De Trudy Morgan-Cole, Signs of the Times, august 2008

 

Orga cântã liniºtit “Atâta har”, iar un sicriu acoperit cu flori se miºcã încet pe culoarul bisericii. În jur, rude ºi prieteni îºi ºterg lacrimile de la ochi, siguri de un lucru: o persoanã dragã nu mai este printre ei.

Moartea este o realitate pe care nu o poate evita nimeni, totuºi majoritatea oamenilor nu sunt siguri ce înseamnã moartea ºi ce urmeazã dupã ea. Cele mai de seamã religii ale lumii învaþã diferite lucruri cu privire la viaþa de dupã moarte – fericire veºnicã, chin etern sau un cerc fãrã sfârºit de reîncarnãri. În acelaºi timp, mulþi sceptici ºi atei nu se aºteaptã la nimic altceva decât la inexistenþã.

Nu e de mirare cã oamenii urãsc moartea ºi se tem de ea. Moartea îi desparte de cei dragi, sfârãmã familii ºi nu oferã nicio siguranþã cu privire la vreo reîntâlnire în viitor. Dar ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre moarte? S-ar putea sã fii surprins sã afli ce spune Biblia despre acest subiect important, pentru cã nu e neapãrat ceea ce cred ºi învaþã mulþi creºtini.

Apostolul Pavel a simþit cã trebuie ºi putem sã fim siguri cu privire la ce se întâmplã dupã moarte. El le-a scris tesalonicenilor: “Nu voim, fraþilor, sã fiþi în necunoºtinþã despre cei ce au adormit, ca sã nu vã întristaþi ca ceilalþi, care n-au nãdejde.” (1 Tesaloniceni 4:13) Putem ºti ce se întâmplã dupã moarte? Putem ºti când vom deveni nemuritori? Biblia spune cã putem!

 

Concepþia popularã – împãrtãºitã probabil de mulþi dintre cei care pierd pe cineva drag – este cã fiinþa umanã este alcãtuitã din douã pãrþi: un trup fizic ºi un “duh” sau “suflet”, care supravieþuieºte dupã moartea trupului. Majoritatea oamenilor cred cã dupã moarte trupul rãmâne în mormânt, în timp ce “sufletul” merge la cer sau în iad, în funcþie de cum a trãit persoana pe acest pãmânt. De asemenea, mulþi cred cã acest “suflet” poate sã intre în contact cu cei vii.

Totuºi, aceastã idee popularã – cã omul este alcãtuit dintr-un trup fizic ºi un suflet nemuritor – nu este biblicã deloc. Este o concepþie veche, pãgânã, care a fost adoptatã de biserica creºtinã dupã ce a fost scrisã Biblia. Dar Scriptura explicã diferit felul în care este alcãtuitã fiinþa umanã.

În Biblie cuvântul suflet este tradus din termenul ebraic nephesh ºi din grecescul psyche. (Vechiul Testament a fost scris în ebraicã, iar Noul Testament în greacã.) Nu existã un echivalent exact prin care sã fie tradus cuvântul nephesh, dar el nu are sensul de o identitate nemuritoare, independentã, care continuã sã trãiascã dupã ce trupul moare. Cuvântul evreiesc ruach, traduc “suflet”, are ºi sensul de “suflare” sau “vânt.”

Conceptul de suflet nemuritor a fost introdus în creºtinism de greci. Aºadar, astãzi, când citim cuvintele suflet sau duh în Biblie, ne gândim la conceptul grecesc de suflet nemuritor. Dar când au folosit cuvintele nephesh, ruach sau psyche scriitorii Bibliei nu au avut în minte acest concept.

În niciuna din cele 1600 de ocazii în care sunt folosite în Biblie cuvintele suflet ºi duh nu sunt descrise “nemuritoare.” În schimb, Biblia ne spune cã Dumnezeu este singurul nemuritor: “a nemuritorul, nevãzutului ºi singurului Dumnezeu” (1 Timotei 1:17), “singurul care are nemurirea” (1Timotei 6:15,16).

Singura modalitate prin care oamenii pot ajunge nemuritori – sã trãiascã veºnic – este prin darul lui Dumnezeu. Acesta este darul mântuirii care vine prin Isus Hristos, care “a nimicit moartea ºi a adus la luminã viaþa ºi neputrezirea, prin Evanghelie” (2 Timotei 1:10). Isus le-a promis “viaþa veºnicã” tuturor ce cred în El. (Ioan 3:16)

Apostolul Pavel a descris asta în felul urmãtor: “Iatã, vã spun o tainã: nu vom adormi toþi, dar toþi vom fi schimbaþi, într-o clipã, într-o clipitã din ochi, la cea din urmã trâmbiþã. Trâmbiþa va suna, morþii vor învia nesupuºi putrezirii ºi noi vom fi schimbaþi. Cãci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, sã se îmbrace în neputrezire ºi trupul acesta muritor sã se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrãca în neputrezire ºi trupul acesta muritor se va îmbrãca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: <Moartea a fost înghiþitã de biruinþã.>” (1 Corinteni 15:51-54)

 

Nemurirea nu este starea naturalã a sufletului uman – este un dar oferit oamenilor prin moartea lui Isus pe cruce. Este un dar pe care îl vom primi la a doua venire a lui Hristos, când vom învia.

De ce atunci aºa de mulþi creºtini cred cã la moarte “sufletele noastre nemuritoare” merg direct în cer sau în iad ºi rãmân acolo pentru veºnicie? Aceastã concepþie greºitã ºi-a avut începutul odatã cu prima minciunã din istoria omenirii – cuvintele pe care le-a spus ºarpele Evei, în grãdina Eden. Eva i-a spus ºarpelui cã Dumnezeu le ceruse sã nu mãnânce din pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului.

- Nu e adevãrat, a sâsâit ºarpele. “Hotãrât, cã nu veþi muri. Dar Dumnezeu ºtie cã, în ziua când veþi mânca din el, vi se vor deschide ochii ºi veþi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele ºi rãul.” (Geneza 3:1-5).

De fapt ºarpele a fost cel care a minþit când a declarat: “Hotãrât cã nu veþi muri.”

Dumnezeu plãnuise sã le ofere oamenilor darul vieþii veºnice, dar odatã ce ei au ales sã nu asculte, acest dar ar fi devenit periculos. În schimb, fiinþele umane erau destinate morþii. Totuºi, Satana i-a spus Evei cã oamenii nu sunt muritori – nu sunt destinaþi morþii. ªi de-atunci, de-a lungul istoriei, majoritatea oamenilor au crezut aceastã minciunã.

Dumnezeu ne spune cã Dumnezeu “a fãcut pe om din þãrâna pãmântului, i-a suflat în nãri suflare de viaþã, ºi omul s-a fãcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7) Trupul uman împreunã cu suflarea de viaþã înseamnã un suflet viu.

Când omul moare, acest proces este pur ºi simplu inversat. Trupul, fãrã suflarea de viaþã, nu mai este un suflet viu. În Biblie nu se gãseºte ideea cã atunci când închidem ochii pentru ultima oarã sufletul nostru se îndreaptã cãtre un stadiu superior.

Cartea Eclesiastului clarificã acest lucru: “Cei vii, în adevãr, mãcar ºtiu cã vor muri; dar cei morþi nu ºtiu nimic ºi nu mai au nici o rãsplatã, fiindcã pânã ºi pomenirea li se uitã. ªi dragostea lor, ºi ura lor, ºi pizma lor, de mult au ºi pierit, ºi niciodatã nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. …. Tot ce gãseºte mâna ta sã facã, fã cu toatã puterea ta! Cãci, în locuinþa morþilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuialã, nici ºtiinþã, nici înþelepciune!” (Eclesiastul 9:5,6,10)

 În viaþa Sa pe acest pãmânt, Isus a vorbit despre moarte ca despre un “somn”, ca ºi apostolul Ioan (vezi Ioan 11:11-14) ºi Pavel (vezi 1 Tesaloniceni 4:13-16). În moarte, ca ºi în somn, nu suntem conºtienþi ºi nu putem comunica. ªi nimeni în afarã de Dumnezeu – nici un mediu spiritist – nu are puterea sã ne trezeascã din acest somn.

Data viitoare când vezi un cortegiu funerar, nu mai trebuie sã te întrebi dacã mortul se chinuie în focul iadului sau se ridicã înspre cer, privind la cei dragi care suferã lângã sicriul sãu. Odatã ce s-a dus suflarea de viaþã, mortul se odihneºte într-un somn fãrã vise – un somn care nu va fi deranjat pânã când va veni Isus ºi îi va aduce la viaþã pe cei care aºteaptã venirea Sa.

Iar atunci vom deveni nemuritori!