Cheltuială de suflet
De cele mai multe ori, atunci când ne gândim la cheltuială, toate conexiunile din mintea noastră au un scop precis: banii. Am convingerea că nu banii reprezintă cea mai apreciată cheltuială în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă El ne cere insistent să-I înapoiem zecimile şi darurile. Pe de altă parte, timpul înseamnă tot sacrificiu. Unii dintre noi suntem mult mai dispuşi să oferim din economiile noastre decât să sacrificăm puţin din timpul, care nu e al nostru. Şi totuşi, apreciez că acest talant al timpului nu este cel mai preţios.
Apostolul Pavel, într-un moment de slăbiciune şi într-o clipă sufletească de aur face superba declaraţie a Evangheliei: „Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?” (2 Cor. 12: 15).
E relativ simplu să declari că iubeşti pe cineva care te preţuieşte. Însă, a-ţi manifesta iubirea prin gesturi de curtenie, de sacrificiu, unor oameni respingători, mai cu seamă unor fraţi, e un lucru teribil de greu. Nu e imposibil. Doar Hristos poate birui în punctul unde firea explodează mai tare decât inflaţia, căutând argumente palpabile să nu te supui iubirii Cerului. Şi e limpede: omeneşte ai dreptate 100%. Nu mă iubeşte, nu pot să iubesc. “Dragoste cu sila nu se face”.
Mi-l imaginez pe ostenitul Pavel, care iubeşte până la lacrimi, lacrimi pe genunchi trimise cu rugăciuni înaintea Tatălui din ceruri, pentru a-i turna iubire în suflet. De aceea, mai târziu Pavel putea din propria-i experienţă să vorbească despre dragoste. Provocarea lui Pavel? Era cel puţin dublă. Chinuit de ţepuşul din carne (probabil o boală degenerativă a ochilor), acest om al lui Dumnezeu era mult mai aspru necăjit de resentimentele pe care fraţii lui de sânge în Hristos din Corint le aveau împotriva lui. El are tăria morală să declare că îi iubeşte. Şi nu puţin.
De aceea le scrie două scrisori. Nu profită financiar de pe urma lor, deşi el îi sfătuieşte să-i sprijine pe cei care lucrează cu Evanghelia (1 Cor. 9). Jertfeşte totul: inima, sentimente, tot ce are preţ, şi primeşte în schimb ameninţare, vieţi duble, critică, alungare.
Nu am greşi dacă am spune că în Biserica unde nu era iubire, Pavel compune din experienţa lui şi celor pe care îi păstorea magistralul poem al iubirii: ,,Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi nu aş avea iubire, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic” (1 Cor. 13: 1.3).
Ce istoveşte cel mai mult sufletul nostru? Banii? Poate. Lipsa de timp? Posibil. Iubirea investită în nişte suflete falimentare de unde nu se întoarce nici măcar cu un “mulţumesc!”. Cel mai mult. Să mai iubim? Da, aşa cum ne-a iubit Isus la cruce. Până la istovire!
Daniel Niţulescu
