Soba, cărbunii şi cancerul
La prima vedere, nu pare sa fie nici o legatura intre carbune, soba si cancer, dar in realitate aceasta legatura exista. In casele englezesti exista nu numai niste sobe simple, ci si seminee. Hornurile semineelor sunt drepte, sunt incalzite de cel mai multe ori cu carbune si se termina intr-un horn urias in podul casei. Curatirea acestor hornuri cadea in sarcina cosarului. Daca acesta statea pe acoperisul casei, nu putea sa curete destul de bine hornul. In astfel de situatii, ca sa nu-si murdareasca hainele, cosarii obisnuiau sa coboare dezbracati in hornurile calduroase. Funinginea provenita de la caldura si umiditate se transforma in smoala, in gudron de carbune.
In cadrul studiilor asupra cancerului, cercetatorii englezi au descoperit ca cele mai multe imbolnaviri de cancer de piele se intalneau in cazul cosarilor. “Ce inseamna aceasta?”, s-au intrebat ei. “Sa fie doar pura intamplare?”
Mai multi medici din mai multe orase englezesti si-au dat seama de legatura care exista intre aceasta meserie si cancer, iar cu trecerea timpului au observat acest lucru in mai multe cazuri. Descoperirea aceasta a blocat cercetarile in domeniul tumorilor maligne si scopul cercetarii a fost canalizat in alta directie.
In 1916, au descoperit ca ceea ce constatasera cu mai multi ani in urma se adeverea si in laborator. Cativa cercetatori au reusit sa provoace cancer de piele, cu toate simptomele lui, unor soareci de laborator. Ei au reusit sa produca pe cale artificiala cancer de piele, ungand picioarele soarecilor cu gudron de carbune. Acest lucru a adus o lumina mica in lumea cancerului si a reprezentat un pas inainte in lupta descoperirii medicamentelor impotriva cancerului.
Pacatul, asemenea funinginei, acopera si intuneca mintea omului, astfel incat lucrurile sa nu se mai vada in lumina lor naturala. Apoi, cu timpul, boala se agraveaza tot mai mult pana cand tot corpul este cuprins de cancerul pacatului: mintea, inima si comportamentul. Intr-o astfel de situatie, este foarte greu ca cineva sa vada drumul spre iesire. Numai cu ajutorul Duhului Sfant este posibil sa gasesti iesirea din acest intuneric.
Ti se pare ca se intuneca lumea in fata ta? Simti ca pamantul iti fuge de sub picioare? Nu te teme. Domnul este cu tine.
Petru “cand a vazut ca vantul era tare, s-a temut si fiindca incepea sa se afunde a strigat: ‘Doamne, scapa-ma! Indata Isus a intins mana, l-a apucat si i-a zis: ‘Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?’ (Matei 14:30.31)
Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
În cine loveşti?
Un tanar pe nume John istoriseste o experienta pe care a avut-o la Institutul Teologic si care l-a marcat profund. Intr-o zi, de cum a intrat in calsa, si-a dat seama ca ora aceea avea sa fie foarte interesanta. Pe perete, era o tinta mare si in apropiere, pe o masuta, erau foarte multe sageti. Profesorul le-a spus sa deseneze chipul unei persoane pe care nu o placeau deloc si el le va da voie sa arunce cu sageti in ea.
Prietenul lui John a desenat chipul fostei prietene. Un alt coleg l-a desenat pe fratele lui mai mic, iar John l-a desenat pe cel care ii fusese cel mai bun prieten dar pe care nu-l suporta, ba chiar il ura, din cauza ca-i furase prietena. L-a desenat in cel mai mic detaliu si n-a uitat nici macar pistruii. Era multumit de portretul facut. La indemnul profesorului, clasa s-a aliniat si au inceput sa arunce sageti cu satisfactie si rasete.
Unii studenti au aruncat sagetile atat de tare, incat portretele lor au inceput sa se rupa. John de-abia astepta sa arunce si el sagetile, dar dezamagirea a venit cand profesorul le-a spus ca a trecut timpul si ca trebuie sa se intoarca la locurile lor. In timp ce John bombanea nervos, pentru ca nu avusese ocazia sa arunce nici macar o sageata, profesorul a indepartat tinta de pe perete. Sub tinta era o poza a lui Isus. Un ghimpe parca i-a impuns in inima pe studenti, in timp ce priveau la poza Domnului lor. Gauri si semne Ii acopereau fata, iar ochii nici nu se mai vedeau.
Profesorul a spus doar aceste cuvinte: “Adevarat, adevarat va spun ca ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut.” (Matei 25:40)
Nici un alt cuvant nu mai trebuia spus. Lacrimile inundau ochii studentilor, iar privirea le era atintita la poza lui Isus, Domnul si Salvatorul lor.
Este foarte usor sa fii bun cu persoanele care sunt bune cu tine. Oricine poate iubi un prieten. Este un adevarat test pentru caracterul nostru sa ne iubim dusmanii si sa fim buni cu o persoana care nu e buna cu noi.
In timp ce studentii ieseau in liniste din clasa, John a luat desenul celui care il tradase, cel in care nu mai apucase sa arunce sageti, l-a impaturit si l-a pus in Biblie.
Daca zice cineva: “Eu iubesc pe Dumnezeu” si uraste pe fratele sau este un mincinos; caci cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20)
Viorel Dascalu
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Sa evitam cariile
„Pe voi insiva incercati-va daca sunteti in credinta. Pe voi insiva cercati-va. Nu recunoasteti voi ca Isus Hristos este in voi? Afara numai daca sunteti lepadati.” (2 Cor. 13,5)
Pacientii imi spun: „Tocmai mi s-a rupt dintele si n-am stiut ca era cariat!” Cum se intampla aceasta? Problema incepe pe neobservate. Caria apare in dinte cand placa bacteriana elibereaza acid pe smalt, facandu-l sa se descompuna. Dupa ce caria a strabatut tot smaltul, este atacata partea mai moale a dintelui si o cavitate mica a inceput deja sa se formeze.
O cavitate mica la exterior este de fapt mult mai mare dedesubt. Dintele este atacat, caria il slabeste permanent si, daca nu este detectata, smaltul se sparge si cade, lasand un orificiu larg in dinte. De aceea, trebuie ca dentistul sa iti examineze dintii cu regularitate. El poate spune daca ai o carie, cat este de mica sau de superficiala si daca trebuie „umpluta”, plombata. Radiografia poate, de asemenea, sa ajute la detectarea unei carii.
Unii oameni considera ca o mica pata neagra pe dintii lor nu constituie un motiv serios pentru a merge la dentist, pentru ca inca nu doare! Odata ce strabate smaltul, caria se dezvolta repede. Zona putrezita, cariata, va continua sa se extinda si va ajunge la nerv. La inceput, dintele este sensibil la rece si la dulce. Apoi, si la cald si este posibil sa apara episoade de durere fara nicio cauza aparenta. In cele din urma, caria va ajunge la nerv si se instaleaza o durere intensa, iar bacteriile vor patrunde in camera pulpara, acolo unde este adapostit nervul, iar dintele face abces.
Aceasta problema poate fi prevenita usor umpland (obturand) pur si simplu golul, caria, inainte ca ea sa ajunga la nerv. Daca o persoana asteapta prea mult si lasa ca nervul sa fie deteriorat, dentistul va trebui sa scoata nervul si resturile de acolo si sa umple si camera unde se afla nervul cu un material special pentru a preveni formarea unui abces.
Satana este un nimicitor si cauta sa strice relatia noastra cu Domnul Isus – sa creeze un mare gol plin de putreziciune intre noi. Domnul Isus este Vindecatorul; El poate opri cariile pe care vrea Satana sa le faca in viata noastra si poate sa aduca vindecare pentru sufletul nostru.
Ce poti face astazi pentru a te asigura ca Satana nu creeaza un gol intre tine si Domnul Isus?
Eddie Towles
Cicatrice
„El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.” (Apoc. 21,4)
Aveti vreo cicatrice? Eu am cateva, si fiecare imi aminteste de o experienta. Pe dosul mainii drepte, am o cicatrice slaba, pe care am ajuns sa o indragesc de-a lungul anilor.
Cainele meu iesise in strada impotriva interdictiei mele si fusese lovit de un camion chiar in fata ochilor mei. In timp ce zacea pe moarte in mijlocul drumului, mi-am dat seama ca trebuia sa il iau din calea masinilor, asa ca l-am apucat de zgarda, sa il trag la marginea drumului. Durerea, probabil, a fost groaznica, pentru ca m-a muscat imediat de mana ca sa ma faca sa ma opresc. Si-a infipt coltii in carnea mea, lasandu-ma cu o rana adanca. Un minut mai tarziu, si-a dat sufletul. Mica cicatrice imi aminteste si azi de un caine ciobanesc, pe care l-am iubit foarte mult cand eram copil.
Este interesant ca Dumnezeu a creat corpul nostru ca sa se vindece si sa poata sa cicatrizeze ranile. Faptul ca tesutul nou, regenerat, nu este desavarsit poate sa fie o urmare a pacatului, dar mie nu-mi displac acele mici urme. Ele imi aduc aminte de greseli, trezesc amintiri ale unor evenimente trecute si constituie mijloace vizuale de invatare pentru copiii mei. Cand ma intreaba: „Cum ai facut cicatricea aceea?”, imi ofera un prilej sa le impartasesc experiente care pot sa-i scuteasca de suferinta in viitor.
Exista si alte feluri de cicatrice – cele emotionale –, care nu pot fi vazute si pe care de asemenea le purtam cu noi. Multe raniri emotionale nu se vindeca nici ele perfect si lasa o urma, ca un semn trist de aducere aminte despre greseli din trecut. Ele pot fi produse de straini, de prieteni sau chiar de membrii familiei.
Te intrebi cum pot fi indepartate aceste cicatrice? Dumnezeu vindeca toate ranile si transforma o inima de piatra intr-o inima de carne (Ezech. 11,19). La a Doua Venire a Domnului Isus, ni se va da fiecaruia un corp nou si desavarsit, iar durerea si amaraciunea din viata aceasta vor fi eliminate, pentru ca avem asigurarea: „El va sterge orice lacrima din ochii lor”.
Ce lectii ai invatat de la cicatricele din viata ta, lectii care au facut din tine un om mai bun?
Autor: Larry Richardson
Pacatul grabei
„Caci El a sorocit o vreme pentru orice lucru si pentru orice fapta.” (Ecl. 3,17)
Intr-o dimineata, am fost prins iarasi… Ca de obicei, am incercat sa inghesui prea multe lucruri in primele ore ale diminetii. Semnalele masinii de politie m-au facut sa trag pe dreapta: condusesem cu viteza prea mare.
In timp ce imi continuam drumul, Domnul mi-a spus: „Ai calcat legea”. Am fost de acord. „Nu”, a continuat El. „Nu intelegi. Ai calcat Legea”. Calcarea unei legi facute de oameni era ceva destul de grav, dar eu eram vinovat de ceva cu mult mai important. Cedasem in fata pacatului grabei.
Nikos Kazantzakis, in cartea sa Zorba Grecul, relateaza cum a ajutat sa iasa din gogoasa sa, inainte de vreme, un fluture de matase. „Am asteptat un timp, dar… eram nerabdator… am suflat peste el, ca sa-l incalzesc… si minunea incepu sa se produca inaintea ochilor mei, mai rapid decât viata. Invelisul se deschise. Fluturele incepu incet sa se tarasca afara si nu voi uita niciodata groaza care m-a cuprins atunci cand am vazut cum aripile lui erau stranse la spate si mototolite – nu era inca vremea. Se lupta cu disperare si, cateva secunde mai tarziu, muri in palma mea.
Sunt convins ca acel mic corp neinsufletit este cea mai mare greutate pe care o am pe constiinta. Pentru ca imi dau seama astazi ca este un pacat de moarte sa incalci marile legi ale naturii. Nu trebuie sa ne grabim. Nu trebuie sa fim nerabdatori. Ci trebuie sa ascultam cu incredere de acel ritm etern. De ar putea acel mic fluture sa dea totdeauna din aripi in fata mea, ca sa-mi arate calea de urmat!”
Timpul este o taina sfanta. Nu conteaza ce fel de timp este – dupa meridianul Greenwich [GMT] sau dupa alt meridian. Se pare ca nu avem destul timp.
Cum putem evita pacatul grabei? Fiind intru totul predati lui Dumnezeu, renuntând la termenele noastre finale autoimpuse si traind in ritmul imnului „Iti predau intreaga viata, Doamne, fii al meu Stapan”, fara justificari, fara scuze, fara regrete, respectand clipa de clipa momentul ales de El.
Doamne, Dumnezeule, Creator al timpului si al vesniciei, iarta-ma pentru ca m-am supus pacatului grabei.
Tim Hansel
Infirmitate spirituala
„Dar, daca va muscati si va mancati unii pe altii, luati seama sa nu fiti nimiciti unii de altii.” (Gal. 5,15)
Prietenul meu Jason se deplaseaza cu ajutorul unui scaun cu rotile, dar este un ganditor profund si cunoaste bine Biblia. Nu isi poate folosi picioarele, dar poate umbla cu Dumnezeu. Recent, mi-a cerut sa ma rog ca sa aiba rabdare in suferinta si sa nu-i respinga pe cei ce-l ingrijesc. Conditia sa fizica poate provoca uneori clipe de nerecunostinta si deprimare.
Ce deficiente impiedica umblarea ta cu Dumnezeu? Poate uneori devii nerabdator si rostesti cuvinte nepotrivite. Poate esti atat de timid incat refuzi sa duci Vestea Buna celor ce au nevoie de ea. Poate ai un picior neputincios numit pofta sau poate esti ademenit de pornografie. Poate iti plac banii si nu vrei sa le dai si celor in nevoie. Poate ai tendinta de a discuta in contradictoriu in timpul scolii de Sabat din dorinta de a te certa. Poate preferi imnurile vechi si nu pe cele noi, sau invers. Poate esti deficitar in ceea ce priveste litera Bibliei sau poate nu accepti alte traduceri ale Bibliei decat cea traditionala. Poate esti biruit de pofta de mancare. Poate esti dependent de televizor, sport, hobby-uri, munca, gradinarit sau curatenie.
Acestea sunt afectiuni care, netratate, duc la pacat. Dar gandeste-te la urmatorul lucru: poti depasi anumite defecte, cum ar fi balbaiala sau vorbirea peltica. Le poti indrepta pe altele, de pilda un muschi paralizat. Daca inveti sa infrangi slabiciunile spirituale, poti deveni un exemplu. Invingatorii sunt invatatori buni. Ei stiu ce remediu functioneaza. Obiectivul principal al Asociatiei Alcoolicilor Anonimi este sa ii ajute pe cei dependenti de alcool si pe familiile lor. Pacientii participa regulat la sedinte in care isi recunosc slabiciunea si in care cer ajutorul unei „puteri mai inalte”. Ei sunt sustinuti de ceilalti pacienti care s-au decis sa iasa din robia alcoolismului.
De ce nu poate fi biserica un fel de Asociatie a Pacatosilor Anonimi? De ce nu poate fi un loc in care oamenii sa-si recunoasca slabiciunile spirituale? Cu totii avem defecte, dar cu cat suntem mai uniti, cu atat mai rar cadem. Cu cat mergem mai mult impreuna, pe urmele Bunului nostru Pastor, cu atat devenim mai puternici.
Gandeste-te! Noi toti suntem pacatosi aflati in procesul de insanatosire. Ce poti face azi pentru a te apropia mai mult de familia bisericii tale?
Ed Christian
A iesit totul la iveala!
Odata cineva a trimis in gluma catre trei persoane cu vaza dintr-un oras scrisori, care contineau numai aceste cuvinte: “A iesit totul la iveala!” Urmarile acestei pozne nedemne au fost neasteptate: doi dintre destinatarii scrisorii au disparut, iar al treilea si-a luat viata! Probabil nu aveau o constiinta curata.
Cati nu poarta cu sine pacate ascunse, despre care nu stie nimeni, nici sotia, nici copiii, nici seful, nici colegii! Dar daca intr-o zi iese la iveala unul sau altul dintre acestea? Cat de penibil le-ar fi! Nu le pricinuieste indispozitie gandul la aceasta eventualitate? La judecata viitoare, Dumnezeu va descoperi totul, chiar si ceea ce noi am uitat de mult. Toate gandurile si pornirile imorale ale inimilor noastre, care in fata lui Dumnezeu sunt tot pacate, vor iesi la iveala, la fel si toate faptele noastre.
Munti de pacate! Atunci vom recunoaste tacuti pacatosenia noastra, precum si sentinta lui Dumnezeu: pierduti vesnic! Car de groaznic va fi! Dar Dumnezeu vrea sa ne arate har si sa ne salveze de judecata vesnica.
Dumnezeu uraste pacatul, dar il iubeste pe pacatos. El Si-a dovedit dragostea prin faptul ca L-a judecat pe Fiul Sau iubit la Golgota ca Loctiitor pentru toti cei care Il accepta prin credinta ca Mantuitor al lor. Si tie iti ofera Dumnezeu iertare si viata vesnica. Dorinta lui Dumnezeu este sa aduca in viata ta pace si bucurie adevarata. Dar acest lucru il poate face numai daca tu, printr-o recunoastere sincera a vinei tale, Ii dai posibilitatea sa-ti ierte totul.
“Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns…” Eclesiastul 12:14
De doua feluri
Doua dintre speciile de grau care se cultiva cel mai mult sunt: graul comun (sau graul pentru paine) si graul durum (sau graul pentru macaroane). Deosebirea dintre ele nu este intotdeauna usor de facut, desi denumirile populare si stiintifice ne fac sa credem ca le-am putea individualiza la prima vedere. Dar, nici frunzele, nici paiele lor nu prezinta insusiri nemaipomenite; doar spicele graului durum sunt mai compacte si au mustatile mai lungi. Aceste caracteristici sunt intalnite insa si la unele specii de grau comun.
Deosebirea cea mai importanta este data nu de aspectul, ci de continutul bobului. Boabele graului durum au miezul sticlos, in timp ce acela al graului comun este fainos. De asemenea, glutenul, care este masa cleioasa a aluatului, format din aminoacizi, difera in cantitate.
Glutenul are o influenta deosebita asupra absorbtiei apei de catre faina, precum si asupra comportarii aluatului la framantare si coacere. De exemplu, daca se intinde un aluat facut din faina de grau comun, acesta se alungeste mai mult decat daca ar fi provenit din grau durum. Pus in apa, aluatul din grau comun se umfla, creste in volum si devine lipicios. Dimpotriva, cel din grau durum devine dens si nu este lipicios.
De aceea, graul comun este cel mai bun pentru facut paine. Graul durum este folosit mai ales pentru paste fainoase, deoarece, fiind bogat in gluten, ofera pastelor fainoase o mare capacitate de absorbtie a apei. Apoi, glutenul mai ofera flexibilitate si rezistenta la rupere, calitati care nu se cer la fabricarea painii.
Faina, apa, putina sare, drojdie, eventual putina miere si untdelemn, si iese painea cu care ne-am obisnuit. Aceeasi reteta, dar fara drojdie, si rezulta turte sau lipii. Doua feluri de paine cu aproape aceeasi reteta. Ce mare diferenta face doar … putina drojdie.
„Nu va laudati bine. Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala? Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastele noastre, a fost jertfit. Sa praznuim, deci, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului.” (1 Corinteni 5:6-8)
Doar putin rau face ca rezultatul final sa fie diametral opus. Sa nu crezi cumva ca exista doua „retete” pentru a fi mantuit. Dumnezeu ii accepta doar pe cei fara drojdia pacatului.
Viorel Dascalu
Jocul cu pacatul
„Supuneti-va dar lui Dumnezeu. Impotriviti-va diavolului, si el va fugi de la voi.” (Iacov 4,7)
Aveam in mana numarul din 21 ianuarie 2002 al revistei Time si citeam articolul Jocul cu antibioticele, scris de Christine Gorman. „Ce bine ca sunt vegetariana!” mi-am spus.
In articol se spunea: „Cateva pasari din asa-numita gospodarie avicola au inceput sa tuseasca.” Se parea ca au o infectie respiratorie ce s-ar putea extinde in cateva zile la celelalte 20.000 de pasari din ferma. Dar, din moment ce nu era posibila tratarea individuala a pasarilor, medicul veterinar a recomandat tratamentul tuturor puilor cu un antibiotic (enrofloxacina, echivalentul pentru animale al ciprofloxacinei), care sa le fie administrat in apa de baut. Dupa cinci zile, puii erau bine. Dezastrul a fost evitat.
Dar nu e asa! „Desi distruge tipul de bacterie ce a provocat imbolnavirea puilor, enrofloxacina nu elimina si o alta tulpina, campylobacteria, care traieste in intestine. Microorganismele ce supravietuiesc se inmultesc rapid si devin mai rezistente la antibiotice. Dupa sase saptamani, cand puii sunt taiati, bacteriile rezistente se imprastie peste tot.” In articol se arata ca, in ciuda controalelor sanitare drastice, „unele bacterii sunt impachetate impreuna cu pieptul, copanele si aripioarele care ajung in bucataria ta”.
Campylobacteria prezinta un risc major de producere a infectiei, daca nu te speli bine pe maini si daca mananci carne negatita. Enrofloxacina este atat de asemanatoare cu ciprofloxacina, incat germenii care supravietuiesc tratamentului administrat puilor nu vor fi distrusi de antibioticul administrat oamenilor! Antibioticele devin astfel ineficiente in tratarea pneumoniilor, tuberculozei sau antraxului.
Si cu pacatul este la fel. Cu cat te joci mai mult cu lucrurile lumesti care iti compromit sanatatea (spirituala si fizica), cu atat mai putin vei sesiza pericolul. Sfatul meu este sa nu te joci cu pacatul! Iti tocesti constiinta si incepi sa te opui Duhului Sfant.
Biblia fagaduieste ca, daca te supui lui Dumnezeu si daca te impotrivesti diavolului, el va fugi de la tine. Cere-I lui Isus, chiar acum, sa-ti dea puterea de a spune „nu” obiceiurilor daunatoare.
Kay Kuzma
Viermele minciunii
Atunci cand muscam dintr-un mar, o cireasa, o pruna sau vreun alt fruct si avem neplacuta surpriza de a da peste un vierme ce locuieste inauntru, ne apuca scarba si aruncam fructul cat colo. Ne intrebam atunci mirati: „cum de a ajuns viermele inauntru?”
Viermii sunt de fapt niste larve care s-au dezvoltat din ouale depuse de niste fluturi. Acestia din urma au obiceiul sa zboare noaptea si pe inserat prin livezi, depunand ouale lor pe frunze, pe flori, pe tulpini si pe ramuri.
O alta insecta „vinovata” este o specie de viespe (Holocoma testudinea). Zburand din floare in floare prin pomii fructiferi, ea isi depune ouale chiar in mijlocul florilor. Dupa ce acestea se ofilesc si petalele lor cad, incepe dezvoltarea fructelor, dar, in acelasi timp, incep sa se dezvolte si larvele ce ies din oua.
Hranindu-se din interiorul fructelor, ele rod „casa” semintelor, ceea ce face ca pomul sa dea niste fructe mici si viermanoase in locul unor fructe mari si frumoase.
Exact la fel, Satana inoculeaza pacatul in inimile copiilor inca din frageda copilarie. Sa te mai miri atunci cand un copil mic, ce nu de mult a invatat sa vorbeasca, incearca sa obtina avantaje spunand minciuni? Nesinceritatea fata de parinti este „viermele” ce incepe sa faca ravagii. Daca acest vierme nu este eliminat inca de la primele semne ale prezentei lui, viata spirituala a copilului va fi afectata cu siguranta.
Copiii sunt „infectati” repede cu viermii minciunii. Ei iau aceste obiceiuri de la parinti, de la prieteni, de la colegi, de la televizor, din reviste sau, pur si simplu de pe strada. Si este foarte greu sa scapi de acesti „viermi” care nu-I plac lui Dumnezeu. Biblia ne reaminteste faptul ca mincinosii nu vor ajunge, cu nici un chip, in imparatia lui Dumnezeu. Ea mai subliniaza ca:
„Buzele mincinoase sunt urate Domnului, dar cei ce lucreaza cu adevar ii sunt placuti.” (Proverbe 12:22)
Rugaciunea pe care ar trebui sa o inaltam, fiecare dintre noi, in fiecare zi, este aceea pe care a rostit-o si psalmistul. Ea ne este pastrata ca o lectie pe paginile Sfintelor Scripturi:
„Doamne, scapa-mi sufletul de buza mincinoasa, de limba inselatoare!” (Psalmi 120:2)
Viorel Dascalu
“Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!” Is. 1, 16
De multe ori îmi place să mă gândesc şi să fac aplicaţii spirituale din lucrurile neînsemnate ale vieţii cotidiene. Realitatea este că şi învăţăturile pe care Isus le prezenta ascultătorilor Săi, pildele Sale, işi aveau izvorul în lucrurile mărunte ale vieţii.
Sunt sigură că toti avem la chiuveta de la bucătărie indispensabilul detergent pentru curăţirea veselei. De câte ori când pun mâna pe recipientul cu detergent pentru vase, acesta se murdăreste de resturile alimentare care sunt pe mâinile mele atunci cand spăl vasele. Deşi înăuntru este substanţa care are drept scop curăţirea vaselor murdare, aceasta nu poate acţiona pe sticla care îl depozitează. Instantaneu, în imaginaţia mea apare de fiecare dată asocierea cu noi.
În calitate de membri ai bisericii adevărate, în mintea şi în inima noastră sunt depozitate principiile corecte si drepte ale Evangheliei, ale curăţirii de păcat prin sângele Domnului Iisus dar, de multe ori, viaţa noastră este murdară de propriile păcate. Chiar dacă ”oferim” şi altora din detergentul sângelui scump ce a curs pe Golgota pentru iertarea păcatelor întregii lumi, se poate întâmpla ca noi înşine să rămânem murdari de păcatele noastre asemenea sticlei cu detergent. Prezentarea teoretica a acestor adevăruri, nu înseamnă şi curăţirea propriilor inimi şi caractere, iar la sfârşit, asemenea recipientelor, să sfârşim aruncati la “gunoi”.
“Când păcatul a distrus în om simţul moral, cel greşit nu va mai vedea defectele caracterului său şi nici nu-şi va mai da seama de grozăvia păcatului pe care l-a comis. Dacă păcătosul nu se supune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, el rămâne aproape orb faţă de păcatul său. Atunci mărturisirea sa nu este sinceră şi nici serioasă. Pentru fiecare păcat recunoscut, el prezintă o scuză, declarând că dacă n-ar fi fost anumite împrejurări, el n-ar fi făcut aceasta sau aceea pentru care este mustrat.” E.G.White, Calea către Hristos
Astăzi, industria detergenţilor şi cosmeticelor oferă o gamă variată de produse pentru curăţirea hainelor si igiena corpului. Este urât şi respingător pentru o persoană să umble murdară şi să miroase a nespălată. Există persoane care acordă mult timp modului in care arată. De ce acelaşi timp nu l-ar acorda şi aspectului moral al vieţii lor? Suntem gata să îmbrăcăm şi să dezbrăcăm haine după haine dacă observăm că sunt puţin stropite, şifonate sau nu ne convine mirosul lor; cheltuim bani pe produse cosmetice pentru a “mirosi” frumos, pentru a fi atrăgători, dar suntem preocupati în aceeaşi măsură de imaginea noastră înaintea cerului şi a oamenilor? Cât de curată este haina caracterului nostru? Ce răspândim în jurul nostru: o mireasmă de viaţă spre viaţă sau o miasmă de moarte spre moarte?
“Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămînea scrisă înaintea Mea, zice Domnul, Dumnezeu.” Ier. 2,22
Domnul Iisus ne spune : “ Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, si să intre pe porţi în cetate.” Apoc. 22,14. Este exact soluţia de care avem nevoie pentru a deveni curati înaintea cerului.
Chiar dacă porunca lui Dumnezeu prin profetul Isaia este de a ne spăla şi curăţi , ideea fiind repetată şi de Cel ce este Alfa şi Omega, cu siguranţă suntem conştienti că orice eforturi am face, singuri nu ne putem spăla, nu ne putem curăţi de propriile păcate. Important este să venim la Mântuitorul, “ să ne mărturisim păcatele, căci El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţescă de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1,9
Fie ca preocuparea noastră zi de zi să se concentreze asupra caracterului şi influenţei asupra celor din jurul nostru, iar Dumnezeu să ne ajute să fim printre cei îmbrăcaţi în haine albe care “şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.”
Mihaela Roxana Balogh
„Lasati prostia si veti trai, si umblati pe calea priceperii!” (Prov. 9,6)
Tocmai imi cumparasem o masina de teren marca Ford Explorer si am plecat cu ea, impreuna cu un prieten, undeva, in Mexic. La un moment dat, drumul traversa un parau, lat de 9-10 m si adanc de 20-25 de cm. Am trecut prin el foarte incet, asa cum facusem totdeauna, dar tot am improscat cu apa pana departe. Iiiihaa! Era o distractie de zile mari!
Dupa doua zile de surfing, am pornit inapoi spre casa. Cand ne-am apropiat de parau, mi-a venit o idee formidabila – daca as merge mai repede, ar sari apa pana pe masina, sus, si mi-ar spala-o de praf. Asa ca am calcat pedala de acceleratie. Apa a ajuns pe masina, dar motorul a murit.
Am incercat sa-l pornesc. Nimic. Crezand ca era apa pe bujii, am asteptat sa se usuce, am incercat iar si am mai asteptat un timp. Nimic. M-am rugat. Un om a trecut cu masina pe langa noi, ne-a dat cateva sfaturi si un spray sa pulverizam pe motor. Am incercat, dar nu a mers.
Ne-am zis ca, daca impingem masina cam o suta de metri mai la deal, pana la drumul principal, probabil ca ne-ar putea ajuta cineva. Dupa ce ne-am luptat o ora, un ins cu o camioneta ne-a remorcat pana sus. Acolo am oprit cam zece masini, dar nimeni nu a stiut ce trebuie facut. In cele din urma, cineva ne-a dat un cablu, iar altcineva ne-a remorcat 30 de km pana in oras. Toti cei care stiau cate ceva despre masini au incercat sa ne ajute, dar degeaba. In cele din urma, i-am dat telefon unui prieten sa vina si sa ne remorcheze. Asa am ajuns inapoi in Statele Unite, la un service autorizat, cam in zorii zilei, adica dupa douazeci si patru de ore de cand incercasem sa imi spal masina in apa curgatoare!
De ce facem alegeri nechibzuite? De ce nu asculta oamenii de legile sanatatii? De ce fumeaza, consuma cafeina, bauturi alcoolice, lucreaza noaptea sau mananca prea mult, atunci cand cunosc consecintele?
Eu mi-am stricat motorul de dragul unui moment de amuzament. Reparatia a costat cam trei mii de dolari.
Atunci cand ne distrugem corpul, rareori avem norocul sa scapam doar cu o suma de bani! Iata de ce merita sa ne aducem aminte de sfatul acesta din cartea Proverbele: „Lasati prostia si veti trai”!
Doamne, da-mi pricepere ca sa evit sa fac lucruri nechibzuite astazi!
Kevin Kuzma
Stomatologie curativa
„Chiar in clipa aceea, Isus a vindecat pe multi de boli, de chinuri, de duhuri rele si multor orbi le-a daruit vederea.” (Luca 7,21)
Din momentul in care ajung in cabinetul meu, pacientii isi doresc arzator sa scape de durere. Deseori nu le pasa ce le fac; vor doar sa dispara durerea! E usor sa le ofer o usurare temporara, insa refacerea danturii este, de multe ori, un proces mai complicat. Daca alege sa plece din cabinetul meu dupa ce i-am calmat durerea, dar fara sa fi avut loc „repararea”, pacientul respectiv este condamnat sa revina iar si iar cu aceeasi problema. Insa, daca alege ca dintele sa-i fie reparat complet, se bucura de beneficiile pe termen lung ale unei stari mai bune de sanatate!
In timp ce Se afla pe pamant, Isus ne-a aratat ce inseamna medicina curativa de cea mai inalta clasa! El le-a redat orbilor vederea; celor schiopi, picioare; leprosilor, nas, degete la maini si la picioare; celor care sufereau de hemoragie, un sange sanatos; celor paralizati, capacitatea de a se misca; celor afectati de dementa, un creier rational; iar celor morti, viata! Am senzatia ca si celor care aveau carii dentare sau dureri de dinti El le-a redat o dantura buna! La o scara mica, imi place sa compar misiunea Sa vindecatoare pentru lume cu medicina pe care eu o practic in fiecare zi!
Dar, inainte de a savarsi vindecarea, Isus (ca orice bun dentist) S-a ocupat mai intai de durere, de durerea unei constiinte vinovate, spunand: „Pacatele iti sunt iertate”. Domnul Isus imi vorbeste astazi in acelasi fel, fagaduindu-mi iertare – alinarea durerii – asa incat sa pot vedea mai clar ce trebuie sa fac pentru a avea parte de refacere! In viata mea, refacerea poa-te avea loc doar atunci cand sunt dispus sa recunosc ca am o problema si ca am nevoie de ajutor. Uneori, cand nu mai simt durerea, pacientii refuza sa admita ca problema continua sa existe. Poate ca au o carie cauzata de obiceiuri gresite de alimentatie, de fumat, de o igiena orala gresita sau chiar de simpla neglijenta. Daca nu isi schimba obiceiurile, durerea va reveni.
Daca refuzam sa fim refacuti de Isus, durerea va ajunge insuportabila. Venind la Isus, comunicand cu El, putem fi iertati si refacuti dupa chipul Sau.
Doamne, ascute-mi simturile, astfel incat sa simt durerea suficient de mult pentru a regreta modul meu de viata nesanatos si a primi din partea Ta iertarea – care alina durerea – si refacerea.
Jerry Munchy
Schimbarea inimii transforma mintea
„Atunci, Petru s-a apropiat de El si I-a zis: ’Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu, cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?’ Isus i-a zis: ’Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte’.” (Matei 18,21.22)
Rebeca fusese casatorita cu un barbat care se balacea in pornografie si, in calatoriile sale in alte orase, acosta prostituate. Cu timpul, si-a parasit sotia. Rebeca se simtea injosita si era furioasa. Simplul fapt ca il vedea pe fostul ei sot venind la copii facea ca adrenalina sa navaleasca prin corp si sa-i creasca ritmul cardiac si respirator. Orice lucru care ii aducea aminte de el – masina sau parintii lui – ii producea aceeasi reactie.
De ce? Neuronii care il memorizasera pe fostul ei sot stabileau permanent legaturi cu neuronii sensibili la adrenalina, asa ca orice lucru care ii amintea de el facea ca, inconstient, sa se elibereze adrenalina. Atat timp cat exista aceasta asociere, iertarea este imposibila. In rugaciunile ei, Rebeca cerea razbunare: „Doamne, pedepseste-l Tu asa cum merita”.
Apoi si-a dat seama ca acest spirit neiertator o face sa se simta mai rau. Nu putea sa rupa legatura dintre neuronii care il memorizasera pe sotul ei si neuronii sensibili la adrenalina. Asa cum le scria apostolul Pavel credinciosilor din Roma si galatenilor, neprihanirea prin fapte nu este buna la nimic (Gal. 2,21). Iar in Isaia 64,6, ni se aminteste ca „toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita”.
Asa ca Rebeca si-a schimbat rugaciunea si a cerut ca Dumnezeu sa-i dea o inima iertatoare. Imediat i s-a facut un „transplant cardiac”. Neuronii care il memorizasera pe fostul ei sot au inceput acum sa stabileasca legaturi cu neuronii sensibili la endorfina, care ii dadea pace mintii si sufletului. Schimbarea inimii i-a transformat mintea! Ea nu a uitat ce ii facuse sotul ei, dar sentimentele amare au disparut. Iar cu aceasta, procesul iertarii a fost incheiat.
C. S. Lewis scria astfel: „A fi crestin inseamna sa le ierti altora ce este de neiertat, pentru ca Dumnezeu a iertat ceea ce este de neiertat in tine”.
Daca Dumnezeul nostru iubitor este dispus sa ne ierte pacatele, ca sa aduca vindecare, nu ar trebui ca si noi sa facem la fel fata de cei care ne-au facut rau?
Kathleen Liwidjaja-Kuntaraf
Sarpele jaraka
Cand, pe la inceputul secolului al XVII-lea, colonistii francezi au devenit stapani pe pamanturile indigenilor din insula Martinica – o insula din Marea Caraibelor – ei au facut plantatii si au adus din Africa negri ca sa lucreze pe ele.
Dar, nu toti negrii se supuneau jugului sclaviei. Multi fugeau si se ascundeau prin mlastini, unde erau foarte greu de gasit.
Pentru ca negrii sa nu mai paraseasca plantatiile, colonistii au adus pe insula sute de serpi veninosi, numiti „jaraka”, pe care i-au lasat in libertate, prin mlastinile padurilor.
Jaraka este o reptila de 2-3 m, aproape invizibila cand se ascunde in frunzisul cazut pe jos. Se misca fara zgomot, cu o iuteala extraordinara, iar muscatura ei duce la moarte.
Sute de fugari negri au pierit la marginile padurilor, muscati de acest „aliat” al colonistilor. Dar, sarpele s-a inmultit asa de tare, incat a inceput sa apara prin fermele plantatorilor si sa muste copiii si femeile fermierilor, asa incat raul pe care au vrut sa-l faca bietilor oameni nesupusi, s-a intors ca un bumerang asupra lor. Incercarea de a scapa de jaraka a fost zadarnica. Gradinile erau curatate de iarba, casele era zilnic inspectate de la subsol pana in pod, insa victimele se inmulteau.
A fost adusa din India si Ceylon o mangusta, care s-a dovedit a fi cel mai aprig dusman al serpilor. Dar, mangustele s-au inmultit asa de mult, incat au inceput sa nimiceasca toate pasarile domestice, facandu-le fermierilor pagube mari.
Nici pana astazi nu s-a gasit un mijloc eficace pentru a scapa de aceasta calamitate.
Asa se intampla totdeauna cand omul intervine pentru a „imbunatati” echilibrul natural. Efectele sunt diametral opuse. In loc sa fie mai bine, este mult mai rau.
O vorba din popor spune asa: „Cine face, lui isi face; cine da, lui isi da.” Cat de mult adevar este in aceasta sclipire a inteligentei umane!
Raul pe care doresti sa-l faci vecinului sau dusmanului tau, s-ar putea sa se intoarca asupra ta. Nici nu stii momentul cand ceea ce tu ai facut rau se poate rasfrange asupra ta, a familiei tale sau asupra prietenilor tai.
„Cel rau este doborat de rautatea lui”. (Proverbe 14:32 p. p.)
Mirela Dascalu
„Viciile” calului
Prin felul lor de a fi, caii sunt animale sociabile, carora le place miscarea. Daca sunt prost tratati sau nu li se asigura un program variat, incep sa aiba manifestari nedorite, numite „naravuri”, „vicii” sau „ticuri”. Lipsa de ocupatie si tratamentul brutal favorizeaza aparitia viciilor.
Un tic foarte neplacut este „aerofagia”. Aerul este aspirat, apoi inghitit sau expulzat din nou. Aceste miscari sunt insotite de un sunet caracteristic. Unii cai isi sprijina capul in acest timp pe iesle.
Din cauza inghitirii unei cantitati mari de aer, pot sa apara imbolnaviri ale intestinului. Aerofagia este un viciu care trebuie declarat in cazul vanzarii calului. Unii cai mai au in plus obiceiul de a-si freca incisivii de iesle, miscand capul incoace si in acolo, incat se ajunge la o tocire prematura a acestor dinti.
Un alt tic se intalneste la caii care se plictisesc in grajd. El este supranumit „ticul ursului”: membrele anterioare sunt ridicate pe rand, totodata calul calca incoace si in colo, leganandu-si permanent capul, ca o pendula.
Cauza acestui viciu este lipsa de miscare. Lovirea cu picioarele in grajd este un alt viciu pe care il au caii plictisiti sau insuficient solicitati.
Aparitia viciilor este favorizata si de miscarea insuficienta insotita de o hranire excesiva, la sfarsit de saptamana (adica in zilele in care ei se odihnesc). Deoarece metabolismul musculaturii este reglat pentru o miscare continua a animalului, din cauza inactivitatii pot aparea astfel de tulburari.
Important este faptul ca toate aceste ticuri intervin datorita neatentiei sau comportamentului anormal pe care-l manifesta stapanul fata de animalul sau. Dar, caii nu sunt singurii care dobandesc naravuri de-a lungul vietii. Si alte animale domestice pot sa adopte comportamente ciudate. In final, doar omul este vinovat de multe rele ce se petrec in lumea animala si nu numai.
Multe dintre relele pe care le fac oamenii se datoreaza influentei negative. Biblia ne avertizeaza cu privire la acest subiect astfel:
„Sa nu ne mai judecam, deci, unii pe altii. Ci mai bine judecati sa nu faceti nimic, care sa fie pentru fratele vostru o piatra de poticnire sau un prilej de pacatuire„. (Romani 14:13)
L-ai facut cumva pe fratele tau sa pacatuiasca? Dar pe colegii, prietenii sau strainii care te inconjoara? Daca tu ai determinat pe altcineva sa savarseasca un pacat, atunci esti la fel de vinovat ca si cand tu l-ai fi facut.
Viorel Dascalu
O floare inselatoare
Printre animalele care populeaza apele marine din apropierea tarmurilor exista si unele cu aspect de floare. Este vorba despre actinii. Din cauza asemanarii lor cu florile, actiniile mai sunt numite si anemone sau deditei de mare. De fapt, actiniile sunt organisme nevertebrate din grupul celenteratelor, inrudite cu coralii. Ele au corpul cilindric si duc o viata solitara, stand fixate pe pietre, pe cochilii, etc. Traiesc doar in zonele temperate ale globului si pot fi intalnite in mai multe culori: brun, rosu, portocaliu, verde sau pot fi rosii cu pete verzi-galbui.
In partea inferioara a corpului se afla un disc adeziv cu ajutorul caruia se fixeaza, iar la capatul opus se afla gura, inconjurata de numeroase tentacule. Uneori, destul de rar, actinia se deplaseaza prin tarare spre un loc mai bun de „vanatoare”. Corpul actiniei, exceptand tentaculele, nu masoara mai mult de 4-5 cm.
Tentaculele sunt foarte sensibile si mobile. Ele servesc la prinderea prazii si la conducerea acesteia spre gura. In plus, tentaculele contin celule urzicatoare cu ajutorul carora actinia isi paralizeaza prada sau se apara de dusmani.
Aproape tot timpul tentaculele se afla in miscare, de parca ar fi petalele batute de vant ale unei flori. Numai ca, gingasia acestor „petale” este inselatoare, deoarece actinia le foloseste pentru a prinde pestisori sau crabi, adesea de marime egala cu aceea a corpului ei.
Inselatorii sunt destul de greu de depistat. Ei stiu sa se deghizeze asa de bine incat este aproape imposibil sa descoperi daca cineva este cinstit sau nu. In zilele noastre sunt din ce in ce mai multi cei care vor sa insele. Aceasta a devenit indeletnicirea lor de baza.
Este posibil ca, prin inselaciune, multi sa prospere, pe moment. Dar vine o zi in care toate inselatoriile vor iesi la iveala. Si atunci va fi vai si amar.
Poate ca te-ai gandit ca vrei sa-ti mearga „bine” pe pamant si atunci ar fi bine sa mai inseli pe cei care se lasa prinsi in capcana. Acest gand este de la diavolul. Biblia da un sfat diametral opus:
„Caci cine iubeste viata, si vrea sa vada zile bune, sa-si infraneze limba de la rau, si buzele de la cuvinte inselatoare. Sa se departeze de rau si sa faca binele, sa caute pacea, si s-o urmareasca.” (1 Petru 3:10, 11)
Mirela Dascalu
Cea mai grea
Daca cineva te-ar intreba care este cel mai greu metal, ce-ai raspunde? Poate ca primul raspuns care-ti vine in minte ar fi plumbul, dar sa vedem cum stau lucrurile in realitate.
Metalul de care vreau sa-si vorbesc a fost descoperit in 1725 in Columbia (America de Sud). El a primit numele de „platina”, care este un diminutiv al cuvantului spaniol „plata”, argint. Numele acesta i-a fost dat din cauza unor asemanari exterioare dintre platina si argint.
Cea mai curioasa dintre caracteristicile platinei este marea sa greutate specifica. Dupa substantele osmiu si iridiu, pe locul trei sta platina, ca cel mai greu material. Ca sa intelegi cat de grea poate fi, am sa-ti spun ca un cub de platina cu latura de 10 cm cantareste 21 de kilograme si 450 grame, iar un metru cub de platina ar avea greutatea de 21 de tone si 450 kilograme. Extraordinar, nu-i asa? Avand o asemenea greutate, nu orice macara poate sa-l ridice.
Deci, platina este de 21 de ori mai grea decat apa, de 8 ori mai grea decat marmura si de trei ori mai grea decat otelul.
Pe locul patru, dupa platina, este aurul. Un cub cu latura de 10 cm cantareste 19 kg si 400 gr. Plumbul este situat abia pe locul noua, deoarece un astfel de cub, ca cel descris mai sus, cantareste „numai” 11 kg si 340 gr.
Nici o greutate nu-i mai grea decat greutatile ce apar in urma unor cuvinte grele spuse de cineva in momente grele. Desi este un joc de cuvinte, mult adevar se ascunde aici. Am intalnit oameni foarte mahniti datorita unor cuvinte nepotrivite spuse de cineva. Unii au suferit timp indelungat in urma unor vorbe necugetate. Altii chiar s-au imbolnavit dupa ce cineva le-a vorbit nepotrivit.
Tu esti foarte atent la ceea ce spui? Te-ai pomenit vreodata spunand cuvinte grele, necugetate? Daca ai vorbit ceva ce nu se cuvine, trebuie sa mergi sa-ti ceri iertare cat mai repede. Si sa nu se mai repete! Biblia scrie astfel despre acest subiect:
„Piatra este grea, si nisipul este greu, dar supararea pe care o pricinuieste nebunul este mai grea decat amandoua.” (Proverbe 27:3)
Mirela Dascalu
Asa de lesne
Daca ai calatorit vreodata cu vaporul pe Dunare sau pe mare, ai avut ocazia sa observi, desigur, cum la acostarea intr-un port, un singur om reuseste sa opreasca miscarea navei. Aceasta se face infasurand repede, de cateva ori, in jurul unui pilon de fonta sau a unui stalp gros de lemn infipt in pamant, o funie groasa (numita parama). Aceasta funie este legata la celalalt capat foarte strans de vas.
Chiar daca ambarcatiunea cantareste cateva zeci de tone, se opreste. Si nici nu este nevoie ca omul acela sa fie un urias sau o persoana foarte musculoasa. Trebuie doar sa aiba o anumita agilitate si sa actioneze repede.
De ce trebuie ca funia sa fie infasurata in jurul pilonului? Deoarece, cu cat este mai mare numarul de bucle pe care le face aceasta in jurul pilonului, cu atat este mai mare forta de rezistenta, ceea ce face ca vasul sa se opreasca mai usor.
Sa ne gandim acum la ceva mult mai obisnuit, si anume la coaserea unui nasture. Dupa ce trecem acul cu ata de cateva ori prin cele doua sau patru orificii ale nasturelui, infasuram putina ata si in jurul firelor cusute, adica intre nasture si tesatura.
Nu ti se pare ca este ceva asemanator intre coaserea nasturelui si oprirea vaporului la tarm? Desigur, ele sunt asemanatoare. Firele cusute vertical reprezinta pilonul, iar ata rotita in jurul lor este franghia legata de vas. Pe masura ce creste numarul infasurarilor atei, creste si rezistenta cusaturii.
Impletitul, infasuratul si rasucitul sunt metode prin care se ofera rezistenta firelor aproape de orice tip – sarma, par, ata, bumbac, lana, canepa, in etc.
Satana stie de rezistenta pe care o ofera infasuratul. El este gata in fiecare moment sa ne infasoare cu diferite ispite, si astfel noi cadem mult mai usor. Exista o singura solutie. Si aceasta este oferita doar de Dumnezeu:
„Si noi, deci, fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte.” (Evrei 12:1)
Mirela Dascalu
Sa evitam pacatul posttraumatic
„A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la El si a zis: ’Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!”
(Ioan 1,29)
Stresul posttraumatic este numele dat sindromului celor care, desi supravietuiesc unor crize, sufera din cauza ca sistemullor nervos, afectat definitiv, continua sa-i distruga mult timp dupa ce criza a trecut.
Jack era un veteran tipic al razboiului din Vietnam in anii 1980: cu un aspect psihonevrotic, o privire fixa hipervigilenta, ochii larg deschisi; tresarea puternic la zgomote, nu putea sa stea jos linistit; era izolat din punct de vedere social. Trecuse printr-un program complet de dezalcoolizare si ramasese abstinent timp de trei ani. Apoi, la aniversarea unei lupte acerbe, care i-a amintit de camarazii lui care fusesera omorati, el a recazut in patima betiei, band pana si-a pierdut starea de constienta, in speranta ca aceasta ii va pune capat vietii si amintirilor dureroase. Dupa doua saptamani, inca dorea sa isi puna capat zilelor si asa a ajuns la mine pentru consult medical.
Mi-a povestit cum cel mai bun prieten murise in bratele lui; apoi cum devastasera cu brutalitate un sat in care se stia ca se ascund militari inamici si cum impuscase o fetita care purta un rucsac plin cu munitie. Uneori plangea cu hohote, in timp ce imi impartasea sentimentele sale intense de vinovatie, neliniste, manie si durere. Fusese invatat sa urasca si sa ucida oameni si traise scene ingrozitoare, care il marcasera pentru toata viata. Evita contactul cu oamenii, traia intr-o baraca izolata aproape de munti si nu fusese in stare sa lucreze in ultimii sapte ani.
La fel ca in cazul acelui veteran, sistemul nostru nervos ajunge sa sufere modificari permanente, ireversibile in urma conflictelor, a luptelor cu pacatul. Dupa ce facem un pacat, nu exista nicio posibilitate de a sterge marca imprimata pe neuronii din creierul nostru. Fiind militar, Jack nu a avut de ales, dar, in viata zilnica, noi putem alege sa respingem ispita. Prin puterea lui Dumnezeu putem sa ne apropiem de El in fiecare zi si sa inchidem usile ermetic impotriva raului.
Ai apelat astazi la Domnul Isus si L-ai rugat sa indeparteze pacatele tale si sa te fereasca de ispita? Domnul Isus este singurul mijloc prin care putem sa evitam sindromul de pacat posttraumatic.
Thais Thrasher
