Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CAND VOM DEVENI NEMURITORI?

Scris la: 21 noiembrie 2010

De Trudy Morgan-Cole, Signs of the Times, august 2008

Orga cântã linistit “Atâta har”, iar un sicriu acoperit cu flori se miscã încet pe culoarul bisericii. În jur, rude si prieteni îsi sterg lacrimile de la ochi, siguri de un lucru: o persoanã dragã nu mai este printre ei.
Moartea este o realitate pe care nu o poate evita nimeni, totusi majoritatea oamenilor nu sunt siguri ce înseamnã moartea si ce urmeazã dupã ea. Cele mai de seamã religii ale lumii învatã diferite lucruri cu privire la viata de dupã moarte – fericire vesnicã, chin etern sau un cerc fãrã sfârsit de reîncarnãri. În acelasi timp, multi sceptici si atei nu se asteaptã la nimic altceva decât la inexistentã.
Nu e de mirare cã oamenii urãsc moartea si se tem de ea. Moartea îi desparte de cei dragi, sfârãmã familii si nu oferã nicio sigurantã cu privire la vreo reîntâlnire în viitor. Dar ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre moarte? S-ar putea sã fii surprins sã afli ce spune Biblia despre acest subiect important, pentru cã nu e neapãrat ceea ce cred si învaþã multi crestini.
Apostolul Pavel a simtit cã trebuie si putem sã fim siguri cu privire la ce se întâmplã dupã moarte. El le-a scris tesalonicenilor: “Nu voim, fratilor, sã fiti în necunostintã despre cei ce au adormit, ca sã nu vã întristati ca ceilalti, care n-au nãdejde.” (1 Tesaloniceni 4:13) Putem sti ce se întâmplã dupã moarte? Putem sti când vom deveni nemuritori? Biblia spune cã putem!

Sufletul nu este nemuritorConceptia popularã – împãrtãsitã probabil de multi dintre cei care pierd pe cineva drag – este cã fiinta umanã este alcãtuitã din douã pãrti: un trup fizic si un “duh” sau “suflet”, care supravietuieste dupã moartea trupului. Majoritatea oamenilor cred cã dupã moarte trupul rãmâne în mormânt, în timp ce “sufletul” merge la cer sau în iad, în functie de cum a trãit persoana pe acest pãmânt. De asemenea, multi cred cã acest “suflet” poate sã intre în contact cu cei vii.
Totusi, aceastã idee popularã – cã omul este alcãtuit dintr-un trup fizic si un suflet nemuritor – nu este deloc biblicã. Este o conceptie veche, pãgânã, care a fost adoptatã de biserica crestinã dupã ce a fost scrisã Biblia. Dar Scriptura explicã diferit felul în care este alcãtuitã fiinta umanã.
În Biblie cuvântul suflet este tradus din termenul ebraic nephesh si din grecescul psyche. (Vechiul Testament a fost scris în ebraicã, iar Noul Testament în greacã.) Nu existã un echivalent exact prin care sã fie tradus cuvântul nephesh, dar el nu are sensul de o identitate nemuritoare, independentã, care continuã sã trãiascã dupã ce trupul moare. Cuvântul evreiesc ruach, traduc “suflet”, are si sensul de “suflare” sau “vânt.”
Conceptul de suflet nemuritor a fost introdus în crestinism de greci. Asadar, astãzi, când citim cuvintele suflet sau duh în Biblie, ne gândim la conceptul grecesc de suflet nemuritor. Dar când au folosit cuvintele nephesh, ruach sau psyche scriitorii Bibliei nu au avut în minte acest concept.
În niciuna din cele 1600 de ocazii în care sunt folosite în Biblie cuvintele suflet si duh nu sunt descrise “nemuritoare.” În schimb, Biblia ne spune cã Dumnezeu este singurul nemuritor: “ nemuritorul, nevãzutului si singurului Dumnezeu” (1 Timotei 1:17), “singurul care are nemurirea” (1Timotei 6:15,16).
Singura modalitate prin care oamenii pot ajunge nemuritori – sã trãiascã vesnic – este prin darul lui Dumnezeu. Acesta este darul mântuirii care vine prin Isus Hristos, care “a nimicit moartea si a adus la luminã viata si neputrezirea, prin Evanghelie” (2 Timotei 1:10). Isus le-a promis “viata vesnicã” tuturor ce cred în El. (Ioan 3:16)
Apostolul Pavel a descris asta în felul urmãtor: “Iatã, vã spun o tainã: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbaþi, într-o clipã, într-o clipitã din ochi, la cea din urmã trâmbitã. Trâmbita va suna, mortii vor învia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati. Cãci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, sã se îmbrace în neputrezire si trupul acesta muritor sã se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrãca în neputrezire si trupul acesta muritor se va îmbrãca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: ” (1 Corinteni 15:51-54)

Prima minciunãNemurirea nu este starea naturalã a sufletului uman – este un dar oferit oamenilor prin moartea lui Isus pe cruce. Este un dar pe care îl vom primi la a doua venire a lui Hristos, când vom învia.
De ce atunci asa de multi crestini cred cã la moarte “sufletele noastre nemuritoare” merg direct în cer sau în iad si rãmân acolo pentru vesnicie? Aceastã conceptie gresitã si-a avut începutul odatã cu prima minciunã din istoria omenirii – cuvintele pe care le-a spus sarpele Evei, în grãdina Eden. Eva i-a spus sarpelui cã Dumnezeu le ceruse sã nu mãnânce din pomul cunostintei binelui si rãului.
- Nu e adevãrat, a sâsâit sarpele. “Hotãrât, cã nu veti muri. Dar Dumnezeu stie cã, în ziua când veti mânca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscând binele si rãul.” (Geneza 3:1-5).
De fapt ºarpele a fost cel care a minþit când a declarat: “Hotãrât cã nu veþi muri.”
Dumnezeu plãnuise sã le ofere oamenilor darul vietii vesnice, dar odatã ce ei au ales sã nu asculte, acest dar ar fi devenit periculos. În schimb, fiintele umane erau destinate mortii. Totusi, Satana i-a spus Evei cã oamenii nu sunt muritori – nu sunt destinati mortii. si de-atunci, de-a lungul istoriei, majoritatea oamenilor au crezut aceastã minciunã.
Dumnezeu ne spune cã Dumnezeu “a fãcut pe om din þãrâna pãmântului, i-a suflat în nãri suflare de viatã, si omul s-a fãcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7) Trupul uman împreunã cu suflarea de viatã înseamnã un suflet viu.
Când omul moare, acest proces este pur si simplu inversat. Trupul, fãrã suflarea de viatã, nu mai este un suflet viu. În Biblie nu se gãseste ideea cã atunci când închidem ochii pentru ultima oarã sufletul nostru se îndreaptã cãtre un stadiu superior.
Cartea Eclesiastului clarificã acest lucru: “Cei vii, în adevãr, mãcar stiu cã vor muri; dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nici o rãsplatã, fiindcã pânã si pomenirea li se uitã. si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, de mult au si pierit, si niciodatã nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. …. Tot ce gãseste mâna ta sã facã, fã cu toatã puterea ta! Cãci, în locuinta mortilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuialã, nici stiinþã, nici înþelepciune!” (Eclesiastul 9:5,6,10)
În viasa Sa pe acest pãmânt, Isus a vorbit despre moarte ca despre un “somn”, ca si apostolul Ioan (vezi Ioan 11:11-14) si Pavel (vezi 1 Tesaloniceni 4:13-16). În moarte, ca si în somn, nu suntem constienti si nu putem comunica. si nimeni în afarã de Dumnezeu – nici un mediu spiritist – nu are puterea sã ne trezeascã din acest somn.
Data viitoare când vezi un cortegiu funerar, nu mai trebuie sã te întrebi dacã mortul se chinuie în focul iadului sau se ridicã înspre cer, privind la cei dragi care suferã lângã sicriul sãu. Odatã ce s-a dus suflarea de viatã, mortul se odihneste într-un somn fãrã vise – un somn care nu va fi deranjat pânã când va veni Isus si îi va aduce la viatã pe cei care asteaptã venirea Sa.
Iar atunci vom deveni nemuritori!

Tags: MOARTE, MORMANT, NEMURITOR, SUFLET, VIAT