Este insetat sufletul tau?
„Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu.” (Ps. 42,1.2)
Noua ne trebuie apa ca sa supravietuim! Corpul nostru contine peste 70% apa; ca sa-l mentinem intr-o buna stare de functionare, ni se spune sa bem opt pahare de apa in fiecare zi. Ai putea supravietui cateva saptamani fara hrana, doar cu rezervele din organism, dar apa este indispensabila; fara ea, cei mai multi dintre noi ar muri dupa trei, patru zile. A fi econom sau zgarcit in bautul apei inseamna a risca o proasta functionare a corpului. Trebuie sa bem doua pahare inainte de micul dejun, doua sau trei pahare intre micul dejun si pranz si doua sau trei pahare intre masa de pranz si cina. Sa asteptam o ora sau doua dupa ce mancam si sa incetam sa mai bem apa cam cu 15 minute inainte de a manca. Sa nu depindem de sete – avem nevoie de apa cu mult inainte de a simti ca ne e sete!
Imagineaza-ti ca te afli in desert in toiul verii. Ti s-a stricat masina si nu stii cand o sa vina cineva sa te ajute. Ai baut ultimul strop de apa in urma cu trei ore. E atat de cald incat ti se pare ca vezi apa la orizont. Dar nu e decat un miraj. Sau imagineaza-ti ca esti la munte si ai mers pe jos 16 kilometri, ai gura uscata si esti epuizat. Intinzi mana dupa termos, dar nu mai ai apa. Urmatorul izvor e la 7 kilometri. Dumnezeu vrea sa fim insetati dupa El tot asa cum suntem insetati dupa apa in aceste situatii!
David a formulat corolarul ca setea noastra dupa apa este asemenea nevoii noastre dupa Dumnezeu. Fiind urmarit de imparatul Saul, David a strigat: „Dumnezeule… Imi inseteaza sufletul dupa Tine, imi tanjeste trupul dupa Tine intr-un pamant sec, uscat si fara apa” (Ps. 63,1).
Lumea noastra este despartita de Dumnezeu prin pacat – un adevarat desert in mijlocul Universului. Esti constient de nevoia ta vitala de apa spirituala? Data viitoare cand vei bea apa curata, rece, sa ai in vedere si setea sufletului tau. Cum poti sa o astamperi? Raspunsul se gaseste in Apocalipsa 22,17: „Celui ce ii este sete, sa vina; cine vrea, sa ia apa vietii fara plata!” Bea din apa spirituala in tot cursul zilei, nu astepta pana iti va fi sete!
Ti-ai baut portia de apa vie? Vino la Domnul Isus, Izvorul apei vietii, si da-I voie sa te umple pana cand va da pe deasupra!
Jim Hinrichs
Exista un Dumnezeu!
„Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti… mana Ta ma va calauzi, si dreapta Ta ma va apuca… Tu mi-ai intocmit rarunchii.” (Ps. 139,1-13)
Cu treisprezece ani in urma, viata mea era un haos. Ma drogam, fumam, beam alcool, eram grasa, chiuleam de la ore si ma purtam groaznic cu cei din familia mea. In clasa a unsprezecea, am abandonat scoala si mi-am irosit un an din viata uitandu-ma la televizor si mergand la petreceri. Credeam in mine. Daca doream ceva, obtineam. Astfel, cand m-am hotarat sa ma intorc la scoala, am recuperat, inghesuind materia, si am absolvit odata cu clasa mea, chiar daca notele mele erau foarte proaste! Cui ii pasa? Nimeni din familia mea nu urmase vreodata cursurile unui colegiu.
Cand m-am casatorit, am inceput sa-mi igienizez temeinic stilul de viata, dar am devenit vegetariana numai dupa ce bunicul meu a murit de cancer de colon la 63 de ani. (El manca in fiecare zi, slanina si oua). Bunicul era singurul tata pe care l-am cunoscut, iar moartea lui a fost devastatoare.
La scurt timp, bunica a suferit un grav atac vascular cerebral. De ce mi se intampla mie lucrul acesta? Cand am dus-o la sedintele de fizioterapie, am fost impresionata si m-am hotarat sa devin asistenta de fizioterapie, dar am fost respinsa! Nu acceptam sa nu obtin ce vreau, asa ca m-am mutat la casa noastra de la tara, in alt stat, pentru a urma acolo cursurile propuse.
Aici am cunoscut-o pe Kari. Ea invatase la Universitatea Andrews, care se afla la doar cativa kilometri de casa noastra. Alergam cate 15-20 km pe zi, antrenandu-ma pentru un maraton, iar Kari mergea cu mine si imi prezenta teme din Biblie – ceva ce nu mai auzisem niciodata. Ea m-a incurajat sa ma inscriu la cursul de fizioterapie la Universitatea Andrews. Notele mele erau groaznice, dar increderea ei m-a facut sa incerc si am fost admisa!
Intr-o zi, la ora de anatomie, in timp ce studiam cutia craniana, m-a frapat gandul acesta: Dumnezeu existal! Evolutia nu poate sa explice acele mici orificii de la nivelul barbiei, care au exact dimensiunea potrivita pentru ca nervii trigemeni sa strabata cutia craniana, asa incat sa putem mesteca. Trebuie sa existe un Dumnezeu! si acest Dumnezeu personal imi condusese viata, chiar daca eu nu stiam nimic despre El. Este uimitor!
Gandeste-te la modul cum te-a condus Dumnezeu in trecut si lasa ca existenta Lui sa-ti umple viata de energie!
Gretchen Turner
Cu inima intreaga
„Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic!” (Ps. 51,10)
O liniste tainica a umplut sala de operatii cand au inceput pregatirile. Zumzetul aparatului de oxigen si al pompei de la instalatia pentru circulatia extracorporala a sangelui era intrerupt din cand in cand de vocile inabusite ale doctorilor. Pieptul lui John Doe era deschis pentru un triplu bypass.
Eu eram asistenta medicala, in stagiu, la Spitalul Baptist din Nashville, Tennessee, si trebuia sa observ cum se desfasoara operatia.
Un chirurg s-a apropiat de masa de operatie, alti doi medici s-au retras ceva mai in spate, lasand doar un doctor care sa-l ajute. Mie mi s-a spus sa stau la capul pacientului, asa incat sa pot vedea bine inima aproape in repaus. Chirurgul principal a luat usor inima si a tinut-o linistit, pana cand ea a incetat sa mai bata. Printr-un semn, medicul i-a indicat tehnicianului sa aplice clema, care urma sa devieze sangele pacientului catre aparat.
A fost nevoie doar de putin timp pentru a fi reparate si inlocuite vasele deteriorate de la nivelul inimii. Apoi, la fel de delicat cum fusese oprita, inima a fost stimulata manual, ajutata sa porneasca; si, in timp ce noi ne tineam respiratia si asteptam, a inceput incet sa se contracte. Un alt semn al chirurgului, si clema a fost desfacuta. Sangele, uimitorul transportator al vietii, era pus iarasi in miscare de pompa creata de Dumnezeu.
Momentele acelea de bucurie mi-au adus aminte de Maestrul Creator, care atat de adesea Isi descopera invataturile spirituale prin reactiile fizice ale corpului nostru, atat de „infricosator si [de] minunat creat”.
Inimile noastre bolnave de pacat trebuie sa fie oprite, reparate si vindecate de Marele Medic. Cand deschidem calea spre inimile noastre, sangele Domnului Isus incepe noua revarsare de viata spirituala in noi. Atunci suntem ingrijiti de iubirea si de grija Sa duioasa, prin Duhul Sau cel Sfant.
Cand am plecat din sala de operatii in ziua aceea, am fost in stare doar sa ma rog: „Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic!”
Inima ta este sanatoasa? Roaga-L pe Dumnezeu acum sa zideasca in tine o inima intreaga, pe deplin sanatoasa.
Evelyn Chisholm
Dinti noi, o viata noua
„Sunt multi, care se poarta ca vrajmasi ai crucii lui Hristos. … Dar cetatenia noastra este in ceruri… El [Domnul Isus Hristos] va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-si supune toate lucrurile.” (Fil. 3,18-21)
Pierderea dintilor este intotdeauna o experienta traumatica, indiferent de cauze. Dintre acestea, cea mai obisnuita este slabirea gingiei. Adesea, cei aflati in aceasta situatie isi dau seama doar cand incep sa li se miste dintii sau merg la un control si descopera ca este prea tarziu. O alta cauza este procesul de cariere extrema. Oamenii stiu, dar se tem sa mearga la dentist si amana tratamentul pana cand sunt siliti de durere. In cazul traumatismelor, omul vede uneori primejdia, dar nu poate sa evite lovitura.
Toti acesti oameni pot fi comparati cu cei care neaga boala pacatului. Ei arata bine pe dinafara, dar radacinile lor sunt slabite pe nestiute in interior. Persoana cu carii dentare poate fi asemanata cu cel care este razvratit si refuza sa-I ceara ajutor lui Dumnezeu. Persoana care sufera un traumatism se afla in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, si nu poate scapa de consecintele dezastruoase ale actiunilor altcuiva.
Oamenii pot ajunge intr-un necaz serios atunci cand imbina o alimentatie nesanatoasa, cu foarte mult zahar, cu lipsa igienei dentare si cu neglijarea controalelor medicale regulate. Daca problemele persista, ei pot ajunge la punctul in care singura solutie este sa ia totul de la capat!
Dintii noi si functionali, indiferent daca este vorba despre implanturi generale sau partiale, punti dentare sau danturi false, pot sa dea un avant cu totul nou in viata! Cel in cauza poate, in sfarsit, sa mestece iarasi, sa aiba o digestie mai buna si sa arate mai bine!
Uneori, trebuie sa suferim o distrugere totala inainte de a fi pregatiti sa privim dincolo de orizonturile inguste ale propriei noastre dureri si sa-L rugam pe Domnul Isus sa refaca trupul starii noastre smerite, pentru a fi asemenea trupului Sau proslavit! Cand suntem dispusi sa facem asa, El fagaduieste ca ne va da o viata cu totul noua.
Doamne, Te rog sa-mi dai o viata noua astazi.
Jerry Muncy
Ciuperca de casa
De obicei, ciupercile cresc in natura. Ele au nevoie de apa (umiditate), aer si uneori chiar de soare. Prea putine specii de ciuperci incalca aceste reguli. Dar, ca in toate lucrurile unde nu se respecta totdeauna legile, si in lumea ciupercilor exista multe particularitati.
Intr-o provincie de la baza muntilor Himalaya, se dezvolta o specie de ciuperci, pe drept cuvant numita „domestica”. Ea creste in casa omului; nu pentru ca ar fi cultivata cu buna stiinta, ci pentru ca ea s-a acomodat cu mediul casnic. Ea se cuibareste in lemnul neuscat inca (are nevoie de 30-40% umiditate) si chiar daca lemnul se usuca intre timp, ea isi ia din atmosfera apa de care are nevoie.
Singura pretentie este ca sa aiba conditii atunci cand se muta in casa noua. Apoi restul este ca si rezolvat. Ciuperca incepe sa creasca si ia aspect de urechiusa, de fructiera sau chiar de etajera. Daca si-a gasit un mediu mai umed, ea se dezvolta foarte repede „invadand” casa unde s-a instalat.
Nu este un lucru greu sa se aduca in casa o astfel de ciuperca. Este de ajuns sa se ignore faptul ca lemnul pentru constructie trebuie sa fie foarte bine uscat. Insa mult mai greu este ca sa se scape de ea. Sunt situatii in care proprietarii caselor invadate de ciuperci domestice au fost nevoiti sa schimbe o mare parte din tamplarie sau chiar sa renunte la casa lor, casa in care ciupercile devenisera suverane.
„Cand omul cel tare si bine inarmat isi pazeste casa, averile ii sunt la adapost. Dar daca vine peste el unul mai tare decat el si-l biruieste, atunci ii ia cu sila toate armele in care se incredea, si imparte prazile luate de la el. „(Luca 11:21-22)
Poate ca in unele situatii ai permis ca in inima ta sa patrunda „ciupercile necredintei”. Poate ca ai fost neglijent crezand ca vei scapa usor de ceea ce este rau, dar te-ai trezit invadat de pacate ce incet, incet, te distrug.
Este momentul sa apelezi la Dumnezeu ca sa-ti schimbe inima putreda si sa-ti ofere o inima sanatoasa si plina de dorinta de a face doar ce este placut inaintea lui Dumnezeu.
Viorel Dascalu
Cavalerii in armuri
Pentru cei din Evul Mediu trebuie sa fi fost intotdeauna un cosmar cand o armata de cavaleri, trei-patru sute de oameni imbracati in armuri, pe cai imbracati si ei in armuri, se napusteau in galop impotriva dusmanilor. Omul nici nu se vedea, pentru ca era complet ascuns, din cap si pana in picioare, sub platosa.
Cavalerul este specific Evului Mediu. Ascensiunea si gloria lui a inceput odata cu cruciadele si s-a incheiat odata cu reforma.
Razboinicul imbracat in armura nu era usor doborat. Armura, grea cat un om, era purtata peste niste flanele, ca sa nu provoace rani. Toata aceasta greutate il transforma pe cavaler intr-un fel de broasca testoasa care de-abia se misca. Nici sa se urce pe cal nu putea singur, ci trebuia ajutat.
Cavalerii plateau un pret mare pentru securitatea lor. Caldura si umezeala erau uneori atat de mari sub coiful de fier, incat le provocau stari de lesin.
Desi armura ii facea aproape invulnerabili, ei puteau sa fie invinsi printr-o lovitura puternica data de aproape. De asemenea, greutatea ii facea pe cavaleri sa piarda din viteza. Tocmai de aceea, din ziua in care viteza adversarilor a devenit mai mare, cavalerii au fost siliti sa renunte la armura pentru a putea tine piept fortei dusmanului. Daca nu erau dispusi sa renunte la metalul greu, acesta le devenea o mare piedica – in loc sa-i ajute, era de partea dusmanului.
Sunt multe lucruri, aparent bune, care pot sa ne devina, in cele din urma, dusmani de temut. Orice lucru, chiar bun, daca este facut fara masura, poate sa devina daunator.
Dar sunt multe lucruri rele la care noi tinem foarte mult. Dumnezeu ar vrea sa renuntam la ele, spre binele nostru. El stie ca obiceiurile rele sunt cele care ne pot desparti pentru totdeauna de Sine si astfel pierdem si binecuvantarile de pe acest pamant dar si viata vesnica.
„Lepadati, deci, orice rautate, orice viclesug, orice fel de prefacatorie, de pizma si de clevetire; si, ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire, daca ati gustat intr-adevar ca bun este Domnul.” (1 Petru 2:1-3)
Mirela Dascalu
De la rosu la alb
„Si unul din batrani a luat cuvantul, si mi-a zis: „Acestia, care sunt imbracati in haine albe, cine sunt oare? Si de unde au venit?” „Doamne” i-am raspuns eu „Tu stii”. Si el mi-a zis: „Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele, si le-au albit in sangele Mielului”. (Apocalipsa 7:13, 14)
Cum ar fi lumea fara bogatia de culori cu care Dumnezeu a inzestrat-o? Gandeste-te numai la flori sau la pasari. Este extraordinar cate combinatii si nuante poti vedea. Printre cele mai interesante vietuitoare sunt cele care isi pot schimba culoarea. Unele fac lucrul acesta deliberat (de exemplu cameleonul), dar altele sunt influentate de temperatura. Cameleonul isi schimba culoarea in functie de cea a mediului in care este asezat.
Atunci cand se deplaseaza si observa o alta culoare in jurul lui, ochiul comanda „automat” modificarea pigmentatiei corpului. Din ultima categorie, adica a vietuitoarelor ce-si schimba culoarea in functie de temperatura, face parte o specie de fluturi care la 6-80C prezinta o minunata paleta de culori, pentru ca la 380C sa se decoloreze complet.
Si lumea plantelor prezinta cazuri interesante. De exemplu, in Mexic exista o floare care in zorii zilei este alba, mai tarziu devine roz, pe la pranz capata culoarea rosie, iar noaptea redevine alba. Interesant de mentionat este ca aceasta floare este parfumata numai atunci cand este alba.
Pe fluviul Amazon creste o alta planta ce-si schimba culoarea. Este vorba despre nufarul urias numit Victoria regia, care are proprietati identice cu floarea din Mexic, desi sunt specii diferite. Astfel, seara, cand nufarul isi deschide floarea, culoarea ei este alba, catre ziua devine roz, iar atunci cand caldura soarelui atinge petalele, acestea se coloreaza in rosu.
In Biblie, cel mai interesant caz de schimbare de culoare este cel al… hainelor. Este aproape de neinteles cum o haina, orice culoare ar avea, care este spalata in rosu, devine alba. Haina alba este haina acelora care sunt biruitori in lupta cu pacatul, a acelora care vor intra pe porti in Noul Ierusalim. Indiferent cat de patata si murdara este acum haina ta, daca accepti sa fie spalata in sangele lui Isus, va deveni alba.
Mirela Dascalu
„Pe drum, cand s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer in jurul lui. El a cazut la pamant si a auzit un glas care-i zicea: ’Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?’” (Fapte 9,3.4)
Am fost educat dupa principii morale sanatoase, dar pana sa ma mut la Fort Riley, in Kansas, traiam doar pentru distractiile si placerile acestei lumi. Eram un tip dur, boxer in cadrul armatei. Beam, cantam la baterie in diferite formatii muzicale si frecventam cluburile de noapte. Stiam ca se putea si altfel, dar consideram ca asa trebuie sa iti traiesti viata. Totusi imi placea sa ma plimb singur si sa meditez in aerul placut al noptii inainte de a merge la culcare. Intr-o noapte, cand ma plimbam in jurul cazarmii, am trecut pe langa biserica unitatii. Deodata am auzit o voce: „De ce traiesti asa, Gary?”
M-am intors si m-am pregatit sa il lovesc pe cel ce isi batea joc de mine. Dar nu era nimeni. Eram incurcat. Dupa ce am mai facut cativa pasi, iar am auzit vocea aceea: „Gary, de ce traiesti asa? Parintii tai nu te-au crescut asa.” M-am uitat in spate, dar nu am vazut decat usile larg deschise ale capelei. Lumina din interior strabatea pana afara. Nu stiu ce mi s-a intamplat, dar am fost atras in mod irezistibil spre ea. Am intrat si am inaintat pana in fata, am ingenuncheat si I-am daruit inima Domnului.
Nu stiu cat am stat, dar cand am iesit din capela si m-am intors in camera mea, eram cu totul alt om. Am adormit cu gandul ca nu mai puteam sa traiesc la fel. Colegii ma poreclisera „Parker betivul”, dar dupa ce am renuntat la alcool si la betii, m-am inscris la cursul biblic prin corespondenta „Vocea Profetiei” si m-am botezat. Am devenit cunoscut sub numele de „Parker predicatorul”.
Cand imi spun unii ca nu pot renunta la bautura sau la fumat, eu le spun: „Va inteleg, am trecut si eu pe acolo. Dar Dumnezeu poate. Predati-I Lui viata si atunci veti primi puterea Sa de a rezista ispitelor.” Dumnezeu i-a vorbit lui Saul in drum spre Damasc, iar mie mi-a vorbit in curtea cazarmii. Nu exista vreun loc unde Dumnezeu sa nu ajunga la tine cu dragostea Sa transformatoare.
Te lupti cu vreun obicei daunator sau cu un pacat la care stii ca ar trebui sa renunti? Consacra-I Domnului toata viata ta si cere-I ca puterea Sa sa te ajute sa invingi toate ispitele.
Gary Parker
In capcana
„Cel rau pandeste pe cel neprihanit, si cauta sa-l omoare.” (Psalmi 37:32)
Cred ca toti oamenii stiu la ce foloseste plasa paianjenului, adica la prins insecte. Dar, foarte putini stiu ca acesta nu este singurul fel de capcana pe care paianjenul il construieste.
Exista o specie de paianjeni ce traieste in California si care nu foloseste panza de paianjen pentru a vana. Paianjenilor din aceasta specie li se spune popular „paianjenii cu usa-capcana” si vaneaza in general noaptea, pe racoare si liniste, cand insectele au plecat dupa hrana.
Locuinta unui astfel de paianjen este sapata in pamant si are forma unui tunel. Paianjenul lucreaza foarte mult la ea, tencuind-o in interior cu un amestec de saliva, pamant si matase (ca cea din care verii lui isi fac plasa). El isi modeleaza, din acelasi amestec si o usa la intrarea in tunel. Tot din matase face balamalele pentru usa de la intrare. Aceasta usa este foarte rezistenta si reprezinta unicul mod prin care se poate patrunde in locuinta.
Pentru a camufla usa, paianjenul aduna fel de fel de crengute si bucati de muschi, pe care le asaza in jurul „trapei de la intrare”. Uneori chiar seamana seminte de iarba, pentru ca totul sa para cat mai natural. Apoi, inchide usa din interior si se pune la panda.
Avand auzul foarte bun si, in afara de aceasta, simtind chiar cele mai usoare vibratii produse de „pasii” insectelor, el simte de departe cand se apropie cineva de usa lui. Atunci, deschide usa si se arunca asupra prazii luate prin surprindere.
Acesta este modul prin care arahnida supravietuieste. Ea nu se duce pe terenul altor insecte, dar, daca acestea ii incalca teritoriul, atunci sfarsesc pe lista de bucate a paznicului rabdator.
Exista si oameni care pandesc momentele in care altii sunt in nevoie sau in pase mai proaste – cum se zice. Ei sunt gata sa profite de momentele lor de neatentie pentru a beneficia de anumite avantaje in detrimentul celorlalti. Ba, mai mult, uneori intind curse pentru ca altii sa cada, iar ei sa profite. Acestea sunt tot capcane ca ale paianjenilor, doar ca altfel construite si gandite.
Tu ai intins uneori capcane celor din jurul tau? Cere-ti iertare daca ai procedat asa si fii cinstit cu tine si cu altii! Asta vrea Dumnezeu de la tine!
Mirela Dascalu
Vulcanii noroiosi
Intre localitatile Berca si Beciu din judetul Buzau poate fi intalnit si admirat rarul si interesantul fenomen geologic cunoscut sub numele de „vulcanii noroiosi”, numit de localnici „pacle” sau „fierbatori”.
Acesti vulcani pasnici nu au nici o legatura cu vulcanii adevarati ce revarsa lava incandescenta. Vulcanii noroiosi sunt situati relativ la suprafata – in comparatie cu ceilalti – adica la numai cateva sute de metri adancime, iar deasupra pamantului formeaza conuri de noroi ce ating inaltimea de cel mult zece metri. Diametrul conurilor este in general mic, putand ajunge uneori la cativa metri.
Fenomenul este datorat unor gaze naturale reci (zona este bogata in zacaminte petrolifere) care ies la suprafata solului prin crapaturi. In drum, ele antreneaza noroiul format din amestecul apelor sarate cu argila intalnita. Astfel se formeaza conurile din care se preling paraiase de noroi negru, vascos. Eruptiile noroioase au loc la intervale scurte si neregulate, fiind adesea slabe si bolborosite, dar uneori noroiul este aruncat la inaltimi de cativa metri, antrenand cu el si pietre intalnite in ascensiune.
La caldura soarelui, noroiul crapa si formeaza sparturi de scoarta cu aspect bizar. Aici pot fi intalnite doar cateva plante care supravietuiesc solului sarat, printre care un soi de catina tepoasa ce creste numai aici, langa Paclele Mari. Zona vulcanilor noroiosi a fost declarata monument al naturii.
Nu doar in natura au loc eruptii. Si organismele vii se caracterizeaza prin acest fenomen. Iar oamenii nu fac exceptie. De exemplu, in dermatologie se vorbeste de eruptii pe piele datorate unor intoxicatii sau unor boli. Dar sunt alte izbucniri care dauneaza mult mai mult si autorului, dar si celor ce le sunt destinate. Domnul Hristos spunea intr-o ocazie:
„Dar, ce iese din gura, vine din inima, si aceea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15:18-19)
Nu cumva te-ai descoperit vreodata ca fiind un vulcan noroios? Poate ca scuipai cuvinte pline de noroiul rautatii sau ti-ai exprimat nemultumirea bolborosind plin de nervi. Poate ca i-ai manjit pe altii invinuindu-i de nerealizarile tale sau ai erupt plin de nervi cand altii nu au fost de aceeasi parere cu tine.
Este momentul cand sa-i ceri lui Dumnezeu sa te ajute sa-ti anihilezi iesirile pacatoase. Acestea sunt mai periculoase decat infectiile sau eruptiile de pe piele si te pot face sa pierzi viata vesnica.
Viorel Dascalu
Arunca-ti haina la o parte !
„Si Isus i-a zis: ’Du-te, credinta ta te-a mantuit.’ Indata, orbul si-a capatat vederea si a mers dupa Isus”. (Marcu 10,52)
Bartimeu era orb. Ajunsese cersetor profesionist la portile Ierihonului. Facea mai mult zgomot decat o duzina de cersetori obisnuiti si multi ar fi preferat ca el sa fi fost mut, nu orb. Supravietuia prin mila negustorilor aflati in trecere, care oricum erau jefuiti de cei care strangeau impozitele [„vamesi”]. „Nu le dati toti banii jefuitorilor de la Roma!” striga el. „Dati-i cativa banuti unuia care are cu adevarat nevoie! Ajutati un biet orb! Va rog, dati-i un dinar, ca sa poata sa-si cumpere si el ceva de mancare!”
Toate zilele erau la fel. Pana cand a venit Domnul Isus in orasel. „Isus”, se spunea, „poate sa le redea orbilor vederea.” Incredibil! Totusi merita sa incerce. Bartimeu a inceput sa strige mai tare, ca Isus sa-l observe si sa „aiba mila”. Mai tare si mai tare! Pana cand toti tipau la el ca sa taca. Toti, in afara de Domnul Isus.
In loc sa Se alature multimii dispretuitoare, Domnul Isus l-a chemat sa mearga cu El spre Iordan. Aruncandu-si haina la o parte, Bartimeu a sarit in picioare si a venit la Isus (Marcu 10,50). Haina? Este ca si cum un om si-ar lasa pe strada caruciorul de cumparaturi! Ca si cum un surd si-ar inchide ochii! Ca un pictor care ar renunta la pensule, ca o programatoare care si-ar arunca laptopul sau ca un pescar care si-ar parasi undita! Haina era tot ce avea el. In ea isi tinea banii si carnea uscata de oaie. Fara ea, era ruinat, avea sa moara de foame. Si, fiind orb, daca o lasa din mana, cum avea s-o mai gaseasca?
Dar Vindecatorul ii adresase chemarea, iar vocea Lui promitea o viata noua – ochi pentru Bartimeu cel orb. Nimic nu avea sa-l faca sa mearga mai incet, nimic nu avea sa il retina. Nici chiar acel lucru al sau la care tinea cel mai mult. Nu putea sa existe nimic intre el si Mantuitorul lui.
Aceasta este cerinta pentru noi toti, pretul acceptarii darului lui Dumnezeu, darul vindecarii depline – sa alergam iute cand El fagaduieste o viata noua. Sa ne intoarcem cu totul la Mantuitorul si sa ii permitem sa ne reaseze valorile. El fagaduieste ca ne va inlocui surditatea cu auz, slabiciunea cu putere, mania cu iubire, orbirea cu vedere! Chiar acum, El te cheama. Arunca-ti haina! Alearga la El cat poti de repede!
Este ceva care te impiedica sa alergi cat poti de repede la Domnul Hristos?
Dick Duerksen
