Cum putem trata deosebirile de opinii din cadrul Bisericii?
Desigur că am prefera să vorbim despre consens şi armonie. Uneori chiar suntem ispitiţi să ne băgăm capul în nisip când vine vorba de dezacorduri, aşteptând ca problema să dispară sau să se ducă în altă parte. În Biserică au fost întotdeauna, şi, cred că, vor fi întotdeauna dizidenţi, fie pentru bine, fie pentru rău. Ei pot să ne calce pe nervi din punct de vedere teologic sau administrativ. Aceştia întind la limită libertatea individuală. Uneori ei stau în uşa întredeschisă dintre drepturile individuale (şi libertatea conştiinţei) şi drepturile bisericii/grupului. Ce ar trebui să facă Biserica?
Una este ca o persoană să aibă o opinie personală diferită asupra unui punct. Alta este dacă individul respectiv răspândeşte în mod activ şi îşi prezintă cu stăruinţă concepţiile sale diferite devenind chiar obsedat de această problemă, astfel încât ea ajunge să ocupe locul central în relaţia sa cu Biserica. Dizidenţii pot stimula Biserica ca să studieze o problemă – şi acest lucru poate fi util – dar ei nu au nici un drept ca să decidă în această problemă pentru Biserică, aşa cum sunt înclinaţi s-o facă unii dizidenţi.
Unitatea este o caracteristică vitală – chiar existenţială – a Bisericii. Oricine instigă la dezbinare este implicat în activităţi îndoielnice, poate chiar distructive. Este o dovadă de aroganţă să crezi că tu ai dreptate şi toţi ceilalţi greşesc. Ceea ce un dizident s-ar putea să considere că este corect, comunitatea extinsă a membrilor Bisericii ar putea crede că este greşit.
Dizidenţii loiali Bisericii vor înţelege că şi în cazul unei înţelegeri noi corecte s-ar putea ca aceasta să nu fie acceptabilă pentru corpul colectiv la prima expunere. Există pericolul real de dezbinare. A permite unor astfel de concepţii să se maturizeze şi să pătrundă viaţa Bisericii lui Dumnezeu este o dovadă de înţelepciune. Procedând astfel, susţinătorii noii concepţii dau pe faţă respect şi dragoste pentru unitatea şi integritatea trupului lui Hristos.
Biserica a stabilit principii directoare pentru examinarea concepţiilor divergente sau dizidente. Aceasta trebuie să fie făcută de către comitete competente. Fie concepţia alternativă va fi acceptată, fie ea va fi considerată deficitară şi va fi respinsă. Decizia s-ar putea amâna deoarece este nevoie de mai mult timp, mai multe informaţii şi mai mult studiu. În orice caz, Biserica va asculta, sperăm, cu respect şi consideraţie.
Avem cu toţii libertăţi, dar avem de asemenea responsabilităţi. Membrii Bisericii, şi acest lucru este în special valabil pentru dizidenţi, au nevoie de un spirit de cercetare prudentă în loc de un dogmatism militant. Seminţele dezbinării şi neloialităţii au un efect extins. Pastorii sau slujbaşii Bisericii care sunt dizidenţi cronici faţă de conferinţă seamănă seminţele disensiunii printre membrii Bisericii. Mai devreme sau mai târziu seminţele vor încolţi producând disensiuni în raport cu propria lor conducere.
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: http://www.adventist.ro
