine bucuria vietii este partasia cu Christos

Viata ne ofera o paleta intreaga de bucurii, in ciuda viziunii pesimiste a unora. Ne este dat sa avem parte de unele bucurii materiale, de altele sufletesti, iar altele sunt de natura spirituala.

Bucuriile materiale sunt cele mai efemere. Cauza ? Lucrurile materiale sunt ele insele trecatore, iar obisnuinta face ca bucuria produsa de posedarea lor sa dispara treptat.

Bucuriile sufletesti sunt mai puternice si mai dainuitoare decat primele, dar si ele trec. Datorita pacatului, suferintei si rautatii oamenilor, aceste bucurii sunt rare si urmate de tristeti.

Bucuriile spirituale sunt superioare primelor doua amintite. Am fost creati in asa fel incat sa nu ne putem gasi adevarata menire si implinire decat in cadrul unei relatii de iubire cu Creatorul nostru. Fiecare fiinta umana se naste in sufletul sau cu un mare gol sufletesc in forma de Dumnezeu. Din nefericire, oamenii incerca sa umple acest gol cu surogate. Pentru un timp, poate functioneaza, dar cu siguranta ca vine un moment al adevarului in care cel care a stat cu spatele la Dumnezeu isi vede imensa goliciune si saracie spirituala.

Spunea psalmistul:“Eu zic Domnului: Tu esti Domnul meu.Tu esti singura mea fericire.”(Ps.16,2)

Oare David era un fanatic religios ? Nu gasea el si alte bucurii in aceasta viata ? Desigur ! El insa descoperise in Dumnezeul sau izvorul oricaror bucurii si fericiri. Daca doresti apa curata, de ce sa o cumperi cu portia pe bani grei, cand izvorul iti sta la dispozitie ?

3. Caci pentru mine secretul vietii este legatura cu Christos.

De sase milenii omenirea cauta secretul nemuririi. Undeva in SUA, exista o firma care, contra unei sume uriase , ii congeleaza pe cei care vor sa fie nemuritori. Cilindri uriasi sunt pusi la dispozitia celor care se lasa congelati pana ce omenirea va fi gasit secretul nemuririi.Altii, mai putin bogati, care nu-si pot permite sa-si congeleze intregul trup, isi lasa doar capul sa le fie congelat.

Bietii oameni ! Secretul nemuririi e la indemana tuturor:

“Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai . Si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri niciodata.” (Ioan 11, 25-26 )

4. Caci pentru mine finalul vietii este intalnirea cu Christos.

Expresia “loc de veci “ este total incorecta din punct de vedere biblic. Mormantul nu este un loc de veci ! Este un loc tempoarar. Chiar si pentru cei necredinciosi. Pentru ca de inviere vor avea parte si credinciosii si necredinciosii. Ceea ce-i va deosebi pe unii de altii este calitatea invierii de care vor avea parte: prima inviere- a celor drepti, spre viata vesnica si a doua inviere- a celor nedrepti, spre moarte vesnica.

Pentru omul care cunoaste Izvorul vietii, finalul nu este altceva decat un pas, o clipa pana la fericita intalnire.

5. Caci pentru mine modelul de viata este viata lui Christos.

Oamenilor le place sa aiba modele. De obicei acestea sunt alese dintre starurile de cinema, vedetele TV, cele sportive, sau cantareti celebri. Exista insa o lege a psihicului, subliniata chiar de Mantuitorul: “Ucenicul nu poate fi mai mare decat stapanul sau .” Prin urmare, nimeni nu poate spera sa fie mai presus de modelul de viata ales. Alegi o tinta joasa, neinsemnata va fi si realizarea.

Doar cel care-L alege pe Christos ca model poate spera mult de la viata. El poate tinti chiar desavarsirea.

Un soldat evreu a avut ocazia, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, sa participle la un serviciu divin crestin. In timpul acestuia, el a auzit de mai multe ori amintindu-se Numele lui Christos, fapt ce l-a contrariat. Intalnindu-se cu rabinul sau, soldatul l-a intrebat:

“Ce diferenta exista intre Mesia pe care Il asteapta evreii si Mesia pe care Il au crestinii ? “

Rabinul i-a raspuns:

“ Iata diferenta: Mesia evreilor trebuie sa vina, iar Mesia crestinilor a venit deja.”

Dupa un moment de gandire, soldatul a continuat:

“Rabi, dar cand va veni Mesia evreilor, ce va putea face El mai mult decat Christos ?”

Da, Christos nu va putea fi depasit de nimeni. Imaginatia cea mai bogata nu poate concepe o viata mai frumoasa si mai morala ca a Lui. De aceea Blaise Pascal spunea:

“Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaste pe El, nu cunoaste nimic despre sine si despre lume.”

Concluzii: Viata fara Christos este o simpla linie intre doua date de pe piatra de mormant. Adica un mare minus. Dar aceeasi viata consacrata Lui si plina de prezenta Sa devine un castig pe toate planurile. Adica un mare plus. Un astfel de om a castigat si viata acesta trecatoare, caci a trait-o frumos, la superlativ, impreuna cu Mantuitorul, dar a castigat si viata cea vesnica- o viata imbelsugata cat viata lui Dumnezeu.

Alegerea este a noastra. Harul este inca deschis si putem face alegerea cea buna. Maine , poate fi prea tarziu…

Lori Balogh

______________________________

01.Iisus Christos – Dorinta Veacurilor

admin — Wed, 15 Apr 2009 07:24:32 +0000

1. IISUS CHRISTOS – DORINTA VEACURILOR

“Niste greci dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat si au zis: “Domnule, am vrea sa-L vedem pe Iisus”. Ioan 12, 20-21

Iata dorinta veacurilor ! A existat intotdeauna in om dorinta fierbinte de a-si vedea dumnezeul caruia i se inchina.

Imi aduc aminte ca in adolescenta am avut si eu dorinta sa-L vad, macar o data, pe Domnul Iisus in vis. M-am rugat de mai multe ori pentru acest lucru, insa dorinta nu mi-a fost indeplinita. Acum, dupa trecerea anilor, nu mai cer asa ceva, caci imi dau seama ca, mai important decat sa vezi un chip fizic, cu ochi, gura, maini si picioare, mult mai important este sa-L vezi pe Iisus asa cum Il zugravesc Evangheliile, in toata frumusetea caracterului Sau.

Da, exista o puternica dorinta in om de a-si vedea dumnezeul. Aceasta este si ratiunea pentru care oamenii au incercat sa reprezinte divinitatea in picturi, sculpturi, fresce, basoreliefuri, gravuri, desene, iar mai nou- in videoclipuri si filme artistice.

Daca ne gandim la hindusi, care au in religia lor politeista milioane de zei ( numarul zeitatilor hinduse ajunge sa fie estimat la peste 300 milioane ! ), putem observa dorinta de a-si vedea zeitatile prin acele papusi-statuete, imbracate in culori vii, care nu lipsesc din niciun camin hindus. Fiecare familie hindusa are un colt al locuintei dedicat acestor statuete, loc al inchinarii si adorarii zeilor. Hindusii credinciosi manifesta un zel deosebit si o grija permanenta ca acesti “zei” sa fie imbracati, spalati, sa li se dea de mancare. Uneori, hindusii chiar isi cearta zeii frumos imbracati…

Vechii egipteni se inchinau unui numar de circa 2000de zei care luau forma tuturor creaturilor cunoscute: oameni, animale,sau corpuri umane avand capete de animale diferite ( zeul Toth- cu cap de ibis, Anubis, zeul imbalsamarii- cu cap de sacal, etc. )

Budistii au inclinatia spre statui uriase, impresionante, reprezentandu-l pe Buddha, cel despre care se crede ca este o reincarnare a lui Brahma, zeul creatiei. Pe o coasta a muntelui Leshan din China, se poate vedea cea mai mare statuie a lui Buddha din lume. Inaltimea statuii ajunge la 70 m , iar latimea ei, la nivelul umerilor, este de 20 m. Capul statuii este la fel de inalt ca muntele, iar picioarele ei stau in fluviul care curge la poalele muntelui.

Romanii si grecii isi “vedeau” zeii in chipul unor statui realizate cu multa finete artistica. Statuia despre care se spune ca il reprezinta pe Sf. Petru, aflata in incinta Vaticanului , de fapt este o statuie a lui Jupiter, zeul suprem al Romei antice. Ulterior statuia a fost “crestinata”, schimbandu-i-se numele si destinatia.

Crestinii de rit occidental au o pasiune pentru statui, reprezentandu-i pe Christos, Maria, apostoli, sfinti…Ca sa poti intra intr-o biserica catolica, trebuie sa treci pe sub privirea a doua statui: una a Sf. Anton, in stanga, si cealalta – Mantuitorului, in dreapta. Adorarea pe care o aduc credinciosii se poate observa din numarul mare de flori si bilete pe care sunt scrise rugaciuni, cereri sau multumiri si care sunt depuse in preajma acestor statui.

Crestinii de rit oriental prefera icoanele si picturile murale. Bisericile ortodoxe sunt pline de picturi si icoane reprezentandu-i pe Christos, Maria, sfinti, apostoli, fondatori de biserici, domnitori…

Pretutindeni in lume, dorinta omului de a-si “vedea” dumnezeul este evidenta. Este aceasta o dorinta buna sau rea ? Pana la un anumit punct, este o dorinta legitima. Dumnezeu Insusi a venit in intampinarea acestei dorinte in anumite situatii speciale.

In Geneza ni se spune ca Domnul, Dumnezeu “umbla prin gradina Edenului in racoarea zilei”

( Geneza 3,8 ) cautand compania omului pe care tocmai il crease. Creatorul stia ca omul de curand iesit din mainile Sale avea nevoie sa-si cunoasca Dumnezeul, sa-L vada si sa comunice cu El.

Dupa caderea omului, “zidul de despartire” ridicat intre Dumnezeu si omul pacatos a impiedicat comunicarea directa si nemijlocita intre cer si pamant ( Isaia 59,2 ). Dar chiar si in conditiile pacatului, in ciuda acestui “zid”, au existat momente speciale in care Dumnezeu S-a lasat “privit”de unii oameni alesi de El. Biblia ne ofera astfel de exemple:

1. Exod 24, 1.9-11: “Vederea lui Dumnezeu”-“Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel.”

Textul de mai sus ridica insa o alta problema: Cine era Persoana divina pe care au vazut-o Moise, Aron si cei 70 de batrani ai poporului ?

Era Dumnezeu Tatal ? Biblia insa afirma ca: “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.” ( Ioan 1,18 )

Intelegem din cuvintele Mantuitorului ca, ori de cate ori Scriptura ne relateaza despre oameni carora li s-a descoperit Dumnezeu, este vorba de Persoana Fiului lui Dumnezeu, care, in anumite momente speciale, S-a intrupat temporar pentru a veni in legatura cu omul. De altfel, adresandu-Se iudeilor, Domnul le-a spus intr-o ocazie cu privire la Persoana Tatalui: “Voi nu I-ati auzit niciodata glasul, nu I-ati vazut deloc fata.” ( Ioan 5, 37 )

2. Iosua 5, 13-15: “Descoperire dumnezeiasca”- Apare in acest pasaj biblic titlul de “Capetenia ostirii Domnului”, un titlu legat de un alt Nume al lui Dumnezeu: “Domnul ostirilor.”

Titlul “Capetenia ostirii Domnului” apare si in Daniel 8, 10-11, unde referirea este clara: Fiul lui Dumnezeu. Faptul ca Persoana care i se descopera lui Iosua este o Pesoana divina rezulta din doua detalii prezente in pasajul biblic:

– Iosua isi scoate incaltamintea din picioare, asemenea lui Moise in fata rugului aprins, gestul sau demonstrand ca el era constient ca se afla in prezenta unei Persoane divine.

– Iosua se inchina in fata “Capeteniei ostirii”, lucru care nu ar fi fost permis daca in fata lui nu s-ar fi aflat o Persoana divina.

Fara sa gresim, putem spune ca Iosua, vazandu-L pe “Capetenia ostirii Domnului, L-a vazut pe Dumnezeul sau.

3. Geneza 18, 1: Dumnezeu i se descopera lui Avraam

“Domnul i s-a aratat la stejarii lui Mamre, pe cand Avraam sedea la usa cortului, in timpul zadufului zilei.”

Ce vede de fapt Avraam in acea ocazie ? Trei barbati cu care intra in dialog. Urmarind cu atentie acest dialog dintre Avraam si cei trei barbati, intelegem ca patriarhul stia ca Unul din cei trei era Insusi Domnul ( Iehova ), insostit de doi ingeri. Avraam este un alt caz in care omul Il vede pe Dumnezeul sau.

4. Isaia 6, 1-3: Viziunea lui Isaia

“In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt…”

Exemplele de oameni care si-au vazut Dumnezeul pot continua… Profetul Daniel, apostolul Ioan pe Insula Patmos, apostolul Pavel s.a. sunt numai cateva exemple in acest sens. Pentru ca exista in om o nevoie de a-L vedea pe Dumnezeu, de a-si cunoaste Tatal, de a-si intelege originea si a-si regasi identitatea, Dumnezeu raspunde acestei nevoi la timpul si in modul hotarat de El.

Dar ce se intampla cand Dumnezeu, din motive pe care nu le discutam acum, nu se face vazut? Cum isi satisface omul aceasta nevoie launtrica?

Foarte simplu: sar in ajutor “meseriasii” ( termenul e imprumutat din Faptele apostolilor 19, 21-41:”Rascoala argintarului Dimitrie” ) ! Acestia sunt gata oricand, mai ales atunci cand sunt bine platiti, sa Il picteze pe Dumnezeu, sa Il graveze, sa Il sculpteze, iar mai nou – sa ni-L prezinte in piese de teatru, in videoclipuri sau filme artistice. Ei, meseriasii, se pricep excelent sa ni-L arate pe Dumnezeu, in asa fel incat sa nu ne deranjeze si chiar sa ne placa.

Daca cel ce face comanda este nord-american sau occidental, Iisus trebuie sa fie blond, inalt, vesel, avand o fizionomie anglo-saxona. Daca cel ce vrea sa-L vada pe Iisus este din zona bizantina, meseriasii vor zugravi un Iisus slab, trist, tras la fata, cu plete, ganditor, fara niciun zambet. Locuitorii Asiei vor un Iisus cu trasaturi asiatice, fapt ce l-a determinat pe Li Wei San din China sa picteze un tablou intitulat “Lasati copiii sa vina la Mine!”, in centrul caruia se remarca un Iisus asiatic.

Negrii vor si ei sa-L vada pe Iisus, insa de rasa neagra. Nicio problema ! Parintele iezuit Fernando Arizti din Mexico City le-a pictat doua tablouri: unul infatisand-o pe Maria, iar al doilea- pe Iisus sezand pe tronul universului. Numai ca si Maria si Iisus sunt infatisati ca fiind de rasa neagra ! Exista si icoane in stil bizantin cu Iisus negru !

Si totusi…Oricat de talentati ar fi “meseriasii” in a ne ajuta sa-l vedem pe Dumnezeul nostru, tot ceea ce ne ofera ei nu sunt decat niste surogate. In sufletul fiecarui om, care Il cauta din adancul fiintei sale pe Dumnezeu, se gaseste marea dorinta a tuturor veacurilor:

“Domnule, am vrea sa-L vedem pe Iisus.”

Nu artisti pletosi care vor sa-L imite pe Iisus, nu icoane moarte si reci, nu statui fara viata ! Omul are nevoie sa-L “vada” pe Iisus asa cum este El, in toata frumusetea caracterului Sau.

Va marturisesc ca, ori de cate ori privesc o imagine care incearca sa-L infatiseze pe Domnul, sau cand privesc secvente ale vreunui film care se ocupa cu viata si lucrarea Lui, raman cu un gust amar si sunt profund dezamagit. Unul din numeroasele filme intitulate “Iisus din Nazaret” m-a deceptionat prin imaginea atat de straina Evangheliei pe care ne-o transmite in dreptul Mantuitorului: un chip aspru, cu plete blonde, care atunci cand face vreo minune, inchide ochii, intra in transa si tremura. Acesta este oare Iisus al Evangheliei ?

Dar ce parere aveti de un videoclip in care Iisus apare cu un chip inexpresiv, prelung, slab, trist, lipsit parca de bucuria vietii, cu pletele coborand peste umeri , parca de curand coborat dintr-o icoana bizantina ? Cum se armonizeaza aceasta imagine cu ceea ce scrie psalmistul despre Fiul lui Dumnezeu:

“Tu esti cel mai frumos dintre oameni” ( Psalmul 45,2 ) ? Cum putem sa-L “vedem” pe Iisus , Cel “in care locuieste trupeste toata plinatatea dumnezeirii” ( Coloseni 2,9 ), in chipul unui actor platit, care are o viata de cele mai multe ori imorala si care poarta pe fata sa urmele viciilor si ale pacatului ? Cum poate un actor, un pictor, un sculptor sau un gravor sa-L zugraveasca pe Cel despre care ingerul Gabriel spunea ca este “Sfantul lui Israel” si “Fiul Celui Prea Inalt “ ( Luca 1,32 ) ?

Vrem sa-L vedem pe Iisus Cel Adevarat ? Atunci sa-i lasam pe “meseriasi” si sa ne indreptam spre locul in care Il vom putea privi pe saturate: Evanghelia. Cu ochii credintei Il vom vedea mult mai bine decat cu ochii firesti, adesea obositi si miopi.

“Vazandu-L pe adevaratul Iisus al Evangheliilor, nu ne va mai interesa daca El a avut parul brunet sau blond ( “parul Lui era alb ca lana alba, ca zapada”-Apocalipsa 1,14) ; daca ochii Sai erau caprui sau verzi ( “ochii Lui erau ca para focului” – Apocalipsa 1,14 ) ; daca glasul Sau era de tenor sau bas ( “glasul Lui era ca vuietul unor ape mari” –Apocalipsa 1,15 ); daca era de rasa alba, neagra sau asiatica…

Il vom “vedea” pe Omul adevarat, Acela despre care Dumnezeu spunea prin profetul Sau: “Caut un om…” ( Ezechiel 22, 30 ), Acela despre care Pilat afirma, fara sa-si dea seama de semnificatia cuvintelor sale: “Iata Omul !” ( Ioan 19, 5 ).

De fapt cum este Iisus ?

Priviti-L cum se pleaca si ii ia pe copilasi in bratele Sale, spunand: “Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci Imparatia cerurilor este a celor ca ei !” ( Matei 19, 14 ) Mantuitorul era ca un magnet pentru acesti copii. “Nu-i opriti !- spune El, ceea ce ne face sa intelegem ca acesti copii se simteau atrasi de Chipul Sau, de gesturile Sale, de cuvintele Sale…Toata Fiinta Sa emana o bunatate pe care copiii stiu prea bine sa o observe si de care sunt atat de atrasi.

Credeti ca daca Iisus ar fi fost un om cu fata trista, prelunga, inexpresiva si lipsita de bucuria vietii i-ar fi putut atrage pe acesti copii ? Cu siguranta ca nu ! Copiii ar fi fost primii care ar fi fugit, care L-ar fi evitat…Ei nu stiu sa joace teatru…

Priviti-L pe Domnul cum se pleaca asupra paraliticului din Betesda ( Ioan 5, 1-14 ) ! Credeti ca acest nefericit ar fi sperat ceva de la Iisus daca L-ar fi vazut incruntat, cu un chip sever si lipsit de bunatate? Daca fiinta Mantuitorului nu ar fi radiat dragoste si speranta, daca ar fi fost un om rece si distant, L-ar mai fi cautat atatia oameni deznadajduiti ?

Priviti-L pe Iisus predicand despre Imparatia cerurilor in fata a mii de oameni ! Daca cuvintele Sale nu ar fi avut putere, daca ele nu ar fi fost incarcate de caldura dragostei, daca ele ar fi fost doar un “limbaj de lemn”, asemanator celui folosit de fariseii si carturarii timpului, daca cuvintele Sale nu ar fi avut acoperire in faptele sale, credeti ca ar fi stat multimile de oameni zile in sir sa-L asculte, uitand de foame sau de grijile vietii ?

Priviti-L pe Iisus pe cruce ! Cum in ultimele clipe de viata inca seamana credinta si speranta in inima unui talhar rastignit ca si El ! Daca El nu ar fi avut ceva deosebit, daca nu ar fi avut acea demnitate regeasca de Fiu de Dumnezeu, insotita de o dragoste necuprinsa fata de omul pacatos, credeti ca inima acestui talhar, aflat in chinurile si agonia morti, ar mai fi fost miscata ?

Cum este de fapt Iisus ? Cineva a avut privilegiul sa-l vada in vis. Si acel cineva a scris, la porunca cerului, ceea ce i s-a descoperit:

“Curand dupa acesta am avut un alt vis. Se parea ca stateam la o parte in disperarea mea si acoperindu-mi fata cu mainile, ziceam in gandul meu: “Daca Iisus ar fi pe pamant, eu m-as duce la El, as cadea la picioarele Lui si I-as spune toate suferintele mele. Atunci El nu s-ar intoarce de la mine si eu L-as iubi si L-as servi totdeauna.”

Deodata s-a deschis usa si o persoana mareata la chip si la privire intra inlauntru. Ea ma privi cu compatimire si zise: “Ai dori cu placere sa-L vezi pe Iisus ? El este aici si daca voiesti, poti sa-L vezi.,Ia cu tine tot ce ai si vino cu mine !”

La auzirea acestor cuvinte m-am umplut de bucurie, am adunat micul meu avut si l-am urmat pe conducatorul meu. El m-a condus spre o poteca ale carei trepte erau in aparenta slabe. Cand am inceput sa urc treptele, el m-a indrumat sa pastrez privirea numai inainte, ca nu cumva, uitandu-ma in laturi, sa ametesc si sa cad. Multi altii care urcau aceste trepte, cazusera mai inainte de a ajunge pana la capat.

In cele din urma am ajuns la ultima treapta si ne-am aflat in fata unei usi. Conducatorul meu mi-a poruncit sa las acolo toate lucrurile cu care venisem. Eu le-am pus jos cu bucurie, apoi, deschizand usa, mi-a poruncit sa intru. Dupa cateva momente ne aflam in fata lui Iisus.

O, ce frumusete a privirii ! Aici nu este posibila nicio confuzie. O asemenea expresie stralucitoare a bunavointei si maiestatii nu putea apartine nimanui altuia. Cand privirea Lui s-a oprit asupra mea, am priceput imediat ca Lui Ii erau cunoscute toate imprejurarile vietii mele, toate peripetiile si cugetele inimii mele.

Cautam sa ma feresc de privirea Lui deoarece nu eram in stare sa suport ochii Sai patrunzatori. El s-a apropiat zambind de mine si , punand mana Sa pe capul meu, mi-a spus : “Nu te teme !” Tonul Sau placut a patruns in inima mea cu un simtamant de fericire pe care niciodata nu l-am avut mai inainte. Ma simteam prea fericita ca sa mai pot scoate vreun cuvant, apoi, biruita de acesta fericire, am cazut la picioarele Lui. Pe cand sedeam neputincioasa la picioarele Lui, se perindau prin fata mea scene de o frumusete solemna. Mi se parea ca am ajuns intr-adevar siguranta si fericirea cerului. In cele din urma puterea mi-a revenit si m-am sculat de la pamant. Ochii cei plini de iubire ai lui Iisus se odihneau inca asupra mea iar zambetul Sau mi-a inveselit sufletul. Prezenta Sa m-a umplut de adoratie sfanta si de iubire nespusa.”

E.G.White, “Experiente si viziuni”, pag.60-61

“Domnule, am vrea sa-L vedem pe Iisus” –aceasta este dorinta de veacuri a omenirii. L-au asteptat patriarhii, L-a asteptat poporul ales, iar astazi Il asteapta toti cei ce iau in serios fagaduinta revenirii Sale. Insa pana in clipa fericita a reintalnirii cu El, sa-L privim in Evanghelie si sa contemplam frumusetea caracterului Sau ! Sa ne lasam cuceriti de frumusetea Chipului Sau, dar sa nu uitam ca:

“Acum vedem ca intr-o oglinda , in chip intunecos, dar atunci vom vedea fata in fata.”

1 Corinteni 13,12

Da, Il vom vedea fata in fata ! Ochii nostri nu se vor mai satura privindu-L, iar urechile noastre nu se vor mai satura auzindu-L. Doresc ca toti cei ce citesc aceste randuri, si nu numai ei, sa aibe parte de aceasta fericita experienta !

Lori Balogh

______________________________