Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

GRAALUL – MISTERUL UNEI ETERNE CAUTARI

Scris la: 15 aprilie 2009

 

Graalul – Misterul unei eterne cautari

Catalin Ciolca

Poate ca nicio alta legenda nu a starnit mai multa fascinatie si, in acelasi timp, nu a fost invaluita intr-un mister mai mare ca legenda Sfantului Graal. Oare cate milioane de oameni nu si-au dorit de-a lungul veacurilor sa calce pe urmele vechilor cavaleri ai Mesei Rotunde? Sau cati dintre noi nu au visat macar o data sa atinga unul dintre cele mai sacre obiecte ale simbolisticii crestine – vasul in care se spune ca Iosif din Arimateea a strans sangele Mantuitorului Hristos? Cu toate astea, Graalul nu a fost niciodata un obiect religios. Nu este pomenit nicaieri in Evanghelii, iar pozitia oficiala a Bisericii a fost una de indiferenta absolutai fata de acest subiect care, inca si azi, aprinde cele mai vii controverse.

Exista cel putin doua curente de opinie privind aparitia Graalului.ii Primul, initiat de Roger Sherman Loomis, Alfred Nutt si Jessie Weston, sustine ca acesta deriva din mitologia si folclorul celtic. Exista vechi legende cu referiri la vase care contin puteri magice si care pun la incercare taria eroului. Uneori, vasul este o sursa nesfarsita de hrana, alteori poate readuce viata. Pe de alta parte, anumiti cercetatori sustin ca Graalul este pur si simplu un simbol crestin. De exemplu, Joseph Goering, de la Universitatea din Toronto, a identificat imagini ale Graalului in picturile murale din secolul al XII-lea din bisericile Pirineilor Catalani, in care Fecioara Maria tine un vas care radiaza limbi de foc. Goering sustine ca aceste imagini, pastrate acum la Muzeul National de Arta Catalona din Barcelona, au constituit sursa principala pentru romanele din ciclul Graalului.

Origini literare
Cel care a declansat fascinatia generala pentru ciclul arturian si, in acelasi timp, cel care a introdus prima data termenul de Graal este Chrétien de Troyes, probabil un nativ al orasului francez cu acelasi nume. in ultimul roman al sau, eroul principal, Perceval, porneste in cautarea regelui Artur in dorinta de a deveni cavaler. Pe drum, ajunge fara sa stie la curtea Regelui Pescar si asista la o procesiune in care a Graalul pare pentru prima oara purtat de o fecioara cu plete balaie. Fata este urmata de un baiat din a carui lance picura un strop de sange pe mana lui Perceval. De altfel, in romanele ciclului arturian, Graalul va aparea insotit de lancea care simbolizeaza lancea care a impuns coasta Mantuitorului. Regele Pescar, aflat in suferinta, este hranit cu ostia care se gaseste in Graal, dar pentru ca Perceval nu cuteaza sa intrebe ce anume este Graalul, Regele Pescar este condamnat sa sufere in continuare. A doua zi, dupa ce se trezeste, Perceval se va gasi intr-un castel pustiu, iar curtea Regelui din seara precedenta se va dovedi un loc magic, pe care Perceval, dar si un alt cavaler, Gawain, se vor stradui sa il regaseasca. Graalul mai apare o singura data in roman, insa semnificatia acestuia nu este lamurita deoarece lucrarea este neterminata.

Importanta la Chrétien de Troyes este, pe de o parte, alegerea unui subiect literar complet nou, cum era cel al Graalului, dar si o maniera noua de abordare literara. Tema dominanta a operei este dragostea, in contradictie totala cu stilul de scriitura de pana atunci, centrat pe povestile de razboi influentate de epopeile lui Carol cel Mare. Chiar si cand intra in contact cu Graalul, Perceval este motivat de dragostea fetei careia ii luase inelul, imediat inainte de intrarea la curtea Regelui Pescar. Acest lucru l-a facut pe Mircea Eliade sa il plaseze pe Chrétien intre membrii uneia dintre organizatiile initiatice medievale, Fedeli d\’Amore.ii Reprezentantii acestei organizatii sunt atestati inca din secolul al XII-lea atat in Proventa, cat si in Franta si Belgia. Fedeli d\’Amore constituie o oaste secreta si spirituala, care are ca scop cultul „Femeii Unice" si initierea in misterul dragostei. Membrii urmaresc proliferarea personajelor legendare si enigmatice, dar si a aventurilor prodigioase.

Romanul lui Chrétien a fost un succes imediat. in primii douazeci de ani de la publicarea Povestii Graalului, au existat doua incercari de continuare a povestii, dar si doua versiuni aproape complet diferite ale istoriei Graalului. Aceasta a facut ca Graalul sa prinda radacini ferme in traditia crestina. Prima incercare de completare a lucrarii lui Chrétien exista in trei versiuni diferite, pe treisprezece manuscrise ramase peste timp. Provocarea literara a fost imensa nu doar pentru ca povestea Graalului era fascinanta in sine, dar si pentru ca o opera neterminata reprezinta o tentatie artistica aproape irezistibila. Cel putin sase scriitori s-au incumetat sa continue povestirea, si fiecare in stilul propriu. Continuarile Povestii Graalului nu sunt usor de disociat. Majoritatea manuscriselor contin textul original si trei continuari; in acestea, cele 9.000 de versuri ale operei lui Chrétien sunt umbrite de contributiile ulterioare, care cuprind intre 37.000 si 42.000 de versuri. Exista si o A Patra Continuare, atribuita lui Gerbert de Montreuil, un autor mai elevat care a scris in jurul anilor 1220. Povestea Graalului a fost scrisa sub patronajul lui Filip, conte de Flandra, si pare posibil ca autorii care au continuat-o sa fi fost apropiati succesorilor lui din Flandra. incercarile de completare au parut confuze chiar si contemporanilor sai. Acesta poate fi motivul pentru care, pe langa continuari, au aparut si parti introductive, menite sa clarifice povestea si sa il familiarizeze pe cititor cu actiunea. Rezultatele sunt asa-numitele Prologuri Bliocadran si cel Lamuritor. in Prologul Bliocadran, accentul se pune pe familia si descendenta lui Perceval, acesta fiind, intr-adevar, un aspect important al romanelor cavaleresti. Prologul Lamuritor este o lucrare mult mai ciudata. incepe cu o legenda din popor care nu are nicio legatura cu subiectul principal si ale carei legaturi cu Graalul nu sunt explicate niciodata. Apoi, intregul text pare o compilatie din primele trei continuari, asa ca, in loc sa lamureasca, Prologul Lamuritor nu face decat sa produca si mai multa confuzie.


Valente spirituale
Daca povestea Graalului a fost creata de Chrétien de Troyes, cel care ii va adauga povestii dimensiunea crestina va fi poetul francez Robert de Boron. Originar din satul Boron, poetul va fi primul care va da o explicatie crestina Graalului. Autor al poemului Istoria Graalului si al lucrarii in proza Iosif din Arimateea, De Boron introduce ideea conform careia Iosif din Arimateea a folosit vasul ultimei cine a lui Iisus pentru a strange ultimele picaturi de sange scurse din trupul Mantuitorului. Familia lui Iosif a dus Graalul in insula mitica Avalon, unde l-au pazit pana la aparitia regelui Artur si venirea lui Perceval.iii Lucrarea lui Robert de Boron este mult mai ortodoxa in termeni religiosi, insa mult prea ambitioasa in ideea generala. Aceasta incearca o legatura intre Graalul din timpul lui Artur si Evanghelii si vrea sa creeze o istorie a obiectului sacru pornind din vremea Crucificarii. Totusi Questa Graalului, adica tema cautarii perpetue a Potirului Sacru, nu va aparea decat la aproape patru decenii de la publicarea operei lui Chrétien si va fi unul dintre subiectele a patru romane anonime cunoscute sub titulatura de Ciclul Vulgata – Lancelot, Cautarea Sfantului Graal, Istoria Sfantului Graal si Romanul Graalului. in acestea, personajul principal nu mai este Perceval-ul lui Chrétien, ci Lancelot, cel care il va trada pe regele Artur si care va nutri o iubire vinovata pentru Guinevere, sotia regelui. Cautarea propriu-zisa a Graalului va fi initiata de Galahad, fiul direct al lui Lancelot, in momentul in care acesta isi va face aparitia la curtea regelui Arturiv.
Ciclul epic al romanelor arturiene atinge apogeul odata cu opera poetului german Wolfram von Eschenbach. Acesta explica in romanul Parzival ca nu stie nici sa scrie, nici sa citeasca si ca poemele au fost scrise prin dictare. Mai mult, autorul se delimiteaza de creatia lui Chrétien mentionand drept sursa de inspiratie opera unui poet provensal pe nume Kyot (Guiot), fapt ce va starni numeroase controverse de-a lungul timpului.v Romanul reia in mare parte firul narativ al povestii lui Chrétien, dar cu o bogatie mult mai mare de detalii si cu un rafinament artistic net superior.
Aceste romane arturiene care au mentionat pentru prima oara in istorie conceptul de Graal au fost produse intr-un timp relativ scurt, intre 1190 si 1240. Originile romanelor cavaleresti in proza si, prin extensie, originile romanelor de astazi, se afla in aceste povesti. Desi aduceau in discutie un simbol care se voia crestin, dar care, in acelasi timp, nu era mentionat nicaieri in scrierile canonice ale Bisericii, aceste scrieri, pentru ca nu contin nimic „neortodox" sau eretic, nu contravin pozitiei canonice a Bisericii. Interesanta este trecerea de la titulatura de Graal la cea de Sfant Graal. Graalul nu a fost numit de la inceput Sfant, desi Chrétien de Troyes il denumeste tant sainte chose (lucru extrem de sfant). Robert de Boron nu foloseste sintagma, dar cele patru romane anonime de dupa el o folosesc in mod regulat. in majoritatea romanelor este mult mai frecvent numit bogatul Graal, dupa textul original al lui Chrétien, unde este descris ca fiind batut cu cele mai pretioase bijuterii.


Istorii obscure si relicve indoielnice
Unul dintre motivele pentru care Biserica a fost si este reticenta la povestea Graalului este ca o mare parte dintre informatiile despre Graal provin din surse apocrife, si deci necanonice. Dintre Evangheliile apocrife, cea care are, se pare, cel mai mult de-a face cu istoria Graalului este Evanghelia dupa Nicodim, sau Faptele lui Pilat, text scris spre sfarsitul secolului al IV-lea.vi Aici intamplarile in care a fost implicat Iosif din Arimateea sunt prezentate in detaliu, evanghelia constituind una din sursele de inspiratie pentru Robert de Boron.
Exista un singur manuscris pastrat pana astazi si care pare sa reflecte foarte bine legenda lui Iosif in Evanghelia dupa Nicodim. Manuscrisul de la Abatia Weingarten, de langa la lacul Konstanz din sudul Germaniei, se bazeaza pe un splendid Evangheliar din Anglia, care a fost oferit abatiei de catre Judith de Flandra imediat dupa 1100. Imaginile din evangheliarul englez au inspirat crearea altor manuscrise in acelasi stil la abatie. Unul dintre acestea, un alt evangheliar scris probabil la douazeci si cinci de ani de la sosirea darului lui Judith, contine o imagine a Coborarii de pe Cruce. Miniatura este prima dovada din Europa Apuseana a unei traditii care spune ca sangele lui Hristos a fost adunat atunci cand trupul i-a fost coborat de pe cruce. Aici este infatisata scena Coborarii de pe Cruce, doi barbati care coboara trupul lui Hristos, in timp ce o silueta anonima din dreapta aduna sfantul sange intr-un potir. Imaginea miniaturii este importanta pentru ca in Evul Mediu se credea ca sangele lui Hristos supravietuieste, credinta care a stat la baza aparitiei unei intregi pleiade de relicve legate de Sfantul Sange.
Una dintre cele mai vechi marturii ale existentei unei relicve a Sfantului Sange provine din orasul Mantua, unde a fost gasita o relicva in 804. Descoperirea este consemnata temeinic intr-o cronica contemporana evenimentului. O istorisire a felului cum a ajuns relicva la Mantua a fost scrisa in anul 1200 si ne spune ca Longinus este cel care a adus-o in oras. O parte din ea a fost data imparatului Heinrich al III-lea, iar el a dat-o la randul lui contelui Balduin al V-lea de Flandra. A fost mostenita de fiica acestuia, Judith de Flandra, care a oferit relicva Sfantului Sange abatiei din Weingarten, la inceputul secolului al XII-lea. Deci primele ilustratii cu Sfantul Sange adunat intr-o cupa la Coborarea de pe Cruce provin dintr-o abatie care a adapostit o relicva a acelui sange.
O alta relicva timpurie a Sfantului Sange se afla in apropiere, la Reichenau langa lacul Konstany, trimisa, dupa cum se spune, lui Carol cel Mare de Azan, prefectul Ierusalimului. Desi relicva de la Reichenau a fost foarte venerata, nu par a exista multe legende medievale consistente legate de ea.vii Cu totul altfel stau lucrurile in cazul altei relicve, cea a Sfantului Sange de la Fécamp din Normandia, despre care exista o multitudine de povesti, deseori contradictorii. Acestea prezinta interes pentru ca este datata inainte de aparitia romanelor Graalului. Pe la inceputul secolului al XII-lea, calugarii au compus o Liber de revelatione (Cartea Revelatiei) pentru a cere iesirea de sub jurisdictia episcopului de Rouen. in acest document, e consemnat un miracol al Sfantului Sange, care povesteste cum preotul unei parohii din apropiere a vazut vinul pe care il sfintise transformandu-se in Sange, pastrat de atunci la Fécamp. Desi nici legenda de la Fécamp, nici miniatura de la Weingarten nu spune precis ca Iosif din Arimateea a fost cel care a adunat sangele lui Hristos, exista in ambele cazuri un element care lipseste din primele evanghelii apocrife, dar se regaseste in opera lui Robert de Boron: ideea ca Sfantul Sange a fost strans in timpul Coborarii de pe Cruce.
Relicva Sfantului Sange cel mai adesea asociata de cercetatori, chiar daca numai ca posibilitate, cu istoria Graalului este aceea de la Bruges. Se spune ca relicva Sfantului Sange de la Bruges a fost adusa din tara Sfanta de tatal lui Filip de Flandra, Thierry de Alsacia. Totusi cea mai veche dovada a prezentei acestei importante relicve la Bruges nu e mai veche de anul 1256. Sfantul Sange de la Bruges este foarte probabil u na dintre multele relicve ale Sfantului Sange care au ajuns in Apus ca urmare a cuceririi Bizantului in urma infamei Cruciade a IV-a.
Graalul, dincolo de romanele cavaleresti
Mai importante poate decat relicvele Sfantului Sange sunt artefactele despre care s-a afirmat ca au fost sau au avut legatura cu potirul folosit de Hristos la Cina cea de Taina. Cea mai veche dintre acestea apare la istorisirea lui Arculf, un pelerin care a calatorit in Palestina si a descris o capela intre bazilica Golgotei si Martyrium, unde s-ar afla potirul ultimei Cine. Potirul ar fi din argint si are doua manere de o parte si de alta. Arculf ar fi vazut si lancea cu care soldatul L-a strapuns pe Hristos si care s-ar afla pe veranda bazilicii Constantin. Aceasta este singura mentiune a potirului in tara Sfanta si singura data cand apare ca vas de argint.
Astazi se pastreaza doua vase considerate a proveni de la Cina cea de Taina. Unul se afla la Genova, la catedrala, iar celalalt in Valencia, tot la catedrala. Vasul din Genova este cunoscut ca il sacro catino, sfantul bol ori castron, cioplit in smarald; este de fapt un vas hexagonal din sticla verde, cu un diametru de aproximativ 20 de centimetri. A fost trimis la Paris dupa ce Napoleon a cucerit Italia si a fost spart dupa ce a fost trimis inapoi in Genova dupa infrangerea lui.
De o publicitate mult mai ampla a beneficiat cel de-al doilea artefact, santo caliz de la Catedrala din Valencia. in esenta o cupa de agat, santo caliz are un suport medieval, iar piciorul este o cupa din calcedonie asezata invers. Exista o inscriptie in araba, al carei sens exact este incert. Cea mai veche marturie despre acest potir provine din 1399, cand potirul a fost dat de Manastirea San Juan de la Peña regelui Martin I de Aragon in schimbul unei cupe de aur.

Renasterea Graalului
Graalul a fost un imens succes literar. Un fel de „Harry Potter" medieval. Comparatia nu se vrea lipsita de respect si nici nu vrea sa puna vreun semn de egalitate intre cele doua subiecte, ci e facuta doar din perspectiva impactului „editorial". Cu toate astea, secolele au sters interesul publicului si, in general fascinatia cititorului pentru un subiect care, cu toate ca apartinea in aparenta simbolisticii crestine, era in esenta de factura pur medievala. Interesul publicului pentru Graal a fost reaprins abia in secolul al XVIII-lea, odata cu publicarea de catre Lady Charlotte Guest a operei Mabinogion, care a aparut intre anii 1838 si 1849. Intentia autoarei a fost de a reinvia interesul pentru universul simbolisticii celtice, insa a avut ca efect si reaparitia interesului pentru subiectele medievale in general si pentru Graal in particular. Din acest moment, Graalul va fi asociat cu cele mai diverse preocupari spirituale. in plus, acesta a fost asociat cu alchimia de catre anumite scrieri ale lui Carl Jung, care era pasionat de vechea alchimie. Prima incercare de a produce o versiune moderna a Graalului ii apartine unui aristocrat prusac, pe nume Friederich de la Motte Fouqué, cu piesa de teatru in versuri Der Parcival. Piesa e departe de a fi o simpla rescriere a versiunii originale, ci este, mai degraba, o incercare in care autorul se joaca cu mai multi naratori si in care chiar el apare sub numele de „Stapanul Friederich". Wagner va aborda povestea Graalului din perspectiva muzicala, scriind opera Parsifal in 1877.
Mijlocul secolului al XIX-lea va fi foarte prolific in ceea ce priveste aparitia unor noi preocupari pseudo-spirituale, ca alternativa la vechile credinte si la institutia Bisericii. Este momentul aparitiei miscarii teozofice. Primul exponent al acestei miscari care sustinea ca toate bisericile trebuiesc unite pentru a forma o noua religie este omul de stiinta Emanuel Swedenborg, care in 1745 a trait o viziune ce l-a determinat sa abandoneze stiinta pentru religie. A doua miscare teozofica, ce ii are ca exponenti pe Robert Steiner si pe o rusoaica ce calatorise in Orient, Madame Blavatsky, este mai adanc inradacinata in stiintele oculte, iar Graalul este la loc de cinste printre practicile si scrierile acesteia. Mai aproape de zilele noastre, pe la inceputul secolului XX, au aparut si alte abordari ale Graalului. Sunt interpretarile celor care atribuie Graalului o traditie secreta si ascunsa. Scriitorul francez René Guénon sustine in cartea Le Roi du Monde (Regele Lumii, 1925) ca folclorul poate sa contina fragmente, chiar daca distorsionate sau reduse, ale lucrurilor care „departe de a fi de origine populara, nici macar n-au origine umana".viii Pentru Guénon, Graalul este cioplit dintr-un smarald care, cazut din coroana lui Lucifer, a fost pastrat de Adam in paradisul terestru si n-a putut sa-l ia cu el la caderea in pacat. Seth, descendentul sau, a reusit sa-l recupereze. Pana la folosirea lui la Cina cea de Taina se poate sa fi fost pastrat de druizi. Cautarea Graalului din romanele arturiene este, la Guénon, o metafora pentru recuperarea traditiei pierdute.

Interpretari moderne
intr-un film din 1991, intitulat Regele Pescar, regizorul britanic Terry Gilliam trateaza problema Graalului din perspectiva relatiei personale a acestuia cu eroii filmului. Atunci cand unul dintre personaje intra in coma, eroul principal, interpretat de Jeff Bridges, isi aduce aminte de o discutie mai veche in care acest personaj ii spune ca a vazut Graalul intr-o casa din New York si il roaga pe acesta sa i-l aduca. Cu toate ca eroul principal nu il crede si incearca sa il convinga ca nu este vorba decat de o cupa obisnuita, atunci cand prietenul sau intra in coma, isi aminteste de dorinta lui. Dupa o escapada nocturna, personajul central reuseste sa fure cupa si sa o aduca prietenului sau care, in mod miraculos, isi revine din coma. Terry Gilliam abordeaza o idee veche, prezenta de altfel si la Chretien de Troyes, si anume aceea ca Graalul este vazut doar de cei alesi si de aceia care cred cu adevarat in el.
O abordare oarecum diferita apare in cel de-al treilea film al cunoscutei serii Indiana Jones, The Last Crusade (Ultima cruciada). Scenaristul George Lucas, autorul celebrei serii Star Wars, isi duce eroii printr-o serie de aventuri care au ca ultim scop aflarea Graalului. Iar cand, in sfarsit, protagonistii ajung la locul in care era pastrat Potirul, gasesc nu un singur vas, ci o multitudine de vase din care trebuie sa aleaga. Alegerea corecta o face, desigur, personajul principal, Indiana Jones. Interesanta aici este preluarea unei teme initiatice, prezenta si in vechile romane cavaleresti ale Mesei Rotunde. Cautarea Graalului este, in ultima instanta, o problema de initiere personala si de alegere. Motivul se regaseste si in multe basme. Fat-Frumos, a carui serie de aventuri si incercari nu reprezinta decat propria initiereix, este pus sa aleaga, de exemplu, unul dintre cuferele oferite de diferite personaje fantastice ale povestii. Alegerea corecta este intotdeauna facuta daca personajul principal a parcurs un anume stadiu de initiere. Exact ca si in cazul Questei cavaleresti a Graalului.
Desigur, cea mai controversata abordare recenta a povestii Graalului este cea facuta de scriitorul Dan Brown in romanul Codul lui Da Vinci din 2003. Tema principala a scrierii este ca imaginea clasica de cupa, sau vas, a Graalului este de fapt un simbol pentru „adevarata" semnificatie a Potirului, si anume aceea de pantece femeiesc. Graalul este nici mai mult, nici mai putin decat linia de sange a descendentilor lui Iisus din casatoria Sa cu Maria Magdalena, fapt pe care Biserica s-ar fi straduit sa il ascunda cu indarjire vreme de secole. Ideea unei casatorii dintre Hristos si Maria Magdalena nu e nicidecum noua. Cartea care a slujit ca sursa de inspiratie pentru romanul lui Dan Brown este Sangele Sfant si Sfantul Graal (The Holy Blood and the Holy Grail)x, scrisa in 1982 de Michael Baigent, Richard Leigh si Henry Lincoln. in aceasta carte se regasesc toate elementele din romanul lui Dan Brown, inclusiv organizatia secreta Staretia Sionului (Le Priorie du Sion), care ar fi pastratoarea secreta a Graalului, respectiv documentele care sa ateste existenta urmasilor lui Hristos. insa motivul pentru care romanul lui Dan Brown a starnit o asa de mare controversa este ca toate aceste idei sunt impletite cu firul narativ al unui roman de actiune, excelent scris. Cu toata aparenta documentare, cartea porneste de la doua premise false. Prima, faptul ca denumirea franceza a Graalului, San Greal, s-ar citi in mod ezoteric Sang Real (Sange Regal). Desi o teorie extrem de tentanta, acest mod de citire nu este decat o ortografiere gresita a copistilor din Evul Mediu tarziu.
A doua premisa gresita este chiar nucleul central al romanului: conspiratia urzita de Biserica pentru a ascunde „adevarul" despre casatoria lui Iisus cu Maria Magdalena. Dar, oare, ar fi avut vreun interes Biserica sa ascunda asa ceva? Trecand peste faptul ca un astfel de lucru este aproape imposibil de ascuns atatea veacuri, chiar si de o organizatie extrem de puternica precum Biserica (cea Apuseana, in cazul de fata), autorul omite un fapt simplu. Casatoria este o Taina asemenea preotiei in crestinism. Un Hristos casatorit nu ar fi fost cu nicio cirta mai putin Dumnezeu. Misiunea Sa mantuitoare n-ar fi fost nicidecum diminuata. Ar fi fost casatorit si… gata. Exista in teoria fenomenelor un asa-numit „principiu al parcimoniei", care spune ca, dintr-o suita de explicatii, cea mai simpla este aproape intotdeauna si cea adevarata. Aplicat acestei povestii, cea mai simpla explicatie a lipsei referirilor nou-testamentare la asa-zisa casatorie a lui Hristos este pur si simplu faptul ca aceasta nu a avut loc. Nu este nicidecum o elaborata si perfida conspiratie mondiala a vreunei Biserici avide de putere.

Deci sa cutezam si sa punem intrebarea pe care n-a indraznit s-o rosteasca Perceval: Ce este Graalul? in primul rand, un foarte frumos simbol al unora dintre cele mai faimoase creatii artistice ale literaturii universale, apoi subiectul cu care Richard Wagner si-a scris ultima si cea mai reusita dintre operele sale. Mai poate fi, de asemenea, un alt motiv pentru a-L cauta pe Dumnezeu. Daca il intelegem astfel, Graalul coboara din legenda si poate constitui inca un prilej de introspectie si de meditatie la lucrarea euharistica a Mantuitorului. Daca, in schimb, il asociem unor complicate si fanteziste conspiratii mondiale sau il atribuim unor inventii legate de Dumnezeu, atunci nu constituie decat sminteala si pricina de cadere.

 

 

Semnele Timpului

www.semneletimpului.ro

______________________________

de catalin Ciolca. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.