Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

16.PORUNCA A PATRA – RESPECTUL FATA DE MEMORIALUL…

Scris la: 15 aprilie 2009
16. PORUNCA A PATRA – RESPECT FATA DE MEMORIALUL CREATIUNII
 
“Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti !
Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau.
Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau. Sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici strainul care este in casa ta.
Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.”
 
                                                                                                                                              Exod 20, 8-11
 
 
              Controverse
 
              Pe parcursul istoriei crestinismului, porunca a patra a fost cea mai controversata dintre toate poruncile Decalogului. Si, daca tinem cont de profetiile biblice escatologice ( privitoare la sfarsitul istoriei ), aflam ca porunca a patra va fi controversata pana la incheierea luptei dintre bine si rau, dintre Christos si Satana ( vezi profetiile din Daniel 7,25 si Apocalipsa cap. 13 ! ).
              Faptul acesta este paradoxal din cel putin doua motive:
              1) Cei care pun in discutie autoritatea si valabilitatea acestei porunci nu sunt paganii, ateii si liber-cugetatorii in primul rand, ci crestinii. Adica tocmai aceia care ar fi trebuit sa fie primii pe baricade in apararea cerintelor acestei porunci !
              2) Al doilea paradox consta in faptul ca tocmai porunca ce ne promite odihna, sfintire si binecuvantare, tocmai ea este pusa la zid si controversata in majoritatea bisericilor crestine.
              Controversele apar uneori, in mod paradoxal , chiar in sanul acelor biserici care respecta Sabatul biblic. Un prim exemplu il reprezinta Biserica Mondiala a lui Dumnezeu ( Worldwide Church of God, WCG), care a respectat Sabatul biblic pana in 1995. In acel an insa, pastorul general al WCG, Joseph Tkach junior, sustinut de consilieri apropiati, a lansat ideea ca Sabatul, zecimea, legile sanitare legate de deosebirea animalelor curate de cele necurate, etc., faceau parte din vechiul legamant , ele nemaifiind obligatorii pentru crestinii de azi. Schimbarile doctrinale impuse bisericii de conducatorii ei au dus la ruperea bisericii in doua mari grupe: cei care au admis schimbarile si au ramas in WCG, si cei care au ramas fideli pazirii Sabatului
( circa 70 000 ), care au preferat sa paraseasca WCG , decat sa renunte la doctrina Sabatului. ( 1 )
              Un al doilea exemplu e legat de Biserica Adventista de Ziua a Saptea ( AZS ) in care, un fost pastor si profesor de Biblie pe nume Dale Ratzlaff, dupa sapte luni de studiu referitor la doctrina Sabatului, a ajuns la concluzia ca Sabatul e o institutie a vechiului legamant, el nemaifiind obligatoriu pentru crestinii noului legamant. El a parasit Biserica AZS, infiintand propria biserica in Phoenix, Arizona, care se aduna duminica.
              Exista insa si un fenomen invers, cu care ne vom ocupa mai pe larg ceva mai tarziu : numeroase grupe de crestini si biserici neoprotestante redescopera adevarul despre Sabat si il accepta ca adevar doctrinal de cea mai mare importanta. Un singur exemplu, pentru inceput : pastorul Dan Gayman, un pazitor al duminicii in biserica Open Bible Church din Missouri, dupa un studiu aprofundat al Bibliei timp de doi ani, impreuna cu cei 200 de membri ai bisericii, a redescoperit Sabatul biblic ( 1985-1987 ). Intreaga biserica a acceptat noua doctrina si , incepand cu 17 decembrie 1987, biserica a inceput sa serbeze adevaratul Sabat. In scurt timp biserica s-a dublat ca numar, extinzandu-si lucrarea evanghelistica in fiecare stat al Americii. ( 2 )
              Discutiile pro si contra, legate de valabilitatea poruncii a patra, au trecut de multe ori dincolo de sfera unor dezbateri teologice , ajungandu-se la persecutarea celor care au sustinut si au crezut ca cerintele poruncii a patra sunt valabile pentru orice om, din orice generatie, de pe orice continent, din orice cultura… pana la revenirea in glorie a Mantuitorului.
              Un astfel de exmplu il reprezinta persecutarea violenta a crestinilor valdenzi ( nume provenit de la Valdo, intemeietorul miscarii valdenze ). Pe la 1180, la Lyon, valdenzii erau numiti « insabbatati » , datorita pazirii Sabatului biblic. In cartea sa « Practica inquisitionis », scrisa in anul 1322, Bernard Gui preia aceasta titulatura a valdenzilor, dovada ca acesti crestini ai Alpilor, crunt persecutati de armatele trimise de pontifii romani, erau pazitori ai Sabatului biblic. ( 3 )
              In Rusia tarista a anului 1487, arhiepiscopul Ghenadiu de Novgorod i-a cerut tarului Ivan al 3-lea
( 1462-1505 ) sa aplice pedeapsa focului si a spanzuratorii fata de iudaizanti ( cei ce pazeau Sabatul, numiti si sabatisti sau sambatari ). Tarul s-a conformat acestei cereri si sabatarienii au avut de suportat persecutii crunte in acea perioada. ( 4 )
              Anabaptistii au fost cei care au dorit sa completeze reforma lui Luther si Calvin, intorcandu-se la punctele de credinta ale bisericii apostolice. Andreas Fisher si Oswald Glait, doi dintre conducatorii anabaptisti, au platit cu viata vederile lor sabatariene. Ei au murit ca martiri, in mare masura datorita credintei lor in doctrina Sabatului zilei a saptea.
              Sabatarienii din Transilvania au avut si ei parte de persecutii violente datorita loialitatii lor fata de cerintele poruncii a patra. In jurul anului 1624, sabatarienii transilvaneni numarau circa 15-20 000 de suflete. Istoria aparitiei lor pe pamant transilvanean este cat se poate de interesanta. In secolul al 16-lea, traia la Dumbraveni ( jud. Sibiu )un mare proprietar de pamant pe nume Eosi Andrei. Pe mosia lui se aflau 72 de sate de iobagi, intinse de la Turda pana la Odorhei.
              In familia marelui latifundiar a intrat insa nenorocirea: tuberculoza i-a ucis, pe rand, toti copiii, apoi sotia. Ramas singur si nemangaiat, Eosi Andrei a inceput sa citeasca Biblia. Pe masura ce citea, vedea tot mai clar discrepantele dintre cerintele Bibliei si practica religioasa pe care o intalnise in biserica lui. Intre alte adevaruri descoperite, s-a aflat si cel referitor la Sabatul zilei a saptea, pe care a inceput sa-l pazeasca si sa-l raspandeasca intre locuitorii de pe proprietatea sa. Acestia au primit noul adevar, astfel incat sambata o serbau cantand, rugandu-se, studiind Biblia si odihnindu-se de toata truda saptamanii.
              Ramas singur dupa pierderea familiei, mosierul l-a adoptat ca fiu si mostenitor pe tanarul Pechy Simon care, dupa ce a studiat 10 ani in Occident si la Contantinopol, s-a intors acasa. Ca mostenitor al celor 72 de sate si avand functia de cancelar al Transilvaniei la Cluj, el a impartasit credinta sabatariana intre intelectuali, profesori, medici, ofiteri etc. Multi dintre acestia au devenit si ei sabatarieni.
              Bisericile oficiale nu au privit cu ochi buni miscarea sabatariana si au influentat stapanirea sa emita cateva decrete care interziceau noua credinta. Astfel, in 1638 sabatarienii au fost interzisi de un tribunal format din capii bisericilor oficiale ( romano-catolic, ortodox, unitarian, reformat, luteran etc. )
              La scurt timp, sute de sabatarieni au fost arestati, iar inchisorile s-au umplut. Persecutia nu s-a oprit insa aici. Vazand rezistenta pazitorilor Sabatului, tribunalul a trecut la pedeapsa cu moartea, persecutia durand mai multe decenii.
              Printre cei condamnati la moarte pentru credinta lor in valabilitatea poruncii a patra s-a numarat chiar fiul capului bisericii unitariene, Toroczkoi Janos, acesta fiind ucis prin lapidare la Dej, jud. Cluj. Propriul sau tata, Toroczkoi Mate, era membru al tribunalului care l-a condamnat la moarte pe tanarul sabatarian…
              In final, dupa decenii de persecutii, sabatarienii transilvaneni au decis sa paraseasca tara, alegand calea pribegiei. Multi au trecut Carpatii, in Romania, in timp ce altii au ajuns la Constantinopol unde au gasit intelegere pentru convingerile lor religioase. Cele 72 de sate de iobagi au ramas aproape pustii, iar cei care au ramas, pentru a scapa de prigoana, au trecut la religia mozaica in anul 1868. ( 5 )
              Acestea sunt doar cateva franturi ale marei controverse existente in lumea crestina in legatura cu valabilitatea poruncii a patra. Controversa insa nu s-a incheiat. Viitorul, asa cum ne este desfasurat de profetiile escatologice, va readuce in prim plan cerintele poruncii a patra a Decalogului. Istoria lumii noastre nu se va incheia pana ce fiecare suflet nu va fi luat o decizie clara in legatura cu Sabatul poruncii a patra. In contextul finalului de istorie, porunca a patra va deveni un adevarat test al credinciosiei omului fata de Creatorul si Mantuitorul sau.
 
 
              “Adu-ti aminte !”
 
             Uitarea poate fi, in functie de obiectul ei, o calitate, dar si un defect de caracter. Daca cineva ti-a spus vorbe grele si te-a judecat pe nedrept, si totusi ai reusit sa treci peste acestea, intinzandu-i mana prietenos si facandu-i bine ori de cate ori ai ocazia, atunci uitarea este o virtute. Insa daca cineva ti-a facut un bine si nu esti recunoscator, sau ai avut o datorie de implinit si ai neglijat-o, uitarea este deja o problema de caracter. Sau, mai bine zis, o problema de lipsa de caracter
              Cum poate fi catalogata uitarea cand obiectul ei este legat de Persoana lui Dumnezeu, de Legea Sa, de vointa Sa, de ceea ce a facut El pentru mantuirea noastra ?
              Tinad seama de tendinta omului de a uita unele lucruri, chiar dintre cele mai insemnate, Dumnezeu incepe enuntul poruncii a patra cu un indemn: “Adu-ti aminte! “ Porunca ne invita sa ne reamintim nu de o zi oarecare de odihna , ci de Sabatul zilei a saptea. Daca se intampla acest lucru, Dumnezeu are un scop bine definit: “ca s-o sfintesti” , ceea ce inseamna a pune deoparte aceasta zi pentru un scop sfant: o comuniune speciala cu Creatorul tuturor lucrurilor.
              Rostita in contextul Creatiunii, porunca a patra are de-a face cu originea noastra. Ea nu este o porunca ceremoniala ( deci fara obligativitate pentru crestini ), asa cum se incearca sa se demonstreze in unele cercuri crestine, ci este o porunca profund morala. De ce ? Pentru ca ea are de-a face cu Mainile care ne-au adus la existenta, cu Inima care ne-a dorit si iubit , si cu Inteligenta care ne-a conceput fiinte atat de complexe si minunate. Porunca a patra are de-a face cu Creatorul tuturor lucrurilor si, de aceea, a uita ziua de odihna inseamna a-L uita pe Cel care ne-a adus la existenta, care ne-a calauzit si mantuit.
              “Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti” inseamna, cu alte cuvinte, “Adu-ti aminte de Facatorul tau…” ( Eclesiastul 12,1 )
              Ce se intampla cand omul isi uita originile ? Daca oamenii nu L-ar fi uitat pe Creatorul lor, astazi nu ar fi existat paganism, evolutionism, comunism, ateism… Nu ar fi existat atatea teorii si filozofii eronate… Nu ar fi existat crestinism de forma, nici crestinism apostaziat… Sabatul, in calitatea sa de memorial al Creatiunii, ar fi pastrat in mintea oamenilor permanent adevarul cu privire la originea lumii si a vietii, cu privire la rostul existentei noastre si a directiei in care trebuie sa cautam fericirea si implinirea fiintei umane. 
              Psalmistul spune ca Dumnezeu “a lasat o aducere aminte a minunilor Lui” ( Psalmul 111, 4 ). Contextul psalmului ne arata clar ca este vorba despre Creatiune. Asemenea cuceritorilor antici care ridicau, in noile teritorii cucerite, cate un monument ca semn al stapanirii si al posesiunii, Dumnezeu a ridicat in fluxul timpului un stalp de aducere aminte a ceea ce a creat.
              Se ridica o intrebare justificata : de ce a ridicat El un monument de natura temporala, abstracta, in loc de a ne lasa un monument de natura materiala, concreta ? 
              Raspunsul la aceasta intrebare e legat de faptul ca timpul nu poate fi controlat decat de Dumnezeu. El singur se afla deasupra lui. Toate creaturile din Univers , inclusiv omul, se afla sub imperiul timpului.
Omul se poate supune sau nu timpului, insa nu-l poate domina. Prevazand aparitia pacatului, Dumnezeu a cunoscut dinainte tendinta omului pacatos de a nega, de a distruge si de a anula tot ce a stabilit El. Un monument de natura materiala, ridicat in amintirea Creatiei, ar fi fost , fie distrus, fie idolatrizat de catre om, dandu-i-se o alta semnificatie decat a intentionat Creatorul. Fiind de natura temporala, Sabatul, in calitate de memorial al Creatiunii, nu poate fi nici distrus, nici idolatrizat. El ramane in picioare chiar si in conditiile pacatului si a spiritului de razvratire care il caracterizeaza pe omul pacatos. Omul poate pazi sau nu Sabatul, dar nu-l poate distruge.
              Datorita acestui fapt, Sabatul este un adevarat sanctuar daltuit in timp, un “sanctuar portabil”, caci oriunde s-ar afla, omul se poate inchina Creatorului sau in aceasta zi.
              Sabatul ne spune ceva foarte important cu privire la caracterul Tatalui nostru ceresc. Daca ne gandim cat se poate de obiectiv la cel mai mare dar pe care un parinte il poate face copiilor sai, trebuie sa recunoastem ca cel mai mare dar nu consta nici in bunurile materiale daruite copiilor ( masina, casa, posesiuni etc. ), nici in cecul consistent, nici in studiile platite la cele mai inalte universitati, nici in vacantele in tari exotice. Cel mai mare dar pe care un parinte il poate oferi copiilor sai este timpul petrecut cu ei. Acesta este un timp de calitate si reprezinta cele mai pretioase momente ale familiei.
              Copiii care au primit bani, vacante, case, masini, cecuri etc., dar ai caror parinti nu le-au acordat timp sa petreaca cu ei, sunt copii frustrati si viitori adulti neimpliniti si debusolati.
              Dumnezeu, in calitatea Sa de Tata, ne acorda timp suficient de comuniune : in fiecare saptamana cate o zi intreaga. Acest timp de calitate are menirea sa intareasca relatiile din cadrul marei familii a Tatalui ceresc.
              Sa ne imaginam ce se petrecea in sufletul lui Adam si al Evei in momentele imediat urmatoare aducerii lor la existenta. Oare care le erau trairile sufletesti cand s-au vazut in mijocul Edenului desavarsit ? Ce uimiti trebuie sa fi fost la vederea atator minuni aflate in jurul lor! Cata sete de cunostere trebuie sa fi inundat inteligenta lor neatinsa de pacat ! Cata nevoie aveau sa stie cum au aparut, de unde veneau, cine le era parintele, care le era drumul, rostul si misiunea in viata ¡
              La toate aceste nevoi sufletesti ale primilor nostri parinti, Dumnezeu le-a venit in intampinare acordandu-le timp. Prima lor zi intreaga din existenta abia inceputa a fost o zi de Sabat. Adam si Eva nu erau obositi, prin urmare ei nu aveau nevoie de odihna. Ei aveau insa nevoie stringenta de timp petrecut cu Creatorul lor. Si Tatal ceresc le-a acordat acest timp de calitate – primul lor Sabat din viata.
              Saptamana de saptamana, Tatal ceresc ne acorda si noua acest timp de calitate. Ce facem cu el ?
              “Adu-ti aminte!” este un indemn cu atat mai necesar cu cat porunca a patra nu are niciun suport rational, in afara de faptul ca asa a hotarat El. Toate celelalte porunci au o ratiune oarecare si, pentru acest fapt, ele sunt mai mult sau mai putin acceptate de oameni. A nu fura, a nu ucide, a nu minti etc. sunt porunci usor de acceptat din punct de vedere rational, chiar si de catre liber-cugetatori si sceptici.
              Dar de ce sa pazim tocmai ziua a saptea ? De ce nu ziua intai, cand a fost pusa piatra de temelie a Creatiei? De ce nu ziua a sasea in care am fost creati noi, oamenii ? De ce nu ziua a patra, in care a fost creat soarele, sursa de energie pentru viata de pe planeta noastra ? De ce tocmai ziua a saptea ?
              Dumnezeu ar fi putut alege ca memorial al Creatiunii oricare din cele sase zile in care El a adus la existenta tot ceea ce vedem astazi. Totusi, El a ales ziua a spatea. De ce ? Nu exista nicio ratiune, in afara faptului ca El a hotarat astfel. Daca nu ar exista raportul Creatiunii, precum si porunca lui Dumnezeu de a pazi ziua a saptea, nu am avea niciun motiv sa tinem Sabatul.
              Porunca a patra se bazeaza, asadar, nu pe ratiune, ci pe “asa zice Domnul”, fapt ce face ca ea sa fie, de-a lungul timpului, un adevarat test al credinciosiei omului fata de Dumnezeu. Profetiile escatologice din Daniel si Apocalipsa ne arata ca in ultima perioada a istoriei lumii, Sabatul va fi un test major al credinciosiei omului fata de Dumnezeu. In urma acestei testari, intr-o perioada de mare stramtorare si persecutii, Dumnezeu Isi va putea recunoaste adevaratul Sau popor, vrednic sa mosteneasca binecuvantarile vesniciei.
              Indemnul “adu-ti aminte” mai are o semnificatie: prima parte a poruncii este cel mai adesea neglijata: sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau” ( Exodul 20, 9 ).
              Cine mai tine cont de aceasta prima cerinta a poruncii a patra ? Cu toate acestea, porunca a patra cere nu doar sa ne odihnim in ziua a saptea, ci si sa lucram in cele sase zile lucratoare. De aceea, aceasta porunca poate fi calcata in doua moduri: fie calcand Sabatul ca zi de odihna, fie nelucrand in cele sase zile lucratoare.
              In esenta, porunca a patra condamna lenevia dar si un mod facil de a ne castiga existenta. Datorita acestui fapt, niciun lenes si niciun profitor de pe urma muncii altora nu pot tine Sabatul cu adevarat.
              Adevaratul pazitor al Sabatului are un portret moral bine definit: el nu va trai pe seama rudelor sau prietenilor, va fi un lucrator harnic si destoinic, nu-si va aranja vizitele in timpul mesei, nu-si va evidentia nevoile pentru a starni compasiunea celor din jur, nu-i va lingusi pe cei bogati pentru a obtine avantaje din partea lor, va face mai mult decat i s-a cerut si nu va umbla niciodata cu jumatati de masura, rar il vei putea gasi fara sa aiba vreo activitate, iar munca o va considera o parte din religia sa.
              Pazirea Sabatului este un adevarat “barometru” al vietii spirituale, caci atunci cand omul uita da Sabat, da fapt el Il uita pe Dumnezeu, iar cand devine nepasator fata de porunca a patra, el devine nepasator si fata de alte datorii religioase.
              Cerinta de a respecta Sabatul se bazeaza atat pe porunca lui Dumnezeu, cat si pe exemplul Sau. Porunca a patra este singura porunca in care Dumnezeu ni se da pe Sine ca exemplu prin ceea ce a facut la Creatiune: dupa sase zile de activitate, El Si-a incetat lucrul si S-a odihnit ( Geneza 2, 1-2 ). Exemplul divin de pazire a Sabatului nu se rezuma doar la momentele Creatiunii, ci si la viata Mantuitorului care, “dupa obiceiul Sau” ( Luca 4, 16 ), in fiecare Sabat participa la serviciile de inchinare din sinagoga si slujea celor in nevoie. Cat de multa nevoie avem sa nu uitam acest exemplu !
              “Adu-ti aminte ! “ ca Sabatul este “perla” zilelor saptamanii din cel putin doua motive:
              1 ) Sabatul este singura zi binecuvantata cu o binecuvantare speciala a Creatorului. Binecuvantarea nu se opreste doar asupra timpului, asa cum ar parea la prima vedere. Citind raportul Creatiunii, observam ca binecuvantarile divine sunt date fiintelor ( in ziua a cincea: vietuitoearele marii: in ziua a sasea: vietuitoarele pamantului si omul, Geneza 1,22.28 ). Cand Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea, in mod sigur El nu s-a rezumat la timp, la cele 24 h ale zilei, ci la omul care va pazi si sfinti acest timp hotarat de El.
              2 ) Sabatul este singura zi sfintita de Dumnezeu. Ar fi absurd sa credem ca Domnul a pus deoparte aceasta zi doar pentru Sine ( a sfinti, in acest context, inseamna a pune deoparte ceva cu un scop sfant ). Sfintirea acestei zile e legata de om, fiinta care traieste pe pamant sub imperiul timpului.
              Daca binecuvantarea vietatilor marii, ale pamantului si a omului inseamna viata, prin analogie, ce altceva poate sa insemne binecuvantarea Sabatului daca nu tot viata ? O viata imbelsugata, implinita… O viata traita impreuna cu Dumnezeu, un timp de calitate mai de pret decat toate bogatiile lumii la un loc.
              Pentru toate aceste motive si inca pentru multe altele care nu au fost amintite aici merita sa dam curs indemnului izvorat dintr-o inima plina de dragoste a Tatalui ceresc : 
 
       
                                        “Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti !”
 
 
 
 
              Corespondenta cu un preot
 
              Stimate domnule R.
             
              Indraznesc sa va scriu aceste randuri in virtutea faptului ca va cunosc din cele trei sau patru vizite pe care vi le-am facut impreuna cu M.C. Probabil va reamintiti de noi… V-am purtat mereu in memoria noastra si chiar in rugaciunile noastre, deoarece amintirea discutiilor ce le-am purtat pe marginea lucrurilor vesnice ne urmareste intr-un mod placut si luminos.
              Am citit cu interes cele cateva articole pe care le-ati publicat in ….si Ii multumim Bunului Dumnezeu ca am trait sa vedem minunea unei redesteptari religioase si pe meleagurile noastre, adanc prigonite de fiara ateismului.
              Ceea ce m-a determinat sa va scriu este mai ales articolul publicat vineri, 6 aprilie, intitulat “Sfintirea zilei a saptea”, in care am gasit mai multe neconcordante cu adevarul Scripturii. Am ales calea aceasta ( a scrisorii ) pentru a vi le face cunoscute . Probabil ca la ziar nu as avea acces, si nici nu ar fi bine sa se creeze o polemica in care cineva sa fie discreditat.
              Va rog sa aveti bunavointa sa urmariti cele cateva idei bazate pe Scripturi si, in lumina data de Duhul Sfant, sa le judecati cum credeti de cuviinta.
              1)  Ati afirmat intr-un articol anterior ca zilele Creatiei nu au fost zile literale, ci perioade nedefinite de timp, in timp ce ziua a saptea cuprinde intreaga perioada de la Creatie pana la sfarsitul lumii. Invatatura aceasta, pe care am intalnit-o si la …, loveste in atotputernicia lui Dumnezeu, care “zice si se face, porunceste, si ce porunceste, ia fiinta” ( Psalmul 33, 9 ).
              Daca Dumnezeu nu a creat lumea in cele sase zile ( plus a saptea de odihna ), daca El a avut nevoie pentru Creatie de ere intregi, atunci unde este atotputernicia Lui despre care ne vorbeste Scriptura ? A fost El legat de timp ? A avut nevoie El de ere intregi in care a fost nevoit sa astepte ca legile Sale sa actioneze si sa aduca la existenta Creatia ? Cum ar fi putut supravietui lumea vegetala , creata in “ era “ a treia, in lipsa soarelui, creat abia in “ era “ a patra ? Si apoi, in raportul Creatiei Biblia vorbeste de zile in acelasi inteles in care vorbeste si in alte parti, fara sa ne permita sa intelegem altfel, decat ca este vorba de zile literale.
              De fapt. porunca a patra ( Exod 20, 8-11 ) din Decalog subliniaza: “Adu-ti aminte de ziua de odihna…caci in sase zile ( nu sase perioade ! ) a facut Domnul cerurile si pamantul, marea si tot ce este in ele…
              2) Faptul ca in raportul Creatiei nu se spune si in dreptul zilei a saptea ca “ a fost o seara si apoi o dimineata; aceasta a fost ziua a saptea” , aceasta nu inseamna ca ea n-a fost o zi ca toate celelalte. A fost o zi egala ca durata cu toate celelalte, insa deosebita in continutul ei, caci era prima zi completa din viata omului. In aceasta zi, omul trebuia sa-si cunoasca Creatorul; trebuia sa existe acea sfanta partasie intre el si Dumnezeu; era ziua in care omul trebuia sa se inchine intr-un mod deosebit Celui ce l-a zidit. Acest spirit al inchinarii si partasiei omului cu Dumnezeul sau nu trebuia sa se incheie la sfarsitul zilei a saptea, ci el trebuia sa continue la nesfarsit.
              In sensul acesta ziua a saptea nu s-a incheiat, caci spirutul inchinarii trebuia sa-l caracterizeze pe om in toate celelalte zile. Ca durata insa, mai ales ca soarele fusese creat tocmai ca sa delimiteze durata fiecarei zile inca din ziua a patra, ziua a saptea a fost o zi ca toate celelalte. Daca nu ar fi asa, nu am putea explica existenta ciclului saptamanal care nu are nicio baza stiintifica. Biblia ne spune ca oamenii lumii vechi cunosteau ciclul saptamanal. La Potop, Noe masura timpul din sapte in sapte zile ( Geneza 7, 10; 8, 10-12 ), in timp ce Iacov, in timpul fugii sale la Laban, in Mesopotamia, foloseste aceeasi unitate de masura a timpului- saptamana ( Geneza 29, 27-28 ).
              Deoarece ciclul saptamanal a existat inainte de darea Legii pe Sinai, pe ce se baza aceasta impartire a timpului ? Oare nu pe ziua a saptea – zi speciala de partasie intre copiii lui Dumnezeu si Creatorul lor ? Asadar, porunca Sabatului n-a aparut la Sinai; ea a fost doar reamintita poporului evreu, pentru ca, de fapt, ea fost instituita la Creatiune.
              3) Raportul biblic spune ca “Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o” (Geneza 2,3 ). Or, binecuvantarea lui Dumnezeu este vesnica ( 1 Cronici 17, 27 up.). Faptul ca El a sfintit aceasta zi inseamna ca El a pus-o deoparte pentru Sine si pentru om, pentru a realiza partasia speciala dintre El si om.
              4) Daca porunca Sabatului a aparut doar la Sinai, inseamna ca patriarhii nu au tinut nicio zi cu scopul de a se inchina lui Dumnezeu. In acest caz, unii pretinsi crestini au dreptate cand sustin ca nu conteaza ziua in care ne inchinam, caci toate zilele sunt la fel. Raportul Creatiei arata ca Dumnezeu Insusi a facut deosebirea intre zile, ziua a saptea fiind pusa deoparte in mod special pentru o lucrare spirituala. Mai mult decat atat, Scriptura ne invata ca patriarhii ascultau de Legea lui Dumnezeu, chiar inainte ca ea sa fie rostita pe muntele Sinai, ceea ce inseamna ca ei au cunoscut-o si au transmis-o, pe cale orala, copiilor lor ( Geneza 18, 19 ), pana ce ea a fost transmisa direct poporului evreu pe muntele Sinai.
              5) Textul din Deuteronom 5, 15, pe care-l amintiti, e singurul care arata spre acest motiv pentru care poporul Israel trebuia sa tina porunca Sabatului. Sa nu uitam ca in Deuteronom cap. 5 avem de-a face cu o repetitie a Legii, pe care o rosteste Moise in fata poporului inainte de intrarea in Canaan. Moise repeta cuvintele Domnului, dar adauga de la sine cuvintele redate in versetul 15, ca o motivatie in plus pentru evrei de a tine porunca Sabatului. In forma originala a Legii, asa cum a rostit-o Insusi Dumnezeu pe Sinai, si asa cum o gasim in Exod 20, 8-11, nu apare aceasta motivatie suplimentara.
              Daca omenirea, in general, are datoria sa pazeasca porunca Sabatului in amintirea Creatiei, poporul evreu, pe langa acest motiv, mai avea unul: eliberarea din robia egipteana. Aceasta motivatie suplimentara nu exclude obligatia noastra, a tuturor celor ce ne nastem in aceasta Creatie a lui Dumnezeu.
              6) Ideea de legamant la care va referiti in articol nu se refera la schimbarea zilei de odihna, ci la cu totul altceva. Vechiul legamant, incheiat la Sinai, se baza pe fagaduinta omului:”Vom face tot ce a zis Domnul” ( Exod 19, 8 ). Israelitii au fagaduit ca vor asculta de Dumnezeu si Legea Sa, insa foarte curand s-a dovedit ( cu ocazia vitelului de aur ) ca omul pacatos nu e capabil singur sa asculte de Legea lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a promis inca din vechime , prin profetii Sai, ca va incheia un legamant nou, bazat de data aceasta nu pe promisiunea omului, ci pe cea a lui Dumnezeu ( Ieremia 31, 31-34 ; Ezechiel 36, 26-27 ), promisiune incununata cu jertfa Mantuitorului si lucrarea Duhului Sfant.
              7) Ati afirmat ca institutia sambetei era invechita pe vremea Mantuitorului. Aveti dreptate. Era invechita mentalitatea preotilor si carturarilor cu privire la sfintirea acestei zile. Existau in Mishna rabinilor peste o mie de restrictii si porunci omenesti cu privire la pazirea Sabatului. Evreii ingradisera aceasta zi sfanta, dedicata bucuriei si comuniunii cu Creatorul, cu tot felul de piedici. Evreii nu aveau voie sa poarte batista, caci era socotita o povara ( de aceea o coseau de haina, pentru a putea sa se justifice ca facea parte din imbracaminte ). Nu calcau iarba in Sabat, caci faptul era considerat cosire. Nu scuipau pe iarba in Sabat, faptul fiind considerat udare. Evrei nu mancau oul ouat sambata, si nu aveau voie sa mearga decat pe distante foarte scurte, “cat un drum in ziua Sabatului”.
              Pentru evreii din vremea Mantuitorului, sambata devenise cu adevarat o povara. De aceea, Domnul a trebuit sa dezlege aceasta zi de toate incorsetarile si traditiile omenesti, redandu-i adevaratul scop: bucuria comuniunii cu Creatorul, dar si unii cu altii. Domnul Iisus ne-a invatat ca Sabatul “a fost facut pentru om”, pentru binele lui spiritual. Sabatul este o zi in care omul, oprindu-se de la treburile lui vremelnice, se poate ocupa mai mult de sufletul sau, de fericirea si de binele semenilor sai.
              Daca Mantuitorul a indepartat molozul greu pe care traditia l-a ingramadit in jurul poruncii sfinte a lui Dumnezeu, aceasta inseamna ca El nu a desfiintat Sabatul, ci doar l-a dezlegat , caci El Insusi a afirmat : “N-am venit sa stric Legea, ci sa o implinesc” ( Matei 5, 17-19 ).
              8) Ati amintit de textul din Coloseni 2, 16-17, in care apostolul Pavel ar desfiinta porunca Sabatului. Ar fi multe de spus in legatura cu atitudinea Domnului si a ucenicilor fata de aceasta porunca, insa ma voi referi strict la cele ce ati scris in articol.
              In Vechiul Testament, sub numele de “sabat” apar mai multe zile care, pentru evrei, erau zile de odihna si sarbatoare. Evrei aveau, in sistemul legii ceremoniale, mai multe zile de sabat, care difereau de sabatele zilei a saptea. Aceaste sabate ceremoniale nu cadeau in aceeasi zi, ci diferit. In Leviticul cap. 23 gasim aceste sabate ceremoniale : prima si a saptea zi in timpul Pastelui ( Levitic 23, 7-8 ), prima zi din luna a saptea ( Levitic 23, 24 ), ziua a zecea a lunii a saptea ( “Ziua ispasirii” – Levitc 23, 27.32 ) etc.
              Acestea erau sarbatori specifice poporului evreu si Insusi Dumnezeu le numeste “sabatele voastre”. Spre deosebire de aceste sabate ale poporului evreu, existau si “sabatele Domnului” ( Levitic 23, 3.38 ), adica Sabatul zilei a saptea. Deoarece legea veche ( a ceremoniilor, a jertfelor, a vechiului sanctuar ) si-a incheiat misiunea odata cu jertfa Mielului lui Dumnezeu, toate aceste sabate si sarbatori iudaice si-au incheiat si ele misiunea. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu porunca Sabatului care a existat de la Creatiune ca memorial vesnic al puterii creatoare a lui Dumnezeu.
              Apostolul Pavel se refera la sabate, luni noi si mancaruri, toate fiind legate de legea ceremoniala care si-a incheiat misiunea la Golgota.
              9) Ati afirmat: “El ( Christos ) a schimbat sambata legii fara duh in ziua intai a saptamanii, Duminica invierii”.
              Domnul Christos nu a schimbat nimic din Legea morala si vesnica a lui Dumnezeu, dupa cum El Insusi a declarat ( Matei 5, 17-19 ). Ca Fiu al lui Dumnezeu, Mantuitorul nu se poate nega pe Sine, dand azi o lege morala , iar maine alta. Biblia ne invata ca Dumnezeu e neschimbator . El e “Acelasi ieri , azi si in veci.” ( Evrei 13, 8; Maleahi 3,6; Iacov 1, 16-17 ). Ceea ce El considera ca e bine azi, acel lucru va fi bun pentru vesnicie. Daca Dumnezeu ar fi schimbator in domeniul moral, atunci ce siguranta am mai avea ? Legea morala, in mijlocul careia se afla porunca a patra, este o expresie a caracterului vesnic al lui Dumnezeu.
              Daca Legea aceasta ar fi schimbata, atunci nu am avea nicio siguranta, caci la judecata finala Dumnezeu ar fi arbitrar: pe unii i-ar judeca dupa o lege, iar pe altii, dupa alta lege. Dumnezeu este insa drept, avand aceeasi masura morala pentru toate categoriile de oameni.
              Daca Legea morala s-ar fi putut schimba, Mantuitorul nu ar fi trebuit sa moara pentru pacatosi, caci Dumnezeu ar fi putut schimba Legea si i-ar fi iertat pe oameni. Dar moartea pe cruce a Mantuitorului e suprema dovada ca Dumnezeu a ramas acelasi Dumnezeu drept si iubitor, ca pacatul este mereu calcarea Legii Sale si ca plata pacatului este moartea.
              Oare nu este semnificativ faptul ca, dupa ce Si-a incheiat lucrarea Creatiei, Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea, iar Mantuitorul, dupa ce a rostit “s-a sfarsit” pe cruce, S-a odihnit in aceeasi zi sfanta ?
              Daca El ar fi schimbat ziua de odihna , nu ar fi trebuit sa spuna clar acest lucru ucenicilor si apostolilor ? El Insusi a predicat in Sabat in sinagoga, iar apostolii au facut la fel dupa inviere ( Faptele Apostolilor 13, 14-15; 42.44; 16, 13; 17, 2 ; 18,4 ). In Noul Testament nu apare nicio porunca din partea Mantuitorului in privinta schimbarii zilei de odihna, dimpotriva, El a spus: “Eu am pazit poruncile Tatalui Meu” ( Ioan 15, 10 )
              Nici din partea apostolilor nu apare vreo porunca sau vreun indiciu ca porunca Sabatului ar fi fost schimbata , cel putin pana la data scrierii Apocalipsei, spre sfarsitul secolului intai. Daca in Noul Testament exista cateva indicii ca apostolii si primii crestini s-au adunat si in prima zi a saptaminii, aceasta nu schimba cu nimic din obligatia de a respecta mai departe Sabatul zilei a saptea. De altfel, ei se adunau cat de des posibil, nu doar in prima zi a saptamanii, ci ori de cate ori puteau face acest lucru. “Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa si luau hrana cu bucurie si curatie de inima
( Fapte 2,46 )
              Textul pe care-l amintiti in articol- cel din Fapte 20,7 – nu indica o schimbare a zilei de odihna, ci simplul fapt ca , datorita faptului ca Pavel trebuia sa plece a doua zi, fratii s-au adunat sa-si ia ramas bun de la el, si cu ocazia aceea au frant painea. De altfel, intalnirea a tinut pana la miezul noptii, adica pana luni, fara ca sa se faca din aceasta zi o zi de odihna.
              In ceea ce priveste textul din Apocalipsa 1, 10,  ziua Domnului  la care se refera apostolul Ioan, este aceeasi zi a Domnului care a fost dintotdeauna de la Creatiune. Sabatele sunt adesea numite de Dumnezeu “Sabatele Mele” ( Isaia 56, 4; Levitic 23, 3.38 ), sau “ziua Mea cea sfanta” ( Isaia 58, 13 ). Insusi Mantuitorul a spus: “Fiul Omului este Domn chiar si al Sabatului” ( Marcu 2,28 ).
              Este cat se poate de evident ca in vremea in care Ioan scria Apocalipsa , spre sfarsitul primului secol, prin “ziua Domnului” nu se intelegea altceva decat ceea ce era, adica sambata. Termenul de “duminica” nu exista in vocabularul primilor crestini, decat sub numele comun de “ziua intai a saptamanii”
( Luca 24,1 )
              Domnule R., ma opresc aici, desi subiectul se afla de abia la inceputul lui. Am tinut sa ma refer doar la cele cateva lucruri pe care d-v le-ati atins in articol. Un singur lucru doresc sa-l mai amintesc: prin gura profetului-rege David, Mantuitorul a spus in chip profetic despre Sine: “Atunci am zis: “Iata-Ma ca vin! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule si Legea Ta este in fundul inimii Mele.( Psalmul 40, 7-8 )
              Legea morala a lui Dumnezeu este vesnica si neschimbatoare, dupa cum vesnic si neschimbator este Insusi Dumnezeu. Legea aceasta este expresia caracterului Sau si se afla in chiar inima Lui. Domnul Iisus a venit pe pamant purtand Legea cea vesnica in inima Sa.
              Nu credeti ca cine loveste in Legea lui Dumnezeu , fie numai intr-o singura porunca, loveste de fapt in inima Fiului lui Dumnezeu ?
              Aveti o raspundere uriasa inaintea vesnicului Dumnezeu care ne-a iubit atat de mult !
              Va rog sa-mi iertati indrazneala, dar repet: in virtutea faptului ca v-am simtit un suflet deschis spre adevar si lumina, am socotit ca este bine sa va scriu aceste randuri.
            
                                             Domnul sa va ajute si sa va binecuvinteze !
                                                                                                                       Cu stima, L.
 
 
               Redescoperind Sabatul biblic
 
             Pentru lumea crestina care s-a departat de radacinile ei iudaice si care traieste in preajma finalului de istorie, Dumnezeu a lasat o fagaduinta pretioasa cu privire la redescoperirea Sabatului biblic:
             “Ai tai vor zidi iarasi pe daramaturile de mai inainte, vei ridica din nou temeliile strabune. Vei fi numit “dregator de sparturi”, “cel ce face tara cu putinta de locuit”. ( Isaia 58, 12 ) 
              Acest verset, scos din contextul sau, nu ne spune nimic despre Sabat si Lege. Oricine il citeste se poate gandi la reconstructia, fie a Templului, fie a Ierusalimului, dupa robia in care urma sa fie dus poporul Israel. Contextul biblic insa ne ajuta sa intelegem ca versetul citat are o semnificatie mult mai profunda, referindu-se la o reforma spirituala, cuprinzand intoarcerea la Sabatul biblic si la Legea celor Zece Porunci:
             “Daca iti vei opri piciorul in ziua Sabatului ca sa nu-ti faci gusturile tale in ziua Mea cea sfanta, daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-L vei cinsti, neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nedandu-te la flecarii, atunci te vei putea desfata in Domnul, si Eu te voi sui pe inaltimile tarii, te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov; caci gura Domnului a vorbit.” ( Isaia 58, 13-14 )
              In pofida raspandirii unei teologii antiSabat in cercurile crestine, sustinandu-se ca Sabatul este o institutie iudaica a vechiului legamant, in ultima perioada de timp se observa o reconsiderare a acestei teologii. Tot mai multi cercetatori ai Bibliei costata ca teoria abrogarii Sabatului nu deriva din Scripturi, ci din dispretul fata de iudei si religia lor. Acest dispret, avand radacinile inca in biserica primelor secole, a privat crestinatatea, pe parcursul istoriei ei, de intelegerea si trairea unui adevar biblic fundamental.
             Redescoperirea Sabatului biblic cunoaste doua cai distincte:
              1) Unii incearca sa inteleaga ceea ce cere Biblia cu privire la pazirea poruncii a patra pentru a cunoaste cum trebuie pazita duminica. Acestia pot fi numiti “sabatarieni de duminica”.
              Pe parcursul istoriei, duminica a fost privita ca o zi in care omul trebuie sa mearga la biserica si atat. Dupa participarea la slujba, el putea sa se ocupe de treburile personale. Incercarea de a reda duminicii ceea ce apartine Sabatului zilei a saptea este insa o incercare imposibila: pe de o parte, din cauza rutinei adanc inradacinate in mentalitatea oamenilor cu privire la felul in care se sarbatoreste duminica, iar pe de alta parte, datorita simplului fapt ca toate binecuvantarile promise de Dumnezeu pazitorilor poruncii a patra se refera la Sabatul zilei a saptea, nu la o alta zi, fie aceasta chiar ziua invierii Domnului- duminica.
              Un exemplu de o astfel de redescoperire a Sabatului ne este oferit de Alianta Zilei Domnului
( Lord’ Day Alliance, LDA ) din SUA, care intruneste peste 150 de conducatori de biserici din peste 21 de denominatiuni crestine ( datele sunt legate de anul 1998 ! ).
              2) Al doilea grup de cercetatori incearca sa redescopere Sabatul Zilei a Saptea cercetand radacinile iudaice ale credintei crestine ( “Mantuirea vine de la iudei” – ii spune Mantuitorul femeii din Samaria – Ioan 4, 22 up. ), avand dorinta sincera de a se intoarce la credinta apostolica. Acestia sunt “sabatarienii de ziua a saptea”. Aici nu vorbim despre Biserica Adventista de Ziua Saptea, nici de Biserica Baptista de Ziua a Saptea, nici de Biserica lui Dumnezeu, care au redescoperit deja de mai multa vreme adevarul cu privire la Sabatul biblic. Ne referim la grupari noi care s-au intors la cerintele poruncii a patra.  
              Se estimeaza ca in ultima perioada de timp, peste 300 de biserici si grupari crestine au acceptat Sabatul biblic ( datele sunt din anul 1998 ! ). Sunt raportate mai multe cazuri de pastori care si-au condus congregatiile de la pazirea duminicii la pazirea Sabatului zilei a saptea. Exista publicatii care promoveaza reintoarcerea la pazirea Sabatului biblic, asa cum este revista “Restore”, editata de John D.Garr, fondatorul lui Restoration Foundation. Organizatia este multietnica si interdenominationala si, impreuna cu revista ei, ii incurajeaza pe crestini sa regaseasca Sabatul biblic, pierdut de secole din cauza puternicului sentiment antisemit ( 6 ).
              Cateva exemple de biserici si grupari crestine care au redescoperit in ultima perioada Sabatul biblic:
              – Wesley Synod, o miscare reformata metodista care a redescoperit Sabatul in 1996. Miscarea porneste de la traditia wesleyana, sustinand ca insusi John Wesley a respectat, pentru un timp, atat Sabatul biblic, cat si legile biblice referitoare la dieta. Membrii acestei congregatii nou infiintate pazesc Sabatul de vineri de la apus pana sambata la apus, merg la biserica sambata dimineata, se abtin de la munca zilnica obisnuita si folosesc timpul, dedicandu-l preocuparilor spirituale. ( 7 )
              – Open Bible Church, devenita Biserica lui Israel dupa redescoperirea Sabatului biblic in 1987, dupa doi ani de studiu intens al Bibliei. Pastorul Dan Gayman, cel care a condus studiile in cei doi ani, conchide: “Transferarea de la duninica la Sabatul biblic a fost unul din cele mai importante evenimente din viata bisericii. Ea a produs o puternica transformare in viata tuturor membrilor bisericii. Biserica s-a dublat ca marime si si-a extins lucrarea evanghelistica in fiecare stat al Americii. Biserica a impartasit marturia ei despre Sabat unui mare numar de persoane si mai bine de o mie de persoane din cuprinsul Statelor Unite s-au unit cu biserica in sarbatorirea Sfantului Sabat.” ( 8 )
              – Comunitatile mesianice evreiesti , care initial au serbat duminica in cinstea invierii lui Iisus, au redescoperit Sabatul biblic, observand ca atat Iisus, cat si apostolii, au serbat ziua a saptea, nu duminica. De altfel, daca apostolul Pavel, atat de mult combatut pentru problema circumciziunii, ar fi incercat sa schimbe ceva din Legea morala, in deosebi Sabatul, ar fi fost violent atacat de catre evrei. Absenta oricarei controverse pe aceasta tema este o dovada ca el niciodata nu a intentionat sa schimbe ziua de odihna si sa predice acest lucru.
              – Menonitii sabatarieni, urmasi ai anabaptistilor, dovesesc si ei interes fata de Sabatul biblic, tinand cont de faptul ca inaintasii lor au cunoscut acest adevar.
              – Adunarile lui Yahveh ( Assemblies of Yahveh ) cu sediul in Bethel, Pensylvania, biserica aparuta in 1962 in urma lucrarii lui Iacob O. Mayer. Acesta, in urma studiului personal al Bibliei, a ajuns la convingerea ca adevaratul Sabat este ziua a saptea, nu duminica, hotarandu-se sa-l pazeasca impreuna cu familia. Ca urmare a lucrarii lui, numeroase comunitati din America pazesc Sabatul biblic.
              – Adevarata Biserica a lui Iisus, o biserica sabatariana din China si Pacificul de Sud, infiintata in 1917 la Beijing de Paul Wei, Ling-Shen si Barnabas Chung. Intre punctele de credinta, figureaza si pazirea Sabatului: “Ziua de Sabat, ziua a saptea a saptamanii ( sambata ) este o zi sfanta, binecuvantata si sfintita de Dumnezeu. Ea trebuie sa fie pazita prin harul Domnului, pentru comemorarea Creatiunii si a mantuirii si cu speranta odihnei vesnice” ( 9 )
              Activitatea acestei biserici s-a extins din China in Pacificul de Sud, in Rusia, Asia de Sud-Vest, numarand peste un milion de membri.
              – Biserica Unitatii Fratilor Polonezi , la o intalnire a 1500 de conducatori de comunitati din Ucraina de Vest, din 1992, au pus bazele unei noi biserici pazitoare a Sabatului.
              Acestea sunt doar cateva exemple din numeroasele existente care dovedesc interesul tot mai crescand al crestinilor sinceri de a se conforma cerintelor poruncii a patra. Ele dovedesc insa si implinirea promisiunii divine potrivit careia, inainte de revenirea in glorie a Mantuitorului, “sparturile” facute in Legea lui Dumnezeu de catre oameni rau-voitori, de-a lugul secolelor, vor fi reparate.
             
                     
              Sabatul si odihna in Christos 
 
             “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale.
              Sa ne grabim dar sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.”   ( Evrei 4, 9-11 )
              Asa cum am afirmat inca de la inceputul acestui articol, constatam un mare paradox : tocmai porunca ce ne promite atatea binecuvantari, intre care se afla si odihna lui Dumnezeu, de care lumea are atata nevoie, tocmai aceasta porunca este atat de controversata si neglijata de majoritatea crestinilor.
              Daca secolul al 20-lea a fost supranumit “secolul vitezei”, atunci cum sa numim acest inceput agitat de secol 21 ? Lumea in care traim se afla, asa cum afirma Alvin Toffler in “Socul viitorului”, intr-un tren care se indreapta intr-o directie necunoscuta.    
              “Ne aflam intr-un tren a carui viteza creste, gonind pe o linie presarata cu un numar necunoscut de macaze, care duc la destinatii necunoscute. Pe locomotiva nu se afla niciun om de stiinta, iar acarii s-ar putea sa fie demoni. Cea mai mare parte a societatii se afla in vagonul de bagaje si priveste inapoi.”( 10 )  
              Nevoia de odihna fizica, dar mai ales spirituala, este o nevoie cronica a societatii noastre. In acest context, Sabatul, impreuna cu toate binecuvantarile care il insotesc, reprezinta , asa cum afirma Dorothy C. Bass, intr-un articol din Christianity Today ( 1 sept. 1997 ), “un dar al lui Dumnezeu care asteapta sa fie despachetat”. ( 11 )
              Daca asa stau lucrurile, de ce am tine acest dar impachetat, cautand odihna in surogate care niciodata nu ne vor satisface nevoile fiintei noastre ? Invitatia lui Christos de a ne bucura de acesta odihna deplina rasuna peste veacuri si se vrea auzita pana la marginile pamantului :
              Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna “ ( Matei 11, 28 ).
              Izvorul adevaratei odihne este Christos, caci doar El, in calitatea Lui de Creator, ne cunoaste cele mai profunde si ascunse nevoi, doar El putand realiza armonia deplina intre componentele fiintei noastre: trup, minte si suflet.
              Cand esti ingijorat de multimea problemelor nerezolvate, somnul nu rezolva aceste probleme. Dimpotriva, el poate aduce cosmaruri. Nici emisiunile de divertisment, nici calmantele, nici drogurile, nici concediile in locuri exotice sau cluburile sportive, nici alcoolul sau birourile de consiliere nu-ti vor aduce adevarata pace interioara. Dupa ce va trece efectul anestezic de moment al acestor surogate, sufletul tau obosit va fi si mai epuizat. Doar Iisus Christos, izvorul odihnei adevarate si a pacii sufletesti, poate armoniza in mod desavarsit trupul, mintea si sufletul tau, asa incat fagaduinta “Eu va voi da odihna” sa devina o realitate.
              Care este rolul Sabatului in regasirea izvorului odihnei noastre ?
              1) Sabatul ne reasigura, saptamana de saptamana, ca viata noastra are un sens, ca ea nu a aparut la intamplare. El ne reaminteste ca venim din mainile Creatorului si Tatalui nostru ceresc si ne indreptam spre vesnicia promisa alaturi de El .Aceasta reconfirmare saptamanala a sensului existentei noastre ne va aduce permanent odihna spirituala, intr-o lume debusolata, o lume care si-a pierdut orientarea si sensul existentei.
              Sabatul ne ajuta sa reinnoim credinta in Dumnezeul Creator , invitandu-ne sa ne bucuram de frumusetile Creatiunii Sale. De aceea, Sabatul si natura sunt strans legate intre ele. Cei care vor sa guste din plin din odihna Sabatului, vor folosi orice ocazie ca in aceasta zi sa fie mai aproape de Creator, contempland natura si laudandu-L pe Autorul ei.
               2) Sabatul  ne invita sa ne bucuram de terminarea lucrarilor noastre din cursul saptamanii.
              Dar cum sa te bucuri cand, in pragul Sabatului, trebuie sa constati ca multe probleme au ramas nerezolvate?
              Cu toate acestea, Dumnezeu ne invita sa intrerupem lucrarile noastre obisnuite, sa ne odihnim si sa ne bucuram ca si cand am fi realizat tot ce ne-am propus. In interiorul fiintei noastre poate fi auzit glasul divin care ne invita: “Odihneste-te de tot lucrul tau, chiar daca nu ai reusit sa realizezi tot ce ti-ai propus. Odihneste-te ca si cand ai fi terminat totul ! Si maine este o zi. Harul Meu iti este suficient.”
              Fara Sabat, existenta noastra ar cobora in abisul lipsit de perspectiva al materialismului si scepticismului. Am munci sapte zile din sapte, 24 h din 24 h, pentru a aduna inca cateva bunuri materiale care maine vor mari gramada de gunoi a acestei lumi.        
              3) Sabatul este o zi de bucurie. Profetul Isaia numeste Sabatul “desfatarea ta” ( Isaia 58, 13 ). El trebuie intampinat cu o atmosfera festiva: imbracaminte si incaltaminte curata, curatenie in casa si la locul de munca, o hrana simpla , dar special pregatita pentru aceasta ocazie. Totul trebuie sa respire bucurie si odihna.
              In privinta atmosferei care trebuie sa caracterizeze Sabatul, evreii ne pot fi un exemplu: ei nu posteau niciodata in Sabat, iar zilele de jale erau intrerupte, tocmai in ideea de a nu rapi zilei de Sabat ceea ce ofera ea mai important: bucuria in Domnul.
              Una din greselile facute de crestinii primelor secole a fost aceea ca in Sabat posteau ( din motive obiective, cum ar fi persecutia suferita din partea autoritatilor romane ). Postul asociat Sabatului a facut ca aceasta zi de bucurie sa fie perceputa ca o zi de tristete si amaraciune, fapt care a contribuit major la schimbarea zilei de odihna. Prin contrast, duminica – zi a invierii Domnului – era tot mai mult perceputa ca o zi a bucuriei. Puse cap la cap cele doua, ele au usurat transferul de la Sabatul biblic al zilei a saptea la duminica invierii.
              Pierzand bucuria Sabatului, crestinii pierd esenta lui. Pe acest fond, el poate fi pierdut impreuna cu binecuvantarile lui, locul lui fiind ocupat rapid de un surogat pe care Dumnezeu niciodata nu l-a binecuvantat si nici nu-l va binecuvanta – duminica.
              Daca pregatirea pentru Sabat va fi facuta inca din prima zi a saptamanii, atunci cu adevarat ziua aceasta va deveni ceea ce a promis Insusi Dumnezeu:
             “ Atunci te vei putea desfata in Domnul si Eu te voi sui pe inaltimile tarii. Te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov , caci gura Domnului a vorbit.” ( Isaia 58, 14 )
              4) Sabatul ne aduce simtamantul prezentei divine, impreuna cu toate darurile care o insotesc. Crestinii care lasa deoparte grijile zilnice ale vietii, care renunta la emisiunile distractive si la navigarile obisnuite pe internet, care lasa la o parte distractiile trecatoare si munca pentru castigarea existentei, pentru a da curs glasului lui Dumnezeu care le vorbeste, vor avea un simtamant real al prezentei divine care le va aduce echilibru, pace si odihna.
              Intalnirea cu Domnul trebuie sa aiba loc zilnic, insa intalnirea saptamanala, in Sabat, este una de o valoare speciala. Ea nu dureaza minute sau ore, ci o zi intreaga. De aceea, cei care cultiva prezenta lui Christos in Sabat, vor sti sa o cultive si in celelate zile ale saptamanii.
              Asa dupa cum Domnul Christos a intrat in limitele trupului nostru omenesc, binecuvantandu-ne cu prezenta Sa pe acest pamant, la fel, El intra in limitele timpului nostru uman, aducandu-ne implinirea fagadunintei “Emanuel – Dumnezeu cu noi”.
              5) Sabatul ne fereste de spiritul concurentei. In goana dupa cele materiale, omul e tentat sa lucreze non-stop, cu scopul de a atinge un nivel de trai cel putin asemanator cu al celor din jur. Inteleptul Solomon, un fin observator al naturii umane, a remarcat faptul ca multe din activitatile omului isi gasesc motivatia in spiritul concurentei.
             “Am mai vazut ca orice munca si orice iscusinta la lucru isi are temeiul numai in pizma unuia asupra altuia. Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vant.” ( Eclesiastul 4, 4 )
              Spiritul concurentei, daca nu este invins, nu ne va da niciodata odihna. Intotdeauna ni se va parea ca vecinul sau prietenul au mai multe decat noi. Intotdeauna ni se va parea ca semenul de langa noi este mai fericit, mai binecuvantat decat suntem noi. Marea noastra problema este aceea de a avea bunuri materiale, fara sa fim dependenti de ele si, mai ales, de a fi multumiti, chiar daca nu avem realizarile celor de langa noi.
              Abtinandu-ne de a munci, de a produce, de a cumpara sau vinde bunuri in Sabat, noi invatam sa ne detasam de cele materiale, atasandu-ne in acelasi timp de Dumnezeu – sursa adevaratelor binecuvantari si impliniri. Daca in cursul sapatamanii suntem tentati sa-i apreciem pe semenii nostri dupa criterii materiale
( salariu, avere, realizari, pozitie sociala etc. ), in Sabat aceste criterii dispar. Cei saraci in cele materiale pot dovedi ca sunt bogati in Christos, atunci cand in Sabat ofera bisericii si societatii poate mai mult decat cei bogati. Sabatul ii uneste pe inchinatorii lui Dumnezeu, care devin frati in Christos si fii ai Aceluiasi Tata ceresc.
              6) Sabatul ne aduce siguranta apartenentei. Lumea in care traim sufera de singuratate cronica. Paradoxal, singuratatea este cu atat mai resimtita cu cat aglomerarile umane sunt mai mari. Din acest punct de vedere, Sabatul ne aduce odihna prin faptul ca mereu si mereu suntem asigurati ca nu suntem singuri si ca Ii apartinem Lui Christos.
              Dintre toate poruncile Decalogului, porunca a patra Il identifica cel mai clar pe Proprietarul de drept al tuturor lucrurilor. Din punctul acesta de vedere, porunca a patra reprezinta un adevarat sigiliu al  lui Dumnezeu aplicat Legii, deoarece in ea gasim toate elementele cuprinse intr-un sigiliu:1) Numele autoritatii: Domnul Dumnezeu; 2) Calitatea: Creator- “caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul, marea…”; 3)Teritoriul peste care isi exercita autoritatea: “cerurile, pamantul, marea si tot ce este in ele” ( Exod 20, 11; 31,17 ). Continand sigiliul Legii morale, Sabatul ne asigura permanent ca noi suntem proprietatea lui Dumnezeu, iar El este mostenirea noastra.
              Acest adevar ne conduce la un alt simtamant – cel al dependentei de Dumnezeu, iar acesta ne va feri de ceea ce reprezinta esenta unei vieti pacatoase: independenta si trairea unei vieti fara Dumnezeu.
              Asemenea primei perechi de oameni, care in prima lor zi intreaga din viata, au stat inaintea Creatorului, recunoscand ca Lui Ii datoreaza totul, crestinii de azi, care serbeaza Sabatul biblic, recunosc faptul ca sunt datori lui Dumnezeu pentru binecuvantarile Sale si sunt dependenti fata de grija si dragostea Sa. Faptul ca , la sfarsitul Creatiei, Dumnezeu Si-a luat timp sa comunice cu primii oameni, binecuvantandu-i cu prezenta Sa, este o garantie ca El S-a angajat sa fie permanent disponibil pentru creaturile Sale.
              Din aceasta perspectiva, Sabatul este un semn distinctiv intre Creator si poporul Sau, o insigna care arata lumii cui ii apartinem si cui Ii servim ( Exod 31, 13.17; Ezechiel 20, 12. 20 ).
              7) Sabatul ne aduce odihna si prin daramarea barierelor de orice natura dintre oameni: sociale, rasiale si culturale. In Sabat nu mai exista saraci si bogati, intelectuali si oameni simpli, batrani si tineri, albi si negri, ci doar frati in Christos. Dumnezeu promite stergerea oricaror criterii omenesti de separare in caste atunci cand il inspira pe profetul Isaia sa scrie:
             “Caci asa vorbeste Domnul: “Famenilor care vor pazi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este placut si vor starui in legamantul Meu, le voi da in Casa Mea si inlauntrul zidurilor Mele un loc si un nume mai bune decat fii si fiice; le voi da un nume vesnic care nu se va stinge.
              Si pe strainii care se vor lipi de Domnul ca sa-L slujeascca si sa iubeasca Numele Domnului, pentru ca sa fie slujitorii Lui, si pe toti cei ce vor pazi Sabatul, ca sa nu-l pangareasca si vor starui in legamantul Meu, ii voi aduce la muntele Meu cel sfant si-I voi umplea de veselie in Casa Mea de rugaciune. Arderile lor de tot si jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, caci Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele. ( Isaia 56, 4-7 )
              Este imposibil sa sarbatoresti Sabatul cu adevarat, in timp ce porti cuiva ura datorita rasei, pozitiei lui sociale, sexului sau culturii in care s-a nascut. Sabatul ne leaga de Dumnezeu ca Tata si, in acelasi timp, ne intareaste convingerea ca noi toti suntem frati, fii ai Aceluiasi Tata ceresc. Acest simtamant al fraternitatii se va prelungi in mod natural asupra tuturor zilelor saptamanii, invatand sa-i iubim pe semenii nostri in calitatea lor de fiinte create de Acelasi Dumnezeu.
              8) Sabatul ne aduce si o odihna mai deosebita: odihna slujirii. Aparent, odihna si slujirea sunt doua notiuni contradictorii. In realitate insa, Sabatul si slujirea sunt intr-o stransa armonie. Adevarata odihna a Sabatului nu o traieste cel ce doar se relaxeaza in aceasta zi, gandindu-se doar la propriile sale nevoi. Adevarata odihna e rezervata celui care, in aceasta zi sfanta se daruieste, prin slujire, semenilor si lui Dumnezeu.
              Insusi Mantuitorul a proclamat Sabatul ca zi in care “este ingaduit a face bine” ( Matei 12, 12 ), este indicat sa salvam viata oamenilor ( Marcu 3,4 ) si sa-I eliberam pe semenii nostri de neputintele lor fizice si spirituale ( Luca 13, 12. 16 ). Slujirea celor in nevoie in zi de Sabat nu numai ca nu este o calcare de Sabat, ci ea reprezinta tocmai unul din scopurile Sabatului. Slujirea in Sabat nu doar Il onoreaza pe Dumnezeu , aducand o raza de bucurie si speranta in sufletul celor pe care ii slujim, ci si, ca un efect de feed-back, propriile noastre suflete vor fi imbogatite cu pacea, odihna si aprobarea divina de care avem atata nevoie.
              In concluzie, eliberandu-ne de spiritul concurentei, aducandu-ne in suflet siguranta ca Ii apartinem lui Dumnezeu, aducandu-ne prezenta Sa, oferindu-ne ocazii de a gusta bucuria slujirii, daramand barierele de orice natura dintre oameni, traind clipele Sabatului intr-o atmosfera de bucurie si recunostinta si asigurandu-ne ca viata noastra nu se desfasoara la intamplare, ci are un sens si o finalitate fericita, Sabatul ne ofera garantia odihnei depline in Christos.
              Revin la paradoxul de care aminteam la inceput: Daca Sabatul aduce cu sine atatea binecuvantari ceresti, daca el ne-a fost dat ca sa gustam din plin odihna in Christos, de ce atunci exista atata inversunare impotriva acestei porunci a Decalogului ? Nu cumva aceasta inversunare nu are niciun motiv temeinic , in afara faptului ca omul pacatos este din fire razvratit si independent fata de Creatorul sau ?
              Mantuitorul inca ne invita la odihna Sa: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna” ( Matei 11, 28 ). Inca este timp de har pentru ca sa acceptam aceasta invitatie. Cat va mai dura insa ?
              De aceea, “sa ne grabim sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.” ( Evrei 4, 11 )
 
                Lori Balogh
 
             
 
Referinte :
( 1 ) Samuele Bacchiocchi, “Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001,pag. 298
( 2 ) Idem , pag. 300-301
( 3 ) Horia Lazar, articolul “Inceputurile Sabatului” , revista “Tribuna”, nr. 86, 1-15 aprilie, 2006, disponibil pe http://www.revistatribuna.ro/arhiva/tribuna86.pdf
( 5 ) I. Maurer Vulvara, “Sabatul”, colectia “Lumina” Stuttgart, pag. 6-8
( 6 ) Samuele Bacchiocchi, “Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti , 2001, pag. 294
( 7 ) Idem, pag. 299-300
( 8 ) Idem, pag. 300-301
( 9 ) Idem, pag. 306
( 10 ) Alvin Toffler, “Socul viitorului”, pag.420
( 11 ) Samuele Bacchiocchi, “Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001, pag. 287

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.