Ce este Miscarea Ecumenica?Mai întâi, o mică glumă: “Ecumenic” nu are nimic de-a face cu “economic”, deşi uneori unii oameni confundă aceşti doi termeni! Este un cuvânt grecesc care se referă la întregul pământ locuit. Sinonim ar fi universal sau catolic. Mişcarea ecumenică este o activitate care a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare în rândul creştinilor în sec. XX.
Scopul acesteia este de a reface sub o anume formă unitatea creştină mondială, trecând dincolo de barierele denominaţionale. Ea a atins apogeul organizaţional în 1948, când a fost înfiinţat Conciliul Mondial al Bisericilor, şi din punct de vedere emoţional maximul a fost în 1968, la scurtă vreme după Conciliul Vatican II, când Biserica Catolică s-a urcat în barca ecumenică; iniţial, Biserica Catolică era privită cu multă ostilitate.
În prima jumătate sau primele două treimi din sec. XX, obiectivul principal al multor ecumenişti era acela de a obţine o anume formă de unitate organică; unii au devenit chiar lirici visând să aibă o “singură biserică”. Se punea mult accentul pe fuziunile dintre biserici, bisericile unite, dialogurile multilaterale şi părtăşia euharistică.
Mişcarea ecumenică avea trei direcţii principale: Credinţă şi Ordine (teologie), Viaţă şi Muncă (creştinism practic, socio-economic) şi Consiliul Misionar Internaţional (lucrare misionară în ţări străine). Prin 1961 ultimele dintre aceste trei mari direcţii s-au unit devenind Conciliul Mondial al Bisericilor (WCC – în limba engleză).
Deşi WCC nu trebuie considerat a fi egal cu mişcarea ecumenică, care este mult mai largă, acesta constituie principala sa manifestare organizaţională. Mulţi ecumenişti convinşi ar merge mai departe şi ar spune că WCC este “instrumentul privilegiat” al mişcării.
Există o mulţime de alte organizaţii ecumenice, multe dintre acestea cooperând sau “asociate” cu WCC. Există nenumărate concilii naţionale sau regionale – cum ar fi Conciliul Naţional al Bisericilor în SUA sau Conferinţa Europeană a Bisericilor. Au fost înfiinţate numeroase institute ecumenice şi destul de multe biserici au departamente pentru probleme ecumenice.
Multe biserici, în special cele tradiţionale, îşi exprimă clar sprijinul pentru mişcarea ecumenică. Nu puţine sunt bisericile care, deşi membre WCC, nu susţin decât de formă ecumenismul şi cu siguranţă nu aduc nici o contribuţie financiară. Alte biserici sunt membre, însă par să formeze echivalentul ecumenic al “Opoziţiei Loiale Majestăţii Sale” din Palatul Westminster!
Sunt biserici care se împotrivesc pe faţă şi în mod hotărât la orice este asociat ecumenismului. Ele pot fi destul de virulente în atacurile lor şi văd în mişcarea ecumenică cel mai mare rău pentru viaţa bisericii de astăzi. Alţii, precum adventiştii de ziua a şaptea, din consideraţie faţă de adevăr şi misiune profetică, au păstrat distanţa, fără a se sui în barca ecumenică, dar recunosc unele dintre rezultatele pozitive, cum ar fi libertatea religioasă, relaţiile interconfesionale mai puţin ostile şi o echitate mai mare în relaţiile dintre oameni. Astfel, fără a anula mişcarea ecumenică, adventismul a criticat deschis unele aspecte.
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
