Titlul unora din psalmi contin termeni echivoci, care au fost considerati uneori ca ar fi nume de instrumente muzicale, ca de pilda neginoth (Psalmi 4,6.55, etc.), gittith (Psalmi 8,81.84) si sheminith  (Psalmi 6,12). Totusi, cei mai multi invatati sunt de acord ca termenii acestia nu desemneaza instrumente muzicale, ci mai degraba melodii sau stiluri de cant. Neginoth se poate referi la muzica instrumentelor cu coarde.

Cuvantul ebraic minnim din Psalmi 150.4 este corect tradus “instrumente cu coarde” in KJV, intrucat nu inseamna un anumit instrument, ci o intreaga familie cuprinzand harpa, lira si titera.

Instrumentele enumerate in Daniel 3,5.7.10.15, care compuneau orchestra lui Nebucadnetar, sunt explicate in comentariile la aceste texte, deoarece nu sunt mentionate ca apartinand vietii muzicale ebraice cu care se ocupa articolul de fata.

Intrucat instrumentele muzicale ale vechilor evrei apar in capitolul acesta sub numele pe care ar fi trebuit sa le aiba potrivit dovezilor arheologice actuale si care se deosebesc considerabil de numele date lor in KJV, numele biblice sunt prezentate aici intr-o lista cu indicarea paginii [in engl.] la care sunt tratate in acest articol.

In ebraicã                              In KJV             In trd. Cornil.              In capitolul prezent                Pag.

Qeren, Shophar                        Cornet                       Corn                                              Corn                                     24

Mena’an’im                                Cornet                       Fluier                                          Sistrum                                  21

ªelselim, Mesiltayim           Cymbals                 Chimvale                                        Talgere                                   21

Chalil                                            Flute                        Fluier                                         Flaut dublu                              24

Gittith                                         Gittith                       Ghitit                                                                                               25

Kinnor                                         Harp                        Alãuta                                               Lyre                                     22

Qeren, Shophar                     Hornet                      Corn                                                  Horn                                     24

Shalishim              Instruments of music     Timpane si alãute                            Trianglu                                 21

‘Asor                Instrument of ten strings    Alãuta cu zece coarne                       Zither                                  23

Neginoth                              Neginoth            Instrumente cu coarde                                                                     25

‘Ugab                                       Organ                                  Caval                                          Flute                                    24

Chalil                                       Pipe                                    Fluier                                  Clarinet dublu                         24

Nebel                                 Psalmiltery                             Arfã                                             Harp                                  23

Sheminith                         Sheminith                    Arfa cu opt coarde                                                                       25

Minnim                  Stringed instruments      Instrumente cu coarde                                                                  25

Toph                                    Tabret                                Timpane                                        Tobã                                    20

Toph                                   Timbrel                              Timpane                                         Tobã                                    20

Shophar                           Trumpet                              Trambitã                                     Trambitã                              25

Chaºoºerah                   Trumpet                               Trambitã                                      Trambitã                             25

Nebel                                   Viol                                        Harpã                                            Harpã                                22

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Flaut. – Cuvantul “flaut” [engl. "flute"] apare in KJV numai in Daniel 3,5.7.10.15 ["caval" trd. Cornil.] ca instrument in orchestra de suflatori a lui Nebucadnetar, dar aceasta e o traducere greaita pentru fluier sau caval. In orice caz, flautul, unul din cele mai vechi instrumente aparut pe monumente egiptene nu este imposibil sa fi fost cunoscut de evrei, deoarece era folosit pretutindeni imprejurul lor, in Egipt, Mesopotamia ai Arabia antica. Singurul termen din Biblia ebraica ce poate sa indice flautul este ‘ugab, mentionat in Genesa 4,21 ca instrument inventat foarte de timpuriu in istoria acestei lumi. In acest pasaj din Genesa el este tradus “organ” in KJV ai “caval” in RSV.

Traducerea “organ” concorda cu Vulgata, in care termenul ebraic ‘ugab este redat organon, prin care Ieronim intelegea naiul, constand din mai multe tuburi. Identificarea aceasta nu poate fi corecta, intrucat naiul era necunoscut in perioadele pre-greceati ale istoriei antice. Cei mai multi comentatori moderni par sa fie de acord ca ‘ugab era un “flaut”, primindu-ai numele de la ‘agab, “a iubi”, intrucat flautul este instrumentul de suflat cel mai mult legat cu iubirea. Totuai, Sachs considera ca termenul ‘ugab reflecta mai degraba “timbrul raguait al unui flaut lung, gros, vertical” (op. cit., p. 106).

Daca identificarea lui ‘ugab cu “flautul” este corecta, flautul ebraic trebuie sa fi fost asemanator cu cel egiptean, de la care au ramas pana in zilele noastre nu numai desene, ci ai exemplare autentice. Flautul egiptean antic era un tub gol de trestie cu gauri in peretii pentru aaezarea degetelor la cantat. Cantaretul il tinea in pozitie oblica ai sufla. In Mesopotamia, flautele erau facute din trestie ai din lut.

Instrumentul acesta este amintit in doua dintre cele mai vechi carti de VT: Genesa (4,21) ai Iov (21,12; 30,31) ai, alaturi de lira, este unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale intrebuintate pe pamant. Pare sa nu fi facut parte din instrumentele folosite la templu, unde instrumentele mai sonore erau preferate in detrimentul flautului cu sunete delicate. Totuai, este mentionat in Psalmi 150,4 ca un instrument muzical cu care sa fie marit Domnul.

Flautul dublu sau oboiul. – Instrumentul numit in Biblia ebraica chalil, literal “perforat”, trebuie sa fie “oboiul” sau “flautul dublu”. KJV reda cuvantul “caval”, in timp ce RSV prefera traducerea “flaut” ["fluier" trd. Cornil]. E mentionat pentru prima data pe timpul lui Saul (1 Samuel 10,5) ai de atunci este atestat din timp in timp in perioada regilor pana la sfaraitul regatului lui Iuda (Ieremia 48,36). Intrucat toti flautiatii din tarile invecinate Palestinei in perioada regilor lui Israel ai ai lui Iuda cantau la un flaut dublu, dar niciodata la un flaut simplu, este corect sa se traga concluzia ca instrumentul de suflat “perforat” numit chalil in ebraica este “flautul dublu” sau “oboiul”. Oboiul egiptean , ca ai perechile lui mesopotamiene , constau din doua tuburi care, se pare, aveau un singur muatiuc. Capetele lor erau tinute separat, fiecare mana a executantului lucrand cu degetele pe un tub aparte. Unele tuburi erau cilindrice, in timp ce altele erau conice. Intrucat in mod regulat o mana a cantaretului este imortalizata in picturi mai sus decat cealalta, s-a tras concluzia ca se produceau doua sunete.

Sellers considera ca nu numai oboiul poate fi identificat cu termenul ebraic chalil, ci ai clarinetul dublu, de la care s-au pastrat modele din Egiptul antic (op. cit., p. 41,42).

“Flautul dublu, ca ai cel simplu, nu era folosit pentru muzica de la templu. Totuai, este mentionat de repetate ori ca instrument al bucuriei. El se gasea in mana profetilor care l-au intampinat pe Saul dupa ungerea lui (1 Samuel 10,5), a fost folosit de popor cand ai-a exprimat bucuria cu privire la incoronarea lui Solomon (1 Regi 1,40), dar a fost folosit ai de iubitorii de bauturi ametitoare pe timpul lui Isaia (Isaia 5,11.12).

Cornul. – In Biblie se intalnesc doua cuvinte ebraice care reprezinta un instrument facut din coarne de animale, shophar ai qeren. Primul era facut numai din corn de berbec, in timp ce termenul al doilea reprezinta un instrument facut din corn de tap sau de berbec. Shophar este mentionat de 72 de ori in VT. KJV il traduce de 4 ori “cornet” ai de 68 de ori “trumpet”. Scriitorii VT folosesc pe qeren de cinci ori pentru a descrie un instrument muzical. In aceste 5 situatii, traducatorii il redau “cornet” de 4 ori ai “horn” o data. Cu toate ca nu este folosita de multi traducatori moderni, traducerea “horn” ["corn"] este, de fapt, cea mai literala ai mai corecta.

Cornul este unicul instrument muzical antic pastrat in religia iudaica de astazi . I se da forma dorita tinand in aburi calzi cornul de animal pana cand devine moale, aaa incat acesta poate fi indreptat, iar capatul palniei, puternic incovoiat. Cu toate ca amanuntele acestea nu sunt amintite nici in Biblie, nici in Talmud, nu poate fi nici o indoiala ca modelarea lui in vechime nu se deosebea mult de metoda moderna. La origini, era fara muatiuc, dar pe vremurile talmudice shophar,  care avea un muatiuc imbracat cu aur, era folosit pentru anuntarea Anului nou.

Cornul nu era un instrument muzical, in sensul ca ar fi fost folosit pentru a se canta melodii, intrucat producea doar doua tonuri armonice, ci servea ca instrument de semnal. Este mentionat de Biblie mai des decat oricare alt instrument. Cornul a sunat ca sa avertizeze poporul la Muntele Sinai despre iminenta manifestarii divine (Exod 19,16.19; 20,18). Sunetul scos de aapte cornuri a fost semnul la care au cazut zidurile Ierihonului (Iosua 6,6.20). Judecatorii Ehud ai Ghedeon au dat semnale de razboi cu cornul (Judecatori 3,27; 7,20), de asemenea regele Saul (1 Samuel 13,3) ai Ioab, generalul lui David (2 Samuel 2,28). Incoronarea lui Solomon a fost anuntata de sunetul cornului (1 Regi 1,34.39), dupa cum era anuntata aparitia fiecarei luni noi (Psalmi 81.3) ai proclamat anul de veselie (Levitic 25,9). Cornul era folosit pentru a da alarma cand tara era amenintata de primejdii (Neemia 4,18.20; Ieremia 4,5.19; Ezechiel 33,3). Este mentionat in mod exceptional ca instrument prin care putea sa fie marit Dumnezeu (Psalmi 150,3).

Trambita. – Un alt cuvant ebraic tradus “trambita” in KJV este chasoserah, care apare o singura data la singular (Osea 5,8), dar de 28 de ori la plural. Spre deosebire de “corn” (ebr. shophar ai qeren), “trambita” era facuta din metal. Numeri 10,1.2 contine porunca divina catre Moise de a face “doua trambite de argint” “dintr-o singura bucata”, care inseamna probabil sa fie batute dint-o singura foaie de metal. Descriind modul de realizare a acestor trambite (Antiquities iii, 12.6), Iosif Flavius sustine ca ele erau tevi drepte, ceva mai scurte de un cot (45 de cm), putin mai groase ca un flaut ai terminandu-se cu o gura de clopot.

Pe monede iudaice din secolul al II-lea d.Hr. se afla imprimate perechi de trambite , care par sa confirme descrierea facuta lui Iosif Flavius. Dar pe basorelieful de pe Arcul de triumf al lui Titus din Roma , construit in anul 70 d.Hr., dupa intoarcerea victorioasa a armatei romane din campania in Iudea, apar doua trambite de la templu mult mai lungi.

O particularitate nu indeajuns de explicata pana acum este faptul ca trambitele par sa fi fost folosite la evrei de obicei in pereche. Moise a facut doua trambite, ai doua instrumente de felul acesta sunt aratate pe vechile monede iudaice, ca ai pe Arcul lui Titus, aaa cum s-a amintit deja. Probabil ca se suna din cele doua trambite deodata sau alternativ, poate fiecare scotand un sunet diferit.

Deai trambitaaii egipteni apar de obicei doar unul singur (fig. 24), este cunoscut cel putin un basorelief, cel de la Medinet Habu, pe care este infatiaata o pereche de trambitaai de pe vremea lui Ramses III (fig. 25). Acest ultim basorelief ofera ai alte informatii, ai anume ca atunci cand trambita nu era folosita, se introducea in ea un tub de lemn pentru a o feri sa fie indoita sau turtita, intrucat pe atunci nu se cunoatea procesul prin care argintul sa ajunga suficient de rezistent la tratamentul aspru primit in viata militara. In pictura amintita mai sus, tubul de lemn este scos din trambita ai pus sub bratul cantaretului, in timp ce acesta suna din trambita. In mormantul lui Tutankamon au fost gasite doua trambite, una de argint ai alta de bronz, care de asemenea contineau forme de lemn pentru protectie. Cu toate ca au o vechime de 33 de secole, cele doua trambite ale regelui Tutankamon au fost atat de bine pastrate incat pot fi inca folosite, fiind folosite in aprilie 1939 de catre Tappern, orchestrant al formatiei English Hussars. Inregistrarea facuta atunci este transmisa din cand in cand de postul de radio BBC.

Trambitele ebraice erau folosite ca semn de avertizare (Numeri 10,9), cum ai in legatura cu muzica de la templu (2 Cronici 5,12.13, etc.).

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Harpa. – Oriunde in VT este intalnit cuvantul “harpa” termenii ebraic si aramaic au fost gresit intelesi de catre traducatorii moderni, si adevaratei harpe antice i s-au dat alte nume in Biblie. Harpele au fost folosite atat in Mesopotamia cat si in Egipt din cele mai vechi timpuri. Cea mai timpurie reprezentare ale unei harpe, un instrument cu unsprezece coarde, se intalneste pe un basorelief din piatra din Lagas (in Mesopotamia inferioara), care a fost realizat inainte de anul 2000 i.Hr. Harpele mesopotamiene aveau cutia de rezonanta fie deasupra, asa cum arata exemplarul din Asiria (fig. 4), fie dedesubt, ca in cazul harpelor egiptene (fig. 5 si 6). De obicei, harpele egiptene aveau o dimensiune suficient de mare ca sa fie asezate pe pamant, cand se canta la ele.

Instrumentul biblic care poate fi comparat cu harpele Egiptului sau Mesopotamiei este cel numit nebel in Biblia ebraica. Nebel este in primul rand numele unui burduf de piele, dar in alte 27 de ocazii este numele unui instrument muzical care este redat [in engl.] “psaltery” de 23 de ori si “viol” de 4 ori in KJV ["lauta" si "alauta" in trd. Cornil.]. LXX foloseste nabla in 14 cazuri, care este o simpla transliterare in greceste a ebraicului nebel, dar reda de 8 ori cuvantul acesta prin psalterion, “harpa” si odata prin kithara, “titera”. Vulgata contine traducerea psalterium, “harpa” de 17 ori, lyra de 4 ori si nablium de 3 ori, o simpla transliterare a cuvantului nebel. Conform explicatiei lui Ieronim, traducatorul Vulgatei, cutia de rezonanta era in partea de sus a acestor instrumente, lucru care, daca este corect, ar dovedi ca harpa ebraica era asemanatoare harpei asiriane (fig. 4). Corpul ei, care se ridica deasupra cordarului, era rotund si acoperit complet cu piele, motiv pentru care, conform surselor iudeo-rabinice, instrumentul acesta primise numele de nebel, care, original, era aplicat la un burduf din piele. Aceleasi surse sustin ca nebel avea coarde mai multe si mai lungi decat lira si, de aceea, producea un sunet mai putin ascutit. Iosif Flavius, care a scris in primul secol d.Hr., afirma ca instrumentul acesta avea 12 coarde, care erau ciupite cu degetele libere. Toate observatiile si afirmatiile dau certitudinea deplina ca ebraicul nebel era o “harpa”.

Un studiu al referintelor biblice cu privire la instrumentul acesta arata ca el era folosit aproape exclusiv pentru scopuri religioase. Profetii pe care Saul i-a intalnit, dupa ce a fost uns de Samuel, purtau o harpa, in afara de alte instrumente (1 Samuel 10,5), si la aducerea chivotului din orchestra lui David faceau parte si harpele (2 Samuel 6,5). Numeroase texte mentioneaza acest instrument ca facand parte din orchestra templului (vezi 1 Cronici 15,16.20.28; Neemia 12,27; etc.), si psalmistul ii indeamna pe cititorii lui sa-l foloseasca pentru a-L lauda pe Domnul (Psalmi 150,3).

Lira. – In 42 de texte ale VT este mentionat un instrument folosindu-se numele ebraic de kinnor, redat de fiecare data ca “harpa” in KJV si “lira” in RSV. LXX ofera traducerea kithara de 20 de ori si o simpla transliterare, kinura, de 17 ori. Vulgata il reda cithara de 37 de ori si lyra de 2 ori. Prin urmare, cititorul poate vedea din enumerarea vechilor traduceri ca instrumentul numit, in mod regulat, “harpa” in VT (KJV) era de fapt o “lira”. Ultimul semn de intrebare este eliminat de faptul ca egiptenii numeau “lira” prin cuvantul kniniwr, un cuvant imprumutat din semiticul kinnor.

Picturi vechi din Egipt, Mesopotamia si Palestina ne-au pastrat reprezentari ale lirei folosite in tinutul in care locuiau israelitii in diferite perioade. Pe faimoasa pictura murala de la Beni Hasan, care descrie sosirea in Egipt a 37 de amoriti din Canaan , pe la 1900 i.Hr., este aratat un barbat care canta dintr-o lira (fig. 7). Intrucat lirele erau necunoscute pe vremea aceea in Egipt, semitul a fost o noutate si a fost socotit vrednic de a fi imortalizat. Ilustratia arata ca opt coarde erau intinse peste cutia de rezonanta si apoi, trecand peste un spatiu liber, erau prinse de o bara transversala. Cu dreapta, executantul trage cu un plectron peste coarde si foloseste stanga pentru a bloca acele coarde care nu trebuie sa sune.

Urmatoarea reprezentare picturala provine chiar din Palestina. Un cantaret din lira este reprezentat pe un vas decorat care a fost gasit la Meghido la un nivel de ocupare de la finele secolului al XIX-lea i.Hr. (fig. si prin urmare provine de pe vremea lui Saul, cand David canta din lira inaintea regelui pentru a-i linisti mintea tulburata. Lira aceasta nu se deosebeste mult de instrumentul de la Beni Hasan, cu exceptia ca bara transversala nu merge paralel cu cutia de rezonanta, ci pe un plan inclinat. Pare de asemenea sa indice ca instrumentul capatase o forma exterioara mai eleganta in cele opt secole care trecusera de cand fusese desenat modelul de la Beni Hasan.

Al treilea exemplu este un basorelief descoperit la Ninive, aflat acum in Muzeul Britanic, datand din timpul imparatului asirian Sanherib, dusmanul regelui Ezechia al lui Iuda, pe la 700 i.Hr. Sunt reprezentati trei semiti care merg cantand din lire, in timp ce un soldat asirian ii escorteaza cu un pumnal scos din teaca (fig. 9). Intrucat executantii sunt infatisati identic cu iudeii de pe basoreliefurile care reprezinta asediul si predarea Lachisului , se crede, in general, ca cei trei semiti cantareti din lira sunt iudei captivi. In imagine nu se vede cutia de rezonanta, deoarece este acoperita de conturul corpului cantaretilor, iar barele transversale sunt construite oarecum altfel decat modelelor de la Beni Hasan si Meghido. Barbatul al treilea pare sa cante cu degetul, fara plectron, totusi desenul nu este destul de clar pentru a inlesni un studiu amanuntit al instrumentelor si al cantaretilor.

Pe monede iudaice din secolul al 2-lea d.Hr. sunt desenate formele mai tarzii ale lirelor palestiniene (fig. 10). Acestea au o cutie de rezonanta sub forma unui cazan sub un corp oval pe care sunt fixate capetele inferioare ale coardelor, impreuna cu cadrul respectiv, prezentand decoratiuni si fiind aproape patrate.

Cantaretii din lira egipteni si mesopotamieni sunt totodata reprezentati deseori pe monumente antice (fig. 11 si 12). Nu au nevoie de o alta descriere, din moment ce suntem atat de bine informati cu privire la lira palestiniana de care ne ocupam, in principal, in acest comentariu biblic.

Asa cum e amintita de scriitorii biblici, lira pare sa fi fost un instrument al bucuriei si veseliei. Ea a fost inventata inainte de potop (Genesa 4,21) si s-a gasit in casa lui Laban (Genesa 31,27). Asa dupa cum deja s-a afirmat, David canta din lira (nu din harpa, vezi comentariul la “harpa”) in prezenta lui Saul (1 Samuel 16,16.23). Ea facea parte din orchestrele templului (1 Cronici 15,16.21.28; Neemia 12,27; etc.) si este deseori amintita in Psalmi ca instrument folosit pentru a aduce lauda lui Dumnezeu (Psalmi 149,3; 150,3 etc.). In captivitate, lirele erau agatate in salciile Babilonului, pentru ca muzicantii erau prea tristi ca sa cante (Psalmi 137,2).

Titera. – Trei texte din Psalmi mentioneaza un instrument numit ‘asor in ebraica, tradus “instrument cu zece strune” in KJV. Toti comentatorii sunt de acord cu denumirea aceasta, deoarece cuvantul ebraic inseamna in primul rand “zece”. Totusi, au pareri deosebite cu privire la natura exacta a acestui instrument. In Psalmi 33,2 si 144,9, cuvantul ‘asor vine dupa termenul nebel, “harpa”, fara conjunctie, asa ca unii invatati prezinta termenul combinat intr-o expresie, ca de pilda “harpa cu zece strune” (printre altele, RSV). Dar in Psalmi 92,3 se face o clara distinctie intre cantarea din ‘asor si cantarea din “harpa. Asadar, Sachs trebuie sa aiba dreptate cand considera ‘asor un instrument aparte in toate cele trei texte unde apare cuvantul.

S-a dat sugestia ca ‘asor este o lauta, RSV traducandu-l astfel in Psalmi 92,3. Dar redarea aceasta nu poate fi corecta, din moment ce toate reprezentarile picturale ale lautelor din Egipt si Mesopotamia le arata ca fiind prea inguste ca sa aiba zece coarde . De aceea Sachs sugereaza ca ‘asor sa fie identificat cu “zither” (titera), sugestie acceptata de Sellers. Titera nu era cunoscuta popoarelor din Egipt si Mesopotamia, dar era folosita de fenicieni, vecinii israelitilor. Doua titere de felul acesta sunt zugravite in mainile a doua femei pe un ladita de fildes (o caseta de bijuterii sau o vaza sub forma unei cutii), gasita la Nimrud (biblicul Calah) din Asiria (fig. 15), cetate in care obiectul acesta trebuie sa fi ajuns impreuna cu alte prazi dintr-o cetate feniciana. De asemenea, intr-o scrisoare ciudata, ilustrata, atribuita lui Ieronim, traducatorul Bibliei in latina, este desenata o titera cu zece coarde similara sub titlul psalterium decachordum (fig. 16), dupa care se da explicatia: “Are zece coarde, dupa cum e scris: Te voi lauda cu instrumentul cu zece coarde” (Sachs, op. cit., p. 118).

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Toba. – Poate ca cititorul nu-si aduce aminte sa fi citit cuvantul “toba” in VT [vers. engl.] si are dreptate sa gandeasca asa. Cu toate acestea, cuvantul ebraic toph, tradus de opt ori “tabret” si de noua ori “timbrel” in KJV si “tamburine” sau “timbrel” in RSV, era de fapt “o toba de mana”, asa cum sustin expertii in instrumente muzicale antice. [In versiunile romane, se foloseste expresia de timpane, dairea]. Sachs spune ca “aceasta toba era facuta dintr-un cerc de lemn si foarte probabil doua piei, fara clopotei sau bete” (op.cit., p.108). Talmudul sustine ca pielea era luata fie de la berbeci, fie de la capre salbatice. Era un instrument folosit mai ales de femei, dar uneori si de barbati. Lovita cu palma, ea scotea probabil un fel de tam-tam si acompania cantecul sau dansul pentru mentinerea ritmului. Vezi figura 1, care reprezinta un exemplar egiptean. Pare sa fi fost folosita numai cu ocazii de veselie, asa cum arata urmatoarele exemple biblice care mentioneaza acest instrument.

Laban sustine ca instrumentul acesta era folosit in familia lui in ocazii de sarbatoare (Genesa 31,27), Maria l-a intrebuintat pentru a acompania cantarea ei dupa eliberarea copiilor lui Israel de egipteni la Marea Rosie (Exod 15,20), iar fiica lui Iefta a iesit cu o toba in mana ca sa-l intampine pe tatal ei biruitor (Judecatori 11,34). Profetii pe care i-a intalnit Saul dupa ungerea lui ca rege si carora li s-a alaturat cantau din instrumentul acesta (1 Samuel 10,5), ca si fetele care l-au intampinat pe Saul si pe David dupa intoarcerea lor victorioasa in urma luptei cu filistenii (1 Samuel 18,6). Astfel de tobe se gaseau in orchestra pe care a folosit-o David cu prilejul mutarii chivotului de la Chiriat-Iearim la Ierusalim (2 Samuel 6,5), iar psalmistul ii incurajeaza pe cititorii sai sa foloseasca acest instrument atunci cand aduc laude Domnului (Psalmi 149,3; 150,4).

Talgere. – [Chimvale, cimbale]. Cuvantul englez cymbals vine de la grecescul kumbala, pe care LXX il foloseste ca traducere a ebraicului selselim, de 3 ori in VT, si a ebraicului mesiltayim, care este folosit de 13 ori in Cronici, Ezra si Neemia. Ambii termeni sunt derivati ai verbului salal, “a ciocni”, “a zornai”, “a zangani”, indicand ca numele sugereaza sunetul pe care-l produce instrumentul. Psalmi 150,5 face distinctie intre chimvale “sunatoare” si chimvale “zanganitoare” (trd. Cornil.); “bine-rasunatoare” si “de alarma” (trd. Nit.). Adjectivul ebraic al primului termen dintai este shema’, care inseamna “clar”, in timp ce adjectivul ebraic pentru a-l sublinia pe al doilea este teru’ah, care inseamna “aspru” si “zgomotos”. Chimvalele zgomotoase erau lovite intr-o miscare verticala, asa cum arata figura 2 un model de pe un basorelief relief asirian, dar au existat si chimvale care erau lovite printr-o miscare orizontala a mainilor.

Dupa cum s-a mentionat deja, cu prilejul sapaturilor facute in Palestina au fost gasite doua perechi de instrumente de percutie; cele de la Tell Abu Hawam, ale caror dimensiuni au fost publicate, au un diametru de aprox. 10 cm. Ele sunt prevazute cu gauri in centru prin care treceau probabil curele si se innodau in interior.

Talgerele nu sunt mentionate in Biblie inainte de David. Desi se gasesc si in valea mesopotamiana, asa cum arata figura 2, se pare ca nu au fost cunoscute in Egiptul antic pana in era crestina. Folosirea lor este limitata doar la ceremoniile religioase din Biblie. Sunt mentionate ca instrumente in orchestra lui David cand a fost adus chivotul la Ierusalim (2 Samuel 6,5) si deseori in relatie cu muzica de la templu (2 Cronici 5,12; 29,25; Ezra 3,10; Neemia 12,27; etc.).

Sistrum. – Pe lista instrumentelor din care era alcatuita orchestra lui David cu prilejul memorabil, evocat deja, al aducerii la Ierusalim a chivotului (2 Samuel 6,5), apare un instrument muzical care nu este amintit nicaieri altundeva in Biblie. Ebraicul care e tradus prin “cornet” in KJV si “castaniete” in RSV ["fluiere", trd. Cornil.], este derivat din ebraicul nua’, “a scutura”. LXX foloseste termenul kumbala, “talgere”, care nu poate fi corecta, intrucat “timbalele” nu sunt scuturate, ci sunt lovite una de alta. Vulgata pare sa aiba cea mai buna traducere, sistris.

Sistrisul este un instrument muzical egiptean binecunoscut. El consta dintr-un maner cu un capac metalic deasupra manerului. Capacul avea doua gauri prin care erau trecute niste bucati de sarma innodate la capete. Intrucat gaurile erau mai largi decat sforile, instrumentul scotea un sunet huruit cand era scuturat . Acest instrument era de obicei intrebuintat la cultul lui Hathor sau Isis in Egipt, pentru care motiv Sachs a considerat initial ca termenul “fluiere” nu trebuie folosit in 2 Samuel 6,5. Totusi au fost descoperite “sistris” in urma sapaturilor facute in cimitire sumeriene din Mesopotamia de sud, fara nici un fel de legatura cu acest cult. De aceea, Sachs considera acum ca este posibil ca David sa fi folosit instrumentele acestea (op. cit., p.121). In 1934, a fost descoperit un maner cu capul lui Hathor in sapaturile de la Betel, Palestina, pe un nivel pre-israelit, fapt care demonstreaza ca “sistris” era cunoscut printre canaaniti. Totusi, aceasta nu dovedeste folosirea lui de catre evrei.

In sapaturile de la Tell Beit Mirsim, probabil ca biblicul Debir, au fost descoperite niste zornaitoare din lut, intr-o galerie de ocupare a unui tumulus de ruine, contemporan cu domnia lui David. Zornaitoarele au forma unui ceas de nisip si contin cateva pietricele intr-un cavitate goala. Nu se poate stabili cu certitudine daca erau cu adevarat instrumente muzicale sau jucarii pentru copii.

Trianglu. – Un instrument muzical folosit de femeile care i-au intampinat pe Saul si pe David dupa intoarcerea lor victorioasa din lupta cu filistenii este numit in ebraica shalishim, care este tradus in KJV “instrumente de muzica” (1 Samuel 18,6). RSV reda termenul in acelasi fel, dar adauga nota complementara “triangluri sau instrumente cu trei corzi”. Cuvantul in cauza este cel mai controversat dintre toate cuvintele ebraice care descriu instrumente muzicale in Biblie. Intrucat este clar legat cu ebraicul shalosh, “trei”, sau shelishi, “al treilea”, traducatorii au sugerat ca poate fi redat “harpe triunghiulare” sau “lauta cu trei coarde”.

Intrucat trianglul nu este nicaieri atestat in vremurile antice, corectitudinea acestei traduceri este foarte indoielnica, totusi nu exista certitudinea ca oricare din celelalte sugestii e mai buna. Sachs (op. cit., p. 123) sugereaza ca acest cuvant era un termen tehnic pentru a denumi o forma de dans, ca de pilda romanicul tripudium, in care de asemenea se poate observa cuvantul latin pentru “trei”. Totusi, Sellers (op. cit., p. 45) respinge sugestia aceasta, si intreaga problema trebuie sa fie considerata ca nerezolvata.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Muzica a jucat un rol insemnat in viata religioasa a vechilor evrei. Din cele mai timpurii vremuri ale istoriei lumii (Genesa 4,21), in poporul lui Dumnezeu s-au aflat tot felul de instrumente intr-o gama bogata (vezi Psalmi 150). Reprezentatiile muzicale aveau loc in cadrul multiplelor si marilor evenimente ale istoriei copiilor lui Israel. Actul minunat al eliberarii de armata egipteana la Marea Rosie a fost celebrata in sunet de timpan (Exod 15,20). Sunetul trambitele a constituit semnalul caderii miraculoase a zidurilor Ierihonului (Iosua 6,16). Orchestra lui David, care a cantat cu prilejul mutarii chivotului de la Chiriat-Iearim la Ierusalim, avea in componenta cel putin cinci feluri diferite de instrumente (2 Samuel 6,5). Templul lui Solomon avea o organizare muzicala minutios pusa la punct pentru diferitele servicii care aveau loc acolo.

Instrumentele muzicale, ca toate celelalte obiecte de intrebuintare zilnica, au o lunga istorie si si-au schimbat forma exterioara in multe privinte. Unele instrumente vechi sunt acum necunoscute. Le-au luat locul altele. Astazi, exista o varietate de instrumente mai mare ca niciodata, si un nume actual poate sa indice un instrument cu totul diferit de cel din vremurile stravechi. De pilda, termenul “organ” (KJV) [din limba engleza] din Genesa 4,21 sugereaza o idee cu totul gresita mintii celor care incearca sa compare instrumentul lui Iubal cu o orga moderna. [In trd. Cornil. "cavalul"; "cimpoiul" trd. Nit.; "flaut" trd. G.Gal.; "alauta" trd. Sinod.]. De asemenea cei mai multi oameni nu au o idee corecta cu privire la timpana (Exod 15.20), ["dairaua" trd. G.Gal.], alauta (Psalmi 150.3) ["harfa" trd. G.Gal.; "psaltire" trd. Sinod.], sau “tabret” (KJV) (Genesa 31.27) ["timpana"].

Cateva studii importante asupra subiectului acestuia au aparut cu mai mult timp in urma, dintre care cele mai folositoare in pregatirea acestui articol au fost urmatoarele: J. Wellhausen, Apendicele “Music of the Ancient Hebrews” la lucrarea lui The Book of Psalms,  care a aparut in 1898 in The Polychrome Bible, editata de P. Haupt. Studiul cel mai actual asupra instrumentelor muzicale din antichitate pana in timpurile moderne, The History of Musical Instruments,  a fost scris de Curt Sachs (New York: W. W. Norton & Comp., Inc.,1940), care se ocupa de instrumentele muzicale evreiesti in cap. 5. Un articol scris pe intelesul tuturor, ca si cel de fata, a aparut in The Biblical Archaeologist, vol. 4 (septembrie 1941), p. 33-47, sub titlul “Musical Instruments of Israel”, de Ovid R. Sellers. Autorul prezentului articol recunoaste rolul important al acestor lucrari in elaborarea comentariului de fata.

Exista foarte putine desene ale instrumentelor muzicale din timpurilor VT in Palestina, iar unicele exemplare sunt niste timbale, din care o pereche s-a gasit cu prilejul sapaturilor la Bet-shemesh si o alta pereche la Tell Abu Hawam. Totusi, materialul arheologic pe care Egiptul si Mesopotamia l-au scos la suprafata ofera multe dovezi edificatoare pentru o intelegere suficient de clara a muzicii ebraice. Intrucat egiptenii, asirienii si babilonienii foloseau instrumente foarte asemanatoare, este acceptabil de presupus ca vechii evrei, traind intre cele doua culturi, de pe Nil si de pe Tigru-Eufrat, aveau multe instrumente muzicale care nu se deosebeau mult de cele ale vecinilor lor. Prin urmare, unele dintre identificarile propuse in capitolul acesta au ca baza dovezile din acele tari, care ne-au furnizat un bogat material descriptiv, si totodata instrumentele muzicale antice care au supravietuit in numar mare in regiunea cu clima uscata a Egiptului. Trebuie recunoscut faptul ca, in ciuda acestui material bogat, mai exista inca incertitudini cu privire la unii termeni folositi in Biblie pentru descrierea instrumentelor muzicale. Acesta este motivul existentei unor divergente si contradictii in privinta aceasta in traducerile moderne ale Bibliei.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Generalitati. Spre deosebire de cea mai mare parte a poeziei engleze moderne, poezia ebraica nu depinde de o schema de versuri cu accent si rima repetate in mod regulat. Accentul e neregulat, iar rima, daca apare cumva, pare ocazionala sau accidentala. Pentru cei care trebuie sa citeasca Biblia in traducere, cea mai insemnata baza metrica a versului ebraic consta din simetria echilibrata a formei si a sensului, cunoscuta sub numele de paralelism.

Cel dintai erudit care a examinat atent structura poeziei ebraice si care a pus studiul ei pe o baza solida a fost episcopul Robert Lowth, invatat si profesor la Oxford. In lucrarea lui Lectures on the Sacred Poetry of the Hebrews (1753), Lowth a aratat tendinta poeziei ebraice de a aranja declaratiile in perechi, asemenea unui sunet cu ecoul lui, ca paralelism al partilor. Watts-Dunton a numit-o “ritm al simtului”, iar Van Dyke a descris-o ca “ritm al ideilor”. Cu privire la acest element distinct al structurii poeziei ebraice, Stanley spune: “Bataile ritmice si rapide ca acelea ale aripilor, inaltarea si scufundarea ca acelea ale unei inimi ingrijorate, care au fost frumos descrise ca fiind esenta structurii paralele a poeziei ebraice, sunt extrem de potrivite pentru jocul nesfarsit al sentimentului uman si pentru intelegerea fiecarei epoci si natiuni.” E vrednic de notat ca acest element poetic a fost redat aproape intact in limba engleza. Desi sursa factorului paralelismului este necunoscuta, trebuie notat faptul ca elementul paralelismului, ca o caracteristica a poeziei ebraice, e impartasit si de alte literaturi antice, ca de exemplu cea egipteana, asiro-babiloniana si canaanita.

Un exemplu de paralelism al structurii, in forma lui cea mai simpla, poate fi vazut in asa-numita Cantare a sabiei sau Cantarea lui Lameh (Genesa 4,23.24), care este probabil cel mai vechi exemplu de poezie din Biblie. In aceasta cantare de sase versuri a lui Lameh, structura paralela a versului ebraic apare in cea mai evidenta simplitate. Poemul consta din trei distihuri sau paralelisme sinonimice:

“Ada si Tila, ascultati glasul meu!

Nevestele lui Lameh, ascultati cuvantul meu!

Am omorat un om pentru rana mea,

Si un tanar pentru vanataile mele.

Cain va fi razbunat de sapte ori,

Iar Lameh de saptezeci de ori cate sapte.”

Incepand cu acest exemplu, vom continua sa explicam si sa exemplificam mai profund principiului paralelismului ca factor determinant principal in versul ebraic.

Forme primare de paralelism. In general, sunt recunoscute trei forme primare de paralelism:

1. Paralelismul sinonimic, in care ideea fundamentala este repetata folosind alte cuvinte sau imagini in stihul al doilea al distihului, de pilda:

“Strangeti-va si ascultati, fii ai lui Iacov!

Ascultati pe tatal vostru, Israel!”

(Genesa 49,2).

“Opreste-te, soare, asupra Gabaonului,

Si tu, luna, asupra vaii Aialonului!”

(Iosua 10,12).

“Oranduirile Domnului sunt fara prihana si veselesc inima;

poruncile Domnului sunt curate si lumineaza ochii.”

(Psalmi 19,8).

2. Paralelismul antitetic sau contrastant, in care ideea primului stih al unui distih este explicata mai departe prin contrast sau inversare in stihul al doilea, ca de exemplu:

“Asa sa piara toti vrajmasii Tai, Doamne!

Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele, cand se arata in puterea lui”

(Judecatori 5,31).

“Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti,

dar calea pacatosilor duce la pieire.”

(Psalmi 1,6).

“Mania imparatului este ca racnetul unui leu,

si bunavointa lui este ca roua pe iarba.”

(Proverbe 19,12).

3. Paralelismul sintetic sau constructiv, in care stihul al doilea al distihului adauga o idee la primul stih prin completare, dezvoltare sau intarire. Cele doua stihuri pot sta in relatie de cauza si efect, conditie si concluzie, expunere si completare etc., ca de exemplu:

“Totusi, Eu am uns pe Imparatul Meu

pe Sion, muntele Meu cel sfant.”

(Psalmi 2,6).

“Domnul Se uita de la inaltimea cerurilor peste fiii oamenilor,

sa vada de este vreunul care sa aiba pricepere

si care sa caute pe Dumnezeu.”

(Psalmi 14,2).

“Mai bine un pranz de verdeturi, si dragoste

decat un bou ingrasat, si ura.”

(Proverbe 15,17).

“Raspunde insa nebunului dupa nebunia lui,

ca sa nu se creada intelept.”

(Proverbe 26,5).

“Un om pizmas se grabeste sa se imbogateasca,

si nu stie ca lipsa va veni peste el.”

(Proverbe 28,22).

Forme secundare de paralelism. Pe langa formele primare de paralelism, au fost recunoscute trei forme secundare:

1. Paralelismul emblematic, un tip infrumusetat de paralelism sinonimic, in care o figura de stil sau o imagine de vreun fel oarecare este folosita pentru a dezvolta ideea, ca de exemplu:

“Nu te mania pe cei rai

si nu te uita cu jind la cei ce fac raul;

caci sunt cositi iute ca iarba,

si se vestejesc ca verdeata.”

(Psalmi 37.1.2).

“Sa se umple de rusine si sa dea inapoi

toti cei ce urasc Sionul!

Sa fie ca iarba de pe acoperisuri,

care se usuca inainte de a fi smulsa!

Seceratorul nu-si umple mana cu ea,

cel ce leaga snopii nu-si incarca bratul cu ea,

si trecatorii nu zic:

Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi!

Va binecuvantam in Numele Domnului!”

(Psalmi 129,5-8).

2. Paralelismul culminant sau in trepte, un tip viguros de paralelism sintetic, in care unul sau mai multe cuvinte cheie sau una sau mai multe expresii cheie sunt repetate si duse mai departe, pana cand ideea este completata chiar la sfarsitul paralelismului extins, ca de pilda:

“…Caci El vine,

vine sa judece pamantul.

El va judeca lumea cu dreptate

si popoarele dupa credinciosia Lui.”

(Psalmi 96,13).

“Imi ridic ochii spre munti…

De unde-mi va veni ajutorul?

Ajutorul imi vine de la Domnul,

care a facut cerurile si pamantul.

Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul;

Cel ce te pazeste, nu va dormita.

Iata ca nu dormiteaza, nici nu doarme

Cel ce pazeste pe Israel.”

(Psalmi 121,1-4).

3. Paralelismul intercalat, un tip de paralelism in care primul si ultimul dintr-o serie de stihuri sunt asemanatoare si cuprind intre ele un numar de stihuri care dezvolta ideea fundamentala, ca de pilda:

“Doamne, eu am strigat catre Tine,

si m-am rugat Domnului, zicand:

Ce vei castiga daca-mi versi sangele,

si ma pogori in groapa?

Poate sa Te laude tarana?

Poate ea sa vesteasca credinciosia Ta?

Asculta, Doamne, ai mila de mine!

Doamne, ajuta-ma!”

(Psalmi 30,8-10).

“Domnul Isi intoarce Fata impotriva celor rai,

ca sa le stearga pomenirea de pe pamant.

Cand striga cei fara prihana, Domnul aude,

si-i scapa din toate necazurile lor.

Domnul este aproape de cei cu inima infranta,

si mantuieste pe cei cu duhul zdrobit.

De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana,

dar Domnul il scapa totdeauna din ea.

Toate oasele i le pazeste,

ca nici unul din ele sa nu i se sfarame.

Pe cel rau il omoara nenorocirea,

dar vrajmasii celui fara prihana sunt pedepsiti.”

(Psalmi 34,16-21).

Variatii de paralelism. Forma cea mai simpla si cea mai obisnuita de paralelism este ansamblul de doua stihuri sau distihul, dar acesta se multiplica adesea in trei sau patru stihuri, putand ajunge sa aiba un numar considerabil de stihuri intr-o mare varietate de combinatii. Astfel, cateva stihuri consecutive pot avea acelasi inteles, ca de pilda:

“Raurile vuiesc, Doamne,

raurile vuiesc tare,

raurile se umfla cu putere.”

(Psalmi 93,3).

“Cum sa te dau, Efraime?

Cum sa te predau, Israele?

Cum sa-ti fac ca Admei?

Cum sa te fac ca Teboimul?”

(Osea 11,8).

“Fiii nostri sunt ca niste odrasle,

cari cresc in tineretea lor;

fetele noastre ca niste stalpi sapati frumos,

cari fac podoaba caselor imparatesti.

Granarele noastre sunt pline

si gem de tot felul de merinde;

turmele ni se inmultesc cu miile,

cu zecile de mii, in campiile noastre:

vitelele noastre sunt prasitoare;

nu-i nici o paguba, nici o robie,

nici un tipat in ulitele noastre!”

(Psalmi 144,12-14).

Uneori doua stihuri sinonime pot fi imbogatite printr-un al treilea, ca de pilda:

“Ruben, tu, intaiul meu nascut,

Puterea mea si parga tariei mele,

Intaiul in vrednicie si intaiul in putere.”

(Genesa 49,3).

“Iudo, tu vei primi laudele fratilor tai;

Mana ta va apuca de ceafa pe vrajmasii tai.

Fiii tatalui tau se vor inchina pana la pamant inaintea ta.”

(Genesa 49,8).

Sau primele doua stihuri pot fi sinonime, iar al treilea este completare la ideea de baza, ca de exemplu:

“Imparatii pamantului se rascoala,

si domnitorii se sfatuiesc impreuna

impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau.”

(Psalmi 2,2).

“Iosif este vlastarul unui pom roditor,

Vlastarul unui pom roditor sadit langa un izvor;

Ramurile lui se inalta deasupra zidului.”

(Genesa 49,22).

Uneori, intr-un ansamblu de patru stihuri, primul este paralel cu al treilea, si al doilea cu al patrulea, formand in model incrucisat, ca de pilda:

“Domnul este lumina si mantuirea mea:

de cine sa ma tem?

Domnul este sprijinitorul vietii mele:

de cine sa-mi fie frica?”

(Psalmi 27,1).

“Tara lor este plina de argint si de aur,

si comorile lor n-au sfarsit;

tara este plina de cai,

si carele lor sunt fara numar.”

(Isaia 2,7).

Aceste combinatii de aranjamente permit dezvoltarea ideii, propozitie dupa propozitie, pe tot parcursul poemului, diferitele propozitii fiind amestecate cu repetarea unui refren, ca in Psalmul 136:

“Laudati pe Domnul, caci este bun,

caci in veac tine indurarea Lui!

Laudati pe Dumnezeul dumnezeilor,

caci in veac tine indurarea Lui!

Laudati pe Domnul domnilor,

caci in veac tine indurarea Lui!”

(v. 1-3).

Ar putea fi prezentate numeroase alte forme de paralelism, dar credem ca au fost date suficiente exemple pentru a arata ca, in poezia ebraica, exista o stransa legatura intre idee si structura metrica, ca poezia ebraica permite cea mai mare libertate si varietate de structuri si ca luarea in consideratie a constructiei paralele este de folos pentru intelegerea si exegeza unui anumit pasaj de poezie.

Accentul. Un alt element al metrului ebraic, regasit si literatura egipteana, asiro-babiloniana si canaanita, este cel al accentului repetat. Totusi, cand accentul este recunoscut ca element al constructiei versului ebraic, prin aceasta nu se intelege ca el apare in mod regulat in stih si ca exista o distribuire regulata a silabelor accentuate si neaccentuate, ca in versul conventional. Dimpotriva, accentul apare de un anumit numar de ori in stih, indiferent de numarul silabelor. Stihul tipic al poeziei ebraice este impartit in doua parti, cu doua silabe accentuate in fiecare jumatate.

In poezia elegiaca si in alte feluri de poezie cu incarcatura extrem de emotionala, stihul tipic are trei accente in prima jumatate si doua accente in a doua jumatate; ritmul acesta este numit ritmul qinah. Efectul lui este acela al unui crescendo de trei masuri urmat de un decrescendo mai scurt de doua masuri. O ilustratie potrivita al unui astfel de ritm se gaseste in ebraica in exemplul urmator:

“A cazut si nu se va mai scula fecioara lui Israel;

sta trantita la pamant, si nimeni n-o ridica.”

(Amos 5,2)

In poezia epica, didactica si liturgica, stihul tipic tinde sa prezinte trei silabe accentuate in fiecare jumatate. Stihurile mai lungi ca acestea admit mai multe accente pe stih, fiind posibile diverse combinatii. Dar in nici una dintre ele, nu exista nici un fel de legatura intre silabele accentuate si numarul silabelor neaccentuate dintre accente. Din nefericire, baza de accente a versului ebraic nu e indicata in traducere. In plus, multe chestiuni legate de acest element al prozodiei versului ebraic nu sunt inca rezolvate.

Alte elemente. Pe langa factorii paralelismului si accentului neregulat in poezia ebraica, sunt demne de atentie si alte elemente ale poeziei, ca de pilda constructia strofica, refrenul, aranjamentul acrostih, asonanta si caracterul animat al stilului.

Poemul, ca intreg, este deseori fragmentat intr-o serie de strofe pentru a indica schimbarea ideii in cuprinsul intregului. Uneori aceste strofe sunt de lungime egala sau aproape egala, ca in Psalmii 1; 42; 43,119. Mai frecvent, lungimea lor nu e egala, similar cu paragrafele din proza. Subimpartirea strofica este uneori marcata de un refren, ca in Psalmii 42; 43; 46; 57; 67. Mai putin frecvent, refrenul se dezvolta pe parcursul poemului, ca in v. 19.25 si 27 din 2 Samuel 1, unde David ii jeleste pe Saul si pe Ionatan, dezvoltand refrenul “cum au cazut vitejii” la a doua si a treia repetitie.

Uneori, ca in Proverbe, un poem poate sa constea din strofe organizate individual si aranjate tot atat de simetric ca si partile componente ale unui sonet, ca de pilda Proverbe 6,6-11 sau 24,30-34. Uneori metodele paralelismului intercalat se regasesc in tot poemul, strofa de inceput si cea de sfarsit a acestuia constituind un fel de plic al materialului inclus, ca in Psalmul 8.

Aranjamentul in acrostih sau alfabetic, in care versurile sau strofele incep cu literele succesive ale alfabetului ebraic, apare in ebraica in diferite poeme, ca de exemplu Psalmi 37; 119 si Proverbe 31,10-31.

Asonanta sau corespondenta sunetelor vocalice in cuprinsul stihului, care nu este evidenta in traducerile Bibliei, apare in ebraica unor versete ca Isaia 5,7, unde cuvintele ebraice pentru “judecata” si “sange varsat” ["asuprire"], cum si acelea pentru “dreptate” si “strigate” au aceleasi sunete vocalice. Iar in ebraica de la Isaia 17,12.13, este remarcabil efectul onomatopeic (adaptarea sunetului la exprimarea sensului), dand impresia talazurilor oceanului care lovesc tarmul si se sparg de stanci. Caracterul viu si precis al stilului, caracteristic limbii ebraice, este deosebit de evident in poezia ebraica; de pilda, disperarea totala este exprimata printr-o succesiune de tablouri plastice in Psalmi 69,1-3; chinul de a fi parasit de Dumnezeu este zugravit printr-o pleiada de imagini concrete in Plangeri 3,1-16.

Fara indoiala, in poezia evreilor, frumusetea ideii si a formei sunt imbinate intr-un tot perfect. Lumina vietii straluceste dintr-o candela frumoasa. Margaritarul adevarului radiaza intr-o caseta stralucitoare. Sa ne inchinam dar Domnului in frumusetea sfinteniei.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Impregnata de prezenta Dumnezeu. Poezia Vechiului Testament este caracterizata printr-o constientizare intensa a realitatii lui Dumnezeu. Ea emana din plin prezenta Sa. Este cu totul religioasa. In Cantarea de jale a lui David pentru Saul si Ionatan, iubirea lui pentru de Ionatan este subordonata dezgustului provocat de revoltatoarea lipsa de respect dovedita prin luarea vietii regelui, unsul lui Dumnezeu. In Cantarea Deborei si a lui Barac, razbunarea asupra vrajmasului este subordonata increderii in Dumnezeu. In poezia ebraica, Dumnezeu este pretutindeni de fata.

Iubirea fata de natura. Poezia Vechiului Testament abunda in iubire fata de natura. Straluceste de impresii pitoresti de o frumusete desavarsita. Dar pentru poetul ebraic, frumusetea sau maiestatea naturii nu e niciodata un scop in sine. Iubirea fata de natura conduce la Creator si inspira poetului o devotiune si mai profunda fata de Dumnezeu. “Foc si grindina, zapada si ceata, vanturi naprasnice” pot sa vina, dar ele implinesc “poruncile Lui” (Psalmi 148,8).

In Psalmul furtunii cu trasnete (Psalmul 29), poetul este impresionat nu atat de mult de manifestarea fizica a fenomenelor naturii, cat de puterea, slava si bunatatea lui Dumnezeu manifestate in furtuna: “in locasul Lui totul striga: ‚Slava!’ Domnul statea pe scaunul Lui de domnie cand cu potopul.” ["Domnul sade Imparat peste potop", trd. KJV; "a imparatit peste potop", trd. G.Gal.] (v. 9.10). Tot astfel actiunilor fiarelor salbatice din timpul noptii indreapta gandurile psalmistului spre Cel care le-a creat:

“El a facut luna ca sa arate vremurile;

soarele stie cand trebuie sa apuna.

Tu aduci intunericul si se face noapte

atunci toate fiarele padurilor se pun in miscare;

puii de lei mugesc dupa prada,

si isi cer hrana de la Dumnezeu.

Cand rasare soarele, ele fug inapoi,

si se culca in vizuinile lor.

Dar omul iese la lucrul sau,

si la munca lui, pana seara.

Cat de multe sunt lucrarile Tale, Doamne!

Tu pe toate le-ai facut cu intelepciune”

(Psalmi 104,19-24).

Calitati universale. In general, poezia Vechiului Testament evita abstractul, tinde sa renunte la demonstratii amanuntite si abunda in idei care sunt comune tuturor oamenilor. Ea este cu totul concreta. Si e sententioasa, comprimand mult in putin. Cele mai profund etice adevaruri sunt exprimate in cele mai simple proverbe. De aceea este atat de potrivita pentru a fi citata. De asemenea ea este bogata in figuri de stil, in comparatii, metafore si personificari, care dau prospetime si vigoare ideilor ei, facandu-le clare si pe intelesul tuturor oamenilor, indiferent de clasa, rang sau timp.

Frumosul in natura. Ca dovezi de frumusete in tratarea poetica a naturii, notati urmatoarele exemple:

Sosirea primaverii

“Caci iata ca a trecut iarna;

a incetat ploaia, si s-a dus.

Se arata florile pe camp

a venit vremea cantarii

si se aude glasul turturicii in campiile noastre.

Se parguiesc roadele in smochin

si viile inflorite

isi raspandesc mirosul

Scoala-te, iubito,

si vino frumoaso”

(Cantarea cantarilor 2,11-13).

Calul de razboi

“Tu dai putere calului,

si-i imbraci gatul cu o coama ce falfaie?

Tu-l faci sa sara ca lacusta?

Nechezatul lui puternic raspandeste groaza.

Scurma pamantul si, mandru de puterea lui,

Se arunca asupra celor inarmati;

Isi bate joc de frica, nu se teme,

Si nu se da inapoi dinaintea sabiei.

Zanganeste tolba cu sageti pe el,

Sulita si lancea stralucesc,

Fierbe de aprindere, mananca pamantul

n-are astampar cand rasuna trambita.

La sunetul trambitei parca zice: ‚Inainte!’

De departe miroase batalia,

glasul ca de tunet al capeteniilor si strigatele de lupta”

(Iov 39,19-25).

Frumosul in natura omeneasca. Ca exemple de tratare poetica a naturii omenesti, notati urmatoarele:

Atasamentul filial

Rut a raspuns: “Nu sta de mine sa te las

si sa ma intorc de la tine!

Incotro vei merge tu voi merge si eu,

unde vei locui tu, voi locui si eu;

poporul tau va fi poporul meu,

si Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu;

unde vei muri tu, voi muri si eu,

si voi fi ingropata acolo.

Faca-mi Domnul ce o vrea,

dar nimic nu ma va desparti de tine decat moartea!”

(Rut 1,16.17).

Primejdie pe o mare agitata

“El a zis si a pus sa sufle furtuna,

care a ridicat valurile marii.

Se suiau spre ceruri, se pogorau in adanc;

sufletul le era pierdut in fata primejdiei.

Apucati de ameteala, se clatinau ca un om beat,

si zadarnica le era toata iscusinta.”

(Psalmi 107,25-27).

Iubirea dintre un barbat si o fecioara

“Ca un mar intre copacii padurii,

asa este prea iubitul meu intre tineri.

Cu asa drag stau la umbra lui,

si rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

El m-a dus in casa de ospat,

si dragostea era steagul fluturat peste mine.”

(Cantarea cantarilor 2,3.4).

Patriotism inflacarat

“Daca te voi uita, Ierusalime,

sa-si uite dreapta mea destoinicia ei!

Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii,

daca nu-mi voi aduce aminte de tine,

Daca nu voi face din Ierusalim

culmea bucuriei mele!”

(Psalmi 137,5.6).

Durere sfasietoare

“Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!

Ma doare dupa tine, frate Ionatane!

Tu erai placerea mea;

dragostea ta pentru mine era minunata:

mai pe sus de dragostea femeiasca.

Cum au cazut vitejii!

Cum li s-au pierdut armele!”

(2 Samuel 1,25-27).

Incredere desavarsita

“Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu,

si ca Se va ridica la urma pe pamant.

Chiar daca mi se va nimici pielea,

si chiar daca nu voi mai avea carne,

voi vedea totusi pe Dumnezeu.

Il voi vedea si-mi va fi binevoitor;

ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia.

Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inlauntrul meu.”

(Iov 19,25-27).

Sublimitate. Ca exemple de sublim in poezie, luati in considerare pasajele acestea:

“Luati aminte ceruri, si voi vorbi;

Asculta, pamantule, cuvintele gurii mele.

Ca ploaia sa curga invataturile mele,

Ca roua sa cada cuvantul meu,

Ca ploaia repede pe verdeata,

Ca picaturile de ploaie pe iarba!” (Deuteronom 32,1.2).

“Acum, Doamne, Dumnezeule, scoala-Te,

vino la locul Tau de odihna, Tu si chivotul maretiei Tale.

Preotii Tai, Doamne Dumnezeule, sa fie imbracati cu mantuirea,

si prea iubitii Tai sa se bucure de fericire!” (2 Cronici 6,41).

“Ridicati-va ochii in sus, si priviti!

Cine a facut aceste lucruri?

Cine a facut sa mearga dupa numar, in sir, ostirea lor?

El le cheama pe toate pe nume;

Asa de mare e puterea si taria Lui,

ca una nu lipseste.” (Isaia 40,26).

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Psalmi. Psalmi sunt chintesenta poeziei lirice. Datorita profunzimii emotiei si a inaltimii aspiratiei, a dezvaluirii totale a celor mai intime intrebari si framantari ale sufletului omenesc, datorita frumusetii, delicatetii si, uneori, a puterii si maiestatii formularilor, Psalmii nu au rival cand sunt comparati cu expresiile cele mai frumoase folosite in intreaga poezie lirica omeneasca. Caci ce alta poezie poate sa se masoare cu poezia care are ca tema cautarea Dumnezeului celui vesnic de catre sufletul omenesc? Dupa cum cele spirituale si vesnice se ridica deasupra celor firesti si trecatoare, tot asa poezia Psalmilor depaseste cu mult cele mai mari comori ale liricii lumii.

Proverbe. Forma literara caracteristica a Proverbelor este mashal sau proverbul unitar, o pereche simpla de versuri paralele, care exprima intr-un limbaj extrem de concis un adevar clar, axiomatic. Forma predominanta este aceea a paralelismului antitetic sau contrastant, de pilda: “Cine vorbeste mult nu se poate sa nu pacatuiasca,  dar cel ce-si tine buzele, este un om chibzuit” (Proverbe 10,19).

Dar sunt si numeroase cazuri de paralelism sinonimic, de pilda:

“O inima priceputa dobandeste stiinta,  si urechea celor intelepti cauta stiinta” (Proverbe 18,15);  si de paralelism sintetic, de pilda: “Asculta sfaturile si primeste invatatura,  ca sa fii intelept pe viitor” (Proverbe 19,20).

Aceasta formula este tiparul literar pentru intregul material al cap. 10,22 la 16,33; se gaseste de asemenea, in mod neregulat, pe parcursul intregii carti.

Adesea, intelepciunea Proverbelor ia forma monologului (vezi 1,20-33; 7,1 la 8,36), a poemului sub forma sonetului (vezi 4,10-19; 9,1-18; 24,30-34), a epigramei (vezi 23,19-21.26-28.29-35) si a acrostihului valoros care incheie cartea: Poemul femeii virtuoase (31,10-31). Acesta consta din 22 de versuri, fiecare vers incepand cu o litera a alfabetului ebraic, in ordinea obisnuita a acestuia.

Astfel, intr-o varietate de forme, Proverbele isi ajung scopul: sa inspire respect fata de Dumnezeu, sa promoveze intelepciunea si sa dea sfaturi cu privire la virtutile practice.

Plangerile. In limba ebraica, cartea Plangerile prezinta o structura poetica unica: sistemul ei metric este acela al ritmului qinah si forma ei generala este aceea a acrostihului. In ritmul qinah, fiecare vers are cinci masuri, trei in prima jumatate si doua in a doua jumatate, dand efectul unui lung crescendo urmat de un decrescendo mai scurt, ca si cum durerea creste pana la apogeu si apoi dispare mai repede. In plus, poemul ca intreg este un exemplu extins de ritm qinah, intrucat cantecul de jale ajunge la apogeu in cap. 3 si dispare mai rapid atingand nivelul de baza la finele cap. 5.

Forma de acrostih a Plangerilor este complexa. Primul capitol consta din 22 de tristihuri, fiecare vers incepand cu literele alfabetului ebraic in ordinea lor obisnuita. Al doilea capitol urmeaza acelasi tipar, cu o usoara variatie a ordinii alfabetului. Capitolul al treilea are litere-acrostih la fiecare rand al fiecarui tristih, ca un fel de apogeu pentru poem. Capitolul al patrulea trece la distihuri in ritm qinah cu litere-acrostih numai la inceputul fiecarui distih. Capitolul al cincilea renunta si la structura de acrostih si la ritmul qinah, ca si cum formele literare uzuale nu mai erau potrivite pentru a exprima durerea scriitorului. Poemul este un model de structura artistica.

Cantarea cantarilor. Cantarea cantarilor este singura carte din Biblie care consta in intregime din poezie sub forma dialogului. Este un fermecator exemplu de poem pastoral oriental. Imaginile pitoresti care apar intr-o succesiune rapida pe tot parcursul cartii sunt caracteristice acestui tip de poezie. Gandirea occidentala are dificultati de intelegere si apreciere a franchetii acestei vorbiri figurate. Intelegerea naturii figurate a limbajului acestui tip de poezie va duce la intelegerea soliei cartii.

Iov. Fara indoiala, opera cea mai reusita din punct de vedere artistic al geniului literar ebraic este cartea lui Iov. Tema cartii este legata de stravechea problema a suferintei omenesti: intr-o lume creata si sustinuta de un Dumnezeu bun si drept, de ce trebuie sa sufere un om bun? Intr-un cadru narativ de proportii epice, un dialog dramatic incearca sa rezolve problema. Are loc o dezbatere in trei cicluri, Iov si prietenii sai alternand in discutie; dar ultimul ciclu e lasat neterminat, argumentatia incheindu-se. Intra in scena un tanar ca pentru a da solutia sigura si finala, insa Dumnezeu Insusi intervine.

Cartea lui Iov este remarcabila prin generozitatea temei si anvergura tratarii, prin frumusetea si varietatea descrierilor naturii si prin amplitudinea efectelor ei dramatice de pe pamant si din cer; prin constientizarea prezentei lui Dumnezeu in viata omului si prin tratarea profunda a naturii mantuirii si a realitatii existentei unui Rascumparator.

Eclesiast. Cartea Eclesiastului sau a propovaduitorului este lucrarea lui Solomon, “regele cel mai insemnat, cel mai bogat si cel mai intelept” al tuturor timpurilor (9T 281). Cartea a fost scrisa in anii de mai tarziu ai vietii sale, cand, dupa incercari prelungite de a gasi satisfactie in placerile acestei lumi, si-a dat seama de pacatosenia acestei purtari si s-a intors la Dumnezeu, Izvorul intelepciunii sale. “Si acum, dupa ce a invatat dintr-o trista experienta cat de lipsita de intelepciune este o asemenea viata, dorinta lui arzatoare a fost de a-i preveni pe oameni sa nu treaca prin experienta amara pe care o avusese el” (PK 80).

Desi cea mai mare parte a cartii Eclesiast e scrisa sub forma de proza, exista si pasaje magnifice de poezie, culminand cu poemul “Adu-ti aminte de Facatorul tau” (12,1-8), care este un exemplu generos de utilizare a figurilor de stil orientale.

Pentru o prezentare mai detaliata a acestor cinci carti, vedeti introducerea fiecareia din ele.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

In Biblie “se gaseste poezie care a atras uimirea si admiratia lumii. Ea nu este egalata nici macar de cele mai stralucite opere ale geniului omenesc prin frumusetea ei stralucitoare, prin maiestatea ei sublima si solemna, prin patosul ei miscator” (CT 429). “Cele mai vechi, dar si cele mai sublime discursuri poetice cunoscute de om se gasesc in Scripturi” (Ed 159). Cantarile Sionului nu au seaman.

Aproape 40% din Vechiul Testament este poezie. Pentru cititorul obisnuit al KJV si al multor altor versiuni engleze [si de alta limba], aceasta este o descoperire uimitoare. El se asteapta sa vada poezia tiparita sub forma versurilor si strofelor, cu rima si ritm, desi cele mai multe versiuni obisnuite nu fac aproape deloc deosebire intre vers si proza in aranjarea in pagina. A ramas in seama unor revizori sa prezinte poezia biblica sub forma de versuri.

Cea mai mare parte a poeziei biblice apare in Vechiul Testament: in fragmente mici in cartile istorice, in pasaje intretesute cu portiuni de proza ale profetilor si in sase carti care sunt poetice in intregime sau in mare parte. In Noul Testament, poezia apare numai in cateva cazuri izolate si atunci mai ales in citate din Vechiul Testament.

Importanta poeziei si a muzicii la evrei este atestata de faptul ca limba ebraica are cateva sinonime pentru cuvantul “cantare”. Poezia si muzica sacre detineau un loc de cinste printre obiectele principale de studiu in vechile scoli ale profetilor (Ed 47; PP 593).

In cartile istorice. In tot cuprinsul cartilor istorice ale Vechiului Testament sunt cazuri cand poezia este folosita pentru a ilustra sau a insufleti o relatare. Una din particularitatile unice ale literaturii biblice consta din prezenta paralela a relatarii in proza si a celebrarii poetice a evenimentului istoric.

De pilda, imediat dupa raportul plastic al trecerii Marii Rosii de catre Israel, apare celebrarea poetica a infrangerii egiptenilor si a eliberarii lui Israel, cantarea lui Moise si a Mariei (vezi Exod 14 si 15). Oda aceasta e una dintre cele mai vechi cantari de biruinta. Dupa relatarea in proza a infrangerii lui Sisera, capetenia ostirilor regelui canaanit Iabin, de catre israeliti sub conducerea Deborei si a lui Barac, apare oda de razboi numita in mod obisnuit “cantarea de lauda a Deborei si a lui Barac” (vezi Judecatori 4 si 5). Poemul acesta a fost numit “cel mai mare cantec de razboi al tuturor vremurilor si popoarelor”. Dupa relatarea mortii lui Ionatan si a lui Saul, pricinuita de filisteni, apare miscatoarea “cantare de jale a lui David” (vezi 1 Samuel 31; 2 Samuel 1). In ceea ce priveste rafinamentul gustului, delicatetea si perfectiunea constructiei, putine elegii din literatura lumii se compara cu aceasta piesa rara de poezie elegiaca.

Exemple de poezie apar in toate cartile Pentateucului, cu exceptia Leviticului. Sunt sase in Genesa: Cantarea lui Lameh – 4,23.24; Blestemul asupra lui Canaan si binecuvantarea asupra lui Iafet rostite de Noe – 9,25-27; Profetia lui Dumnezeu pentru Rebeca – 25,23; Binecuvantarea lui Iacob de catre Isaac – 27,27-29; Binecuvantarea lui Esau de catre Isaac – 27,39.40; Binecuvantarea rostita de Isaac asupra fiilor sai – 49,2-27. Singurul exemplu de poezie din Exod este frumoasa Cantare a lui Moise si a Mariei – 5,1-18.21. Numeri are urmatoarele cazuri: Binecuvantarea aaronica – 6,24-26; Formule pentru pornirea si asezarea chivotului – 10,35.36; Cantarea vaii – 21,14.15; Cantarea fantanii – 21,17.18; Caderea Hesbonului – 21,27-30; Prezicerile lui Balaam – 23,7-10.18-24; 24,3-9.15-24. Deuteronom prezinta blestemele – 27,15-26; cantarea lui Moise – 32,1-43 si Binecuvantarea celor douasprezece semintii de catre Moise – 33,2-29.

Unicul exemplu de versuri din Iosua este Porunca lui Iosua adresata soarelui si lunii – 10,12.13. Judecatori are Cantarea Deborei si a lui Barac – 5,1-31 si Ghicitorile lui Samson – 14,14.18; 15,16; Rut cuprinde Legamantul lui Rut cu Naomi – 1,16.17. 1 Samuel are Cantarea de multumire a Anei – 2,1-10 si fragmente de cantari populare de laude ale lui David – 18,7; 21,11. 2 Samuel are Cantarea de jale a lui David – 1,19-27; Elegia lui David la moartea lui Abner – 3,33.34; Cantarea de biruinta a lui David – 22,2-51 (vezi Psalmi 18) si Cele din urma cuvinte ale lui David – 23,1-7. In 1 Cronici apare Imnul lui David pentru aducerea chivotului – 16,8-36. In 2 Cronici sunt refrene poetice in 5,13; 6,1.2; 7,3; 20,21 si cuvintele de lauda la adresa lui Dumnezeu de la sfarsitul rugaciunii Solomon – 6,41.42.

In cartile profetice. Cartile profetice ale Vechiului Testament au o contributie unica la literatura mondiala in ce priveste impletirea prozei cu poezia intr-o succesiune continua. In cartile acestea intalnim deopotriva istorie profetica, discurs elocvent si celebrare poetica. Profetul transmite cuvintele profetiei divine; el vorbeste in fraze pasionate si propozitii echilibrate de o elocventa sublima, mustrand, indemnand, demascand, mangaind pe poporul sau neascultator; si tese in discursul sau literar inspirat lirismul adus de poezie – totul alcatuind un prototip literar nemaiintalnit in celelalte literaturi ale lumii.

Primele 39 de capitole ale lui Isaia constau din pasaje in care se impletesc proza si poezia; dar capitolele 40-66 sunt aproape in totul poezie. Capitolele 1-31 si 46-51 ale lui Ieremia prezinta un amestec de proza si poezie. Sunt putine cazuri de poezie in Ezechiel si Daniel. Cea mai mare parte din asa numitii profeti mici consta in intregime sau in parte din poezie. Numai Hagai si Maleahi sunt exclusiv proza. Elocventa pasionata si adesea navalnica a profetilor isi gaseste expresia in cadente alese de poezie sensibila.

In cartile poetice. Cinci carti ale Vechiului Testament pot fi privite ca fiind carti poetice, intrucat constau in intregime sau covarsitor de mult din literatura sub forma de versuri. Acestea sunt Psalmi, Proverbe, Plangerile, Cantarea cantarilor si Iov. Psalmi, Plangerile si Cantarea Cantarilor sunt poezie pura. Iov e, in principal, poezie – numai prologul si epilogul ei sunt in proza. Proverbe sunt practic filozofie in versuri. Pe langa acestea, Eclesiast are o parte substantiala de poezie frumoasa.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Legaturi intre regii evrei si faraonii egipteni. Mentionarea cea mai timpurie a unui rege strain in legaturi cu un carmuitor al lui Israel sau al lui Iuda e aceea a lui Sisak (egiptean Sesonk), care a navalit in Iuda in anul al 5-lea al lui Roboam din Iuda (1 Regi 14,25.26; 2 Cronici 12,2-9). Dar informatia aceasta nu ajuta sa se amplaseze anul al 5-lea al lui Roboam, deoarece cronologia Dinastiei a XXII-a nu e cunoscuta exact. Se crede ca Sesonk si-a inceput domnia pe la 950 i.Hr. Contactul urmator mentionat este acela al lui “So, imparatul Egiptului”, cu Osea din Israel (2 Regi 17,4), dar iarasi nu sunt informatii pentru a stabili vreo data exacta. Cu privire la acesti doi faraoni, vezi la p. 50,52. Un al treilea contact este acela al lui “Tirhaca, imparatul Etiopiei”, si Ezechia (vezi p. 53,64,160).

Sincronisme intre regii evrei si asirieni. Sincronismele cele mai timpurii dintre regii israeliti si asirieni nu Proverbein din Biblie, ci din analele lui Salmansar III, in anii al 6-lea si al 18-lea al domniei lui. Cel dintai dintre acestea a fost anul atribuit in lista de limmu lui Daian-Ashsur in anul al 6-lea, dupa cel in care Salmanasar a notat ca luandu-si locul pe tron, dar de asemenea unele forme de anale dateaza campania aceasta in al 6-lea an al domniei. “Inscriptia pe Monolit” a lui Salmanasar raporteaza ca, in anul lui Daian-Ashsur, fortele asiriene au mers intr-o campanie in apus si ca la Qarqar in Siria a dat piept cu o coalitie defensiva, care cuprindea pe Benhadad din Damasc si pe Ahabbu mat Sir’ila sau “Ahab din tara lui Israel”. Doisprezece ani mai tarziu, o alta expeditie, in apus, in al 18-lea an al lui, s-a luptat cu Hazael din Damasc si a primit tribut de la Iana mar Humri (“Iehu, fiul lui Omri, adica din tara lui Omri sau Israel). Obeliscul negru al lui Salmanasar prezinta un relief al lui Iehu, plecandu-se inaintea lui, prezentand tribut. Acesti doi ani sunt plasati acum in anii 853 si respectiv 841 i.Hr. (Datele 854 si 842, bazate pe autori mai vechi pe o singura lista de limmu, sunt contrazise de toate celelalte liste.)

Acesti doi ani au fost: ultimul al lui Ahab si intaiul al lui Iehu, intrucat sunt doua domnii intermediare (Ahazia, 2 ani si Ioram, 12 ani), totalizand 12 ani de domnie prin calcularea fara an de urcare la tron cu suprapunerea ei de un an pentru fiecare domnie:

Intrucat datarea in ani i.Hr. a lui Salmanasar III pare sa fie stabilita prin lista de limmu, domniile lui Ahab, Ahazia, Ioram si Iehu din Israel sunt la fel stabilite, de asemenea, a contemporanului Ahazia din Iuda, a carui scurta domnie de un an s-a sfarsit in al 12-lea an lui Ioram din Israel, adica al 18-lea an al lui Salmanasar. In masura in care datele noastre sunt corecte, intregul tipar al celor doua linii ale regilor evrei, pot fi datate in scala anilor i.Hr. Din sincronismul acesta al lui Salmanasar e plasata data i.Hr. a anului al 4-lea al lui Solomon, anul al 480-lea de la Exod, la 967/66 i.Hr. si anul sau al 40-lea, in care a avut loc despartirea in 931/930.

Ioas din Israel este probabil Ia’asu mentionat de catre Adad-nirari III al Asiriei. Cu privire la Pul sau Tiglat-pileser, vezi p. 156, nota ++. Folosirea pronumelui personal “el” e calculata de unii ca aratand ca Pul si Tiglat-pileser din 1 Cronici 5,26 sunt o singura persoana, si ca traducerea poate citi Pul, si chiar Tiglat-pileser. Pecah si Ahaz sunt contemporani cu Tiglat-pileser (2 Regi 16,5.10; 2 Cronici 28,19-21). Analele acestuia din urma mentioneaza pe Menihimme, Pagaha si Ausi (tradusi Menahem, Pecah si Osea) si e probabil, desi disputat, ca, al sau “Azriam din Iauda” e Azaria din Iuda.

Salmanasar V a asediat Samaria, care a cazut “dupa trei ani” (inclusiv, vezi p. 136) anul al 9-lea al lui Osea si al 6-lea al lui Ezechia (2 Regi 17,3.4; 18,9.10). Intrucat Sargon II in ultimii sai ani pretinde ca a cucerit Samaria pe la inceputul domniei sale, unii au considerat ca cetatea a cazut dupa moartea lui Salmanasar, sau ca Sargon era generalul care faptic a cucerit cetatea chiar inainte de urcarea sa la tron. Dar pretentiile faloase ale unui rege asirian exprimate in editii tarzii ale analelor sale intampina suspiciune. Singurul eveniment raportat de catre Salmaneser V in Cronica Babiloniana este cucerirea unei cetati; daca numele se citeste Shamara’in (nu Shabara’in), aceasta ar indica faptul ca Samaria a cazut a cazut chiar inainte de sfarsitul domniei lui Salmanasar, in 723/22 i.Hr.

Ultima referire biblica la contactul dintre Asiria si Iuda este aceea dintre Ezechia si Sanherib (desi analele mai tarzii ale lui Esarladon il mentioneaza pe Manase ca Menasi si Asubanipal in acelasi fel se refera la el ca “Minsie” din “Iaudi”). Sanherib a invadat vestul in al 14-lea an al lui Ezechia (2 Regi 18,13), dar nu a luat Ierusalimul. Aceasta este evident “a treia campanie” a lui Sanherib, mentionata in analele asiriene. Cele doua afirmatii ca Salmanasar (V) a venit impotriva Samariei in al 14-lea an al lui Ezechia si ca Sanherib a invadat Iuda in al 14-lea an al aceluiasi rege (2 Regi 18,9.13) nu sunt, asa cum ar parea la prima vedere, in disarmonie cu rapoartele asiriene a domniei de 17 ani intermediare a lui Sargon II. Intervalul acesta este o indicatie puternica a unei coregente pentru Ezechia; inseamna evident ca invazia lui Salmanasar a avut loc in anul al 4-lea al coregentei lui Ezechia si aceea a lui Sanherib in al 14-lea an al domnie sale singur (pusa la anul 701 i.Hr.). [Nu e absolut deloc necesar de a gasit o inconsistenta aici.]

Desi unii comentatori iau in consideratie numai un singur atac asupra lui Iuda de catre Sanherib, naratiunea biblica se preteaza si la interpretarea care permite o a doua invadare tarziu in timpul domniei lui Ezechia (vezi p. 64,67). Comentatorii care cred in a doua companie difera in ce priveste locul unde naratiunea biblica face tranzitia. Totusi mentionarea lui “Tirhaka (Egiptean Taharka), imparatul Etiopiei” (2 Regi 19,9), ca amenintandu-l pe Sanherib la data aceasta, pare sa se refere la sfarsitul domniei lui Ezechia, deoarece Taharka, un rege al Dinastiei a XXV-a a Egiptului, care era Nubiana sau “Etiopiana”, a inceput sa domneasca aproximativ pe la 690 i.Hr., la varsta de 20 de ani (vezi p. 53), in acord cu dovezi actuale care au fost publicate in 1949. Lucrul acesta ar fi cuprinsul a foarte putini ani de la sfarsitul domniei de 29 de ani ai lui Ezechia ca domnitor unic (vezi PK 339). In felul acesta, data cunoscuta a lui Salmanasar V si datarea aproximativa a lui Taharka din Egipt se combina pentru a favoriza vederea celor 29 de ani, plus o coregenta pentru Ezechia.

Sincronisme intre regii lui Iuda si ai Babilonului. Domniile finale ale lui Iuda se sincronizeaza cu domnia lui Nebucadnetar (anul lui al 37-lea este fixat pe cale astronomica) si astfel poate fi datata i.Hr.

Acestea pot fi totalizate astfel:

Vezi tabel cu aceste sincronisme

Anii babilonieni ai                          Anii regilor lui Iuda.                             Notatie                Textul

lui Nebucadnetar, i.Hr.               (din toamna-in-toamna) i.Hr

1-a           604/603                    Al 4-lea an al lui Ioachim 605/04         Al  23-lea de la al    Ieremia 25,1.3

13-lea al lui Iosia

8-lea        597/96                        Exilarea lui Ioiachin 597                      Domnia 598/97    2 Regi 24,8.12

18-lea      587/86                   Al zecelea an al lui Zedechia 588/87                                        Ieremia 32,1

19-lea      586/585                   Al 11-lea al lui Zedechia 587/86            Cetatea cade, 586   2 Regi 25,2-8;

Ieremia 52,5.12

Aceste date sunt de acord cu cele mai recente gasiri, cand al 4-lea an al luiIoiachim este aliniat cu primul an al lui Nebucadnetar, exilarea lui Ioiachin “in anul urmator” (“cand anul a trecut” – trd.engl.) cu al optulea an al lui Nebucadnetar si caderea si caderea Ierusalimului cu cel de-al 19- lea, si ultimul, al sau, daca este luat in socoteala anul iudaic din toamna-in-toamna.

Ezechiel, care a fost luat captiv la Babilon cu Ioachin, adesea dateaza evenimentele prin anii acestei captivitati, de exemplu:

Viziunea lui Ezechiel despre asediu, al 9-lea an al captivitatii – Ezechiel 24,1.2 (vezi aceeasi data pentru inceputul asediului – 2 Regi 25,1.Ieremia 52,4).

Vesti despre caderea cetatii ajung la Ezechiel in luna a-10, anul al 12-lea – Ezechiel 33,21 (vezi caderea cetatii in luna a 4-a a anului al 11-lea al lui Zedechia si anul al 19-lea al lui Nebucadnetar – Ieremia 39,2; 52,6-14).

Viziunea lui Ezechiel in anul al 25-lea al captivitatii, anul al 14-lea dupa ce cetatea fusese lovita, Ezechiel 40,1.

Datele acestea nu determina metoda lui Ezechiel de calculare a anilor captivitatii lui Ioiachim, deoarece ei pot sa armonizeze cu folosirea unui inceput de an din primavara sau din toamna, sau o calculare aniversara de la data capturarii. Aceste alternative, impreuna cu parerile diferite cu privire la relatia dintre anul al 4-lea al lui Ioiachim si anul I al lui Nebucadnetar, au ca rezultat concluzii diferite in ce priveste data exacta, cand Ezechiel a avut viziunea cu privire la asediu si cand a sosit solul.

Calculul lui Ezechiel, insa, nu se aplica in mod necesar la o alta formula de data oferita in termeni ai captivitatii lui Ioiachim, eliberarea regelui captiv in luna a 12-a a anului al 37-lea. Amel-Marduk, succesorul lui Nebucadnetar, l-a scos din inchisoarea din Babilon “in cel dintai an al domniei lui” (2 Regi 25,27) sau “in anul intai al domniei lui” (Ieremia 52,31; intai fiind un cuvant de adaos). Aceste doua texte, fiecare in parte, spun literal: “in anul cand el a fost (sau a devenit) rege (2 Regi 25,27) si “in anul imparatiei lui” (Ieremia 52,31). Unii au considerat “anul” lui Amel-Marduk a fi pe temeiul analogiei cu limba araba, anul I al lui, intrucat era anul – intr-adevar, unicul an calendaristic intreg – al domniei lui, deoarece el a murit in anul II al lui. Altii spun ca inseamna anul lui de urcare la tron, deoarece in anul cand el a domnit, poate fi luat ca implicandu-l pe acela in care el a inceput sa domneasca. Daca in Regi si Ieremia, anii lui Ioiachin sunt calculati inclusiv ca ani din toamna-in-toamna, in care a fost luat prizonier, luna a 12-a a anului al 37-lea cade in anul Babilonian de urcare la tron al lui Amel-Marduk, in primavara lui 561 i.Hr., care ar fi in anul 1, asa cum e calculat in anul iudaic, din toamna-in-toamna. Nu e necesar de a presupune ca socoteala lui Ezechiel in Babilon era aceeasi cu aceea folosita in Iuda in anii de sfarsit ai monarhiei. Ar putea sa fie un exemplu de calculari diferite. Punctul acesta insa, nu are efect asupra datei sfarsitului regatului lui Iuda.

Atribuirea de date i.Hr. liniilor ebraice. Presupunand deci ca avem o schema a domniilor regilor evrei, care e cel mai putin relativ de consistenta si experimental corecta putem suprapune pe tiparul acela scala datarii in ani i.Hr. pentru a face ca anii lui Nebucadnetar, ai carui echivalenti in Hristos sunt cunoscuti, sa sincronizeze cu ultimele domnii ale lui Iuda, si putem lucra inapoi de acolo. Daca sincronismele mai timpurii dintre regii evrei si conducatorii asirieni pot fi incadrate fara ca cifrele biblice sa sufere, in cursul timpului cand lista de limmu si Canonul lui Ptolemeu se suprapun, si daca perioada si anotimpurile lui Salmanasar al III-lea cu Ahab si Iehu poate si ea sa se armonizeze, va reiesi ca reconstructia cronologiei perioadei acesteia e rezonabil corecta.

Aceasta nu inseamna in mod necesar ca fiecare detaliu poate fi considerat fixat in mod absolut, deoarece acolo unde trebuie sa se admita atat de multe domnii suprapuse poate fi mai mult decat o singura cale posibila de a ajusta relatiile acestor domnii. Dar schema generala poate fi privita ca fiind bazata pe principii solide si de folosit ca o ipoteza de lucru pentru datarea evenimentelor biblice. Date absolut exacte pot fi date numai pentru acele evenimente care sunt legate direct si neambiguu cu vreun punct de referire fixat, ca sincronismele domniei lui Nebucadnetar. Chiar si in cazuri de acestea datele exprimate in termeni de luni lunare nu pot fi datate dogmatic pana la ziua precisa fara a permite loc de variatie de o zi, uneori o luna (vezi p. 119,120).

Desi cronologia exacta a tuturor domniilor ebraice nu e privita ca fixata, tiparul e suficient de complet pentru a permite insirarea de date i.Hr. cel putin ca aproximatii ipotetice (vezi tabelizarea de la pag. 77) pentru inlesnirea cititorului. Datele acestea nu sunt date de o expunere finala a unei cronologii exacte, desi ultimele cateva domnii din Iuda sunt aliniate cu anii babilonieni ai lui Nebucadnetar, datele i.Hr. ale regilor mai timpurii trebuie sa fie luate ca aproximative, desi posibile, si in cele mai multe cazuri foarte probabil corecte.

Alte date sunt relativ mai putin certe, intrucat sunt departate in timp de astfel de date fixate sau intrucat sunt necesare anumite ajustari, de exemplu coregente presupuse, facute numai pe temeiul de a face sincronismele sa se angreneze pe hartie – asa cum trebuie sa fie facut Proverbeizoriu daca e totusi sa se construiasca in cele din urma o scala.

Incertitudinea posibila de cateva zile, ba chiar de cativa ani, nu cantareste mai mult decat valoarea unei serii de date prezentate ca o ipoteza de lucru pentru avantajul cititorului, dar e bine sa pastram o minte deschisa pentru posibila revizuire a unora dintre amanuntele acestea cand ajung la indemana informatii noi.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania