Devotionale despre credinta

Cine este Dumnezeu ?
Filozoful  Nietzsche ateu, afirma plin de orgoliu :
–          Daca Dumnezeu exista,cum as putea suporta sa nu fiu eu ?
Dar cu toata aceasta declaratie insultatoare, nu se putu abtine sa nu scrie o poezie, in care isi exprima nevoia disperata de a-l cunoaste pe Dumnezeu. Acel Dumnezeu pe care nu voia sa-l accepte.
Cititi cateva versuri din poezia pe care Nietzsche o intitula “Unui Dumnezeu necunoscut “
Inca odata cu privirea ridicata in sus,
eu ridic mainile catre Tine
cautand refugiu.
Acolo sus straluceste incrustat
cuvantul  -“Unui Dumnezeu necunoscut “
Vreau sa te cunosc, o Necunoscutule,
care imi tii sufletul,
care imi rascolesti viata ca o furtuna….
Vreau sa Te cunosc si sa Te servesc !
Cine este Dumnezeu ? Timp de multi ani Sfantul Aguastin si-a pus o intrebare asemantoare: Cine este Dumnezeu?
Mergand intr-o zi pe malul marii, a vazut un copil care cu o cochilie de scoica ducea apa intr-o gropita facuta de el in nisip.Sfantul Augustin il intreba :
–          Ce faci cu gaura aia?
–          Vreau sa pun in ea toata apa marii !
Sfantul Augustin intelese, era ceea ce incerca el sa faca cu Domnul . Dar cine este Dumnezeu ?
Dar natura adanca a lui Dumnezeu este imposibil de inteles de catre noi care suntem infinit  inferiori Lui !  Totusi stim ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit despre Sine insusi ; El este Omnipotent, putere apsoluta, este Atotstiutor, cunoastere absoluta, si Neschimbator, Omniprezent, poate fi peste tot in acelasi timp,  si mai stim mai presus de toate ca Dumnezeu este iubire. Isaia 46, 9-10 – Numai Eu singur sunt Dumnezeu si nimeni altcineva nu cunoaste viitorul in afara de Mine –  , Matei 28,19-20 –  Voi fi cu voi totdeauna pana la sfarsitu timpului.
Sa ramanem la intrebarea cine este Dumnezeu ? Sa contemplam deci viata lui Isus , iata-L aplecandu-se sa  vindece pe cei bolnavi si suferinzi; ascultati-L predicand vestea cea buna a salvarii; admirati-L in timp ce sufletul plin de indurare ne ofera iertarea Sa; imaginati-va ca-L vedeti in timp ce se pregateste sa sature multimea flamanda; la Ghetsemani cand se roaga transpirand  sange; cand refuza ajutorul a 12 legiuni de ingeri si intinde mainile prigonitorilor Sai acceptand sa fie legat ca un facator de rele.; cand mergea sangerand sub greutatea crucii; cand a fost tintuit in cuie pe nemauzitul instrument de tortura; cand refuza sa coboare de pe rusinea Calvarului ca nu cumva sa compromita salvarea lumii: pentru ca isi amintea de noi : pentru ca murea in locul nostru . pentru ca voia sa-mi dea tie si mie  viata vesnica… Iata cu cine seamana Dumnezeu…Se asemana cu Isus !
Un profesor la sfarsit de an a dat o lucrare elevilor sai. Din examen facea parte urmatoarea intrebare :
–          Exista ceva sau cineva , care a-ti cunoscut in acest an scolar care va ramane pentru totdeauna in mintea voastra?
Un student a raspuns in doar doua cuvinte:
–          Da , dumneavoastra
Cand noi ne vom infatisa inaintea lui Dumnezeu la examenul final, sigur si El ne va pune o intrebare asemantoare .:
–          Care este persoana pe care ai cunoscuto in viata ta si va ramane imprimata in minte  pentru vesnicie?…
O sa putem raspunde si noi  in doua cuvinte – TU DOAMNE –
ACEASTA ESTE DORINTA MEA PENTRU DUMNEAVOASTRA
LUPU CORNELIU BENONE
Sursa: http://www.adventist.it
Daca nu as avea credinta deloc…
 
Nu as dormi nici un pic toata noaptea pentru ca nu as avea CERTITUDINEA ca ceasul va suna ca sa ma trezeasca. Pe deasupra as verifica permanent daca nu s-a dereglat cumva.
Dis de dimineata, cand m-as duce sa ma spal sau sa beau apa, as lua o proba de lichid ca sa STIU SIGUR ca nu a fost otravit izvorul peste noapte.
As merge in fiecare camera sa am CERTITUDINEA ca nu s-a intamplat ceva rau.
Imediat ce am urcat in autobuzul ce m-ar duce la serviciu as pune soferului cateva intrebari directe pentru a avea SIGURANTA: „Aveti permis? Vreau sa-l vad… Ati mai condus acest autobuz?… Cunoasteti bine traseul?… Sunteti sigur ca nu vom avea accident?” etc.
Odata ajuns la serviciu as galopa direct spre biroul directorului si as cere banii in avans, pe ziua de munca, afirmand ca nu pot avea CERTITUDINEA ca voi primi banii la sfarsitul lunii.
Dupa incheierea programului de lucru, la cumparaturi fiind, as cere o expertiza la fiecare produs alimentar pe care l-as cumpara. De unde as putea altfel sa am CERTITUDINEA ca e reala data expirarii ce a fost stampilata pe oua, marcata pe etichetele de la paine sau de la alte produse ambalate.
Intors la blocul unde locuiesc, nu m-as urca sub nici o forma in lift ca sa fiu SIGUR ca nu raman blocat.
Pentru ca nu-mi pot crede copiii, m-as duce in fiecare zi si as cere catalogul ca sa VAD cu ochii mei ce note au luat.
Atunci cand as fi singur in casa as monta tot felul de microfoane sau camere de luat vederi minuscule ca sa fiu CONVINS ca sotia nu ma inseala cu cineva. As avea grija ca sa-i pun si in geanta partenerei astfel de microfoane.
As avea pretentia ca orice discutie cu cineva sa fie inregistrata pentru a fi CONVINS ca nu se modifica nimic din ceea ce s-a spus. In cazul in care cineva mi-ar promite ceva, imediat as face un proces verbal semnat… ca sa fiu SIGUR ca nu uita.
Pentru a-mi achizitiona o masina noua as merge chiar la fabrica si as asista la intregul proces de fabricatie ca sa fiu CONVINS ca nu s-a strecurat vreo greseala.
In fine… as pretinde ca tot ce se afirma, se spune sau orice informatie care se transmite sa fie DOVEDITA in fata mea. Altfel nu voi CREDE.
Concluzie: E mai natural si mai usor sa traiesti prin CREDINTA decat sa ai pretentia de a vietui doar pe CERTITUDINI.
Viorel Dascalu
Sursa: www.imaginealuidumnezeu.ro

„Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul, dar nu stii de unde vine si incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan 3:8)
Maria nu se astepta ca ora ei de fizica sa se transforme intr-o ora de religie. Nicidecum nu-si imaginase ca ar putea vorbi de Dumnezeu chiar cu profesoara ei de fizica. Dar, intr-o zi, profesoara, care stia ca era crestina, a intrebat-o:
– Cum poti sa crezi intr-un Dumnezeu pe care nu-l vezi?
Maria s-a gandit cateva clipe apoi i-a raspuns:
– Doamna profesoara, cum puteti sa nu credeti? Oricum credeti ca vantul exista, nu-i asa? Si cu toate acestea nu-l puteti vedea.
Profesoara s-a gandit putin si cu hotarare i-a spus:
– O, dar este o diferenta! Pot sa vad vantul miscandu-se prin iarba, impingand barca pe apa si il pot auzi chiar acum.
Cu aceasta, profesoara a incheiat discutia, mandra de argumentele gasite.
Maria, ganditoare dar in acelasi timp zambind, a raspuns:
– Dumnezeu lucreaza la fel si in vietile noastre. Prezenta Lui este intotdeauna simtita miscandu-ne vietile si impingandu-ne in directia corecta. Si daca va opriti un moment, Il puteti auzi vorbindu-va.
Cu siguranta, Maria i-a dat profesoarei ceva la care sa se gandeasca in acea zi.
Este posibil sa crezi intr-un Dumnezeu pe care nu-L poti vedea? Bineinteles, in calitate de crestini, noi credem in Dumnezeu prin credinta, credinta prin care chiar daca nu Il vedem fata in fata, stim ca e acolo si ne asculta rugaciunile si ne umple de pace. Evrei 11:1 defineste credinta ca “o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad”. Cu alte cuvinte, credinta face legatura dintre noi si Dumnezeu.
Credinta invita Duhul lui Dumnezeu sa locuiasca in noi. Acest lucru nu se intampla doar in mintea noastra, ci prin prezenta Duhului Sfant suntem inconjurati de puterea lui Dumnezeu, ca prin El sa avem forta necesara de a trai intr-un mod cu totul nou.
Credinta inseamna mai mult decat a crede; este de fapt incredintarea intregii noastre vieti in ceea ce noi credem. Chiar in timpul momentelor de indoiala, trebuie sa facem efortul de a le depasi pentru a-i permite credintei noastre sa creasca.
Credinta noastra creste atunci cand vedem cum lucreaza Dumnezeu in vietile noastre. Haideti sa ne impartasim unii altora ce a facut Dumnezeu pentru noi si, asemenea Mariei, sa dam si altora ceva la care sa se gandeasca.
Si asta “pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere”. (2 Corinteni 5:7)
© Viorel Dascalu 2010
Sursa: www.vioreldascalu.ro

Cred ca ai auzit deja de expeditia antarctica belgiana care a fost facuta in anul 1897 cu nava „Belgica”. Stiai insa ca la ea a participat si romanul Emil Racovita, alaturi de belgieni, norvegieni, americani si polonezi?
In perioada cand „Belgica” a fost prizoniera gheturilor (din martie 1898 pana in februarie 1899), naturalistul expeditiei, infruntand temperaturile extrem de scazute impreuna cu ceilalti oameni de stiinta, a facut numeroase observatii si cercetari stiintifice. Din materialul adunat au fost publicate 60 de volume, ceea ce a reprezentat o contributie stiintifica mai mare decat a tuturor expeditiilor antarctice anterioare luate la un loc.
Savantul roman a intreprins un studiu aprofundat asupra vietii balenelor, pinguinilor si altor pasari antarctice, care i-a adus o reputatie binemeritata. Cele 1.300 de exemplare din flora si fauna regiunii cercetate adunate de Racovita au fost studiate de numerosi cercetatori, care au descris sute de forme necunoscute pana atunci in lumea vegetala si animala.
„Belgica” a purtat cea dintai expeditie antarctica facuta in scopuri exclusiv stiintifice si prima care a iernat intre gheturile din apropierea Antarcticii. In cartea intitulata „Spre Sud”, Emil Racovita povesteste intr-o maniera deosebit de captivanta peripetiile traite de membrii expeditiei de pe „Belgica” printre gheturile Antarcticii.
Intors in Franta (in 1900), este numit subdirector al Statiunii biologice marine de la Banylus-sur-Mer si al laboratorului de anatomie comparata de la Universitatea Sorbona. Cercetand peste 1.000 de pesteri din insula Majorca, Franta, Spania, Africa de Nord si Romania, pune bazele unei noi discipline stiintifice – biospeologia. La reintoarcerea in patrie, in 1920, infiinteaza la Cluj primul Institut de speologie din lume si publica mai multe lucrari stiintifice despre viata vegetala si animala din pesteri.
Nimic nu se face fara sacrificiu. Progresul nu se realizeaza fara piedici majore. Oamenii credintei au trecut peste obstacole imense pentru a primi fagaduinta.
Evrei 11:33-34:  „Prin credinta au cucerit ei imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase. ”
Cum intampini tu necazurile? Piedicile care apar in calea ta devin stimulenti? Necazurile te determina sa lupti in continuare sau sa abandonezi?
Credinta te va impinge inainte printre toate obstacolele.
© Viorel Dascalu 2010
Sursa: www.vioreldascalu.ro
 
Nu pot invata, dar am credinta
„Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6,33)
Eu am o incapacitate severa de a invata – dislexie-disgrafie (dificultate la citire si scriere). Creierul imi joaca feste. Vad cuvintele invers. Chiar si propozitiile se invalmasesc. Uneori scriu mai intai ultima parte a unei fraze ori incep un cuvant cu o alta litera si trebuie sa ma intorc sa le completez. A fost un cosmar sa invat sa citesc. In scoala am fost totdeauna codasul. Singurul lucru pe care puteam sa-l fac era sa nu-mi pese. Prioritatea mea erau pauzele si vacantele, dar de multe ori eram privat si de acestea, pentru ca nu imi faceam temele. Imi placeau sporturile, dar notele ma impiedicau sa joc in echipa scolii. La teste, nu voiam sa stie nimeni ca eram ultimul. In timpul liceului, am avut doar note sau medii de trecere.
Am incercat totul – scoli diferite, meditatori, diverse teorii despre educatie. Dar singurul lucru eficient a fost exercitiul. Am reusit sa termin colegiul mergand la grupe de studiu, unde se discutau temele pentru lectura, sau rugand pe cineva sa imi citeasca. Nu luam notite niciodata; doar ascultam. Cand eram examinat, stiam materia. Nu ma deranja ca terminam ultimul la teste si ca am absolvit colegiul cu o medie mica.
Anul in care am lucrat ca misionar-student la Majuro mi-a schimbat viata. Elevii mei de clasa a V-a apreciau eforturile mele. Cineva mi-a spus ca am un dar pentru a fi profesor. Ma intrebam daca puteam fi profesor cu dizabilitatea de a invata eu insumi. „Foarte bine, Doamne”, m-am rugat, „daca aceasta este voia Ta, imi voi face partea si voi studia intens”. Exista doar o singura problema – trebuia sa trec Testul de Deprinderi Educationale de Baza, in California. Prima data, am picat la toate cele trei sectiuni. Data urmatoare, am trecut la matematica. Dupa alte cateva incercari, am trecut la citire. Am dat testul de noua ori inainte de a trece la sectiunea de scriere!
Toate acestea m-au invatat rabdarea – un lucru pe care foarte multi profesori nu il au. De asemenea, am invatat ca nu trebuie sa te ingrijorezi cu privire la tine insuti. Increde-te in Domnul, si El iti va implini asteptarile.
Te lupti cu o provocare? Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc si vei vedea cum rezolva El lucrurile pentru tine!
Timothy Pierce
 
Cand problemele din copilarie cresc odata cu noi
„Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.”  (Matei 16,24)
De obicei, problemele adultilor isi au originea in probleme nerezolvate in copilarie. Cel mai bine este sa-i ajutam pe copii cand sunt tineri si impresionabili, iar cei mari sunt intelegatori si dispusi sa-i ajute.
Lynn intarzie intotdeauna la serviciu, la adunari si la intalniri. Cand era copil, nimeni nu i-a cerut sa ajunga la timp. Acum ii e greu sa se schimbe.
Robert este supraponderal, are o sanatate precara si nu poate sa-si formeze obiceiuri alimentare bune. Cauza nu sunt oasele mari, ereditatea sau glandele endocrine, ci problemele emotionale nerezolvate in copilarie. Mama ii dadea gustari intre mese si il consola cu dulciuri. A fost rasfatat si ghiftuit sub sloganul „Te iubesc”.
Jane isi arunca hainele peste tot si le lasa acolo pana cand se impiedica de ele. Obiceiul de a fi dezordonata se vede si la locul de munca. Ea are o minte sclipitoare, este harnica si ar putea sa fie avansata, dar un om dezorganizat este un model negativ pentru copiii cu care lucreaza. Problema emotionala nerezolvata o impiedica sa fie promovata.
Cand problemele din copilarie devin „adulte”, mai exista vreo speranta?
Da! Poti sa birui toate problemele emotionale mostenite si cultivate, daca esti cu adevarat convertit si Il primesti pe Domnul Hristos ca Mantuitor al tau, pentru ca prin El poti face orice. El iti va intari puterea de stapanire de sine si hotararea de a te schimba. (Vezi Fil. 4,13.)
Dar Satana vrea sa crezi ca esti fara speranta. Atunci cand esti ispitit sa crezi minciuna lui nu uita ca: „In intreaga forta satanica nu exista nicio putere care sa infranga un suflet care, in simplitate, se arunca in bratele Domnului Hristos” (E. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 1995, p. 105).
Tu ce astepti? Urmeaza instructiunile: renunta la poveri, leapada-te de tine insuti, ia crucea Lui si urmeaza exemplul Sau – cu Domnul Hristos toate lucrurile sunt posibile.
Blondel Senior
 
Scoatere din groapa fricii
„Imi pusesem nadejdea in Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stanca, si mi-a intarit pasii. Mi-a pus in gura o cantare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. Multi au vazut lucrul acesta, s-au temut si s-au increzut in Domnul.” (Ps. 40,1-3)
Candva aveam o alunita pe fata. De fiecare data cand ma barbieream, sangera, asa ca am facut o operatie ca sa-mi fie extirpata. Doctorul a spus ca era o alunita obisnuita si nu de natura canceroasa. Am fost recunoscator pentru aceasta veste buna. Insa nu toti sunt la fel de norocosi.
Onecia avea o alunita pe picior si a facut operatie pentru indepartarea ei. Rezultatele testelor nu au fost bune. Alunita era temutul melanom. Chiar cuvantul acesta poate sa trimita unde de soc prin mintea cuiva, deoarece deseori este o sentinta de moarte! Cateva zile mai tarziu, Onecia a cerut sa fie unsa.
In seara aceea, prezbiterii impreuna cu mine am ingenuncheat in jurul ei si al sotului ei. Cu lacrimi in ochi, am uns-o si L-am rugat staruitor pe Dumnezeu sa o vindece potrivit cu vointa Sa. Ea a facut si alte operatii, pe zone mai intinse, si grefe cutanate. Iata restul relatarii in cuvintele ei:
„Groapa fricii care te inghite intr-un moment ca acesta nu poate fi descrisa. Este mai rea decat boala. Ritualul ungerii cere pocainta si supunere fata de Dumnezeu, iar darul pe care ni-l ofera Dumnezeu in schimb este curatirea spiritului si scoaterea din groapa fricii. Mie mi-a fost redata sanatatea, dar imi place sa retraiesc in gand serviciul de ungere si sa-mi aduc aminte de Dumnezeul plin de indurare care ne-a dat speranta intr-un moment de disperare. Satana este intotdeauna gata sa ne ispiteasca sa ne indoim, dar Dumnezeu este si mai dispus sa ne ajute atunci cand avem nevoie!”
Dar ce-ar fi fost daca experienta ei ar fi avut un alt rezultat? Indiferent de rezultat, nu exista niciun motiv sa ne temem sau sa capitulam in ale credintei. Dumnezeu tine in mainile Sale intreaga lume, dar si viata ta!
Esti nelinistit astazi? Increde-te in Dumnezeu! si tu poti trai minunea de a fi eliberat din groapa fricii.
Jim Cox, impreuna cu Kay Kuzma
 
Speranta
„O nadejde amanata imbolnaveste inima, dar o dorinta implinita este un pom de viata.” (Prov. 13,12)
In drumul zilnic pana la serviciu, imi iau timp sa meditez la unele lucruri simple, la altele ascunse si irezolvabile, iar alteori nu ma gandesc la nimic. Punctul de plecare al meditatiilor mele il constituie uneori placutele de inmatriculare sau abtibildurile de pe masini. Incercarea de a descifra diferitele combinatii de litere si de numere de pe placute a devenit un mod practic de a ma destinde pe drumul plictisitor pana la serviciu.
In aceasta dimineata, atentia mi-a fost atrasa de urmatorul abtibild: „Ma simt mai bine… de cand am renuntat la SPERANTA!” Nu sunt sigur daca „speranta” era numele unei femei sau daca se referea la un sentiment! Ma intreb daca soferul acelei masini fusese dezamagit de atat de multe ori incat nu mai avea scopuri, aspiratii sau planuri de viitor. Casatoria lui esuase, nu fusese promovat, ii murise copilul? Casa lui fusese distrusa de vreo inundatie, de foc sau de un cutremur? Sau poate ca toate lucrurile ii mergeau asa de bine incat era plictisit de viata si nu mai simtea placerea de a trai? Asteptarile lui erau poate prea mari si nerealiste?
Cand ma pregateam sa plec in armata, tatal meu mi-a spus un gand intelept, ce s-a cristalizat in mintea lui in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial: „Am obtinut tot ce mi-am dorit fiindca mi-am dorit doar ce stiam ca pot obtine!” Acest gand m-a ajutat sa fac diferenta dintre asteptarile nerealiste si tintele posibil de atins. Speranta este acea dorinta care ne ofera un scop si care ne ajuta sa supravietuim. Spre deosebire de dorinta, speranta este activa; visam, planuim, incercam sa atingem tinta, ii implicam si pe ceilalti, pentru ca si ei sa se bucure de implinirea acelei sperante.
Speranta te mentine la suprafata atunci cand ceilalti se ineaca. Speranta te ajuta sa iti doresti sa traiesti cand altii refuza. Speranta iti da curajul sa incerci cand ceilalti renunta.
Cand am citit abtibildul acela despre renuntarea la speranta, am zambit, dar apoi m-a cuprins tristetea. Merita sa traiesti fara speranta?
Dimpotriva, sa spunem impreuna cu David: „Doamne, fie indurarea Ta peste noi, dupa cum o nadajduim noi de la Tine!” (Ps. 33,22).
Iti multumesc, Doamne, pentru speranta pe care ne-ai dat-o – speranta in ceva mai bun!
Burton A. Briggs
 
Secretul biruintei

„Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange in lupta impotriva pacatului.”  (Evrei 12,4)
Pielea si mucoasele sunt un invelis ce constituie o bariera mecanica impotriva multor agresori care ameninta corpul nostru. Atunci cand la nivelul pielii apare o leziune, exista riscul patrunderii microbilor. Totusi nu intotdeauna apare o stare septicemica, deoarece este alertat sistemul de aparare. Astfel, la locul infractiunii sunt trimisi soldati harnici si perseverenti, bine echipati cu enzime, care vor lupta – cu riscul vietii – pentru a opri inaintarea agresorului. Acesti bravi ostasi, numiti macrofage si leucocite, lupta cu tot echipamentul din dotare. In final, multe dintre aceste celule implicate in confruntare sfarsesc prin a fi distruse, dar altele le vor lua locul, iar in cele din urma se va forma o bariera care va impiedica inaintarea infectiei.
Acest proces, desi inseamna moartea unor globule albe, poate echivala cu salvarea vietii, deoarece dusmanul a fost oprit la timp si impiedicat sa inainteze. Ce minunata lectie!
Omul Isus nu S-a dat inapoi de la nicio batalie. El a luptat pana la biruinta totala. Chiar cand se afla in fata mortii, Isus nu a renuntat. Din dra-goste pentru tine si pentru mine, nu a dat inapoi. Prin moartea Sa, Hristos a obtinut o biruinta deplina impotriva pacatului si a mortii, limitandu-i lui Satana lucrarea de distrugere.
Exemplul lui Isus sa fie astazi inaintea ochilor tai! Capetenia si Desavarsirea credintei noastre zice: „Indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Fii gata sa te impotrivesti chiar pana la sange in lupta cu pacatul.
Hotararea de a sta de partea adevarului, „coste aceasta oricat ar costa”, ii va incuraja pe multi. Dumnezeu sa-ti ajute!
Costel Petrea
 
Credinta sau frica?
„Pe Dumnezeu se intemeiaza ajutorul si slava mea; in Dumnezeu este stanca puterii mele, locul meu de adapost.”  (Ps. 62,7)
Barbatii, in general, au rezultate mai bune decat femeile la testele de matematica. Dar doi psihologi, Diane Qinn si Steven Spencer, au descoperit ca rezultatul poate fi influentat, simplu, prin schimbarea asteptarilor. La jumatate dintre cei din grupul experimental li s-a spus ca dadeau un test obisnuit menit sa masoare aptitudinea la matematica a barbatilor, comparativ cu femeile.
Femeile au obtinut 10 puncte, in timp ce barbatii, bineinteles, 25 de puncte. Asadar, s-ar putea trage concluzia ca barbatii sunt mai priceputi la matematica. Dar celor din cealalta jumatate a grupului experimental li s-a spus ca li se da un test obisnuit. In urma lui, persoanele de ambele sexe au avut rezultate la fel de bune – 20 de puncte! Cu alte cuvinte, femeile au avut rezultate mai bune, iar barbatii, mai slabe, comparativ cu prima grupa!
Care a fost cauza acestei diferente? Asteptarile! Acelasi lucru e valabil in domeniul spiritual: credinta pe care o ai determina rezultatele. Daca ai sperante si visuri, probabil ca ele se vor realiza. Dar, daca traiesti in teama, atunci probabil ca va fi asa cum a spus Iov: „De ce ma tem, aceea mi se intampla; de ce mi-e frica, de aceea am parte!” (Iov 3,25).
Goliat, personajul gen Rambo si Terminatorul din randul filistenilor, le-a lansat israelitilor provocarea de a se lupta cu el. „La vederea acestui om, toti cei din Israel au fugit… si i-a apucat o mare frica” (1 Sam. 17,24). Ei erau infranti dinainte de a fi pus piciorul pe campul de lupta. Dar David, desi mai mic si cu mai putina experienta, s-a increzut in Domnul, omorandu-l pe urias cu o piatra bine asezata in prastia lui de pastor.
Care este goliatul tau? De care lucru iti e frica? Este un loc de munca nesigur? Probleme financiare? Ti se destrama casnicia? Esti ingrijorat de pierderea unui lucru pe care il indragesti? Este vorba de o boala cumplita?
Indiferent de natura goliatului tau, solia lui Dumnezeu este aceasta: preda-I-l lui Dumnezeu. Roaga-L pe El sa te ajute sa privesti la problema ta prin ochii credintei, vazand posibilitati si rezultate pozitive.
Poti fi mai mult decat biruitor asupra temerilor tale, implinind simplu ceea ce Isus i-a spus lui Iair: „Nu te teme, crede numai!” (Marcu 5,36).
Ai in fata un goliat? Viitorul tau depinde de credinta sau de frica ta!
Bill Tucker si Tim Crosby
 
Iertat sau evitat?
„Iarta, te rog, vina roabei tale… Cand va face Domnul domnului meu tot binele pe care ti l-a fagaduit si te va pune mai-mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrari de cuget si nici nu-l va durea inima ca a varsat sange degeaba si s-a razbunat singur.”  (1 Sam. 25,28.30.31)
David si oamenii lui aveau nevoie de provizii, asa ca au trimis zece barbati sa ii ceara ajutor lui Nabal, un om instarit din acea zona, proprietar de oi. Oamenii lui David ii tratasera cu bunavointa pe pastorii lui Nabal, asa ca David a considerat ca Nabal ii va intoarce favoarea. Dar Nabal i-a insultat si i-a trimis inapoi cu mainile goale.
Cand a aflat ce s-a intamplat, David s-a infuriat. A inarmat 200 de oameni si se pregatea sa-i dea lui Nabal o lectie „fatala” cand Abigail, sotia lui Nabal, a intervenit si l-a facut pe David sa fie rational. „De ce sa te razbuni singur? Vei ajunge sa ai pe constiinta fapte dureroase. Lasa-L pe Dumnezeu, care a fost asa de bun fata de tine, sa rezolve aceasta problema.”
Abigail era o femeie inteleapta. Nu numai ca i-a salvat viata sotului ei, dar a dat un sfat intelept cu privire la efectele razbunarii! Daca ar fi comis acel pacat, David fara indoiala ca ar fi fost iertat, pentru ca „barbatul ei era aspru si rau in faptele lui”. Dar se ridica intrebarea: care pacat este de preferat, unul iertat sau unul evitat? In cazul lui David, un pacat evitat nu numai ca a salvat o familie, dar i-a salvat si lui atat constiinta, cat si reputatia.
Exista in viata noastra momente cand un prieten ne atentioneaza ca nu ne sta in fire sa vorbim ori sa actionam asa cum ne simtim inclinati cand suntem insultati. Suntem intelepti daca apreciem ceea ce a facut prietenul nostru pentru noi, prin faptul ca ne-a oprit inainte sa ne exprimam mania intr-un mod necugetat. David asa a procedat: si-a dat seama ce a facut pentru el sotia inteleapta a lui Nabal si a exclamat: „Binecuvantat sa fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astazi inaintea mea! Binecuvantata sa fie judecata ta si binecuvantata sa fii tu!” (1 Sam. 25,32.33).
Cand suntem suparati din cauza unor situatii nedrepte, singura solutie sigura este sa ascultam de Cuvantul lui Dumnezeu: „Ferice de cei impaciuitori” (Matei 5,9) si „Nu te lasa biruit de rau, ci biruie raul prin bine” (Rom. 12,21).
Lasa Cuvantul lui Dumnezeu sa fie „Abigail” pentru tine si sa ajungi sa gandesti, sa fii rational atunci cand ai dorinta de a te razbuna!
Pat Nordman
De la tristete la Fiul lui Dumnezeu
„Deci sa nu va temeti; voi sunteti mai de pret decat multe vrabii.” (Mat. 10,31)
Eram atat de trist. Nu-mi pierdusem sotia, cainele, masina, copiii sau locul de munca, dar eram deprimat. Viata mea nu se naruise. Nu, incercasem doar sa obtin o promovare la care nu trebuia sa ma astept, si esuasem. Facusem tot ce-mi statea in putinta. Luasem testele, participasem la interviuri si imi prezentasem CV-ul.
Dupa ceva vreme am fost uitat. Acum aveam un sentiment de goliciune interioara, care ma indemna sa-mi pun capat zilelor. Citisem in ziar despre o boala numita afectiune emotionala sezoniera. Persoanele care sufera de aceasta boala in sezonul rece sunt deprimate, probabil pentru ca nu stau suficient la soare. Poate ca am si eu aceasta boala, mi-am spus. Poate ca o sa ma simt mai bine daca ies afara la soare. Fabrica unde lucrez nu are ferestre, dar auzisem la meteo ca avea sa fie o zi neobisnuit de calda pentru luna ianuarie, cu mult soare. In pauza am sa ies si am sa fac o plimbare. Poate ca ma voi simti mai bine.
La ora 1 am iesit repede, dar am fost foarte dezamagit sa constat ca era o zi racoroasa, innorata. Ei bine, am oftat, si exercitiul fizic e bun. Voi face totusi o plimbare, pentru ca exercitiul ma va ajuta sa ma simt mai bine.
Mergand in jurul cladirii fabricii, am vazut o raza de soare ce strabatea atmosfera asemenea unui reflector, iluminand ici si colo terenul din fata mea. Lumina trecu peste mine si apoi se opri parca deasupra unei gramezi de perii din apropiere. Pe masura ce norii ascundeau iar soarele, am observat cateva vrabiute ce zburau imprejur, preocupate cu de-ale lor. Parea ca lumina soarelui, asemenea degetului lui Dumnezeu, incerca sa-mi atraga atentia asupra acestor pasari mici.
M-am oprit o clipa si le-am invidiat lipsa de griji. Dumnezeu mi-a indreptat atentia asupra acelor vrabii pentru a ma ajuta sa inteleg ca Lui Ii pasa de simtamintele mele. La numai 10 minute de la iesirea din fabrica, m-am intors pe deplin inviorat. Am inteles ca nu avusesem nevoie de lumina soarelui, ci de lumina Fiului lui Dumnezeu.
Iti multumesc, Doamne, ca imi luminezi viata cu gandul ca sunt mult mai valoros pentru Tine decat vrabiile!
Stewart T. Pepper
 
Calea mai putin batatorita
„De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.”  (Rom. 8,28)
In jocul vietii, de ce unii se dau batuti in fata piedicilor, iar altii, cu dezavantaje si dificultati teribile, ajung invingatori? Cand se iveste o problema, e ca si cand ai fi ajuns la o rascruce. Ai doua posibilitati: calea pe care scrie „Toate lucreaza spre rau” si cea pe care scrie „Toate lucreaza spre bine”.
Prima cale este cea batatorita. Traim intr-o lume a pacatului; lucruri rele se intampla la tot pasul. Ne spunem in sinea noastra: Sunt in cea mai rea situatie posibila; mai rau de-atat nu se poate. Sunt sortit esecului.
Cei care pornesc la drum pe calea mai putin batatorita aleg raspunsul opus. Ei declara: „Toate lucrurile lucreaza impreuna spre bine”, chiar daca nu pare sa fie asa. Astfel, sunt eliberati imediat de ingrijorarea si de nelinistea care i-ar lipsi de orice vigoare. Ei pot sa se bazeze pe Domnul si sa gaseasca pacea pe care El o fagaduieste, chiar in mijlocul luptei grozave dintre bine si rau, dintre sanatate si boala sau dintre viata si moarte.
Actul de a alege sa privesti viata intr-un mod pozitiv seamana cu lovirea primei piese de domino. Fara sa-si propuna, cei ce gandesc pozitiv incep sa actioneze pentru ca „binele” sa vina, cu adevarat, din ce este rau. Indiferent de lovitura pe care o primesc, ei raman in joc, facand tot ce le sta in putinta.
Cand Monica Seles, una dintre cele mai bune jucatoare de tenis, a fost injunghiata in spate de un suporter bolnav psihic, multi au crezut ca nu se va mai intoarce niciodata in teren. Dar, luptand cu limitarile fizice si cu teama unui alt atac, ea a revenit in joc. Dupa un accident de vanatoare, in care a fost ciuruit de peste 40 de gloante, biciclistul Greg LeMond, reprezentand Statele Unite in Turul Frantei, a triumfat asupra acestei nesanse si s-a intors pentru a castiga. Iar Greg Louganis, dupa ce a suferit o comotie atunci cand s-a lovit cu ceafa de trambulina de 3 metri, a revenit mai tarziu in aceeasi zi, ca sa castige aurul olimpic la sarituri.
Ei au ales drumul mai putin batatorit si au facut „ceva bun” din „ceva rau”. Data viitoare cand vei fi lovit, tu ce cale vei alege?
Doamne, ajuta-ma sa aleg drumul mai putin batatorit si sa transform raul in bine!
Kay Kuzma
 
Calatoria mea catre sanatate spirituala
„Pentru ca zici: ’Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic’, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol.”  (Apoc. 3,14-17)
Era o noapte racoroasa. O vizita sociala, un cerc de prieteni buni. Eu le vorbeam despre noua noastra casa, despre cumparaturi, visuri de calatorii, cand Peter m-a intrebat: „Donna, ce intentionezi sa faci cu mandria ta?”
N-am putut sa ma supar sau sa-l contrazic imediat. Dar atunci, am vazut in focul care ardea cu trosnituri in camin lacul focului, locul de odihna final al Laodiceei. Am plans in sinea mea in urmatoarele zece luni. A fost „alifia pentru ochi” care m-a ajutat sa-mi vad starea nenorocita. Duceam o Biblie la biserica, conduceam grupa scolii de Sabat pentru incepatori si comitetul social. Vegetarianismul si zecimea erau intiparite in structura ADN-ului meu. Dar in inima nu era loc pentru cei pierduti, doar pentru mine!
Trecerea de la un crestinism caldicel, la a fi in flacari pentru Domnul a inceput cand L-am rugat staruitor sa-mi dea orice va fi necesar, ca sa am in fiecare dimineata timp cincisprezece minute pentru inchinare si rugaciune personala. Mintea mea era letargica spiritual, stiam ca nu voi reusi singura.
In Geneza, am descoperit ca Dumnezeul care a creat Universul poate sa ma re-creeze. Am fost uimita de calatoria lui Avraam, de greselile lui, si am inteles ca Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare la o calatorie asemanatoare, catre incredere deplina. Mi-a fost greu sa pricep ca au existat israeliti care n-au vrut sa renunte la robia Egiptului, dar si mie imi era la fel de greu sa renunt la stilul meu de viata comod.
Lupta spirituala s-a intensificat. Cu cat Dumnezeu imi deschidea ochii mai mult, cu atat il vedeam mai clar pe Satana si strategiile lui pentru viata mea, si vedeam cum trag inapoi, catre Egiptul meu – jocul de tenis la club, placerea de a face cumparaturi, dorinta dupa o satisfactie imediata.
In Ghetsemani, de-abia I-am auzit vocea: „Vegheati si rugati-va” (Matei 26,41), si m-am rugat toata ziua. Prioritatile mele au inceput sa se schimbe.
Il laud pe Dumnezeu pentru calatoria mea catre sanatate spirituala si pentru o inima noua, care bate pentru oamenii pierduti!
Tata scump, inchide-mi ochii fata de eu si deschide-mi inima fata de cei pierduti.
Donna Willey
 
Multa credinta ca… sa nu fii vindecat!
„Caci cu privire la Hristos, voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El.”   (Fil. 1,29)
Cand i-am spus sotiei ca intentionez sa predic despre faptul ca este nevoie de mai multa credinta pentru a nu fi vindecat decat pentru a fi vindecat, s-a mirat.
Daca puneti la indoiala teza aceasta, asa cum a facut sotia mea, iata dovezile biblice: toti ucenicii Domnului Isus au murit ca martiri, in afara de unul singur, care… a fost exilat pe insula Patmos. Ioan Botezatorul a murit singur in inchisoare. Elisei primise o indoita masura din Duhul lui Dumnezeu, dar a murit dupa o boala indelungata. De ce? Nu este voia lui Dumnezeu ca oamenii sa sufere. Dar este voia Lui sa aiba o garda de onoare, formata din aceia care pot sa se increada in El si in timpul unei boli devastatoare sau al unei incercari teribile si care spun asemenea lui Iov: „Chiar daca ma va ucide, totusi ma voi increde in El” (NKJV)
Noi avem tendinta sa ignoram relatarile in care oamenii consacrati ai lui Dumnezeu nu au primit minunile pentru care s-au rugat, dar povestim despre lacustele care s-au oprit la gardul celui credincios in restituirea zecimii, insa au mancat toate culturile vecinilor. Sau, daca lacustele au mancat si semanaturile celui credincios, spunem: „Daca Domnul vrea sa Isi pasca creaturile pe proprietatea Sa, este in regula”.
Realitatea este ca marea majoritate a oamenilor care cer o minune nu primesc ce ei cer! In schimb, acesti oameni dovedesc faptul ca ei Ii slujesc lui Dumnezeu nu pentru ceea ce castiga de pe urma Lui. Ei Ii slujesc indiferent ce se va intampla. Aceasta inseamna credinta adevarata.
Unul dintre scriitorii mei preferati, „Anonim”, scrie astfel: „Exista o pace care vine dupa durere, dupa o speranta la care am renuntat, nu dupa o speranta implinita, o pace care nu priveste la ziua de maine, ci la furtuna. O pace care nu gaseste pacea si linistea in urma succeselor, ci in urma conflictelor indurate. O viata supusa, libera de pofta si de patima. Aceasta pace a triumfat in Ghetsemani. Faca-se voia Ta”.
Fie sa gasesti pacea pe care Dumnezeu o ofera, indiferent ce poate sa-ti apara astazi in cale.
Morris Venden
 
Cel mic si viteaz
In trecut, ca si astazi, exista un principiu: „Numai cine domina marile si oceanele, domina si comertul, iar cine stapaneste comertul mondial este stapanul bogatiilor lumii, deci al lumii intregi.” Acest principiu a generat lupte interminabile pentru suprematia navala.
Era in luna mai, anul 1588. Philipp al Spaniei a adunat armata la Lisabona. Planul lui era ca Armada, condusa de ducele Alonso sa se alature la Calais oastei condusa de ducele de Parma. Vasele aveau sa acosteze la gurile Tamisei si de acolo sa invadeze arhipelagul britanic. Dar… „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”.
Armada, cea mai puternica flota ce a existat vreodata, insuma peste 130 de vase, circa 20.000 de soldati, 10.000 de marinari bine instruiti si 1.000 de sclavi pe galere. Corabiile, escadrilele si galioanele, dotate cu peste 2.600 de tunuri, erau insiruite sub forma de semiluna pe o distanta de peste 11 kilometri. Tunurile aruncau proiectile mari din piatra sau din fier.
Sir Francis Drake, popularul erou al englezilor nu s-a inspaimantat in fata amenintarii spaniole. Pe data de 31 iulie 1588, mica flota engleza ridica ancora, profita de vantul prielnic si se posteaza in spatele Armadei. Planul era inteligent: cu vasele lor micute, usor manevrabile, sa atace marele galioane spaniole, apoi sa dispara din bataia tunurilor. Planul a fost cu adevarat istet. Pe deasupra, proiectilele erau si ele miraculoase: o capsula plina cu tot felul de obiecte mici (cuie, resturi metalice) numita „mitralie”.
Micile corabii engleze s-au napustit asupra „uriaselor” spaniole. Armada este silita sa se retraga in portul Calais. Britanicii folosesc cateva corabii incendiatoare (pline cu explozibil si materiale inflamabile) si le trimit spre port, unde pun pe jar, la propriu, armata spaniola. Ultimul atac englez a avut loc la Granvelines. El a fost decisiv. Armada zacea decimata. Multe vase s-au strivit de stanci. Prea putine s-au mai intors acasa.
Nu multimea este cea care aduce victoria. Increderea, perseverenta si strategia sunt mai importante decat numarul. Dumnezeu le ofera pe acestea doar celor ce se incred in El.
„Vai de cei ce se pogoara in Egipt dupa ajutor, se bizuiesc pe cai si se incred in multimea carelor si in puterea calaretilor, dar nu privesc spre Sfantul lui Israel, si nu cauta pe Domnul! ” (Isaia 31:1)
Viorel Dascalu
 
Nu te lasa intimidat
„Nu v-a ajuns nicio ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda.” (1 Cor. 10,13)
De ce pare atat de usor sa te descurajezi si atat de dificil sa accepti speranta oferita de Dumnezeu? Eu consider ca dusmanul nostru ne intimideaza!
Indienii americani isi faceau provizii de carne pentru anotimpul rece prin atragerea unui bivol pe un mal inalt si abrupt. Aceste locuri sunt numite „prapastia bivolului”; stancile de la mal sunt inca presarate cu oase. Nu, nu bivolul indian (bizonul) era natang, ci indienii erau inteligenti. Satul intreg se alinia de-a lungul preriei, asezandu-se in forma de palnie, cu partea ingusta spre marginea prapastiei. Cativa dintre cei mai curajosi se strecurau in turma si goneau bivolii spre trib. Cand turma ajungea in dreptul lor, indienii se ridicau, sareau, fluturau paturi, tipau, iar bivolii, surprinsi, alergau din ce in ce mai repede. Rezultatul era o masa buna pe stanci.
In viata, inaintam uneori poticnindu-ne impreuna cu ceilalti. Suntem prea grabiti, avem prea multe telefoane de dat sau suntem prea ocupati cu ceea ce pare a fi important pe moment si ajungem sa ne instrainam de cei dragi. Suntem coplesiti, speriati si departe de ceea ce are cu adevarat valoare. Dar ne putem opri! Avem si o alta optiune! Dumnezeu ne ofera protectie totala. El ne ofera putere de concentrare, calm, speranta. Asculta ce spune! El ne face o promisiune plina de speranta, ca ne poate feri de dusman. Asculta:
„Impreuna cu ispita, ti-am pregatit si mijlocul de a iesi din ea” (vezi 1 Cor. 10,13). „Eu sunt un loc de scapare; cei buni vin la Mine si sunt la adapost” (vezi Prov. 18,10). „Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna” (vezi Matei 11,28). „Cand esti mahnit, adu-ti aminte de Mine. Ziua iti voi da indurarea Mea, iar noaptea, vei canta laudele Mele. Vei putea zambi din nou!” (vezi Ps. 42,5-10)
Aceasta optiune este cu mult superioara stancilor descurajarii si depresiei. Ba mai mult, prin acceptarea sperantei oferite de Dumnezeu, alegi sa fii in prezenta Sa si sa-L lauzi! Aleluia!
Ce ar trebui sa faci azi pentru a nu mai ajunge pe stancile disperarii?
Dick Duerksen
 
Plin de incredere?
„Chiar o ostire de ar tabari impotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar razboi de s-ar ridica impotriva mea, tot plin de incredere as fi.” (Psalmi 27:3)
Te temi sa mergi printre dusmani? Ti-e frica sa mergi noaptea pe strada, prin locuri putin sau aproape deloc luminate? Dar poti merge singur prin padure dupa ce s-a intunecat?
Cu mai multi ani in urma, un crestin a vizitat casa unui lucrator silvic situata in mijlocul unei paduri. Din vorba in vorba, timpul s-a scurs si soarele era gata sa apuna fara ca prietenii sa bage de seama. Intr-un tarziu musafirul se hotari sa plece. Vazand ca este aproape noapte, a cerut de la prietenul sau o lanterna sau ceva care sa-i lumineze lungul drum prin padure. Doar asta era calea ce-l ducea spre casa, iar omul trebuia neaparat sa plece.
Padurarul ii oferi ceea ce avea la indemana, adica o torta. In clipa aceea au inceput „protestele” din partea celui ce avea nevoie de lumina.
„Nu cred ca va lumina pana ies din padure – spuse crestinul. Raspunsul primit a fost ca torta va lumina mai bine de o ora, deci omul va putea merge si va iesi din padure in siguranta.
„Dar daca va bate vantul imi va stinge torta”, continua oaspetele. Iar gazda l-a asigurat ca vantul, oricat de puternic ar fi, nu va reusi sa stinga torta. Pe deasupra, in padure, vantul nu bate prea tare datorita copacilor.
„Si daca va ploua torential, torta va fi stinsa de apa” vocifera din nou calatorul. Din nou i se oferi asigurarea ca nici chiar ploaia nu va reusi sa stinga torta. Padurarul o folosise de multe ori si-i cunostea calitatile.
Ca ultim argument vizitatorul spuse: „lumina tortei ma va orbi si nu voi putea vedea ceea ce se intampla in jurul meu”. Acest ultim argument il facu pe binefacator sa-si dea seama ca altul era motivul real al comentariilor prezentate de crestin. El nu avea incredere. Ii era frica. El cauta sa-l determine pe padurar sa mearga cu el si sa-l insoteasca noaptea prin padure.
Dumnezeu vrea sa nu te temi niciodata. El merge cu tine daca-i soliciti prezenta. Fi-i plin de incredere in El!
Viorel Dascalu

„Veniti la mine  toti cei truditi si împovãrati si Eu vã voi da odihnã.”  (Matei 11,28)
John K. Terres, un scriitor al naturii sãlbatice, se bucura de compania unor tãietori de cherestea din pãdurile New York-ului.  Era o zi rece de ianuarie, si zãpada era de o jumãtate de metru, cu movile pânã la 1,5 metri de zãpadã.  Oprindu-se pentru pauza de masã, oamenii stãteau într-un cerc lejer în jurul focului, mâncând si vorbind.
Deodatã unul dintre oameni a cerut sã fie liniste.  Dupã sunetul lãtrãturilor îndepãrtate dar inconfundabile, oamenii si-au dat seama cã niste câini vânau o cãprioarã.  În zãpadã mare, câinii pot obosi si omorî cu usurintã o cãprioarã.  Lãtrãturile pãreau cã vin în directia lor, si oamenii, cei mai multi dintre ei erau vânãtori, au apucat în mânã niste pari grosi si s-au plasat în jurul focului.
În timp ce focul trosnea ei asteptau în tãcere. O cãprioarã a apãrut dintre brazi în luminis.  Respira greu si gemea.  Câinii veneau chiar în spatele ei.  Potrivit legilor pãdurii, sansele de scãpare ale cãprioarei pãreau mici.  Cãprioara se chinuia cu fiecare pas prin zãpada înaltã.  Si-a ridicat capul si pentru prima datã s-a pãrut cã
remarca prezenta oamenilor si a focului.  Fãrã sã piardã nici un moment, ea a luat o decizie instinctivã: sã actioneze într-un mod care sfida logica obisnuitã.  Apropiindu-se de oameni, ea s-a strecurat printre doi dintre ei si s-a oprit lângã foc, în interiorul cercului.  Ea a fost mai dispusã sã depindã de mila oamenilor decât pe cea a câinilor.
A fost o alegere bunã. Oamenii si-au folosit bâtele ca sã alunge câinii, iar ei s-au întors schelãlãind în pãdure.
Cãprioara a asteptat un moment lângã foc trãgându-si rãsuflarea.  Apoi, s-a întors încet în pãdure. John Terres referindu-se la comportamentul cãprioarei  la numit „probabil determinat de groazã”.
Ce pãrere ai? Un dusman real ne vâneazã pe fiecare, „cautã pe cine sã înghitã” (1 Petru 5,8).  Si noi nu ne
putem baza pe puterea noastrã nici sã-l facem sã fugã nici sã-l pãcãlim.  Singura noastrã sperantã este sã ne apropiem de Fiul lui Dumnezeu care se va lupta pentru noi cu acel câine bãtrân, diavolul.
 
Cine-i invingatorul?
„Vrãjmãsie voi pune între tine si femeie, între sãmânta ta si sãmânta ei.  Aceasta îti va zdrobi capul
si tu îi vei zdrobi cãlcâiul.” (Geneza 3,15)
Textul de astãzi este prima promisiune a Mântuitorului pentru omenire.  Adam si Eva tocmai suferiserã dezamãgirea si înselãciunea din partea lui Satan, care a venit la ei sub forma unui sarpe.  Dumnezeu a adresat propozitia aceasta sarpelui dar numai în mãsura în care acesta îl reprezenta pe Satan.  Simbolul femeii reprezenta poporul lui Dumnezeu pe pãmânt.
Nimeni nu poate contesta superioritatea unei bufnite mari asupra sarpelui.  În timp ce zboarã silentios, bufnita aude asa de bine încât  chiar în noptiile cele mai negre poate sã zboare în directia sunetului pânã la sursa care l-a produs.  Apoi bufnita îsi foloseste ghiarele ascutite ca o lamã de ras pentru a-si prinde si a-si omorâ victima dintr-o singurã miscare.  Dar chiar si o pasãre asa de puternicã ca bufnita poate face greseli fatale.
Un om din New England a observat o bufnitã mare care a capturat un sarpe negru.  Ghiarele ascutite ale bufnitei nu apucaserã sã strãpungã sarpele în niciunul din organele lui vitale si ea nu putea sã ajungã la capul sarpelui pentru cã sistemul de luptã al sarpelui intrase în actiune.  Sarpele s-a încolãcit în jurul bufnitei asa de strâns încât pasãrea ajunse neajutoratã.  Cele douã creaturi erau înclestate într-o luptã pe viatã si pe moarte.  Bufnita si nu sarpele ar fi murit dacã nu ar fi intervenit omul.  El a omorât sarpele si a eliberat-o pe bufnitã.  Dar lupta a slãbit-o pe bufnitã, asa cã a trebuit sã se odihneascã înainte de a-si recãpãta puterea de a zbura.
Lupta dintre bufnitã si sarpe seamãnã mult cu propria noastrã luptã cu Satan.  Dacã credem cã avem puterea sã rezistãm ispitelor lui Satan suntem înselati ca si Adam si Eva.  Suntem prinsi în lupta mortalã cu pãcatul, înfruntând moartea sigurã.  Dar chiar dacã sarpele ne-a slãbit, Dumnezeu ne spune în textul de astãzi cã El va lupta cu sarpele si-l va învinge pentru noi.  De fapt El a fãcut acest lucru pe cruce, împlinind promisiunea fãcutã lui Adam si Evei în grãdina Edenului.

Invierea mea spirituala
„Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.” (Gal. 2,20)
Sinuciderea mamei mele mi-a bulversat viata. Prima mea reactie a fost socul. Apoi negarea. Apoi mania. (Cum a putut sa-mi faca lucrul acesta mie, copiilor mei?) Apoi vinovatia. (De ce nu am facut eu ceva mai mult?)
In timp ce incercam sa imi reconstitui viata asezand lucrurile cap la cap, am pus la indoiala rolul lui Dumnezeu in suferinta mamei (avea psihoza maniacodepresiva) si in alegerea ei ulterioara de a-si pune capat vietii. Ori Dumnezeu, ori mama facuse o greseala fatala, iar aceasta concluzie aproape ca mi-a distrus relatia cu Dumnezeu.
In urmatorii doi ani, m-am luptat efectiv cu viata mea spirituala. Cred ca a fost o imbinare intre viata mea spirituala relativ sterila de dinainte de pierderea mamei, sinuciderea ei si intrebarile pe care aceasta mi le-a ridicat in minte despre rolul lui Dumnezeu in viata noastra.
Atunci mergeam la o biserica mare, impersonala, unde nu aveam un grup de sprijin care sa ma asculte si sa ma incurajeze aratandu-mi ca Dumnezeu iubeste, iar Satana distruge.  Sunt stanjenit sa spun ca aproape L-am parasit pe Dumnezeu. Am continuat sa merg la biserica, dar mai mult pentru copii. Chiar daca duceam o lupta, credeam inca in Dumnezeu si doream ca si copiii mei sa aiba o relatie cu El. Nu voiam sa se rupa de biserica din cauza mea. Inainte de a ma hotari sa-L parasesc pe Dumnezeu, mi-am luat angajamentul sa mai citesc si sa mai fac cercetari. Am citit o carte scrisa de Philip Yancey, „Unde este Dumnezeu cand ne doare?”. Aceasta m-a ajutat intr-adevar. Am inceput sa mergem la o biserica mai mica, unde m-am implicat, mi-am facut prieteni care m-au iubit asa cum eram si am inceput terapia.
In ultimii cinci ani am inviat efectiv din punct de vedere spiritual! Am avut cu adevarat o viata de devotiune si de rugaciune si am fost mult mai activ in biserica mea. Ma intreb de ce mi-a trebuit atat de mult timp (30 de ani) ca sa stabilesc o legatura adevarata cu Dumnezeu.
„Dumnezeule, Tu esti asa de bun! Tu ai umeri mari, puternici, pe care pot sa ma sprijin cand ma simt slab. Tu ma asculti cu rabdare cand am indoieli cu privire la Tine si la planurile sau procedeele Tale si ma iubesti indiferent cum stau lucrurile. Iti multumesc! ”
Rob Thomas
 
Sa mori pentru o tigareta?
„Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos!”  (1 Cor. 15,57)
In timpul celor 28 de ani in care a fumat, David se gandise de multe ori sa renunte, dar niciodata nu a facut-o. Prietenului sau celui mai bun, Larry, in varsta de 45 de ani, care fuma de peste 25 de ani, i se pusese recent diagnosticul de cancer pulmonar. Aceasta a fost chemarea la „trezire”.
Perspectivele suferintei – o boala lunga, dureroasa, fatala, asa cum este emfizemul sau cancerul – erau ingrozitoare pentru David. Desi cea mai obisnuita forma de cancer legat de fumat este cancerul pulmonar, exista si cancer de buze, de gura, de gat, de laringe, de esofag, de stomac, de ficat, de pancreas, de colon si de vezica urinara. Apoi, exista posibilitatea de boala de inima sau de atac vascular cerebral. Se estimeaza ca fumatul este un agent cauzal in 30% pana la 40% dintre toate decesele prin boala cardiaca coronariana din Statele Unite, precum si in 15% din cele aproape 150.000 de decese prin atac vascular cerebral. Riscul de a avea boala arteriala periferica aterosclerotica este de cel putin 10 ori mai raspandit in randul fumatorilor, iar decesul din cauza ruperii unui anevrism abdominal este de doua pana la de cinci ori mai frecvent.
Intrebarea este: Va reusi David sa renunte la acest obicei? Da, va reusi, pentru ca si-a dat seama ca nu poate castiga biruinta singur. El a ales 1 Cor. 15,57 ca text al sau pentru biruinta si a cerut implinirea fagaduintei din Fil. 4,13, ca, impreuna cu Domnul Hristos, poate totul. David a inteles ca fumatul este un pacat, pentru ca ucide in mod lent, iar Legea lui Dumnezeu este clara: „Sa nu ucizi” (Ex. 20,13). Asa ca a eliminat tigaretele din viata lui brusc, nu treptat. Le-a aruncat pe toate si s-a hotarat sa stea departe de fumatori, pentru a micsora ispita. In plus, el are un grup de prieteni care se roaga pentru el, iar colegii din cadrul programului de abandonare a fumatului ii cer socoteala in privinta reusitei sale. Sunt doar cateva zile de cand a renuntat la fumat, dar Ii multumeste deja lui Dumnezeu pentru biruinta.
Daca ii poate da lui David biruinta asupra unei patimi vechi de douazeci si opt de ani, Dumnezeu poate sa-ti dea biruinta si tie.
Elmar Sakala si Kay Kuzma

“De aceea, preaiubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra in Domnul nu este zadarnica.” ( 1 Corinteni 15, 58 )
Apostolul Pavel, unul dintre cei mai aprigi propovaduitori ai “Evangheliei harului Lui Dumnezeu” , li se adreseaza corintenilor, dar si noua, ca unor frati preaiubiti care ostenesc in lucrul Domnului. Aici, in contextul “biruintei prin Domnul nostru Isus Hristos”, el incurajeaza misiunea, in care cei ce se angajeaza sunt chemati sa fie tari si neclintiti. Pavel a fost el insusi unul dintre cei care au ramas tari chiar “in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari” . ( 2 Cor. 12, 10 )
Greutatile misiunii si ale slujbei nu l-au putrut impiedica sa strabata mii de kilometri infruntand “primejdii pe mare si pe uscat, adesea in foame si sete, in lipsuri si in frig” . ( 2 Cor. 11, 26 – 27 )
Fara telefoane mobile, fara masina 4×4, fara mijloacele moderne de comunicare si informare, si totusi “bisericile se intareau in credinta, sporeau la numar din zi in zi…” ( Fapte 16, 5 )
Oare in ce consta secretul tariei lui Pavel ? Cum se face ca lucrul Domnului sporea in urma ostenelii lui ? E greu de dat un raspuns “reteta” pentru secolul XXI. Un lucru insa este clar prezentat in declaratia lui : “Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc, dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine” ( Gal. 2, 20 ) – sursa de putere este Domnul Isus Hristos.
Si azi, El asteapta sa ne ofere putere, tie si mie, asa cum a facut-o in vremea apostolilor. Dar aceasta nu se va intampla pana cand tu si cu mine nu vom fi rastigniti impreuna cu El, ca Pavel. Abia dupa aceea vom putea spune si noi : “Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele Lui Hristos !” ( 1 Cor. 11, 1 )
Si nu departe, intr-o zi, in jurul pomului vietii, alaturi de Domnul Isus si de Pavel, ne vom da seama ca osteneala noastra in Domnul nu a fost zadarnica.
Pana atunci, “preaiubitii mei frati, fiti tari !“
Iosif Chidovet, pastor, Conferinta Moldova
 
Cum se ispraveste alergarea
„M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta.”  (2 Tim. 4,7)
Pentru cea de-a patruzecea aniversare a zilei mele de nastere, am vrut sa dovedesc ca eu nu imbatranesc, ci devin mai buna! Asa ca am decis sa iau parte la un maraton. Pregatirea a inceput cu un an inainte de ziua cea mare. Primul pas a fost acela de a gasi o carte care sa-mi explice cum sa ma antrenez pentru un maraton. Al doilea a fost sa incep programul de antrenament, iar al treilea, antrenamentul efectiv.
Fratele meu, un maratonist veteran, mi-a trimis cartea Patru luni pentru un maraton de patru ore, de Dave Kuehls. Mi-am dat seama ca experienta mea va fi mai degraba „Zece luni pentru un maraton de sase ore”, dar scopul meu era sa ajung la linia de sosire, nu sa bat recordurile.
Am inceput sa merg pe jos cate 8 km pe zi, patru zile pe saptamana. Apoi, am marit distanta in fiecare saptamana. Cu doua luni inainte de maraton, puteam sa fac 24-29 km intr-o zi „lunga”.
In ziua maratonului, ma simteam pregatita – „luptasem lupta cea buna”, facusem antrenament regulat. In curand, aveam sa descopar daca puteam sa „ispravesc alergarea” – sa parcurg toti cei 42 km ai cursei!
La ora 7:30 am pornit. Era o dimineata racoroasa si ploua marunt. Ma opream si imi reincarcam bateriile la fiecare post de prim-ajutor, ca sa-mi mentin nivelul de energie. La kilometrul 12, m-am alaturat unei alte maratoniste novice si am ramas alaturi de ea tot restul cursei. Ne-am incurajat reciproc si ne-am bucurat de minune, legand o relatie de prietenie. La kilometrul 32, au inceput sa ma doara genunchii, dar am grabit pasul. Dupa cinci ore si 45 de minute, am trecut de linia de sosire, schiopatand!
N-am fost pusa pe prima pagina a ziarelor si nici n-am fost ovationata, dar detin o medalie care dovedeste ca am ispravit alergarea!
Viata crestina seamana cu un maraton. Trebuie sa citesti Biblia pentru a primi invatatura, apoi sa faci un plan cum sa traiesti o viata crestina, sa aduci la indeplinire planul acela si, in final, sa ispravesti alergarea si sa-ti pastrezi credinta. Iar rasplata ta va fi cu mult mai mare decat o medalie!
Ce ti-ar placea sa faci pentru a avea un stil de viata mai sanatos? Fa un plan, adu-l la indeplinire si sarbatoreste atunci cand ti-ai „ispravit alergarea”.
Sandra Clay
 
Muntii apelor
La intrebarea: „Care sunt cei mai inalti munti?”, cei mai multi ar raspunde ca cei din Asia, deoarece inaltimile himalayene ating aproape 9000 m. Este adevarat, este fals?!? Pot spune ca si una si alta. Daca ne-am referi la muntii de pe suprafata uscata a Pamantului, este adevarat. Dar, daca ne-am referi la toata suprafata lui, inclusiv cea acoperita de apa, s-ar putea ca raspunsul sa fie altul.
Sub apele oceanelor exista lanturi importante de munti. De exemplu, inaltimea lantului de munti submarini din Oceanul Atlantic atinge, in partea lui centrala, 1500-3000 m. Acest lant muntos desparte Oceanul Atlantic in doua parti: apuseana si rasariteana. Doar doua defileuri inguste, numai doua falii in puternicul lant, unesc cele doua parti ale oceanului, in apropiere de Ecuator.
Varful cel mai inalt este reprezentat de o insulita din grupul Azore. Aceasta se inalta deasupra nivelului marii cu 2500 m. Daca mai adaugam la acestia si pe cei aflati in apa, ajungem la concluzia ca „muntele” intreg are peste 9000 m.
Se presupune ca lantul muntos din Atlantic iesea candva deasupra oceanului, dar apoi s-a scufundat impreuna cu fundul oceanului. Mai demult, el chiar fusese socotit de unii drept o ramasita a enigmaticei Atlantida scufundata pe neasteptate.
Alte lanturi muntoase se insira si pe fundul oceanelor Pacific si Indian (de mai mici dimensiuni decat cel din Atlantic). Puternicul lant al Oceanului Pacific are si el varfuri ce formeaza siruri de insule, cum ar fi de exemplu Hawaii si Aleutinele.
Deoarece fundul oceanelor este zguduit de cutremure dese, iar vulcanii submarini sunt foarte activi, muntii din apa isi modifica destul de mult relieful. Varfurile lor se ridica uneori pe neasteptate deasupra apei, sau dispar tot atat de uimitor.
In general asezarile umane sunt situate la baza muntelui. Prea putini sunt cei care isi construiesc case sau adaposturi in varful muntilor. Trebuie sa ai mult curaj (poate chiar nebunie) ca sa induri conditiile vitrege de pe varfuri de munti.
Credinta, darul lui Dumnezeu, este cea care poate sa ne ajute sa trecem peste existenta oricaror munti de greutati sau de necazuri.
„Adevarat va spun ca, daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut smochinului acestuia; ci chiar daca ati zice muntelui acestuia: „Ridica-te de aici, si arunca-te in mare” se va face”. (Matei 21:21)
Esti gata sa treci, cu ajutorul lui Dumnezeu, peste toti muntii?
Mirela Dascalu
 
O forta necesara
Ori de cate ori facem un nod la o ata, sfoara sau franghie, procedam in acest mod deoarece vrem ca nodul acela sa impiedice desfacerea atei sau sforii.
Care este forta ce ne ajuta in astfel de cazuri si de care nici nu suntem constienti mereu? Raspunsul este uimitor de simplu: forta de frecare. Fara a ne da seama in mod obisnuit, frecarea este prezenta pretutindeni in jurul nostru. Ea contribuie in mod hotarator la stabilirea pozitiei fiintelor si lucrurilor.
Daca forta de frecare ar inceta sa existe, totul ar aluneca la nesfarsit, zdrobindu-se intr-un haos general. Nimic, nici un obiect n-ar mai sta deasupra altuia. In absenta frecarii, de exemplu, n-am putea merge, ci am aluneca fara a ne putea „frana” miscarea. Nu am putea tine nici un obiect in mana, caci el ar tasni dintre degete mult mai repede decat un sapun ud. Chiar cuiele si suruburile nu s-ar mai fixa in scanduri sau metale, iar ata cu care ne sunt cusute hainele ar iesi imediat din cusaturi si ar… curge afara, asemenea apei…
Gandeste-te numai la cate accidente se intampla in timpul iernii din cauza alunecarii oamenilor, animalelor sau automobilelor pe pojghita de polei sau pe gheata.
Desi exista si un domeniu restrans, mecanica, unde se cauta diminuarea fortei de frecare pentru a reduce uzura pieselor in miscare si consumul de energie, in rest, frecarea este un fenomen indispensabil activitatii.
Foarte multi spun ca la place iarna doar pentru ca zapada si gheata ii ajute sa alunece. Mai ales copiii se bucura atunci cand pot sa scoata sania pe derdelus sau pot sa-si incalte patinele.
Batranii, in schimb abia asteapta sa treaca iarna – este prea frig, este prea mult alunecus, este foarte greu de mers.
Lucrurile stau cam la fel si din punct de vedere spiritual. In ziua de astazi este foarte usor sa aluneci pe calea credintei. Fiecare ispita este asa de alunecoasa, incat cei mai multi cad. Iar fiecare cadere solicita un efort mult mai mare pentru ca cel cazut sa se ridice.
„De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata”. (2 Petru 1:10)
Mirela Dascalu
 
Razboiul mustelor
Un ofiter italian, ce luptase pe multe dintre fronturile celui de-al doilea razboi mondial, se intorcea acum in tara, dupa ce timp de patru ani fusese departe de casa. Cate nopti nu visase el aceasta clipa! De cate ori nu tanjise dupa viata linistita de acasa, si cat de dor ii era sa se plimbe pe strazile linistite, printre casele cu flori la ferestre, sa simta mirosul acestora invadandu-i plamanii!
Ajuns in Neapole, orasul natal, a fost izbit inca de la intrare de mizeria ce era prezenta peste tot. Toate strazile erau pline de murdarie. Mormane de gunoaie puteau fi intalnite la tot pasul, iar mirosul era insuportabil. Cum ajunsese in acest hal orasul care altadata fusese vestit pentru frumusetea lui?
Insa, ceea ce i-a creat cea mai mare repulsie, era ca peste tot roiau o multime de muste, singurele parca fericite ca sunt stapane peste o asemenea „comoara placut mirositoare”. Purtand mizeria pe picioarele lor, se asezau pretutindeni, chiar si pe oameni.
Intalnind un localnic, ofiterul l-a intrebat: „De ce nu luptati impotriva mustelor? In alte orase, la Torino, Milano si Roma, care s-au confruntat si ele cu acest flagel, primariile au organizat un adevarat razboi, iar acum nu mai gasesti nici o musca vie.”
„Pai, si la noi s-a dus o astfel de batalie, timp de trei ani.” – raspunse omul. „Dar, au invins… mustele!”
Dintre patru orase care se luptasera cu mustele, trei au invins, iar unul a pierdut. Ce nu facuse oare acesta din urma, de nu se numara si el printre orasele invingatoare, nu stiu. Insa, aceasta ma face sa ma gandesc la luptele pe care noi toti le avem de dus cu „mustele” noastre. Unii inving, altii sunt invinsi. In ce consta secretul invingatorilor? In perseverenta? In unitate? Cred ca in ambele si nu numai.
Te lupti chiar acum cu un pacat prezent in viata ta? Ti se pare ca nu mai ai putere? Ti se pare ca ai facut tot ce a fost posibil, dar nu l-ai biruit? Sau, poate, ti-e frica sa te lupti, gandindu-te din start ca este mai tare decat tine?
Pregateste-te, caci iti voi dezvalui cel mai mare secret chiar acum: „Nu tu trebuie sa te lupti!”. Exista Cineva, care, la cerere, duce lupta in locul tau.
„Nu te teme de ei; caci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El insusi pentru voi.” (Deuteronom 3:22)
Mirela Dascalu