De la Sabat la Duminică
Întrebare: Cine a schimbat Sâmbăta în Duminică? Nu a făcut-o Isus după înviere?
Răspuns: Domnul Isus a spus clar de la începutul misiunii Sale Mesianice:
Matei 5:17.18 – Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
Marele istoric J.A.Neander, în istoria religiilor pag.186 scrie: Sărbătoarea duminicii a fost doar o sărbătoare omenească şi a fost departe de intenţia apostolilor de a stabili o altă poruncă în această privinţă. Departe de ei şi de biserica primară apostolică gândul de a transfera legile legate de Sabat asupra duminicii.
Niciunul din cele opt texte care menționează ziua întâi a săptămânii, nu precizează că ar fi fost sfințită și binecuvântată:
Matei 28:1 – La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
Marcu 16:1.2 – După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis de dimineaţă, pe când răsărea soarele.
Marcu 16:9 – Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci.
Luca 24:1 – În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe care le pregătiseră.
Contextul acestui text spune clar: Luca 23: 54-56 – Era ziua Pregătirii (Vinerea mare), şi începea ziua Sabatului. Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege. În ziua întâi s-au dus să îmbălsămeze trupul lui Isus
Ioan20:1 – În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis de dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
Ioan 20:19 – În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!”
Textul nu menţionează sfinţenia ei şi explică faptul că Isus a venit în seara zilei de duminică când, (după Biblie), odată cu apusul soarelui începea ziua următoare. Isus le spune ucenicilor Pace vouă ! pentru că așa se salutau ei dar o face în seara zilei dintâi, după ce a trecut prima zi a săptămânii pentru a nu lăsa impresia sfințirii ei.
1Cor.16:1.2 – Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.
Nici pe departe de a fi o zi de slujbă. Mai degrabă arată că este o zi de lucru, iar ajutoarele nu însemnau numai bani ci şi altele care implicau activitate.
Fapte 20:7 – În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi la olaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.
Frângerea păinii nu este un argument pentru sfinţirea duminicii. Prima frângere a pâinii a făcut-o Domnul Isus joi seara. Aici mai este ceva foarte important pe care cititorul atent o poate vedea. Dacă judecăm fragmentul în mentalitatea iudeilor, întrucât ziua începea cu apusul soarelui, ei se aflau sâmbătă noaptea spre duminică, când Pavel trebuia să plece a doua zi, Dacă judecăm după mentalitatea romană, atunci frângerea pâinii a fost duminică noaptea care după miezul noţii era luni.
Dacă nu a făcut-o Isus atunci cine a schimbat ziua de închinare? Care a fost traseul acestei schimbări?
Sunt cunoscute trei etape şi motive care ajung dominante în mersul timpului:
– Tendinţa de disociere a creştinilor faţă de iudei;
– Creşterea importanţei cultului soarelui în aceeaşi perioadă şi următoare;
– Compromisul. Tendinţa politică de favorizare a creştinării în masă
Să le luăm pe rănd:
A) Tendinţa de disociere faţă de iudei. Iudeii şi creştinii ţineau Sabatul şi deseori erau confundaţi. Împăratul Hadrian stabileşte o taxă mult mai severă şi-i pune pe iudei sub urmărire. În dorinţa de a căpăta o identitate proprie, creştinii au început să se adune duminica în cinstea învierii, rămânând alături de Sabat care era sfânt şi binecuvântat Aceasta se întâmpla în 132-135 dH. Treptat această practică s-a extins, iar duminica a câştigat tot mai mult teren în inimile creştinilor. În acelaşi timp Roma purta iniţiativa pentru abolirea Sabatului.
B) Pătrunderea şi impunerea cultului soarelui. Zeul cel mai venerat între păgâni, numit în diferite chipuri: Baal, Helios, Apollo, Ra, Serapis, Mithra, Sol … a fost important în Imperiul Roman pe timpul lui Nero (60 dH). Aurelian (270 dH) romanizând numele Mithra în Sol Invinctus, îl impune drept cult official în întregul imperiu! Franz Cument în Astrologia şi religia la greci şi romani la pag. 210 scrie: Închinătorii lui Mithra ţineau, ca zi sfântă, ziua soarelui, duminica şi celebrau naşterea lui Sol Invinctus la solstiţiu de iarnă, la 25 decembrie. La 7 martie 321, împăratul Constantin ce Mare, noul protector al creştinismului, consecvent închinător al soarelui până la moarte, decretează prima lege duminicală: Toţi magistraţii şi populaţia care locuieşte la oraşe să se odihnească în venerabila zi a soarelui. (Istoria bisericească Universală de Iustinian ed.1975, pag. 105)
C) Compromisul. Terenul era pregătit pentru mutaţie, între creştini exista deja o tradiţie a păzirii duminicii. În timp ce unii ca Tertulian (în jurul anului 200) tuna împotriva dispoziţiei creştinilor de a adopta sărbători păgâne, remarcabilul Ieronim de Betleem scrie: Dacã ziua întâi e numitã ziua Soarelui de către păgâni, noi o admitem ca atare, cu voie bună, fiindcă în această zi a apărut lumina şi a răsărit Soarele neprihănirii noastre. In 366 d.H. Conciliul de la Laodiceea se decretează oficial, transferarea sfinţeniei Sabatului asupra Duminicii, zicând: Creştinii care iudaizează, lenevind în ziua de sâmbătă, să fie excluşi de la Hristos. (istoria conciliilor bisericii, vol II, pag 316). In 386 d.H.Sinodul din Aquilea hotărăşte schimbarea Dies solis (ziua soarelui) în Dies Dominica (ziua Domnului, duminica)
Cam în aceeaşi vreme, Papa Liberius încreştinează sărbătoarea Dies natalis solis invincti – 25 decembrie – făcând Crăciunul. În jurul aunului 600, pe când Roma se străduia să-şi subordoneze biserica celtă, se raportează conflicte grave în chestiunea Sabatului. Celţii ţineau ziua de sâmbătă ca zi de odihnă şi ţineau servicii religioase speciale duminica. (A.Flick în cartea Ascensiunea bisericii medievale, pag.237). Cel care înşeală întreaga lume vrea să te înşele şi pe tine atacând autoritatea Legii lui Dumnezeu.
Ascultă-L pe Isus!
Sursa: http://vasluimaranatha.adventist.ro/ziua-de-odihna/de-la-sabat-la-duminica.php
