Rezumat
Când o persoană se confruntă cu o situaţie care poate provoca mânie, accesul sensorilor (fie că este ceva văzut cu ochii, fie că este un mesaj auzit cu urechile sau un gând) este procesat cu ajutorul talamusului şi trimis către sistemul limbic (amigdala şi/sau hipocampusul) al creierului. Apoi sistemul limbic lansează răspunsul, depinzând de răspunsuri predeterminate, învăţate deja. Sunt trimise semnale la hipotalamus pentru integrare neurală. Prin hipotalamus, partea simpatică a sistemului nervos autonomic este activată ca răspuns la această emoţie.
La animale stimularea diferitelor părţi ale amigdalei a accelerat ritmul inimii şi presiunea arterială. De asemenea, stimularea hipotalamusului are ca rezultat acelaşi răspuns.
Activarea sistemului nervos simpatic stimulează următoarele: sistemul Purkinje al inimii, care are ca rezultat accelerarea ritmului bătăilor inimii; partea medulară a glandei suprarenale (care este un ţesut nervos ce conţine cantităţi mari de aderenalină – o catecholamină), care de asemenea face să crească ritmul cardiac şi presiunea arterială. Această activare, împreună cu un nivel ridicat de adrenalină, măreşte vulnerabilitatea pe care o are sistemul Purkinje la bătăi suplimentare şi la aritmia care urmează. Cea mai periculoasă din aceste aritmii este fibrilarea articulară, care duce la moarte.
Sistemul nervos simpatic este responsabil şi de comprimarea vaselor de sânge din cadrul circulaţiei coronare, care periclitează circulaţia sângelui către muşchii inimii (ischemia). S-au făcut multe eforturi pentru a defini efectul pe care îl are mânia atât asupra arterelor coronare normale sănătoase, cât şi asupra celor bolnave. Se pare că mânia care acţionează prin sitemul nervos simpatic afectează atât arterele sănătoase cât şi pe cele bolnave, acestea din urmă fiind însă afectate într-o măsură mai mare.
IDEI CU PRIVIRE LA REZOLVAREA PROBLEMEI MÂNIEI
Urgenţa rezolvării acestei probleme
Mânia nerezolvată este o cauză importantă a distrugerii relaţiilor
Mânia nerezolvată ete unul din factorii cei mai de seamă care contribuie la destrămarea căsniciilor, la distrugerea familiilor şi la prăbuşirea naţiunilor. Este o cauză majoră a problemelor de sănătate şi a lipsei de productivitate la locul muncă, fiind de asemenea un element specific tinerilor delicvenţi.
Când un soţ manifestă un spirit mânios în relaţia cu soţia sa, el dăunează căsniciei lor. Când un tată le răspundecu mânie copiilor săi, atunci el distruge încrederea pe care o au aceştia în el. Când manifestă mânie în relaţiile cu angajaţii săi, un şef nu face altceva decât să le scadă acestora dorinţa de a progresa.
Mânia nerezolvată este un „uriaş” pe care trebuie să îl învingă toţi
Mânia nu este limitată doar la o anumită categorie de vârstă, cultură, rasă, situaţie economică, poziţie socială, nivel educaţional sau oricare altă clasificare. Ea este o problemă universală. Fiind întrebaţi dacă au probleme cu mânia, 90% din americanii intervievaţi au recunoscut acest lucru. Mânia nu este doar o problemă a zilelor noastre, ea a reprezentat o problemă încă de la începutul istoriei. Mânia care s-a transformat în furie este una din primele dovezi ale Căderii omului şi a avut ca rezultat prima crimă. (Vezi Geneza 4).
Mânia nerezolvtă este o problemă care are rădăcini adânci
Nu este uşor să o ajuţi pe o persoană să îşi rezolve problema mâniei. Scriptura spune: „Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ai pedeapsa, căci dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci o dată lucrul acesta.” (Proverbe 19:19). Singura speranţă pentru a rezolva problema mâniei este să cauţi rădăcinile acesteia într-un mod înţelept şi eficient. Acesta este scopul cursului nostru.
Există o legătură semnificativă între mânia nerezolvată şi senzualitate. Ambele sunt expresii ale emoţiilor nestăpânite şi ambele se concentrează asupra satisfacerii dorinţelor prezente sau asupra neraţionării cu privire la consecinţele viitoare. Cel mai important cuvânt grecesc pentru mânie este orge, care înseamnă o „excitarea a minţii” sau „pasiune violentă.” Cu aceleaşi emoţii are de-a face şi senzualitatea.
Când un om seamănă senzulitate, el îşi expune copiii unor ispite asemănătoare, iar atunci când încearcă să îi pedepsească pentru faptele lor, îi disciplinează folosind adesea un spirit mânios, care este distructiv. De asemenea, există o relaţie evidentă înte mânie şi violenţă. Dacă mânia se transformă în ură, persoana respectivă este vinovată de comiterea unui omor în inima sa (vezi 1 Ioan 3:15), iar ceea ce se întâmplă în inimă tinde să fie exprimat în acţiune. (Vezi Matei 12:35).
Îi suntem recunoscători lui Dr. S. M. Davis pentru lucrarea şi studiul său. El a dezvoltat o mare parte din acest material cu privire la un spirit de mânie. Recomadăm caseta sa video, Eliberaea de Spiritul Mâniei, ca o sursă valoroasă.
Cum să Evaluăm Mânia
A răspunde la insulte – ca şi cum ai aprinde un chibrit
A aminti despre jigniri – ca şi cum ai provoca un foc
A vorbi despre ofensele primite – ca şi cum ai aţâţa focul
A îl respinge pe cel care te-a rănit – ca şi cum ai pune combustibil pe foc
Rezolvarea problemei mâniei – Nu înăbuşirea mâniei
A înăbuşi mânia este ca şi cum ai încerca să controlezi ceva care nu poate fi controlat. În esenţă, încercarea de a stăpâni mânia este asemănătoare cu a aştepta ca „zeii duşmani” să coperezee. (Zeii cei mici sunt, în natura lor, intoleranţi au alţi zei.) Majoritatea cursurilor de înăbuşire a mâniei nu reuşesc să aducă schimbări de durată în vieţile participanţilor.
Nevoia de a Cerceta Fiecare Duh
Când ne întâlnim cu alţi oameni, putem de obicei să ne dăm seama cu uşurinţă dacă sunt bucuroşi sau trişti, deprimaţi sau mânioşi. Acest discernământ vine dinlăuntrul nostru. Există şi alte stări ale inimii, pe care nu suntem capabili să le identificăm singuri. Este nevoie de un dar special din partea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu pentru „deosebirea duhurilor.” (Vezi 1 Corinteni 12:10).
Fiecare pesoană dă dovadă de o stare care poate fi uşor observată de ceilalţi. Poate fi o stare negativă sau una pozitivă. Totuşi, alţii vor reacţiona dacă nu suntem într-o stare de spirit pozitivă, iar rezultatele unei dispoziţii proaste vor fi evidenţiate în vieţile noastre şi în ale celor din jurul nostru.
Scriptura ne sfătuieşte să cercetăm duhurile, să vedem dacă sunt sau nu de la Dumnezeu. Dacă nu avem înţelepciune pentru a discerne motivele noastre şi duhul celorlalţi, putem pur şi simplu să Îi cerem lui Dumnezeu să ne-o dea, aşa cum a promis: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5).
- Spun alţii că eşti mînios, chiar dacă tu nu crezi că eşti?
- Observi în tine un duh de mânie?
- Sunt cei din jurul tău stresaţi şi se tem ca nu cumva să „explodezi”?
Ce este un Duh de Mânie?
•Este energie negativă acumulată în urma tensiunii interioare
Tensiunea unui duh mânios este rezultatul rănilor din trecut care nu au fost vindecate şi al vinovăţiei cauzate de reacţiile negative la aceste răni. De exemplu, un copil care este acuzat şi pedepsit pe nedrept de către tatăl său, va suferi profund, dar dacă are reacţii verbale şi fizice lipsite de respect faţă de tatăl său, atunci, pe lângă durere, va experimenta şi vinovăţie. Dacă această situaţie rămâne nerezolvată, copilul şi tatăl necerându-şi iertare unul de la celălalt, atunci tensiunea va continua, pentru că…..
Tensiunea se acumulează, creşte şi nu se împrăştie singură…
•Este o stare de ostilitate, cauzată de mânie, furie şi ranchiună
În Biblie, cuvintele care definesc caracteristicile unui duh de mânie urmează o anumită ordine. În Coloseni 3:8 se spune: „Dar acum, lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură.” În limba greacă aceste cuvinte denotă o intensitate crescândă a unui spirit mânios.
Definiţia mâniei: În limba greacă cel mai important cuvânt pentru mânie este orge, care înseamnă „o tensiune a sufletului,….. o emoţie violentă.” Cuvântul „suflet” implică minte, voinţă şi emoţii. Din această definiţie putem înţelege mai multe, dacă ne gândim că mintea poate fi provocată de amintiri, emoţiile pot fi stârnite din cauza iritării, iar voinţa poate fi provocată la acţiune. În plus, există un val de adrenalină care ne dă mai multă puterea pentru orice acţiune pe care o întrepindem.
Definiţia furiei: Unul din cuvintele greceşti pentru furie este thumos, care înseamnă „pasiune, … aprindere, mânie care fierbe îndată şi se potoleşte din nou.” Mânia nerezolvată se transformă în furie. Mânia este stârnirea sufletului, în timp ce furia este o supărare care fierbe şi care are ca rezultat cuvinte sau fapte vătămătoare.
Definiţia ranchiunei. Cuvântul grecesc pentru ranchiună este kakia, care înseamnă „intenţie rea, dorinţă de a face rău.” Răutatea este dorinţa mocnită de răzbunare, fără a ţine cont de încălcarea legilor. Ranchiuna înseamnă a răni grav o persoană şi a-i dori răul; este acelaşi sentiment cu ura.
Definiţia blasfemiei. Unul din cele două cuvinte greceşti traduse blasfemie este blasphemia, care înseamnă „calomine, detractare, defăimare a bunului nume al cuiva.” Mai este tradus şi vorbire de rău sau insultă. Cuvintele calomniatoare care defăimează altă persoană sunt expresii ale răzbunării care vine din ranchiună. Aceste cuvinte nu pot fi oprite, căci ele vin dintr-o inimă stăpânită de un duh de mânie.
•Poate fi o atitudine (supărare) pe care o influenţează o relaţie sau poate fi puterea unui spirit rău care controleaază reacţiile unei persoane
Un spirit mânios poate fi personal sau impersonal. În acelşi fel în care o persoană poate avea un duh de generozitate, tot aşa poate avea un duh de mânie – o atitudine sau o dispoziţie. De asemenea, un duh de mânie poate fi o forţă exterioară care a intrat în viaţa cuiva şi îi controlează reacţiile, chiar în contra voinţei acelei persoane. Consilierii care au de-a face cu persoane cu un duh de mânie le identifică cu diferite personalităţi. Totuşi, Scriptura declară că acestea sunt duhuri rele.
•De obicei este o stare inconştientă şi de aceea, cel în cauză o neagă.
Un duh mânios este ca o fiere amară, despre care vorbeşte Scriptura. (Vezi Faptele Apostolilor 8:23). Amărăciunea este ca lepra. Leprosul nu mai simte durerea, astfel încât atunci când se răneşte singur poate să nici nu îşi dea seama de acest lucru. De obicei o persoană mânioasă este gata să îşi aducă aminte de rănile din trecut, dar nu îşi va da seama de durerea şi de necazul pe care şi le aduce sieşi şi altora din cauza acestui duh de mânie.
Un exemplu din Biblie
Când au văzut că oamenii din Samaria nu L-au primit bine pe Isus în drumul Său spre Ierusalim, Iacov şi Ioan au întrebat: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie? Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: ,Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.’” (Luca 9:54.56).
În această situaţie Isus le spunea de fapt: „Nu vă daţi seama ce duh iese din voi.” Duhul de care dădeau ei dovadă era un duh de mânie şi de furie, nu era duhul lui Dumenzeu, deoarece era contrar scopului şi naturii Sale.
•Un duh de mânie provoacă tensiune constantă în viaţa celor care trăiesc cu persoana care îl manifestă
A trăi cu o persoană care are un duh de mânie este ca şi cum ai locui lângă un vulcan activ. Nu poţi fi niciodată sigur când erupe. De aceea, trăieşti într-o atmosferă de constantă tensiune. La orice incident minor este foarte probabil ca mânia celor care au un spirit de mânie să izbucnească deoarece nu a fost rezolvată. Ea poate chiar să izbucnească fără să fi fost provocată, deoarece fierbe din cauza rănilor şi a vinovăţiei din trecut.
