Ambarcaţiuni “regeşti”
„Dar cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare, a carei stralucire merge mereu crescand pana la miezul zilei.” (Proverbe 4:18)
In toate domeniile, dezvoltarea din ultimii zeci de ani a transformat vietile oamenilor. De exemplu, au aparut automobilul, avionul, telefonul, televizorul, computerul si altele.
Dar, dezvoltarea vaselor si imbunatatirea conditiilor de viata ale marinarilor, intr-un timp destul de scurt, a avut urmari inimaginabile. Vechile corabii erau frumoase, iar viata capitanilor si a marinarilor era plina de atatea intamplari fantastice si de primejdii inlaturate ca prin farmec, incat acestia erau transformati pur si simplu in eroi ai unor ispravi extraordinare.
Dar, aceasta era situatia la prima vedere, deoarece conditiile in care trebuiau ei sa navigheze pe marile si oceanele lumii nu erau tocmai roz. Mizeria, sobolanii, bolile pe care le purtau acestia si chiar lipsa hranei sau a apei, daca vantul nu era prielnic si nu puteau ajunge la timp la destinatie, erau prezente pe toate vasele. Nimeni nu se putea mandri cu faptul ca a mers cu corabia, nici macar regele.
Aparitia vaselor cu aburi a adus cu sine un oarecare grad de confort. Nu mai era nevoie de oameni care sa manuiasca velele, sa le repare. Un fochist sau ungator de pe vasele acestea mai moderne ducea o existenta princiara in comparatie cu aceea pe care o duceau imparatii si regii care se imbarcau la Genova sau la Venetia pentru Pamantul Sfant, in timpul cruciadelor. Fochistul se putea bucura cel putin de oarecare confort. Majestatile lor, impreuna cu suitele care le insoteau, nu aveau nici unul.
Vapoarele ultramoderne au cel mai ridicat nivel de confort. Nici macar mecanicii nu mai au de ce sa se planga. Fiecare calator, dar si echipajul, are ceea ce-i trebuie in cabina sa. Nici nu au visat regii din trecut ca va exista un asemenea confort pe o „corabie fara panze” care merge singura si foarte repede. Cel mai calic turist si cel mai de jos salahor de pe un vapor modern o duc infinit mai bine decat regii din vechime.
Confortul a crescut odata cu trecerea timpului. Acelasi lucru este valabil si in plan spiritual. Nu esti persecutat, nu te-a dus nimeni la rug…
Poti sa ai Biblia ta, sa ai cartile tale de studiu, sa mergi la o biserica in localitatea ta si sa-ti alegi acolo un loc confortabil. Insa, in viata ta de credinta se manifesta o crestere?
Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Care este destinatia ta?
„In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi.” (Ioan 14,2.3)
Adolescentii intreaba deseori: „Ce rau este in alcool, droguri, tutun, pornografie sau relatiile intime in afara casatoriei?” Ca raspuns, eu le spun povestea puiului de ciocarlie.
In fiecare zi, Ciocarlanul Junior iesea in gradina cu mama, cu tata, cu fratii si surorile, cu matusile, unchii, verii si bunicii, ca sa caute viermi – viermi mari, grasuti. Nu era usor sa gaseasca destui, ca sa-si umple burta, daca nu trudeau din greu si cu program prelungit. Intr-o zi, cand Junior cauta atent pe langa marginea gradinii, il auzi pe un pitic strigand:
– Doi viermi pentru o pana de ciocarlie!
Sari mai aproape si intreba:
– Imi vei da cu adevarat doi viermi daca iti dau o pana?
– Bineinteles, spuse piticul.
Oho, gandi Junior. Este usor. Asa ca smulse o pana, i-o dadu piticului si primi doi viermi grasi. A doua zi, se intoarse pentru mai multi viermi, si din nou, in zilele care au urmat… Parintii i-au spus ca nu e bine, ca va avea nevoie de pene. Dar el avea destule, ce rau facea daca dadea cateva?!
Pe masura ce zilele treceau, incepu sa simta ca ii e frig si intreba:
– Cand vom pleca spre sud?
– Cam in doua saptamani, au spus parintii. si sa nu mai dai nicio pana!
Dar el nu-i asculta. In fiecare zi, se ducea la pitic si facea schimbul.
Intr-o zi racoroasa de toamna, tatal si mama lui s-au ridicat in aer, impreuna cu fratii si cu surorile lui, cu matusile, unchii, verii si bunicii sai.
– Hai, Junior, il strigara ei. Este timpul sa zburam catre sud.
Junior incerca. Batu din aripi. Sari. Batu iar din aripi, dar nu avea destule pene ca sa ajunga sus, in inalt.
Ce este nepotrivit cu alcoolul, cu drogurile, cu tutunul, cu pornografia si cu relatiile intime in afara casatoriei? Pe de o parte, poti sa le faci rau altora. Pe de alta, pot sa te impiedice sa ajungi unde vrei.
Daca destinatia ta este Cerul, atunci da-mi voie sa te intreb: Cum te ajuta aceste lucruri sa te apropii de Domnul Isus Hristos, care face posibil Cerul?
Kay Kuzma
Este paharul tau convertit?
„Domnul este partea mea de mostenire si paharul meu, Tu imi indrepti sortul meu.” (Ps. 16,5)
„… si paharul meu este plin de da peste el.” (Ps. 23,5)
In cartea sa The God Who Would Be Man [Dumnezeul care a vrut sa fie om], H. M. S. Richards vorbeste despre vizita episcopului Taylor Smith, la un spital militar in timpul Primului Razboi Mondial. El a vazut doi barbati raniti care sedeau langa o masa pe care era un castron intors cu fata in jos si i-a intrebat: „stiti care sunt cele doua lucruri care se gasesc sub bolul acela?” „Nu.” „Intunericul si inutilitatea”, raspunse el. Apoi intoarse bolul cu partea potrivita in sus. „Acum, este plin de lumina si pregatit sa contina hrana sau orice lucru doriti. Este un castron convertit [intors].”
Ce gand minunat! Dumnezeu ne-a dat paharul nostru de viata, dar noi hotaram daca sa-l intoarcem cu susul in jos si sa fie intunecat si gol, deci inutil, sau sa-l intoarcem cu fata in sus si sa il umplem cu binecuvantarile Sale, asa incat sa dea peste el, iar apoi sa li le impartasim altora.
Tineti minte, pot sa existe si momente cand ni se cere sa bem un pahar de intristare. In loc sa refuzam ceea ce poate fi o lectie spirituala pentru noi, putem sa convertim paharul de mahnire intr-un desert de mangaiere.
Psalmul 16,5 ma ajuta mult cand incepe sa-mi fie mila de mine. Daca Dumnezeu m-a pus intr-o anumita situatie, atunci eu Il sfidez cand incep sa ma plang. Israelitii in pustie i s-au plans lui Moise, cand de fapt se plangeau de Dumnezeu. In cele din urma, El l-a intrebat pe Moise: „Pana cand voi lasa aceasta rea adunare sa carteasca impotriva Mea?” (Num. 14,27).
Iata un gand care ma aduce intotdeauna pe drumul cel bun: „Momentul de cotitura nu poate veni pana cand nu Il laudam pe Dumnezeu pentru situatia noastra, in loc sa plangem, sa strigam ca El sa o inlature”. Acum cativa ani, eram in fata unei operatii de extirpare a unui carcinom de pe fata. Eram ingrozita, asa ca am inceput sa repet: „Iti multumesc, Tata!” Am crezut ca paharul meu de viata a fost intors si va fi loc sa primesc ce avea Dumnezeu pentru mine. si El l-a umplut. Linistea a venit!
Este paharul tau de viata cu susul in jos – plin cu intuneric si inutilitate? Daca da, atunci intoarce-l si lasa-L pe Dumnezeu sa il umple cu lumina si cu utilitate.
Pat Nordman
Mai de pret decat aurul din Ofir
Aurul, numit „regele metalelor”, este foarte pretuit de oameni, nu numai pentru ca este foarte valoros, ci si din alte motive. Aurul este cel mai forjabil si ductil metal. De asemenea, nu rugineste niciodata. Insa, fiind un mijloc rapid de imbogatire, el a nascut dorinte de inavutire care, in cele mai multe cazuri, au fost spulberate.
In Biblie gasim scris despre un loc misterios, numit Ofir, din care regele Solomon se aproviziona cu aur. Chiar si Iov, care a trait cu mult timp inaintea lui, avea cunostinta de calitatile deosebite ale aurului din Ofir. Mai tarziu, Iosafat, imparatul lui Iuda, a construit corabii care au plecat din Tars spre Ofir, dupa aur, dar s-au sfaramat la Etion-Gheber.
Astazi nu se stie exact unde se gasea aceasta mina. Multi au incercat sa ghiceasca unde era Ofirul, dar niciodata nu a fost gasit. Iar cand au fost descoperite ruinele Zimbabwei, in anul 1862, in Africa, multi au crezut la inceput ca este vorba despre ramasitele minelor regelui Solomon, adica Ofir.
Exista multe legende despre „minele lui Solomon”. Intr-una dintre ele se spune ca localnicii, fugind din fata navalitorilor, au ales sa nu dea pe mana lor bogatia de aur, asa ca au surpat gurile minelor, dupa care s-au omorat pentru ca nimeni sa nu afle vreodata unde sunt acestea.
Exista, insa, ceva mai de pret decat aurul. Este vorba de intelepciune. Iata ce spune Iov:
„Dar intelepciunea unde se gaseste? Unde este locuinta priceperii? Omul nu-i cunoaste pretul, ea nu se gaseste in pamantul celor vii. Adancul zice: „Nu este in mine” si marea zice: „Nu este la mine.” Ea nu se da in schimbul aurului curat, nu se cumpara cantarindu-se cu argint; nu se cantareste pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir. Nu se poate asemana cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas din aur ales. Margeanul si cristalul nu sunt nimic pe langa ea; intelepciunea pretuieste mai mult decat margaritarele. Topazul din Etiopia nu este ca ea, si aurul curat nu se cumpaneste cu ea.” (Iov 28:12-19)
Daca te-ar pune cineva sa alegi intre un kilogram de aur si un „kilogram” de intelepciune, ce-ai alege? Esti tentat sa alegi aurul? Daca da, inseamna ca n-ai avut nici pana acum intelepciune. Roaga-te astazi lui Dumnezeu sa-ti dea intelepciune sa faci totdeauna alegeri bune.
Mirela Dascalu
Intrebarea capitanului
„Carmaciul s-a apropiat de el, si i-a zis: ’Ce dormi? Scoala-te si cheama pe Dumnezeul tau! Poate ca Dumnezeu va voi sa Se gandeasca la noi, si nu vom pieri!” (Iona 1,6)
Contextul: o furtuna puternica pe Marea Mediterana. Corabierii arunca peste bord incarcatura, dar fara folos; apoi se intorc de la blesteme picante la implorarea zeilor… Dandu-si seama ca unul dintre pasageri lipseste, capitanul il cauta si il gaseste in cala corabiei. Intrebarea capitanului arata surprindere si neliniste. „Ce faci tu, omule care dormi? Scoala-te, roaga-te Dumnezeului tau! Poate ca El ne va salva.”
Iona marturiseste ca este evreu, ca se inchina adevaratului Dumnezeu Creator, care l-a trimis sa-i avertizeze pe locuitorii Ninivei ca vor fi nimiciti, dar el a fugit de aceasta misiune. E clar. Cauza acestei furtuni trebuie sa fie indepartata sau vor pieri cu totii. „Aruncati-ma in mare”, insista Iona. Ei ezita, dar nu pare sa existe alta alegere. Asa ca il arunca peste bord. Furtuna se linisteste imediat si corabierii invata sa se teama de adevaratul Dumnezeu.
Ce au de-a face toate acestea cu sanatatea? Cei mai multi oameni se indreapta intr-o directie care poate duce la o moarte prematura. Boli contagioase omoara multimi de oameni si, inainte de a se descoperi remedii, apar alte virusuri si bacterii fatale. Remediile conventionale nu mai sunt eficiente. Cea mai buna protectie ramane un sistem imunitar puternic si sanatos. Apoi exista acei ucigasi care tin de stilul de viata: boala de inima, diabetul, cancerul. stiu oamenii ca ceea ce ei mananca, beau si fumeaza ii omoara? Daca nu-si schimba obiceiurile, se afla intr-un mare pericol.
Dumnezeu, Capitanul nostru ceresc, are o solie mantuitoare. In mijlocul furtunii, El intreaba: „Ce faci tu, omule, care dormi?” Am toata nadejdea ca nu trebuie sa fim aruncati peste bord inainte de a fi dispusi sa le impartasim altora solia de sanatate, pe care Dumnezeu ne-a incredintat-o: alimentatia initiala din Geneza, bazata pe plante, alimentele curate de origine animala din Leviticul 11 si poruncile din Exodul 20 pentru relatii sanatoase.
Asemenea lui Iona, ne temem sa spunem ceva, pentru ca nu credem ca oamenii isi vor schimba obiceiurile. Dar Iona a gresit.
Iti multumesc, Dumnezeule Creator, pentru solia sanatatii. Cui vrei sa i-o impartasesc?
Marjorie Baldwin
Ucenicul si maestrul
„Ucenicul nu este mai presus de invatatorul lui; dar orice ucenic desavarsit va fi ca invatatorul lui. „(Luca 6:40)
Se povesteste despre Leonardo da Vinci ca, inainte de a deveni celebru, lucra intr-un atelier de pictura cu un maistru foarte priceput. Desi dorea din toata inima sa picteze, maistrul se izbea de un oponent major: varsta. Pe zi ce trecea, pictorul lucra din ce in ce mai greu si din ce in ce mai putin.
Intr-una din zile, maestrul il chema pe Leonardo, ii arata un tablou la care mai trebuia pictat ceva si il ruga sa termine pictura. Ucenicul a stat pe ganduri cateva momente si apoi a motivat ca nu ar face lucrul acesta fiindca este doar un ucenic. Dar maestrul a insistat.
In cele din urma batranul schimba tonul (pentru prima data de cand era maistru). El porunci tanarului sa continue pictura spunandu-i: „Fa tot ce poti!”. In cele din urma, de nevoie, Leonardo trebui sa se supuna. Maestrul l-a lasat singur si a plecat.
Ucenicul, tremurand, a ingenuncheat in fata sevaletului, a luat pensula in mana si a spus o scurta, dar emotionanta rugaciune: „Doamne, te implor sa-mi dai indemanare si putere pentru lucrarea aceasta, de dragul maestrului meu!” Apoi a inceput sa picteze cu rabdare. Mana i-a devenit mult mai sigura, ochii i s-au luminat, iar intregul organism parca s-a revigorat. A uitat de sine si plin de entuziasm a continuat frumosul tablou inceput de dascalul sau.
Abia atunci cand a terminat l-a chemat pe maestru in atelier. Acesta privi cu foarte mare atentie la pictura si in mod special la ceea ce a pictat Leonardo. Parea ca aceeasi mana de maestru a desavarsit tabloul. Ochii lui se odihneau pe fiecare pata de culoare asezata perfect. In cele din urma, cu putinele-i puteri, dar plin de admiratie, il imbratisa pe tanarul artist si-i spuse: „Fiul meu; eu nu mai pictez!” Si s-a tinut de cuvant. Leonardo ajunsese ca maestrul lui.
Cum reactionezi atunci cand ai de facut o treaba? Pui suflet si constiinciozitate pentru ca lucrul sa iasa bine sau faci treaba de mantuiala. Cere-i Maestrului Divin sprijin in indeplinirea tuturor datoriilor si astfel vei ajunge si tu un maestru!
Viorel Dascalu
Niagara – atractii nebune
Marea cascada Niagara, situata la frontiera dintre S.U.A. si Canada, este formata de raul cu acelasi nume, care uneste lacul Erie cu lacul Ontario. Cascada Niagara este formata de fapt din doua cascade: cea din S.U.A. (care masoara 323 m latime si 51 m inaltime) si cea canadiana, in forma de potcoava (care are 917 m latime si 48 m inaltime).
Multi „temerari” au incercat sa realizeze aici fapte indraznete, cum ar fi: traversarea cascadei in latime, pe deasupra, mergand pe un cablu de sarma. Altii s-au aruncat pur si simplu de sus, cu diferite mijloace: barca, vesta de salvare, butoaie. Multi dintre cei care au riscat au platit cu viata sfidarea pericolelor. Putini au reusit.
Printre acestia din urma se numara artistul de circ Blondin, de origine franceza, care in 1859, la 26 de ani, a fost primul om care a izbutit sa traverseze Niagara, mergand pe un cablu de sarma gros de 7 cm, ce ajungea la numai 15 m deasupra apelor involburate. El tinea in mana prajina de circ, care permitea mentinerea echilibrului.
In acelasi an, in luna septembrie, in fata a 400.000 de spectatori entuziasmati si infiorati, el a reusit sa repete traversarea pe sarma, purtand de aceasta data un om asezat pe umeri. Din cauza unei greseli a coechipierului, cei doi au cazut, dar Blondin a reusit sa se agate cu mainile de cablu, iar partenerul sau s-a prins de picioarele lui. Dupa ce s-au reasezat in pozitia initiala, calea a fost parcursa cu bine pana la capat. Periculosul spectacol a fost repetat de mai multe ori, uneori cu variatii – de exemplu avand picioarele introduse in niste cosuri din crengi impletite.
Unii oameni sunt dispusi sa faca tot felul de nebunii pentru a deveni vedete, pentru a impresiona sau pentru a intra in istorie. Ei isi cheltuiesc toate energiile pentru a demonstra cat sunt de buni. S-au inventat tot felul de sporturi extreme, pentru practicarea carora unii oameni si-ar risca chiar si viata. Cei mai multi, desi admira curajul aventurierilor, spun ca acestia sunt nebuni. Si exista aici o doza de adevar.
„Orice om chibzuit lucreaza cu cunostinta, dar nebunul isi da la iveala nebunia. „(Proverbe 13:16)
Esti chibzuit in toate lucrurile? Iti folosesti energia doar spre binele tau si a celor din jur? Viata este darul lui Dumnezeu pe care ti-l ofera doar o data.
Viorel Dascalu
In detrimentul celorlalti
„Sa nu fie printre voi nici o radacina care sa aduca otrava si pelin.” (Deuteronom 29:18 u. p.)
Plantele elimina in sol (prin radacini) sau emit in atmosfera (prin frunze) diverse substante cu rol inhibitor asupra altor specii de plante, de animale sau microorganisme.
Se cunosc de mult timp efectele toxice ale nucului asupra plantelor ierboase si lemnoase ce cresc in jurul sau. Intrigati de acest lucru, cercetatorii au facut un experiment. Eu au cultivat cereale, cartofi, rosii si lucerna in jurul catorva nuci, la anumite distante de trunchi. S-a constat ca numai cele din afara coroanei se dezvolta normal, in timp ce sub coroana cresterea plantelor este oprita.
S-au facut teste de laborator si a fost descoperita o toxina, juglona, care este cauza acestui lucru. Juglona este sintetizata de frunzele nucului. Cu ajutorul ploilor, ea ajunge pe pamant, acumulandu-se in sol. Desi opreste cresterea multor specii de plante, toxina nu are un efect general, unele specii ramanand neafectate.
Un alt exemplu este arbustul Encelia farinosa ce creste in desertul Mohave din centrul Californiei. Aceasta planta are o mare nevoie de apa. De aceea, ea se afla in competitie cu plantele din jur. Insa, spre deosebire de acestea din urma, Encelia are o arma secreta, o toxina cu ajutorul careia isi elimina competitorii. Toxina este sintetizata in frunze si devine activa abia dupa ce frunzele cad pe pamant si se descompun. Acumulandu-se in sol, toxina impiedica dezvoltarea altor specii pe o distanta de peste un metru in jurul arbustului. Astfel, el ramane singurul beneficiar al apei din sol in zona in care actioneaza toxina.
Nucul si Encelia nu sunt singurele plante cu efecte toxice asupra altor specii. Pelinul actioneaza la fel asupra busuiocului sau chimenului. Pirul este cunoscut din vremuri stravechi ca mare daunator al culturilor de ovaz, iar susaiul elimina plantele de sfecla pe o suprafata de 200-1000 m2 in jurul lui.
In jurul tau creste ceva? Elimini „toxine” prin care impiedici dezvoltarea celorlalti? Vrei totul pentru tine si nu-ti mai pasa ce se intampla cu cei din jur? Daca da, trebuie sa iei masuri, pentru ca nici un egoist nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu.
Mirela Dascalu
Din nepasare
„Asa vorbeste Domnul ostirilor: „Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre!” (Hagai 1:7)
In general, in natura exista o lege bazata pe un echilibru intre vietuitoare si vegetatie. De aceea, daca o specie noua de plante sau de animale este introdusa intr-un anumit biotop, ea poate distruge o parte din vegetatia sau animalele deja existente acolo.
Ca sa intelegi mai bine, am sa-ti spun ce s-a intamplat in anul 1869. Astronomul francez Leopold Trouvelot, care lucra la observatorul Harward din S.U.A., a adus din Franta, cu scopul de a-i cerceta, mai multi fluturi-burete (numiti si fluturi zig-zag). Din neatentie, cativa dintre ei au scapat din laborator. Intamplarea a fost tratata cu indiferenta atunci. Ce ar putea sa faca niste fluturi atat de mici? Insa, in perioada ce a urmat, au inceput deja sa se vada consecintele.
Dupa aproximativ 20 de ani, oraselul Medford din statul Massachusetts a fost locul unui adevarat dezastru. Inmultindu-se nestingheriti in noul mediu, unde nu aveau dusmani naturali, fluturii au invadat efectiv localitatea si au distrus toata vegetatia. Apoi, larvele au patruns si in casele oamenilor, in camari, in magazii, rozand tot ce le cadea in cale.
Populatia si autoritatile au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a-i distruge, dar fara rezultat. Dimpotriva, aria in care ei actionau, se marea cu repeziciune. De-abia la inceputul sec. XIX, Congresul S.U.A. a alocat o suma imensa de bani, cu ajutorul careia specia invadatoare scapata de sub control a putut fi limitata la un numar mic de exemplare. Un rol important in reusita a fost aducerea din Europa a dusmanilor naturali ai speciei de fluturi. Si totul se putea evita daca Trouvelot n-ar fi tratat cu nepasare faptul ca acei cativa fluturi au „evadat”! Dar, ce s-a gandit el: fluturii sunt inofensivi; nu se poate intampla nimic rau.
Dorinta lui Dumnezeu este sa-ti cercetezi viata. Exista vreun „fluture” mic si nepericulos – la prima vedere – ce zboara nestingherit si roade putin cate putin din constiinta ta? Nu fi nepasator! Trebuie sa iei masuri chiar acum, pentru ca mai tarziu va fi foarte greu! Roaga-l pe Dumnezeu sa te ajute in distrugerea acestuia.
Mirela Dascalu
Sclavii zaharului
Cultura trestiei de zahar in coloniile de peste Oceanul Atlantic a deschis o pagina rusinoasa in istoria omenirii, prin aparitia comertului ce sclavi. Cum s-a ajuns aici?
Dupa ce au dus trestia de zahar in Lumea Noua, colonistii au fortat indigenii sa lucreze din zori si pana in noapte pe plantatii, pentru ca suprafetele trebuiau defrisate, apoi trestia trebuia taiata, carata la locul de prelucrare, stoarsa, iar sucul rezultat trebuia fiert si concentrat.
Cand plantatiile s-au inmultit si marit, bastinasii n-au mai facut fata. Cum Europa cerea tot mai mult zahar, s-a gasit solutia: au fost adusi sclavi negri din Africa. Despre viata acestor napastuiti, luati de pe coastele vestice ale continentului african, s-au scris lucruri infioratoare. Asemenea animalelor, sclavii erau manati in turme de supraveghetori inarmati cu bice, pana la plantatie. Aici, pe o caldura inabusitoare, sub un soare nemilos, erau obligati sa taie tulpinile inalte si zemoase de trestie. Singurul moment in care puteau sa se odihneasca era acela in care aveau voie sa bea o gura de apa salcie, care le facea mai multa sete.
Viata sclavilor era scurta: fie ii macinau bolile, fie cadeau rapusi de biciul supraveghetorului, totdeauna nemultumit.
Portughezii, spaniolii, englezii, olandezii si francezii au transportat milioane de negri intr-o lume de infern, transformandu-i in „sclavi ai zaharului”.
Si astazi mai exista astfel de sclavi. Poate ca nu mai sunt sclavi ai zaharului, dar ei slujesc o cauza sau chiar o persoana. Singura deosebire este ca ei nu au fost obligati, ci au ales de bunavoie acest statut.
Dulciurile au fost o problema din totdeauna. Oamenii au cautat cu foarte multa pofta tot ceea ce era bun pentru limba. Am vazut copii care s-au certat si chiar s-au batut pentru o prajitura. Foarte multi ar vrea portia cea mai mare sau cea mai frumoasa. Unii nu ar renunta la prajiturica lor pentru nimic in lume.
De cele mai multe ori, cand este vorba de dulciuri, este vorba si de egoism. Iar de la egoism la mandrie nu este decat un singur pas.
Faci si tu parte din categoria iubitorilor de dulciuri? Iata ce spune inteleptul Solomon:
„Nu este bine sa mananci multa miere: tot asa, nu este o cinste sa alergi dupa slava ta insuti”. (Proverbe 25:27)
Mirela Dascalu
Cunosti stapanul?
„Boul isi cunoaste stapanul, si magarul cunoaste ieslea stapanului sau: dar Israel nu Ma cunoaste, poporul Meu nu ia aminte la Mine.” (Isaia 1:3)
Adevarul prezentat de versetul de mai sus poate fi observat in multe dintre zonele rurale, acolo unde oamenii cresc vite. Chiar daca se duc la pascut in cireada sau in mod individual, atunci cand se apropie inserarea, animalele stiu ca trebuie sa se intoarca la casa stapanului si cunosc drumul spre casa. Caii, lasati liberi sa pasca la o oarecare distanta de „casa”, se reintorc seara la ieslea lor.
Dar, nu numai vitele sau animalele mari isi cunosc „domiciliul”. Cele mai multe dintre animalele domestice sunt capabile sa se intoarca acasa, daca au plecat mai departe de ea, mai ales daca lucrul acesta l-au facut voluntar.
Gastele si ratele vin singurele de la rau sau de la balta dupa ce s-au zbenguit o zi intreaga in mediul ce le este atat de prielnic. Cainii care au fost eliberati temporar din lant sau cei slobozi, dar cu stapan, se reintorc dupa ce si-au facut plimbarea. Si porumbeii domestici fac acelasi lucru dupa ce au zburat poate zeci de kilometri.
Domesticele cu palmares in ceea ce priveste simtul de casa a stapanului sunt cainii, pisicile si porumbeii voiajori. Exista marturii ale unor cazuri de pisici care, mutate impotriva vointei lor la mare distanta, au strabatut zeci sau sute de kilometri pentru a reveni acasa. Acelasi lucru s-a petrecut cu unii caini stramutati la distante apreciabile. Iar porumbei voiajori au strabatut sute sau mii de kilometri pentru a ajunge acasa dupa ce au fost eliberati departe de domiciliu.
Trebuie subliniat faptul ca multe dintre aceste lucruri se intampla datorita faptului ca animalele cunosc si s-au familiarizat in mod deosebit cu „proprietatea” si in al doilea rand afectiunea fata de stapan.
Dintre toate animalele salbatice care au stabilit recorduri in ceea ce priveste intoarcerea „acasa” de la distante mari se remarca pasarile migratoare, somonii, fluturii monarh si unele specii de balene sau delfini. Recordurile lor se situeaza la distante de mii de kilometri.
Iti pretuiesti familia si te bucuri de atmosfera ei? Petreci suficient timp cu ai tai?
Dar pe Domnul Il cunosti? Stai de vorba cu El regulat? Vrei ACASA?
„Sa cunoastem, sa cautam sa cunoastem pe Domnul!” (Osea 6:3 p. p.)
Viorel Dascalu
De dragul piperului
Pe la mijlocul secolului XVII, europenii erau innebuniti dupa mirodeniile aduse din India.
Cele mai cautate erau cuisoarele si scortisoara, dar mai ales piperul negru. Acesta din urma valora greutatea lui in aur. Este ca si cum te-ai duce la magazin si ai plati pentru 200 g piper, 200 g aur. Cam mult, nu-i asa? Dar stii de ce? Deoarece se credea ca vindeca foarte multe boli. Unii spuneau ca nu exista nici o boala pe care piperul sa nu o vindece: de la simplele raceli, la tuberculoza, la ciuma si chiar la… chelie.
Pe deasupra, piperul ascundea mirosul de putreziciune al mancarurilor stricate (gandeste-te ca pe atunci nu exista frigider).
Mirodeniile erau asa de valoroase, incat oamenii mureau pentru ele. Sau, mai bine zis, erau omorati in luptele care se dadeau intre vasele comerciale ale Angliei, Spaniei, Olandei si Portugaliei, care transportau mirodenii pe mare, venind din Orient.
Nici viata marinarilor nu era usoara. Pe vas nu exista apa de spalat, mancau doar carne de porc foarte sarata, atat de sarata incat era nevoie sa stea o ora la fiert ca sa poata fi cat de cat consumata. De asemenea, din cauza nevoii de oameni capabili oricand de lupta, erau foarte multi la bord. Stateau ingramaditi si dormeau in hamace.
Compania Indiile de Est era cea mai agresiva. Avea chiar aprobarea regelui Charles al II-lea sa scufunde alte vase. El, regele, angajase si pirati pentru acest lucru. Bineinteles, pe ascuns.
Mii de oameni au murit in „razboiul mirodeniilor”. Ma cutremur cand ma gandesc la acest lucru. Piperul era mai important decat viata unui om.
De-a lungul istoriei acestui pamant, multe razboaie au pornit de la un moft sau de la o pofta sau de la o pretentie aiurita. Oamenii se sacrifica pentru ceea ce iubesc mai mult. Unii sunt dispusi chiar sa-si dea viata pentru o placere.
Ai vreun lucru la care tii atat de mult incat ai da tot ce ai ca sa-l obtii, sau chiar ti-ai da viata pentru asa ceva? Este bine daca-ti iubesti asa de mult parintii, fratii sau familia, in general. Este tot la fel de bine daca-L iubesti pe Dumnezeu in asa masura. Dar, daca esti gata sa te sacrifici pentru ceva ce nu are valoare vesnica, atunci esti de compatimit. Gandeste bine! Domnul Hristos spune:
„Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra„. (Matei 6:21)
Mirela Dascalu
Reflectare
“Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic.” ( Psalm 51, 10 )
Un intelept batran sedea la marginea drumului care ducea spre Corint. Un calator care se indrepta spre oras s-a odihnit putin acolo si l-a intrebat :
– Cum sunt oamenii pe aici ?
– De unde esti ? a replicat inteleptul.
– Sunt din Atena.
– Si pe la voi ce fel de oameni traiesc ? intreba mai departe batranul.
– Stii, la noi este groaznic. Toti sunt inselatori, lenesi si egoisti. De aceea am plecat de acolo.
– Nu ai noroc, nici in Corint nu e mai buna situatia. Si aici te vei intalni cu aceiasi oameni.
Calatorul si-a continuat drumul intristat.
Nu peste mult timp, un alt calator s-a oprit in fata batranului. Si pe el il interesa ce fel de oameni locuiesc in oras. S-a intamplat sa fie tot din Atena. Si el a fost intrebat ce fel de oameni locuiesc acolo.
– Acolo traiesc oameni minunati. Sunt prietenosi, amabili si foarte cinstiti, a raspuns calatorul fara sa-si ascunda mandria.
– Esti norocos, a spus inteleptul, si in Corint vei gasi oameni tot atat de minunati.
Calatorul si-a continuat fericit drumul spre oras. Un tanar care mereu statea in preajma batranului intelept, a ascultat cele doua discutii si a spus indignat :
– Sunt foarte deceptionat. Niciodata nu am crezut ca si tu poti fi atat de ipocrit !!
Zambind, batranul a incercat sa-l linisteasca :
– Te inseli, tanarul meu prieten. Stii, lumea se reflecta in ochii nostri. Acela a carui inima este plina de suspiciune se va intalni peste tot cu inselatori. Dar acela a carui inima este plina de bunavointa, peste tot in lume, se va intalni cu oameni prietenosi. ( Ilustratie de G. Schulze – Wegener )
Scumpul meu prieten, in dimineata aceasta vino sa ne cercetam inima si sa vedem ce este in ea ! Si orice am gasi acolo, sa ne rugam impreuna cu psalmistul : “Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule !”
Kovacs Arpad, pastor, Conferinta Transilvania de Nord
Cum iti traiesti viata ?
„Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, si lucrul cu care se mandreste omul in timpul lor nu este decat truda si durere, caci trece iute si noi zburam.” (Ps. 90,10)
Traim o singura viata. Ce facem cu ea? Incercam doar sa supravietuim sau ne dorim sa influentam in bine viata altora? Pentru mine, cimitirele vechi sunt fascinante. Imi place sa citesc inscriptiile funerare care rezuma in cateva cuvinte viata persoanei respective. Adesea am meditat la ceea ce inseamnă firul scurt al vietii. Intr-o zi am gasit urmatoarea poezie scrisa de un poet anonim, care m-a facut să imi reevaluez viata:
TRAIESTE-TI VIATA!
Am citit despre un om care s-a ridicat sa vorbeasca la inmormantarea unei prietene. El a început cu datele inscrise pe piatra funerara. A observat ca mai intai era inscrisa data nasterii, apoi, cu lacrimi, a rostit data mortii,
Dar cel mai mult, spunea el, conteaza liniuta dintre anii aceia.Pentru ca acea linie insemna viata traita pe acest pamant… si numai cei ce au iubit-o stiu ce valoroasa este linia aceea.
Pentru ca nu conteaza ce avem: masina… casa… bani, Gandeste-te deci bine… ce ai vrea sa schimbi in viata ta?
Caci niciodata nu stii cat timp mai ai de pus in randuiala. Sa ne oprim putin si sa judecam ce este adevarat
Sa incercam sa intelegem ce simt altii.
Sa nu fim iuti la manie si sa fim mai recunoscatori, Sa-i iubim pe cei dragi ca niciodata mai inainte.
Sa ne tratam unii pe altii cu respect si sa zambim mai des… Amintindu-ne ca aceasta viata nu tine decat o clipa.
Deci, cand va fi citit necrologul tau cu tot ce ai facut, Vei fi mandru de ceea ce se va spune cu privire la viata ta?
Cum iti traiesti viata?
Kay Kuzma
