DILEME DE PAŞTE LA ROMÂNI
Poate că naţiunea noastră nu mai doarme, dar umblă somnambulă… (G. Budoi)
Săptămânile trecute, când forfota pregătirilor pentru sărbătoarea pascală era în toi, presa românească aprindea cărbuni aprinşi pe capul Patriarhiei Române. Mărul discordiei…? Folosirea aceleiaşi linguriţe pentru toţi credincioşii în cadrul ritualului Împărtăşaniei.
Dilema linguriţei
Potrivit Catehismului Ortodox, Sfânta Cuminecătură sau Împărtăşania este una din sfintele taine ale Bisericii, prin care se primesc, sub chipul pâinii şi al vinului, însuşi trupul şi sângele lui Hristos. Folosirea aceleiaşi linguriţe de argint este văzută însă de medici ca o încălcare gravă a normelor de igienă, aceştia atrăgând atenţia asupra transmiterii prin salivă a hepatitei A, a aftelor, candidelor, etc. Drept urmare, foarte mulţi medici propun, în vederea soluţionării problemei, împărtăşirea cu mai multe linguriţe sau să se pună vinul pe pâine.
Pe forumurile unde a fost luat în discuţie subiectul, multe persoane declară că le este „scârbă să bea din aceeaşi lingură din care mai beau 100.000 de oameni.” Alţii nu se tem de posibilitatea contactării vreunui virus deoarece „vinul este sfinţit” şi „sub influenţa rugăciunilor, suferă modificări în structura lui şi capătă proprietăţi cel puţin de imunizare la acţiunea viruşilor, microbilor”, până la urmă… „puţină murdărie e bună pentru organism”. (http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=617994)
Sfânta Împărtăşanie… vaccin sfânt?
Foarte mulţi credincioşi nu sunt deranjaţi de linguriţa buclucaşă, în rândul acestora circulând mitul potrivit căruia, dacă linguriţa este de argint şi sfinţită are şi proprietăţi miraculoase în vederea ocrotirii de nenorociri. Alţii însă argumentează că sunt suficiente gradele alcoolice ale vinului din potir pentru dezinfectarea linguriţei. „Cum să te îmbolnăveşti când te duci la Împărtăşanie?”, se întreabă Sonia Hristu, studentă în Bucureşti, de 21 de ani. Iar Andrei Dănilă, de 31 de ani, spune că i se pare „stupid” şi „comic” să fie folosite mai multe linguriţe. Doamna V. P., în vârstă de 71 de ani, spune că nu a fost niciodată deranjată că linguriţa trece de la un om la altul: „Iei trupul şi sângele Mântuitorului. Mii de oameni s-au împărtăşit de-a lungul anilor şi nimeni nu s-a îmbolnăvit de la o linguriţă”. (www.evz.ro/detalii/stiri/impartasania-cu-aceeasi-lingurita-intre-taina-si-igiena-889268.html)
Totuşi, suficient de mulţi credincioşi, în special cei cu copii mici, sunt de altă părere. „Eu zic că ar fi bine ca fiecare să folosească o linguriţă de unică folosinţă, care să nu meargă de la mine la tine”, spune Crina, de 40 de ani, care are un copil de un an şi zece luni. „Mi-este teamă pentru că fetiţa mea este foarte sensibilă şi răceşte foarte repede… Anul trecut am mers cu o linguriţă din plastic, de unică folosinţă, dar preotul nu a acceptat să dea vin sfinţit copilului decât cu linguriţa de la biserica”, spune Mariana Vasile. (http://stiri.rol.ro/Sfanta-Impartasanie-vaccin-de-la-Domnul–42701.html).
Şi totuşi… împărtăşanie tot cu linguriţa comună
Oficial vorbind, Biserica Ortodoxă Română este de părere că nimeni nu s-a îmbolnăvit niciodată din cauza utilizării aceleiaşi linguriţe în ritualul Împărtăşaniei timp de 2000 de ani şi că obiceiul trebuie să rămână neschimbat. „Dintotdeauna, în tradiţia ortodoxă, la împărtăşit se foloseşte aceeaşi linguriţă. Acolo avem trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, suntem feriţi de boli şi de alte pericole” atâta vreme cât Împărtăşania este primită cu „credintă în suflet”, susţine purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica. (www.evz.ro/detalii/stiri/impartasania-cu-aceeasi-lingurita-intre-taina-si-igiena-889268.html)
Sunt însă şi preoţi ortodocşi care au luat totuşi atitudine în faţa acestei probleme. Pentru că, după ce îşi împărtăşeşte enoriaşii cu aceeaşi linguriţă, preotul trebuie să consume tot ce a rămas în potirul cu vin (potrivirea), şi cum de multe ori nimic din ce se adună acolo nu mai seamănă a taină sfântă, Lucian Grigore, preot la Biserica Sfântul Ghorghe din Piteşti, a simţit pe propria-i piele „gustul lunecos şi bălos al peliculei groase de ruj împreună cu un soi de secreţii ce făceau consumarea vinului rămas în potir absolut de nesuportat”. Drept urmare, a dorit să înainteze un document către forurile superioare ortodoxe pentru a argumenta necesitatea folosirii mai multor linguriţe în vederea împărtăşirii şi pentru lămurirea situaţiei acolo, sus, la vârf. Din cauza faptului că foarte mulţi preoţi văd în linguriţă o dogmă de neatins prin care se măsoară credinţa în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile, preotul a renunţat la demers, deşi este conştient că Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant. (www.crestinortodox.ro/comunitate/blog.php?user=Dan&blogentry_id=2307) Părintele Eugen Tănăsescu declara într-un interviu faptul că, „potrivit canoanelor ortodoxe, toate obiectele din Biserică sunt sfinţite, extrem de curate, inclusiv sfânta linguriţă, care completează ceea ce generic se numesc vase sfinte, aşa se face că, aceleaşi canoane, nu ne dau voie să folosim altă linguriţă.” (www.cugetliber.ro/1270069200/articol/59352/biserica-nu-e-locas-de-alimentatie-publica)
Linguriţă de vânzare!
Credeaţi că v-am povestit un film sau vreun banc cu credincioşi şi preoţi? Nicidecum! Nu mi-aş permite niciodată un asemenea act nesăbuit. Şi totuşi… realitatea rămâne. Şi dacă mai adaug faptul că, de curând, pe site-ul www.okazii.ro, în Constanţa, Andrei şi Alexandra Neagu au scos la licitaţie o linguriţă de argint asemenea celor folosite la Împărtăşanie drept ajutor pentru cei care vor să meargă cu linguriţa de acasă, nu-i aşa că tabloul devine şi mai sumbru? Dacă ţinem cont de declaraţiile reprezentantului Patriarhiei Române nu ştiu cât de mult îi va ajuta pe credincioşi procurarea unei astfel de linguriţe.
Dogmatism şi obscurantism între igienă şi religie
Aruncând o privire în istoria bisericii poţi afirma uşor că, în general, creştinii tradiţionalişti ar trebui să aibă o conştiinţă extrem de încărcată. Privind în trecut la distrugerea Bibliotecii din Alexandria, la închiderea şcolilor de filosofie, la interzicerea Jocurilor Olimpice, la numeroasele crime sau doar oprimări ale unor oamenii de ştiinţă, filosofi sau pur şi simplu oameni de rând (Omorâţi-i pe toţi… Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai Săi!), la distrugerea culturii clasice (o mulţime de manuscrise – avere a umanităţii) realizată de călugări, la interzicerea învăţării limbilor străine, interzicerea vaccinării (boala este o pedeapsă divină, vaccinarea este deci o ofensă adusă cerului), la indexarea unor cărţi declarate interzise şi grătarul medieval pe care au fost arse pe rând cărţi evreieşti, musulmane (Maimonide), marele rug al lui Savonarola (au fost arse picturi, cosmetice, cărţi de poezie – operele lui Ovidiu şi Decameronul lui Bocacio) să ne mai mirăm că astăzi ţinem cu dinţii la o linguriţă… sfântă? Şi dacă mai completăm tabloul cu tradiţia, cu doctrina imaculatei concepţii, cu icoane şi statui prezente în biserici, pomeni, lumânări şi câte şi mai câte sărbători şi sfinţi, cu prezenţa reală sau nu a lui Iisus Hristos în pâinea şi vinul de la Împărtăşanie, să mai fim uimiţi că astăzi de punem problema dacă să ne împărtăşim sau nu?
Nu îmi aduc aminte să fii fost prea dese situaţiile în care Paştele să fie în aceeaşi zi pentru majoritatea creştinilor aşa cum a fost de pildă anul acesta. Şi iată cum în prag de sărbătoare discutăm nu atât de mult despre trupul şi sângele Mântuitorului, ci despre dogma… linguriţei. Ne ocupăm de linguriţe şi prea puţin ne mai întrebăm în ce măsură sărbătoarea pascală, aşa cum era ea serbată de evrei (miel, azimi şi ierburi amare), mai trebuie serbată astăzi? Dacă Hristos în noaptea în care urma să fie vândut a instituit Sfânta Cină sau Cina cea de Taină… de ce mai sacrificăm miei, de ce roşim ouă şi care este legătura între ouă şi iepuraşii de la Paşte?
Şi ca să întind şi mai mult coarda… ne ocupăm de mucozităţile rămase pe sfânta linguriţă de Împărtăşanie şi uităm de vinul din potir: ar trebui el întradevăr să fie vin? Chiar a băut Hristos vin (când spun vin mă refer la acel suc de struguri cu multe grade alcoolice) sau în acel pahar de la Sfânta Cină din camera de sus era suc de struguri nefermentat (must)? Ne îngrijorăm de împărtăşirea copiilor cu linguriţa buclucaşă însă aproape nimeni nu îşi mai pune, se pare, problema dacă întradevăr copiilor le este îngăduit să fie împărtăşiţi. Apropo… când a luat Hristos Sfânta Cină? Şi dacă Simon Petru nici ca adult nu înţelegea ce i-a făcut Isus (spălarea picioarelor) cu atât mai mult pruncii de azi…
Sunt adeptul igienei, poate prea exagerat chiar şi cred din toată inima că mai sunt şi alţii ca mine. Însă, nu pot să nu mă gândesc… de ce din cauza scârbei pentru linguriţă sau pahar comun să rămâi neîmpărtăşit? De ce nu cauţi acea biserică care alocă igienei un loc de cinste, care nu uită de actul umilinţei ce a precedat Cina cea de Taină (spălarea picioarelor), care păstrează simbolurile aşa cum le-a lăsat Hristos (azimă şi must)?
Doar întorcându-ne la Biblie vom fi drepţi în cele spirituale, altfel ne vom întoarce într-un Ev mai întunecat decât cel de odinioară sărutând nu ştiu ce ramasite ale unor mucenici de import, vom proba brâul cu pietre preţioase al Maicii Domnului, ne vom închina la vreun fir din ciorapul Mariei Magdalena (www.cotidianul.ro/n_asteptarea_bretelelor_lui_isus-46628.html) şi cine ştie… mâine-poimâine poate ne vom împărtăşi cu Chips-uri şi Coca Cola.
Ciprian Ciurea
