Desfătarea Sabatului
Când aveam 18 ani (şi eram catolic cu numele), duhovnicul meu mi-a spus ceva surprinzător. El credea că nu este necesar să mă spovedesc în fiecare săptămână. Am privit lucrurile un pas mai departe, şi am decis să nu mai merg deloc la biserică. Am făcut din religie o chestiune personală.
În acest timp, un prieten mi-a dăruit o Biblie, pe care am început s-o citesc. Nu înţelegeam ce citeam, dar istorisirile din cartea Genezei au avut o impresie puternică asupra mea. Îmi plăcea să le citesc şi să le recitesc. Trei ani mai târziu m-am decis să descopăr ţara în care locuiam, înarmat cu chitara şi câteva cărţi, printre care şi Biblia. La un hostel pentru tineri am întâlnit un tânăr adventist de vârsta mea. Cumva, am început o discuţie despre religie. Această conversaţie s-a transformat într-o călătorie de trei luni împreună cu noul meu prieten, în care am descoperit o mulţime de lucruri minunate care mi-au schimbat viaţa pentru totdeauna.
O călătorie personală
Prietenul meu avea cu el câteva cărţi şi mi-a lăsat şi mie una,
intitulată Mesaje către tineri. Această carte nu a devenit imediat favorita mea, pentru că părea să contrazică felul meu (de atunci) de viaţă. Mi-a atras atenţia o altă carte, intitulată Maranatha. Era în mod cert favorita prietenului meu, pentru că citea din ea în fiecare dimineaţă în momentele numite de el, de “devoţiune”. Intrigat, am împrumutat cartea şi am început să citesc din ea. Această carte micuţă, nu doar a deschis ferestre pentru mine, ci o uşă foarte mare. Am învăţat despre a doua venire a lui Isus, harul nemeritat şi iertare. Am auzit şi chemarea de a mă supune legilor lui Dumnezeu. Am învăţat despre rămăşiţă şi am făcut cea mai mare descoperire – l-am întâlnit pe Isus. L-am acceptat ca Mântuitor şi L-am făcut centrul vieţii mele.
Apoi am decis să-I însoţesc pe prietenul meu la biserică pentru a vedea ce înseamnă “ţinerea Sabatului”. Acest prin Sabat a devenit un mod de viaţă care continuă de 33 de ani.
Pe măsură ce am studiat mai departe, am înţeles că Sabatul a fost creat diferit de celelalte şase zile. Am realizat apoi că în Sabat s-a întâmplat ceva special, care l-a diferenţiat de celelalte şase zile ale creaţiunii. Dumnezeu a oprit lucrarea Sa de creaţie şi S-a odihnit în acel prim Sabat, aşa încât să poată petrece timp de calitate cu primii noştri părinţi. Ce întâlnire sublimă! La început, Dumnezeu a
binecuvântat Sabatul. El l-a separat şi l-a umplut cu bucurie şi cu un sentiment de sărbătoare.
Sabatul
Creatorul binefăcător, după şase zile de creaţiune, s-a odihnit în ziua a şaptea şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca memorial al creaţiunii. Porunca a patra din Legea neschimbătoare a lui Dumnezeu impune respectarea Sabatului zilei a şaptea ca zi de odihnă, închinare şi misiune în armonie cu învăţăturile şi practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune specială cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Este un simbol al eliberării în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a loialităţii noastre şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al legământului lui Dumnezeu cu poporul Său. Respectarea plină de bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la un apus de soare până la celălalt apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare şi răscumpărătoare ale lui Dumnezeu. (Gen. 2:1-3; Ex. 20:8-11; Luca 4:16; Isaia 56:5, 6; 58:13, 14; Mat. 12:1-12; Ex. 31:13-17; Ezechiel 20:12, 20; Deut. 5:12-15; Evrei 4:1-11; Lev. 23:32; Marcu 1:32.)Primul Sabat a fost o zi de laudă la adresa Creatorului şi o comemorare a creaţiunii. În acest sens, Sabatul are ceva ce lipseşte celorlalte zile. Nu ceea ce nu facem în această zi o face specială, ci ceea ce poate face Dumnezeu cu noi transformă această zi în una de desfătare.
Odihna de Sabat
Nici una dintre cele şase zile nu poate funcţiona ca Sabat, pentru că numai ziua a şaptea este un memorial al creaţiunii, stabilit de Creator ca un pact cu oamenii pe care i-a creat. El a sfinţit şi a binecuvântat această relaţie cu primii oameni, prin acest timp special.
Ziua a şaptea este singura zi care are un nume în Biblie. Celelalte zile sunt numite în relaţie cu Sabatul. Aşa apare prima zi după Sabat sau ziua pregătirii pentru Sabat (Luca 23:54; 24:1). Numai ziua a şaptea a fost numită de Dumnezeu ca fiind ziua Sa. Isus s-a identificat ca Domn al Sabatului (Marcu 2:27,28). Isus nu specifică Domnia Lui peste toate zilele săptămânii sau peste oricare zi din săptămână. În acest sens, oamenii sunt stăpânii celor şase zile ale săptămânii (Gen. 1:28), dar în Sabat ei recunosc stăpânirea lui Dumnezeu, ca Domn a toate.
Sabatul este un dar adevărat al lui Dumnezeu pentru omenire (Marcu 2:27). A fost prima zi completă pe care Adam şi Eva au petrecut-o ca fii ai lui Dumnezeu şi prima zi din viaţa lor de cuplu căsătorit (Gen. 2:1-3). În Sabat nu ne mai îngrijorăm în legătură cu problemele noastre zilnice (Ex. 20:8-11). Nu doar ne odihnim: orice zi a săptămânii poate fi folosită pentru odihnă. Diferenţa dintre această zi şi oricare alta este că Sabatul ne oferă o odihnă nu pentru inactivitate, ci mai degrabă pentru a putea realiza diferite activităţi similare celor desfăşurate în primul Sabat din Eden. Sabatul este momentul în care ne tragem sufletul (Exodul 31,17), pe măsură ce schimbăm activităţile.
Interesant, Isus a criticat inactivitatea pe care liderii religioşi din timpul Său încercau să o impună Sabatului şi a afirmat: “Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu de asemenea lucrez” (Ioan 5:17). El, desigur, se referea la activitatea din Sabat ca fiind mântuitoare şi nu genul de activitate în care suntem prinşi zilnic în cursul săptămânii (Matei 12:7).
Ideea lui Dumnezeu de odihnă pentru noi, ne eliberează de noi înşine şi de îngrijorările noastre, aşa încât să putem avea timp şi spaţiu pentru diferite activităţi. După spusele lui Isus, Sabatul este ziua ideală pentru a face bine altora (versetele 9-14). Este o zi de activităţi centrate pe întâlnirea lui Dumnezeu cu oamenii – cei pe care i-a creat din ţărână. Este o celebrare a relaţiei dintre Dumnezeu şi omenire, şi a legăturii noastre cu întreaga creaţiune. Sabatul este un ecou înapoi în Eden. Sabatul este mijlocul prin care Dumnezeu ne spune că vrea să aibă o relaţie intimă cu noi; că suntem cei mai importanţi dintre toate creaturile făcute de El.
Bucuriile Sabatului
Sabatul este o necesitate, nu numai o obligaţie. Aşa cum avem nevoie de aer, lumină, apă şi mâncare pentru a supravieţui, avem nevoie de Sabat pentru a trăi cu adevărat. Sabatul este o zi de închinare în care îngenunchem înaintea Lui şi-L recunoaştem ca Domn. “El ne-a făcut, ai Lui suntem” (Ps. 100:3). În cele şase zile ale săptămânii avem timp pentru scopurile personale. Pe măsură ce ne organizăm timpul şi activităţile, există mereu pericolul de a începe să ne considerăm egali (sau chiar superiori) cu Dumnezeu. Avem nevoie de Sabat pentru această reamintire săptămânală că orice facem, orice putem face şi chiar toate abilităţile noastre de a planifica, vin de la Creator.
Sabatul este o zi de re-creare. Când totul în viaţă pare că se dezintegrează, Sabatul ne cheamă înapoi în Eden. Şi, încă o dată, Dumnezeu se întoarce şi creează totul din nimic. Când suntem slabi, putem deveni puternici. Haosul se transformă în ordine; frica devine bucurie; nesiguranţa este înlocuită de siguranţă şi încredere; dreptatea lui Dumnezeu pune nedreptatea şi opresiunea la locul lor; vina este transformat în iertare.
Acest moment de eliberare este reflectat în experienţa poporului Israel, atunci când mâna puternică a lui Dumnezeu i-a scos din Egipt (Deut. 5:12-15). Iar noi recunoaştem că Sabatul este desfătarea noastră (Isaia 58:13). Nu numai că primim binecuvântări în această zi specială, dar în fiecare Sabat ne reînnoim legământul cu El şi confirmăm public că dorim să fim copiii lui Dumnezeu.
Înţelegerea cu adevărat a Sabatului a schimbat viaţa mea cu mulţi ani în urmă – iar milioane de oameni de pe întreaga planetă experimentează această desfătare în fiecare săptămână. Vă puteţi imagina sărbătorirea incredibilă a Sabatului în casa noastră nouă din ceruri – faţă în faţă cu Creatorul şi Salvatorul nostru?
Raúl Quiroga, Th.D., a fost profesor al Vechiului Testament la Universitatea Adventistă River Plate, Argentina, unde a scris acest articol. A fost recent mutat în Cochabamba, Bolivia, pentru a lucra la Universitatea Adventistă Bolivia.
Dy Raúl Quiroga
Sursa: http://ro.adventistworld.org
