Creştinul şi manifestările teatrale

Creştinul şi manifestările teatrale
Ce este teatrul?
În general teatrul este definit ca spectacol (adică artă reprezentativă precum muzica, dansul, discursul, etc) în care actorii „joacă” scene ca personaje pentru a fi privite din exterior (de către un public), într-un timp şi spaţiu limitat. Dialogurile scrise se numesc piese de teatru, dar există şi teatru fără text scris dinainte (improvizaţie), sau chiar fără cuvinte, folosindu-se de mimă şi / sau manifestare coregrafică.
În cadrul Bisericii Creştine diversele manifestări artistice (pictură, literatură, retorică, muzică, etc) sunt folosite ca mijloace de transmitere a unui mesaj. Unele arte sunt mai mult folosite (fiind şi mai potrivite în vederea transmiterii mesajului) iar altele mai puţin sau chiar deloc. Mai trebuie adăugat că spre deosebire de sălile de spectacol, în biserică manifestările artistice nu sunt făcute pentru delectarea publicului (sau de dragul artei) ci pentru transmiterea unui mesaj şi spre slava lui Dumnezeu.
Poate fi folosită reprezentaţa teatrală (cinematografie, sceneta, etc) ca formă de transmitere mesajului evangheliei? Unii pot să răspundă afirmativ (unii din profeţi au jucat mici scenete – vezi Ezechiel 4). Alţii în schimb pot spune că datorită contextului (cultural) teatrul nu este compatibil cu spiritul evangheliei.
În contextul apariţiei adventismului, la final de secol XIX, Ellen White atrăgea atenţia asupra faptului că teatrul (sau dacă vreţi cinematografia contemporană) nu este compatibil cu standardele creştine înalte – lucru pe deplin adevărat.
“Printre cele mai primejdioase locuri de întâlnire pentru plăcere este teatrul. În loc să fie o şcoală a moralităţii şi a virtuţii, cum se pretinde adesea, el este tocmai răsadniţa imoralităţii.” Solii către tineret, p. 380.
Asta deoarece teatrul (sau dacă vreţi şi cinematografia de azi) „constituie însuşi focarul pentru imoralitate. Prin aceste spectacole, se încurajează şi se preiau obiceiuri vicioase şi înclinaţii păcătoase. Cântece, gesturi, expresii, atitudini josnice şi obscene, toate acestea pervertesc imaginaţia şi înjosesc moralul”. Căminul Adventist, p. 516 vezi şi Mărturii vol. 4, p. 653.
De remarcat că Ellen White nu atacă teatrul ca artă sau ca mijloc de exprimare ci mai degrabă decadenţa care se propagă prin intermediul lui. O atitudine similară o are şi asupra literaturii (de ficţiune): fără ca să se înţeleagă nicidecum că un creştin ar trebui să fie necultivat, Ellen White face apel pentru citirea cărţilor de valoare. Chiar dânsa face referire la Călătoria Peregrinului creştin de Bunyan sau la poemul Paradisul pierdut (şi regăsit) de Milton care sunt cărţi de ficţiune. Aşadar, în discuţia aceasta nu trebuie să luăm în calcul doar forma (de manifestare) ci şi fondul (conţinutul).
Spre exemplu, cu toate că imaginile pot fi folosite pentru închinare (lucru contrar poruncii a doua) sau pentru proliferarea răului, noi considerăm că imaginea în sine este doar un mijloc de transmitere a unui mesaj – spre exemplu, picturile religioase pot fi folosite ca instrument didactic fără a încălca porunca a doua.
„A doua poruncă interzice închimarea la imagini, dar Dumnezeu Însuşi a folosit imagini şi simboluri petru a reprezenta profeţilor Săi lecţii pe care trebuiau să le dea poporului şi care puteau fi mai bine înţelese în felul acesta decât în oricare altă manieră. El face apel la înţelegere prin simţul văzului. Istoria profetică a fost prezentată lui Daniel şi lui Ioan în simboluri, şi acestea erau reprezentate în mod clar pentru ca cine citeşte să înţeleagă.” Selected Messages vol. 2, p. 319-320.
Asociaţii nepotrivite
Într-o instituţie neadventistă, din Dansville, New York, ce se afla sub conducerea unui anume dr. James C. Jackson, se încurajau reprezentaţiile teatrale considerându-se benefice pacienţilor.
La prima vedere am putea spune că ideea e genială dar pe termen lung şi analizată problematica şi dintr-o perspectivă creştină, o astfel de abordare are mari lipsuri. Se crează o stare de dependenţă de astfel de manifestări ce va duce la o înrăutăţire a strării pacientului, ca să nu mai amintim că pacea se câştigă prin cunoaşterea lui Hristos nu prin vizionarea unui spectacol de comedie!
„La alte instituţii medicale se încurajează distracţiile, teatrul şi dansul pentru a stârni o stare de excitaţie, dar aceste lucruri sunt înfricoşătoare în ce priveşte rezultatul obţinut sub aspect religios. Teoria dr. Jackson cu privire la acest lucru nu este numai eronată, dar şi periculoasă. Chiar şi aşa, el a exprimat aceasta într-un asemenea mod, încât, dacă instrucţiunile sale ar fi luate în seamă, pacienţii ar fi făcuţi să creadă că însănătoşirea lor depinde de faptul ca ei să aibă cât mai puţine gânduri despre Dumnezeu şi cer.” Mărturii vol. 3, p. 172.
Dar mai grav decât atât, cu toate că filosofia de bază era anticreştină, ideea începuse să fie preluată, moda fiind importată chiar şi de sanatoriul adventist.
„Distracţii lumeşti sau teatrale nu sunt neapărat necesare pentru prosperitatea sanatoriului sau pentru sănătatea pacienţilor. Cu cât au mai mult din acest fel de distracţii, cu atât mai puţin vor fi mulţumiţi, afară numai dacă ceva de felul acesta se va face mai departe în mod continuu. Mintea este într-o stare de nelinişte după ceva nou şi excitant, exact după ceea ce nu le este necesar. Şi, dacă aceste distracţii sunt îngăduite o dată, ei le aşteaptă din nou, pacienţii pierzându-şi gustul pentru nişte aranjamente simple care să le ocupe timpul. (…winking Cei care vor să permită această categorie de distracţii la sanatoriu ar fi mai bine să caute înţelepciune de la Dumnezeu pentru a conduce aceste suflete flămânde şi însetate la Izvorul bucuriei, al păcii şi al fericirii.” Mărturii vol. 4, 578.
Creştin distrat sau veghetor?
Dealtfel, distracţia nu poate fi niciodată acceptată ca mijloc de împlinire pentru un creştin. „Nu se poate găsi vreo clipă în viaţa lui Hristos pe care El să o fi dedicat jocului sau distracţiei. El este marele Învăţător atât pentru viaţa prezentă, cât şi pentru cea viitoare. Nu am putut găsi nici măcar o clipă în care să-Şi fi învăţat ucenicii să se angajeze în jocuri de fotbal sau jocuri pugilistice, ca mişcare fizică pentru corp sau în reprezentări teatrale; şi Domnul Hristos este modelul nostru în toate lucrurile. Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 229.
Cu siguranţă că pasajul trebuie să fie luat în context: Ellen White nu vrea să afirme că Isus, copil fiind nu s-ar fi jucat niciodată, sau că sporturile sunt păcat ci, că adult fiind, Isus nu şi-a pierdut vremea cu sporturi şi distracţii. Şi mai e ceva – nu se incriminează orice sport – dacă sesizaţi se face referire la fotbal (american) – un sport dur (chiar violent) şi jocurile pugilistice (gen box). (Pentru o înţelegere corespunzătoare a folosirii jocurilor vezi şi cap. 80 din Căminul Adventist, „Ce să jucăm?”)
Putem folosi scenetele ca mod de transmitere a mesajului biblic?
În dimineaţa de miercuri, 26 decembrie 1888 Ellen G. White scria despre un program de Crăciun la care participase cu o seară mai înainte, program organizat de către copii de la grupa Şcolii de Sabat din Battle Creek.  Din informaţiile pe care însăşi Ellen White le oferă, reiese că a fost un program cu aspecte „teatrale” deoacere copii purtau costume, au existat dialoguri între personaje sau recitat poezii şi s-au cântat cântări. Însăşi nepoata Ellenei White, Ella M. White care avea pe atunci 6 ani a participat în program fiind costumată ca înger. De remarcat că însemnările pe care le face Ellen White nu vizează programul dramatizat în sine ci mai degrabă sunt sfaturi care urmăresc eficientizarea şi calitatea actului în sine.
Ea însăşi comenta: „Am fost încântată de (scena cu) farul.  Partea interpretată de copii a fost bună. Citirea a fost corespunzătoare”.  În acelaşi timp ea face anumite observaţii care vizau nu eliminarea ci îmbunătăţirea scenetei – corabia sfărâmată ar fi trebuit să fie între stânci iar lumina din far stinsă (la care dânsa adaugă – „aşa cum am văzut la repetiţii”). Îşi permite ca să dea sugestii ce piese ar fi meritat să fie cântate şi care s-ar fi potrivit subiectului (vezi 2MR 236).
Observaţi deci că Ellen White nu critică mijlocul de exprimare (sceneta) ci calitatea actului în sine. Este preocupată de fond (conţinut) şi nu de forma de exprimare a mesajului pentru ca efectul spiritual asupra participanţilor să fie maxim.
Fără manifestări teatrale!
Un alt pericol sesizat de Ellen White era cel al unei atitudini teatrale în prezentarea Cuvântului. Analizânt pasajele reţinem că unii pastori (sau evanghelişti) sunt mustraţi pentru felul nenatural de exprimare ce constă într-o stare afectată, în manifestări emoţionale sau gesturi artificiale.
Unii ajunseseră chiar să facă din campaniile de evanghelizare adevărate spectacole cu reprezentaţii în care erau invitate celebrităţi pentru a atrage publicul (cum ar fi cântăreţi populari dar neconsacraţi). Cu siguranţă că simplitatea Evangheliei nu se potriveşte cu pompa şi parada lumească şi de fiecare dată lucrarea de vestire ar trebui să „să fie făcută, după sistemul lui Hristos, nu după sistemul spectacolelor teatrale”. Mărturii vol. 9 p. 142.
Pericolul este de a face chiar din serviciile divine ocazii de „spectacol” adică de etalare a eului. În acest context înţelegem criticile la adresa „manifestărilor teatrale” – care se definesc în contextul afirmaţiilor ca acea etalare egoistă a talentelor în care atenţia este îndreptată asupra omului (cântăreţ, muzician, evanghelist sau pastor după caz) şi nu aspra mesajului şi a persoanei lui Dumnezeu.
„Formalismul, mândria şi plăcerea de a se etala au luat locul evlaviei adevărate şi umile. Lucrurile ar arăta altfel dacă mai mulţi s-ar consacra cu totul lui Dumnezeu şi apoi şi-ar dedica darurile pe care le au în slujba Şcolii de Sabat, înaintând mereu în privinţa cunoaşterii, instruindu-se pe ei înşişi, astfel încât să fie în stare să-i înveţe la rândul lor pe alţii cu cele mai bune metode care se pot folosi în lucrare; însă slujbaşii nu trebuie să-şi irosească timpul în reprezentaţii teatrale şi etalări muzicale, căci acest lucru nu este de folos nimănui. Nu face nici un bine să învăţăm pe copii să ţină cuvântări în anumite ocazii speciale. Ei trebuie să fie câştigaţi pentru Hristos şi, în loc să se cheltuiască timp, bani şi efort pentru etalare, fiecare efort depus să fie pentru a strânge snopi pentru seceriş”. Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 253.
Citind cu atenţie pasajul, obsevăm că problema luată în discuţie nu este muzica ci etalarerea muzicală – să cânţi pentru slava ta şi nu a Domnului. Dar dacă cineva ajunge să se mândrească prin cântec nu vom ajunge niciodată la concluzia că nu trebuie să mai cântăm. Acelaşi lucru se poate întâmpla în domeniul vorbirii când predica sau poezia ori povestirea sunt rostite pentru slava omului, devenind astfel o „reprezentaţie teatrală”.
În loc de concluzie
Un principiu biblic pe care trebuie să îl aplicăm în orice situaţie, inclusiv în privinţa reprezentaţiilor teatrale este cel de a cerceta şi a păstra tot ce este bun dar în acelaşi timp de a ne feri de orice se pare rău (vezi I Tesaloniceni 5:21-22, şi Filipeni 4:8).
„Noi trebuie să ne abţinem de la orice practică ce ar slăbi conştiinţa sau ar încuraja ispita. Nu trebuie să-i deschidem vreo uşă lui Satana, care să-i ofere acces la mintea unei fiinţe omeneşti create după chipul lui Dumnezeu”. Mărturii, vol. 5 p. 360
Subiectul trebuie tratat cu responsabilitate şi seriozitate, schimbând ceea e de condamnat în lumina Cuvântului dar păstrând de fiecare dată o atitudine matură de echilibru emoţional şi spiritual, arătând tact şi dragoste pentru oameni.
„În timp ce reforma trebuie susţinută cu fermitate şi hotărâre, orice aparenţă de bigotism sau spirit arogant să fie evitată cu grijă. Hristos ne-a dat învăţături preţioase despre perseverenţă, răbdare şi iubire. Asprimea nu este putere, nici tiranizarea eroism. Fiul lui Dumnezeu a fost convingător. El S-a manifestat spre a atrage pe toţi oamenii la Sine. Urmaşii Lui trebuie să-I studieze mai îndeaproape viaţa şi să umble în lumina exemplului Său, oricât ar sacrifica pentru aceasta. În faţa oamenilor trebuie păstrată reforma, reforma continuă, iar exemplul vostru trebuie să vă întărească învăţătura.” Mărturii vol. 4, p. 569.
Marius Necula
Sursa: http://brailarahova.adventist.ro/pastoral/crestinul-si-manifestarile-teatrale