EDWARD ZINKE
Credinţa a jucat un rol cheie în viaţa şi misiunea fiecărui mesager al lui Dumnezeu. Dacă a fost un factor de important pentru aceşti oameni unşi de Dumnezeu, este de importanţă vitală să înţelegem ce este ea.
Putem analiza credinţa din perspectiva umană pentru a găsi o definiţie a acesteia. În încercarea de a descoperi natura ei, putem explora credinţa pe care o are un istoric atunci când scrie o teză, sau a unui om de ştiinţă atunci când dezvoltă o ipoteză, sau a unui bancher atunci când oferă un împrumut ipotecar.
Istoricii îşi analizează izvoarele de informaţie, stabilindu-le fiabilitatea şi dacă sunt în accord cu alte date cum ar fi cele arheologice, de datare, de climatologie, etc. După ce analizează informaţiile, ei le interpretează după propriul cadru de referinţă şi propria mentalitate. Bazându-se pe o astfel de interpretare, istoricii fac o declaraţie de „credinţă“ cu privire la realitate şi însemnătatea anumitor evenimente.
La fel, oamenii de ştiinţă adună informaţii în laborator, le analizează şi apoi le interpretează conform datelor „cunoscute“. Apoi ei pot dezvolta o ipoteza, o declaraţie de credinţă, despre cum noile informaţii se potrivesc cu modelul ştiinţific actual.
Bancherii fac o analiză atentă înainte de a oferi un împrumut, studiind factori cum ar fi vârsta, sexul, starea de sănătate a solicitantului, plăţile de la împrumuturile anterioare, valoarea netă şi venitul solicitantului. Ei testează fiecare criteriu prin prisma experienţei lor bancare. Pe baza acestori factori, angajatul băncii poate trage concluzia că există o probabilitate de 99.8 % ca solicitantul să plătească datoria. Folosind aceste informaţii şi bazându-se pe experienţa lor de analist, bancherii au destulă „credinţă“ pentru a fi dispuşi să ofere împrumutul.
În fiecare din exemplele de mai sus, credinţa se bazează pe informaţiile adunate şi interpretate de un anumit istoric, om de ştiinţă sau bancher. Interpretarea apoi conduce la o concluzie – o declaraţie de credinţă. O astfel de metodă de definire a credinţei foloseşte o abordare umanistică a cunoştinţei, centrată pe om. Abordarea umanistică a credinţei se bazează pe încrederea în ingeniozitatea umană, în capacitatea oamenilor de a aduna, analiza şi interpreta dovezile.
Conceptul biblic al credinţei este totuşi diferit. Credinţa nu este o invenţie umană. Ea este darul lui Dumnezeu, care nu se bazează pe realizări omeneşti, ci pe puterea divină (Efeseni 2:8; 1 Corinteni 2:5). „Credinţa care ne ajută să primim darurile lui Dumnezeu este ea însăşi un dar.“1 „Niciun om nu poate crea credinţa. Duhul Sfânt, lucrând asupra minţii umane şi luminând-o, creează credinşa în Dumnezeu. În Scriptură credinţa este numită darul lui Dumnezeu, care oferă putere pentru mântuire şi luminează inimile celor care caută adevărul ca pe o comoară ascunsă.“2
Credinţa este temelia, siguranţa, încrederea în lucrurile nevăzute (Evrei 11:1). Fiind temelia cunoştinţei, noi înţelegem cu ajutorul credinţei (versetul 3). Fiind cheia cunoştinţei,3 ea ne ajută să distingem între adevăr şi minciună.4 Abordarea umanistă susţine că trebuie să găsim un fundament, un criteriu al credinţei, în timp ce abordarea biblică susţine că însăşi credinţa este fundamentul, criteriul.
Conform Bibliei, credinţa nu vine în urma analizei umane a datelor din lumea naturală, ci în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10:17). „Siguranţa şi dovada noastră [pentru credinţă] sunt cuvântul lui Dumnezeu.“5 Încercarea de a ne întemeia credinţa în Biblie ca şi Cuvântul lui Dumnezeu pe baza informaţiilor interpretate rational, înseamnă a pune la îndoială ceea ce a spus Dumnezeu. E la fel cu ispitirea lui Isus de către Satana în pustie, şi anume să pună la îndoială că este Fiul Lui Dumnezeu, deşi Biblia deja declarase acest lucru. „Credinţa adevărată se întemeiază pe promisiunile şi călăuzirea Scripturii.“6
A ne întemeia credinţa în Scriptură pe descrierea unui istoric sau a unui geologist arată că încă nu avem credinţa biblică. „Pentru a avea o credinţă adevărată, care se întemeiază pe Hristos, trebuie să Îl cunoaştem aşa cum este El descris in Biblie.“7 Duhul şi Cuvântul merg mână în mână.
„Duhul care lucrează asupra minţii umane şi o luminează, creează credinţa în Dumnezeu…“8 Credinţa biblică vine prin Cuvânt, prin lucrarea Duhului Sfânt.
Credinta pe care ne-o dă Dumnezeu are putere. Întărindu-se şi clădind pe ea însăşi, este contagioasă, căci o putem împărtăşi cu ceilalţi.
Contextul capitolului credinţei (Evrei 11) conţine şi o avertizare: „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră…“ (Evrei 10:35). Şi îndoiala este puternică, clădind pee a însăşi. Şi este contagioasă, căci poate fi transmisă celorlalţi.
Perspectiva contemporană umanistă porneşte de la îndoială. Pentru a afla care este adevărul, oamenii pun la îndoială totul. Orice trece acest test de foc al anchetării, atunci este acceptat ca ceva care nu poate fi pus la îndoială, ceva care poate sta la baza credinţei. Unii aplică aceeaşi metodă la Biblie, punând totul la îndoială, dintr-o perspectivă ştiinţifică, istorică, psihologică, arheologică sau geologică, pentru a stabili ce este adevărat în Biblie. Metoda însăşi are ca bază îndoiala şi se clădeşte pe îndoiala cu privire la veridicitatea Scripturii. Hristos a întrebat: „Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?“ (Luca 18:8)
Ellen White abordează problema metodelor umanistice care au la bază îndoială: „Dumnezeu a îngăduit ca un potop de lumină să se reverse asupra lumii atât în domeniul ştiinţei, cât şi în cel al artei; dar atunci când unii din aşa numiţii oameni de stiintă se ocupă de aceste subiecte numai din punct de vedere omenesc, cu siguranţă că vor ajunge la concluzii greşite. Poate fi nevinovat faptul de a face speculaţii dincolo de ceea ce ne-a descoperit Cuvântul lui Dumnezeu, dacă teoriile noastre, însă, nu contrazic faptele ce sunt prezentate în Sfânta Scriptură; dar aceia care lasă la o parte Cuvântul lui Dumnezeu si caută să explice lucrările creaţiunii Sale, bazaţi numai pe principii stiintifice, sunt purtati de curent pe un ocean necunoscut, fără hartă si fără busolă. Cele mai mari capacităti intelectuale, dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, ajung în încurcătură în încercările lor de a trasa relaţiile dintre stiintă şi revelatie. Deoarece Creatorul si lucrările Lui sunt atât de mult peste posibilitatea lor de întelegere si pentru că nu pot să le explice prin legile naturale, acestia consideră raportul biblic ca nefiind vrednic de încredere. Aceia care se îndoiesc de temeinicia raportului Vechiului si Noului Testament vor face un pas mai departe si vor ajunge să se îndoiască de existenta lui Dumnezeu si atunci, pierzându-si ancora, vor fi lăsati să se izbească de stâncile necredinţei.”9
Ar fi minunat să putem să rescriem istoria biblică. Ar începe aşa: „Prin credinţă, atunci când s-a înfruntat cu şarpele în grădina Eden, Eva l-a biruit pentru că a fost credincioasă Cuvântului lui Dumnezeu. Ea i-a răspuns lui Satana: ‹Stă scris: să nu mănânci din pomul cunoştinţei binelui şi răului, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.›“ Însă Eva a răspuns prin îndoiala metodologică în Cuvântul lui Dumnezeu. Clădind pe îndoială, şi procesul contemporan al cercetării continuă metoda folosită de Eva în grădina Eden.
Există o diferenţă uriaşă între credinţa mesagerilor lui Dumnezeu şi cea a celor care resping conducerea divină. Eva, antideluvienii şi Israel la Cadeş Barnea au dorit să îşi întemeieze credinţa pe dovezile oferite de simţuri, logică, filozofie şi pe propria observaţie. Ei şi-au dorit o credinţă raţională. În loc să îşi întemeieze studiul pe dorinţa divină de a le oferi ce este mai bun, ei au încercat să o testeze prin studiul lor omenesc. Prin contrast, Noe, Avraam, Caleb, Iosua, Ioan şi Hristos au acceptat călăuzirea divină prin credinţă — credinţa lor se baza pe instrucţiunile lui Dumnezeu şi astfel, în loc de idolii făcuţi de oameni, L-au acceptat pe Dumnezeu, care S-a descoperit pe Sine Însuşi.
Dumnezeu nu cere doar convertirea inimii, ci şi a minţii. El ne îndeamnă să adoptăm gândirea biblică, nu umanistică. Aşa cum Noe i-a invitat în arcă pe contemporanii lui, la fel şi Dumnezeu ne invită sa fim mesagerii Lui astăzi, să predicăm Cuvântul Său şi să îi îndemnăm pe oameni să se pregătească pentru a doua Sa venire. Alege astăzi cui vrei să-i slujeşti.
REFERENCES
1. Education, p. 253.
2. The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, p. 940.
3. Education, p. 24; The Desire of Ages, p. 139.
4. Selected Messages, Book 2, p. 58.
5. Ibid., p. 243.
6. The Desire of Ages, p. 126.
7. Fundamentals of Christian Education, p. 433.
8. The Seventh-day Adventist Bible Commentary, op cit.
9. Patriarchs and Prophets, p. 113.
