Devotionale despre formarea caracterului

Hotărât şi în cuvânt

 
„Ziceam: ”Voi veghea asupra cailor mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba; imi voi pune frau gurii, cat va sta cel rau inaintea mea.” (Psalmul 39:1)
Norvegianul Thor Heyerdahl este o personalitate stiintifica contemporana. La varsta de 23 de ani conduce o expeditie in insulele Marchize din Pacificul de Sud.
Expeditia avea scopul de a strange material pentru muzeul zoologic norvegian si de a face studii asupra faunei locale si originii ei. El ramane acolo catva timp, traind ca un bastinas si incercand sa cunoasca sufletul primitiv al locuitorilor Polineziei. In acel an petrecut acolo, incepe sa banuiasca un lucru care cu timpul va deveni o obsesie si o idee centrala a intregii lui vieti. De atunci s-a nascut in el samburele viitoarei sale convingeri: ca polinezienii sunt urmasii unor popoare care, cu mult timp inainte, au venit de dincolo de Ocean, din America de Sud.
Intors acasa, incearca sa publice o carte in care isi expune teoria in legatura cu originea polinezienilor, dar peste tot este intampinat cu neintelegere. Unul din savanti, intr-o discutie in care Heyerdahl isi afirma convingerea ca drumul peste Oceanul Pacific a putut fi parcurs odinioara pe plute, ii riposteaza acestuia, fara indoiala, in gluma: „Bine, atunci incearca dumneata sa treci din Peru in insulele Pacificului cu o pluta din lemn de balsa.”.
In acel moment, Heyerdahl a inteles ca de fapt numai acest lucru va putea constitui o dovada convingatoare pentru scepticii oameni de stiinta. Odata hotararea luata, incepe sa actioneze. Si astfel s-a nascut expeditia Kon-Tiki, o splendida nebunie.
In ziua de 28 aprilie 1947, un echipaj format din 6 oameni, condus de insusi Heyerdahl, porneste in indrazneata-i plutire peste Oceanul Pacific cu pluta Kon -Tiki. Cu multe peripetii, dupa 100 de zile de plutire neintrerupta, pe 7 august curajosul echipaj a pus piciorul pe pamant. Expeditia Kon-Tiki s-a soldat cu un desavarsit succes.
Te-ai trezit vreodata ca faci lucruri iesite din comun doar pentru ca altii te-au somat sa le faci? Acest fenomen l-as numi inclinatie spre influenta. Fiecare dintre noi suntem influentabili intr-o masura oarecare si poate ca ne-am intrebat daca este sau nu bine sa te lasi influentat.
Aici se mai ridica o intrebare: influentat de cine si cu ce urmari?! Daca raspunsul la aceasta intrebare este negativ, ne putem permite sa cugetam mai mult la influenta respectiva. Daca insa este si pozitiva si in concordanta cu principiile divine, ai unda verde.
Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro

 
Luca 18:14:  „Caci oricine se inalta, va fi smerit; si oricine se smereste, va fi inaltat. „
Daca vei avea vreodata curiozitatea sa privesti cu atentie un lan de grau in diferite perioade ale anului, vei descoperi un aspect foarte interesant. Cand graul este verde, spicele sunt perfect drepte, de o verticalitate desavarsita. Cu timpul, pe masura ce spicul de grau se coace, greutatea rodului il trage in jos, in asa fel incat nu mai poate sa stea drept, ci se inclina spre pamant.
Si in viata noastra, a crestinilor, se intampla, SAU AR TREBUI sa se intample acelasi lucru. Cu cat suntem mai tineri sau mai „necopti” in cele spirituale, cu atat mai verticala este pozitia noastra in relatia cu ceilalti. Ne vine foarte greu sa ne plecam in fata cuiva, pentru ca orgoliul personal sau eul nostru nu ne permit acest lucru – „Eu sa ma umilesc si sa-i cer iertare? Niciodata! Ce daca e vina mea!”. Sau: „El a gresit. N-are decat sa vina si sa-si ceara iertare. N-am de gand sa fac eu primul pas spre impacare”.
Pe masura ce timpul trece iar credinta noastra se maturizeaza, invatam sa ne umilim, si intelegem ca nu numai ca nu e o rusine sa te smeresti, dar este chiar o onoare si o datorie.
Domnul Isus n-a considerat ca a spala picioarele ucenicilor este o umilinta, desi El era Fiul lui Dumnezeu. Exemplul pe care El ni l-a lasat trebuie sa ne ramana in minte si, mai mult decat atat, sa ne indemne sa cultivam si noi aceeasi atitudine.Daca nu reusesti sa te apleci a umilinta, inseamna ca inca nu esti copt.
Matei 11:29: „Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasii odihna pentru sufletele voastre.”
Cere-I azi lui Isus un spirit umil si dispus sa ierte.
© Viorel Dascalu 2010
 
Violenta si muzica
„Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant.”  (Col. 3,2)
Violenta, in special intre tineri, este in crestere si este considerata o problema de sanatate publica. Se pune intrebarea daca nu cumva anumite materiale video contribuie la epidemia de violenta, din moment ce violenta este adesea laudata de muzicieni si de actori in videoclipuri.
Noi stim ca muzica intra in creier prin ariile care raspund de emotii. Unele genuri muzicale au tendinta sa produca un raspuns al lobului frontal, care influenteaza vointa, valoarea morala si puterea de judecata (Mozart, de exemplu). Genurile precum rock si rap evoca raspunsuri foarte neinsemnate sau niciun raspuns din partea lobului frontal, dar produc un amplu raspuns emotional cu interpretare logica sau morala minima.
Cercetatorii de la Facultatea de Medicina Bowman Gray au studiat 518 videoclipuri, de la patru retele de televiziune prin cablu: MTV, Black Enter-tainment Television, Video Hits One si Country Music Television. Cercetatorii au descoperit ca un procentaj semnificativ mai mare de videoclipuri transmise pe MTV contineau unul sau mai multe episoade care prezentau scene clare de violenta si etalau arme. Ce efect au aceste programe video muzicale asupra comportamentului? Intr-un studiu, 222 de pacienti au fost expusi timp de 7 luni la emisiuni MTV, dupa care au urmat 5 luni fara MTV. Ce s-a intamplat cand au fost indepartate aceste programe? Agresivitatea verbala a scazut cu 32%. Agresivitatea fata de obiecte a scazut cu 52%, iar fata de alte persoane, cu 48%.
Muzica ne influenteaza conduita? Desigur! Genul de videoclipuri si programe muzicale date de MTV stimuleaza constant simturile vizuale prin imaginile provoca-toare, ale unor scene in rapida schimbare. Urechea este stimulata de asemenea. Aceasta imbinare ochi-ureche pare sa provoace o intrerupere si mai profunda a proceselor analitice. Rezultatul este violenta.
Nu cumva este timpul sa controlam cu atentie ceea ce auzim si vedem? Nu este timpul sa incetam sa ne poluam creierul cu imagini audio si video care prezinta violenta? Nu este timpul sa renuntam la acest gunoi?
Doamne, ajuta-ma sa vizionez, sa ascult si sa privesc doar ceea ce ma ajuta sa ma concentrez asupra lucrurilor de sus.
Kay Kuzma impreuna cu Elmar Sakala si Niel Nedley
 
Lipsa de vitamine
Pe vremea cand inca nu se stia nimic despre existenta si efectele vitaminelor asupra organismului uman, in marile orase asiatice izbucneau „epidemii” ciudate. Cateva dintre acestea erau deosebit de grave, deoarece afectau sistemul nervos al celor imbolnaviti si, de cele mai multe ori aveau ca rezultat multe victime. Zeci de ani au cautat biologii agentul patogen al bolii ce primise numele de „beri-beri”, dar in zadar. Boala era interesanta, fiindca isi alegea victimele doar din randul saracimii. Populatia din aceasta categorie, care se hranea aproape numai cu orez decorticat, avea si asa suficiente neajunsuri. Doar boala sau moartea ii mai lipsea.
La fel de afectati au fost si marinarii japonezi de pe vasele plecate mai mult timp in misiune. Amiralitatea japoneza, incercand sa previna acest lucru, a aprovizionat navele cu cel mai bun orez decorticat. Cu toate acestea, multi marinari s-au imbolnavit de beri-beri.
Ca urmare, in 1880, medicul sef al marinei japoneze, Takaki, a facut o experienta. El a trimis vasul Tsukaba intr-o calatorie de 287 de zile, aprovizionat cu orez mai putin decorticat, carne si legume. Rezultatul experientei a fost extraordinar. Nici un singur marinar n-a avut de suferit.
Aceasta experienta a fost mentionata in multe publicatii ale vremii. Unii medici au inteles ca misterioasa boala avea legatura cu alimentatia, dar nu gasisera inca „microbul”. Abia cand, in 1917, a fost descoperita prima vitamina, vitamina C, capabila sa vindece scorbutul, oamenii de stiinta si-au dat seama ca beri-beri se datora si ea carentei unei vitamine. Curand, s-a constatat ca boala este cauzata de consumul continuu si exclusiv de orez decorticat, care nu mai contine vitamina B1. Aceasta vitamina se afla in coaja bobului.
Carentele de vitamine sunt foarte periculoase pentru sanatatea fizica. Dar sunt multi oameni cu lipsuri foarte mari in ceea ce priveste caracterul. Dumnezeu ne-a oferit tot ceea ce ne trebuia pentru ca sa ne putem forma un caracter complet.
„In felul acesta marturia despre Hristos a fost bine intarita in mijlocul vostru; asa ca nu duceti lipsa de nici un fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Corinteni 1:6-7)
Iti lipseste ceva pentru a fi desavarsit? Orice carenta, in ceea ce priveste caracterul, poate sa te duca la moarte vesnica.
Viorel Dascalu
 
Cuvinte virulente
„Cine vorbeste in chip usuratic raneste ca strapungerea unei sabii, dar limba inteleptilor aduce vindecare.”  (Proverbe 12,18)
Hepatitele cu virusi de tip B si C au devenit o problema pentru sanatatea populatiei contemporane.
Transmisi prin manevre medicale sau cosmetice sangeroase, ca si prin contact intim neprotejat, acesti virusi fac adevarate ravagii in ficat, producand inflamatia si alterarea functiei sale. Acestea se manifesta initial prin oboseala, cu tulburari digestive, dar poate duce, in formele severe, la dezechilibre metabolice care, prin cronicizare, dezvolta boala numita „ciroza hepatica”, cu prognostic sumbru.
Nu strica niciodata sa ne facem o analiza de sange ca sa ii depistam din timp si sa incepem lupta cu ei. Iar ca masuri de prevenire, desigur, atentie la manevrele medicale: acul folosit nu se potriveste altui pacient!
Asadar, crestine, cand tratezi problemele delicate ale fratelui tau, mai intai pune-ti manusi, ca sa nu te imbolnavesti si tu, apoi nu folosi pentru el aceleasi metode ca la altii: poti inocula semintele dureroase ale rautatii, inmultind boala pacatului. Tot sistemul sau emotional poate suferi, nu se va mai bucura de gustul placut al Cuvantului, din cauza amaraciunii, si va ajunge la dezechilibru spiritual.
Si, daca mai tarziu boala pacatului evolueaza in viata lui, te vei gandi, oare, ca poate a luat-o… de la tine?
Apoi, cand tu insuti ai probleme sufletesti, gandeste-te bine cand iti alegi confidentul. Adu-ti aminte de sfatul inspirat: „cand esti deznadajduit inchide bine gura fata de oameni; nu umbri cararea altora; ci spune totul Domnului Isus. Ridica-ti mainile si cere ajutor. In slabiciunea ta, agata-te de puterea nesfarsita…” (Divina vindecare, p. 374)
Cauta astazi o persoana care are nevoie de un cuvant vindecator si, cu ajutorul lui Dumnezeu, spune-l pe cel mai potrivit!
Laura Parlea
 
„Omul din piatra”
Marii artisti sunt caracterizati de o mare capacitate de intuitie si chiar de viziune. Ei pot sa-si imagineze sau sa-si inchipuie ceea ce va rezulta in urma muncii lor deosebite.
Renumitul om de arta Michelangelo a spus de mai multe ori ca in fiecare bloc de granit sau de marmura „zace un om ce ar trebui sa fie eliberat”. Astfel, de fiecare data inainte de a incepe lucrul, privea cu atentie spre blocul ce trebuia sculptat. Fixa liniile de contur a ceea ce voia sa realizeze si cu mult tact trecea la treaba.
Foarte multi erau de-a dreptul contrariati privind la unele blocuri de piatra ce nu promiteau nimic. Insa, Michelangelo spunea ca din ele putea iesi ceva extraordinar. In ceea ce priveste viziunea, nu-l depasea nimeni.
Se povesteste ca, intr-o zi, un sculptor oarecare a privit la unul dintre blocurile de marmura ce zaceau in atelierul unde isi desfasura activitatea Michelangelo. Sculptorul, dupa ce a cantarit din ochi potentialul rocii, a afirmat ca nu se poate face nimic din ea.
Dar, la putin timp dupa aceea s-a apropiat de „bolovan” si Michelangelo. Ochii lui de vizionar au deslusit marea opera ce va putea rezulta in urma prelucrarii acelui bloc de marmura. Dupa ce s-a apucat de treaba, incet-incet sculpta in roca pe cel care avea sa devina una dintre capodoperele artistice ale omenirii: David. Ceilalti meseriasi s-au mirat vazand ce rebut de roca a ales pentru lucru, dar s-au minunat atunci cand in fata lor statea „eliberat din piatra” marele rege al lui Israel. Michelangelo a vazut dincolo de ceea ce priveau cei din jurul lui.
Esti un vizionar sau te numeri printre cei care nu vad dincolo de varful pantofului? Te caracterizeaza pesimismul sau optimismul?
Planurile lui Dumnezeu pentru tine sunt deosebit de marete. Esti dispus sa-L lasi pe El sa-ti sculpteze viata in asa fel incat sa traiesti o vesnicie? Nu lasa pe altii sa puna la indoiala ceea ce poate face Dumnezeu pentru tine!
„Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.” (Romani 12:2)
Viorel Dascalu
 
Ce ramane?
Chiar daca evenimentele trec, chiar daca istoria se deruleaza in mersul ei „normal”, ceva ramane: amintirea.
Una dintre luptele cele mai insemnate care au ramas in istorie este marea confruntare armata de la Waterloo. Iata ce consemneaza lexiconul german Brockhaus, in editia sa din 1848, despre Waterloo:
„Un mic sat in provincia belgiana Brabantul de sud, pe drumul de la Charleroi spre Bruxelles, la intrarea in padurea Soigne, ramas in istorie prin batalia pe care Napoleon a pierdut-o pe 18 iunie 1815, aici si in imprejurimi, impotriva lui Wellington si Blucher, ceea ce a dus la prabusirea pentru a doua oara a imperiului francez.”
Napoleon, imparatul francezilor, avand aproape 100.000 de oameni, a fost invins definitiv de armatele prusace si engleze (cu peste 180.000 de soldati). Dupa aceasta ultima batalie de la Waterloo el a plecat in exil, umilit.
Astazi Waterloo este o localitate foarte linistita, situata la circa 20 de kilometri de Bruxelles, inconjurata de paduri, campii si pasuni. Zona a suferit transformari in decursul vremii, asa ca urmele luptei nu mai sunt deloc vizibile. Peisajul a fost modificat pentru a lasa loc unui mare monument care s-a ridicat in memoria victoriei (sau, mai bine zis, infrangerii).
Daca cineva s-ar urca pe colina, ar putea admira un peisaj incantator. Desi natura nu mai arata ca  atunci, panorama bataliei ar putea fi intuita din tabloul existent, dar nu se poate oferi o imagine completa a ceea ce s-a petrecut pe 18 iunie 1815.
Evenimentele trec. Raman vestigii, marturii, monumente sau amintiri. Ceva ramane pentru cei care sunt generatii viitoare.
In urma fiecaruia dintre noi ramane ceva: intamplari, realizari, infrangeri, caracterizari, avere etc. Ce este mai important din ceea ce ramane? Ce nu se va uita niciodata? Ce va ramane scris pentru vesnicie in cartile de aducere aminte?
„Acum, deci, raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea„. (1 Corinteni 13:13)
Ce ramane in urma ta? Doar amintiri, carti, tablouri, case, masini, bani sau altceva de genul acestora?
Caracterul este cel care va ramane. Cere Celui Nevazut sa te ajute in construirea unui caracter „invincibil” in fata atacurilor Diavolului. Cere-i multa dragoste pentru cei de langa tine si pentru cele vesnice. Doar asa vei ajunge sa traiesti vesnic.
Viorel Dascalu
 
Ochelari de cal
Cine nu a auzit sau chiar folosit expresii de genul: „lucreaza ca un cal” sau „are ochelari de cal”?  Prima, „lucreaza ca un cal” este folosita pentru a lauda harnicia unui om. Intr-adevar, caii trag cu multa harnicie poveri grele. Un „cal-putere” este o efortul de 75 kg m/s (definitia populara: „75 de rogojini ridicate la inaltimea unui praz cat ai zice peste”). O asemenea munca nu poate fi depusa insa de catre un om decat numai pentru scurt timp. Doar halterofilii de performanta sau culturistii pot sa presteze astfel de exercitii.
Cat despre a doua expresie, „are ochelari de cal”, aceasta se foloseste pentru a caracteriza punctul de vedere ingust al unei persoane. De unde vine aceasta expresie? Au oare unii cai vederea slaba si astfel trebuie sa poarte ochelari?
Calul este un animal atent, care observa tot ce se petrece in jurul sau. Lucrurile marunte ii sustrag atentia. Din aceasta cauza trebuie sa li se puna ochelari speciali, care ingusteaza raza de vedere sau orizontul calului. Calul echipat cu ochelari va reactiona mai prompt la miscarile fraului si se misca cu mai multa siguranta in circulatia strazii. Drept urmare, ochelarii reprezinta mijlocul folosit pentru o mai buna dirijare a calului.
Dumnezeu ne-a oferit darul muncii inca din Gradina Edenului. Activitatea este o binecuvantare deosebita. Biblia incurajeaza pe om ca sa lucreze pe masura puterii lui.
„Sa cautati sa traiti linistiti, sa va vedeti de treburi, si sa lucrati cu mainile voastre, cum v-am sfatuit. Si astfel sa va purtati cuviincios cu cei de afara, si sa n-aveti trebuinta de nimeni.” (1 Tesaloniceni 4:11-12)
Al doilea aspect subliniat de verset este acela de a fi independent fata de ceea ce fac sau nu fac altii. De multe ori este folosita scuza: „celalalt de ce nu face”? Dumnezeu doreste ca fiecare sa fim cuviinciosi si constiinciosi in toate aspectele vietii.
Astazi este ziua cand trebuie sa iei hotararea de a lucra constiincios, indiferent de ceea ce fac cei din jurul tau.
Viorel Dascalu
 
Ce este al tau?
Atunci cand oamenii cumpara lucruri noi, scumpe, frumoase sau mai socante, folosesc ocazia pentru a se fali. Cel care a facut insemnata achizitie cheama pe prieteni, vecini sau rude, le prezinta ceea ce a cumparat si doreste ca acestia sa se bucure impreuna cu el
Istoria ce urmeaza s-a petrecut pe vremea mosierilor.
Un mare boier a chemat la el pe un taran liber ce credea in Dumnezeu. Bogatasul sustinea pretutindeni ca si el este crestin. La un moment dat, vrand sa-l castige pe taran de partea lui, ca sa vina sa-i munceasca intinsele suprafete ale mosiei, boierul l-a chemat afara din casa. L-a dus pe colinele unor dealuri acoperite cu vita de vie, i-a aratat intinsele lanuri cu cereale, l-a plimbat printre straturile cu zarzavaturi, i-a prezentat helesteul cu pesti, l-a condus la cirezile de vite si s-a falit cu marea livada. Taranul a mers pe unde l-a dus boierul, a luat aminte la tot ceea ce i s-a prezentat, dar nu s-a aratat entuziasmat de tot ceea ce a vazut.
In cele din urma, parca revoltat ca nu a reusit sa faca mare impresie cu ceea ce avea, boierul ridica tonul si zice: „tot ce cuprinzi cu ochii spre rasarit este al meu, ceea ce se vede spre miazazi imi apartine, spre apus se intind tot terenurile mele, iar inspre miazanoapte nu poti vedea hotarul – asa este de departe. Tot pamantul acesta pe care ai calcat imi apartine. Ce zici?
Taranul, cu respect dar hotarat, isi ridica mana spre cerul albastru si raspunse: „Dar acela, al cui este? Si in acea clipa boierul isi cobori privirea spre pamant. A inteles ca nici acela nu era al lui. Totul era de sus.
Au fost momente cand ai crezut ca tu esti mare si tare? Ai gandit vreodata ca poti face totul si ca te descurci in orice situatie?
„Voi, dimpotriva, ar trebui sa ziceti: „Daca va vrea Domnul, vom trai si vom face cutare sau cutare lucru”. Pe cand acum va faliti cu laudarosiile voastre! Orice lauda de felul acesta este rea”. (Iacov 4:15-16)
Dumnezeu doreste ca tu sa fii recunoscator pentru tot ceea ce ti-a oferit. El vrea ca sa fii cinstit in a recunoaste ca fara El tu nu ai avea nimic si nu ai reusi sa faci nici lucrurile cele mai neinsemnate.
Nu te fali niciodata cu ceea ce ai! Lauda-l pe Dumnezeu!
Viorel Dascalu
 
Totul de-a gata
Intr-o primavara, o familie de ciori si-a construit cuibul intr-un copac. Au depus oua, le-au clocit, iar cand s-a implinit vremea, din oua au iesit trei pui. Parintii si-au dat toata silinta pentru a-i hrani. Aduceau cu randul mancare, iar pui cresteau vazand cu ochii. Ca-n orice familie de pasari, venise acum vremea ca puii sa invete sa zboare si sa-si gaseasca singuri hrana.
Doi dintre cei trei pui au fost foarte ascultatori de parinti si atenti la lectii, asa ca, in curand, se descurcau deja binisor cu procurarea propriei hrane.
Al treilea, insa, desi era mare acum, nu voia sub nici o forma sa invete. Toata ziua tipa si cersea de la parinti mancare, in loc sa o caute singur. Chiar si oamenii care aveau casa in apropierea copacului erau satui de tipetele lui.
Luni de zile s-au chinuit parintii cu el, incercand sa-l dezvete de cersit. De multe ori refuzau sa-i dea mancare, crezand ca in acest fel puiul va pleca singur dupa ea. Totul a fost in zadar. Probabil ca puiul lenes bagase de seama ca este mai usor sa lucreze altul pentru el, iar hrana sa-i vina de-a gata.
Nu stiu cat au rezistat parintii sa-l hraneasca, dar cred ca pana la urma a venit vremea sa-l lase singur. Cum s-o fi descurcat dupa aceea? Sper ca i-a venit mintea la cap si a invatat de la parinti.
O, cat de multi oameni se comporta la fel ca acest pui se cioara!
Foarte multi copii „cersesc” de la parinti tot felul de lucruri: adidasi, trening, ceas, bicicleta, telefon mobil, etc. si, de cele mai multe ori, parintii satisfac nevoile stringente ale copiilor. Dar, cati copii nu s-au invatat doar sa ceara, fara sa faca nimic in schimb? Daca este vorba de dus gunoiul, le este somn; daca este timpul de dormit, nu le este somn; daca trebuie spalate vasele, ii dor mainile; cand trebuie facut curat, ei spun ca au de invatat; cand trebuie sa invete, ii doare capul, si asa mai departe.
„Lenesul doreste mult, si totusi, n-are nimic, dar cei harnici se satura”. (Proverbe 13:4)
Tu vrei sa primesti totul de-a gata sau vrei sa-ti ajuti parintii? Nu te invata lenes caci vei suferi toata viata!
Mirela Dascalu
 
Se poarta la gat!
Daca ai avut privilegiul de a privi pentru cateva ceasuri ceea ce se petrece la o stana, nu cred ca ai regretat. Ai vazui oi, ciobani, caini si poate cai sau magari. Este posibil sa fi fost si vaci pe acolo.
Despre oi se stiu foarte multe lucruri, care mai de care mai interesante, dar despre cainii ciobanesti (nu cei care cresc pe langa casa omului) nu s-a prea vorbit.
Mi-aduc aminte ca, atunci cand eram mic, am fost impreuna cu tatal meu la o stana. De departe ne-au simtit cainii, au fugit spre noi si ne-au amenintat latrand vehement. Desi erau mari, multi, si-mi pareau foarte puternici, nu prea m-am speriat de ei. Mi s-a spus ca daca esti calm, nu fugi si nu tipi, cainii nu „se dau la tine”. M-am conformat cerintelor si a fost bine.
Am privit mai atent la caini si am observat ca fiecare purta cate un „colier” la gat . Era o bucata de lemn cilindrica, lunga de circa 25-30 de centimetri, groasa de 3-4 centimetri si prinsa cu o bucata de lant sau de sarma de cureaua ce inconjura gatul animalelor. Am intrebat imediat pe unul dintre ciobani despre importanta acestor lemne ce atarna la gatul cainilor ciobanesti. Mi-a spus ca aceasta inventie are doua motivatii bine definite. In primul rand este protejat cainele de atacurile fiarelor salbatice. Acest lemn atarnat de gat impiedica lupii sau ursii sa-i atace la gat (sau beregata) pe credinciosii pazitori. In al doilea rand, mi s-a spus ca si oile sunt protejate de acest „colier”. Daca un caine ar vrea sa fuga dupa vreo oaie, atunci lemnul cu pricina l-ar impiedica si nu prea i-ar da voie sa prinda viteza.
Intr-o alta ocazie, un alt cioban mi-a spus ca ar mai fi un al treilea scop pentru care se folosesc astfel de legaturi la gatul ciobanestilor: ii impiedica sa se bata si sa se muste intre ei.
Dar si Dumnezeu ne-a oferit ceva ca sa purtam la gat, permanent;
„Sa nu te paraseasca bunatatea si credinciosia: leaga-ti-le la gat, scrie-le pe tablita inimii tale.” (Proverbe 3:3)
Cate lectii deosebite! Bunatatea si credinciosia ne vor proteja de atacurile Satanei si ne vor ajuta sa nu ne mai luptam intre noi. Esti dispus sa porti astfel de „colier”? Domnul sa-ti ajute!
Viorel Dascalu
 
Cat de importanta este o prajitura?
„Zic dar: umblati carmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamantesti.”  (Gal. 5,16)
Imaginati-va ca aveti 4 ani si va aflati intr-o incapere necunoscuta; un strain va ofera o prajitura si va promite inca una, daca nu o mancati pe cea dintai pana cand se va intoarce. Ce faceti? Infulecati prajitura fara sa va ganditi la posibilitatea de a mai primi inca una? Sau va adunati toata stapanirea de sine pe care o aveti la 4 ani si il asteptati sa se intoarca?
Acesta a fost un test intr-un studiu facut pe un grup de copii de 4 ani. Dupa 14 ani, cercetatorii au descoperit ca toti copiii care asteptasera aveau un punctaj semnificativ mai mare – cu 210 puncte mai mult – la testul de cunostinte scolare, erau mai stabili din punct de vedere emotional decat ceilalti, mai indragiti de profesori si de cei de seama lor si, in continuare, puteau sa amane satisfactia sau recompensa, in urmarirea scopurilor lor.
Copiii care mancasera prajitura imediat erau acum mai putin stabili din punct de vedere emotional, mai iritabili, mai predispusi sa se ia la bataie, nu la fel de indragiti si cedau sub stres.
Biblia vorbeste despre importanta stapanirii de sine in Galateni 5,22.23: „Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor [stapanirea de sine]. Impotriva acestor lucruri nu este lege”. Societatea noastra pune un mare accent pe succesul scolar, pe cunostinte, dar Dumnezeu are un mod total diferit de a masura succesul.
In prezent, stiinta a ajuns sa confirme ce ne-a spus Biblia intotdeauna. Dumnezeu ne fagaduieste succes, nu bazat pe standarde lumesti, pe realizari academice sau pe grade de bogatie, ci pe Duhul Sau care lucreaza in noi. Cand El dezvolta roadele Duhului Sfant in caracterul nostru, vom fi mai sanatosi si mai fericiti, relatiile ne vor aduce mai multa satisfactie, realizarile academice vor fi mai mari, iar slujbele ne vor face sa ne simtim mai impliniti. Mai mult decat atat, vom avea succes nu doar in lumea fizica, ci si pe taramul spiritual. Acolo conteaza cu adevarat.
Nu este interesant ca o singura trasatura de caracter – stapanirea de sine – poate determina intr-o masura atat de mare succesul in viata unei persoane? Tu cum stai cu stapanirea de sine?
Carole Brousson Anderson
 
Cum sa imblanzesti maimutele din viata ta
„Semanati potrivit cu neprihanirea si veti secera potrivit cu indurarea. Desteleniti-va un ogor nou! Este vremea sa cautati pe Domnul, ca sa vina si sa va ploua mantuire.”  (Osea 10,12)
Lucrurile care trebuie sa fie facute sunt ca maimutele. Da-le de mancare, si nu vor pleca niciodata. Se tin de tine, trancanesc si vor sa le dai atentie. Se inmultesc, pun stapanire pe viata ta. si iti produc stres!
Daca viata ta a devenit o „gradina zoologica”, aplica aceste reguli de „imblanzire a maimutelor”:
Regula 1: Tu nu esti singurul supraveghetor de gradina zoologica din lume sau din familia ta. Nu trebuie sa le faci tu pe toate, ca sa le arati celor din familie ca ii iubesti. Fii convins ca membrii familiei tale pot sa se descurce. Incurajeaza-i sa faca ce pot face singuri, chiar daca lucrul respectiv nu va fi facut exact asa cum il faci tu.
Regula 2: Nu hrani maimutele altora. Asigura-te ca fiecare are grija de ale sale. Nu ingadui ca altii sa-si arunce poverile pe spinarea ta. Invata sa fii linistit cand ii dezamagesti pe altii spunand: „asta nu este problema mea!”
Regula 3: Tine sub control populatia ta de maimute. Poate ca suna crud, dar trebuie sa le omori pe cele care sunt in plus. Lasa-le sa moara de foame. Lucrurile de facut au tendinta sa ocupe tot timpul care li se acorda. Stabileste o ordine a prioritatilor si fa-ti un program. Aloca un anumit timp pentru un proiect si lasa ca restul sa „moara de foame”. Invata sa spui nu.
Regula 4: Maimutele vin prin corespondenta, prin telefon si prin Internet. Tine-ti sub control corespondenta, citind-o si raspunzand acolo unde este cazul. Tine-ti sub control telefonul, folosind un robot. Nu te grabi sa acorzi un minut oricand ti se cere. Stabileste un timp cand esti disponibil pentru apeluri. Aloca-ti un timp limitat pentru navigarea pe Internet.
Regula 5. Nu incepe sfarsitul de saptamana cu o cusca plina de maimute. In planul pentru sfarsitul de saptamana, ia-ti timp pentru activitati placute si pentru familie. Ia in serios porunca a patra. Nu amana prea multe pana la sfarsitul saptamanii, ci planifica astfel ca sa te bucuri de acest timp.
Cum poti sa reduci maimutele din viata ta asa incat sa ai timp pentru Domnul si pentru familia ta?
Kay Kuzma
 
Animale lenese
„Lenesul isi vara mana in blid, si-i vine greu s-o duca iarasi la gura”. (Proverbe 26:15)
In lumea animala, insectele sunt cele care detin marile recorduri ale vitezei de deplasare. De exemplu, taunii zboara cu 14-15 metri pe secunda. Dar, pe langa toate animalele „vitezomane”, exista si animale mai… lenese. Dintre acestea, cel mai cunoscut este melcul.
Melcii au un singur picior, in forma de talpa, cu care se deplaseaza. Cercetatorii, care au studiat aceste gasteropode, au pus la cale un experiment. Astfel, ei au asezat la start douazeci de melci, la distanta egala de un punct central, unde se afla o bucata de pepene copt, al carui miros este foarte ispititor pentru melci. Toti concurentii au pornit fara ezitare spre „premiu”, desi nu au parcurs distanta in linie dreapta. Masurand timpul scurs si lungimea urmelor lasate de „alergatori”, s-a constatat ca cel mai rapid dintre ei „fugise” cu viteza de 3 metri pe ora!
Nici testoasele nu se prea grabesc. Speciile terestre de testoase se deplaseaza in general cu 325-330 m/h. Speciile mai mici merg putin mai incet.
Dar cameleonul, stii cum se deplaseaza? Isi intinde extrem de lent unul dintre picioarele din fata, il fixeaza cu grija pe noul loc, dupa care face aceeasi miscare cu piciorul pereche din spate. Apoi, procedeaza la fel cu cealalta pereche de picioare. In tot acest timp, insa, el nu se misca deloc, deoarece coada este agatata de o ramura. De-abia cand se convinge ca noul loc este sigur, isi desprinde coada si astfel se deplaseaza cu 5-6 cm. Dupa acest efort, face o pauza binemeritata inainte de a-si continua mersul. In acest ritm, cameleonul parcurge cam… 1 metru pe ora.
Ti s-a incredintat vreodata o misiune pentru indeplinirea careia trebuia sa te grabesti? Sunt sigur ca da. Cred ca uneori, insa, ai zabovit sau ai mers foarte incet, ca melcul. Nemultumirea celui ce ti-a incredintat sarcina a fost mare. Acea persoana a fost foarte ofensata de lipsa ta de graba. Este normal. Asa spune si Biblia:
„Cum este otetul pentru dinti si fumul pentru ochi, asa este lenesul pentru cel ce-l trimite”. (Proverbe 10:26)
Incearca sa nu mai „persecuti” pe nimeni cu lenea ta! Fii totdeauna cat se poate de prompt!
Viorel Dascalu
 
Corabia portugheza
Meduza Physalia arethusa este supranumita corabia sau fregata portugheza, datorita usoarei asemanari cu o corabie cu panze. Tentaculele acestei meduze sunt extrem de veninoase, ele putand paraliza chiar si un om. Cu toate acestea, corabia portugheza ofera un exemplu interesant de interrelatii  cu alte vietuitoare.
Corpul ei se compune dintr-un fel de „balon” plin cu aer, prevazut cu o creasta (asemanatoare unei panze de corabii), care o ajuta sa inainteze prin apa uneori chiar destul de repede daca este „ajutata” si de putin vant. Dedesubtul „balonului” cu aer se gasesc numeroase prelungiri (tentacule) care contin celule urzicatoare. Atingerea lor este periculoasa pentru orice animal marin, deoarece provoaca mari arsuri, iar toxinele, extrem de puternice, transmise odata cu intepaturile, pot determina chiar moartea victimei.
Filamentele, care pot avea cativa metri lungime, constituie, in acelasi timp, si organe de aparare, si de atac. Celelalte animale se feresc ca de foc sa se aventureze in apropierea lor.
Si totusi, micul peste Nomeus gronovii nu pare sa se sinchiseasca prea mult de tentaculele meduzei. Nu numai ca inoata cu dezinvoltura printre ele, dar pare sa se bucure si de o anumita protectie din partea temutei corabii portugheze. Deseori, un mare numar de asemenea pestisori inoata printre franjurile ucigatoare, iar daca se indeparteaza in cautare de hrana, se intorc imediat inapoi la cel mai mic semn de pericol.
Se crede ca acesti pesti indrazneti sunt tolerati datorita faptului ca ei o scapa de alti musafiri nepoftiti, din grupa crustaceelor. Desi acestia nu sunt paraziti, prezenta lor pe corpul meduzei este nedorita. De aceea, ea nu se opune cand pestisorii ii aduna si se hranesc cu ei. Astfel, serviciile sunt reciproce.
Ca sa putem supravietui trebuie ca sa fim toleranti unii cu altii, sa nu ne improscam cu veninul rautatii si sa ne ajutam unii pe altii. Altfel, unitatea nu va exista.
Apostolul Pavel ne da o invatatura extraordinara:
„Orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.” (Efeseni 4:31, 32)
Mirela Dascalu
 
Un foc mic – chibritul
De-a lungul a aproape sase milenii, oamenii s-au straduit (chinuit) sa aprinda focul prin doua metode traditionale: frecarea rapida a doua bucati de lemn uscate sau folosirea scanteilor produse de un amnar (ciocnirea a doua pietre „de foc”).
Secolul nouasprezece aduce cu el incercarea de a se moderniza aprinderea focului. Astfel, s-ar putea spune ca a fost inventat chibritul. In forma primitiva „chibriturile cu substante chimice” apar in Anglia anului 1805. Capetele betisoarelor erau muiate intr-o topitura de sulf si se acopereau cu un amestec de zahar si clorat de potasiu.
Daca trebuia aprins focul, aceste betisoare nu erau frecate de vreun suport, ci erau inmuiate intr-o sticluta ce continea vata de azbest imbibata in acid sulfuric. In anul 1812 aceste chibrituri se produceau pe scara industriala. Productia lor a continuat pana prin anul 1845, desi prezentau doua inconveniente majore. Primul inconvenient era acela ca putea sa ia nastere o explozie din cauza dioxidului de clor ce se forma in timpul reactiei, iar celalalt inconvenient se refera la manipularea anevoioasa si periculoasa a recipientului de sticla ce continea acidul sulfuric.
Chibritul modern este inventat de chimistul Bottcher in anul 1848. Lui i-a venit ideea sa plaseze cloratul de potasiu pe batul de chibrit, iar fosforul pe cutie. Suedia a fost prima tara ce a produs pe scara industriala aceste mici „luminite de frecare”.
Astazi chibriturile se fabrica din lemn de brad, plop, tei sau arin, se impregneaza cu parafina sau azotat de potasiu (pentru a aprinde usor lemnul), iar capatul batului este inmuiat in clorat de potasiu si sulfura de stibiu. Pe cutie se aseaza un amestec de fosfor rosu, pulbere de sticla si dioxid de mangan.
Nici o bricheta, oricat de sofisticata si economica ar fi, nu a reusit sa detroneze micul chibrit.
Si cate lucruri nedorite nu poate provoca un chibrit? Cate incendii majore nu au pornit doar de la micutul chibrit?
„Tot asa si limba, este un mic madular, si se faleste cu lucruri mari. Iata, un foc mic ce padure mare aprinde! Limba este si ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre madularele noastre, care intineaza tot trupul si aprinde roata vietii, cand este aprinsa de focul gheenei”. (Iacov 3:5-6)
Limba este la fel de periculoasa ca si un chibrit. Ai grija ce fel de cuvinte articulezi cu ea. Dumnezeu te asculta in fiecare clipa
Viorel Dascalu
 
O haina decolorata
„Imparatul a intrat sa-si vada oaspetii; si a zarit acolo pe un om, care nu era imbracat in haina de nunta. „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fara sa ai haina de nunta?” Omul acela a amutit. Atunci imparatul a zis slujitorilor sai: „Legati-i mainile si picioarele, si luati-l si aruncati-l in intunericul de afara; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor”. (Matei 22:11-13)
S-a observat ca pasarile flamingo tinute in captivitate isi pierd frumosul colorit al penajului, devenind albe. Lucrul acesta se intampla mai ales in perioada de schimbare a penajului, cand unele dintre aceste gratioase pasari isi leapada podoaba trandafirie, devenind albe, spalacite.
Urmarind sa descopere cauza acestui fenomen, ornitologii au analizat substantele care dau culoarea penelor acestor pasari, descoperind intre altele prezenta carotenului – colorantul cel mai raspandit in lumea animala si vegetala. Aceasta substanta patrunde in organismul pasarilor flamingo o data cu hrana pe care ele o consuma. In cazul in care aceasta substanta lipseste din alimentatia zilnica a pasarii, apare fenomenul albirii, iar daca in alimentatie se adauga caroten, pasarile se coloreaza din nou in roz.
Cu acest prilej s-a mai constatat ca in colectivitatea pasarilor exotice, culoarea joaca un rol important, iar flamingo roz sunt mult mai rezistente in comparatie cu cele albe. De asemenea, pasarile decolorate risca sa ramana fara pereche, pentru ca nici o pasare „veritabila” nu-si alege pentru convietuire o pasare decolorata.
Exista unele persoane a caror haina de nunta, initial de un alb imaculat, spalata in sangele Domnului Isus, si-a pierdut la un moment dat acea superba frumusete. Aceasta s-a intamplat din cauza ca din hrana lor spirituala lipseste un anumit ingredient: fie dragostea, fie credinciosia, fie studiul, fie rugaciunea, fie altceva… Numai dupa ce in viata lor isi vor face prezenta acele lucruri care acum lipsesc, haina lor isi va primi coloritul initial.
Te-ai gandit ce culoare are haina ta? Iti mai lipseste vreun lucru? Nu uita ca la nunta Mielului vor intra doar cei cu haina corespunzatoare.
Mirela Dascalu
 
Invataminte de la… soareci
„Du-te la furnica, lenesule, uita-te cu bagare de seama la caile ei si intelepteste-te!”  (Proverbe 6,6)
Cu mai multi ani in urma, cativa cercetatori de la Universitatea Berkeley, din California, au luat niste soareci de laborator si au format patru categorii experimentale. In prima clasa, soarecii au fost izolati cate unul si li s-a dat mancare si apa. Animalele din a doua categorie au fost puse cate trei intr-o cusca, beneficiind astfel nu numai de hrana, ci si de tovarasie.
La „meniul” celei de-a treia grupe de soareci s-a adaugat, pe langa hrana si tovarasie, cate o jucarie noua, asezata in fiecare zi in cusca. In sfarsit, a patra grupa de soareci a fost asezata nu intre gratii, ci intr-un spatiu natural, mult mai larg, cu cerul deasupra capului, pamant si vegetatie sub picioare, dar – foarte important – si cu ulii care cautau sa-i inhate pe timp de zi si bufnite in timpul noptii. Bineinteles, acesti soareci au fost nevoiti de indata sa actioneze: sa caute hrana, sa fie vigilenti fata de pradatori etc.
La sfarsitul experimentului, cercetatorii au masurat greutatea creierului soriceilor si au constatat ca la cei din grupa a treia creierul era mai dezvoltat cu 7-8%, iar creierul celor din mediul natural crescuse aproape de doua ori mai mult, cu 12-13%.
Morala!? Nu mijloacele de spalare a creierului sunt cel mai mare pericol pentru mintea noastra, ci lancezeala si inactivitatea!
„Actiunea este o lege a fiintei noastre” spunea E.G. White. Sa nu ne resemnam deci cu o viata de singuratate, autocompatimire, inactivitate si nici chiar cu o viata activa, dar artificiala, in mijlocul distractiilor moderne.
Daca dorim sa fim adevarati copii ai lui Dumnezeu si sa ajungem la „statura plinatatii lui Hristos”, sa facem schimbarile necesare pentru a trai, in mediul cel mai natural posibil, o viata activa, consacrata binelui semenilor nostri, pentru slava lui Dumnezeu.
Gandeste-te la o schimbare pe care o poti face chiar azi!
Valentin Nadasan


Valoarea unui templu
„Caci ati fost cumparati cu un pret. Proslaviti dar pe Dumnezeu in trupul si duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 6, 20)
Parcursesem vreo cateva sute de metri cand noul meu tovaras de drum mi-a comunicat ca vrea sa fumeze o tigara. si, pentru ca raspunsul l-a indispus, am incercat sa-l asigur ca fumatul era, de fapt, un rau care ne afecta pe amandoi. Numai ca stradania mi-a fost intrerupta destul de repede:
„Stiu, domnule, vreti sa-mi tineti un discurs despre cat de rau este fumatul. Am mai auzit! Cand voi cobori, voi fuma doua tigari odata!”
(Mai tarziu, mi-am dat seama ca maniera directa se datora si formatiunii profesionale – era ofiter superior.)
Putin socat, ce-i drept, imi cautam cuvintele pentru un final cat de cat demn. Mi-a venit insa gandul sa continui cu subiecte inofensive. Dialogul si deschiderea au permis chiar intoarcerea la subiectul sensibil. Asa ca, in cele cateva zeci de kilometri pe care i-am mai facut impreuna am avut timp sa constatam urmatoarele:
1. In douazeci de ani de practicare a unui obicei nefolositor, cheltuise suma de aproximativ 20 000 de euro.
2. Ca, in principiu, efectele si costurile secundare pe care le implica un viciu le depasesc pe cele directe.
3. Ziua Judecatii, in care credea si el, ne va aseza fata in fata cu faptele si cu obiceiurile noastre.
4. Ca mai este un lucru care conteaza mai mult decat toate, exprimat de apostolul Pavel in cuvintele: „Ati fost cumparati cu un pret”.
A fost momentul cand am privit impreuna la cruce. Ne apropiam de momentul cand drumul nostru comun se incheia si, in timp ce masina isi reducea viteza, mi-am amintit amenintarea: „Cand voi cobori, voi fuma doua odata”. A deschis portiera si, inainte de a pune piciorul jos, m-a privit tinta asigurandu-ma: „Stimate domn, de astazi viata mea va cunoaste o schim-bare”. Era desigur efectul Evangheliei, care este „puterea lui Dumnezeu pentru mantuire”, pentru schimbare, pentru biruinta asupra oricarui obicei sau lucru nefolositor.
Ziua de astazi este o buna ocazie in acest sens!
Constantin Iosub