Ce sa fac cand m-am indragostit? Sertarul cu pasiuni

Ce sa fac cand m-am indragostit? Sertarul cu pasiuni
Doamnelor şi domnilor şi stimată opinie publică, daţi-vă la o parte : mă căsătoresc ! E ceva de vis şi netrăit de vreo fiinţă omenească. Pricepeţi ? Mă căsătoresc ! Sunt în al nouălea cer ! Staţi pe margine şi nu vă băgaţi. S-ar putea să nu înţelegeţi nimic din dragostea noastră. Şi ştiţi de ce ? Pentru că iubirea n-are program şi e spontană. Nu ne pasă de părerea voastră. Nici părinţilor nu le-am cerut sfatul. De ce vi l-aş cere vouă ? Simt nevoia să descarc cuiva pasiunea mea şi de aceea v-am găsit pe voi.
Ne-am cunoscut la tombola îndrăgostiţilor. Eram o grămadă de băieţi şi de fete într-o seară de distracţie. Cineva a adus o pălărie cu jetoane roşii şi albastre. Prima dată au tras fetele din jetoanele albastre şi cui i-a convenit a rămas cu băiatul ieşit pe bilet. Dacă şi băiatul a zis „da” , atunci partida era făcută . Dacă băiatului nu-i convenea, trăgea el din jetoanele roşii şi orice fată îi cădea , aceea era. A fost fantastic. Aşa l-am tras din pălărie pe Stratulat . Nici nu ştie să mă îmbrăţişeze. Parcă ar strânge un borcan la piept. Dar îl dau eu pe brazdă. E simpatic foc.
Vom avea parte numai de distracţii şi de râsete. Vom sta continuu într-o îmbrăţişare. Înlănţuiţi în faţa televizorului până noaptea; înlănţuiţi ascultând muzică; înlănţuiţi când mâncăm; înlănţuiţi când ne certăm ; înlănţuiţi când ne e frig sau cald ; înlănţuiţi când dormim . Vom căuta un serviciu cu program redus de muncă şi le vom cere părinţiilor să ne sponsorizeze mai susţinut căsnicia unică şi romantică până la refuz. Iubirea noastră e oţel beton şi va rămâne neschimbată, orice s-ar întâmpla.
Incomparabil
Deodată , băiatul sau fata întâlneşte o persoană ale cărei trăsături fizice şi de personalitate te electrizează, suficient pentru a declanşa sistemul de „alarmă a iubirii”. Un sentiment care te furnică şi care aleargă sângele în corp ,ameţindu-te, vine să-ţi spună că valul de euforie e nimic mai mult şi nimic mai puţin decât dragoste autentică. Şi ce dramatic te atrage !
A sosit timpul „îndrăgostirii” şi obsesia pentru celălalt îţi alungă orice program de viaţă, în faţa ochilor neavând decât reclama pentru persoana iubită. Tipul acesta de îndrăgostire îţi dă iluzia că alesul este perfect. Poate că mama celui îndrăgostit sau prietenii văd nişte defecte, dar el, nu. Declaraţia de misiune a relaţiei lor este : „Ne vom face unul pe celălalt extrem de fericiţi. Alţii n-au decât să se certe şi să nu se înţeleagă. Nu va fi cazul nostru. Noi ne iubim .”
Este destul de clar pentru cei prinşi în lanţul „iubirii” pătimaşe : când eşti îndrăgostit, nimic nu mai contează. Senzaţia că există o intimitate şi că celălalt îi aparţine este singura operă de artă care merită admirată. O forţă nebănuită te cuprinde şi-ţi spune că poţi depăşi orice problemă şi că nu poţi fi în stare decât să faci tot binele de care eşti în stare celui pe care îl iubeşti. Dar oare ceea ce simţi este iubire ? Nici nu mai poţi să te concentrezi asupra amănuntelor vieţii care parcă ţi se pun în cale pentru a te deranja cu semnificaţia lor măruntă. Nici un serviciu nu te mai atrage, iar, dacă eşti la şcoală, lecţiile pe care trebuie să le faci devin duşmanii timpului în care trebuie să visezi la persoana iubită. Parcă şi părinţii devin ostili prin îndemnurile lor la temperanţă, iar dacă cineva se apropie de tine să-ţi spună să mai reduci din viteză, îl treci pe lista adversarilor de eliminat.
Încolo, ai simţământul că te-ai golit de orice egoism şi că eşti binecuvântat cu cea mai mare comoară ,pentru care eşti dispus să lupţi chiar cu cei mai apropiaţi pentru a o păstra. Nici nu-i trece prin cap celui îndrăgostit că partenerul nu ar gândi ca el. O armonie coboarâtă parcă dintre stele pluteşte între ei, iar muzica iubirii te înfăşoară în cele mai sublime trăiri emoţionale. Nici nu poţi respira fără celălalt!
Ca-n poveşti
Am un partener super! Nu e pretenţios. Îl fac cu ou şi cu oţet şi nu se supără. „ Ce contează ce spui, dacă ne iubim?”, zice el. Şi nu are dreptate ? Amândoi avem aceleaşi calităţi : nu ne place să citim, nu ne place prea multă curăţenie, nu avem mese regulate şi ne place amândurora somnul. Ziceţi voi, nu e o armonie perfectă ? Şi părinţii noştri zic că nu ne potrivim şi că n-a venit timpul. Ce ştiu ei? Acum, sunt alte vremuri, iar, când vine iubirea, te ia pe sus. Parcă plutesc. Vrem să ne turnăm o iubire de tip capucino, cu aromă şi cu frişcă multă.
Cu banii de la nuntă ne luăm un apartament şi o maşină pentru a hoinări pe unde ne taie capul. Din când în când, mai dăm o raită pe la părinţi să ne aprovizionăm cu de-ale gurii şi apoi, iar la drum . Şi iar distracţie. Dacă aveţi norocul să-mi fiţi vecine de scară, vă invit la o cafea şi la o partidă de cărţi. Să nu mă intoxicaţi cu reţete culinare sau cu reţete de slăbire! Fac indigestie la chestii de morală sau la idei religioase. Orice, dar nu lucruri de genul acesta.
Să vă spun ceva despre partenerul meu de vis. Despre Stratulat, că despre el e vorba. Deşi nu-l cunosc decât de trei luni, e nemaipomenit! E plin de promisiuni! Din jumătate în jumătate de oră, îmi spune că mă iubeşte şi că se aruncă în faţa trenului, dacă îl părăsesc. Cu asta mă dă gata. Ştie o groază de bancuri şi e un băiat de viaţă. Îi plac fotbalul şi boxul şi nu pierde nici un meci de campionat. De la taică-său a învăţat , că el a fost şi boxeur şi fotbalist. Mai tot timpul era plecat. Are o memorie fantastică Stratulat al meu. Îi ştie pe toţi jucătorii din divizia A şi B. Dar nici eu nu mă las. Cunosc toţi cântăreţii şi actorii mai grozavi. Ne potrivim de minune. Deci, doamnelor şi domnilor, vă invit la nuntă. Ne căsătorim ! Dar apoi, daţi-vă la o parte că trecem cu viteză. Maşina noastră este dragostea hiperromantică. Puteţi să spuneţi orice, că nu ne pasă. N-avem staţie de coborâre şi nici de urcare pentru alţii. Doar noi şi iubirea noastră ! La o parte !
Ce-a fost asta ?
Parcă trece o furtună de emoţii şi de pasiuni, care apleacă puternic copacii existenţei noastre obişnuite. Crengi rupte peste tot. Ce-a fost? Îndrăgostire sau…?
De un lucru suntem convinşi: e o vijelie care afectează relaţiile cu ceilalţi din afara relaţiei exclusive şi pline de sentimente împătimite. Programul zilnic este transformat în anexă a emoţiilor puternice, datorate celui care te obsedează. Nu te mai înţelegi cu părinţii şi cu cei cărora le-ai fost cândva partener de comunicare. Timpul nu-ţi mai ajunge pentru a fi mereu cu persoana iubită şi grăbeşti deznodământul căsătoriei, înlăturând orice opinie care te sfătuieşte să mai aştepţi. Rugăciunea şi sfatul Bibliei sunt fără importanţă, deoarece socoteşti că iubirea este sacră şi nu are nevoie de testare, pentru a fi condamnată sau contestată. Celălalt devine un bun propriu şi nu are voie să gândească sau să-şi facă program separat de el . Fiecare clipă a celui iubit este controlată. Sunt uitate promisiunile făcute, iar unele prietenii hrănite până atunci sunt părăsite, pentru a da curs înfocatei relaţii. Uneori, certuri puternice se iscă din senin, deoarece partenerul nu a dat raportul în detaliu despre ceea ce a făcut, trecând la tăcere un amănunt din programul lui. Ca două păpuşi legate prin fire vizibile, un pas făcut de unul trebuie urmat de celălalt . Ce dragoste! spun unii. Riscantă relaţie ! spun alţii. Un foc de paie ! se aude mai încolo. Fantastic ! spun cei în cauză. Şi totuşi, ce este asta?
Mă interesează părerea Ta
Marius s-a îndrăgostit de Ada. A fost ca un foc în mirişte, pe o secetă teribilă. După o săptămână, se plimbau de mână şi se sărutau. După două săptămâni, el o ia şi o prezintă părinţilor lui: „Ea este minunea cu care mă voi căsători”. În aceeaşi zi, ea îl ia pe el şi-l duce la părinţii ei: „El este prinţul care îmi va aduce fericirea”, le spune ea. Părinţii celor doi, după o firavă opoziţie, concluzionează că sunt făcuţi unul pentru altul. Vecinii îi tot întreabă când vor fi invitaţi la nuntă. Biserica începe deja să-şi pregătească programul de nuntă şi fac repetiţii de cor pentru acest eveniment. După o lună, se cunosc atât de bine că, nu le mai rămâne decât un singur lucru pe care să-l consume în cadrul căsătoriei, deşi nu sunt siguri că vor rezista până atunci.
Într-o noapte, Marius are un vis. Se făcea că Isus îi făcuse o vizită şi-l întrebă dacă este fericit. „Sunt îndrăgostit, Doamne. Ştii Tu, de Ada. E bine?” „Desigur, Marius, doar iubirea este de la Mine! Vrei să te căsătoreşti cu ea?” „Nici nu vreau să gândesc altfel. Apropo, Doamne, mă interesează părerea Ta. Ce zici Tu, aşa rămâne. Chiar aşa, spune-mi ce gândeşti. Sunt pe drumul cel bun?” „Chiar te interesează părerea Mea?” „Nici nu concep să fac pasul fără să Te întreb. Am fost atât de ocupat cu relaţia mea, încât am pierdut din vedere lucrul cel mai important. Oricum, voiam să fac cununia la altar. Doar suntem creştini. Chiar aşa, ce părere ai?” „Dacă vrei să ştii părerea Mea, atunci ţi-o spun: renunţă la dragostea Ta pentru Ada.” „Glumeşti, Doamne. Doar ştii că o iubesc. Toţi mă sprijină. Chiar şi Biserica. Nu mai spun de părinţii noştri. Vrei să mă încerci dacă o iubesc, nu-i aşa? Ei bine, nu pot să mai respir fără ea. Îmi iei ce este mai scump pe lume .” „ Ţi-am spus părerea Mea pentru că mi-ai spus că te interesează. Tu faci cum vrei. Ştii că Eu nu forţez voinţa nimănui. Dar, pentru fericirea ta, renunţă la dragostea pentru ea. „Dar nu pricep. De ce? Ce nu-ţi place la ea ?” „Nu e vorba de ceea ce nu-mi place. Te asigur că simţământul pe care îl ai nu e dragoste. E altceva, dar dragoste nu este.” „Ba da, este dragoste. Numeşte-o dragoste, Doamne! Toţi cred că e dragoste, numai Tu nu eşti de acord.” Şi deodată, Isus a plecat, iar, în urma Lui, o carte uriaşă s-a deschis la cele zece porunci. Una dintre ele era subliniată: porunca a zecea – să nu pofteşti!
Taina obsesiei
La Isus vine un tânăr cu o excelentă stare materială(Luca 18). O stare de nelinişte şi de îngrijorare îl frământa puternic, fapt care l-a determinat să alerge la Isus pentru ajutor . Înlăturând prejudecăţile pe care ar fi putut să le aibă orice om bogat din timpul lui, pune cu curaj o întrebare pe care fariseii n-ar fi pus-o. Fariseii credeau că ştiu toate răspunsurile la marile întrebări ale vieţii. Dar tânărul bogat este sincer şi curajos : „Bunule Învăţător,ce trebuie să fac pentru a moştenii viaţa veşnică?” Întrebare echivalentă cu alta care are aceeaşi esenţă : „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac pentru a fi fericit ?”
„De ce mă numeşti bun? Bun este Unul singur, Dumnezeu”, îi răspunde Isus. Ciudată contra întrebare, dar cu mare înţeles. „Adică tu vrei un răspuns de la Mine, dar ce sunt eu? Un Învăţător şi atât? Dacă mă socoteşti doar un om, atunci răspunsul va fi relativ. Şi nu te va mulţumi. Dar, dacă mă consideri Fiul lui Dumnezeu, atunci ai răspuns la toate întrebările tale, mai ales la acea întrebare ce presupune un destin veşnic. Dar tânărul nu înţelege. Ba mai mult , complică lucrurile punând o întrebare greşită din start: „Ce trebuie să fac pentru a moştenii viaţa veşnică?” Cu alte cuvinte, „Cât costă veşnicia? Sunt în stare să ofer atât cât costă. Am cu ce plăti!” Isus urmează mentalitatea lui mercantilă, de piaţă. „Ei bine, costă păzirea poruncilor. E bine aşa?” „E-n regulă”, zice el. „Fac faţă! De fapt, din tinereţea mea fac lucrul acesta.” „Chiar aşa?” ar spune Isus. Ca să verific că spui adevărul, mai este un amănunt. Vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează-Mă! De fapt, ce n-ai da pentru a căpăta viaţa veşnică? Nu-i aşa? Doar nişte lucruri care pier, pentru ceva ce nu va pieri niciodată. Ce zici? Renunţă la dragostea pentru avuţia ta. Merită!” Şi el nu renunţă.
Isus enunţă toate poruncile, în afară de una: a zecea. Porunca ce nu putea fi verificată în mod practic de alţii, pentru că acesta presupune sondarea interiorului inimii. Aici, doar Unul singur poate pătrunde, doar Isus: „Să nu pofteşti!” Motivul pentru care păzeşti ceea ce cere Creatorul se vede atunci când faci lucruri bune, fără să urmăreşti un interes personal, egoist. Ceea ce faci, faci din dragoste pentru Dumnezeu sau pentru satisfacerea propriei plăceri? Pentru a ţi se sublinia importanţa? Pentru plăcerea ta sau pentru plăcerea Lui?
Un lucru important se desprinde: nu poţi să fii fericit (un deziderat absolut) prin a-ţi oferi dragostea (un caracter relativ). Va trebui să renunţi la ea deoarece nu face faţă imperativului vieţii: fericirea. Doar Dumnezeu oferă fericirea. Şi nici nu trebuie să cântăreşti ceva, ca s-o ai. Ci trebuie doar s-o ceri şi s-o accepţi, prin renunţarea la bogăţia ta, la pretenţia că poţi să iubeşti în mod absolut. Tânărului i s-a arătat că nu poate păzi poruncile( nu-şi poate iubi aproapele) cu resursele lui umane. Cel mult, poate fi o afacere după etica schimbului: îţi dau, ca să-mi dai. Cât timp are loc schimbul echitabil, lucrurile merg. Când cineva va da mai puţin, vor apărea necazurile.
Încă o dată: ce este ceea ce pare atât de strălucitor şi euforic? Ce este ceea ce apare atât de repede şi pe care cei mai mulţi o numesc dragoste? Isus o numeşte altfel. E clar: nu este decât plăcere sau poftă după cineva pe care crezi că-l iubeşti. Dragostea creşte încet şi sigur, prin cunoaştere reciprocă temeinică în cadrul căreia caracterul este cel urmărit şi nu atracţia fizică! Dar nu este deloc la modă căutarea asta!
Viraj periculos
Doamnelor şi domnilor şi stimată opinie publică, m-am căsătorit! Ştiţi cu ce viteză am pornit! Toată lumea era a noastră. N-aveam nevoie de nimeni, pentru că aveam cea mai mare putere de partea noastră: dragostea. Aşa o numeam noi. Ştiţi prea bine că n-aveam staţie de urcare sau de coborâre. Ei bine, tocmai am coborât din maşina noastră hiperromantică. Ne-am despărţit! Am intrat într-un şanţ al unor certuri, din care n-am mai putut ieşi. Are o sumedenie de lipsuri cel care m-a vrăjit cu iubirea lui. Dar, de fapt, n-a fost nici o iubire. O spumă care s-a topit sub valul primelor probleme serioase. Spune el că nici eu nu am fost prinsă de dragoste, ci că a fost doar o abureală. O avea dreptate! Parcă am fost doi copii care ne-am jucat de-a iubirea, cu două sentimente – jucării, colorate frumos, dar care s-au desfăcut atunci când le-am încărcat cu viaţă adevărată.
Nu trebuie să vă daţi la o parte. Nu e cazul. De fapt, demarajul nostru furtunos ne-a dus la accident. Cred totuşi că trebuie să mă dau eu la o parte, că vin alţii cu aceeaşi viteză cu care am pornit şi noi. Hei, nu vă grăbiţi! Vedeţi ce am păţit eu! Nu e ceea ce credeţi! O să vă pară rău! Nu e dragoste ceea ce numiţi voi!
… Sunt aşa de grăbiţi, că nimeni nu aude ce spun.
George Uba
Sursa: http://www.bisericaonline.ro/Ce-sa-fac-cand-m-am-indragostit–Sertarul-cu-pasiuni–115.html