Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

IDEALURI CRESTINE

Scris la: 15 aprilie 2009
 
 
24. IDEALURI CRESTINE
 
 
 
              Viata unui crestin trebuie sa se caracterizeze prin idealuri inalte. Cel mai inalt ideal, dintre toate cele posibile, este dobandirea unui caracter desavarsit, asemanator Domnului Hristos.
              O viata asemenea vietii Domnului Hristos este argumentul cel mai puternic ce poate fi adus in favoarea crestinismului. Prin contrast, un caracter “crestin” de mica valoare aduce mai mult rau in lume si biserica decat caracterul celui lumesc.
 
              BIBLIA SI BUCURIA CRESTINA
Care sunt acele valori care aduc bucuria crestina si care infrumuseteaza viata crestinului?
              1. Pacea: Ioan 14, 27
              2. Prietenia cu Dumnezeu: Ioan 15, 14
              3. Fericirea: Iov 22, 21
              4. Bunastarea: Psalmul 128, 1
              5. Siguranta: Psalmul 91
              6. Iertarea si rezolvarea problemei pacatului: Psalmul 32, 1-5
Exista o mentalitate gresita a unora care nu inteleg frumusetea vietii de credinta, considerand-o neinteresanta, lipsita de bucurii si plina de necazuri si tristete. Cu toate acestea, cei care traiesc o viata de credinta veritabila pot afirma ca viata de credinta este o viata frumoasa, plina de bucurii vesnice. 1 Tesaloniceni 5, 16; 1 Ioan 1, 4; Ioan 15, 11
Ce contine o viata de credinta adevarata? Filipeni 4, 8: adevar, cinste, respect, dreptate, curatenie, iubire, apreciere, bunatate.
 
         VIZIUNEA LUI DUMNEZEU PENTRU COPIII SAI: Matei 5, 14: Luca 16, 10
-         chemati sa fie o lumina in lume
-         chemati sa fie credinciosi in cele mai mici lucruri: Matei 25, 21
 
              ASPECTE ALE VIETII DE CREDINTA
1. RECREEREA- Dumnezeu nu este impotriva bucuriilor nevinovate: Ioan 15, 11; Filipeni 4, 4
                            – Dumnezeu este impotriva distractiilor si placerilor vinovate: Tit 2, 11-13; Romani 13, 12- 14
 
              Diferenta dintre recreere si distractie: Prima duce la refacerea puterilor fizice si mintale, in timp ce a doua duce la scaderea si vlaguirea acestora.
 
              Se recomanda: exercitii fizice in aer liber, excursii si drumetii, gradinarit, plimbari in parcuri si gradini botanice, alternarea activitatii fizice cu o lectura placuta si instructiva.
              De unde putem sti care distractii sunt daunatoare si, prin urmare, trebuie evitate? Toate acele preocupari in care nu putem cere binecuvantarea si prezenta lui Dumnezeu.
 
2. LECTURA
              Un crestin adevarat va da curs poruncii Creatorului data primei perechi de oameni, chiar in Eden: “Cresteti!” Geneza 1, 28 Aceasta este prima porunca ce i-a fost data omului dupa ce a fost adus la existenta. Prin urmare, el va dori pe tot parcursul vietii sa se dezvolte intelectual, sa cresca in cunostinta si intelepciune. Eclesiastul 1, 13 Unul din mijloacele pentru atingerea acestui deziderat este lectura.
              Avem ex. apostolului Pavel, intr-o vreme in care cartile erau foarte greu de procurat:
2 Timotei 4, 13
              Lectura reprezinta o hrana spirituala, de aceea se cere o atenta alegere a cartilor citite, intrucat experienta noastra religioasa este determinata intr-o mare masura de cartile pe care le citim.
              Un bun crestin nu va citi: carti politiste care preamaresc viciile si violenta, romane de dragoste care excita simturile si imaginatia, reviste senzuale si reviste in care se publica glume ieftine. In schimb, va alege carti de cultura generala, lucrari de istorie, va aprecia poezia buna, se va informa din presa scrisa sau vorbita, selectand acele informatii care sunt cu adevarat utile. El va folosi internetul dupa aceleasi criterii, urmarind nu distractia, ci dezvoltarea fiintei sale pe toate planurile.
3. ARTELE
              Talentul este darul lui Dumnezeu, CEL MAI MARE ARTIST. Eclesiastul 3, 11 pp. Exod 31, 1-6. Din marea Sa intelepciune, Dumnezeu a daruit oamenilor iubirea pentru frumos, de aceea un, crestin va iubi frumosul fie in natura, fie cel exprimat artistic. Biblia ne da si cateva criterii morale dupa care trebuie sa apreciem frumosul artistic: Filipeni 4, 8
              Pentru ca frumosul sa fie si moral, el trebuie sa fie patruns de adevar si bine.
              Biserica Adventista nu condamna artele si frumosul, cu conditia ca ele sa nu preamareasca pacatul, viciul, sau pe omul pacatos. Avand in vedere ca cele mai multe filme artistice, piese de teatru, emisiuni de divertisment si cea mai mare parte a muzicii fac acest lucru, biserica nu le recomanda, fara o selectie atenta.
 
4. CASATORIA
              Biblia ne prezinta casatoria ca pe o institutie divina, daruita omului inca din Eden, inainte de caderea lui in pacat. Geneza 2, 18. 24; Matei 19, 4-5.Insusi Mantuitorul a intarit institutia casatoriei prin participarea Sa la nunta din Cana. Ioan 2, 1-12
              Din acest motiv biserica are datoria de apara aceasta insitutie divina, urmarind ca familia sa devina un colt de cer, o pregustare a armoniei si fericirii vesnice.
              Tot din acest motiv, divortul nu este acceptat de biserica, cu exceptia unei singure situatii prezentate in Biblie de Insusi Mantuitorul-adulterul uneia din parti. Matei 19, 6; 5, 32; Maleahi 2, 16pp.
 
5. IMBRACAMINTEA
              In ceea ce priveste imbracamintea, nu exista sabloane, dar exista principii. 1 Petru 3, 3-5;   1 Timotei 2, 9- 10
              Se recomanda o imbracaminte sanatoasa, modesta, simpla, cu gust, nici scumpa, nici ieftina. O imbracaminte modesta ne va feri, mai ales pe tineri, de multe ispite si provocari, raspandind in jurul persoanei noastre o atmosfera de respect si seriozitate.
              Fiind adeptul unei noi scari a valorilor, un crestin veritabil va iubi frumosul, binele si adevarul, lucrul acesta facandu-se observat in orice aspect al vietii.
              PRINCIPIUL dupa care se va ghida in viata este cel amintit de Pavel in 1 Corinteni 10, 31:
“ Deci fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva, sa faceti totul spre slava lui Dumnezeu!”
 
Lori Balogh

______________________________

de Lori Balogh. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.