1. Deoarece totul vine din mâinile lui Dumnezeu
Iov era cel mai neprihănit dintre oamenii de pe vremea lui. Dumnezeu Îşi găsea plăcerea în el. Cu toate acestea, Satana a batjocorit închinarea lui Iov, prezicând că acesta Îl va blestema pe Dumnezeu dacă El nu îi va mai proteja proprietăţile şi familia.
Dumnezeu i-a permis Satanei să-l chinuiască pe Iov până la anumite limite. Apoi Satana a aranjat distrugerea sănătăţii lui Iov. Iov a pierdut şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de măgari. De asemenea, Satana i-a omorât pe cei şapte fii şi pe cele trei fiice ale lui Iov. Primind aceste veşti tragice, Iov ar fi putut să spună: „Dumnezeu a dat şi Satana a luat înapoi!” În schimb, el a declarat: „Dumnezeu a dat şi Dumnezeu a luat; binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu.” (Iov 1:21).
Lui Satan i s-a permis să meargă chiar mai departe şi să distrugă sănătatea lui Iov, lovindu-l cu bube dureroase, din creştetul capului până-n talpa piciorului. Încă o dată Iov a recunoscut acest lucru ca venind din mâna lui Dumnezeu. El a zis: „Ce! Primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul? În toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele lui.” (Iov 2:10).
Apostolul Pavel afirmă acelaşi adevăr. Când Satana l-a torturat pe apostol cu infirmitatea fizică, el s-a rugat de trei ori pentru vindecare. Dumnezeu a ales să nu-l vindece, dar a explicat de ce a îngăduit acest lucru. După care, Pavel a scris: „Şi să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei ca să mă pălmuiască, şi să împiedece să mă îngâmf.” (2 Corinteni 12:7).
Dacă nu conştientizăm că totul vine din mâna lui Dumnezeu, nu vom fi niciodată în stare să dezvoltăm un spirit de mulţumire. Chiar şi defectele fizice vin doar cu permisiunea lui Dumnezeu; El ar fi putut cu uşurinţă să planifice astfel încât malformaţiile fizice să nu fie transmise de la părinţi la copiii lor. De aceea, El îşi asumă responsabilitatea finală pentru defectele fizice, aşa cum i-a spus lui Moise: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?” (Exodul 4:11).
Pentru că Iov a răspuns cu dreptate la pierderile sale, Dumnezeu l-a răsplătit oferindu-i o cantitate dublă a lucrurilor pe care le-a pierdut. El a primit 14.000 de oi, 6.000 de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgari. Pe lângă acestea, a primit alţi zece copii în locul primilor zece.
2. Deoarece toate lucrurile sunt pentru binele nostru final
Noi avem siguranţa acestui lucru pe baza promisiunii din Romani 8.28: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Este important de notat faptul că o condiţie necesară ca lucrurile să lucreze pentru binele nostru este ca noi să-L iubim pe Dumnezeu. „Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmi 84.11).
Există unele lucruri care ni se întâmplă pe care nu trebuie să le clasificăm ca fiind bune. Când Iosif a fost vândut în sclavie de către fraţii săi geloşi, probabil că El nu s-a uitat la acest lucru ca fiind bun. Cu toate acestea, mulţi ani mai târziu el a înţeles marele plan al lui Dumnezeu şi a fost dispus să spună fraţilor săi: „Voi negreşit v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr.” (Geneza 50.20).
3. Deoarece totul poate forma caracterul nostru
Romani 8:29 explică despre cum toate lucrurile lucrează împreună pentru binele nostru – acestea modelează în noi caracterul lui Hristos: „Căci pe aceea pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.” Hristos este expresia imaginii Tatălui. (Evrei 1:3). Cuvântul grecesc pentru chip asemănător este caracter. Aceasta înseamnă o gravură ca într-o matriţă, pentru o asemănare exactă, forma adevărată a unei persoane sau a unui lucru, o reproducere exactă în toate privinţele.
Nu există nici o încercare sau necaz care nu să poată oferi motivaţia necesară pentru a nu mai face răul şi pentru a dezvolta calităţile unui caracter neprihănit. Despre Isus s-a spus că „măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (Evrei 5:8).
Petru spune: „fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul.” (1 Petru 4:1).
4. Doarece toate lucrurile ne învăţă căile lui Dumnezeu
Dumnezeu doreşte să aibă o relaţie de prietenie cu noi; tovărăşia cere o concordanţă între gândirea celor două persoane implicate. Acest lucru creează o problemă, deoarece gândurile noastre fireşti sunt atât de diferite de gândurile lui Dumnezeu. „Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:9).
Pentru a ne face să gândim în acelaşi fel ca El, Dumnezeu ne trece prin diferite încercări şi necazuri. Acestea ne vor constrânge să recunoaştem ce este cu adevărat important în viaţă şi să ne reevaluăm priorităţile. Scriitorul Psalmului 119 mărturiseşte: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirire Tale.” (Psalmi 119:71).
- 5. Deorece, dacă vom reacţiona corect, toate lucrurile ne vor aduce pace
Tensiunea şi tumultul din vieţile celor care umblă pe propriile lor căi, aduc numai distrugere. Dumnezeu are pregătită pentru urmaşii Săi o pace interioară deosebită, care este necunoscută sau neînţeleasă de cei din lume. El le-a vorbit ucenicilor Săi despre această pace: „Vă las pacea, vă dau pacea mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27).
Această promisiune a păcii a fost făcută în legătură cu persecuţiile şi necazurile cu privire la care le-a spus că trebuie să se bucure. Scopul final al tuturor acestor încercări este pacea, pentru că Dumnezeu a spus: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi … gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11).
