Cele sapte biserici acopera Era crestina

Cele sapte biserici acopera Era crestina
Interesul pentru identificarea celor sapte biserici din Apocalipsa 2 si 3 poate fi urmarit in trecut pana la sfarsitul secolului al III-lea, la Victorinus, episcop de Pettau (mort in jurul anului 303), primul care comenteaza sistematic Apocalipsa. Se pare ca el a introdus principiul repetarii ca o caracteristica a acestei carti – ca cele sapte sigilii, trambite si potire nu sunt consecutive, ci se repeta, fiecare serie acoperind intreaga era crestina. Victorinus credea ca cele sapte biserici simbolizeaza cele sapte etape ale bisericii universale, sau sapte categorii de crestini. Dar fixarea in timp a respectivelor perioade de timp a fost lasata pentru mai tarziu si a fost inteleasa treptat.
(Pentru fundamentarea programului cumulativ trasat in acest articol scurt, cititorul este trimis la lucrarea in patru volume, intitulata The Profethic Faith of Our Fathers (Credinta Profetica a Parintilor nostri),  de LeRoy Edwin Froom (Washington: Review and Herald, 1946-50). Acolo sunt prezentate documente originale. Tabelele, rezumatele si indexele din aceste volume ofera o panorama a dezvoltarii interpretarii in secolele discutate.)
   Perioadele identificate progresiv. – Au trecut mai multe secole, in cursul carora scoala de interpretare spiritualizata Tihonius-Augustin a dominat intelegerea cartii Apocalipsei. Apoi oamenii au inceput sa se intoarca treptat la conceptia istorica a schemelor profetice. Teologul si istoricul bisericesc din secolul al VIII-lea Venerabilul Bede (aprox. 673-735), din Bretania, cel mai timpuriu interpret cunoscut al Apocalipsei, sustinea ca cele sapte biserici sunt „simboluri ale intregii biserici, in sapte etape”, referindu-se la o succesiune istorica.
El credea ca Sardes se referea la timpul lui Antihrist, iar Laodicea la perioada lipsei de credinta de dinaintea celei de-a doua veniri. Glossa Ordinaria, atribuita unui staret german, Walafrid Strabo (807-849), explica in acelasi fel a sasea etapa a bisericii, si se considera ca Bede l-a influentat si pe Haymo, episcop de Halberstadt, care a trait tot in secolul al IX-lea. Un episcop italian, Bruno de Segsu (mort in 1123), si un staret scotian, Richard al lui Sf. Victor (mort in 1173), au extins cele sapte biserici de la nasterea bisericii pana la sfarsitul timpului.
Pierre Jean d’Olivi, din sudul Frantei, care a adus lumina importanta in randul grupari spirituale din secolul al XIII-lea, credea ca traieste aproape de sfarsitul celei de-a cincea perioade a celor sapte biserici care acopera era crestina. In secolul al XI-lea, Berengarius, preot al catedralei din Tours, iar mai tarziu director al scolii ei, in polemica transsubstantierii sustinea ca scaunul Romei era „scaunul lui Satan”, facand probabil aluzie la starea bisericii simbolizata de Pergam. Dimpotriva, marele om de litere din vremea sa, Albertus Magnus din Colonia (mort in 1280), vorbea despre „erezia lui Mahomed” ca fiind Iezabela din biserica Tiatira.
  Identificarea protestanta a Tiatirei. – Desi inca din secolul al XIV-lea invatatul Welter Brute, care a studiat la Oxford, a aplicat perioada Smirna la cei zece ani de persecutie violenta din timpul lui Diocletian, bisericile din Apocalipsa par sa fi fost doar putin studiate in secolul Reformei, probabil pentru ca Luther le considera ca fiind biserici reale, din trecut. Dar conceptia celor sapte perioade a continuat sa fie sustinuta de catre scriitori de mai tarziu, ca de pilda ilustrul Heinrich Bullinger (1562-1607), principalul pastor din Zurich; John Bale, din Irlanda (1495-1563); Thomas Brightman (1562-1607), invatat puritan, unul din parintii prezbiterianismului englez; Thomas Beverly (a cunoscut perioada de succes in anii 1670-1700), pastor independent; Charles Daubuz (1673-1717), hughenot exilat, si Theodore Crinsoz de Bionens (1690-aprox. 1750), teolog si orientalist elvetian.
A devenit o invatatura protestanta credinta ca perioada papilor a fost reprezentata de biserica Tiatira, in care a condus Iezabela romana, restul bisericilor intinzandu-se mai departe inspre Reforma, pana la judecata. Chiar din interiorul catolicismului a venit glasul lui Pierre Algier, jurist si jansenist francez, care declara ca Iezabela din biserica Tiatira ii reprezinta pe iezuiti.
Sunt stabilite perioadele Sardes si Filadelfia. – Daniel Cramer (1568-1637), profesor luteran, a descoperit caracteristicile celor sapte biserici in gruparile religioase din timpul sau, in special in bisericile zwingliene si calvine. Heinrich Horch (1652-1729), teolog reformat de la Heidelberg, considera de asemenea ca Sardesul reprezinta biserica de dupa reforma, ale carei fapte moarte trebuie sa fie lepadate in perioada bisericii Filadelfia. Pe la inceputul secolului al XVIII-lea gasim printre pietistii germani credinta ca ei traiau in epoca reprezentata de Filadelfia.

Laodicea, inaintea celei de-a doua veniri. –
In marea redesteptare britanica de la inceputul secolului al XIX-lea, intr-o lista reprezentativa (Mornign Watch, septembrie 1830) cele sapte biserici au fost reprezentate astfel: (1) Efes, de la apostoli pana la persecutia lui Nero; (2) Smirna, pana la urcarea pe tron a lui Constantin; (3) Pergam, de la intronarea lui Constantin pana la aparitia cornului celui mic, la inceputul celor 1260 de ani; (4) Tiatira, marturia impotriva papalitatii, de-a lungul celor 1260 de ani; (5) Sardes, de la sfarsitul celor 1260 de ani pana la pregatirea pentru venirea Domnului; (6) Filadelfia, perioada pregatirii, pana la revenirea Domnului; (7) Laodicea, „unica in intregime in viitor”, chiar inainte de sfarsit.
Exista un acord general cu privire la Tiatira si Laodicea, ca reprezentand perioada apostaziei papale si respectiv perioada zilelor de pe urma, inainte de a doua venire (de exemplu Joseph D’Arcy Sirr [1794-1868], rector irlandez; Louis Gaussen [1790-1863], teolog protestant elvetian; si Edward Irwing din Londra [1792-1834]), dar cu privire la ultimele trei biserici existau mici diferente. Unii (ca de pilda „R.H.”, in Christian Herald, ianuarie 1830) argumentau ca Sardesul reprezinta Reforma din secolul al XVI-lea, iar Filadelfia reprezinta avantul spiritual de la inceputul secolului al XIX-lea, in care traiau ei. Gaussen considera ca Filadelfia reprezinta Reforma. Dar modelul general era acum bine stabilit. John Bayford, unul dintre sustinatorii lui Joseph Wolff, declara ca „biserica este acum in perioada Laodiceei”, judecatile finale fiind gata sa se manifeste la a doua venire.
Cele „10 zile” in general datate intre anii 303 si 313 d.Hr. – Inca din secolul al XIV-lea Walter Brute considera ca cele „zece zile” ale persecutiei profetizate pentru biserica Smirna se implinesc intre 303 si 313 d.Hr., cand a avut loc persecutia teribila din timpul domniei imparatului Diocletian. Aceasta interpretare a devenit general acceptata. Ea este mentionata de catre diferiti interpreti din secolul al XIX-lea, ca George Croly, invatat irlandez; Thomas Keyworth, britanic specialist in limba ebraica; Edward Bickersteth, secretar al Societatii Misionare a Bisericii; si Thomas R. Birks, profesor la Cambridge. Iar Croly adauga: „in limbaj profetic, zilele sunt ani”.
Interesul in America de Nord. – Interpretii timpurii din Lumea Noua, ca si exegetii protestanti europeni, legasera Tiatira de perioada papala, de exemplu, Roger Williams (aprox. 1603-1683), pastor al primei biserici baptiste din America si Samuel Osgood (1748-1813), fost Director General al Postelor. Asadar, in privinta celor sapte biserici era unitate intre interpretii de pe ambele laturi ale Atlanticului.
Pe vremea miscarii americane a celei de-a doua veniri, in deceniile al IV-lea si al V-lea ale secolului al XIX-lea, opinia generala era ca cele sapte biserici se intindeau „de la Ziua Cincizecimii pana la Ziua Domnului” pentru a-l cita pe Adam Hood Burwell (aprox. 1790-1849), misionar in Canada. Printre mileriti aceasta interpretare a celor sapte biserici a fost luata mai degraba ca ceva de la sine inteles decat ca ceva constatat. De pilda, Henry Jones, pastor congregationalist, considera o axioma cele sapte perioade, sau stari ale bisericii, ca si faptul ca Laodicea reprezinta starea din prezent. Cu aceasta era de acord Elon Galusha, pastor baptist.
Asadar de-a lungul secolelor recunoasterea celor sapte biserici a fost progresiva, consistenta si oarecum uniforma, perioada celor zece zile fiind considerata ca se intinde de la 303 la 313 d.Hr.
Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania