Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CUM SA FII IMPACAT CU DUMNEZEU

Scris la: 15 aprilie 2009
 
           
 
CUM SÃ FII ÎMPÃCAT CU DUMNEZEU
Veºti bune din Sanctuar
Philip W. Dunham
           
Philip W. Dunham este pastor pensionar ºi administrator al unei biserici. Locuieºte în Salem, Oregon, împreunã cu soþia sa, Evelyn. De când s-a pensionat a vorbit la multe adunãri de tabãrã, redeºteptãri ale bisericilor, conferinþe pentru pastori ºi profesori, a condus întruniri evanghelistice ºi a slujit ca pastor interimar timp de 13 ani. Articolul acesta este luat din cartea sa recentã, Sure salvation (Mântuire sigurã), care te învaþã cum poþi fi sigur cã ai viaþa veºnicã.
 
Care este primul pas pentru a fi mântuit? Cum poate un Dumnezeu sfânt sã primeascã un pãcãtos? Ce trebuie sã faci ca sã fii împãcat cu Dumnezeu? Cum poþi sã ai pace, bucurie ºi libertate adevãratã în Hristos?
Poate cã ar trebui sã încep cu “un test neanunþat.” În facultate, era mult mai bine sã îl auzim pe profesor cã ne dãdea un test neanunþat decât sã dãm un examen serios, greu. Aºadar, nu vã faceþi probleme cu privire la test. În plus, nu vã voi da note.
Dupã stabilirea serviciilor de la sanctuar din Vechiul Testament, când cineva din poporul lui Dumnezeu se convingea de un anumit pãcat, motivul pentru care mergea la Sanctuar cu un dar era sã primeascã iertare, sã fie curãþat ºi împãcat cu Dumnezeu. Acum testul:
  • A cerut Dumnezeu ca pãcãtosul sã fie darul sau sã aducã darul?
  • A cerut El ca cel care aducea darul sã fie “fãrã cusur” sau ca darul sã fie “fãrã cusur”?
  • A cui viaþa era menitã sã plãteascã pentru încãlcarea Legii lui Dumnezeu: viaþa pãcãtosului sau a mielului?
  • Care sânge fãcea ispãºire: al pãcãtosului sau al mielului?
  • Primea pãcãtosul iertare, curãþire ºi împãcare pe baza faptului cã era un dãtãtor aºa cum vroia Dumnezeu sau pentru cã aducea jertfa pe care o cerea Dumnezeu?
 
Acum vã rog sã schimbaþi foile între voi. Vã voi da rãspunsurile corecte.
Prima datã când este folositã în Biblie expresia “fãrã cusur” este în Exodul 12:5, unde Dumnezeu dã instrucþiuni cu privire la jertfa adusã pentru Paºte: “Sã fie un miel fãrã cusur, de parte bãrbãteascã, de un an; veþi putea sã luaþi un miel sau un ied.”
Viaþa lor depindea de jertfa pe care o aduceau. Jertfa trebuia sã fie “fãrã cusur”, pentru cã Îl reprezenta pe Isus Hristos, “Mielul lui Dumnezeu, care ridicã pãcatul lumii!” (Ioan 1:29). Ei nu puteau sã se salveze sau sã se elibereze singuri. Singura lor speranþã în ce priveºte eliberarea din robia egipteanã depindea de jertfa pe care o aduceau ºi de stropirea cu sângele acesteia pe uºiorii uºii. O jertfã poruncitã de Dumnezeu. O jertfã “fãrã cusur.”
Porunca aceasta cu privire la jertfã a fost datã înainte de Exodul 25:8 ºi înainte de instituirea serviciului de la sanctuar. Totuºi, a doua oarã când Biblia foloseºte cuvântul “fãrã cusur” este în contextul sanctuarului, ºi anume cu privire la punerea deoparte a preoþilor pentru slujba lor. Ei erau consacraþi, dedicaþi ºi sfinþiþi pentru poziþia pe care o ocupau. (Exod 29:1). Dar care era condiþia pentru aceasta? Un dar “fãrã cusur”. (Nu este semnificativ cã Petru vorbeºte despre faptul cã noi, creºtinii, suntem “o seminþie aleasã, o preoþie”? Iar consacrarea, dedicarea noastrã pentru viaþa, lucrarea ºi misiunea noastrã este exact ca în Vechiul Testament, printr-un dar “fãrã cusur”.) Încã de 46 de ori, vorbind despre serviciile din Sanctuar din Vechiul Testament ºi instrucþiile despre cum pot fi împãcaþi pãcãtoºii cu Dumnezeu aducând daruri potrivite, Biblia spune cã darul trebuie sã fie “fãrã cusur”. Aceasta a fost ideea lui Dumnezeu, lucrarea Sa ºi modalitatea de a împãca “lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). împãrãteascã, un neam sfânt
Ultima oarã când este folositã aceastã expresie în Biblie este 1Petru 18, 19: “cãci ºtiþi cã nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aþi fost rãscumpãraþi …, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fãrã cusur ºi fãrã prihanã.” De la Moise la Petru, de fapt chiar de la Cain pânã la “mulþimea pe care nu o putea numãra nimeni”, mântuirea se concentreazã nu asupra dãtãtorului, ci asupra darului. Cel “fãrã cusur.”
 
Sã privim încã o datã la Sanctuar
Puteþi sã vã imaginaþi curtea exterioarã, altarul arderii de tot, ligheanul ºi sanctuarul atât de frumos lucrat, cu douã încãperi?
Vi-i imaginaþi pe preoþi (îmbrãcaþi cu veºmintele rânduite de Dumnezeu), slujind la altarul arderii de tot sau spãlându-se în lighean, astfel încât, curaþi, sã poatã intra în prima încãpere a sanctuarului, Sfânta?
Vedeþi frumuseþea, culorile, maiestatea, splendoarea ºi solemnitatea de acolo?
Îl vedeþi pe preot examinând darul adus de un credincios, pentru a se asigura cã este fãrã cusur?
Îl vedeþi pe omul pocãit, conºtient de pãcatul sãu, aºezându-ºi mâna pe capul mielului, mãrturisindu-ºi pãcatele ºi astfel transferându-le, împreunã cu vina sa, asupra darului desãvârºit, cu totul nevinovat ºi fãrã cusur?
Vedeþi mielul, al cãrui gât era tãiat, a cãrui viaþã era luatã, al cãrui sânge era dus în Sanctuar pentru a face ispãºire ºi a aduce împãcare?
Din locul în care israelitul stãtea, în curte, pentru a-ºi aduce darul, pânã la slava lui Dumnezeu, ºekina, din Sfânta Sfintelor, era o distanþã de aproximativ 22 de metri. 22 de metri pânã la glorie, pânã la prezenþa lui Dumnezeu. 22 de metri de la pãcãtos pânã la sfânt, de la condamnare pânã la justificare ºi împãcare cu Dumnezeu.
Niciun pãcãtos nu putea sã intre în Sfânta Sfintelor, dincolo de masa cu pâinile ºi cele ºapte sfeºnice, dincolo de altarul tãmâierii, sã atingã perdeaua care despãrþea Sfânta de Sfânta Sfintelor, sã o dea la o parte, sã intre în Sfânta Sfintelor ºi sã strige: “Am venit cu darul, Doamne. Iatã-mã! Am pãcãtuit acum trei zile, dar mi-am zis cã mai bine sã vin înainte sã pãcãtuiesc din nou.” Dacã ar fi ajuns pânã acolo, ar fi fost consumat pe loc de slava divinã.
Singura modalitatea de a traversa cei 22 de metri pentru a ajunge în prezenþa lui Dumnezeu era un dar. Un dar pe care îl rânduise Dumnezeu. Un înlocuitor. O moarte. Sângele unui dar “fãrã cusur.” Nu sufletul meu cãit, pentru cã El spusese în Leviticul 22: 19-21: “sã ia o parte bãrbãteascã fãrã cusur …. pentru ca jertfa sã fie primitã.
Sã nu aduceþi nici una care sã aibã vreun cusur, cãci n-ar fi primitã. …. Ca sã fie primitã, sã n-aibã nici un cusur în ea.”
Existã douã expresii care sunt esenþiale pentru înþelegerea sanctuarului ºi a veºtii bune pe care o transmiteau serviciile sale. Prima este cea pe care am amintit-o deja: “fãrã cusur”. A doua expresie, “a face ispãºire”, este folositã de aproape 70 de ori. Dacã vroiai sã traversezi cei 22 de metri pânã în prezenþa divinã, podul pe care trebuia sã îl treci se numea ispãºire.
Israelitul care înþelegea aceste expresii ºi care aducea darul rânduit de Dumnezeu putea sã intre în sanctuar cântând: “Nu se gãseºte nimic între mine ºi Mântuitorul meu.” El era curat, iertat, împãcat cu Dumnezeu ºi plin de pace, bucurie ºi siguranþã. Nu e de mirare cã psalmistul David scria: “Dumnezeule, calea Tale este în Sanctuar.” (KJV)
 
Mântuit fãrã sânge
Se povesteºte cã la sfârºitul unui serviciu divin un om care pãrea inteligent s-a apropiat de pastor ºi i-a spus:
- Nu consider cã este nevoie de sângele lui Hristos pentru mântuirea mea. Pot fi mântuit fãrã sã cred în sângele Sãu vãrsat.
Pastorul a spus:
- Atunci cum altfel poþi fi mântuit?
- Urmând exemplul Sãu, a spus omul, ºi e de ajuns.
Pastorul a adãugat:
- Poate cã este, deci îþi propui sã faci asta în viaþã?
- Exact aºa am sã fac ºi sunt convins cã este suficient.
- Foarte bine, sunt convins cã este un pas bun. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cum sã facem asta. Iatã ce scrie despre Hristos: “Nu a fãcut niciun pãcat ºi în gura Lui nu s-a gãsit minciuna”. Presupun cã ºi tu poþi spune asta despre tine, nu?
Omul nostru s-a ruºinat.
- Nu pot sã spun chiar aºa despre mine. Am pãcãtuit uneori. (Ce neconvingãtor!)
- În cazul acesta nu ai nevoie de un Exemplu, ci de un Mântuitor ºi singura cale de mântuire este prin sângele Sãu.
Nu se pune la îndoialã faptul cã avem nevoie de un exemplu. ªi nici cã Isus Hristos este Exemplul Divin. Eu personal tânjesc sã fiu curat ca El, sã urãsc pãcatul aºa cum l-a urât El, sã fiu plãcut Tatãlui cum a fost El ºi sã iubesc cum a iubit El. Fie ca Duhul Sfânt sã creeze în noi o foame ºi o sete de a reflecta viaþa lui Hristos ºi de a merge pe urmele Sale.
Dar, mai mult chiar decât un exemplu, avem nevoie de un Mântuitor. În Catehismul Budist sunt trei propoziþii care aratã disperarea ºi neputincioºia omului: “Nimeni nu poate fi mântuit de cãtre altul. Niciun Dumnezeu sau sfânt nu este în stare sã îl salveze pe om de consecinþele faptelor sale rele. Fiecare trebuie sã devenim propriul nostru mântuitor.”
Dacã ispãºirea constã în a urma singur exemplul lui Hristos, Cel fãrã pãcat, dacã trebuie sã îmi câºtig singur mântuirea ºi sã o prezint înaintea lui Dumnezeu, ca darul meu care sã îmi aducã viaþa veºnicã, aº fi cel mai nenorocit dintre oameni.
Da, avem nevoie de un exemplu, dar mai mult decât orice, avem nevoie de un Mântuitor, un Înlocutor, un Dar fãrã cusur care sã fie acceptat de Tatãl pentru noi.
Ellen White scria: “În curþile cereºti nu se va gãsi nimeni care sã cânte: <Mie, care m-am iubit, m-am curãþat ºi m-am mântuit, mie mi se cuvinte slava, gloria, onoarea ºi lauda>.”(1) “Nu putem face nimic, absolut nimic pentru a câºtiga favoarea divinã. Nu trebuie sã ne încredem deloc în noi înºine sau în faptele noastre bune, dar atunci când venim la Hristos, cu greºelile ºi pãcatele noastre, putem gãsi odihnã în dragostea Sa. Dumnezeu îi acceptã pe toþi cei care vin la El, încrezându-se doar în meritele unui Mântuitor crucificat.”(2)
Cartea Apocalipsei vorbeºte doar despre douã cântãri: a lui Moise ºi a Mielului. Îi descrie pe locuitorii cerului ºi pe toþi cei mântuiþi cântând aceeaºi cântare: “Vrednic eºti Tu… cãci ai fost înjunghiat ºi ai rãscumpãrat pentru Dumnezeu, cu sângele Tãu, oameni din orice seminþie, de orice limbã, din orice norod ºi de orice neam. Ai fãcut din ei o împãrãþie ºi preoþi pentru Dumnezeul nostru … Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, sã primeascã puterea, bogãþia, înþelepciunea, tãria, cinstea, slava ºi lauda!” (Apocalipsa 5: 9, 10, 12)
Priveºte la darul tãu pentru Dumnezeu: “Istoria bisericii de pe pãmânt ºi biserica mântuitã din cer se învârt în jurul crucii de pe Calvar.”(3) Pentru a fi împãcat cu Dumnezeu, primit, mântuit ºi salvat, pãcãtosul din Vechiul Testament trebuia sã aducã un dar. Planul de mântuire din Noul Testament nu este diferit de cel vechi-testamentar. Dumnezeu cere un dar, unul fãrã cusur. Asta înseamnã cã astãzi darul meu trebuie sã constea fie din eforturile ºi încercãrile mele de a urma exemplul lui Hristos ºi de a-mi câºtiga singur mântuirea, fie din darul lui Isus Hristos, pe care L-a oferit Însuºi Tatãl, care ºtia cã noi nu vom putea vreodatã sã aducem singuri darul.
 
O grea încercare a credinþei
Cu mai bine de 500 de ani înainte sã fie instituite serviciile de la sanctuar, Dumnezeu l-a pus pe Avraam la o probã a credinþei extrem de grea, cerându-i sã-ºi sacrifice propriul fiu. Era singurul sãu fiu, cel prin care trebuia sã se împlineascã fãgãduinþele legãmântului. Cu toate acestea, în cadrul acestei încercãri copleºitoare a credinþei, a fost oferitã una din cele mai frumoase descoperiri ale Evangheliei ºi a planului de mântuire din Vechiul Testament. Pentru cã în ultimul moment, când braþul sãu se ridica pentru a-ºi ucide fiul, s-a auzit o voce din cer: “<Sã nu pui mâna pe bãiat ºi sã nu-i faci nimic; cãci ºtiu acum cã te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruþat pe fiul tãu, pe singurul tãu fiu, pentru Mine.> Avraam a ridicat ochii ºi a vãzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufiº; ºi Avraam s-a dus de a luat berbecul ºi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului sãu. Avraam a pus locului aceluia numele: <Domnul va purta de grijã.> De aceea se zice ºi azi: <La muntele unde Domnul va purta de grijã.>” (Geneza 22:11-14)
Prin Fiul Sãu, Dumnezeu a oferit un sacrificiu “în locul nostru.” Asta înseamnã cã suntem “primiþi prin Cel Iubit.” Iar în dragostea Sa necuprinsã, Dumnezeu a oferit un Dar, a cãrui acceptare din partea noastrã înseamnã mântuire, împãcare ºi viaþã veºnicã.
Sunt aºa de mulþi oameni astãzi care nu au înþeles frumuseºtea acestui mesaj atât de simplu, care aduce alinare, pace, bucurie ºi libertate în Hristos. Ascultarea, zecimea, stilul de viaþã sãnãtos sunt folosite de ei pentru a-L îmbuna pe Dumnezeu, pentru a-L mulþumi, pentru a-I câºtiga favoarea ºi aprobarea. “Doamne, iatã vegetarianismul meu ºi sper sã Îþi placã.” “Doamne, iatã darul meu: nu am televizor acasã, ºi când vei veni Tu a doua oarã, sper cã nu vei uita lucrul acesta.” “Doamne, iatã darul meu pentru Tine: nu existã curent electric în regiunea în care locuiesc eu, iar asta mã împiedicã sã fiu lumesc; sper cã vezi lucrul acesta.”
            A face lucrurile acestea poate fi un lucru bun, dar singurul dar care va aduce mântuirea este Mielul lui Dumnezeu, Cel care a purtat de grijã pentru Avraam, tatãl tuturor credincioºilor. Bunul nostru Tatã Ceresc a oferit Darul perfect, “fãrã cusur”: Fiul Sãu! Nu mai existã vreun alt dar ca Cel oferit de El.
            Înseamnã asta cã faptele mele nu au niciun rol? Înseamnã asta cã creºterea spiritualã ºi sfinþirea nu au nicio valoare? Ascultarea mea nu e bunã la nimic? Nu conteazã pentru Dumnezeu strãdania mea de a-mi câºtiga mântuirea?
            Bineînþeles cã lucrurile acestea sunt importante. Pentru cã ele sunt roadele mântuirii prin Isus Hristos, Darul lui Dumnezeu. Dar ele nu reprezintã esenþa. Lucrurile pe care le fac pentru cã Îl iubesc pe Dumnezeu ºi vreau sã Îl ascult, viaþa pe care o duc, creºterea mea spiritualã (datoratã lucrãrii Duhului Sfânt) sunt roadele iubirii, ale Darului mântuitor oferit de Dumnezeu pentru mântuirea mea. Cineva scria: “Nu pot sã îmi salvez sufletul, asta a fãcut-o Domnul pentru mine. Dar voi lucra ca un rob din dragoste pentru Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu.”
            Unii s-ar putea sã se împotriveascã: “Pavel a scris cã trebuie sã ne aducem trupurile <ca o jertfã vie, sfântã, plãcutã lui Dumnezeu, care este…. o slujbã duhovniceascã.> (Romani 12:1). Nu înseamnã cã noi trebuie sã fim darul?”
            Cum spunea sloganul militar: “Fii tot ce poþi sã fii”, iar prin harul lui Dumnezeu aceasta trebuie sã fie un dar de mulþumire, de laudã la adresa lui Dumnezeu pentru darul oferit de El. Dar este un singur dar pentru pãcat, pentru împãcare, pentru ispãºire, care este sfânt ºi fãrã cusur, fãrã patã: Mielul lui Dumnezeu.
            Este de importanþã vitalã sã ne amintim cum se împãcau israeliþii cu Dumnezeu pe vremea Vechiului Testament. Cum erau ei iertaþi, primiþi ºi mântuiþi. Iar asta avea loc nu pentru cã ar fi fost ei darul, ci pentru cã aduceau darul. La fel este ºi astãzi!
            Dacã Îi aduc lui Dumnezeu ca dar progresul, creºterea mea, nivelul de sfinþire la care mã aflu, ascultarea mea ºi orice altceva, aºteptându-mã sã fiu primit pe baza acestor realizãri ale mele, existã foarte mari îndoieli cu privire la ce crede Dumnezeu despre mine. Dar dacã Îi prezint Darul Înlocuitor – Mielul lui Dumnezeu – nu va fi nicio îndoialã cu privire la pãrerea Sa despre acest Dar adus pentru mine. Iatã ce scria Ellen White: “Nu trebuie sã ne facem griji cu privire la ce cred despre noi Dumnezeu ºi Hristos; important este ce crede Dumnezeu despre Hristos, Înlocuitorul nostru. Noi suntem acceptaþi prin Fiul Sãu Preaiubit.”(4) ªi nu existã nicio îndoialã cu privire la ce crede El despre Fiul Sãu Preaiubit.
            Nu ºtiu dacã povestea urmãtoare este adevãratã, dar îmi place. Pe o bisericuþã din Germania se aflã un miel din piatrã, care are o istorie interesantã. Când se construia acoperiºul, unul din constructori a alunecat ºi a cãzut pe pãmânt. Prietenii lui au coborât cât au putut de repede, aºteptându-se sã îl gãseascã mort, dar el era teafãr. În timp ce el cãdea, jos era un miel care pãºtea, iar omul nostru a cãzut pe miel, zdrobindu-l. Omul a fost atât de recunoscãtor încât s-a hotãrât sã sculpteze un miel din piatrã ca amintire a faptului cã îi datora viaþa acestui miel. (5) Creºtini fiind, ºtim cum este ca un Miel sã trebuiascã sã moarã pentru a ne mântui!
 
            NOTE:
1.      Mãrturii pentru predicatori ºi lucrãtori ai Evangheliei, p. 456
2.      Mesaje selectate, cartea 1, pp. 353, 354; sublinierea ne aparþine.
3.      Mãrturii pentru predicatori, p. 43
4.      Mesaje selectate, cartea 2, pp. 32, 33
5.      Paul Lee Tan, Enciclopedia celor 7.700 de ilustraþii: Semnele Timpului (Rockville, Md.: Assurance Publishers, 1982), p. 940

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.