Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Ne putem increde in cineva?

Scris la: 15 aprilie 2009

Nu de mult am intalnit un tanar foarte amarat si deziluzionat. El afirma ca este convins ca nu exista nici un Dumnezeu, intrucat, spunea el, cum ar putea un Dumnezeu al ordinii si iubirii sa permita atat de mult necaz, inselatorie, confuzie si haos in aceasta lume. El spunea ca fusese invatat ca Dumnezeu este numai o inventie a omului pentru a se ajuta pe sine insusi din punct de vedere psihologic. Amaraciunea si nefericirea lui erau evidente. El stabilise ca Dumnezeu nu ar exista, dar inca nu gasise nimic cu care sa-L inlocuiasca pe Dumnezeu. El era gol. Multi altii din aceasta lume sunt "goi", cautand pe Cineva in care sa se poata increde. Dupa vizita la acel tanar am fost fericit ca invatasem sa cunosc un Dumnezeu adevarat, bun si iubitor si ca eram capabil sa identific urmele Sale in univers si am descoperit dovada existentei si iubirii Sale pentru care puteam sa ma incred in El pe tot parcursul vietii.

Cu ani in urma unii dintre noi am privit cu uimire uluitoarea realizare a primei aselenizari. Am vazut aprinderea motoarelor si desprinderea rampei  de lansare cand puterea imensa a motoarelor a ridicat acel vehicul in spatiu. Oamenii vedeau si ascultau cu mult interes inaintarea capsulei in spatiu. Mesajele radio de la astronauti si descrierile detaliate ale functionarii diferitelor parti ale acelui program complicat ne aminteau de anii de cercetare si proiectare care fusesera necesari pentru a concepe si realiza racheta si capsula incat sa se poata realiza aceasta calatorie in spatiu si o intoarcere in siguranta pe pamant. Daca cineva, privind lansarea, ar fi spus ca intregul program era rezultatul unui noroc orb, ar fi fost declarat absurd.

Cand ne plimbam seara si ne ridicam privirea spre stelele de deasupra noastra care, in ciuda faptului ca sunt fara numar, sunt dirijate pe orbitele lor stabilite cu asa precizie incat un astronom poate prezice localizarea exacta a fiecarui corp ceresc la mii de ani in viitor, noi incepem sa intelegem ca o Inteligenta Suprema a fost implicata in proiectarea si crearea complexului univers in care traim noi.

1. Cum este prezentat Dumnezeu, omului, de catre Biblie? Genesa 1,1 VT 1
Primul adevar raportat in Biblie este, ca exista un Dumnezeu: "La inceput Dumnezeu…" Aici gasim temeiul intregii existente. Biblia nu incearca sa-L demonstreze pe Dumnezeu, ci pur si simplu Ii declara existenta, si ne ofera posibilitatea sa verificam afirmatia, astfel incat, in mod constient s-o acceptam sau s-o respingem.
Faptul ca Dumnezeu exista este aratat in mod covarsitor de propria noastra realitate si de asemenea de existenta tuturor lucrurilor din jurul nostru. Creatiunea marturiseste despre un Creator. Dr. Arthur Compton, detinator al premiului Nobel pentru fizica, declara: "Pentru mine credinta incepe cu descoperirea ca o inteligenta superioara a adus universul la existenta si de asemenea l-a creat pe om. Nu este greu sa am aceasta credinta, deoarece este incontestabil ca acolo unde exista un plan, exista si o inteligenta in spatele lui; un univers bine alcatuit, sustine adevarul celei mai marete afirmatii – "La inceput Dumnezeu…"

2. Cat timp a existat acest Dumnezeu creator? Psalm 102,24-27 VT 612; Psalm 90,2 VT 606

3. Unde locuieste Dumnezeu? 1Regi 8,30 VT 366; Daniel 2,28 VT 859

4. Ce dovada a dat Dumnezeu omului despre existenta Sa? Romani 1,19-20 NT 1094

Aceste texte ne dovedesc clar, ca lumea naturala arata existenta puterii creatoare a lui Dumnezeu. Noi vedem dovezi despre Dumnezeu si despre puterea Sa creatoare oriunde privim in natura. In povestea lui Robinson Crusoe aflam ca el a devenit foarte intrigat cind a descoperit cateva urme proaspete pe nisipul umed. Dupa urme, el stia ca mai exista si o alta persoana pe insula, cu toate ca nu o vazuse cu ochii lui. El stia ca nu erau propriile sale urme. Prin urmare, putea sa concluzioneze ca o alta persoana era prin apropiere. "Daca o singura urma lasata de talpa piciorului in nisip, este o dovada absoluta a existentei si prezentei unei fiinte umane, ce putem spune cand vedem urmele incaltamintelor Maestrului (cum le numeste John Bunyan) acoperind intreaga natura?"

5. Care sunt cateva urme pe care le vedem in acest univers? Isaia 40,26 VT 713; Psalm 19,1 VT 563; Psalm 139,14 VT 634; Iov 12,7-9 VT 530

6. Ce declaratii ne da Biblia despre Dumnezeu si despre crearea acestui pamant? Genesa 1,1;11.24 VT 1; Genesa 2,7 VT 2; Ieremia 51,15 VT 793

7. Ce Il face pe Dumnezeul universului diferit de ceilalti zei la care oamenii se inchina? Psalm 95,5 VT 609; Isaia 45,12 VT 719

8. De ce este Dumnezeu indreptatit sa primeasca lauda si cinstea noastra? Apocalipsa 4,11 NT 1209
"Datoria de a ne inchina lui Dumnezeu este bazata pe faptul ca El este Creatorul si astfel toate creaturile ii datoreaza Lui existenta lor."

9. Cum este caracterizat Dumnezeu in Biblie?
a. 2 Cronici 2,5.6 VT 452: DUMNEZEU ESTE MARE.
b. Marcu 10,27 NT 975: TOATE LUCRURILE SUNT POSIBILE LA DUMNEZEU.
c. Psalm 147,3-5 VT 638: EL VINDECA PE CEI CU INIMA ZDROBITA SI CHEAMA STELELE PE NUME. PRICEPEREA LUI ESTE INFINITA.
d. Maleahi 3,6 VT 919: EL NU SE SCHIMBA.
e. Iacov 1,17 NT 1187: TOATE DARURILE BUNE SUNT DE LA EL;IN EL NU ESTE SCHIMBARE.
Cu un astfel de Dumnezeu care controleaza intreaga lume de ce ne-am mai putea teme? "Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra?" Romani 8,31

10. Ce ni se spune ca este Dumnezeu? 1 Ioan 4,8 NT 1201
"Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi; Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu, si Dumnezeu in el." 1 Ioan 4,16

11. Cat de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru aceasta lume? Ioan 3,16 NT 1028
"Iubirea fara seaman a lui Dumnezeu pentru o lume ce nu L-a iubit! Gandul acesta are asupra sufletului o putere ce subjuga si care aduce mintea noastra la supunere fata de vointa lui Dumnezeu. Cu cat vom studia mai mult caracterul divin in lumina crucii de pe Golgota, cu atat vom vedea mai mult mila, gingasia si iertarea impletite cu nepartinirea si dreptatea si vom discerne mai clar marturiile nenumarate ale unei iubiri care este infinita si a unei mile ce intrece simpatia arzatoare a unei mame pentru copilul sau pierdut."

12. Cat timp va dura iubirea lui Dumnezeu? Ieremia 31,3 VT 769

13. Ce ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu care este in Hristos? Romani 8,38.39 NT 1103

14. Cum S-a prezentat Dumnezeu lui Moise? Exod 34,6.7 VT 98

15. Peste cati se revarsa bunatatea si mila lui Dumnezeu? Psalm 145,9 VT 637; Matei 5,45 NT 928

16. Ce il fereste pe om ca zilnic sa nu fie nimicit? Plangeri 3,22.23 VT 800

17. Care este relatia filiala pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru toti credinciosii? 1 Ioan 3,1 NT 1200

18. Cum putem deveni copii ai lui Dumnezeu? Ioan 1,12 NT 1025

Cat de mare este Dumnezeul tau? Probabil, citind aceasta descriere a lui Dumnezeu in Biblie simti indemnul sa exclami: "Ce mare esti Tu, Doamne!" Cand calatoresti in Egipt esti impresionat de varietatea si dimensiunile zeilor carora li se inchinau egiptenii din vechime. Cei mai multi dintre acesti zei erau mici obiecte facute de propriile lor maini si modelate dupa forma animalelor ce se gaseau in jurul lor. Ei se inchinau creaturii in loc sa se inchine Creatorului. Dumnezeu spune ca ei au inlocuit slava Lui cu lucruri facute de maini omenesti (Romani 1,22-25). Ei au fost degradati si au devenit josnici deoarece zeii lor erau chiar mai mici decat erau ei insisi.

Ceea ce crezi despre Dumnezeul pe care-L iubesti si caruia ii slujesti va influenta fiecare actiune a vietii tale. In Biblie descoperim un Dumnezeu dincolo de orice capacitate a noastra de a-L cuprinde pe deplin. El este Creatorul universului, un Dumnezeu al minunilor care foloseste puterea Lui nemarginita pentru a satisface nevoile fiintelor pe care le-a creat. Spre deosebire de zeii carora li se inchinau paganii, Creatorul este preocupat de fericirea si bunastarea fiintelor create de El si este nerabdator sa mantuiasca pe fiecare dintre noi, pe care El ne pretinde ca fiind fii si fiice ale Lui. El nu doreste sa distruga pe nimeni dar alegerea ne apartine. Daca acest Dumnezeu care ni se descopera in Biblie a avut puterea sa creeze si sa sustina Universul, El poate sa comunice cu noi prin intermediul Cartii pe care El ne-a dat-o in mod minunat. Sa ne luam timp sa descoperim planul Lui pentru viata noastra in timp ce cautam sa ne familiarizam cu El prin studiul Cuvantului Sau.

19. Doresti sa cunosti mai mult despre Dumnezeu si iubirea Lui.
Dupa cutremurul din Kashmir (octombrie 2005) un imam isi termina predica afirmand: "Acum va puteti imagina pe Dumnezeu cum vreti…" Biblia nu ne lasa in confuzie. Ea ne descopera pe Dumnezeu atat cat putem intelege si cat ne este necesar pentru a accepta planul Sau in viata noastra. Atat Vechiul si Noul Testament ne descopera un Dumnezeu iubitor si drept, care a pedepsit pe pacatosul care a refuzat sa se intoarca, dar a iubit si iertat pe cel ce s-a intors si pocait (Psalmul 51). Nu am putea intelege conceptul harului din Noul Testament fara a avea experientele harului din Vechiul Testament (vezi experienta lui Iov). Pe de alta parte, Domnul Hristos a luat biciul, a rasturnat mesele celor ce au profanat templul, si va pedepsi Fiara, pe inchinatorii ei si pe toti cei ce au baut din "vinul curviei ei" (vezi Apocalipsa) dar iubeste si ofera harul Sau celor ce se pocaiesc si-L primesc ca Mantuitor.
Ma rog ca Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa intelegem si sa primim aceste adevaruri spre binele nostru vesnic.

______________________________

de Revista \”Perspective\” Chicago. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.