Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Dezvăluind tainele cerului

Scris la: 9 septembrie 2019

De-a lungul secolelor mulţi oameni din China, Grecia, Peru şi multe alte locuri, printre care se numără şi regele David, poetul păstor din Israel, au privit la stelele de pe cer. Într-o seară senină, fără lună, puteau vedea până la 3000 de stele. De-a lungul anilor ei au înregistrat eclipsele, cometele, ploile de meteoriţi, constelaţiile şi aşa zisele stele rătăcitoare – cele cinci planete vizibile – pe care le-au văzut.

Astronautul şi matematicianul italian Galileo Galilei (1564-1642) a fost primul care a dat la o parte vălul. Într-o noapte rece din anul 1610 el şi-a îndreptat micuţul ochean (numit mai târziu telescop) către planeta Jupiter şi a descoperit patru corpuri micuţe care se învârteau în jurul acesteia. A descoperit munţi şi vulcani pe lună, pete pe soare şi fazele planetei Venus.

De aproape patru secole astronomii folosesc telescoape optice de diferite feluri şi mărimi pentru a descoperi mai multe despre Univers.

Grote Reber a construit prima farfurie radio-telescop după ce Karl Jansky a detectat unde radio intensive din direcţia centrului galactic. Cei care studiază undele electromagnetice mai lungi decât cele ale luminii vizibile, au iniţiat un nou domeniu în ce priveşte explorarea cosmosului.

 

Centrul galactic

O galaxie se defineşte ca un grup de stele, aer şi praf care stau împreună datorită forţei de atracţie. Galaxia Calea Lactee are formă de disc. Mijlocul ei este numi centrul galactic. Soarele noastru se află înspre marginea galaxiei.

Înainte de 1920 majoritatea astronomilor credeau că în Calea Lactee se află toate stelele din Univers. Obiectele înceţoşate descoperite de William Herschel, de sora lui, Carolina, şi de fiul său, John, numite nebuloase, erau considerate nori de aer interstelar. Cea mai bine cunoscută nebuloasă, vizibil din Emisfera Nordică, este aşa numita Nebuloasa Andromeda.

Norii Magelanici Mare şi Mic sunt petece neclare de lumină, vizibile din Emisfera Sudică.

Câţiva astronomi mai curajoşi au îndrăznit să nu fie de acord cu majoritatea celorlalţi, care susţineau că toate stelele care există aparţin Galaxiei Calea Lactee. În 1755 filozoful german Immanuel Kant, în cartea sa “Istoria Naturală Universală şi Teoria Cerului” sugerează că în cosmos există multe galaxii ca a noastră. El le numea “universuri insulă”, speculând astfel că sistemul nostru solar are formă de disc turtit, şi credea că se aseamănă între ele şi sunt împrăştiate la întâmplare în cosmos.

Astronomul William Parson, al treilea conte englez Rosse, a descoperit că Galaxia Vârtej (Whirlpool), M 51, are două braţe duble uriaşe, despre care a dedus că sunt un disc de stele care se învârte. Fotografiile moderne dovedit că avea dreptate.

 

Dezbaterea Shapley – Curtis

În aprilie 1920, la Academia Naţională de Ştiinţe din Washington D.C., a avut loc dezbaterea Shapley – Curtis. Harlow Shapley de la Harvard susţinea ideea tradiţională, cum că există o galaxie uriaşă, Calea Lactee, şi în jurul ei sunt împrăştiate nebuloase în formă de spirală. Heber D. Curtis, de la Observatoriul Lick, susţinea teoria lui Kant, cum că există multe “universuri insulă” (cunoscute mai târziu drept galaxii), iar Calea Lactee este una dintre multele galaxii. În cadrul dezbaterii nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Trei ani mai târziu, astronomul Mount Wilson, originar din Missouri, a rezolvat problema odată pentru totdeauna. Observând variabilele Cepheid şi folosindu-se de descoperirile făcute de astronomul de la Harvard, Henrietta Leavitt, Hubble a stabilit că Andromeda este o galaxie uriaşă, aflată la o distanţă de 2.2 milioane ani lumină de Calea Lactee – şi nu o nebuloasă în cadrul ei. El a dat la o parte vălul de pe un univers vast, cu multe galaxii.

În cariera sa Hubble a folosit telescoapele lui Mount Wilson pentru a clasifica galaxiile. Unele sunt în formă de spirală, în timp ce altele sunt eliptice sau fără o formă regulată. Ca şi Calea Lactee, fiecare galaxie conţine miliarde de stele care stau împreună datorită gravitaţiei. Soarele nostru se află departe de centru, într-o porţiune numită spirala Orion.

Sistemul nostru solar se învârte în jurul centrului galaxiei cu o viteză aproximativă de 515.000 mile (830.000 km) pe oră, în direcţia acelor de ceasornic.

Astronomul deschizător de drumuri, Edwin Hubble, a murit în 1953, dar lucrarea începută de el, de descoperire a Universului, nu a încetat. În 1946 astronomul Lyman Spitzer, a scris o lucrare în care prezenta avantajele unui telescop în spaţiu, departe de turbulenţele atmosferei Pământului.

În cele din urmă NASA (National Aeronautics and Space Administation – Administraţia Naţională de Aeronautică şi Cosmos), în colaborare cu Agenţia Europeană a Spaţiului, au început proiectul construirii unui telescop spaţial uriaş. Din moment ce Edwin Hubble a fost primul care a descoperit că există galaxii în afara Căii Lactee, noul telescop a fost numit, în onoarea sa, Telescopul Spaţial Hubble (HST – Hubble Space Telescope). Echipat cu un telescop reflector de 2.5 metri, aparate foto şi de filmat şi spectrografe, telescopul Hubble se învârte în jurul Pământului o dată la fiecare 97 de minute, la o distanţă de 500 de kilomentri de-asupra planetei.

Aflându-se multe deasupra efectelor distorsionante ale atmosferei Pământului, Telescopul Hubble le oferă astronomilor imagini extrem de clare şi profunde ale Universului, de la sistemul nostru solar până la galaxii foarte îndepărtate.

Acest ochi uriaş de pe cer a descoperit galaxii care se află la miliarde de ani lumină. A fotografiat grupuri de galaxii care se află împreună, ca un ciorchine. Andromeda şi Calea Lactee sunt cele mai mari dintr-un grup de aproximativ 40 de galaxii – numite Grupul Local.

Mult dincolo de Grupul Local, Telescopul Hubble a descoperit între 50 de miliarde şi un trilion de galaxii. Numerele acestea uriaşe blochează mintea!

Astronomii însă nu se mulţumesc cu contribuţia Telescopului Spaţial Hubble. Acum se construieşte un telescop mult mai mare, numit James Webb, a cărui lansare este planificată pentru anul 2013.

Pentru cei care cred în Sfânta Scriptură, aceste descoperiri recente sunt o dovadă puternică a puterii şi a înţelepciunii Creatorului. Poetul păstor se minuna privind puţinele stele pe care le vedea. El a exclamat: “Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.” (Psalmi 8:1)

Privind la lună şi la stele, Regele David declară: “Ce este omul?” – această fiinţă neputincioasă, mică, în prezenţa Creatorului unui univers vast. Ce ar spune David dacă ar vedea fotografiile făcute de telescoapele din ziua de azi? În câteva generaţii, omul a descoperit că nu există o singură galaxie, ci miliarde. Oare ce alte descoperiri uimitoare ne aşteaptă?

Aceste minuni vorbesc despre o Fiinţă inteligentă, care este vrednică de închinarea noastră sinceră. El este Creatorul şi Mântuitorul nostru, Isus Hristos.

De Robert Werner. Noiembrie 2007, revista Signs