De ce apara Biserica Adventista de Ziua a Saptea libertatea religioasa?

De ce apara Biserica Adventista de Ziua a Saptea libertatea religioasa?

Ca biserică, putem oferi şase motive pentru apărarea libertăţii religioase:
1.    Libertatea religioasă este ameninţată din ce în ce mai mult într-o mulţime de ţări.
2.    Libertatea religioasă este un drept fundamental al omului iar noi susţinem cu putere drepturile omului.
Putem să ne oprim la acest punct şi să spunem că acestea sunt suficiente pentru justificarea implicării noastre. Dar mai sunt şi alte motive. Ca şi creştini, adventiştii de ziua a şaptea apără, protejează şi promovează libertatea religioasă din patru motive suplimentare:
3.    Libertatea, şi în special libertatea religioasă, este darul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat liberi să alegem. El ne-a dat libertatea de a spune “da” sau “nu”, deoarece El nu ne forţează ca să-L iubim. El doreşte să aibă cu noi o relaţie de dragoste autentică.
4.    Libertatea religioasă este un dar din partea pionierilor noştri. Primul dar a venit de la James White în 1851, cu doisprezece ani înainte ca biserica noastră să se organizeze. După aceea, toţi pionierii noştri, inclusiv Ellen White, au avut o poziţie hotărâtă în favoarea acestui principiu şi au atras atenţia asupra datoriei de a ţine sus steagul libertăţii religioase (Vezi Mărturii, vol.6, p.402).
5.    Libertatea religioasă este legată de predicarea Evangheliei. Fără libertate religioasă este dificil să evanghelizezi.
6.    Este vorba de misiunea profetică a bisericii în zilele din urmă. Pionierii noştri erau convinşi că noi, ca biserică, avem un rol special în apărarea libertăţii religioase. Ei au fost de asemenea convinşi că libertatea religioasă va deveni o problemă esenţială la sfârşitul timpului. În prezent, aceasta este încă poziţia noastră.
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite.
Sursa: www.adventist.ro