CUM SA FII IMPACAT CU DUMNEZEU

 
Care este primul pas pentru a fi mântuit? Cum poate un Dumnezeu sfânt sã primeascã un pãcãtos? Ce trebuie sã faci ca sã fii împãcat cu Dumnezeu? Cum poti sã ai pace, bucurie si libertate adevãratã în Hristos?
Poate cã ar trebui sã încep cu “un test neanuntat.” În facultate, era mult mai bine sã îl auzim pe profesor cã ne dãdea un test neanuntat decât sã dãm un examen serios, greu. Asadar, nu vã faceti probleme cu privire la test. În plus, nu vã voi da note.
Dupã stabilirea serviciilor de la sanctuar din Vechiul Testament, când cineva din poporul lui Dumnezeu se convingea de un anumit pãcat, motivul pentru care mergea la Sanctuar cu un dar era sã primeascã iertare, sã fie curãtit si împãcat cu Dumnezeu. Acum testul:
  • A cerut Dumnezeu ca pãcãtosul sã fie darul sau sã aducã darul?
  • A cerut El ca cel care aducea darul sã fie “fãrã cusur” sau ca darul sã fie “fãrã cusur”?
  • A cui viata era menitã sã plãteascã pentru încãlcarea Legii lui Dumnezeu: viata pãcãtosului sau a mielului?
  • Care sânge fãcea ispãsire: al pãcãtosului sau al mielului?
  • Primea pãcãtosul iertare, curãtire si împãcare pe baza faptului cã era un dãtãtor asa cum vroia Dumnezeu sau pentru cã aducea jertfa pe care o cerea Dumnezeu?
Acum vã rog sã schimbaþi foile între voi. Vã voi da rãspunsurile corecte.
Prima datã când este folositã în Biblie expresia “fãrã cusur” este în Exodul 12:5, unde Dumnezeu dã instructiuni cu privire la jertfa adusã pentru Paste: “Sã fie un miel fãrã cusur, de parte bãrbãteascã, de un an; veti putea sã luati un miel sau un ied.”
Viata lor depindea de jertfa pe care o aduceau. Jertfa trebuia sã fie “fãrã cusur”, pentru cã Îl reprezenta pe Isus Hristos, “Mielul lui Dumnezeu, care ridicã pãcatul lumii!” (Ioan 1:29). Ei nu puteau sã se salveze sau sã se elibereze singuri. Singura lor sperantã în ce priveste eliberarea din robia egipteanã depindea de jertfa pe care o aduceau si de stropirea cu sângele acesteia pe usiorii usii. O jertfã poruncitã de Dumnezeu. O jertfã “fãrã cusur.”
Porunca aceasta cu privire la jertfã a fost datã înainte de Exodul 25:8 si înainte de instituirea serviciului de la sanctuar. Totusi, a doua oarã când Biblia foloseste cuvântul “fãrã cusur” este în contextul sanctuarului, si anume cu privire la punerea deoparte a preotilor pentru slujba lor. Ei erau consacrati, dedicati si sfintiti pentru pozitia pe care o ocupau. (Exod 29:1). Dar care era conditia pentru aceasta? Un dar “fãrã cusur”. (Nu este semnificativ cã Petru vorbeste despre faptul cã noi, crestinii, suntem “o semintie aleasã, o preotie”? Iar consacrarea, dedicarea noastrã pentru viaþa, lucrarea si misiunea noastrã este exact ca în Vechiul Testament, printr-un dar “fãrã cusur”.) Încã de 46 de ori, vorbind despre serviciile din Sanctuar din Vechiul Testament si instructiile despre cum pot fi împãcati pãcãtosii cu Dumnezeu aducând daruri potrivite, Biblia spune cã darul trebuie sã fie “fãrã cusur”. Aceasta a fost ideea lui Dumnezeu, lucrarea Sa si modalitatea de a împãca “lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). împãrãteascã, un neam sfânt
Ultima oarã când este folositã aceastã expresie în Biblie este 1Petru 18, 19: “cãci stiþi cã nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rãscumpãraþi …, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fãrã cusur si fãrã prihanã.” De la Moise la Petru, de fapt chiar de la Cain pânã la “multimea pe care nu o putea numãra nimeni”, mântuirea se concentreazã nu asupra dãtãtorului, ci asupra darului. Cel “fãrã cusur.”
Sã privim încã o datã la Sanctuar
Puteti sã vã imaginati curtea exterioarã, altarul arderii de tot, ligheanul si sanctuarul atât de frumos lucrat, cu douã încãperi?
Vi-i imaginaþi pe preoti (îmbrãcati cu vesmintele rânduite de Dumnezeu), slujind la altarul arderii de tot sau spãlându-se în lighean, astfel încât, curati, sã poatã intra în prima încãpere a sanctuarului, Sfânta?
Vedeti frumusetea, culorile, maiestatea, splendoarea si solemnitatea de acolo?
Îl vedeti pe preot examinând darul adus de un credincios, pentru a se asigura cã este fãrã cusur?
Îl vedeti pe omul pocãit, constient de pãcatul sãu, asezându-si mâna pe capul mielului, mãrturisindu-si pãcatele si astfel transferându-le, împreunã cu vina sa, asupra darului desãvârsit, cu totul nevinovat si fãrã cusur?
Vedeti mielul, al cãrui gât era tãiat, a cãrui viatã era luatã, al cãrui sânge era dus în Sanctuar pentru a face ispãsire si a aduce împãcare?
Din locul în care israelitul stãtea, în curte, pentru a-si aduce darul, pânã la slava lui Dumnezeu, sekina, din Sfânta Sfintelor, era o distanþã de aproximativ 22 de metri. 22 de metri pânã la glorie, pânã la prezenþa lui Dumnezeu. 22 de metri de la pãcãtos pânã la sfânt, de la condamnare pânã la justificare si împãcare cu Dumnezeu.
Niciun pãcãtos nu putea sã intre în Sfânta Sfintelor, dincolo de masa cu pâinile si cele sapte sfesnice, dincolo de altarul tãmâierii, sã atingã perdeaua care despãrþea Sfânta de Sfânta Sfintelor, sã o dea la o parte, sã intre în Sfânta Sfintelor si sã strige: “Am venit cu darul, Doamne. Iatã-mã! Am pãcãtuit acum trei zile, dar mi-am zis cã mai bine sã vin înainte sã pãcãtuiesc din nou.” Dacã ar fi ajuns pânã acolo, ar fi fost consumat pe loc de slava divinã.
Singura modalitatea de a traversa cei 22 de metri pentru a ajunge în prezenta lui Dumnezeu era un dar. Un dar pe care îl rânduise Dumnezeu. Un înlocuitor. O moarte. Sângele unui dar “fãrã cusur.” Nu sufletul meu cãit, pentru cã El spusese în Leviticul 22: 19-21: “sã ia o parte bãrbãteascã fãrã cusur …. pentru ca jertfa sã fie primitã.
Sã nu aduceti nici una care sã aibã vreun cusur, cãci n-ar fi primitã. …. Ca sã fie primitã, sã n-aibã nici un cusur în ea.”
Existã douã expresii care sunt esentiale pentru întelegerea sanctuarului si a vetii bune pe care o transmiteau serviciile sale. Prima este cea pe care am amintit-o deja: “fãrã cusur”. A doua expresie, “a face ispãsire”, este folositã de aproape 70 de ori. Dacã vroiai sã traversezi cei 22 de metri pânã în prezenþa divinã, podul pe care trebuia sã îl treci se numea ispãsire.
Israelitul care întelegea aceste expresii si care aducea darul rânduit de Dumnezeu putea sã intre în sanctuar cântând: “Nu se gãseste nimic între mine si Mântuitorul meu.” El era curat, iertat, împãcat cu Dumnezeu si plin de pace, bucurie si sigurantã. Nu e de mirare cã psalmistul David scria: “Dumnezeule, calea Ta este în Sanctuar.” (KJV)
Mântuit fãrã sânge
Se povesteste cã la sfârsitul unui serviciu divin un om care pãrea inteligent s-a apropiat de pastor si i-a spus:
– Nu consider cã este nevoie de sângele lui Hristos pentru mântuirea mea. Pot fi mântuit fãrã sã cred în sângele Sãu vãrsat.
Pastorul a spus:
– Atunci cum altfel poti fi mântuit?
– Urmând exemplul Sãu, a spus omul, si e de ajuns.
Pastorul a adãugat:
– Poate cã este, deci îti propui sã faci asta în viaþã?
– Exact asa am sã fac si sunt convins cã este suficient.
– Foarte bine, sunt convins cã este un pas bun. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cum sã facem asta. Iatã ce scrie despre Hristos: “Nu a fãcut niciun pãcat si în gura Lui nu s-a gãsit minciuna”. Presupun cã si tu poti spune asta despre tine, nu?
Omul nostru s-a rusinat.
– Nu pot sã spun chiar asa despre mine. Am pãcãtuit uneori. (Ce neconvingãtor!)
– În cazul acesta nu ai nevoie de un Exemplu, ci de un Mântuitor si singura cale de mântuire este prin sângele Sãu.
Nu se pune la îndoialã faptul cã avem nevoie de un exemplu. si nici cã Isus Hristos este Exemplul Divin. Eu personal tânjesc sã fiu curat ca El, sã urãsc pãcatul asa cum l-a urât El, sã fiu plãcut Tatãlui cum a fost El si sã iubesc cum a iubit El. Fie ca Duhul Sfânt sã creeze în noi o foame si o sete de a reflecta viata lui Hristos si de a merge pe urmele Sale.
Dar, mai mult chiar decât un exemplu, avem nevoie de un Mântuitor. În Catehismul Budist sunt trei propozitii care aratã disperarea si neputinciosia omului: “Nimeni nu poate fi mântuit de cãtre altul. Niciun Dumnezeu sau sfânt nu este în stare sã îl salveze pe om de consecintele faptelor sale rele. Fiecare trebuie sã devenim propriul nostru mântuitor.”
Dacã ispãsirea constã în a urma singur exemplul lui Hristos, Cel fãrã pãcat, dacã trebuie sã îmi câstig singur mântuirea si sã o prezint înaintea lui Dumnezeu, ca darul meu care sã îmi aducã viaþa vesnicã, as fi cel mai nenorocit dintre oameni.
Da, avem nevoie de un exemplu, dar mai mult decât orice, avem nevoie de un Mântuitor, un Înlocutor, un Dar fãrã cusur care sã fie acceptat de Tatãl pentru noi.
Ellen White scria: “În curtile ceresti nu se va gãsi nimeni care sã cânte: <Mie, care m-am iubit, m-am curãtat si m-am mântuit, mie mi se cuvinte slava, gloria, onoarea si lauda>.”(1) “Nu putem face nimic, absolut nimic pentru a câstiga favoarea divinã. Nu trebuie sã ne încredem deloc în noi însine sau în faptele noastre bune, dar atunci când venim la Hristos, cu greselile si pãcatele noastre, putem gãsi odihnã în dragostea Sa. Dumnezeu îi acceptã pe toti cei care vin la El, încrezându-se doar în meritele unui Mântuitor crucificat.”(2)
Cartea Apocalipsei vorbeste doar despre douã cântãri: a lui Moise si a Mielului. Îi descrie pe locuitorii cerului si pe toti cei mântuiþi cântând aceeasi cântare: “Vrednic esti Tu… cãci ai fost înjunghiat si ai rãscumpãrat pentru Dumnezeu, cu sângele Tãu, oameni din orice seminþie, de orice limbã, din orice norod si de orice neam. Ai fãcut din ei o împãrãtie si preoti pentru Dumnezeul nostru … Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, sã primeascã puterea, bogãtia, înþelepciunea, tãria, cinstea, slava si lauda!” (Apocalipsa 5: 9, 10, 12)
Priveste la darul tãu pentru Dumnezeu: “Istoria bisericii de pe pãmânt si biserica mântuitã din cer se învârt în jurul crucii de pe Calvar.”(3) Pentru a fi împãcat cu Dumnezeu, primit, mântuit si salvat, pãcãtosul din Vechiul Testament trebuia sã aducã un dar. Planul de mântuire din Noul Testament nu este diferit de cel vechi-testamentar. Dumnezeu cere un dar, unul fãrã cusur. Asta înseamnã cã astãzi darul meu trebuie sã constea fie din eforturile si încercãrile mele de a urma exemplul lui Hristos si de a-mi câstiga singur mântuirea, fie din darul lui Isus Hristos, pe care L-a oferit Însusi Tatãl, care stia cã noi nu vom putea vreodatã sã aducem singuri darul.
O grea încercare a credintei
Cu mai bine de 500 de ani înainte sã fie instituite serviciile de la sanctuar, Dumnezeu l-a pus pe Avraam la o probã a credintei extrem de grea, cerându-i sã-si sacrifice propriul fiu. Era singurul sãu fiu, cel prin care trebuia sã se împlineascã fãgãduintele legãmântului. Cu toate acestea, în cadrul acestei încercãri coplesitoare a credintei, a fost oferitã una din cele mai frumoase descoperiri ale Evangheliei si a planului de mântuire din Vechiul Testament. Pentru cã în ultimul moment, când braþul sãu se ridica pentru a-si ucide fiul, s-a auzit o voce din cer: “<Sã nu pui mâna pe bãiat si sã nu-i faci nimic; cãci stiu acum cã te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tãu, pe singurul tãu fiu, pentru Mine.> Avraam a ridicat ochii si a vãzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot în locul fiului sãu. Avraam a pus locului aceluia numele: <Domnul va purta de grijã.> De aceea se zice si azi: <La muntele unde Domnul va purta de grijã.>” (Geneza 22:11-14)
Prin Fiul Sãu, Dumnezeu a oferit un sacrificiu “în locul nostru.” Asta înseamnã cã suntem “primiti prin Cel Iubit.” Iar în dragostea Sa necuprinsã, Dumnezeu a oferit un Dar, a cãrui acceptare din partea noastrã înseamnã mântuire, împãcare si viaþã vesnicã.
Sunt asa de multi oameni astãzi care nu au înteles frumusetea acestui mesaj atât de simplu, care aduce alinare, pace, bucurie si libertate în Hristos. Ascultarea, zecimea, stilul de viatã sãnãtos sunt folosite de ei pentru a-L îmbuna pe Dumnezeu, pentru a-L multumi, pentru a-I câstiga favoarea si aprobarea. “Doamne, iatã vegetarianismul meu si sper sã Îti placã.” “Doamne, iatã darul meu: nu am televizor acasã, si când vei veni Tu a doua oarã, sper cã nu vei uita lucrul acesta.” “Doamne, iatã darul meu pentru Tine: nu existã curent electric în regiunea în care locuiesc eu, iar asta mã împiedicã sã fiu lumesc; sper cã vezi lucrul acesta.”
            A face lucrurile acestea poate fi un lucru bun, dar singurul dar care va aduce mântuirea este Mielul lui Dumnezeu, Cel care a purtat de grijã pentru Avraam, tatãl tuturor credinciosilor. Bunul nostru Tatã Ceresc a oferit Darul perfect, “fãrã cusur”: Fiul Sãu! Nu mai existã vreun alt dar ca Cel oferit de El.
            Înseamnã asta cã faptele mele nu au niciun rol? Înseamnã asta cã cresterea spiritualã si sfintirea nu au nicio valoare? Ascultarea mea nu e bunã la nimic? Nu conteazã pentru Dumnezeu strãdania mea de a-mi câstiga mântuirea?
            Bineînþeles cã lucrurile acestea sunt importante. Pentru cã ele sunt roadele mântuirii prin Isus Hristos, Darul lui Dumnezeu. Dar ele nu reprezintã esenta. Lucrurile pe care le fac pentru cã Îl iubesc pe Dumnezeu si vreau sã Îl ascult, viata pe care o duc, cresterea mea spiritualã (datoratã lucrãrii Duhului Sfânt) sunt roadele iubirii, ale Darului mântuitor oferit de Dumnezeu pentru mântuirea mea. Cineva scria: “Nu pot sã îmi salvez sufletul, asta a fãcut-o Domnul pentru mine. Dar voi lucra ca un rob din dragoste pentru Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu.”
            Unii s-ar putea sã se împotriveascã: “Pavel a scris cã trebuie sã ne aducem trupurile <ca o jertfã vie, sfântã, plãcutã lui Dumnezeu, care este…. o slujbã duhovniceascã.> (Romani 12:1). Nu înseamnã cã noi trebuie sã fim darul?”
            Cum spunea sloganul militar: “Fii tot ce poti sã fii”, iar prin harul lui Dumnezeu aceasta trebuie sã fie un dar de multumire, de laudã la adresa lui Dumnezeu pentru darul oferit de El. Dar este un singur dar pentru pãcat, pentru împãcare, pentru ispãsire, care este sfânt si fãrã cusur, fãrã patã: Mielul lui Dumnezeu.
            Este de importanþã vitalã sã ne amintim cum se împãcau israelitii cu Dumnezeu pe vremea Vechiului Testament. Cum erau ei iertati, primiti si mântuiti. Iar asta avea loc nu pentru cã ar fi fost ei darul, ci pentru cã aduceau darul. La fel este si astãzi!
            Dacã Îi aduc lui Dumnezeu ca dar progresul, cresterea mea, nivelul de sfintire la care mã aflu, ascultarea mea si orice altceva, asteptându-mã sã fiu primit pe baza acestor realizãri ale mele, existã foarte mari îndoieli cu privire la ce crede Dumnezeu despre mine. Dar dacã Îi prezint Darul Înlocuitor – Mielul lui Dumnezeu – nu va fi nicio îndoialã cu privire la pãrerea Sa despre acest Dar adus pentru mine. Iatã ce scria Ellen White: “Nu trebuie sã ne facem griji cu privire la ce cred despre noi Dumnezeu si Hristos; important este ce crede Dumnezeu despre Hristos, Înlocuitorul nostru. Noi suntem acceptati prin Fiul Sãu Preaiubit.”(4) si nu existã nicio îndoialã cu privire la ce crede El despre Fiul Sãu Preaiubit.
            Nu stiu dacã povestea urmãtoare este adevãratã, dar îmi place. Pe o bisericutã din Germania se aflã un miel din piatrã, care are o istorie interesantã. Când se construia acoperisul, unul din constructori a alunecat si a cãzut. Prietenii lui au coborât cât au putut de repede, asteptându-se sã îl gãseascã mort, dar el era teafãr. În timp ce el cãdea, jos era un miel care mergea pe acolo, iar omul nostru a cãzut pe miel, zdrobindu-l. Omul a fost atât de recunoscãtor încât s-a hotãrât sã sculpteze un miel din piatrã ca amintire a faptului cã îi datora viata acestui miel. (5) Crestini fiind, stim cum este ca un Miel sã trebuiascã sã moarã pentru a ne mântui!
Philip W. Dunham
Philip W. Dunham este pastor pensionar si administrator al unei biserici. Locuieste în Salem, Oregon, împreunã cu sotia sa, Evelyn. De când s-a pensionat a vorbit la multe adunãri de tabãrã, redesteptãri ale bisericilor, conferinþe pentru pastori si profesori, a condus întruniri evanghelistice si a slujit ca pastor interimar timp de 13 ani. Articolul acesta este luat din cartea sa recentã, Sure salvation (Mântuire sigurã), care te învatã cum poti fi sigur cã ai viaþa vesnicã.
            NOTE:
1.      Mãrturii pentru predicatori si lucrãtori ai Evangheliei, p. 456
2.      Mesaje selectate, cartea 1, pp. 353, 354; sublinierea ne apartine.
3.      Mãrturii pentru predicatori, p. 43
4.      Mesaje selectate, cartea 2, pp. 32, 33
5.      Paul Lee Tan, Enciclopedia celor 7.700 de ilustraþii: Semnele Timpului (Rockville, Md.: Assurance Publishers, 1982), p. 940

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.