Cece zece mari precepte din conceptia Zen si posibile conexiuni cu crestinismulMi-am propus în urmă cu mai multe săptămâni să dedic mai multe articole spiritualităţii Zen, cu scopul de a pune în valoare posibilele conexiuni cu creştinismul. De la bun început vreau să subliniez faptul că nu mi-am propus să promovez acest mod de gândire, ci mai degrabă să identific posibile precepte şi învăţături care să ne ajute în descoperirea universului infinit şi fascinant al spiritului uman.
Cred că atunci când devenim dogmatici şi închistaţi într-un sistem de gândire comitem cea mai de seamă greşeală împotriva actului de cunoaştere, fapt cu efecte nefaste asupra modului nostru de a fi. Intoleranţa faţă de semeni, lipsa de omenie, orice formă de cinism şi de violenţă îşi au izvorul în faptul că nu suntem capabili să ne ascultăm unii pe alţii, că ne lăsăm influenţaţi de idei preconcepute ce ne răpesc în final bucuria de a trăi.
Schemele şi şabloanele societăţii, utile până la un anumit punct, devin în timp un obstacol major pentru dezvoltarea deopotrivă a individului şi a colectivităţii. Atunci când tiparele devin literă de lege, când nu mai este lăsat spaţiu pentru creativitate şi comunicare, rezultatul se concretizează în faptul că devenim nişte maşini ce acţionăm rigid şi fără sensibilitate. Dar astfel umanitatea din noi începe să dispară, chipurile devin întunecate, privirile impersonale, atingerea capătă forma frigului ce te pătrunde în oase. Într-un cuvânt, ne pierdem esenţa şi ajungem să fim doborâţi de forţa malefică a ignoranţei.
Aşadar, prin căutările mele în efortul de a înţelege ceva din gândirea Zen, am reuşit să descopăr expuse într-un mod sintetic, dar explicit cele zece mari precepte într-o carte intitulată „Urmând calea Zen” [1]. Traducerea din limba engleză a acestor precepte a fost o provocare pentru mine, dar în esenţă cred că am reuşit să redau o exprimare relativ fericită pentru limba română. Pe scurt, aceste precepte se enunţă astfel:
1. Să nu ucizi.
2. Să nu furi.
3. Să nu foloseşti sexul în mod necorespunzător.
4. Să nu minţi.
5. Să nu foloseşti narcotice.
6. Să nu vorbeşti despre greşelile altora.
7. Să nu te înalţi pe tine şi să nu abuzezi de ceilalţi.
8. Să nu aduci vătămare valorilor universului.
9. Să nu fii tolerant cu mânia.
10. Să nu batjocoreşti cele trei comori: divinitatea (Buddha), universul (Dharma) şi tot ce există (Sangha).
Pentru comparaţie cu creştinismul, voi reda sintetic cele zece porunci astfel:
1. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Domnul (Yahweh).
2. Să nu te închini idolilor.
3. Să nu batjocoreşti Numele Domnului.
4. Să respecţi ziua de odihnă (Shavat-ul).
5. Să-ţi cinsteşti părinţii.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu comiţi adulter.
8. Să nu furi.
9. Să nu depui mărturie mincinoasă.
10. Să nu pofteşti ceea ce nu este al tău.
O primă observaţie privind codul moral Zen constă în relativa absenţă a divinităţii, care apare eventual sub o formă mai difuză la porunca a zece-a privind cele trei comori, însă se remarcă faptul că nu este prima pe listă. Pe de altă parte, pe primul loc sunt puse chiar acele precepte care se referă la relaţiile dintre oameni în genul „să nu ucizi” sau „să nu furi”. O posibilă conexiune am putea să o facem cu relatarea din Evanghelii în care Domnul Hristos răspunde unui tânăr bogat că pentru a fi desăvârşit trebuie să respecţi în primul rând poruncile cu privire la relaţiile dintre oameni: „să nu ucizi”, „să nu comiţi adulter”, „să nu furi” etc. acestea fiind o dovadă clară a nivelului de spiritualitate la care ai ajuns.
Deşi putem vorbi despre o „absenţă” a divinităţii, în înţelesul iudeo-creştin al cuvântului, totuşi se observă un accent pus pe relaţiile dintre oameni: „să nu vorbeşti despre greşelile altora” sau „să nu te înalţi pe tine şi să nu abuzezi de ceilalţi”. În acest moment mă gândesc la faptul deplâns de mulţi autori creştini că nu există o explicită condamnare biblică a mândriei, exprimată printr-o poruncă.
Ca o observaţie generală, vedem că mânia este în mod special menţionată, fiind necesar să nu o tolerăm în viaţa noastră. Nu pot să nu remarc asemănarea cu porunca rostită de către Domnul Hristos de a nu ne mânia unii pe alţii, acest lucru fiind echivalent cu uciderea. Din acest punct de vedere, am convingerea că există corespondenţe interesante cu Evanghelia lui Hristos, lucru ce ar permite o evaluare corectă a gândirii Zen dintr-o perspectivă creştină.
În privinţa calomniei, bârfei şi a altor obiceiuri de felul acesta avem porunca „să nu vorbeşti despre greşelile altora”, ceea ce dă o nuanţă puternică moralităţii Zen şi „tăcerii” semnificative faţă de nedesăvârşirile altora, caracteristică definitorie a poporului japonez. Bineînţeles că există corespondenţe creştine în învăţăturile date de către apostolul Pavel, dar nu avem un cod dat ca poruncă în această privinţă în creştinism.
De asemenea, „vătămarea” universului reprezintă un element specific gândirii Zen şi imediat îmi imaginez armonia din grădinile japoneze, de fapt grădini Zen, în care simplitatea şi rafinamentul generează o atmosferă care vorbeşte mai bine decât o mie de cuvinte despre ce înseamnă să laşi la o parte orice formă de violenţă şi să înveţi că eşti o mică parte a unui mare univers. Cu privire la acest aspect, creştinismul, dată fiind originea iudaică şi propagarea în lumea greco-latină, nu a fost niciodată sensibil faţă de univers, deşi se menţionează faptul că este creaţia lui Dumnezeu. De aici se poate înţelege că violenţa a însoţit evoluţia sa, deşi Evanghelia lui Hristos ar putea fi privită ca o expresie supremă a opririi „vătămării” universului de către om.
Am dorinţa să revin cu mai multe detalii asupra fiecăruia dintre aceste precepte, fiindcă intenţia mea este de a surprinde şi de a înţelege, atât cât este posibil, spiritualitatea felurită a oamenilor care locuiesc pe planetă Pământ. Din respect pentru diversitate, consider să analizez aceste lucruri fără a manifesta prejudecată, având grijă să conturez ceea ce este de valoare pentru a obţine astfel acces la cunoaşterea felurită pusă la dispoziţia umanităţii de către Dumnezeu.
„Comuniunea în concepţia Zen reprezintă microcosmosul relaţiilor dintre toate lucrurile şi cu toate fiinţele, precum şi cu aspectele nevăzute sau necunoscute ale realităţii. O percepţie profundă asupra acestui lucru se obţine atunci când atingem armonia cu ceilalţi, fapt care se exprimă prin cele zece mari precepte ale urmaşilor lui Buddha.”
Putem spune că gândirea Zen nu este nici pe departe caracterizată de singurătate, ci de o comuniune activă cu tot ceea ce există, o pătrundere dincolo de aparenţe ce nu lasă loc superficialităţii, o experienţă ce te conduce la respect faţă de orice formă de existenţă, la preţuirea semenilor şi la modestie în ce priveşte realizările personale în raport cu un univers mereu fascinat şi niciodată cunoscut pe deplin.
Ce credeţi? Avem şi noi ceva de învăţat din toate aceste lucruri? Putem să ne îmbogăţim experienţa creştină privind şi la celelalte religii? Eu unul spun că răspunsul este evident şi dacă vom face acest lucru vom constata că Evanghelia lui Hristos reprezintă o învăţătură al cărei înţeles trece dincolo de tot ceea ce ne-am fi putut imagina vreodată.
[1] Taking the path of Zen, Robert Aitken, North Point Press, San Francisco, 1982
Octavian LUPU
Sursa: confluente.ro
