Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CONFESIUNEA DINAINTEA OGLINZII

Scris la: 15 aprilie 2009
 
Confesiunea dinaintea oglinzii
Literatura contemporana traieste sub o avalansa de carti, jurnale, memorii, biografii. Ne aflam in fata ei precum inaintea unui spectacol pe care vrem sa-l descompunem pagina cu pagina. Sa-i descifram tainele pana reusim sa-i atingem esenta cruda, litera simpla ce deruleaza experiente memorabile.
Ne place sa traim cu frenezie in viata altora. Sa le patrundem intimitatea. Sa o citim in timp ce aceasta se compune cu migala inaintea unei oglinzi, inaintea propriului suflet. Ce inseamna de altfel jurnalul intim, daca nu retragerea autorului in sine, in propria camera alcatuita din lungi incursiuni prin fluxul constiintei. Un depozit de ganduri, senzatii sau fapte se aglomereaza intr-un portret devoalat cu rabdare de curiozitatea atenta a cititorului.
Prizonier in propriul timp si spatiu, autorul jurnalului se lasa in voia cuvintelor. Se abandoneaza scrisului, adica sta de veghe in pagina. O scruteaza cu o privire obosita, aproape transfigurata, in timp ce-i imprima nobletea sinceritatii si o creeaza din fidelitatea propriului adevar.
"Nu gandesc decat cu creionul in mana", marturisea Miguel de Unamuno intr-un interviu. Creionul lui Miguel de Unamuno, remarca Mircea Eliade, nu inseamna altceva decat drumul deschis spre meditatie. Eliberarea intr-un timp al monologului hranit din cele mai adanci expresii ale fiintei. Caci din intimitatea lor se strang la suprafata textului incertitudinile, dar si convingerile, credintele, dar si golul acestora, linistea, dar si tremurul agonic, freamatul continuu ce rememoreaza o intreaga viata. in fapt, acestea sunt liniile in jurul carora se dezvolta in detaliu Jurnalul intim al lui Miguel de Unamuno.
Cartea lui Miguel de Unamuno impresioneaza prin nelinistea iscata de fiecare fraza. Odata deschisa, ea angreneaza cititorul fara scapare intr-un periplu invadat de meditatii asupra vietii ce-au marcat gandirea autorului de la varsta copilariei pana la cea a maturitatii. Nu intamplator, dupa cum este remarcat de critica literara, jurnalul apartine unui „crestin agonic". Credinta, transformata in obsesie in cartea lui Unamuno, se intemeiaza pe intrebari si pe raspunsuri care nu conving, ci doar atenueaza uneori zbuciumul interior. Autorul devine astfel un cautator de inalt, de un transcendent ce se refuza ratiunii, dar care se reveleaza in parte doar in intimitatea sinelui. Doar intr-o simplitate deplina, nealterata de demonstratii stiintifice sau de comentarii filozofice.
Credinta lui Miguel de Unamuno doare. Autorul este prins intr-o lupta permanenta si irezolvabila pe pamant: il cauta pe Dumnezeu, dar nu reuseste sa-L prinda in maini, ci doar ii aclama prezenta care se dezvaluie in jur, dar mai ales in sine. Ca atare, jurnalul lui Miguel de Unamuno coboara dincolo de palpabilul si concretul acestei lumi, in adancul gandurilor si al trairilor pe care le concentreaza in framantari religioase – in aceste pagini cu accent pronuntat pe valorile pur catolice.
Cu cat coboara mai mult in tainele religiei, cu atat mai mult setea de Dumnezeu ii prelungeste tensiunea interioara. Cu atat mai mult intimul se marturiseste intr-un confesional senin si agonic in acelasi timp. Caci in subterana gandurilor, prezenta lui Dumnezeu inspira liniste, iar absenta lui destrama echilibrul si intensifica teama:
"Cu cat mai mult vei trai in Dumnezeu, cu atat mai mult vei trai in tine insuti, mai inauntrul tau, si vei fi in mai mare masura tu insuti. Pierzandu-te in Dumnezeu, asa iti vei dobandi cea mai mare personalitate. (…) Nu, trebuie sa cautam divinul, pe Dumnezeu, in sanul nostru, in adancul din noi insine. Astfel e ca si cum am avea o inspiratie nemijlocita de la Duhul Sfant."
Exista in jurnalul lui Miguel de Unamuno o tema a golului, a intimului nelocuit de Dumnezeu. Din acest sentiment al lipsei se isca mai apoi obsesia mortii. in cartea lui Miguel de Unamuno opusul ascensiunii spre divin este imaginea sufletului deprimat, inchis intr-un spatiu sterp, un loc al desertaciunilor, al intunericului descurajant. Cu toate acestea, obsesia mortii si confruntarea cu ea descrie cele mai adanci comportamente ale omului. Teama naste rugaciunea. Pentru autor rugaciunea inseamna „o cufundare in calmul etern", o experienta directa, nemijlocita a cautarii si dorintei de a cunoaste.
in Jurnalul intim, autorul face din neant un spectacol, din obsesia mortii vede speranta, iar din credinta modeleaza cel mai frumos drum al vietii. Scris din exprimarea singuratatii, textul lui Miguel de Unamuno transmite bucuria celui care aduce imensul cerului in spatiul intim al sufletului. Acestea, spune autorul, sunt momentele in care omul se pierde voit in Dumnezeu.
Cartea lui Miguel de Unamuno incepe prin a contempla viata, pe care o patrunde mai apoi pana in profunzimea framantarilor cugetului. Jurnalul este o intoarcere in sine, o retragere in esenta fiintei, in intimitatea propriilor ganduri. Este tremurul maturitatii religioase care mai spera inca, si chiar prin prisma unui sentiment ludic, ca zbaterea inspre inaltul divin poate sa atinga, vorba lui Tudor Arghezi, din cand in cand o aripa de inger. Si aceasta deoarece miracolele si tainele lumii, spune Miguel de Unamuno, se descopera in simplitatea, sinceritatea si naivitatea inocenta a spiritului pur regasit in copilarie. Iar cand perspectiva inaltului se destrama in agonie, intreaga recuzita de ganduri se izoleaza in adancul intimului, acolo unde autorul sta de veghe in oglinda, descriindu-si propriul suflet.
Miguel de Unamuno este cunoscut lumii intregi printr-o opera vasta in toate genurile, de la eseuri filozofice pana la romane si nuvele, poezie, teatru, memorialistica, traduceri. Remarc eseul filozofic Agonia crestinismului, studiul impresionant asupra operei lui Cervantes Viata lui don Quijote si Sancho, romanul Negura si seria de nuvele Trei nuvele exemplare si un prolog. Prin faptul ca si-a facut din viata religie, Miguel de Unamuno este citat alaturi de mari nume ale crestinismului si literaturii deopotriva: José Ortega y Gasset, Dostoievski, Manuel Garcìa Morente, Augustin, Toma de Kempis si multi altii
Miguel de Unamuno, Jurnal intim, Editura Polirom, Iasi, 2007, pag. 295.
 
Semnele Timpului

______________________________

de Alina Popa. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.