Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Rezolvarea conflictelor în Noul Testament

Scris la: 15 aprilie 2009
Recunoasterea deosebirilor doctrinare si prezentarea lor deschisa
 
Tensiunile cu privire la punctele de doctrina si cu privire la subiectele practice au fost o parte a vietii bisericii inca de la intemeierea ei. Modalitatea in care tratam conflictele in biserica va decide daca astfel de evenimente o vor face sa fie mai puternica, sau mai slaba. Pentru a gasi normele calauzitoare care ne vor ajuta sa tratam situatii asemanatoare in biserica din zilele noastre, sa privim cateva exemple de rezolvare a conflictelor in Noul Testament.
 
Matei 18,15-17
 
Cuvintele Domnului Hristos din acest pasaj sunt temeiul principal pentru disciplina bisericeasca in cazurile de „pacat in biserica”. La inceput, persoana care aduce un prejudiciu cuiva trebuie sa fie confruntata in particular, intre patru ochi, apoi in prezenta unuia, sau a doi martori, iar in cele din urma inaintea intregii biserici, pana cand conflictul este rezolvat sau, daca refuza sa asculte, pana cand biserica se desparte de tovarasia acelei persoane.
 
Aceste norme calauzitoare de baza cuprind recunoasterea conflictului, comunicarea dintre partile oponente si apelarea la o autoritate mai inalta. Vom ilustra aceste principii in studierea catorva pasaje care trateaza direct problema deosebirilor doctrinare din biserica timpurie.
 
 
Fapte 15
 
Conciliul de la Ierusalim s-a intrunit pentru rezolvarea primului conflict teologic serios din biserica timpurie. Subiectul dezbatut la adunarea apostolilor si a conducatorilor religiosi din Ierusalim a fost legat de relatia dintre crestinism si iudaism. Inca de la inceput, crestinii din Ierusalim s-au considerat a fi ramasita credincioasa din interiorul iudaismului. De altfel, toti barbatii crestini erau circumcisi, toti cunosteau Scripturile iudaice si toti se inchinau la Templu. Cu toate acestea, cand cei dintre Neamuri au inceput sa intre in biserica, identitatea iudaica a gruparii a fost pusa sub semnul intrebarii. Daca oamenii dintre Neamuri erau primiti in biserica fara sa accepte mai intai iudaismul, crestinismul urma sa ajunga o religie noua si sa inceteze definitiv a mai fi o parte a iudaismului.
 
Apostolii si prezbiterii au hotarat sa convoace o adunare speciala, in care partile opozante sa-si prezinte punctele de vedere. Agenda dezbaterilor a fost alcatuita din doua subiecte importante: 1. Pot cei dintre Neamuri sa fie primiti in biserica fara a fi circumcisi? 2. Care parti din Legea mozaica li se aplica acelora dintre Neamuri? Luca relateaza ca a fost „vorba multa” (v.7) si apoi ne prezinta punctele esentiale ale celor trei luari de cuvant. Petru a vorbit primul. In apararea misiunii printre Neamuri, el i-a amintit adunarii despre modalitatea in care Dumnezeu il folosise spre a predica in casa lui Corneliu si a recomandat sa nu fie pus nici un jug asupra crestinilor dintre Neamuri. Termenul „jug” este deosebit de corespunzator in contextul acesta: despre un prozelit care se angaja sa respecte Legea lui Moise se spunea ca „lua jugul Imparatiei Cerurilor”. In concluzia lui, Petru a subliniat ca mantuirea nu vine prin respectarea Legii, ci prin harul Domnului (v.11).
 
Iacov, care la data aceea era conducatorul bisericii din Ierusalim (Fapte 12,17), a rezumat dezbaterea si a propus cateva norme calauzitoare practice. Cu privire la primul subiect, el a recomandat ca acelor crestini care sunt dintre Neamuri sa nu li se ceara circumciziunea. Cu privire la cel de-al doilea subiect, cel legat de Legea Mozaica, el a sugerat ca acestor crestini dintre Neamuri sa li se impuna anumite restrictii. „sa li se scrie doar sa se fereasca de pangaririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate si de sange” (15,20). El a considerat ca aceste restrictii erau necesare pentru pacea si intelegerea reciproca intre crestinii iudei si cei dintre Neamuri. Dupa parerea lui, crestinii dintre Neamuri trebuiau sa faca unele concesii fata de obiceiurile crestinilor iudei, care inca mai continuau sa mearga la sinagogi in Sabat, unde Legea lui Moise era citita cu regularitate (v.21). In aparenta, Iacov se astepta ca iudeii crestini sa pastreze tot ce le fusese dat de iudaism si sa nu se desparta de sinagogile lor.
 
Din versetul 22, tragem concluzia ca majoritatea participantilor la adunare au acceptat hotararea si au fost bucurosi sa trimita o delegatie la Antiohia spre a informa biserica in legatura cu hotararile adoptate de acest conciliu al apostolilor si prezbiterilor. Desi erau reprezentate numai bisericile din Ierusalim si Antiohia, hotararile au fost considerate ca obligatorii pentru toti crestinii. Lucrul acesta se datora, probabil, autoritatii unice a apostolilor in biserica timpurie.
 
In acest capitol vedem o serie de principii importante pentru rezolvarea conflictelor in biserica. In primul rand, partile opozante au fost invitate sa-si prezinte conceptiile inaintea unei adunari a conducatorilor bisericii. In al doilea rand, s-a petrecut mult timp pentru dezbatere. In al treilea rand, hotararile luate au fost acceptate de biserica in ansamblu.
 
Rezumat
 
Biserica timpurie a tratat conflictele interne prin recunoasterea deosebirilor doctrinare si prin prezentarea lor deschisa. Crestinii au recunoscut faptul ca au o chemare comuna, verificand subiectele dezbatute prin raportarea lor la simtul misiunii. O data ce a fost luata o hotarare, ei s-au bucurat de unitatea pe care o realizau in Duhul Sfant si au demonstrat unitatea aceasta prin deciziile ulterioare. Ei au subliniat suprematia misiunii lor, fata de care se subordona orice altceva, si nu au ingaduit sa existe „antihristi”, sau elemente de dezordine in interiorul comunitatii sfintilor.
 
Normele calauzitoare care urmeaza sunt desprinse atat din pasajele cercetate, cat si din invatatura de ansamblu a Noului Testament cu privire la rezolvarea conflictelor:
 
1. Recunoasteti existenta conflictului: „Va indemn, fratilor, sa va feriti de cei ce fac dezbinari si tulburare…” (Romani 16,17). Primul pas in tratarea dezbinarilor si a tulburarii este acela de a lua in considerarea persoanele care provoaca astfel de situatii. Intotdeauna exista tentatia de a pastra tacerea in numele dragostei si al ingaduintei si de a ignora neintelegerile din biserica. Cu toate acestea, rezultatul poate sa fie devastator pentru misiune si pentru buna functionare interioara a bisericii.
 
2. Creati ocazii pentru dezbatere: „Pavel si Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe si pareri deosebite” (Fapte 15,2). In contextul normelor calauzitoare din Matei 18,15-17, inainte de a prezenta conflictele nerezolvate inaintea intregii biserici, incercarea de rezolvare trebuie sa aiba loc mai intai in cercuri mici, alcatuite din persoanele oficiale.
 
3. Demascati minciuna prin prezentarea adevarului: „Propovaduieste Cuvantul, staruie asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, indeamna cu toata blandetea si invatatura” (2 Timotei 4,2). Cuvantul lui Dumnezeu este „Cuvantul adevarului” (2 Timotei 2,15), care, uneori, nu este confortabil pentru cei ce il aud. Demascarea minciunii nu a fost niciodata o sarcina placuta, dar cand adevarul este prezentat cu rugaciune si in dragoste, slabiciunea minciunii va ajunge sa fie evidenta.
 
4. Tratati-i cu intelepciune pe aceia care gresesc. „Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii, si fara rautate ca porumbeii” (Matei 10,16).
 
5. Prezentati-l pe Hristos si pe El rastignit, ca solutie pentru dezbinare: „Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit” (2 Corinteni 3,9). In contrast cu aceia care cultivau un cult pentru anumite personalitati din Corint, apostolul Pavel s-a concentrat asupra adevarurilor centrale: Cine este Isus si ce a facut El. Crucea este stindardul in jurul caruia se pot aduna toti copiii lui Dumnezeu.
 
6. Verificati subiectele aflate in dezbatere, raportandu-le la simtul atotcuprinzator al misiunii: „Caci noi suntem impreuna lucratori cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Apostolul Pavel a indreptat gandurile credinciosilor corinteni spre acea cauza comuna si nobila a predicarii Evangheliei in toata lumea. El le-a adresat apelul de a se ridica mai presus de neintelegerile dintre ei si de a gasi armonia in ceva care se afla dincolo de toate neintelegerile.
 
7. Fiti gata sa iertati: „Doamne de cate ori sa iert pe fratele Meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori? Isus i-a zis: Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte” (Matei 18,21.22). Iertarea acordata de Dumnezeu nu are limita si tot asa ar trebui sa fie si iertarea acordata de urmasii lui Isus. Rezolvarea cu succes a conflictelor presupune dispozitia de a ne ierta unii pe altii.
 
8. Adresati-va unei autoritati bisericesti mai inalte: „Fratii au hotarat ca Pavel si Barnaba, si cativa dintre ei, sa se suie la Ierusalim la apostoli si prezbiteri, ca sa-i intrebe asupra acestei neintelegeri” (Fapte 15,2). In biserica timpurie, apostolii si prezbiterii erau considerati a fi autoritatea interna cea mai inalta. Cu toate acestea, versetul 22 pare sa arate cu claritate ca ei nu au incercat sa stabileasca lucrurile printr-un decret, ci mai degraba au implicat intreaga biserica in rezolvarea conflictelor ei.
 
9. Acceptati hotararile organizatiei bisericii: „Adevarat va spun, ca orice veti lega pe pamant, va fi legat in cer si orice veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat in cer” (Matei 18,18). Contextul acestui verset este cel al disciplinei bisericesti, si nu al conflictelor doctrinare, desi conflictele doctrinare pot sa duca la disciplina bisericeasca. Cartea Faptelor arata cu precizie ca hotararea Conciliului de la Ierusalim in domeniul neintelegerilor teologice a fost acceptata de biserica in intregime (Fapte 15,28-31).
 
10. Recunoasteti autoritatea bisericii de a exclude membri: „Dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te de cel ce aduce dezbinari” (Tit 3,10). In versetul precedent, apostolul Pavel mentioneaza „certuri si ciorovaieli” generate in biserica de invatatori falsi ai Legii (conform cu 1 Timotei 1,7). Metoda potrivita pentru a restabili pacea si armonia in biserica este aceea de a organiza cel putin doua intrevederi cu persoana care starneste certuri. Daca aceste intrevederi dau gres, biserica are dreptul de a exclude din comunitatea credinciosilor acea persoana care produce dezbinare. Excluderea unui membru nu ar trebui sa fie facuta niciodata intr-o modalitate superficiala, dar indrumarea apostolica este clara – „sa nu ai nimic a face cu el”. Acest sfat nu se afla intr-un vid, ci este o parte a mesajului de ansamblu a Scripturii.
 
Adventists Affirm – cu permisiune
Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

de Gerhard Pfandl, PHD, trad. Valentin Rusu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.