Calendarul iudaic si variantele sectare in perioadele intertestamentale si ale Noului Testament sw intind dincolo de hotarele acestui articol. Dar in Misna si apoi in Ghemara, scrise in primele secole crestine, gasim cateva crampeie de informatii cu privire la calendarul iudaic la sfarsitul celui de al II-lea secol i.Hr. si mai tarziu, cea mai mare parte dintre ele in forma de traditii ale practicilor mai timpurii. In Misna gasim dari de seama despre examinarea martorilor inaintea Sinedriului cu privire la aparitia lunii noi si vestirea lunii noi la regiuni departate cu ajutorul semnalelor de foc. Intrebarile puse cu privire la forma lunii noi ar parea sa indice ca prima luna noua vizibila cu ochiul liber, probabil, nu era luata in considerare, ci numai faza de “corn”, indicand ca un interval mai lung putea fi calculat de la conjunctie la luna noua. Alte intrebari par sa arate ca examinatorii erau mai putin interesati in cautarea informatiei decat in obtinerea confirmarii cunostintei pe care ei deja o aveau prin calculare. Cu siguranta, rabinii aratau ca procedura formala a notarii vizibile a lunii noi era urmata mai departe din precedenta multa vreme dupa ce principiile calcularii erau cunoscute.

In argumentele talmudice, unele fara indoiala datand nu mai departe de secolul al V-lea d.Hr., conceptii mai tarzii sunt uneori aplicate in mod eronat la vremuri mai timpurii; deci aceste autoritati traditionale impotrivadictorii trebuie sa fie folosite cu prudenta. De exemplu, convingerea ca 16 Nisan s-ar fi putut muta inapoi pana aproape de echinoctiul de primavara este in opozitie cu faptele secerisului orzului si cu dovada documentelor-sursa din perioada post-exilica. Referiri traditionale la luna plina la Paste pot sa arate eforturi de a stabiliza luna in raport cu luna plina, cel putin in Nisan, desi papirusii din secolul al V-lea nu dau nici o sugestie cu privire la aceasta. E foarte probabil ca, in perioada celui de al doilea Templu, lunile erau cel putin in parte regulate prin ceva mai mult decat simpla observatie din luna in luna, dar nu putem sti siguri din sursele disponibile cat de timpuriu si in ce masura era folosita calcularea.

Cu timpul, dupa distrugerea Ierusalimului de catre romani si dispersarea si persecutarea iudeilor de catre imparati mai tarzii, practica reglementarii calendarului de la Ierusalim a fost abandonata in mod inevitabil si a fost pusa in schimb o schema arbitrara, asa incat iudeii din toate tarile sa poata socoti data sfintelor sarbatori intr-un mod armonios. De aici inainte, iudeii din Babilonia sau de oriunde puteau sa-si adapteze calendarul prin mijloace artificiale indiferent de secerisul orzului in Iudeea sau aparitia lunii la Ierusalim.

S-a calculat candva ca asa revizuit, dupa cum se presupune in secolul al IV-lea, calendarul a fost transmis intr-un mod neschimbat pana in timpul de fata, dar cei mai multi autori gandesc acum ca reforma a fost o crestere treptata, luand mai multe secole, incorporand traditii mai timpurii si dezvoltari ulterioare. Unele dintre disputele medievale intre aparatorii rabinici ai calendarului fix si karaitii, care incercau sa pastreze regula observarii si a secerisului orzului, arata ca problema calendarului era inca vie. Actuala succesiune de 7 a lunii a 13-a in fiecare ciclu de 19 ani si numararea anilor consecutiv de la o presupusa era a creatiei( Anii al 3-lea, al 6-lea, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea si al 19-lea ai fiecarui ciclu calculat de la un inceput teoretic in 3761 i.Hr. Aceasta inseamna ca 1975/76 e calculat al 17-lea an al unui ciclu, cu un al doilea Adar in primavara lui 1976) n-au fost adoptate de catre iudei decat in evul mediu.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Document iudaic din Egipt – Acest din urma document mentionat e unul de peste 100, scrise in aramaica pe papirus, care au fost gasite pe insula Elefantina pe raul Nil, in ruinele unui oras garnizoana de granita, colonizat de mercenari iudei si familiile lor. Acesti papirusi aramaici din Elefantina (uneori numiti necorespunzator “Papirusi Asuani”) alcatuiesc una dintre cele mai interesante colectii de documente antice. Ele sunt testamente, acte juridice, impotrivacte, scrisori si alte documente Proverbeenind din secolul al V-lea i.Hr., secolul lui Ezra si al lui Neemia. In hartiile acestea gasim nu numai referiri la afacerile publice si particulare ale iudeilor locali, dar mentioneaza si chestiuni interesante ca: iudei in Palestina, Pastele, un slujbas oficial, mentionat in Biblie si un templu iudeu pe Elefantina, construit de colonisti. Acesti papirusi, dintre care unii au fost gasiti inca infasurati si sigilati, ne arata forma exacta a limbii folosita de iudei dupa exil – aramaica, o limba de aproape inrudita cu limba ebraica, folosita international in Babilonia si in tot cuprinsul Imperiului Persan. De asemenea, ele ne arata insasi ortografia si caligrafia, cerneala si “hartia”, felul folosit pe vremea exilatilor si frazeologia legala a unui decret regal de un fel similar cu acelea citate din arhivele persane din cartea lui Ezra – pasaje aramaice care erau privite de critici ca dovedind caracterul neistoric al cartii.

Intr-adevar acesti papirusi vechi din Elefantina au trezit multe controverse si au fost chiar priviti ca falsuri in unele locuri din cauza formei liniilor datelor pe care multi dintre ei le purtau – date duble in doua calendare cu numere de ani de domnie, aparent in conflict uneori. Dar aceste date duble s-au dovedit a fi probe excelente ale autenticitatii lor, deoarece ei sincronizeaza datele calendaristice egiptene si iudaice intr-un fel care ne fac in stare sa calculam chiar zilele in care au fost scrise. Aceste date coroboreaza cronologia domniilor acelei perioade asa cum sunt calculate in Canonul lui Ptolemeu.

Colonistii iudei fusesera in Egipt dinainte ca succesorul lui Cirus, Cambyses, sa fi cucerit tara si sa fi facut din ea o partea a Imperiului Persan. Daca de prima data sosisera ca exilati dupa distrugerea Ierusalimului de catre Nebucadnetar, cum a facut grupul care l-a dus cu el pe profetul Ieremia, nu stim; dar referirile la religie din aceste hartii descopera aceleasi conditii pe care le deplangea Ieremia – amestecul de paganism cu cultul lui Iehova. In templul iudaic din Elefantina se aducea inchinare lui Iehova la un loc cu alte zeitati pagane.

Nu numai ca datele si continutul acestor documente iudaice sunt interesante, linia lor de date furnizeaza informatii cu privire la calendarul iudaic al perioadei.

Calendare locale, pastrate sub domnia persana – Cand a cucerit Babilonul, Cirus Persanul nu a incorporat Babilonia in Persia sub o carmuire Proverbeinciala, ci a anexat regatul la domeniul lui anterior si a luat titlul de rege al Babilonului pe langa titlul de rege al Mediei si Persiei. In Babilonia, persii au adoptat limba si cultura tarii si au preluat calendarul babilonian. De fapt, preotii babilonieni, custozii stiintei astronomice acumulate de secole si ai sistemului calendaristic, au dus-o bine sub protectia persana si au facut noi progrese in ce priveste reglementarea calendarului.

La fel, cand a adaugat Egiptul la Imperiul Persan, fiul lui Cirus, Cambyses, a continuat masinaria conducerii de stat egiptene, dar s-a incoronat ca rege al Egiptului. Apoi a carmuit tara printr-un guvernator care nominal era viceregele “Faraonului” persan, pastrand sistemul legal local si calendarul egiptean. In vremuri de mai tarziu, romanii aveau sa urmeze politica asemanatoare de a permite folosirea diferitelor calendare locale in Proverbeinciile rasaritene, desi, cu timpul, in tot cuprinsul imperiului, calendarele acestea au fost ajustate la anul Iulian de 365/4 de zile, adica erau pastrate numele locale ale lunilor, dar lungimile erau ajustate la 30 si 31 de zile etc., ca lunile romane.

Sub conducerea persana in Egipt, se pare ca actele legale erau alcatuite in acord cu legile locale si datate dupa calendarul indigen; aceipapirasi din Elefantina, ca si cateva exceptii, purtau linii ale datelor care prezentau ziua si luna egipteana si anul de domnie al regelui persan, calculat dupa calendarul solar egiptean (incepand cu luna Toth). Aceasta era o procedura logica, deoarece de la 2 cetateni obisnuiti care semnau un impotrivact in Egipt nu s-ar fi putut astepta sa stie cand urmau sa aiba loc platile obligatorii sau expirarea impotrivactului, daca data era scrisa in termenii unui calendar strain.

Dar aceste documente aparte erau alcatuite de iudeii care locuiau intr-o comunitate iudaica, folosind propriul calendar, care se deosebea de acela al Egiptului. De aceea, multi dintre papiriusii acestia purtau date duble, nu numai dupa calendarul oficial egiptean, ci si dupa calendarul iudaic. De exemplu, unul era datat “la 18 Elul, adica a 28-a zi a lui Pachons, anul 15 al regelui Xerxes”. Aceasta insemneaza ca documentul era semnat intr-o zi care era a 18-a a lunii lunare iudaice Elul si era a 28-a a lunii egiptene Pachons in anul al 15-lea al domniei regelui persan Xerxes. Un altul zice: “la 24 a lui Shebat, anul 13, adica ziua a 9-a a lui Athyr, anul 14 a lui Darius [II] regele”. Acesta da doua numere de ani. Data era in anul al 13-lea dupa calendarul iudaic, dar in calendarul egiptean deja incepuse un alt an; de unde aceeasi data era in anul iudaic 13 si anul egiptean 14 al lui Darius II.

Datele acestea duble arata ca diferitele popoare ale Imperiului Persan foloseau propriile calendare. Desi sub conducere persana, egiptenii au pastrat calendarul lor solar (de fapt, ei l-au pastrat totdeauna si au transmis Romei anul de 365 de zile si, prin Roma, la noi). Mai departe, iudeii, ca minoritate in Egipt erau liberi sa foloseasca propriul calendar, desi se deosebea de acela al Egiptului. Datarea legala pentru aceste documente se pare ca o fost forma egipteana, deoarece, daca se dadea numai o data, ea era in general in formula egipteana, cu anul regelui calculat dupa calendarul egiptean. Insa multe dintre ele purtau data dubla, egipteana si iudaica.

Problema reconstruirii unui calendar antic – Intrucat calendarul egiptean pentru perioada aceasta e cunoscut, echivalent Iulian al datei egiptene poate fi fixat. Chiar daca anul este necunoscut, el poate fi dedus din sincronismul datei lunare cu cea solara, deoarece data lunara, mutandu-se cel putin cu 10 zile intr-un an, poate corespunde cu data din anul solar egiptean numai o data la aprox. 25 de ani. Astfel, acesti papirusii cu data dubla pot fi datati in scoala iuliana i.Hr. Prin folosirea acestor date stabilite ca puncte de control, un tabel al calendarului iudeu, asa cum era folosit in Egipt, poate fi reconstruit pentru o mare parte a secolului al V-lea cu o mai mare masura de exactitate de cum poate fi facut pentru acela al Babilonului, desi calendarul babilonian poate fi schitat, aproximativ., pentru o perioada mult mai lunga. Pentru calendarul egiptean si cel iulian, vezi Vol. I, p. 176. 177.

Intrucat datele multora dintre papiriusii acestia pot fi determinate pana la o diferenta de o zi, in fiecare caz, datele acelei luni intregi sunt cunoscute cu aceeasi precizie. Exista posibilitatea diferentei de o zi, uneori doua, in datarea exacta a altor luni ale anului aceluia, daca inceputul lunii inca depindea de observarea lunii. Timpul lunii noi astronomice, adica timpul conjunctiei ei, poate fi calculat pentru fiecare dintre lunile acestea din tabele lunare moderne, dar intervalul dintre conjunctia invizibila si luna noua vizibila e variabil. Daca dorim sa stabilim datele unei luni noi iudaice antice, putem calcula din tabele astronomice timpul exact al conjunctiei pentru acel an din antichitate si pentru a aprecia ziua intai a lunii noi luand in considerare ora conjunctiei dupa timpul local de la Ierusalim, cum si viteza si inclinatia lunii. Dar nu putem fi siguri de exactitatea deplina in reconstruirea acelui an calendaristic vechi, asa cum a functionat in realitate, deoarece nu putem fi siguri ca stim toti factorii variabili din observarea lunii noi (vezi p. 115.116) si nici nu stim daca anul era calculat prin calculare sau prin observare in cursul perioadei cuprinse de papirusii aramaici elefantini.

R.A. Parker si W.H. Dubberstein au reconstruit o schema a cronologiei babiloniene, incepand din anul 626 i.Hr. In monografia aceasta, ei au publicat tabele calendaristice babiloniene cuprinzand un numar de secole, bazat pe anumite date fixe si pe oarecare luna a 13-a raportate din relatari antice si completate cu date calculate. Tabelele acestea sunt foarte folositoare ca o aproximare. Autorii au luat in considerare si o incertitudine in multe cazuri, ca: unde erau inserate lunile, si permit o eroare de plus sau minus o zi in cateva dintre luni. Si aceasta este o exactitate rezonabila pentru reconstruirea unui calendar lunar antic. Intrucat atat de multe elemente variabile sunt cuprinse in determinarea locului zilei intai a lunii, determinarea locului restului zilelor din fiecare luna e la fel de incerta; de aceea, luna plina (ce poate fi fixata exact prin calcul astronomic) nu vine intotdeauna in aceeasi zi a lunii lunare. In perioada acestor papiri ea varia de la a 13-a la a 15-a.

Chiar in puncte unde un raport antic fixeaza fara semnede intrebare o data sau o serie de date lunare, calendarul nu poate fi reconstruit dincolo de acel an anumit fara posibilitatea de a avea o diferenta de o luna, in afara de cazul cand e cunoscut locul lunii a 13-a inserate. Numai din secolul al IV-lea i.Hr., babilonienii au fost precisi in inserarea a 7 luni suplimentare la fiecare 19 ani si nu cunoastem daca iudeii intotdeauna le inserau la intervale regulate.

Totusi, cand exista documente-sursa antice, putem fi destul de siguri. Daca avem tablite babiloniene indicand ca un an anumit avea 13 luni, lunile calendaristice ale acelui an babilonian pot fi identificate cu o certitudine rezonabila; si, daca avem un sincronism care identifica o zi a unei anumite luni lunare cu o zi a unui calendar cunoscut, ca in papirusii iudei cu dubla datare din Egipt, chiar si zilele acelei luni pot fi cunoscute. Din motivul acesta, pentru o perioada in secolul al V-lea i.Hr., calendarul iudeu, asa cum era folosit de scriitorii acestor papirusi, poate fi reconstruit cu exactitate aproximativa. Un astfel de calendar, lucrat de proba de Lynn H. Wood si Siegfried H. Horn, a fost tabelizat, prezentand ziua intai a fiecarei luni iudaice de la 470 la 400 i.Hr. (vezi articolul despre cronologie din Vol. III al acestui comentariu).

Calendarul iudaic in Egipt – Un studiu al acestei tabelizari si al celor 14 papirusi cu datare dubla pe care e bazata clarifica urmatoarele 12 caracteristici ale calendarului iudaic post-exilic:

1. Iudeii acestia datau prin propriul calendar iudaic, diferind usor de sistemul babilonian.

2. Spre deosebire de persani, dar la fel cu repatriatii iudei de la Ierusalim (Neemia 1,1; 2,1; vezi p. 117), ei calculau anii domniei regale din toamna si nu din primavara.

3. Spre deosebire de egipteni, dar potrivit cu vechea deprindere a Iudeii, ei considerau intervalul de la urcarea la tron a regelui pana la urmatoarea zi de anul nou ca “an de urcare la tron” (vezi p. 138), dupa care incepea “primul an” al domniei.

4. Ei adoptasera, in ortografia aramaica, numele babilonian al lunilor, toate cele 12 aparand in acesti papirusi.

5. Desi nu se mentioneaza un al doilea Adar, intervalele dintre datele anumitor papirusi arata folosirea unei a 13-a luni la diferite timpuri.

6. Daca nu cunosteau un ciclu fix de 19 ani ca atare, evident foloseau echivalentul lui prin aceea ca intervalele dintre acesti papirusi cu data dubla implica o medie de 7 lunii a 13-a la fiecare 19 ani.

7. Acesti ani de 13 luni erau, probabil, aliniati cu anii de 13 luni din calendarul babilonian, cu exceptia variatiunilor dintre anul al 16-lea si al 17-lea ai ciclului babilonian. Lucrul acesta nu poate fi verificat in prezent in puncte indestulatoare pentru a fi concludent, deoarece sunt mai putine relatari despre 13 luni babiloniene in decursul perioadei decat pentru una mai timpurie sau mai tarzie. Obiceiul babilonian predominant (ulterior o regula fixata) era de a insera un al doilea Elul si nu un al doilea Adar, in fiecare al 17-lea an al ciclului lor.

8. Acesti iudei par sa nu fi folosit un al doilea Elul. Dintre trei papirusi datati in al 17-lea an, unde ar fi trebuit sa-l asteptam, doi nu dovedesc practica, si unul dovedeste precis ca ei nu au calculat un al doilea Elul in anul acela.

9. Dovezile nu sunt in prezent destul de concludente ca acest calendar era bazat pe calcul si nu pe observarea lunii, deoarece legatura datelor calendaristice cu luna au fost interpretate in ambele feluri din cauza factorilor variabili. Dar sunt indicatii ca era calculat.

10. Desi nu sunt dovezi concludente de calculare a lungimii lunilor in perioada acea (nr 9), e interesant de notat ca o posibila succesiune de luni de 29 de zile si de 30 de zile de la Nisan la Tishri, care ar fi permis acelasi numar de zile intre Paste si Corturi, e compatibila cu datele de pe acesti papirusi. Un calendar reconstruit, bazat pe aceasta secventa, e in mod just consecvent cu miscarile actuale ale lunii.

11 Nisan pare sa fi fost ferit, in masura in care e vorba de anii reprezentati de acesti papirusi, de a se muta mai devreme de echinoctiul vernal( Afara de cazul ca divergenta mentionata in nota 5 trebuie sa fie acceptata). Adica, daca luna care urmeaza dupa Adar incepea inainte de echinoctiu, era facut al doilea Adar, iar Nisan era amanat pana in luna urmatoare. (Aceasta impotrivazice opinia ulterioara a rabinilor ca, in perioada post-exilica, Pastele venea in intaia luna plina dupa echinoctiul vernal.)

12. Nu exista indicatie cu privire la practica de ajustare a lungimii anului pentru a preveni Pastele si alte sarbatori sa cada in anumite zile ale saptamanii, asa cum era facut in revizuirea mai tarzie a calendarului la mult timp dupa vremea lui Hristos.

Colonistii iudei din Egipt care au scris acesti papirusi erau in corespondenta cu fratii lor reintorsi in Palestina, dar nu stim daca erau in contact destul de strans pentru a-i face in stare sa pastreze intercalarea celei de-a 13-a luna in sincronism exact cu socoteala urmata la Ierusalim (Anumite dovezi, neconcludente au dus pe unii carturari sa creada ca acesti colonisti au uitat la o anumita perioada sa faca bine ajustarea; ca intercaland prea putine luni a 13-a au permis calendarului lor sa se abata de la ciclul normal de 19 ani, anul incepand prea devreme si apoi, prin contact mai strans cu iudaismul reinviat din Palestina, au corectat eroarea intercaland luna extra mai des. Lucrul acesta usor s-ar fi putu intampla, dar dovezile sunt bazate pe date duble care sunt neconcludente sau disputate. Daca lucrul acesta a avut loc, ar fi interesant de a cunoaste cauza posibil faptul ca recolta de orz din Egiptul de sud, venind mai timpuriu decat in Palestina, nu ar fi putut fi de incredere ca si ghid.).

E lucru remarcabil ca acesti papirusi cu datare dubla, care nu ar fi putut supravietui la Ierusalim, dar care au fost pastrati in climatul mai uscat al unui avanpost iudaic din Egipt, au iesit acum la iveala pentru a ne da o licarire despre calendarul post-exilic in functie. Documentele acestea ii arata pe iudei (1) tinand la propriul fel de a calcula, care era independent de acela al vecinilor lor egipteni; (2) deosebindu-se de sistemul babilonian al stapanitorilor lor persani, pe care multi invatati au sustinut ca l-au adoptat ca niste sclavi. De asemenea, nu pare ca acesti iudei sa stie ceva cu privire la anumite reguli atribuite lor de catre traditiile mult mai tarzii ale Misnei si Ghemarei (vezi p. 107, nota 2), din primele secole ale Erei Crestine.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Iudeii si Calendarul Babilonian – Cand iudeii s-au intors in Palestina, dupa exilul babilonian, ei au adus cu ei numele de luni babiloniene in forma modificata, de exemplu, Abib a devenit Nisan, de la babilonianul Nisanu. Unii autori sunt de parere ca, pana dupa exil, evreii nu introduceau un al doilea Adar – o a 13-a luna – pentru a corecta calendarul. Dar Pastele trebuia sa fie sincronizat cu seceratul orzului; de aceea iudeii din cele mai vechi timpuri trebuie sa fi avut o a 13-a luna sau echivalentul ei. E clar ca israelitii nu erau credinciosi in tinerea legii levitice, dar nu e motiv de a presupune ca ei nu au tinut niciodata Pastele in decursul veacurilor.

Unii gandesc ca exilatii evrei care s-au reintors au adoptat pe de-a-ntregul calendarul babilonian, inclusiv ciclul de 19 ani si sistemul lor exact de introducere de luni suplimentare. Exista dovezi documentare ca iudeii dupa captivitate au folosit echivalentul ciclului de 19 ani, adica, introducerea de 7 luni suplimentare in curs de 19 ani, dar nu exista dovada ca ei au adoptat obiceiul babilonian de a introduce un al doilea Elul (luna a 6-a) uneori in loc de un al doilea Adar. Autorii iudei au sustinut intotdeauna ca numai al doilea Adar a fost folosit si alti autori sunt de acord ca in aceasta se deosebeau de babilonieni. Motivul pentru lucrul acesta era probabil faptul ca dublarea lunii a 6-a (Elul), in loc de a celei a 12-a, Adar, ar fi introdus un interval neregulat intre sarbatorile de primavara si de toamna, si asfel ar fi cauzat confuzie in participarea iudeilor la sarbatorile lor de toamna.

Biblia nu da dovezi directe asupra problemei, dar porunca de a tine Pastele in luna intai, “luna spicelor”, si de a tine trei sarbatori in luna a 7-a presupune cu hotarare ca sarbatorile de toamna erau facute anume sa vina la 6 luni dupa luna spicelor si ca deci nu era nici o iregularitate in intervalul de la Nisan la Tishri.

De fapt, un al doilea Elul nu ar avea nici o insemnatate in calendarul ebraic, deoarece necesitatea de a introduce a 13-a luna aparea numai din cauza nevoii de a tine luna Nisan in rand cu secerisul orzului. Lucrul acesta putea cel mai bine sa fie realizat adaugand un al doilea Adar chiar inainte de Nisan. Plasand luna suplimentara cu 6 luni mai devreme – daca nevoia pentru ea putea sa fie prevazuta cu atata timp mai inainte – n-ar fi fost de nici un folos si ar fi cuprins in sine dezavantajul de a intrerupe cursul normal al lunilor de sarbatori.

Ciclul de 19 ani – Adaptarea unui ciclu de 19 ani ar fi fost foarte folositor la fixarea de mai inainte a timpului Pastelui. Atata vreme cat introducerea lunii a 13-a nu putea fi anuntata pana cand nu putea fi cercetata in Adar recolta de orz, luna Pastelui nu putea totdeauna fi cunoscuta destul de devreme pentru a se evita inconvenientele pentru aceia care ar fi trebuit sa isi faca planurile de participare. Dar un ciclu anual de 19 ani le-ar fi inlesnit sa aseze 6 luni suplimentare in fiecare grupa de 19 ani intr-o succesiune regulata de intervale de cate doi si trei ani si de a tine data Pastelui in cuprinsul sezonului cunoscut al orzului in coacere. Calendarul ar fi adaptat sistematic si luna a 13-a, aparand la intervale predeterminate in fiecare ciclu, ar fi totdeauna cunoscuta mai dinainte.

Acest ciclu de 19 ani poate fi explicat ca o expresie a legaturilor dintre anii solari si lunari, si anume 235 de luni lunare ar fi (cu diferente de o ora sau doua) egale cu 19 ani solari. Doar 19 ani lunari de cate 12 luni ar totaliza nu 235, ci 228 de luni; de aceea, daca o luna lunara suplimentara ar fi introdusa de 7 ori la fiecare 19 ani, anul al 19-lea lunar si solar s-ar termina impreuna. Daca, de exemplu, echinoctiul de primavara ar cadea la 1 Nisan in oricare an dat, ar cadea din nou la 1 Nisan peste 19 ani.

Babilonienii au dezvoltat un astfel de ciclu printr-o indelungata experimentare. Se crede ca, pe la inceputul secolului al IV-lea i.Hr., ei inserau luna suplimentara in anul al 3-lea, al 6-lea, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea, al 17-lea si al 19-lea din ciclu. Pe baza schemei acesteia, luna suplimentara din anul al 17-lea era un al doilea Ululu (Elul), iar in ceilalti sase ani, un al doilea Addaru (Adar). Insa Iudeii se pare ca nu au folosit un al doilea Elul, ci numai un al doilea Adar. Intrebarea: “Cand au adoptat iudeii ciclul de 19 ani?” nu e rezolvata. Intrucat ciclul acela era cunoscut in Babilon cu multa vreme inainte de era crestina si multi iudei au locuit acolo din secolul al VI-lea i.Hr., ar fi greu, probabil, ca rabinii iudei care aveau raspunderea calendarului sa ramana ignoranti in ce priveste principiile calculari calendaristice pana cand a fost introdus calendarul fix cu mult timp dupa vremea lui Hristos. Este probabil ca astfel de principii sa fi fost cunoscute cu mult timp inainte ca metodele traditionale sa fi fost abandonate. Pana la data distrugerii templului, seceratul orzului era factorul major, dar dupa aceea, mai ales dupa ce iudeii au fost izgoniti din Ierusalim, era mai putin relevant in problema decat convenienta calcularii uniforme in regiuni foarte intinse.

Desi Biblia nicaieri nu da vreun indiciu de vreun ciclu de 19 ani, regula recoltei de orz ar rezulta automat intr-o medie de 7 luni suplimentare in curs de 19 ani. In felul acesta, legile sarbatorilor, fara sa se specifice reguli calendaristice ca acestea, serveau la reglementarea calendarului palestinian in mod natural si simplu.

Calcularea lunilor versus observatia – Chestiunea celei de-a 13-a luna aparea numai o data la 2 sau 3 ani, dar chestiunea inceperii luni a fost totdeauna prezenta. Mai ales dupa captivitate, cand majoritatea iudeilor au ramas in Babilon, a fost o problema reala de a determina pe toti credinciosii sa tina lunilor noi si sarbatorilor impreuna. Simpla deosebire in datarea documentelor era ceva de mai mica insemnatate, dar perspectiva ca unii iudei sa calce zilele sacre in timp ce altii le tineau era ceva respingator pentru cei evlaviosi.

Sfintenia templului si prestigiul preotiei ii faceau pe iudeii babilonieni sa priveasca spre Palestina pentru autoritate in aceasta chestiunea. In felul acesta, calendarul post exilic, chiar asa cum era folosit de acei iudei care au ramas timp de secole in Babilonia – era reglementat in Ierusalim. Ziua intai a lunii – cel putin dupa fiecare luna de 29 de zile – era vestita prin semnale de foc, repetata dupa varf de munte pe varf de munte pana la districtele marginase ale Palestinei si chiar pana in Babilon. Insa cateodata semnale luminoase false, date cu o zi mai inainte de catre samariteni, ii induceau pe iudeii din departare sa inceapa o luna noua dupa 29 de zile, cand luna ce se termina trebuia sa aiba 30 zile. In consecinta, semnalele de foc au fost inlocuite de solii trimise prin alergatori.

In Egipt, unde nu se puteau folosi semnale de foc, apoi in toate tarile, in afara de Palestina, iudeii au ajuns sa tina lunile noi si sarbatorile in doua zile succesive, pentru a fi siguri ca au tinut adevarata zi. Chiar si o luna care urma unei luni de 29 de zile nu se putea presupune ca are 30 de zile; indoiala aceasta cu privire la ziua intai a lunii noi ducea la tinerea atat a zilei a 30-a, cat si a zilei care urma. Obiceiul acesta era binecunoscut la Roma. Horatiu se referea in Satirele sale (I.9. 67-70) la “tricesima sabbata”, “sabatul zilei treizecia”:

“Horatiu: ‘Fara indoiala nu stiu de ce doresti sa vorbesti in taina cu mine, ziceai’”

“Fuscuc: ‘Imi aduc bine aminte, dar intr-un timp mai bun da-mi voie sa vorbesc: astazi este tricesima sabbata: vrei sa-i ofensam pe evreii circumcisi?’”

Dupa ce au devenit o chestiune de calcul, lungimile lunilor puteau fi cunoscute mai dinainte, fara a depinde de observatie directa. Din nefericire nu stim cand a avut loc schimbarea de la observatie la o succesiune regulata de luni de 30 de zile si de 29 de zile. Avem dovada directa considerabila cu privire la practica calendaristica post-exilica din documente iudaice datate, gasite in Egipt, dar dovada din aceste surse a dat prilej la diferente de opinie asupra chestiunii calcularii fata de observatie.

Probabil ca persoanele oficiale care se ocupau de calendar foloseau metode de calcul in timp ce pastrau practica de a invita martori pentru a raporta despre aparitia lunii noi in fiecare luna sau cel putin pentru luna Nisan. Urma in mod natural ca aceste proceduri traditionale sa fie pastrate inca multa vreme dupa ce devenisera nenecesare.

In perioada cand luna depindea de observarea lunii noi sau de confirmarea de catre martori, era incertitudine in locuri departate cu privire la ziua corecta a lunii, deoarece, din cauza anumitor factori variabili, aparitia faptica a lunii noi nu putea fi prevazuta. Imposibilitatea de a vedea luna noua in seara de dupa 29 ale lunii ar fi putut sa insemne, pe de o parte, ca luna trebuie sa aiba 30 de zile, dar, pe de alta parte, ca conditiile atmosferice nefavorabile vizibilitatii ar fi putut sa intarzie, pentru ca sa fie vazuta in unele locuri mai tarziu decat la Ierusalim, iar diferenta in longitudine intre Palestina si Babilonia putea uneori sa insemne ca luna noua ajungea sa fie vizibila la Ierusalim dupa ce deja apusese pentru Babilonia (vezi sectiunea urmatoare). Elementele acestea de incertitudine au continuat chiar si dupa ce luna noua astronomica, numita “luna in conjunctie”, putea fi calculata.

Luna si luna lunara observata – Intervalul dintre Luna noua astronomica si Luna noua vizibila (sau luna noua), cu care vechii semiti isi incepeau fiecare luna a calendarului lor lunar observat, e variabil. In timp ce Pamantul se misca intr-un an in jurul Soarelui; Luna inconjoara Pamantul de 12 ori si o fractiune. In cursul fiecarei revolutii a Lunii (care marcheaza o luna lunara), corpul acela ceresc trece printre Pamant si Soare si; de asemenea, trece prin dreptul punctului de pe partea opusa a Pamantului fata de Soare. Cand o vedem opusa Soarelui cu fata ei complet luminata de lumina Soarelui, zicem ca Luna e “plina”. Cand trece intre noi si Soare, n-o vedem deloc, deoarece partea ei dinspre noi e neluminata. Cand apare dintre Pamant si Soare si devine vizibila pentru noi ca luna noua – adica vedem marginea partii ei luminate – spunem ca e noua”.

Pentru a intelege lucrul acesta mai bine, sa ne inmoduim o linie imaginara care leaga centrul Pamantului cu centrul Soarelui. Cand Luna inconjoara globul nostru, drumul ei se gaseste intr-un plan variabil inclinat dupa un anumit unghi in raport cu acela al Pamantului; de aceea e uneori deasupra si alteori dedesubtul planului orbitei pamantului, cand in fiecare luna trece printre noi si Soare si trece de linia Pamant-Soare. Daca, asa cum se intampla ocazional, Luna intersecteaza linia aceasta, asa incat umbra ei cade direct pe glob, observatorii din cuprinsul umbrei aceleia vad discul ei negru intunecand parte din Soare sau tot Soarele intr-o eclipsa de Soare. De cele mai multe ori, cand trece mai sus sau mai jos de linia imaginara, nu intuneca Soarele, ci ramane invizibila, si de aceea timpul exact al trecerii (pe care astronomii o numesc conjunctie) nu poate sa fie observat. Timpul conjunctiei (Luna noua astronomica) e dat in almanahuri si in unele calendare, fiind simbolizat printr-un disc negru solid.

Dar nu adesea luna noua devine vizibila pe cerul de seara in ziua marcata ca “luna noua” in almanah. Cand trece in conjunctie in cursul zilei, Luna e prea aproape in linie cu Soarele pentru a fi vazuta in seara aceea dupa apusul soarelui. Numai dupa un interval – in medie cam o zi si jumatate – se misca destul de departe dincolo de Soare pentru a aduce partea ei luminata catre Pamant, indeajuns ca sa apara ca o luna noua. Cand devine vizibila, luna noua poate fi vazuta pe o parte a Pamantului chiar dupa apusul soarelui, dar observatori pe alte parti ale globului, mai spre est, pentru care Luna deja a ajuns, nu pot vedea luna noua decat in seara urmatoare. De aceea luna lunara, incepand cu observarea lunii noi, ar putea uneori sa inceapa cu o zi mai devreme in Egipt sau la Ierusalim, de exemplu, decat ar incepe in Babilon.

Intervalul dintre conjunctie si luna noua vizibila variaza nu numai cu ora conjunctiei si localitatea, dar si cu viteza si unghiul cursului lunii, care sunt variabile. Cand e mai redusa, Luna ia mai mult timp – poate 2 sau 3 zile – pentru ca sa se miste destul de departe de Soare pentru a fi vazuta. Mai departe, conditiile atmosferice afecteaza vizibilitatea si in anumite sezoane, luna noua poate fi cu totul acoperita de nori in prima seara, si asa unei luni solare de 29 de zile i s-ar putea da 30 de zile, iar luna noua este amanata cu o zi.

Numele lunilor post-exilice – Dupa intoarcerea din exil, numele lunilor babiloniene au fost adoptate, cu ortografie usor schimbata, asa cum s-a mentionat. Cat priveste inceputul anului, atat calcularea de toamna, cat si cea de primavara, se pare ca a fost folosita in cartile post-exilice ale Bibliei. E de retinut ca indiferent daca anul e calculat din toamna sau din primavara, Nisan e intotdeauna calculat ca luna intai, Tishri a 7-a si Adar a 12-a. Astfel, anul civil incepe cu luna a 7-a si se incheie cu a 6-a.

Anul post-exilic in Biblie – Ezechiel nu clarifica in Biblie daca anii erei sale, incepand cu exilul lui Ioiachin, erau calculati de la Nisan sau de la Tishri, sau erau calculati prin aniversari de la data captivitatii regelui. Dar daca Ezechiel asa dupa cum se sustine in general, socotea anii din primavara, el ar fi putut face lucrul acesta pentru ca traia ca traia in Babilonia si folosea calendarul oficial babilonia, care incepea anul cu Nisanu (Nisan). In felul acesta uzul lui nu ar fi avut influenta asupra practicii calendaristice iudaice. Hagai si probabil contemporanul si colegul sau, Zaharia (desi ultimul e inconcludent), sunt in general considerati ca au folosit anul din primavara, deoarece daca evenimentele din Hagai 1,1 si 2,1.10 sunt legate in ordine cronologica, lunile a 7-a si a 9-a urmau dupa a 6-a in anul al 2-lea al lui Dariu, cum nu ar fi putut urma daca cu luna a 7-a incepuse anul nou. Cartea Esterei, care identifica Nisan ca luna intaia, Sivana 3-a si Adar a 12-a nu revarsa lumina asupra faptului cum socoteau iudeii inceputul anului, intrucat datele din cartea aceasta sunt date in legatura cu acte oficiale ale conducatorilor din carmuirea persana. Evenimentele ar fi probabil datate dupa calendarul babilonian pe care conducatorii persani l-au adoptat din timpul cand Ciru cucerise Babilonia.

Pe vremea lui Ezra si Neemia (Ezra-Neemia la origine fusese o singura carte), exista dovada ca iudeii reintorsi calculau anii regelui din toamna, probabil dupa anul civil care incepea cu Tishri (vezi articolul asupra Cronologiei din Vol. III). Neemia mentioneaza Chisleu (Kislev luna a9-a) ca precedand Nisan (luna intai) in anul al 20-lea al lui Artaxerxe (Neemia 1,1; 2,1). Evident, el gandea in termenii vechiului an de domnie al lui Iuda si calculand de la luna a7-a Tishri si nu de la anul nou persan din Nisan. Desi evenimentele mentionate in aceste doua luni au avut loc in palatul regelui persan, cartea nu a fost scrisa decat dupa ce Neemia mersese la Ierusalim si se angajase la reconstruirea comunitatii iudaice de acolo. Intr-o astfel de situatie, sub restatornicirea administratiei iudaice in vechea capitala a Iudeii, era natural ca sa aiba loc o reinviere a patriotismului si o reintoarcere la vechiul calendar si la anul de domnie al lui Iuda. Mai departe, un document de la o colonie iudaica din Egipt, scris in acelasi secol cu Ezra si Neemia, arata ca acesti iudei din Egipt foloseau, de asemenea, un an calendaristic iudaic incepand din toamna.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Inceputuri de primavara si de toamna ale anului – Calendarul Canaanit incepea toamna, ca si anul civil iudaic, de aceea putem presupune sau ca patriarhi l-au folosit pe cand erau in Canaan, inainte ca Iacob si familia lui sa se duca in Egipt, sau ca israelitii l-au adoptat de la vecinii lor dupa Exod. Prima alternativa pare mai verosimila, intrucat Moise insusi se refera la un calcul din toamna in cartea Exodul, asa cum se va vedea. Evreii combinau numararea lunilor din primavara, asa cum a fost instituita la Exod, cu inceputul anului toamna, si astfel aveau o dubla calculare, “anul sacru” incepand cu luna intai si anul civil incepand cu luna a 7-a.

Iosif spune ca vechea calculare era din toamna, dar “Moise insa a randuit pe Nisan, adica Xanticus [numele lunii corespunzatoare macedonene], ca luna intai pentru sarbatori, deoarece, in luna aceasta, el i-a scos pe evrei din Egipt; el a mai calculat luna aceasta ca inceputul anului pentru tot ce era in legatura cu cultul divin, dar pentru vanzare si cumparare si pentru alte afaceri obisnuite a pastrat ordinea veche” (Antichitati, I.3.3. Loeb ed.).

“Sfarsitul anului” toamna – Chiar si in cartea Exodului, care desemneaza luna de primavara Abib, ca luna intai a anului (“sacru”), exista dovezi pentru inceputul anului mai vechi si mai familiar in toamna. Acestea sunt referirile la “sfarsitul lui” in sezonul acela. Insa deosebirea nu este mare, intrucat orice an incepe la acelasi punct la care se sfarseste cel precedent. Sarbatoarea Strangerii Roadelor, sau Corturilor, din luna a 7-a (Tishri) se spune ca vine la “sfarsitul anului” (Ex 34,22). Iarasi se face referire la ea ca “sarbatoarea strangerii roadelor, la sfarsitul anului cand vei strange de pe camp rodul muncii tale” (Ex 23,16) ( Cele 2 cuvinte folosite pentru “sfarsit” in aceste doua versete sunt teqpha, insemnand un “cerc”, “rotatie”, “completare” si se’th, insemnand “plecarea” anului nou civil. In contrast cu “plecarea” anului toamna, primavara e numita “revenirea” (teshubah,  de la shub, “a se inapoia”) anului (1 Imp 20,22.26). Daca inceputul anului este calculat ca plecarea lui in circuitul lunilor, atunci punctul de intoarcere la care incepe sa se reintoarca la punctul lui de plecare este natural la jumatatea drumului de inconjur al circuitului 6 luni mai tarziu primavara. Ca punctul acesta de intoarcere urmareste sa arate primavara, e aratat de un alt exemplu cuvantului teshubah (2 Sam 11,1). Aici, expresia “dupa ce anul a expirat” (ed. Engl) e o traducere mai putin literala a expresiei ebraice “la reintoarcerea anului” si e definita ca “timpul cand porneau imparatii la razboi”. E bine cunoscut ca campaniile militare in Orientul Apropiat antic, porneau aproape exclusiv primavara si erau facute toamna, in sezonul uscat, cand dificultatile de transport erau cele mai mici. Gasim relatari antice ale campaniilor anuale ale carmuitorilor Egiptului, Asiriei si Babilonului. Astfel atat “plecarea” (toamna), cat si “revenirea” (primavara) anului erau logice in referirea la toamna ca punct de pornire.). Intrucat celebra belsugul anului agricol care tocmai se incheiase, era identificat ca venind aproape de sfarsitul anului, desi el incepea la 15 zile dupa sfarsit in primele zile ale anului civil, care incepea la 1 Tishri.

Anul agricol – In Palestina si in tarile invecinate, anul agricol totdeauna incepea toamna. Dupa ce iarba de primavara se uscase si solul se prajise de lunga si neploioasa vara, ploile de toamna umezeau solul pentru semanat. Aceasta este ploaia timpurie, incepand poate in octombrie si sporind in noiembrie. Sezonul umed tine in timpul iernii, terminandu-se cu “ploaia tarzie” a primaverii care coace cerealele (Deut 11,14; Ier 5,24; Osea 6,3; Ioel 2,23). Recoltatul orzului incepe in Palestina pe la mijlocul sau sfarsitul lui aprilie, iar acela al graului vine o luna mai tarziu, urmat de acela al roadelor de vara, apoi al strugurilor si maslinelor tarziu vara si toamna. Notati ca din aprilie-mai pana in octombrie este vreme uscata pentru recoltele urmatoare, asa cum arata si tabelul din Ellsworth huntington, Palestine and Its Transformation (London: Constable and Company, Ltd.,1911), pagina 34.

Fractiuni detaliate ale unei mici cantitati de precipitatii inscrise intre mai si octombrie arata ca ploile slabe reprezentate in felul acesta de aceste medii vin atat de rar incat aceste luni pot fi considerate, de fapt, ca secetoase.

Singurul document calendaristic actual care vine din perioada preexilica a lui Israel e o placa de piatra din secolul in care Solomon a trait. A fost gasita la Ghezer, o cetate pe care Egiptul a luat-o de la canaaniti si a dat-o ca dar fiicei sale, sotia lui Solomon. Pe aceasta bucata de calcar e scris un rezumat al calendarului agricol care incepea toamna. Acest “calendar din Ghezer” nu da numele lunilor, dar insira activitatile principale ale anului agricultorului luna dupa luna.

Anul civil calculat de la Tishri – Deoarece intregul ciclu sezonier al naturii a fost privit ca incepand din nou din toamna o data cu revenirea ploilor datatoare de viata, ideea de baza a anului nou pare sa se fi concentrat in toamna. Lucrul acesta facea inevitabil ca anul civil sa fie considerat ca incepand cu Tishri, chiar daca lunile erau totdeauna numarate de la Nisan. Insemnatatea lui Nisan porneste de la faptul ca intreaga aliniere a anului calendaristic cu sezoanele era determinata de plasarea primei luni la vremea seceratului orzului. Era logic sa se numere ca prima, luna care vena dupa luna a 13-a, introdusa deoarece in felul acesta succesiunea numerelor nu ar fi fost niciodata intrerupta. Dar accentul pus asupra lui 1 Tishri ca inceput principal al anului este evidentiat prin sunarea trambitelor, prin sacrificii speciale, intrecandu-le pe acelea de la 1 Nisan si prin legarea zilei aceleia cu Ziua Judecatii.

Anii de domnie ai regilor, socotiti ca incepand toamna – Pe vremea regilor ebraici, metoda obisnuita de denumire a anilor pentru scopuri de punere de date era de a-i numara in serie in cursul domniei fiecarui rege. Formula pentru o linie a datei era: “la ………a lunii…….al anului ……….al Regelui………”. Exista dovezi ca acesti ani de domnie erau socotiti din toamna, probabil 1 Tishri, in regatul ebraic unit (in timpul domniei lui Solomon) si dupa aceea in regatul de sud al lui Iuda, pe timpul lui Iosia; pe de alta parte, anul de primavara pare sa fi fost folosit in regatul de nord al lui Israel (vezi pag 134,146). Folosirea lui Israel nu e indicata direct in naratiunea biblica, dar se pare ca este o deductie logica din sincronismele dintre domniile succesive ale celor 2 regate in cartile Regilor.

Imediat dupa captivitate, exista dovezi oarecum neconcludente pentru o calculare din primavara a anilor de domnie dupa modelul babilonian, dar in timpul restaurarii statului iudeu si redesteptarea spiritului national sub Ezra si Neemia, gasim dovezi directe de incepere a anilor de domnie din toamna (vezi articolul despre cronologie in Vol. III). Anii de domnie folositi la datare erau socotiti asa cum fusesera sub regatul lui Iuda, dar in numele regilor persani, ai caror supusi erau acum iudeii. Pentru o explicatie a metodelor de numarare diferita a anilor calendaristici dupa domniile regilor, vezi p. 138. 139.

Ani sabatici si jubiliari – Una dintre caracteristicile distinctive ale legilor ebraice era prevederea de a lasa pamantul sa se odihneasca, adica sa ramana necultivat in fiecare al 7-lea an. La fel cum ziua a 7-a era Sabatul saptamanal pentru om, anul al 7-lea, la sfarsitul “saptamanii de ani”, era un sabat de odihna pentru pamant, cand urma sa nu fie semanat sau secerat (Lev 25,2-7. 20-22). Anul al 7-lea urma, de asemenea, sa fie “anul iertarii”, pentru anularea datoriilor (Deut 15,1-15). Apoi, dupa 7 “saptamani de ani”, anul al 50-lea urma sa fie Jubileul, cand nu numai toti sclavii israeliti urmau sa fie eliberati, dar si toate terenurile erau vandute. In acea perioada (cu anumite exceptii) avea sa revina la proprietarii originari sau la mostenitorii lor (Lev 25,8-17. 23-34. 47-55). Scopul acestui lucru era de a tine mostenirile familiilor neatinse, asa ca bogatii sa nu poata cumpara pamantul si sa lase o categorie lipsita de pamant. Autoritatile au pareri diferite despre faptul ca anul al 50-lea era adaugat la cei 49 sau era, prin calcul inclusiv, si anul 1 al ciclului urmator.

Anul al 50-lea era in mod special mentionat ca incepand toamna. Anul al 7-lea, desi nu e specificat asa, era evident similar, nu numai pentru ca era in aceeasi serie cu al 50-lea, ci pentru ca un an in care nu era semanat sau secerat, trebuie in mod necesar necesar sa coincida cu anul agricol. Trambitele erau sunate ca sa anunte jubileul in Ziua Ispasirii, ziua a 10-a a lunii a 7-a (Lev 25,9). Intrucat nu exista legatura logica intre anul jubiliar si ritualul Zilei Ispasirii, e probabil ca rabinii de mai tarziu au avut dreptate cand spuneau ca anii acestia coincideau cu anul calendaristic civil, incepand cu 1 Tishri. Prevederile Jubileului, cuprinzand redarea proprietatilor si eliberarea sclavilor, intrau in vigoare la sfarsitul zilei de 10 Tishri nu la 1 Tishri, deoarece primele 10 zile ale anului erau consacrate sarbatoriri Anului Nou. Adica jubileul incepea cand se incepeau afacerile obisnuite ale anului civil, in ziua care incepea cu seara de la sfarsitul Zilei Ispasirii, 10 Tishri.

Lungimi variabile ale anilor lunari – E de notat ca, in toate aceste diferite metode de calculare a anului, unitatea de masura fundamentala era, evident, anul calendaristic lunar de 12 luni, corectat periodic dupa anul solar sau sezonier, prin luna a 13-a. Anul obisnuit de 12 luni consta din 254 de zile, dar ajustarea dupa luna cerea uneori un an de 355 de zile; si corectarea periodica dupa anul solar cerea adaugarea unei luni si lungirea anumitor ani pana la 383 sau 384 zile. Corectarea aceasta, daca era aplicata complet, asa cum era indicat de secerisul orzului, nu permitea niciodata ca anul sa se mute cu mai mult de o luna de la alinierea lui sezoniera. Pentru motivul acesta, numarul anilor calendaristici iudaici pe o perioada lunga, asa cum a fost aratat p. 68 (104 – original), totdeauna era egal cu numarul anilor sezonieri sau solari.

Anul de 360 de zile nu e literal, ci simbolic – Trebuie sa se explice, deoarece se poate intelege gresit, faptul ca Biblia nu prezinta dovezi ca anul profetic de 360 de zile, de 12 luni a cate 30 de zile, are vreo legatura cu anul calendaristic ebraic. Sunt cateva vechi traditii ca anul, mai demult, continea 360 de zile. Nu e clar daca acestea sunt doar reflectari ale anului solar egiptean, lasand separat cele 5 zile suplimentare de la sfarsit, sau daca se refera la un adevarat an de 360 de zile, care ar fi ramas tot anul in dezacord atat cu luna, cat si cu sezoanele. Dar nu exista date solide pe care sa se bazeze o astfel de metoda de calculare si cu siguranta nimic de pus in legatura cu evreii care, se pare, au legat totdeauna luna cu ultimul patrar al lunii. Vezi p. 65 (102 – original)

Mentionarea unei perioade de 150 de zile in cursul Potopului, care pare sa fie egalizata cu 5 luni, nu inseamna in mod necesar ca acest calendar antediluvian, cunoscut de Noe, avea luni uniforme de cate 30 de zile fiecare. Perioada a fost interpretata si ca indicand un an lunar neobisnuit sau un an solar de 365 de zile (vezi vol. I p. 183 – original). Indiferent ce ar fi fost, ea nu are nici o legatura cu calendarul lunar folosit la multa vreme dupa aceea de catre evrei. E imposibil sa se armoniza un an de 360 de zile format din luni a cate 30 de zile cu luni masurate dupa luna. In insasi natura cazului, luna sau anul profetic in care e cuprins principiul zi-an trebuie sa contina un numar fix de zile simbolice, daca lungimea perioadei urmeaza sa fie cunoscuta in mod sigur. O astfel de perioada profetica nu poate fi bazata pe un calendar lunar ale carei luni si ani sunt variabili. O calculare prin luni teoretice de 30 de zile fiecare ar fi de inteles si destul de logica, deoarece ideea ca o luna ar trebui sa aiba 30 de zile era implicata in expresiile iudaice mai tarzii, folosite cu privire la cele doua tipuri de luni, o luna de 30 de zile era o luna “plina” si o luna de 29 de zile era “goala”, sau insuficienta. Este posibil, desi nu exista dovezi, ca evreii sa fi folosit o luna de 30 de zile teoretica pentru chestiuni de afaceri, asa cum faceau babilonienii. Chiar si astazi se calculeaza dobanda pe o luna de 30 de zile, desi oricine stie ca lunile nu sunt uniform de 30 de zile in lungime.

Lungimea lunii si a anului profetic nu sunt date direct in Biblie, dar pot fi deduse din diferite perioade profetice care sunt evident echivalente. Intrucat, in aceste profetii, 3 1/2 “timpuri” sunt 1260 de zile (Apocalips 12,6.14) si 42 de luni sunt 1260 de zile (Apoc 11,2.3), ele trebuie sa fie egale. Deoarece 42 de luni sunt 3 1/2 timpuri, atunci, 3 1/2 timpuri trebuie sa fie 3 1/2 ani. Mai departe, intrucat 3 1/2 si 42 de luni sunt egale cu 1260 de zile, un an de tipul acesta este, evident, de 360 de zile si o luna de 30 de zile. Un secol si jumatate mai inainte, multi scriitori despre profetii considerau ca anul profetic de 360 de zile era anul calendaristic iudeu, dar ei nu intelegeau natura calendarului lunar folosit de evrei. Astfel de autori depasiti nu ar trebui sa fie citati; luna si anul profetic pot fi bazate chiar pe Biblie.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Pastele – Seria de sarbatori religioase (Lev 23) de la baza calendarului ebraic incepea in luna intai cu Pastele (vezi Ex 12,1.11; Lev 23,5; Deut 16,1.7). In ziua a 10-a a lunii era ales un miel pentru fiecare familie sau grup si inchis pana la junghierea lui in ziua a 14-a. Inainte de ziua a 14-a erau indepartate toate urmele de aluat din case, in vederea pregatirii pentru sarbatoarea Azimilor. Apoi in dupa amiaza zilei a 14-a, literal “intre cele doua seri” (Deut 16,6), miei de Paste erau junghiati. O data cu infiintarea Templului, toate jertfele, inclusiv mielul pascal, se cerea sa fie aduse acolo (Deut 16,5-6). Fiecare iudeu de parte barbateasca, trecut de varsta de 12 ani, era obligat sa participe. Multe femei si multi copii veneau voluntar. Mii de peregrini se adunau la Ierusalim anual pentru Paste si pentru Sarbatoarea de 7 zile a Azimilor care urma. Termenul “Paste” era adesea folosit pentru intreaga perioada (vezi si vol. I p.705,709).

Sarbatoarea Azimilor – Ziua a 15-a a lunii intai, era cea dintai din cele 7 zile ale azimilor (Ex 23,15; 34,18; Lev 23,6-14; Deut 16,3-8), uneori numita ziua intai a Pastelor (Ex 45,21). Era un Sabat de sarbatoare, in care trebuia sa nu se faca nici o lucrare (Lev 23,6.7; pentru termenul “Sabat”, cf. v. 24-32). Acesta nu era un Sabat saptamanal, care sa cada in ziua a saptea a saptamanii, ci cadea intr-o anumita zi a lunii, 15 Nisan, prin urmare intr-o zi diferita a saptamanii in fiecare an. Era cel dintai din 7 sabate ceremoniale legate cu sirul anual de sarbatori (vezi datele cu litere cursive din tabelul de la pagina 108), care erau distinct specificate ca fiind “afara de Sabatele Domnului” ["afara din Sabatele lui Iehova" - trad. Nitulescu] (Lev 23,38). Aceste zile de odihna faceau parte din legea ceremoniala; deci, spre deosebire, memorialul creatiei din ziua a 7-a, erau “umbra lucrurilor viitoare” (Col 2,17), tipuri care aveau sa fie implinite in Hristos.

“A doua zi dupa Sabat – Sabatul de sarbatoare dupa Pasti – adica la 16 Nisan, venea ceremonia snopului de leganat, roadele cele dintai ale recoltei de orz. Pana nu se facea ceremonia aceasta era ilegal de a manca din cerealele noi. Sarbatoarea Azimilor se termina la 21 cu un alt Sabat de sarbatoare (Lev 23,8, vezi vol I p.709).

Cincizecimea sau Sarbatoarea Saptamanilor – La sapte saptamani de la ziua snopului de leganat la inceputul lunii a treia (numita mai tarziu Sivan), venea Sarbatoarea Saptamanilor, celebrand recolta de grau prin prezentarea painilor la templu (vezi Lev 23,15-21; Deut 16,9-12). Aceasta a fost numita mai tarziu Cincizecimea, deoarece venea la 50 de zile (inclusiv) dupa aducerea snopului de leganat (Lev 23,16). Acesta era un alt Sabat ceremonial si o sarbatoare care cerea participarea fiecarui evreu de parte barbateasca (Deut 16,16). El e in general calculat ca avand loc in ziua a sasea a lunii a treia (Sivan), deoarece aceasta era ziua a 50-a (inclusiv), de la 16 Nisan ori de cate ori primele luni aveau respectiv 30 sau 29 de zile, asa cum era probabil mai totdeauna cazul si totdeauna dupa ce numarul de zile din fiecare luna a ajuns sa fie fixat. (Vezi si vol. I p. 709 si Exod 23,16; Lev 23,16).

Sunarea Trambitelor: Anul Nou (Rosh Hashana modern) – La 6 luni dupa Paste incepea seria sarbatorilor de toamna cu Sunarea Trambitelor in ziua intai a lunii a 7-a (Tishri). Ziua, numita mai tarziu Rosh Hashana, “inceputul anului”, era un Sabat de sarbatoare (Lev 23,24.15; Num 29,1). El celebra inceputul anului civil. Aceasta Zi de Anul Nou era marcata nu numai prin sunarea trambitelor, dar si prin sacrificii speciale, aproape duble la numar in comparatie cu sacrificiile obisnuite de luna noua (Num 29,1-6 cf. cap. 28,11-15; ex 23,16).

Cu toate acestea lunile au continuat mereu sa fie numarate de la Nisan in acord cu porunca lui Dumnezeu la Exod, deoarece alinierea anului cu sezoanele depindea de luna noua a lui Nisan asa cum era amplasat in legatura cu recolta orzului. Dar anul civil si agricol, ca si anii sabatici si jubiliari (vezi p. 111), incepeau dupa socoteala mai veche, cu Tishri, luna a 7-a.

Daca pare straniu ca anul e considerat in vreun fel oarecare ca incepand cu luna a 7-a, ar trebui sa se retina ca si in timpuri moderne avem obiceiul de a incepe anul fiscal in vreo alta luna decat ianuarie, adesea cu iulie, luna noastra a 7-a, si noi datam un astfel de an ca incepand, de exemplu, la “7/ I/ 1954″. Tot asa iudeii pana astazi celebreaza Ziua Anului Nou la 1 Tishri, la inceputul lunii a 7-a (vezi vol. I p.709).

Ziua Ispasirii – Ziua a 10-a a lunii a 7-a, Ziua Ispasirii (Yom Kippur), a fost si inca este ziua cea mai solemna a anului. Ea nu este numai un sabat ceremonial, dar si o zi de post strict (Lev 23,27-32). Potrivit cu Talmudul Babilonian( Talmudul este o colectie de traditii iudaice, compilata intre secolele al 2-lea si al 5-lea dupa Hristos. El consta din doua parti: 1) Misna, o codificare a legii iudaice orale, impartita pe subiecte in tratate, completata pe la sfarsitul secolului al 2-lea; 2) Gemara, un comentariu, o expunere si o discutie asupra diferitelor parti din Misna. Lucrarea la Talmud a fost facuta atat la Ierusalim, cat si la Babilon. Talmudul din Ierusalim a fost terminat in secolul al IV-lea si Talmudul Babilonian, cel mai complet din amandoua, cam la un secol mai tarziu. ),1 Tishri (Ziua Anului Nou) simbolizeaza judecata:

“Mishna. In patru anotimpuri se face judecata [Divina] asupra lumii: La Paste cu privire la productie; la Cincizecime cu privire la roade; la Anul Nou toate fapturile trec pe dinaintea lui [Dumnezeu], ca si copiii lui Maron…

“Gemara… S-a dat invatatura: Toti sunt judecati la Anul Nou si soarta lor este pecetluita la Ziua Ispasirii…

“R. Kruspedai spunea in numele lui R. Johanan: Trei carti sunt deosebite [in cer] la Anul Nou, una pentru cei cu totul nelegiuiti, una pentru cei cu totul drepti si una pentru cei intermediari. Cei cu totul drepti sunt de indata inscrisi definitiv in cartea vietii; cei cu totul nelegiuiti sunt de indata scrisi in cartea mortii; soarta celor intermediari e suspendata de la Ziua de Anul Nou pana la Ziua Ispasirii; daca merita bine, sunt inscrisi in Cartea viatii, daca nu merita bine, sunt scrisi in cartea mortii” (The Babylonian Talmud Soncino – trd. engl.,16a, p. 57,58, parantezele drepte in original).

Iudeii considera inca primele zece zile ale anului, terminand cu Ziua Ispasirii, cumva o continuare a tinerii Anului Nou, o perioada suplimentara de har, in care pacatele anului precedent pot fi inca iertate, un fel de extensiune a termenului pentru incheierea contului din cer. Chiar si in timpul nostru, Ziua Ispasirii e considerata Ziua Judecatii, intrucat ofera ocazia finala de pocainta. La vechea ceremonie a zilei a 10-a, Sanctuarul era curatit de toate pacatele anului precedent, care in felul acesta erau indepartate in simbol pentru totdeauna de la adunare (Lev 16) si in ziua aceasta se dadea ultima ocazie pentru pocainta. Oricine nu era bine inaintea lui Dumnezeu in ziua aceea era nimicit pentru totdeauna (vezi vol. I, p. 705,710; Exod 30,10; Lev. 16; 23,27-29).

In Ziua Ispasirii, trambitele sunau pentru a introduce al 50-lea an, sau Jubileul (Lev 25,9.10), si dupa cate s-ar putea presupune si anul Sabatic (vezi p. 111).

Sarbatoarea Strangerii Roadelor sau Sarbatoarea Corturilor – Apoi venea vesela sarbatoare a Strangerii Roadelor celebrand completarea ciclului agricol cu recoltarea maslinelor si culesul viilor. In timpul sarbatorii acesteia, oamenii locuiau in “corturi”, sau colibe, din ramuri verzi, ca amintire a peregrinarilor lor timpurii ca locuitori in corturi, nomazi (Lev 23,34-43; Deut 16,13-15). Aceasta sarbatoare incepea cu un sabat ceremonial la 15 Tishri si dura 7 zile, era urmata de inca un sabat ca acesta, o “adunare sfanta” la 22 (ar putea fi numita Octava Corturilor). Sarbatoarea Strangerii Roadelor era a treia dintre sarbatorile anuale la care toti cei de parte barbateasca ai lui Israel erau solicitati sa se adune la Ierusalim (Ex 23,16.17; 34,2-23).

Tabelul de pe pagina urmatoare da pentru fiecare luna timpul inceputului ei, data sarbatorilor si principalele evenimente sezoniere. De exemplu, luna intai, Abib (Nisan post exilic), incepe la luna noua din martie sau aprilie: pe 1,10,14 etc., a acelei luni lunare, respectiv, au loc luna noua, alegerea mielului, Pastele, etc, si luna aceea marcheaza aproximativ sezonul ploii tarzii, recoltarea orzului.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Ziua, din seara pana in seara – Ziua incepea pentru evrei seara, dupa cum stim ca ziua a 10-a a lunii a saptea urma sa inceapa in seara zilei a 9-a (Lev 23,32), adica, atunci cand soarele apunea la sfarsitul zilei a 9-a. Faptul ca ziua se termina la apus e aratat in indrumarile pentru curatire: cineva care era necurat ceremonial 7 zile, trecea prin anumite ceremonii curatitoare in ziua a 7-a si era din nou curat “seara” (Num 19,16.19); si cineva care era necurat pana seara se spunea ca devenea curat “dupa asfintitul soarelui” (Lev 22,6.7). Deci este evident ca, daca ziua a 7-a a unei perioade se termina la apusul soarelui, atunci toate zilele acelei perioade trebuie sa se sfarseasca la apusul soarelui.

Saptamana demarcata de Sabat – Saptamana a fost delimitata de Dumnezeu chiar inainte de darea Legii, prin masura indoita de mana din ziua a 6-a si pastrarea ei in ziua a 7-a (Ex 16). Ea a fost unicul element al calendarului inglobat in Decalog, deoarece Sabatul are un aspect moral care nu e legat de simple date si calendare. El este un semn al ascultarii de Creator si a fost revelat lui Israel ca parte din Legea morala si ca un simbol al sfintirii (Ex 31,13), nu numai al puterii lui Dumnezeu de a crea, dar si al puterii Lui de a re-crea. De aceea, saptamana este independenta de toate calendarele. Scopul ei nu e de a calcula date. Intr-adevar ea este de nemasurat cu nici o luna calendaristica a anului.

Luna reglementata de Luna – Cele doua cuvinte pentru “luna” sunt 1) yerach, inrudit cu yareach, “luna”; 2) chodesh, literal “cea noua”, referindu-se la “luna noua”, “ziua lunii noi” si astfel o “luna” lunara, de la radacina chadash, a “reinnoi”. Yareach e rar folosit, cuvantul obisnuit fiind chadesh. Luna in care israelitii au parasit Egiptul a fost fixata ca luna intai a anului. Aceasta a fost numita Abib, “luna spicelor” de cereale. Ea era luna de primavara a deshiderii recoltei palestiniene, numita mai tarziu Nisan, asa cum e cunoscuta pana in timpul de fata (vezi Ex 23,15; 34,18; Deut 16,1; Estera 3,7). Aceasta era, evident, o luna lunara cu care evreii erau deja obisnuiti, deoarece nimic nu se spune de instituirea unui nou fel de luna. Daca schimbarea ar fi fost de la un tip solar la unul lunar, ar fi fost necesar vreun fel de instructiuni cu privire la felul cum sa se calculeze luna noua. Inovatia a fost, pur si simplu, ca “luna aceasta” urma sa fie intaia, asa cum probabil nu fusese mai inainte.

Ziua intai a lunii era considerata o zi speciala, fiind celebrata prin sunarea trambitelor si prin sacrificii mai multe decat de obicei (Num 10,10; 28,11-14). Lunile noi sunt adesea amintite impreuna cu Sabate si sarbatori (2 Imp 4,23; Is 1,13.14; Is 66,23 etc.)

Faptul ca luna incepea cu luna noua este aratat de o intamplare de pe timpul lui David. Dupa ce Saul cautase sa-i ia viata, David a pus la incercare atitudinea lui Saul fata de el, lipsind de la masa regala la sarbatoarea unei luni noi. Saul n-a spus nimic in timpul sarbatoarei de luna noua, dar mania lui a izbucnit cand locul lui David a fost din nou gol “a doua zi, ziua a doua a lunii noi” (1 Sam 20,24-27). Evident, deci ziua intai a lunii, asa cum ar fi de asteptat intr-un calendar lunar, a fost luna noua (luna noua vizibila, nu luna noua astronomica; diferenta este explicata la p. 115-116).

Nume pre-exilice ale lunilor – Avem prea putine informatii cu privire la lunile iudaice inainte de exilul babilonian. Erau 12 luni (1 Imp 4,7), dar nici macar nu le cunoastem numele, cu exceptia lunii intai, Abib (Ex 13,4; 23,15; 34,18; Deut 16,1), luna a doua Zif (1 Imp 6,1), luna a 7-a Etanim (1 Imp 8,2) si luna a 8-a Bul (1 Imp 6,38). Acestea erau intr-adevar nume canaanite; s-au gasit inscriptii feniciene care mentioneaza Etanim si Bul. Lucrul acesta nu e surprinzator, intrucat limbile ebraica si canaanita erau inrudite de aproape. Mai frecvent Biblia se refera la luni prin numar, inainte de exil, decat prin nume (Ex 12,2; 16,1; 19,1; 1 Imp 12,32; Ier 28,1; 39,2).

Lungimea lunii – Nu se spune nimic cu privire la numarul zilelor dintr-o luna. In timpuri ulterioare, lungimea lunilor si intervalele dintre anii cu 13 luni a fost calculata dupa reguli astronomice si fixata intr-un calendar sistematizat. Dar la inceput, lunile trebuie sa fi fost determinate prin observarea directa a lunii. Intrucat fazele lunii se repeta la fiecare 29 1/2 zile, aproximativ, luna noua ar reapare in seara de la sfarsitul zilei a 29 sau a 30 a lunii. De obicei, lunile ar avea pe rand 30 si 29 de zile, dar lucrul nu era totdeauna exact asa. Nu numai variatii minore in miscarea lunii afecteaza uniformitatea intervalelor, dar si conditiile atmosferice impiedica uneori vizibilitatea lunii noi la sfarsitul zilei a 29-a. Daca era vizibila pe cerul de seara dupa apusul soarelui, ziua care incepea atunci era calculata ca ziua intai a lunii noi; insa daca nu era vizibila sau era acoperita de nori, ziua aceea era inca a 30-a. Cu ziua care urma dupa ziua a 30-a, intotdeauna se incepea luna noua, chiar daca luna era inca intunecata de nori. In felul acesta puteau sa fie in succesiune 2 sau chiar si trei luni de cate 30 de zile, desi lucrul acesta nu era obisnuit.

Musulmanii de azi isi socotesc lunile dupa luna observata (cu exceptia faptului ca ei folosesc si calendarul Gregorian in contactele lor cu lumea apuseana si astfel, in districte izolate, data lunara poate fi cu o zi in urma sau inainte de data dintr-un sat vecin. Dar iudeii, traind pe o suprafata relativ mica, par sa fi avut un sistem centralizat, controlat de preotii de la Ierusalim. Exista relatari traditionale ale martorilor care vorbesc despre aparitia ultimului patrar al lunii si despre semnale de foc vestind inceputul lunii noi de pe varfuri de deal de pe toata tara, asa ca tot Israelul putea incepe luna impreuna.

In vremurile ulterioare, cu siguranta in forma revizuita a calendarului instituit la cateva secole dupa vremea lui Hristos, cele 6 luni de la Nisan pana la Elul aveau alternativ cate 30 si 29 de zile si orice ajustari cerute de variatii a lunii erau facute in cealalta parte a anului, asa ca sa lase intervalele dintre sarbatori totdeauna aceleasi. Astfel de ajustari nu ar fi fost facute cata vreme inceputul fiecarei luni mai depindea de observarea lunii noi. Observatia lui David ca maine este luna noua (1 Sam 20,5) nu arata in mod necesar ca lunile erau fixate mai dinainte prin calcul. David ar fi putut sa aprecieze lucrul acesta din luna precedenta fara sa greseasca mai mult decat cu o zi si s-ar putea sa fi vorbit in ziua a 30-a care in mod necesar ar fi fost ultima zi din luna. Nu putem cunoaste cand s-a introdus un sistem oarecare de calculare regulata, dar probabil a fost o tarziu. Datele de pe tablitele de lut din Babilonia, scrise la multe secole dupa David, nu prezinta nici o succesiune fixa de luni, de 30 si de 29 de zile, si babilonieni au fost astronomii cei mai avansati pana la perioada greaca clasica.

Anul Lunisolar – Numarul lunilor dintr-un an nu era mentionat in mod specific in Lege (pentru o perioada mai tarzie, vezi 1Imp 4,7), desi lucrul acesta era considerat ca de la sine inteles de la inceput, deoarece atat Egiptul, cat si Mesopotamia aveau 12 luni. Luna lunara a 13-a era dor una dintre cele 12 dublata. Dar 12 luni lunare se termina aproximativ cu 11 zile mai devreme, deci un an solar complet calculat de la acelasi punct de plecare. Deci ar fi devenit foarte de timpuriu vizibil ca, intr-o serie de ani lunari necorectati (asa cum folosesc musulmanii pana astazi), calendarul s-ar fi mutat treptat tot mai timpuriu in raport cu anul periodic, in proportie de aproape 11 zile anual. Cu timpul, el ar fi facut un intreg circuit al sezoanelor si ar fi calculat un an in plus cam dupa 33 de ani solari, sau cam trei ani in plus intr-un secol. Efectul asupra cronologiei este evident. Dar nici un calendar semitic cunoscut al vremurilor vechi nu era lasat sa decurga necorectat. Ajustarea era facuta in Babilon, prin intercalarea periodica sau inserarea unei luni intercalate la fiecare cativa ani – adica, repetand sau a 6-a, sau a 12-a luna, la inceput intr-un fel oarecum neregulat, mai tarziu intr-un ciclu de 19 ani.

Un astfel de calendar lunar de 12 sau de 13 luni, ajustat in felul acesta la anul solar, e uneori numit un an lunisolar. De aceea, Pastele crestin, datat originar dupa Pastele ebraic si calculat inca dupa un calendar lunar, se muta la diferite date in calendarul nostru, in interval de aproape o luna. Totusi calendarul lunisolar, ca acela al mesopotamienilor si al iudeilor, era de aproape mai corect intr-o lunga serie de ani, decat calendarul solar egiptean, care era calculat ca 365 de zile continuu, fara un an bisect (vezi vol I p.176). E adevarat, un singur an egiptean de 365 de zile era mai aproape de anul adevarat decat un an iudeu sau babilonian de 354 sau poate 384 de zile, dar calendarul egiptean nu-si corecta niciodata eroarea lui mai mica si de aceea se deplasa cu o zi la fiecare al 4-lea an si acumula diferenta aceasta. Pe de alta parte, calendarul lunisolar, cu o variatie mai mare in fiecare an, se corecta periodic, asa ca un anumit numar de ani iudaici egala numarul anilor solari adevarati in aceeasi perioada. Nu putea sa fie un an suplimentar ebraic dupa 33 de ani sezonieri, deoarece fiecare an iudaic avea un Paste, tinut in legatura cu secerisul si nu putea sa fie decat 33 de sezoane de seceris in 33 de ani.

Anul reglat de sarbatori – Evreii nu aveau nevoie de cicluri astronomice pentru a-si corecta calendarul atata vreme cat tineau Pastele asa cum era prescris in Lege. Intrucat dorea sa le dea israelitilor un sistem de sarbatori anuale pentru a le da invataturi religioase in legatura cu evenimentele sezoniere, Dumnezeu a aranjat un sistem calendaristic care sa-i faca in stare sa cunoasca mai dinainte timpurile regulate pentru aceste adevaruri si sa tina aceste sarbatori in sezonul corespunzator. Acest sistem lunar, asemanator cu acela folosit de multa vreme in Mesopotamia, era destul de usor de tinut prin observarea lunii. Chiar si corectarea periodica necesara putea fi determinata intr-un fel simplu. Parasind Egiptul, israelitii nu acumulasera o colectie de cunostinte astronomice pe care sa bazeze un sistem de datare si Dumnezeu nu i-a dat lui Moise instructiuni tehnice elaborate pentru reglementarea calendarului. El a indicat “luna spicelor” ca luna intai (Abib sau Nisan), si de la ea indrumarile simple pentru festivalurile de primavara procurau o regula pentru un calendar exact.

Cheia pentru corectarea anului lunar cu scopul de a se armoniza cu anul sezonier urma sa fie gasita in regulile care legau Pastele si Sarbatoarea Azimilor cu Abib, “luna spicelor” (Deut 16,1; Exod 23,15; 34,18), si cu inceputul secerisului. Un snop de cereale coapte era adus ca roadele dintai in timpul Sarbatorii Azimilor (Lev 23,10-14), dupa care putea sa se manance din noua recolta de orz. Astfel, jumatatea lui Abib nu trebuia sa fie prea devreme pentru inceputul secerisului orzului, cereala cea mai timpurie care se cocea in Palestina. Si mai mult, nu trebuia sa fie nici prea tarziu pentru Sarbatoarea Saptamanilor, pentru ca aceasta trebuia sa cada in cursul seceratului graului, sapte saptamani mai tarziu, pentru ca sarbatoarea de pe urma era numita “cele dintai roade din secerisul graului” (Ex 34,22; Lev 23,15-17; Deut 16,9.10). Mai putin specifice sunt referirile la timpul Sarbatorii Secerisului (nu a Corturilor), in luna a 7-a ca venind la sfarsitul secerisului dupa culesul viilor (vezi Ex 23,16; Vel 23,34.39). Dar accentul e pus in mod sigur asupra fixarii exacte a lunii Abib in primavara, luna de la care sunt numarate toate celelalte.

Secerisul orzului, cheia – Pentru a tine luna Abib in aliniere cu secerisul orzului, era necesar ca ocazional sa se insereze a 13-a luna, ori de cate ori eroarea se acumula (in decurs de 2 sau 3 ani) indeajuns pentru a muta luna intai prea timpuriu ca cerealele sa fie coapte in sezonul Pastelui. Un exemplu ipotetic va ilustra aceasta. Israelitii au trecut Iordanul si au tinut primul lor Paste in Canaan pe timpul secerisului (Iosua 4,19; 5,10-12). Anul urmator, sarbatoarea s-ar fi mutat cam cu 11 zile mai devreme raportat la timpul coacerii si in al treilea an, cam cu 22 de zile mai devreme. La al treilea (cu siguranta la al 4-lea) an, 16 Abib s-ar fi mutat cu totul din timpul secerisului orzului, asa ca nu s-ar fi putut oferi un snop de cereale coapte. Astfel in anul acela, luna cu care s-ar fi inceput anul nou ar fi fost in schimb o luna a 13-a, ulterior numita Veadar (ebraic wa’adar, literal, al doilea “si Adar”), un al doilea Adar; ( Intrucat numele Veadar a fost introdus aici pentru luna a 13-a, termenul Nisan poate fi folosit si el mai apoi pentru luna intaia, cum si alte nume care au fost imprumutate de la babilonieni dupa reintoarcerea din captivitate. Deci Biblia uneori desemneaza lunile numai prin numar si nu mentioneaza decat trei nume pre-exilice. De aceea e bine sa se evite impovararea capitolului cu mai mult de un nume pentru o singura luna si de a folosi de aici mai inainte numele mai bine cunoscute (vezi p. 108) care a fost in uz in iudeime de la exil, pana in ziua de fata. Trebuie sa se retina, totusi, ca aceste nume din urma nu au fost de fapt folosite in perioada cuprinsa de acest volum.). Nu e dovada de folosirea lunii a 13-a pe vremea lui Iosua, dar ceva de felul acesta trebuie sa fi avut loc, daca Israelitii se tineau literal de regula snopului de leganat.

Traditia tarzie israelita ne spune ca preotii raspunzatori pentru decizie cercetau recolta in luna a 12-a si ori de cate ori parea ca recolta nu va fi coapta la 16 a lunii urmatoare, anuntau ca luna urmatoare urma sa fie numita Veadar si ca luna dupa al doilea Adar urma sa fie Nisan, luna intai.

Multi autori sustin ca, in toata perioada biblica, luna iudaica era bazata pe observarea directa a lunii si ca inserarea unui al doilea Adar era determinata de recolta iudaica a orzului.

Altii gasesc dovezi in perioada post exilica pentru metoda calcularii arbitrare, de exemplu o schema regulata de luni de 30 si de 29 de zile si ciclul de 19 ani. Indiferent cand s-ar fi introdus calculul, el a fost probabil controlat si reglementat prin observatie multa vreme dupa aceea.

In felul acesta, anii instituiti la Exod au inceput cu Abib sau Nisan, care evident trebuia sa se tina in pas cu recolta de orz prin inserarea unei luni a 13-a la fiecare doi sau trei ani (vezi tabelul p. 108).

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Aceia care au vecini iudei stiu ca ei sarbatoresc Anul Nou in ziua pe care ei o numesc Ros Hasana, toamna. Daca intrebam pe un rabi care este data lui Ros Hasana, el va incerca sa ne explice faptul ca e ziua intai din luna iudaica Tishri, dar ca ea cade la diferite date in luna noastra septembrie sau octombrie in ani succesivi, intrucat vine aproximativ la luna noua. Motivul pentru aceasta este ca iudeii au un calendar lunar, acum modificat in forma, dar original calculat dupa luna. In vechime, aparitia lunii noi dupa apusul soarelui, venind dupa cateva nopti fara luna, marca inceputul primei zile a fiecarei luni noi. Rabi poate explica mai departe ca sezonul anului nou tine pana la Yom Kippur (Ziua Ispasirii), in ziua a 10-a a lunii, ziua cea mai solemna a intregului an, cand toti iudeii vin la sinagoga.

Daca cercetam Biblia in privinta acestor chestiuni, gasim ca ziua de Anul Nou (numita Sunarea Trambitelor) si Ziua Ispasirii sunt ziua intai si ziua a zecea ale lunii a saptea (Lev 23,24-32), nu ale lunii intai; si ca Pastele, care totdeauna vine primavara, este in luna intai (Lev 23,5). Gasim raspunsul la situatia aceasta dificila si la alte probleme, printr-un studiu al originii si naturii calendarului iudaic, asa cum e prezentat in Biblie si in alte relatari antice.

Calendarul ebraic timpuriu, asa cum e dat in Biblie, a fost admirabil adaptat la nevoile unui popor antic, care nu avea ceasornice si nici calendare tiparite si dupa cum stim, nici astronomie. Era bazat pe principii simple: ziua incepand cu apus de soare; saptamana, calculata continuu pe grupe de 7 zile; luna incepand cu luna noua; anul, reglementat dupa sezonul strangerii recoltei.

Natural, un astfel de calendar trebuie sa fie ajustat pentru a tine anul in pas cu sezoanele, dar tot asa trebuie sa se procedeze si cu calendarul nostru solar, folosit in cea mai mare parte a lumii, astazi. Diferenta este ca anul nostru este numai cu aproape un sfert de zi mai scurt decat adevaratul an al sezoanelor determinat de soare, in timp ce anul lunar obisnuit, de 12 luni “lunare”, este cu 10 sau 11 zile mai scurt decat adevaratul an solar. Noi ajustam calendarul nostru solar lasand ca eroarea sa continue 4 ani, pana e acumulata o zi intreaga, pe care o adaugam ca 29 februarie. In calendarul lunar eroarea mai mare, de 10 sau 11 zile, fiind ingaduita sa continue pana se acumuleaza o luna; adaugand o a 13-a luna la fiecare 2 sau 3 ani (de 7 ori in 19 ani) si se compenseaza asfel diferenta aceasta.

Israelitii nu posedau cunostintele astronomice avansate cerute pentru dezvoltarea calendarului modern solar, cu ajustarile lui de an bisect, dar Dumnezeu a instituit la Exod o metoda simpla, dar eficienta de a pastra anul calendaristic sa nu iasa permanent din concordanta cu sezoanele anului natural.

Evreii au mostenit elementele calendarului de la stramosii lui semiti, care din timpuri stravechi, isi socotisera lunile dupa luna. Pentru Abraam, probabil, ca si pentru vecinii sai mesopotamieni din Ur, fiecare luna noua, si prin urmare ziua intai a lunii, incepea cu seara lunii noi vizibile, iar descendentii lui nu ar fi avut motiv sa schimbe practica. Chiar si cand erau in Egipt nu a fost nevoie sa paraseasca ziua lor, din seara pana in seara, si luna lor lunara pentru a adopta anul solar egiptean de 365 de zile, deoarece acesti pastori barbosi semiti, care erau o uraciune pentru egipteni, traiau separat in Gosen si tineau propriile obiceiuri.

Desi in mare masura neglijasera Sabatul (PP 258), fara indoiala au pastrat cunostinta acestei zile saptamanale sfinte a lunii lunare – deoarece chiar si un caramidar sclav poate numara sapte zile si poate urmarii revenirea lunii noi. Dar este foarte posibil ca ei sa fi devenit confuzi cu privire la care luna noua urma sa marcheze inceputul anului calendaristic. Nu avem nici o relatare daca ei au pastrat sau nu metoda de a adauga periodic o luna, asa cum se facea in Mesopotamia de catre babilonieni si asirieni. Intr-adevar, nu este mentionat in Biblie cu privire la practica aceasta, desi este evident, calendar mozaic implica aceasta.

Fie pentru ca pierdusera sirul anului sau pentru ca Dumnezeu dorea sa-i desprinda de cultul paganesc asociat cu anul canaanit care incepea toamna, Dumnezeu le-a aratat in mod clar luna de primavara de la care urma sa socoteasca anul. La scurt timp dupa Exod, El l-a instruit pe Moise ca “luna aceasta va fi pentru voi cea dintai luna; ea va fi pentru voi cea dintai luna a anului” (Ex 12,2). Nu a fost nici un cod sistematic de reguli calendaristice, dar legile civile si ceremoniale date prin Moise contin referinte incidentale la elementele calendarului.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania