Din iubire fatza de umanitate si din pasiune fatza de semeniDin iubire pentru umanitate, din pasiune pentru semeni şi din dorinţa de a aduce lumina în sufletele oamenilor, am început să caut, să investighez şi să culeg nestemate de mare preţ din tezaurul cugetării diferitelor culturi, religii şi popoare. Este posibil ca motivaţia mea să fi fost într-un fel sau altul generată de aprofundarea revelaţiei lui Dumnezeu prin Sfintele Scripturi. La fel de posibil este ca această motivaţie să fi decurs din conştiinţa pe care în mod progresiv am primit-o sau din cunoaşterea la care în mod continuu am continuat să acced. Însă indiferent de sursa acestui imbold lăuntric, am ajuns să înţeleg cât de important este să ne cunoaştem unii pe alţii, să comunicăm, să ne respectăm părerile şi să le acceptăm.
În gestul primordial al Evangheliei avem tocmai această acceptare supremă a lui Dumnezeu faţă de întreaga rasă umană, o identificare cu năzuinţele nobile ale celor ce locuiesc pe pământ. Această revărsare a emoţiei şi bucuriei divine se manifestă printr-o irezistibilă dorinţă de unire, transformare şi înălţare a umanităţii mai presus de orice închipuire având o exprimare deplină în noţiunea de Împărăţie a cerurilor.
De multe ori am crezut că trebuie să îi condamn pe cei care au o părere diferită de a mea, mai ales dacă aceştia nu aparţineau religiei creştine sau orientării spirituale din care fac parte, să îi consider „pierduţi şi rătăciţi” pe cei care aveau o altă gândire. Îmi aduc cu mare părere de rău aminte de orele şi zilele petrecute în discuţii contradictorii cu unul dintre cei mai buni prieteni pe care i-am avut vreodată, din cauză că aveam opinii diferite asupra divinităţii, universului şi naturii umane. Eram prea tânăr ca vârstă, iar experienţa îmi era puţină, şi nu îmi dădeam seama ce mult aş fi avut de câştigat dacă aş fi ştiut să ascult, să înţeleg şi să comunic încercând să stabilesc conexiuni utile de ambele părţi.
Acum este prea târziu să mai repar ceea ce s-a distrus atunci fiindcă pur şi simplu timpul a trecut, iar acea persoană de multă vreme nu mai există, fiind răpusă de un sfârşit violent la o vârstă la care oamenii nu ar trebui să moară. Regret de asemenea, tensiunile create în timpul când eram student la Academia Tehnică Militară, când îngustimea vederilor pe care le aveam m-au adus în pragul de a deveni martir, pierzându-mi însă prospeţimea tinereţii ce se cerea exprimată prin iubire, toleranţă şi înţelegerea celor din jur.
De ce scriu aceste rânduri? Pentru că îmi dau seama că este atât de greşit modul în care am perceput creştinismul şi persoana Domnului Hristos, că luat de valul interpretărilor făcute de oameni care nu au cunoscut vreodată iubirea lui Dumnezeu, am ajuns să îmi sărăcesc singur spectrul trăirilor deopotrivă laice şi religioase.
Adevărata împlinire se câştigă atunci când fiind conştient de apartenenţa ta la Împărăţia cerurilor devii capabil să te deschizi faţă de ceilalţi, faţă de lume şi faţă de întregul univers aşa cum florile se deschid în zori de zi către lumina solară. Nu este nimic mai nocivă decât închistarea în spatele zidurilor, ascunderea de realitate şi înălţarea de pereţi despărţitori dincolo de care să te refugiezi pentru a-ţi păstra puritatea crezului. Dacă într-adevăr ceea ce crezi trebuie să fie apărat prin izolare, înseamnă că experienţa pe care o ai este şubredă, că undeva nu ai ajuns să fii pe deplin fundamentat în adevăr, fiindcă în mod cert atunci când eşti zidit pe adevăr nu mai trebuie să îţi mai fie teamă de experienţa cunoaşterii şi a vieţii.
Domnul Hristos a spus că „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!”va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7.21), iar acest lucru se referă la faptul că pentru aceasta este fundamentală cunoaşterea ce se realizează prin iubirea de Dumnezeu, de om şi de întreaga lume. Această triplă manifestare a iubirii este capabilă să modeleze personalitatea umană şi să înlăture orice urmă de egoism sau împotrivire.
În altă parte stă scris că „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.” (Matei 13.45), dar eu te întreb pe bună dreptate, cât de frumoase sunt mărgăritarele concepţiei pe care o ai? Cât de atractive sunt cuvintele pe care le spui? Cât de încântătoare sunt gândurile pe care le nutreşti sau faptele pe care le realizezi? Unde este acea religie ce este reprezentată ca un mărgăritar de mare valoare, de dorit pentru oricine pentru a dobândi adevărata înţelepciune? Acea nestemată mai atractivă decât pomul cunoaşterii răului din această lume?
Aici nu mai este vorba nici de vreo superioritate doctrinară, nici de ataşamentul orb la un crez, ci pur şi simplu despre respectul pe care îl dovedeşti faţă umanitate prin înţelegerea diversităţii şi stabilirea de punţi de comunicare peste zidurile ce ne despart. O religie ce se închistează, ce se vede pe sine depozitară a adevărului unic, nu poate decât să conducă la dezbinare, ceartă şi ură, dar o credinţă care ştie să îmbrăţişeze pe toţi oamenii aşa cum sunt şi să îi conducă spre ceea ce trebuie să devină prin harul divin, o astfel de spiritualitate aşadar, nu poate să vină decât de la Dumnezeu.
Fiindcă „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.” (Matei 13.31), iar rezultatul: „Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât toate plantele şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”
Nu poţi să rămâi doar un practicant mut al religiei creştine, ci trebuie să înveţi marea artă de a cultiva „grăuntele de muştar” al iubirii divine, să investeşti totul în „mărgăritarul de mare preţ” şi să împlineşti voinţa divină prin deschiderea inimii faţă de Dumnezeu, semeni şi univers. Abia atunci vei putea să înţelegi pe ceilalţi, iar inima ta se va umple de o bucurie lăuntrică în recunoaşterea adevărului prin exprimarea lui fără de seamăn dincolo de orice barieră posibilă.
Astfel, când studiez budismul Zen regăsesc frânturi din adevărul cuvintelor lui Hristos, când admir taoismul, observ cum Mântuitorul nostru a pregătit pe oameni pentru Evanghelia Sa şi când deschid paginile hinduismului îmi dau seama cum învăţăturile Sale au mers dincolo de graniţa confesiunii creştine. A sosit timpul să începem o lucrare deosebită pentru Maestrul nostru divin, pentru cei care nu au avut încă ocazia de a cunoaşte pe deplin învăţăturile Sale şi am dorinţa de a fi la înălţimea evenimentelor ce se vor deschide înaintea noastră. De ce toate acestea? Pur şi simplu din iubire pentru umanitate, din pasiune pentru semeni şi din dorinţa de a aduce lumina în sufletele oamenilor.
Octavian Lupu
Sursa: confluente.ro
