Generalitati. Spre deosebire de cea mai mare parte a poeziei engleze moderne, poezia ebraica nu depinde de o schema de versuri cu accent si rima repetate in mod regulat. Accentul e neregulat, iar rima, daca apare cumva, pare ocazionala sau accidentala. Pentru cei care trebuie sa citeasca Biblia in traducere, cea mai insemnata baza metrica a versului ebraic consta din simetria echilibrata a formei si a sensului, cunoscuta sub numele de paralelism.

Cel dintai erudit care a examinat atent structura poeziei ebraice si care a pus studiul ei pe o baza solida a fost episcopul Robert Lowth, invatat si profesor la Oxford. In lucrarea lui Lectures on the Sacred Poetry of the Hebrews (1753), Lowth a aratat tendinta poeziei ebraice de a aranja declaratiile in perechi, asemenea unui sunet cu ecoul lui, ca paralelism al partilor. Watts-Dunton a numit-o “ritm al simtului”, iar Van Dyke a descris-o ca “ritm al ideilor”. Cu privire la acest element distinct al structurii poeziei ebraice, Stanley spune: “Bataile ritmice si rapide ca acelea ale aripilor, inaltarea si scufundarea ca acelea ale unei inimi ingrijorate, care au fost frumos descrise ca fiind esenta structurii paralele a poeziei ebraice, sunt extrem de potrivite pentru jocul nesfarsit al sentimentului uman si pentru intelegerea fiecarei epoci si natiuni.” E vrednic de notat ca acest element poetic a fost redat aproape intact in limba engleza. Desi sursa factorului paralelismului este necunoscuta, trebuie notat faptul ca elementul paralelismului, ca o caracteristica a poeziei ebraice, e impartasit si de alte literaturi antice, ca de exemplu cea egipteana, asiro-babiloniana si canaanita.

Un exemplu de paralelism al structurii, in forma lui cea mai simpla, poate fi vazut in asa-numita Cantare a sabiei sau Cantarea lui Lameh (Genesa 4,23.24), care este probabil cel mai vechi exemplu de poezie din Biblie. In aceasta cantare de sase versuri a lui Lameh, structura paralela a versului ebraic apare in cea mai evidenta simplitate. Poemul consta din trei distihuri sau paralelisme sinonimice:

“Ada si Tila, ascultati glasul meu!

Nevestele lui Lameh, ascultati cuvantul meu!

Am omorat un om pentru rana mea,

Si un tanar pentru vanataile mele.

Cain va fi razbunat de sapte ori,

Iar Lameh de saptezeci de ori cate sapte.”

Incepand cu acest exemplu, vom continua sa explicam si sa exemplificam mai profund principiului paralelismului ca factor determinant principal in versul ebraic.

Forme primare de paralelism. In general, sunt recunoscute trei forme primare de paralelism:

1. Paralelismul sinonimic, in care ideea fundamentala este repetata folosind alte cuvinte sau imagini in stihul al doilea al distihului, de pilda:

“Strangeti-va si ascultati, fii ai lui Iacov!

Ascultati pe tatal vostru, Israel!”

(Genesa 49,2).

“Opreste-te, soare, asupra Gabaonului,

Si tu, luna, asupra vaii Aialonului!”

(Iosua 10,12).

“Oranduirile Domnului sunt fara prihana si veselesc inima;

poruncile Domnului sunt curate si lumineaza ochii.”

(Psalmi 19,8).

2. Paralelismul antitetic sau contrastant, in care ideea primului stih al unui distih este explicata mai departe prin contrast sau inversare in stihul al doilea, ca de exemplu:

“Asa sa piara toti vrajmasii Tai, Doamne!

Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele, cand se arata in puterea lui”

(Judecatori 5,31).

“Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti,

dar calea pacatosilor duce la pieire.”

(Psalmi 1,6).

“Mania imparatului este ca racnetul unui leu,

si bunavointa lui este ca roua pe iarba.”

(Proverbe 19,12).

3. Paralelismul sintetic sau constructiv, in care stihul al doilea al distihului adauga o idee la primul stih prin completare, dezvoltare sau intarire. Cele doua stihuri pot sta in relatie de cauza si efect, conditie si concluzie, expunere si completare etc., ca de exemplu:

“Totusi, Eu am uns pe Imparatul Meu

pe Sion, muntele Meu cel sfant.”

(Psalmi 2,6).

“Domnul Se uita de la inaltimea cerurilor peste fiii oamenilor,

sa vada de este vreunul care sa aiba pricepere

si care sa caute pe Dumnezeu.”

(Psalmi 14,2).

“Mai bine un pranz de verdeturi, si dragoste

decat un bou ingrasat, si ura.”

(Proverbe 15,17).

“Raspunde insa nebunului dupa nebunia lui,

ca sa nu se creada intelept.”

(Proverbe 26,5).

“Un om pizmas se grabeste sa se imbogateasca,

si nu stie ca lipsa va veni peste el.”

(Proverbe 28,22).

Forme secundare de paralelism. Pe langa formele primare de paralelism, au fost recunoscute trei forme secundare:

1. Paralelismul emblematic, un tip infrumusetat de paralelism sinonimic, in care o figura de stil sau o imagine de vreun fel oarecare este folosita pentru a dezvolta ideea, ca de exemplu:

“Nu te mania pe cei rai

si nu te uita cu jind la cei ce fac raul;

caci sunt cositi iute ca iarba,

si se vestejesc ca verdeata.”

(Psalmi 37.1.2).

“Sa se umple de rusine si sa dea inapoi

toti cei ce urasc Sionul!

Sa fie ca iarba de pe acoperisuri,

care se usuca inainte de a fi smulsa!

Seceratorul nu-si umple mana cu ea,

cel ce leaga snopii nu-si incarca bratul cu ea,

si trecatorii nu zic:

Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi!

Va binecuvantam in Numele Domnului!”

(Psalmi 129,5-8).

2. Paralelismul culminant sau in trepte, un tip viguros de paralelism sintetic, in care unul sau mai multe cuvinte cheie sau una sau mai multe expresii cheie sunt repetate si duse mai departe, pana cand ideea este completata chiar la sfarsitul paralelismului extins, ca de pilda:

“…Caci El vine,

vine sa judece pamantul.

El va judeca lumea cu dreptate

si popoarele dupa credinciosia Lui.”

(Psalmi 96,13).

“Imi ridic ochii spre munti…

De unde-mi va veni ajutorul?

Ajutorul imi vine de la Domnul,

care a facut cerurile si pamantul.

Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul;

Cel ce te pazeste, nu va dormita.

Iata ca nu dormiteaza, nici nu doarme

Cel ce pazeste pe Israel.”

(Psalmi 121,1-4).

3. Paralelismul intercalat, un tip de paralelism in care primul si ultimul dintr-o serie de stihuri sunt asemanatoare si cuprind intre ele un numar de stihuri care dezvolta ideea fundamentala, ca de pilda:

“Doamne, eu am strigat catre Tine,

si m-am rugat Domnului, zicand:

Ce vei castiga daca-mi versi sangele,

si ma pogori in groapa?

Poate sa Te laude tarana?

Poate ea sa vesteasca credinciosia Ta?

Asculta, Doamne, ai mila de mine!

Doamne, ajuta-ma!”

(Psalmi 30,8-10).

“Domnul Isi intoarce Fata impotriva celor rai,

ca sa le stearga pomenirea de pe pamant.

Cand striga cei fara prihana, Domnul aude,

si-i scapa din toate necazurile lor.

Domnul este aproape de cei cu inima infranta,

si mantuieste pe cei cu duhul zdrobit.

De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana,

dar Domnul il scapa totdeauna din ea.

Toate oasele i le pazeste,

ca nici unul din ele sa nu i se sfarame.

Pe cel rau il omoara nenorocirea,

dar vrajmasii celui fara prihana sunt pedepsiti.”

(Psalmi 34,16-21).

Variatii de paralelism. Forma cea mai simpla si cea mai obisnuita de paralelism este ansamblul de doua stihuri sau distihul, dar acesta se multiplica adesea in trei sau patru stihuri, putand ajunge sa aiba un numar considerabil de stihuri intr-o mare varietate de combinatii. Astfel, cateva stihuri consecutive pot avea acelasi inteles, ca de pilda:

“Raurile vuiesc, Doamne,

raurile vuiesc tare,

raurile se umfla cu putere.”

(Psalmi 93,3).

“Cum sa te dau, Efraime?

Cum sa te predau, Israele?

Cum sa-ti fac ca Admei?

Cum sa te fac ca Teboimul?”

(Osea 11,8).

“Fiii nostri sunt ca niste odrasle,

cari cresc in tineretea lor;

fetele noastre ca niste stalpi sapati frumos,

cari fac podoaba caselor imparatesti.

Granarele noastre sunt pline

si gem de tot felul de merinde;

turmele ni se inmultesc cu miile,

cu zecile de mii, in campiile noastre:

vitelele noastre sunt prasitoare;

nu-i nici o paguba, nici o robie,

nici un tipat in ulitele noastre!”

(Psalmi 144,12-14).

Uneori doua stihuri sinonime pot fi imbogatite printr-un al treilea, ca de pilda:

“Ruben, tu, intaiul meu nascut,

Puterea mea si parga tariei mele,

Intaiul in vrednicie si intaiul in putere.”

(Genesa 49,3).

“Iudo, tu vei primi laudele fratilor tai;

Mana ta va apuca de ceafa pe vrajmasii tai.

Fiii tatalui tau se vor inchina pana la pamant inaintea ta.”

(Genesa 49,8).

Sau primele doua stihuri pot fi sinonime, iar al treilea este completare la ideea de baza, ca de exemplu:

“Imparatii pamantului se rascoala,

si domnitorii se sfatuiesc impreuna

impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau.”

(Psalmi 2,2).

“Iosif este vlastarul unui pom roditor,

Vlastarul unui pom roditor sadit langa un izvor;

Ramurile lui se inalta deasupra zidului.”

(Genesa 49,22).

Uneori, intr-un ansamblu de patru stihuri, primul este paralel cu al treilea, si al doilea cu al patrulea, formand in model incrucisat, ca de pilda:

“Domnul este lumina si mantuirea mea:

de cine sa ma tem?

Domnul este sprijinitorul vietii mele:

de cine sa-mi fie frica?”

(Psalmi 27,1).

“Tara lor este plina de argint si de aur,

si comorile lor n-au sfarsit;

tara este plina de cai,

si carele lor sunt fara numar.”

(Isaia 2,7).

Aceste combinatii de aranjamente permit dezvoltarea ideii, propozitie dupa propozitie, pe tot parcursul poemului, diferitele propozitii fiind amestecate cu repetarea unui refren, ca in Psalmul 136:

“Laudati pe Domnul, caci este bun,

caci in veac tine indurarea Lui!

Laudati pe Dumnezeul dumnezeilor,

caci in veac tine indurarea Lui!

Laudati pe Domnul domnilor,

caci in veac tine indurarea Lui!”

(v. 1-3).

Ar putea fi prezentate numeroase alte forme de paralelism, dar credem ca au fost date suficiente exemple pentru a arata ca, in poezia ebraica, exista o stransa legatura intre idee si structura metrica, ca poezia ebraica permite cea mai mare libertate si varietate de structuri si ca luarea in consideratie a constructiei paralele este de folos pentru intelegerea si exegeza unui anumit pasaj de poezie.

Accentul. Un alt element al metrului ebraic, regasit si literatura egipteana, asiro-babiloniana si canaanita, este cel al accentului repetat. Totusi, cand accentul este recunoscut ca element al constructiei versului ebraic, prin aceasta nu se intelege ca el apare in mod regulat in stih si ca exista o distribuire regulata a silabelor accentuate si neaccentuate, ca in versul conventional. Dimpotriva, accentul apare de un anumit numar de ori in stih, indiferent de numarul silabelor. Stihul tipic al poeziei ebraice este impartit in doua parti, cu doua silabe accentuate in fiecare jumatate.

In poezia elegiaca si in alte feluri de poezie cu incarcatura extrem de emotionala, stihul tipic are trei accente in prima jumatate si doua accente in a doua jumatate; ritmul acesta este numit ritmul qinah. Efectul lui este acela al unui crescendo de trei masuri urmat de un decrescendo mai scurt de doua masuri. O ilustratie potrivita al unui astfel de ritm se gaseste in ebraica in exemplul urmator:

“A cazut si nu se va mai scula fecioara lui Israel;

sta trantita la pamant, si nimeni n-o ridica.”

(Amos 5,2)

In poezia epica, didactica si liturgica, stihul tipic tinde sa prezinte trei silabe accentuate in fiecare jumatate. Stihurile mai lungi ca acestea admit mai multe accente pe stih, fiind posibile diverse combinatii. Dar in nici una dintre ele, nu exista nici un fel de legatura intre silabele accentuate si numarul silabelor neaccentuate dintre accente. Din nefericire, baza de accente a versului ebraic nu e indicata in traducere. In plus, multe chestiuni legate de acest element al prozodiei versului ebraic nu sunt inca rezolvate.

Alte elemente. Pe langa factorii paralelismului si accentului neregulat in poezia ebraica, sunt demne de atentie si alte elemente ale poeziei, ca de pilda constructia strofica, refrenul, aranjamentul acrostih, asonanta si caracterul animat al stilului.

Poemul, ca intreg, este deseori fragmentat intr-o serie de strofe pentru a indica schimbarea ideii in cuprinsul intregului. Uneori aceste strofe sunt de lungime egala sau aproape egala, ca in Psalmii 1; 42; 43,119. Mai frecvent, lungimea lor nu e egala, similar cu paragrafele din proza. Subimpartirea strofica este uneori marcata de un refren, ca in Psalmii 42; 43; 46; 57; 67. Mai putin frecvent, refrenul se dezvolta pe parcursul poemului, ca in v. 19.25 si 27 din 2 Samuel 1, unde David ii jeleste pe Saul si pe Ionatan, dezvoltand refrenul “cum au cazut vitejii” la a doua si a treia repetitie.

Uneori, ca in Proverbe, un poem poate sa constea din strofe organizate individual si aranjate tot atat de simetric ca si partile componente ale unui sonet, ca de pilda Proverbe 6,6-11 sau 24,30-34. Uneori metodele paralelismului intercalat se regasesc in tot poemul, strofa de inceput si cea de sfarsit a acestuia constituind un fel de plic al materialului inclus, ca in Psalmul 8.

Aranjamentul in acrostih sau alfabetic, in care versurile sau strofele incep cu literele succesive ale alfabetului ebraic, apare in ebraica in diferite poeme, ca de exemplu Psalmi 37; 119 si Proverbe 31,10-31.

Asonanta sau corespondenta sunetelor vocalice in cuprinsul stihului, care nu este evidenta in traducerile Bibliei, apare in ebraica unor versete ca Isaia 5,7, unde cuvintele ebraice pentru “judecata” si “sange varsat” ["asuprire"], cum si acelea pentru “dreptate” si “strigate” au aceleasi sunete vocalice. Iar in ebraica de la Isaia 17,12.13, este remarcabil efectul onomatopeic (adaptarea sunetului la exprimarea sensului), dand impresia talazurilor oceanului care lovesc tarmul si se sparg de stanci. Caracterul viu si precis al stilului, caracteristic limbii ebraice, este deosebit de evident in poezia ebraica; de pilda, disperarea totala este exprimata printr-o succesiune de tablouri plastice in Psalmi 69,1-3; chinul de a fi parasit de Dumnezeu este zugravit printr-o pleiada de imagini concrete in Plangeri 3,1-16.

Fara indoiala, in poezia evreilor, frumusetea ideii si a formei sunt imbinate intr-un tot perfect. Lumina vietii straluceste dintr-o candela frumoasa. Margaritarul adevarului radiaza intr-o caseta stralucitoare. Sa ne inchinam dar Domnului in frumusetea sfinteniei.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Impregnata de prezenta Dumnezeu. Poezia Vechiului Testament este caracterizata printr-o constientizare intensa a realitatii lui Dumnezeu. Ea emana din plin prezenta Sa. Este cu totul religioasa. In Cantarea de jale a lui David pentru Saul si Ionatan, iubirea lui pentru de Ionatan este subordonata dezgustului provocat de revoltatoarea lipsa de respect dovedita prin luarea vietii regelui, unsul lui Dumnezeu. In Cantarea Deborei si a lui Barac, razbunarea asupra vrajmasului este subordonata increderii in Dumnezeu. In poezia ebraica, Dumnezeu este pretutindeni de fata.

Iubirea fata de natura. Poezia Vechiului Testament abunda in iubire fata de natura. Straluceste de impresii pitoresti de o frumusete desavarsita. Dar pentru poetul ebraic, frumusetea sau maiestatea naturii nu e niciodata un scop in sine. Iubirea fata de natura conduce la Creator si inspira poetului o devotiune si mai profunda fata de Dumnezeu. “Foc si grindina, zapada si ceata, vanturi naprasnice” pot sa vina, dar ele implinesc “poruncile Lui” (Psalmi 148,8).

In Psalmul furtunii cu trasnete (Psalmul 29), poetul este impresionat nu atat de mult de manifestarea fizica a fenomenelor naturii, cat de puterea, slava si bunatatea lui Dumnezeu manifestate in furtuna: “in locasul Lui totul striga: ‚Slava!’ Domnul statea pe scaunul Lui de domnie cand cu potopul.” ["Domnul sade Imparat peste potop", trd. KJV; "a imparatit peste potop", trd. G.Gal.] (v. 9.10). Tot astfel actiunilor fiarelor salbatice din timpul noptii indreapta gandurile psalmistului spre Cel care le-a creat:

“El a facut luna ca sa arate vremurile;

soarele stie cand trebuie sa apuna.

Tu aduci intunericul si se face noapte

atunci toate fiarele padurilor se pun in miscare;

puii de lei mugesc dupa prada,

si isi cer hrana de la Dumnezeu.

Cand rasare soarele, ele fug inapoi,

si se culca in vizuinile lor.

Dar omul iese la lucrul sau,

si la munca lui, pana seara.

Cat de multe sunt lucrarile Tale, Doamne!

Tu pe toate le-ai facut cu intelepciune”

(Psalmi 104,19-24).

Calitati universale. In general, poezia Vechiului Testament evita abstractul, tinde sa renunte la demonstratii amanuntite si abunda in idei care sunt comune tuturor oamenilor. Ea este cu totul concreta. Si e sententioasa, comprimand mult in putin. Cele mai profund etice adevaruri sunt exprimate in cele mai simple proverbe. De aceea este atat de potrivita pentru a fi citata. De asemenea ea este bogata in figuri de stil, in comparatii, metafore si personificari, care dau prospetime si vigoare ideilor ei, facandu-le clare si pe intelesul tuturor oamenilor, indiferent de clasa, rang sau timp.

Frumosul in natura. Ca dovezi de frumusete in tratarea poetica a naturii, notati urmatoarele exemple:

Sosirea primaverii

“Caci iata ca a trecut iarna;

a incetat ploaia, si s-a dus.

Se arata florile pe camp

a venit vremea cantarii

si se aude glasul turturicii in campiile noastre.

Se parguiesc roadele in smochin

si viile inflorite

isi raspandesc mirosul

Scoala-te, iubito,

si vino frumoaso”

(Cantarea cantarilor 2,11-13).

Calul de razboi

“Tu dai putere calului,

si-i imbraci gatul cu o coama ce falfaie?

Tu-l faci sa sara ca lacusta?

Nechezatul lui puternic raspandeste groaza.

Scurma pamantul si, mandru de puterea lui,

Se arunca asupra celor inarmati;

Isi bate joc de frica, nu se teme,

Si nu se da inapoi dinaintea sabiei.

Zanganeste tolba cu sageti pe el,

Sulita si lancea stralucesc,

Fierbe de aprindere, mananca pamantul

n-are astampar cand rasuna trambita.

La sunetul trambitei parca zice: ‚Inainte!’

De departe miroase batalia,

glasul ca de tunet al capeteniilor si strigatele de lupta”

(Iov 39,19-25).

Frumosul in natura omeneasca. Ca exemple de tratare poetica a naturii omenesti, notati urmatoarele:

Atasamentul filial

Rut a raspuns: “Nu sta de mine sa te las

si sa ma intorc de la tine!

Incotro vei merge tu voi merge si eu,

unde vei locui tu, voi locui si eu;

poporul tau va fi poporul meu,

si Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu;

unde vei muri tu, voi muri si eu,

si voi fi ingropata acolo.

Faca-mi Domnul ce o vrea,

dar nimic nu ma va desparti de tine decat moartea!”

(Rut 1,16.17).

Primejdie pe o mare agitata

“El a zis si a pus sa sufle furtuna,

care a ridicat valurile marii.

Se suiau spre ceruri, se pogorau in adanc;

sufletul le era pierdut in fata primejdiei.

Apucati de ameteala, se clatinau ca un om beat,

si zadarnica le era toata iscusinta.”

(Psalmi 107,25-27).

Iubirea dintre un barbat si o fecioara

“Ca un mar intre copacii padurii,

asa este prea iubitul meu intre tineri.

Cu asa drag stau la umbra lui,

si rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

El m-a dus in casa de ospat,

si dragostea era steagul fluturat peste mine.”

(Cantarea cantarilor 2,3.4).

Patriotism inflacarat

“Daca te voi uita, Ierusalime,

sa-si uite dreapta mea destoinicia ei!

Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii,

daca nu-mi voi aduce aminte de tine,

Daca nu voi face din Ierusalim

culmea bucuriei mele!”

(Psalmi 137,5.6).

Durere sfasietoare

“Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!

Ma doare dupa tine, frate Ionatane!

Tu erai placerea mea;

dragostea ta pentru mine era minunata:

mai pe sus de dragostea femeiasca.

Cum au cazut vitejii!

Cum li s-au pierdut armele!”

(2 Samuel 1,25-27).

Incredere desavarsita

“Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu,

si ca Se va ridica la urma pe pamant.

Chiar daca mi se va nimici pielea,

si chiar daca nu voi mai avea carne,

voi vedea totusi pe Dumnezeu.

Il voi vedea si-mi va fi binevoitor;

ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia.

Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inlauntrul meu.”

(Iov 19,25-27).

Sublimitate. Ca exemple de sublim in poezie, luati in considerare pasajele acestea:

“Luati aminte ceruri, si voi vorbi;

Asculta, pamantule, cuvintele gurii mele.

Ca ploaia sa curga invataturile mele,

Ca roua sa cada cuvantul meu,

Ca ploaia repede pe verdeata,

Ca picaturile de ploaie pe iarba!” (Deuteronom 32,1.2).

“Acum, Doamne, Dumnezeule, scoala-Te,

vino la locul Tau de odihna, Tu si chivotul maretiei Tale.

Preotii Tai, Doamne Dumnezeule, sa fie imbracati cu mantuirea,

si prea iubitii Tai sa se bucure de fericire!” (2 Cronici 6,41).

“Ridicati-va ochii in sus, si priviti!

Cine a facut aceste lucruri?

Cine a facut sa mearga dupa numar, in sir, ostirea lor?

El le cheama pe toate pe nume;

Asa de mare e puterea si taria Lui,

ca una nu lipseste.” (Isaia 40,26).

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Psalmi. Psalmi sunt chintesenta poeziei lirice. Datorita profunzimii emotiei si a inaltimii aspiratiei, a dezvaluirii totale a celor mai intime intrebari si framantari ale sufletului omenesc, datorita frumusetii, delicatetii si, uneori, a puterii si maiestatii formularilor, Psalmii nu au rival cand sunt comparati cu expresiile cele mai frumoase folosite in intreaga poezie lirica omeneasca. Caci ce alta poezie poate sa se masoare cu poezia care are ca tema cautarea Dumnezeului celui vesnic de catre sufletul omenesc? Dupa cum cele spirituale si vesnice se ridica deasupra celor firesti si trecatoare, tot asa poezia Psalmilor depaseste cu mult cele mai mari comori ale liricii lumii.

Proverbe. Forma literara caracteristica a Proverbelor este mashal sau proverbul unitar, o pereche simpla de versuri paralele, care exprima intr-un limbaj extrem de concis un adevar clar, axiomatic. Forma predominanta este aceea a paralelismului antitetic sau contrastant, de pilda: “Cine vorbeste mult nu se poate sa nu pacatuiasca,  dar cel ce-si tine buzele, este un om chibzuit” (Proverbe 10,19).

Dar sunt si numeroase cazuri de paralelism sinonimic, de pilda:

“O inima priceputa dobandeste stiinta,  si urechea celor intelepti cauta stiinta” (Proverbe 18,15);  si de paralelism sintetic, de pilda: “Asculta sfaturile si primeste invatatura,  ca sa fii intelept pe viitor” (Proverbe 19,20).

Aceasta formula este tiparul literar pentru intregul material al cap. 10,22 la 16,33; se gaseste de asemenea, in mod neregulat, pe parcursul intregii carti.

Adesea, intelepciunea Proverbelor ia forma monologului (vezi 1,20-33; 7,1 la 8,36), a poemului sub forma sonetului (vezi 4,10-19; 9,1-18; 24,30-34), a epigramei (vezi 23,19-21.26-28.29-35) si a acrostihului valoros care incheie cartea: Poemul femeii virtuoase (31,10-31). Acesta consta din 22 de versuri, fiecare vers incepand cu o litera a alfabetului ebraic, in ordinea obisnuita a acestuia.

Astfel, intr-o varietate de forme, Proverbele isi ajung scopul: sa inspire respect fata de Dumnezeu, sa promoveze intelepciunea si sa dea sfaturi cu privire la virtutile practice.

Plangerile. In limba ebraica, cartea Plangerile prezinta o structura poetica unica: sistemul ei metric este acela al ritmului qinah si forma ei generala este aceea a acrostihului. In ritmul qinah, fiecare vers are cinci masuri, trei in prima jumatate si doua in a doua jumatate, dand efectul unui lung crescendo urmat de un decrescendo mai scurt, ca si cum durerea creste pana la apogeu si apoi dispare mai repede. In plus, poemul ca intreg este un exemplu extins de ritm qinah, intrucat cantecul de jale ajunge la apogeu in cap. 3 si dispare mai rapid atingand nivelul de baza la finele cap. 5.

Forma de acrostih a Plangerilor este complexa. Primul capitol consta din 22 de tristihuri, fiecare vers incepand cu literele alfabetului ebraic in ordinea lor obisnuita. Al doilea capitol urmeaza acelasi tipar, cu o usoara variatie a ordinii alfabetului. Capitolul al treilea are litere-acrostih la fiecare rand al fiecarui tristih, ca un fel de apogeu pentru poem. Capitolul al patrulea trece la distihuri in ritm qinah cu litere-acrostih numai la inceputul fiecarui distih. Capitolul al cincilea renunta si la structura de acrostih si la ritmul qinah, ca si cum formele literare uzuale nu mai erau potrivite pentru a exprima durerea scriitorului. Poemul este un model de structura artistica.

Cantarea cantarilor. Cantarea cantarilor este singura carte din Biblie care consta in intregime din poezie sub forma dialogului. Este un fermecator exemplu de poem pastoral oriental. Imaginile pitoresti care apar intr-o succesiune rapida pe tot parcursul cartii sunt caracteristice acestui tip de poezie. Gandirea occidentala are dificultati de intelegere si apreciere a franchetii acestei vorbiri figurate. Intelegerea naturii figurate a limbajului acestui tip de poezie va duce la intelegerea soliei cartii.

Iov. Fara indoiala, opera cea mai reusita din punct de vedere artistic al geniului literar ebraic este cartea lui Iov. Tema cartii este legata de stravechea problema a suferintei omenesti: intr-o lume creata si sustinuta de un Dumnezeu bun si drept, de ce trebuie sa sufere un om bun? Intr-un cadru narativ de proportii epice, un dialog dramatic incearca sa rezolve problema. Are loc o dezbatere in trei cicluri, Iov si prietenii sai alternand in discutie; dar ultimul ciclu e lasat neterminat, argumentatia incheindu-se. Intra in scena un tanar ca pentru a da solutia sigura si finala, insa Dumnezeu Insusi intervine.

Cartea lui Iov este remarcabila prin generozitatea temei si anvergura tratarii, prin frumusetea si varietatea descrierilor naturii si prin amplitudinea efectelor ei dramatice de pe pamant si din cer; prin constientizarea prezentei lui Dumnezeu in viata omului si prin tratarea profunda a naturii mantuirii si a realitatii existentei unui Rascumparator.

Eclesiast. Cartea Eclesiastului sau a propovaduitorului este lucrarea lui Solomon, “regele cel mai insemnat, cel mai bogat si cel mai intelept” al tuturor timpurilor (9T 281). Cartea a fost scrisa in anii de mai tarziu ai vietii sale, cand, dupa incercari prelungite de a gasi satisfactie in placerile acestei lumi, si-a dat seama de pacatosenia acestei purtari si s-a intors la Dumnezeu, Izvorul intelepciunii sale. “Si acum, dupa ce a invatat dintr-o trista experienta cat de lipsita de intelepciune este o asemenea viata, dorinta lui arzatoare a fost de a-i preveni pe oameni sa nu treaca prin experienta amara pe care o avusese el” (PK 80).

Desi cea mai mare parte a cartii Eclesiast e scrisa sub forma de proza, exista si pasaje magnifice de poezie, culminand cu poemul “Adu-ti aminte de Facatorul tau” (12,1-8), care este un exemplu generos de utilizare a figurilor de stil orientale.

Pentru o prezentare mai detaliata a acestor cinci carti, vedeti introducerea fiecareia din ele.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

In Biblie “se gaseste poezie care a atras uimirea si admiratia lumii. Ea nu este egalata nici macar de cele mai stralucite opere ale geniului omenesc prin frumusetea ei stralucitoare, prin maiestatea ei sublima si solemna, prin patosul ei miscator” (CT 429). “Cele mai vechi, dar si cele mai sublime discursuri poetice cunoscute de om se gasesc in Scripturi” (Ed 159). Cantarile Sionului nu au seaman.

Aproape 40% din Vechiul Testament este poezie. Pentru cititorul obisnuit al KJV si al multor altor versiuni engleze [si de alta limba], aceasta este o descoperire uimitoare. El se asteapta sa vada poezia tiparita sub forma versurilor si strofelor, cu rima si ritm, desi cele mai multe versiuni obisnuite nu fac aproape deloc deosebire intre vers si proza in aranjarea in pagina. A ramas in seama unor revizori sa prezinte poezia biblica sub forma de versuri.

Cea mai mare parte a poeziei biblice apare in Vechiul Testament: in fragmente mici in cartile istorice, in pasaje intretesute cu portiuni de proza ale profetilor si in sase carti care sunt poetice in intregime sau in mare parte. In Noul Testament, poezia apare numai in cateva cazuri izolate si atunci mai ales in citate din Vechiul Testament.

Importanta poeziei si a muzicii la evrei este atestata de faptul ca limba ebraica are cateva sinonime pentru cuvantul “cantare”. Poezia si muzica sacre detineau un loc de cinste printre obiectele principale de studiu in vechile scoli ale profetilor (Ed 47; PP 593).

In cartile istorice. In tot cuprinsul cartilor istorice ale Vechiului Testament sunt cazuri cand poezia este folosita pentru a ilustra sau a insufleti o relatare. Una din particularitatile unice ale literaturii biblice consta din prezenta paralela a relatarii in proza si a celebrarii poetice a evenimentului istoric.

De pilda, imediat dupa raportul plastic al trecerii Marii Rosii de catre Israel, apare celebrarea poetica a infrangerii egiptenilor si a eliberarii lui Israel, cantarea lui Moise si a Mariei (vezi Exod 14 si 15). Oda aceasta e una dintre cele mai vechi cantari de biruinta. Dupa relatarea in proza a infrangerii lui Sisera, capetenia ostirilor regelui canaanit Iabin, de catre israeliti sub conducerea Deborei si a lui Barac, apare oda de razboi numita in mod obisnuit “cantarea de lauda a Deborei si a lui Barac” (vezi Judecatori 4 si 5). Poemul acesta a fost numit “cel mai mare cantec de razboi al tuturor vremurilor si popoarelor”. Dupa relatarea mortii lui Ionatan si a lui Saul, pricinuita de filisteni, apare miscatoarea “cantare de jale a lui David” (vezi 1 Samuel 31; 2 Samuel 1). In ceea ce priveste rafinamentul gustului, delicatetea si perfectiunea constructiei, putine elegii din literatura lumii se compara cu aceasta piesa rara de poezie elegiaca.

Exemple de poezie apar in toate cartile Pentateucului, cu exceptia Leviticului. Sunt sase in Genesa: Cantarea lui Lameh – 4,23.24; Blestemul asupra lui Canaan si binecuvantarea asupra lui Iafet rostite de Noe – 9,25-27; Profetia lui Dumnezeu pentru Rebeca – 25,23; Binecuvantarea lui Iacob de catre Isaac – 27,27-29; Binecuvantarea lui Esau de catre Isaac – 27,39.40; Binecuvantarea rostita de Isaac asupra fiilor sai – 49,2-27. Singurul exemplu de poezie din Exod este frumoasa Cantare a lui Moise si a Mariei – 5,1-18.21. Numeri are urmatoarele cazuri: Binecuvantarea aaronica – 6,24-26; Formule pentru pornirea si asezarea chivotului – 10,35.36; Cantarea vaii – 21,14.15; Cantarea fantanii – 21,17.18; Caderea Hesbonului – 21,27-30; Prezicerile lui Balaam – 23,7-10.18-24; 24,3-9.15-24. Deuteronom prezinta blestemele – 27,15-26; cantarea lui Moise – 32,1-43 si Binecuvantarea celor douasprezece semintii de catre Moise – 33,2-29.

Unicul exemplu de versuri din Iosua este Porunca lui Iosua adresata soarelui si lunii – 10,12.13. Judecatori are Cantarea Deborei si a lui Barac – 5,1-31 si Ghicitorile lui Samson – 14,14.18; 15,16; Rut cuprinde Legamantul lui Rut cu Naomi – 1,16.17. 1 Samuel are Cantarea de multumire a Anei – 2,1-10 si fragmente de cantari populare de laude ale lui David – 18,7; 21,11. 2 Samuel are Cantarea de jale a lui David – 1,19-27; Elegia lui David la moartea lui Abner – 3,33.34; Cantarea de biruinta a lui David – 22,2-51 (vezi Psalmi 18) si Cele din urma cuvinte ale lui David – 23,1-7. In 1 Cronici apare Imnul lui David pentru aducerea chivotului – 16,8-36. In 2 Cronici sunt refrene poetice in 5,13; 6,1.2; 7,3; 20,21 si cuvintele de lauda la adresa lui Dumnezeu de la sfarsitul rugaciunii Solomon – 6,41.42.

In cartile profetice. Cartile profetice ale Vechiului Testament au o contributie unica la literatura mondiala in ce priveste impletirea prozei cu poezia intr-o succesiune continua. In cartile acestea intalnim deopotriva istorie profetica, discurs elocvent si celebrare poetica. Profetul transmite cuvintele profetiei divine; el vorbeste in fraze pasionate si propozitii echilibrate de o elocventa sublima, mustrand, indemnand, demascand, mangaind pe poporul sau neascultator; si tese in discursul sau literar inspirat lirismul adus de poezie – totul alcatuind un prototip literar nemaiintalnit in celelalte literaturi ale lumii.

Primele 39 de capitole ale lui Isaia constau din pasaje in care se impletesc proza si poezia; dar capitolele 40-66 sunt aproape in totul poezie. Capitolele 1-31 si 46-51 ale lui Ieremia prezinta un amestec de proza si poezie. Sunt putine cazuri de poezie in Ezechiel si Daniel. Cea mai mare parte din asa numitii profeti mici consta in intregime sau in parte din poezie. Numai Hagai si Maleahi sunt exclusiv proza. Elocventa pasionata si adesea navalnica a profetilor isi gaseste expresia in cadente alese de poezie sensibila.

In cartile poetice. Cinci carti ale Vechiului Testament pot fi privite ca fiind carti poetice, intrucat constau in intregime sau covarsitor de mult din literatura sub forma de versuri. Acestea sunt Psalmi, Proverbe, Plangerile, Cantarea cantarilor si Iov. Psalmi, Plangerile si Cantarea Cantarilor sunt poezie pura. Iov e, in principal, poezie – numai prologul si epilogul ei sunt in proza. Proverbe sunt practic filozofie in versuri. Pe langa acestea, Eclesiast are o parte substantiala de poezie frumoasa.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania