Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

05. IADUL – MIT SAU REALITATE ? – autor Lori Balogh

Scris la: 20 februarie 2010

05. IADUL – MIT SAU REALITATE ?

Flacari vesnice, chinuri si groaza

Iadul – cel mai infricosator loc din Univers ! Milioane de oameni se ingrozesc la gandul existentei lui, dar mai ales la posibilitatea ca ei insisi sa ajunga in chinurile vesnice pe care le “promite” acest loc teribil.

Daca suntem cinstiti cu noi insine, unora dintre noi chiar ne convine sa existe un asemenea loc de tortura vesnica. Bineinteles, cand ne gandim la altii, nu la noi insine ! Recent, un criminal in serie a fost executat dupa ce i s-a comunicat sentinta capitala. Dupa executie, unul din parintii numeroaselor victime , intrebat de un reporter ce crede despre soarta criminalului, a raspuns cu o figura cat se poate de serioasa: “ Criminalul arde acum in iad “.

Dorinta de a se face dreptate prin pedepsirea exemplara a oamenilor rai si setea de razbunare a victimelor acestora poate fi justificata.  Dar este oare suficient acest argument pentru ca iadul sa devina, dintr-o fictiune, o realitate ?

Pe fatada de vest a Manastirii Voronet, considerata “Capela Sixtina a Orientului”, se afla renumita fresca exterioara infatisand judecata de apoi. In partea de sus a frescei este reprezentat Dumnezeu Tatal. Mai jos, in al doilea registru, e infatisat Dumnezeu Fiul, flancat de Maria, Ioan Botezatorul si cei 12 apostoli. Urmeaza al treilea registru, infatisandu-L pe Duhul Sfant in chip de porumbel. In final, in cel de-al patrulea registru, apare cumpana ce cantareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete, precum si raiul si iadul.

De remarcat este faptul ca, in renumita fresca, iadul isi are obarsia intr-un rau de foc ce porneste de la picioarele Mantuitorului, asemenea unui “cordon ombilical” care il leaga pe Iisus de locul torturilor vesnice. Interpretarea care se da acestui rau de foc izvorat chiar de la picioarele Mantuitorului este legata de lumina dumnezeiasca ce formeaza de fapt focul iadului.

Fresce asemanatoare se pot vedea si la alte locasuri bisericesti. La Manastirea Sucevita, pe latura de nord, exista o fresca ce reprezinta  raiul ( in dreapta ) cu cetele lui de ingeri, iar in stanga iadul, cu nefericitii care sunt chinuiti vesnic in vapaile lui. Uneori picturile reprezentand iadul infatiseaza animale sau pesti care ii inghit pe oameni, alteori sunt zugraviti demoni cu copite, coarne si cozi care ii prajesc cu ajutorul unor furci inspaimantatoare pe nefericitii ajunsi acolo. In pridvorul uneia din bisericile din Bucuresti se afla o fresca a infricosatei judecati, in care , in flacarile iadului este reprezentat un episcop cu mainile la ochi, neputand suporta lumina dumnezeiasca. ( 1 )

Astfel de imagini, considerate ca avand un rol educativ-religios pentru laicii care nu sunt initiati in studiul Scripturii, pot impresiona o anumita categorie de oameni. Sunt insa ele suficiente  pentru a dovedi ca iadul este o realitate ?

Oare cati oameni Ii slujesc lui Dumnezeu doar de teama de a nu fi pedepsiti vesnic intr-un iad necrutator ? Si, oare cati oameni nu s-au departat de Dumnezeu, revoltati din cauza  cruzimii fara margini pe care o presupune existenta iadului ?

Unul dintre cei mai cunoscuti si vehementi atei americani a fost Robert Ingersoll. Acesta obisnuia sa strabata marile orase americane, tinand cuvantari impotriva lui Dumnezeu si a credintei crestine. Avea o predilectie pentru textele biblice care vorbesc despre judecata divina pe care le rastalmacea dupa bunul sau plac.

In timpul unei astfel de adunari, Ingersoll si-a scos ceasul de aur din buzunar si l-a pus pe masa spunand: “Il blestem si Il hulesc pe Dumnezeu, apoi Ii dau cinci minute sa ma loveasca, sa ma trasneasca.” Dupa ce a rostit cele mai cumplite si mai murdare blesteme, a tacut, asteptand cele cinci minute. Timpul trecand fara sa se intample nimic, Ingersoll si-a luat ceasul de pe masa , spunand: ”Vedeti ca nu exista Dumnezeu, caci daca ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”

Stiti cum a ajuns Robert Ingersoll ateu ? Nascut in New York in familia unui pastor american, el a trebuit sa auda de zeci si sute de ori amenintarea tatalui sau ori de cate ori facea ceva rau:” Robert, daca mai faci aceste pacate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce in iad si vei arde in vecii vecilor.”

Saturat de un astfel de tratament din partea tatalui si de amenintarea cu focul cel vesnic al iadului, intr-o buna zi Robert i-a spus tatalui sau: “Tata, daca astfel este Dumnezeul pe care Il servesti, eu nu vreau sa am nimic de-a face cu El.” Apoi, manios, s-a ridicat si a parasit pentru totdeauna casa parinteasca, devenind unul dintre cei mai renumiti si vehementi atei americani.

Doar in ziua judecatii finale, cand se va trage linie si vor fi scoase la lumina multe lucruri care astazi sunt taine, se va sti cat de mult rau a facut invatatura despre un iad vesnic omenirii, dar si imaginii lui Dumnezeu.

Dumnezeu si iadul

Perspectiva existentei unui loc in care oamenii sunt chinuiti vesnic pentru pacate savarsite intr-o viata atat de scurta naste o multime de intrebari justificate.

O prima categorie de intrebari se refera la caracterul lui Dumnezeu, vazut prin prisma existentei iadului.

Biblia ne descopera , in mod deosebit in Noul Testament, un Dumnezeu al iubirii care, pentru a ne salva din prapastia adanca a pacatului si a mortii, a fost dispus sa dea ce a avut mai scump in acest Univers: viata Fiului sau ca Jertfa.

“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui fiu , pentru ca orice crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” ( Ioan 3, 16 )

Este compatibila dragostea infinita a lui Dumnezeu cu existenta unui iad vesnic, in care oamenii sunt chinuiti etern pentru pacate pe care le-au savarsit in scurta lor viata ?

Imaginea cea mai frecventa in legatura cu iadul este aceea in care oamenii sunt “prajiti” la infinit, fara sa fie consumati. Ce fel de Dumnezeu poate fi acela care ar privi o vesnicie intreaga scenele de groaza oferite de suferintele creaturilor Sale aflate in iad ?

Activistii drepturilor omului se ridica cu fermitate impotriva torturii, chiar daca ea este temporara. Ce parere aveti de o tortura permanenta, eterna ? Din acest punct de vedere, iadul nu ar fi altceva decat o camera de tortura vesnica. Cum s-ar impaca ideea de iubire infinita cu cea de cruzime extrema in dreptul lui Dumnezeu ?

Mai mult decat atat, cand are loc actul de justitie in instantele pamantesti, se incearca sa se gaseasca o pedeapsa corespunzatoare pentru o anumita fapta rea. Un hot care a furat o gaina nu va primi nici inchisoare pe viata, nici pedeapsa capitala. Pedeapsa va fi proportionala cu gravitatea faptei comise. Oare justitia divina nu va tine cont de acest principiu al proportionalitatii pedepsei in functie de gravitatea faptelor rele ? Desigur ! Biblia ne asigura ca la judecata se va tine cont de o multime de factori:

- Oamenii vor fi judecati dupa faptele lor  ( pacate comise – vezi Ezechiel 7,3 )

- Oamenii vor fi judecati  dupa caile lor ( intentii, planuri, ganduri, aspiratii, tendinte – vezi Ezechiel 18, 30 )

- Oamenii vor fi judecati dupa “greutatea vinei” lor ( gradul de vinovatie – vezi Deuteronom 25, 2 up )

- Oamenii vor fi judecati dupa umbletele lor ( mod de viata, obiceiuri – vezi Ezechiel 33,20 )

- Oamenii vor fi judecati dupa cuvintele lor ( vezi Matei 12, 36-37 )

- Oamenii vor fi judecati dupa neglijentele si omisiunile lor ( pacatul prin omisiune – vezi Iacov 4, 17 )

- Oamenii vor fi judecati dupa puterea lor ( posibilitati, inzestrari, privilegii – vezi Ezechiel 24, 14 )

Toate aceste criterii ( si multe altele care nu sunt amintite aici !) de care Dumnezeu va tine cont ne dau asigurarea ca judecata va fi dreapta, iar pedeapsa celor nelegiuiti va fi proportionala cu gravitatea pacatelor savarsite.

Insusi Mantuitorul ne garanteaza ca pedeapsa va fi diferita in functie de constientizarea unui rau facut :

“ Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Si cui i s-a incredintat mult i se va cere mai mult.” ( Luca 12, 47-48 )

“Loviturile “ vor fi mai multe sau mai putine, dar vor fi finite . Nu vor fi vesnice ! Daca Biblia ne asigura ca va fi o judecata dreapta,  ca pedeapsa celor rai va fi proportionala cu gravitatea faptelor, ca Dumnezeu este un Dumnezeu drept , dar in acelasi timp milos, indurator, iubitor si sensibil la suferinta umana ( vezi Exod 34, 6-7; Osea 11, 8; Marcu 6, 34 ), de unde a aparut in doctrinele bisericilor crestine invatatura despre un loc al cruzimii si terorii vesnice ?

Daca iadul ar fi o realitate, ati mai avea incredere in Dumnezeu ? Ati mai fi siguri ca El este iubire, ca este milos si indurator, asa cum Il prezinta cuvantul Scripturii ? Ati putea trai o vesnicie alaturi de El, privind la suferintele vesnice si inimaginabile ale celor cunoscuti ?

Sunt perfect convins ca invatatura despre iad a aruncat milioane de oameni , fie in bratele scepticismului si ateismului, fie i-a legat de Dumnezeu si biserica printr-un „cordon ombilical” al groazei. Cat de indurerat trebuie sa fie Tatal ceresc , Cel care „atat de mult a iubit lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu…” ( Ioan 3, 16 ), cand se vede atat de gresit inteles de milioane de oameni pe care-i iubeste si pe care doreste sa-i vada mantuiti!

“Cuget, deci exist”

A doua categorie de intrebari pe care le ridica invatatura despre un iad vesnic sunt de natura rationala si de bun simt:

1 ) Biblia vorbeste despre Noul Pamant pe care il vor locui cei neprihaniti ca despre o noua Creatie in care „nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.” ( Apocalipsa 21, 4 up. )

Va puteti imagina o viata eterna traita in deplina bucurie si fericire, stiind ca undeva in Univers unii din cunoscuti, prieteni, rude, parinti sau poate chiar copii sufera vesnic chinuri de nedescris ? Revenirea lui Christos va produce despartiri inevitabile. Insusi Mantuitorul ne avertizeaza asupra acestui lucru:

„ In noaptea aceea, doi insi vor fi in acelasi pat: unul va fi luat si altul va fi lasat. Doua femei vor macina impreuna: una va fi luata si alta va fi lasata. Doi barbati vor fi la camp; unul va fi luat si altul va fi lasat.” ( Luca 17, 34-36 )

Da, vor fi despartiri vesnice poate intre soti, intre prieteni, intre parinti si copii…Despartiri care vor produce lacrimi si durere… Dumnezeu le promite insa celor mantuiti mangaiere si ajutorul Sau pentru ca ei sa uite durerea acestor desprtiri:

„El va sterge orice lacrima din ochii lor si moartea nu va mai fi…” (Apocalipsa 21, 4 pp. )

Dar ce s-ar intampla daca cei mantuiti ar sti ca undeva in Univers exista o „camera de tortura” vesnica, in care cei dragi lor trebuie sa sufere, fara sa cunoasca niciodata eliberarea adusa prin moarte ? Cu siguranta ca, in asemenea conditii, Paradisul nu ar mai fi Paradis, fericirea celor mantuiti s-ar transforma in durere si bucuria lor s-ar transforma in lacrimi. Cine ar mai dori un astfel de Paradis in care trebuie sa fii un martor vesnic al suferintelor de nedescris ale semenilor tai ?

2) Invatatura despre existenta unui iad vesnic ridica si o alta nedumerire. Biblia ne relateaza despre prima crima savarsita in istoria omenirii: cea a lui Cain impotriva fratelui sau Abel ( vezi Geneza 4, 1-16 ). Conform invataturii populare despre iad, Cain ar trebui  sa sufere in focul vesnic deja de cateva mii de ani. Si doar pentru o singura crima !

Acum sa ne gandim ca secolul al XX-lea a cunoscut cativa dintre cei mai mari dictatori din istorie, raspunzatori de moartea a milioane de oameni nevinovati. Hitler, Stalin si Pol Pot sunt numai cativa dintre ei. Conform aceleiasi invataturi, si acestia ar trebui sa sufere in iad. Nu vi se pare nedrept ca un om care a ucis o singura data ( ex. Cain ) sa sufere aceleasi chinuri vesnice ca si unul care a ucis milioane ?

Mai mult decat atat, in cazul ca ar exista un iad vesnic, aceasta ar insemna ca acesti criminali notorii vor suferi cu cateva mii de ani mai putin decat Cain, care a ucis doar o singura data , dar care a avut nesansa sa traisca cu cateva mii de ani inainte. Vi se pare drept acest lucru ? Categoric, nu ! Invatatura despre existenta unui iad vesnic rastoarna orice idee despre dreptate, lovind in final in caracterul si reputatia lui Dumnezeu. Caci cine altul decat El ar fi raspunzator fata de toate cruzimile si nedreptatile pe care le presupune existenta iadului ?

3 ) Pe ultima ei pagina, Biblia reproduce una din cele mai pretioase promisiuni ale Mantuitorului:  „Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.” ( Apocalipsa 22, 12 )

Mantuitorul ne asigura ca doar la revenirea Sa va fi data rasplata: fie viata vesnica celor neprihaniti, fie moartea vesnica celor nelegiuiti. Cum se impaca aceasta promisiune a lui Iisus cu invatatura ca acum exista un loc in care pacatosii isi primesc deja pedeapsa ?

In orice guvernare democratica de pe pamant, intai are loc judecata unui om suspectat de a fi vinovat si de abia apoi i se da pedeapsa cuvenita. De ce in cazul guvernarii lui Dumnezeu, despre care Biblia afirma ca e dreapta ( Apocalipsa 15, 3; Psalmul 145, 17; Psalmul 89, 14 ), lucrurile ar fi inversate ? Oare Dumnezeu intai ii pedepseste pe nelegiuiti un timp ( uneori mii de ani ) , pentru ca abia la urma sa fie judecati ? La ce mai foloseste o judecata finala, daca pedeapsa este deja in curs ? Daca se stabileste la moarte care va fi pedeapsa pentru un suflet, ce mai poate schimba judecata de apoi ? Nu vedeti cat de irationala este invatatura despre existenta unui iad vesnic ? Cine are interesul ca sa-l denigreze in asa masura pe Dumnezeu, patandu-I Numele si renumele ?

Un singur raspuns : cel care de la inceput s-a dovedit a fi „tatal minciunii”-Diavolul ( Ioan 8, 44 )

4 ) Mantuitorul a rostit o serie de parabole in care vorbeste despre o judecata finala , urmata de pedeapsa celor nelegiuiti. Pilda neghinei este una dintre ele ( Matei 13, 24-30; 36-43 ). In ea , Domnul vorbeste despre „sfarsitul veacului” cand, in urma judecatii, cei nelegiuiti vor fi aruncati in „cuptorul aprins” , iar cei neprihaniti vor fi adunati in granarele cerului. Arderea neghinei la seceris simbolizeaza pedepsirea celor rai la sfarsitul timpului. Sa observam ca Domnul vorbeste despre o pedeapsa limitata in timp, nu de o pedeapsa continua, eterna ( neghina nu arde vesnic, ci arde pana se consuma ! ).

Intr-o alta pilda, cea  a navodului ( Matei 13, 47-50 ), Mantuitorul intareste aceeasi idee: la „sfarsitul veacului”, „pestii cei rai” vor fi despartiti de „pestii cei buni” si vor fi aruncati in „cuptorul aprins”. Din nou e vorba despre o pedeapsa primita de cei nelegiuiti dupa judecata finala, pedeapsa care, de asemenea , va fi limitata in timp ( „pestii cei rai” vor arde doar pana se vor consuma ! ).

Cum se impaca invatatura Mantuitorului din aceste parabole cu invatatura atat de populara ( dar nebiblica ! ) despre existenta unui iad vesnic, in care sufletele sunt chinuite chiar de pe acum, inainte de judecata finala ?

5 ) Cartea Apocalipsei vorbeste despre „iazul de foc” care este „moartea a doua” ( Apocalipsa 20, 14 ). Cu totii stim ca moartea e sfarsitul vietii; ea este un punct, un final…  Nicidecum ea nu poate insemna viata vesnica asa cum presupune invatatura despre un iad vesnic.

Daca iadul ar fi vesnic, cei care ar suferi chinurile lui nu ar muri, ci ar trai vesnic. In cazul acesta, Biblia ar trebui sa-si corecteze limbajul renuntand la termenul de „moarte” in dreptul celor nelegiuiti, in locul lui folosindu-l pe cel de „viata vesnica in chinuri”, ceea ce e cu totul altceva.

Biblia este insa foarte categorica in aceasta privinta, invatandu-ne ca „plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 pp. ), nu viata vesnica in chinuri.  Acelasi Cuvant al lui Dumnezeu ne invata ca „sufletul care pacatuieste, acela va muri” ( Ezechiel 18, 4 up. 20 pp. ), rasturnand falsa invatatura despre existenta unor chinuri vesnice.

Cand Creatorul i-a avertizat pe primii nostri parinti: „veti muri negresit „ ( Geneza 2, 17 up.), El le-a vorbit despre finalul vietii, nu despre continuarea ei in alte sfere de existenta. Termenul de „moarte”, mai ales cel de „moartea a doua” ( Apocalipsa 20, 14 up. ), nu ar avea niciun sens daca invatatura despre un iad vesnic ar fi adevarata. Daca trebuie sa credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu care ne invata adevarul si numai adevarul, atunci trebuie sa credem ca atunci cand ea vorbeste despre moarte, aceasta inseamna moarte, iar atunci cand vorbeste despre viata, aceasta inseamna viata.

Vedeti cat de absurda este ideea existentei unui iad vesnic ? Cu toate acestea, milioane de oameni continua sa creada intr-o absurditate fabricata in „atelierele” diavolului.

6 ) Unul din cele mai cunoscute si mai populare versete biblice, dar si unul din cele mai putin intelese, este cel din Ioan 3, 16: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea , ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Observati contrastul dintre „ a pieri” si „ a avea viata vesnica” ! Daca ar exista un iad in care sufletele celor pacatosi ar fi chinuite vesnic, verbul „ a pieri”nu si-ar mai avea sensul pe paginile Bibliei. Ar exista doar viata vesnica, fie in Paradis, pentru cei mantuiti, fie in iad, pentru cei pacatosi. Daca iadul ar fi o realitate prezenta, „textul de aur” citat mai sus nu ar avea ce cauta pe paginile Bibliei, caci el nu ar mai avea nicio ratiune.

7 ) Mantuitorul ne spune ca sufletele pot fi distruse la fel cum este distrus trupul: „Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena. „ ( Matei 10, 28 )

Orice antreprenor de pompe funebre stie ca trupul unui om decedat cunoaste descompunerea. Daca Insusi Creatorul tuturor lucrurilor ne asigura ca si sufletele pot fi distruse, de unde invatatura despre un loc in care sufletele sufera vesnic, fara sa cunoasca distrugerea ?

8) Psalmistul David, vorbind despre starea omului in moarte, scrie in Psalmul 6,5 : „Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda in locuinta

mortilor ?”  Din aceasta afirmatie a psalmistului se naste o intrebare de bun simt: Oare Dumnezeu ii trimite  pe oameni in iad pentru a-i face sa sufere vesnic, lasandu-i sa se intrebe mereu de ce se afla in acest loc ?

9 ) Psalmul 115, 17: „Nu mortii lauda pe Domnul , si nici vreunul din cei ce se coboara in locul tacerii.

Din nou o intrebare de bun simt: Daca mortii ar ajunge in rai, ce i-ar determina sa taca in prezenta unui Dumnezeu care i-a mantuit ? Nu merita El toate laudele lor ? De ce ar fi  Paradisul un „loc al tacerii”? Daca, dimpotriva, mortii ar ajunge in iad, suferintele de nedescris pe care le-ar indura o vesnicie nu i-ar determina sa strige de durere ? Cum se impaca expresia biblica „locul tacerii” cu invatatura despre un iad vesnic ? Evident, lucrurile sunt ireconciliabile !

10 ) Invatatura despre un iad vesnic presupune o stare de constienta a celor care sufera acolo. Daca oamenii pacatosi chinuiti in vapaile iadului nu ar fi constienti de ceea ce se intampla cu ei, pedeapsa nu ar mai avea nicio ratiune. Ei ar fi asemenea unui om aflat in coma profunda care nu mai este constient de ceea ce se petrece in jurul sau.

Biblia contrazice insa ideea ca  mortii sunt constienti:

„Cei vii, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, demult au si pierit si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.” ( Eclesiastul 9, 5-6 )

Concluzii: Bunul simt, ratiunea si mai ales Biblia ne ofera suficiente argumente ca invatatura despre un iad vesnic, desi atat de raspandita si populara, este doar un mit. Ea este „opera” si „capodopera” celui pe care Insusi Iisus Christos il numea „mincinos si tatal minciunii” ( Ioan 8, 44 ).

De ce sa credem minciunile lui, cand Mantuitorul ne invita sa cunoastem adevarul si, cunoscandu-l , sa devenim liberi de orice inselatorie ?

Lori Balogh

www.loribalogh.ro

Referinte: ( 1 ) http://bastrix.wordpress.com/2008/07/25/