Vulpea speologilor
„Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune, si sa slaveasca pe Tatal vostru, care este in ceruri.” (Matei 5:16)
Asa cum se mai intampla in cercetarile speologice, de foarte multe ori animalele sunt cele care atrag atentia oamenilor asupra existentei unor locuri subterane.
In partea sudica a podisului Podolia, cam la vreo 150 de km de orasul ucrainean Tyernopol, un vanator a gasit o vizuina de vulpe. Pentru ca a vazut clar cand vulpea a intrat in vizuina, si-a trimis cainele inauntru. Cainele insa nu s-a mai intors. De suparare, vanatorul s-a dus si i-a chemat pe mai multi colegi de-ai lui, pentru a vedea ce s-a intamplat. In ziua urmatoare au trimis inauntru inca un caine, dar si acesta a patit la fel. Pana la urma, vanatorii au hotarat sa intre in vizuina. Inarmati cu lanterne si arme mici, au descoperit o pestera uriasa (Pestera Cristal si lacurile care avea sa fie cartografiate in 1965, 130 km.).
In 1974, Savcin Miron a organizat o expeditie cu un grup de 8 speologi si un alt grup care numara mai mult de 80 de persoane (acestia erau oamenii de legatura si prelucrau datele aduse la suprafata) pentru a cartografia pestera ce a primit numele de Pestera Optimista.
Intrarea era un canal de gips stramt care s-a largit transformandu-se intr-un coridor de sifon plin cu noroi pana la tavan, lung de 120 m. Dupa luni de munca grea, au cartografiat 109 km de coridoare si au pus 17.000 tablite la intersectiile sau la portiunile mai periculoase (in 1993, aveau deja 178 km.) Apropiindu-se lunile friguroase, coridorul de sifon cu noroi a inceput sa inghete, insa in adancime era tot mai mult si mai mult de descoperit.
Ca sa opreasca inghetarea noroiului, grupuri de fete si baieti strabateau de patru ori pe zi cei 120 m, spargand gheata, pentru ca cei de jos sa poata iesi in viata. Cel care a intrat, avea o cordelina legata de un picior prin care tragea un sac de 30 de kg – ”remorca”. Atunci cand a fost intrebat cum a reusit, a raspuns: “Si eu sunt speolog. Nu puteam sa las gheata sa se ingroase, pentru ca altfel cei de jos n-ar fi avut posibilitatea sa se intoarca in viata.”
Cum ii ajuti tu pe cei din jurul tau sa se intoarca din adancul pacatului si sa vina la Lumina?
Pastor Viorel Dascalu
Cum sa ne simtim bine
„Acum dar raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Cor. 13,13)
E bine sa ne simtim bine. Vrem sa ne simtim bine din punct de vedere fizic si vrem sa avem relatii bune cu membrii familiei si cu prietenii. In vederea binelui fizic, exista principii de sanatate. In vederea relatiilor bune cu noi insine, putem sa-L slujim cu credinciosie pe Dumnezeu si pe semenii nostri, facand tot ce putem mai bine si la timpul potrivit. In mare masura, depinde de noi binele fizic si relatia buna cu sinele. Mai greu insa e sa-i determinam pe altii sa aiba sentimente bune fata de noi. Dar si pentru aceasta exista un principiu pe care il putem aplica.
Cu multi ani in urma, am primit un post pe care altcineva sperase sa-l primeasca. Fiindca nu l-a primit, respectiva persoana a demisionat, dar a ramas foarte apropiata de noua mea secretara – care era, de asemenea, dezamagita ca eu eram noua ei sefa. Aceasta secretara putea sa contribuie la succesul meu sau putea sa il micsoreze. Ea a preferat ultima varianta. Eu, pe de alta parte, puteam sa o tin pe acel post sau puteam sa cer sa fie inlocuita. Eu am preferat prima varianta. Puteam eu sa o determin sa aprecieze nobletea mea sufleteasca si pregatirea mea temeinica? Putin probabil. In schimb, am cautat metode prin care sa o ajut sa se aprecieze pe ea insasi. I-am apreciat contributiile, i-am spus ca am incredere in ea si ca, in viziunea mea, avea un viitor stralucit. I-am aratat care sunt motivele pentru care o consideram deosebita si mi-am exprimat aprecierea fata de competenta fostului ei mentor.
Raspunsul a fost uimitor. A devenit un angajat loial si o buna prietena, dovedind faptul ca, daca vrem ca altii sa aiba sentimente bune fata noi, trebuie sa ii facem sa aiba sentimente bune fata de ei insisi. „Omului i se cere sa-L iubeasca pe Dumnezeu cu toata puterea si cu toata inima lui, iar pe aproapele sau ca pe sine insusi. El nu poate face lucrul acesta cu niciun chip, daca nu se leapada de sine. Aceasta inseamna sa fie stapan pe sine atunci cand patima se lupta pentru suprematie; sa se impotriveasca ispitei de a condamna si a critica… Inseamna a lucra cu rabdare si voiosie pentru binele altora.” (Ellen White, In Heavenly Places, p. 223)
Doamne, ajuta-ma sa-i iubesc pe altii cum ma iubesti Tu! Ajuta-ma sa traiesc dupa principiul iubirii Tale si sa vad schimbarile produse in viata altora!
Clarence Hodges
A iubi inseamna a ierta
„Dragostea nu va pieri [NKJV – nu va da gres] niciodata.” (1 Cor. 13,8)
Sunt convinsa ca sanatatea noastra mintala si fizica depinde si de atitudinea fata de altii si de felul cum ii tratam. Aici este inclusa si iertarea. De fapt, daca as putea sa aleg singurul dar al lui Dumnezeu de care am nevoie, sa-l primesc si sa-l ofer, acela ar fi darul iertarii.
Maltbie Babcock spunea: „…E usor sa spunem: ’A gresi este omeneste, a ierta este dumnezeieste’; dar nu gustam niciodata caracterul nobil si dumnezeiesc al iertarii pana nu iertam si nu cunoastem biruinta iertarii asupra sentimentului ca am fost nedreptatiti, asupra mandriei jignite si a sensibilitatilor ranite… Astfel suntem intr-o legatura vie cu Acela care ne iarta… si ne porunceste sa pasim alaturi de El in bunatate si bucurie, intr-o viata noua”. Dumnezeu ne cere sa iertam spre binele nostru si al altora.
Fiecare are pe cineva pe care nu vrea sa-l ierte, din indiferent ce motiv. Exista acel dram de mandrie care se ascunde in adancul inimii si iese brusc la iveala, ca sa muste atunci cand acea „persoana anume” ataca prin ironie usturatoare si ne erodeaza respectul fata de noi insine. Intr-o zi, dupa ce am fost din nou „muscata”, m-am intrebat daca m-ar fi deranjat tot atat mult daca altcineva mi-ar fi spus acelasi lucru. Ce surpriza! Mi-am dat seama ca nu. In momentul acela, am inceput sa inteleg ca atitudinea mea era gresita si ca ma faceam singura sa sufar. Probabil ca cealalta persoana nici nu era constienta de ceea ce se intampla. Asa ca am iertat si acum invat sa tratez aceasta persoana ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. De fapt, in prezent o iubesc sincer!
Daca exista in viata vreo certitudine, atunci este aceasta: „dragostea nu va da gres niciodata” sa ofere darul iertarii. Iar ceea ce pune in miscare procesul acesta este darul iubirii lui Dumnezeu. Ce revelatie am avut si cata usurare am simtit atunci cand am pus in sfarsit deoparte felul cum ma simt si am vrut, am dorit staruitor o iubire pe care numai Dumnezeu o poate darui!
Tata iertator, da-mi iubire pentru persoana care imi distruge respectul fata de mine insami; da-mi suficienta iubire pentru a ierta si destula putere a vointei ca sa iubesc.
Pat Nordman
Biblia si inteligenta emotionala
„Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere.” (Fil. 1, 9)
Prof. dr. Steven J. Stein si dr. Howard E. Book au confirmat, prin tehnici sofisticate de scanare, ca multe procese de gandire trec prin centrii emotionali ai creierului.
Sub denumirea „intelepciune care vine de sus” din Iacov 3,17 si „agape” sau „dragostea ca atitudine” din 1 Corinteni 13,1-8 este descrisa in toate cele cincisprezece puncte ale sale inteligenta emotionala, descoperita recent in psihologie. De retinut ca in epistola lui Pavel nu este vorba de dragostea ca instinct (eros), ca emotie (storge), ca sentiment (filia), nici ca dispozitie (filostorgia), ci de „agape“, adica dragostea ca atitudine care anunta implicarea constiintei morale si a vointei alaturi de sensibilitate.
In psihologie, inteligenta emotionala este descrisa ca fiind flexibila, iar Biblia spune ca este „usor de induplecat” si „crede totul”; este manifestata prin toleranta la stres, Biblia spune ca este „blanda” si „indelung rabdatoare”; detine controlul impulsurilor, Biblia spune ca este „pasnica” si „nu se manie”. Aceeasi inteligenta emotionala din psihologie da dovada de optimism, iar Biblia spune ca „nadajduieste totul”; se precizeaza ca pastreaza relatii interpersonale, in Biblie „agape” (inteligenta emotionala) „nu se poarta necuviincios” si tot asa am putea continua pana la toate cele cincisprezece insusiri, care corespund intru totul.
Asa se explica de ce apostolul crede ca dragostea creste in cunostinta si pricepere (ce tin de intelect).
Apostolul spune ca se roaga. Dragostea ca atitudine, sau inteligenta emotionala (agape), este primul rod al Duhului Sfant in viata celui credincios. Deci, fii credincios!
Sunt caracteristici ale dragostei adevarate la care simti ca esti deficitar? Roaga-te azi ca dragostea ta sa creasca tot mai mult in cunostinta si pricepere!
Petru Blaj
Sfarmat de piatra
In unele parti ale globului pamantesc, geologii au prilejul sa gaseasca o roca de culoare verzuie, cu vine si irizatii multicolore (asemanatoare curcubeului). Daca o piatra de acest fel este asezata pe o mica nicovala din otel, iar deasupra i se da o lovitura puternica cu ciocanul, nicovala crapa in bucati.
Bine, vei zice, dar piatra? Piatra ramane intreaga si nevatamata.
Aceasta roca extraordinara este numita stiintific „nefrit” si este considerata o piatra semipretioasa. Necunoscatorii o confunda cu jadeitul sau jadul imperial, din cauza coloritului si aspectului asemanator. Este un mineral mai rar, despre care multa vreme s-a crezut ca nu poate fi gasit decat in India, Birmania si China, dar in anul 1852 a fost descoperit un zacamant foarte bogat si in Siberia.
Totusi, intamplarea cu nicovala nu este o „minune”, ci un fenomen perfect explicabil. In timp ce otelul obisnuit nu rezista decat la o presiune de maxim cinci mii de kilograme pe cm2, nefritul rezista si la o presiune de sapte mii de kilograme.
Extraordinara rezistenta a nefritului se explica daca este examinat la microscop. Aici se poate constata ca roca este alcatuita din fibre intretesute foarte strans.
La o roca, cu cat moleculele ce o alcatuiesc sunt mai bine tesute si stranse intre ele, cu atat roca este mai puternica. Secretul rezistentei acestor pietre este foarte important si demn de luat in seama si de catre oameni.
„Unde-i unu nu-i putere la nevoi si la durere; Unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste” spune cunoscutul imn al Unirii. In versurile acestea se exprima un mare adevar. Cu cat oamenii sunt mai multi si mai apropiati unii de altii, cu atat sunt mai greu de despartit.
„Va indemn, fratilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, sa aveti toti acelasi fel de vorbire, sa n-aveti dezbinari intre voi, ci sa fiti uniti in chip desavarsit intr-un gand si o simtire.” (1 Corinteni 1:10)
Iti place sa fii mai apropiat de cei dragi, de colegi si de prieteni sau preferi sa stai mai izolat? Chiar daca nu prea vrei, in general, sa ai relatii asa de stranse cu ceilalti, exista momente cand doresti ca cei ce te cunosc sa-ti fie aproape. Asa cum tu vrei sa te simti sprijinit in momente dificile, tot asa sa fii gata sa simti impreuna cu ceilalti si cand acestia au nevoie de tine.
Mirela Dascalu
Dragoste de barza
In toamna anului 1989, in timpul unei deplasari intr-o comuna din judetul Bihor, un om a remarcat o multime de cuiburi de berze. Acestea erau asezate pe varfurile stalpilor de telegraf ce stateau aliniati de-a lungul strazii principale.
Intrand in discutie cu un localnic, a aflat ca la vremea potrivita, colonia de berze si-a facut pregatirea de zbor si a plecat in tarile calde. Oamenii din comuna au ramas cu nostalgia pasarilor mult iubite, dar, dupa vreo doua sau trei zile, uitandu-se mai bine, au observat ca la un cuib au ramas doua berze parinti, cu cei doi puisori ai lor.
Nu se stie care a fost cauza pentru care s-a intarziat atat de mult cu depunerea oualor pentru clocit, iesirea din oua si cresterea puilor. Insa, un lucru era sigur: dragostea parintilor fata de puisori a invins pentru moment instinctul de plecare. Ele au hotarat sa mai astepte pana ce puii se vor maturiza.
Dupa doua saptamani de truda, grija si asteptare, intr-o zi insorita, mica familie si-a luat zborul spre zarile albastre. Nu a mai ramas nimeni in cuib.
Desigur ca zborul in formatie de patru, pentru pasari ca berzele, este mult mai greu decat zborul in formatie, intr-un stol de sute sau mii de inaripate, dar dragostea si vointa aveau sa invinga orice obstacol.
Ce minunat exemplu de dragoste si de sacrificiu de sine ne dau aceste pasari!
Nu poti astepta pe cineva mai mult decat altii daca nu il iubesti. Nu poti suporta pe cineva mai mult decat este „normal” daca nu il iubesti din toata inima. Nu poti asculta pe cineva mai mult decat „trebuie” daca nu il iubesti cu adevarat.
Totul se rezuma la dragoste. Daca iubesti o cauza sau daca inima iti bate pentru o persoana mai mult decat pentru altele, atunci vei fi dispus sa sacrifici sau sa investesti mai mult.
„Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul”. (1 Corinteni 13:4-7)
Mirela Dascalu
Iubeste neconditionat…
A iubi nu inseamna a fi uman si nici a avea calitatile unui inger. Nu deriva din a fi cineva important din punct de vedere social sau profesional. Sa iubesti… inseamna sa dovedesti printr-un mod placut celorlalti ca existi.
Din nefericire, iubirea este favorizata cel mai adesea de frumusetea fizica si nu de un zambet discret, conturat cu inocenta, care provine dintr-o inima sincera. Daca esti o persoana frumoasa care trezeste admiratie, ai multe sanse sa beneficiezi de iubirea celor din jur. Iar cei care te iubesc datorita frumusetii tale, apeleaza la cea mai buna solutie pentru a se pedepsi pe ei insisi. Mai devreme sau mai tarziu, viata va reusi sa-ti stearga frumusetea. Si atunci, cei care au facut apel la frumusetea ta, iubindu-te, vor trai cea mai mare dezamagire pe care ei au fortat-o sa se nasca in momentul in care au decis sa te iubeasca datorita infatisarii tale serafimice.
Iubirea bazata pe conditii va fi destinata esecului. Daca vrei sa iubesti pe cineva, iubeste-l pentru ceea ce este fara a impune alte cerinte. Este calea cea mai demna de a iubi! Dumnezeu nu cere niciodata conditii pentru iubirea oferita pamantenilor. El i-a cerut lui Adam sa nu manance din „pomul cunostintei binelui si raului” iar dupa ce acesta a mancat, El n-a incetat sa-l iubeasca.
Cand Isus Hristos le-a spus ucenicilor sa se iubeasca unii pe altii, El nu s-a oprit aici, ci a continuat spunandu-le: „Asa cum v-am iubit Eu”, cu alte cuvinte, iubiti-va fara conditii. Daca ai sti cu adevarat ce-nseamna sa iubesti, ai privi viata altfel si n-ai mai trece nepasator pe langa cei care tanjesc dupa farmecul acestui parfum.
Poate ca in viata ta vei intalni oameni care s-au bucurat doar o clipa… si aceea a fost clipa in care s-au simtit iubiti de tine. A venit timpul sa ne scuturam de apatie si sa iubim neconditionat.
Prelipcian Laurentiu
Puterea zambetului din spatele lacrimilor
In lumea in care ne-am nascut traiesc persoane care au plans de mii de ori fara ca cineva sa-i compatimeasca. Exista oameni carora viata le-a oferit cu multa indulgenta posibilitatea de a suferi, de a experimenta durerea si de a beneficia intr-o masura bogata de prezenta consecintelor ei neplacute. In acceptiunea lor, viata apare ca un blestem in care fericirea a fost o vreme de vis.
Zambetul este un gest suficient de sugestiv prin care poti transmite celorlalti sentimentul ca viata isi are frumusetea ei. Expresivitatea lui inlocuieste de multe ori cele mai frumoase cuvinte pe care omul le exprima cu multa compasiune. Atunci cand este nascut din iubire, zambetul are puterea de a inviora o fata inlacrimata care si-ar dori sa-si petreaca viata in afara suferintei.
Poate ca in viata ta vei intalni oameni tristi care n-au mai zambit de ani de zile, n-au mai schitat de mult acea miscare a buzelor plina de dragoste, insotita de sclipirea ochilor si de seninatatea fetei. Si atunci… cand privirile voastre se vor intalni… nu uita sa le zambesti! Este o cale inocenta prin care iti poti manifesta dragostea fata de ceilalti. Poate ca zambetul tau va reusi intr-o zi sa alunge suferinta unui om care „sangereaza”.
Cand mergi pe strada si intalnesti un suflet trist sau impovarat, nu trece nepasator pe langa el! Poate ca a pierdut tot ce avea mai drag iar zambetul tau este mijlocul prin care se naste singura speranta.
Traieste-ti viata astfel incat sa fii o binecuvantare pentru fiecare persoana pe care o intalnesti in drumul vietii. Nu inceta niciodata sa zambesti, chiar daca uneori zambetul tau se naste din durere.
Daca in viata cotidiana vei intalni oameni plangand, nu incerca sa le alini durerea spunandu-le cuvinte frumoase… ci plangi impreuna cu ei. Apoi… zambindu-le, ei vor simti cu-adevarat ce inseamna puterea zambetului din spatele lacrimilor
Prelipcian Laurentiu
Dragostea este cel mai nobil sentiment uman. Este fundamentul unei vieti creştine autentice şi temelia fericirii.
E simplu sa daruieşti din dragostea ta celor ce iti sunt alaturi la bine şi la rau, celor ce te sprijina, celor ce iti ofera dragostea lor.
Dar ce faci atunci cand aceiaşi oameni se comporta ca şi cand ti-ar fii duşmani?
„Teoria” spune sa-ti iubeşti şi duşmanii, dar de cele mai multe ori noi nu reuşim nici sa-i iubim cu adevarat pe cei din familia noastra. Şi e aşa de trist sa ştii ca ai trait 20 de ani impreuna cu cineva şi niciodata nu ai fost in stare sa-i arati dragostea neconditionata, cea care ne diferentiaza de lumea aceasta.
A iubi cu vorba e simplu. Dar a te implica emotional in relatiile cu cei din jur e atat de greu. E mai uşor sa fii distant şi indiferent fata de cel de langa tine decat sa iei parte la trairile lui, la modul lui de a zambi, de a plange…
Un lucru pe care deseori il uitam privitor la dragoste este ca ea se daruieşte fara a aştepta ceva in schimb. Şi probabil asta ne inspaimanta. Cel mai mare inamic al dragostei este eul nostru, egoismul, mandria. Cum sa ma las calcat in picioare de cineva care ar trebui sa-mi „pupe talpile”, vorba noastra?!!! Oare aşa a zis şi Isus cand şi-a intins mainile pe cruce pentru noi?
E adevarat ca dragostea ne costa mult, atat mental cat şi sufleteşte şi material. Pentru ca atunci cand iubeşti cu adevarat nu te limitezi in nici un domeniu pentru a-ti arata dragostea. Dar la fel de adevarat este faptul ca daruind dragostea noastra celor din jur vom fii mai impacati cu noi inşine, cu cei din jur şi cu Dumnezeu. Vom putea dormi liniştiti, ne vom putea ridica in fiecare dimineata din aşternut multumindu-i Domnului pentru o noua zi in care ne-a aratat dragostea Sa, şi pentru o noua oportunitate de a imparti din dragostea noastra pentru semenii noştri, care au atat de multa nevoie de ea.
Aşa ca la mijloc de toamna rece, cand toti se gandesc la orice in afara de a-şi improspata fantana dragostei din sufletul lor, va indemn sa traiti o viata plina de iubire şi afectiune pentru cei din jurul vostru. Şi va garantez (nu eu, ci Dumnezeu) ca veti fii nespus mai fericiti, mai plini de viata şi cu mai multa speranta in necunoscutul ce ne pandeşte.
„Prin aceasta vor cunoaşte toti ca Sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.” Ioan 13:35
Dragostea in secolul douazeci si unu
„Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.” (1 Cor. 13,1)
In cuvintele unui tanar din zilele noastre, gandurile luil Pavel despre iubire poate ca ar suna cam asa:
Daca as vorbi mai convingator decat cel mai bun politician si as canta mai bine decat cel mai bun cantaret, dar nu as avea dragoste, cuvintele mele ar fi ca niste unghii care racaie un parbriz inghetat.
Daca as putea sa programez calculatorul principal de la NASA si as putea sa memorez Psalmii sau daca as putea sa prevestesc viitorul, dar n-as avea dragoste, n-as valora mai mult decat o mana de namol.
Daca mi-as da toate hainele de firma unei organizatii pentru handica-pati si as lasa-o pe surioara mea sa-mi scotoceasca prin camera, daca as muri pe rug, ca martir, sau daca as dona cate patru litri de sange in fiecare ora, dar nu as avea dragoste, darurile mele ar fi inutile.
Dragostea este indelung rabdatoare – chiar daca asta inseamna sa renunt la o inghetata extra, ca sa-l ajut pe un cersetor.
Dragostea este plina de bunatate – ea nu se coboara la nivelul unor defaimari etnice.
Dragostea nu il invidiaza pe capitanul echipei de fotbal, nici pe castigatorul olimpiadei nationale pentru o bursa primita ca recompensa.
Dragostea nu se umfla de mandrie ca are numai note maxime sau pentru ca a obtinut o bursa de studii in strainatate. Dragostea nu tanjeste dupa ultimul tip de masina sau de telefon mobil.
Dragostea zambeste atunci cand un sofer ii intra in fata la intersectie. Ea depune o declaratie de venituri cinstita. Nu se plange de nedreptatile care i se fac. Crede ca Dumnezeu ne da intotdeauna ce e mai bun. Dragostea nu renunta cu niciun chip la speranta cand familia se destrama.
Dragostea nu se schimba ca lungimea fustei, ca tunsoarea sau coafura. Dragostea este mai tare decat bateriile Energizer. Ea dainuie si nu va pieri niciodata. In cele din urma, vor ramane doar trei lucruri: credinta, nadejdea si dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Dumnezeu te iubeste cu o dragoste infinita si iti cere sa-i iubesti pe altii asa cum te iubeste El. Tu cum ii iubesti pe altii?
Adaptare dupa Karl Haffner
Darul lui Grant
„Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si vointa, si infaptuirea… asa ca, in ziua lui Hristos, sa ma pot lauda ca n-am alergat, nici nu m-am ostenit in zadar.” (Fil. 2,13.16)
Era Anul Nou. Pe drumul spre spital, am inceput sa-mi fac in minte o lista – trebuia sa aflu costul aproximativ al unei inmormantari, sa dau telefoane la prieteni si la rude, sa fiu calma; apoi L-am rugat din nou pe Domnul sa intervina.
Cu o saptamana inainte, fiul nostru Grant, la doar 25 de ani, avusese un accident de motocicleta, in urma caruia suferise traumatisme craniene grave. Acum, in ciuda eforturilor cadrelor medicale, il pierdeam.
Intrebarile mi se invalmaseau in minte. Cum voi putea sa traiesc fara el? El era mandria si bucuria mea. Aveam sa fiu suficient de puternica pentru a rezista? Stiam ca nu i-ar fi placut sa ramana infirm. Era mereu implicat in activitati sportive. De ce ingaduise Dumnezeu acest lucru? De ce nu ne raspundea la rugaciuni? Ce reactie va avea sora lui, care îl iubea atat de mult? Doamne, te rog, indeparteaza de la noi paharul acesta!
Apoi am stat de vorba cu medicul, care ne-a spus ca fiul nostru mai traia doar datorita aparatelor. Ne-a intrebat daca ne-am gandit la donarea de organe. „Da”, raspunse Jill, fiica noastra, „am stat de vorba cu Grant recent si amandoi ne-am dorit acest lucru.” Eram socată. Nu-mi imaginasem că discutaseră despre asa ceva. Decizia a fost luata repede. Urma sa doneze toate organele sanatoase.
Asa s-a incheiat cea mai grea saptamana din viata noastra si s-a deschis un nou capitol, fara Grant. In sufletul nostru intunecat a intrat o mica raza de lumina: Ce s-a intamplat cu organele donate? Ni s-a spus ca vom primi o scrisoare in aproape trei săptămâni, in care vom fi informati despre persoanele care au primit organele. Acum verificam posta cu nerabdare.
In cele din urma, scrisoarea a sosit. Am deschis-o cu grija si am citit: un gardian, un constructor, o secretara; oameni obisnuiti se intorceau acum la familiile lor, la o viată normala. O parte din durerea noastra a fost indepartata cand am inteles ca viata lui Grant nu s-a pierdut in zadar – sase persoane primeau acum o noua sansa.
Isus a murit pentru ca noi sa putem trai. Iti multumim, Isuse!
Karen Lewis
Aligatorul pierdut
„Daca un om are o suta de oi si se rataceste una…, nu lasa el pe cele nouazeci si noua… si se duce sa caute pe cea ratacita?… Tot asa, nu este voia Tatalui vostru din ceruri sa piara unul macar din acesti micuti.” (Matei 18,12-14)
In 30 septembrie 1997, un politist din Florida a impuscat cel mai mare aligator din toate timpurile, lung de peste 4,27 de metri si cantarind 363 de kilograme. Era un animal urat, dar nu facuse rau nimanui, ci doar se invartise pe langa docul din apropiere, facand ceea ce fac toti crocodilii: uneori inota, doar cu ochii iesind din apa, alteori iesea pe uscat, ingrozindu-i pe pescari si pe locuitori. Prezenta lui in mod sigur le dadea emotii tuturor celor din zona! Imagineaza-ti frica celor care faceau schi nautic sau a pescarilor care puteau fi oricand deposedati de bibanul pe care tocmai il prinsesera. Nimeni nu iubeste un aligator flamand si nici nu are incredere in el.
Oile, pe de alta parte, sunt ghemotoace calme de lana moale, pe care ai vrea parca sa le adopti, sa fie ale tale. Sunt asa de dragalase, cuceritoare si vulnerabile incat ne putem obisnui chiar si cu mirosul lor. Iar darul lanii lor ne asigura camasi, bluze, sosete, cuverturi si paturi. Ne este usor sa iubim oile. Pe aligatori, ne este usor sa ii uram.
Poate ca din acest motiv Isus a spus pilda despre oaia pierduta si pastor, si nu despre un aligator si un pescar. Avem o senzatie placuta gandindu-ne la pastori care cauta si salveaza oi pierdute. Dar imagineaza-ti o povestire despre Isus in cautarea unui aligator! Prin pilda cu oaia pierduta, El vrea sa demonstreze cat de mult ii iubeste pe cei pierduti si vrea sa ne determine sa Ii urmam exemplul. E o datorie care nu ne deranjeaza cand e vorba de oameni gen oaie – ca femeia simpatica de la magazin sau domnul zambitor imbracat in Mos Craciun.
Dar ce se intampla cu oamenii gen aligator? Mai suntem dispusi sa facem parte din echipa lui Isus de salvare? Sa-i luam, de exemplu, pe insul suparat care a facut un gest obscen cand ai intrat brusc in fata lui si pe colega de la serviciu care te barfeste incontinuu. Sau chiar pe escroci, pe pedofili, pe drogati, pe teroristi, pe violatori, pe tinerii cu cercei in ureche si pe toti ceilalti pe care ne e greu sa-i agream.
Semeni uneori mai mult cu un aligator decat cu o oaie? Nu-i asa ca e uimitor faptul ca Dumnezeu Se afla in „misiunea” de a te cauta si salva?
Dick Duerksen
Sa facem un colt de rai pe pamant
„Cine zice ca este in lumina si uraste pe fratele sau este inca in intuneric pana acum. Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si in el nu este niciun prilej de poticnire.” (1 Ioan 2,9.10)
Exista prea multa ura in lumea noastra – ura rasiala, gelozie, crima si razboaie. Razboaiele au loc din multe motive: pentru ca anumite grupari etnice se dusmanesc intre ele sau pentru ca o tara mai puternica vrea sa puna stapanire pe una mai slaba. De fiecare data cand aud despre aceasta dusmanie, ma gandesc: Nu este in lume destula suferinta cauzata de accidente si boli? De ce trebuie ca noi, oamenii, sa contribuim la aceasta nefericire, punand ura peste mormanul de nenorociri care deja exista?
Poate ca nu suntem in stare sa oprim toate accidentele sau bolile, dar putem sa oprim cancerul emotional al ostilitatii. Uneori, avem repulsie fata de altii pentru ca sunt altfel decat noi sau pentru ca ne irita. Cu toate acestea, Dumnezeu spune ca trebuie sa-i tratam pe toti oamenii cu respect. „Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el insusi” (Fil. 2,3).
Cu cat mai placuta ar fi viata daca toti i-ar considera pe altii mai buni decat ei insisi! Am fi buni si amabili. Nu ar exista razboaie. Am contribui la alinarea suferintei altora, asa cum au facut studentii de la Union College cand un tata tanar s-a inecat intr-un rau, sub niste busteni. Sotia acestuia, Meriel, mama singura a trei baieti mici, nu avea nicio speranta de a termina locuinta pe care o incepuse sotul ei. Dar i-au venit in ajutor studentii, care i-ai oferit timpul si resursele lor.
Ne place sa citim articole despre faptele bune ale altora. Probabil ca, daca ai fi amabil fata de colegul de serviciu care te necajeste sau daca ai ajuta-o pe vecina enervanta sa faca o prajitura, nu ai aparea pe prima pagina a ziarelor sau in jurnalul de stiri. Dar ai fi cuprins de acel sentiment cald care apare cand ajuti pe cineva. In plus, ai sti ca ai facut ceea ce doreste Dumnezeu, aratand respect fata de altii, chiar si fata de cei greu de agreat. Fiindca suntem ostatici pe aceasta planeta a pacatului, trebuie sa colaboram pentru a face din ea un loc mai bun. Numai in cer vom trai in pace si cu iubire desavarsita. Dar, deocamdata, sa incercam sa facem un colt de rai pe pamant, aratandu-le iubire si respect tuturor celor din jur.
Cui pot sa-i arat mai multa iubire astazi?
Bonnie Szumski si Kay Kuzma
A plange impreuna
„Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang.” (Rom. 12,15)
Fiica mea nu trebuia sa se intoarca de la liceul crestin la care invata, inainte de ora 3 dupa-amiaza. Dar, la ora 11:00, a intrat in casa declarand raspicat: „Nu ma mai duc la scoala aia. Colegii aia nu sunt genul meu”.
Sotul meu acceptase invitatia de a lucra ca pastor in acest mic centru universitar, iar fiica noastra, in varsta de 15 ani, era nou-venita la scoala de aici. Apropiindu-ma de ea cu ceea ce eu consideram a fi o metoda de convingere rationala, i-am reamintit ca scoala era obligatorie, prin lege.
„Atunci inscrie-ma la un liceu public!” declara ea. Cand am intrebat-o de ce, ea a raspuns: „Tata a vorbit la capela azi dimineata, iar unii colegi si-au batut joc de mine folosind expresii din cuvantarea lui”. Poate ca nu voisera decat sa se distreze. Sau poate ca o facusera cu rautate. In orice caz, atitudinea lor cauzase durere. Fiica mea a plans. Am plans si eu cu ea. Dar dupa ce lacrimile i s-au uscat, ea si-a privit fata in oglinda pentru a fi sigura ca nu are ochii umflati si rosii, a mancat ceva de pranz si a anuntat ca este gata sa se intoarca la scoala aceea „ingrozitoare”.
Trei ani mai tarziu, fiica mea a dat telefon de la scoala cu internat, unde alesese sa-si termine ultimul an. „Nu am inchis ochii aproape toata noaptea”, a marturisit ea. Am intrebat-o daca a invatat, fiindca mai era putin pana la absolvire. „Nu”, a spus ea. „Am stat cu Susan. Ben a rupt relatia cu ea ieri si din cauza asta a fost extrem de suparata!” Intr-o zi, Susan va rade de lucrul acesta, ma gandeam. Incercase fiica mea sa o inveseleasca? Are darul de a da replici amuzante. Sau poate i-a oferit un sfat? „Susan avea nevoie de foarte multa consolare. De foarte mult plans”, a continuat fiica mea. „Şi tu ce ai facut?” am intrebat eu. „Am plans impreuna cu ea, mama, asa cum ai facut tu acum trei ani, cand am venit eu suparata de la scoala!”
Fiica noastra invatase cand sa evite vorbele de duh si sfaturile bine intentionate, recunoscand valoarea mangaierii, imposibil de exprimat in cuvinte, a lacrimilor impartasite. Este putin probabil ca ea va pune la indoiala realitatea recomandarii biblice: „Plangeti cu cei ce plang”.
Faptul de a oferi un sfat sau a petrece clipe de partasie e un lucru bun, dar numai atunci cand plangi alaturi de cineva care plange stabilesti cu adevarat o punte de comunicare, de prietenie, cu acea persoana.
Edna Maye Loveless
Ce inseamna un samaritean milos?
„Dar un samaritean… a venit in locul unde era el si, cand l-a vazut, i s-a facut mila de el. S-a apropiat de i-a legat ranile si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi… l-a dus la un han si a ingrijit de el.” (Luca 10,33.34)
Cunoasteti bine istoria. Calatorul singuratic ce cobora din Ierusalim la Ierihon a fost atacat de talhari. Preotul, unul dintre mijlocitorii oficiali intre Dumnezeu si om, delegat sa se ocupe de astfel de nevoi, l-a ocolit grabit. Levitul, unul dintre cei desemnati sa interpreteze caracterul sau legea Marelui Medic, dupa o privire estimativa, l-a ocolit si el. Probabil ca nu avea o trusa de prim ajutor. Poate ca intarzia la o conferinta importanta la Ierihon.
A treia persoana care a trecut pe acolo era evitata si privita cu dispret, pentru ca era un strain, dar aceasta nu l-a oprit sa faca ceea ce putea. Samariteanul s-a dat jos de pe magar, i-a verificat repede pulsul si respiratia, a evaluat ranile sangerande si, din rezervele sale, a luat alcool (vin), ca sa opreasca infectia, si untdelemn cu efect calmant, pentru alinarea durerii.
Presupun ca samariteanul l-a imbracat pe acel om cu propriile haine de schimb inainte de a-l pune pe magar. Cand au ajuns la motelul cel mai potrivit, strainul a facut rost de cazare si a vegheat cu delicatete, pana dimineata, asupra celui luat in grija. De unde stiu? Raportul biblic mentioneaza faptul ca „i s-a facut mila de el” (Luca 10,33). Mila – un cuvant extraordinar! Iar apoi a platit in avans cazarea si serviciile pe inca doua zile, luandu-si angajamentul: „Daca omul acesta are nevoie sa ramana aici mai mult timp, aveti grija de el si, cand ma voi intoarce, vom face socotelile si voi plati tot ce mai trebuie!”
Sa punem intamplarea aceasta in context modern: Ai vrea sa opresti masina daca ai vedea pe trotuar un om ranit? Ai vrea sa ii ingrijesti ranile cat ai putea de bine, sa il imbraci sau sa-l acoperi cu haina ta si sa-l ajuti sa urce in masina ta, intelegand ca sangele lui ar putea sa-ti pateze bancheta? Ai vrea sa il duci cu masina la cel mai apropiat motel, sa stai cu el toata noaptea, sa te asiguri ca e bine, iar apoi sa platesti in avans doua zile de cazare si servicii – probabil cateva milioane bune de lei – ca sa te convingi ca are unde sa stea ca sa se refaca? Sau ai vrea doar sa formezi 112, 961 sau un alt numar de telefon si sa treci mai departe?
Ce ai putea face astazi ca sa fii un samaritean milos pentru cineva?
Marjorie Baldwin
Lepra din zilele noastre
„Si iata ca un om plin de lepra, cum L-a vazut, s-a aruncat cu fata la pamant, L-a rugat si i-a zis: ’Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti.’ Isus a intins mana, S-a atins de El si i-a zis: ’Da, voiesc, fii curatit’. Indata l-a lasat lepra.” (Luca 5,12.13)
Ce era lepra in urma cu 2.000 de ani este SIDA in secolul al XXI-lea. Desi bolnavii nu striga: „Necurat!”, multe persoane, chiar dintre membrii bisericii, se feresc de ei. Leprosul i-a spus lui Isus: „Daca vrei”, dupa ce s-a aruncat la pamant si L-a rugat. Ma intreb de cate ori a cerut acesta ajutor de la oameni, si nu a gasit bunavointa? Dupa vindecare, unde l-a trimis Isus? Inapoi, la biserica de care fusese respins! Interesant!
Carol Grady povesteste despre un tanar bolnav de SIDA, Scott, care era pe moarte. Ea o citeaza pe mama lui, care spunea: „Lucrul cel mai greu de suportat a fost reactia bisericii. Acum inteleg ca prietenii ne evitau pentru ca nu stiau ce sa ne spuna. Chiar si cand i-am rugat sa vina sa-l vada pe Scott, foarte putini au venit. Ce mult simteam nevoia sa vina cineva doar sa ne asculte durerea! Desigur le era teama sa nu faca si ei SIDA. Scott isi dorea foarte mult sa mai cante macar o data la pian sau la orga, dar nu i s-a permis.”
Scott l-a rugat pe pastor sa-i faca ungerea, dar acesta i-a raspuns: „Nu cred ca ar fi potrivit. Chiar crezi ca Domnul te-ar vindeca?” Scott a raspuns cu tact: „Nu-i nimic. Dar puteti sa va rugati pentru parintii mei si pentru mine ca sa suport durerea?” Apoi i-a spus mamei: „Stii, mama, cred ca inteleg ce a simtit Isus cand a murit pe cruce. Era parasit complet de toti cei care I-au spus ca Il iubesc. Sunt sigur ca nu S-a simtit bine ca prietenii Lui nu erau alaturi de El.”
Cum ne putem permite sa ii respingem astfel? SIDA nu se transmite prin stranut, tuse, atingere sau prin sarutul pe obraz. Nu te poti infecta in toaletele publice, saune, dusuri sau bazine, prin folosirea prosoapelor sau tacamurilor, prin intepaturi de tantar sau daca esti prieten cu cineva care are SIDA! Orice persoana infectata sau afectata de SIDA merita compasiunea si sustinerea noastra, indiferent de circumstantele in care s-a infectat. Sa invatam, dar, de la Isus!
Doamne, arata-mi la cine vrei sa merg azi sa-i spun cuvinte de incurajare!
Kay Kuzma
