Declaratii ale Ellenei White despre opozantii doctrinei sanctuarului

„În viitor, vor apărea amăgiri de orice fel, şi avem nevoie de teren solid pentru picioarele noastre. Avem nevoie de stâlpi de susţinere solizi pentru clădire. Să nu fie scos nici un singur ţăruş din ceea ce Domnul a stabilit. Vrăjmaşul va introduce teorii false, ca de exemplu, doctrina că nu există sanctuar. Acesta este unul din punctele în care va avea loc o îndepărtare de la adevăr” (RH May 25, 1905; CW53).

Se înţelege că un Dumnezeu impersonal, sau cel puţin care nu se manifestă niciodată şi nicăieri într-o formă proprie, vizibilă, spaţială,… un Dumnezeu care este sufletul universului, ca în diverse filozofii sau religii, nu este interesat de a locui într-un sens special, vizibil, într-un locaş al Său, unic, împreună cu creaturile inteligente. Dumnezeul medicului Kellogg locuia în natură şi, în special, în organismul tuturor oamenilor. De aceea a numit el corpul uman „the living temple”,[64] iar un templu în cer nu-şi mai avea rostul. Chiar unii AZS proeminenţi l-au urmat pe Kellogg. Pentru a confirma că EGW se referea la teoriile care subminează doctrina sanctuarului, aşa cum era filozofia lui Kellogg, sau doctrinele care neagă o fază sau ambele faze ale lucrării lui Iisus, este foarte potrivită declaraţia următoare din 1903:

„Aş putea spune mult cu privire la sanctuar; chivotul conţinând legea lui Dumnezeu; capacul chivotului, care este tronul harului; îngerii de la marginile chivotului; şi alte lucruri în legătură cu sanctuarul ceresc şi cu marea Zi a Ispăşirii. Aş putea spune mult cu privire la tainele cerului; dar buzele îmi sunt închise. N-am nici o înclinaţie să încerc să le descriu. Eu n-aş îndrăzni să vorbesc despre Dumnezeu aşa cum dumneata, Dr. J. H. Kellogg ai vorbit despre El. El este înălţat şi preaînalt, şi slava Lui umple cerurile. Glasul Domnului este puternic; el face să tremure cedri Libanului. „Domnul este în templul lui cel sfânt; tot pământul să tacă înaintea Lui.”[65]

În cazul lui A. F. Ballenger,[66] EGW s-a exprimat categoric împotrivă:

„Ştiu că subiectul sanctuarului stă în picioare, în dreptate şi adevăr, aşa cum l-am susţinut noi timp de mulţi ani. Vrăjmaşul este cel care conduce minţile unora pe cărări lăturalnice. Lui îi place când cei care ştiu adevărul devin absorbiţi în colectarea de texte biblice pe care să le îngrămădească în jurul unor teorii eronate, care nu au temei în adevăr. Textele biblice folosite astfel sunt aplicate greşit; ele n-au fost date pentru a susţine eroarea, ci pentru a întări adevărul. (Gospel Workers, p. 303. (1915). Noi nu trebuie să primim cuvintele acelora care vin cu un mesaj care contrazice punctele speciale ale credinţei noastre” (1SM 160-62).

De aici, unii trag concluzia că noi trebuie să fim satisfăcuţi cu copierea înţelegerii şi argumentaţiei moştenite de la pionieri (în special de la EGW). Situaţia poate fi uneori paradoxală, dar există o sursă sigură şi fundamentală, care nu trebuie abandonată sau eludată în favoarea niciunei înţelegeri istorice, o sursă pe care trebuie s-o reafirmăm continuu:

„Noi putem învăţa mult şi ar trebui să cercetăm Scripturile în mod continuu, ca să vedem dacă aceste lucruri sunt aşa [cf. exemplul bereenilor: FA 17:11]. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să-şi fixeze privirile acum asupra sanctuarului ceresc, unde ultima slujire a marelui nostru arhiereu în lucrarea de judecată este în progres,– acolo unde El mijloceşte pentru poporul Lui.”[67] sublinierea mea.

Referitor la privilegiul şi datoria de a verifica personal şi colectiv doctrinele pe care le susţinem, Ellen White spunea în 1892:[68]

Nimeni nu are nici o scuză de a lua poziţia că nu mai există nici un adevăr de descoperit, şi că toate expunerile noastre biblice ar fi fără eroare. Faptul că anumite doctrine au fost susţinute ca adevăr timp de mulţi ani de poporul nostru, nu este o dovadă că ideile noastre sunt infailibile. Vârsta[69] nu va preface eroarea în adevăr, iar adevărul îşi poate permite să fie „fair” (deschis, nepărtinitor). Nici o doctrină adevărată nu va pierde nimic printr-o investigaţie minuţioasă.

[64] http://www.sdanet.org/atissue/white/haloviak/hal-egw1.htm

[65] MR No. 213; Manuscript Releases Volume Four (1990), page 58; Let 253, 1903.

[66] Doctrina lui Ballenger despre sanctuar pornea de la premisa existenţei unui sanctuar real bipartit în cer, ale cărui faze au fost: slujirea din Sfânta (cu Iisus-Melchisedec) înainte de Cruce, şi slujirea din Sfânta sfintelor după Cruce, potrivit sugestiei din Evrei 9. Ballenger avea dreptate probabil în unele aspecte tehnice, dar era greşit ca mesaj. http://www.ex-sda.com/cast-out.htm

[67] The Review and Herald, November 27, 1883; Evangelism, 222-223.

[68] The Review and Herald, December 20, 1892; CW 35.

[69] Această referire la timp este destul de interesantă, în special când o punem alături de declaraţiile Ellenei White privitoare la teoria lui Ballenger despre sanctuar. În acea împrejurare, Ellen White trimite la autoritatea scrierilor pionierilor, la autoritatea manifestării supranaturale a Duhului Sfânt prin viziuni în timpul în care pionierii au studiat şi au pus bazele primelor doctrine AZS, şi la autoritatea timpului („ultimii cincizeci de ani”) văzut ca un test (1SM 160-62). Reacţia ei însă poate fi înţeleasă din persepctiva propriei experienţe. Ea avea încrederea că, dacă Biblia ar fi înţeleasă corect, nu ar exista nici o contradicţie între mulţimea de texte adusă de Ballenger şi credinţa istorică adventistă despre Sanctuar. Cred însă că, dacă scrisoarea ei despre fenomenul Ballenger este luată ca o atitudine suficientă, de principiu, pentru orice situaţie asemănătoare, o facem pe Ellen White să se contrazică flagrant cu sine. Până la urmă, tot Biblia rămâne temeiul învăţăturii creştine, iar confruntarea diverselor citiri personale ale Bibliei este inevitabilă.