De ce nu este Biserica Adventistă de Ziua a Saptea membra a Conciliului Mondial al Bisericilor?
Răspunsul rapid şi superficial ar fi că n-am fost invitaţi să aderăm, nici nu am făcut cerere pentru a deveni membri. Este posibil ca Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, în cazul în care ar face cerere ca să devină membră, să fie primită, deşi ar putea exista obiecţiuni din partea unor biserici membre ignorante. Aceste câteva biserici susţin în mod greşit că adventiştii nu cred în trinitate (care constituie un punct de doctrină fundamental al WCC) şi acuză pe adventiştii din unele ţări că perturbă armonia religioasă prin practicarea unui prozelitism inadecvat.
Recunoaştem deschis că WCC are unele obiective demne de laudă şi a realizat sau susţinut mai multe acţiuni pozitive. Nici un adventist nu poate fi împotriva unităţii pentru care Însuşi Hristos s-a rugat. WCC a fost împotriva discursurilor injurioase şi a relaţiilor interconfesionale discordante; a contribuit la îndepărtarea prejudecăţilor nefondate. A ajutat punând la dispoziţie informaţii mai precise despre biserici şi a promovat cu putere drepturile omului, inclusiv libertatea religioasă. A combătut relele rasismului şi aceasta nu doar atunci când era corect din punct de vedere politic. A atras atenţia asupra consecinţelor socio-economice ale Evangheliei.
Din perspectiva adventistă există mai multe obstacole pentru a deveni membru. Principala problemă o constituie înţelegerea profetică adventistă. Noi credem, sperăm că fără mândrie sau aroganţă, că această biserică reprezintă instrumentul special divin ales pentru proclamarea organizată a Evangheliei veşnice privită de pe poziţia profetică avantajoasă bazată pe Apocalipsa 14 şi 18.
Adventiştii de ziua a şaptea se consideră a fi “rămăşiţa istorică” care reuneşte “rămăşiţa credincioasă” prin procesul opoziţiei religioase faţă de planurile lui Dumnezeu. De aceea spiritul caracteristic este foarte diferit de chemarea ecumenică la o unitate care include nişte elemente destul de separate şi divergente, chiar opuse.
Există şi alte probleme pe care le vom aminti doar succint. În mare parte, potrivit înţelegerii ecumenice, Scriptura nu reprezintă o unitate, nefiind normativă şi sursă a autorităţii în sine. WCC are tendinţa de a reduce rolul evanghelizării şi a sfinţirii şi redeşteptării personale. Accentul se pune pe moralitate socială şi “convertirea” structurilor nedrepte ale societăţii. Un obiectiv demn de laudă, dar aceasta nu este convertirea biblică.
Apostazia şi erezia sunt termeni cu o lungă tradiţie creştină, dar aceştia sunt aproape sistematic evitaţi în cercurile ecumenice. Acest lucru este de înţeles, deoarece ei nu se armonizează cu imaginea ecumenică şi nădăjduita unitate a întregii omeniri. Unii ecumenişti dau impresia că (sperăm că e doar o impresie) există doar trei erezii: (1) lipsa de unitate; (2) anti-trinitarianismul şi (3) rasismul.
Cu toate acestea, Noul Testament prezintă pericolul penetrării anti-creştine chiar în “templul lui Dumnezeu” (2 Tes. 2:3, 4). Imaginea escatologică a bisericii la sfârşitul marii lupte dintre bine şi rău, dintre Hristos şi Satana, nu este o mega-biserică care reuneşte întreaga omenire în jurul marelui tron alb, ci o rămăşiţă credincioasă lui Dumnezeu şi poruncilor Sale (vezi Apocalipsa 12:17).
NOTA:
Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
