Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CAND DUMNEZEU TACE

Scris la: 15 aprilie 2009
 
CÂND DUMNEZEU TACE
de George Knight
Signs, iunie 2008
           
            Fusesem chemat la spital cã sã o încurajez pe mama unui copil care fusese ars foarte tare. Când am ajuns acolo, am gãsit un copilaº de doi ani care se hrãnea cu o lingurã pe care o þinea între degetele de la picioarul drept. κi pierduse mâinile. ªi nu mai avea nici urechi, pleoape, pãr sau buze. Trei decenii mai târziu încã mã doare sufletul când îmi amintesc de vizita aceea.
            În ce fel de lume trãim? S-ar putea spune cã un adult rãu ar putea sã merite aºa ceva, dar ce a fãcut un copilaº ca sã sufere atâta?
            ªi nu este singurul caz. Povestiri ca aceasta sunt foarte dese, bolile, crimele, accidentele ºi rãzboiale lovind lumea noastrã. Parcã ar fi venit iadul pe pãmânt. Unde este Dumnezeu?
            Întrebarea aceasta devine ºi mai pertinentã când ne dãm seama cine este Dumnezeu. Biblia spune cã este iubitor ºi atotputernic. Iar dacã este atotputernic, trebuie sã fie în stare sã termine cu durerea.
            Oamenii fac tot ce pot ca sã vindece bolile ºi sã elimine nedreptatea. Doctorii cred cã ei sunt datori sã aline durerea fizicã. Dacã aº putea sã-l vindec de cancer pe vecin, aº face-o fãrã sã stau pe gânduri. De ce dar nu împiedicã Dumnezeu accidentele ºi de ce nu îi vindecã pe bolnavi? Dacã poate sã punã capãt durerii, de ce nu o face? De ce nu procedeazã ca cei mai buni dintre noi? Unde este când avem nevoie de El? Este El un iceberg moral, care se aflã sus, în cer? Oare chiar Îi pasã de suferinþa ºi necazurile copiilor Sãi?
           
            Cazul lui Iov
            Acestea sunt printre cele mai importante întrebãri pe care le putem pune despre Dumnezeu. Unii s-ar putea sã creadã cã rãspunsurile sunt clare în Biblie. La urma urmelor, Cel care ne-a creat ºtie ce gândim. Dacã aº fi scris eu Biblia, aº fi explicat aceste probleme, astfel încât toþi sã fie mulþumiþi de rãspuns. Rãspunsurile mele ar fi fost foarte raþionale, uºor de înþeles ºi la subiect.
            Dar Biblia nu a fost scrisã de mine, nici de vreun teolog. Dumnezeu Însuºi a inspirat conþinutul Scripturii ºi a ales sã rãspundã la întrebãri aºa cum a gãsit El de cuviinþã.
            Cartea lui Iov explicã cel mai bine tãcerea lui Dumnezeu în vremurile de crizã. Iov nu ºi-a pierdut doar averea, ci a fost ºi martor al morþii premature a copiilor sãi. Prietenii au venit sã îl încurajeze ºi sã îl ajute sã îºi mãrturiseascã pãcatele pentru care presupuneau ei cã fusese pedepsit. Drept rãspuns Iov ºi-a apãrat nevinovãþia.
            Punctul culminant al cãrþii este în capitolele 38 ºi 39, când Dumnezeu intrã în cele din urmã în scenã. El nu îi ia partea lui Iov, nici a prietenilor acestuia. Nici mãcar nu vorbeºte despre problema lui Iov ºi nici nu îi dã vreo explicaþie pentru suferinþa sa. Nici nu îi explicã tãcerea pe care a pãstrat-o în timp ce el suferea.
            Dumnezeu în schimb îi pune câteva întrebãri. Începe prin a-L întreba unde era el când a fost creat pãmântul. Apoi aduce în discuþie câteva subiecte complexe, legate de naturã. Aceste întrebãri sunt o provocare pentru Iov – ºi pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu îl întreabã: “Ce ºtii tu despre cum este condusã lumea aceasta?”
            Rãspunsul implicit este: “Nu prea ºtiu mare lucru.” Adevãrul este cã nici Iov, nici noi, oamenii moderni, nu înþelegem prea mult din realitatea supremã ºi din problemele esenþiale ale Universului. Cei mai mari oameni de ºtiinþã abia dacã ating suprafaþa problemelor. Suntem neputincioºi în faþa atâtor probleme relativ minore, cum ar fi uraganele ºi cutremurele. Cu toate avansurile ºtiinþei, nu suntem prea departe de Iov în ce priveºte înþelegerea complexitãþii vieþii.
            Aºadar rãspunsul dat de Dumnezeu lui Iov cu privire la unde este El când noi suferim – când avem nevoie de El, când se pare cã tace – este cã trebuie sã avem încredere cã El va face ce este mai bine pentru rasa umanã.
           
            În spatele scenei
            Dar acest rãspuns nu este prea satisfãcãtor pentru cei care nu înþeleg lupta dintre bine ºi rãu. Din fericire, primele douã capitole ale cãrþii lui Iov trag perdeaua care ascunde supranaturalul de lumea noastrã plinã de suferinþã. Acolo aflãm cã problema rãului este mult mai complexã decât        cred oamenii, cã nu Dumnezeu este autorul durerii ºi a suferinþei, ci Satana (diavolul).
            Acolo Satana Îl acuzã pe Dumnezeu cã ar cumpãra credincioºia oamenilor ºi îl provoacã, spunând cã dacã ar îngãdui ca Iov sã sufere, acesta L-ar blestema în faþã (Iov 1:11). Aºadar Dumnezeu îi permite lui Satana sã îl punã pe Iov la probã. Testul aratã cã Iov este un om credincios ºi nu Îl considerã pe Creator o maºinã cosmicã automatã.
            Bineînþeles cã Iov ºi prietenii sãi nu ºtiu nimic despre asta. Ei habar nu au de ce Dumnezeu tace ºi este, în aparenþã, nepãsãtor faþã de necazurile cumplite din viaþa lui Iov.
            Cartea lui Iov ne spune cã viaþa asta conþine lucruri pe care noi nu le înþelegem. Întregul univers este cuprins de bãtãlia dintre bine ºi rãu, care afecteazã evenimentele. De aceea Dumnezeu vrea ca noi sã ne încredem în El.
           
            Cazul lui Isus
            Iov nu a fost singurul personaj biblic care a primit din partea lui Dumnezeu “tratamentul tãcerii”. Nu a fost singurul care s-a întrebat unde este Tatãl când avem nevoie de El. Experienþa lui Isus este ºi mai importantã pentru înþelegerea acestei întrebãri. ªi asta pentru cã El nu este încã o persoanã care s-a confruntat cu aceastã problemã, ci Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatãl sã punã capãt problemei suferinþei (Ioan 1:1; 3:16).
            Isus nu doar cã a luat corp uman, cu toate slãbiciunile acestuia, dar a ºi suferit ca oamenii (Evrei 2:17). Ca ºi noi, El s-a temut de moarte, iar în faþa suferinþei a reacþionat la fel ca noi. În seara dinaintea rãstignirii L-a implorat pe Tatãl sã ia de la El cupa durerii, dar Tatãl nu a luat-o (vezi Matei 26: 36-46). Aºa cum se întâmplã ºi cu noi, durerea L-a fãcut pe Isus sã simtã disperarea abandonului. “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu”, a strigat El, “pentru ce m-ai pãrãsit?” (Matei 27: 46)
            Moartea lui Hristos este extrem de importantã pentru noi – nu doar pentru cã prin ea El a plãtit pentru pãcatele noastre, ci ºi pentru cã prin ea Dumnezeu S-a dat pe Sine pentru noi. Pe cruce, Isus a fost “Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23). Creatorul S-a coborât sã guste cu noi durerea ºi suferinþa. Crucea demonstreazã cã El nu este un iceberg, cã Îi pasã într-adevãr de noi.
            Suntem tentaþi sã Îl confundãm pe Dumnezeu cu versiunea hollywoodeanã a Calvarului american, bãieþii buni care salveazã vagonul de tren chiar înainte ca acesta sã fie distrus. Moartea lui Hristos pune capãt unei asemenea ficþiuni. Imaginea lui Hristos pe Calvar, scrie Alister McGrath, este una a unui “Dumnezeu pãrãsit, lovit, sângerând ºi murind, care a oferit un nou sens ºi demnitate suferinþei umanã, trecând El Însuºi prin umbra ei.”
            Adevãrul este cã nici Isus, nici apostolii nu au fost scutiþi de suferinþã sau de morþi dureroase. Ei au suferit rezultatele activitãþii lui Satana de distrugere a oamenilor. Isus nu le-a fãcut urmaºilor Sãi nicio promisiune goalã; El le-a spus cã aveau sã aibã aceeaºi soartã ca El (vezi Ioan 15:18, 20; 16: 1, 2). Dar chiar dacã nu ni s-a promis cã vom fi scutiþi de problemele vieþii, Dumnezeu a fãgãduit cã ne va oferi curajul ºi suportul spiritual de care avem nevoie pentru a le face faþã. De fapt unul din darurile Sale a fost cel al Duhului Sfânt, care sã ne încurajeze ºi sã ne conducã în vreme de strâmtorare (Ioan 14: 26, 27).
 
            Sfârºitul tãcerii
            Vestea bunã este cã Isus nu doar cã a suferit ºi a murit ca ºi noi, ci ºi cã a învins moartea. Asta garanteazã faptul cã Satana va fi biruit ºi cã la a doua Sa venire cei care cred în El vor fi înviaþi la o nouã lume, în care nu va mai exista durere (vezi 1 Corinteni 15: 20-23, 51-56; Apocalipsa 21: 1-4).
            Biruinþa lui Isus face ca suferinþa noastrã sã poatã fi mai uºoarã. Creºtinii încã mai suferã ºi mor, dar, datoritã învierii lui Hristos, ei au asigurarea cã moartea nu este ultima realitate.
            Când suferim, suntem pãrãsiþi de prieteni ºi simþim cã Dumnezeu ne-a uitat, sã ne amintim cã Hristos a trecut pe acolo înaintea noastrã. Crucea uºureazã suferinþa umanã, neputinþa, abandonul ºi disperarea. Ea ne învaþã, spune Martin Luther, sã credem în speranþã atunci când nu mai este niciuna. De asemenea, ne aratã unde este Dumnezeu când avem nevoie de El: este cu noi, suferind împreunã cu noi. El va fi cu noi în suferinþã ºi în singurãtate pânã când va veni sã ne ducã într-un loc unde “moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici þipãt, nici durere.” (Apocalipsa 21:4)

______________________________

Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.