Ori de cate ori auzim de un dezastru care s-a intamplat sau va avea loc undeva, pe langa umbra care ni se asterne pe suflet, avem si o bucurie secreta ca n-am fost noi cei nenorociti. Rolul de spectator ni se pare mult mai de dorit decat o implicare directa, mai ales atunci cand evenimentele care se deruleaza nu sunt altceva decat implinirea judecatilor lui Dumnezeu.

Apropierea vertiginoasa si iminenta a noului mileniu aduce si in sufletele noastre, nu doar in lumea computerelor, „efectul Anul 2000”. Presimtim ca s-a apropiat periculos de mult timpul cand Dumnezeu va interveni dramatic in programul nostru. Stresul acestor zile de la capatul timpului vine din multe directii, iar incercarea de a evita impactul direct cu vestile rele ne duce la neputinta. Cel putin ne bucuram ca nu locuim in Irak si nu avem de infruntat direct „vulpea desertului”. Dar suntem privilegiati doar pentru motive ca acesta?

Scrutarea viitorului ne epuizeaza fiinta cu un vocabular preponderent cataclismic: crize de tot felul, poluare, foamete, boli incurabile, dezastre naturale, decadere morala, catastrofa cosmica, invazie extraterestra… Apoi, oricare ar fi scenariile pe care ni le-am conturat mai mult sau mai putin precis in minte, avem convingerea ca judecatile lui Dumnezeu se vor manifesta in curand, intr-un mod socant de real. Fiind locuitori ai acestei planete, suntem legati irevocabil de destinul ei. Asemeni calatorilor Tita-nicului, ne mai ramane doar privilegiul unui loc mai bun pe scena obligatorie a ultimului act al dramei terestre. De aceasta data insa, experienta noastra impune o confruntare directa. De fapt, aceasta va fi confruntarea destinului cu Dumnezeul cu care ne-am imprietenit sau de care am fugit tot timpul.

Cartea profetului Iona este prefigurarea fidela a rolului pe care suntem gata sa-l jucam in propria noastra drama. Sfarsitul unei generatii era iminent atunci ca si acum, iar profetul bolnav de inima, din cauza defectelor de vedere cu privire la viitor, cauta disperat o evadare, asemanan-du-se iarasi noua. „Departe de fata Domnului” este, indiscutabil, o imposibilitate, insa, daca nu putem depasi raza de actiune a puterii divine, cel putin cautam sa fugim cu Iona cat mai departe de scena unde Dumnezeu isi aduce la indeplinire judecatile si planurile Sale. Nelinistea cu care incercam sa evitam impactul deplin al necazurilor zilelor noastre va alunga dificultatea de a vedea in Iona propriul nostru demers pentru supravietuire.

Dogmatic vorbind, Iona ne provoaca sa reafirmam omniprezenta lui Dumnezeu tocmai prin faptul ca el o ignora cu seninatate. Iona nu este dispus sa se circumscrie planului divin si isi imagineaza o scapare prin fuga. intr-o tara straina, printre locuitori straini, el gandeste ca va scapa de ochiul atotvazator. Aceasta erezie ur-mata de Iona determina o noua demon-strare a adevarului ca Dumnezeu este pretutindeni: pierdut in imensitatea marii, Iona este ajuns de mana lui Dumnezeu si scuturat de furtuna; este depistat prin aruncarea sortilor; este mustrat prin spiritul de dreptate si mila al unor marinari pagani; este readus la startul datoriei, gratie serviciilor unui monstru marin. Acceptandu-si misi-unea, merge la Ninive, il vede iar pe Dumnezeu cum smereste mandria unei cetati inraite si-o conduce la pocainta; la cuvantul lui Dumnezeu, umbrarul natural creste, apoi se usuca. Dumne-zeu patrunde in tainele inimii lui Iona si ii citeste profetului propriile-i motive pentru propria-i amaraciune. Pentru inteleptirea noastra, profetul este condus intr-o lume in care cel mai nebanuit amanunt poarta amprenta interventiei divine. intreaga viata pare dintr-o data un rug care arde, iar lumina fetei lui Dumnezeu transfigureaza fiecare ramurica si fiecare frunza.

incercarea de a fugi de Dumnezeu nu este neobisnuita. Desigur, noi nu luam vaporul pentru a pluti la capatul lumii, cu convingerea ca autoritatea lui Dumnezeu are limite geografice, dar ne eschivam la tot ce ne-ar putea aduce fata-n fata cu El si salutam bucurosi orice loc care promite o ascunzatoare. Motivarea acestei atitudini poate fi gasita in instinctul de autoconservare. Mai mult sau mai putin convinsi, simtim ca, daca ne apropiem de Dumnezeu, cu siguranta nu vom mai fi aceiasi oameni. Aceasta presimtire a transformarii ne anunta ca urmeaza renuntarea la o serie de lucruri care ne sunt familiare si placute, de aceea incercam sa ne eschivam.

Dorinta noastra dupa stabilitate ne pietrifica intr-o stare defensiva, de res-pingere a oricarui asalt care ar provoca o revolutie in viata noastra. intr-un fel sau altul, ne ascundem. in dosul res-ponsabilitatilor onorabile, ne traim infrangerile in fata placerilor ademeni-toare ale vietii. Petrecem excesiv de mult timp in fata ecranelor, apoi devo-ram literatura surogat si ingaduim gandirii si emotiilor altora sa se substituie imperioasei noastre nevoi de a gandi si simti pentru noi insine. Trudim si incercam sa uitam ca Dumnezeu cere ceva de la noi, cerere care ne-ar face sa fim alti oameni. Compania prietenilor, rasul, petrecerile si taifasul ineaca vocea lui Dumnezeu. Acceptam conventiile zilei ca fiind regula de viata, ratand astfel intalnirea proaspata, la prima mana, cu Dumnezeul care vrea sa faca din viata noastra tocmai ceea ce trebuie sa fie. Mereu conversam, sau citim, sau vizionam, sau ne amintim, sau comparam, dar ne este groaza sa ne oprim si sa stam de vorba cu noi insine. Sportul, banii, distractiile nu aduc fericirea, nici nu ne feresc de mizerie si moarte, insa vanatoarea perpetua a destinului ne procura o ocupatie violenta care ne tine departe de intalnirea cu noi insine.

Este acest portret adevarat? Poate fi chiar poza mea? Raspunsul pe care il dam fata de ceea ce este autentic spiritual si religios ne aduce dovada de care avem nevoie. Ai placere sa citesti Scriptura? iti plac intalnirile de inchi-nare? Te preocupa lucrurile spirituale? Reusesti sa stavilesti secularul si sa aduci sacrul in timpul saptamanii tale de activitate? intalnirea cu Dumnezeul si Prietenul tau in ziua Sa speciala de inchinare iti aduce bucuria cea mai inalta si mai curata? Adam, care se as-cunde printre pomii din gradina, este un simbol autentic al omului care se autoinmormanteaza in materialism, secularism, pentru a evita contemplarea tulburatoare a Prezentei divine.

Evadarea de influenta spirituala reinnoitoare este si obsesia stralucitului atenian Alcibiade. Om de stat, strateg, dirijorul modei zilei, Alcibiade era si cel mai neprincipial personaj al lumii sale. Platon este cel care-l convinge in-discutabil ca drumul pe care merge nu aduce decat rusine. Dupa acest moment, Alcibiade gandea astfel: „in fata nimanui nu simteam rusine, insa, cand il intalneam pe Platon, imi venea sa intru in pamant; inima mi se zbatea in piept, glasul mi se usca, iar lacrimile ma inundau. Era clar ca trebuie sa fie ce spunea el, insa eu cautam altceva. De aceea fug de el ca un nebun, iar da-ca-l intalnesc, intru-n pamant de rusine. Simt ca as fi cel mai fericit daca as auzi ca nu mai este printre cei vii. in acelasi timp, stiu ca, daca ceva rau i s-ar intam-pla, eu ar trebui sa fiu cel mai indurerat”.

Daca asa graia Alcibiade, sunt convins ca recunoastem adevarul ca noi avem de-a face cu Cineva mai mare decat Platon, care este puritate si iubire absoluta. El ne cheama spre El, oricat de exacerbat ar fi simtul vinovatiei si nevredniciei personale. Domnul mi se arata de departe; te iubesc cu o iubire vesnica, de aceea iti pastrez bunatatea Mea!  Ieremia 31,3. 

Cei care cauta sa scape, fugind de fata Domnului, nu trebuie sa uite ca toate locurile unde se pot ascunde sunt doar in cuprinsul creatiunii aceluiasi Dumnezeu: Dumnezeul cerurilor, care a facut marea si uscatul. Iona 1,9. Biblia spune clar ca noi vom fi judecati dupa faptele in care am fost angajati zi de zi (Apocalipsa 22,12). Astfel, oriunde, in activitatea noastra zilnica, am incerca sa fugim de Dumnezeu, nu vom reusi altceva decat sa repetam greseala lui Iona, pentru ca ne vom refugia exact in locul in care suntem analizati de privirea atenta a Facatorului nostru.

Iona este un personaj real, ca fiecare dintre noi. El primeste o chemare adevarata de la Dumnezeu, pentru o slujire mai cuprinzatoare. ti s-a intamplat sa auzi recent glasul aceluiasi Dumnezeu adresandu-ti-se? Ai sesizat incercarea lui Dumnezeu de a directiona viata ta in ultimul timp? Dumnezeu te cunoaste. El stie numele tau, adresa ta, talentele tale. Este o zi extraordinara in viata ta atunci cand ajungi sa-ti dai seama de planul special al lui Dumnezeu pentru tine personal. O zi si mai importanta pentru tine este insa aceea in care te hotarasti sa accepti vointa Sa pentru viata ta.

Chemarea lui Dumnezeu este uneori socanta. in Naum 3, 1-4 este descrisa profunzimea degradarii la care ajunsesera locuitorii din Ninive: sange, cadavre fara numar, incat cei vii se impiedica de ele si cad; desfrau, vrajitorie, prostitutie, jafuri, cruzime. Cu cat te gandesti mai mult la un asemenea loc, cu atat doresti sa stai cat mai departe de el. insa Domnul cheama pe Iona in Ninive, dar Ninive nu era in agenda lui Iona. Chemarea divina la Ninive a fost un soc pentru Iona. Dumnezeu ni Se adreseaza atat de precis, incat apelul nostru la comanda „optiuni” este inutil. impotriva ei Iona 1,2 sunt cuvintele divine care definesc irevocabil sensul misiunii noastre. Iona nu putea merge in orice cetate, ci numai in Ninive; el nu putea predica orice, ci doar impotriva ei. Nu avea voie sa filozofeze sau sa prezinte platitudini pioase. Nu putea incepe un seminar de sanatate sau activitate de publicitate literara. Locul lui era chiar in mijlocul clocotului pacatului, unde sa predice cu foc impotriva raului distrugator, inaltand pe adevaratul si singurul Dumnezeu. Iata un drum pe care ezitam sa pasim.

Dumnezeu continua sa Se adreseze crestinilor de azi, dar este foarte greu pentru generatia noastra sa se ridice si sa strige impotriva pacatelor timpului nostru. Stiti care este cauza? Este dificil sa vorbesti impotriva pornografiei, daca petreci timp cu reviste porno. Nu poti deschide gura impotriva filmelor violente si imorale, daca iti omori dupa-amiezile si noptile cu cinematograful privat – televizorul. Nu poti ridica stacheta „Antifumat”, „Antialcool”, daca inca mai tragi din tigara sau tragi la masea. Asadar, esti surprins ca atat de multi crestini s-au imbarcat astazi pentru Tars?  Cand aude planul lui Dumnezeu, Iona isi face urgent bagajele, isi aduna toate economiile si alearga 100 km spre portul din Iafo. Coboara acolo unde nimeni nu-l cunoaste si nu-l poate opri, deschide atlasul si decide: daca Ninive este la 1000 km spre est, voi merge la Tars, 3000 km spre vest!

Cand oamenii il parasesc pe Isus, ei merg cat mai departe posibil. La fel ca fiul risipitor, plecam intr-o tara indepartata. Tarsul era un oras al siderurgiei (Ieremia 10, 9). Aici erau rafinate aurul, argintul, fierul, plumbul. Si oamenii locului erau rafinati. Locul pare perfect: ma pot pierde in fumul dens al furnalelor. Tarsul este vointa ta. Ninive este vointa lui Dumnezeu. Esti liber sa mergi la Tars, cand Dumnezeu te cheama la Ninive, insa fara binecuvantarea lui Dumnezeu.

Traim intr-o lume plina de inlocuitori. Surogatele cauta sa ne sature fiinta. Gasirea corabiei spre Tars este o mare coincidenta. Ce noroc pentru Iona! Semn bun! ti se intampla sa-ti justifici alegerile dupa modul cum merg lucrurile? Prietene, si tu poti gasi o corabie gata de plecare, care te asteapta tocmai pe tine. Este uimitor sa constati ca diavolul are intotdeauna o corabie pregatita, asa ca este foarte usor sa fii neascultator de Dumnezeu. insa, daca esti in voiaj spre Tars, cand Dumnezeu te asteapta la Ninive, fii si-gur ca o furtuna grozava este gata sa se dezlantuie si, mai curand sau mai tar-ziu, vei fi aruncat peste bord. Viata ta este in primejdie. Iata cum se poate intampla asa ceva chiar astazi. O sotie are necazuri cu casatoria. Chiar in momentul cand lucrurile nu arata prea bine, dintr-o data apare un barbat, care pare atat de atent si bun. Este foarte intelegator. El devine corabia spre Tars. Daca ea isi paraseste sotul, pentru ca tocmai a gasit o corabie spre Tars, este sortita dezastrului.

Daca o tanara crestina se casatoreste cu un tanar care nu cunoaste pe Domnul, doar pentru ca s-a intamplat ca el sa fie acolo si sa astepte, ea este asemenea lui Iona. Ea crede ca el o va insoti la biserica dupa nunta. insa apare furtuna. Fericirea ei este aruncata peste bord. Satana stie ca sistemul sau de transport este folosit de cei care fug de vointa lui Dumnezeu. Iar diavolul va face tot posibilul ca vasul sa fie gata de drum exact la momentul potrivit.

Fuga de Dumnezeu te duce totdeauna tot mai jos. Mai intai Iona coboara la Iafo, apoi coboara pe fundul vasului, apoi in mare, in pantecele balenei, si apoi in adanc. Iona a ajuns chiar la fundul butoiului. Ori de cate ori parasesti calea sigura a ascultarii de Dumnezeu, te angajezi pe un traseu coborator, care duce la dezastru. David a pasit pe aceasta pista in momentul cand a privit-o pe Batseba scaldandu-se. El a continuat sa coboare atunci cand a adus-o la palat. S-a afundat mai mult cand a comis adulterul. A continuat sa coboare cand l-a ucis pe Urie, sotul ei. Mai jos, mai jos, tot mai jos in pacat. Lectia care ne asteapta sa o invatam este aceasta: niciodata nu urcam, cand parasim vointa lui Dumnezeu si ne alegem propriul nostru drum.

Un motiv in plus de a nu ne lasa sedusi de noi insine este pretul real pe care trebuie sa-l platim. Desi ni se pare mai ieftin, drumul ales de noi este intotdeauna costisitor. Pacatul este scump. Iona a platit biletul calatoriei, apoi a platit cu timpul sau, deoarece o calatorie la Tars cu corabia dura aproape un an! El si-a cheltuit toate economiile. Tot asa este si pacatul. Trebuie sa ne platim singuri drumul cand fugim de Dumnezeu. Seceram ceea ce am semanat. Plata biletului a fost partea cea mai mica a pretului intreg al calatoriei. Voiajul a fost mult mai costisitor decat si-a imaginat. Gandeste-te la lucrul acesta: pacatul este lucrul cel mai costisitor din lume. El a costat sangele lui Isus. Plata pacatului este moartea.  Romani 6, 23. Costul parasirii lui Isus este ruinator. Ramai langa Isus!

Zilnic poti vedea cat de scump este pacatul. intreaba-o pe prostituata de la coltul strazii, care are 20 de ani si arata de 40. intreaba-l pe fiul risipitor, mizerabil si mirosind a porci, si afla pretul parasirii lui Dumnezeu. iti faci o idee despre scumpetea lui, cand privesti fata deformata a barbatului inlantuit de viciu. Multi sunt inrobiti de sticla, altii de violenta sau imoralitate. Calea nerespectarii vointei divine este dura. Aceste persoane sunt fiii unor mame, altii sunt tatii unor copii. Ei sunt doar umbre a ceea ce ar fi trebuit sa fie.

Pretul calatoriei departe de Dumnezeu este platit de orice femeie care se casatoreste din interes sau placere, de orice tanar care crede in valoarea egoismului si libertinajului. Cel mai costisitor lucru pe care cineva il poate face este sa fuga departe de Dumnezeu. El isi pierde familia, serviciul, reputatia, fericirea, pacea sufleteasca si viata vesnica.

Cat de diferita ar fi putut fi viata lui Iona! Cat de multe necazuri ar fi putut evita, daca s-ar fi supus lui Dumnezeu! Cat de greu i-a fost sa plateasca pretul parasirii lui Dumnezeu! 

Este minunat pentru noi sa constatam ca Isus Mantuitorul a platit totul. Mantuirea este gratuita pentru toti cei care-L accepta pe Isus ca Mantuitor personal. Daca ai fugit de Dumnezeu pana acum, astazi este ziua cand sa te intorci la El. Deschide-ti inima si primeste darul vietii vesnice. El a lasat cerul si a coborat pana in strafundurile pacatului ca sa te salveze. Nu este nevoie ca tu insuti sa mai cobori. Nu fi un Iona, care sa-ti platesti singur pacatele. Acestea te vor costa viata vesnica. Lasa-L pe Isus sa plateasca pretul intreg si in dreptul tau. Accepta ca vointa lui Dumnezeu sa devina vointa ta. Destinul tau nu depinde de norocul tau, ci de alegerea ta.

 IMERSIUNE FARA OXIGEN
Teodor Hutanu

Cu cat cobora mai mult, cu atat rugaciunea lui Iona se inalta mai sus. M-am pogorat pana la temeliile muntilor. 2, 6. Cat de adanc s-a scufundat Iona? Marea Mediterana are o adancime de 4400 m. Nu stim pe la ce adancimi s-a plimbat Iona cu taxiul submarin, insa el a realizat un record mondial in materie de scufundari. Chiar pe fundul marii poti sa te simti bine si sa fii in siguranta, iar daca inalti rugaciunea pocaintei, Dumnezeu este binevoitor sa te salveze.

impodobit cu un turban de papura in jurul capului (2, 5) si aproape sufocat, la care se adauga si claustrofobia teribila, profetul nu are decat o singura optiune – rugaciunea. Priviti-l pe Iona rugandu-se cu adevarat, pentru ca rugaciunea este la fel de vitala ca si aerul. Ne bucuram vazandu-l in sfarsit pe genunchi, insa, a intelege ce spune in rugaciunea sa este o alta surpriza fericita. Desi este un S.O.S. lansat ca ultima speranta, Iona nu foloseste cuvintele sale proprii; nici un gand original, nici o cerere originala nu gasim in rugaciunea sa. Lipseste oare prospetimea exprimarii din aceasta rugaciune?

 

Cuvintele rugaciunii lui Iona sunt cuvintele Scripturii. El se incredin-teaza fagaduintelor lui Dumnezeu. Iona a strans Cuvantul lui Dumnezeu in inima. El a memorizat parti din Scriptura si, in timp de criza, acestea l-au ajutat sa gaseasca salvarea. Fara Biblie, rugaciunile noastre nu au directie. De ce multe dintre rugaciunile noastre nu primesc raspuns? Poate fi o explicatie faptul ca prea putini dintre noi isi iau timp sa fie singuri cu Dum-nezeu si cu imbelsugatul Sau Cuvant? Numai asa ne putem asigura o temelie pe care sa fim in siguranta in vreme de furtuna. Daca nu petreci timp cu Dumnezeu, furtuna va veni totusi si care va fi sprijinul de care te vei prinde?

Iona este in pantecele pestelui. Iov statea pe movila sa, Iosif era aruncat in groapa, David se afla intr-o pestera. Pavel si Sila aveau picioarele in butuci, in temnita din Filipi, dar la miezul noptii au cantat un imn de lauda care a deschis portile ferecate ale inchisorii. Iata secretul: cand te afli blocat in pantecele unui mare necaz, sunt doua lucruri care te vor ajuta sa scapi – unul este rugaciunea si celalalt este lauda. imi imaginez pe Iona cantand in interiorul balenei. Dupa ce si-a predat inima lui Dumnezeu, el are pace. Acum lauda pe Creatorul sau.

Atunci cand esti inghitit de crizele uriase ale vietii, nu te lasa abatut de autocompatimire. Adu-ti aminte sa lauzi pe Dumnezeu. Un cantec cantat in intuneric schimba situatiile si aduce lumina. Nu renunta, pentru ca fagaduinta Sa este sigura ca cerul si pamantul. Fagaduintele Bibliei sunt niste lumini care se percep doar cu ochii credintei. in strafundurile marii ele aprind pentru profetul pocait un cer plin de asigurari. De aceea Iona nu mai aminteste nimic despre pestele care l-a inghitit, parca a si uitat de el, iar anticipatia eliberarii este maretia rugaciunii sale. Unii critici s-au grabit sa sesizeze greseala plasarii acestui psalm de lauda inaintea eliberarii lui Iona din pantecele pestelui, afirmand ca locul lui este dupa versetul 10 din capitolul 2. Fagaduintele lui Dumnezeu erau pentru Iona „Da” si „Amin”, de aceea el crede si aduce lauda inainte de a vedea raspunsul.

Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Tes. 5,18. Iona nu prea avea motive speciale sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru pantecele balenei, dar, cu siguranta, avea motive speciale de multumire pentru ca se afla in pantecele balenei.

Cazul lui Iona este la fel de dificil ca al oricarei fiinte omenesti din zilele noastre: dezertand dinaintea Domnului, indepartandu-se tot mai mult de El, adormit de un fals simtamant de siguranta, fortat sa depuna marturie, dornic sa moara, apoi, ajuns la hotarul extrem al primejdiei unei morti imediate, se intoarce brusc spre „Dumnezeul sau”. Ajungem sa intelegem ca, si atunci cand ne razvratim, tot Dumnezeu este Acela care ne da suflarea de viata si face ca inima sa continue sa bata. Omul nu poate trai fara Dumnezeu, iar viata adevarata, aici si in vesnicie, nu poate exista fara El.

Ultimul vers al cantarii lui Iona este un adevarat magnificat: Mantuirea este de la Domnul. 2, 9. Ce zi plina de bucurie este aceea cand renuntam la incercarea de a ne salva noi insine! Dumnezeul nostru este intr-o permanenta actiune de salvare. „Mantuirea vine de la Domnul” este unica reclama autentica. Daca El nu intervine, ne inecam cu totii. Nu exista salvare fara Dumnezeu. Unica iesire din balena a fost Dumnezeu. Iona nu se putea salva singur, mai mult decat suntem noi insine in stare sa ne salvam singuri.

 

 

Ideea ciudata a acestui verset este ca Dumnezeu Se caieste. Pornind de la experienta umana a caintei sau pocaintei, ne intrebam: Cum S-ar putea cai Dumnezeu? Ce inseamna ca Dumnezeu S-a cait de raul…? Aceste intrebari au creat dificultati de intelegere pentru multe minti.

Cainta divina este exprimata in acest text ca o posibilitate reala pentru Dumnezeu, iar Iona 3, 10 nu este singura mentionare biblica a acestui aspect greu de inteles in legatura cu caracterul Persoanelor Dumnezeirii. Experienta pocaintei noastre, ca oameni pacatosi, ridica un munte si mai inalt in fata acceptarii acestui adevar, desi cainta divina este dovada dubla in favoarea unui Creator near-bitrar si a unor creaturi inteligente, a caror libertate de alegere este deplin recunoscuta si respectata.

De ce lumea noastra merge din rau in mai rau? De ce tot mai multi locuitori ai pamantului ametesc in timpul zborului tot mai zgaltait al acestei planete, gafaind pe traiectoria tot mai denivelata a timpului sfarsitului? Cat va mai dura aceasta stare si unde vom ajunge? Desigur, nu putem deslusi destinul studiind eschatologia (studiul evenimentelor sfarsitului), insa carma destinului implacabil poate fi atinsa salvator, numai daca ne atingem fiinta de inima care se caieste a Salvatorului nostru divin.

in mod categoric, putem afirma: cainta de rau a lui Dumnezeu este radical diferita de pocainta de pacat a omului. Aceasta diferenta este clar indicata de termenii folositi in textul original. Pocainta umana, in sens religios si etic, implica intotdeauna o intoarcere de la pacat, neascultare si razvratire si o indreptare spre Dumne-zeu, care este inceputul unei vieti noi.

Deoarece nu exista nici un pacat in Dumnezeu, intotdeauna a fost dificil sa intelegem cainta Sa. O calatorie in lumea textului ebraic ne aduce o descoperire extraordinara: cainta divi-na este exprimata mereu printr-un cuvant total diferit de cel care exprima pocainta omului. El apare pentru prima data in Genesa 6,6, unde ni se spune: I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui. Aici si ori de cate ori aceasta exprimare are pe Dumnezeu ca subiect, ea inseamna schimbarea unei decizii anterioare. in Genesa, decizia schimbarii planului initial al lui Dumnezeu are un continut negativ cu privire la cei vizati de aceasta schimbare – inecarea in apele potopului. Aceasta schimbare in ceva mai rau apare si in 1 Samuel 15,11.35, unde Dumnezeu Se caieste sau revine asupra hotararii de a desemna pe Saul ca rege peste Israel. in toate celelalte ocazii cand Dumne-zeu isi schimba o hotarare anterioara, El o face de fiecare data in beneficiul omului. De fapt, chiar si potopul si inlocuirea lui Saul ca imparat sunt tot pentru binele oamenilor, daca privim aceste situatii in contextul mai amplu al planului divin. Este clar ca, de fiecare data cand Dumnezeu Se caieste, El face ceva total diferit de ceea ce contine pocainta omului, adica intoar-cerea lui de la pacat.

Un paradox misterios al credintei biblice apare dintr-o data: Cel Atotputernic, care judeca nu doar pe Israel, ci toate natiunile, poate sa schimbe cuvantul pe care El insusi l-a proclamat. Aceasta nu inseamna nicidecum ca o parte intrinseca a naturii Sale – imutabilitatea sau neschimbabilitatea Sa – a disparut subit. Dumnezeu ramane vesnic neschimbator si totusi El este… schimbator! inainte de a face un singur pas, in incercarea de a escalada acest munte tulburator al intelegerii, sa ne oprim din neostoita truda dupa lumina si senin si sa ne directionam privirea de la ceata din vale spre lumina fulgerelor din varful dealului Capatanii. Paradoxala viziune ne vindeca de paradoxul suspinului copiilor lui Dumnezeu: Cel sfant, Facatorul nostru, Se „pocaieste” pentru lume, fiindca atat de mult o iubeste! Da, El ramane pururea neschimbator in hotararea Sa de a ne salva! Neplacerea si mania Sa fata de pacat si pacatosi se manifesta doar pentru a aduce omul la mantuire, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica Ioan 3,16.

Cainta si mania divina se impletesc la Cruce, pentru a chema pe om la pocainta si bucuria familiei celor mantuiti. Mania si judecata anuntate sunt atat instrumentale, cat si conditionale: instrumentale, in scopul de a conduce la pocainta, si conditionale, in raspunsul fata de decizia si comportamentul omului. Mania divina este un apel insistent adresat oamenilor de a-si schimba linia conduitei lor, pentru ca mania divina sa inceteze. Nu exista manie divina de dragul maniei. Sa ne schimbam modul de viata, comportamentul nostru, si mania divina va disparea.

Ieremia ne invata ca Dumnezeu este mai mare decat propria Sa decizie de a distruge: Deodata zic despre un neam, despre o imparatie, ca-l voi smulge, ca-l voi surpa si ca-l voi nimici; dar daca neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se intoarce de la rautatea lui, atunci si Mie imi pare rau de raul pe care imi pusesem in gand sa i-l fac Ieremia 18,7.8. Motivul acestei atitudini este dorinta lui Dumnezeu ca nici un pacatos sa nu piara, ci sa se intoarca la El (Psalmii 51,13). Asadar, Dumnezeu poate schimba raul sau calamitatea pe care El insusi a anuntat-o, in momentul in care omul se pocaieste, oferind astfel un nou cadru de actiune pentru Dumnezeu.

Iata, am ajuns sa atingem semnificatia vitala a caintei divine: cand noi ne pocaim, Dumnezeu Se caieste de raul care ar fi trebuit sa fie partea noastra si ne ofera o noua ocazie de a trai. Cainta lui Dumnezeu inseamna har, de aceea cainta Sa urgenteaza pocainta noastra, pentru a nu constata ca am venit prea tarziu.

Simtind catastrofa care se apropie, sa ne grabim spre comutatorul destinului, Stanca ce declanseaza innoirea prin Duh numai daca ne prabusim pe ea pentru a ne zdrobi inima. insa atatea reclame ne opresc din graba noastra de a ingenunchea la iesle si la Cruce, cautand sa ne in-genuncheze tocmai pentru ziua cand vrem sa stam drepti si sa ne infatisam fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale Iuda 24. Regretul divin pentru nefericirea noastra mai umple inca atmosfera poluata a invechitului nostru pamant, oferindu-ne oxigen pentru flacara pocaintei si zborul spre Noul Ierusalim. Oferta caintei divine va expira curand. Nu lasa ama-narea sa-ti expire pasaportul salvarii. Pierderea ta va fi si pierderea lui Dum-nezeu. Dincolo de mania si dreptatea divina se afla misterul de necuprins al indurarii, milei si iubirii divine.

Cainta lui Dumnezeu este lipsita de umbra vinovatiei care se intinde din exprimarea obisnuita a omului: „As fi putut proceda altfel si lucrurile s-ar fi sfarsit cu bine!” Cainta lui Dumnezeu inseamna oprirea Sa de a aduce la im-plinire o decizie luata mai inainte si exprima intelegerea, mila si harul Sau. Aceste idei stau in inima textului din Iona 3,9, care ar trebui tradus: Poate Dumnezeu va avea inca o data mila si Se va intoarce de la mania Sa aprinsa. Iar Iona 3,10 poate fi redat astfel: Dumnezeu a renuntat la raul pe care Se hotarase sa li-l faca.

„Raul” (3,10) la care Dumnezeu a renuntat nu este identic cu „raul” sau „nelegiuirea” ninivitenilor. „Raul” asirienilor consta in „faptele de asuprire” (3,8) sau pacatele comise in relatia dintre om si om; „raul” sau calamitatea pe care Dumnezeu planuise s-o aduca asupra locuitorilor din Ninive era pedeapsa si exterminarea meritata. Aceasta catastrofa a fost evitata prin pocainta lor, si nu a lui Dumnezeu (4, 10-11).

Cuvintele „cine stie” (3,9) sunt folosite aici in acelasi sens in care apar mereu in Vechiul Testament: „poate”, asa cum este cazul in Iona 1,6. „Poate” exprima intotdeauna libertatea lui Dumnezeu de a schimba circumstantele care sunt impotriva celor care se intorc la El. Aceasta nu inseamna ca Dumnezeu Se angajeaza sa opreasca intotdeauna pedeapsa meritata. Acest „poate” pastreaza nestirbite libertatea si suveranitatea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate obliga pe Dumnezeu sa actioneze intr-un fel sau altul. Dumnezeu nu permite ca libertatea Sa sa fie limitata. Pocainta noastra ii ofera lui Dumnezeu posibilitatea sa actioneze, insa fara nici un fel de constrangere exterioara.

Profunzimea iubirii divine poate fi usor recunoscuta in textul nostru (3,10). in ce moment a incetat Dumnezeu sa aduca la indeplinire amenintarea fata de Ninive? Explicatia este fara echivoc: cand Dumnezeu a vazut ce faceau ei si ca se intorceau de la calea lor cea rea 3,10. in continuare, suntem ispititi sa intrebam: Actiunile lor nu erau dictate de frica de a fi distrusi? Cu siguranta, ninivitenii nu-L cunos-teau pe Domnul, Facatorul cerului si al pamantului, Dumnezeul lui Iona. intelegerea teologica a locuitorilor din Ninive era cat se putea de redusa.

Putem sustine ca ei au fost condusi la pocainta din motive gresite? Mai este insa o intrebare: nu este omul intotdeauna grabnic sa judece faptele si motivele semenilor sai? A gandi ca pocainta ninivitenilor a fost indusa in-corect inseamna sa ne angajam pe o traiectorie gresita. O traducere literala a versetului 10, capitolul 3, este aceasta: Cand Dumnezeu a vazut faptele lor… Dumnezeu S-a cait. in proclamatia regala, regele asirian se refera de doua ori la Dumnezeu ca fiind „Dumnezeul” (3, 8.9), intocmai ca si capitanul pagan: „Poate ca Dumnezeu va voi sa se gandeasca la noi 1,6. Folosirea articolului hotarat in toate situatiile amintite ne arata ca, pentru acesti pagani, Dumnezeu Se descoperise ca unicul Dumnezeu. Cum este acest Dumnezeu? Milos si plin de har. Unul care este interesat de salvarea lumii, Unul care are mila de pacatosii pocaiti, Unul care este nerabdator sa reverse asupra noastra binecuvantarea unei vieti schimbate, si nu moartea meritata.

in persoana lui Iona discernem oglinda bisericii lui Dumnezeu, in niniviteni vedem tabloul natiunilor pamantului si ambele ne transmit un adevar indiscutabil: cu totii traim pe baza milei lui Dumnezeu. Convertirea lui Iona rezulta din trairea mantuirii primite prin intoarcerea lui Dumnezeu catre el. Convertirea ninivitenilor apare ca rezultat al acceptarii cuvintelor lui Iona ca fiind cuvintele lui Dumnezeu. Schimbarea lui Dumnezeu de la manie indreptatita la mila plina de intelegere a condus spre idealul unei vieti noi. Probabil, nu exista o intelegere mai buna a temei vietii noastre si a lumii in general decat aceasta: schimbarea lui Dumnezeu de la manie indreptatita la mila nemeritata, de la moarte meritata la o viata noua, este darul nemeritat al harului Sau.

 

IONA, PLATON, SI PAUL SARTRE SAU FILOZOFIE FOILOR DE CEAPA
Teodor Hutanu

Acum, Doamne, ia-mi viata, caci vreau mai bine sa mor decat sa traiesc! Iona 4,3

Cu fiecare pas, ne apropiem de piscul anului 2000. Asteptam ca de la inaltimea lui viata sa arate altfel. Purtam cu noi atatea stradanii si lupte, iar biruinta si succesul asteptat par a fi mai tangibile ca oricand, pentru ca, in ciuda realitatii, speram cu indarjire ca anul 2000 sa fie un timp de gratie.

 

 

 

 

 

 

Succesul, chiar spiritual sau religi-os, ne poate indeparta de Dumnezeu? Este un consens general acceptarea anului 2000 ca prevestitor al sfar-sitului. Desi timpul ne apropie de Dumnezeu tot mai mult, realitatea sufleteasca ne anunta o departare tot mai mare de El. De fapt, generatia lui Noe, pe masura ce se apropia de sfarsit, se departa de Dumnezeu (Matei 24, 37-39), purtata de valurile unui succes aparent. La fel s-a intamplat cu Sodoma si Gomora.  

De la inaltimea Carpatilor, cum se vede viitorul pentru romani, maghiari, germani…? Probabil, perspectiva cea mai ampla o castigam de pe Varful „Omul”. Care „om”? Aici este rascrucea succesului sau a esecului.

Mirajul autonomiei

Se poate afirma ca pacatul lui Adam si al Evei a fost, de fapt, lupta pentru autonomie, adica eliberarea de nevoia dupa Dumnezeu si obtinerea abilitatii de a-si determina personal destinul. Oamenii devin autonomi cand isi asu-ma drepturile si privilegiile care initial apartineau lui Dumnezeu. Ei sunt autonomi cand nu mai privesc spre vointa divina ca sursa a descifrarii sensului existentei umane, a directiei in care se misca istoria si a scopului din spatele evenimentelor tragice sau glorioase. Umanitatea autonoma isi faureste propriul destin.

Cautarea identitatii
Dintre filozofii moderni, nimeni nu imbratiseaza autonomia cu un entuziasm mai mare decat existentialistii. Pentru acestia, convingerea ca oamenii creeaza valorile si sensul existentei face din credinta in Dumnezeu ceva intolerabil. Existentialistii atei vad in existenta lui Dumnezeu o amenintare asupra libertatii umane. Jean Paul Sartre este, probabil, cel mai profund si articulat exponent al acestei filozofii. Sartre sustine ca filozofia moderna occidentala mosteneste o baza eronata, care poate fi urmarita inapoi in timp pana la Platon, care sustine ca „esenta precede existenta”. Platon gandea ca, inainte ca vreunul dintre noi sa fi existat, semnificatia si scopul vietii erau deja stabilite. Astfel, fiecare dintre noi am fi avut o „preexistenta”, in care am fost fiinte spirituale ideale, intelegand cine suntem si cine trebuie sa fim. Apoi, sustine Platon, ne-am nascut in timp, iar existenta materiala a intinat esenta identitatii noastre spirituale. Sub greutatea carnii zace ingropata identitatea noastra spirituala. Singura speranta de salvare, dupa Platon, este in provocarea acceptata de a ne incovoia in noi insine, pentru a redescoperi cine suntem si ce trebuie sa fim. Strigatul platonic invariabil „cunoaste-te pe tine insuti!” presupune ca fiecare avem un eu preexistent care asteapta sa fie descoperit in profunzimile fiintei noastre, prin autoanaliza si introspectie. Aceasta orientare platonica, puternic condamnata de Sartre, este evidenta in inima culturii noastre. Nu este de mirare ca Iona, tentat de acelasi miraj interior, ni se prezinta contradictoriu, chiar monstruos.

Ati intalnit persoane care nu mai vor nimic, decat sa aiba timp sa se regaseasca? Probabil, sfarsitul si inceputul de an sunt ocazii potrivite pentru asa ceva. Tinerii in mod special cauta sa fie ei insisi. Prea multi dintre noi ne-am obosit sa jucam tot felul de roluri prescrise de societate. Ne-am obosit sa fim persoana pe care familia o asteapta sa fim, persoana pe care prietenii o asteapta sa fie. Vrem sa indepartam toate aceste identitati prescrise de societate. Vrem sa indepartam toate straturile acestui eu impus. Vrem sa decojim de pe noi rolurile dictate de mediul social. Apoi, speram sa ajungem in miezul personalitatii noastre, la temelia fiintei noastre.

Aceasta pasionata tirada poate primi replica data de Paul Tournier: „Nu uita ca dupa ce indepartezi toate aceste identitati prescrise social, dupa ce dezbraci toate aceste euri impuse, dupa ce dai deoparte aceste roluri dictate de societate – descoperi ca esti doar o ceapa!” Aceasta posibilitate este reala. Asa cum ceapa nu este decat suma totala a foilor ei, tot asa se poate intampla ca personalitatea umana sa nu fie nimic altceva decat suma totala a rolurilor pe care o persoana a invatat sa le joace. Astfel, te poti trezi ca, dupa ce ai aruncat toate identitatile impuse din afara si ai pornit in lunga calatorie catre eul interior, o data ajuns la capat, descoperi ca… nimeni nu este acasa! Dupa jocul introspectiv si scotocirea registrelor ascunse ale personalitatii tale, afli ca exista doar un abis al nimicului.

Daca ar exista un „eu” care ne asteapta sa-l gasim, atunci ar fi cineva care sa afirme ca a reusit sa se gaseasca pe sine insusi. Motivul pentru care aceasta nu se intampla este ca nu exista nici un eu care ne asteapta sa-l desco-perim. in loc de un eu care asteapta sa fie aflat, avem un eu care asteapta sa fie creat. Iar calea de a ne crea un eu, o identitate, un sens al vietii, este predarea, supunerea totala. Aratati-mi o persoana cu adevarat dependenta de Dumnezeu si va voi arata pe cineva care stie cine este si ce inseamna viata. Putem intalni persoane religioase, care marturisesc pe Isus Hristos ca Mantuitor, dar care nu-si cunosc identitatea sau scopul vietii. Ele pot sustine ca pentru mine a trai este Hristos si a muri este un castig Filipeni 1,21, fara a se cunoaste pe sine. Necazul este ca cei mai multi oameni aleg mai usor jocul autodescoperirii decat drumul supunerii autentice, pentru ca pocainta adevarata costa tot ce are si ce este o persoana. Acum il intelegem mai bine pe bietul Iona: ori de cate ori mimeaza demnitatea profetului pocait, mai dezbraca o haina a eului sau pacatos, devenind tot mai mic, iar pe noi ne face sa plangem mai amar decat la curatatul cepei.

Semnificatia vitala
in timp ce un existentialist ateu ca Sartre nu accepta credinta mea in Dumnezeu, el este totusi de acord ca scopul existentei umane este de a gasi identitate si sens prin supunere totala fata de ceea ce credem ca are o semnificatie absoluta. Mai mult, Sartre sustine ca supunerea ofera sens existentei doar atunci cand obiectul atasamentului unei persoane este adevarul vital, nu numai pentru sine, ci pentru toti oamenii de pretutindeni si din toate timpurile. Numai atasamentul fata de ceva recunoscut ca universal valabil ne asigura ca o persoana cunoaste sensul vietii sale.

 

Evitarea multiplelor crize, care ne intersecteaza existenta zilnic, ne obliga la o urgenta clarificare a planului pe care il urmarim in viata si a modalitatilor de rezolvare a acestuia. Iona, tipic omului anului 2000, este implicat intr-un sir de crize tulburatoare, tocmai pentru ca fuge mereu de intrebarea fundamentala, iar atunci cand se refugiaza in singuratate, cauta sa o evite printr-o deviere in irational (Iona 4, 1).

Nu este neobisnuit sa trecem pe partea cealalta a strazii, numai sa nu dam ochii cu Dumnezeu. Pentru unii dintre semenii nostri, insasi ideea unui Dumnezeu atotputernic si iubitor este provocatoare de tensiuni ireconciliabile, contradictiile lumii noastre sporind buimaceala existentei cotidiene. Chiar si pentru cei familiarizati cu teologia si morala crestina, traseul ur-mat de cursul vietii are numeroase cotituri. Unde este punctul nevralgic al acceptarii dependentei de Dumne-zeu cu privire la intregul nostru destin? Pentru care motiv credinta in Dumnezeu ne umbreste planul maret pe care ni l-am faurit pentru noi insine? Iona, chiar daca nu formuleaza raspunsuri explicite in cartea sa, este el insusi un raspuns la aceste intrebari.

Pocainta instantanee a ninivitenilor poate anula miile de crime si nelegiuiri? Dupa depasirea pericolului, nu vor recadea ei in vechiul lor mod de viata? Va manifesta Dumnezeu mila fata de contemporanii nostri pe baza unei pocainte imediate? Aceste intrebari conduc implicit spre explicatia procedeului lui Dumnezeu de a incheia rapid si corect socotelile cu fiecare fiinta rationala de pe aceasta planeta. Desi timpul ramas la dispozitia omenirii pentru a lua deciziile finale este tot mai scurt, iar numarul celor nepregatiti pentru ultima judecata este tot mai mare, exista un „Iona” al vremurilor noastre, un mesager divin al ultimei posibilitati (Apoc. 14, 6-12). Desigur, nu trebuie sa astepti ca toata lumea sa schimbe brusc macazul catre pocainta, insa tu poti dirija chiar acum intreaga ta viata in aceasta directie. Exista o piedica in calea ta, care intre-rupe fluxul milei, indurarii, indelungii rabdari si bunatatii divine (Iona 4, 2) catre inima ta?

Multi oameni din jurul nostru nu inteleg de ce Dumnezeu priveste la potopul de nedreptate, suferinte si nenorociri care ne inunda, fara sa actioneze. De ce nu schimba starea de lucruri? Multi devin plictisiti de discutii teologice si cer lui Dumnezeu un singur lucru: Acum, Doamne, ia-mi viata, caci vreau mai bine sa mor decat sa traiesc! Iona 4, 3. Cum reactioneaza Dumnezeu in asemenea situatii? Ce face El?

Domnul a raspuns: „Bine faci tu ca te manii?” Iona 4, 4. Raspunsul lui Dumnezeu este tot o intrebare, remarcabila prin scurtimea si blandetea ei. Dumnezeu nu raspunde cu tunete si fulgere, chiar daca ar fi indreptatit sa procedeze astfel. Maniera Lui de abordare a revoltei este un model pentru apropierea de fiecare suflet sfasiat de contradictii. Asemenea unui tata intelept, care cauta sa indeparteze incapatanarea din fiul sau razvratit, Domnul ofera din nou un timp de rabdare nemeritata lui Iona. Prin intrebarea Bine faci tu ca te manii?, Dumnezeu ne incurajeaza sa gandim in tacere. Nu gasim aici nici o urma de amenintare, instruire dogmatica sau predicare. Este o invitatie la autointrospectie.

in Genesa 4,6, Dumnezeu adreseaza o intrebare asemanatoare primului om nascut pe aceasta planeta: Pentru ce te-ai maniat si pentru ce ti s-a posomorat fata? Raspunsul corect la aceasta intrebare ar fi fost: „invata-ma zilnic sa Te cunosc mai bine”. Aceasta este o recunoastere ca il putem cunoaste mai bine pe Dumnezeu si putem trai mult mai aproape de El. Ajungem sa intelegem astfel ca El ni Se descopera tot mai deplin zi de zi tocmai prin viata pe care ne-o ingaduie in mijlocul unei lumi pline de evenimente. Atitudinea de rugaciune si dependenta ne conduce la o cunoastere tot mai profunda. Va gasi Iona acest secret? Suntem noi dispusi pentru aceasta descoperire?

Starea mizerabila a lui Iona si dorinta lui de a muri izvorasc din egocentrismul si ingustimea sa. Prin intrebarea adresata, Dumnezeu dezvaluie imaginea reala a inimii profetului. Este posibil sa primesti mila, harul, iubirea si rabdarea divina si in acelasi timp sa cauti a le opri sa ajunga si la altii? Aceasta contradictie ne descopera o preocupare de sine exacerbata pana la limita distrugerii de sine. Daca viata nu-si urmeaza cursul imaginat de mine, sunt dispus sa renunt la Dumnezeu, nu ma intereseaza soarta celor din jur si ma manii de moarte!?…

Pentru a-mi recapata echilibrul, am nevoie de un raspuns la intrebarea: Cum pot descoperi planul lui Dumnezeu pentru viata mea? O astfel de intrebare presupune ca Dumnezeu a stabilit deja ceea ce trebuie sa fiu si sa fac (Efeseni 2,10). Cautatorul este tentat sa creada ca singura dificultate cu care se confrunta este neputinta de a descoperi acest plan preexistent, in intregimea lui. Daca ar putea afla semnificatia prestabilita a vietii sale, gandeste cautatorul, atunci ar putea scapa de ambiguitatile vietii. Este de mirare ca trecerea spre 2000 este subliniata de consultarea asidua si generalizata a mijloacelor metafizice de aflare a viitorului? Lipsa de sens a vietii, ingustarea ingrijoratoare a orizontului destinului nostru, nu o vom trata totusi cu zodii si horoscoape!

Revenind la Biblie, nu vom afla acest fel de dezvaluire a propriului nostru viitor, cerut de vanitatea noastra. Scriptura ne invata ca noi traim prin credinta, iar acest mod de faurire a destinului inseamna disponibilitatea de a realiza, in partasie cu Mantuitorul Isus, un plan de actiune pentru „astazi”. A fi urmasul lui Hristos nu inseamna a avea un horoscop in maini, ci a fi total angajat in umblarea cu Isus, cautand zilnic vointa Sa, ducandu-ne in fiecare clipa mantuirea pana la capat, in frica si cutremur. inseamna sa fii deschis catre posibilitatile semanate de Dumnezeu in fiecare moment al existentei si sa crezi ca atasamentul fata de Hristos poate fi exprimat astazi in modalitati care erau total nesperate ieri.

Multi credinciosi sinceri pot marturisi ca, doar cu putin timp in urma, n-ar fi fost in stare sa intrezareasca faptul ca vor face ceea ce fac astazi. Mai mult, ei sunt bucurosi ca nu cunosc toate detaliile mai dinainte, deoarece acestea pot aduce ingrijorari si indoieli para-lizante.

Cred ca a fi crestin inseamna sa traiesti zilnic libertatea de a te scula si a-L intreba dimineata pe Dumnezeu: „Doamne, ce vom face astazi?” Crestinul nu priveste viata ca pe o piesa de teatru scrisa cu multi ani in urma. Dim-potriva, Dumnezeu ne invita sa colaboram cu El in scrierea textului si sa ne bizuim pe El atunci cand vine timpul sa ne interpretam rolul in mod practic.

Acum, cand stam intre doua milenii, sa credem ca Dumnezeu ne cheama sa luam hotarari care sunt decisive pentru viata noastra. Spre deosebire de Iona, care se izoleaza si, speriat de propria-i imagine, este gata sa moara, noi suntem chemati sa traim prin credinta, adica sa luam decizii in contextul partasiei cu Cel care ne iubeste si Si-a dat viata pentru noi. Crestinul este liber de tira-nia destinului prestabilit de astre sau forte oculte, pentru ca el se bucura de compania lui Dumnezeu si impreuna dau sens fiecarei clipe a vietii.    

Daca viata este incorecta cu tine, nu te mania. Daca timpul s-a scurs si nu ai nimic de admirat privind in urma, nu te descuraja. Pentru viata ta, mai mult sau mai putin sfaramata, exista un plan maret, care intrece orice imaginatie pamanteana: Domnul mi Se arata de departe: „Te iubesc cu o iubire vesnica, de aceea iti pastrez bunatatea Mea!”… Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi… ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. Ieremia 31,3; 29,11.

Sa continuam sa mergem, fara a evita intalnirea cu Cel care ne cauta si ne asteapta, sa punem mana noastra in mana Lui strapunsa si sa ne infioram de noul destin care incepe sa creasca Hristos in noi, nadejdea slavei!

Imaginile lui Iona despre Dumnezeu
Si Iona a iesit din cetate si s-a asezat la rasarit de cetate. Acolo si-a facut un umbrar si a stat sub el, pana va vedea ce are sa se intample cu cetatea. Iona 4, 5

Profetul asteapta si scruteaza din exterior cetatea. El este singur, manios si suparat pe Dumnezeu. Evident, el nu a renuntat la speranta de a fi spectator la distrugerea Ninivei. Iona nu se poate multumi cu harul lui Dumnezeu. in izolare de cei pe care i-a condus la convertire, el asteapta desfasurarea evenimentelor finale.

Imaginile noastre despre Dumnezeu
„Dumnezeu nu este altceva decat proiectia imaginara a figurii tatalui”, afirma Freud. Copilul asteapta ca tatal sa-i implineasca nevoile, sa-l apere de primejdii si sa-i raspunda la toate intrebarile. Chiar cand a ajuns adult, copilul tanjeste inca dupa mangaierea si siguranta conferite de imaginea unui tata plin de autoritate. in consecinta, sustine Freud, el isi creeaza un zeu care sa-i implineasca nevoile psihologice si dorintele. Educatia crestina ne ajuta sa sesizam corelatia care se stabileste intre conceptia unui copil despre Dumnezeu si perceptia lui cu privire la tatal sau. Daca tatal este autoritar, intelegerea copilului despre Dumnezeu va reflecta aceasta realitate! Pe de alta parte, daca tatal este iubitor si plin de intelegere, conceptia copilului despre Dumnezeu va reflecta aceste caracteristici. Teoria lui Freud despre originea religiei nu este atat de puternica incat sa ne izoleze de adevaratul Dumnezeu, insa ea ne atentioneaza cu privire la procesul prin care intelegerea noastra cu privire la Dumnezeu este modelata de circumstantele strabatute pe drumul maturi-zarii noastre. Ni se dezvaluie adevaratul continut al stradaniei de a prezenta unui copil pe Dumnezeul autentic al Scripturii, descoperit in Isus Hristos.

Daca ne indreptam spre sociologie, Emile Durkheim ne explica faptul ca Dumnezeu este reprezentarea simbolica a energiilor colective si a valorilor dominante ale societatii care I se inchina. Orice imagine despre Dumnezeu, afirma Durkheim, este caracterizata de acele trasaturi pe care inchinatorii le pretuiesc cel mai mult. in consecinta, religia nu este nimic mai mult decat un proces prin care un grup sfarseste prin a se inchina la sine insusi. Daca zeitatea unui trib nu este altceva decat un animal care intruchipeaza simbolic valorile colective ale acestui grup social, atunci urmeaza ca, prin adorarea unui asemenea zeu, tribul se inchina practic la sine insusi.

insa aici nu este vorba doar de societatileprimitive. Tendinta spre totemism (cultul simbolurilor mitice) este evidenta pretutindeni in culturile lumii. Chiar in societatea noastra exista tendinta de a atribui calitati umane sau trasaturi sociale animalelor: intelepciunea vulturului, siretenia vulpii, subtilitatea sarpelui. Desigur, teoria lui Durkheim nu este acceptabila, in primul rand pentru ca Biblia ne spune ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, iar Durkheim sugereaza ca Dumnezeu este creat dupa imaginea societatii.

Din nefericire, nu ateii, ci crestinii valideaza teoria lui Durkheim, intr-un mod neasteptat chiar pentru renumitul sociolog. O calatorie prin bisericile crestine iti ofera sentimentul ca Isus este mai mult o intruchipare a valorilor dominante din societate decat o intrupare a lui Yahweh. Predicatorii occidentali tind sa-L transforme pe Isus intr-un republican protestant, exponent al rasei albe. Crestinismul rasaritean incearca o autohtonizare a Dumnezeului Universal, vorbind de biserici nationale si crestinism regional. Nu sunt toate acestea tendinte totemiste?

Gruparile minoritare manifesta aceleasi inclinatii. intr-o scoala de biserica din Statele Unite ale Americii era o imagine a lui Isus asezata pe un perete. infatisarea Sa semana cu chipul tipic de american cu barba, fara nici un indiciu semitic sau general uman. Surpriza a aparut intr-o zi, cand tabloul lui „Isus american” a fost inlocuit cu un „Isus negru”. Cine era autorul schimbarii? Un elev negru, care la precizarea: „Dar Isus n-a fost african!”, a replicat: „Dar nici cowboy!” Si negrii, si albii doreau ca Isus sa reprezinte zestrea lor sociala.

Un vizitator in China descrie o catedrala crestina cu niste vitralii realizate magnific. insa imaginea lui Isus avea un element socant pentru orice european: Isus avea ochi de chinez! Aici este ascunsa o idee care ne provoaca la intrebari serioase: este oare mai absurd sa ti-L imaginezi pe Dumnezeu sub infatisarea unui chinez decat sub aceea a unui american sau roman?

Pentru multi, teoria lui Durkheim s-a dovedit a fi un atac devastator asupra religiei: religia nu este de origine transcedentala, ci este o creatie sociala. Astfel, Dumnezeu nu este altceva decat proiectia constientei colective, inchinarea este doar efervescenta sociala, iar convertirea religioasa este o supunere emotionala in fata unei noi perspective culturale. Cat de gresite sunt aceste afirmatii! insa cat de dureros este sa recunoastem ca religia multora dintre noi nu depaseste cu nimic acest cadru morbid!

in fiecare sistem social, apare o zeitate care candideaza alaturi de Dumnezeul Bibliei pentru obtinerea atasamentului si devotiunii noastre. Adevarul este ca idolul creat de o religie culturala ascunde o amenintare mai puternica si mai subtila la adresa crestinismului biblic decat ar face-o scepticismul secular. Pentru ca necredinciosii nu sunt ispititi sa creada ca sunt credinciosi, in timp ce religia culturala ii face pe oameni sa creada ca sunt crestini autentici, inchinatorii lui Yahweh, in timp ce ei se inchina in fata propriei lor reprezentari simbolice. Tentatia este sa ne lasam sedusi de valorile dominante ale societatii, inconstienti ca Dumnezeul caruia pretindem ca ne inchinam este impotriva felului nostru de inchinare. Aici descoperim in embrion prezenta lui Antichrist, ale carui ravagii se bazeaza pe contrafacere si falsa siguranta.

Ati incercat sa vorbiti vreodata despre Dumnezeu cu cineva si sa vi se raspunda ca subiectul este prea complicat? Ideea multora este ca distanta fata de Dumnezeu iti asigura mai multa liniste. Daca continuati dialogul, veti observa ca Dumnezeul de care fug semenii nostri este total diferit de Cel al Scripturii. De aceea, sa nu-i impiedicam, ci sa-i ajutam sa scape de imaginile false despre Dumnezeu, pentru a face loc adevaratelor portrete divine. Dumnezeul Scripturii, descoperit in Isus Hristos, contrazice toate inchipuirile noastre despre Dumnezeu si ne someaza la un stil de viata diametral opus celui dictat de cultura dominanta a timpului nostru. in timp ce Dumnezeul occidental fagaduieste prosperitate urmasilor Sai, Dumnezeul Bibliei ne cheama la sacrificiu total. in timp ce Dumnezeul civilizatiei contemporane ne incurajeaza la etalare si vanitate, Domnul Scripturii ne cheama sa fim blanzi si umili. in timp ce Dumnezeul culturii actuale ne permite sa traim confortabil in ordinea prezenta a lucrurilor, Dumnezeul Scripturii ne cere sa sacrificam totul pentru imparatia Sa, hranind pe cei flamanzi, imbracand pe cei goi, tamaduind pe cei bolnavi si avand grija de toti cei in nevoie.

 

Iona nu fierbea doar din cauza caniculei din afara, ci in interiorul sau profetul era foarte incins. Deoarece el fierbea si in afara, si inauntru, Dumnezeu a cautat sa-l protejeze de fierbinteala din exterior, pentru ca si cea din interior sa poata fi tinuta sub control. Curcubetele i-a cauzat o reactie pozitiva lui Iona: Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta (vers. 6). Poate fi vorba aici de totemism, religie culturala si imagine falsa despre Dumnezeu? Iona nu descopera adevarata imagine despre Dumnezeu in interiorul sau sau in circumstantele intampinate. Mania lui Iona din 4, 1 si bucuria debordanta din 4, 6 sunt in antiteza clara. De fiecare data insa, imaginea reala a lui Dumnezeu se descopera in planurile si actiunile Sale, atat pentru niniviteni si Iona, cat si pentru noi: sa ne duca de la „manie mare” la „bucurie mare”. El incearca mereu sa ne intoarca. El cauta sa ne aduca la reinnoirea pocaintei. Sa nu trecem repede mai departe: aceasta este tot un miracol. Puterea miraculoasa nu s-a manifestat doar in iscarea furtunii, in scaparea lui Iona prin peste, in salvarea marinarilor si a ninivitenilor sau in cresterea curcubetelui, ci si in acordarea unei noi ocazii lui Iona pentru o noua convertire. Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul iubirii, care va pune capat „civilizatiei raului” pentru a instaura imparatia binelui si fericirii vesnice. Nu crezi ca este timpul sa renunti la intreaga ta colectie de zei inselatori pentru originalul Creatorului si Mantuitorului tau?