Talentul de a da
Daca ar fi sa-ti folosesti capul asa cum il foloseste ciocanitoarea, fara indoiala ca te-ai alege cu o migrena ingrozitoare! Insa pasarea aceasta are picioarele, coada, gatul si limba special proiectate incat sa strapunga lemnul.
In primul rand, limba este atat de lunga ca se infasoara in jurul creierului inainte de a ajunge in cioc. Pozitia aceasta ciudata, impreuna cu muschii puternici ai gatului, apara creierul ciocanitorii de fiecare lovitura in trunchiul copacului. Muschii puternici ai gatului tin capul rigid, astfel incat fiecare lovitura sa aiba precizie. Iar degetele picioarelor, in loc sa fie trei in fata si unul in spate, ca la majoritatea pasarilor, sunt orientate doua in fata si doua in spate, ceea ce-i permite sa se prinda foarte bine de trunchiul copacului.
De cele mai multe ori, cand o ciocanitoare isi construieste cuibul desprinde cateva aschii si apoi zboara cu ele in cioc pentru a le ascunde undeva departe – poate pentru ca gramada de aschii care ar ramane la baza copacului sa nu dea de gol localizarea cuibului. Deci, daca vezi o gramada de aschii la baza unui copac, inseamna probabil ca ciocanitoarea doar se hranea. In functie de densitatea lemnului, sapatul unui cuib dureaza intre sapte si zece zile.
Interesant este ca ciocanitoarea isi scobeste un cuib nou in fiecare an. Cuiburile vechi sunt repede ocupate de alte pasari si animale si sunt foarte importante ca locuinte intr-o padure. Sunt culcusuri calduroase si adapostite care nu-i costa nici un fel de efort pe locatarii din schimbul al doilea.
Nu crezi ca i-ar fi mult mai usor ciocanitorii sa isi pastreze cuibul pe care si l-a cioplit cu mult efort si pentru anii viitori? Multe alte pasari izgonesc primavara intrusii care ar dori sa le ocupe cuibul in care au clocit anul trecut – dar nu ciocanitoarea! Dumnezeu a gandit lucrurile astfel incat multe vietuitoare care nu pot sa-si sape singure scorburi sa profite de pe urma muncii acestei pasari, chiar daca ea trebuie sa lucreze mai mult.
Nu ai si tu unele talente pe care altii nu le au? Vrei sa le folosesti pentru altii, chiar daca tu va trebui sa lucrezi mai mult? Iata un sfat bun in privinta utilizarii talentelor: „Daca ai un talent, nu-ti face din el provizii pe care sa le imparti cu zgarcenie – foloseste-te de el cu generozitate!”
„Fara plata ati primit, fara plata sa dati.” (Matei 10:8)
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Atras, sedus, ucis
Am fost intotdeauna curios cum prinde o planta carnivora insectele, dar nu am avut niciodata ocazia sa vad. Am vazut asemenea plante la Gradina Botanica din Cluj-Napoca, dar din pacate nu aveau si muste in apropiere, asa ca nu am vazut aceste plante feroce in actiune.
Plantele carnivore sunt o grupa ciudata de plante si se intalneau destul de frecvent. Sunt grupate in 6 familii, care cuprind 450 de specii. Mecanismele de capturare a hranei sunt diferite, deosebindu-se 5 tipuri: capcana-ulcior, capcana plesnitoare, capcana adeziva, capcana veziculara, capcana-varsa; dar nu aceste caracteristici le impart in familii.
Cele cu ulcioare atrag prada cu tot felul de siretlicuri. Unele atrag prin coloratia marginilor si a peretilor interni, altele prin seva dulce. Perii orientati in jos, care permit intrarea, dar nu si iesirea, sunt caracteristici aproape fiecarei plante carnivore, cu diferenta ca ei apar in locuri diferite si contin substante diferite.
Un alt motiv pentru care victima plantei nu evadeaza este faptul ca seva dulce contine substante narcotice, care ametesc insecta. In cazul celor cu capcane adezive, insectele se lipesc de niste tentacule specializate, situate pe frunze. Miscarile de evadare vor determina tentaculele sa se aplece in directia insectei, pe care o vor imobiliza si mai strans.
Desi contribuie la reducerea numarului de insecte, fiind folositoare, aceste plante ne invata o lectie importanta. Atractia pacatului este mortala. Fie ea de orice fel, culorile vii in care este colorata ascunde capcane in care este doar drum cu o singura directie, fara cale de intoarcere. Insectele se lasa conduse de instincte. Ei nu judeca posibilitatea existentei unei capcane.
De multe ori si noi ne avantam ca niste animale conduse de instincte in capcanele pregatite ale Satanei, care par atractive, dar contin substanta narcotica a pacatului.
„Multe cai i se par bune omului, dar la urma duc la moarte „(Proverbe 16:25)
Daca simti ca esti prins in capcana pacatului, nu incerca sa iesi cu propriile tale puteri; nu vei face decat sa fii prinsi mai tare in ghearele mortii. Ai o singura sansa, in care poti sa-ti pui increderea: Dumnezeu. El asteapta sa te scape. Cheama-L azi in viata ta si spune-i despre situatia ta disperata. El are toata puterea sa te scape, indiferent cat de mult te-ai fi adancit in pacat.
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Hartie reciclata
De cand a descoperit Caj Lun producerea hartiei a trecut mult timp si problemele s-au schimbat. Acum nu este o problema sa obtii o coala alba de hartie, ci sa scapi de tone intregi de hartii, cartoane, sau, si mai bine, sa le refolosesti.
De la inceputul anului 1994 au avut loc mari transformari in procesele de reciclare, dar in special in reciclarea hartiei. Intre ianuarie 1994 si martie 1995 pretul mediu american al maculaturii – care s-a situat aproape de sau sub 0, in anul 1991 – a crescut de 22 de ori, in ciuda inmultirii centrelor de colectare. Brusc, maculatura care odata era o povara, a devenit o valoare majora. Municipalitatea orasului New York, care in 1994 platea 6 milioane de dolari pentru a evacua maculatura, se asteapta sa castige acum zeci de milioane de dolari din vanzarea acelorasi materiale.
Dezvoltarea puternica a reciclarii hartiei este vitala pentru padurile planetei. Aceasta industrie consuma anual 4 miliarde de arbori, dintre care o parte recoltati din padurile batrane, care nu pot fi reinlocuite si deverseaza in rauri 950.000 de tone de compusi organoclorurati. Acesti compusi emit in atmosfera circa 100.000 de tone SO2, fiind raspunzatori pentru ploile acide.
Exista multe tari care importa aceste deseuri. In 1992, Taiwanul folosea in industria hartiei materie prima constituita in proportie de 98% din deseuri, Danemarca -97%, Mexic – 80%, iar Thailanda – 80%.
In nenumaratele sale seminarii si prezentari, Hal Kane, cercetator in domeniul ecologie, a atras atentia oamenilor asupra dezastrului care se petrece in natura din cauza factorilor toxici.
Astfel, reciclarea hartiei a devenit un instrument vital al restaurarii echilibrelor naturale ale padurilor lumii. Nu sunt protejati numai arborii, ci si miliardele de specii care traiesc in paduri. Capacitatea padurilor de a modera climatele locale absorbind si emanand apa va fi mentinuta, iar valoarea estetica a acestora va fi pastrata.
“Da, veti iesi cu bucurie, si veti fi calauziti in pace. Muntii si dealurile vor rasuna de veselie inaintea voastra, si toti copacii din campie vor bate din palme. “ (Isaia 55:12)
Nu ai dori si tu sa salvezi viata unor copaci? Nu trebuie sa faci mare lucru. E de ajuns sa aduni hartiile care nu iti mai trebuie sau ambalajele si sa le duci la Centrul de Colectare. Nu conteaza cati bani primesti, ci conteaza ca prin aceasta vei salva viata a 2, 3, 4… copaci.
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Apa pentru puii desertului
Gandeste-te putin la vietuitoarele despre care stii ca locuiesc in zone desertice. Probabil ca iti vin in minte serpi, camile, diverse insecte. Dar ce zici de pasari? Pasari care cuibaresc in desert. Pasari care isi cresc puii la mare departare de orice sursa de apa. Aceste pasari uimitoare sunt gainusele de pustiu.
Vei fi si mai surprins sa afli ca aceste pasari cu un colorit cafeniu au aparut de cateva ori si la noi in tara, si inca in numar destul de mare. Daca sursele de apa din zona unde locuiesc seaca din cauza unei mari secete, gainusele se aduna in stoluri uriase si pleaca in cautarea unui loc mai bun de trai.
Romania a avut parte de astfel de mari invazii in anii 1859, 1863, 1888 si 1908. Pentru ca traiesc in tinuturi atat de aride, procurarea apei este cea mai importanta activitate a zilei pentru gainusele de pustiu. Dimineata si seara, stoluri numeroase zboara pe distante foarte mari catre sursele de apa – adesea, multe sute de kilometri.
Insa ce se intampla cu puii gainusei care nu pot inca zbura? De unde isi dobandesc ei apa necesara cresterii? Apa continuta in semintele sau plantele de desert sau in putinele insecte cu care se hranesc nu este suficienta. Si atunci? Multa vreme, aceasta a ramas o mare enigma.
Pentru a afla raspunsul, timp de 70 de ani cercetatorii au urmarit comportamentul gainuselor de pustiu in deserturile unde locuiesc. Iata ce au aflat:
Cand pasarile adulte, insetate, ajung la sursa de apa, intra in apa pana la piept pentru a bea. Apoi, intr-un zbor rapid, se intorc in mijlocul desertului la puii care le asteptau nerabdatori. Puii se reped asupra lor, isi infig ciocurile in penajul imbibat cu apa al parintilor si sorb pentru a-si potoli setea. Penele de pe abdomenul gainuselor de pustiu sunt astfel alcatuite incat absorb apa ca un burete. O gainusa poate absorbi 25-40 ml de apa, din care pierde cam jumatate in timpul zborului.
Dar este si un altfel de apa, mult mai pretioasa. Ioan 4:14 ”Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete; ba inca apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface in el intr-un izvor de apa, care va tasni in viata vesnica.”
Dimineata si seara, cand iti potolesti setea apropiindu-te de Izvorul vietii, acumulezi in piept apa vie. In timpul zilei, cei insetati din jurul tau vor putea sa se adape cu apa aceea dulce.
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Floarea – pas spre samanta
Cu marea lor varietate de culori, delicate sau intense, florile sunt intotdeauna placute la vedere. Sa nu uitam insa ca scopul lor este acela de a asigura polenizarea si raspandirea semintelor avand astfel grija de perpetuarea speciei. Pentru a prospera, orice specie de planta trebuie sa se asigure ca rodeste si ca semintele sale sunt larg raspandite.Semintele si fructele sunt hranitoare si atragatoare pentru multe pasari si animale care ajuta la raspandirea lor uneori pe distante foarte mari.
Partea carnoasa a unui fruct se distruge cand este consumata, dar semintele tari pot sa treaca intacte prin sistemul digestiv al unui animal si sa fie eliminate la o anumita distanta. Nucile sunt stocate in pamant de animale precum veveritele, si multi stejari au crescut din ghinda care fusese depozitata de animale ca rezerva pentru iarna.
Plantele folosesc multe alte cai pentru asigurarea raspandirii semintelor. Unele seminte au „parasute” care le poarta prin aer (semintele de papadie), altele au carlige care se agata de animale cu blana sau chiar de imbracaminte (semintele lucernei), iar altele au o capsula care explodeaza violent pentru a indeparta semintele de pe planta-mama. Fructele protejeaza semintele in dezvoltarea lor si ajuta la raspandirea lor la maturitate.
Ioan 15:5 ”Cine ramane in Mine si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic.”
Pentru noi, oamenii, Dumnezeu a hotarat insa o alta cale de a fi roditori. In Ioan 15, Domnul Isus ne da o formula compusa din trei cuvinte pentru a fi roditor. Primul cuvant este ramaneti: „ramaneti in Mine”, adica disponibilitatea noastra de a petrece timpul cu El in rugaciune si in studiul Cuvantului. Cel de-al doilea cuvant este a primi – ”veti primi”; daca ramanem in El vom incepe sa primim binecuvantarile Sale. Ultimul cuvant din aceasta formula este reproducere: „aduceti multa roada”.
Ia-ti timp si fa o lista cu „semintele” pe care le-ai plantat in viata ta. Ceea ce investesti in solul vietii, o sa se intoarca inzecit. Incepe sa cultivi solul, angajeaza-te acum intr-un stil de viata productiv, pentru a deveni un crestin roditor. Iar daca vrei sa stii ce ai de cultivat, citeste Galateni 5:22,23.
Toate marile impliniri trebuie sa inceapa cu o decizie initiala si, de ce nu, cu o renuntare, pentru ca „pretul fiecarui fruct este moartea unei flori”, si pretul fiecarei seminte este maturizarea fructului.
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Doar o… creangă
Pentru a traversa apele sau pentru a pescui, oamenii aveau nevoie de ceva care sa-i tina la suprafata apei. Astfel, ei construiau tot felul de plute pe care le impingeau cu ajutorul unei prajini, ce sunt descendente ale vaselor pe care le vedem astazi.
Locuitorii insulelor din partea de vest a Oceanului Pacific foloseau luntrea sau piroga care, in unele locuri, se mai intalneste si in zilele noastre.
Desi acestea sunt niste constructii mici, facute dintr-un trunchi de copac scobit, cu care te poti rasturna usor, indemanaticii vaslasi le fac sa se miste cu rapiditate pe suprafata apei, chiar si cand aceasta este foarte agitata si zgaltaie piroga atat de tare, incat pare ca se va scufunda de la o clipa la alta.
Ce le face insa atat de stabile? O neinsemnata, la prima vedere, si ciudata inventie, care le permite sa pluteasca. Este vorba despre o bucata de lemn ingusta si lunga cat piroga, facuta dintr-o simpla craca de arbore. Aceasta este legata in afara pirogii, paralel cu ea, la o distanta de 1,50-1,80 m. Acest lucru atat de simplu preschimba pirogile foarte usor de rasturnat in vase care nu se scufundau, dar aceasta numai in mainile unor marinari foarte abili, care stiau cum sa le manuiasca, caci lipsa experientei si greselile pe care le puteau face cei care le manevrau puteau duce totusi la rasturnarea lor.
Aceasta bucata de lemn suplimentara actioneaza ca o contra-greutate si impiedica rasturnarea pirogii, chiar si pe o mare foarte agitata. Cel dornic de o mai mare siguranta poate sa prevada luntrea cu o a doua cumpana, de cealalta parte. Insa, indigenii Pacificului si arhipelagului malaiez, o fac foarte rar. O singura cumpana le da toata siguranta dorita.
In atletism conteaza foarte mult niste unitati de timp infime. Miimile de secunda pot sa faca pe cineva castigator sau aceleasi microsecunde pot sa-l inlature de pe podium. Doar o milisecunda!
Poate ai nevoie doar de ceva neinsemnat, la prima vedere, ca sa te mentii la suprafata, dar comoditatea, indiferenta sau amanarea te-au facut sa refuzi inca acel lucru, un lucru mic, dar cu efecte mari, fara care nu poti capata viata vesnica.
“…dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua. “(Luca 10:42)
Care este lucrul ce-ti lipseste? Poate fi un lucru “neînsemnat”. Cere-I lui Dumnezeu sa ti-l ofere chiar acum!
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Ajutor! Sunt şi eu în apă!
“… Pentru ca sa nu fie nici o dezbinare in trup: ci madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele. Si daca sufera un madular, toate madularele sufera impreuna cu el; daca este pretuit un madular, toate madularele se bucura impreuna cu el. Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare in parte madularele Lui.” (1 Corinteni 12:5,27)
Vreau sa-ti povestesc un scenariu ce se intampla in apele marilor si oceanelor lumii. Este despre delfini, dar ar putea fi (bineinteles adaptat) si despre mine sau despre tine…
Un card de delfini spinteca apa. In frunte, ca de obicei, e cel mai batran mascul. De la cel mai mic si pana la cel mai mare, toti i se supun. Fiecare membru al familiei isi indeplineste indatoririle fara sa bombane. O multime de femele se invart agitandu-se necontenit in jurul uneia mai tinere, gata sa-i dea primul ajutor in caz de nevoie. De 8-10 zile aceasta isi incovoia mereu corpul; tanara femela trebuia sa nasca. Deodata, acolo in apa, apare puiul. Delfinii din jur o ridica pe mama la suprafata apei, inlesnindu-i astfel respiratia.
Dar mirosul sangelui starneste pofta pradalnicilor rechini. In orice clipa insa, delfinii sunt gata de lupta. Alaturi de mama delfin sta o femela batrana, cu experienta, gata sa-i ocroteasca saptamani in sir.
Pentru cateva zile, puiul nu se desprinde de mama, dar apoi devine zburdalnic si neascultator. De indata insa e certat de adulti cu clampanituri, iar alteori e varat sub apa si tinut la fund.
Delfinii nu se ajuta doar intre ei, si nu salveaza doar oameni, ei dau ajutor si altor specii de animale, indiferent daca le sunt prieteni sau dusmani.
In planul lui Dumnezeu, fiintele au fost create astfel incat sa aiba nevoie unele de altele. Legea dependentei reciproce este activa in toate sferele societatii, fie ca sunt societati marine sau umane. Fiecare dintre noi este dependent de ceilalti si toti laolalta depindem de Hristos.
Talentele noastre se perfectioneaza si se dezvolta numai prin indeplinirea unei slujiri lipsite de egoism.
Ia-ti astazi un timp special si urmareste nu o familie de delfini, ci una de furnici sau albine. Cine le conduce, care este ranita, care sare prima in ajutor? Dar in familia ta sau in biserica? Acum, ca ai descoperit „madularul” suferind, suna-l sau fa-i o vizita!
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Cedrul, copac emblematic
“Cedrii sunt grinzile caselor noastre si chiparosii sunt pardoselele noastre.” (Cantarea Cantarilor 1:17)
Cedrul din Liban, un conifer mare, cu coroana bogata, a fost foarte raspandit in trecut, dar in prezent se gaseste numai in numar limitat si este protejat. Datorita dimensiunii impunatoare, cedrul a devenit emblema nobletii, a fortei si a perenitatii.
Egiptenii isi faceau corabiile, cosciugele si statuile din lemn de cedru. El poate fi sculptat si decorat, drept pentru care a fost folosit pentru lambrisirea templului si a palatului lui Solomon. Unele statui grecesti si romane erau sculptate din lemn de cedru. Din trunchiul sau rasinos, romanii faceau si torte placut mirositoare.
Cedrii pot atinge o inaltime de 40 m si scriitorii Vechiului Testament i-au folosit pentru comparatii cu statura omului, indicand grandoare si maretie.
Ca un comentariu asupra Cantarii Cantarilor 1:17, Origene spunea: “Cedrul nu putrezeste. A face din cedru barne pentru casele noastre inseamna a ne feri sufletele de stricare”.
Versetul din Cantarea Cantarilor 1:17 ne dezvaluie cat de necesar este ca faptele noastre, intregul nostru comportament, sa se sprijine pe niste principii solide si durabile. Asemenea unei case, care trebuie facuta din material solid ca sa reziste ploilor, inundatiilor, tot asa si caracterul nostru trebuie cladit pe niste principii trainice. Acestea isi au obarsia in legea pe care a dat-o Dumnezeu pe Muntele Sinai.
Fiecare scoala, institutie, are nevoie de un regulament, pentru a asigura discipilina si buna desfasurare a tuturor lucrurilor.
Cele 10 porunci nu numai ca vor aduce ordine in vietile nostre, cladind in mod armonios persoana noastra, ci ne vor insufleti, ne vor da putere si dragoste.
Tot ceea ce vine de la Dumnezeu este adevarat, si deci vesnic, nesupus stricaciunii. Sa ne aratam recunostinta si dragostea fata de Isus Hristos, Rascumparatorul nostru, lasandu-ne insufletiti de tot ceea ce este adevarat, bun si drept!
Pastor Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Una noua; inca una!
“Alta este stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii, si alta este stralucirea stelelor; chiar o stea se deosebeste in stralucire de alta stea.” (1 Corinteni 15:41)
Sunt stele reale, adica sori, dar sunt si alte corpuri ceresti numite pe nedrept „stele”. Ele sunt planete sau sateliti care reflecta lumina primita de la o stea. In sistemul nostru solar exista planete ce par a fi stele. La inceput, multi au crezut ca ele au lumina proprie.
Planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn sunt cunoscute inca din Antichitate. Unii antici au formulat diverse rationamente pentru a explica de ce nu exista decat aceste planete. Proprietatile numarului lor era unul dintre argumente. Mai tarziu, Johannes Kepler a pretins ca, exitand cinci corpuri solide regulate, numarul de planete trebuie sa fie de sase. Lumea a fost uluita cand, in anul 1781, William Herschel a descoperit cea de a saptea planeta.
De fapt, Uranus fusese observata de catre astronomi de multi ani. Putand fi vazuta fara ajutorul lunetelor, fusese inregistrata si pe hartile stelare. Dar, cum nimeni nu se asteptase sa mai existe o planeta, nu o identificasera ca atare. Herschel a fost primul observator al carui telescop era suficient de bun pentru a descoperi ca „steaua” are forma unui disc (cu exceptia Soarelui, toate stelele sunt atat de indepartate, incat par simple puncte chiar observate cu cele mai puternice telescoape).
Descoperirea lui Herschel a fost rezultatul unei cercetari sistematice a cerului cu un telescop bun si cu o perspicacitate deosebita. Existenta celorlalte doua planete, Neptun si Pluto, descoperite ulterior, a fost prezisa. Si totusi, gasirea fiecareia dintre ele a necesitat aceleasi calitati.
Dumnezeu a creat toate aceste corpuri ceresti si le cunoaste foarte bine.
“El socoteste numarul stelelor, si le da nume la toate. “(Psalmul 147:4)
Omul crede ca ar putea interveni si ar putea transforma planete nelocuite in planete locuibile. Mandria, ingamfarea, incapatanarea si nesabuinta omului sunt fara margini, de parca el ar fi pus coada la cireasa. Astfel, el incearca sa-L „corecteze” si pe Dumnezeu.
Consideri ca esti mai priceput decat Inteleptul? Crezi ca poti crea mai perfect decat Creatorul? Stii tu mai multe decat Atotstiutorul? Esti cumva mai puternic decat Atotputernicul?
Nu te amagi! Recunoaste-L pe El ca Dumnezeu si vei constata ca tu nu poti face nimic mai bine ca Dumnezeu.
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Plantele nu-s “nesimţite”!
Suntem inclinati sa credem ca, lipsite de sistem nervos, plantele nu simt. Ele nu reactioneaza in nici un fel daca le smulgem din pamant, daca le ciupim frunzele ori le taiem florile. Aparent, asa se si intampla.
In realitate insa, plantele au o forma de sensibilitate specifica, cel mai adesea ascunsa ochiului nostru, de un tip cu totul deosebit de acela al sensibilitatii animale.
In cateva cazuri, sensibilitatea plantelor se manifesta neasteptat: fie intr-o forma imediata, violenta si vizibila, cu totul contrar imaginii pe care ne-am facut-o despre lumea vegetala, fie intr-un chip ciudat, care aminteste mult despre sensibilitatea animala si atat de tainic, incat avem nevoie de o aparatura speciala pentru a inregistra “spaima” sau “durerea” florii respective.
Mimosa pudica este popularizata in orice manual si tratat de biologie si rasfatata in toate gradinile botanice unde constituie un principal punct de atractie. Neam de-al salcamului, cu fructe compuse aseazate in doua randuri de-a lungul petiolului si balonase delicate de flori roz-violete, mimoza sau senzitiva – cum i se mai spune – formeaza in Brazilia paduri intregi. Principala ei particularitate este sensibilitatea. E de ajuns sa atingem frunza si ea se strange numaidecat, revenindu-si la normal dupa o buna bucata de timp.
Daca in ceea ce priveste lumea vegetala admiram acest gen de plante simtitoare, in lumea nostra se pare ca oamenii “simtitori” sau sensibili sunt chiar o povara.
Suntem prea grabiti pentru a observa suferinta celui de langa noi, suntem prea ocupati pentru a admira o padure sau a culege o floare. De ce trecem atat de usor pe langa bucuriile simple ale vietii?
“Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. “(Coloseni 3:12)
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Cati copii de pe lumea aceasta nu s-au apropiat oare de motanul lor, privind in ochii lui cum se dilata diafragma atunci cand lumina incepe sa scada? Cine nu s-a speriat macar o data cand era mic de cele doua „luminite care mergeau” in noaptea intunecata?
Trebuie sa recunoastem ca ochii pisicii au in ei ceva tulburator si fascinant. Tocmai aceasta stralucire fosforescenta a lor este cea care nu numai ca a dat nastere diferitelor povestiri si legende, dar a si facut ca pisica sa fie considerata in trecut prietena a vrajitoarelor si fugarita pentru a fi omorata, de parca ea, saraca, era vinovata cu ceva…
Vederea este un lucru foarte important pentru pisica, ea fiind unul dintre simturile care o ajuta in gasirea hranei. Desi pisicile au o capacitate redusa de a percepe detaliile si a deosebi culorile (se spune ca nu percep culoarea rosie), ele sunt foarte sensibile la miscarile rapide si, in comparatie cu omul, au o capacitate vizuala mai eficienta in momentele de asfintit si noaptea.
Eficienta vederii in aceste perioade ale zilei creste si datorita asa-numitului „tapetum lucidum”, un strat de celule situate imediat in spatele retinei, care reflecta lumina neabsorbita de pigmentii vizuali de pe celulele bastonase si conuri. Acest efect este cel mai usor de observat noaptea, cand pisica este luminata de farurile unui automobil si ochii ei stralucesc, reflectand lumina.
Ziua, cand lumina este puternica, pupila devine doar o crapatura, care se poate insa largi de frica sau in situatii de stres si se restrange in semn de amenintare inainte ca animalul sa atace.
Sunt oameni care ar dori sa vada in intuneric asa cum vede pisica. Eminescu spunea despre aceasta categorie de oameni cam asa: „ei fac din noapte ziua, si-a zilei ochi inchid”. Ei actioneaza noaptea pentru ca le este „frica” de lumina sau pentru ca fac ceva de care ar trebui sa le fie rusine.
Biblia spune ca ei fac faptele intunericului. O categorie aparte o reprezinta cei care, in semiobscuritatea noptii, vad ceea ce nu trebuie sa vada.
„Si daca ochiul tau te face sa cazi in pacat, scoate-l si leapada-l de la tine. Este mai bine pentru tine sa intri in viata numai cu un ochi, decat sa ai amandoi ochii, si sa fii aruncat in focul gheenei.” (Matei 18:9)
Ce fac ochii tai noaptea? Sunt inchisi pentru ca dormi? Ce bine! Tine-o tot asa!
© Viorel Dascalu 2010
Cea mai rapida pasare din lume este soimul calator. Aceasta aripata este intalnita de obicei in Europa si Asia. Pentru cei care nu au auzit de ea, soimul calator este o pasare rapitoare… adica vaneaza si ucide pentru a-si procura hrana.
Hrana, in general, este compusa din rozatoare mici sau chiar iepuri. Dar soimul calator staca de foarte multe ori si alte pasari. Cele care le cad prada de cele mai multe ori sunt pasari precum porumbeii, mierlele, ratele si fazanii.
Se pare ca, desi este mai putin mai mica si mai fragila decat masculul, femela este totusi mult mai puternica. In mod normal, soimul calator poate atinge, in zbor orizontal, o viteza de “croaziera” uimitoare de 65–90 km/ora. La nevoie poate sa “accelereze” la peste 100 de km/ora, nedepasind insa 105–110 km/ora. Viteza maxima este atinsa in picaj. In timpul coborarii, soimul calator poate atinge o viteza record de peste 200 km/ora?
Dar aceasta pasare mai are ceva la superlativ: vazul. S-a constatat ca de la aproape trei kilometri, un soim depisteaza un animal care se misca si care poate sa-i fie hrana. Si nu va ganditi ca vede doar elefantul, de la aceasta distanta, ci el vede chiar si un mic soarece care-si cauta de mancare printre ierburi.
Soimii calatori pot trai doar pana la 15 ani. Oamenii de stiinta considera ca aceasta pasare este printre cele mai specializate in zborul de performanta.
Si omul ar trebui sa incerce sa se apropie de performanta… dar nu doar in zbor. Sunt si alte lucruri care ar trebui cautate cu mare graba. De exemplu: adevarata intelepciune.
Iov 28:20-28: “De unde vine atunci intelepciunea? Unde este locuinta priceperii? Este ascunsa de ochii tuturor celor vii, este ascunsa de pasarile cerului. Adancul si moartea zic: “Noi am auzit vorbindu-se de ea;” Dumnezeu ii stie drumul, El ii cunoaste locuinta. Caci El vede pana la marginile pamantului, zareste totul sub ceruri. Cand a randuit greutatea vantului si cand a hotarat masura apelor, cand a dat legi ploii si cand a insemnat drumul fulgerului si tunetului, atunci a vazut intelepciunea si a aratat-o, i-a pus temeliile si a pus-o la incercare. Apoi a zis omului: “Iata, frica de Domnul, aceasta este intelepciunea; departarea de rau, este pricepere.”
Dumnezeu sa ne daruiasca ochi ageri ca sa vedem unde este intelepciune si sa alergam spre ea asa cum soimul calator zboara spre prada sa.
Alege ca astazi sa fii un om intelept.
© Viorel Dascalu 2010
1 Corinteni 1:27,29: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari […] pentru ca nimeni sa nu se laude.”
Cu mii de ani in urma, magarul era animalul bun la toate.In Egipt, magarii antrenau morile de apa pentru irigatii, trageau plugurile, iar pielea preparata special le era folosita ca suport pentru scris. In medicina antica, laptele, sangele si urina de magar erau folosite ca leacuri pentru diverse boli sau pentru infrumusetare. Magarul era animalul de munca si transport din tot Orientul Apropiat.
Din punct de vedere al rezistentei la caldura si seceta, magarul se aseamana mult cu camila. In partea de sus a spatelui are o zona depozitara de grasime care il ajuta sa-si regleze sistemul termic. Rezervele de grasime sunt rezerve de hrana care, prin degradare, ii furnizeaza si apa. Culoarea gri-albastruie a pielii magarului ii ofera protectie fata de razele ultra-violete.
In zilele noastre, mai putem vedea magari si in tara la noi, in Bulgaria, Grecia, Spania, Sicilia si Australia. Expresia “dobitoc ca un magar” nu corespunde realitatii. Magarul nu e asa de “slab” cum pare. Intr-adevar est docil, dar, fata de unii cai, el analizeaza situatia. Magarul este dotat cu un simt deosebit al mirosului. El este in stare sa identifice traseele de ape subterane ale caror albii de suprafata au secat. De asemenea, simtul auditiv este dezvoltat. Nu degeaba magarul asigura paza alaturi de cainii ciobanesti pentru turmele de oi.
Tinand cont de toate aceste calitati, magarul trebuie sa stea la loc de cinste intre animalele de casa. Si totusi, cea mai mare cinste si onoare i-a fost acordata de Creatorul Universului. Biblia ne vorbeste de asin atat la plecarea din Nazaret a Mariei ce purta in pantecele ei pe Mesia, cat si la intrarea triumfatoare a Domnului Isus in Ierusalim. Daca un animal pe care oamenii il considera neintelept si slab -“dobitoc” a fost ales de Mantuitorul ca prieten, cu atat mai mult El ne alege pe mine si pe tine pentru a face de rusine lucrurile tari ale acestei lumi. Cu toate acestea, nu va grabiti, nu alergati luandu-i-o inainte, ci lasati-L sa va conduca: iata intelepciunea magarusului!
Sa nu gandesti vreodata ca ceva din ce a creat Dumnezeu ar fi in plus. Chiar daca e mai slab (sau neinsemnat) are un rol si un loc bine stabilit. Vorba romaneasca spune: “buturuga mica rastoarna carul mare”.
Ai grija la “nimicuri”!
© Viorel Dascalu 2010
Iov 5:18: “El face rana, si tot El o leaga; El raneste si mana Lui tamaduieste.”
Multe dealuri din tara noastra sunt pline cu vita-de-vie.Inca din primele zile ale primaverii, cei care ingrijesc aceasta planta deosebita, merg pentru a-si incepe treaba. Primul lucru era taierea lastarilor. Cu o foarfeca speciala, ei taie necrutator cea mai frumoasa parte a crengilor.
In zilele urmatoare, vita-de-vie va plange in sensul cel mai adevarat al cuvantului. De la capatul fiecarei crengute „mutilate” va picura cate o „lacrima”. Este vorba de seva abundenta care incepe sa circule prin vasele conducatoare ale vitei si ajunge la portiunea taiata brusc de foarfeca necrutatoare. Dupa acest incident ii trebuiesc doua-trei zile sa se cicatrizeze.
Pentru cei care se pricep, acest lucru nu este ceva iesit din comun. Ei stiu ca fara aceasta mica istorie a „durerii” nu poate fi vorba despre o perioada a „culesului”. Aceasta durere de moment nu face altceva decat sa garanteze rodul de la sfarsitul verii. Gradinarul stie ca a-si scuti via de aceasta „operatie” inseamna a fi dusmanul ei. Fara asta, via nu va avea un rod bogat in anul respectiv si este foarte sigur ca intr-un timp foarte scurt va deveni un simplu lemn de foc.
Daca un gradinar ar fi impresionat de „lacrimile” viei pe care o ingrijeste, el i-ar face mai mult rau decat daca i-ar taia lastarii asa cum trebuie. De fapt, adevarata lui iubire se manifesta atunci cand priveste dincolo de durerea de moment si vede in lastarul gol, fara frunze, creanga incarcata cu fructe dulci. Iubeste cu adevarat atunci cand taie si scapa de la moarte sigura.
Noi suntem via lui Dumnezeu, iar El ne iubeste mai mult decat ar putea intelege cineva vreodata. E nevoie insa de privirea credintei pentru ca ochii nostri sa poata privi dincolo de incercarile care vin si scot din noi, intr-o forma superba, dorinta de a depinde de Dumnezeu. Lacrimile care curg acum sunt focul in care aurul credintei noastre incepe sa fie curatat.
Este adevarat ca de multe ori, in necaz, ridicam mari semne de intrebare spre Dumnezeu si strigam: „De ce, Doamne? De ce tocmai mie mi se intampla?”
Se poate intampla ca, din cauza ochilor nostri tulburati de atatea lacrimi, sa nu vedem ceea ce urmareste Dumnezeu: binele nostru vesnic.
Increde-te in El orice-ar fi! Sa nu uiti niciodata ca El raneste, dar leaga ranile si este acolo cu tine, in suferintele tale. Si toate aceste lucruri lucreaza spre binele tau.
Pastor Viorel Dascalu
Luca 21:29-31 : „Si le-a spus o pilda: „Vedeti smochinul si toti copacii. Cand infrunzesc, si-i vedeti, voi singuri cunoasteti ca de acum vara este aproape. Tot asa, cand veti vedea intamplandu-se aceste lucruri, sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu este aproape.”
Din regiunea mediteraneana si pana in insulele Canare, intre paralele de 25-42 grade latitudine nordica, intalnim, in stare salbatica sau domestica, peste 600 de specii de smochin. Cultura smochinului, asa cum arata si Biblia, este una dintre cele mai vechi culturi pomicole de pe pamant.
Smochinele erau fructe importante in vremurile Bibliei. Idealul de pace si prosperitate se rezuma la: „fiecare sa poata sta sub propria vita de vie si sub propriul smochin”.
Smochinii sunt pomi care cresc incet, dar au o durata de viata mare, ei putand trai pana la 100 de ani. Deoarece fac fructe aproximativ zece luni pe an, productia de smochine este mare. Frunzele mari si de culoare verde inchis erau folosite la impachetat. Fructele, de culoare verde inchis, se consuma proaspete sau conservate. Prajiturile cu smochine uscate constituiau o hrana excelenta, usor de purtat de catre nomazi.
In prezent, smochinul este mult cultivat in tarile din jurul Marii Mediterane, in America de Nord, Africa Centrala si India. In regiunile cu climat subtropical, smochinul este reprezentat prin pomi de 10-15 m, iar in regiunile cu climat temperat prin arbusti de 13-18m.
In tara noastra, smochinul creste sub forma unei tufe de 2-3 m inaltime, dar numai in zonele din sudul tarii. Coroana este foarte larga, atingand diametrul de 2,5-6 m.
Smochinul reprezinta, pentru cei din zona temperata, un fel de determinator al vremii sau un indicator meteo. Inflorirea si infrunzirea lui anunta venirea anotimpului calduros. Tot asa si semnele vremii arata clar apropierea revenirii lui Isus.
Marcu 13:28-29 : „Luati invatatura de la smochin prin pilda lui. Cand mladita lui se face frageda si infrunzeste, stiti ca vara este aproape. Tot asa, cand veti vedea aceste lucruri implinindu-se, sa stiti ca Fiul omului este aproape, este chiar la usi.”
Te mai inspaimanta sau te mai tulbura semnele sfarsitului? Ori te-ai obisnuit cu ceea ce se intampla in jurul tau? Fiecare eveniment, major dar anormal care se intampla in lumea aceasta, demonstreaza ca ne apropiem de finalul acestui Pamant.
Tu esti gata? Mai ai o zi de pregatire: ASTAZI!
© Viorel Dascalu 2010
Koala este un animal dolofan, indesat si dragut, masurand cu putin peste o jumatate de metru si cantarind aproximativ 20 de kg. Koala poate fi intalnit numai in Australia.
Blana ursuletului koala, de culoare gri-cafenie, este foarte fina. Capul prezinta un bot tesit, terminat cu un nas negru, doi ochi mici ca doua margele si doua urechi stufoase, cu par alburiu. Coada este boanta. Koala isi poarta puiul in marsupiul situat, spre deosebire de alte animale marsupiale, pe spate. Ghearele puternice il ajuta sa poata prinde usor crengile arborilor pe care se urca. Este considerat un animal mai mult nocturn. In timpul zilei doarme in copaci. Este foarte bland.
Koala mananca numai frunze de eucalipt, in medie cam un kilogram pe zi, si nu bea apa. Analizele chimice au stabilit ca gradul de comestibilitate al frunzelor de eucalipt difera de la sol la sol, iar gustul frunzelor difera de la o specie de eucalipt la alta. Dar, cand frunzele pe care le consuma koala au o vechime de peste cinci ani, ele pot provoca moartea animalului din cauza unui acid prezent in ele. Insa koala stie ce frunze sa aleaga.
In statul Victoria din Australia, se disting circa 70 de specii de eucalipt. Speciile eucaliptului se pot identifica dupa scoarta copacului, care poate fi neteda, fibroasa, sau dura si cu incretituri adanci, aspre. Neintrecut de nici un arbore din lume, Eucaliptus regnans ajunge pana la inaltimea de 150 m. El are cel mai rezistent lemn, fiind folosit pentru constructii navale, poduri si traverse de cale ferata. O alta specie, eucaliptul rasinos, cunoscut sub numele de „mahonul australian”, este mult apreciat pentru mobila. Arborii nodurosi, mai greu de prelucrat, se intre-buinteaza drept combustibil.
Eucaliptul se ramifica doar in varful crengilor, iar frunzele sale de culoare verde-masliniu, cu pufulet mai deschis, asezate orizontal sau vertical, sunt intoarse catre interior. Pentru ca razele soarelui pot strabate pana aproape de sol, copacul nu da prea multa umbra.
Cine l-a invatat pe ursuletul Koala sa deosebeasca frunza de frunza?
Din tot ce ofera lumea, din noianul de lucruri bune si nebune, trebuie sa alegi doar ceea ce nu-ti este daunator! Dumnezeu e gata sa te ajute.
Filipeni 1:9-10: „Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere, ca sa deosebiti lucrurile alese, ca sa fiti curati si sa nu va poticniti pana in ziua venirii lui Hristos… ”
Pastor Viorel Dascalu
Staruinta castorilor
Un fermier din America a avut foarte multe neplaceri din cauza unei familii de castori care s-au aciuat pe un paraias ce trecea prin ferma lui. Nemultumirea se nastea din cauza ca animalele faceau diguri care, pe de o parte ii opreau apa atat de necesara pentru alte locuri de irigat, iar, pe de alta parte, ii inundau alte bucati de pamant.
Suparat, fermierul a incercat de mai multe ori sa scape de ei distrugandu-le lucrarea, crezand ca aceasta o sa-i descurajeze. Dar, ei totdeauna o refaceau, asa ca a doua zi fermierul o gasea la fel cum a fost mai inainte.
Vazand omul ca metoda cu distrugerea digului nu da rezultate bune, a recurs la alte masuri. A facut o roata mare de apa, pe care a legat niste cutii goale de conserve, crezand ca zgomotul cutiilor ii va speria si-i va indeparta de la lucru. Dar, castorii nu s-au lasat batuti, ci au luat o bucata de lemn de forma unui tarus, au bagat-o intre spitele rotii si au oprit-o.
Apoi, fermierul a pus o lanterna aprinsa care sa lumineze toata noaptea, dar ei au acoperit-o cu crengi si cu lut.
Intr-un sfarsit, omul a construit un gard de sarma in jurul lor, cu scopul de a-i impiedica sa ajunga la apa, dar castorii au taiat sarma gardului si au folosit-o ca material pentru constructia digului.
Deci, castorii nu s-au lasat invinsi, ci au luptat pe orice cale pentru a-si realiza opera.
Si noi avem ceva de invatat de la aceste animale deosebite. Lectia ce se desprinde de aici este ca trebuie sa luptam cu mai multa perseverenta pentru ca desavarsirea lucrarii lui Dumnezeu sa aiba loc in vietile noastre. Sa nu ne dam niciodata batuti. Sa continuam pana la realizarea scopului propus.
Cei care renunta usor, sunt victime sigure ale descurajarii, iar descurajarea vine de la diavolul.
Oricat de mult ar vrea sa ne distruga Satana, noi sa nu abandonam lupta, ci sa staruim mai mult in rugaciune si sa cerem ajutor divin in finalizarea desavarsirii noastre de caracter. Prin lucru sustinut, cu rabdare si cu intelepciune de sus, vom putea sa fim gata la revenirea lui Isus.
„Bucurati-va in nadejde. Fiti rabdatori in necaz. Staruiti in rugaciune.” (Romani 12:12)
Mirela Dascalu
Buha zapezilor este cea mai mare pasare de prada din regiunea arctica. Datorita penajului sau este foarte bine protejata de frig, fiind aproape complet acoperita. Ciocul sau este scurt si numai varful acestuia este expus. Ochii sunt protejati de gene lungi si dese, ceea ce poate ajuta la retinerea aerului cald in apropierea suprafetei globilor oculari. Picioarele sunt imbracate in „pantaloni” lungi, din pene dese, care ajung pana jos la gheare. Sub un strat exterior compact de pene de contur, pasarile au o „lenjerie intima” termica formata din puf fin. Structura penelor contribuie la efectul lor izolator. Masculii de buha zapezilor au o culoare alba aproape pura, penajul femelelor fiind patat cu maro, pentru a fi greu de observat cand isi clocesc ouale.
In ciuda marimii, a puterii si a penajului sau foarte bine protector, buha zapezilor nu se afla in deplina siguranta fata de pradatori. Desi noi nu locuim intr-o zona arctica, totusi mi-aduc aminte de cateva ierni deosebit de geroase. Mai ales cand mergeam seara la sanius simteam ca oricate lucruri mi-as fi pus pe mine tot urma sa inghet. Era atat de frig, incat chiar si genele imi degerau.
Incearca acum sa-ti aduci aminte de ziua in care te-ai imbracat cel mai gros pentru a da piept cu aprigul ger. Probabil ca te-ai simtit foarte bine cand vedeai cum termometrul cobora la minus 18-20 de grade, iar pe tine nu te afecta. Acum gandeste-te cu ce te-ai „imbracat” in aceasta dimineata pentru a putea face fata uneltirilor diavolului.
Efeseni 6:11 „Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului”
Am vazut cum intampina buha zapezilor gerul, dar tu cum iti ingrijesti gura, cum iti protejezi ochii de imaginile ispititorului? Ai picioarele incaltate cu ravna Evangheliei vesnice, iar pe deasupra ti-ai luat scutul credintei?
Cu penele altuia te poti impodobi, dar nu poti zbura, te poti imbraca, dar nu poti tine piept diavolului. Acest lucru nu-l prea stiu oamenii, dar il stiu pasarile. Daca vrei sa ai propriile tale „pene” si daca odata vei dori sa zbori, alege din acest moment armatura lui Dumnezeu. Poti sa incepi cu ravna Evanghliei, citind capitolul 6 din Efeseni chiar acum.
© Viorel Dascalu 2010
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Medicina traditionala a popoarelor, mai ales a celor africane, este plina de surprize. Dintre aceste surprize face parte si folosirea unor plante medicinale in scopuri judiciare. Aceste plante se mai numesc „ordalii” sau „judecati divine”.
Astfel, in tarile situate pe coasta Calabarului (de-a lungul Golfului Guineei, intre Nigeria si Gabon), se foloseste in acest scop Physostigma venenosum, de la care, chiar si o singura samanta este suficienta pentru a provoca moartea unui adult..
Presupusului vinovat i se administra, nu cu multi ani in urma, un macerat sau o coca din semintele plantei amintite mai sus, dupa care sfatul tribului astepta efectul. Oricat de irationala ar parea o astfel de judecata, ea se bazeaza pe o apreciere sigura a posibilitatilor drogului si pe o cunoastere fina a psihologiei vinovatului.
In tegumentul semintelor de Physostigma se gaseste o substanta cu proprietati vomitive, iar in cotiledoane alcaloizi foarte toxici. Bastinasii cunosc puterea acestor seminte si cred orbeste in faptul ca ele il ucid doar pe cel vinovat. In consecinta, vinovatul inghite cu retinere preparatul, iar acesta, ajungand la intervale mari in stomac, elibereaza alcaloizii care se absorb in timp, ducand la moartea individului.
Nevinovatul, insa, cu constiinta impacata, va inghiti fara nici o retinere toata cantitatea de preparat ce i-a fost rezervata, astfel incat se ajunge in scurt timp la o concentratie ridicata a principiului vomitiv in continutul stomacal, ceea ce provoaca evacuarea prin voma a acestuia, eliminand totodata si toxicul. In acest fel, nevinovatul scapa cu viata.
Se spune ca, in satele africane din acea zona, se mai apeleaza si astazi la astfel de judecati.
Multi dintre cei care umbla pe la procese sunt ispititi sa afirme altceva decat adevarul. Ei cred ca nimeni, niciodata nu va reusi sa scoata la iveala realitatea. Oare asa stau lucrurile si in fata lui Dumnezeu? Sigur ca nu. El ne cunoaste si ne vede foarte bine. Stie ce facem atat ziua, cat si noaptea. Stie ce gandim, ce vorbim si ce intentionam. Nimic nu poate sa ramana ascuns de El.
Eclesiastul 12:14: ”Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.”
Va veni o zi cand tot ceea ce omul a facut in „ascuns” va fi dat in vileag. Esti pregatit pentru clipa aceea? Ti-e teama sau esti linistit?
© Viorel Dascalu 2010
Liliacul vampir
Se spune ca, dintre toate animalele de pe pamant, nici unul nu este atat de urat la infatisare ca si liliacul vampir.
Nu intamplator, cand exploratorii europeni au ajuns prin America de Sud si au dat peste acesti mici reprezentanti ai animalelor, i-au confundat cu pasarile si au spus despre ei ca sunt niste diavoli zburatori care sug sangele oamenilor. Pe seama lor s-au spus fel de fel de povesti inchipuite.
Un fotoreporter din zilele noastre, in timp ce facea un film, a prins pe pelicula o secventa edificatoare a felului cum ataca liliacul vampir. El povesteste:
„Tarziu in noapte, un puisor de gaina de marimea unui porumbel, dormea linistit pe creanga unui copac, cand, deodata, un animal mic, asemanator soarecelui, si totusi avand niste aripi membranoase ce dadeau impresia ca este o pasare, a aparut in zbor si s-a asezat pe tulpina copacului, la o distanta oarecare de pasare. Apoi, a inceput sa se urce catarandu-se tiptil pe tulpina si pe urma pe ramura cu pasarea adormita. Ajungand langa victima, a intepat-o fin de tot intr-un picior si apoi a inceput sa-i suga sangele”. Interesant a fost faptul ca pasarea nu s-a trezit din somn in timp ce dusmanul ii fura cel mai valoros lucru din viata ei.
Acesti lilieci, care se hranesc in exclusivitate doar cu sange, ziua stau ascunsi, ferindu-se de razele soarelui, iar noaptea pornesc la vanatoare. Ei nu evita sa atace chiar si un om, cand acesta doarme.
Oare Satana nu procedeaza si el la fel? El este intr-o permanenta cautare dupa oameni ce dorm linistiti in bezna intunecoasa a pacatului, ca sa le extraga si ultimul strop de viata pe care il mai au. Multi nici nu-si dau seama cand sunt furati de dusmanul de moarte al oamenilor.
Multe dintre momentele cheie cand Satan este gata sa fure vigoarea omului sunt cele cand oamenii sunt prezenti la serviciile divine. Oare cati din cei ce dorm in timpul serviciului divin nu cad victima diavolului?
Dumnezeu ne avertizeaza. El vrea ca sa ne scuteasca de intepaturile Satanei. Iata ce spune Cuvantul inspirat in legatura cu aceasta:
„De aceea sa nu dormim ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji„. (1 Tesaloniceni 5:6)
Mirela Dascalu
Pe planeta nostra traieste o interesanta grupa de pasari, numite popular pasari-muste sau pasari-colibri. Din randul lor fac parte cele mai mici pasari din lume. Astfel, in padurile Cubei se poate intalni o specie care nu este mai mare decat un bondar, iar in Brazilia traiesc doua specii ce cantaresc 1-2 g.
Privindu-le in vitrinele unui Muzeu de Stiinte ale Naturii, ai impresia ca te gasesti in fata unei colectii de pietre pretioase. Aceeasi senzatie este mult mai puternica atunci cand, zbenguindu-se in mediul lor de viata, razele de soare se joaca cu penajul lor, dandu-le uimitoare straluciri de rubine, topaze si smaralde. Poti crede pentru o clipa ca pietrele au capatat puterea sa zboare sau ca te gasesti in fata unui foc de artificii.
Daca numele de pasari-colibri ne aminteste de splendoarea de culori a penajului, acela de pasari-muste oglindeste de minune obiceiurile lor.
Colibrii sunt singurele pasari care se hranesc cu nectarul florilor, la fel ca mustele, bondarii si fluturii. Cand se opresc in fata unei flori pentru a-i sorbi nectarul, aceste pasari isi falfaie cu o uimitoare iuteala aripioarele. Astfel, ele bat intr-o secunda de 50 de ori. Ciocul lor lung si subtire le permite sa-si culeaga hrana si din florile ce au cupe adanci. Aplecand uneori in pozitie orizontala florile, colibrii primesc pe cap si pe spate o pulbere de polen pe care o transporta fara voie pe o alta floare. Ei ajuta astfel, alaturi de insecte, la polenizarea fara de care inmultirea majoritatii plantelor ar fi cu neputinta.
O alta curiozitate este ca sunt singurele pasari care se pot deplasa inapoi. Din cauza consumului imens de energie, pricinuit de neintrerupta si rapida falfaire a aripilor, pasarile-muste au o inima mare in raport cu greutatea corpului, cad intr-un somn adanc in timpul noptii si chiar al iernii (daca traiesc in zonele temperate) si consuma zilnic o cantitate de hrana de doua ori mai mare decat greutatea proprie.
Prin dimensiunile si caracteristicile lor originale, prin miraculosul lor colorit si prin apropierea de viata insectelor, colibrii starnesc admiratia si curiozitatea tuturor.
Ce frumos le-a creat Dumnezeu! Ce minunate sunt!
Matei 6:25-26: „De aceea, va spun: “Nu va ingrijorati de viata voastra, gandindu-va ce veti manca, sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca. Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea? Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera, si nici nu strang nimic in granare; si totusi, Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decat ele?”
Pasarile sunt in grija lui Dumnezeu. Oamenii… de asemenea. Esti ingrijorat de vreun lucru? Esti stresat dintr-un anumit motiv? De ce nu mergi la El? El are grija si de tine.
© Viorel Dascalu 2010
Lumea furnicilor este o lume deosebit de bine organizata. Ea ne ofera lectii importante pentru viata de fiecare zi. In casa lor, aceste insecte, au roluri foarte bine definite.
Rolul fiecarui “locuitor” din furnicar (alt nume al musuroiului) este foarte bine stabilit si respectat in cadrul grupului. Astfel, colonia este condusa de o singura furnica – regina musuroiului – a carei unica sarcina este aceea de a face oua, fiind mereu ingrijita si aparata de toate celelalte furnici. Tot ea este cea care, la inceput, a format colonia. Dar cum apare, de fapt, si se formeaza o noua familie de furnici? In timpul “zborului nuptial”, femela se imperecheaza cu o furnica-mascul, dupa care coboara pe pamant, iar dupa un timp ii cad aripile, ea nemaiputand sa zboare niciodata.
Aici incepe cautarea unui adapost (sub o piatra sau intr-un lemn scorburos – in cazul termitelor) sau sapa un tunel subteran. Din acest tunel principal – care poate avea si 5 metri adancime – se formeaza apoi asa-numitele “camere subterane”, legate prin alte tuneluri mai mici. Aceste camere vor avea diferite intrebuintari, pe masura ce colonia creste ca numar de furnici: depozitarea hranei, hibernare sau depunerea oualor.
Majoritatea celorlaltor furnici din musuroi sunt “muncitoare”, hrana adunata de acestea fiind impartita “frateste” intre toti membrii coloniei. Grija pastrarii oualor intra tot in atributiile furnicilor muncitoare, care le sterg frecandu-le cu corpul, pentru a nu se depune pamant pe ele.
Proverbe 6: 6-11:” Du-te la furnica, lenesule, uita-te cu bagare de seama la caile ei si intelepteste-te! Ea n-are nici capetenie, nici priveghetor, nici stapan; totusi, isi pregateste hrana vara, si strange de ale mancarii in timpul secerisului. Pana cand vei sta culcat, lenesule? Cand te vei scula din somnul tau? Sa mai dormi putin, sa mai atipesti putin, sa mai incrucisezi putin mainile ca sa dormi!… Si saracia vine peste tine, ca un hot, si lipsa, ca un om inarmat.”
Incearca sa inveti de la furnica harnicia si respectarea rolului. Poti sa incepi chiar de astazi. Succes… si Domnul sa te ajute.
© Viorel Dascalu 2010
Atac planuit pe ascuns
Despre ravagiile facute de termite s-a scris adeseori, aproape la fel de mult ca si despre unele calamitati naturale (cutremure, eruptii vulcanice, inundatii). Impresionant este faptul ca atacurile termitelor se petrec in lipsa omului. Ele sunt indelung pregatite, prin galerii complexe, iar cand se declanseaza se petrec cu foarte mare iuteala.
Se povesteste ca un fermier din Queensland (Australia) a venit acasa dupa mai multe zile de absenta. Inca de cand a intrat in casa a constatat ca orice obiect (scaun, masa, pat) de care se atingea, se prabusea la pamant. In cele din urma, chiar si intregul acoperis s-a facut praf si pulbere. Era opera termitelor!
La fata locului a fost chemat un entomolog (zoolog care se ocupa cu studiul insectelor), pentru a face cercetari. Dar, in timpul somnului, termitele i-au devorat si camasa de pe el. In doua zile, toate asternuturile si covoarele din casa au fost complet distruse.
Spre deosebire de termitele care traiesc in regiunile intertropicale, speciile adaptate la conditiile temperate, care se gasesc si in Europa, provoaca mai putine daune. Totusi, inca din sec. al XVIII-lea au fost semnalate unele efecte distructive ale activitatii lor.
Astfel, in Franta, documentele atesta ca in 1797 s-au inregistrat adevarate ravagii in cateva orase, printre care si La Rochelle. Acolo, arsenalul si prefectura, unele birouri si chiar apartamente au fost invadate de termite. Arhivele au fost distruse, ceea ce a facut ca de atunci toate documentele sa fie pastrate in cutii de zinc. Grinzile de lemn distruse au fost inlocuite cu grinzi de fier. In multe zone din Franta, in actele de vanzare-cumparare a caselor este obligatoriu sa se mentioneze si prezenta sau absenta termitelor, iar pretul casei este modificat considerabil in functie de acest lucru.
Atacurile neasteptate fac parte din strategia celor mai multi invadatori. Asa a fost dintotdeauna. Surprinderea celor invadati provoaca panica, dezordine si chiar sinucidere.
Cand te astepti mai putin, atunci poate sa intervina ceva. De aceea Dumnezeu doreste sa fim pregatiti in fiecare moment. Daca nu, s-ar putea sa fie prea tarziu.
„Cand vor zice: „Pace si liniste!” atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare.” (1 Tesaloniceni 5:3)
Viorel Dascalu
Fiinta enigmatica
Exista un locuitor al oceanului ce seamana cu pestele, dar care prezinta ciudatenii si curiozitati ce i-au adus o oarecare celebritate. Enigmatica fiinta are patru inimi, o singura nara, nu are deloc stomac si maxilare. Poate trai fara nici un pic de hrana timp de cateva luni. Este atat de mobila, incat corpul ei poate forma un nod. Are o imunitate puternica, ce face ca ea sa nu se imbolnaveasca niciodata de boli infectioase. Numele acestui animal este „mixina”.
Pana in prezent se cunosc aproximativ douazeci de specii de mixine. Dintre acestea, cea mai interesanta este Eptatretus stantici, care traieste in Oceanul Pacific, mai precis in zona cuprinsa intre Alaska si California, la adancimi de 20-30 de metri. Nu este vanata de om sau animale deoarece are carnea tare, cu gust specific unturii de peste. Lungimea ei variaza intre 25-40 cm.
Cand pleaca la vanatoare, mixina se misca repede, unduindu-se asemenea serpilor. De obicei sta pe fundul marii sau se scufunda in mal. Este aproape oarba, dar aceasta oricum nu conteaza, deoarece la adancimea la care ea traieste, este mereu intuneric. Ochii sunt doar doua puncte colorate.
Pipaitul si mirosul sunt foarte bine dezvoltate. Pentru aceasta se foloseste de trei perechi de tentacule (ca niste mustati) situate in jurul gurii si a narii.
Interesant este si modul in care vaneaza pesti mai mari decat ea. In acest caz, o parte a corpului ia forma unui nod, cu care se izbeste in corpul victimei, pentru a o dobori. Abilitatea sa de a forma acest nod si de a se acoperi cu un strat gros de mucus o salveaza din situatii critice.
Traim intr-o lume cu foarte multe ciudatenii si enigme. Foarte multe dintre acestea nici nu le cunoastem inca. O viata intreaga, daca am citi nonstop, am cerceta si am cauta sa aflam noutatile, tot n-am ispravi. Dar lucrurile nu stau asa numai cu ce este in afara noastra. Si inlauntrul nostru exista taine ce nu le putem cunoaste asa usor.
Se spune ca „mananci un sac de sare cu un om si tot nu reusesti sa-l cunosti”. Noi, oamenii, de cele mai multe ori ne manifestam imprevizibil. Biblia adevereste faptul ca suntem atat de „enigmatici”.
„Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?” (Ieremia 17:9)
Viorel Dascalu
Adevarat sau fals
Despre scorpioni se spun multe lucruri, insa nu toate sunt reale. De aceea, as vrea sa te supun unui test de tipul „adevarat sau fals”, ca sa-ti testezi cunostintele. Esti de acord? Sa incepem:
– Este adevarat ca, daca se vede complet incercuit de flacari sau carbuni inrositi, scorpionul se sinucide injectandu-si propriul venin cu ajutorul acului pe care-l poarta in coada?
– Intepatura veninoasa a unui scorpion poate ucide un om?
– Femela are obiceiul de a-si manca proprii copii?
– In Romania traiesc scorpioni?
– Exista o specie de scorpioni care traieste in… biblioteci?
Cat despre intrebarile de mai sus, unele sunt adevarate, dar altele sunt false. Iata raspunsurile corecte:
– Scorpionul nu se sinucide niciodata. El nu este las.
– In anumite imprejurari, intepatura poate fi mortala pentru om. Cea mai periculoasa specie, Buthus occitanus, are 8 cm si traieste de-a lungul litoralului Marii Mediterane.
– Este adevarat ca femela isi mananca puii, dar numai daca acestia au deja doua saptamani si nu s-au imprastiat inca de langa ea.
– In sud-estul tarii traieste o specie mica de scorpioni, Euscorpius carpathicus, nepericuloasa pentru oameni si animalele mari.
– In sfarsit, da, exista un animal numit „scorpion de carti”, dar nu este un scorpion adevarat, ci un fel de paianjen ce seamana foarte bine cu scorpionii. Si acesta este inofensiv pentru om.
Veninosi sau nu, scorpionii sunt in general destul de urati de catre umanitate. Cei mai multi dintre oameni se tem de scorpioni ca si de serpi. Dumnezeu insa ne-a promis o protectie speciala pentru vremurile de criza prin care vom trece. Totul este sa ne incredem in El din toata inima.
„Iata ca v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului: si nimic nu va va putea vatama”. (Luca 10:19)
Viorel Dascalu
Siretlicul serpilor
„Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul Dumnezeu.” (Geneza 3:1)
Se spune ca exista mai multi serpi in apa decat pe uscat. Cei mai multi dintre serpii marini traiesc in Oceanul Atlantic si in Oceanul Indian. Majoritatea dintre ei sunt veninosi, poate chiar mai veninosi decat cei care traiesc pe uscat.
Unii serpi de apa se hranesc cu ceea ce gasesc pe fundul marii, fiind niste adevarati scafandri, dar altii isi procura hrana la suprafata apei.
Am vazut un astfel de sarpe de apa in Delta Dunarii. Cu aceleasi miscari unduitoare pe care le fac cei care se tarasc pe pamant, el reusea sa alunece pe suprafata apei. Cred ca era plecat la vanatoare, deoarece in directia in care inainta, erau niste cuiburi de pasari de balta. Sau, poate ca nu puii erau tinta lor, ci pestisorii mici care veneau sa se incalzeasca la suprafata apei, unde soarele puternic facuse ca apa sa fie mai calda.
Ca sa prinda pestii mici, hrana lor preferata, serpii folosesc un siretlic. Ei plutesc nemiscati pe suprafata apei, intinsi, dand impresia ca sunt niste bucati de crengi cazute din copaci.
Pestii vad aceste „lemne” si se indreapta spre ele, curiosi, crezand ca vor gasi acolo ceva de mancare. Aceasta curiozitate ii costa viata pe multi dintre ei, deoarece, atunci cand distanta dintre ei este destul de mica, serpii se reped imediat la ei si-i inghit.
Atunci cand diavolul a vrut sa-i ispiteasca pe Adam si pe Eva, el s-a folosit de trupul unui sarpe. El stia ca acest animal este intelept. Nu la intamplare, din momentul caderii, Satana a fost supranumit „Sarpele cel vechi”. Cu viclenia reptilei, diavolul amageste si astazi pe toti cei care-l cred mai putin capabil fata de cum este in realitate.
Intelepciunea serpilor nu are doar conotatii negative. Ei sunt de laudat in ceea ce priveste capacitatea de a se stapani, de a avea rabdare si de a actiona exact atunci cand trebuie. Domnul Isus Hristos ne spune ca avem de invatat in privinta aceasta de la reptile:
„Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti, deci, intelepti ca serpii, si fara rautate ca porumbeii.” (Matei 10:16)
Mirela Dascalu
Alb si negru
Intr-o carte despre curiozitati din lumea plantelor am gasit o afirmatie despre care nu stiu daca este adevarata sau nu. Se spunea acolo ca nu ar exista plante cu flori care sa aiba culorile alb si negru. Da, oricat ni se pare de ciudat, se pare ca nu ar exista flori de un alb pur.
Pentru a ne convinge, ni se dadea acolo sfatul de a aseza pe o bucata de hartie alba orice floare cunoscuta pentru aceasta culoare: ghiocel, crin alb, nufar alb. De indata diferentele clare de nuanta ar trebui sa se vada, deoarece in corolele acestor flori sunt amestecate urme de galben, roz, verde sau bleu.
Cat despre faptul ca nu exista flori cu adevarat negre, aici am fost de acord din prima. Exista doar unele flori colorate intens in purpuriu si brun, cum sunt de exemplu florile de sangele voinicului, muscata neagra sau o varietate de lalea – supranumita laleaua neagra.
Petalele florilor, datorita culorilor, regleaza cantitatea de caldura de care planta are nevoie si pe care o absoarbe din radiatia solara. Deoarece albul respinge in totalitate radiatiile, in timp ce negrul le absoarbe pe toate, aceste extreme ar fi daunatoare florilor, care sunt adaptate sa-si dozeze lumina si caldura ce le sunt necesare in perioada infloririi, in functie de mediul in care traiesc. Asa se explica si faptul ca la zone mai apropiate de cercul polar, precum si la altitudini din zona alpina, majoritatea florilor au culori mai inchise: albastru, violet, rosu.
De multe ori vedem viata doar in alb sau in negru. Ori suntem prea bucurosi, ori suntem prea suparati. Dumnezeu ar dori ca sa avem o viata „colorata”, plina de diversitate. Oare noi oamenii am uitat ca suntem in grija Lui? El ne indeamna sa privim la flori. Vom invata o lectie extraordinara.
„Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu tes: totusi va spun ca nici Solomon, in toata slava lui, n-a fost imbracat ca unul din ei. Daca astfel imbraca Dumnezeu iarba, care astazi este pe camp, iar maine va fi aruncata in cuptor, cu cat mai mult va va imbraca El pe voi, putin credinciosilor?” (Luca 12:27-28)
Mirela Dascalu
Culoarea marii
Ce culoare are marea? Nu pot da un singur raspuns, pentru ca marea nu are o culoare constanta oriunde, adica pe toata intinderea ei, ci, in realitate, culoarea variaza in functie de diferiti factori naturali. Astfel, albastrul marii, asa cum il stim parca dintotdeauna, se formeaza datorita luminii soarelui care cade pe moleculele de apa. Marea absoarbe intens lumina solara si isi schimba coloritul cu o usurinta cameleonica.
In largul oceanului, unde nu se gasesc particule minerale aflate in suspensie in apa, iar planctonul este prea putin, apa are culoarea azurie-albastra. Deci, culoarea albastra a apei este cea a „deserturilor” oceanice, a intinderilor nesfarsite in care se gasesc putine organisme vii.
Langa tarmuri, apa capata culoarea verde, deoarece albastrului i se adauga galbenul materiei organice dizolvata in apa. De asemenea, multitudinea de fragmente de alge rupte si purtate de valuri spre tarm face ca apa sa para aici verzuie.
In sfarsit, marea devine galbena sau cafenie in apropiere de gurile fluviilor, care aduc cu ele multe substante minerale si organice, asa cum este la noi, la varsarea Dunarii din Delta in mare prin bratele Sulina si Sfantul Gheorghe.
De asemenea, culoarea cerului si agitatia apei au influente asupra culorii marii. Agitatia puternica face ca marea sa aiba o culoare mai inchisa, iar cerul acoperit cu nori de furtuna da marii o culoare plumburie.
Fiecare mare poate avea culori diferite si fiecare mare isi are nuantele ei. Turistii au anumite preferinte, ei vizitand o anumita mare in functie de limpezimea, temperatura, asezarea, culoarea pe care o are, sau in functie de anotimp. Marile ce ofera conditii propice pentru plaja si sunt „albastre” sunt cele mai cautate.
Insa, exista o mare careia nu-i cunosc culoarea.
Despre ea scrie in Biblie la Apocalipsa 15:2: „Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mana, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, si ai numarului numelui ei. ”
N-ai vrea sa ajungi cat mai repede sa vezi acea mare superba? Isus te asteapta. El vrea sa te conduca la marea aceea de culoarea unui cristal transparent prin care trece lumina soarelui. Grabeste-te, nu mai este mult timp si Isus revine sa te duca in „vacanta la mare”, la marea de cristal!
Mirela Dascalu
Nunta brazilor
Acum cativa ani in urma, la o conventie a instructorilor de exploratori ce avea loc la Campulung Moldovenesc, am fost si eu unul dintre martorii unui fenomen cel putin ciudat la prima vedere, avand in vedere ca nu mai vazusem asa ceva.
Era Sabat si, asa cum se obisnuieste la exploratori, atunci cand sunt adunati in tabere sau la conventii, am iesit in natura pentru Scoala de Sabat si serviciul divin. Desi a trebuit sa urcam putin, nu ne-a parut rau, intrucat poiana aleasa era splendida. Florile de primavara, „aruncate” prin iarba deasa si verde, ne incantau privirea, iar bucuria noastra cea mai mare era ca, langa un teren in amfiteatru, brazii ne protejau de soarele care era din ce in ce mai puternic si cu care nu eram obisnuiti dupa iarna ce de putin timp ne lasase in pace.
Atunci a inceput sa ninga cu fulgi… aurii. Curios era ca, nu numai ca nu se topeau, dar ramaneau lipiti de haine, spre disperarea noastra.
Ne-am dat seama noi care sunt „vinovatii”, dar de-abia peste cativa ani am reusit sa aflu cum se numeste acest fenomen. „Nunta brazilor”, caci acesta este numele lui, este un fenomen cunoscut in unele zone montane, unde, in luna aprilie, se poate observa o ninsoare aurie ce se aseaza peste tot, spre uimirea calatorilor de la orase, neobisnuiti cu astfel de minuni.
Aceasta pulbere aurie nu este altceva decat polenul brazilor si al molizilor, produs de catre acestia in cantitati foarte mari. Smuls si purtat de vant, mijlocul cel mai eficace folosit la polenizarea arborilor respectivi, se prinde de orice-i sta in cale, datorita rasinii in care este invelit.
Cate lucruri se intampla in lumea aceasta fara ca omul sa le poata vedea? Atatea minuni se petrec, de multe ori pe langa noi, fara ca sa bagam de seama. Dar Cineva le stie. Dumnezeu stie totul. El „vede” chiar si vantul. El ar vrea sa lucreze si in inima omului tot asa de minunat cum a lucrat si in natura ce ne inconjoara. Astfel vom putea demonstra ca suntem nascuti din nou, prin El.
„Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan 3:8)
Mirela Dascalu
Cuiburi modeste
Pe cat de mare este lumea pasarilor, pe atat de diferite sunt si obiceiurile lor. Nu vreau sa-ti vorbesc acum despre marii maestri constructori din lumea animala, ci despre speciile aflate la polul opus, despre cele a caror cuiburi sunt atat de simple, incat abia pot fi numite astfel.
Printre pasarile care nu exceleaza in arta constructiilor se numara si corcodeii. De exemplu, corcodelul cu gat negru isi face un cuib simplu, plutitor, din tulpini batrane de stuf foarte neglijent asezate, incat ouale stau aproape tot timpul in umezeala. Totusi, cand perechea paraseste cuibul, are grija sa acopere ouale cu plante putrezite, care pe langa faptul ca le camufleaza, permit si mentinerea temperaturii.
Cucuveaua, foarte cunoscuta la noi, isi depune ouale in gaurile simple pe care le gaseste gata facute in ziduri sau scorburi, fara sa adune nici un fel de material. Adesea depune ouale in clopotnite parasite sau in poduri de case.
La unele specii, o simpla gropita sapata in nisip sau pamant este suficienta pentru instalarea cuibului. Asa procedeaza potarnichea, nagatul si chira mica. Scoicarul mai face ceva in plus: captuseste gropita cu cochilii si pietricele.
Pasarile din specia Rostratula benghalensis depun ouale in apropierea apei, intr-o simpla adancitura lasata de copita unei vite.
Alte pasari depun ouale direct pe pamant, fara a sapa o gropita sau a cauta una gata facuta. Asa face caprimulgul, ale carui oua nu sunt camuflate nici macar de un fir de iarba.
Mari sau mici, trainice sau mai putin trainice, din iarba sau din lut, la inaltime sau pe pamant, cuiburile sunt indispensabile. Toate animalele isi construiesc sau „imprumuta” adaposturi de care au nevoie personal sau pentru familie. Acestea nu intra in categoria lucrurilor optionale.
Si oamenii au nevoie de adaposturi – numite case. Indiferent de marime sau de cost, casele trebuie sa fie trainice, calduroase si functionale. Cine nu respecta aceste principii, nu va avea un adapost convenabil.
Casa este un bun necesar. Sfanta Scriptura ne indeamna la munca si ne sfatuieste sa ne ingrijim din timp si de casele de care avem nevoie. Nimeni nu este dator sa ne asigure „adaposturile” necesare. Aceasta este datoria fiecarei persoane sau familii – sa se ingrijeasca de acest lucru indispensabil.
„Vezi-ti intai de treburi afara, ingrijeste de lucrul campului, si apoi apuca-te sa-ti zidesti casa”. (Proverbe 24:27)
Viorel Dascalu
Legendele chineze si japoneze vorbesc despre “dragonul de mare”, un sarpe urias si stralucitor, nascut din adancurile oceanului. Aceste povesti au aprins imaginatia primilor corabieri. Marturisind ca au vazut cu proprii lor ochi acest “zmeu”, ei n-au facut decat sa intareasca o straveche superstitie.
Exista oare o urma de adevar in aceasta credinta gresita? Fara indoiala ca da. E mai putin probabil ca in oceane sa supravietuiasca reptile asemanatoare celor care odinioara stapaneau apele. Mai degraba, acest “dragon” inspaimantator este o nevinovata alga bruna, unica in felul ei prin lungimea de necrezut a talului.
Macrocystul pirifera – asa se numeste acest colos al Pacificului – intrece balenele de 10-15 ori in lungime. Ca sa-si mentina la suprafata corpul lung de 400-500 m, alga are pe muchie saculeti de aer (flotoare) in forma de pere, iar pentru a rezista furiei valurilor, talul nu e intreg, ci impartit in numeroase panglicute.
De departe, pare imensa spinare a unui monstru marin, ce se onduleaza deasupra valurilor. Probabil ca o astfel de imaginatie a starnit fantezia oamenilor din trecut, inspaimantati de mirajul uriasului tal unduit de apa si de flotoarele carora reflexele razelor de lumina le dadeau stralucirea unor solzi fabulosi.
Se intampla sa fim traversati de diferite probleme: un examen prea greu, un viitor esec financiar sau poate chiar un complex ascuns. In momentele respective, notiuni ca “imposibil”, “prea greu”, se insinueaza subtil printre ganduri si astfel problemele respective capata proportii uriase. Uitam de atitudine pozitiva sau chiar perseverenta, preferand glasul doctorilor in retrageri, al specialistilor in critica, al campionilor in deconcertari.
Solutia unor astfel de probleme este: sa crezi ca poti, fiindca Domnul este cu tine. Iar, dupa ce ai depasit momentul, vei vedea ca ceea ce tu credeai ca este un monstru, este de fapt o alga plutitoare.
Deuteronom 31,8: ” Domnul Insusi va merge inaintea ta, El insusi va fi cu tine, nu te va parasi si nu te va lasa; nu te teme, si nu te inspaimanta!”
Pastor Viorel Dascalu
Albinele sunt insecte zburatoare, clasificate în cadrul superfamiliei Apoidea din cadrul subordinului Apocrita, care mai contine viespile si furnicile, cu care albinele sunt foarte înrudite. Se pot întâlni pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii; numarul speciilor cunoscute este de aproximativ 20.000 dar probabil foarte multe asteapta înca sa fie descoperite.
Albinele sunt adaptate la hranirea cu nectar si polen, primul ca sursa de energie (din cauza continutului de zaharuri), al doilea ca sursa de proteine (folosit mai mult la hranirea larvelor). Nectarul este obtinut din florile plantelor melifere cu ajutorul trompei. Albinele au antene compuse (aproape la toate speciile) din douasprezece segmente la femele si treisprezece la masculi. De asemenea au câte doua perechi de aripi (perechea anterioara fiind mai mare). Unele caste pot avea aripi mai mici (nefunctionale), dar nici o specie nu este lipsita de aripi.
Multe specii de albine sunt putin cunoscute. Cea mai mica albina este cea pitica (Trigona minima) cu lungimea de circa 2.1 mm (5/64″). Cea mai mare albina din lume este Megachile pluto, care poate atinge lungimea de 39 mm (1.5″).
Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordica sunt speciile de Halictidae, sau albinele atrase de transpiratie, niste albine mici care adesea sunt considerate în mod gresit viespi sau muste.
Cea mai cunoscuta specie de albine este albina europeana (Apis mellifera). Îngrijirea albinelor din aceasta specie poarta numele de apicultura sau stuparit.
Acum, cunoscand cate ceva despre albina, trebuie sa subliniem faptul ca ele sunt foarte ascultatoare si ordonate.
Isaia 7: 18-19: „In ziua aceea, Domnul va suiera mustelor, de la capatul raurilor Egiptului si albinelor din tara Asiriei; ele vor veni, si se vor aseza toate in valcelele pustii, si in crapaturile stancilor, pe toate tufisurile, si pe toate imasurile.”
Toate insectele sunt ascultatoare de Dumnezeu. Oare omul este tot asa? Nu cumva omul Il asculta mai putin decat alte creaturi? Incearca sa asculti de tot ceea ce iti transmite El. Chiar astazi.
Pastor Viorel Dascalu
Maslinul este un arbore fructifer de talie mica, raspandit in Orientul Apropiat, nordul Africii, nordul Italiei, in Balcani si in sudul Frantei. Se cultiva in zonele temperate-calde. Poate trai intre 1000-2500 ani. Coroana, rara, este formata din frunze mici, de culoare cenusie.
Maslinul este unul dintre pomii care se fac „responsabili” de beneficii majore in tarile care-l cultiva, dar si in Israelul antic el oferea recolte importante.
Fructele erau culese cam prin luna noiembrie, prin scuturarea sau lovirea ramurilor cu prajini. Unele masline erau mancate proaspete (dar nu-s prea gustoase), altele erau murate sau conservate in saramura, dar cele mai multe erau aduse in cosuri la presa, pentru obtinerea uleiului atat de cautat si in ziua de astazi. Uleiul de masline era folosit la gatit sau constituia combustibil pentru lampi. Femeile isi ungeau pielea cu el, pentru a o face mai catifelata.
In vechiul Israel, uleiul de masline sau untdelemnul era folosit si pentru ungerea preotilor sau a imparatilor. Acesta era modul in care un om era ales, pus deoparte si consacrat pentru o lucrare speciala.
Lemnul de maslin putea fi sculptat si lustruit, obtinandu-se un mobilier de calitate si alte lucruri rafinate, cum erau de exemplu cele din Templul lui Solomon.
Exista o ruda apropiata a maslinului, cu frunze si fructe asemanatoare (doar putin mai pufoase) dar care nu face roade comestibile. Acesti maslini salbatici sunt mai mici, mai decolorati si se spune ca sunt otravitori. Ei cresc pe marginea drumurilor, in zonele de deal, chiar si la noi, in Romania.
Apostolul Pavel a aratat ca noi, crestinii, suntem sau vom fi niste mladite altoite pe „maslinul cel bun”, care este Hristos. Viata noastra ar trebui sa demonstreze ca traim dupa cum vrea Domnul Hristos.
Romani 11:24: „Fiindca, daca tu, care ai fost taiat dintr-un maslin, care din fire era salbatic, ai fost altoit, impotriva firii tale, intr-un maslin bun, cu cat mai mult vor fi altoiti ei, care sunt ramuri firesti, in maslinul lor?”
Ce fel de maslin te consideri? Ce fel de maslin esti in realitate? Esti salbatic sau altoit? Esti folositor sau faci umbra degeaba? Mai este timp de har. Acum mai poti fi nascut din nou. Acum poti deveni roditor prin puterea lui Dumnezeu.
© Viorel Dascalu 2010
